DATA 11 NOIEMBRIE

Activităţile cu părinţii

A. Definirea formelor de intervenţie asupra părinţilor

Educaţia părinţilor este una din directiile pe care le poate imbraca intervenţia socio-educativă de tip formativ
şi ea se adreseaza direct acestora. Se vorbeste de educaţia părinţilor şi de rădăcina construirii
comportamentelor parentale încă de la varstele mici.
Referitor la acest tip de activităţi exista aceeasi confuzie şi varietate de opinii ca şi referitor la celelalte forme de
sprijinire a cresterii şi educarii copiilor în familie. În cadrul interventiei socio-educative asupra familie putem
circumscrie intervenţia asupra părinţilor prin specificarea ca acest tip de acţiuni se adreseaza numai părinţilor nu
şi copiilor sau bunicilor şi rudelor apropiate cum este de presupus în general ca intelegem membrii familiei.
J.Lamb şi W. A.Lamb(1978) determina urmatoarele forme de intervenţie asupra părinţilor ca membrii ai
familiei:
1. Educaţia părinţilor
2. Asistenta educativă
3. Tutela educativă
4. Orientarea parentală
5. Terapia familială
Fiecare dintre aceste forme au scopul lor, stabilesc anumite obiective, se adresează unui public ţintă şi
antrenenează op serie de concepter cheie. Redăm în continuare un tabel în care am adaptat şi sintetizat punctul
de vedere care aparţine lui J.Lamb şi W.A.Lamb.

Forma de Scopul Obiectivele Public ţintă Concepte cheie

intervenţie Campul Ce vizeza
actiunilor activitatile
1. EDUCAŢIA -Centrare -Amenajarea -Intreaga - Stimularea
PĂRINŢILOR pe sarcinile mediului populatie - Parentialitate
şi faptele -Diversificarea - Experienţă
educational comportamnentelor - Plan
e. în vederea - Referinte
-Trezirea imbogatirii calitatii -Capacitate de
abilitatilor educative a schimbare
educative mediului - Asistare
noi.

2. ASISTENTA - Refacerea -Schimbarea -Propus de o Modificarea

EDUCATIVĂ conduitelor comportamentelor institutie comportamentelor
favorabile şi a atitudinilor în sociala -Urmarire
dezvoltarii vederea creerii -Nu a educativă
unui climat de solicitat -Functionare
dezvoltare sprijinul autonoma
-Capacitate de
schimbare
- Asistare

3. TUTELA - Refacerea -Nasterea/formarea -Propus de o -Acţiune sustinuta

EDUCATIVĂ autonomiei aptitudinilor de institutie -Posibilitati

1
 familiale schimbare sociala evolutive limitate
-Nevoia de - Incadrare
incadrare -Tutore
permanenta
5. TERAPIA - -Sa provoace La cererea -Explorare
FAMILIALĂ Schimbarea schimbarea globala explicita a -Confruntare
sistemului a interactiunilor, familiei -Modelare
familial stucturilor şi -Libertate afectiva
functionarii -Terapeut
sistemului familial

2. Definirea educaţiei părinţilor

şi a educaţiei parentale
În toate societatile, istoric şi global, s-au elaborat reguli referitoare la viata de familie şi au existat profesionisti
care au sprijinit rolurile părinţilor. Filozofi ca Platon, Aristotel, Locke şi Hobbes au analizat drepturile şi
responsabilitatile copiilor şi părinţilor. Educaţia negativa cu orientare spre natură, de la J.J. Rousseau idealiza
mama şi rolul ei în dezvoltarea copilului.
Educaţia părinţilor se refera la iniţierea şi susţinerea capacităţilor, competenţelor şi comportamentelor
parentale deja manifeste. De aceea nu putem pune semnul egal intre educaţia părinţilor şi educaţia parentală.
Educaţia parentală este şi educaţia prin care pregatim tânara generatie în directia preluarii modelelor
parentale, adica construim modelele şi stilurile parentale. Educaţia parentală este un câmp de cercetare şi
acţiune interdisciplinar şi relativ recent.
Educaţia familială care se refera la construirea deprinderilor, valorilor şi normelor vietii în comun în famile.
Ea are în vedere toti membrii acesteia şi deci o sfera mai mare decat educaţia parentală.
Durning (Boutin et Durning,1994) defineşte educaţia familială ca un ansamblu de practici sociale puse în
miscare de părinţi, în interiorul grupului familiei în directia copiilor şi prin intermediul intervenantilor sociali în
directia părinţilor (formare parentală) şi a copiilor (intervenţie educativă de sprijin sau de suplinire a grupului
familial).
Prin aceasta definitie educaţia familială desemneaza un câmp de practici parentale, de cercetari şi de intervenţii
care privesc familia în diversele sale functii educative, cuprinzand în acelasi timp şi sensul restrans de activitate
educativă a familiei.
Pentru a sprijini educaţia familială se iniţiază programe de formare a părinţilor sau a familiei în întregul ei.
Aceste programe sunt forme de educaţie a părinţilor sau de formare parentală ( ceea ce presupune pregătirea
pentru calitatea de părinte).
Educaţia parinţilor (formarea părinţilor) desemneaza, aşa cum specifica J.Lamb şi W.A.Lamb(1978, apud
Boutin et Durning, 1994, p.264) o tentativa formala de crestere a constiintei părinţilor şi de utilizare a
practicilor parentale. Unii autori consideră că programele pentru educaţia părinţilor au atât o componenta de
pregătire pentru calitatea de părinte cât şi o componentă de pregătire în a celor care sunt părinţi. De aceea,
acestea se realizează şi în cadrul pregătirii pentru viaţă a tuturor persoanelor. Este firesc ca fiecare individ să
primească prin pregătirea de bază şi cunoştinţe şi abilităţi pentru exercitarea rolurilor parentale Programele
desfăşurate direct cu părinţii au specificitatea lor, pentru că se adresează adulţilor şi urmăresc nu numai
formarea unor valori, modele acţionale şi atitudini, ci şi schimbarea acestora.
Intr-o forma generala se poate considera ca formare parentală orice acţiune educativă de sensibilizare,
invatare, antrenare sau clarificare relativ la valori, atitudini şi practici parentale de educaţie.
Programele de educaţie a părinţilor se refera la acţiuni tintite pentru dezvoltarea cunostintelor, deprinderilor şi
abilitatilor de crestere, ingrijire, educaţie a tinerei generatii.
Putem sintetiza ca educaţia părinţilor este o forma de intervenţia asupra părinţilor în favoarea educaţiei
copiilor lor. Educaţia părinţilor este un set de masuri educative şi de sprijin care ajuta parinţii pe urmatoarele
dimensiuni:
2
 a. Înţelegerea propriilor lor nevoi (fizice, sociale, emoţionale şi psihologice);
b.Cunoasterea şi acceptarea nevoilor copiilor lor ;
c. Construieşte punţi de legătura intre părinţi şi copii.

Ea presupune şi crearea unor reţele de servicii de sprijin aparţinând comunitaţii locale şi care ajută părinţii şi
familia să folosească serviciile existente şi să se implice în viaţa comunităţii.
Ca proces educaţia părinţilor este un proces de durată ale carui metode şi strategii depind de stadiile diferite
ale ciclului vieţii. Este o formă de educaţie pentru adulţi. Ca abordare, se refera la rolurile individuale şi la
interrelaţii prezente şi viitoare. Ea isi centează preocuparile pe domeniul cognitiv şi cel decizional şi se ocupa în
principal de sarcinile şi faptele educative ale părinţilor.
Spre deosebire de alte forme ale interventiei asupra părinţilor ea se adreseaza tuturor părinţilor, fara
discriminari şi acopera toate raspunsurile, activitatile, competentele care se leagă de educaţie în cadrul
familiei.
Scopul ei nu vizeaza schimbarea valorilor cu care operează familia ci ea incearca sa creasca, la toti membrii
comunitatii, competentele şi abilitatile educative. Scopul educaţiei parinţilor este sa sprijine parinţii sa-şi
dezvolte priceperile parentale şi increderea în propriile forţe şi sa imbunataţească capacitaţile lor de a ingriji şi
sprijini proprii copii. În acelaşi timp educaţia părinţilor este o formă de interacţiune umană bazată pe schimbul
de idei, experienţe şi modele parentale. Deşi vorbim de multe ori despre şcoala părinţilor, educaţia părinţilor
este mai mult decât o simplă şcoală. Părinţii se formează împreună şi învaţă să se descopere pe ei ca peersoane
care se pot schimba, în relaţiile cu proprii copii.
În cadrul educaţiei părinţilor este analizata legatura existenta intre funcţionarea parentală şi funcţionarea
rolurilor copilului în familie urmarindu-se creşterea calitatii parentale.
În această lucrare ne vom referi numai la programele de educaţie a părinţilor deja stabiliţi, adică acelea care se
adresează părinţilor de la naşterea copiilor lor, în perioade diferite şi care sprijină procesul educativ din familie.
Activitatile angajate se inscriu în principal în perspectiva prevenirii problemelor de viaţă.
Educaţia părinţilor este deci:

- O educaţie „a educaţiei copilului”

- O educaţie a adulţilor
- Un studiu asupra cresterii şi dezvoltarii copilului
- O formare de abilitati de comunicare şi de analiza a acestora
- O creştere a competenţelor în educaţie în general;
- Un examen cognitiv al sarcinilor secventiale a părinţilor în
creşterea, dezvoltarea şi educarea copilului.

3. Legaturile dintre teorie,

acţiune şi cunoastere în educaţia părinţilor
Scopul tuturor demersurilor initiate de educaţia părinţilor este instalarea unei schimbari care se manifestă fie la
nivelul atitudinilor (deci în câmp mental, opinii şi judecăţi de valoare) fie la nivelul comportamentelor (deci
în campul interventiilor care se leaga atunci când doua sau mai multe persoane interactioneaza).
Pentru a obtine schimbarea se pun în miscare instrumente tehnice şi materiale, precum şi un referenţial teoretic.
Astfel, instrumente ca: „grila de analiză a comportamentelor” (grila ce propune spre analiza comportamente
uzuale din familie) se leaga de curentul teoretic behaviorist iar „incidentul critic” (se aduce în discutie o
situatie critica, un incident spre rezolvare) sau „crearea de povestiri” (elaborarea unor povestiri care descriu
existenţa de zi cu zi, simplu sau prin metafore sau modele), de curentul umanist.
Orice intervenţie poate fi de domeniul cunoasterii sau al actiunii. Educaţia părinţilor este o intervenţie care
poate să se refere la acţiunea directă sau la cunoaştere. Este o intervenţie de cunoaştere atunci când un agent
socio-educativ sau un părinte, se plasează intr-o perspectiva de intervenţie educativă şi se pune în situatia de
cercetare. În situatia de cercetare, intervenantul pune întrebări, studiază nevoile interlocutorului caruia ii este
destinata acţiunea, prospectează sistemul de valori al persoanelor (familii, scoli, grupuri de profesionisti, etc.)
carora li se dedica acţiunea, formulează ipoteze, le confirmă sau infirmă, pentru a ajunge la nişte concluzii şi a
3
decela enunţarea unei legi. Aceasta lege, poate avea numai valoare locala, dar aduce date noi despre experienţă
şi acţiune.
Educaţia părinţilor este de domeniul actiunii daca acelasi intervenant fie ca e un profesionist fie un părinte,
intreprinde o acţiune pentru care defineşte strategii precise concretizate în teren în instrumente.
Astfel, un profesionist (formator), poate avea ca proiect de acţiune sensibilizarea tinerelor mame relativ la
relatia adult-sugar. Sarcina sa constă în a investiga caracteristicile grupului caruia i se adreseaza, a alege
suportul adecvat pentru a concretiza acţiunile şi a raspunde nevoilor grupului. Poate alege o activitate de grup
prin tehnica incidentului critic sau a povestirilor. Va evalua apoi impactul interventiei prin recurgerea la un
instrument cum ar fi chestionarul de atitudini educative.
Daca intervenantul este un părinte, proiectul său de acţiune poate fi iniţierea copilului cu limbajul oral şi scris,
pentru a le stăpâni adecvat în afara orelor şcolare. Sarcina părintelui este de a investiga interesele copilului,
nevoile sale, capacităţile, în aşa fel incat să-i propună activităţi care să-i asigure succesul. Activitatile trebuie sa
fie pozitive şi recompensatoare, să-l incite pe acesta să continuue. Dupa ce face inventarul capacitatilor şi
intereselor copilului, părintele poate sa-şi construiasca instrumentul de acţiune. Poate alege o poveste şi apoi,
parintele impreuna cu copilul experimenteaza instrumentul respectiv. Pentru a evalua stadiul impactului
intervenşiei sale, adultul poate folosi o broşura axata pe prelectura sau pe prescriere. Prin urmărirea imaginilor
el realizeaza cât de mult s-a implicat copilul, cât a inteles şi cât a reţinut.

4. Justificarile educaţiei părinţilor

În literatura de specialitate exista preocuparea de a găsi acele argumente care să sprijine existenţa programelor
de educare a părinţilor. Aceste teze pornesc de la intelegerea părinţilor ca responsabili principali de creşterea
şi dezvoltarea iniţiala a copilului precum şi de la cerintele sociale crescute în favoarea unei constientizari şi
organizari a influenţelor parentale. Putem astfel enumera urmatoarele argumente în favoarea formării părinţilor
prin programe educative adecvate:
- Informarea. Părinţii doresc sa se informeze asupra dezvoltarii copilului lor şi asupra
rolurilor educative pe care le au;
- Achiziţii necesare. Exista suficiente informatii şi competente utile care pot fi
sistematizate pentru a fi transmise părinţilor;
- Calitatea relaţiilor, Implicarea părinţilor în educaţie imbogateste calitatea relatiilor
interindividuale în comunitate;
- Completarea acţiunilor cu copiii. Lucrul cu părinţii amplifica rezultatele obtinute în
activitatile socio-educative desfasurate cu copiii în scoala sau în alte institutii
educationale;
- Emanciparea adulţilor. Educaţia părinţilor favorizeaza emanciparea adultului şi
copilului în interdependenţă şi activeaza autonomia, îmbogăţeste personalitatea ,
încurajeaza maturitatea prin dezvoltarea responsabilităţilor sociale;
- Situaţii de criză. Părinţii devin parteneri cu precădere atunci când copilul manifesta
tulburări afective sau de alta natura;
- Prevenirea situatiilor problemă/riscurilor în educaţie şi dezvoltare nu este decât
recunoasterea importanţei rolului pe care il au părinţii şi faptului ca trebuie sprijiniţi ca să
il joace;
- Sprijin pentru traiectul şcolar. Studiile demonstreaza eficacitatea educaţiei părinţilor
în special în ceea ce priveste traiectul şcolar al copilului;
- Descoperire de sine. Educaţia părinţilor este o forma de perfecţionare a adultilor şi de
conectare a lor la cunoastere şi descoperire de sine;
- Legătura dintre generaţii. Activitatile desfasurate cu părinţii sprijină şi flexibilizează
legăturile dintre generaţii;
- Actualizarea educaţiei. Educaţia părinţilor ajuta parteneriatul educaţional şi
respectarea drepturilor copilului realizând puntea necesara intre tradiţie şi modernism în
educaţie.

4
Prin intermediul unor programe structurate pentru adulţii, educaţia părinţilor îşi propune să formeze şi să
schimbe comportamentele parentale în aşa fel încât fiecare părinte să se apropie de ceea ce putem denumi “un
părinte bun” şi să influenţeze stilurile parentale pentru a oferi ocaziile cele mai eficiente dezvoltării copilului.

B. Componentele de bază ale programelor şi

structura unei unităţi de intervenţie sau a unei sedinţe de formare

1 Ce este un program pentru părinţi

Vom urma în continuare pas cu pas drumul pentru a înţelege elementele fundamentale ale unui program
educaţional care se adresează părinţilor. Vom începe prin a defini ce înţelegem prin acest tip de program.
Am precizat până acum că părinţii simt nevoia să işi dezvolte competenţele şi expertiza. Chiar au nevoie să fie
sprijiniţi pentru a îşi identifica această nevoie. În primul rând părinţii au nevoie să inteleaga şi să actioneze cât
mai adecvat legat de comportamentele copiilor lor la vârste diferite şi în fiecare stadiul de dezvoltare.
De aceea educaţia părinţilor trebuie realizată în primul rând pe direcţia informării şi formării
deprinderilor parentale, competenţelor şi atitudinilor parentale eficiente.

Ce trebuie să ştie părinţii ?

- Creşterea copiilor poate fi dificila, frustrantă dar dacă e sprijinită poate deveni placută şi
motivantă pentru părinţi. Părinţii care se bucură de copiii lor în general, nu fac o muncă din meseria de
părinţi. Pentru a creşte un copil este important să te simti bine “şi tu” ca părinţi, să nu consideri că faci
o corvoadă şi să simţi că este placut şi folositor fiecare moment de viaţă.
- Tot atât de important este să amenajezi spatiul copilului pentru a face viaţa mai putin
stresantă, atât pentru el cât şi pentru părinţi.
- Perioada de vârsta cuprinsă intre 1 şi 5 ani este un timp crucial pentru o intervenţie adecvată în
devenirea părinţilor “ca părinţi”. Dacă nu există suficiente informaţii despre cum se creşte copilul, apar
de multe ori aşteptări nerealiste care pun relaţiile dintre copil şi părinţi intr-un start prost.
- O mulţime de probleme apar şi din lipsa de informaţie privind problemele sexuale ale copiilor.
De multe ori copilaria normala este inteleasa de unii părinţi ca o “deviere” şi acestia il sprijină pe copil
să creada ca părţi ale corpului lui sunt rele sau ruşinoase.
- Teama exagerată de boli şi accidente devine de multe ori o adevarata paranoia la unii părinţi.
De aceea toti părinţii au nevoie de informaţii adecvate pentru a afla cum creşte şi cu ce probleme se
confruntă orice copil.

Programele sunt unităţi complexe de informaţii şi capacităţi care se transmit părinţilor. Aceste unităţi sunt
impărţite în şedinţe de durate egale în care, specific pedagogiei adulţilor, participarea şi interacţiunea între
formatori şi beneficiari sunt la loc central.
Aşa cum am mai precizat sunt trei modalitati prin care putem sprijini părinţii:
• Oferire de informaţii
• Formare şi schimbare a deprinderilor, competenţelor şi abilităţilor
• Organizarea unor grupuri de sprijin

2.Un curriculum

5
Un curriculum de formare al părinţilor trebuie să se poata adresa unei populatii cu persoane foarte diferite
din punct de vedere educaţional şi intelectual. Este o cantitate de informaţii de bază pe care trebuie să le
cunoasca toti părinţii. Trebuie să conţina mai multe unităţi de învăţare, în cadrul unor module, la care trebuie
identificate şi explicate strategiile şi dinamica de derulare. Principala cerinta fata de pogramul de
formare/educare a părinţilor este ca el să fie eficient şi să se poata masura în rezultate apropiate şi pe termen
lung (departate) .Rezultatele apropiate se refera la ceea ce insusesc părinţii, la opiniile modificate şi la
schimbarea practicilor educative intr-un sens pozitiv. Rezultatele departate se refera la imbunatatirea colaborarii
dintre şcoala şi familie şi la copii crescuti mai bine, mai eficient, cu rezultate mai bune în scolarizare şi
socializare.

Program - Modul– Unităţi de învăţare

Obiective – Strategii - Rezulate aşteptate

Fiecare sesiune/unitate de învăţare trebuie să să fie insotita de explicatiile formatorului, referitor la obiectivele
urmarite.
În general, prima sesiune este cea care se adreseaza cunoasterii grupului şi nevoilor fiecarei persoane care il
formeaza. Este sesiunea în care se pun bazele unei relaţii intre formator şi grup şi relatiilor dinamice intre toti
beneficiarii.

3. Formatorul -
competenţele necesare
Programele de informare, consiliere şi formare a părinţilor pot fi realizate de o serie diversa de profesionisti care
lucreaza sau au legatura cu familia şi copiii. Intervenţia socio-educaţională este realizata de mai multi
profesionisti, în programe diferite, în tari diferite şi dupa resursele existente. În general se face apel la:
- consilieri psihopedagogi,
- asistenţi sociali,
- psihologi educaţionali,
- psihologi în domeniul medical şi cel educaţional,
- profesori special pregatiţi,
- profesorul itinerant/ consultant sau profesorul resursă
-etc.
Orice formator în acest domeniu necesita o serie de deprinderi şi competenţe generale cum ar fi cele de:
- comunicare,
- negociere,
- rezolvare în grup a problemelor,
- construire de probleme,
- proiectare de soluţii alternative,
- creativitate în discurs şi soluţii alese,
- decizii rapide şi responsabile luate împreună cu
beneficiarii.
- etc.
Unii autori consideră chiar ca un formator al părinţilor /intervenant trebuie să aibe inainte de toate
deprinderea de a conduce în mod democratic un grup de discutii impreuna cu capacitatea de a comunica şi de
a accepta, de a respecta şi a intelege părinţii în efortul lor cinstit, dar care nu este intotdeauna constructiv, de a
creste proprii copii fericiţi şi eficienţii în viaţă. ( Abidin, 1982).
Este foarte important ca pe lânga fiecare institutie să se stimuleze activitatea voluntară a unor părinţii sau
membrii ai comunitatii care să colaboreze cu profesioniştii. Există o tendinţă generală de organizare a echipelor
de profesionişti în echipe pluridisciplinare care să funcţioneze după regulile grupului în planificare, acţiune şi
decizii. Pentru conducerea acestor echipe se fac recomandări la schimbarea rolurilor dintre diferitii profesionisti
6
în functie de deciziile necesare şi de tipul de activitate analizată. Pentru că fiecare adult este important în viata
copilului, în activităţile de influentarea a familiilor este necesar să fie folosiţi mai multi profesionisti şi fiecare
să fie considerat la fel de important.

Formatorul/facilitatorul unui program pentru părinţi trebuie să fie o persoana care iubeste şi înţelege părinţii.
Trebuia să fie caracterizat de intelegere, empatie şi respect. Ca orice leader trebuie să aiba cunostinte în
dezvoltarea şi cresterea copilului şi în instruire sau predare-învăţare. Să citeasca şi să se puna la curent cu ce
este nou. Să fie relaxat şi flexibil în activităţile sale. Nu este obligatoriu să fie părinţi dar, trebuie să cunoască şi
să folosească experienţe personale din propria familie şi să îşi aminteasca permanent ca învăţa din felul în care
interacţioneaza cu părinţii din grup.
Referitor la atitudinea pozitiva a formatorului, acesta trebuie să-şi insuşeasca credinţa ca părinţii, chiar atunci
cănd greşesc, nu o fac cu o intenţie rea, ei depun efortul de a-şi ajuta copiii. Aceasta inseamnă ca ei doresc să-şi
creasca copilul în aşa fel incât să fie fericit şi productiv. Mai departe este necesar ca formatorul să inţeleagă că
diferenţa dintre parinţii care au succes în educaţia copiilor lor şi cei care reuşesc mai puţin este dată de
frecvenţa, consecvenţa sau eficienţa şi intensitatea cu care işi folosesc deprinderile parentale. Practica dovedeşte
ca există tehnici de lucru care pot fi comune tuturor parinţilor dar, diferenţele în cadrul programelor vin din
traditii, medii culturale, personalităţi şi chiar experienţe de viaţă diferite. Cel mai important instrument de
schimbare al părinţilor este atitudinea formatorului fata de beneficiarii săi.
Principalele preocupări ale unui Program sunt educaţia părinţilor şi rezolvarea problemelor, nu gasirea
vinovatilor sau schimbari spectaculoase de caracter. Parinţii trebuie respectaţi şi acest respect se reflectă intr-o
reacţie nondefensiva la adresa lor atunci când sunt provocaţi de conţinutul programului sau de metodele
propuse.
O maniera democratica de conducere a grupului facilitează parinţilor insuşirea deprinderilor practice propuse
de program şi le creaza încrederea în propriile forţe şi în proprii copii.

4. Coordonate comune programelor pentru părinţi

Aşa cum am mai precizat, primele programe care s-au adresat ţintit părinţilor (Programe educaţionale pentru
părinţi) au fost eleborate şi derulate în special în favoarea copiilor ce provin din medii defavorizate social.
Experienţele întreprinse au dus la o varietate şi diversitate foarte larga a abordarilor şi solutiilor propuse.
În aceasta diversitate de abordări există o serie de puncte de vedere şi optiuni comune programelor pentru
părinţii defavorizati socio-economic Trei coordonate sunt comune tutoror acest programe necesare:

1. Momentul optim al intervenţiei,

2. Agentii intervenţiei,
3. Tipologia activitatilor necesare.

1. Momentului de intervenţie. Orice program trebuie să debuteze foarte devreme/timpuriu, încă de la

naşterea copilului şi să continuie în primii ani de viaţă. Un concept care se leaga de intervenţia timpurie este
prevenirea. Se insista asupra importanţei de a actiuna inainte de a apare dificultăţi ale copilului şi o dată cu
ele conduite inadecvate ale anturajului. Un argument în acest sens este dat de studiile care demonstrază că
succesiunea eşecurilor dezvoltă la copil:
- un sentiment de inferioritate,
- reactii negative în fata învăţarii de tip pedagogic,
- dezvoltarea şi consolidarea comportamentelor inadecvate,
- chiar pierderea plasticităţii structurilor cerebrale.

2. Agentii intervenţiei. Educatorii, profesorii, lucratorii sociali, psihologii, logopezii pot fi agentii şi animatorii
ai intervenţiei. În acelasi timp s-a demonstrat ca acesti profesionisti risca să-şi perceapă gresit acţiunea dacă nu
intră în legatură cu familia şi nu se integrează mediului familial pentru programele de învăţare propuse. De aici
reise importanţa ce trebuie acordata formarii părinţilor şi participării acestora la propria lor formare.
7
Studiile lui Rondal şi Seron, 1982, Bronfenbrenner, 1977, Heber, 1977, Perrez,1980, Pourtois,1984, (apud
Pourtois, 1996, p.249) arată că este obsolut necesar să implicăm părinţii pentru că:
- părinţii sunt sensibili şi apţi să-şi insusească competenţele necesare unui program;
- rezultatele sunt superioare dacă mama şi tata, ca şi alte persoane din familie(anturajul copilului)
participă activ la învăţare;
- referitor la dezvoltarea limbajului la copil, achizitia în mediul obisnuit de viata, faciliteaza transferul
dintr-un mediu în altul. Repertoriul verbal astfel constituit este mai funcţional decât cel achizitionat intr-
un cadru formal închis, un centru de învăţare specializat.
- noţiunea de prevenire persupune implicarea şi sensibilizarea părinţilor
- conceptul de „intervenţie continuua” la copilul de la 0 la6/7 ani, necesită neapărat intervenţia adecvată
a părinţilor.

3. Activităţile de intervenţie. Se vorbeste de trei categori de activităţi pe care le propun şi le realizeaza

programele de intervenţie asupra părinţilor.
a. Amenajarea mediului de învăţare şi viaţă
b. Observarea copilului
c. Intervenţia propriu-zisă
Amenajarea mediului. Mediul în care se desfăşoară un program trebuie să favorizeze şi să mentină învăţarea.
Est vorba de spaţii, situaţii de comunicare, alegerea materialului educativ, stimularea şi intărirea
comportamentelor etc.
Observarea copilului Să-i inveti pe părinţi să-şi observe copilul, să-i evalueze capacitaţile nu este prea usor.
Dar, examinarea copilului se face cel mai eficient în propriul lui mediu de viata. Există actual foarte multe
instrumente la indemana părinţilor pentru a observa dezvoltarea copilului.
Intervenţia propiu-zisa. Implică formarea părinţilor, punerea în mişcare a programului şi supervizarea
acestuia. Din acest punct de vedere este nevoie de competenţe noi ale personalului şi de o mare disponibilitate.
Părinţii trebuie să vadă şi să inţeleagă, indiferent de strategiile de lucru folosite în program, ca deprinderile
recomandate se folosesc intr-un mod deschis şi flexibil. Dacă copiii lor manifesta schimbari în reacţiile şi
comportamentele lor este necesara incurajarea unor explicatii corecte. Astfel, programul adresat parinţilor nu
trebuie să intenţioneze transmiterea unor metode “total noi” sau au unor soluţii unice de crestere şi educare a
copiilor ci, un efort făcut impreuna cu alţi părinţi de trasare în comun a unui set de cunoştinte comune şi
stiintifice potrivite în acţiunile practice de zi cu zi.

5.Principiile de elaborare a programelor

Proiectarea programului respecta o serie de cerinţe de bază referitoare la modul de construire al acestuia, şi
atitudinile mentale necesare formatorului în raport cu adultii inclusi în program ( Abidin, 1982).
Primul dintre aceste principii se refera la faptul ca nu există o singura cale, un singur mod de creştere şi
educare a copiilor. Un argument am prezentat mai sus, legat de perspectivele teoretice: există numeroase şcoli
psihologice şi strategii pedagogice care studiază aceste lucruri, dar niciuna nu poate să răspundă la toate
intrebările ridicate de procesul educativ. Tocmai inţelegerea şi acceptarea acestei variaţii de soluţii este un pas
spre flexibilitate şi găsirea practicilor optime.
L.Wentzel (1996) recomanda în elaborarea, construirea unui program de formare pentru părinţi respectarea
urmatoarelor principii de ordin general:
1. Observarea copilului
2. Indiferenta
3. Pozitivismul
4. Realismul.
Aceste principii se pot adapta oricărui program. Le vom descrie astfel:
1. Observarea copiilor cere urmarirea ca scop a deprinderilor de observare a propriului copil. Părinţii pot
învăţa şi intelege foarte multe dacă sunt incurajati să observe copilul permanent.
2. Indiferenta fata de anumite reactii şi comportamente ale părinţilor sprijină procesul de schimbare a acestora.
8
Unii părinţi sunt ostili şi dificili în colaborare. De multe ori experienţa ne învăţa ca acestia învăţa cel mai mult
în sesiunile de formare. Pot deveni chiar un sprijin pentru că provoacă la găsirea soluţiilor optime. Pentru astfel
de părinţi se foloseste “principiul indiferentei” sau “ignorarii” pentru a elimina distanţele şi ale da timp să se
apropie de scopul programului.
3. Pozitivismul se manifestă atît faţă de părinţi cât şi faţă de problemele cu care se confruntă aceştia. Nu
trebuie să uitămi ca părinţii care se poarta abuziv cu copiii lor au fost la rândul lor abuzati când erau copii. Ei
cred ca pedeapsa şi mustrarea continua sunt necesare pentru ca aşa au crescut şi ei. Intr-un program normal care
promoveaza respectul copilului şi nonviolenta probabil ca le va fi dificil să se adapteze. Poate fi prima data în
viaţa lor când sunt tratati pozitiv şi incurajati fara a fi negaţi saui respinsi.
4. Realismul în tratarea oricarei probleme.
O alta idée importantă este să se porneasca de la faptul ca nu există părinţi perfecti şi ca a greşi este omeneşte.
De aceea e necesar să îi învăţăm pe părinţi să îşi împartăşească experienţele şi temerile pe care le au.

6. Metode de antrenare
a părinţilor în programul de educaţie

Toţi practicienii ajung să determine aceeaşi nevoie iniţială: antrenarea eficientă a beneficiarilor, adică a
părinţilor.
Majoritatea programelor actuale merg pe linia unei orientari centrate pe beneficiar, intr-o viziune
psihologica umanista şi pozitiva, emotională dar şi de tip rational, comportamentalistă.
Aşa cum am specificat şi în alte capitole, acţiunile sunt interdisciplinare, se adreseaza atat insusirii unor
informaţii cat şi formării unor capacitati, deprinderi, abilităţi şi atitudini.
Abordarea tehnică de tip psihologic se impleteste cu proiectarea, planificarea şi organizarea pedagogica
intr-un context constituit social.

Printre cele mai cunoscute şi eficiente metode de participare a părinţilor în programele de educaţie parentala
enumeram urmatoarele:
- Observarea şi discutarea în grup mic a comportamentelor parentale cotidiene şi particulare în situatii
deosebite.;
- Discutarea faţă în faţă a problemelor;
- Culegerea de informaţii asupra activitatilor copilului, asupra dezvoltarii şi problemelor care pot
interveni, prezentate în forme didactice şi ludice;
- Tehnicile autoscopiei care implica analiza propriilor experienţe sociale şi reflecţia asupra lor
- Crearea de poveşti pentru copii pornind de la propria experienţa
- Tehnica incidentelor critice care foloseste analiza evenimentelor şi a situaţiilor problema prin prisma
solutiilor găsite
- Atelierele de creatie în care părinţii îşi exprima personalitatea şi în acelasi timp gasesc solutii pentru a
se implica mai mult în cresterea şi educarea propriilor copii.
- Părinţi pentru părinţi, părinţi care conduc anumite secţiuni, şi crearea reţelelor de părinţi care se
sprijină reciproc.

7. Model de organizare a unui program educativ cu părinţii

Vom prezenta în continuare cum se desfăşoară şi metodele folosite în structurarea unor programe care constau
în intalniri/ateliere de lucru cu părinţii cu scopul de a-i informa şi forma:
- La aceste şedinţe pot participă părinţi diferiţi sau familii (mame şi tati) diferite.
- Un asemenea program parcurge 10-12 şedinţe/sesiuni.
- Se desfăşoară la centrul local pentru părinţi sau la un centru comunitar/de resurse.
- Fiecare şedinţă are 1-2 ore.

9
- Prima şedinţă este destinata cunoasterii intiale/intercunoaşterii şi familiarizarii cu obiectivele programului
urmarit.
- Ultima şedinţă trebuie să permita evaluarea intregului proiect de catre părinţi şi neaparat să foloseasca
autoevaluarea acestora.
- Fiecare şedinţă este tematică în funcţie de obiectivul central/general al programului educativ. De exemplu se
pot face programe despre creşterea şi dezvoltarea copilului şi despre intervenţia educativa în urmatoarele
domenii: comportamente, comunicare, exprimarea sentimentelor, limbaj, dezvoltarea structurilor cognitive,
achizitia abilitatilor psihomotorii, imaginea de sine, etc.
- Fiecare temă sau modul este bine să cuprinda 1-2 sesiuni sau unităţi de învăţare pentru a antrena părinţii
efectiv în învăţare şi exersare.
- Este bine ca după fiecare întâlnire părinţii să aibă teme pentru acasă.

Demersul/derularea unei şedinţe:

Pentru prima sesiune:
1. Părinţii trebuie invitati să se prezinte unul altuia şi fiecare să spuna ceva despe sine şi copiii săi. Aceasta
prima şedinţă se denumeşte "spartul gheţii"pentru că asigură intercunoaşterea şi deschide posibilitatea
colaborării.
2. Conducatorul sesiunii (Consilierul/asistentul/psihologul/logopedul) prezintă părinţilor o inregistare video
despre creşterea, dezvoltarea şi educaţia copiilor la care face referire programul respectiv. De exemplu pot fi
folosite filmele UNICEF "Dezvoltarea copilului de la 0 la 7 ani ( 1997)" sau "Dezvoltatea practicilor incluzive
în şcoala romaneasca".(1998)
3. Părinţii sunt invitati să formuleze o serie de impresii şi întrebări.
4. Au loc discuţii intre părinţi, pe perechi şi grupuri mici, pentru a analiza solutii educative la problemele
educative ridicate de materialul prezentat, sau legat de experienţa personală.
5. Analiza în grup largit a solutiilor gasite pe grupuri mici. Pentru valorizarea părinţilor care participă la discuţie
este bine ca ideile lor să fie scrise şi chiar din ele să se elaboreze materiale de sprijin pentru activităţi viitoare.
6. Părinţii pot lucra impreuna o tema noua sau pot completa anumite caiete de activitate. Un exemplu în acest
sens sunt caietele propuse de Terrisse, (1985, apud Terisse, B., şi Pineault, C., în Portois, J.,P., 1996, p.174). Ele
se refera la temele de lucru din cadrul programului ce se adreseaza dezvoltarii practicilor parentale şi cuprind ca
etape:
- Observarea comportamentelor (învăţare, comunicare,etc.); reactiile părinţilor;
reactiile copiilor; contextul/mediul.
- Evaluarea comportamentelor, contextului, de catre fiecare părinţi, apoi
discutia asupra acestei evaluari a fiecarui participant cu ceilalti părinţi ai grupului
(schimb de valori educative)
- Alegerea celei mai potrivite interventii educative pentru fiecare părinţi.
- Evaluarea acestei alegeri de catre ceilalti părinţi ai grupului în cadrul unui
brainstorming (schimburi intre părinţi la nivelul intervenţiei educative şi
antrenarea achizitiilor de abilitati educative, în special pentru părinţii cu copii
aflati în situatii dificile)
7. Analiza în grupul mare a interventiilor propuse de părinţi
8. Distribuirea de brosuri, pliante, informaţii scrise. Acestea pot fi produse anterior de formatori sau realizate de
părinţi ca temă pentru acasă, sau pot fi rezultatul sedinţei respective. Putem recomada lucrarea românească
“Consilierea familială “(2001, Şoitu, Vrasmaş, Păun) unde există o varietate de broşuri utile transmiterii
informaţiilor necesare pentru părinţi

8. Indicatorii de evaluare
în programele de educaţie familiala

10
Goodwin şi Driscoll (1980, apud Portois, 1996, p.177) consideră, în ordinea importanţei, urmatorii indicatori ca
utili în evaluarea efectelor pe care le au programele în domeniul educaţiei familiale:
- Frecventa participarii părinţilor la intalnirile propuse de program precum şi numarul de materiale
distribuite sau solicitate de părinţi;
- Nivelul de satisfactie referitor la programul desfasurat evaluat la părinţi;
- Schimbarile în atitudini şi practici educative în raport cu ceea ce
constituie adaptarea şi performantele copilului;
- Cunostinţele şi abilitatile insusite de părinţi;
- Achizitiile copiilor a caror părinţi au urmat regulat un program de
educaţie parentala.
La aceasta lista, Pourtois, B.(1996,p.178) adaugă:
- Modificarile imaginii de sine la părinţi, a reprezentarii despre sine în termeni de competenţe
educative.

9. Indicatorii în alegerea unui unui program

Datorita diversitatii programelor şi disparităţii abordarilor teoretice este dificil de facut o opţiune practică.
Pentru alegerea unui program se au în vedere o serie de caracteristici şi o lista de criterii care le diferenţiază.
Criteriile dupa care se poate analiza şi alege un anume progam pot fi urmatoarele:
1. Bază explicativa şi argumentele de ordin ştiinţific. Dacă programul are sau nu o teorie la bază:
De exemplu, Lambert, Rondal şi Seron (1982, apud Pourtois, 1996, p.248) gasesc ca există doua abordări în
ceea ce privesc programele de limbaj: Pozitia punctuala şi pozitia de dezvoltare. Abordarea punctuala este
functionala. Ea cauta în exclusivitate utilitatea şi eficacitatea. Ordinea achizitiilor şi contextul cognitiv nu au
importanţa. Trebuie gasită empiric, o metoda care să serveasca rapid comunicarea copilului cu ceilalti.
Abordarea de dezvoltare, se bazeza pe teoriile care expliciteaza achizitiile copilului normal. Scopul sau este
cercetarea unui cadru teoretic general sau fundamentele cognitive ale limbajului. Prima abordare este criticata
pentru ca nu face apel la structurile ierarhice ale conduitelor individuale şi nu ia în considerare dezvoltarea
cognitiva generala în învăţarea limbajului. A doua este criticata pentru ca se bazeaza pe reguli generale şi nu
lasa loc diferentelor individuale. Aceste programe nici nu au fost evaluate. De aceea autorii mentionati propun
ca orice program de intervenţie să fie elaborat tinand seama de ambele abordări.(în complementareitatea
orientarilor)
2. Evidentierea tipului de model educativ. Dupa ce model educativ functioneaza programul? Dacă luam în
considerare acest criteriu vom tine seama dacă teoria de la bază programului este:
a.- Behaviorista. Demersul comportamentalist, analizeaza comportamentele şi conditiile de mediu,
defineşte clar procedeele de acţiune, conditiile de aplicare şi face o evaluare permanenta a obiectivelor
fixate la inceput. Majoritatea programelor scot în evidenta şi urmaresc construirea unor comportamente
adecvate rolurilor parentale. Dezvoltarea practicilor de crestere, educare şi ingrijire constituie o
componenta obisnuita în programele care se adreseaza familiilor cu copii.
b.- Curentul umanist.Aceasta abordare postuleaza ca omul poseda în el potentialitati pe care mediul nu
i-a permis intotdeauna să le dezvolte. El este capabil să aleaga şi să fie responsabil. De aceea trebuie să
respectam individualitatea, să abordam pozitiv fiecare persoana şi să responsabilizam participantii unui
program. Şi aceasta componenta este tot mai des intalnita în programele care se adreseaza functiei
educative a familiei.
c.- Conceptia psihosociologica tradusa printr-o cercetare-acţiune
Este un demers care nu accepta schimbari exterioare ci activităţi de negociere intre actorii implicati şi de
autoproducere. Dimensiunea de cercetare a diferitelor programe de intervenţie în favoarea familiilor cu
copii, analiza datelor obtinute şi pornind de aici concluzionarea pentru activităţi ulterioare constituie o
realitate în programele contemporane.
3. Corespondenta intre obiectivele programului şi argumentarea metodico-stiintifica. Care este gradul de
explicitare a obiectivelor propuse de program?
11
Dupa gradul de explicitare a obiectivelor, M. Perez (1980, apud Pourtois, 1996, p.251) imparte programele în
trei:
a. Grupa de programe care nu dau explicatii asupra obiectivelor
urmarite.
b. Grupa care vizeaza obiective de comportament deschise
c. Grupa care prezinta obiective explicite şi detaliate.

4. Complexitatea şi dificultatile pe care le prezinta programul în aplicare lui.

Una din întrebările la care trebuie să raspunda orice program este legata de dimensiunile şi complexitatea să.
Care este gradul de complexitate a programului?
Ne referim la complexitatea pe care o atinge campul intervenţiei şi posibilitatile de atingere a turor variabilelor
prin mijloacele puse la dispozitie. La acest nivel putem vorbi de existenta mai multor optiuni şi modele de ales.
Modelul de eco-sistem a lui U. Bronfenbrenner (1977) ne poate ajuta la examinara acestui nivel de
complexitate. El distinge cele patru sisteme: micro, mezo, exo, şi macro sisteme. Pe care deja le-am prezentat.
Microsistemul se refera la mediul imediat (casa, clasa, etc.). Endosistemul se gaseste de asemenea în mediul
imediat, adica în micro mediu, dar în acest caz, prin intermediul unei entitati superioare se provoaca o
modificare a rolurilor şi comportamentelor persoanelor implicate în relatie. Profesioniostul care lucreaza în
clasa cu un grup de copii se situeaza în endosistem. Mezosistemul este relativ la interactiunile intre mediile
esentiale care contin copilul la un moment dat al existentei lui. Este vorba de un sistem de microsisteme
(familia, şcoala, grupul de varsta). Exemplu: diversitatea contactelor şi relatiilor familiei în comunitate.
Exosistemul contine structurile sociale care exercita influenta în mezosistem. Este vorba de marile instituţii ale
societatii de care depinde bunastarea copilului, bunurile şi serviciile. Intra aici instituţiile care ajuta părinţii să-şi
exercite rolurile inclusiv formarea parentala. Macrosistemul cuprinde structurile sociale la scara culturala
nationala. Este vorba de instituţii, sisteme juridice, educative şi politice. Aici putem gandi la posibilitatea
influentarii şi aparitiei unor noi legi sau a unor noi profesii care să faciliteze sprijinirea părinţilor şi rolurilor lor
în dezvoltarea copilului.

7.2.10. Criticile aduse programelor actuale de educaţie a părinţilor

În urma evaluarilor, în literatura de specialitate sunt aduse şi o serie de critici programelor de formare şi
sprijinire a părinţilor.
În general se aduc trei astfel de critici:
1. Insuficienta lor: Nu le este contestata importanţa dar, se considera ca
nu sunt suficient de complexe şi unele din ele nu tin seama de variabilele
ecologice ale familiei.
2. Deculturarea/deculturalizarea persoanelor. Notiunea de handicap
cultural aduce cu sine şi sentimentul de apartenenta la o cultura inferioara.
Persell(1977, apud Pourtois, 1996, p.253) afirma astfel ca pedagogiile compensatorii constituie un efort
de deculturalizare a persoanelor şi ca acest lucru se face cu pretul unei pierderi de identitate. (Perron şi
Mises,1984, apud Pourtois, 1996, p.253).
3. Neputinţa sau ineficienţa programelor
Desi se remarca dupa evaluari ca progamele de intervenţie aduc puncte pozitive în dezvoltarea intelectuala,
afectiva, motorie şi de limbaj a copilului, criticile vin din aceea ca aceste modificari nu sunt de durata. Cu alte
cuvinte, progresele inregistrate nu ramân definitiv. Se vorbeste, de aparitia unui "sleeper effect"(efect de
adomire) care constă în reaparitia efectelor pozitive pe termen lung. Acest efect poate apare dupa o regresie
temporala (Schweinhart şi Weikart, 1980, apud Pourtois, 1996, p.254).
Argumentele în favoarea programelor vin din nevoile identificate ale familiiei contemporane şi din rezultatele
bune inregistrate în dezvoltarea copiilor în familiile care participă la programele de stimulare şi sprijin.
La aceste critici trebuie adagat şi faptul ca un program poate avea succes numai dacă este acceptat şi sustinut
de beneficiari lui. Pentru aceasta, indiferent de opţiunea teoretica pe care o are la bază este necesar să fie
coerent, de durata, planificat şi organizat clar, beneficiiind de profesionisti.

12
 11. Părinţii voluntari- criterii de selectie .

Derularea programelor de educare a părinţilor şi de rezolvare impreuna a unor probleme educative are nevoie de
sprijinul efectiv şi eficient al beneficiarilor. Este dezvoltat în aces sens conceptul de voluntariat. Echipa de
voluntari-părinţi este principalul sprijin al formatorului. Ea va constitui elementul de presiune pozitiva la nivelul
grupului larg de părinţi şi argumentul cel mai bun de succes. Problema pusa de profesionistii domeniului este de
a gasi criterile de alegere şi selectie a voluntarilor. Redam mai jos o lista posibila de calitati necesare părinţilor
pentru a deveni voluntarii actiunii intr-un program formativ.
(Adaptare dupa Gallagher, Mason, Rossiter, şi Sandison, 1997,p.81)
1. Calităţile esenţiale
- Experienţa pozitiva în calitatea de părinţi
- Locuieste în comunitatea care va fi sprijinita prin programul respectiv
- Este o persoana sanatoasa psihic şi fizic
- Are suficient timp liber pentru a se ocupa de proiectul în derulare
- Este capabil/ă să comunice efectiv şi eficient
2. Calităţi dezirabile
- Are un interes deosebit în acordarea serviciilor de sprijin
- Intelege şi respecta nevoia de confidentialitate
- Cunoaste bine comunitatea
- Nu emite judecăţi de valoare şi nu e preocupat de a judeca
- Este incredintat/a de nevoia părinţilor de a-şi rezolva singuri propriile lor probleme
- Este capabil/ă să accepte responsabilitatea şi grija completarii unor sarcini de lucru
- Are deprinderi şi abilitati de a-i asculta pe ceilalţi
- Este capabil să demonstreze deprinderi de rezolvare a unor probleme şi să foloseasca resursele proprii în a
da informaţii pentru alti părinţi
- Poate realiza legaturi cu agentii educationali diferiţi

12. Structura
unei unităţi de intervenţie/a unei sedinţe de lucru la nivelul unui grup

Fiecare şedinta de lucru are trei parţi importante:

1. Prima parte care cuprinde recapitularea. În aceast inceput care presupune 20-30 minute, se reactualizeaza
cele lucrate anterior sau se prezinta tema de acasa. În acest moment al instruirii, formatorul realizeaza cât de
departe a ajuns cu parinţii, le inţelege opţiunile şi dacă mesajele prezentate anterior au fost inţelese şi insuşite.
În acelaşi timp fiecare părinţi poate să auda şi să vada cum ceilalţi inţeleg şi folosesc ideile prezentate. Când le
sunt impartaşite sentimentele, trăirile şi emoţiile parinţii pot să se motiveze mai uşor pentru a se schimba.
Evident ca fiecare poate reacţiona în mod diferit, pentru unii efortul este mai mare pentru altii este mai mic.
2. Partea a doua de prezentare a continutului nou.. Prezentarea noilor elemente- 30- 40 minute.
Noul subiect luat în discuţie/lecţia noua constituie un moment de flexibilitate şi proiectare în acelaşi timp. Dacă
obiectivele sunt bine concepute, formatorul poate folosi diferite maniere de abordare, legat de momentul
anterior şi de felul cum reactioneaza parinţii. Se poate parcurge materialul propus prin lectura sau prin întrebări
şi răspunsuri. Pedagogic vorbind, este mai eficient şi mai uşor de antrenat un grup de adulţi dacă se pun
întrebări şi dacă se discuta situaţii concrete ca modele ale conţinutului propus. Important este ca metoda
folosita să se schimbe în funcţie de grup, momentul de activare al acestuia şi să fie mereu alta pentru a motiva
prezenţa părinţilor la toate intâlnirile din program.
3. Partea a treia, de consolidare. Antrenarea personala a fiecarui părinţi să-şi expuna părerile şi opiniile
referitor la noile idei prezentate se face prin discuţii. La acest moment al programului, formatorul trebuie să dea
dovadă de toate deprinderile menţionate mai sus şi de empatie şi reflexivitate pentru a conduce eficient

13
intervenţiile verbale ale parinţilor. Sarcina didactica la acest nivel este de a antrena parinţii să relateze cele
spuse în lecţie legat de propria experienţa. Se poate constata ca parinţii nu au inţeles materialul prezentat. Este
necesar să fie inţeles efortul lor şi să se evite judecăţile de valoare sau cele de evaluare. Astfel, expersiile de
tipul este bine, este corect,"nu este corect", " nu ati inteles" sau "nu aveţi dreptate", " nu am spus aşa" trebuie
inlocuite cu "are altcineva o alta părere" sau "este şi acesta un punct de vedere", "mai poate şi altcineva explica
aceste lucruri", etc. În aceasta perioada formatorul trebuie să asculte activ pe ceilalţi, să fie reflexiv, să
valorizeze sentimentele şi trăirile parinţilor ca şi cuvintele pe care aceştia le folosesc. Parinţii şi grupul trebuie
lasaţi să-şi formuleze propriile idei. Formatorul va răspunde la nevoia lor de informaţii dar nu la cerinţa acestora
de a emite judecaţi asupra eforturilor lor sau asupra planurilor lor de acţiune. Aici se conturează unul din
aspectele cele mai dificile ale rolului pe care il are formatorul. Tentaţia de a judeca, în special când se fac
greşeli sau se lucreaza foarte bine trebuie evitata pentru a responsabiliza parinţii şi a evita competiţia negativa

13. Recomadări şi indicaţii de acţiune

Iată cîteva recomandări reieşite din cercetări şi din experienţa profesioniştilor care derulează astfel de programe:
- Formatorul grupului de părinţi trebuie să tina seama ca şi adultii învăţa din modele ca şi copiii.
- Dacă vrem să ii învăţam empatia catre copiii trebuie să fim şi noi empatici cu ei.
- Principiul ignorarii este la fel de important pentru copii ca şi pentru adulti. De aceea va trebui să dati o
atentie putina sau să neglijati anumite declaratii negative sau comportamente dificile care apar în special la
inceputul sesiunilor.
- Ascultarea atenta a declaratiilor pozitive. În contra ascultati cu atentie comportamentele şi declaratiile
pozitive. De aici se vor învăţa foarte multe lucruri.
- Tineti grupul legat de tema. Tineti atentia tuturor pe tema propusa şi în special pe problematica
parentialitatii.
- Rezolvati rezistentele cu delicatete. Nu va angajati în batalii importriva ideilor pe care le au unii părinţi.
- Folositi tehnici informale uneori şi fiti atenti să echilibrati relaţiile din grup.
- Echilibrati discutiile de grup. Este de dorit să existe un echilibru în participarea la discutiile grupului, ceea
ce nu foarte usor.
În prima intalnire se pun bazele acestei colaborari de aceea este important să se stabileasca cu claritate
urmatorele:
1. Să se definitiveze regululile de grup;
2. Să se foloseasca exercitiile care să defineasca locul fiecaruia în grup şi limita de timp în discutii.

La prima intalnire, când “se sparge gheaţa” se stabilieste atmosfera de sprijin şi pozitivism. Aceasta ajuta
părinţii să inteleaga de la inceput ca au aceleasi nelinisti, griji şi frustrari. Multi spun după prima intalnire
”Credeam ca numai mie mi se intampla aşa” Dacă se observa ca unii părinţi vorbesc mai mult şi altii mai putin
se poate folosi ca tehnică: astepti ca cel care vorbeste să faca o pauza şi intervi cu o alta intrebare sau chestiune.
Dacă persista să vorbeasca, poti spune” Mai vreau şi alte pareri, sau “Vom mai avea timp să discutam”, etc.
dacă nu intelege nici aşa poti să ai o discuţie în pauza să spui ca trebuie să ofere loc la mai multi să vorbeasca.
Unii formatori elimina din grup pe vorbareţi, dar nu este o solutie prea fericita, şi oricum nu este una pozitiva.
Mai curând se poate recomanda consilierea ca o alternativă. Dar nu există numai problema vorbaretilor, ci şi a
celor care nu vorbesc de loc. Modul de a privi direct o persoana este o solutie care teoretic trebuie să prindă.
Pentru cei care nu vorbesc, se pot adresa direct întrebări. Sau se pot face discutii separate inainte sau dupa
sesiuni. Ei pot ajuta altfel dacă nu le place să vorbeasca:impart materiale, aseaza lucrurile, etc. Oricum atunci
cînd folosim activităţile scrise, antrenam pe toate lumea.
Cea mai dificilă chestiune se leagă de faptul că de obicei, participanţii sunt părinţii ce nu întâmpină probleme
grave şi convingem să participle mult mai greu mai greu pe cei cu probleme. Pentru rezolvarea acestei chestiuni
este nevoie de colaborarea cu alţi profesionişti şi de răbdare, pentru că fiecare părinţi care participă va fi
implicat numai în măsura în care va observa că ceea ce face este util, deci are rezultate.

14
 14.Avantajele lucrului în grup

Discutiile cele mai productive sunt în grup. Mai productive decat lecturile pentru ca:

1. Este mai putina rezistenta când informatia vine de la egali. Părinţii, în mod particular, nu apreciaza
autoritatea altuia în problemele persoanale.
2. Infoamtia este de mai buna calitate, mai practica şi mia realista decat din carti sau de la un consilier.
3. Informatia primita astfel este asimilata mai repede şi retinuta mai mult.
4. Prin contibutii persoanale particiapntii sunt mia implicate în process şi simt aparteneta.
5. Se realizeaza un sens al conexiunii la grup şi se construieste coeziunea acestuia. Aceasta duce dupa sine
puterea grupului în a influenta schimbaera vietii celor care il alcatuiesc.
6. Cel mai important este ca atunci când contributia este recunoscuta şi acceptata de un grup se antreneaza
stima de sine. Aceasta deschide usa fiecarui participant să dea şi să primeasca mai multa informatie.
7. Este o intelepciune colectiva. Mai multi suntem mai intelepti dacat unul singue. De aceea este important
să se specifice părinţilor ca experienţa lor este exprem de valoroasa.
8. Un grup active elimina presiunea asupra leaderului. Pe de alta parte iscând discutii şi antrenand
experienţe orice formator stie ca va învăţa lucruri noi care ii vor fi de folos în propria formare.
9. Extragand infomatiile de la grup formatorul realizeaza cel mai bun feet-beck. Află dacă informatiile sale
au fost acceptate, înţelese şi aplicate.

Cum vom proceda:

- Intercunoaştere şi coeziune de grup. La inceput vom folosi exercitii pentru a face o coeziune de grup prin
intercunoaştere. Trebuie ca formatoruul să cunoasca numele mic al fiecaruia şi apoi fiecare să cunoască numele
celorlaţi.
- Puneti întrebări. Acestea se fie usoare sis a nu implice eforturi de cautre aprea mari. Fiecare intrebare
deschide practic drumul pentru achizitia informatilor.
- Nu vorbiti numai voi. Faceti pauze. Un momemt de liniste poate parea prea mult pentru un formator caer
doreste să transmita mult informatie dar, este în acelasi timp un spatiu de sedimentare a ideilor primate şi de
gandire asuopra lor. Lasati să fie liniste cateoodata darn u lasati discutiile să treneze şi veniti mereui la subiect.
- Folositi întărirea pozitiva. Incurajati părinţii sa dea atentie pozitiva la comportamentele copiilor pe care le
doresc repetate. Un formator bun face la fel. El spune “Da”, “Foarte bine”. “Imi pare bine ca ati mentioant
asta”, “Este foarte important ce spuneti”, etc. Din când în când complimentati tot grupul pentru ceea ce se
intampla.
- Evitati raspunsurile negative. Poate fi dificil când auziti ca unii părinţi folosesc tehnici de lovire, pedepsele
sau jignirile. Dacă însă ii contraziceti se poate san u mai particiap la grup sau se vor simti ofensati sin u vor mai
fi la fel de sinceri. Şi mia rau ar fii să fiti furioso pe ei sau să deveniti ostili. Energia toata se va duce pe a
pedepsi pe cel care a gresit.
- Când discutiile se opresc, incercati să folosiţi perifrazele şi repetati anumite întrebări. “Cum am mai putea
face”, sau repetarea unei întrebări este o cale buna pentru a reveni intr-o discuţie la topica dorita. Refrazarea
intrebarii poate aduce noi tipuri de informaţii. In plus formatorul se dezvolta ţi el ca profesinist folosind
intrabari diferite pentru a a junge la informaţii.
- Sumarizati. Când discutiile se opresc, dar credeti ca grupul ar mai putea aduce ceva nou faceti o sumarizare a
ceea ce există deja. Puteti spune: “Iată, avem o lista interesantă. Oare ce mai putem adauga la aceasta?”

O varietate de activitiati structurate poate promova discutiile, incuraja persoanele timide şi organiza un grup de
lucru. Cu cât se vor folosi moduri mai interesante de informare şi de implicare cu atât va fi mai interesant şi mai
participativ pentru grup.

15. Exemple concrete: câteva moduri de implicare:

1. Raspunsul în cerc. Puneti o intrebare sau cereti explicarea unei idei de la fiecare.
15
 2. Impartiti în perechi sau grupuri mici. După ce au lucrat aşa particiapntii se intorc în grupul mare şi
rparteaza ce au discutat/facut.
3. Lista. Puneti pe fiecare participant să faca o lista din ceea ce considerati ca trebuie subliniat.
4. Daţi de lucru. Puneti participantii să scrie întrebările de pus şi apoi să le spuna cu voce tare. Puneti doi -
trei să o faca. Aceasta ajuta de obicei în grupurile vorbarete.
5. Jocul de rol este foart important pentru ca scoate la iveala sentimente şi foloseste limbajul corporal. În
plus aduce relaxare şi amuzament. Nu uitati ca la finele fiecarui joc de rol să intrebati pe cei care au
jucat ce au simtit şi să multumiti pentru participare. Jocul de rol poate fi pregatit dar apare şi spontan
când jucati voi rolul unui părinţi.
6. Imagini şi texte. Puteti folosi şi alte modalitati cum ar fi povestiri scrise sau audio sau video.
7. Poveşti. A citi o poveste sau a descrie o scena poate duce la intelegerea unor lucruri şi la distibuirea sau
strangerea unor informaţii.
8. Teme acasă de scris. Cateodata este util să ii puneti pe participanti să citeasca acasa o poveste. Nu uitati
ca unii părinţi pot sa nu citească de loc.
9. Teme de observare.Unii părinţi pot fi ostili ideii de temă pentru acasa dar acest tip de exercitii este
foarte util. Puteti pune părinţii să observe anumite lucruri aceasa, caci aceasta ii face să fie mai implicate
şi să nu uite ceea ce discutati cu ei.
10. O mini-lectura poate fi utila şi efectiva pentru a stimula o anumita topica şi a oferi informaţi de bază.
Puneti texte scurte şi dati timp mai lung discutiilor şi altor activităţi.

16. Metode de grup

Un punct forte al grupurilor de lucru cu părinţii este abilitatea de a rezolva problemele împreuna.
“Maşina” de rezolvare de probleme
Inainte de a incepe “maşina de rezolvat” trebuie să explicaţi bine grupului procedurile de lucru.

1. Identificarea problemei
2. Culegerea informatiilor; grupul participă punând întrebări ca: “Ce ati incercat voi?”, “Ce varsta are
copilul acesta?”,
3. Repetare. Când vi se pare ca s-a inteles care este problema repetati clar datele ei.
4. Brainstorming; important ca nici o idee să nu fie cenzurata. Toti pot emite idei şi toate trebuie
acceptate, indifferent cât de ciundate pot apărea. Ideile se scriu pe tabla sau pe o foaie pentru a fi vazute
de toti. Rolul facilitatorului în Brainstoroming este să incurajeze generarea de idei. Acesta se face cu
întrebări pozitive, ajutătoare, cu respectarea regulilor de mai sus.
5. Selectarea unei tentative de solutii; facilitatorul priveste lista de idei şi selectioneaza ideile sau
combinatiile care se potrives analizei.
6. Evaluare; la intâlnirea viitoare se pun intrebări referitor la aceasta rezolvare. Dacă nu merge repede, se
reface rezolvarea de probleme. Adesea părinţii accepta mai uşor o solutie de la un egal decat de la un
expert. Facilitatorul grupului are responsabilitatea să ghideze grupul pentru a gasi solutii consistente
pentru imbogatirea practicilor dar, pentru multe situatii nu există un raspuns sigur.

Reorientarea cu blâdete. Prietenul crititic

Pot există persoane de tipul “Da, dar..”chiar în eforturile grupului de a lucra impreuna. Aceste persoane pot fi
motivate de următoarele raţiuni:
1. Se simt inadecvat.
2. Nu vor să rezolve cu adevarat problema.
3. Nu cred ca problema este de rezolvat.
4. Cred că “cineva” a impus haos intr-o situatie de viata sau invers.
Pentru aceste persoane empatia trebuie dusa numai pâna la un punct. De aceea se cere acestei persoane clar şi
ferm sa îşii identifice o singură problema, simpla, pe care să o rezolve.

16
Pregatirea unei sesiuni
Facilitatorul unui grup trebuie să fie în acelasi timp preocupat de continutul sesiunii şi de dinamica grupului. În
plus să monitorizeze sentimentele, reactiile şi să aplice materialele. De aceea e bine să se lucreze după un plan
la fiecare sesiune.

Relaxare şi împărtăşire
Facilitatorul poate relaxa grupul şi chair să creeze momente de amuzament împreună. E bine să se foloesescă
exemple din propria experienţă. Este foresc să se şi râdă. E bine ca cel care conduce grupul să fie perceput ca un
om normal nu ca un perfect. Totuşi el trebie să vorbescă despre sine cu măsură, numai cât face pe ceilaţi să se
deschidă.

Stima de sine
Exercitiile pentru stima de sine pot fi foarte utile. Acestea se pot face inaintea unei pauze. Sunt de tipul:
- Schimb cultural:să aduca fiecare ceva de acasa care le caracterizeaza cultura.
- Complimente în cerc; fiecare să faca un compliment colegului asezat pe un scaun în mijlocul unui cerc.
Grupul nu trebuie să fie prea mare ca fiecare să treaca pe acolo.
- Exercitiul mantiei; se pune pe spatele fiecaruia o foaie pe care se scrie ceva dragut şi pozitiv. Particiapnţii vor
purta acestea toata ziua.
- Exerciţiul “Mergi în jurul cerceului”; Grpul este aşezat în cerce. Fiecare îşi aduce contribuţia la discuţie şi
trebuie să spună ceva de tipul:
 Ceva drăguţ făcut de mine
 Ceva răguţ făcut de mine în familie
 Darul pe care l-aş face altora ar fi…
 Cu propria mea putere pot…
 Aş putea de mâine…
 Iată ceva care merge cu copilul meu…
Aceste tipuri de sarcini se pot folosi şi la final de sesiune.

B. Specificul activităţilor de consiliere a părinţilor

1. Consilierea părinţilor
Aşa cum o defineşte Wallis (1978, apud Holdevici şi Neacşu, 2006, p.9) consilierea ca proces este “un dialog în
care o persoană ajută pe alta care are dificultăţi semnificative”. Consilierea părinţilor se adresează crizelor
parentale sau dificultăţilor pe care le au părinţii în indeplinirea riolurilor lor. Aceste dificultăţi devin atât de
importante pentru părinţi încăt ei nu pot să le gestioneze, au nevoie de un sprijin pentru a se înţelege pe ei şi a
găsi resuirsele necesare pentru a rezolva probleme ivită. Sprijinul consilierului vine pe linia dezvoltării rolului
de părinţi dar şi pe linia dezvoltării persaanle a adultului care se găseşte în situaţie, este sprijin pentru luarea
deciziilor, rezolvarea unor crize, autoânţelegere, autocunoaştere şi întărire a imaginjii de sine. “Consilierea
abordează individul din perspectiva modelului prsiholgic şi este adresată persoanei vizând parţial şi roluri
sociale (Holdevici şi Neacşu, 2006,p.9). Dacă există disfuncţii la nivel perosnal şi social consilierea este
procesul care se adresează acestui tip de probleme, pentru a formula în cuplul dintre beneficiar şi consilier cele
mai bune soluţii. Consilierea părinţilor este o consiliere educaţională care se adresează unor adulţi cu roluri de
părinţi. Ea împleteşte latura psihologică cu cea pedagogică şi cea socială. Consilierea părinţilor se înscrie printre
formele de consiliere care se adresează unor situaţii problemă în viaţa socială a familiei şi nu unor stări
patologice. De aceea nu se identifică cu psihoterapia ci cu un proces de formare a unor deprinderi psihosociale.
Deosebirea de psihoterapie este chiar în “sistematizarea etapelor şi componenta psihopedagogică” (Holdevici,
Neacşu, p.18) care caracterizează consilierea. Consilierul orientează beneficiarul către soluţii, nu le oferă, ci
ajută la formarea deprinderilor psihosociale care oglindesc funcţionalitatea rolului de părinţi. Putem considera
17
că este o formă de sfătuire care valorifică beneficiarul, insistă asupra imaginii de sine a acestuia şi oferă empatie
şi respect.
Ca orice activitate de consiliere, consilierea părinţilor are o funcţie proactivă şi una directă de rezolvare a unor
situaţii problemă.

Consilierul părinţilor trebuie să aibă aceleaşi calităţi ca orice consilier (adaptare după (Holdevici, Neacşu,
2006,p.20):
- Capacitatea dezvoltării conştiinţei de sine, identificare
vulnerabilităţilor şi crizelor, găsirea stilului propriu;
- Capacitatea de a planifica intervenţia în favoarea părinţilor;
- Conştiinţa faptului că procesul de comunicare este foarte complex şi
capacitatea de a găsi calea de a transmite informaţii şi altfel decît prin
cuvînt;
- Empatia;
- Capacitatea de a identifica, folosi şi orienta către resursele comunităţii
(servicii, ajutoare, instuţii, etc.)
- Capacitatea de a achiziţiona şi folosi o serie de tehnici, procedee şi
instrumente de adaptare cum ar fi umorul, gândirea logică, altruismul,
etc.
- Creativitate, flexibilitate, inventivitate în relaţii umane şi sociale.

Pentru a deveni eficient în realizarea rolului său consilierul are nevoie de a se asigura că(Corey, 2001, apud
Holdevici şi Neacşu, 2006,p.20):
1. Are propria sa identitate;
2. Se respectă şi se apreciază pe sine;
3. Îşi recunoaşte şi îşi acceptă forţa interioară;
4. Este deschis şi receptiv;
5. Este capabil să ia decizii;
6. Este activ, dinamic, trăieşte experienţa plenar;
7. Este onest, sincer, autentic;
8. Are simţul umorului;
9. Are capacitatea de a recunoaşte greşelile personale;
10. Trăieşte plenar în perzent;
11. Admite, apreciază şi respectă diferenţele culturale, sociale, de gen, de rasă:
12. Este sincer interesat de bunăstarea celorlaţi;
13. Este profund implicat în activitatea sa;
14. Este capabil să stabilească limite adecvate în relaţiile interpersonale (ştie să
spună”nu”)

18
Principalele calităţi ale unui consilier care lucrează cu părinţii sunt legate de capacitatea acestui de a respecta şi
accepta neângrădit beneficiarii precum şi stabilirea limitelor legate de îndeplinirea rolurilor parentale (deşi
poate da exemple, nu dă soluţii ci sprijină găsirea soluţiilor potrivite ). Consilierul trebuie să ştie să asculte şi să
fie empatic. Aşa cum fiecare copil este unic şi fiecare părinţi este unic iar modul lui de acţionare depinde de
experienţa lui de copil, de valorile morale, culturale şi sociale care îl conduc şi de înţelegerea rolului său.
Consilierea părinţilor presupune vehicularea de informaţii între consilier şi părinţi ceea ce însemnă culegerea
unor informaţii pentru a identifica nevoile şi problemele cu care se confruntă, transmiterea de informaţii pentru
a le orienta spre alegerea unor soluţii şi luarea unor decizii. Este o comunicare continua care se caracterizează
prin implicarea ambilor parteneri.

2. Problemele părinţilor în consiliere

Enumerăm în continuare care sunt cele mai frecvente probleme ale părinţilor întîlnite în consiliere:
1. Reţinere, lipsă de încredere în profesionişti în general. Părintele nu crede că poate fi ajutat şi nu are
încredere în bunăvoinţa consilierului.

2. Stigmatul sau eticheta. Părintele nu are curaj şi nu doreşte consiliere pentru că ştie deja că este o
persoană etichetată şi care nu este stimată de alţii.

3. Lipsa informaţiilor. Părintele nu ştie ce însemnă consilierea şi nu are informaţii cu privire la rezultatele
posibile ale acesteia.

4. Dificultatea de a discuta deschis problemele delicate. Nu e deloc simplu să discuţi despre lucruri care
au fost un „tabu”până nu demult.

5. Confruntarea cu mentalităţile comunităţii. Mentalitatea se schimbă ultima. Ceea ce trebuie să

schimbăm sunt comportamentele, pentru că după ce se va schimba fiecare putem să spunem că va începe
schimbarea mentalului colectiv.

6. Lipsa de încredere în relaţia părinţi-profesionist. Mulţi părinţi au o experienţă negativă sau pur şi
simplu nu au încredere în profesionist.

7. Existenţa a prea multe opinii de specialitate care uneori se contrazic şi îl bulversează pe părinţi.

3. Condiţiile consilierii eficiente

Dimensiunile consilierii pentru a realiza o legătură eficientă, efectivă şi corectă cu părinţii sunt :

1. Pregătirea mediului ambiant,

2. Ascultarea şi atenţia,
3. Consilierul să reamintească şi să înţeleagă.
Să le detaliem pe fiecare:
1. Pentru pregătirea mediului ambiant enumerăm o serie de cerinţe:.
- apropiere între părinţi şi cel care vorbeşte,
- sursele de zgomot şi cele care pot distrag atenţia, din afara camerei, să fie
minime,
- reducerea volumului de zgomot în cameră,
- reducerea altor stimuli care pot distrage atenţia,
- poziţionarea egală cu consilierul (exp. scaune la fel),
- poziţia faţă în faţă,
- atmosferă destinsă,

19
 2. Să asculte şi să ofere atenţie.
- captarea atenţiei înainte de a începe discuţia,
- utilizarea numelui celui consiliat,
- utilizarea îndrumării fizice,
- stabilirea şi menţinerea contactului vizual,
- să se ia în calcul nivelul de stimulare vizuală care poate distrage atenţia,
- părintele să fie sprijinit să înveţe să asculte cu grijă ce I se spune prin
aşezarea uneori în spatele lui, pentru a-l face atent,
3. Reaminteşte şi înţelege
- legătura cu cunoştinţele anterioare (ca şi context şi semne),
- selecţionarea informaţiei, pauze între fraze pentru a sprijini înţelegerea,
- repetarea instrucţiunilor,
- să se ceară părintelui să îşi reformuleze cu cuvintele lui ceea ce îi spui,
- să se asigure îndrumarea vizuală,
- să se divizeze activităţile în părţi mici,
- atenţie la surplusul de informaţie şi reducerea lui
- verificarea cuvintelor utilizate de părinţi.

În esenţă, consilierul trebuie să dea atenţie mare la:

- modalitatea de realizare a prezentării,

- postura corporală,
- contactul vizual,
- consilierul să nu întrerupă şi să nu dea sfaturi,
- să comunice eficient,
- să fie pozitiv.

Punctele cheie pentru consilier pentru a depăşi piedicile:

- Atenţiee mărită
- Ascultare activă.

4. Problemele consilierilor în relaţia cu părinţii

1. Comunicarea dificilă a unor aspecte reale.

2. Comunicarea grea cu un părinţi cu dizabilităţi sau care se găseşte într-o situaţie dificilă.

3. Frustrarea părinţilor.

4. Simpla ascultare a problemelor părinţilor nu le rezolvă.

5. Frustrarea specialiştilor.

Recomandări şi sugestii pentru consilierii părinţilor:

- să nu se emită păreri şi judecăţi faţă de părinţi, pentru că în fond aceştia

cresc copii şi nu consilierii,
- să nu se impună soluţiile ci să se facă numai sugestii posibile,
- să se îmbunătăţească modul de a asculta părinţii mai bine,
- nu este suficient să citeşti în cărţi despre consiliere ci trebuie să o practici,
20
 - să se păstreze răbdarea atât ca părinţi cât şi ca profesionist pentru că
progresele sunt mici şi uneori vin după perioade îndelungate de activitate,
- să se folosească un limbaj clar, comun, pentru ca părinţii să te înţeleagă.

5. Principiile unui ajutor activ în consiliere

exprimate ca cerinţe de lucru către consilier:

- Cercetează,
- Înţelege,
- Facilitează,
- Acceptă anumite activităţi,
- Fii mereu prezent la ce se întâmplă ( atenţie sporită în comunicare)
- Reacţionează,
- Iniţiază,
- Dezvoltă conduite,
- Asigură un timp de reflexie (tăcerea este uneori necesară),
- Interpretează comportamentele,
- Permite diferenţele individuale,
- Oferă sprijin constant şi necondiţionat,
- Foloseşte resurse potrivite,
- Respectă confidenţialitatea şi vulnerabilitatea beneficiarului.
- Respectă beneficiarul necondiţionat.

6. Paşii de urmat în consilierea părinţilor

Există doi paşi importanţi:
1. Explorarea problemei
2. Informarea
Explorarea problemei se poate face:
- direct: prin întrebări de clarificare, întrebări de sumarizare, întrebări deschise, întrebări închise.

- indirect prin: tonul vocii, vibraţii, mimica feţei, orientare privirii, gesturi.

Oferirea de informaţii trebuie facută:

- În mod plăcut,
- Cu atenţie la impactul emoţional necesar,
- Respectaţi punctul de pornire care este cunoaşterea persoanei cu care lucrăm
- Folosiţi un limbaj la nivelul de înţelegere al beneficiarului,
- Informaţiile să fie reale şi cinstite,
- Să avem siguranţa ca este corect ceea ce transmitem.
- Utilizarea unui limbaj adecvat în conversaţie,
- Să pregătim interlocutorul,
- Să oferim timp pentru a clarifica interlocutorul,
- Să oferim cantitate mică de informaţii şi să verificăm dacă a fost înţeleasă corect,
- Să oferim şi informaţii scrise când este necesar,
- Să reţinem că oferirea de informaţii trebuie să fie continuă,
- Să folosim imagini, poze, filme,
- Să angajăm jocuri de rol pentru a explica mai bine,
- Când lucrăm cu copiii să nu uităm că avem nevoie de acceptul părinţilor,
- Pentru a fi folositori cu adevărat, să dăm numai sugestii şi să nu impunem, lăsând persoanei libertatea de a
alege.
21
Modalităţi de a răspunde la comunicarea beneficiarilor:
- Experimental ;prin încercarea unor situaţii noi
- Interpretativ: să analizeze şi să caute semnificaţii;
- Practic; să reacţioneze prin întrebări sau prin comuncare nonverbală;
- Evaluativ; să măsoare, compare şi să înregistreze datele;
- Reflexiv; să relfecte cu privire al cel aflate şi să tragă concluzii;
- Participativ; să fie viu, activ prin reacţii şi atitudine.

Exercitii şi teme de reflecţie

*** Care sunt dupa dumneavoastra practicile familiei care ar trebui schimbate? Cum putem interveni asupra
acestor practici? Ce opţiune teoretica ati prefera? În grupuri de 4-6 persoane proiectati un program care să
corespunda problemelor pe care le-ati semnalat.

*** Cum considerati ca se pot atrage în activitate părinţii dacă ati lucra la un centru amplasat intr-o şcoala?
Enumerati cel putin trei modalitati de stimulare a participarii părinţilor la un program de educare pentru a-şi
sprijini copiii să invete .

*** Cel mai dificil este să aduci la şcoala un părinţi care are probleme. Gândiţi individual cum aţi proceda să
chemaţi la programele de sprijin părinţii dificili. Enumerati modalităţile. Formati apoi grupe de 4-6 persoane şi
adunaţi impreuna intr-o strategie comuna elementele unui program de implicare a părinţilor cu probleme.

*** Ce intelegeti dumneavoastra prin abordare pozitiva? Analizati comunicarea dintre părinţi şi profesionisti
intr-o maniera pozitiva, determinand maniere de exprimare, abordarea părinţilor, conţinuturile temelor propuse,
evaluarea rezultatelor, etc.
*** Precizaţi indicatorii prin care evaluăm programele pentru părinţi. Specificaţi care sunt alţi indicatori pe care
îi consideraţi necesari.
*** Ce ştiţi despre voluntariat ? Care este părerea voastră despre părinţii voluntari în programe. Enumeraţi
argumentele în favoarea implicării părinţilor ca voluntari. Discutaţi în perechi experienţele pe care le aveţi
asupra particiapării părinţilor la diverse activităţi. Faceţi analiza informaţiilor pe care le-aţi împărtăşit în
grupuri. Răspundeţi împreună la întrebarea: Cum putem implica mai bine părinţii în programe educaţionale în
favoarea lor ?
*** Exersaţi metodele de lucru în grup. Adunaţi argumentele care pledează pentru lucrul în grup şi explicaţi
care sunt limitele. Precizaţi cum putem să realizăm activităţi în care fiecare părinţi să fie valorizat şi să sprijinim
respectul reciproc.
*** Enumeraţi calităţile necesare unui formator în programele de educaţie parentală. Faceţi o ierarhie a
acestora. Analizaţi şi discutaţi aceste calităţi din perspectiva importanţei lor.
*** Definiţi consilierea părinţilor şi precizaţi prin discuţii în grupmic dimensiunile ei, avantajele, limitele.
*** Precizaţi condiţiile consilierii eficiente. Cum şi cu ce mijloace putem asigura eficienţa consilierii părinţilor
în condiţiile cabinetelor de asistenţă psiho-pedagogică din şcoli?
*** Listaţi fiecare, apoi adunaţi împreună pe foi comune tipurile de resurse ale comunităţii care pot fi implicate
în consilerea părinţilor. Ce tipuri de servicii funcţionează pentru sprijinirea părinţilor?
*** Pornind de la paşii unei consilieri, studiaţi pe grupe probleme diferite ale părinţilor (studii de caz) şi
proiectaţi progame de consilere.

22
 Bibliografie

Abidin, Richard, Parenting Skills, Trainer s Manual, Human Sciences Press, Inc, New York, 1982

Boutin, C. During F., Les Interventions aupres des parents, Ed. Privat, Paris, 1994

Bronfenbrenner, Urie, Toward an experimental ecology of human development, in American Psychologist,

32, 1977, p.513-531

Bunescu G., Alecu G., Badea D., Educatia parintilor. Strategii si programe, E.D.P., Bucuresti, 1997

Departamentul pentru sanatate publică, Messachusetts, Sa lucram impreună. Resurse de participare a

familiei la interventia timpurie, Grupul operativ pentru Participarea familiei, Messachusetts, 1997, traducere A.
RENINCO R, cu sprijin UNICEF

Desmet, H. L Education familiale, facteur de changement, Mons, Universite de l Etat, CERIS, 1983

Gallagher, M., Mason, J., Rossiter, J., şi Sandison, M. Parenting Programs în South Wales, în Community
health, community care, community support, Hanrahan, M şi Prinsen B., ed.,NIZW, 1997

Grover Herbert J. School Conseling Programs, Winsconsin Departament of Public Instruction, , State
Superintendent, Madison, 1986

Hanrahan M. si. Prinsen B, Community helth, community care, community support, Netherlands, Institute of
Care and Welfare, NIZW, 1997

Hermanns, Jo " Effective Strategies of Psichosocial Preventions: A Conceptual Analysis" in Community

Health, Community Care, Community Support, Marian Hanrahan si Bert Prinsen,( Netherlands Institute of
care and Welfare, 1997

Holdevici, I.,Neacşu, V., Consiliere psihologică şi psihoterapie în situaţii de criză, Ed.Dual Tech, Bucureşti,
2006

Lambs J. si Lambs, W.A. Parent Education and Elementary Counseling, New York, human Science Press,
1978

Myers, R. The Twelve Who Survive, strengthening programmes of early childhood development in the third
word, Routledge, 1992

Pourtois, J.P. Eduquer les parents, Bruxelles, Labor, 1984

Pourtois, J.P. Les thematiques en education familiale, Ed. Universitaire De Boeck, Paris, 1996

Pugh, G. Erica De Ath and Celia Smith, Confident Parents, Confident Children. Policy and practice in parent
education and support, National Children s Bureau, London, 1994
23
Şoitu, L., Vrasmaş, E., Păun, E., Consiliere familială, -fişe, Institutul European, Iaşi, 2001

Terrisse, B., Pineault, C., Contexte theoretique et analyse des effrets du programme d education familiale
(PEF) sur les attitudes et les pratiques educatives des parents d enfants d age prescolaire, în Pourtois, J.P, Les
Thematiques en education familiale, Ed. Universitaire De Boeck, Paris, 1996

Vrasmas, E. Educatia copilului prescolar. Elemente de pedagogie la varstele timpurii, Ed. Pro Humanitate,
Bucuresti, 1999

Vrasmas Ecaterina, Consilierea si educatia parintilor, Ed.Aramis, Bucuresti, 2003

Vrasmas Ecaterina, Interventia socio/educationala ca sprijin pentru parinti, Ed. Aramis, 2008

WETZEL, Laura L. : Teaching parents of Young Children. A Curriculum in 12 Sessions, Child Welfare
League of America, Child and Family Press, Washington, 1996

24