You are on page 1of 1

SUA au acceptat s i informeze pe europeni n legtur cu programul de

spionaj informatic i s colaboreze la instituirea de garanii pentru protejarea


cetenilor europeni, a anunat comisarul european pentru afaceri interne,
Cecilia Malmstrom, potrivit AFP.
Am convenit cu SUA s crem un grup de experi transatlantic pentru a schimba informaii i a studia garaniile, a
declarat ea, pe contul su de Twitter. Malmstrom i comisarul european pentru justiie Viviane Reding au obinut
acest acord din partea ministrului american de justiie, Eric Holder, n cursul ntlnirii organizate, la Dublin, de ctre
preedinia irlandez a UE.
Americanii au oferit elemente privind funcionarea programului Prism, precum i n ce
privete cadrul juridic al programului, a precizat o surs european.


La nceputul sptmnii, Comisia a adresat o scrisoare autoritilor americane n care
i-a exprimat 'serioase neliniti' n privina respectrii drepturilor fundamentale ale
cetenilor din UE i a cerut explicaii privind scopul i amploarea acestui program.
Scrisoarea este nsoit i de un avertisment: aceast nou confruntare privind spinosul
dosar al confidenialitii datelor, care a afectat deja relaiile dintre UE i SUA din
ultimii ani, ar putea avea repercusiuni asupra negocierilor comerciale dintre UE i SUA.