1) Care este semnificatia termenului politica ?

In primul rind, termenul politica are mai multe sensuri. Unul dintre ele desemenaza lupta
pentru putere, concurenta dintre fortele politice (partide, grupuri de interes), lupta pentru
exercitarea influentei si ocuparea functiilor de autoritate in sinul unei comunitati, al unei tari, pe
piata electorala sau in procesul de decizie. In engleza acest sens corespunde termenului
politics.
O alta semnificatie a termenului politica este cea care corespunde in engleza cuvintului
policy si se refera la cadrul de orientare pentru actiune, la un program sau o perspectiva de
activitate. Astfel, spunem ca un guvern are o politica economica, sau industriala, sau culturala,
adica el opereaza un ansamblu de interventii, alege (decide) sa faca sau sa nu faca anumite
alegeri intr-un domeniu specific, in aceste cazuri in domeniile economic, industrial sau cultural.
In acest sens, vorbim de politici publice, adica de acte angajate de autoritatea publica pentru a
rezolva o problema sau intr-un sector care tine de resortul ei. Politicile publice sint produsul
activitatii autoritatii publice. Deci, fenomenul politic are doua dimensiuni: a) lupta pentru putere,
concurenta intre fortele politice, aceasta dimensiune se deruleaza in cadrul sistemului politic; b)
actiune publica.
Sistemul politic este o parte a sistemului social care se intinde dincolo de Stat. El cuprinde
nu numai Statul, partidele politice, grupurile de interes, dar si alte structuri de mediere a
intereselor (sindicate) in masura in care aceste institutii influenteaza procesul politic si contribuie
la reglarea sociala. Statul este in centrul sistemului politic.

2) Care sint particularitatile

birocratice?

si

sursele

legitimitatii

a) absenta de legitimitatea democratica

In modelul clasic bazat pe separatia puterilor, functionarii nu dispun decit de
o legitimitatea mediata.
Astfel, in tarile democratice, in virtutea principiului separarii puterilor,
functionarii nu sint nici alesi nici responsabili, ei nu dispun de o legitimitate
proprie.
Ei sint total subordonati alesilor politici, singurii reprezentanti directi ai
societatii, singurii care pot sa decida. Autoritatea functionarilor se bazeaza pe
autoritatea alesilor.
In virtutea autonomiei lor in raport cu politicul, ei nu au o legitimitatea
directa.
b) legitimitatea birocratica
In ciuda faptului ca in teorie administratia nu dispune de legitimitate
democratica, in practica ea si-a dezvoltata propria legitimitate birocratica contra
puterii politice. Altfel spus, ea dispune de alte surse de legitimitate.
Dependenta ei fata de puterea politica este cea care a permis functiei publice
sa beneficieze de legitimitate democratica dar neasumindu-si nici o responsabilitate
directa.
Cu toate acestea, profitind de autonomia ei relativa in raport cu alesii, in
virtutea garantiilor statutare conferite, functia publica si-a intarit progresiv
coeziunea interna. Ea a dezvoltat un spirit de corp care i-a permis sa-si creasca

influenta in raport cu mediul politic instabil si diversificat. Astfel, chiar daca aceasta
putere nu ii permite sa se substituie alesilor, nici sa exercite o influenta
determinanta asupra alegerilor colective si asupra deciziilor politice, puterea
birocratiei nu este mai putin reala.
Aceasta putere care ii confera autoritate si care este fundamentul legitimitatii
birocratice se bazeaza pe :
a) apolitismul (absenta de aliniere politica) functiei publice
In virtutea apolitismului lor, functionarii se considera aparatorii interesului
general, alesii nereprezentind decit interese partizane, particulare.
Autonomia in raport cu politicul le permite sa fie arbitrii intre interesele diverse
si interesele generale ale societatii. Identificindu-se Statului, functionarii pot fi
considerati adevaratii reprezentanti ai acestuia.
Viziunea birocratica a raportului Stat / societate fiind o viziune care valorizeaza
Statul si devalorizeaza politicul, aceasta este o viziun anti-democratica.
b) permanenta
Deoarece statutul lor ii doteaza cu permanenta si stabilitate, functionarii
considera ca ei incarneaza continuitatea indispensabila bunei functionari a
afacerilor publice. Pentru ca interesele urmarite de catre alesi sint egoiste, imediate,
sub presiunea jocului electoral si al cererilor electoratului, guvernantii sint supusi
compromisului. Spre deosebire de acestia, functionarii sint adevaratii profesionisti ai
treburilor publice.
c) competenta
Functionarii poseda arta de a administra, de a gestiona. Profesionalismul le
intareste pozitia in raport cu alesii. Competenta tehnica, specializata, este baza
legitimitatii birocratice care se opune legitimitatii democratice.
d) reprezentativitatea
Punind accentul pe apolitism, pe permanenta, pe competenta, functionarii si-au
dobindit o legitimitate diferita si chiar antagonica legitimitatii politicienilor. In acelasi
timp ei s-au dotat de o dimensiune reprezentativa, deoarece administratia intretine
legaturi cu mediul social asupra caruia actioneaza.
Administratia nu este un bloc monolitic, omogen, ci un ansamblu structurat si
stratificat care dispune, intr-un domeniu particular, de competente particulare.
Fiecare segment dezvolta legaturi privilegiate cu mediul social pe care il incadreaza
si il controleaza. De asemenea, fiecare segment interiorizeaza valorile grupurilor
plasate sub controlul ei. Ea devine purtatoarea lor de cuvint. Astfel, aceste
segmente birocratice asigura o functie de reprezentare. Agentii se transforma
reprezentind mediul lor social, intarindu-si astfel pozitia in raport cu alesii. Altfel
spus, birocratia se doteaza de o legitimitate de ordin politic in ciuda faptului ca

viziunea si discursul ei oficial sint bazate pe principiul subordonarii birocratiei fata

de politic.
e) apararea valorilor specifice
Subordonarea nu exclude existenta valorilor proprii, specifice. Aceste valori
sint :

apararea interesului general (al binelui comun) - nu se reduce la suma

intereselor particulare al carui garant este Statul. Functionarii, ca agenti
(servitori) ai Statului sint astfel aparatorii (gardieni) ai binelui colectiv.
Neutralitatea sociala (impartialitatea): functia publica se plaseaza deasupra
clivajelor sociale, al antagonismelor de clasa. Astfel, administratia are rolul de
arbitru, de a echilibra interesele particulare de grup. In acelasi timp,
neutralitate conduce la conservatism: functia publica apara ordinea
existenta,a sigura stabilitatea sociala, raportul de forte sociale existent.
Aceasta ideologie a neutralitatii care este marca mediului administrativ
constituie baza puterii administrative.
In concluzie, autoritatea birocratiei, puterea ei, sint legate de autonomia ei in
raport cu politicul. Principiul separarii permite functionarilor sa-si dezvolte propriul
sistem de legitimare.

3) Care sint cele doua conceptii ale functiei publice din

punct de vedere al raporturilor cu politica
Cele doua conceptii ale functiei publice : neutralitate vs. politizare
Toate problemele legate de functia publica : sistemul si politica de personal,
tehnici de gestiune, politici si practici de recrutare, avansare, promovare, cu alte
cuvinte conditiile de admisibilitate, de selectie, de tratament, planificarea
efectivelor, dar si relatiile de munca politici salariale, drepturi si oblgatii ale
functionarilor, arbitrajul, deci componentele politicii de gestiune a resurselor umane
care este, alaturi de resursele materiale si financiare, obiectivele gestiunii functiei
publice, toate aceste aspecte reflecta conceptii diferite ale functiei publice. Aceste
dimensiuni sint ansambluri de alegeri politice, bazate pe judecati de valoare si
cunostinte practice.
Cele doua perspective opuse sint conceptia neutralitatii si cea a politizarii
functiei publice.
A) Neutralitatea reprezinta conceptia conform careia functia publica este recrutata
pentru competenta si este independenta de luptele politice. Ea este mai degraba o
exceptie.
In democratiile liberale, aceasta conceptie isi are originea in dezvoltarea, de-a
lungul secolului al XIXlea, a doua elemente cheie : statutul si concursul. Cele doua
elemente asigura functionarului o anumita independenta in raport cu omul politic.

Concursul, in special, reduce sau elimina jocul de influente politice in momentul

numirii.
Prima care a inovat in aceste domenii a fost Prusia. In 1794, ea a procedat la
adoptarea statutului general al functiei sale publice, care a fost adopata de
Germania in momentul crearii sale in 1870. In Franta, practica concursului a fost
generalizata intre 1868-1890, unul din momentele importante fiind creare, in 1872,
a Scolii libere de stiinte politice, predecesoarea Scolii nationale de administratie
creata in 1945. In Marea Britanie, sistemul de recrutare a functionarilor prin examen
a fost introdus in doua etape, in 1850 si 1870, iar in SUA, legea din 1883 a fost
aplicata gradual in cursul a 50 de ani.
Meritul
Ca principiu de selectie a functionarilor, regimul de merit a fost mult timp
doctrina pentru a contracara influentele partizane. De mai multi ani, aceasta
doctrina este in proces de revizuire pentru motive de eficacitate si de justitie
(discriminare pozitiva). In principiu, regimul de merit implica recrutarea prin
concurs. Concursul este norma unei recrutari in functie de merit. Aceasta norma
cere ca un candidat sa fie clasat intr-o ordine in functie de notele obtinute in timpul
evaluarilor. Regimul de merit semnifica un sistem de examene competitive conduse
de un organism autonom. In acest sistem, in principiu, toti candidatii pentru un post
sint egali, competenta lor fiind singura baza a discriminarii. Cu toate acestea, in
realitate, concursul functioneaza in avantajul anumitor grupuri in detrimentul altora.
Notiunea de merit este strict individuala, ea nu tine cont de principiul
reprezentativitatii.

4 Care este semnificatia principiului responsabilitatii

ministeriale in modelul de Whitehall din punct de
vedere al raporturilor administratie / politica
5 Care este conceptia lui Wilson asupra administratiei
si a raportului ei cu politica si care a fost semnificatia
acestei
reflectii
pentru
reforma
si
practica
administrativa in SUA
Conceptia wilsoniana asupra functiei publice
O a doua etapa a procesului de reforma are loc in 1887. Aceasta data este un
moment important pentru evolutia fucntiei publice americane. Este anul aparitiei
lucrarii Studiul administratiei, un articol scris de Woodrow Wilson, in acel moment
profesor universitar si care va fi ales presedinetele SUA in 1913.

Acest text este considerat prima reflectie teoretica americana asupra stiintei
administrative. In aceasta analiza, Wilson a elaborat in mod stiintific trasaturile
esentiale si principiile directoare ale viitoarei stiinte administrative. Scopul acestei
lucrari a fost sa demonstreze ca reforma in curs a functiei publice este o conditie,
sau un mijloc, pentru ameliorarea organizarii adminsitratiei si a metodelor sale.
Originalitatea analizei consta in faptul ca a subliniat necesitatea ueni stiinte
administrative pragmatica. Al doilea obiectiv viza mijloacele prin care guvernul isi
poate realiza scopurile in modul cel mai eficace posibil si cu cel mai mic cost posibil,
atit financiar cit si de energie.
Aceasta stiinta, considera Wilson, este cu atit mai necesara cu cit functia publica
era in expansiune. Aceasta tendinta cerea o noua conceptie asupra rolului Statului,
care trebuia sa-si intareasca controlul asupra activitatii firmelor celor mai
importante, cum erau de exemplu companiile de comunicatii si feroviare.
Viziunea lui Wilson este de fapt o viziune a practicii administrative dupa
modelul european pe care el a incercat sa-l adapteze caracterului federal al Statului
american si democratiei americane. Wilson a fost influentat in intreprinderea sa de
realizarile stiintei europene, dar a fost constient de necesitatea americanizarii
acestei stiinte, care trebuia sa devina independenta de originile ei franco-germane.
Dupa Wilson, pentru ca functiile adminsitratiei sa fie utile si eficace, ea trebuie
sa fie structurata in acelasi fel, independent de regimul politic. Se enunta astfel
principiul autonomiei adminsitratiei fata de politic, care va deveni dihotomia clasica
adminstratie / politica.
Teza centrala a reflectiei lui Wilson administratia trebuie sa ramina in afara
politicului comporta ideea unei colaborari intre cele doua sfere, pentru ca ele sa
nu-si prejudicieze mutual actiunile. Aceasta teza comporta in acelasi timp o
condamnare a patronajului.
Prin principiul autonomiei functiei publice fata de politic, nu sint repuse in cauza
institutiile democratice. Autonomia da adminsitratiei o dimensiune instrumentala. O
administratie autonoma este cel mai bun
mijloc pentru ca aceasta sa-si
indeplineasca sarcinile pe care dezvoltarea industriala le impun. Astfel, obiectivul lui
Wilson nu s-a limitat la moralizarea politica.
In acelasi timp, dupa Wilson, trebuie puse in valoare legaturile de partenariat
dintre administratia publica si gestiunea afacerilor, ceea ce va deveni o trasatura
particulara a gindirii administrative americane.
Dar inainte de toate, analiza diferentierii nete dintre administratie si politica
propusa de Wilson va influenta urmatoarele generatii de practicieeni si teoreticieni
din domeniul administratiei si politicului.

Rezumind importanta lui Wilson in domeniul reformei administrative, retinem ca

influenta lui a fost considerabila, dar mai ales indirecta. Studiile sale au marcat
etapa autonomizarii administratiei, aceasta conceptie fiind dominanta pina in
perioada interbelica. Reforma introdusa de New Deal a marcat o cotitura doctrinala
in viziunea functiei publice: ea a diminuat dominatia conceptiei dualiste prin
recunoasterea necesitatii unei anumite participari a administratiei in procesul de
policy-making. P 20

6 Identificati si definiti principiile modelului teoretic al

raporturilor administratie / politica

Care sint prinicpalele trasaturi ale organizatiei de tip

birocratic in viziunea lui Max Weber