1. AMINTIRI CU CĂLUGĂRI
AMINTIRI DIN EDEN
Mult mai bătrâni ca moşii şi părinţii,
Contemporani cu îngerii şi sfinţii,
Călugării plantară-ntâi pădurea,
Apoi ciopliră lemnul cu securea
Şi rânduiră sfântă mănăstire
Ascunsă de păcat şi de privire.
Uitaţi de moarte, alungaţi de viaţă,
Ei stele-aprind în văile cu ceaţă.
Cu rugăciuni au pardosit chilia,
Se-nchină harnici ziua la Maria
Iar noaptea ţin Pământul pe orbită,
Luptându-se cu veşnica ispită.
Noi toţi plecăm spre un ţinut cu trepte ...
Rămân doar ei pe Domnul să-L aştepte.
2.
Cântau privighetori la geam
Când raiu-n braţe îl strângeam
Şi părul, ca un curcubeu,
Ţesea lumini în jurul meu.
Iubito cu surâs tăcut,
Ne-am întâlnit şi ne-am pierdut
Într-un ţinut de trandafiri,
Purtând tot cerul în priviri.
Mai cântă azi privighetori
În geamul zării, printre nori ...
Mai plâng suspine în zăvoi
Şi amintirea suntem noi!
Treceau fiori din neam în neam
Când raiu-n braţe îl ţineam.
1
3. ANA KARENINA 4. ATÂT DE MULT

Trec trenuri ucigaşe prin gările iubirii Atât de mult am stat departe
Şi mersul lor în taină-l grăbeşte Karenina De satu-n care m-am născut,
Un vechi macaz în moarte îşi scutură lumina, De trec un ins necunoscut
Îndoliind tot cerul din stelele privirii. Când vin să plâng la câte-o moarte.

Din care veşnicie, din care Univers Atât de mult am stat departe
Venit-ai să te dărui ca fragedă icoană? De mâinile ce m-au crescut,
Văd ochii tăi pe zare, nemuritoare Ană, De astăzi, coborâte-n lut,
- frumoase pagini albe purtând un ultim vers. Se-ntind spre mine peste moarte.

Prea mult te dăruiseşi şi prea puţin cerut-ai ... Atât de mult am stat departe
Firavul foc de paie crezutu-l-ai vulcan; De lacrima neştears-a mamei ...
Un secol de iubire cules-ai într-un an, Robit de grijile sutanei,
Un an de fericire în zilele de mai. S-ajut şi naştere, şi moarte ...

Trec trenuri nesfârşite peste tăcerea lumii Mă-ntorc acum să-mi caut părinţii
Şi-n urma lor, macazuri se răzvrătesc de dor ... Şi-n locul lor m-aşteaptă sfinţii!
Te cerem neatinsă, a noastră-a tuturor,
Purtând pe gene cerul şi-n trup blestemul humii.

Revino, Karenina! Revino, te rechem ...

Am anulat sosirea prea-tragicului tren.

2
5. BĂTRÂNEŢE 6. CARTEA

Mi-e frig pe dinăuntru Marea - o carte deschisă!

Şi-n sânge, rece, plouă, Cineva o ţine pe genunchi
În ceaţă parcă intru Şi o răsfoieşte mereu,
Cu gleznele-amândouă. Îi tot întoarce valurile.
Uneori, pune semne,
M-afund ca într-un abur Face adnotări
Lichid, primordial, La subsolul paginilor
Hrănesc, adăp şi satur Şi tot mai puţine vapoare
O şauă şi un cal. Rămân la orizont.

Şi poate că-mpreună Marea - o carte de geografie

Porni-vom cu pas greu, Scrisă la scară naturală.
La un sfârşit de lună, Noi doar atingem coperta,
Spre bunul Dumnezeu. Cu atenţie,
Să nu ne înece paginile!
Se-ntoarce lumea-n sine Marea - o carte adâncă ...
Şi eu mă-ntorc în mine.

3
7. CASA COPILĂRIEI
E ruginită rama şi are icter poza
Iar tu de-un veac şi ceva de-acasă eşti plecată ...
Ai colindat Banatul şi Timişoara toată;
Eu mă afund în lume, citindu-l pe Spinoza.
Mă cauţi prin cafenele, întrebi pe fiecare
De n-a văzut un tânăr umblând la braţ cu
toamna ...
Ce veştedă ţi-e glezna şi cât de tristă haina -
O umbră obosită pe negre trotuare!
Te caut şi eu la rându-mi ... Te strig printre
izvoare;
Am răscolit pădurea de maci şi crizanteme
Şi am rugat un înger să vină să te cheme,
Să-mi dai de-acasă cheia, să faci ceva mâncare.
E lungă noapte, mamă, mai pune de un caier
Şi-aşteaptă-mă cu tata la vechea casă Bayer.
8. CASA DE BĂTRÂNI
Îmbătrânită, Casa de Bătrâni,
Ca o cazarmă întoarsă de pe front
Şi ca o florărie în remont,
Pansează blând tulpinile de crini ...
O mănăstire de mătuşi şi unchi,
Un armistiţiu cu lăsaţi la vatră,
În care lupta vieţii încă latră,
Când alergarea cade în genunchi.
Ca o cutie grea de suveniruri,
Bătrânii stau în prag de cimitir -
O expirată ungere cu mir
Alunecând spre-o strângere de biruri.
Aduceţi iute mari învelitori!
Trataţi răceala Casei de Bătrâni,
Să nu se-mbolnăvească de plămâni,
Agonizând sub grelele ninsori.
Ca-ntr-un cavou de aspri trandafiri,
Bătrânii plâng în casa fără miri.
4
9. CĂLĂTORUL
Am stat o viaţă întreagă
În faţa casei mele,
Fiindu-mi teamă să intru.
Am ascultat tot timpul
Cum cineva dinăuntru
Apăsa soneria.
Acum e târziu
- soneria a tăcut,
Nu mai am ce să ascult.
Plec un om împlinit,
Care a reuşit pentru un timp
Să oprească în faţa casei lui
Drumul vieţii.
10. CHIRURGIE
Ca nişte stânci căzute de pe creastă,
Ca nişte arbori doborâţi de vânt,
O mână ne împinge spre mormânt,
Lovindu-ne stăruitor în coastă.
Suntem cârceii piciorului divin
Ce umblă prin lumina sedentară;
Pe glezna Lui s-a cuibărit o ţară
Şi-n talpa Lui un continent deplin.
Viaţa noastră este o secundă
Din timpul Lui, înfăşurat pe ghem,
Sau poate numai visul noi suntem
Al unui somn ce de făpturi abundă.
E moartea o imensă chirurgie
În care trupul e cusut de glie
Iar noi, expediaţi spre-o altă zare,
Să facem loc visării viitoare.
5

11. CINA CEA DE TAINĂ
Trupul Tău, Doamne,
Ca o pâine cerească,
Creşte miraculos ...
Dă peste marginea farfuriei
Şi peste gura credincioşilor.
Nu se mai aude nimic:
Nici o sudalmă,
Nici o minciună,
Nici o ameninţare.
Este o linişte
De început de zidire.
Trupul Tău, aluat ceresc,
Dă peste marginea lumii.
Sângele Tău, Doamne,
Clocoteşte
În paharul Cinei de Taină
Şi curge din nou
Pe mâinile noastre.
S-au uzat toate ligheanele
De atâta spălat
Şi, totuşi, mâinile noastre
Sunt pline de pete albastre.
Neprihănirea Ta,
Efigie pe frunţile noastre,
Este cea mai grea cruce,
Pe care trebuie să o purtăm
Până departe.
12. CLARIFICARE
Cineva stă în spatele oglinzii
Şi mă priveşte mirat.
Fără să vrea, comite şi el
Greşelile vieţii mele.
Oare cine a pus indigo
Pe toate geamurile din casă
Ca să mă multiplice?
M-am împrăştiat peste tot
Şi nu mai pot să m-adun.
Mă caut
Şi dau de mine peste tot:
În baie, în dormitor,
În antreu, în sufragerie ...
Cum să mă adun?
Într-o zi de toamnă,
Voi chema vântul
Să mă adune şi pe mine
Împreună cu frunzele.
Acoperiţi oglinzile,
Ca să ştiu care sunt eu:
Cel care rămâne
Sau cel care pleacă?
6
13. CONDAMNARE 14. CONDENS

Răzbate lung prin ramuri un rece vânt de seară De pe pământ se tot ridică aburi;
Şi o sudoare neagră pe greaua-mi tâmplă lasă; Lacrimi fierbinţi, păreri de rău, sudalme ...
Boţite sunt coroana şi voalul de mireasă Văd printre nori cereştile Lui palme
Şi-n mine parcă plânge, agonizând, o fiară. Tavanul lumii căptuşind cu jgheaburi.

Pământul, de o vreme, doar otrăvite seve Atingerea produce condensare,

Îmi picură în ramuri şi doza e letală; Fierbintele de gerul Lui se sfarmă
Mi-e biciuită frunza, insulta e penală; Şi plânsul nostru se transformă-n iarnă
Prin aer trec coloane în marş forţat, de Eve. Iar lacrima ne ninge şi ne doare.

Se lasă peste lume edenica pedeapsă, Durerea lumii e-o fierbinte mare ...
Blestemul fără capăt – pustiu, decapitare ... Se-nalţă, se dizolvă şi revine;
O mână-bici ne mână spre ocnele de sare; Acelaşi plâns de mii de ani ne ţine ...
Ne suge toamna viaţa şi sângele din coapsă. Sunt noi doar stările de agregare.

Simţim în tălpi strivirea şi apăsarea humii; Plângem solemn, cu rouă şi cu sânge,

O mână grea se lasă peste căciula lumii. De palma Lui tot aburul se frânge ...
„Cu propriul nostru plâns afară ninge.”

7
15. CONSULTAŢIE 16. COPACUL CRESCUT DIN PIVNIŢĂ

Ca un stetoscop ceresc, Un pom ciudat din pivniţă crescuse ...

Luna ne ascultă plânsul ... Uşa găsi şi treptele, să urce,
Ne trezim vorbind cu Dânsul Părea un Christ agonizând pe-o cruce,
- dialog spitalicesc. Cu braţele lipsindu-I, parcă smulse.

„ Ne simţim bolnavi, Stăpâne, În loc de ramuri, rădăcini porniră

De plămâni şi de ureche ... Statornic echilibru să zidească ...
N-auzim vocea străveche, Pe negre ziduri cu miros de iască
Respirăm de azi pe mâine. Creştea, sorbind amara clorofilă.

Mai coboară cu iubire, Era un greu triumvirat macabru:

Ca Iisus, în drumul mare; Pivniţă, pom şi ziduri crenelate,
Dă plămânilor iertare, Adâncuri şi-nălţimi imaculate,
Surzilor urechi de mire ... Înşurubând în cer un candelabru.

Şi ascultă-ne din deal Creştea scutit de joagăr şi secure,

Rugăciunea de cristal!” Atâta doar: el nu avea pădure ...

8
17. CREPUSCUL 18. CROCHIU

Luna vine Trupul tău, iubito,

De undeva dinspre râu. - o fântână de răcoare
Trece grăbită printre fântâni ctitorită în ţinutul Şinear.
Şi printre copaci. Sunt beduinul curajos
Îi loveşte uşor, salutându-i, care a străbătut pustia
Şi-n urmă rămân şi a ajuns la timp,
Petale de crin şi haine de argint. alungând umbrele nopţii
Se urcă spre cer - un minaret curios
Căţărându-se pe umerii noştri. lângă o fântână speriată.
Se sprijină pe case Traversăm împreună tăcerea
Şi păsări. care curge repede
Aripile inorogului şi are bulboane adânci.
O însoţesc până departe Îmbrăţişaţi
Şi de acolo în sus plutim mai uşor.
Se sprijină pe privirile noastre.
Se aşază la locul ei
Ajutată de îngeri,
Apoi ne mulţumeşte
Pentru fapta noastră de vitejie.
Nu ne-am speriat,
Nu ne-am retras,
Am stat solemni lângă ea
Şi am ajutat-o
Să se întoarcă acasă.

9
19. CRUCEA DE TRANDAFIR 20. CRUCI TINERE

Şi de va fi vreunul din voi să mă mai vândă, În cimitir au murit câteva cruci ...
Pe Iuda să-l întrebe ce preţ mai are preţul ... Morţii mai tineri merg la priveghi -
Plătit e TVA-ul, coroana şi dispreţul, Vor bate cărţile de 66 de ori.
Din trandafir ciopli-voi Eu crucea de osândă. Morţii mai bătrâni sapă gropile
Şi pregătesc înmormântarea.
Şi cu Pilat vorbi-voi, să nu Mă mai trmită Vor fi şi alte cruci
La Ana şi Caiafa, şi-n urmă la Irod, Lăsate la vatră.
Să-mi scrie vina-n faţa întregului norod A fost destulă militărie:
În velşă şi-n arabă şi, poate, în sanscrită. Stare de veghe,
Schimburi de pază,
Iar voi să staţi departe de Mine şi de cruce, Poziţie de drepţi ...
Să nu-ncurcaţi soldaţii când cuiele vor bate ... Crucile cimitirului
Să nu se-ntâmple cumva să mor pe jumătate Sunt cei mai obosiţi soldaţi,
Şi-un alt Iisus să-nceapă pe Golgota să urce ... Veghind la marginea vieţii
Ca noi, altădată,
Şi, ca o rugăminte, un lucru doar vă cer: La hotarul de trandafir al ţării.
Recuperaţi-Mi crucea şi s-o plantaţi în Cer! Se fac noi încorporări
Şi cruci mai tinere
Vor învăţa
Să stea în poziţie de drepţi
În curtea cazărmii.
Moartea,
Ca un ofiţer de instrucţie,
Trece în pas de defilare.

10
21. CUMPĂRĂTURI
Măsura lumii acesteia
Este cu un număr mai mică
Decât măsura cămăşii
Pe care o port.
Desigur, nepotrivire de caracter ...
Nu mă siliţi să o cumpăr,
O las pentru alţii.
Măsura lumii celeilalte
Este cu un număr mai mare
Decât măsura cămăşii
Pe care o port.
Nădăjduiesc să mai cresc,
Aşa că o cumpăr
Cu tot cu cer
Şi veşnicie.
22. DESTIN
Vântul bate tare.
Întoarce tot mai repede
Paginile vieţii mele.
Ploaia cade torenţial.
Îndoaie până la pământ
Coroana vieţii mele.
Groparul lucrează cu spor.
Îngroapă tot mai adânc,
Ca pe o comoară,
Amintirea vieţii mele.
Mâna mea dreaptă,
Floare pe mormânt,
Continuă să scrie epitafuri,
Îndoliind veşnicia.
11
23. DIMINEAŢĂ 24. DRUM LA PRIMĂRIE

La marginea nopţii, Ca un înger de hârtie,

Un copac de lumină Peste zare, chipul mamei,
Înfige în cer Dintr-o umbră colilie,
Rădăcini insistente. Străluceşte-n geamul toamnei.
Întinde peste lume
Crengi de argint. E la fel de obosită
Ca şi în copilărie ...
Evitând risipa, Poart-o haină ponosită
Fetele adună harnice Şi-are-un drum la primărie.
Mere de aur.
Pentru ele Poate pentru noi mai cere
Ziua va-ncepe curând. Loc în cer de un răzor...
Strânge pentru noi avere,
Sub o lacrimă de dor.

Sărut mâna, mamă dulce

Dintr-o lume cât o cruce.

12
25. EVOLUŢIE 26. EXPIRARE

Între raclă şi oracol Înaintăm în duh de rugăciune

Se zideşte viaţa lumii: Dinspre câmpii spre liniştea din dealuri ...
Veşnicie pentru unii, Atârnă greu aceste idealuri -
Pentru alţii scurt spectacol. Eliberarea de deşertăciune.

Nu e nici un loc de joacă Înaintăm prin ploaie şi uitare

Între prag şi năsălie ... Şi fiecare duce-un mort în spate:
Doar un drum la primărie, Pe sine însuşi, spre eternitate,
O fanfară şi o toacă. Cum drumul duce-n spate o cărare.

Punem pe pământ repere: Suntem aproape de imaculare.

Grădiniţe, cimitire, Nici nu gândim, nici nu ne preocupă ...
Haine dulci cu gust de mire Suntem a cinei neatinsă cupă
Ne îmbracă în tăcere. De nici un vin, de nici o condamnare.

Renunţăm la ursitoare, Virtutea este o intensă moarte

Angajăm doar bocitoare. Faţă de tot şi tot faţă de sine -
Urcăm pe dealul facerii de bine ...
De cer doar răsuflarea ne desparte.

Stau îngerii să ne închidă pleoapa;

Contracţii sunt, încet se rupe apa.

13
27. FAPTUL DIVERS 28. GEAMURI

Faptul divers anunţă în lume dispariţii: Doamne,

Au dispărut din spectrul creştin ebioniţii. Cineva priveşte prin noi
Dintr-un tablou celebru, „Cu turma la păscut”, Până departe. Probabil
A dispărut ciobanul şi n-a mai fost văzut. Te caută pe Tine.
Noi suntem geamurile
A dispărut surâsul Giocondei, bunăoară, De la parterul lumii Tale
Lăsând doar o grimasă, o panică dentară. De duh străveziu.
Din „Car cu boi” rămas-a aseară numai carul - Sticla noastră,
Flămânzi de-atâta vreme, trecură boii dealul. Neştearsă de mâna credinţei,
Este opacă,
Frumoasele-„Anemone” s-au veştejit; e toamnă... Plină de praful lumii,
„Fetiţele” crescut-au, e fiecare doamnă; Aburită
Mai rară e „Pădurea de fagi” de Andreescu; Din cauza încălzirii globale.
Aman comandă cuşmă lui „T. Vladimirescu”. Uneori, nici noi
Nu putem privi prin noi înşine
E frig şi e pustie „Terasa cafenelei”... Aşa cum priveşti Tu
A fost cezariană la „Naşterea Venerei”; Prin Tine însuţi
Sunt mai puţine stele în „Noapte înstelată”; Spre interiorul universal
„Bătrânul” stă şi plânge - chitara e furată. Al trupului Tău.
Doamne,
Faptul divers anunţă în lume dispariţii; Fii Tu geamul nostru,
Opinia denunţă ciudate apariţii. Al geamurilor,
Ca să putem privi
Spre noi înşine.

14
29. GLOSĂ 30. GRINDINA

Ca un cimitir de stele O vară întreagă, nebunii

Lângă noi se-ntinde cerul. Au dat cu pietre în îngeri.
Ne pătrunde adevărul: La primării sosesc plângeri ...
Lumea nu are podele. Sângerează marginea lumii.

O continuă cădere Sunt pietre în cer adunate

E şi timpul şi viaţa ... De-o grindină, poate mai bine.
Ne aşază dimineaţa Prăpădul porni-va ca mâine;
Pe un drum de lut şi miere. Ospiciile sunt condamnate.

Ca un plânset de icoane Cât poate dar cerul să-ndure

Peste lume trece bruma; Afrontul acesta de sânge?
Din vorbirea ta acuma De pază stă ochiul ce plânge;
Se aud numai consoane. Schilozii ascut o secure.

Ne pătrunde adevărul: Grindina bate în văile lumii -

Lumea nu are podele ... Războiul îl poartă nebunii.
Ca un cimitir de stele
Lângă noi se-ntinde cerul.

15

31. GRÂUL SUFICIENT
Ca un buchet de busuioc,
Toamna revărsa peste dealuri
Bogăţii şi miresme.
Cineva semăna în ogoare
Privighetori şi ciocârlii.
Primăvara
Au răsărit pretutindeni
Poezii şi cântări:
Doine, balade, psalmi,
Rondeluri, romanţe şi ode ...
La vremea secerişului
I-am văzut trudind din greu
Pe domnul Alecsandri,
Domnul Eminescu, domnul Blaga,
Domnul Minulescu,
Domnul Arghezi
Şi alţi secerători
Împreună cu dânşii.
Adunau recolta aceea măreaţă
În volume,
În cărţi de căpătâi
Şi biblioteci naţionale.
Aceşti truditori
Sunt plecaţi acum
Spre alte ogoare
Dar ne-au lăsat destul grâu
Pentru poezia noastră
Cea de toate zilele.
32. GROPARUL
Sunt doar un om în rostul vieţii,
Călătorind pe-un drum de ţară
Şi port o hartă şi-o vioară,
Ducând spre linişte drumeţii.
Din ochii timpului cad lacrimi –
Perle târzii de sticlă moale ...
Un trandafir adus de şale
Recidivează-n aspre patimi.
Şi-ncet se stinge ca o torţă,
La margine de timp şi viaţă,
Preaplin de-o ultimă povaţă,
Deposedat de duh şi forţă.
Şi ca-ntr-o vază,-n groapa caldă,
E aşezat să înflorească;
Ce n-a putut în trup să crească,
Va creşte-n lutul care-l scaldă.
Va creşte-n taină nemurirea
Şi în gropar compătimirea.
16

33. HOTAR PIERDUT
Nu mai răzbate nici o adiere
Dinspre hotarul copilăriei ...
Probabil, vântul s-a stins
Şi fumegă doar.
În jurul meu e o tăcere de piatră ...
Ea nu poate fi spartă de nici o secure.
Convingerile mele
Stau bine fixate în balamale;
Am pus lacăt
Pe orice compromis posibil
Iar eu vreau să fac o excursie.
Am ajuns.
Sunt aproape de străzile satului,
Pe care nu le mai găsesc
Pentru că
s-au mutat pe dealul celălalt
după ce părinţii s-au mutat
în veşnicie.
Lângă mine -
Pădurea,
Mai adâncă decât o fântână
Şi plină de stele.
Încerc s-o ating
Şi se retrage mirată.
Casa părintească
Stă ca o alveolă de stuc
În care cuibăreşte tristeţea.
Sunt un stăin pe străzile timpului ...
Mă întorc şi ascult
Cum toamna, cu satârul în mână,
Eviscerează copacii.
34. IANUARIE
A îngheţat în curte tot aerul; e bocnă.
Sticloasă stă pădurea ca un lingou de gheaţă.
Purtăm pe glezne lanţuri de abur şi de ceaţă.
Strigăm spre veşnicie dintr-un adânc de ocnă.
Cinci case, de durere, s-au spânzurat azi-noapte.
Trăim într-un mileniu subtil şi fraudulos,
Cu ere glaciare foşnindu-ne pe os;
Din cer coboară funii de fum şi diamante.
Ne-am rătăcit probabil în golul din Geneză
Şi nimeni nu ne-arată pe unde să ieşim.
Îl chem cu rugăciune pe îngerul Antim,
Să vină să ne scoată din alba anamneză.
E-mpachetată lumea în folie şi-n ger
Şi-o mână o aşază pe raft în frigider.
17
35. IARNA COSMICĂ
36. IMAGINAŢIE
E iarnă grea ... În lume ninge de jos în sus ...
S-a-nzăpezit şi drumul spre crucea lui Iisus! Luna
Iar noi urcăm de-un secol în coate şi-n - o femeie curioasă,
genunchi ... Se apleacă primejdios
Copii plecat-am, Doamne, şi astăzi suntem unchi. Peste umărul plopilor fără soţ,
Să vadă
Ne bate îndoiala în suflet ca un vânt, Cine trece pe drum.
Simţim miros de sânge şi jale de mormânt ...
Aproape suntem, Doamne, de răstignirea Lui, Luna
Vedem soldaţi şi săbii şi urmele de cui. - o geamandură
Îngălbenită de vreme,
Privim mirati cum dealul spre munte se retrage, Ne interzice ieşirea în larg,
Cum marea se-adânceşte în gropile cu alge Acum, când în sufletul nostru
Şi înţelegem bine: spre cerul îngheţat, Este furtună.
Domnul Hristos şi Crucea de mână au plecat.
Luna
De ce fusese, Doamne, această răstignire? - o ureche cerească,
Şi când o altă mână veni-va cu iubire, Ascultă micile noastre răutăţi
Să ne ridice pleoapa şi să ne şteargă plânsul ...? Spuse la adresa Divinităţii
Ce pas o să-i mai calce Pământului întinsul ...? Şi le transmite mai departe.

Se-aude o pornire de luptă şi război Luna

Şi Duhul Sfânt, statornic, coboară peste noi ... - un cal troian ambiguu,
Ninsoarea se opreşte şi-n tâmplele-ngheţate Stă ameninţătoare
Răzbate primăvara iertării de păcate. La poarta planetei,
Gata să ne cucerească.
18
37. INDISCREŢIE 38. IUDA ( sau Ţarina Olarului)

Trăim aplecaţi peste marginea lumii, Un gând subtil se naşte între noi:
Ca nişte ghirlande de flori cafenii ... s-avem un cimitir şi pentru oale,
Subsolul ne crede ajunşi în tării Olarul să-şi îngroape ale sale
- îngeri de pază la graniţa lunii. iluzii mari, boltite în noroi,

Trăiesc cei de jos aplecaţi în afară, când pasta moale viaţă nu mai prinde
Balustrada se lasă şi dă peste mal ... şi smalţul cald alunecă spre moarte.
Sub ei se aude o gură de cal Ca un apus de soare într-o carte,
- mănâncă jeratic şi trage la scară. un ucenic conspiră şi se vinde.

Sus oare cum roade nerăbdarea în zei? Înfloritor comerţ cu piei de înger!
Peste bordură atârnă picioare Arginţii nu au gust, nici demnitate ...
- e tivul albastru loc bun de parcare Pe cruce moare Cerul, jumătate!
Iar mâna curentă e dată cu clei. În univers e doliu şi e ger!

De sus până jos, o boală bizară O funie loveşte-n depărtare,

Apleacă privirea spre lumea de-afară. purtând un cap de om şi o trădare.

19
39. ÎNTOARCERE 40. ÎNTRE CRĂCIUN ŞI PAŞTI

Nisipul tăcerii se-aşterne-ntre noi Cineva a agăţat

Şi-acoperă urma de-atingeri şi şoapte; Un jambon
În tine e ziuă, în mine e noapte; Deasupra pădurii.
Pe Calea Lactee sunt gropi şi noroi. Lupii privesc cu nesaţ
Şi se ceartă-ntre ei
În turnul cetăţii un clopot de piele Când să-l mănânce.
Anunţă de astăzi durerea de mâine, Cei mai tineri
Când fi-vom doar două planete străine Vor să fie adus imediat
Rotind peste umeri orbite rebele. Şi împărţit echitabil.
Cei mai religioşi
Rămâne ca cerul - numitorul comun, Cer să fie respectată tradiţia -
Defuncte iubiri s-aşeze în ramă ... Să fie păstrat până la Paşti
Dar gura te strigă şi ochiul te cheamă Şi servit ca aperitiv
Şi-atâtea cuvinte mai am să îţi spun ... După slujba de Înviere.
Până atunci
Nisipul tăcerii se-aşterne-ntre noi ... Va scădea semnificativ
Nu cer explicaţii - te cer înapoi. Numărul comesenilor.
Între Crăciun şi Paşti,
Lupii urlă la lună.

20
41. ÎNVIERE
Doamne,
Mărturisim că nu ştim
De unde şi de ce
Ai adus atâta suferinţă
În lumea noastră.
Dacă ai fi venit singur,
Te-am fi primit
Cu toate mormintele deschise!
Tu, negreşit,
În toate ai fi adus
Învierea!
Aşa, a înviat
Doar un singur mormânt
Care s-a înălţat la cer
Împreună cu Tine ...
42. LINIŞTEA DIN URECHEA INTERIOARĂ
Anul 2008 s-a înserat -
Este luna Octombrie ...
Curând se va înnopta.
Mîna Ta punctuală
A închis toate robinetele;
Nu mai curge nici o sevă,
Numai râul melancolic
Bolboroseşte descântece
Curgând printr-o albie de stele.
Acum nu se mai întâmplă nimic -
Lucrurile mari se întâmplă vara.
Până şi mâinile noastre obosite
Au încetat orice foşnet.
Facem linişte în urechea interioară
Şi ne aşezăm pe ascuns
Pe genunchii Tăi milenari,
Gata să ascultăm întâmplări adevărate
Spuse la gura veşniciei.
Doamne,
Inima noastră
Este numai urechi
Şi, surprinşi de povestea vieţii noastre,
Suntem gata să ascultăm
Povestea vieţii Tale.
21
43. LOVITURĂ
Mă uit în preajma mea
De jur împrejur
Şi constat că toate lucrurile
Sunt la locul lor:
Turla bisericii, tabla şcolii
Şi steagurile de la primărie;
Totuşi, astă noapte,
s-a dat o lovitură:
Grădina,
bogată ca o bancă naţională,
a fost devalizată.
Pomii, ca nişte funcţionari răniţi,
Plâng cu sughiţuri ...
Numai gutuii,
Cu felinare în mâini,
Caută urmele vântului,
(care a intrat prin efracţie)
Şi spun că gardul e vinovat.
Vântul, negustor cinstit,
Petrece singur pe dealuri.
44. LUMEA NINSĂ
S-a-nfrigurat şi umbra ta în casă
Sub ochii reci ai sfinţilor din geam,
Din care, parcă, unul eu eram,
Cernând zăpadă peste pat şi masă.
Mai e puţin şi luna se răstoarnă
Înzăpezită de suflarea iernii;
Trec peste noi fantasmele şi renii,
Un înger a-ngheţat într-o lucarnă.
E parcă iar ca în copilărie,
Când uşa morii a rămas deschisă
Şi dimineaţa lumea era ninsă -
Un Sfânt Ion la chiar Sfânta Mărie.
Azi uşa lumii a rămas deschisă ...
Morarul doarme; lumea lui e ninsă.
22
45. MIRAJ
E atâta linişte în aer
De parcă cerul
Ar fi podit cu îngeri ...
Calci şi nu se aude nimic!
Încerci să tropăi
Şi se aude
Doar foşnetul pufului
De pe marginea lumii.
După o zi de mers
Te trezeşti
Că ţi-au crescut aripi la picioare
Şi cineva îţi şopteşte
Să vorbeşti în surdină.
Aici, tăcerea are densitate maximă
Şi, doar din când în când,
Respiraţia Lui
Mai naşte o planetă.
Undeva, puţin mai departe de El,
Începe veşnicia
Şi adierea ei
Ajunge până la noi.
Doar dacă treci prin dreptul Lui
Poţi să ajungi
La hotarul veşniciei.
46. MONOLOG
Ploaia aceasta
Are ceva de spus ...
Vorbeşte de trei zile
Şi nimeni
Nu o bagă în seamă.
Să facem linişte pe pământ
Şi s-o ascultăm!
Uite! Deja se calmează,
Vorbeşte mai rar
Şi nu mai ameninţă râurile
Cu ieşirea din fire,
Cu ieşirea din albie.
Când vorbeşte ploaia,
Toate părerile noastre
O iau la vale
Şi curg în adânc.
23
47. MONOTONIE DE TOAMNĂ 48. NINSOARE

Îmbălsămăm iar florile de toamnă Cămaşa aceasta

Şi le-aşezăm într-un cavou de ceaţă;
Trăim o noapte fără dimineaţă
Şi nu e nimeni să ne bage-n seamă.
Suntem groparii lumii de ţărână,
Suntem nuntaşii lumii celeilalte -
Subsidiare lumi şi lumi înalte
Purtăm în talpă şi rotim pe mână.
Stă cerul ca un clopot de aramă
Ce a uitat din îngeri să mai bată.
Durerea o-ndulcim cu ciocolată;
Loveşte ploaia ca un foc de armă.
a Domnului Hristos
s-a lărgit exponenţial -
ne îmbracă pe toţi.
În rest, nimic deosebit ...
Ca acum 2000 de ani -
imaculată şi calmă
şi fără nici o cusătură
din cer până în pământ.
Se acoperă lumea
De glorie cerească.

În prundul morii stă în comă luna -

Morarul bea şi macină întruna.

24

49. 1 NOIEMBRIE
Pe sub păduri lucrează ferăstraie ...
Se coc sub noi producţii subterane:
Sicrie, cruci, podele şi coroane
Iar vântul ceartă plopii şi-i îndoaie.
Nimic nu-i drept în lumea de deasupra ...
Bolnavilor ce strâmbă le e gura!
Unui cadavru i-au greşit măsura;
Groparii sapă-n cimitir cu lupa.
Oameni târzii sparg aerul cu barba,
Făcându-şi drum printre făclii şi jerbe
Spre-aceste veştede tablouri spelbe
Ce-ngraşă rodnic crucile şi iarba.
Venim aici ca să jelim nimicul
Şi să-nvăţăm să defilăm cu dricul.
50. OCHII DOAMNEI
Ca un joc de artificii
arde-n zare frunza toamnei ...
Printre frunze, ochii Doamnei
îmi zâmbesc frumos - amicii.
Ca un zbor înalt de presuri,
călătoare, frunza toamnei
caută-n zare ochii Doamnei,
plini de pace şi eresuri.
Ca o sfântă adiere
de luceferi, frunza toamnei,
amintind de ochii Doamnei,
se înalţă-n scânteiere.
Ca o mare-ncoronare
de prinţese, frunza toamnei
dor aprinde-n ochii Doamnei
de iubire şi-ncântare.
51. ODIHNĂ
Ochiul fântânii mă priveşte mirat
- începe căderea în timpul uitat.
E toamnă în cer şi stelele cad.
Ce număr voi pune la casa de brad?
Ochiul fântânii mă caută azi trist ...
Îi spun în tăcere că încă exist -
mai am de privit un pogon de lumină ...
mai am de urcat un drum pe colină.
Ochiul fântânii mă cheamă-ndelung ...
25
Îi spun c-am plecat dar nu pot să ajung -
mai am de trecut un ultim hotar,
mai am de purtat povara de har.
Ochiul fântânii zvâcneşte ciudat
şi parcă-mi arată mormântul săpat ...
Dormi-vom de-acum aproape mereu
fântâna şi cerul, mormântul şi eu.
Visează drumeţul în umbra fântânii,
c-un metru mai jos de-atingerea mâinii ...
52. PĂDUREA
O pasăre mare şi verde
Trece în zbor peste sat.
Bate din ramuri şi frunze
Şi se aşază cu foşnet
Pe toate dealurile dimprejur.
Va sta aici toată vara,
Salutându-ne prietenoasă
Cu ciripitul ei de izvoare,
De balade şi doine.
Un om grijliu
A aruncat în tava cerului
Ceva mâncare:
O mână de stele.
Aripile ei de catifea reiată
Se întind ocrotitoare
Peste noi
Şi peste lume.
53. PLECAREA PĂRINŢILOR
Ca nişte porţi ce se-nchid în pământ,
În vechi balamale mişcate de vânt,
Părinţii se-apleacă spre-o grea geometrie
De lacrimi, dureri, tăceri şi sicrie ...
Ca nişte ulcioare albite de lună,
Părinţii se-dreaptă spre-o veche fântână
Din marginea tristă a holdei domneşti,
Despre care nimeni nu spune poveşti ...
Ca nişte cărţi sfinte mereu răsfoite
De mâini de copil, de iubiri şi ispite,
Părinţii se-nchid între grele coperţi,
Şoptind dintre file: „Să crezi şi să ierţi...”
Ca nişte viori căzute-n tăcere,
Părinţii se-aşază tăcuţi în unghere,
Lăsând să se-ntindă solemn peste lume
O grea simfonie de sfaturi şi nume ...
Şi-n urma lor, Doamne, noi creştem cuminţi,
Părinţi şi copii; copii şi părinţi.
26

54. PORUMBEII
Ce proumbei cu penele de pluş,
Crescuţi probabil într-o croitorie
Ca supliment de stofă şi hârtie ...
Mai albi ca porumbeii lui Fănuş!
În jurul lor lumină e şi noaptea
Iar luna se ascunde printre ei
Şi stelele sunt toate porumbei;
Sunt porumbei şi notes-ul, şi cartea.
Decât o lume plină de pigmei,
Mai bine-un cer ticsit cu porumbei.
55. POVESTE DE IARNĂ
Ninge de parcă
Toţi îngerii din cer
Ar decortica orez –
Mâncare de post
Enervând gura călugărilor.
Ninge, de parcă
Toţi îngerii din cer
Ar depănuşa porumbei,
Lăsând penele încă vii
Să cadă peste lume.
Ninge, de parcă
Toţi îngerii din cer
Au fost la pensat.
Sprâncenele şi genele lor
Se topesc
De dragul ochilor noştri.
56. PREAMBUL
Criza mondială poartă pantofi mari:
Pantofi numărul 666.
Criza mondială
Are sânge negru, de terorist
Şi umblă ameninţătoare prin lume.
Acum, nu se mai vinde,
Nu se mai cumpără nimic.
Sunt interzise eufemismele –
trebuie să spunem lucrurilor pe nume.
Curcubeul bunăstării,
Răsărit din senin
Peste buzunarele noastre,
A apus definitiv.
Ne lovim unii de alţii
În întunericul eclipsei financiare.
În ultima vreme,
27
N-a mai fost văzut nici un înger
Zburând peste capetele noastre.
Acum, înţelepţii lumii
- melcii şi morţii -
Umblă cu casa în spate,
Ca să nu rămână pe drumuri.
Numai noi – naivii din naştere –
Cultivăm iluzii.
Credem că vântul
Este frate de cruce cu plopul ...
Credem că şuieratul şarpelui
Aduce a simfonie ...
Credem că furtuna e serenadă ...
Criza mondială
Deşteaptă în morminte
Animozităţi recurente
Şi ascute grăbită
Unghiul drept
Al triunghiului dreptunghic.
57. RANA SOLDATULUI ROMÂN
Doamne, cât de întinsă
Este rana soldatului român:
De la primul până la al doilea
Război mondial!
Doamne, cât de adâncă
Este rana soldatului român:
Până la osul de aur
Al războiului de independenţă!
Doamne, cât de fierbinte
Este rana soldatului român:
Ca răscoala din 1907...!
Doamne, cât de dureroasă
Este rana soldatului român:
Ca o tragere pe roată
Şi ca o decapitare a copiilor
Sub ochiul îngheţat al părintelui!
Doamne, cât de aproape de rana Ta
Este rana soldatului român!
Dragostea pentru lume
Şi dragostea pentru ţară
Produc răni glorioase.
58. REGALĂ
Cu gloanţe de muguri şi iarbă
Ne-mpuşcă discret primăvara ...
Un greier ciupeşte chitara;
Se-ncurcă un preot în barbă.
Apasă o vreme confuză,
Se schimbă domnia în ţară;
Soseşte cu trenul în gară
Alaiul de floare şi frunză.
Bat vânturi cu mâini de hârtie
28
Şi mângâie fruntea grădinii ...
„ A plecat ...” anunţă vecinii,
„ Dumnezeu în călătorie.”
Întindeţi covoare, velinţe -
El poartă în palme seminţe!
59. RITM
Dimineaţa, Cineva mă trezeşte
Bătându-mi în geam
Cu degete subţiri de lumină.
Deschid un ochi în Cuvânt,
Să văd ce trebuie ştiut
Şi pe celălalt în lucruri,
Să văd ce trebuie făcut.
Apoi, încep să vâslesc.
Traversez strada
- râul acesta uman
ce curge gălăgios,
neatent, orgolios,
spre oceanul numit Veşnicie ...
Unele valuri mor,
Altele se îmbolnăvesc,
Altele îndrăznesc
Să curgă mai departe.
Ştiu, totul e să vâslesc
Într-un ritm sfânt,
Cadenţat, însufleţit,
Spre zarea cealaltă,
Infinit mai înaltă.
Părinte,
Întinde-mi o mână
divină
- mă-ntorc din ţărână.
60. RUGĂCIUNE
Soarele, plin de o mie de ochi,
Priveşte cât de înaltă
Este slava Domnului.
Stelele gureşe,
Plină fiecare de o mie de guri,
Laudă toată noaptea
Lucrările Domnului.
Luna, plină de o mie de munţi,
Priveşte ca Moise la rugul aprins
Şi viseză un pelerinaj
La Muntele Domnului.
Vântul, plin de o mie de braţe,
Îmbrăţişează îndelung
Poala mantiei Lui,
Care umple o mie de ceruri.
Doamne, iartă-mă
De o mie de ori pe zi
Şi dă-mi o mie de inimi noi
Ca să Te iubesc
29
De o mie de ori mai mult
Şi să stau aproape de Tine
O mie de ani.

61. SECETĂ 62. SIMFONIE

Se clatină undeva un altar, Există, cred, un dirijor celest,

Undeva fumegă o amintire, Ce-o grea orchestră pentru noi adună:
Se dezice de nuntă un mire, Tunet, tumult, vibrare şi furtună
Optând pentru chilia cu har. Şi susurul izvorului acest.

Undeva, un turn înalt se îndoaie Se ţin concerte mari în largul ploii

Să vadă cum glezna coapsa îi ţine, Şi în aplauze delirează munţii ...
Delirează şi strigă la mine, Din giulgiul morţii până-n voalul nunţii
Să-l împrumut c-o aversă de ploaie. Se prăbuşeşte lumea-n placul voii.

Şi cerul e trist la ceas de amiază, Şi-acest Maestru, mâinile mişcându-şi,

Grămezi de jeratic acopăr câmpia; Trudeşte dârz, căderea s-o oprească,
Se carbonizează azi România, Preocupat de-o arie cerească
Comerţul cu ploaie nu mai rentează. Într-un concert urcând spre Sine Însuşi.

Doar soarele arde, orb şi fierbinte Şi noi, viori sub degete de foc,
Şi supra-ncălzeşte morţii-n morminte. Vibrăm nervos sau distonăm cuminţi ...
Interpretăm o fugă de părinţi ...
Şi-n lume, parcă, nu mai este loc.

Răsună tragic ultimul acord -

Trăieşte lumea un atac de cord.

30

63. 15 SEPTEMBRIE
Cerul a fost semănat cu grâu
până departe.
Oraşul
şi-a adunat plopii în careu
pentru noul an şcolar;
cel vechi s-a pierdut ...
priviţi de departe,
plopii seamănă
cu mâinile unor elevi,
ridicate pentru primul răspuns.
în curtea şcolii,
un stol de guleraşe albe
- porumbei speriaţi -
memorează în grup
prima lecţie de zbor.
64. SUFLET DESCHIS
Un porumbel hoinar, cu sânge rece
În geamul meu a vrut să se înece,
În geamul meu de apă şi lumină.
Venea purtat de vântul din grădină ...
Venea plonjând cumplit, ca-ntr-un abis
Dar l-am salvat: era un geam deschis!
El zboară azi mai vesel ca oricând,
Scăpat de iarnă şi de-al morţii gând.
Când sufletul ţi-e geam închis şi rece,
Toţi porumbeii pot să se înece ...
65. TĂCERE ALBASTRĂ
Deasupra noastră, Doamne, e un Pământ albastru
Şi îngerii scot apă pentru spălat din nori ...
Găleata se răstoarnă şi cade uneori
Şi ploi diluviene acopăr vechiul astru.
Deasupra noastră, Doamne, atârn-o mare-albastră
Cu apele întoarse spre ale noastre mări.
Şi noi zidim de veacuri neterminate scări,
Să coborâm corăbii cereşti pe apa noastră.
Deasupra noastră, Doamne, sunt ochii Tăi
albaştri;
În ei se oglindeşte pământul uneori
Şi totul e albastru: şi mări, şi ochi, şi flori
Şi păsări legendare pierzându-se spre aştri.
Deasupra noastră, Doamne, albastră e tăcerea
31
Din care-anunţi în lume şi moartea şi-nvierea.
66. TERMINAREA RĂZBOIULUI
Bunicul s-a întors din război
Aducând cu el acasă
Jumătate din linia frontului:
Comenzi, atacuri, retrageri.
Transpiraţia lui mirosea
A stepă şi a praf de puşcă.
Avea pasul cadenţat
Ca un cod cifrat
Ce transmitea mersul luptelor.
Toată ziua săpa prin grădină
Tranşee şi gropi de obuze
Apoi înainta precaut
De la un aliniament la altul.
La fiecare masă
Cânta imnul ţării
Şi aşeza scaunele în poziţie de drepţi.
Ochii lui erau albaştri -
Aveau culoarea păcii mondiale
Pentru care a luptat
De la apus spre răsărit
Şi de la răsărit spre apus.
Într-o zi a fost surprins
De fosta aviaţie inamică ...
A dat o comandă definitivă
Şi s-a adăpostit în cea mai apropiată tranşee.
A urmat un bombardament liniar
Cu bulgări, cu flori şi cu lacrimi.
67. TRECUTUL
Departe, se-aude cum latră un câine ...
Intens şi imens. E parcă trecutul
Ce sadic se-arată să ceară tributul
De ramuri şi frunze căzute din mine.
Îmi sfâşie trunchiul şi-mi latră coroana ...
În ochii-i heraldici citesc înserarea;
Sunt pensula care absoarbe culoarea;
Pansez pansamentul de-adâncă ce-i rana ...
Cobor ca o ceaţă în conul de umbră
Al trecerii noastre spre lumea de flori ...
Mai mângâie ochiul obosite viori
Şi mâna citeşte tăcerea lor sumbră.
Inspir doar petale, expir ramuri coapte;
Iubirea şi viaţa au ochii albaştri ...
Cu lacrimi de înger spăl luna şi aştrii
Şi pacea menţin între ziuă şi noapte.
Şi totuşi mă latră şi cere tributul ...
Colind ringul lumii, doar eu şi trecutul.
32
68. TRENUL CIUDAT 69. TRENUL VIEŢII

Un tren ciudat, în fiecare noapte, Cioplim traverse şi întindem linii

Din tâmpla mea îşi fluieră plecarea ... Şi-apoi strigăm: „ Atenţiune! Vine
De fiecare dată îl absoarbe marea Al nostru tren!”; noi îl purtăm pe şine ...
Cu gările-i lucind întunecate. Călătorim spre capătul luminii.

Stă undeva un pod în prăbuşire, Lucrăm încet şi trenul se grăbeşte;

O rupere de nori un râu înalţă Din urmă şuieratul ne ajunge ...
Şi-n trecerea lipsită de speranţă Rambleul se zideşte din belciuge,
Ciudatul tren devine amintire. Sofisticat ca solzii unui peşte.

Aud prelung un şuierat de moarte, Străbate trenul cerul şi câmpia;

Un tren plutind pe apele cumplite ... Nu urcă nimeni, numai se coboară –
Vagoanele - corăbii învechite, Unii în zori şi alţii înspre seară,
Caută abisul negurii deşarte. Hoinari călugări înfundând chilia.

Iar uneori aud sinistre şoapte - Lucrând statornic cu găleţi şi roabe,

În şina grea, rămasă veşnic stinsă, Un ochi zidim singurătăţii oarbe
Trec călători spre-o ţintă neatinsă, Şi-apoi singurătatea ne absoarbe.
C-un tren ciudat, în fiecare noapte.

Vreau să m-ascund, să nu permit plecarea

Acestui tren ce caută-ntruna marea.

33

70. TURNANTĂ
Furtuna aleargă prin munţi
Ca un cal nomad ne-nşeuat
Şi-n brazi cu perciunii cărunţi
Copite de grindină bat.
Se spală întregul ţinut
În ape de lut şi rugină,
Luceferi din veacul trecut
Mai lasă puţină lumină.
Furtuna aleargă prin noi
Răscolind pădurea de dor ...
Ne-ntoarcem prin ani înapoi,
Spre casa retrasă-n pridvor.
Furtuna va trece şi ea ...
Ea trecerea noastră măsoară
Şi-n urmă o limpede stea
Va spune: „Acum este seară”.
71. ŢĂRI ŞI CONTINENTE
Pământul,
Împărtăşind aceleaşi convingeri
Cu G. Galilei şi domnul Copernic,
A fost şi el condamnat
La ardere pe rug.
A fost acuzat
De plimbări heliocentrice
De mână cu Luna ...
A fost învinuit
De producerea tuturor cutremurelor
Colcăind de durere
Şi de tăinuirea vrăjitoarelor
Sub mantia ecumenică de-ntuneric.
A fost declarat
Masochist şi eretic
Şi dat pe mâna Inchiziţiei,
Să fie ars
În piaţa centrală a Galaxiei.
Fiind prea bătrân,
A fost eliberat pe cauţiune
Dar i s-au pus spini
Sub pleoape, sub braţe,
Sub genunchi şi sub tălpi.
Acum umblă tot pe cărări heliocentrice
Dar calcă mai rar
Şi sângerează cumplit.
Petele de sânge
Formează ţări şi continente.
34
Locuim pe acelaşi Pământ
Dar într-o altă pată de sânge eşti tu
Şi într-o altă rană
Locuiesc eu.

72. UMBLAREA PE MARE 73. VAZA ŞI CARTEA

Pe toată întinderea În loc de inimă

- marea, Port în piept
Ca o căţea turbată O floare de trandafir.
Ameninţând lumea De fiecare dată
Cu lătratul fioros al valurilor. Când vreau s-o mângâi,
În larg, ucenicii, Mă înţeapă cumplit.
Aplecaţi îndelung Pe tine te acceptă ...
Asupra unei hărţi lichide În faţa florilor, orice vază
Ce ascunde drumul salvării. Face să înflorească o speranţă.
La o răspântie, Eu sunt doar o carte,
Un Om calcă pe valuri, Între paginile mele mecanice
Calcă pe timp, Orice petală se veştejeşte.
Calcă pe demoni. Îţi dăruiesc pentru totdeauna
Are braţele întinse a cruce Floarea aceasta de trandafir,
Şi ţine echilibrul Care a înflorit
Între cer şi pământ. În grădina mea toracică.
Umblă pe ape,
Umblă pe aer, pe vânt.
„ Taci! Fără gură!
Eu linişte pun pe Pământ.”

35
74. VORBIRE CURATĂ
Încercăm să ne facem curaj
Bolborosind cu gura noastră de pluş
Numele Lui.
Parcă am şlefui cu dinţii
O piatră rară de safir.
Facem maraton
În această pustietate retorică
A lumii ...
Albul Numelui Lui
Începe să ne lumineze gingiile
Şi, dintr-o dată,
Cuvintele noastre sună a cristal ...
75. ZÂMBET DE PRIMĂVARĂ
Înfloreşte în grădină
Zâmbetul lui Dumnezeu ...
Trece-un om cu pasul greu
Şi cu barba de lumină.
Ca o sfântă graţiere
De petale şi stamine,
Puşcăriile preapline
Se golesc prin înviere.
Vântul e în mare vervă ...
Face febră, alergie
La foşnirea de hârtie
Şi furtunile de sevă.
Umbl-acum cu grabă mare
Primăvara pe cărare.
36
37