Академический Документы
Профессиональный Документы
Культура Документы
ro
limitate. La scurtă vreme au fost organizate alegeri din care au rezultat parlamente
locale . Atribuţiile acestora erau, practic, formale, întrucât orice decizii ale
autorităţilor locale trebuiau aprobate de Comandamentele militare de ocupaţie. Deşi
cele patru comandamente aveau o jurisdicţie delimitată de zonele propriu-zise
militare şi administrative, în probleme importante, cum a fost aprobarea proiectului
de Constituţie, ele conlucrau. „Colaborarea" a fost însă de scurtă durată, datorită
intereselor politice şi delimitărilor ideologice ce separau aliaţii occidentali, pe de o
parte, şi de Uniunea Sovietică, pe de altă parte.
Ruptura între cele două părţi s-a manifestat în anul 1948 şi a constituit
momentul de debut al declanşării războiului rece. S-a conturat şi mai mult ideea
formării a două state germane, unul aflat în zona occidentală şi care urma să evolueze
potrivit principiilor democratice parlamentare, iar altul să se plieze instituţional şi din
punct de vedere al metodelor de guvernare, pe modelul de guvernare al statului sovie-
tic şi al dictaturii proletariatului.
In iunie 1948, aliaţii occidentali au admis ideea reunirii unei adunări
constituante însărcinate să elaboreze proiectul de Constituţie. Declaraţia politică
făcută de aliaţi în legătură cu acest obiectiv va conţine acele dispoziţii care să
permită germanilor să contribuie la încetarea divizării ţării nu prin reconstrucţia unui
Reich centralizat, ci prin adoptarea unei forme federale de guvernământ, care să
protejeze în mod satisfăcător drepturile diferitelor landuri .
In vara anului 1948, liderii guvernelor locale aflate în zonele de ocupaţie ale
Franţei, Marii Britanii şi Statelor Unite au convenit asupra unui sistem electoral în
vederea desemnării de către parlamentele locale a unui organism cu rol de Constituantă,
format din 65 de membri .
Organismul respectiv a avut denumirea de Consiliu Parlamentar, în cadrul
său, ponderea politică o deţineau reprezentanţii Uniunii Creştin-Democrate şi ai
Partidului Social-Democrat.
In zona occidentală existau 11 landuri în care s-a constituit o comisie
alcătuită din experţi în probleme constituţionale. Aceştia au elaborat anteproiectul de
Constituţie şi l-au transmis Consiliului Parlamentar *. Anteproiectul a fost examinat
în cadrul Consiliului până în mai 1949. Textul final a fost adoptat la 8 mai 1949, cu
53 de voturi pentru şi 12 contra, sub denumirea de Lege fundamentală şi nu aceea de
Constituţie . în Preambulul Actului Constituţional se face precizarea potrivit căreia
„conştient de răspunderea sa în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor şi însufleţit de
voinţa de a servi pacea în lume, ca membru cu drepturi egale într-o Europă unită,
poporul german, în virtutea puterii sale constituţionale, a adoptat această Lege Fun-
damentală", în Preambul se face, totodată, precizarea că Legea Fundamentală este
aplicabilă întregului popor german.
Faptul că în intenţia membrilor Consiliului Parlamentar, Legea
Fundamentală aparţinea întregului popor german era o dovadă că, la momentul
respectiv, nu se preconiza divizarea Germaniei. De altfel, preambulul sublinia că, prin
liberă autodeterminare, s-a realizat unitatea şi libertatea Germaniei. Reunificarea
deplină a Germaniei a constituit unul dintre obiectivele fundamentale ale germanilor
care s-au succedat la conducerea Republicii Federale Germane, până la prăbuşirea
regimului politic comunist în Republica Democrată Germană.
Consiliul Parlamentar, organism învestit cu atribuţii de Constituantă, a
adoptat noua Lege fundamentală conştient că îndeplineşte o operă de tranziţie,
necesară instituirii unui regim democratic şi reconcilierii naţionale . Provizoratul
constituţional a fost menţionat chiar în cuprinsul Constituţiei. Astfel, art. 146 din
Legea fundamentală, adoptată în 1949, prevede că „prezenta Lege fundamentală, care
este în vigoare pentru întregul popor german, după desăvârşirea unităţii şi libertăţii
Germaniei, încetează de a mai avea efect din ziua intrării în vigoare a noii Constituţii
adoptate de întreg poporul german stăpân pe deciziile sale".
Este de observat că Legiuitorul Constituant, marcat de statutul special al
Germaniei ca stat care nu se bucura pe deplin în acel moment de atributele
suveranităţii sale, nu a folosit denumirea de Constituţie, ci de Lege fundamentală.
Este demnă de laudă mândria naţională a unui popor îngenunchiat militar, dar care
nu-şi asuma tarele şi ororile regimului fascist.
Aşadar, în concepţia Consiliului Parlamentar, Legea fundamentală adoptată
în 1949 avea un caracter provizoriu până când „poporul german stăpân pe deciziile
sale" va adopta o Constituţie. Deşi a avut, iniţial, un caracter provizoriu şi tranzitoriu,
regimul constituţional s-a impus însă în viaţa politică a ţării, ca şi în conştiinţa socială
a poporului german, ca un model de referinţă pentru o guvernare democratică.
www.referat.ro
Organizarea Parlamentului
Preşedintele Republicii