You are on page 1of 92

Programul de dezvoltare social-economică a

Republicii Moldova pe termen mediu
(anii 2015-2018)














2
Cuprins


1. Principalele probleme şi rezultate ale dezvoltării social-economice

2. Trecerea la noul model de dezvoltare

3. Obiectivele sociale prioritare, sarcinile economice, parametrii şi strategia
de dezvoltare

4. Condiţiile generale ale dezvoltării social-economice

4.1. Integrarea internaţională şi legăturile economice externe
4.2. Stabilitatea macroeconomică
4.3. Politica bugetară şi politica cheltuielilor bugetare
4.4. Politica fiscală
4.5. Reglementarea activităţii de întreprinzător

5. Domeniile-cheie ale dezvoltării economiei

5.1. Investiţiile
5.2. Industria
5.3. Agricultura
5.4. Energetica
5.5. Infrastructura transportului

6. Dezvoltarea socială

6.1. Piaţa muncii şi ocuparea populaţiei
6.2. Veniturile populaţiei
6.3. Educaţia
6.4. Ocrotirea sănătăţii


Anexa 1.
Indicatorii-ţintă ai dezvoltării social-economice pe termen mediu
Anexa 2.
Indicii de dezvoltare a unor sectoare separate ale economiei şi a sferei sociale



3

1. Problemele şi rezultatele majore ale dezvoltării social-economice

Mai mult de 20 de ani Republica Moldova se dezvoltă ca un stat independent. Spre regret însă,
această perioadă destul de îndelungată nu se remarcă prin progrese palpabile ale situaţiei social-
economice, ba dimpotrivă – analiza parametrilor social-economici de bază ne arată că ţara este
aruncată cu decenii în urmă ca nivel de dezvoltare economico-socială.
În evoluţia sa, economia naţională a cunoscut două perioade aproximativ egale ca durată, dar
radical diferite ca tendinţă: prin zece ani de criză şi apoi prin mai bine de zece ani de ascensiune.
Rezultatul final al acestor două perioade este subdezvoltarea economiei şi sărăcia majorităţii
cetăţenilor.
Prima perioadă (anii 1990 – 1999) – este asociată cu aşa-numita „terapie de şoc”, care a generat
criza anilor ' 90 ce s-a extins pe un deceniu. Către sfârșitul acestei perioade Moldova pierduse
practic 2/3 din potenţialul său economic. Economia nu descreştea pur şi simplu, în virtutea unor
factori fireşti – erau lichidate cu bună ştiinţă numeroase întreprinderi, erau distruse cele mai
tehnologizate sectoare ale industriei, fiind lăsate să degradeze infrastructura tehnică şi fondurile
fixe.

În urma crizei anilor ‟90, volumul producerii PIB-lui şi cel al producţiei industriale s-au redus cu
67%, volumul producţiei agricole – cu 56%, volumul investiţiilor în capitalul fix – cu aproape
90%.
Costurile sociale ale acelui deceniului de criză s-au dovedit şi mai mari. Aproape 200 mii de
persoane şi-au pierdut locul de muncă, puterea de cumpărare a salariilor angajaţilor din
economie a scăzut cu 75%, puterea de cumpărare a pensiei medii lunare – cu 87%. Circa 70 la
sută din cetăţenii Moldovei s-au pomenit dincolo de pragul sărăciei.

Cea de-a doua perioadă – perioada de creştere economică – a început în anul 2000 şi continuă în
prezent. Evoluţiile pozitive din economie au fost întrerupte de două ori (în 2009 din cauza
impactului crizei financiar-economice globale, şi în 2012, ca urmare a secetei), totuşi, în
ansamblu etapa respectivă se caracterizează prin redresare economică.
Trebuie să constatăm, totuşi, că nici această creştere economică cu durata de peste 10 ani nu a
reuşit să compenseze pierderile suferite de economia naţională şi de populaţie în deceniul
precedent.

Către anul 2013, volumul PIB era cu 36 la sută mai mic decît în perioada pre-criză, volumul
producţiei industriale – cu 44%, al celei agricole – cu 46%, al investiţiilor – cu 78% mai mic.



4

Rezultatele acestei creşteri economice de durată demonstrează că potenţialul economic de altă
dată oricum nu a fost restabilit. O parte însemnată a acestui potenţial s-a pierdut fără urmă – au
dispărut, sau au devenit neglijabile ca pondere asemenea sfere ale producţiei, cum ar fi producţie
ca instrumente, electronice, construcţia de tractoare şi altele. Dezvoltarea relativ accelerată a
sferei serviciilor, inclusiv de noi tipuri de servicii şi activităţi,, nu a putut compensa pierderile
capacităților sfera producţiei de mărfuri industriale şi agricole.
Economia a început să se dezvolte şi să crească pe o bază de producţie limitată, la industria
uşoară şi la agricultură. Anume din această cauză şansele ca economia să „regenereze” pînă la
parametrii pe care îi înregistra în anii ‟80 – începutul anilor ‟90 doar pe baza potenţialului de
producţie rămas de atunci sînt, la ora actuală, practic epuizate.
Rezultatele sociale ale celor peste 10 ani de creştere economică s-au dovedit, în ansamblu, pe
măsura rezultatelor economice.
Întreaga perioadă de creştere economică a fost marcată de reducerea numărului locurilor de
muncă şi a ocupării forţei de muncă. În perioada anilor 2001-2013, numărul angajaţilor s-a redus
cu aproape 350 mii de persoane, sau cu 23%. Fiecare 1% de creştere a PIB a fost însoţit de
reducerea numărului de angajaţi cu 0,5%. Totodată, cererea de locuri de muncă nu se reducea, ci
creştea, pentru că a crescut numărul persoanelor apte de muncă. Tensiunea tot mai mare de pe
piaţa muncii era „neutralizată” de migrația masivă a populaţiei peste hotarele ţării în căutarea
locurilor de lucru.
Per ansamblu, însă, în cei peste 20 de ani numărul locurilor de muncă s-a redus cu 1/3, iar practic
fiecare al treilea locuitor al ţării de vîrstă aptă de muncă a plecat la muncă peste hotare.
Cu toate că în perioada de revigorare economică salariul real a crescut de 2 ori mai rapid decît
PIB, valoarea sa nu a ajuns la nivelul dinaintea crize. Puterea de cumpărare a salariului rămîne
cu aproape 8% mai mică decît în anul 1990.
Şi mai descurajante sînt rezultatele în domeniul asigurării cu pensii. Creşterea pensiilor în anii de
creştere economică nu a condus la recuperarea dimensiunii mărimilor pensiilor de pînă la criză.
Mărimea reală a pensiei medii constituie doar 1/2 din nivelul anului 1990 şi nu atinge
minimumul de existenţă al pensionarului.

Rezultatele de bază ale dezvoltării social-economice a Republicii Moldova
în anii 1990 - 2012

perioada %
Produsul Intern Brut a.2013 faţă de a.1989 64.5
Producţia industrială a.2013 faţă de a.1989 56.4
Producţia agricolă a.2013 faţă de a.1989 53.7
Investiţiile în capitalul fix a.2013 faţă de a.1989 22.3
Numărul persoanelor ocupate în economie -
- inclusiv persoane angajate
a.2013 faţă de a.1989 69.5
59.8
Pensia medie lunară reală a.2013 faţă de a.1989 52.7
Salarul mediu lunar real a.2013 faţă de a.1989 92.4
5
Astfel, în perioada de creştere economică nu au fost depăşite nici consecinţele sociale, nici cele
economice ale crizei anilor „90. Economia şi dezvoltarea socială nu au ajuns nici pînă acum la
nivelul sfîrşitului anilor ‟80 - începutul anilor ‟90.
Însă problemele dezvoltării social-economice ale Moldovei la etapa actuală nu se limitează la
problemele pierderii tehnice a potenţialului de altădată. S-au produs schimbări calitative
profunde, care nu îi permit ţării să iasă din starea de sărăcie economică şi socială totală.
În primul rînd, acestea sînt dezindustrializarea economiei şi degradarea structurii ei. Ponderea
industriei în PIB a căzut pînă la 13-14%. Ponderea scăzută a industriei face ca structura
economiei naţionale să se deosebească în mod dezavantajos de structurile economiilor regionale
a principalilor parteneri ai Moldovei. În statele Uniunii Europene, ponderea industriei în
structura economiei este de 2 ori mai mare (26 % din PIB), iar în ţările Uniunii Vamale – de 3 ori
mai mare (cca 40 % din PIB).
Industria naţională este reprezentată de o listă relativ redusă de tipuri de producţie, printre care
locul central este ocupat de producerea produselor alimentare, a băuturilor şi a articolelor de
tutun, care în ansamblu constituie mai bine de 1/2 din volumul total al producţiei industriei
prelucrătoare. Cu alte cuvinte, are loc „agrarizarea” industriei, al cărei nucleu este format din
întreprinderi de prelucrare a materiei prime agricole, şi care, din acest motiv, se află într-o
dependenţă severă de rezultatele activităţii sectorului agricol.
Dezindustrializarea a fost însoţită de menţinerea cotei înalte a sectorului agricol în economia
Moldovei, care, practic, a devenit egal cu cota industriei. Ponderea agriculturii în PIB-ul
Moldovei (cca 13%) este cu mult mai mare comparariv cu ţările UE (mai puţin de 2%) şi ţările
Uniunii Vamale (mai puţin de 6%).
Lipsa unei industrii dezvoltate înseamnă lipsa unei locomotive reale de creştere economică
durabilă şi de calitate.
Nici un alt sector al economiei, nu poate îndeplini acest rol, în condiţiile specifice economiei
autohtone. Pentru dezvoltarea durabilă a economiei naţionale este necesară prezenţa unui sector
industrial dezvoltat. Industria este principalul sector-generator de subvenţii în agricultură,
asigurând o parte considerabilă din fluxurile de transport şi o solicitare stabilă a capacităţilor
sectorului transporturilor, extinde cererea de lucrări de construcţie şi montaj, contribuie la
implementarea tehnologiilor noi şi la dezvoltarea sectorului de cercetare şi dezvoltare, la
formarea unui segment calificat de forţă de muncă şi a locurilor de muncă cu un nivel relativ
înalt de salarizare etc.
În al doilea rând, este vorba despre o întârziere semnificativă în dezvoltare nu doar comparativ
cu ţările dezvoltate, dar şi faţă de multe ţări cu economii în curs de dezvoltare. Principalul
indicator al nivelului de dezvoltare social-economică al unei ţări este nivelul PIB pe cap de
locuitor – în Moldova acest indicator constituie ceva mai mult de 2000 mii USD pe an, ceea ce
constituie aproape de 17 ori mai puţin decît în statele UE şi mai bine de 5 ori mai puţin decît
media în ţările Uniunii Vamale. Dacă actuala creșterea economică în Republica Moldova (4,6%
anual) se va menține neschimbată, atunci pentru depăşirea decalajului cu ţările UE, Moldova va
avea nevoie de 60 de ani, iar cu ţările Uniunii Vamale – de peste 30 de ani, cu condiţia că
creşterea economică a partenerilor noştri din Vest şi din Est va fi zero.
Întârzierea în dezvoltare este rezultatul nivelul comparativ scăzut al dotării tehnico-tehnologice a
celor mai importante ramuri ale industriei, în gradul înalt de uzură a fondurilor fixe, în
degradarea infrastructurii tehnice. Astfel, uzura fizică şi morală a mijloacelor fixe în energetică
depăşeşte 70%, în stare nesatisfăcătoare se află 74% din lungimea totală a drumurilor naţionale şi
6
78% din cele locale. Economia se caracterizează printr-un nivel redus de producere şi
implementare a tehnologiilor şi tehnicii noi. Moldova este cu mult în urma ţărilor uniunii
Europene şi ţările uniunii Vamale de gradul de dezvoltare a sectorului de cercetare şi dezvoltare
şi a rolului său în procesul de modernizare a economiei Numărul specialiştilor tehnici ocupaţi cu
cercetarea şi dezvoltarea, în calcul la 1 milion de locuitori ai ţării, în Moldova este de 4 ori mai
mică decît în ţările-parteneri occidentale şi estice, iar volumul de finanţare a cercetării şi
dezvoltării este de zeci şi chiar sute de ori mai mic .
În al treilea rînd, se atestă îngheţarea nivelului de viaţă extrem de scăzut al majorităţii
cetăţenilor. Reducerea permanentă a cererii forţei de muncă şi degradarea structurii economiei
naționale au determinat un nivel extrem de scăzut al ratei de ocupare a populaţiei în economie.
În Moldova, doar cca 40% din populaţia cu vîrsta de peste 15 ani este ocupată în economie, în
timp ce în ţările Uniunii Europene şi ale Uniunii Vamale acest indice depăşeşte 50%.
Cererea redusă de forţă de muncă constituie una din cauzele nivelului scăzut de salarizare, care
este principala sursă de formare a fondului de asigurări sociale obligatorii.. Din acest fond sînt
plătite pensiile şi alocaţiile sociale, nivel scăzut este o consecinţă a gradului redus al ocupării
forţei de muncă şi salarii mici.
Toate veniturile obţinute de populaţia Moldovei pe teritoriul ţării nu asigură un nivel decent de
viaţă pentru majoritatea cetăţenilor, dar nici un nivel de consum în limitele minimumului de
existenţă.
Venitul mediu pe membru de familie, obţinut din toate sursele din interiorul ţării (de la
activitatea de muncă, din proprietate, din sistemul asigurărilor sociale ş.a.) este cu 14% mi mic
decît mărimea minimului de existenţă. În acelaşi timp, volumul de consum de bunuri materiale şi
servicii de către populaţie constituie 93% din PIB, adică este aproape echivalent cu volumul
producţiei naţionale. Paradoxul situaţiei constă în faptul că, „mîncînd” întregul PIB, majoritatea
locuitorilor Moldovei se află în stare de sărăcie sau de bunăstare scăzută.
Economia nu asigură un nivel de viaţă decent pentru majoritatea cetăţenilor, care, la rîndul lor,
nu pot să asigure dezvoltarea economiei, deoarece nu au posibilitatea să investească în
dezvoltarea acesteia din cauza că sînt obligaţi să utilizeze veniturile pentru necesităţi de consum
şi nu dispun de economii necesare pentru investiţii. Pe cînd în ţările dezvoltate şi în multe ţări în
curs de dezvoltare, veniturile populaţiei constituie o sursă importantă de mijloace investiţionale
interne.
Nivelul scăzut al veniturilor majorităţii cetăţenilor R.Moldova influenţează negativ stimulentele
dezvoltării pieţei interne şi ale ameliorării structurii producţiei naţionale, structura cererii
majorităţii populaţiei este destul de primitivă: 47% din cheltuielii sînt destinate cumpărării
produselor alimentare şi 21% - achitării serviciilor comunale. Aceasta structura internă a cererii
de consum nu stimulează schimbări calitative în structura economiei, iar nivelul redus al acestei
cereri nu stimulează creşterea ritmului şi calităţii dezvoltării economice.
7

2. Trecerea la noul model de dezvoltare
Problemele degradării structurale, întârzierea în dezvoltarea economică şi sărăcia sunt în
continuu reproduse de către actualul model de dezvoltare socio-economică. Ea creează iluzia
relativ stabilă de dezvoltare, mascând problemele-cheie şi nu rezolvarea lor.
Modelul de dezvoltare în vigoare este destul de simplu. El prezintă un lanţ primitiv, a cărui
primă şi cea mai importantă verigă este exodul masiv al cetăţenilor în căutarea locurilor de
muncă. Transferurile de bani ale migranţiilor moldoveni contribuie la fluxurile de valută străină
într-un ritm semnificativ care depăşeşte considerabil creşterea PIB-ului, susţin veniturile
populaţiei şi cererea internă de consum, producţia de mărfuri şi servicii. Cererea internă de
consum, susţinută de transferurile băneşti de peste hotare, stimulează importul şi încasările
fiscale provenite din acesta, ceea ce permite statului să asigure cheltuielile sociale. Astfel, în
cadrul actualului model de dezvoltare socio-economică problemele ocupării forţei de muncă,
veniturilor populaţiei, cererii interne, creşterii producţiei, resurselor valutare şi veniturilor
bugetare se soluţionează, în mare măsură, parcă „de la sine”.
Însă cu cît mai mult este exploatat acest model, cu atît mai mari devin riscurile nu doar ale
continuării degradării socio-economice a ţării, dar şi ale distrugerii modelului în vigoare. În
primul rînd, creşterea exportului de forţă de muncă va deveni în curînd imposibilă, din cauza
caracterului limitat al înseşi forței de muncă în Moldova. În al doilea rînd, munca îndelungată
peste hotare îi poate determina pe mulţi migranţi să se stabilească definitiv în ţara în care au sau
pot avea un loc de muncă. În al treilea rînd, ţările în care muncesc migranţii moldoveni pot
introduce restricţii la primirea forţei de muncă. de peste hotare. Toate aceste perspective sînt
destul de reale şi, în acelaşi timp, riscante din punctul de vedere al autoconservării actualului
model de dezvoltare. În al patrulea rînd, devine tot mai pronunţat deficitul de cadre calificate în
interiorul ţării, care a şi devenit deja unul din factorii care limitează dezvoltarea economiei.
Din aceste considerente, Moldova se află în faţa necesităţii acute de a adopta un nou model şi o
nouă strategie de dezvoltare socio-economică, în caz contrar ţara este sortită să „reproducă” la
nesfîrşit probleme structurale de degradare economică, ale înapoierii tehnico-tehnologice şi ale
sărăciei.
Până în prezent, dezvoltarea socială a fost un rezultat pasiv al dezvoltării economiei, care nu a
urmărit realizarea obiectivelor sociale şi nu se orienta spre realizarea lor. Actualul model de
dezvoltare nu are drept scop explicit soluţionarea problemelor sociale, deoarece funcţionează pe
baza unui principiu simplu de rezolvare a multora din acestea: principiul exportului „benevol-
forţat” al „surplusului” forţei de muncă.
În consecinţă, economia nu reacţionează la provocările sociale acute: reducerea ocupării forţei de
muncă, descalificarea forţei de muncă, conservarea unui nivel de trai extrem de scăzut pentru o
mare parte a populaţiei. Economia naţională nu răspunde în mod adecvat la aceste provocări
sociale, economia naţională face faţă din ce în ce mai slab nu doar necesităţilor interne de
dezvoltare, dar şi condițiilor externe, caracterizate prin intensificarea concurenţei internaţionale.
Adoptarea unui model nou de dezvoltare presupune subordonarea obiectivelor economice celor
sociale. Acest lucru înseamnă că la început, ca prioritare sunt determinate obiectivele sociale, iar
apoi se formulează sarcinile-cheie de ordin economic, realizarea cărora va asigura o maximă
apropiere de obiectivele sociale stabilite. Astfel misiunea socială a economiei devine piatra de
temelia modelului şi strategiei de dezvoltare.
8
Noul model de dezvoltare social-economică, spre deosebire de cel actual, "nu pune între
paranteze" problemele sociale, care în prezent fie de la sine "se soluţionează” preponderent
datorită migraţiei forţei de muncă, fie foarte lent, pe contul dezvoltării economice, definind
soluţionarea lor în calitate de principala sarcină şi punct de referinţă pentru dezvoltarea
economiei. Acesta include obiectivele sociale „de intrare”, sarcinile, parametrii de dezvoltare şi
politica respectivă în însuşi „nucleul” său, obiectivele atinse „de ieşire”…. Reieşind din
principiul supremaţiei obiectivelor sociale, se stabilesc principalele opţiuni şi obiective de
dezvoltare economică şi socială. Schimbarea condiţiilor de dezvoltare, a obiectivelor şi sarcinilor
atrag modificarea sau ajustarea politicilor şi munca asupra „sarcinii sociale” reformulate.
Trecerea la noul model de dezvoltare acut pune problema modificării politicilor economice şi
sociale şi a necesităţii planificării rezultatelor sociale şi economice „prestabilite”. Toate direcţiile
politicii socio-economice, activitatea organelor administrării de stat trebuie să fie supuse
atingerii acestor rezultate. Rezultatele globale ale funcționării acestui model - realizarea maximă
a obiectivelor sociale prioritare adecvate provocărilor economice.
Structura modelului dezvoltării social-economice

Fără îndoială, există limite obiective pentru atingerea obiectivelor şi sarcinilor sociale ale
dezvoltării economiei, legate de condiţiile externe şi interne.
Abilitatea de a atinge obiectivele şi sarcinilor interne este influențată de mulţi factori – situaţia
în economia ţărilor partenere, condiţiile comerțului exterior, capacitatea autorităţilor
administrării de stat de a implementa politici adecvate, susţinerea de către mediul de afaceri și
populație a strategii de dezvoltare şi a măsurilor specifice din cadrul politicilor etc.
Eventuala influenţă a acestor factori trebuie luată în calcul, totodată promovînd strategia adoptată
pentru a maximiza realizarea scopurilor şi obiectivelor acesteia.
9

3. Obiectivele sociale prioritare, sarcinile economice, parametrii şi strategia de dezvoltare

Obiectivele sociale, care urmează să determine traiectoria generală a dezvoltării socio-economice
pe termen mediu (4 ani), sînt stabilite de provocările sociale actuale şi de necesităţile sociale
primordiale ale majorităţii membrilor societăţii.
Primul obiectiv social: creşterea ratei de ocupare a populaţiei în economie, stoparea
tendinţei de reducere a locurilor de muncă.
Acest obiectiv ocupă locul central în determinarea principalele obiectivele pe termen mediu de
dezvoltare socio-economică. Realizarea acestuia va permite de a rezolva mai multe probleme
sociale şi economice:
 creşterea resurselor financiare ale bugetului asigurărilor sociale de stat pentru majorarea
pensiilor şi altor plăţi sociale
 lichidarea presiunii de pe piaţa muncii şi asigurarea populaţiei cu locuri de muncă şi cu
perspectivă de muncă
 întoarcerea migranţilor de muncă în Moldova
 creşterea producţiei interne şi înlocuirea exportului de forţă de muncă prin exportul de
mărfuri şi servicii, ş. a.
Se prevede în termen de 4 ani sporirea numărului locurilor de muncă şi a lucrătorilor cu 200 de
mii, sau cu 17%, inclusiv în industrie – cu 60 mii (cu peste 17%), în agricultură – cu 50 mii (cu
17%), în sfera serviciilor – cu 90 mii (cu 13%). Rata de ocupare a populaţiei în economie
(ponderea persoanelor angajate din total persoane cu vîrstă de peste 15 ani) va creşte de la 39%
pînă la 45%.
Cel de-al doilea obiectiv social este creşterea accelerată a salariilor şi reducerea decalajului
nivelului de retribuire a muncii comparativ cu ţările regionale partenere. Se preconizează rata de
creştere a salariilor să fie mai mare decît rata de creştere a PIB-ului. Acest lucru este dictat de
nevoia rapidă de recuperare a funcţiei sociale şi stimulatorii a salarizării, care urmează să devină
o sursă stabilă de venit pentru majoritatea familiilor, să stimuleze fluxul de forţă de muncă în
economie (inclusiv a celor care în prezent muncesc peste hotare) şi şi imbunătățească calificarea
și clitatea muncii.
În condiţiile creşterii planificate a PIB-ului cu 46% în 4 ani, salariu mediu lunar real se va
majora cu 50%, iar mărimea nominală a acestuia – cu 83%.
Cel de-al treilea obiectiv social este ca mărimea medie a pensiei să depăşească nivelul
minim de existenţă. Creşterea nivelului de ocupare a populaţiei în economie şi creşterea
accelerată a salariilor vor permite îmbunătățirea raportului dintre angajații în cîmpul muncii şi
cel al pensionarilor, dar şi formarea în bugetul asigurărilor sociale obligatorii a unui volum de
fonduri necesare şi suficiente pentru creşterea semnificativă a pensiilor.
În rezultatul majorării planificate a numărului angajaţilor şi a salariului mediu, sumele
contribuţiilor pentru asigurarea socială obligatorie vor creşte mai mult de 2 ori în 4 ani.
10
Acest lucru va permite majorarea de aproape 2 ori a pensiei medii lunare. Ca urmare, pensia
medie va depăşi minimul de existenţă cu 35%. Mai mult de 18% din cetăţeni vor fi capabili să
simtă îmbunătăţirea situaţiei financiare.
Obiectivele sociale pe termen mediu – indicatorii sociali de bază

2014
(estimare/
prognoză)
2018 2018 faţă
de
2014, %
Creşterea nivelului de ocupare a populaţiei în economie
Numărul persoanelor ocupate în economie, mii pers. 1150 1350 117
Nivelul de ocupare a populaţiei cu vîrste de 15 ani şi
mai mult, %
39,0

45
Creşterea accelerată a mărimii salariilor
Salariul mediu lunar, lei 4220 7735 183
Creşterea salariului real, % 150
Mărimea medie a pensiei urmează să depășească minimul de existenţă
Mărimea medie a pensiei lunare, lei 1100 2300 2, 1 ori
Raportul dintre pensia medie şi minimul de existenţă,
%
78 135
Obiectivele „de intrare” lansate în cadrul noului model de dezvoltare nu au doar un caracter
social. Realizarea lor consecventă va determina efecte economice, manifestate în extinderea
cererii interne de consum şi a capacităţii pieţei naţionale, respectiv majorarea volumului de
producere de bunur şi servicii. Mai mult, creșterea esenţială a ocupării forţei de muncă, a
salariilor şi pensiilor va îmbunătăţi structura cererii, în favoarea unor mărfuri şi servicii mai
calitative şi mai costisitoare, ceea ce va stimula ameliorarea structurii producerii şi calităţii
produselor.
Obiectivele sociale prioritare determină cele mai importante sarcini de dezvoltare a economiei
pe termen mediu.
Sarcina numărul unu: accelerarea ritmului de creştere, îmbunătăţirea calităţii dezvoltării
economiei şi reducerea rămînerii în urmă faţă de nivelul de dezvoltare a statelor regionale
partenere
Doar accelerarea creşterii economice este capabilă să genereze resursele suplimentare necesare
pentru soluţionarea problemelor sociale acumulate. Dacă ritmul de creştere va rămâne la nivelul
oficial prognozat – 4-5% anual, atunci starea de lucruri în sfera socială nu se va schimba radical,
economia va evolua lent, din inerţie, iar problemele modernizării și renovării structurale vor
rămîne pe planul doi.
Schimbarea radicală a situaţiei, a calităţii dezvoltării economice şi sociale este posibilă doar cu
condiţia accelerării ritmului de dezvoltare. Pentru a atinge obiectivele sociale propuse, rata
anuală de creştere economică trebuie să constituie în mediu 10%, iar în doar 4 ani, PIB-ul ar
trebui să se majoreze cu 46%. Productivitatea muncii urmează să crească anual cu 6%.
Accelerarea ritmului de dezvoltare este necesar de a se obține în toate sectoarele, ea fiind însoţită
de îmbunătăţirea calităţii prin implementarea tehnologiilor noi, creşterea eficienţei, trecerea la
standardele moderne de producţie, de management etc.
11
Creşterea producerii PIB-ulu pe cap de locuitor, ce urmează a fi obţinută în 4 ani (de la 2,3 mii
USD pînă la 4,1 mii USD) va permite reducerea actualului „decalaj economic” imens faţă de
ţările Uniunii Europene şi Uniunii Vamale.
Cea de-a doua sarcină este industrializarea modernizarea economiei Dominanta creşterii
economiei naţionale pe termen mediu urmează să devină industria, ale cărei ritmuri de dezvoltare
trebuie să le depăşească pe cele ale creşterii celorlalte sectoare şi ale economiei în general. Se
preconizează că ele vor atinge 17% anual, asigurîndu-se o creştere a producţiei industriale cu
83% în 4 ani.
O astfel de creştere a industriei va contribui esenţial la creșterea volumului de producţie şi
creşterea numărului de persoane angajate în celelalte sectoare, în special în sfera transportului de
mărfuri, construcţiilor şi comerţului cu ridicata.
Crearea de noi producţii industriale şi extinderea celor existente ar urma să atragă suplimentar în
economie cca 50 mii de angajaţi. Dat fiind faptul că în industrie locurile de muncă se deosebesc
printr-o calitate mai înaltă din punct de vedere al cerințelor de calificare şi de retribuire a muncii,
creşterea rapidă a industriei va avea repercusiuni pozitive asupra nivelului de salarizare şi a
calităţii forţei de muncă atrase în economie.
Problema principală de pe ordinea de zi a creşterii economice este noua industrializare, care este
capabilă de a schimba imaginea şi structura economiei naţionale. În 4 ani, ponderea industriei în
PIB va creşte de la 14% pînă la 18%, iar numărul de angajaţi - de la 12% la 16%
Industrializarea favorizează creşterea nivelului tehnico-tehnologic al dezvoltări economice. Este
necesar sprijinul acordat de stat pentru susţinerea dezvoltării unor sectoare industriale înalt
tehnologizare, aceste sectoare constituind o condiţie obligatorie pentru succesul industrializării
economiei naţionale.
A treia sarcină este mobilizarea investiţiilor interne și străine. Accelerarea ritmurilor de
dezvoltare, industrializarea şi modernizarea tehnologică a economiei necesită investiţii foarte
mari. În primul rînd, trebuie să se mobilizeze resursele investiţionale interne – fondurile
întreprinderilor formale şi ale economiei subterane, ale bugetului de stat şi ale bugetelor locale,
ale sectorului bancar şi ale populaţiei.
Investiţii străine trebuie să fie minim legate de creşterea datoriei de stat şi într-o măsură cît mai
mare – cu investiţiile străine private, precum si cu implementarea proiectelor interstatale de
parteneriat în domeniul industriei, infrastructurii, inovării.
Ritmul de creştere a investiţiilor în capital fix ar trebui să depășească creşterea PIB-ului, pentru a
asigura un fundament de dezvoltare accelerată și durabilă a economiei, în primul rînd a industriei
şi a infrastructurii. Se preconizează ca, timp de 4 ani, volumul investiţiilor în capitalul fix să
crească cu peste 80% . Ponderea acestor investiţii în PIB va creşte de la 18% pînă la 27%.
Sarcinile economice pe termen mediu: principalii indicatori - ţintă

2014
(evaluare/
prognoză)
2018 2018 к
2014, %
Accelerarea ritmurilor de creştere economică
PIB, volumul nominal, mil. Lei 109,0 188,1 173
PIB, creşterea reală, % 146
12
PIB pe cap de locuitor, USD 2324 4060 179
Industrializarea economiei
Creşterea volumului producţiei industriale, % 183
Ponderea industriei în PIB, % 14 18
Ponderea angajaţilor în industrie în total angajaţi, % 12 16
Mobilizarea surselor de investiţii
Creşterea investiţiilor în capitalul fix, % 181
Ponderea investiţiilor în PIB, % 18 27

Schimbarea modelului de dezvoltare nu este posibilă fără o schimbare de politica. Toate
direcţiile de bază ale politicii social-economice a statului - în domeniile industriei, investiţiilor,
fiscal, agrar, al cheltuielilor publice, al reglementării activităţii de întreprinzător, al asigurărilor
şi protecţiei sociale, al ocupări forţei de muncă şi al retribuirii muncii, al dezvoltării sferei
educaţiei şi ocrotirii sănătăţii etc. - trebuie „să lucreze”, în primul rînd, pentru atingerea
obiectivelor sociale şi pentru îndeplinirea sarcinilor economice-cheie.
În cele mai importante domenii ale politicii economice urmează să fie elaborate şi implimentate
măsuri prioritare, necesare pentru aducerea economiei la ritmurile şi volumurile de creştere
invocate, iar în sfera politicilor sociale – măsurile prioritare, necesare pentru realizarea
obiectivelor sociale propuse, şi trasarea măsurilor care să contribuie la îndeplinirea sarcinilor
economice.
Esenţa strategiei dezvoltării socio-economice pe termen mediu:
Atingerea, pe parcursul a 4 ani:
a unui nivel de ocupare a populaţiei în economie nu mai puţin 45%, creşterea mărimii
reale a salariului de 1,5 ori, depăşirea mărimii medii a pensiei faţă de minimumul de
existenţă cu 35%
În condiţiile:
asigurării stabilităţii macroeconomice şi a securităţii energetice
Prin soluţionarea sarcinilor:
de majorare a vitezei de creştere în toate sectoarele, industrializării economiei, mobilizării
surselor interne şi externe de investiţii
Pe calea:
orientării drastice a politici social-economice a statului spre îndeplinirea sarcinilor
specificate şi spre atingerea obiectivelor sociale finale.
13

4. Condiţiile generale ale dezvoltării social-economice

4. 1. Integrarea internaţională şi legăturile economice externe
Situaţia actuală şi tendinţe
Republica Moldova îşi dezvoltă activ relațiile economice cu multe ţări ale lumii şi cu diverse
organizaţii internaţionale în domeniile comerţului, investiţiilor, creării întreprinderilor mixte etc.
Sfera cea mai importantă a cooperării internaţionale a Moldovei este comerţul, deoarece ţara nu
dispune, de propriile resurse energetice, nu produce multe tipuri de mărfuri necesare pentru
producția şi consumul intern, şi re nevoie de de comercializarea produselor proprii pe pieţele
externe. de desfacere. Volumul comerţului extern practic este egal cu volumul PIB-lui.
Economia Moldovei este caracterizată printr-un grad înalt de orientare spre export (exportul
constituie 30% din PIB) şi, este puternic dependentă de importuri (importul constituie 69% din
PIB). O tendinţă generală, stabilită în domeniul comerţului extern al Republicii Moldova este
creşterea volumului operaţiunilor comerciale, a importului şi a exportului. Totodată, volumul
importurilor depăşesc cu mult valoarea exporturilor. Balanţa negativă a comerţului extern nu
numai că poartă un caracter cronic, dar şi se află într-o permanentă creştere. Astfel, în perioada
a.a. 2009 - 2013, deficitul balanţei comerciale a crescut cu mai bine de jumătate (cu 55%).
Deficitul balanţei comerciale externe este acoperit în special din contul remitenţelor cetăţenilor
care muncesc în afara ţării, dar şi din contul creditelor şi granturilor externe oferite Guvernului.
Potrivit datelor Băncii Naţionale, în anul 2013 prin băncile comerciale în favoarea persoanelor
fizice au fost transferate circa 1,6 mld. USD, sumă echivalentă cu 67 % din volumul exportului
Republicii Moldova. Banii migranţilor ajung în ţară nu doar prin intermediul transferurilor
oficiale, dar şi prin introducerea numerarului „în buzunare”. Aşa, în anul 2013 prin intermediul
caselor de schimb valutar pe piaţa de consum a intrat o sumă de lei echivalentă cu 22710,6 mil.
USD (soldul vînzare-cumpărare), plus creşterea depozitelor persoanelor fizice în valută străină
cu 155,9 mil. USD. Cifra totală este de 2866,5 mil. USD, ceea ce este egal cu 120,0% din
întregul export moldovenesc şi cu 52,0% din importuri.
În urma creşterii împrumuturilor externe, datoria externă a Guvernului şi a Băncii Naţionale a
ajuns să constituie 1,8 mld. USD, sau 22% din PIB. Adică, problemele deficitului balanţei
comerciale şi exporturilor insuficiente se soluţionează nu datorită accelerării ritmurilor de
creştere a producţiei interne şi a locurilor de muncă, ci datorită creşterii migraţiei forţei de muncă
şi a datoriei externe.
Principalii parteneri comerciali ai Moldovei sunt ţările CSI şi a Uniunii Europene. În anul 2013
cota acestor ţări în exportul moldovenesc a constituit 86%, (38% - statele CSI şi 48% - statele
UE), iar în import – 75% (35% - statele CSI şi 45% - statele UE). O caracteristică esenţială a
economiei moldoveneşti este dualismul economic extern. Situată la hotarul dintre două mari
pieţe regionale – celei vestice şi celei estice - Moldova este „condamnată” să dezvolte legături
economice externe constructive atît cu Vestul, cît şi cu Estul.
Pînă în prezent, comerţul exterior rămîne pentru Moldova principala formă de cooperare
economică cu alte state. Însă comerţul exterior constituie prima şi cea mai joasă treaptă de
integrare.
14
Următoarele etape de integrare - uniunea vamală, piaţa comună (spațiul economic unic), uniunea
economică şi monetară. Uniunea vamală oferă țărilor beneficii suplimentare, de acces în comun
pe pieţele de mărfuri, servicii, capital, forţă de muncă, protecţie colectivă a pieţei unice,
dezvoltarea cooperării tehnologice în domeniul producţiei, participarea la pieţele integrate de
resurse energetice, de produse agricolă şi altele.
Moldova este obiectiv interesată să devină membră a unui proces de integrare aprofundat şi a
unei grupări integraţioniste. Singur, bazându-se doar pe evoluţia comerţului cu alte ţări,
Moldovei îi va fi extrem de dificil să-şi amelioreze ritmurile şi calitatea de dezvoltare a
economiei, să efectueze industrializarea, să majoreze semnificativ volumul investiţiilor şi,
respectiv, să îmbunătățească situaţia financiară precară a majorităţii cetăţenilor țării prin
creşterea numărului locurilor de muncă şi veniturilor populaţiei.
Cursul de integrare europeană, declarat la nivel oficial, nu pesupune ulterioara aderare a
Republicii Moldova la UE, care este o grupare integraţionistă de nivel înalt (o uniune politică,
economică şi monetară). Moldovei i se propune, pe un termen nedefinit, crearea unei zone de
liber schimb cu UE. O astfel de perspectivă pentru Moldova este extrem de dubioasă: ţara riscă
să piardă mai mult decît ar cîştiga.
După nivelul de dezvoltare şi competitivitate, economia Moldovei şi economiile ţărilor-membre
ale UE fac parte din „categorii de greutate” totalmente diferite. În Moldova, Produsul Intern Brut
per locuitor constituie peste 2 mii USD anual – de 18 ori mai puţin decît în ţările Uniunii
Europene.
În condiţiile de liber schimb, concurenţa pe piaţa internă se va intensifica, şi putem presupune că
foarte mulţi producători locali din sectoarele de bază ale economiei–agricultură şi industria
alimentară - nu vor putea face faţă noilor provocări. În Moldova, subvenţiile de stat acoperă doar
2 % din costul producţiei agricole brute, ceea ce este de 20 de ori mai puţin decît în majoritatea
ţărilor europene.
Înapoierea tehnico-tehnologică a producţiei naţionale şi infrastructura degradată predetermină un
nivel scăzut al competitivității şi reduce atractivitatea investiţională a economiei. În ultimii ani,
volumul investiţiilor în capitalul fix a constituit nu mai mult de 1/5 din nivelul anului 1990.
Volumul importurilor din ţările UE îl depăşeşte de 2,2 ori pe cel al exporturilor Moldovei în
aceste ţări. În comerţul cu ţările europene s-a format un bilanţ cu sold negativ care continuă să
crească. . Doar în a.a. 2009-2013, acesta a crescut cu 80%.
Pentru Moldova, crearea unei zone comerţ liber cu UE nu va face decît să estindă „geografia”
comerţului liber. Dacă în prezent Moldova este membru a 2 zone de liber schimb – a ţărilor CSI
şi a ţărilor-participante la Acordul de Liber Schimb Central-European (Albania, Bosnia şi
Herţegovina, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Serbia, Kosovo), atunci după semnarea
Acordului de Asociere cu UE ea va deveni participantă deja la 4 zone de liber schimb (CSI,
Acordul de Liber Schimb Central-European, UE şi Turcia). Avantajele comerciale pe care le va
obţine Moldova sînt dubioase, în schimb, acestea cu siguranţă vor fi însoţite de intensificarea
concurenţei din partea partenerilor comerciali.
Dar lucrul cel mai important este că Moldova va rămîne în continuare în afara unei integrări
economice reale atît cu ţările CSI, cît şi cu ţările Uniunii Vamale. Mai mult, după crearea noilor
zone de comerţ liber ţara riscă să suporte pierderi legate de aplicarea de către ţările Uniunii
Vamale a unor măsuri de protecţie, compensatorii şi anti-dumping în raport cu mărfurile
moldoveneşti.
15
Zona de liber schimb cu ţările UE, Turcia şi Uniunea Vamală (începînd cu anul 2015 – Uniunea
Economică Eurasiatică) prezintă perspective integraţioniste absolut neechivalente.
În cadrul integrări Eurasiatice, ţările participante îşi soluţionează un complex întreg de obiective
strategice, principalele dintre care sunt:
- crearea pieţelor comune alimentare, electroenergetice, de transport şi altele;
- dezvoltarea cooperării între producători sub aspect tehnologic;
- promovarea exporturilor în ţări terţe;
- protecţia pieţei interne comune;
- eliminarea restricţiilor privind accesul pe piaţa muncii a cetăţenilor din ţările membre;
- susţinerea financiară a proiectelor îndreptate spre modernizarea infrastructurii transportului, a
infrastructurii energetice, de telecomunicaţii şi municipale, spre dezvoltarea producţiilor cu
valoare adăugată şi spre sporirea eficienţei energetice etc.
Aceste şi alte direcţii corespund pe deplin necesităţilor de dezvoltare a economiei Moldovei,
punerea lor în aplicare, în comun cu alţi participanţi la integrarea euro-asiatică, sînt de natură să
contribuie la soluţionarea multor probleme şi sarcini strategice de dezvoltare economică şi
socială a ţării.
Probleme fundamentale
 deficitul sporit şi în creştere al bilanţului comercial, în special în comerţul cu ţările
Uniunii Europene, care este acoperit preponderent din contul de remitențelor parvenite de
la cetăţeni care muncesc peste hotare şi din credite şi granturi externe;
 declararea oficială a cursului de integrare europeană poartă un caracter pur politic; ea nu
se bazează pe o analiză şi o evaluare detaliată a consecinţelor economice şi sociale ale
implementării acestei opţiuni;
 limitarea participării Moldovei la integrarea europeană doar la acordarea regimului de
liber schimb, fără perspective de aderare la UE;
 riscurile ridicate pe care le atrage crearea zonelor de liber schimb cu ţările UE şi Turcia,
determinate de competitivitatea relativ slabă a producţiei naţionale, înapoierea tehnico-
tehnologică, subdezvoltarea infrastructurii;
 riscurile reale pe care le comportă crearea zonelor de liber schimb cu ţările UE şi Turcia,
determinate de aplicarea de către ţările Uniunii Vamale a unor măsuri de restricţionare a
accesului mărfurilor moldoveneşti pe piaţa lor comună
 posibilităţile economice reduse ale Moldovei de a rezolva cu succes problema sporirii
ritmului de dezvoltare economică şi a nivelului de trai a populaţiei, fără o profundă şi
eficientă integrare cu economia altor ţări, în afara participării la o grupare integraţionistă
regională;
 renunţarea la implicarea ţării în procesele de integrare economică reală, care se
desfăşoară în Est, şi utilizarea avantajelor oferite de participarea la Uniunea vamală, la
piaţa comună şi la Uniunea Economică Eurasiatică în curs de formare.
16

Strategia de dezvoltare

Pentru o apropiere mai eficientă de obiectivele strategice ale dezvoltării economice şi sociale,
Moldova are nevoie de o integrare economică internaţională profundă, o perspectivă în acest
sens fiindu-i oferită de integrarea Eurasiatică. Participarea Moldovei în procesele de integrare
Eurasiatică nu contravin obiectivelor de dezvoltare a unei cooperări reciproc avantajoase cu
ţările Uniunii Europene şi cu alte ţări în domeniile comerţului, economiei şi în sfera socială.
Strategia de dezvoltare a activităţii economice externe şi a integrării internaţionale include
două direcţii-cheie:
 participarea plenară la procesele integraţioniste Eurasiatice, aderarea ţării la Uniunea
Vamală şi la Uniunea Economică Eurasiatică, pentru a profita de avantajele integrării
Eurasiatice în realizarea unor rate înalte, durabile de creştere a economiei, creșterea
nivelului şi a calităţii vieţii cetăţenilor şi reintegrarea ţării.
 dezvoltarea consecventă a unei cooperări economice reciproc avantajoase şi a
interacţiunii cu ţările Uniunii Europene şi cu toţi ceilalţi parteneri externi.

Indicatorii-ţintă

2013 2018
Ritmurile de creştere a exportului (medii anuale),
%
12
(2009-2013)
16
(2015-2018)
Ritmurile de creştere a importului (medii
anuale), %
4
(2009-2013)
12
(2015-2018)
Deficitul balanţei comerciale, % PIB 39 31
Obţinerea de către Moldova a calităţii de
membru al Uniunii Economice Eurasiatice
- Implementat pînă în
anul 2018

Măsurile principale
 va fi elaborat şi îndeplinit un plan de măsuri („foaie de parcurs”) pentru aderarea
Republicii Moldova la Uniunea Vamală şi la Spaţiul Economic Unic al republicii
Belarus, Republicii Kazahstan şi Federaţiei Ruse
 vor fi întreprinse consultări între Moldova şi Transnistria în scopul întocmirii unei „foi de
parcurs” şi realizării unor acţiuni coordonate pentru implementare pe ambele maluri ale
Nistrului
 Republica Moldova va adera la Acordurile în vigoare ale țărilor Uniunii Vamale şi va
deveni membru al Uniunii Vamale, al Spaţiului Economic Unic şi al viitoarei Uniuni
Economice Eurasiatice
17
 Republica Moldova va revizui Acordurile încheiate anterior cu alte ţări şi organizaţii
internaţionale, pentru a-şi ajusta baza legislativă internaţională la baza legală a Uniunii
Vamale şi a Spaţiului Economic Unic.
 Republica Moldova va deveni membră a Băncii Eurasiatice de Dezvoltare, ceea ce-i va
permite să-şi extindă sursele financiare de investiţii şi să implementeze proiecte în
domeniile prioritare (industrie, agricultură, energetică, infrastructura transporturilor);
 Va fi elaborat şi implementat un plan de măsuri pentru cooperarea în domeniul producţiei
şi tehnologiilor între producătorii naţionali cu cei din ţările Uniunii Vamale, orientată
spre sporirea volumului de producţie, implementarea în comun a unor proiecte de
modernizare şi creşterea potenţialului de export.
 Republica Moldova va continua şi va dezvolta cooperarea cu ţările Uniunii Europene şi
cu celelalte state ale lumii în domeniile de interes comun.

4.2. Stabilitatea macroeconomică

Situaţia actuală şi tendinţe
O condiţie necesară pentru realizarea obiectivelor sociale pe termen mediu şi pentru soluţionarea
eficientă a sarcinilor economice este menţinerea stabilităţii macroeconomice.
Spre deosebire de stabilitatea situaţiei în anumite sectoare ale economiei, caracterizată prin
dinamica pozitivă a indicilor de ramură, stabilitatea macroeconomică înseamnă stabilitatea
parametrilor economici generali. La aceştia se referă inflaţia, devalorizarea monedei naţionale,
ratele reale ale dobînzilor, echilibrul bugetar, datoria de stat.
Asigurarea stabilităţii macroeconomice se realizează, în primul rînd, prin promovarea politicilor
antiinflaţioniste, monetar-creditare, valutare și politicilor de gestiune a datoriei de stat.

Inflaţia şi cursul valutar

Parametrii de bază ai nivelului inflaţiei au fost stabiliţi de Banca Naţională a Moldovei în
limitele a 5+/-1,5% anual. Se consideră că aceşti parametri ai inflaţiei sînt pentru Moldova
optimi pentru menținerea creşterii economice, pe de o parte, şi pentru stimularea cererii şi
neadmiterea aprofundării sărăciei populaţiei, pe de altă parte.
Banca Naţională a Moldovei dispune de suficientă experienţă şi de instrumente necesare pentru
menţinerea nivelului de inflaţie stabilit. Cu toate acestea, în ultimii ani, acţiunile Băncii
Naţionale în acest domeniu, ca şi instrumentele utilizate nu au corespuns de fiecare dată
necesităţii asigurării stabilităţii monedei naţionale şi creşterii economice.
Pentru atingerea parametrului-ţintă al inflaţiei Banca Naţională a recurs, în special, la intervenţii
pe piaţa valutară sub formă de cumpărare a valutei străine.
18
Aşa, în anul 2011, sub influenţa conjuncturii economice externe, au început să se manifeste
tendinţe deflaţioniste, care puteau să aibă repercusiuni nefaste asupra producătorilor moldoveni
şi asupra economiei în ansamblu.. Pentru mărirea lichidităților, Banca Naţională a luat decizia de
a interveni pe piaţa valutară sub formă de cumpărare a valutei străine. În anul 2012, Banca
naţională a cumpărat peste 320 mil. USD, emiţînd, astfel, cca 4 mld. lei. De notat că cea mai
mare parte a acestei sume a fost transformată în numerar. Injectarea de lichidități a a permis
ținerea sub control a proceselor deflaţioniste.
În anul 2013 Banca Naţională a cumpărat valută în sumă de 308 mil. USD (3,9 mld. lei),
motiviînd din nou această decizie prin prevenirea deflaţiei şi susţinerii cererii agregate. Însă
pentru a atinge obiectivul de inflaţie în anul 2013 nu erau necesare intervenţiile pe piața
valutară, deoarece practic anul întreg nivelul inflaţiei s-a menţinut în limitele stabilite.
În anul 2013, în condiţiile creşterii economiei, nu exista necesitatea stimulării cererii prin
intervenţii valutare din partea Băncii Naţionale. Pentru ca lichiditățile pusă la dispoziţie de către
BNM să contribuie la creşterea economică, acestea urmează să intre în sectorul real al
economiei, dar acest lucru nu sa întâmplat. Prin punerea în circulație de către BNM a 4 mld. lei
din cumpărarea valutei străine, rezervele bancare în exces, adică sursele reale de creditare a
economiei, s-au majorat cu doar 67 mil. lei. Aceste mijloace bănești au ajuns nu în sectorul real,
ci pe piața de consum şi cea valutară. În primul caz, aceşti bani au menținut inflaţia în limitele
stabilite de BNM, iar în cel de-al doilea caz au devenit instrument de speculaţii pe piaţa valutară,
contribuind la multiple fluctuaţii de scurtă durată a cursului monedei naţionale.
Intervenţiile masive ale Băncii Naţionale au condus la deprecierea monedei naţionale. BNM nu a
atenuat fluctuaţiile leului, ci le-a provocat. Fluctuaţiile cursului de schimb al monedei naţionale
în ultimii 4 ani, au atins nivelul de 17% - de la 11, 29 lei/dolar SUA pînă la 13,16 lei/dolar SUA,
iar rata inflaţiei a oscilat între 2,9% şi 9,2%. În condiţiile unor astfel de fluctuaţii ale cursului
monedei naţionale, activitatea agenţilor economici şi, respectiv, dezvoltarea economiei s-au
desfăşurat în condiţii departe de normele stabilităţii. Devalorizarea excesivă a monedei
naţionale, având în vedere cota mare a importurilor în PIB, conduce în mod inevitabil la
creşterea preţurilor. Aşa s-a întâmplat după depreciere leului în decembrie 2009. Deja la
începutul anului 2010 creşterea preţurilor a depășit în mod semnificativ parametrii anilor
precedenţi. În ianuarie-martie 2010 rata de creştere a preţurilor a fost de 4,8 ori mai mare decât
în ianuarie - martie 2009.
Banca Naţională practic nu a folosit alte instrumente pentru menţinerea inflaţiei în limitele
propuse, care sunt operaţiile pe piaţa deschisă şi acordarea de credite sistemului bancar. În
acelaşi timp,utilizarea intervenţiilor valutare în scopul reglementării inflaţiei contravine
Strategiei de politică monetară, potrivit căreia asemenea intervenţii se operează de către Banca
Naţională doar în două cazuri: pentru atenuarea fluctuaţiilor drastice a cursului de schimb şi
pentru completarea rezervelor valutare.
Piaţa monetar-creditară
În pofida majorării volumului creditelor bancare acordate economiei şi reducerea ratelor
dobînzii, pe parcursul ultimilor ani în Moldova se atestă aşa-numita situație de exces de
lichiditate. Excedentul de lichiditate mediu zilnic al băncilor comerciale, pe care acestea îl
plasează în Certificate BNM (hîrtii de valoare ale băncii centrale, pe care aceasta le utilizează
pentru sterilizarea lichidităţilor excesive), în ultimii doi ani a depăşit suma de 3,8 mld. lei. Un alt
indiciu al excesului de lichiditate este situația de pe piaţa primară a valorilor mobiliare de stat. La
licitaţiile săptămînale de plasare a VMS, care se petrec o dată pe săptămână, cererea din partea
băncilor aproape dublu depăşeşte oferta.
19
Astfel, băncile pot acorda resurse pe termen lung la o rată a dobînziiă, care depăşeşte nivelul
inflaţiei cu 1-1,5%. S-a creat o situaţie paradoxală. Pe de o parte, economia are nevoie urgentă de
importante resurse financiare pentru modernizare, iar pe de alta– există o masă enormă de
lichidități, care nu-şi află altă aplicare decît să circule pe piaţa de consum şi pe cea valutară.
Situaţia excesului de lichidităţi este caracteristică pentru ţările în curs de dezvoltare, care se
confruntă cu un aflux important de valută străină, cauzat de o varietate de factori. În cazul nostru,
acesta se datorează transferurilor băneşti ale cetățenilor care muncesc peste hotare, a căror cotă ,
în unele perioade a ajuns pana la 30% din PIB.
Excesul de lichiditate deformează piaţa monetară, reduce eficacitatea politicii monetare a băncii
centrale şi nu contribuie la o creştere economică durabilă. În plus, acest fenomen prezintă un
pericol deosebit din punct de vedere al stabilităţii macroeconomice: fără a fi o cauză a
destabilizării macroeconomice, excesul de lichiditate generează condiţii monetare pentru oscilaţii
ale cursului de schimb şi pentru explozii inflaţioniste.

Datoria de stat
Asigurarea stabilităţii macroeconomice necesită o administrare rezonabilă a datoriei de stat.
Dinamica datoriei de stat, şi mai ales direcţiile de utilizare a mijloacelor împrumutate pot indica
asupra apariției unor potenţiale riscuri de instabilitate. În cazul în care împrumuturile
guvernamentale nu sunt folosite pentru restructurarea economiei, dar în principal, pentru
consumul curent, ţara riscă să se confrunte pe viitor cu probleme legate de deservirea şi
rambursare datoriilor.
Cu toate acestea, modernizarea economiei cu implicarea împrumuturilor interne şi externe,
cheltuite pentru investiţiile eficiente în economie, este justificată şi nu comportă riscuri de
instabilitate.
Suma totală a datoriei de stat, de la sfîrşitul anului 2009 pînă la sfîrşitul anului 2013, a crescut cu
60%. Cea mai mare creştere au înregistrat-o împrumuturile externe ale statului – cu 77%.
Ponderea lor în suma totală a datoriei de stat a crescut de la 65% pînă la 72%. În acelaşi timp,
datoria internă a statului a crescut cu doar 23%, iar ponderea ei în suma totală a datoriei de stat s-
a redus de la 35% pînă la 28%.
Valoarea datoriei de stat existente nu este critică. Ea constituie 24% din PIB, acest nivel fiind cu
mult sub normele internaţionale existente. Problema ţine de eficienţa utilizării resurselor
împrumutate. Împrumuturile interne sînt direcţionate cu precădere pentru acoperirea deficitului
bugetului de stat la partea de cheltuieli curente, iar cele externe – pentru finanţarea unor proiecte
în diferite sectoare. Problema de bază constă în eficacitatea datoriei publice, în rezultatele
obţinute din utilizarea acestor mijloace financiare, evaluare care nu se face.
Deficitul bugetar
O condiţie indispensabilă a stabilităţii macroeconomice este menţinerea echilibrului bugetar. În
ultimii ani s-a redus substanţial mărimea absolută şi relativă a deficitului bugetului de stat. Dacă
în anul 2009 acesta se cifra la 3,6 mld.lei, sau 6,0% din PIB, atunci în anul 2013 el a atins suma
de 1,5 mld. lei, sau 1,5% din PIB. Nivelul deficitului bugetar este mai jos decît în multe ţări cu
un grad mai înalt de dezvoltare, şi mai mic decît valoarea cu care se operează în practica
mondială.
20
Reducerea deficitului bugetar a fost realizată, în special, prin promovarea politicii de reducere a
cheltuielilor bugetare, preponderent cu caracter social. Însă deficitul bugetar redus nu a
contribuit la o creştere economică durabilă, la restructurizarea economiei şi la creşterea stabilă a
nivelului de trai al populaţiei. Realizarea unui deficit bugetar mic a devenit un scop în sine al
politicii fiscale, slab orientate spre modernizarea economiei şi susţinerea financiară a sectorului
real al economiei, ceea ce ar fi asigurat un fundament economic solid pentru soluţionarea
problemelor sociale.
Dacă deficitul bugetar este generat de creşterea costurilor care asigură modernizarea şi creşterea
sectoarelor prioritare, şi se acoperă din contul atragerii resurselor interne şi a creditelor
investiţionale externe, acesta nu amplifică riscurile de instabilitate macroeconomică. Creşterea
bugetului de stat până la 3%, finanţat prin împrumuturi de pe pieţele interne şi externe şi asociat
cu crearea resurselor pentru susţinerea investiţiilor orientate spre restructurarea economiei, nu
numai că nu afectează stabilitatea macroeconomică, dar şi asigură stabilitatea dezvoltării
ulterioare.
Probleme fundamentale
Principala problemă este legătura slabă între politica promovată, măsurile de asigurare a
stabilităţii macroeconomice şi soluţionarea problemelor creşterii economice:
 rolul Băncii Naţionale în asigurarea stabilităţii macroeconomice se rezumă la
reglementarea inflaţiei în limitele stabilite, în acelaşi timp politica monetară în ansamblu
este slab orientată asupra creşterii economice;
 politica autorităţilor, în primul rând cea a Băncii Naţionale, a fost şi rămâne o politică
reactivă în raport cu dezechilibrele economice, cînd măsurile şi instrumentele aplicate nu
previn agravarea situaţiei, ci remedierea acestora;
 fluctuaţiile considerabile pe durata unui an a cursului de schimb al monedei naţionale
afectează în mod negativ condiţiile de activitate a agenţilor economici şi provoacă
speculaţii pe piaţa valutară;
 sursele financiare disponibile în sectorul bancar creează problema excesului de
lichiditate, dar nu sînt îndreptate spre investiţii în economie;
 nivelul relativ redus al deficitului bugetului de stat şi a datoriei de stat denotă rolul edus
al statului în mobilizarea surselor pentru modernizarea economiei şi creşterea ritmurilor
de dezvoltare;
 nu există o politică de stat şi un program de investiţii de stat, orientate spre creşterea
durabilă a economiei şi spre finanţarea unor proiecte strategice în sectorul real;
 nu se efectuează evaluarea eficienţei asistenţei financiare externe, inclusiv a celei
investiţionale.

Strategia de dezvoltare

21
Esenţa strategiei constă în faptul ca politica macroeconomică nu doar să asigure condiţii de
dezvoltare stabile, ci şi să devină un „participant” activ al procesului de promovare a creşterii
economice.
Politica şi măsurile menite să asigure stabilitatea macroeconomică de durată se bazează pe
ideea unităţii sectorului financiar şi a celui real al economiei, a subordonării politicilor
monetar-creditare, bugetare, valutare şi a politicii în domeniul datoriei de stat soluţionării
sarcinilor de ordin economic, formulate în programul de dezvoltare social-economică a
republicii Moldova pe termen mediu:
- accelerării ritmurilor de creştere în toate sectoarele, industrializării economiei, mobilizării
surselor interne şi externe de investiții.
Pentru restabilirea rapidă a echilibrului de pe piaţa monetară urmează să fie utilizate instrumente
monetare în calitate de instrumente de „reacţie rapidă”.
Pentru menţinerea unui echilibru de durată şi susţinerea unor ritmuri înalte de creştere
economică, va fi intensificată coordonarea acţiunilor Guvernului şi ale Băncii Naţionale prin
ajustarea obiectivelor şi sarcinilor programului de dezvoltare social-economică şi a politicii
băncii centrale în domeniul inflaţiei, cursului valutar, pieţei monetare, datoriei de stat, deficitului
bugetului de stat.
Anual, Guvernul şi Banca Naţională vor elabora, vor aproba şi vor implementa un document
unic – „Politica social-economică, monetar-creditară şi valutară”.
Coordonarea politicilor şi a acţiunilor va permite concentrarea eforturilor şi resurselor asupra
direcţiilor prioritare de acţiuni pentru obţinerea unei creşteri durabile sporite a economiei
naţionale.
Indicatorii-ţintă

2013 2015-2018
Inflaţia (medie anuală), % 4,6% 5 +/-1,5%
Datoria de stat, % PIB 24 cel mult 50
Deficitul bugetului de stat , % PIB - 1,5 cel mult -3

Măsurile principale
Guvernul, în comun cu banca Naţională a va dezvolta aşa-numitul lider indicii, prin care vor fi
depistate riscurile macroeconomice instabilitate, şi care vor fi utilizate pentru monitorizarea
continuă şi de ajustare a situaţie
 Guvernul, de comun acord cu Banca Naţională, va elabora aşa-numiţii indici prealabili,
cu ajutorul cărora vor fi depistate riscurile instabilității macroeconomice şi care vor fi
utilizați pentru monitorizarea continuă şi ajustarea situaţiei.
 Intervenţiile valutare ale Băncii Naţionale vor fi operate în exclusivitate cu scopul
atenuării/avertizării fluctuațiilor monedei naţionale şi pentru suplinirea rezervelor
oficiale;
 Guvernul, de comun acord cu Banca Naţională, va elabora şi va implementa anual
„Politica social-economică, monetar-creditară şi valutară”, menită să coordoneze
22
politicile şi măsurile în domeniul asigurării stabilităţii, modernizării şi creşterii
economiei;
 Pentru atragerea resurselor financiare disponibile şi direcţionarea excesului de lichidităţi
spre investiţii în sectoarele de importanţă primordială se va recurge la emiterea VMS
plasate pe termen de 5-7 ani. Volumul surselor atrase va fi limitat de indicele-limită al
deficitului bugetului de stat (nu mai mult de 3% din PIB) şi al datoriei de stat (nu mai
mult de 50% din PIB).
 Finanţarea modernizării economiei, a programelor şi proiectelor corespunzătoare va fi
susţinută prin intermediul creditării bancare, prin oferirea de către Banca Naţională a
unor credite pe termen lung băncilor a rata de bază a BNM.
 Va fi intensificată coordonarea acţiunilor Ministerului Finanţelor şi ale Băncii Naţionale
prin relansarea activităţii Comitetului pentru lichiditate şi a funcţiilor sale de monitorizare
a situaţiei de pe piaţa monetară, în domeniul deservicii datoriei de stat interne şi externe
etc.
 Va fi operată o inventariere a proiectelor de asistenţă financiară externă (utilizarea
creditelor şi granturilor, asistenţei tehnice şi investiţionale) şi va fi implementat un sistem
de evaluare a eficienţei acestora din perspectiva obiectivelor şi sarcinilor programului de
dezvoltare social-economică pe termen mediu.
23

4.3. Politica bugetară şi politica cheltuielilor publice
Situaţia actuală şi tendinţe
În ultimii ani, bugetul a constituit un produs al politicii economice promovate, fiind dependent
de modelul ales al dezvoltării economice, fără a juca vreun rol de sine stătător.
Realităţile dezvoltării economice şi politica economică promovată în anii 2009-2012 au
determinat tendinţele din sfera bugetară:
 adaptarea cheltuielilor bugetare la un nivel mai redus al veniturilor;
 dependenţă bugetului de împrumuturile externe;
 reducerea deficitului bugetar;
 limitarea cheltuielilor publice (în cadrul prognozei bugetare pe termen mediu, adoptate
anual);
 menţinerea dependenţei finanţelor publice locale faţă de autoritățile centrale.
Politica bugetară a permis majorarea, către anul 2013 comparativ cu anul 2009, a veniturilor
bugetului public naţional cu doar 57%, iar a cheltuielilor – cu 41%. Aceşti indici sînt cu mult mai
mici decît cei înregistraţi în anii 2005-2008, cînd s-a obţinut o creştere a veniturilor cu 77,0%, iar
a cheltuielilor – cu 64,3%.
Adaptarea cheltuielilor bugetare la un nivel mai scăzu al veniturilor s-a realizat, în principal, prin
reducerea cheltuielilor pentru sfera socială. Ponderea cheltuielilor sociale în PIB a scăzut de la
31,8% din PIB în 2009 pînă la 27,9% în 2013, şi de la 70,2% din cheltuielile bugetului public
naţional pînă la 68,2%.
În ultimii trei ani (2010 – 2013) s-a creat o tendinţă stabilă de reducere a cheltuielilor pentru
educaţie, ocrotirea sănătăţii, protecţia socială ca pondere în PIB. Ponderea cheltuielilor pentru
educaţie în PIB, preconizata pentru anul 2013, a fost cu 2,0 puncte procentuale mai mică decît
nivelul înregistrat de facto în anul 2010, pentru ocrotirea sănătăţii – cu 0,3, pentru protecţia
socială – cu 1,5. Dacă în anul 2010, cheltuielile pentru educaţiei au constituit 9,2% din PIB,
atunci cele prognozate pentru anul 2013 au fost de 7,1%, pentru ocrotirea sănătăţii – 5,6% şi,
respectiv 5,1%, pentru protecţia socială – 14,3% şi, respectiv, 12,8%. Se preconiza reducerea
numărului angajaţilor din sectorul bugetar cu 23,9 mii persoane în perioada 2010 – 2013, în sfera
educaţiei reducerile au constiuit 29,7 mii persoane.
Finanţarea agriculturii a purtat un caracter instabil. În anul 2013, volumul finanţării de la bugetul
de stat a acestui sector a constituit 1,4% din PIB şi 3,6% din toate cheltuielile bugetului public.
În anul 2009 aceşti indici atingeau, respectiv, 1,7% şi 3,8%. În acelaşi timp au crescut
semnificativ cheltuielile bugetare pentru finanţarea transporturilor, gospodăriei drumurilor,
telecomunicaţiilor şi informaţiei, volumul acestor cheltuieli a crescut de la 1,1% pînă la 2,7% din
PIB.
Structura cheltuielilor publice pe categorii economice şi bugete sectoriale pe programe în anii
2009-2013 denotă lipsa unei reorientări a resurselor bugetare spre sfera producției, care asigură
creşterea economică. Ponderea mijloacelor bugetare, direcţionate spre industrie, a constituit doar
24
0,06% din PIB în anul 2009 şi 0,1% din PIB în anul 2012. Politica bugetară nu a reacţionat la
faptul că ponderea industriei în PIB aproape că s-a egalat cu cea a agriculturii.
O presiune semnificativă asupra bugetului de stat au exercitat-o transferurile către bugetele
asigurărilor de stat obligatorii şi asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, ale căror venituri
au crescut, în perioada 2009-2013, cu 39,2% , iar cheltuielile – cu 40,0%, pe cînd în cei patru ani
precedenți aceşti indici au crescut, respectiv, cu 84,1% şi de 2,7 ori.
Politica bugetar-fiscală promovată poate fi caracterizată ca o politică fiscală rigidă. Aceasta
lucru s-a manifestat prin reducerea cheltuielilor pentru remunerarea muncii, mărfuri şi servicii,
creşterea sancţiunilor pentru infracțiuni fiscale, majorarea ratelor TVA pentru producătorii
agricoli, accizelor, taxelor rutiere, , restabilirea impozitului pe venit din activitatea de
întreprinzător, introducerea TVA pentru investiţiile în capitalul social, toate acestea în schimbul
unor creşteri neesenţiale a cheltuielilor pentru asistenţa socială şi investiții în infrastructura
drumurilor.
Promovarea unei astfel de politici bugetar-fiscale a dus la reducerea deficitului bugetar de la
6,0% din PIB în anul 2009 pînă la 1,5% în anul 2013. În acelaşi timp, finanţarea deficitului
bugetar s-a realizat preponderent din surse externe, ceea ce a condus la creșterea datoriei de stat
de la 957,5 mil. USD în anul 2009 pînă la 1305.2 mil.USD în 2013, sau de 1,4 ori.
Creșterea dependenţei bugetului de sursele externe s-a manifestat nu doar în creşterea surselor
externe de finanţare a deficitului bugetar, dar şi prin creşterea dependenţei cheltuielilor bugetare
de sursele externe. Ponderea resurselor externe (granturi şi credite) în finanţarea cheltuielilor
bugetului de stat în anii 2009-2012 a constituit 10-17%. Creşterea dependenţei bugetului de stat
de sursele externe nu a fost însoţită de obţinerea unor rezultate economice şi sociale adecvate.
În ultimii ani nu s-au produs schimbări pozitive privind situaţia bugetelor locale şi relaţiile
acestora cu bugetul de stat.
Menţinerea dependenţei finanţelor publice locale de stat s-a derulat pe fundalul subfinanțării
cronice, pe parcursul multor ani de zile, de către stat a atribuţiilor transferate la nivel local, dar şi
a unei asigurări scăzute a teritoriilor cu propriile surse de venit. Raportul transferurilor
interbugetare la volumul veniturilor fiscale şi nefiscale a tuturor bugetelor locale a depăşit 100%.
Tendinţele negative la capitolul stabilităţii financiare a teritoriilor în anii 2009-2013 nu au permis
autorităţilor publice locale pe deplin şi în timp util să-şi exercite atribuţiile şi obligaţiile. Pe
parcursul ultimilor ani nu a avut loc creşterea ponderii veniturilor bugetelor locale în PIB. În
anul 2009 aceasta a constituit 10,4% din PIB, în 2010 – 10,6%, în 2011 – 9,0% şi în 2013 –
9,4%. În deceniul precedent, cota veniturilor bugetelor locale în PIB a atins 20%.
În corespundere cu comunicatul oficial privind prognoza bugetului pentru anii 2014-2016, se
aşteaptă majorarea deficitului bugetar pînă la 2,4% - 3% din PIB, reducerea cheltuielilor
bugetului public naţional de la 40,3% din PIB în 2012 pînă la 38% din PIB în anul 2016, inclusiv
a cheltuielilor curente, concomitent, cu creşterea cheltuielilor pentru asistenţa socială şi investiţii
în infrastructură.

Problemele fundamentale
Politica bugetară, promovată în anii 2009-2013 şi orientată spre majorarea veniturilor prin
majorarea accizelor, TVA, a taxelor rutiere, a sancţiunilor etc., nu s-a soldat cu rezultatele
25
scontate, fiind implementată fără evaluarea impactului măsurilor planificate şi întreprinse asupra
businessului, asupra populaţiei şi asupra dezvoltării social-economice în ansamblu:
 Insuficienţa veniturilor fiscale ale bugetului a fost compensată parţial prin plăţi nefiscale,
obţinute din prestarea de instituţiile publice a unor servicii cu plată; volumul taxelor care
formează aşa-numitele mijloace şi fonduri speciale a atins, în anul 2013, suma de 1,3
mld. lei, sau peste 3,5% din toate veniturile bugetului de stat; lista serviciilor cu plată şi
tarifele percepute nu sînt aprobate în Legea bugetului şi nu se reglementează prin nici o
altă lege (nu există o lege cu privire la preţuri şi la formarea preţurilor); serviciile cu plată
respective constituie o povară financiară suplimentară pentru populaţie şi pentru agenţii
economici.
 în afara bugetului public naţional sunt formate şi, separat, se aprobă de către Parlament
bugetele unor instituţii publice autonome: al Consiliului Concurenţei, al Agenţiei
Naţionale pentru Reglementare în Energetică, al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare
în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, care îşi formează bugetele proprii
prin diverse contribuţii şi plăţi; autonomia financiară a acestor structuri, pe de o parte, îi
discriminează pe funcţionarii publici care lucrează în organele „bugetare” ale
administraţiei publice (sub aspectul condiţiilor şi nivelului de salarizare), iar pe de altă
parte generează o povară financiară suplimentară pentru agenţii economici şi populaţie.
 liosesc reguli bugetar-fiscale pentru toţi participanţii la procesul bugetar, a
responsabilităţii juridice a conducătorilor autorităţilor administraţiei publice centrale,
administraţiei publice locale şi instituţiilor bugetare pentru neobţinerea unor rezultate
conforme surselor alocate, a unui act normativ unic (Codului bugetar), care ar reglementa
procesele de analiză, planificare, elaborare, corectare, evidenţă şi raportare, monitorizare
a executării bugetului etc.
 politica cheltuielilor bugetare este slab corelată cu obiectivele strategice de creştere a
nivelului ocupării forţei de muncă şi al bunăstării materiale a populaţiei, de investire,
modernizare şi dezvoltare a acelor sectoare ale economiei, care asigură creşterea locurilor
de muncă şi ritmuri înalte, stabile de creştere economică;
 accentuarea dependenţei bugetului de stat de finanţele externe se produce fără o evaluare
a rezultatelor proiectelor finanţate din surse externe; astfel, cota granturilor externe în
bugetul public naţional în anul 2013 este comparabilă cu suma impozitelor pe venit din
salarii, dar influenţa lor în promovarea reformelor şi dezvoltarea social-economică, în
general, nu este evaluată.
 lipseşte un sistem eficient de achiziţii publice de bunuri şi servicii, mecanismul de
determinare a eficienţei lor, nu sunt încheiate contracte pe termen lung, se tergiversează
procedurile de desfăşurare a licitatiilor, lipseşte cadrul de reglementare a documentaţiei
pentru efectuarea de lucrări capitale etc.
 controlul gestionării finanţelor publice, efectuat de către Curtea de Conturi, se axează
preponderent pe verificarea cheltuielilor, obiectul controlului fiind volumul alocărilor
bugetare, dar nu şi rezultatele obţinute.
 punerea în aplicare a programelor bugetare sectoriale pe termen mediu înregistrează o
eficienţă scăzută, deoarece la etapa elaborării lor continuă să se utilizeze metoda
cheltuielilor bugetare, iar obiectivele şi criteriile de îndeplinire ale acestor programe, în
multe cazuri poartă un caracter formal, nu sînt corecte, nu sînt corelate cu scopurile şi
26
obiectivele autorităţii publice sau a instituţiei publice, fapt evidenţiat de rapoartele Curţii
de Conturi.
 persistă o dependenţă considerabilă a bugetelor locale faţă de stat; se intensifică
tensiunile financiare privind asigurarea financiară a teritoriilor, fapt care nu stimulează
organele administraţiei publice locale să dezvolte economiile din teritoriu şi să-şi extindă
baza impozabilă; în loc de o căutare activă de resurse suplimentare autorităţile locale se
află într-un regim de aşteptare a asistenţei financiare.
 alocarea de mijloace financiare către teritorii are loc în lipsa unor planuri de dezvoltare
economică a acestora şi a evaluării potenţialului fiscal al teritoriilor.
 persistă presiunea substanțială asupra pe bugetul de stat, din cauza riscurilor cauzate de
un deficit tot mai mare a bugetelor sociale şi de asigurări de sănătate.

Strategia de dezvoltare
În contextul înaintaţi pe termen mediu a obiectivelor sociale şi economice propuse, strategia
politicii bugetare constă în:
 îndeplinirea necondiţionată de către stat a obligaţiilor asumate în domeniul finanţării
în mod prioritar, a sferei sociale, susţinerii financiare a bugetelor locale, a bugetelor
asigurărilor sociale şi de sănătate obligatorii;
 auditul veniturilor şi cheltuielilor bugetului public naţional, pentru a echilibra sistemul
bugetar, sporirea volumului de venituri şi a eficienţei cheltuielilor bugetare prin
perfecţionarea formelor şi metodelor de formare a mijloacelor bugetare şi
concentrarea cheltuielilor bugetare pe direcţii strategice;
 sporirea transparenţei bugetelor de toate nivelele, ceea ce ar permite societăţii să
identifice problemele bugetare reale deosebit de actuale, iar ulterior – să controleze
rezultatele adoptării şi executării deciziilor organelor administraţiei publice centrale şi
locale;
 reglementarea eficientă de către stat a dezvoltării durabile a teritoriilor şi asigurarea
stabilităţii financiare a acestora
 consolidarea disciplinei bugetar-fiscale prin implementarea unor principii şi reguli
bugetar-fiscale şi a unor măsuri de responsabilizare unice pentru toate componentele
şi toţi participanţii procesului bugetar.
Indicatorii-ţintă

2012 2018
Cheltuieli bugetare pentru investiţii capitale, % din
cheltuielile bugetului public naţional
5,2 10,0
Cheltuieli bugetare pentru dezvoltarea industriei, %
cheltuielile bugetului public naţional
0,1 1,0
Cheltuieli bugetare cu caracter social, % din cheltuielile
bugetului public naţional
68,2 72,5
27
Veniturile bugetelor locale, % din PIB 9,44 11,6
Veniturile bugetelor locale, % din veniturile bugetului
public naţional
25,6 27,9

Măsuri principale:

 va fi efectuată evaluarea tuturor cheltuielilor bugetului de stat şi ale celor locale, ale
bugetelor asigurărilor obligatorii de stat şi ale fondurilor de asigurare a asistenţei
medicale sub aspectul eficienţei şi utilității lor, ceea ce reduce cheltuieliler bugetare
ineficiente şi redirecţionarea mijloacelor eliberate pentru finanţarea investiţiilor,
dezvoltarea industriei, infrastructurii, subvenţionarea agriculturii şi a necesităţilor social-
economice;
 pentru raţionalizarea cheltuielilor bugetare şi îmbunătăţirea calităţii managementului
dezvoltării social-economice va fi implementat un sistem de evaluare a rezultatelor
tuturor politicilor promovate şi finanțate din buget; o dată în trimestru, la şedinţa
Guvernului vor fi audiate rapoartele conducătorilor de ministere şi alte instituţii publice
cu privire la utilizarea mijloacelor publice, inclusiv realizarea indicatorilor stabiliți;
rezultatele evaluării şi a rapoartelor audiate vor servi drept bază pentru adoptarea
deciziilor privind suportul bugetar a unor sau altor măsuri şi politici;
 va fi efectuat auditul la toate programele sectoriale bugetare pe termen mediu sub
aspectul corespunderii obiectivelor şi sarcinilor social-economice strategice, dar şi
atribuţiilor autorităţilor administraţiei publice responsabile de implementarea acestora;
 în structura bugetului public naţional şi în cea a bugetului de stat va fi majorată ponderea
cheltuielilor cu caracter social şi cea a cheltuielilor pentru dezvoltarea sectorului real al
economiei; vor fi prevăzute măsuri de stimulare a agenţiilor economici şi a populaţiei
privind executarea obligaţiilor de achitare a plăţilor în bugetele asigurărilor sociale
obligatorii şi cel al asigurării obligatorii de asistenţă medicală;
 va fi eliminată practica formării bugetelor independente ale instituţiilor care prestează
servicii publice; va fi efectuată expertizarea tarifelor şi stabilirea unor tarife justificate
economic la serviciile cu plată prestate de acestea, va fi modificat sistemul de finanţare;
în legea bugetului de stat vor fi aprobate nomenclatorul şi tarifele la serviciile cu plată,
prestate de instituţiile publice
 va fi îmbunătăţit sistemul de achiziţii publice, de încheiere a contractelor de livrare a
mărfurilor şi serviciilor pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, va
fi introdusă practica încheierii contractelor, acordurilor atît pentru anul fiscal, cît şi pentru
termene mai mari, care depăşesc limitele anului financiar; va fi introdus controlul public
asupra cheltuielilor pentru achiziţii, prin implementarea unui mecanism de control de
audit selectiv, pe parcursul anului cu publicarea rezultatelor acestora;
 va fi elaborat programul de stat de investiţii şi sistemul de evaluare a proiectelor
investiţionale, iar monitorizarea implementării lor va fi urmată de aplicarea unor măsuri
de îmbunătăţire a procesului de planificare şi gestionare a investiţiilor bugetare;
 va fi revizuit cadrul normativ a relaţiilor interbugetare între stat şi organele autorităţilor
publice locale cu scopul descentralizării, va fi efectuată evaluarea potenţialului fiscal al
28
teritoriilor şi introduse standarde sociale de stat pentru stabilirea necesităţilor bugetare ale
teritoriilor, ţinîndu-se cont de perspectivele dezvoltării lor;
 va fi efectuată evaluarea implementării de către autorităţile administraţiei publice şi
instituţiile publice a proiectelor finanţate din asistenţa externă în perioada 2009-2013; în
cadrul şedinţelor Guvernului vor fi audiate rapoartele conducătorilor ministerelor şi
instituţii publice cu privire la eficienţa proiectelor implementate.
29

4.4. Politica fiscală

Situaţia actuală și tendințe

Lipsa stabilităţii în economie a generat dezechilibre în domeniul fiscal, care s-a manifestat prin
frecvente modificări fiscale, a normelor, a numărului de impozite, a regulilor de impozitare şi de
calcul a impozitelor.
Calitatea proastă a actelor legislative şi normative, lipsa expertizei acestora sub aspectul
corespunderii fiscale Constituţiei Republicii Moldova şi principiilor fiscale stabilite prin lege, au
condus la modificarea repetată a unora şi aceloraşi norme fiscale.
Politica fiscală în anii 2009-2013 a fost orientată în special spre creşterea veniturilor bugetului
public naţional, în acest scop fiind exploatată funcţia fiscală a sistemului de impozitare.
Rezultatul politicii a devenit o creştere a veniturilor provenite din impozite, concomitent
mărindu-se şi povara fiscală, adică reconstituirea veniturilor bugetare s-a produs, în special, pe
seama majorării poverii fiscale.
Potrivit unui studiu al Băncii Eurasiatice de Dezvoltare, Moldova ocupă primul loc printre ţările
CSI după nivelul sarcinii fiscale. În anul 2011, veniturile provenite din impozite ale sistemului
bugetar al Republicii Moldova au constituit 31% din PIB, în timp ce în Rusia şi în Belarus –
27%, în Ucraina – 25%, în Armenia şi Kîrgîzstan – 19%, în Tadjikistan -18%. Cele mai scăzute
rate înregistrate fiind în Kazahstan şi Azerbaidjan – 14% şi respectiv 13%. Povara fiscală medie
în ţările CSI a constituit, în anul 2011, 21,5% din PIB. În 2013, în Moldova povara fiscală a
crescut cu 1,5 puncte procentuale, şi a ajuns la 32,2% din PIB.
În ultimii ani au avut loc schimbări în structura veniturilor bugetului public naţional în favoarea
impozitelor indirecte urmare a creşterii cotelor TVA şi a accizelor. Ponderea impozitelor
indirecte în PIB a crescut de la 16,6% în anul 2009 pînă la 17,1% în 2013. În termeni absoluţi,
veniturile din impozitele indirecte au crescut, pe parcursul a cinci ani, cu 7,0 mld. lei, şi cu doar
0,2 mld. lei pe seama TVA la mărfurile produse şi comercializate în Moldova. Aproape 30% din
creşterea impozitelor indirecte au fost asigurate de încasările fiscale din comercializarea
producţiei supuse accizelor.
Pentru a spori veniturile provenite din TVA, a fost introdusă TVA la investiţiile agenţilor
economici în capitalul social, ceea ce a avut un efect descurajator asupra procesului investiţional.
Lipseşte o politică clară şi stabilă de impozitare a sectorului agrar. Mărirea ratei TVA cu
introducerea concomitentă a normei de restituire parţiale a TVA a provocat retragerea miloacelor
circulante din ramură, lucru care nu a contribuit nici la consolidarea disciplinei fiscale, nici la
creşterea scontată a încasărilor din impozitul pe valoarea adăugată.
În pofida măsurilor întreprinse pentru modificarea grilei impozitului pe venitul persoanelor
fizice, a majorării anuale a sumei scutirilor personale, a creşterii fondului de retribuire a muncii,
ponderea impozitului pe venit din salariu în veniturile bugetului public şi în PIB a scăzut. Dacă
în anul 2009 încasările din impozitele pe venit din salariu a reprezentat 6,2% din veniturile
30
bugetului naţional şi 2,4% din PIB, atunci în 2013 aceşti indici au constituit 6,0% şi, respectiv,
2,2%.
Una din componentele de bază ale sarcinii fiscale sînt contibuțiile sociale - pentru asigurarea
socială şi medicală obligatorie.. În acelaşi timp, ponderea lor în PIB a scăzut de la 12,06% în
2009 pînă la 7,8% în 2013, iar în veniturile bugetului public naţional – de la 29,7% pînă la
21,1%.
Lipsa de coordonare între politica Ministerului Finanţelor privind indexarea mărimii scutirii
personale a angajaţilor şi cea a Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei privind
majorarea ratei contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2014 va conduce la
reducerea reală a salariilor, provocînd creşterea în continuare a salariilor achitate „în plic”.
Cauza diminuării rolului plăţilor sociale este reducerea numărului locurilor de muncă şi,
respectiv, al angajaţilor. În plus, ratele înalte ale contribuţiilor de asigurări sociale de stat creează
o presiune fiscală excesivă asupra fondurilor de salarii şi nu-i stimulează pe angajatori să
majoreze numărul angajaţilor şi să sporească salariile. În Moldova, impozitarea directă a
fondului de salarii (contribuţii pentru asigurarea socială şi medicală obligatorie, impozitul pe
venit) este foarte înaltă, acesteia reprezintă 30,1% din sarcina fiscală totală.
Chiar şi după introducerea sistemului de evaluare a valorii de piaţă a bunurilor imobiliare,
ponderea în buget a veniturilor din impozitele pe bunurile imobiliare s-a redus de la 0,12% din
PIB în anul 2009 pînă la 0,1% în anul 2012, şi cu 0,1 puncte procentuale în structura veniturilor
bugetului public naţional. Mărimea impozitelor pe bunurile imobiliare colectate de la persoanele
fizice şi juridice în anul 2012 a constituit doar 121 mil.lei.
În anul 2012 a fost reintrodus impozitul de 12% pe veniturile din activitatea de întreprinzător, a
fost introdus impozitul de 3% pe rulaj pentru întreprinzătorii care au o cifră de afaceri de pînă la
100 mii lei anual, impozitul de 7% pe venitul pentru gospodăriile ţărăneşti (de fermieri),
impozitul de 15% pe veniturile estimate prin metode indirecte, au fost înăsprite sancţiunile
pentru încălcările fiscale. Toate aceste inovaţii au mărit povara fiscală şi nu i-au stimulat pe
producătorii de mărfuri şi servicii.
Problemele principale în domeniul politicii fiscale

politica de impozitare a căpătat un caracter pronunţat fiscal şi urmăreşte în special majorarea
veniturilor din impozite ale bugetului, dar nu stimularea dezvoltării economiei şi, implicit,
extinderea bazei de impozitare
 legislaţia fiscală a devenit mai dificil de aplicat, este supusă unor modificări frecvente
din cauza calităţii proaste a expertizării prealabile a consecinţelor acestora; unele
prevederi au dublu sens, contravin principiilor de bază ale impozitării, sînt interpretate
sau reglementate prin scrisori ale organelor fiscale, nu au putere juridică;
 legislaţia fiscală este învechită şi necesită revizuire – compartimentele de bază ale
Codului fiscal au fost elaborate şi aprobate în anii 1997-2003, documentul nu are o
structură integră, deoarece intrarea lui în vigoare s-a efectuat treptat; diverse
compartimente ale Codului fiscal conţin exigenţe faţă de evidenţa fiscală, faţă de
formularele de raportare fiscală şi regulile de prezentare a acestora, totodată lipsesc
cerinţe unice faţă de întocmirea şi păstrarea actelor de evidenţă, faţă de politica de
evidenţă fiscală, standarde comune de cerinţele fiscale în caz de reorganizare şi lichidare
a agenţilor economici etc. ;
31
 anual, contribuabilii contestă peste 600 de decizii ale instanţelor de judecată şi peste 100
de decizii ale Inspectoratului Fiscal Principal de Stat; contradicţiile şi ambiguităţile din
prevederile legislaţiei fiscale, , lipsă de specialişti în instanţele de judecată, în cunoştinţă
de legislaţia fiscală, fac ca examinarea litigiilor să dureze ani de zile, ceia ce aduce
prejudicii contribuabililor şi statului;
 s-a creat o practică când politica fiscală pentru următoarea perioadă bugetară se aprobă
sub formă de proiect de modificări la legislaţia fiscală
 lipsa unui document de politică fiscală, care ar conţine obiective şi sarcini explicite
pentru perioada planificată, cu evaluarea economică a măsurilor întreprinde anterior şi a
impactului lor asupra dezvoltării economiei, asupra sarcinii fiscale şi administrative
provoacă neînţelegere din partea membrilor comunităţii de afaceri şi eschivarea acestora
de la a respecta în măsură deplină obligaţiile fiscale
 lipseşte interacţiunea sistemică necesară a organelor fiscale cu alte organe ale puterii
publice, cu participanţii la procesul fiscal, cu societatea civilă la etapa formulării politicii
fiscale şi a elaborării proiectelor de modificare a legislaţiei fiscale, fapt care determină
recurgerea la corectări frecvente ale normelor fiscale, la emiterea unor acte reglementare,
scrisori, explicaţii;

Problemele principale ale administrării fiscale
 în domeniul evidenţei obligaţiilor fiscale – caracterul lent al procesului de trecere la
automatizarea evidenţei executări obligaţiilor fiscale, rambursarea impozitelor plătite sau
reţinute în plus, calculare a penalităţilor, despăgubirilor; lipsa regulamentelor interne care
descriu procesele de afaceri; lipsa unor forme şi metode eficiente de analiză a îndeplinirii
obligaţiilor fiscale pe grupe de contribuabili, sectoare, teritorii, inclusiv pentru depistarea
cazurilor de evaziune fiscală; lipsa unor documente metodologice de ramură aprobate de
autorităţile publice privind formarea cheltuielilor pentru calcularea impozitului pe venit
din activitatea de întreprinzător;
 în domeniul controlului – depăşirea atribuţiilor de către organele fiscale, prin
interpretarea prevederilor fiscale prin emiterea unor ordine, regulamente interne fără ca
acestea să fie supuse expertizei juridice şi fără să fie publicate în „Monitorul Oficial”;
lipsa măsurilor de responsabilitate pentru depăşirea atribuţiilor; lipsa unui regulament
oficial intern privind efectuarea controalelor, care ar asigura eficienţa acestora; lipsa unui
sistem de evaluare a calităţii controalelor efectuate; nivelul slab al auditului intern;
 . în domeniul contestării deciziilor – lipsa unor prevederi legale clare privind procesul de
contestare, a mecanismelor de soluţionare prejudiciară a litigiilor fiscale, lipsa
judecătoriilor fiscale, a avocaţilor specializaţi în fiscalitate, a procedurii de mediere a
conflictelor fiscale
 în domeniul automatizării procedurilor fiscale – lipsa unui sistem de evaluare şi a unei
strategii de automatizare a proceselor fiscale, caracterul incoerent al politicii de
automatizare a procedurilor fiscale.

Strategia de dezvoltare
32

Strategia politicii fiscale reiese din obiectivele sociale şi economice pe termen mediu şi din
necesitatea schimbării modelului de dezvoltare. Ea include:
 crearea unui sistem fiscal eficient şi stabil, promovarea unei politici fiscale previzibile
şi transparente, orientate spre stimularea activităţii economice, crearea locurilor de
muncă, reducerea poverii fiscale;
 punerea în aplicare a principiilor fundamentale ale sistemului fiscal (corectitudinea,
echitatea, eficienţa, stabilitatea) pentru asigurarea respectării normelor fiscale şi
creşterea nivelului de îndeplinire benevolă a obligaţiilor fiscale;
 perfecţionarea proceselor de administrare fiscală cu scopul reducerii costurilor
pierderilor de timp de muncă la plata impozitelor, respectării de către toţi participanţii la
procesul fiscal a regulilor şi cerinţelor, reducerea comportamentului neconcurenţial pe
piaţă.

. Implementarea strategiei presupune revizuirea totală a Codului fiscal şi a actelor subordonate
corespunzătoare ale Guvernului, Ministerului Finanţelor, Inspectoratului Fiscal Principal de Stat,
Serviciului vamal, ministerelor şi autorităţilor administraţiei publice locale. Pînă la revizuirea
completă a Codului fiscal va fi introdusă procedura obligatorie de evaluare a calităţii actelor
normative de modificare sau completare a prevederilor Codului Fiscal şi a actelor reglementare,
cu excluderea posibilităţii de adoptare a unor noi acte juridice în domeniul fiscal fără analiza
obligatorie a impactului de reglementare asupra mediului de afaceri. Vor fi anulate toate actele
subordonate legii, care interpretează Codul Fiscal, extind sau reduc sensul prevederilor lui,
precum şi cele care contravin principiilor stabilite în Codul Fiscal.
Modificările politicii fiscale, sistemului fiscal, ratelor şi bazei de impozitare vor fi direcţionate în
special spre restabilirea funcţiei stimulatorii a impozitelor, simplificarea procedurilor fiscale prin
standardizare și automatizare.
Toate modificările regulilor fiscale, și ale sistemului de impozitare,, înainte de adoptare vor fi în
mod obligatoriu supuse evaluării impactului asupra dezvoltării sectoarelor economiei, a sarcinii
fiscale şi administrative.
Va fi modificată şi practica legată de formularea documentului de politică fiscală, adoptat anual.
Acesta va include evaluarea rezultatelor măsurilor implementate în perioada precedentă, precum
şi evaluarea rezultatelor așteptate de la punerea în aplicare a politicii fiscale, planificate pentru
perioada următoare, impactul lor asupra bugetului, mediului de afaceri, populaţiei, dezvoltării
sectoarelor economice şi a economiei în ansamblu.
Indicatorii-ţintă

2013 2018
Povara fiscală totală (toate impozitele şi contribuţiile), % PIB 32,2 25,0
Povara fiscală, administrată de organele fiscale
(impozitele colectate de organele fiscale), % PIB
21,5 18,0
Numărul de inspecții tematice (un.) 5400 4320
Termenul de rambursare a TVA (zile) 45 25
33
Termenul de restituire a impozitelor plătite în plus (zile) 45 25
Numărul contestărilor în instanţele de judecată (un.) 600 500
Numărul impozitelor şi taxelor/fără taxele vamale şi impozitul privat
(un.)
19 14
Numărul de proceduri standardizate (un.) 0 7

Măsurile principale în domeniul impozitării
impozitul pe venit pentru persoanele fizice
 va fi introdus sistemul de impozitare a venitului cu trei nivele – 7%, 15%, 22%;
 venitul minim neimpozabil va fi egalat cu minimul de existenţă, pentru reducerea
decalajului dintre grupurile populaţiei cu venituri joase, medii şi mari;
 treptat, vor fi introduse rețineri sociale (de instruire) şi de proprietate (pentru locuinţă)
din veniturile persoanelor fizice cu venituri ce nu depăşesc media pe economie
impozitul pe venit din activitatea de întreprinzător
 contribuabililor li se va oferi dreptul să aleagă regimul de impozitare a sumelor
obţinute din activitatea de întreprinzător – venit sau profit, indiferent de suma
veniturilor din activitatea operaţională;
 în condiţiile menţinerii ratelor generale ale contribuţiilor obligatorii de asigurări
sociale, angajatorii vor avea dreptul la deducerea din suma totală a impozitului pe
venitul declarat a 60% din suma creşterii (faţă de anul fiscal precedent) plăţilor în
fondul asigurărilor sociale obligatorii, care a fost generată de majorarea fondului de
remunerare a muncii ca urmare a creșterii salariilor şi/sau a numărului angajaţilor
 în scopul crearea condiţiilor pentru renovarea, modernizarea, reutilarea tehnică a
mijloacelor fixe, mărimea deducerilor de amortizare a proprietăţii va fi revizuită în
sensul majorării acesteia

taxa pe valoarea adăugată
 în vederea stimulării activităţii investiţionale a anului va fi reintrodusă norma potrivit
căreia plasarea activelor în capitalul social nu este supusă taxei pe valoarea adăugată
 TVA la mărfurile şi serviciile livrate agenţilor economici pe teritoriul RM va completa
lista impozitelor care constituie surse de venit ce reglementează sistemul bugetar
accizele
 la indexarea cotelor accizelor la mărfurile supuse accizelor se vor lua măsuri pentru a
preveni pătrunderea pe piaţa moldovenească, prin contrabandă, a produselor mai ieftine
supuse accizelor şi măsuri compensatorii pentru populaţie şi producătorii agricoli în caz
de creştere a preţurilor la produsele petroliere şi a tarifelor la resursele energetice ca
rezultat al creşterii accizelor
impozitul pe bunurile imobiliare
34
 în vederea sidtribuirii echitabile şi uniforme a sarcinii fiscale între bunurile imobiliare
aflate în proprietatea populaţiei, cu valoare de piaţă diferită, va fi efectuată indexarea
acesteia
 anual, în scopuri fiscale, va fi efectuată indexarea bunurilor imobile, deţinute de agenţii
economici
 va fi finalizat procesul de evaluare a terenurilor de pămînt conform preţurilor de piaţă
 În Codul fiscal va fi prevăzută valoarea de referinţă a unui metru pătrat de spaţiu locativ,
vilă, construcţie nefinalizată aflate în proprietatea persoanelor fizice, în funcţie de
localitate, în scopul supunerii acestora impozitului pe bunuri imobiliare

reducerea numărului de impozite
 va fi revizuit nomenclatorul plăţilor fiscale în vederea evitării dublei impuneri a
mijloacelor de transport cu taxe locale (taxa pentru prestarea serviciilor de transport auto
de pasageri) şi taxe rutiere (taxa pentru folosirea drumurilor de catre autovehicule)
 va fi anulat unul din cele două tipuri de taxe locale pentru publicitate, prin comasarea
taxei pentru plasarea publicităţii şi taxei pentru dispozitivele publicitare
 va fi anulată taxa specială pentru amplasarea publicităţii exterioare în zona de protecţie a
drumurilor auto
 va fi redus nomenclatorul taxelor pentru resursele naturale prin comasarea taxelor pentru
explorarea şi exploatarea zăcămintelor de resurse naturale, vor fi revizuite în sensul
majorării taxelor pentru extracţia zăcămintelor utile şi a cotei taxei pentru lemnul
eliberat pe picior
completarea sistemului de impunere cu un şir de plăţi obligatorii
 va fi efectuată inventarierea plăţilor obligatorii percepute de diverse autorităţile
administraţiei publice
 o serie de plăţi obligatorii va fi inclusă în sistemul de impozitare (în Codul fiscal): plăţi
obligatorii în fondurile obligatorii de asistenţă socială şi de asigurări de sănătate,, toate
tipurile de taxe de înregistrare, taxe pentru utilizarea de animale sălbatice, taxa pentru
exploatarea teritoriilor din zonele protejate ale patrimoniului natural, toate tipurile taxelor
de stat, taxele pentru reglementări în energetică şi altele.
Măsurile principale în domeniul administrării fiscale
 va fi efectuată reorganizarea administraţiei fiscale, inclusiv regionalizarea reţelei de
structură a acesteia, în vederea asigurării unui management fiscal eficient şi
implementării standardelor de calitate în deservirea contribuabililor
 se preconizează perfecţionarea profesională, instruirea şi specializarea angajaţilor
organelor fiscale, în vederea exercitării de către aceştia a unui control profesionist al
respectării legislaţiei fiscale după sferele de activitate economică
35
 va fi efectuată standardizarea procedurilor fiscale pe baza unor standarde elaborate, va fi
accelerată automatizarea proceselor fiscale de evidenţă, restituire, compensare a
impozitelor plătite; modelul de deservire a contribuabililor după formula „Lent.
Complicat. Incomod” la modelul bazat pe formula „Rapid. Simplu. Convenabil.
Profesional”.
 sancţiunile fiscale vor fi revizuite şi aplicate având în vedere amploarea prejudiciului
cauzat bugetului;; existenţa a cel puţin unei circumstanţe atenuante suma amenzii va fi
redusă de cel puţin 2 ori; în cazul comiterii unei infracţiuni fiscale de către o persoană
care anterior a fost trasă la răspundere pentru o infracţiune de acelaşi tip, mărimea
amenzii se majorează cu 100%.
 va fi revizuită procedura de contestare a acţiunilor organelor fiscale (a funcţionarilor
fiscali) şi stabilită răspunderea lor materială pentru acţiunile (inacţiunea) care au atras
pierderi de profit economic, venituri, proprietate a agenţilor economici
 va fi implementat un sistem de reglementare prejudiciară a litigiilor fiscale.
36

4.5. Reglementarea activităţii de întreprinzător

Situaţia şi tendinţele de evoluţie

În ultimii ani s-au produs anumite evoluţii pozitive pe unele direcţii ale reglementării de către
stat a activităţii de întreprinzător, şi anume: iniţierea afacerilor, ţinerea evidenţei contabile şi de
raportare, înregistrarea proprietăţii, creditarea, automatizarea procedurilor, inclusiv a celor
fiscale, creşterea gradului de informare în domeniul legislaţiei, în special graţie internetului,
accesul la care rămâne limitată pentru mulţi rezidenţi din mediul rural. Totuşi, aceste evoluţii
pozitive nu au schimbat în mod cardinal situaţia generală a mediului de afaceri.
Implementarea reformei regulatorii, menite să amelioreze reglementarea juridică a activităţii de
întreprinzător, în cadrul căreia au fost supuse expertizei majoritatea actelor normative legislative
şi departamentale, nu a adus rezultatele scontate activităţii de întreprinzător, deoarece analiza
impactului de reglementare a purtat un caracter formal. În locul actelor normative
departamentale anulate, apăreau şi continuă să apară noi instrucţiuni şi regulamente interne, la
care agenţii economici nu au acces.
Plata pentru serviciile oferite antreprenorilor şi pentru actele eliberate de autorităţile
administraţiei publice locale şi alte instituţii abilitate cu funcţii de reglementare şi control, s-a
efectuat în lipsa unei metodologii aprobate de formare a plăţilor pentru asemenea serviciu şi a
legislaţiei în domeniul formării preţurilor.
La adoptarea actelor normative, de regulă, nu se evaluează justificarea economică a regulilor
instituite, nu se efectuează expertiza necesară a acestora. Ministerul Justiţiei, care efectuează
înregistrarea de stat a acestor acte, nu este în măsură să efectueze analiza economico-financiară a
actelor departamentale, deoarece nu are astfel de competenţe şi capabilităţi. Ca urmare,
adoptarea şi punerea în aplicare a mai multe acte normative generează cheltuieli substanţiale de
finanţe şi de timp pentru cei care practică activităţi de întreprinzător.
În rezultatul reformării organelor centrale ale administraţiei publice, acestea şi-au pierdut rolul
lor de centre de asigurare metodologică a proceselor de formare a costurilor, preţurilor etc. S-a
redus esenţial şi rolul lor de centre analitice, cu funcţii de evaluare, prognozare şi prevenire a
riscurilor legate de schimbările structurale şi de conjunctură pe piaţa internă şi cea externă, de
consolidare a eforturilor diverselor grupuri de întreprinzători pentru dezvoltarea unui sau altui
sector şi de coordonare a interacţiunii cu reprezentanţii altor sectoare.
Aceste funcţii au fost preluate de diverse asociaţii, „cluburi” de business. Ele reprezintă
interesele antreprenorilor în litigiile şi tratativele cu Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor,
Guvernul, Parlamentul şi alte organe ale administraţiei publice. Formate în special pe principiul
apartenenţei de ramură, aceste diverse asociaţii, în dialogul lor cu organele puterii publice, se
dovedesc incapabile să evalueze şi să formuleze în complex problemele care împiedică
activitatea întreprinderilor, indiferent de apartenenţa lor sectorială, şi de aceea adeseori nu sînt
auzite.
Sarcina administrativă a businessului se află în continuă creştere datorită extinderii şi reformării
repetate a organelor centrale ale administraţiei publice şi alte instituţii subordonate. În anul 1990,
structura administraţiei publice centrale număra 23 de organe de administrare de ramură şi de
37
alte nivele, în anul 2012 lista acestora a ajuns să includă 29 de unităţi, iar dacă luăm în calcul
structurile independente şi pe cele subordonate organelor centrale sectoriale ale administraţiei
publice, atunci obţinem o listă de 38 de unităţi.
A continuat să crească povara fiscală în afaceri (raportul dintre impozitele şi taxele administrate
de către organele fiscale, la valoarea adăugată brută) practic în toate sectoarele economiei.
Calculele arată, că numai în anii 2010-2012 povara fiscală (suma impozitelor colectate de
organele fiscale, raportată la valoarea adăugată brută creată în sector) a crescut aproape în toate
sectoarele economiei. În agricultură sarcina fiscală a crescut de la 8,7% pînă la 13,3%, în
sectorul energetic – de la 4,8% pînă la 5,2%, în construcţii – de la 11,2% pînă la 13,0%, în
transport şi telecomunicaţii – de la 23,4% la 28,6%, în sectorul intermedierii financiare – de la
15,5% pînă la 19,3%, în sfera operaţiunilor imobiliare – de la 39,3% pînă la 42,3%.

Cu funcţii de control de stat sînt abilitate 10 organe de control şi încă alte 6 organe exercită
funcţii de supraveghere a activităţii de întreprinzător, iar activizarea lor se produce, de regulă, la
sfîrşitul anului.
Participarea statului la gestionarea întreprinderilor de stat şi a societăţilor pe acţiuni cu cota de
proprietate de stat, de peste 51%, se efectuează, în multe cazuri, cu încălcări grave ale legislaţiei:
evaziuni fiscale, achitarea salariilor „în plic”, neraportarea veniturilor reale, neasigurarea
înregistrării în volum deplin a drepturilor de proprietate asupra bunurilor de stat şi municipale în
organul cadastral, şi, respectiv, lipsa evidenţei corespunzătoare a patrimoniului public. Din 1530
de întreprinderi de stat şi societăţi pe acţiuni cu participarea statului, în gestiunea ministerelor,
circa 85% nu activează, iar din cele 241 de întreprinderi care activează, circa 100 din an în an
înregistrează pierderi. Participarea reprezentanţilor statului în gestionarea întreprinderilor de stat
poartă un caracter formal, multe întreprinderi se află, de facto, în stare de faliment, însă, cu toate
acestea, reprezentanţii statului primesc recompensa.
Sistemul actual de reglementare a activităţilor de monopol, inclusiv a monopolurilor naturale, de
reglementare a pieţei energetice şi a pieţei telecomunicaţiilor, inclusiv reglementarea tarifelor, nu
oferă soluţii pentru problemele de monopolizare, înţelegerilor de cartel, stabilirii unor tarife
argumentate la serviciile monopolurilor naturale etc., fapt care împiedică libera dezvoltare a
afacerilor şi a economiei în ansamblu. Lipsa unor „reguli de joc” civilizate mediul de afaceri a
condus şi continuă să conducă la retragerea acestuia în umbră. Potrivit estimărilor oficiale,
ponderea sectorului „gri” în economie a crescut de la 22,1% din PIB în 2009 pînă la 24,3% din
PIB în 2013.
Pînă în prezent nu a fost construit un sistem eficient de stimulare de către stat a activităţii de
întreprinzător. În primul rînd, acest lucru se referă la amortizarea accelerată, la încurajarea
investiţiilor capitale în modernizarea şi reconstrucţia întreprinderilor. Nu au fost soluţionate
problemele de convergenţă a sistemelor fiscale şi financiar-contabile, îmbunătăţirii mediului de
afaceri, inclusiv prin abilitarea întreprinzătorilor cu dreptul de a scădea din suma veniturilor
costurile asociate cu creşterea nivelului de calificare a personalului şi îmbunătăţirea condiţiilor
de muncă.
Există o necesitate vitală de a crea un cod al întreprinzătorului (agentului economic), care să
înlocuiască o serie de acte legislative în domeniul reglementării activităţii de întreprinzător.
Codul, în special, ar trebui să stabilească norme privind activitatea de întreprinzător, pentru a
defini limitele de intervenţie a statului în activitatea de antreprenoriat si economie, ar fixa
garantarea drepturilor agenţilor economici, pentru a identifica măsuri de sprijin din partea
statului.
38
Ca urmare a несистемного, lipsa de reglementare a activităţii de întreprinzător, сводящемуся în
principal la dezvoltarea în O consecinţă a caracterului nesistemic şi ineficient al reglementării
activităţii de întreprinzător, care se rezumă, în fond, la elaborarea unilaterală, adoptarea,
înregistrarea şi publicarea actelor normative, în economie nu s-au produs schimbări structurale în
economie.
Rezultatele ultimilor ani arată că supremaţia în activitatea economică o deţin afacerile în
domeniul comerţului, care nu pot deveni o bază pentru o creştere economică stabilă şi durabilă.
Potrivit unei cercetări structurale a întreprinderilor (efectuate în anul 2012), afacerile în domeniul
comerţului, nu întotdeauna calificate şi bazate pe vînzarea către consumator a unor produse finite
procurate de la alţi agenţi economici, ocupă primul loc după numărul de întreprinderi - 19667
unităţi (44,2% întreprinderi), după cifra de afaceri– 98978,4 mil. lei (49,0%) şi după volumul
valorii adăugate - 8575, 0 mil. lei (20,6%).
Politica promovată în domeniul susţinerii imm-uri nu conduce la dezvoltarea pe scară largă a
antreprenoriatului, a cărui rol şi pondere în economie scade continuu. În comparaţie cu anul
2009, în anul 2012 ponderea întreprinderilor mari (cu un număr de angajaţi de 250 şi mai multe
persoane) în numărul total al întreprinderilor s-a redus de la 0,7% la 0,5%, în numărul total al
persoanelor angajate – de la 30,3% pînă la 26,6%, în costul mărfurilor şi serviciilor produse – de
la 37,8% pînă la 33,4%, în valoarea adăugată brută – de la 42,0% pînă la 38,1%.

Problemele fundamentale

 nu sînt definite prin legislaţie limitele de intervenţie a statului în economie, continuă
amestecul nejustificat al statului în activitatea de întreprinzător pe calea interpretării
subiective a prevederilor actelor normative, nerespectarea principiului prezumpţiei de
conformitate a actelor normative de către agenţii economici, în caz de îndoială în
aplicarea unei prevederi a legislaţiei, ea este interpretată în favoarea agentului economic;
 nu este creată baza normativă necesară pentru aplicarea unor asemenea mecanisme de
reglementare a pieţei, cum este formarea preţurilor, nu este stabilit prin lege
nomenclatorul serviciilor (cu plată şi gratuite), prestate de organele de stat, împreună cu
justificarea tarifelor la serviciile cu plată a acestor organe;
 nu este implementat un sistem eficient şi instrumentele adecvate de reglementare a
activităţii de monopol şi de a combate aconcurenţei neloiale;
 se agravează problema cadrelor calificate (muncitorilor, inginerilor), a căror insuficienţă
a devenit una din cele mai serioase impedimente pentru dezvoltarea afacerilor şi a
economiei în ansamblu; lipsesc acţiuni reale din partea statului, care să sprijine
businessul în soluţionarea acestei probleme;
 sistemul fiscal nu prevede stimulente economice pentru transformarea treptată a
întreprinderilor mici şi mijlocii în întreprinderi mari, pentru susţinerea acelor sectoare ale
economiei, care determină ritmul ei de dezvoltare şi care asigură o creştere economică
stabilă;
39
 practica plăţilor neoficiale (mitei), solicitate şi oferite în legătură cu eliberarea diverselor
acte, „soluţionarea problemelor” cu organele de control, desfăşurarea tenderelor pentru
achiziţii publice sporeşte povara asupra agenţilor economici;
 ineficienţa statului în calitate de proprietar al întreprinderilor şi al pachetelor de acţiuni
ale societăţilor pe acţiuni; managementul de stat se caracterizează printr-un nivel scăzur
şi o calitate slabă;
 nu este configurat un sistem eficient de desfăşurare a dialogului permanent între business
şi autorităţi; lipseşte o organizaţie obştească unică ce ar reprezenta interesele şi poziţiile
businessului în dialogul cu autorităţile administraţiei publice; multe din aspectele
relaţiilor reprezentanţilor mediului de afaceri cu statul nu îşi găsesc reflectarea în
legislaţia în vigoare.
Strategia de dezvoltare
Una din sarcinile primordiale ale statului la etapa actuală este crearea unui sistem integru şi
eficient de metode normativ-juridice şi economice de reglementare a activităţii de întreprinzător.
Sistemul de reglementare de stat a activităţii de întreprinzător va asigura echilibrul intereselor
businessului şi ale statului, protecţia eficientă a drepturilor oamenilor de afaceri prin
stabilirea unor limite justificate ale intervenției statului în activitatea de întreprinzător şi a
unui nivel optim de impozitare şi povara administrativă asupra businessului, care nu va afecta
libera lui dezvoltare.
Modificarea sistemului de reglementare de către stat a activităţii de întreprinzător prevede
implementarea unor proceduri obligatorii de fezabilitate, coordonare şi monitorizare a eficienţei
tuturor măsurilor de reglementare, asigurării transparenţei activităţii autorităţilor administraţiei
publice şi accesului la informaţie. Adoptarea deciziilor cu impact major asupra mediului de
afaceri va fi precedată de discutarea lor cu reprezentanţii sectorului de afaceri. Activitatea de
elaborare a actelor normative se va realiza cu implicarea în acest proces a tuturor persoanelor
interesate (reprezentanţilor comunităţilor de afaceri, de experţi, ştiinţifice).
Se va urmări renunţarea treptată la măsurile coercitive în raport cu oamenii de afaceri în cazul
depistării unor încălcări în favoarea măsurilor de prevenire a acestora şi de motivare a celor care
respectă cerinţele regulatorii.
Susţinerea acordată de către stat mediului de afaceri va căpăta un caracter bine determinat, cu
obiective precise.

Indicatorii-ţintă

2013 2018
Ponderea sectorului „gri” în economie % PIB 24,3 20,0
Indicele libertăţii economice 54,4 60,0
Indicele condiţiilor de afaceri (se determină pe baza
sondajelor sociologice)
- …
Numărul întreprinderilor de stat şi al societăţilor pe
acţiuni cu cotă de participare a statului, unităţi
140 154
Ponderea întreprinderilor mari (cu un număr de 250 de 0,5 1,0
40
angajaţi şi mai mult) în numărul total al
întreprinderilor, %
Ponderea întreprinderilor mari (cu un număr de 250 de
angajaţi şi mai mult) în valoarea adăugată brută, %
38,1 45,7

Măsurile principale

 va fi elaborat şi adoptat Codul activităţii economice (de întreprinzător) în calitate de
document unic care instituie regulile de desfăşurare a activităţii economice (de
întreprinzător) şi a reglementării acesteia de către stat
 va fi stabilit prin lege nomenclatorul tuturor serviciilor pe care organele administraţiei
publice şi instituţiile publice le prestează agenţilor economici, cu aprobarea tarifelor la
serviciile cu plată în conformitate cu metodologiile elaborate şi cu Legea cu privire la
reglementarea de către stat a preţurilor, care urmează să fie adoptată
 autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, instituţiile publice vor prezenta în
mod obligatoriu toate proiectele actelor normative care vizează interesele businessului
asociaţiilor oamenilor de afaceri (uniunilor, confederaţiilor, asociaţiilor), pentru a obţine
avizul experţilor
 vor fi eliminate procedurile administrative ineficiente în domeniul suspendării, lichidării
şi reorganizării agenţilor economici, în oferirea de drepturi la folosirea terenurilori, va fi
redus numărul rapoartelor statistice şi fiscale, inclusiv raportarea privind plăţile sociale,
vor fi apropiate sistemele de evidenţă financiară şi de evidenţă contabilă
 cu scopul reducerii sarcinii fiscale, fiecare proiect de act normativ care vizează legislaţia
fiscală, inclusiv proiectele adoptate împreună cu Legea bugetului de stat, vor fi supuse
procedurii obligatorii de evaluare a impactului lor asupra sarcinii fiscale cu cel puţin 3
luni înainte termenului planificat de aprobare si de implementare
 va fi efectuată monitorizarea permanent și cuprinzătoare a activităţii economico-
financiare a întreprinderilor de stat şi societăţilor pe acţiuni cu cota de participare a
statului mai mare de 51%, va fi evaluată eficienţa activităţii întreprinderilor respective şi
a reprezentanţilor statului în administraţia lor
 activităţii de control (supraveghere) i se va imprima un caracter de avertizare, prin
aplicarea cu preponderenţă a măsurilor de prevenire, orientate spre prevenirea
contravenţiilor în desfăşurarea activităţii economice; în acest scop va fi asigurată
protecţia dreptului agenţilor economici la riscul de afaceri, iar pentru organele de control
va fi introdusă cerinţa asupra neadmiterii afectării activităţii economice şi de producţie a
întreprinderilor verificate
 agenţii economici care îşi îndeplinesc conştiincios obligaţiile faţă de buget şi nu au
înregistrat cazuri de încălcări ale legislaţiei vor fi supuse controalelor planificate cel mult
odată în cinci ani
 va fi revizuit sistemul de răspundere administrativă şi penală pentru infracţiunile în
domeniul activităţii de întreprinzător, astfel încît pedepsele aplicate să fie proporţionale
cu natura infracţiunii şi cu gradul prejudiciului cauzat
41
 se preconizează extinderea domeniului de aplicare a acestui tip de răspundere
administrativă, cum ar fi avertismentul în caz de încălcări cu caracter formal, care nu
conduc la neplata (sau plata incompletă) a impozitelor, taxelor şi altor plăţi la buget,
fonduri extrabugetare de stat sau la cauzarea altor daune materiale
 sistemul de stat de reglementare a monopolurilor, a preţurilor şi tarifelor va fi modificat
cardinal; în cadrul Guvernului vor fi create Serviciul Antimonopol de stat şi Comitetul
pentru preşuri şi tarife, care vor prelua toate funcţiile respective îndeplinite în prezent de
ministere, departamente, agenţii (Consiliul Concurenţei, Agenţia Naţională pentru
Reglementare în Energetică, Agenţia Naţională de Reglementare în Comunicaţii
Electronice şi Tehnologii Informaţionale vor fi desfiinţate)
 în baza legislativ-normativă care reglementează achiziţiile vor fi operate modificări
orientate spre implementarea principiului conform căruia la achiziţionarea de mărfuri,
lucrări şi servicii pentru necesităţile statului va fi acordată preferinţă producătorilor
autohtoni
 va fi creată o bază informaţională unică privind bunurile neutilizate din proprietatea de
stat şi municipală, destinată vînzării şi dării în arendă, pentru asigurarea accesului liber şi
gratuit la acestea
 în programele privind ridicarea calificări managerilor şi specialiştilor organelor de stat
vor fi incluse probleme privind reglementarea şi stimularea activităţii de întreprinzător,
precum şi metodologia de evaluare a impactului de reglementare a activităţii de
întreprinzător
 Susţinerea din partea statului a activităţii de întreprinzător va căpăta un caracter bine
determinat, cu obiective precise; pentru diferite grupuri de întreprinderi, în funcţie de
stadiul dezvoltării lor, vor fi implementate programe speciale cu măsuri de susţinere
adecvate: „Start” – pentru întreprinzătorii începători, „Progres” – pentru întreprinderile în
curs de dezvoltare, „Dezvoltare” – pentru cele aflate la faza de creştere (în cadrul
programului „Start” poate fi acordat un credit fără procente, în cadrul programului
„Progres” – un credit preferenţial sau cu garanţii din partea statului, „Dezvoltare” –
dotaţii pentru sporirea gradului de utilare tehnică, implementarea tehnologiilor noi, a
metodelor avansate de management)
 pentru o interacţiune eficientă între autorităţile publice şi mediul de afaceri va fi elaborat,
în colaborare cu asociaţiile din domeniul afacerilor, şi adoptat un act normativ care
reglementează aspectele dialogului între business şi putere – elementele dialogului,
procedurile, formele, competenţele şi responsabilităţile părţilor, mecanismele de
soluţionare a litigiilor şi altele
 va fi elaborat și adoptat actul normativ „Cu privire la asociaţiile de business”; asociaţiile
de business vor crea o Confederaţie Naţională în calitate de parte împuternicită să poarte
dialog cu puterea pe marginea chestiunilor strategice de dezvoltare a antreprenoriatului şi
să reprezinte interesele comune ale businessului
 Confederaţia asociaţiilor de business, în comun cu Ministerul Economiei, va efectua
monitorizarea continuă a condiţiilor de dezvoltare a activităţii de întreprinzător şi
efectelor reglementării acesteia de către stat, inclusiv prin realizarea anuală a unui studiu
sociologic bazat pe chestionarea managerilor companiilor; rezultatele studiului vor servi
drept bază pentru stabilirea Indicele mediului de afaceri.
42

5. Domeniile-cheie de dezvoltare economică

5.1. Investiţiile

Situaţia actuală şi tendinţe

Lipsa acută de investiţii este o problemă-cheie a economiei Moldovei. Originile problemei
investiţiilor pornesc de la criza anilor „90, în timpul căreia investiţiile în capitalul fix s-au
micşorat de aproape 10 ori. „clapsul” activităţii investiţionale din anii ‟90 nu putea fi comparată
cu proporţiile reducerii PIB-ului (de 3 ori).
A început în anul 2000 şi a continuat astăzi redresarea economică nu a adus cu sine schimbări
radicale în investiţii situaţia. Redresarea economică, al cărei început s-a produs în anul 200 şi
continuă pînă în prezent, nu a generat schimbări radicale de situaţie în domeniul investiţiilor.
Revigorarea economiei nu a purtat şi nu poartă un caracter investiţional pronunţat - în anul 2013
volumul investiţiilor a constitui doar 22% faţă de nivelul anului 1989.
Creşterea volumului producţiei naţionale nu se bazează pe investiţii, pe înlocuirea şi
modernizarea la scară mare a mijloacelofixe, ci în mare parte pe exploatarea îndelungată a
echipamentului şi utilizarea de tehnologii vechi,, a infrastructurii moştenite din perioada
sovietică (de transport, energetică, locativ-comunală etc.). Cu alte cuvinte, creşterea economică
nu poartă un caracter investiţional – de fapt, este o creştere fără dezvoltare.
Ultimii ani nu s-au remarcat printr-o ameliorare a situaţiei investiţionale. După recesiunea
economică din 2009 nu a fost restabilit volumul investiţiilor în capitalul fix, înregistrat pînă la
criză – în 2013 acesta a ajuns la doar 89,9% din nivelul anului 2008. În anii 2009-2013 ponderea
lor nu a depăşit 20 % din PIB.
Volumul şi structura investiţiilor pe sectoare economice vădesc lipsa unor priorităţi
investiţionale, a unei politici investiţionale de stat bine conturate şi active, care este unul dintre
principalele motive pentru "eşecul de investiţii", în care s-a pomenit economia republicii. Astfel,
în perioada 2009-2012 în sfera comerţului cu ridicata şi cu amănuntul şi în sectorul „operaţiuni
cu bunurile imobiliare, închirieri şi servicii pentru întreprinderi” au fost făcute mai multe
investiţii capitale, decît în industria de prelucrare şi în agricultură. Valoarea totală a investiţiilor
în active materiale pe termen lung pentru anii 2009-2012 a atins,]n tranzacţiilor cu bunurile
imobiliare -10,6 mld. lei, în comerţ – de 6,8 mld. lei, în industria de prelucrare – de 6,7 mld. lei,
în agricultură – de 4,5 mld. lei.
În ultimii ani s-a înregistrat reducerea absolută al investiţiilor în economie şi în sfera socială,
finanţate din contul mijloacelor proprii ale bugetului de stat (cu aproape 1/4). Dacă în anii 2007-
2009 mărimea unor asemenea investiţii era de 1,6 - 18 mld. Lei anual, atunci în anul 2013
aceasta a fost de numai 1,4 mld. lei. Cota de investiţii publice, finanţate din mijloace interne de
la bugetul de stat au scăzut de la 2,8% din PIB în anul 2008 pînă la 1,4% din PIB în anul 2013.
Miza principală a politicii investiţionale a statului este atragerea de investiţii externe – credite şi
granturi, volumul cărora este în continuă creștere. Dacă în anul 2009 suma creditelor şi
granturilor externe folosite pentru proiectele investiţionale a constituit 0,8 mld. lei, atunci în anul
2013 ea a atins cifra de 2,6 mld. lei, depăşind cu peste 85% valoarea fondurilor proprii a
43
bugetului de stat, îndreptate pentru investiţii capitale. Cea mai mare parte a resurselor
investiţionale externe se îndreaptă spre domeniul gospodăriei drumurilor, agriculturii, ocrotirii
sănătăţii şi în sectorul locativ. Însă mijloacele atrase sunt utilizate ineficient, fiind orientate spre
finanţarea unor proiecte minore, iar termenele de implementare a lor adeseori nu sunt respectate.
„Asimilarea” volumului ]n creștere de resurse financiare externe are loc în lipsa unui program
investiţional de stat şi a priorităţilor investiţionale, dar şi fără monitorizarea şi controlul adecvat a
utilizării mijloacelor, calităţii lucrărilor efectuate, evaluarea punerii în aplicare a proiectelor şi a
rezultatelor acestora.
Cea mai mare parte a investiţiilor în capitalul fix sînt finanţate de întreprinderi. Cota mijloacelor
proprii ale întreprinderilor din volumul total de investiţii în ultimii ani este de 53-59%. Acestea
sunt principala componentă a procesului investiţional, iar evoluţia lor reflectă în mare măsură
climatul investiţional din ţară. Din 2008 până în 2013 investiţiile în capital fix, efectuate de
agenţii economici, au crescut extrem de puţin – de la 9,1 mld. lei pînă la 10,6 mld. lei, sau cu
16% în expresie nominală.
Creşterea activităţii investiţionale este constrânsă nu numai de climatul de afaceri şi investiţional
nefavorabil, dar şi de atitudinea pasivă a statului în privinţa dezvoltării parteneriatului public-
privat care nu numai că poate atrage surse interne de investiţii, dar şi să reducă riscurile
investiţiilor private.
În prezent nu există un program de dezvoltare a parteneriatului public-privat în ansamblu pe
economie, nici pe sectoare. Proiectele implementate poartă un caracter izolat. Pentru organizarea
parteneriatului public-privat Guvernul propune în prezent doar 19 obiecte nu prea mari, iar la
nivel local obiectele propuse spre parteneriat sectorului privat nici nu au fost stabilite.
Statul nu depune eforturi să mobilizeze potenţialul de investiții interne disponibile al
întreprinderilor, şi nici din sectorul bancar. De mai mulţi ani, în sistemul bancar se atestă un
exces de lichiditate. Zilnic, Banca Naţională a Moldovei atrage de la băncile comerciale resurse
financiare în sumă de cca 4 mld. lei sub formă de mijloace ale băncilor comerciale, care
investesc în Certificatele BNM, şi sub formă de excedente de lichiditate medii zilnice pe
conturile de depozit ale băncilor comerciale în BNM (peste rezervele bancare). Statul ar putea
atrage o parte din aceste lichidităţi în procesul investiţional prin Fondul de Investiţii de Stat -
prin emiterea şi plasarea valorilor mobiliare de stat, acumulând resurse financiare şi utilizându-le
pentru implementarea proiectelor investiţionale.
Climatul investiţional şi de afaceri nefavorabil instaurat în Moldova a determinat un nivel scăzut
de atragere nu doar a investiţiilor interne, dar şi a celor externe. Pe parcursul anilor 2008 – 2013
suma investiţiilor realizate din contul investitorilor străini s-a redus de la 3,7 mld. lei pînă la 1,4
mld. lei, sau de aproape 3 ori. Cota lor în volumul total al investiţiilor în capital fix a scăzut de la
20,4% pînă la 7,8%.
Investiţiile străine directe în economia Moldovei s-au redus de la 711 mil. USD în 2008 pînă la
231 mil. USD în 2013, sau de 3 ori. În ultimii ani, în Moldova suma investiţiilor străine directe
pe cap de locuitor nu depăşeşte 100 USD anual. Volumul investiţiilor străine este insuficient
pentru rezolvarea obiectivelor strategice, cum ar fi asigurarea unor ritmuri stabile şi înalte de
creştere economică, înlăturarea deformaţiilor structurale, depăşirea înapoierii tehnologice şi
reducerea sărăciei. În acelaşi timp, posibilităţile de creştere a volumului investiţiilor străine
directe prin privatizarea şi vânzarea proprietăţii publice sînt aproape epuizate. Iată de ce, pentru
a spori atractivitatea investițională a economiei Moldovei, statul trebuie în primul rând să
îmbunătățească stimulentele tradiţionale legate de îmbunătăţirea reglementării activităţii de
întreprinzător şi a politicii bugetar-fiscale.
44
Este de o importanţă deosebită problema inovării proceselor investiţionale Potenţialul sectorului
de cercetare şi dezvoltare din Moldova este mic,însă chiar şi aici resursele materiale şi
intelectuale disponibile sunt utilizate ineficient. Acest sector este foarte slab asociat cu sectorul
real al economiei şi cu interesele agenţiilor economici în cercetare şi dezvoltare,, ale căror
rezultate ar putea să le fie utile pentru modernizarea şi ridicarea nivelului tehnico-tehnologic al
producţiei.

Problemele fundamentale

 Economia Moldovei funcţionează de mai bine de 20 de ani în condiţiile unui deficit acut
de resurse investiţionale şi atractivitate investiţională joasă, fapt care împiedică atingerea
unui nivel tehnico-tehnologic înalt al producţiei şi infrastructurii, asigurarea unei
dezvoltări durabile şi stabile a economiei, a competitivităţii ei, sporirea gradului de
ocupare a forţei de muncă;
 în ultimii ani se atestă reducerea volumului investiţiilor publice şi al investiţiilor din
partea investitorilor privaţi din afara ţării
 nu există o politică investiţională eficientă a statului, un program investiţional şi priorităţi
investiţionale, activitatea statului în sfera investiţională este concentrată preponderent pe
atragerea de credite şi granturi externe pentru finanţarea unor proiecte răzleţe în diverse
sectoare
 lipseşte un control eficient din partea statului privind utilizarea mijloacelor bugetare
alocate investiţiilor capitale, nu este asigurat controlul asupra utilizării resurselor externe
atrase (a granturilor şi creditelor), monitorizarea permanentă a desfăşurării şi a calităţii
lucrărilor efectuate în cadrul proiectelor finanţate din surse externe
 practic nu se dezvoltă parteneriatul public-privat, în special la nivel local, nu se
implementează noi forme de parteneriat, el nu este valorificat în calitate de mecanism de
atragere a investiţiilor private; nu există programe sectoriale de dezvoltare a
parteneriatului public-privat
 statul nu se implica în procesul de atragere a escesului de resurse existente pe piaţa
monetară şi nu aplică mecanismele de transformare a excesului de lichidităţi în investiţii
 lipseşte interacţiunea dintre sectorul de afaceri şi sectorul de cercetare şi dezvoltare, care
să asigure susţinerea cu inovaţii a investiţiilor într-un şir de sectoare ale economiei şi
pentru sporirea eficienţei mijloacelor bugetare alocate ştiinţei.

Strategia de dezvoltare

Investiţiile, deşi nu constituie un sector al economiei, prezintă acea sferă a politicii economice,
de a cărei eficienţă depinde dezvoltarea tuturor sectoarelor, ritmurile modernizării diverselor
ramuri de producţie, nivelul de asigurare tehnologică şi de competitivitate a acestora, gradul de
45
ocupare a populaţiei în economie. Ele creează fundamentul şi determină ritmul şi calitatea
dezvoltării economiei în ansamblu.
Strategia investiţională pe termen mediu constă în accelerarea ritmurilor de creştere a
volumului investiţiilor cu pînă la 15-17% anual şi în majorarea ponderii lor în PIB pînă la
27% prin:
 participarea directă a statului în mobilizarea surselor interne de investiţii prin dezvoltarea
parteneriatului public-privat, împrumuturilor de pe piaţa internă şi ameliorarea
reglementării activităţii de întreprinzător
 extinderea surselor externe de investiţii prin dezvoltarea unei colaborări eficiente în
domeniul investiţiilor în cadrul Uniunii Vamale şi a cooperării în sfera investiţiilor cu
ţările Uniunii Europene şi cu alţi parteneri.

Indicatorii-ţintă

2013 2018
Investiţii în capital fix, mld. lei 18,5 50,5
Ponderea investiţiilor în capital fix în PIB,% 18,5 27,0
Rata de creștere a investiţiilor în capital fix (media
anuală), %
- 0,1
(2009-2013)
+16
(2015-2018)
Investiții străine directe (în mediu pe an), mil. USD
225
(2009-2013)
500
(2015-2018)
Măsuri fundamentale

 va fi elaborat şi implementat un program de stat de investiţii cu evidenţierea domeniilor
prioritare de investiţii, a surselor de finanţare şi cu stabilirea unui sistem clar de
monitorizare şi control de executare a programului şi a proiectelor implementate în
conformitate cu programul de investiţii
 pentru mobilizarea surselor interne de investiţii şi gestionarea eficientă a resurselor
investiţionale va fi creat Fondul de Stat de Investiţii:
- mijloacele Fondului vor proveni în special din emiterea şi plasarea pe piaţa internă
a valorilor mobiliare de stat (împrumuturi de stat), atragerea nemijlocită a mijloacelor
investitorilor (persoanelor fizice şi juridice) pentru finanţarea proiectelor Fondului şi
a mijloacelor bugetului de stat, destinate cofinanţării proiectelor
- mijloacele Fondului vor fi îndreptate spre finanţarea unor proiecte de proporţii, care
corespund obiectivelor şi priorităţilor programului de investiții care au fost special
expertizate şi selectate pentru finanţare
 pen
tru stimularea activităţii investiţionale a sectorului privat vor fi elaborate şi implementate
programe sectoriale de parteneriat public-privat, precum şi programe de parteneriat la
nivel local; va fi întocmită lista completă a obiectelor proprietăţii publice (a statului şi a
organelor administraţiei locale), propuse pentru organizarea parteneriatului
46
 vor fi implementate forme avansate de parteneriat, utilizate în practica mondială:
- construcţia/reconstrucţia obiectului care ulterior se transmite în proprietatea partenerului
public, obţinerea veniturilor din exploatarea obiectului
- proiectarea/construcţia/reconstrucţia obiectului, exploatarea acestuia şi obţinerea
veniturilor din exploatare, apoi transmiterea lui în proprietatea partenerului public
- proiectarea/construcţia/reconstrucţia obiectului, transmitea acestuia în arendă
partenerului public (cu drept de răscumpărare) şi altele
 Fondul de Stat de Investiţii va colabora cu Banca Eurasiatică de Dezvoltare cu scopul
obţinerii de asistenţă pentru proiectele prioritare din sectorul real în formă de: investitii
de finanţare (dezvoltarea şi modernizarea instalaţiilor de producţie existente şi a
infrastructurii), finanţare de proiecte (construirea unor noi întreprinderi de producere sau
de infrastructură), finanţare comercială (operaţiuni import-export) şi altele
 va fi implementat un sistem strict de control al gestionării mijloacelor bugetare şi a
împrumuturilor şi creditelor obţinute şi destinate investiţiilor, verificarea cheltuielilor, a
etapelor şi a calităţii efectuării lucrărilor
 în scopul susţinerii activităţii investiţionale va fi îmbunătăţită politica de amortizare –
pentru a stimula cererea de utilaje noi va fi prevăzută posibilitatea de dublare a plăţilor
de amortizare în primul an după achiziţionarea de noi echipamente şi tehnologii
 va fi modificat sistemul de interacţiune între ştiinţă şi mediul de afaceri: pentru a
îmbunătăţi eficienţa în utilizarea fondurilor publice pentru cercetare aplicată şi
dezvoltare, cea mai mare parte a finanţării va fi realizată în cadrul comenzilor de stat;
comanda de stat va fi formulată în urma expertizării şi selectării ofertelor agenţilor
economici cu condiţia că aceşti prezintă contractele de executare a cercetărilor şi
elaborărilor necesare, încheiate cu instituţiile ştiinţifice; o condiţie obligatorie pentru
finanţare va fi implementarea ulterioară a rezultatelor obţinute în producţie şi dreptul
instituţiilor ştiinţifice la o parte din beneficiile economice provenite din aplicarea
rezultatelor de cercetare şi dezvoltare
 pentru îmbunătăţirea climatului de afaceri şi investiţional, vor fi implementate măsuri
consecvente de îmbunătăţire a reglementării activităţii de întreprinzător şi a politicii
bugetar-fiscale, prevăzute în prezentul Program de dezvoltare socio-economică.
47

5.2. Industria

Situaţia şi tendinţele de evoluţie

La sfîrşitul anilor ‟80 – îneputul anilor ‟90 Moldova dispunea de o industrie destul de dezvoltată
şi diversificată. Ea includea 97 de tipuri de producţie, inclusiv mari întreprinderi constructoare de
maşini, utilaje, radioelectronică, maşini şi utilaje agricole, fabrici de producere a băuturilor şi
produselor alimentare, a aparatelor de uz casnic, mobilei, covoarelor, articolelor vestimentare,
încălţămintei şi altele. Industria dispunea de o bază tehnico-ştiinţifică bine dezvoltată, alcătuită
din mai multe institute de cercetări ştiinţifice, organizaţii de proiectare şi construcţie, laboratoare
specializate.
Ponderea industriei în PIB era de peste 30%, în numărul persoanelor angajate – peste 20%.
Ca urmare a crizei anilor ‟90 şi a separării economice a regiunii transnistrene, economia
Moldovei a început să-şi piardă rapid caracterul industrial. Volumul producţiei industriale faţă de
anul 1999, s-a redus de 3 ori, iar ponderea sectorului în PIB a scăzut până la 17%.
În anul 2000 a început o revigorare a industriei. Însă revigorarea care se prefigurase purta un
caracter instabil şi nu a condus la restabilirea completă a capacităţii industriale. În anul 2013
volumul producţiei industriale abia depăşea jumătate din cel înregistrat în anul 1989 (56,4%).
Totodată, a continuat procesul de reducere a rolului şi a ponderii industriei în dezvoltarea
economiei naţionale,, adică procesul de dezindustrializare a economiei continua.
În economiile cu grad mai înalt de dezvoltare industria ocupă poziţii mult mai importante, decît
în economia Moldovei. De exemplu, ponderea industriei în PIB al statelor Uniunii Europene
constituie mai mult de 25%, iar în numărul persoanelor angajate – circa 25%. În ţările Uniunii
Vamale industria ocupă circa 40 % din PIB, iar în numărul total al persoanelor angajate – în
mediu 27%.
Adică economia Moldovei, în comparaţie cu economiile unor state mai dezvoltate din punct de
vedere economic, are un grad de industrializare aproape de 2 ori mai mic.
În ultimi ani numărul întreprinderilor industriale şi numărul persoanelor care lucrează la
asemenea întreprinderi a continuat să scadă. Potrivit datelor oficiale, numărul întreprinderilor din
industria de prelucrare a scăzut de la 5,3 mii în 2009 la 5,1 mii în 2012, iar numărul personalului
angajat – de la 108,8 mii persoane pînă la 97, 5 mii persoane.
În structura industriei de prelucrare predomină prelucrarea materiei prime agricole (54% în anul
2013), rezultatele activităţilor care depind în mare măsură de condiţiile şi rezultatele activităţii
sectorului agricol, care se caracterizează printr-un grad înalt de instabilitate şi prin riscuri sporite,
generate de amînarea îndelungată a soluţionării celor mai stringente probleme de dezvoltare a
acestui sector.
De la mijlocul anilor ‟90, multe întreprinderi specializate în producerea de textile, de
îmbrăcăminte şi de încălţăminte au trecut la la fabricarea de produse după sistemul “in lohn” (în
baza materiei prime a clientului). Pe de o parte, acest lucru a a permis, în mare măsură, la
48
păstrarea locurilor de muncă, la modernizarea capacităţilor de producţie, la ridicarea culturii
tehnologice şi a nivelului de calificare al lucrătorilor, iar managerii au fost scutiţi de necesitatea
de a căuta modalităţi de desfacere a producţiei finite pe pieţe cu exigenţe sporite de
competitivitate. Pe de altă parte, profitul obţinut de la fabricarea de produse „in lohn” este
minim, iar nivelul de salarizare a angajaţilor este redus. Totodată, există mari riscuri de a pierde
aceste contracte, deoarece partenerii străini, în afară de faptul că sînt dependenţi de conjunctura
pieţelor mondiale, se află într-o permanentă căutare a oportunităţilor de a transfera producerea a
mărfurilor din materia primă care le aparţine în regiuni şi ţări cu o pondere mai redusă a
cheltuielilor de producţie. În perioada 2009-2013 producţia fabricată după sistemul „in lohn” a
ocupat 7-19% din volumul producţiei industriale şi 23-30% din totalul exporturilor
moldoveneşti.
Pe lîngă dispariţia multor industrii high-tech şi cu grad înalt de tehnologizare, se producea şi
degradarea bazei tehnico-tehnologice a sectorului industrial. Uzura mijloacelor fixe în industria
prelucrătoare este de 46,4%,, inclusiv în industria de fabricare a produselor alimentare, băuturilor
şi articolelor de tutungerie acest indice depăşeşte 50%, iar în cele de vinificaţie urcă pînă la
68,5%. Aceste cifre denotă o considerabilă înapoiere tehnologică şi, respectiv, un nivel relativ
scăzut al competitivităţii multor tipuri de mărfuri produse în ţară.

Situaţia financiară a multor întreprinderi industriale nu este suficient de sigură încât să permită
extinderea producţiei şi investirea mijloacelor proprii în modernizarea producţiei. Rentabilitatea
întreprinderilor din industria de prelucrare în anul 2012 a constituit doar 2,1 %, adică a fost mai
mică decît nivelul inflaţiei şi cu mult sub nivelul de rentabilitate în sfera comerţului cu ridicata şi
cu amănuntul (4,5%), transport şi telecomunicaţii (5,9%), intermedierea financiară (5,5%). În
anul 2012 datoriile întreprinderilor producătoare de produse alimentare, băuturi şi articole de
tutungerie au urcat la 83% din volumul anual a vînzărilor nete ale acestora.
Un dezavantaj important este şi repartizarea neuniformă a unităţilor industriale pe teritoriul ţării.
Producţia industrială este concentrată în special în cele două municipii: în Chişinău (60,1% din
volumul total al producţiei industriale) şi Bălţi (11,5%). Cota unității teritoriale autonomia
Gagauz-Yeri reprezentată 3,1% din producţia industrială, iara celor 32 de raioane ale ţării – doar
25,3%, adică în medie mai puţin de 1% pe fiecare zonă.
Problemele fundamentale
 statul nu are o politică explicită în domeniul industriei, industria nu este considerată un
sector cheie, a cărui dezvoltare este de natură să schimbe structura economiei şi să
asigure accelerarea ritmului de creştere economică
 ponderea şi rolul industriei în dezvoltarea economică au scăzut în mod semnificativ, s-a
produs dezindustrializarea economiei; poziţiile industriei în structura economiei naţionale
şi a ocupării forţei de muncă sînt de 2 ori mai joase decît în ţările mai dezvoltate din
regiune;
 nu s-au dezvoltat şi nu se aplică mecanisme şi instrumente eficiente de stimulare şi
susţinere a întreprinderilor industriale de către stat;
 devin tot mai simţite problemele deficitului de cadre calificate şi a asigurării industriei cu
specialişti cu nivel înalt de pregătire profesională
 reutilarea tehnică şi transferul de tehnologii se desfăşoară extrem de lent, în consecinţă
persistă gradul înalt de uzură fizică şi morală a fondurilor
49
 rentabilitatea economică în industrie este relativ joasă, ceea ce împiedică acumularea de
către întreprinderi a resurselor financiare proprii pentru extinderea şi modernizarea
producţiei şi reduce interesul din partea potenţialilor investitori
 Întreprinderile industriale sînt concentrate preponderent în mun. Chişinău şi mun. Bălţi,
iar cele mai multe regiuni nu dispun de suficient potenţial industrial pentru asigurarea
dezvoltării economice durabile a economiilor locale.

Strategia de dezvoltare
Pe termen mediu, se impune majorarea considerabilă a ritmurilor de creştere a producţiei
industriale, a cărui pondere în PIB în 2018, ar trebui să ajungă la 18%, iar numărul de angajaţi nu
mai puţin de 16%. Ritmul de dezvoltare a industriei trebuie să devină, pe termen mediu, bază
pentru sporirea ritmurilor de creştere a economiei în ansamblu, pentru îmbunătăţirea structurii ei,
pentru creşterea numărului de locuri de muncă şi numărului angajaţilor.
Strategia dezvoltării industriei pe termen mediu este, de fapt, o strategie noua de industrializare
a economiei.
Ea constă în accelerarea considerabilă a creşterii producţiei industriale prin dezvoltarea a 2 a
direcţiilor de bază ale politicii industriale:
 crearea de întreprinderi noi şi tipuri de producţie, care vor fi susţinute direct prin
participarea statului în proiecte investiţionale de înfiinţare a noilor întreprinderi
industriale
 creșterea ritmului de dezvoltare a producţiilor industriale existente, în primul rînd în
domeniul prelucrării materiei prime agricole, preponderent din contul realizării unor
măsuri de politică fiscală, bugetară, investiţională, şi de reglementare a activităţii de
întreprinzător, prevăzute de prezentul Program de dezvoltare socio-economică a ţării.
Înfiinţarea de noi întreprinderi industriale, preponderent mari, va necesita implicarea directă a
statului în garantarea resurselor financiare necesare, inclusiv bugetare şi mijloace împrumutate
pe piaţa internă şi cea externă, în utilizarea largă a practicilor de parteneriat public-privat, pentru
a negocia cu guvernele, privind structurile şi potenţialii investitori privaţi. Accentul principal în
realizarea acestei direcţii de politică industrială va fi pus pe cooperarea în domeniile
investiţiilor cu ţările Uniunii Vamale şi ale viitoarei Uniuni Economice Eurasiatice, cu Banca
Eurasiatică de Dezvoltare. Pînă la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală şi la
Uniunea Economică Eurasiatică, va fi semnat un Memorandum de colaborare în sfera industrială
între Guvernul RM şi Comisia Economică Eurasiatică, cu scopul de a aprofunda interacţiunea în
acest domeniu.
Dezvoltarea producţiilor industriale existente va urmări valorificarea maximă şi sporirea
capacităţii lor, de a spori avantajele competitive ale întreprinderilor, în special al întreprinderilor
din industria alimentară şi vinificaţie. În sfera prelucrării materiei prime agricole statul va sprijini
proiectele orientate spre înlocuirea importurilor. În perioada 2015-2018 urmează să fie depăşită
balanța comercială negativă a Moldovei la capitolul produse alimentare.

Indicatorii-ţintă
50

2013 2018
Ponderea industriei în PIB,% 14 18
Ponderea industriei în numărul angajaţilor în economie,
%
12 16
Ritmul de creştere a producţiei industriale (media
anuală), %
+0,5
(2009-2013)
+16
(2015-2018)
Numărul de angajaţi în industrie, mii pers. 142 210
Măsurile principale

 va fi elaborat şi implementat în etape Programul de stat de dezvoltare a economiei pe
termen lung, care va conţine subprograme sectoriale şi programe de dezvoltare a
industriei în regiunile ţării, va stabili măsurile, instrumentele, indicatorii şi sursele de
finanţare, atît interne (publice şi private), cît şi externe
 în corespundere cu obiectivele, sarcinile şi priorităţile Programului de stat de dezvoltare a
industriei pe termen lung, va fi elaborat şi aprobat un regulament privind susţinerea de
către stat a proiectelor în domeniul industrial, inclusiv proiecte de construcţii şi crearea
de noi întreprinderi, precum şi de modernizare şi reutilare tehnologică a celor deja
existente
 vor fi aprobate procedurile, regulile, criteriile de eligibilitate a proiectelor care urmează a
fi sprijinite de către stat, precum şi instrumentele de susţinere sau de participarea directă
a statului în realizarea acestora (acordarea garanţiilor la contractarea creditelor,
subvenţionarea dobînzilor, contribuţiile în capitalul statutar etc.)
 elaborarea unor proiecte de proporţii şi cu eficienţă sporită, care vor corespunde
priorităţilor Programului de stat de dezvoltare a industriei pe termen lung, precum şi
elaborarea documentaţiei de proiect va fi sprijinită de către stat din contul mijloacelor
Fondului de Stat de Investiţii şi din contul atragerii asistenţei tehnice străine, în calitate
de surse de co-finanţare a cheltuielilor pentru pregătirea proiectelor, suportate de
întreprinderile iniţiatoare
 după ce Moldova va deveni membră a Băncii Eurasiatice de Dezvoltare, vor fi elaborate
cereri de finanţare cele mai mari proiecte de investiţii în domeniul industrial (crearea de
noi şi modernizarea întreprinderilor existente):
 pentru implicarea în procesul inovaţional practic a instituţiilor de proiectare-construcţie,
specializate în cercetări, proiectări şi elaborări în sfera producţiei industriale, va fi
implementat instrumentul comenzii de stat; comanda de stat pentru executarea unor
asemenea lucrări se va forma pe baza proiectelor şi propunerilor întreprinderilor
industriale, perfectate şi înaintate în conformitate cu regulile şi procedurile stabilite;
finanţarea comenzii de stat se va realiza din mijloacele bugetare alocate finanţării ştiinţei
şi din mijloacele Fondului de Stat de Investiţii, prin finanţarea completă sau parţială a
cheltuielilor prevăzute;
 se va intensifica controlul (supravegherea) de stat privind respectarea cerinţelor
reglementărilor tehnice la produsele alimentare în vederea asigurării securității acestora,
depășirea concurenţei neloiale de pe piaţa internă între producătorii locali şi cei străini, a
înlocuirii parţiale a produselor alimentare din import cu produse autohtone
51
 va continua crearea parcurilor industriale în regiunile, în cadrul subprogramelor sectoriale
de dezvoltare a industriei şi în cadrul programelor de dezvoltare a industriei în toate
regiunile ţării; vor fi simplificate procedurile de alocare a terenurilor şi de transmitere a
proprietăţii municipale pentru a crea astfel de parcuri
 obiectele proprietăţii publice propuse spre privatizare, care ar putea fi folosite la
dezvoltarea producţiilor industriale, în special cele din teritorii, vor fi vîndute în condiţii
preferenţiale investitorilor, care vor prezenta cele mai reuşite planuri de afaceri privind
dezvoltarea viitoarelor unităţi industriale în condiţiile încheierii unor contracte
investiţionale
 va fi efectuată evaluarea şi va fi stabilită lista obiectelor aflate în proprietatea unităţilor
teritorial-administrative, care pot fi utilizate pentru organizarea de noi întreprinderi
industriale în regiuni (cu sprijinirea de către stat a proiectelor respective) sau pentru
extinderea capacităţilor de producţie existente (pe baza parteneriatului public-privat), în
vederea dezvoltării potenţialului industrial al localităţilor şi soluţionării problemei de
ocupare a populaţiei locale
 contribuţia statului în soluţionarea problemei asigurării cu cadre a sectorului industrial ar
putea consta în implementarea practicii comenzii de stat în domeniul instruirii, reciclării
şi sporirii nivelului de calificare a muncitorilor, inginerilor şi şi personalului tehnic
industrial de profil; comanda de stat va fi formulată pe baza cererilor întreprinderilor şi
va fi plasată pe bază de concurs în instituţiile de învăţămînt de profil; finanţarea comenzii
de stat se va efectua din contul mijloacelor bugetului de stat destinate învăţămîntului; vor
fi încheiate contracte speciale între întreprinderile-solicitante şi Ministerul Educaţiei,
precum şi între întreprinderile-solicitante şi persoanele care urmează să beneficieze de
cursuri de instruire, reciclare sau ridicare a nivelului de calificare.
52

5.3. Agricultura

Situaţia actuală şi tendinţe

Pămîntul constituie sursa naturală cea mai importantă a Republicii Moldova. Suprafața totală a
terenurilor cu destinație agricolă constituie 2490,0 mii hectare, iar condițiile natural-climaterice
creează un potențial înalt pentru dezvoltarea unei produceri agricole eficiente.
Agricultura are o importanță dublă în dezvoltarea Moldovei – economică și socială.
Aceasta este o ramură importantă a economiei, cu o cotă de 12% în PIB, şi este principalul
furnizor de materii prime pentru industria de prelucrare, precum şi a biomasei pentru producerea
de energie din surse regenerabile. Pe lîngă aceasta, în sectorul agrar activează circa 30% din
angajații în economia națională, iar veniturile majorității locuitorilor rurali (circa 60% din
numărul populației ţării) predominant depind de rezultatele activităţii agricole.
În ultimii 20 de ani sectorul agrar a degradat, ca urmare a politicilor promovate, dar şi
pentru că nu a beneficiat de susținerea adecvată din partea statului.
Reforma agrară, ce a constat în distribuirea pămîntului către mai bine de un milion de
persoane fizice, a dus la consecinţe dramatice: a fost distrus potențialul de producție moștenit, a
scăzut volumul producţiei agricole şi eficienţa sectorului agrar. Micii propritari de terenuri
agricole nu sînt în stare să organizeze o producere independentă și concurențială. Mai bine de
două decenii durează procesul de consolidare a terenurilor, fără de care e imposibilă o producere
agricolă eficientă și calitativă.
Actualmente în activitatea de producere agricolă prevalează forma de producere a mărfii
mic În prezent în producţia de produse agricole predomină, producția la scară mică care, a priori,
nu poate fi una eficientă. În ultimul timp gospodăriile de fermieri cu un volum de terenuri
agricole de pînă la 10 ha și așa zisele gospodării țărănești produc circa o jumătate din cereale și
leguminoase, inclusiv porumb – circa 80%, fasole – 98%, floarea soarelui – 22%, cartofi și
legume – peste 80%, pepeni – 96-97%, fructe și pomușoare – 55-59%, strugur– peste 75%. A
scăzut drastic recolta la majoritatea dintre culturi. S-a înrăutăţit structura culturilor cultivate. A
scăzut considerabil cota de produse agricole cu valoare adăugată înaltă, dar au crescut
cheltuielile de producție, s-a redus cantitatea materialului semincer, a răsadului și a celui
reproductiv.
Pierderi deosebit de mari a suportat sectorul zootehnic, iar creșterea animalelor mari
practic a dispărut. Deși în ultima vreme starea de lucruri din acest domeniu atestă o ușoară
ameliorare, totuși situația privind asigurarea cu materie primă de calitate a industriei
prelucrătoare rămâne a fi una critică. O bună parte a deficitului de producție animalieră este
acoperită din contul importurilor, iar majoritatea producției este obținută în gospodăriile
particulare: animale și păsări pentru carne (greutate în viu) – circa 75%, lapte – 97%, ouă – 61-
65%, lînă – peste 98%.
Din lipsă de investiții și din cauza utilizării de tehnologii retrograde și neconcurențiale,
Din cauza lipsei de legături integraționiste între producătorii agricoli și întreprinderile
prelucrătoare, în domeniiul producției agricole și al exportului agroalimentar prevalează materia
53
primă și semifabricatele alimentare, adică, producția cu un nivel scăzut de prelucrare, şi valoare
adăugată scăzută
Moldova este o zonă de agricultură riscantă. schimbările sezoniere ale condițiilor meteo-
climatice în timpul anului, fac vulnerabilă producţia de culturi agricole, îndeosebi, în regiunile
centrale și de Sud ale țării. Agricultura se confruntă cu lipsa de apă și irigarea este cheia pentru
obținerea unor roade bogate și stabile, îndeosebi, de legume și fructe. Irigarea s-a dezvoltat în
mod intensiv între anii 1960-1990, cînd suprafața totală de terenuri irigate a crescut de la 74 mii
ha pînă la 310 mii ha (circa 110 mii ha se aflau în regiunea Transnistreană). La data de 1 ianuarie
2012 cota de terenuri irigate constituia 228,3 mii ha sau 9,1% din cantitatea totală a terenurilor
agricole.
Majoritatea sistemelor de irigare sînt abandonate, scoase din funcţiune şi deja de mai mulţi ani
nu sunt folosite. Acest lucru determină instabilitatea producției agricole și a industriei de
prelucrare, care este în mare parte dependentă de aceasta.
Pînă la destrămarea Uniunii Sovietice – în specializarea ţării – Moldova avea un rol major în
dezvoltarea şi implementarea tehnologiilor avansate în producţia de culturi agricole şi de
prelucrare, bazat pe o puternică bază științifică și de producție. Însă, după ce Moldova a obținut
independența, finanțarea centralizată a științei agrare a început să se diminueze, iar o parte
considerabilă a istitutelor de cercetare științifică au fost lichidate.
O influență negativă asupra dezvoltării agriculturii o au reducerea, an de an, a fertilității solurilor
(cu circa 0,5%), înrăutățirea situației forestiere, poluarea surselor subterane de apa,, majoritatea
dintre care nu corespunde standardelor actuale.
În urma proceselor distructive, volumul producției agricole din anul 2013 a scăzut, în comparație
cu anul 1989 (de pînă la criză), și a atins cote de doar 57,7%; la produsele vegetale – de 60,0%,
iar la producţiai animalieră – de 45,0%.
Populaţia ocupată în agricultură este cea mai săracă în Moldova. Raportat la nivelul mediu de
17,5% al sărăciei pe țară, numărul săracilor printre cei ce practică agricultura se află la nivelul de
33%.
În general, cota parte a săracilor din rîndul populației rurale (25%) este de 4 ori mai mare decît
cel din rîndul populației urbane (7%), fapt, în mare, determinat de nivelul scăzut al veniturilor
obținute din activitatea agricolă.

Problemele fundamentală
 în agricultură domină producătorii mici, cu un nivel scăzut de specializare, fapt ce
împiedică acest sector să devină o bază stabilă de dezvoltare a industriei prelucrătoare, să
asigure securitatea alimentară, să majoreze nivelul de export al producției agricole, să
depășească nivelul de sărăcie al producătorilor agricoli și al populației rurale în general
 nivelul scăzut de consolidare a terenurilor agricole constituie principalul obstacol in calea
investițiilor și implementării tehnologiilor moderne, precum și dezvoltarea integrării și
cooperării între producători
 fabricarea producției agricole se efectuează preponderent în baza unor tehnologii
învechite și în lipsa de infrastructură care asigură accesul liber al producătorilor agricoli
54
la piețele financiare, logistice și informaționale, precum și la piețele de desfacere a
producției
 sectorul agricol se prezintă drept unul foarte instabil din punct de vedere financiar din
cauza riscurilor naturale majore, a organizării ineficiente a piețelor producției agricole, a
materiei prime și alimente, a decapitalizării acumulate, a fluxului scăzut de investiţii
private și a dezvoltării modeste a asigurărilor procesului de producere a produselor
agricole;
 organizarea unor piețe agricole angro e la nivel incipient, nu este dezvoltat sistemul de
contractare și colectare a producției agricole; la un nivel înalt se menține monopolizarea
în sistemul de colectare și export al producției, în asigurarea agricultorilor cu material
reproductiv și cu alte resurse de producție
 susținerea de către stat a producătorilor agricoli e foarte scăzută și nu poate fi comparată
cu nivelul acestei susțineri din țările mai dezvoltate; se întîmplă ca produsul autohton să
fie eliminat atît de pe piața internă, cît și de pe piețile externe
 susținerea agriculturii din partea statului, inclusiv, subsidiile, nu este îndreptată spre
consolidarea și specializarea gospodăriilor, spre întegrarea producătorilor agricoli și a
întreprinderilor prelucrătoare, spre instituțiile științifice cu profil agrar
 nu sînt definite domeniile de perspectivă și de specializare din domeniul agrar autohton,
luîndu-se în considerare potențialul acestuia, a avantajelor concurențiale și a
pronosticurilor de dezvoltare a piețelor regionale ale producției agricole și alimentare
 susținerea de stat nu este corelată cu programele de dezvoltare ale segmentelor agricole
(ele fie lipsesc, fie sînt deja depășite)
 lipsește tactica și strategia de dezvoltare a relațiilor fiscale în domeniul de producție
agricol; furnizorii de produse cu o cifră de afaceri de pînă la 100 mii lei nu dispun de
dreptul, să se înregistreze, benevol ca plătitori de TVA și, în consecinţă, sînt lipsiți de
dreptul de a li se lua în calcul și de a li se restitui TVA plătită de către ei; este exclusa
posibilitatea de a alege între plata impozitului pe cifra de afaceri (impozitul din
activitatea de exploatare ) sau de la impozitul pe venit (profit)
 nu a fost creat un sistem ce ar permite dezvoltarea eficientă a procesului de producere, de
prelucrare și de marketing al produselor alimentare ecologic pure și nemodificate genetic,
fapt ce poate deveni un segment important și înalt concurențial de specializare a
sectorului
 fluxul mare a forţei de muncă din agricultură şi zonele rurale generează un deficit de forţă
de muncă şi creează probleme pentru dezvoltarea producţiei; cresc problemele ce țin de
nivelul scăzut de pregătire profesională
 situația actuală din sectorul agrar conduce la venituri mici și instabile pentru cei care
activează în domeniu, sărăcia ţărănimii moldoveneşti şi a populaţiei rurale în general..

Strategia de dezvoltare

55
Strategia de dezvoltare a agriculturii pornește de la rolul important al sectorului în a asigura
necesitățile populației și a industriei prelucrătoare cu produse agricole și în a soluționa problema
cu veniturile mici și a sărăciei producătorii de produse agricole și a populației rurale.
Pe termem mediu, dezvoltarea sectorului agrar va fi îndreptată spre modificări esențiale în
organizarea și aspectul tehnico-tehnologic al producerii agricole, la creşterea competitivităţii,
atât pe plan intern, cât şi pe pieţele externe, spre formarea unor relaţii stabile cu partenerii de
producere, prelucrare și comercializare a produselor.

Strategia de dezvoltare a agriculturii prevede:
 integrarea producătorilor de produse agricole prin crearea unor asociații de producere,
de aprovizionare-comercializare etc., a unor grupuri agricole și agroindustriale
folosind mecanisme de parteneriat public-privat
 majorarea esențială a volumului de susținere a producătorilor agricoli din partea
statului (de 5 ori timp de 4 ani), care va fi strîns legată de implementarea unor
programe specifice
 integrarea agriculturii în piața comună de produse agricole şi alimentare din ţările
uniunii Vamale.

Indicatorii-ţintă

2013 2018
Ponderea agriculturii în PIB,% 12 11 – 12
Rata de creştere a producţiei de produse agricole (media
anuală), %
+3,9
(2009-2013)
+ 9
(2015-2018)
Fondul de susținere a producătorilor agricoli, din
valoarea producției agricole brute, %

2

6

Măsurile principale

 va fi modernizat sistemul de susținere de către stat a sectorului agrar prin intermediul
”alipirii” acestuia la pachetul de programe cu destinație specială (vor fi elaborate și
implementate):
- programe de dezvoltare și de susținere a subsectoarelor (producerea semințelor, a
puieților, a fructelor, legumelor, a laptelui, a animalelor de prăsilă, a produselor ecologice
etc.)
- programul de reutilare tehnologică (tehnică agricolă, utilaje, irigare, ameliorare etc.)
- programul de consolidare a terenurilor și de susținere a integrării producătorilor agricoli
(de producere, de aprovizionare-comercializare, alte tipuri de asociații)
56
- programul de dezvoltare a serviciilor şi a infrastructurii pentru agricultură
 Fondul de subvenţionare va fi majorat esențial, deja în primul an de realizare a
prezentului Program de dezvoltare social-economică sursele Fondului se vor majora de
1,5 ori (cu cel puțin 300 mln. lei) din contul reducerii cheltuielilor bugetului de stat
pentru întreținerea organelor administraţiei de stat,, actualmente bugetul Fondului
constituie 2% din valoarea totală a producției din agricultură (0,5 mlrd. lei), timp de 4 ani
se prevede majorarea bugetului Fondului pînă la 6% din valoarea totală a producției
agricole (circa 2,5 mlrd. lei)
 în cadrul sistemului de subvenţionare va fi introdus un nou tip de subvenţii – pentru
furnizarea de produse agricole şi alimentare nstituţiilor sociale (grădinițe, școli, spitale,
instituții de tip internat etc.)
 vor fi introduse modificări în sistemul aprovizionării de stat, ce vor fi legate de
avantajarea producătorilor autohtoni și a furnizorilor de produse agricole și alimentare
 în baza parteneriatului public-privat vor fi formate grupuri agro-industriale, ce vor fi
unite într-un r lanţ de producători agricoli,, de prelucrare, comerciale, prestări servicii;
autorităţile administraţiei publice centrale și locale vor contribui la crearea de clustere
prin transmiterea sau darea în arendă a patrimoniului public (clădiri, construcții), vor
investi în proiecte etc.
 agenţiilor economici, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul agriculturii li se va oferi
dreptul de a se înregistra benevol ca și plătitori de TVA, indiferent de volumele de
producţie, precum și dreptul de a alege plata impozitului pe venit sau pe venitul din
activitatea de exploatare (operațională);
 va fi introdus sistemul comenzii de stat pentru a asigura sectorul agricol cu cadre
calificare; comanda de stat se va forma în baza solicitărilor producătorilor și va fi
finanțată din sursele bugetului de stat, destinate educației
 va fi substanțial majorat volumul de finanțare a cercetărilor pentru asigurarea științifică și
dezvoltarea inovațională a agriculturii, va fi elaborat și implementat un program de
cercetare pe termen lung, cu statut de program prioritar în domeniul finanțării din buget a
științei, ce va fi, de asemenea, cofinanțat din mijloacele Fondului de investiții de stat
 Republica Moldova se va adera la Acordurile țărilor din Unuinea vamală în domeniul
agrar (reguli unice de susținere din partea statului a agriculturii, politici agro-industriale
coordonate etc.)
 Republica Moldova va elabora şi pune în aplicare măsuri de integrare la piața comună a
produselor agricole şi alimentare a țărilor din Unuinea vamală pentru a se asigura o
desfacere stabilă a producției agricole primare și a celei prelucrate
 vor fi extinse sursele externe de finanțare a programelor și proiectelor în agricultură din
contul participării Republicii Moldova la Banca euroasiatică pentru dezvoltare; vor fi
perfectate solicitări pentru finanțarea proiectelor de investiţii în sectorul agrar, inclusiv la
procurarea tehnicii agricole, crearea și dezvoltarea de clustere și a producției agro-
industriale orientate spre export și a producătorilor, dezvoltarea infrastructurii agricole
etc.

57

5.4. Energetica

Situaţia actuală şi tendinţe

Republica Moldova are o autonomie energetică extrem de redusă - raportul de importurile de
resurse de energie primară (inclusiv furnizarea de energie electrică din Transnistria) la consumul
intern, în ultimii ani a constituit, în medie, circa 96%. Volumul importului de resurse energetice
este echivalentă cu 19% din PIB.. Aproape jumătate din importurile de resurse energetice
primare este de gaze naturale, de circa 1/3 - combustibil lichid, ceva mai mult de 1/10 – energie
electrică (inclusiv cea procurată din Transnistria). Cota de combustibil solid în importul de
resurse energetice urcă puţin peste 5%.
În ansamblu, creşterea cererii interne de combustibil şi resurse energetice a rămas întotdeauna în
urma ritmurilor de dezvoltare economică, acest fenomen avînd drept consecinţă reducerea
capacităţii de consum de energie. Dacă în anul 2006 intensitatea energetică a fost de 58 kg petrol
echivalent la 1000 lei PIB (în preţuri constante ale anului 2005), atunci în anul 2012 – 46 kg.
În ultimii ani a putut fi constatată reducerea consumului de gaze naturale (de la 1126 mil. metri
cubi în anul в 2009 pînă la 1095 mil. metri cubi în 2012) cu majorarea concomitentă a
consumului de energie electrică (de la 3974 mil..KWh pînă la 4211 mil. KWh) şi de produse
petroliere (de la 700 mii tone echivalent petrol (tep) pînă la 763 mii. tone echivalent petrol)
O parte din resursele de energie şi combustibili sînt utilizate nemijlocit în energetică cu
transformarea ulterioară în alte tipuri de energie (electrică şi termică) – 33% din volumul total al
resurselor de energie consumate. Pentru necesităţile tehnologice şi de producţie ale sectoarelor
neenergetice se consumă 37% din resursele de energie, iar pentru satisfacerea necesităților
populaţiei – 30%. O tendinţă nefavorabilă a ultimilor ani din sectorul energetic al Moldovei este
reducerea volumului energiei produse. Pe durata anilor 2009-2012 el s-a redus cu 14%.
Producerea energiei electrice (în expresie naturală) s-a diminuat cu circa 16%. Totodată, volumul
consumului final al acesteia (fără a lua în calcul pierderile) a crescut cu 6%.
Deficitul de energie electrică produsă în ţară este acoperit într-o măsură tot mai mare de livrările
din exterior (Transnistria şi Ucraina), a căror pondere în consumul brut de energie electrică
(inclusiv pierderile) a a crescut cu 73% în anul 2008 pînă la 78% în anul 2012. O astfel de
tendinţă se explică prin starea precară a bazei tehnice a unităţilor de producere a energiei
electrice şi prin preţurile relativ înalte la gazele naturale importate, factori care fac ca producţia
proprie de energie electrică să costă aproape de două ori mai scump decât decît cea importată.
Deşi în ultimii ani pierderile la producerea şi transportul energiei electrice s-au redus, nivelul lor
rămîne destul de ridicat – cca 12%.
Se află în scădere şi cantităţile de energie termică produsă şi consumată. Pe parcursul anilor
2009-2012 acestea s-au redus cu aproape 16%. În domeniul asigurării cu energie termică rămîne
pe ordinea de zi şi problema pierderilor mari – în perioada examinată reducerea pierderilor a fost
foarte nesemnificativă (de la 16, 9% la 16,0%). De menţionat că la cel mai mare furnizor de
căldură - întreprinderii "Termocom" - pierderile sunt de aproximativ 20%.
Creşterea preţurilor la resursele de energie primare, starea nesatisfăcătoare a fondurilor fixe şi
pierderile mari la producerea şi transportarea energiei termice, generează creşterea tarifelor, fapt
58
care, la rîndul său, conduce la creşterea datoriilor şi îi determină pe unii consumatori să renunţe
la sistemul de termoficare centralizată în favoarea celui autonom. Către anul 2012 pierderile
acumulate pe parcursul anilor precedenţi în sectorul termoenergetic însumau 1,4 mld. lei, iar
datoriile se cifrau la 3,2 mld. lei – o sumă de 3 ori mai mare decît costul total al energiei termice
produse.
Situaţia tehnică şi financiară în sectorul energetic din Moldova, în ansamblu, nu contribuie la
îmbunătăţirea eficienţei acestuia, majorarea volumelor de producţie, reducerea pierderilor şi
normalizarea nivelului tarifelor. Uzura fizică şi morală a echipamentelor ajunge la 70-75%, iar
modernizarea lui este dificilă în condiţiile insuficienţei investiţiilor şi a creşterii continuă a
datoriilor, care pentru anii 2009-2012 s-au majorat de aproape 2 ori.
Există probleme şi pe direcţia cooperării internaţionale în domeniul energetic. Semnarea de către
Moldova a aşa-zisului "pachetului energetic III", în cadrul cooperării cu partenerii din
comunitatea energetică Europeană complică relaţia cu furnizorul de gaze naturale din Federaţia
Rusă. Atingerea obiectivului de integrare în pieţele regionale de energie electrică este subminată
de lipsa interconectării reţelelor energetice.
Rămâne foarte slab nivelul de utilizare a surselor regenerabile de energie, şi asta în pofida
implementării la o serie de proiecte în acest domeniu, susţinute de resurse financiare a
donatorilor externi. Costul de producere a acestor tipuri de energie este potenţial înalt, iar
mecanismele de sprijin prevăzute nu asigură, de regulă, acoperirea deplină a pierderilor generate.
Deşi au fost implementate metodologii de calculare a tarifelor la energie, politica tarifară a
Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică nu este corelată cu starea economiei şi cu
capacitatea de plată a consumatorilor, şi asta devine una din cauzele creşterii cheltuielilor şi
preţurilor la producerea mărfurilor şi serviciilor în celelalte sectoare ale economiei, de unde şi
nivelul relativ slab de competitivitate a produselor autohtone sub aspectul preţurilor. Din cauza
tarifelor ridicate la resursele energetice, achitarea facturilor la serviciile comunale a devenit o
problemă acută pentru o mare parte a populaţiei. Cetăţeni cheltuiesc peste 20 la sută din
veniturile lor pentru plata acestor servicii. Nu este aplicat mecanismul tarifelor graduale la
energia electrică, iar în tariful pentru gazele naturale consumate este inclusă „taxa” datoriilor
istorice şi TVA pe gazul importat, a cărei rată este în continuă creştere. La calcularea tarifului
este luată în considerare rata inflaţiei în SUA, rata dobînzii la titlurile de stat ale Trezoreriei
SUA, fără risc, cu termenul de rambursare mai mare de 10 ani. Lipseşte o justificare tehnică a
introducerii şi majorării tarifului la la energia termică pentru consumatorii care utilizează sisteme
de încălzire autonomă, etc.
În condiţiile în care cea mai mare parte a resurselor de energie şi combustibil se importă, tarifele
sunt dependente de dinamica cursului valutar, fluctuaţiile căruia nu se limitează de instituțiile
abilitate..
Sistemul actual de colectare şi procesare a plăţilor pentru energia termică livrată este lipsit de
transparenţă, fapt care provoacă neîncrederea consumatorilor faţă de furnizorii de servicii, dar
cel mai important îi face mai puţin motivaţi să economisească energia şi resursele energetice.
Consumul de energie în sectorul industrial şi cel locativ-comunal în Moldova este de cîteva ori
mai mare decît în ţările Uniunii Europene. O bună parte din clădirile instituţiilor publice (şcoli,
spitale şi altele), precum şi blocurile de locuit sînt dotate cu sisteme ineficiente, învechite de
repartizare a energiei termice, care necesită a fi înlocuite.
Lipseşte coordonarea şi abordarea de sistem în dialogul dintre organele centrale şi locale ale
administraţiei publice şi agenţii economici în chestiunile sensibile ale funcţionării complexului
59
energetic (exploatarea utilajului şi a instalaţiilor energetice în perioadele de consum maxim de
energie, sporirea securităţii şi eficienţei energetice în sfera producerii şi consumului de energie.
Toate acestea conduc la creşterea cazurilor de conectare nesancţionată la reţelele electrice ale
blocurilor de locuit, de furt de energie electrică, de consum necontrolat de energie electrică,
inclusiv la clădirile aflate în construcţie.
În rezultatul modificărilor legislative operate în domeniul funcţionării sistemului de
aprovizionare cu gaze naturale, 12 companii (operatori) specializate în furnizarea şi repartizarea
gazelor naturale în teritorii au fost lipsite de veniturile provenite din activitatea de furnizare a
gazelor către consumator, în schimb li s-a păstrat obligaţia de a întreţine reţelele de distribuţie.
Atît activitatea, cît şi veniturile provenite din livrarea gazelor naturale au fost transmise
S.A.”Moldovagaz”, ceea ce a îmbunătăţit situaţia financiară a unei mari companii situate în
capitală, dar a afectat situaţia financiară a companiilor din alte localităţi.
Probleme majore

 gradul înalt de uzură fizică şi morală a capacităţilor de producere a energiei electrice şi
termice generează cheltuieli excesive şi pierderi neproductive mari, fapt care împiedică
stabilizarea tarifelor, reducerea datoriilor şi ameliorarea situaţiei financiar-economice a
întreprinderilor sectorului energetic
 costurile relativ înalte ale energiei electrice determina o reducere a volumului de
producţie a energiei electrice produsă în ţară în favoarea importului
 un nivel ridicat de uzură fizică şi morală a reţelelor inginereşti şi a echipamentelor din
cadrul complexului locativ-comunal, durată lungă de funcţionare a acestora în lipsa
mijloacelor financiare suficiente pentru reconstrucţia reţelelor şi utilajului care şi-au
epuizat calităţile de exploatare
 întreprinderile termoenergetice se confruntă cu un deficit de personal calificat, capabil să
exploateze şi să renoveze reţelele şi echipamentele, maşinile şi mecanismele aflate în
dotarea lor
 sectorul energetic este caracterizat printr-un grad foarte scăzută de atractivitate
investiţională şi prin lipsa surse financiare proprii necesare modernizării complexe
 politica tarifară în domeniul energetic, orientată în primul rînd spre acoperirea
cheltuielilor întreprinderilor energetice, nu este în concordanţă cu obiectivele dezvoltării
socio-economice; metodologiile aplicate la calcularea şi modificarea tarifelor necesită să
fie înnoite
 în special din categoriile sociale cu venituri reduse, legată de tarifele înalte la resursele
energetice
 piaţa produselor petroliere practic este lăsată în afara reglementării de stat şi funcţionează
în baza unor înţelegeri de cartel, ceea ce duce la creşterea nejustificată a preţurilor la
produsele petroliere
 agenţii economici şi populaţia nu sînt stimulaţi suficient să sporească eficienţa energetică
şi utilizarea resurselor regenerabile de energie
60
 nu s-au rezolvat problemele de integrare a pieţei de energie electrică a Moldovei în cea
europeană şi consolidarea interconexiunilor cu sistemul electroenergetic din România
pentru asigurarea tranzitului de energie electrică, la fel ca şi chestiunile privind asigurarea
necesităţilor de gaze naturale ale ţării pe baza unui contract pe termen lung şi în condiţii
de preţ avantajoase
 măsurile orientate spre integrarea complexului energetic al Moldovei în piaţa energetică
europeană şi interesele de dezvoltare a colaborării cu partenerii din Est, în special în
domeniul asigurării cu gaze naturale, necesită să fie coordonate

Strategia de dezvoltare
În legătură cu creşterea economică prognozată, se aşteaptă ca pe termen mediu vor creşte atît
necesităţile, cît şi volumul de consum al resurselor de energie şi combustibil. Fiind o ţară cu un
nivel foarte scăzut de asigurare cu resurse interne de energie şi cu o dependenţă energetică
externă considerabilă, Moldova urmează să dezvolte o cooperare activă cu partenerii din Vest şi
din Est, să valorifice potenţialul surselor regenerabile de energie şi să implementeze rapid măsuri
de conservare a energiei şi de eficienţă energetică. Atingerea acestor obiective strategice impune
implementarea unui complex de acţiuni coordonate ale statului, ale autorităţilor locale, agenţilor
economici.

Strategia energetică pe termen mediu va fi axată pe următoarele direcţii fundamentale:
 echilibrarea relaţiilor Republicii Moldova cu ţările Comunităţii energetice Europene şi
cu cele ale Uniunii Vamale în sfera energetică şi eliminarea contradicţiilor in
dezvoltarea sectorului de gaze naturale
 integrarea în piaţa electroenergetică a ţărilor Uniunii Vamale
 promovarea şi implementarea proiectelor de modernizare energetică, utilizarea energiei
regenerabile, de reducere a consumului de energie şi sporire a eficienţei energetice
prin e stimularea agenţilor economici şi a populaţiei şi de atragere a resurselor
financiare ale partenerilor din Est şi din Vest, ale investitorilor privaţi
 revizuirea politicii tarifare, a metodologiilor de calcul şi de revizuire a tarifelor
 elaborarea şi implementarea, de comun acord cu organele administraţiei publice
locale, a unor programe de reducere a consumului de energie, cu asigurarea
monitorizării implementării
 Sporirea eficienţei energetice în sectorul bugetar şi în sectorul locativ-comunal.

Indicatori ţintă

2012 2018
Capacitatea de consum de energie a PIB,
kg echivalent petrol /1000 lei din PIB (în
46 Cel mult 40
61
preţuri constante ale anului 2005)
Pierderile la producerea şi transportarea
energiei electrice, %
16 13
Pierderile de energie în reţelele electrice de
distribuţie, %
12 10
Producerea energiei din resurse
regenerabile, mii tep
91 180
Ponderea energiei produse din resurse
regenerabile în consumul brut de energie,
%
4 8


Măsuri fundamentale

 Republica Moldova va adera la Acordurile statelor Uniunii Vamale în domeniul
energeticii şi îşi va revizui Acordurile încheiate anterior cu alţi parteneri, inclusiv în
cadrul Comunităţii Energetice Europene
 Republica Moldova va desfăşura consultări cu ţările Uniunii Vamale şi tratative cu
Comunitatea Energetică Europeană privind implementarea Pachetului Legislativ
Energetic III, în primul rînd pentru a elimina problemele din relaţiile cu Federaţia Rusă în
domeniul gazelor naturale şi a încheierii unui contract de livrare a gazelor naturale pe
termen lung şi în condiţii reciproc avantajoase
 Republica Moldova va elabora şi va implementa măsurile necesare pentru integrarea în
piaţa electroenergetică unică a ţărilor Uniunii Vamale
 Republica Moldova va continua să colaboreze în sfera energeticii cu partenerii
occidentali care sprijină implementarea proiectelor energetice (banca Europeană de
Reconstrucţii şi Dezvoltare, Banca Europeană de Investiţii, Banca Mondială, UE şi
altele)
 pentru o mai bună valorificare a potenţialului de producere a energiei electrice, disponibil
pe cele două maluri ale Nistrului, pentru integrarea în pieţele electroenergetice ale ţărilor
europene şi ale ţărilor Uniunii Vamale şi pentru stabilizarea tarifelor la energia electrică
va fi semnat un contract pe termen lung cu Centrala Hidroelectrică Moldovenească. Acest
fapt va permite sporirea sarcinii Centralei Hidroelectrice Moldoveneşti, acoperirea
deficitului de producere a energiei electrice şi valorificarea potenţialului de export al
energiei electrice
 va fi elaborat un plan şi un pachet de proiecte de anvergură în domeniul modernizării şi
dezvoltării electroenergeticii şi asigurării cu energie termică; implementarea proiectelor
se va realiza prin aplicarea mecanismelor de parteneriat public-privat, susţinerea
financiară a Fondului de Stat de Investiţii, atragerea mijloacelor investitorilor privaţi şi
ale partenerilor externi de dezvoltare, inclusiv ale Băncii Eurasiatice de Dezvoltare
(planul va include proiecte de extindere a interconexiunii reţelelor electrice ale Moldovei,
Ucrainei, României, de reutilare a capacităţilor disponibile de producere şi transportare a
energiei electrice şi termice, de zonare a municipiilor şi de construire în zonele selectate a
centralelor termoelectrice pe bază de cogenerare ş.a.)
62
 se propune modificarea sistemului de reglementare a sectorului energetic, în urma căreia
atribuţiile privind elaborarea şi promovarea politicii energetice vor aparţine în continuare
ministerului de resort, funcţiile de reglementare anti-monopol în energetică vor fi
transmise Serviciului de Stat Antimonopol, funcţiile de reglementare a tarifelor –
Comitetului pentru Preţuri şi Tarife
 va fi revizuită politica tarifară şi va fi perfecţionată baza metodologică de calculare şi
ajustare a tarifelor la resursele energetice, va fi introdus sistemul diferenţiat pentru
energie electrică (în funcţie de oră şi anotimp), va fi elaborată şi implementată
metodologia de calculare a tarifelor la energia electrică obţinută din resurse regenerabile
şi transmisă în reţea
 va fi stabilită cota maximă admisă a cheltuielilor pentru serviciile comunale (în % din
venitul cumulat al familiei) şi vor fi introduse subvenţii de stat pentru achitarea acestor
servicii
 pentru a promova implementarea tehnologiilor cu consum redus de energie şi a
proiectelor de sporire a eficienţei energetice vor fi aplicate instrumente de stimulare
economică – credite fiscale, amortizarea accelerată, compensarea de la bugetul de stat a
unei părţi din cheltuielile pentru plata dobînzilor la credite şi împrumuturi, ratele de
impozitare diferenţiate pentru achiziţionarea de automobile, în funcţie de caracteristicile
tehnice şi de eficienţa lor energetică etc
 va fi evaluat potenţialul de optimizare a consumului de energie în instituţiile bugetare şi
elaborat un program adecvat de reducere a consumului de energie, care va include
proiecte concrete, regulile şi sursele financiare de implementare a lor; implementarea
proiectelor va permite economisirea mijloacelor pentru întreţinerea sectorului public
 organele administraţiei publice locale, cu suportul Guvernului, vor elabora programe de
sporire a eficienţei energetice în sectorul de exploatare a locuinţelor şi în sectorul
bugetar, de utilizare a resurselor de energie regenerabile, cu indicarea volumului şi
surselor de finanţare (mijloace ale bugetelor de stat și locale, ale investitorilor privaţi, ale
populaţiei, granturi şi credite)
 vor fi instituite proceduri de evaluare a potenţialului de reducere a consumului de energie
în sfera locativ-comunală şi în instituţiile bugetare, va fi stabilită modalitatea de realizare
a proiectelor de sporire a eficienţei energetice; de asemenea, va fi elaborată baza
normativă pentru încheierea contractelor de stat (municipale) pe termene ce depăşesc
ciclul bugetar şi vor fi elaborate formulare-tip pentru contractele de stat şi cele încheiate
la nivel local
 va fi introdus un control strict al îndeplinirii Programului Naţional de Eficienţă
Energetică pentru anii 2011-2020 şi a Planului Naţional de Acţiuni în domeniu Energia
Regenerabilă pe anii 2013-2020, care presupune examinarea rapoartelor corespunzătoare
de 2 ori pe an, în cadrul şedinţelor Guvernului.
63

5.5. Infrastructura transportului

Tendinţele de evoluţie şi situaţia
Nivelul de dezvoltare al economiei ţării este în mare măsură corelat cu indicatorii care
caracterizează starea infrastructurii şi intensitatea fluxurilor de transport.
Potrivit datelor „The Global Competitiveness Report 2012–2013”, în r clasamentul mondial
printre 144 de ţări ale lumii Moldova ocupă locul 70 după starea infrastructurii căilor ferate,
domeniul aviaţiei – locul 113, a porturilor – locul 129, iar după calitatea drumurilor – ultimul
loc, al 144-lea.
Transportul auto. Sectorul auto este lider în sectorul serviciilor de transport de călători şi
mărfuri, deţinînd o pondere de 86% din totalul transportului de mărfuri şi de 49% a transportului
de pasageri cu transport public (autobuse).
Lungimea totală a drumurilor este de 9,4 mii km, inclusiv naţionale - 3,4 mii km, locale – 6,0 mii
km. După densitatea drumurilor (306,8 km / 1000 km2) Moldova nu se deosebeşte, practic, de
celelalte ţări ale regiunii.
Parcul de vehicule creşte continuu. Numai în anii 2009-2012 numărul camioanelor a crescut cu
26%, cel al autoturismelor – cu 19%. Acest lucru provoacă creșterea presiunii asupra
îmbrăcămintei drumurilor auto.
Între timp, calitatea drumurilor este dezastruoasă. Potrivit evaluărilor oficiale, starea a circa 74
% din drumurile naţionale şi a 78% din cele locale poate fi calificată ca „nesatisfăcătoare”.
Creşterea mijloacelor Fondului Rutier şi suportul financiar de la partenerii externi pentru
reabilitarea drumurilor nu au condus, deocamdată, la o schimbare calitativă a situaţiei la acest
capitol. Astfel, în anii 2008-2012 au fost reparate doar 250 km de drumuri (inclusiv locale – 60
km), adică numai 3% din lungimea totală a drumurilor auto. Dacă aceste ritmuri de reabilitare a
drumurilor se vor menţine şi mai departe, starea lor tehnică se va înrăutăți.
În acelaşi timp, o parte din mijloacele financiare alocate anual pentru întreţinerea şi reparaţia
drumurilor rămîne neutilizată. În anul 2010 au rămas neutilizate 290,8 mil.lei (26,3% din
resursele alocate), în 2011 - 329,2 mil.lei, în anul 2012 – 415 mil.lei.
Persistă şi problema calităţii lucrărilor de construcţie şi reabilitare a drumurilor, ca şi cea a
refuzului companiilor străine - învingătoare a tenderelor de executare a lucrărilor respective să
angajeze forţă de muncă locală. De regulă, acestea aduc în Moldova nu doar personalul tehnico-
ingineresc necesar, dar şi muncitori care au calificarea necesară pentru a lucra conform
tehnologiilor performante cu utilizarea mijloacelor tehnice corespunzătoare.
Se constată lipsa totală a coordonării acţiunilor de reabilitare a drumurilor auto între autorităţile
moldoveneşti şi cele ale regiunii transnistrene, cu toate că o parte din drumuri străbat ambele
maluri ale Nistrului, conectîndu-le la reţeaua de transport auto a Ucrainei.

64
Transportul feroviar Lungimea de exploatare a căilor de transport feroviar măsoară 1157 km,
inclusiv sectorul transnistrean – 114 km (circa 10% din lungimea totală a căii ferate). Densitatea
medie a căilor ferate (34,2 km/ 1000 km2) este comparabilă cu cea existentă în Bulgaria,
Letonia, Lituania şi Ucraina.
Infrastructura feroviară se află într-o stare nesatisfăcătoare şi nu mai poate face faţă vitezei
proiectate a circulaţiei trenurilor. Calea Ferată a Moldovei nu este electrificată, transportarea se
efectuează cu locomotive cu motor Diesel, mijloacele de transport şi liniile feroviare au un grad
de uzură sporit, peste 60% din numărul total al locomotivelor şi cca 30% din vagoanele de marfă
sînt uzate complet, peste 200 km, sau circa 23% din liniile feroviare necesită reparaţie urgentă.
Sistemul instalaţiilor de telecomunicaţii se exploatează din 1970 fără a fi renovat sau modernizat,
starea a circa 80% din sistemele de control este critică. Calea Ferată a Moldovei nu dispune de
terminale moderne care ar asigura prelucrarea eficientă a containerelor ISO, de instalaţii de
control şi de personal specializat.
Lucrările de întreţinere şi modernizare a şinelor de cale ferată şi a mijloacelor de transport
feroviar sînt finanţate insuficient, inclusiv din cauza situaţiei financiar-economice instabile a
Întreprinderii de Stat „Calea Ferată a Moldovei”, imperfecţiunii politicii tarifare, cînd
transportarea de pasageri generează pierderi, acestea fiind acoperite din veniturile obţinute de la
transportul de mărfuri.
Impactul neînţelegerilor dintre Chişinău şi din Tiraspol asupra situaţiei infrastructurii şi asupra
sistemului de transport feroviar în ansamblu a fost şi rămîne extrem de negativ. Ca urmare a mai
multor aşa-numitele "conflicte de cale ferată", Calea Ferată a Moldovei s-a pomenit practic
împărţită, în anul 2004, în Transnistria a fost creată întreprinderea „Calea Ferată a
Transnistriei”. Potenţialul de transport, inclusiv de tranzit, a încetat de a fi utilizat în întregime,
logistica traficului a fost afectată, părţile în conflict până acum poartă permanente pierderi
economice din cauza ca nu au restaurat complet traficul prin segmentul transnistrean de cale
ferată.
În comparaţie cu perioada 2005-2008, volumul transportului de mărfuri pe calea ferată a scăzut
de aproape trei ori, şi de pasageri - cu un sfert.

Transportul aerian
În R.Moldova există 5 aeroporturi, rămase de pe timpurile sovietice amplasate în Chişinău,
Mărculeşti, Cahul, Bălţi şi Tiraspol – dintre care doar aeroportul internaţional Chişinău este
utilizat pentru a efectua curse regulate. În anul 2013 Aeroportul Internaţional Chişinău a fost dat
în concesiune companiei ruse "Авиаинвест", cu scopul de a rezolva problemele de modernizare
şi creştere a volumului de transport aerian.
Moldova a încheiat cu Uniunea Europeană Acordul privind Spaţiul Aerian Unic, ceea ce
favorizează dezvoltarea şi diversificarea legăturilor aeriene cu mai multe ţări ale lumii, dar şi a
aviaţiei naţionale în ansamblu.
Totodată lipseşte o strategie de dezvoltare a sectorului de transport aerian pe asemenea direcţii,
cum ar fi aviaţia sanitară şi agricolă, nu există vreun plan de dezvoltare a aeroporturilor din afara
capitalei, ceea ce se explică mai ales prin lipsa surselor proprii de investiţii în aviaţie şi prin
atractivitatea investiţională slabă a ţării.

65
Transportul acvatic. Acum două decenii şi ceva, pe Nistru şi Prut erau transportate anual peste
trei mil. tone de diverse mărfuri. În numai cîţiva ani, traficul fluvial de mărfuri a scăzut de zeci
de ori, cea mai mare parte a navelor fie au dispărut, fie au fost dezmembrate şi vîndute ca metal
uzat. Infrastructura portuară este în mare parte distrusă. Şenalele (părţile navigabile ale albiilor)
Nistrului şi Prutului necesită a fi curăţate şi adîncite, gradul de înnămolire a lor afectînd
circulaţia navelor.
Dezvoltarea transportului naval intern în Moldova va fi şi pe viitor limitată de pragurile de
depuneri aluviale care s-au format în şenalele celor două fluvii, or, la ora actuală nu există vreun
plan de măsuri şi nu se întreprind, practic, nici un fel de acţiuni pentru restabilirea circulaţiei
navelor pe râurile Prut şi Nistru.
Unica performanţă din ultimii ani în domeniul transportului naval este construcţia portului
Giurgiuleşti, împreună cu crearea instituţiei publice „Căpitănia Portului Giurgiuleşti” şi lansarea
înregistrării navelor maritime sub pavilionul Republicii Moldova. Însă portul Giurgiuleşti are
încă multe probleme nesoluţionate. În special, pentru o bună funcţionare el are nevoie stringentă
de renovarea actualului pod de pe Prut cu transformarea acestuia în unul de tip ridicător.
Începînd cu anul 2009, terminalul de pasageri, aflat în gestiunea statului, nu mai oferă servicii de
transport regulat de călători.

Probleme fundamentale

 starea tehnică nesatisfăcătoare a tuturor sistemelor de transport (auto, feroviar, aerian,
acvatic), afectează în mod negativ dezvoltarea economică şi calitatea serviciilor de
transport prestate agenţilor economici şi populaţiei;
 pierderea stabilităţii financiare a transportului feroviar, riscurile de accidente şi catastrofe
tehnogene ca rezultat al gradului înalt de uzură şi al ieşirii din funcţiune a utilajului scade
cererea pentru servicii de transport feroviar din partea expeditorilor de mărfuri şi a
călătorilor, acest tip de transport a devenit mai puţin competitive în comparaţie cu
transportul auto şi cel aerian


 lipsa unor centre logistice specializate în analiză a transporturilor de mărfuri şi
repartizarea acestora în cadrul reţelei în vederea optimizării circuitului încărcăturilor
 lipsa resurselor financiare proprii în volum suficient pentru a asigura modernizarea
infrastructurii de transport şi a o ridica la nivelul exigenţelor economice şi sociale
actuale, dar şi al normelor internaţionale în domeniu
 „conflictele de transport”, care apar periodic între Chişinău şi Tiraspol, alături de lipsa
unor planuri şi acţiuni coordonate între Moldova şi Transnistria în sectorul transporturilor
împiedică optimizarea fluxurilor de încărcături şi de călători, valorificarea potenţialului
de tranzit, restabilirii complexe a infrastructurii de transport
 nivelul redus de utilizare a potenţialului de tranzit, practic nu sunt utilizate posibilităţile
oferite de participarea Moldovei la coridoarele internaţionale de transport (Coridorul Pan-
European de Transport IX, Coridorul IV Feroviar şi altele) şi de proiectele în domeniu
66
 politica tarifară în sectorul transporturilor nu poartă un caracter sistemic, fiind gestionată
de mai multe instituţii ale administraţiei publice, care aplică metodologii şi abordări
diferite la formarea tarifelor pentru serviciile transportului public

Strategia de dezvoltare

Programul de dezvoltare social-economică a Moldovei prevede accelerarea ritmurilor dezvoltării
social-economice, inclusiv intensificarea creşterii industriei şi agriculturii, a exporturilor şi
importurilor, a nivelului de trai al populaţiei. Toate acestea vor genera o sporire a necesităţilor de
transport de mărfuri şi de pasageri. Mai mult, pentru asigurarea creşterii economice este absolut
necesară o „încadrare” cît mai eficientă a segmentelor infrastructurii de transport a ţării în
sistemul regional de transport, care leagă ţările din Vest cu cele din Est. Aceste sarcini pot fi
îndeplinite doar cu condiţia ameliorării radicale a situaţiei din sectorul transporturilor.

Direcţiile strategice în dezvoltarea infrastructurii de transport pe termen mediu sînt
următoarele:
 ameliorarea substanţială a calităţii drumurilor auto
 modernizarea infrastructurii transportului feroviar
 • creştere semnificativă a volumului de investiţii prin atragerea de noi surse interne şi
externe de finanțare
 realizarea unui consens cu autorităţile Transnistriei în vederea dezvoltării unor
proiecte de reabilitare şi modernizare a reţelelor de transport, astfel încît acestea să
devină atractive nu doar pentru oamenii de afaceri din ţară, dar şi pentru fluxurile
internaţionale de mărfuri şi pasageri, să facă faţă cererii crescînde de servicii de
transport de calitate şi să valorifice potenţialul de tranzit al ţării. ;

Indicatori ţintă

2013 2018
Finanţarea sectorului de transport de la bugetul public
naţional, mld. lei
2,3

4,5
Ponderea drumurilor auto naţionale, a căror stare
poate fi calificată drept „bună” şi „satisfăcătoare”, %
26 cel puţin
40
Ponderea drumurilor auto publice locale a căror stare
poate fi calificată drept „bună” şi „satisfăcătoare”, %
22 cel puţin
30

Măsuri fundamentale

67
 va fi format un pachet de proiecte prioritare de modernizare tehnică în domeniul feroviar
şi transportul auto,, corelate cu sarcinile de accelerare a creşterii economice la capitolul
majorării şi optimizării circuitului de mărfuri între Republica Moldova şi ţările europene
şi din CSI;
 printre proiectele de importanţă majoră vor figura cele orientate spre reabilitarea şi
modernizarea infrastructurii căilor ferate, reconstrucţia staţiilor de frontieră existente,
electrificarea liniilor de cale ferată, înnoirea şi modernizarea garniturilor de tren,
ajustarea caracteristicilor tehnice ale drumurilor naţionale, ale infrastructurii căilor
acvatice interne de pe rîurile Nistru şi Prut la cerinţele internaţionale în domeniu;
 ;capacităţile interne de finanţare a proiectelor de modernizare a infrastructurii de
transport vor fi majorate din contul mijloacelor Fondului de Stat de Investiţii;
 capacităţile interne de întreţinere şi exploatare a drumurilor auto vor fi extinse prin
direcţionarea sumei totale a accizelor la produsele petroliere în Fondul Rutier;
 de comun acord cu Transnistria va fi elaborat un plan de implementare a unor proiecte
comune în sectorul transport, de natură să amelioreze logistica transporturilor şi să
asigure creşterea fluxurilor de tranzit de mărfuri şi pasageri;
 Republica Moldova va adera la toate Acordurile Uniunii Vamale în sfera transportului, în
vederea extinderi cooperării şi majorării potenţialului de tranzit al sectorului;
 o parte din proiectele de modernizare a infrastructurii de transport care uneşte Moldova,
Transnistria şi ţările CSI vor fi propuse spre finanţare Băncii Eurasiatice de Dezvoltare,
pentru care sectorul transporturilor este un domeniu de finanţare prioritar;
 vor fi elaborate şi lansate proiecte de dezvoltare a infrastructurii de transport, în primul
rînd în sfera transportului aerian şi de apă, care vor implica participarea businessului pe
baza parteneriatului public-privat
 va fi introdusă practica comenzii de stat pentru pregătirea şi perfecţionarea specialiştilor
(ingineri şi muncitori) în ramura construcţiei şi reparaţiei infrastructurii de transport, la
cererea întreprinderilor;
 toate chestiunile privind formarea de către stat a preţurilor şi tarifelor în sectorul transport
vor fi transferate în competenţa Comitetului pentru Preţuri şi Tarife, aflat în subordonarea
Guvernului RMoldova;
 va fi elaborat şi implementat Programul de reabilitare a drumurilor auto locale care
conectează centrele raionale cu localităţilor rurale, în vederea stimulării dezvoltării
industriei şi agriculturii în toate regiunile ţării şi asigurării accesului populației populaţiei
la servicii de transport calitative.
68

6. Dezvoltarea socială

6.1. Piaţa muncii şi ocuparea forţei de muncă

Situaţia actuală şi tendinţe


Fenomene negative pe piaţa forţei de muncă din Republica Moldova se manifestă prin o scădere
dramatică a ocupării forţei de muncă şi activitatea economică a populaţiei, pe de o parte, şi
creşterea migraţiei forţei de muncă în afara ţării şi a şomajului în interiorul ţării, pe de altă parte.
Tendinţa de bază, definitorie pentru situaţia în sfera ocupării forţei de muncă, este reducerea
constantă a numărului locurilor de muncă şi al cetăţenilor ocupaţi în economie. Ea a început să se
manifeste imediat ce Moldova şi-a declarat independenţa, şi continuă şi în prezent. Din 1993
pînă în 2013 numărul persoanelor angajate a scăzut cu 515 mii persoane, sau cu 31%, inclusiv în
intervalul dintre 2009 şi 2013 – cu peste 80 mii persoane, sau cu 6%.
De menţionat că numărul locurilor de muncă şi cel al lucrătorilor descreşte practic independent
de creşterea sau de scăderea volumului producţiei naţionale. Tendinţa ascendentă de durată din
economie, pe care o putem urmări, începînd cu anul 2000, şi care s-a întrerupt doar de 2 ori (în
2009 şi 2012) nu numai că nu a influenţat benefic situaţia, dar, dimpotrivă, a fost însoţită de
reducerea numărului persoanelor angajate în cîmpul muncii.
În ultimii ani, situaţia nu s-a schimbat. În anul 2009, în condiţiile crizei economice, a continuat
reducerea numărului angajaţilor. Revitalizarea economiei în 2010, nu a provocat o creştere a
nivelului ocupării forţei de muncă, iar anul 2011, care a păstrat tendinţele de creştere economică,
ocuparea forţei de muncă a crescut nesemnificativ. În anul 2013, a avut loc reducerea volumului
producţiei naţionale, dar și o scădere dramatică a numărului de angajaţi În general, în perioada
2009-2013, la 1% din creşterea PIB-ului a revenit o reducere de 0,4% de reducere a numărului
persoanelor angajate. Cu alte cuvinte, creşterea economică a fost însoţită de creşterea
productivităţii muncii şi de eliberarea în masă a forţei de muncă.
Ca urmare a acestui caracter „nesocial” al dezvoltării economice, scade nivelul de ocupare a
populaţiei în economie. Dacă în 2000 aproape 55% din populaţie cu vîrste de 15 ani şi mai mult
era ocupată în economie, atunci în 2013- numai 39%. Deci, nivelul de ocupare a populaţiei s-a
redus de 1,4 ori. Moldova se situează cu mult în urma ţărilor din regiune la capitolul asigurării
populaţiei cu locuri de muncă şi a gradului de angajare a populaţiei în cîmpul muncii. De
exemplu, nivelul de ocupare a populaţiei (cu vîrste de 15 ani şi mai mult) în Belarus constituie
77,2 %, Kazahstan– 67,9 %, Federaţia Rusă– 64,9 %. Indicii de ocupare a populaţiei în aceste
ţări sînt de 1,7-2,0 ori mai mari decît în Moldova.
În acelaşi timp cererea de locuri de muncă nu scade, ci creşte odată cu creşterea populaţiei de
vîrstă aptă de muncă. Implicit creşte presiunea asupra pieţei muncii, care nu are capacitatea de a
asimila forţa de muncă oferită. Problema angajării devine tot mai acută, şi se rezolvă în special
prin exodul masiv al cetăţenilor moldoveni apţi de muncă peste hotare.
69
Ca urmare a migraţiei migraţiei forţei de muncă, piaţa muncii din Republica Moldova de muncă
a pierdut şi continuă să piardă o parte considerabilă a forţei de muncă instruită şi calificată.
Datele Biroului Naţional de Statistică arată, că migraţia de muncă a crescut de la 138,3 mii pers.
în 2000 pînă la 332,5 mii pers în 2013, sau de 2,4 ori. Însă datele Bănci Mondiale indică o cifră
de 770 mii persoane, care este de 2 ori şi ceva mai mare decît estimările Biroului Naţional de
Statistică. Printre migranţi, ponderea grupului cel mai activ al populaţiei apte de muncă –
persoanele cu vîrste între 25 şi 34 de ani, este destul de semnificativă – peste 1/3 (33,6%). Circa
o jumătate din numărul total al cetăţenilor moldoveni plecaţi să lucreze peste hotare au studii
superioare, medii de specialitate şi formare profesională.
Tendinţa de reducere a cererii de forţă de muncă şi angajarea masivă a populaţiei peste hotarele
ţării influenţează negativ piaţa internă a muncii.
În primul rînd, se reduce numărul persoanelor active din punct de vedere economic, care îşi
propun forţa de muncă. În perioada anilor 2000-2013 numărul populaţiei active sub aspect
economic s-a redus cu 33,9 %. Acest proces este în contradicţie cu tendinţa de creştere a
numărului populaţiei de vîrstă activă din punct de vedere economic şi a numărului cetăţenilor cu
vîrstă aptă de muncă. Un rezultat al diminuării numărului persoanelor active din punct de vedere
economic a devenit reducerea nivelului de activitate economică de la 59,9 % în anul 2000 pînă la
41,4 % în 2013, dau de 1,4 ori. Situaţia privind gradul de activitate economică a populaţiei în
Republica Moldova este cu mult mai gravă decît în Belarus, unde acest indice este de 77,7 %,
Kazahstan – 71,7 %, Rusia – 67,8 %.
În n rîndul al doilea, restrîngerea ofertei de forţă de muncă pe piaţa internă a muncii a generat şi
ulterior a acutizat tot mai mult problema cadrelor: angajatori din diverse sectoare ale economiei
se pomenesc tot mai des în situaţia de a nu găsi specialişti de profilul şi nivelul de calificare
necesar, ceea ce împiedică dezvoltarea multor sectoare ale economiei şi realizarea planurilor de
afaceri. Sistemul de pregătire şi reciclare a cadrelor la întreprinderi a ajuns, practic, în afara
reglementării din partea statului. A fost distrus sau şi-a pierdut rolul de altă dată sistemul de
perfecţionare a cadrelor de muncitori şi specialişti.
Situaţia de pe piaţa muncii este înrăutăţită de nivelul înalt de ocupare în sectorul neformal, unde
lucrează circa 30% din toţi angajaţii în economia naţională, inclusiv în agricultură – 75%,
construcţii – 61%. Nivelul înalt de ocupare în sectorul neformal afectează perspectivele
dezvoltării social-economice a ţării, reduce încasările fiscale a bugetelor de toate nivelele.
Angajarea neformală de diverse tipuri îi lipseşte pe salariaţi de posibilitatea de a conta pe viitor
la o pensie cît de mică, la garanţii sociale şi de altă natură. Acest lucru este o consecinţă a
faptului că angajatorii din sectorul neformal se eschivează în masă de la încheierea contractelor
de muncă şi de la plata contribuţiilor sociale obligatorii, stabilite prin lege.
Dacă în anul 2008 angajatorii nu au plătit contribuţii sociale pentru 54,6% de angajaţi ai
sectorului neformal, atunci în anul 2012 cota respectivă a urcat pînă la 81,5 %.
O situaţie şi mai pesimistă se atestă la plata indemnizaţiilor pentru concedii ale angajaţilor din
sectorul neformal, de care nu au beneficiat 95,8 % din salariaţi, şi pentru concediile medicale, de
care nu beneficiat 94,4 % din numărul total al celor care muncesc fără contracte de muncă.
Structura ocupării forţei de muncă nu este favorabilă sectoarelor economiei cu componentă
inovativă şi tehnologică semnificativă. În agricultură şi în gospodăria silvică muncesc 28,8 % din
angajaţi, iar în industrie - doar 12,1%, adică de 2,4 mai puţini. În sectorul real se menţine
ponderea considerabilă a locurilor de muncă de productivitate joasă. Gradul înalt al fluctuaţiei
forţei de muncă (anual 25 % de persoane se angajează şi aproximativ tot atîtea se concediază,
70
inclusiv în Chişinău - 30 %, Bălţi – 33 %) îi demotivează pe proprietarii de companii să
investească în instruirea profesională a angajaţilor.
Reducerea numărului locurilor de muncă a generat creşterea şomajului. În anii 2009-2013
numărul şomerilor, calculat după metodologia OIM s-a majorat cu 22,1%, iar rata şomajului a
crescut de la 4.0% la 5,1%. Creşterea şomajului a fost deosebit de mare în anii 2009-2012. În cea
mai mare măsură şomajul a afectat oraşele mici şi persoanele tinere (în grupul de vîrstă 15-24 de
ani, nivelul şomajului este de peste două ori mai înalt decît cifra medie). În anul 2011 în agenţiile
teritoriale de ocupare a populaţiei erau înregistraţi mai puţini şomeri, ceea ce se explică în
special prin nivelul scăzut de adresare a şomerilor în organele de resort. Eficienţa scăzută a
instrumentelor de soluţionare a problemelor angajării şi de asistenţă materială acordată
şomerilor se manifestă prin faptul că doar fiecare al cincilea şomer care a apelat la o agenţie de
ocupare a forţei de muncă şi-a găsit un loc de lucru, iar de indemnizaţii de şomaj beneficiază
doar fiecare al 12-lea. Însă indiferent de metodologia de evaluare a şomajului deschis, amploare
acestui fenomen este neproporţional de mică în comparaţie cu reducerea de facto a numărului
locurilor de muncă şi al angajaţilor, cauzată de exodul masiv al forţei de muncă peste hotarele
ţării.
Pentru piaţa munci din Moldova este caracteristic fenomenul şomajului mascat. Una din formele
şomajului mascat este iniţierea de către administraţiile întreprinderilor a plecărilor angajaţilor în
concedii fără întreţinere, fenomen care s-a manifestat deosebit de pregnant în anul 2009, care a
fost un an de criză. În total, în concedii fără întreţinere au fost trimişi atunci 5% din angajaţi. Cu
toate că proporţiile practicii concediilor forţate sînt incomparabile cu cele din anii 90, totuşi, în
anul 2009 acestea au cuprins 25% din angajaţii sectorului de extragere a zăcămintelor şi din
construcţii.

Probleme fundamentale

 lipsa unei politici de stat eficiente în domeniul reglementării ocupării populaţiei,
ignorarea cu bună-ştiinţă de către sindicate a problemelor legate de nivelul înalt al
angajării în sectorul neformal;
 reducerea considerabilă şi constantă a locurilor de muncă şi a celui al angajaţilor
constituie o tendinţă generală şi de lungă durată, care este în contradicţie cu creşterea
cererii de locuri de muncă şi a numărului populaţiei apte de muncă;
 migrarea în masă a populaţiei la muncă peste hotare, fiind o formă nesănătoasă de
soluţionare a contradicţiei indicate mai sus, conduce la pierderea unui număr important
de specialişti instruiţi şi calificaţi;
 problema asigurării sectoarelor economiei cu cadre specializate şi calificate devine tot
mai acută;
 în economie persistă un număr considerabil de locuri de muncă cu productivitate joasă şi
prost remunerate, cu condiţii de muncă precare; ponderea persoanelor care practică
activităţi cu o componentă inovativă şi tehnologică înaltă este extrem de redusă;
 nivelul ocupării populaţiei în sectorul neformal a atins un nivel foarte înalt, iar cauza
principală a acestui fenomen o constituie sarcina fiscală sporită asupra fondurilor de
71
salarizare şi dorinţa angajatorilor de a evita (parţial sau total) achitarea contribuţiilor
obligatorii de asigurări sociale şi de sănătate, prevăzute de lege;
 nu există un sistem de stimulare a creării locurilor muncă, majorării numărului
angajaţilor, majorării salariilor, reciclării şi ridicării nivelului de calificare a cadrelor;
 mecanismele slabe de control privind respectarea legislaţiei de muncă încurajează
încălcarea frecventă a prevederilor acesteia şi reducerea gradului de protecţie socială a
angajaţilor şi „împingerea” lor în afara cîmpului legal, în zona relaţiilor de muncă
neformale.

Strategia de dezvoltare

Majorarea numărului cetăţenilor angajaţi în economia naţională şi sporirea gradului de ocupare a
populaţiei constituie un obiectiv de importanţă primordială al dezvoltării social-economice pe
termen mediu.

Strategia ocupării forţei de muncă prevede:

 creşterea numărului locurilor de muncă şi al angajaţilor cu 200 mii şi al nivelului de
ocupare a populaţiei de la 39% la 45%
 extinderea accesului populaţiei la locurile de muncă în ţară şi substituirea
consecventă a exportului de forţă de muncă cu exportul de mărfuri şi servicii, iar a
transferurilor băneşti ale cetăţenilor moldoveni de peste hotare – cu surse de venituri
stabile în interiorul ţării, sub formă de salarii ;
 asigurarea ritmurilor planificate de creştere a economiei cu forţă de muncă de
calitatea necesară şi în proporţiile necesare.

Implementarea strategiei de ocupare a populaţiei va fi susţinută prin măsuri orientate spre
îmbunătăţirea mecanismelor de reglementare a activităţii de întreprinzător, a politicii bugetare şi
a politicii fiscale, prin acţiuni în domeniul atragerii de investiţii, dezvoltării industriei,
agriculturii, transportului şi altor sectoare ale economiei, propuse de prezentul Program de
dezvoltare social-economică a Moldovei. Alături de aceste măsuri de ordin „general”, vor fi
întreprinde şi acţiuni specifice pentru piaţa muncii.

Indicatorii-ţintă

2013 2018
Numărul angajaţilor în economie, mii pers. 1173 1350
72
Nivelul de ocupare a populaţiei, % 39,3 45,0
Rata şomajului, % 5,1 4,0
inclusiv printre persoanele cu vîrste între 15 şi 24 ani 12,2 8,0
Ponderea angajaţilor în sectorul neformal în numărul total
al persoanelor angajate, % 30,9 15,0
Numărul migranţilor de muncă,
• Numărul de lucrători migranţi,mii pers. 770,0 500,0

Măsurile principale

În rezultatul implementării strategiilor de dezvoltare a activităţii investiţionale, industriei,
agriculturii, transportului şi altor sectoare, a strategiei de dezvoltare a legăturilor economice şi
integrării externe, modificării politicii fiscale şi a celei bugetare, expuse în prezentul Program de
dezvoltare pentru perioada 2015-2018, numărul locurilor de muncă şi cel al angajaţilor urmează
să crească cu 200 mii persoane.
Principalele măsuri care vor susţine procesul de creştere a ocupării populaţiei sînt următoarele:

 angajatorii vor avea dreptul de a deduce din suma totală a impozitului pe venit declarat
60% din suma creşterii plăţilor în fondul de asigurări sociale, obţinută în rezultatul
majorării fondului de salarizare (prin sporirea numărului angajaţilor şi/sau a salariilor în
anul de raportare);
 va fi pus la punct un sistem de informare a cetăţenilor Moldovei care muncesc în alte ţări
despre locurile de muncă nou create şi specialităţile solicitate, prin intermediul
ambasadelor RM şi al organizaţiilor diasporei moldoveneşti;
 vor fi perfecţionate structura, atribuţiile, dar şi înăsprite măsurile de responsabilizare a
funcţionarilor din instituţiile de control şi supraveghere în sfera respectării legislaţiei
muncii;
 va fi implementat sistemul comenzii de stat pentru pregătirea, reciclarea şi ridicarea
nivelului de calificare a cadrelor la solicitarea agenţilor economici; solicitările vor fi
colectate de agenţiile teritoriale de ocupare a populaţiei şi selectate de ministerul de
resort, cu includerea ulterioară în comanda de stat, care va fi asigurată cu finanţare de la
bugetul de stat;
 anual va fi elaborat şi implementat Planul de acţiuni privind creşterea ocupării populaţiei
în economie, care va conţine obiective măsurabile (indicatori-ţintă) şi măsuri concrete;
rezultatele îndeplinirii lui vor fi evaluate de patronate, sindicate şi de reprezentanţii
Guvernului
 va fi extinsă aplicarea formelor noi, inovatoare de ocupare a forţei de muncă: executarea
lucrărilor la distanţă, lucrul persoanelor fizice în baza contractelor individuale de muncă,
part-time,, program de lucru flexibi, alături de unele practici mai flexibile de angajare
(sezoniere, temporare, cu ziua/săptămâna de muncă incompletă), care ar satisface
cerinţele persoanelor interesate de alte modalităţi de activitate remunerată, decât cele
„standard”; în legislaţia muncii vor fi operate modificări şi completări de natură să
asigure varietatea instituţională necesară a formelor de angajare în câmpul munci;
73
 se preconizează dezvoltarea unui sistem de pregătire profesională, corelat cu necesităţile
pieţei de muncă; antrenarea mai activă a tinerilor, a femeilor după concediile de îngrijire
a copilului, a invalizilor, a persoanelor care şi-au ispăşit pedeapsa în locurile de detenţie
în programele de instruire profesională şi reciclare a forţei de muncă;
 Republica Moldova va adera la Acordul ţărilor-membre ale Uniunii Vamale „Cu privire
la statutul juridic al lucrătorilor-migranţi şi al membrilor familiilor lor”, ceea ce va
ameliora semnificativ situaţia migranţilor moldoveni: ei vor căpăta dreptul de a munci
fără înregistrarea şi permisiunea de a munci în ţara respectivă, dreptul la asistenţă socială,
la asistenţă medicală, iar copii lor vor obţine posibilitatea să frecventeze instituţiile
preşcolare şi să obţină studii în conformitate cu legislaţia statului respectiv; aderarea la
Acordul nominalizat va simplifica şi atragerea în economia Moldovei a specialiştilor de
profilele şi calificarea necesară din ţările Uniuni Vamale;
 Republica Moldova va adera şi la celelalte acorduri ale ţărilor Uniunii Vamale care
vizează ocuparea forţei de muncă, în vederea participării la formarea şi funcţionarea
pieţei comune de forţă de muncă.
74

6.2. Veniturile populaţiei

Situaţia actuală şi tendinţe

Informaţii generale privind veniturile băneşti
Rata scăzută de creștere a veniturilor reale ale populaţiei nu permit asigurarea unui nivel de trai
decent. pentru majoritatea cetăţenilor ţării. Aşa, în perioada 2009-2013 mărimea medie a
veniturilor pe cap de locuitor a crescut cu doar 5,5% în expresie reală (minus inflaţia).
În anul 2013, mărimea medie a veniturilor băneşti pe cap de locuitor a (1507,0 lei) a fost mai
mică decît minimumul de existenţă, şi a constituit doar 93,5% din valoarea acestuia.
În structura veniturilor băneşti ale populaţiei prevalează retribuirea munci (46,4%), plăţile
sociale (22,2%) şi transferurile din străinătate (19,3%). În Federaţia Rusă, Republica Belarus şi
Kazahstan salariile de asemenea figurează în calitate de sursă principală a veniturilor băneşti,
însă cota lor în structura veniturilor băneşti este cu mult mai mare - de 60-70%.
Diferenţierea populaţiei în funcţie de venituri este extrem de accentuată. Media veniturilor pe
cap de locuitor obţinute de 20% din gospodăriile casnice cele mai asigurate este de 8,3 ori mai
mare decît cea obţinută de 20% din gospodăriile casnice cele mai slab asigurate. În oraşele mari,
diferenţierea după veniturile băneşti pe cap de locuitor este şi mai mare – 8,7 ori.

Salariile

Republica Moldova se deosebeşte printr-un nivel nejustificat de jos al salariului – în anul 2013
mărimea medie a acestuia a fost de 299 USD lunar. Acest indice este unul din cele mai joase
printre ţările CSI. De menţionat că decalajul la capitolul remunerări munci între Moldova şi ţările
CSI cu un grad mai înalt de dezvoltare economică se află în continuă creştere. Dacă în anul 2008
salariul mediu în Federaţia Rusă era de 2,7 ori mai mare decît în Republica Moldova, atunci în
2012 diferenţa era deja de 3,1 ori, în Kazahstan – de 2,0 şi, respectiv, de 2,4 ori, în Belarus – de
15, şi 1,6 ori.
.Creşterea salariilor reale, atestată pe parcursul ultimilor ani, a purtat un caracter compensatoriu
faţă de nivelul de salarizare până la obţinerea independenţei de către Republica Moldova.
Cu toate acestea, în pofida creşterii economice, puterea de cumpărare a salariului mediu lunar în
Moldova nu a atins nivelul anului 1990, constituind în anul 2012 doar 89,4% din nivelul anului
1990. În acelaşi timp, în ţările CSI salariul real în 2012 îl depășea pe cel din 1990 de 3,9 ori în
Belarus, cu 26% în Federaţia Rusă, cu 13% în Kazahstan.
Salariul lunar suportă o sarcină fiscală considerabilă - impozitul pe venit, contribuţiile
obligatorii de asigurări sociale şi de asistenţă medicală, şi aceasta constituie una din explicaţiile
cele mai relevante ale extinderii practicilor de angajare neformală şi de achitare a salariilor „în
75
plic”, dar şi ale nivelului scăzut de salarizare în ansamblu. Componenta corupţiei îşi ocupă locul
„de cinste” în şirul problemelor generate de povara fiscală sporită.
Nivelul redus salariul mediu pe economia naţională, se explică şi prin nivelul extrem de scăzut al
cuantumului minimului garantat al salariului. Pentru lucrătorii din agricultură şi silvicultură
acesta este de doar 900 lei lunar, sau 53% din minimul de existenţă, pentru salariații din alte
ramuri – de 1400 lei (82%). Începând cu 1 mai 2014 mărimea salariului minim este majorată
până 1650 lei pe lună. Standardul minim stabilit de salarizare în sfera bugetară este şi mai mic.
Salariul tarifar pentru categoria I de salarizare a angajaţilor din sectorul bugetar este de 800 lei
lunar (47% faţă de minimul de existenţă a persoanei apte de muncă). Se atestă diferenţe
considerabile între mărimile salariilor lunare medii pe sectoare ale economiei. Dacă în
agricultură salariul constituie 65,7% din mărimea salariului mediu pe ţară, atunci în sectoarele
electroenergetic, termoenergetic, de livrare a gazelor şi de asigurare cu apă acest indicator este de
155,3%, iar în cel al intermedierii financiare – de 196,1%.
În ansamblu pe economie, peste 70 % de angajaţi primesc salarii mai mici decît cel mediu, iar în
agricultură acest indicator este de peste 83% .
Se constată şi o diferenţiere evidentă după nivelul salariului mediu pe unităţile teritorial-
administrative. Doar în municipiile Chişinău şi Bălţi salariile medii sînt mai mari decît cel mediu
pe ţară, în celelalte regiuni ele sînt mai mici.

Asigurarea cu pensii

Problema-cheie a sistemului de pensii este nivelul extrem de redus al pensiilor, determinat de
insuficienţa mijloacelor financiare necesare pentru aducerea pensiilor la un nivel decent, ceea ce,
la rîndul său, este o consecinţă a reducerii progresive a numărului de angajaţi, plătitori de
contribuţii de asigurări sociale, dar şi a nivelului scăzut al salariilor celor angajaţi în cîmpul
muncii.
În anul 2013 numărul pensionarilor luaţi la evidenţa organelor de asistenţă socială a atins cifra de
659,6 mii pers., valoarea medie a pensiilor calculate fiind de doar 1020,7 lei lunar (91,1 USD),
iar a pensiilor de vîrstă – de 1049,9 lei (83,4 USD). De menţionat că mărimea medie a pensiei
pentru limita de vîrstă achitată pensionarilor din domeniul agricol este cu mult mai mică
mărimea medie a pensiei din alte sectoare ale economiei.
Ritmurile lente de majorare a pensiilor în anii de creştere economică nu au permis restabilirea
mărimii reale a pensiilor de pînă la criza din anii „90. În consecinţă, în anul 2013 mărimea reală a
pensiei medii (cu luarea în calcul a inflaţiei) a ajuns să constituie ceva mai mult de jumătate
(53%) din nivelul anului 1990. Cu alte cuvinte, în 2013 pensia medie permitea procurarea de
mărfuri şi servicii în valoare de 2 ori mai mică decît în anul 1990.
În Moldova, pensia medie este mai mică decît minimul de existenţă cu 23,1% (în Belarus pensia
medie este de 2,6 ori mai mare decît minimul de existenţă stabilit, în Kazahstan – de 1,8 ori, în
Federaţia Rusă – de 1,6 ori).
De la an la an creşte numărul pensionarilor care beneficiază de pensie pentru limită de vîrstă în
cuantum minim. Creşte şi ponderea acestor persoane în numărul total al pensionarilor de vîrstă –
actualmente, de pensii de vîrstă în cuantum minim „beneficiază” fiecare al optulea pensionar.
76
În condiţiile în care valoarea pensiei medii este relativ joasă, se constată o diferenţiere
considerabilă a mărimilor pensiilor calculate. Pensia medie lunară de care beneficiază procurorii
şi judecătorii este mai mare decît media pe ţară de 5,1 ori, cea a deputaţilor – de 6,9, a foştilor
membri ai Guvernului – de 7,9 ori. Acest fapt, care contravine principiului echităţii sociale,
provoacă revolte atît celor care primesc pensii mai mici, cît şi contribuabililor la fondul de
asigurări sociale. În plus, mecanismul existent de indexare anuală a pensiilor conduce la o şi mai
mare accentuare a decalajului dintre pensiile cele mai mici şi cele mai mari.
Nivelul scăzut al asigurării cu pensii este caracterizat şi prin nivelul scăzut al coeficientului de
înlocuire prin pensie a venitului pierdut (pensia medie pentru limita de vîrstă raportată la
mărimea medie a salariului lunar calculat). În anul 2012, coeficientul de înlocuire prin pensie a
venitului pierdut a fost de 28,3%, pe cînd nivelul recomandat de OIM este de 40,0%.
Pensionarii, ca grup social-demografic, au un risc ridicat de sărăcie. În anul 2013 rata sărăciei a
membrilor gospodăriilor formate doar din pensionari, a constituit 27,9%, sau de 1,4 ori mai
mare decît nivelul mediu de sărăcie pe ţară. De la an la an cresc riscurile de stabilitate financiară
a sistemului de pensii, care sunt cauzate nu numai de înrăutăţirea situaţiei demografice asociate
cu îmbătrânirea populaţiei, ameninţarea majoră rezidă în scăderea continuă a raportului dintre
numărul de salariaţi angajaţi şi pensionari. Dacă în 2001 la 100 de pensionari reveneau 226 de
persoane ocupate în economie, atunci în 2013 – doar 178.
Deosebit de grav este raportul dintre numărul de salariaţi plătitori de contribuţii de asigurări
sociale şi pensionari. În 2008, la 100 de pensionari reveneau 134 de plătitori de prime de
asigurare, iar în anul 2013 – numai 122. În consecinţă, bugetul asigurărilor sociale de stat se
confruntă cu un deficit de mijloace financiare necesare pentru plata pensiilor a unui număr tot
mai mare de pensionari. Începînd cu anul 2005 deficitul bugetului de asigurări sociale este
acoperit prin transferuri de la bugetul de stat.
Redistribuirea mijloacelor necesare pentru plata pensiilor în favoarea pensionarilor din sectorul
agrar generează o disproporţie între contribuţiile de asigurări sociale efectuate şi mărimea
pensiilor plătite. Angajatorii şi angajaţii din sectorul agricol transferă în bugetul asigurărilor
sociale obligatorii 5% din suma totală a contribuţiilor, iar pentru plata pensiilor lucrătorilor din
agricultură se utilizează 40% din suma totală a veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat.
În anul 2012, rata de substituire a pensiei medii pentru limită de vîrstă pentru lucrătorii din
agricultură a fost de 40,0%, în timp ce rata de înlocuire în medie pe economie este de 28,03%.

Transferurile bănești de peste hotare
Volumul transferurilor băneşti din străinătate (primite prin intermediul băncilor comerciale, fără
a ţine cont de importul de valută), şi-a atins cota maximă în anul 2008 (1660 mil. USD),
semnificativ s-a redus în în anul de criză 2009 (1182 mil. USD). Ulterior el şi-a reluat creşterea,
astfel încît în anul 2013 a ajuns la 1609 mil. USD, sau la 20,2% din PIB.
În anul 2013 ponderea banilor transferaţi de peste hotare de către lucrătorii migranţi în structura
veniturilor pe cap de locuitor a constiuit 19,3%. Totodată, ponderea remitenţelor în veniturile
gospodăriilor casnice a constituit 54,2% în oraşe şi 70,3% la sate. Această sursă de venituri
permite destinatarilor lor de a trăi mai bine în comparaţie cu cei care nu dispune de o astfel de
sursă de venituri. Mărimea veniturilor băneşti pe cap de locuitor al gospodăriilor casnice care
beneficiază de transferuri din străinătate, este mai înalt decît al celor care nu beneficiază de
asemenea transferuri (cu 14,3% în oraşe şi cu 59,2% la sate).
77

Probleme fundamentale

Veniturile băneşti în ansamblu
 venitul mediu pe cap de locuitor în Moldova nu acoperă minimul de existenţă;
 în condiţiile în care cea mai mare parte a populaţiei să află în sărăcie se atestă o
diferenţiere nejustificat de mare după nivelul veniturilor obţinute;
Salariile

 creşterea salariilor poartă un caracter de restabilire, şi pînă în prezent nu a ajuns să
compenseze declinul salariilor reale din anii ‟90;
 povara fiscală asupra fondului de salarizare este peste măsură de mare, ceea ce conduce
la extinderea practicii de angajare „la gri” şi la achitarea salariilor „în plic”;
 nivelul mărim garantat al salariilor este extrem de mic, atît în sectorul real, cît şi în sfera
bugetară;
 cea mai mare parte a salariaţilor primesc salarii mai mici decît media pe economie;
 se atestă o diferenţiere considerabilă după nivelul salariului mediul lunar pe sectoare ale
economiei şi pe unităţi teritorial-administrative.

Asigurarea cu pensii
 S-a conservat un nivel extrem de redus al asigurării cu pensii:
- puterea de cumpărare a pensiei medii este de 2 mai mică decît în anul 1990;
- pensia medie este cu 23% mai joasă decît suma stabilită a minimului de existenţă;
 pensiile se diferenţiază esenţial după tipurile lor;
 pensionarii care nu lucrează se află într-un risc foarte mare de sărăcie;
 sistemul de asigurare cu pensii funcţionează ineficient – pe de o parte, primelor de
asigurare sînt foarte mari, şi nivelul disproporţionat de redus al pensiilor, pe de altă parte;
 cresc riscurile de stabilitate financiară a sistemului de pensii,, generate nu numai de
îmbătrînirea populaţiei, dar şi de reducerea continuă a raportului dintre numărul de
salariaţi plătitori de contribuţii de asigurări sociale şi cel al pensionarilor;
 aplicarea coeficientului unic de indexare anuală a pensiilor, indiferent de mărimea
pensiei, măreşte decalajul între pensiile cele mai mici şi pensiile cele mai mari;
78
 redistribuirea considerabilă resurselor din cauza diferenţierii ratelor contribuţiilor de
asigurări sociale pentru diverse categorii de plătitori generează neîncredere faţă de
sistemul de pensii şi stimulează evaziunea de la plata în întregime a contribuţiilor de
asigurări sociale de stat.

Transferurile băneşti de peste hotare
 Transferurile băneşti ale cetăţenilor care lucrează peste hotare au devenit o sursă de venit
importantă, care tinde să înlocuiască sursele interne; această tendinţă amplifică
dependenţa cererii interne de resursele de venit din afara ţării şi diminuează dependenţa
faţă de sursele de venit din interiorul ţării.

Strategia
Strategia porneşte de la necesitatea urgentă de a maximiza creşterea planificată a economiei.
Politica în domeniul veniturilor populaţiei se va axa pe asigurarea unor ritmuri mai mari de
creștere a veniturilor populaţiei comparativ cu ritmul de dezvoltare economică, şi acest lucru va
reflecta amplificarea componentei sociale a dezvoltării ţării pe termen mediu.
Obiectivul strategic - creşterea nivelului de trai al populaţiei ca rezultat al unei creşteri
dinamice a economiei şi a gradului de ocupare a populaţiei, în condiţiile asigurării unor
ritmuri de majorare a salariilor şi pensiilor care să le depăşească pe cele ale creşterii PIB,
reducerea diferenţierii după mărimea veniturilor şi formarea, pe această bază, a unei clase de
mijloc numeroase, ca o condiţie a stabilităţii sociale.
Ritmurile înalte de creştere a economiei, însoţite de creşterea numărului lucrătorilor şi ale
stimulării creşterii salariilor va extinde baza de colectare a plăţilor de asigurări sociale, fapt care
va conferi stabilitate financiară bugetului asigurărilor sociale de stat şi va permite majorarea
substanţială a pensiilor şi indemnizaţiilor acordate cetăţenilor. Către sfîrşitul perioadei de 4 ani
mărimea medie a salariului lunar în expresie reală (cu scăderea inflaţiei) va creşte cu 50%, cea a
pensiei medii lunare – cu 72%, pensia medie va fi mai mare cu 35% decît minimul de existenţă a
pensionarului.
Indicatorii-ţintă

2013 2018
Salariul mediu lunar, lei 3765,1 7735
Salariul tarifar pentru categoria I de salarizare STU a
lucrătorilor sferei bugetare, lei lunar 800 1500
Ponderea salariilor în structura veniturilor băneşti ale
populaţiei, % 46,4 60,0
Mărimea medie a pensiei, lei lunar 1020,6 2300
Raportul dintre mărimea medie a pensiei şi minimul de
existenţă a pensionarului, % 76,9 135
Ponderea banilor transferaţi de peste hotare în
veniturile băneşti ale populaţiei, % 19,3 13,0

79
Măsuri principale

Salariul
 vor fi majorate mărimile minime garantate ale salariilor în sectorul real şi în cel bugetar
cu asemenea ritmuri, încît la sfîrşitul perioadei de 4 ani ele să depăşească mărimea
minimului de existenţă; va fi modificat și modul de stabilire şi reexaminare a salariului
minim;
 mărimea scutirii fiscale personale la impunerea venitului persoanei fizice va fi majorată
treptat pînă la nivelul minimului de existenţă;
 la perceperea impozitului pe venit de la persoanele fizice vor fi introduse treptat deduceri
fiscale sociale (pentru instruire, tratament);
 în vederea stimulării majorării salariilor, angajatorilor li se va acorda dreptul să deducă
din suma totală a venitului declarat 60% din suma cu care au sporit contribuţiile la
fondul de asigurări sociale obligatorii, ca rezultat al majorării fondului de salarizare;
 va fi introdus un sistem diferenţiat de impozitare a venitului, cu trei tranşe (7%, 15%,
22%), în vederea redistribuirii sarcinii fiscale între persoanele cu venituri mari şi cele cu
venituri reduse;
 depăşirea decalajului prea mare dintre salariile celor mai mari şi celer mai mici;
 pentru extinderea practicii de aplicare a formelor de remunerare a muncii, în care salariul
se află în dependenţă directă de performanţele individuale ale lucrătorilor, va fi elaborată
şi aprobată o bază normativă în domeniul reglementări condiţiilor şi normelor de aplicare
a sistemului netarifar de remunerare a muncii în sectorul real al economiei.

Asigurarea cu pensii
 implementarea măsurilor de accelerare a dezvoltării economice, creşterea
corespunzătoare a numărului lucrătorilor şi a nivelului de salarizare, propuse de prezentul
Program, va conduce, timp de 4 ani, la o creştere de cca 2 ori a sumelor contribuţiilor de
asigurări sociale, ceea ce va permite majorarea graduală a pensiilor, care vizează ca
mărimea medie a pensiei să atingă 135% a minimului de existenţă;
 pentru depăşirea decalajului dintre mărimile pensiilor plătite, inclusiv mecanismul de
indexarea a acestora, va fi introdus un sistem de indexare diferenţiat, care va permite
indexarea pensiilor în funcţie de rata inflaţiei şi de creşterea medie a salariilor, pentru
toate categoriile de pensionari, pentru cele mai mici pensii vor fi aplicate cote de indexare
mai mari;
 va fi scoasă limitarea bazei de calcul anuale a contribuţiilor individuale de asigurări
sociale obligatorii (nu mai mult de 5 salarii medii lunare pe economie, înmulţită cu 12) la
calcularea şi stabilirea pensiei;
80
 va fi efectuată unificarea normelor de pensionare, orientată spre reducerea facilităţilor
acordate unor categorii de pensionari şi spre echilibrarea relativă a sumelor contribuţiilor
de asigurări sociale obligatorii şi a sumelor pensiilor plătite;
 vor fi actualizate mărimile veniturilor persoanei asigurate pentru stabilirea pensiei,
obţinute pînă în anul 1999, pentru ca în formula de calculare a mărimii pensiei să fie
reflectată contribuţiei reale a persoanei la finanţarea sistemului de pensii;
 persoanelor care continuă să lucreze după stabilirea pensiei şi sînt plătitori de contribuţii
de asigurări sociale li se va acorda dreptul de a le fi recalculată pensia pentru limita de
vîrstă.

Transferurile băneşti de peste hotare
 măsurile de accelerare a dezvoltării sectoarelor prioritare ale economiei, perfecţionare a
politicii investiţionale şi a celei bugetar fiscale, de reglementare a activităţii de
întreprinzător, extinderea ocupării forţei de muncă, prevăzute în prezentul Program, vor
contribui la reducerea migraţiei forței de muncă şi la înlocuirea treptată a transferurilor
băneşti de peste hotare cu posibilitatea de a obţine salarii decente în Republica Moldova.
Spre finele perioadei de implementare a prezentului Program, remitenţelor din străinătate
în structura veniturilor populaţiei va scădea de la 19% pînă la 13%.
81

6.3. Educaţia

Situaţia actuală şi tendinţe

Educaţia şi instruirea preşcolară

Tendinţa generală pe plan mondial este creşterea rolului educaţiei şi al instruirii preşcolare,
luîndu-se în considerare faptul că frecventarea grădiniţelor asigură o pregătire mai bună a
copiilor pentru asimilarea cunoştinţelor la treptele ulterioare ale sistemului de educaţie.
În ultimii ani în Moldova se atestă o accesibilitate mai mare a instituţiilor preşcolare pentru
copii: numărul acestor instituţii şi al copiilor care le frecventează a crescut. Dacă în anul 2008
instituţiile preşcolare erau frecventate de 55,7% din copiii cu vîrste între 1 şi 6 ani, în anul 2012
grădiniţele erau frecventate de 61,0% din copiii de vîrstă preşcolară. Se menţine, totuşi,
diferenţa între nivelul de frecventare a grădiniţelor în localităţile urbane şi cele rurale: în oraşe
acest indicator este de 77,1%, iar la sate – de doar 51,6%.
Totuşi, problema extinderii accesului copiilor la educaţia preşcolară se soluţionează foarte lent,
iar numărul locurilor în grădiniţe este insuficient. În anul 2012 nivelul de şcolarizare a copiilor în
instituţiile de educaţie preşcolară a fost de 82,1 % din numărul total, în timp ce în ţările
dezvoltate acest indice este de 90-100%. Problema în cauză ţine în special de situaţia nefastă în
localităţile rurale, or, la oraşe capacităţile de acoperire a necesităţilor de acces la educaţia
preşcolară este de 100,5%, iar la sate – de doar 71,4%.

Învăţămîntul primar şi mediu general

În perioada anilor de studiu 2008/2009 pînă în 2013/2014 numărul elevilor şcolilor primare, ai
gimnaziilor şi liceelor s-a redus cu 83 mii persoane, sau cu 19%. Numărul elevilor calculat la 10
mii de locuitori s-a redus de la 1222 pînă la 992 persoane. În acelaşi interval de timp numărul
instituţiilor de învăţămînt primar şi mediu general a scăzut cu 152 unităţi, sau cu 10,0%.
Parametrii citaţi reflectă nu doar tendinţa demografică generală de scădere a numărului copiilor
şi adolescenţilor, dar şi rezultatele restructurării sistemului de instituţii de educaţie.
Potrivit datelor oficiale, în ultimii ani gradul de şcolarizare a copiilor în clasele primare nu s-a
schimbat esenţial (93,6% în anul de studii 2008/2009 şi 93,8% în 2012/2013). Problema
şcolarizării incomplete a copiilor la treapta învăţămîntului primar există doar în mediul rural, la
fel ca şi problema copii, nu sunt înscrişi la şcoală.
Şcolarizarea copiilor la treapta gimnazială s-a redus de la 89,93% în anul şcolar 2008/2009 pînă
la 86,7% în anul şcolar 2012/2013 exclusiv ca urmare a reducerii indicelui respectiv în
localităţile rurale.
82
La momentul actual se constată o diferenţă regretabilă între numărul copiilor de la oraşe şi al
celor de la sate, care au căpătat studii gimnaziale şi liceale. În numărul total al absolvenţilor de
gimnazii predomină numărul copiilor din localităţile rurale – 63,1%, iar în numărul total al
absolvenţilor de licee prevalează copiii de la oraşe. Accesul la învăţămîntul liceal pentru copiii
din localităţile rurale este mai scăzut decît accesul orăşenilor.
Baza tehnico-materială şi infrastructura multor instituţii de învăţămînt primar şi mediu general,
în special în zonele rurale, nu corespund cerinţelor moderne. În fiecare a cincea instituţie lecţiile
se desfăşoară în încăperi nedaptate, 41% din şcoli au nevoie de reparaţii capitale, de săli de sport
dispun doar 48% din şcolile primare, 79% din gimnazii şi 96% din licee. Doar 53,4% din
computerele utilizate în scopuri educaționale, sunt conectate la reţeaua Internet..
În comparaţie cu anul de studii 2008/2009, în 2013/2014 numărul cadrelor pedagogice care
lucrau în instituţiile de învățământ primar şi mediu general s-a redus cu 4,5 mii persoane, sau cu
12,2%. Reducerea numărului de cadre didactice a avut însă o dinamică mai lentă decît cea a
reducerii numărului de elevi. Prin asta se explică descreşterea nesemnificativă a sarcinii didactice
a profesorilor – în şcolar 2008/2009 unui pedagog îi reveneau în medie 11,8 elevi, iar în anul
academic 2013/2014 - 11,0 elevi.
Persistă tendinţa de îmbătrînire a cadrelor didactice – 26,2% din profesori au vîrste cuprinse între
50-59 ani, 14,8% - de peste 60 de ani, pe cînd doar 5,1% din pedagogi sînt mai tineri de 25 de
ani, şi doar 8,6% - între 25 şi 29 de ani. O pondere deosebit de mare a cadrelor didactice de vîrstă
de pensionare se atestă în şcolile de la sate.
Profesia de pedagog s-a transformat în una dintre cele mai „neprestigioase”. Salariul în sistemul
de învăţământ este de doar 80% din salariul mediu pe economie.
Reformarea sistemului de învăţămînt primar şi mediu general se efectuează în multe cazuri fără a
se ţine cont de opiniile şi necesităţile comunităţilor locale, ale părinţilor şi elevilor, în special în
localităţile rurale. Problemele optimizării şi întreţineri şcolilor cu un număr redus de elevi se
soluţionează preponderent pe baza raţionamentelor de ordin economic, nu şi din considerente de
asigurare a accesului copiilor la obţinerea studiilor primare şi medii generale la locul de trai, sau
de păstrare a şcolilor în calitate de centre educaţionale şi culturale din teritori.
Nivelul calităţii învăţămîntului mediu general este destul de jos. În anul 2013, doar 80,6% de
absolvenţi ai liceelor au susținut examenele de bacalaureat. Elevi din Moldova au demonstrat
performanţe nesatisfăcătoare şi în cadrul testărilor desfăşurate în anul 2012 în cadrul
Programului Internaţional de Evaluare a Performanţelor de Studii ale elevilor (PISA). Circa 60%
din elevii moldoveni cu vîrsta de 15 ani nu posedă un nivel adecvat de abilități de citire şi de
matematică.

Învăţămîntul professional

Structura învăţămîntului profesional este dezechilibrată, în mod nejustificat, în favoarea
învăţămîntului superior. Acest lucru este dictat de cererea sporită pentru studiile superioare. În
anul de studii 2013/2014 în universităţi au fost înmatriculați 28 130 studenţi, pe cînd în
instituţiile de învăţămînt mediu profesional – 11 238, iar în cele de învăţămînt mediu special – 8
163. Cererea sporită de studii universitare este acoperită în mare măsură de programele de studii
cu plată. Servicii de studii contra plată sunt oferite de 13 universităţi private, în care în anul de
studiu 2013/2014 îşi făceau studiile 18,9% din toţi studenţii din ţară. În plus, aproape 2/3 din
83
studenţii celor 19 universităţi de stat studiază pe bază de contract. În total 71% din tinerii care
învaţă în universităţi îşi plătesc studiile.
Servicii de învăţămînt contra plată prestează şi 4 instituţii private de învăţămînt mediu special
(colegii), în care studiază în total 1 651 de elevi. În colegiile de stat, 10 282 dintre elevi studiază
în bază de contract. Din numărul total al elevilor colegiilor, pentru studii plătesc 40,8%.
În acelaşi timp, o atare creştere a ofertei de studii contra plată nu garantează şi calitatea acestora,
ci, în primul rînd, garantează obţinerea unei diplome fără perspective clare de angajare conform
specialităţii obţinute. Structura programelor de instruire, nivelul de specializare, abilităţile
practice obţinute de elevii colegiilor şi de studenţii universităţilor nu îndeplinesc, în general,
cerinţele de bază din partea angajatorilor, ceea ce devalorizează diplomele eliberate de aceste
instituţii, iar mijloacele bugetare şi personale alocate obţinerii studiilor profesionale şi superioare
se dovedesc, într-o mare parte din cazuri, nejustificate.
În structura absolvenţilor instituţiilor de învăţămînt superior predomină economiştii şi juriştii, a
căror pondere a constituit în anul 2012 38,6% din absolvenţii licenţiaţi (ciclul I) şi 48,3% din
absolvenţii-masteranzi (ciclul II). În acelaşi an, numărul inginerilor a echivalat cu 10,7% din
absolvenţii ciclului I de studii şi 5,1% din absolvenţii ciclului II, tehnologi pentru diverse
industrii – respectiv 3,5% şi 3,1%, arhitecţii şi constructorii - 4,3% şi 4,9%.
Angajatorii din Moldova se confruntă din ce în ce mai des cu problema lipsei cadrelor de
muncitori calificaţi la multe specialităţi necesare, a căror pregătire ţine de competenţa instituţiilor
de învăţămînt mediu specializat.
Numărul instituţiilor de învăţămînt mediu tehnico-profesional a scăzut de la 75 în anul de
învăţămînt 2008/2009 la 67 în anul de învăţămînt 2012/2013, iar numărul celor care îşi fac
studiile în cadrul lor - de la 24,3 mii pers. la 19,6 mii pers. Reducere atractivităţii specialităţilor
de muncitor este relevată de descreşterea numărului celor care le obţin, raportat la 10 mii de
locuitori – de la 36 pers. în 2008 pînă la 29 pers. în 2012.
Problemele de bază ale sistemului de învăţămînt profesional-tehnic vizează baza tehnico-
materială perimată, îmbătrînirea cadrelor didactice, corelarea slabă cu solicitările pieţei muncii.
Deşi obţinerea studiilor profesional-tehnice este fără plată, interesul de a le obţine este destul de
redusă din cauza calității nesatisfăcătoare a instruirii şi a cunoştinţelor practice oferite.
Absolvenţii şcolilor tehnice profesionale (de meserii) formează grupul cel mai numeros al
şomerilor înregistraţi oficial – circa 1/4 din numărul total.
În pofida majorării sumei mijloacelor financiare investite în educaţie, de la bugetul de stat şi
personale, finanţarea de către stat a învăţămîntului nu este suficientă pentru a redresa radical
situaţia creată, or, problemele acumulate nu pot fi soluţionate doar prin optimizarea structurii
instituţionale, orientată în special spre reducerea cheltuielilor bugetare.
Amploarea tot mai mare pe care o capătă practica obţineri studiilor contra plată (oficială şi
neoficiale) limitează considerabil accesul la învăţămînt a persoanelor cu venituri reduse. În anul
2012, cheltuielile lunare pentru studii pe care le-au înregistrat 10% de gospodăriile casnice cele
mai slab asigurate şi din care făceau parte elevi/studenţi au constituit 0,55 lei la un membru al
familiei, iar 10% de gospodării casnice cu veniturile cele mai mari – 107,16 lei. În gospodăriile
casnice defavorizate cheltuielile legate de învăţămînt au avut o pondere de doar 0,09% în suma
totală a cheltuielilor efectuate, iar în cele cu un nivel înalt de bunăstare materială - 2,9%.

Probleme fundamentale
84

 actualul nivel de şcolarizare a copiilor în instituţiile de educaţie preşcolară este
insuficient sub aspectul pregătirii copiilor pentru următoarele trepte ale învăţămîntului şi
cultivarea capacităţilor de asimilare a cunoştinţelor;
 problema şcolarizării incomplete a copiilor de vîrstă şcolară primară din localităţile
rurale, ca şi problema copiilor care nu frecventează şcoala, a căpătat o actualitate
stringentă;
 se constată o inechitate nejustificată în ceea ce priveşte accesul la învăţămîntul liceal între
copiii de la oraşe şi cei de la sate;
 structura specialităţilor prezente în ofertele de studii ale instituţiilor de învăţămînt
superior, mediu de specialitate şi mediu profesional, este slab corelată cu necesităţile
agenţilor economici şi cu cele ale economiei în ansamblu;
 sistemul învățământului profesional formează, practic, la propria discreţie comenzile de
pregătire a cadrelor şi organizează executarea acesteia; lipseşte un sistem de prognozare,
pe termen scurt și mediu, a necesităţilor economiei în materie de cadre nu doar sub
aspectul cantitativ, dar sub cel al calităţii pregătirii profesionale;
 oferta excesivă de studii contra plată, ca şi practica perceperii plăţilor neoficiale în
sistemul învățământului nu garantează calitatea studiilor obţinute şi prejudiciază accesul
la studii al copiilor din familiile cu nivel redus de bunăstare materială;
 în ansamblul său, sistemul de învăţămînt al Republicii Moldova se caracterizează printr-o
calitate nesatisfăcătoare a studiilor oferite şi a pregătirii tinerilor pentru angajarea în
câmpul muncii în conformitate cu cerinţele moderne ale economiei
 nivelul de remunerare a muncii în sfera educaţiei rămîne mai jos decît cel mediu pe
economie, fapt care generează efecte negative în ceea ce priveşte vîrsta corpului didactic
din sistemul învăţămîntului primar şi mediu general şi atragerea cadrelor didactice tinere
în sfera educaţiei;
 baza tehnico-materială şi infrastructura şcolilor primare, gimnaziilor, liceelor, şcolilor
tehnice profesionale (de meserii) necesită o modernizare radicală.

Strategia de dezvoltare

Obiectivul strategic al dezvoltării sistemului de educaţie din Republica Moldova este ameliorarea
substanţială a calităţii studiilor la toate treptele de instruire, asigurarea unui accesului tuturor
grupurilor sociale la educaţie, crearea condiţiilor pentru funcţionarea şi dezvoltarea stabilă a
sistemului educaţional.

Esenţa strategiei rezidă în asigurarea:
 unui nivel de 100% a şcolarizării copiilor la treapta primară a învăţămîntului,
85
 creşterea pînă la 95% a nivelului de şcolarizare a copiilor la etapa gimnazială;
 sporirea calităţii bazei tehnico-materiale şi infrastructurii procesului de studii şi
stimularea mai eficientă a munci cadrelor didactice;
 orientarea sistemului educațional spre calitatea pregătirii elevilor şi studenţilor, în
conformitate cu standardele internaţionale şi cerinţele moderne.

Se presupune că volumul finanţării educației de la bugetul de stat va creşte de 1,8 ori pe durata
celor 4 ani de implementare a prezentului Program, ca rezultat al accelerării creşterii economiei,
ceea ce va permite soluţionarea cu succes a sarcinilor strategice de dezvoltare a sistemului de
învăţămînt.

Indicatorii-ţintă

2013 2018
Cheltuielile bugetului public naţional pentru educaţie, mil. lei 7066

13500

Şcolarizarea copiilor în instituţiile preşcolare, % 82,1 90,0
Şcolarizarea copiilor la treapta învăţămîntului primar, % 93,8 100,0
Şcolarizarea copiilor la treapta învăţămîntlui gimnazial, % 86,7 95,0
Ponderea calculatoarelor conectate la Internet în numărul
total al ccalculatoarelor folosite în învăţămîntul primar şi
mediu general, % 54,5 90,0
Salariul mediu în sfera educaţiei, % faţă de salariul mediu pe
economie 80,0 100,0
Ponderea cadrelor didactice cu vîrste de pînă la 30 de ani în
numărul total al cadrelor din învăţămîntul primar şi mediu
general, % 13,7 18,0
Ponderea absolvenţilor instituţiilor de învăţămînt profesional
cu frecvenţă la zi, angajați în termen de un an de la absolvire
conform specialităţii obţinute, % … 50,0


Măsurile principale

 timp de 4 ani va fi soluţionată definitiv problema şcolarizării de 100% a copiilor, în
primul rînd a celor de la sate, la treapta preşcolară şi la cea primară a educaţiei;
 în toate instituţiile de învăţămînt primar şi secundar vor fi create organe de conducere
colegiale, cu participarea reprezentanţilor autorităților locale, părinţilor, organizaţiilor
obşteşti, menite să urmărească transparenţa şi calitatea argumentării deciziilor adoptate
cu privire la dezvoltarea strategică a instituțiilor de învățământ, inclusiv a deciziilor
privind lichidarea sau reorganizarea acestora;
86
 va fi efectuată inventarierea infrastructurii şi bazei tehnico-materiale a tuturor instituţiilor
de învăţămînt finanţate de stat, şi vor fi adoptate standarde după tipurile de instituţii de
învăţămînt; datele obţinute în rezultatul inventarierii şi evaluării bazei tehnico-materiale a
instituţiilor de învăţămînt vor servi drept repere pentru elaborarea unui program de
modernizare orientat spre ajustarea bazei tehnico-materiale la standardele aprobate;
 salariile cadrelor didactice vor fi majorate pînă la un nivel cel puţin egal cu media pe
economie, pentru stimularea muncii profesorilor şi atragerea cadrelor didactice tinere; vor
fi aplicate instrumente speciale de încurajare a angajării profesorilor în instituţiile de
învăţămînt din zonele a rurale;
 în vederea aplicării eficiente a instrumentelor parteneriatului public-privat vor fi
identificate şi implementate forme de parteneriat valabile pentru necesităţile sferei
educaţiei, procedurile şi formularele-tip pentru încheierea contractelor respective; anual
va fi elaborat un program de parteneriat public-privat care va stabili domeniile, obiectele,
formele parteneriatului pentru toate treptele sistemului educațional;
 pentru stimularea studenţilor va fi implementat un sistem al burselor de studii
diferenţiate, în cadrul căruia mărimea burselor de stat acordate vor depinde nemijlocit de
performanţele de studii ale studenţilor din instituţiile universitare şi colegii şi ale elevilor
din şcolile profesional-tehnice; performanţele de studii vor fi evaluate de comun acord cu
ministerul de resort, conducerea instituţiei şi comunitatea studenţilor şi elevilor;
 va fi efectuată majorarea pe etape a burselor sociale pînă la mărimea minimului de
existenţă pentru studenţii din familiile defavorizate;
 va fi elaborat şi implementat un program de credite de studii pentru extinderea accesului
la învăţămîntul mediu de specialitate şi la cel superior şi asigurarea acestuia cu mijloacele
bugetare necesare;
 pentru absolvenţii instituţiilor superioare de învăţămînt care studiază pe baza finanţării de
stat, pentru anumite specialităţi (pedagogi, medici de familie ş.a.) va fi implementată
practica angajării obligatorii în localităţile care se confruntă cu un deficit acut de cadre în
domeniile respective;
 va fi implementată practica formării comenzilor de stat pentru pregătirea specialiştilor în
sistemul învăţămîntului mediu de specialitate, mediu profesional şi superior, reieşind din
prognoza cererii de pe piaţa muncii, prognoza dezvoltării diferitor sectoare ale
economiei, cu luarea în calcul a necesităților regiunilor şi a solicitărilor din partea
agenţilor economici;
 va fi elaborat şi implementat un sistem de indicator pentru evaluarea calităţii studiilor
obţinute, , pe niveluri de educaţie, inând cont de datelor testărilor internaţionale a
elevilor;
 va fi majorat numărul locurilor bugetare în universităţile şi colegiile de stat, cu majorarea
considerabilă a ponderii elevilor şi studenţilor care îşi fac studiile din contul mijloacelor
de stat.
6.4. Ocrotirea sănătății

Tendințe de dezvoltare și situația
În ultimii ani se atestă o creștere a indicatorului de morbiditate generală a populației. Daca in
anul 2008 la fiecare 1000 persoane au fost înregistrați 685 bolnavi, în 2012 -754 persoane, sau
cu 10% mai mult Cele mai răspîndite maladii sînt afecţiunile organelor respiratorii, ale
sistemului nervos, ale sistemului uro-genital, ale aparatului digestiv, bolile infecţioase şi
parazitare.
Cel mai mare număr de decese (57,7%) cauzată de boli a sistemului cardio vascular. Apariția
tumorilor maligne este cauza a 14,7% din decese, bolile aparatului digestiv iau 9,3% din vieți,
traumele, accidentele, intozicațiile – 7,8%, bolile aparatului respirator – 4,4%.
Se atestă o creştere continuă a morbidităţii prin tumori maligne. În anul 2012 numărul bolnavilor
diagnosticați pentru prima dată cu tumori maligne a constituit 8204 persoane, sau 231 de cazuri
raportat la 100 000 populație, pe cînd în anul 2008 bolnavii din această categorie numărau 7612
persoane, sau 213 pers. la 100.000 locuitori. Fiecare al 4-lea dintre pacienții din grupul
menționatau fost inițial diagnosticați și se afla în cel de-al patrulea stadiu al evoluţiei maladiei,
ceea ce a determinat un nivel ridicat de mortalitate cauzată de tumorile maligne. În total, în 2012
au fost înregistrați 47,8 mii bolnavi diagnosticați cu tumori maligne, cu 14% mai mult decât în
2008.
Este departe de a fi ideală starea de lucruri la capitolul aşa-numitor maladii cu caracter social
(HIV/SIDA, alcoolism, tuberculoză, narcomanie). A crescut morbiditatea generală a populației
prin alcoolism și psihoze alcoolice: de la 1292 cazuri la 100 000 populaţie în anul 2008 la 1317
cazuri în anul 2012. 15,8% din numărul total al bolnavilor cu alcoolism diagnosticat pentru
prima dată sînt femei.
Creşterea alcoolismului printre persoanele de sex feminin prezintă un pericol major pentru
reproductivitatea femeilor, dar şi pentru sănătatea viitoarelor generaţii. Riscurile de îmbolnăvire
şi deces prematur sînt în mare parte cauzate de nivelul ridicat de consum de alcool. Potrivit unui
studiu realizat de OMS, în anul 2011 nivelul de consum al băuturilor alcoolice în Moldova a
constiuit 18,22 litri de alcool pur pe cap de locuitor în rîndul persoanelor cu vîrste de la 15 în sus.
După acest parametru Moldova se situează pe primul loc din cele 188 de ţări acoperite de
cercetarea OMS
Se află în creştere şi nivelul morbidităţii prin HIV. În anul 2012 au fost înregistrate 483 de noi
cazuri de infecţie cu HIV, în comparaţie cu 452 cazuri în 2008. Din numărul total al persoanelor
infectate cu HIV, de SIDA s-au îmbolnăvit 153 persoane, pe cînd în 2008 numărul acestora a
fost de 82 de persoane.
Anual, circa 1000 de persoane sînt luate la evidenţa instituţiilor curativ-profilactice specializate
cu diagnoza „narcomanie” şi „toxicomanie”. Numărul total al bolnavilor de narcomanie se află
în creştere. În anul 2012 numărul celor care sufereau de narcomanie a ajuns la 9902 pers. (23,4
cazuri la 100 000 persoane), comparativ cu 8390 pers. (31,9 cazuri la 100 000 pers.) în anul
2008.
În acelaşi timp s-a ameliorat situaţia la capitolul morbidităţii prin tuberculoză. Dacă în 2008
numărul cazurilor de îmbolnăvire de tuberculoză diagnosticate primar a fost de 92,6 bolnavi la
100 000 populaţie, atunci în anul 2012 acest indice s-a oprit la 89,0. Totodată, ameliorarea în
88
cauză se datorează reducerii numărului de îmbolnăviri la oraşe. În localitățile rurale, dimpotrivă,
situația s-a înrăutăţit: morbiditatea prin tuberculoză a crescut de la 90,5 bolnavi la 100 000
populaţie pînă la 98,0 în 2012.
Se atestă reducerea mortalităţii printre nou-născuți şi a copiilor care au murit pînă la atingerea
vîrstei de 1 an. Mortalitatea infantilă a constituit, în 2012, 9,8 copii morţi pînă la împlinirea unui
an, la 1000 născuţi vii, faţă de 11,4 în 2008. Totodată, în localităţile rurale nivelul mortalităţii
infantile este cu 1 /4 mai înaltă decît cel din localităţile urbane.
Rămîne valabilă tendinţa pozitivă de reducere a coeficientului general de mortalitate, care în anul
2012 a constituit 11,1 decese la 1000 pers. Totodată în zonele rurale coeficientul de mortalitate
este de 1,5 ori mi înalt decît cel înregistrat în oraşe. Dacă printre populaţia de la oraşe
coeficientul de mortalitate este de 8,6 decese la mia de populaţie, atunci printre locuitorii satelor
– 12,9.
În anul 2012, numărul medicilor a constituit 12,8 mii pers., sau 3,6 medici la 1000 de populaţie.
Nivelul de asigurare cu cadre medicale de profil curativ-profilactic (fără stomatologi) a constituit
2,6 - care este mai mică decât în Kazahstan (3,9)şi mult mai mică decât în Rusia (4,3) şi Belarus
(4,5)..
Numărulde personal medical mediu a constituit 27,4 mii pers., sau 7,7 pers. la 1000 locuitori.
După gradul de asigurare cu personal medical de nivel mediu, Republica Moldova se află cu
mult în urma Rusiei, Kazahstanului şi Belarusului. Raportul dintre numărul medicilor şi cel al
personalului medical mediu se îndepărtează de cel optim - 1 : 2,1, pe cînd în statele dezvoltate
acest raport este în medie egal cu 1 : 2,9.
În anul 2012 numărul total al paturilor de spital a constituit 22,1 mii, sau 6,2 paturi la 1000
locuitori. (În Belarus – 11,3 paturi, Rusia – 9,4, Kazahstan – 7,7). Acest indice mediu de
asigurare cu locuri în spitale a populaţiei ţării per ansamblu ascunde, însă, o situaţie cu mult mai
proastă în zonele rurale.
Rămîne în continuare scăzut nivelul de solicitare de către populaţie a serviciilor instituţiilor
medicale. Calculat pe cap de locuitor al zonei de deservire a instituţiilor de asistenţă medicală de
ambulatoriu, numărul vizitelor cetăţenilor Moldovei la medic a constituit doar 6,5 anual
(considerabil mai puţin decît în Belarus, Rusia, Kazahstan).
Cetăţenii din categoriile defavorizate se află în condiţii cu mult mai rele privind accesul la
serviciile sistemului de ocrotire a sănătăţii. În anul 2012 cheltuielile medii lunare pentru sănătate
în 10% de gospodării casnice cele mai slab asigurate material au constituit 20,7 lei, iar în 10 %
de gospodării casnice cu cea mai înaltă bunăstare materială - 246,3 lei, sau de aproape 12 ori mai
mult. Grupuri dezavantajate au foarte puțin sau nu au acces la serviciile instituţiilor medicale
private.
În sistemul instituiţilor de stat de ocrotire a sănătăţii a căpătat o largă răspîndire practica plăţilor
neoficiale la acordarea asistenţei medicale. Datele unui studiu privind bugetele gospodăriilor
casnice relevă că în anul 2012 aceste plăţi au atins cota de 30,9% din suma totală a cheltuielilor
de sănătate ale populaţiei. Plăţile neoficiale în instituţiile medicale sînt deosebit de semnificative
în zonele rurale. Dacă în gospodăriile casnice urbane plăţile respective au sustras 21,8% din
totalul sumelor cheltuite pentru ocrotirea sănătăţii, atunci la sate acest indice este de 41,0%. Cea
mai mare parte a plăţilor neoficiale însoţesc tratamentul în staţionare – în cazul pacienţilor-
orăşeni aceste plăţi constituie 43% din suma cheltuielilor pentru sănătate, iar în cazul pacienţilor-
săteni ele urcă pînă la 76,7 % din totalul banilor cheltuiţi.
89
În anul 2012, în sistemul naţional de ocrotire a sănătăţii funcţionau 583 de unităţi medicale
private, a căror număr a crescut cu 31% faţă de anul 2005. În aceeaşi perioadă numărul
instituţiilor medicale de stat a crescut cu doar 10%. Ponderea investigaţiilor medicale efectuate
în instituţiile de sănătate private în numărul total al investigaţiilor efectuate în ţară a crescut de la
10% în 2005 pînă la 17% în anul 2012. Pe lîngă rezultatele pozitive incontestabile, dezvoltarea
medicinii private a generat, în oraşele mari fenomenul angajării unuia şi aceluiaşi medic în mai
multe instituţii medicale. Aşa, mulţi medici practicieni (inclusiv chirurgi) activează într-o
instituţie medicală de stat şi în cîteva instituţii medicale private, ceea ce face problematică o
deservire a pacienţilor de calitate şi adecvate, în schimb le aduce venituri suplimentare.
Gradul de asigurare a instituţiilor medicale de stat cu utilajele, aparatele şi materialele necesare
nu sunt comparabile cu cele private, factor care limitează accesul la unele investigaţii medicale
specializate, la examenele profilactice pentru copii şi maturi pentru depistarea precoce a
maladiilor, dar şi la asistenţă medicală de înaltă calitate pentru marea majoritate a populației,
care nu dispune de mijloace pentru achitarea serviciilor clinicilor private. Aceste circumstanţe
împiedică formarea unor relaţii de concurenţă corectă între instituțiile medicale de stat şi cele
private.
Cheltuielile de la bugetul public naţional pentru ocrotirea sănătății au crescut de la 3392,9 mil.lei
în anul 2008 pînă la 5226,9 mil. lei în 2013. Însă raportată la volumul PIB, ponderea cheltuielilor
publice pentru sfera sănătăţii în această perioadă a scăzut de la 5,4% până la 5,2%.
La formarea bugetului public naţional la capitolul ocrotirea sănătăţii prevalează fondurile de
asigurare obligatorie a asistenţei medicale (83% din toate resursele destinate sferei sănătăţii
publice), în care predomină contribuţiile de asigurare medicală ale angajaţilor şi ale
angajatorilor. Diminuarea numărului de plătitori ai acestor contribuţii constituie una din cauzele
insuficienţei de mijloace pentru sporirea finanţării sectorului public de ocrotire a sănătăţii.

Probleme fundamentale

 rămîne înalt nivelul general de morbiditate a populaţiei, starea sănătăţii locuitorilor din
zonele rurale este considerabil mai rea decât a populaţiei din mediul urban;
 creşte morbiditatea generală a populaţiei prin maladii considerate a avea un „caracter
social” (cu excepţia tuberculozei), fapt care denotă un grad insuficient de sănătate
„socială” a cetăţenilor şi un nivel de trai redus;
 persistă fenomenul accesului inegal al populaţiei din diverse grupuri ale populaţiei la
serviciile medicale, situaţia cea mai proastă atestîndu-se în rîndul cetăţenilor cu venituri
joase şi ale locuitorilor zonelor rurale;
 se atestă o asigurare slabă a populaţiei rurale cu servicii medicale şi personal medical;
 calitatea joasă a serviciilor medicale şi starea nesatisfăcătoare a bazei tehnico-materiale a
multor instituții medicale de stat devin un impediment în ameliorarea sănătăţii
populaţiei;
90
 În sistemul de ocrotire a sănătăţii s-a creat o disproporţionalitate structurală considerabilă
între volumul de asistenţă medicală acordat în condiţii de ambulatoriu şi în condiţii de
spital – asistenţei acordate în spitale îi revine o sarcină sporită;
 contingentul de lucrători medicali este foarte neuniform din punct de vedere al nivelului
de calificare şi de atitudine onestă faţă de îndeplinirea obligaţiilor profesionale, fapt care
determină diferenţierea „mascată” a calităţii serviciilor medicale oferite;
 lipseşte o politică a statului orientată spre crearea unui mediu concurenţial între
instituţiile medicale de stat şi cele private;
 pacienţii nu beneficiază de protecţia necesară a drepturilor lor, sistemul public de sănătate
este afectat de corupţie, cetăţenii se văd nevoiţi să accepte cheltuieli considerabile pentru
tratament chiar şi dacă au poliţe de asigurare medicală;
 acţiunile care se întreprind pentru promovarea unui mod de viaţă sănătos nu sînt finanţate
la nivel suficient şi nu produc efectele scontate.

Strategia de dezvoltare


Obiectivul strategic al dezvoltării sistemului de ocrotire a sănătăţii constă în îmbunătăţirea
sănătăţii cetăţenilor prin intensificarea orientării sociale a ocrotirii sănătăţii, concentrării lui
asupra rezultatelor finale: calitatea serviciilor medicale şi accesul egal la ele pentru toate
categoriile de cetăţeni.

Direcţiile principale ale realizării Strategiei:
 asigurarea necesarului de cadre medicale pentru populaţie, în special la sate;
 accentuarea efectelor sociale ale programelor implementate în sfera ocrotirii sănătăţii;
 crearea unui mediu concurenţial între instituţiile medicale, dezvoltarea parteneriatului
piblic-privat;
 majorarea volumului finanţării de stat, cu creşterea prioritară a asistenţei medicale
primare, profilaxiei, diagnosticării, precum şi a modernizării bazei tehnico-materiale a
instituţiilor medicale;
 implementarea unor programe de promovare a modului de viaţă sănătos şi prevenirea
maladiilor cu caracter „social”.

Indicatorii-ţintă

2012 2018
Morbiditatea generală a populaţiei (număr bolnavi la 754 650
91
1000 populaţie)
Morbiditatea generală prin alcoolism sau psihoză
alcoolică (nr. de cazuri la 100 000 populaţie)
1317 1200
Numărul medicilor la 1000 locuitori 3,6 3,8
Numărul personalului medical mediu la 1000 locuitori 7,7 8,8
Numărul vizitelor la medici în instituţiile de
ambulatoriu (ale unui locuitor, anual) 6,5 7,0
Cheltuielile bugetului public naţional pentru ocrotirea
sănătăţii, mil. lei 5226,9 (2013) 9500

Măsurile principale

 va fi efectuată evaluarea măsurilor şi rezultatelor implementate în domeniul sănătăţii, iar
după evaluarea fiecărui program vor fi corectate volumul şi direcțiile de finanţare a
acestuia în funcţie de rezultatele finale obţinute, care au influenţat starea sănătăţii
populaţiei, calitatea serviciilor medicale şi disponibilitatea acestora;
 va fi majorat numărul şi ponderea medicilor şi a personalului medical mediu de categoria
superioară, în special în zonele rurale;
 se prevede de a introduce limite rezonabile pentru activitatea lucrătorilor medicali
simultan in mai multe instituţii medicale concomitent;
 va fi diminuată sarcina lucrătorilor medicali, prin extinderea funcţiilor surorilor medicale
(transmiterea parţială a funcţiilor de perfectare a actelor medicale, de examinare
prealabilă a pacienţilor) şi prin majorarea numărului personalului medical mediu;
 raportul dintre volumul asistenţei medicale în spitale şi ambulatoriu (policlinici) va fi
corectat în favoarea ultimelor; în primul rînd va fi consolidat segmentul asistenţei
medico-sanitare primare, ea fiind forma cea mai eficientă de deservire medicală, cu cea
mai mare influenţă asupra sănătăţii oamenilor
 va fi implementat sistemul de vouchere, care vor fi eliberate familiilor celor mai slab
asigurate material, ale căror membri necesită servicii medicale costisitoare specializate
(diagnosticare, tratament, intervenţii chirurgicale etc.); voucherele vor putea fi folosite
pentru obţinerea de servicii atît în instituţiile medicale de stat, cît şi în cele private
 pentru sporirea calităţii serviciilor medicale, modernizarea infrastructurii şi bazei tehnico-
materiale a sistemului public de ocrotire a sănătăţii, vor fi identificate formele şi
domeniile necesare de parteneriat public-privat şi implementat programul corespunzător;
 în cadrul sectorului public al ocrotirii sănătăţii va fi asigurată libertatea absolută a alegerii
de către pacient a medicului şi a instituţiei medicale, pentru dezvoltarea concurenţei
„pentru pacient” şi stimularea calităţii serviciilor medicale;
 în rândul instituţiilor medicale din sectorul public şi privat vor fi implementate măsuri de
lărgire a participării instituţiilor medicale private în sistemul de asigurări obligatorii de
asistenţă medicală, în consecinţă va creşte accesul persoanelor asigurate la serviciile
instituţiilor medicale private;
92
 cheltuielile bugetului public naţional pentru sănătate vor creşte de aproape două ori, în
regim prioritar vor fi finanţate cheltuielile pentru modernizarea instituţiilor medicale,
acţiunile de dezvoltare a sistemului de profilaxie şi diagnosticare precoce a maladiilor, de
asistenţă medicală primară.