Академический Документы
Профессиональный Документы
Культура Документы
2014
Anul Civilului anotimpul Obligatiunilor
Codul Civil=haina juridica (invelisul) de libertate a persoanei
DREPT CIVIL
TEORIA GENERALA A OBLIGATIILOR
-Categorii de obligatii in functie de izvor-Aspecte comune ce caracterizeaza drepturile de creanta-
Prolegomene
Obligatio est vinculum iuris quo necessitate adringimur alicuius solvendae rei, secundum nostrae
civitatis iura.
Raportul obligational=raportul juridic al carui subiect activ (creditorul) e indreptatit sa ceara
subiectului pasiv (debitorul) sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva ce in absenta angajamentului
juridic al debitorului ar fi putut face (art. 1164).
*avem in vedere prestatiile negative speciale, NU generale (care sunt corelative, de regula, unui
drept civil absolut real, dar si personal nepatrimonial), acestea din urma fiind limitate legal;
prestatia negativa speciala, obligatia non faciendo cu caracter special, presupune angajamentul
juridic al debitorului, care nu poate sa faca ceva tocmai pentru ca s-a obligat => nu e o limitare a
libertatii prin vointa legiuitorului, ci o autolimitare a libertatii prin vointa persoanei.
*avem in vedere obligatia juridica in sensul propriu-zis, ca raport juridic; obligatia desemneaza
de multe ori doar elementul pasiv al continutului raportului obligational (datoria, opusa
dreptului/creantei), iar alteori desemneaza inscrisul constatator al creantei (instrumentum).
STRUCTURA OBLIGATIEI CIVILE: subiecte; continut; obiect; sanctiune (subinteleasa)
1.
2.
Continutul: drepturile de creanta si datoriile partilor => latura activa si latura pasiva =>
natura patrimoniala
3.
Obiectul: prestatiile partilor (la care creditorul e indreptatit si de care debitorul e tinut),
conduita acestora, actiunile si inactiunile
1
1.1.
1.2.
2.
Critica obligatiilor de a da => obligatii de a preda o suma de bani, obligatii de a preda un bun
individualizat si obligatii de a presta un serviciu => e util pentru ca ne ofera o imagine nuantata
asupra obligatiilor de a face
Tot dupa obiect, avem obligatii de mijloace (de prudenta sau de diligenta) si obligatii de
rezultat (determinate).
la rezultat (vanzare-cumparare): obiectul obligatiei nu e format doar dintr-o anumita
prestatie, ci si din rezultatul spre care se tinde prin acea prestatie (rezultatul face parte din obiectul
obligatiei)
la mijloace (avocat, medic): obiectul obligatiei e numai prestatia, IAR NU si rezultatul
spre care se tinde prin acea prestatie
a)
b)
IMPORTANTA: la prima se considera executata numai daca e atins rezultatul, pe cand la a doua
obligatie poate fi considerata executata desi nu s-a atins rezultatul
Controverse: ce utilitate mai are clasificarea? Are, da, pe taram probatoriu, dar nu se intelege
exact ce se probeaza si care e mecanismul probatoriu. E vorba de proba elementelor raspunderii
juridice atunci cand se incalca una sau alta din cele doua categorii de obligatii.
-elemente esentiale: fapta ilicita (neexecutarea contractului), prejudiciu (paguba), legatura
de cauzalitate dintre primele doua; vinovatia debitorului (care in situatii exceptionale poate
lipsi)
Greseala e ca multi autori explica probarea prin referire la elementul subiectiv vinovatie/culpa.
De fapt, primul element important, pe taram probatoriu, e chiar fapta ilicita. La obligatiile de
rezultat, neatingerea sa naste o prezumtie de neexecutare a contractului (cata vreme nu se dovedeste
atingerea rezultatului, iar creditorul trebuie numai sa afirme aceasta). La obligatiile de mijloace,
neatingerea rezultatului NU naste o prezumtie de neexecutare in sarcina debitorului (creditorul
trebuie sa faca dovada ca debitorul nu a depus toata pregatirea si diligenta pentru a indeplini =>
sarcina probei apartine creditorului).
In ambele cazuri, odata dovedita fapta ilicita, se naste si prezumtia de culpa (in partea
debitorului) => diferenta NU e pe taramul dovedirii culpei, CI in legatura cu modul de dovedire a
faptei ilicite.
Sunt situatii in care diferenta dispare: la vanzare-cumparare, creditorul trebuie sa faca dovada
lispei calitatii sau a viciilor bunului.
Mai avem si obligatii pecuniare (regim distinct) si obligatii in natura (executare prin prestatii
efective ale debitorului). Ar mai fi si obligatii de valoare drepturi patrimoniale sunt evaluabile in
bani mai corect, ele pot fi evaluate economic, iar banii sunt doar instrumente, expresii banesti,
dincolo de care exista valoarea intrinseca (ex: azi un tablou valoreaza 1 milion, maine 2 =>
importanta: la executare trebuie sa avem in vedere valoarea reala)
3.
a)
b)
Dupa sanctiune:
obligatii civile perfecte, care se bucura de o deplina sanctiune sub aspect juridic
obligatii naturale sau imperfecte, fara a se confunda cu obligatiile morale, au totusi o
sanctiune juridica limitata
4.
deponentul are obligatia restituirii lor; aceasta obligatie vine din gestiunea de afaceri, deci un fapt
juridic licit, nu contractual).
Interesul clasificarii:
dpdv probatoriu: la contractele plurilaterale, se cere formalitatea mai multor
exemplare; la contractele unilaterale se cere formalitatea unicului exemplar bun si aprobat
dpdv al efectelor: sinalagmaticele permit rezolutiunea sau rezilierea
(desfiintarea lor din cauza neexecutarii unor parti); riscul contractual (cand obligatia unei parti
devine imposibil de executat din cauza unei situatii fortuite); permit exceptia de neexecutare cand se
incalca prinicipiul simultaneitatii executarii obligatiilor (cu exceptii, bineinteles: daca partile au
prevazut ca obligatia are termen, sau e cu data succesiva regula e ca se executa mai intai obligatia
succesiva in timp, abia la final cea dintr-odata)
a)
b)
2. Oneros si gratuit [scopul urmarit de parti exista si cu titlu gratuit, dar sinalagmatice (donatia
cu sarcina, atata vreme cat sarcina nu echivaleaza sau depaseste valoarea bunului dat in donatie) =>
echivalenta prestatiilor e un criteriu subsidiar]
a)
3.
4.
Importanta clasificarii: din art. 1168: regulile aplicabile la numite, aplicam prevederile specifice;
la nenumite mai intai aplicam regulile generale, iar de nu-s suficiente, in completando, recurgem
la norme ce reglementeaza contractul cel mai apropiat cu cel nenumit
5.
6.
7.
a)
b)
8.
9.
15.10.2014
INCHEIEREA CONTRACTULUI
iata de ce in art. 1182 CCiv sunt evocate aceste 2 tipuri de formare: contractul se incheie
prin negocierea lui de catre parti (a doua) sau prin acceptarea fara rezerve a unei oferte de a
contracta (prima).
STRUCTURA SIMPLIFICATA (tipica)
1.
1.1.
Oferta
Notiune: propunere facuta de o persoana (parte) pentru incheierea unui contract,
propunere care trebuie sa contina suficiente elemente pentru formarea contractului si sa exprime
intentia juridica a ofertantului de a se obliga (art. 1188); astfel, prin acceptarea ofertei se poate
incheia contractul
-ea poate fi facuta in scris sau oral
-daca legea prevede o anumita forma pentru contractul pe cale de formare, oferta trebuie sa fie
facuta in forma respectiva (ceea ce rezulta din art. 1187)
*simpla tacere poate valora oferta?
In realitate, problema e a unui alt sistem de semne prin care se poate exprima vointa juridica.
Normal, ea se exprima prin limbajul comun cuvinte scrise sau vorbite. Sunt totusi situatii in care
alt tip de semne poate fi folosit pentru a exprima vointa juridica. Ceea ce este denumit tacere in
discutiile doctrinare, in realitate este utilizarea unui alt sistem de semne decat cel obisnuit (ex1:
taximetristul din statie tace, dar se zice ca face o oferta de fapt nu tacerea valoreaza oferta, ci
imprejurarea de loc si de instrument, adica statia si masina; ex2: la tacita relocatiune, daca locatarul,
chiriasul, continua sa foloseasca bunul dupa expirarea termenului contractual, aceasta imprejurare
are valoarea unei oferte de prelungire a contractului de fapt nu simpla tacere are valoare juridica,
ci faptul continuarii folosintei bunului, din care se desprinde semnificatia juridica)
Qui tacet consentire videtur (cel care tace e considerat a consimti) trebuie completat, in sensul
ca trebuie sa vedem ce fel de tacere este => qui tacet cum loqui consentire videtur (cel care tace ca
si cum ar vorbi consimte=cel ce foloseste alt sistem de semne).
Oferta poate fi facuta facuta unei persoane determinate, numai ca exceptie poate fi facuta SI
unei persoane nedeterminate (aici e de fapt solicitare de oferta sau intentie de negociere). *exceptia:
oferta adresata unor persoane nedeterminata valoreaza oferta (ca si cand ar fi facuta unor persoane
determinate) numai in circumstantele art. 1189(2) rezulta din lege, uzante sau neindoielnic din
imprejurari (la taximetristul nostru, normal, el nu ar putea sa refuze executarea obligatiei primul
venit, primul servit => oferta lui e valabila, iar prin urcarea clientului in masina se incheie
contractul de transport).
Delimitari
Oferta/solicitare de oferta
Mai ales la achizitii publice, cel care are nevoie de servicii face o solicitare de oferta, asteptand
sa primeasca mai multe oferte din care sa selecteze cea pe care o considera cea mai avantajoasa.
Poate face aceasta si o persoana fizica (vreau sa construiesc o casa, dau anunt si vin 4 constructori;
eu aleg).
Oferta/intentia de a negocia
La intentie, nu mai avem structura simpla, ci incheierea pe baza de negociere.
1.2.
Conditii
-a) sa contina suficiente elemente pentru incheierea contractului
-b) sa exprime intentia juridica reala, serioasa, neviciata a promitentului (ofertantului) de a se obliga
juridic =>oferta este un act juridic unilateral
Pe VCCiv, ea era mereu revocabila. NCCiv a abandonat partial ideea revocabilitatii ofertei =>
conceptia noului cod e dualista (uneori e revocabila, alteori e irevocabila).
1.3. Forta juridica
Oferta irevocabila (art. 1191) cu termen SAU numai atunci cand poate fi considerata astfel
in temeiul acordului partilor, al practicilor statornicite intre parti (ipoteza in care intre aceleasi
parti s-au desfasurat raporturi contractuale de lunga durata si potrivit acelor practici oferta era
irevocabila, chiar fara termen) al negocierilor, al continutului ofertei (eu, ca parte, o consider
irevocabila) sau al uzantelor.
In orice alt caz, daca e fara termen, oferta e revocabila.
Ea are forta juridica speciala [art. 1192(2)]. Prin simpla acceptare, daca acceptarea intervine in
termenul ofertei sau intr-o durata de timp rezonabila (in situatii de exceptie mai sus amintite),
contractul se incheie chiar daca ofertantul si-a revocat oferta [mai bine zicem ca a incercat, caci art.
1192(2) nu il lasa sa revoce de-a binelea].
Desi irevocabila, oferta poate fi retrasa. Notiune de revocare nu se confunda cu cea de
retragere. Art. 1200 din momentul in care ajunge la destinatar, ea devine irevocabila + 1192
termenul ce masoara durata irevocabilitatii ofertei.
Oferta poate fi retrasa pana cand ajunge la destinatar. Ea, de fapt, nu e revocata, caci nu a
apucat sa dobandeasca forta juridica (art. 1199) din moment ce cealalta parte nu a luat cunostinta
de oferta, e de bun-simt ca ofertant sa isi poata retrage cele zise, retragere care nu dauneaza
nimanui.
Oferta revocabila
Cand e fara termen si cand nu se incadreaza in situatiile art. 1191(1) fraza a II-a.
Ofertantul o poate revoca, desi a ajuns la destinatar, dar cu anumite consecinte. Vorbim de
revocare numai in masura in care nu a trecut durata rezonabila necesara pentru mentinerea ofertei.
Art. 1193(2) ne spune expres ca, desi nu are termen, oferta adresata unei persoane care nu e
prezenta trebuie mentinuta un termen rezonabil, dupa imprejurari, pentru ca destinatarul sa o
primeasca, analizeze si sa expedieze acceptarea.
Chestiunea revocarii ofertei fara termen se pune (1) in intervalul de timp intre care oferta
ajunge la destinatar si (2) momentul la care expira termenul rezonabil de acceptare. Daca se
revoca oferta in acest termen vorbim de o revocare intempestiva (daca destinatarul sufera un
prejudiciu, ofertantul trebuie sa il repare => desi e fara termen, in intervalul mentionat, oferta
revocabila are forta juridica, dar o forta inferioara celei a ofertei irevocabile).
Temeiul raspunderii ofertantului pentru aceasta revocare intempestiva este...? Cu alte cuvinte,
care e temeiul fortei juridice a ofertei revocabile?
8
Contractual nu poate fi, caci nu avem contract. Opinia majoritara e aceea a raspunderii civile
delictuale, dar o forma speciala pentru abuzul de incredere ca forma particulara de raspundere
civila. Ratiune: desi e un drept, ca orice drept subiectiv civil, si acesta trebuie exercitat conform
limitelor materiale si juridice. Abuzul presupune o distinctie intre limitele interne si cele externe.
Asadar, daca dreptul subiectiv civil e exercitat in limitele interne, nu se pune problema raspunderii.
Daca e exercitat intre limitele interne si externe si provoaca un prejudiciu altuia, acela savarseste un
abuz de drept si va raspunde delictual (iar daca era exercitat peste limitele externe, nu mai era nici
macar abuz de drept, era ceva ilicit in afara dreptului)
1.3.
Caducitatea (intervine inainte ca actul juridic sa isi fi produs efectele si lasa actul fara
posibilitatea de a mai produce efecte)
-art. 1195 (1) a), corelat cu 1198(1): desi acceptarea ajunge peste termen, ofertantul are
posibilitatea de a considera ca valabila acceptarea, dar trebuie de indata sa il instiinteze pe acceptant
ca sa stie si el ca s-a incheiat contractul
-art. 1195 (1) a), corelat cu 1198(2): de regula, daca acceptarea ajunge peste termen la ofertant, nu
se incheie; totusi, daca aceasta se intampla pentru ca au intervenit motive obiective pentru care nu e
vinovat acceptantul, prin exceptie se considera ca s-a incheiat contractul, dar cu o precizare:
ofertantul, de data asta, trebuie el sa il instiinteze pe acceptant ca nu e de acord cu incheierea
contractului [viceversa fata de 1198,(1)].
-art. 1195 (1) b) refuza: cata vreme a refuzat sa o accepte, forta juridica a incetat
-art. 1195 (2): textul inoveaza in raport cu VCCom, in sensul ca, de regula, se considera ca decesul
ofertantului determina caducitatea ofertei => obligatia raspunderii pentru oferta nu se transmitea la
succesori; NCCiv rastoarna regula, asadar oferta va deveni caduca numai prin prisma naturii
afacerii (ex.: contract intuitu personae cu un pictor celebru) sau a imprejurarilor.
-art. 1194 (1): distingem intre situatia in care ofertantul si acceptantul se afla in acelasi timp si in
acelasi loc (1) ipoteza contractului incheiat intre persoane prezente (aici, daca oferta e fara
termen, si destinatarul prezent, oferta ramane fara efecte=caduca); daca oferta e cu termen,
intelegem ca ofertantul ii da ragaz destinatarului sa se gandeasca SI (2) ipoteza contractului incheiat
intre persoane neprezente.
B.
partilor. In plus, promisiunea de a contract e deja un contract, oferta e doar un act juridic unilateral
(i/revocabil, dupa caz).
2.
3.
3.5. Daca se incheie intre prezenti: unde se afla persoanele; de asemenea, daca se incheie prin telefon
sau prin alt mijloc de comunicare in timp real (telefon, facebook, skype)
3.6. Daca se incheie intre absenti decalaj de loc si de timp
-teoria1: se incheie cand oferta ajunge la destinatar (rejectata)
-teoria2: se incheie cand destinatarul expediaza acceptarea (rejectata pentru ca pana ajunge la
ofertant, destinatarul poate sa retraga)
-teoria3: se incheie cand acceptarea ajunge la ofertant
-teoria4: se incheie cand ofertantul ia cunostinta de acceptarea corespunzatoare a destinatatului
Transare: art. 1186 (1) regula (teoria a 3-a): contractul se incheie cand si unde acceptarea ajunge
la ofertant; nu are importanta motivul pentru care ofertantul nu a luat la cunostinta de acceptare
art. 1186 (2) exceptie: se incheie contractul cand destinatarul face un act sau un fapt care
are semnificatia acceptari, conform indicatiei date de ofertant, practicii, uzantelor, naturii afacerii
(aici nu se mai pune problema primirii acceptarii ofertei de catre ofertant).
Importanta: la conflict de legi in timp regula e ca se aplica legea in vigoare la incheierii
contractului => tot asa, analizam conditiile de validitate in raport cu legea in vigoare la momentul
incheierii; => tot asa, prescriptia curge din momentul incheierii contractului; => tot astfel stabilim
daca se mai pune problema revocarii ofertei sau a revocarii acceptarii din momentul incheierii, nu
se mai poate.
*Acceptarea poate fi revocata, retrasa, sau si revocata, si retrasa?
Simetric: daca acceptarea nu a ajuns, poate fi retrasa. Daca a ajuns la ofertant, nu se mai pune
problema revocarii acceptarii caci acordul de vointa e realizat; dupa acest moment se pune
problema revocarii contractului, poate, dar nu a acceptarii (deja e data).
10
4.
NEGOCIEREA
De cele mai multe ori, contractul se negociaza, nu e acceptat imediat in aceasta forma. Avem
oferta, propunere, contraoferta, un permanent joc al partilor, care poate dura destul de mult in timp.
Principiul bunei-credinte (bona fides, ce are legatura cu principiul libertatii de vointa,
autonomiei de vointa in forma libertatii de a contracta).
-libertatea asta de a contracta are, totusi, limite: tocmai bona fides, care se manifesta cu o forta
speciala. Ratiune: tinand seama de durata mare a negocierilor, partile angajeaza cheltuieli mari,
existand un cost al negocierilor, iar daca nu avem buna-credinta, riscul e ca o parte sa sufere
prejudicii ca urmare a comportamentului culpabil al celeilalte parti.
-art. 1183(1): regula e ca partile contractului nu raspund pentru modul de desfasurare (1), nici
pentru ruperea negocierilor (2)
-art. 1183(2): se stabileste exigenta imperativa a negocierilor cu buna-credinta (ba chiar partile nu
pot limita sau suprima acest principiu!!!)
Aprecierea bunei-credinte e o chestiune de fapt. Aceasta implica faptul ca mai intai avem o
prezumtie de buna-credinta, iar partea care invoca reaua credinta a celeilalte parti trebuie sa o
probeze. Sunt totusi situatii de unde se trage o prezumtie contrara celei de buna-credinta [ex.: art.
1183 (3) angajarea in negocieri fara intentia de a incheia contractul]
Pe ce temei raspunde cel ce negociaza cu rea-credinta? Delictuala.
Sunt totusi situatii in care poate fi angajata raspunderea contractuala a unei parti in timpul
negocierilor? Da la acorduri prealabile; chiar inainte de a negocia, cand partile stabilesc deja un
cadru (la contracte foarte complicate, anumite reguli)
Principiul confidentialitatii negocierilor
NB: nu avem in vedere situatia in care partile au incheiat un acord pe baza asta, ci cea in care nu
avem asa ceva (altminteri ar fi o raspundere contractuala) aici e o raspundere delictuala
1.
2.
In cursul negocierilor, important este ca partile care negociaza sa ajunga la un acord in legatura
cu elementele esentiale ale contractului. Daca raman elemente secundare asupra carora nu s-a
convenit, contractul e incheiat, urmand sa se stabileasca ulterior de parti sau, daca partile nu o vor
face, de judecator, la cererea oricarei parti [art. 1182(2),(3) NU se vor aplica daca suntem pe
ipoteza art. 1185: cata vreme o parte insista ca acest element, posibil secundar, sa formeze expres
obiectul acordului de vointa, contractul nu se considera incheiat decat daca se pun de acord (si)
asupra lui]
daca sunt imperative, se aplica mereu; daca sunt supletive, atata vreme cat partile nu deroga expres,
se aplica e posibil ca pe acestea din urma sa le excluda partile).
-ele pot fi extrinseci: desi nu sunt incluse in contract, fac parte fie din alte contracte (1), fie din
anumite uzante la care partile fac trimitere (2)
Importanta: stabilirea continutului contractului; problema efectelor contractului.
Intinderea efectelor contractului se face nu doar in raport cu clauzele intrinseci, ci si cu cele
extrinseci sau externe.
2.
Clauzele standard [art. 1202(2)] stipulatii stabilite in prealabil de una dintre
parti pentru a fi utilizate in mod general si repetat si care sunt incluse in contract fara a fi negociate
cu cealalta parte
-ex.: contractele de adeziune (stabilite de o singura parte); dar si stabilite de ambele parti (vor fi
parte a contractului in masura in care partile NU isi comunica reciproc ca le resping sau ca le vor
modificate)
Ierarhia clauzelor: prioritatea clauzelor negociate in raport cu cele standard [art. 1203(3)].
3.
Clauzele neuzuale sunt o specie de clauze standard; e vorba de clauze standard
interzise de legiuitor.
-ori de cate ori anumite clauze standard ar fi deosebit de oneroase pentru cealalta parte, legiuitorul
le considera inacceptabile, decat daca sunt acceptate expres, intr-o anumita forma, pentru ca ele
creeaza un dezechilibru (art. 1203, teza finala) legatura cu clauzele buzive (nu e vorba neaparat
de contracte incheiate cu consumatorii; putem avea si in domeniul profesionistilor).
Insiruirea de la art. 1203 prezinta acele clauze care nu pot face parte din contract decat cu
consimtamantul expres al celeilalte parti, in scris (1) cele ce reduc raspunderea; (2) cele privitoare
la denuntarea unilaterala; (3) clauza de suspendare a executarii obligatiilor; (4) clauza prin care s-ar
prevedea decaderea din drepturi a celeilalte parti sau a beneficiului unui tert; (5) clauza limitarii
opunerii exceptiilor; (6) clauza limitarii contractarii cu alte parti; (7) clauza privitoare la reinnoirea
tacita; (8) clauza privind legea aplicabila; (9) clauza compromisorie; (10) clauza derogatorie de la
competenta judecatoreasca
EFECTELE CONTRACTULUI
Prolegomene. Prezentarea materiei
Primul pas: interpretarea continutului contractului. Al doilea: stabilirea efectelor (2 principii:
pacta sunt servanda = forta obligatorie; res inter alios acta aliis neque nocere neque prodesse
potest = relativitatea+*exceptiile fie aparente, fie reale); opozabilitatea contractului fata de terti
+*exceptiile de la opozabilitate
Calificarea contractului: identificarea speciei de contract din care face parte =>
vom stabili si regimul juridic aplicabil; avem si subspecii numite si nenumite => vom stabili
continutul contractului, cu problematica acelor clauze care, desi nu au fost expres prevazute de
parti, pot fi adaugate
2.
12
2.1.
2.2.
Sistemul obiectiv acorda importanta unor elemente exterioare vointei partilor, care
circumstantiaza aceasta vointa, (1) fie in functie de imprejurari, (2) fie in functie de dispozitii
legale, (3) fie in functie de anumite uzante sau cutume.
VCCiv, desi calificat ca fiind pe sistemul subiectiv, era mixt (cu prioritatea subiectivului).
NCCiv continua solutia. Textele de lege mai sus mentionate dau prioritate vointei partilor, dar au si
elemente de obiectivitate.
1.
a)
b)
c)
2.
3.
13
-(2): stipulatiile inscrise in contractul de adeziune se interpreteaza impotriva celui care le-a propus,
care e de obicei si creditor (exceptia) ratiune: dezechilibrul economic dintre parti, iar alta
interpretare ar duce la augmentarea decalajului contractual.
22.10.2014
De obicei, viata are mai multa imaginatie decat avem noi
Este exact ce spune si art. 1270(2), iar teza finala lasa loc unei portite pentru
exceptii cauze autorizate de lege.
a)
14
b)
impreviziunea (rebus sic stantibus art. 1271): alin (1) reafirma principiul fortei
obligatorii, asa incat impreviziunea sa nu fie inteleasa ca un mod de eludare; se pune in evidenta
caracterul exceptional al impreviziunii
-alin (2): 3 conditii esentiale
-interventia unei schimbari exceptionale a imprejurarilor avute in vedere la incheierea contractului
(intre momentul incheierii si al executarii definitive)
-dezechilibru valoric intre prestatiile partilor (caracter excesiv de oneros)
-caracterul injust al continuarii executarii pentru una dintre parti (caracterul oneros sa fie dublat de
cel injust)
-alin (3): alte 4 conditii esentiale
-schimbarea survine dupa incheierea contractului
-schimbarea si intinderea imprejurarilor nu au fost avute si nu puteau fi avute in vedere in mod
rezonabil de atre debitor, in momentul incheierii contractului
-debitorul nu si-a asumat riscul si nu poate fi considerat ca si l-a asumat
15
-conditie formala: negocierea [se da intaietate tot principiului mutuus dissensus; numai daca
partile nu se inteleg, abia apoi partea interesata sesizeaza instanta, care va putea fie (I) sa mentina
contractul, modificat, fie (II) sa il desfiinteze].
c)
d)
e)
II RELATIVITATEA (res inter alios acta aliis neque nocere, neque prodesse potest art.
1280).
Trebuie sa vedem, intai, ca forta obligatorie se produce intre parti si succesorii acestora =>
efectele nu se produc fata de terti (ei nu sunt nici parti, nici succesori, ci penitus extranei).
a)
b)
-daca autorul isi grevase dreptul sau pe care il transmite succesorului cu titlu particular cu
anumite sarcini (ipoteci sau dezmembraminte), succesorul va primi dreptul cu toate aceste sarcini
anterior constituite (aici sunt doua idei cu aplicatie: nemo plus iuris, dar si opozabilitatea erga
omnes a sarcinilor reale odata constituite, ele sunt opozabile oricui)
-daca anterior, dreptul transmis era legat de obligatii scriptae in rem sau propter rem, succesorul
cu titlu particular va fi tinut a le respecta
c)
d)
Opozabilitatea contractului
Tertii trebuie sa respecte un contract nu ca un act juridic (nu ii obliga, nu le da drepturi), ci ca un
fapt juridic stricto sensu (o realitate pe care nu o pot incalca): dubla perspectiva din care e privit un
contract. Importanta distinctiei rezida in faptul ca, mai intai, tertii trebuie (1) sa respecte raporturile
juridice nascute din contract; (2) daca le incalca, savarsesc o fapta ilicita; (3) daca sufera un
prejudiciu, partile sunt indreptatite la reparatie pe temei delictual, extracontractual; (4) partile pot
invoca fata de terti actul, dar ca fapt juridic intr-un proces de revendicare, reclamantul sau paratul,
in duelul probatoriu pentru dovedirea existentei dreptului de proprietate intr-un patrimoniu sau altul,
ar putea aduce un contract incheiat cu o alta persoana, ca titlu de proprietate; valoarea probatorie va
fi analizata de instanta de judecata, iar relativitatea nu va putea fi obstacol in retinerea acelui
contract; mai apoi, regulile sunt diferite in ce priveste proba (in raporturile dintre parti si terti, tertii
pot dovedi cu orice mijloc de proba existenta/inexistenta unui act juridic care pentru ei e, practic, un
fapt juridic).
17
Partile sunt creditorul si debitorul si un tert, neparte in contract, care trebuie sa fie facut sa
ratifice sau sa se oblige. Din contract, tertul nu primeste nici drepturi, nici obligatii => nu e o
veritabila exceptie. Tertul va dobandi drepturi sau obligatii numai cand va incheia contractul cu
creditorul (stipulant), dar acelea nu se vor naste din promisiunea altuia, ci din manifestarea vointei
juridice (va fi un contract distinct). Obligatia debitorului promitent e una de rezultat, care se stinge
atunci cand incheie contractul tertul cu creditorul (va fi liberat); de nu, fiindca are o obligatie de
rezultat, debitorul promitent va raspunde contractual si i se vor putea lui cere despagubiri (nu
tertului!).
E posibil ca debitorul, desi s-a incheiat contractul intre creditor si tert, sa accepte sa garanteze
creanta creditorului contra tertului va fi un contract de fideiusiune.
b) Stipulatia petru altul=contract prin care o persoana (promitent) se obliga fata de o persoana
(stipulant) sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva, in beneficiul unei a treia persoane (tert beneficiar)
art. 1284.
In VCCiv nu era expres reglementata, dar erau mai multe aplicatii fie in cod, fie in legi speciale.
Doctrina si practica judiciara au confiugrat notiunea de stipulatie pentru altul, iar ulterior ea a fost
consacrata in terminis.
Suntem deci in prezenta unui contract ce se incheie intre 2 persoane, dar dreptul se naste in
favoarea unei persoane care e tert fata de contract. Ea e o veritabila exceptie de la relativitatea
efectelor contractului. De multe ori, ea e o haina juridica pentru alte contracte, fie numite, fie
nenumite (numite: donatia e un contract nunmit; e posibil, totusi, ca dreptul nascut din donatie sa
revina unei terte persoane; de asemenea, se poate incheia un contract de vanzare-cumparare,
cumparatorul plateste pretul, dar dreptul de proprietate nu intra in patrimoniul lui, ci al unei terte
persoane).
Asadar, in raporturile dintre stipulant si promitent intalnim elemente juridice specifice unor
contracte numite sau nenumite, dar si particularitatea ca promitentul isi exercita obligatia fata de
tertul beneficiar, care dobandeste in felul acesta un drept (=> e o figura juridica noua). Sub aspectul
conditiilor, stipulatia pentru altul trebuie sa indeplineasca toate conditiile de fond ale contractului;
daca avem un caz de autenticitate ca la donatie, atunci si forma trebuie respectata ad validitatem.
Pe langa conditiile generale, mai avem 2 conditii specifice (I) intentia de a stipula (sa reiasa
clar ca partile au dorit ca dreptul sa se nasca in favoarea unei a treia persoane); (II) acest tert
beneficiar sa fie determinat sau cel putin determinabil (art. 1285).
Cat priveste efectele stipulatiei, ele se produc in 3 planuri.
Mai intai, in planul dintre stipulant si promitent: promitentul se obliga fata de stipulant, dar
prestatia ce formeaza obiectul obligatiei nu se executa fata de stipulant, ci fata de tertul beneficiar
=> datoria promitentului are o infatisare specifica, stipulantul are la indemana o actiune de a-l
obliga pe promitent sa isi execute datoria, dar nu fata de el, ci fata de tertul beneficiar.
Particularitatea: sanctiunea juridica apartine stipulantului, dar prestatia se executa fata de tertul
beneficiar.
Daca raportul dintre stipulat si promitent are caracter sinalagmatic (adica daca si stipulantul s-a
obligat fata de promitent), stipulantul poate invoca rezolutiunea sau exceptia de neexecutare in
raport cu obligatia promitentului, iar promitentul poate si el invoca aceleasi mijloace contra
stipulantului (anticipand, ele se cheama remediile neexecutarii contractului).
18
Apoi, in planul dintre promitent si tertul beneficiar avem dreptul tertului beneficiar de a cere
executarea prestatiei si datoria promitentului de a executa prestatia. Si tertul beneficiar are o actiune
contra promitentului. Exista, asadar, o dublare a sanctiunii juridice a obligatiei si la indemana
stipulantului, dar si a tertului beneficiar. NB: dreptul se naste direct in patrimoniul beneficiarului,
nemaitrecand prin patrimoniul stipulantului => avantaj pentru beneficiar: nu mai suporta concursul
nici al creditorilor, nici al mostenitorilor stipulantului/promitentului. Totusi, tertul nu va putea
invoca rezolutiunea. Raportul al doilea are caracter unilateral. Ar fi si lipsit de interes tertul sa
invoce rezolutiunea contractului fata de care el era un tert.
Ultimul, in planul dintre tertul beneficiar si stipulant, nu avem efecte ce se nasc din stipulatia
propriu-zisa, dar pot exista efecte nascute fie din intelegerea anterioara intre cei doi, fie din
intelegeri ulterioare [ex.: e posibil ca prin stipulatie, stipulantul (a) sa stinga o datorie pe care o
avea fata de tert; sau, pe calea stipulatiei, stipulantul (b) sa il imprumute pe tertul beneficiar; sau, tot
pe calea stipulatiei, stipulantul (c) sa faca o liberalitate fata de tert de la caz la caz vedem ce se
intampla].
*Tertul beneficiar are dreptul, NU obligatia de a accepta stipulatia in favoarea sa. Acceptarea,
desi un act unilateral, aici are un efect declarativ, nu constitutiv consolidand dreptul ce s-a nascut
in patrimoniul tertului chiar din momentul incheierii stipulatiei. E posibil totusi ca el sa nu accepte.
E tot un act unilateral ce va duce la invalidarea cu efect retroactiv a stipulatiei, considerandu-se ca
nu s-a nascut niciodata dreptul in patrimoniul tertului => ce se intampla cu acel drept? a) fie va
profita altui beneficiar, daca mai e cineva prevazut in stipulatie; b) fie va profita stipulantului.
Revocarea stipulatiei. Stipulantul o poate revoca, dar numai atat timp cat acceptarea nu a ajuns
la stipulant sau la promitent, caci de atunci stipulatia devine irevocabila (art. 1286). O alta limita
consta in faptul ca daca promitentul are interes sa execute datoria, revocarea stipulatiei se face
numai cu acordul promitentului, desigur, nefiind nevoie de acordul tertului [art. 1287 (1)]. Ea
produce efecte din momentul in care ajunge la promitent. Daca nu se desemneaza un alt beneficiar,
revocarea profita stipulantului sau mostenitorilor, fara sa se agraveze sarcina promitentului.
c) Actiunile directe=ipoteze in care legiuitorul acorda unor persoane posibilitatea de a actiona in
justitie partile unui contract la incheierea caruia ele nu au participat
2 situatii una la contractul de antrepriza, art. 1856: avem contractul de antrepriza incheiat
intre antreprenor si beneficiar pentru executarea unor lucrari; antreprenorul angajeaza persoane, pe
care el trebuie sa le plateasca; daca nu o face, aceste persoane se pot intoarce impotriva
beneficiarului, prin actiune directa, pentru plata sumelor date de antreprenor, dar numai pana la
concurenta sumelor pe care el, beneficiarul, le datoreaza la randul lui antreprenorului => aici,
lucratorii sunt terti beneficiari
alta la substituirea facuta de mandatar, art. 2023 (6): avem contract incheiat intre
mandant si mandatar, dar pentru a executa contractul, mandatarul apeleaza la o alta persoana,
numita submandatar; aici, desi mandantul nu e parte in contractul de submandat, are o actiune
directa impotriva submandatarului (si aici e o exceptie de la relativitate).
19
Simulatia (art. 1289-1294). Suntem invatati ca a spune adevarul e moral, iar a minti e o
greseala. Cum se ajunge sa acceptam in drept simulatia, adica o minciuna?
Juridic, ea e o operatiune in structura careia intra un contract public, dar mincinos (I) si un acord
simulatoriu cu caracter secret, caruia i se asociaza uneori si un contract secret, din care rezulta alte
efecte juridice decat cele ale contractului public (II). Adevarul se afla in acordul simulatoriu secret
(si, daca exista, in contractul secret).
Nu mereu minciuna e ilicita. De aceea se face distinctie intre simulatie cu caracter licit si cu
caracter ilicit (ne uitam la scop).
Formele simulatiei
a)
simulatia prin act fictiv (absoluta): in structura ei intra contractul public, pe de-o parte
(din care pare sa rezulte un anumit raport juridic) si acordul simulatoriu cu caracter secret, pe de alta
(care infirma in totalitate raportul public) => intre parti nu se naste niciun raport juridic, ci e doar o
impresie publica
b)
c)
readuca bunul in patrimoniul debitorului lor si sa se indestuleze; mostenitorii donatorului vor putea
cere contractul secret pentru a se putea prevala de reductiune; pe de alta parte, creditorii
cumparatorului au interes sa invoce contractul public, ca sa ramana bunul in patrimoniul
cumparatorului).
Regula: castiga cei ce s-au intemeiat cu buna-credinta pe contractul public.
Aici, tertii sunt creditorii partilor si succesorii cu titlu particular ulteriori si succesivi ai
uneia dintre parti (daca sunt alti terti, ei vor fi terti obisnuiti, fata de care simulatia, in ansamblul
ei, e inopozabila); uneori, si succesorii universali sau cu titlu universal, in masura in care le-au fost
fraudate interesele (aici, acesti 2 succesori nu mai sunt in pozitia partilor, nu mai opereaza pacta
sunt servanda fata de ei, putand si ei ignora contractul respectiv si deci nemaifiind considerati
continuatori ai persoanei autorului lor).
Persoana interesata sa dezvaluie secretul poate fi: (I) o parte din contractul secret, daca cealalta
parte nu isi executa obligatiile; (II) un tert ce a aflat si are interes. In orice caz, instrumentul prin
care persoana interesata poate dezvalui simulatia este actiunea in simulatie, care e o actiune
imprescriptibila (nu va fi imprescriptibila actiunea prin care se cere executarea contractului secret
in functie de natura obligatiei, in sine!!!).
Proba: tertii cu orice mijloc; partile tinand seama de exigentele probatorii ale unui act
juridic.
Art. 1293: dispozitiile in materia simulatiei in cazul contractelor se aplica mutatis mutandis si in
cazul actelor unilaterale. Invers, art. 1294: nu se pot extinde dispozitiile simulatiei la actele juridice
nepatrimoniale.
Conclusiv: de esenta simulatiei e existenta actului public si a acordul simulatoriu; contractul
secret e de natura simulatiei (poate sa existe sau nu); mai mult, contractul secret trebuie sa fie mereu
anterior sau maximum concomitent cu cel secret (altminteri ar fi un alt acord de vointa, un fel de
revocare mutuala a primului contract, nemaipunandu-se problema simulatiei, in absenta
contemporaneitati necesare).
29.10.2014
Curs IV
Efectele contractului sunt tocmai drepturile si obligatiile ce se nasc intre partile contractante,
mai precis raporturile juridice. Ce legatura exista intre efectele contractului si efectele specifice ale
cotnractelor sinalamatice? Ce inseamna efectele obligatiilor? Ele se refera la desfasurarea
raporturilor obligationale, dupa nastere, pana la stingere (formare valabila, transformare,
transmisiune, stingere). Asadar, efectele obligatiilor au legatura cu executarea obligatiilor a
datoriilor si cu satisfacerea creantelor subiectelor raportului obligational.
Ce inseamna efecte specifice ale contractelor sinalagmatice? Prima facie, se refera la executarea
obligatiilor nascute din asemenea contracte sinalagmatice. Ar parea deci ca locul tratarii acestei
probleme sa fie mai degraba la efectele obligatiilor.
Contractele sinalagmatice presupun reciprocitate si interdependenta (fiecare parte, in momentul
incheierii contractului prin exprimarea consimtamantului, are reprezentarea subiectiva ca si cealalta
parte se va obliga corespunzator, corelativ; interdependenta presupune prelungirea notiunii de cauza
a contractului, de pe terenul incheierii lui pe terenul executarii lui; odata incheiat contractul, fiecare
21
parte isi executa obligatia tocmai pentru ca ea considera ca si cealalta parte isi va executa propriile
obligatii).
Fundamentul juridic al acestor efecte specifice se afla tocmai in ideea de reciprocitate si
interdependenta a obligatiilor nascute din asemenea contracte => de o parte nu isi executa propria
datorie, ramane fara cauza executarea datoriei celeilalte parti. Intr-adevar, o parte, daca stie ca nu isi
va executa cealalta parte, nu mai are motiv, nu mai are cauza sa isi execute propria datorie.
Ideea reciprocitatii si interdependentei obligatiilor nascute din contractele sinalagmatice e strans
legata de ideea simultaneitatii executarii acestor obligatii (cu exceptii).
I. Exceptia de neexecutare
In ce priveste domeniul de activitate: contractele sinalagmatice (sedes materiae: art. 1556);
aceeasi idee ce contureaza domeniul de aplicatie a acestei exceptii rezulta si din art. 1171, ce
defineste contractul sinalagmatic si cel unilateral.
Obligatiile sunt interdependente in masura in care se nasc din acelasi contract; in masura in care
avem un fapt extracontractual, chiar legat de obligatii nascute din contract, obligatiile nu vor fi
interdependente => exceptia de neexecutare se aplica numai in cazul contractelor sinalagmatice, nu
si in cazul a ceea ce pe vechiul cod se numea contract cvasisinalagmatic.
Tinand seama de interdependenta obligatiilor si de simultaneitatea executarii lor, daca o parte
nu-si executa propria datorie, cealalta e in drept, invocand aceasta exceptie, sa amane executarea
propriei datorii pana cand prima parte isi va executa propria obligatie. De aici avem o exceptie:
cazul in care aceasta parte trebuia sa isi execute prima obligatia, asa incat nu va putea sa se
prevaleze de efectul acestei exceptii.
*Cazuri in care prin vointa partilor e inlaturat principiul simultaneitatii: partile pot stabili ex
contractu ca se executa mai intai obligatia unei parti, iar pentru cealalta se prevede un termen; aici,
partea ce nu beneficiaza de termen (prima) nu va putea invoca exceptia, ca tocmai ea trebuia sa isi
execute prima obligatia (ce am zis mai sus).
*Cazuri in care prin vointa legiuitorului e inlaturat principiul simultaneitatii.
*Cazul special al duratei: asa cum se zice in art. 1555 (2), executarea unei obligatii care
necesita o perioada de timp trebuie sa primeze (adica mai intai se executa obligatia ce dureaza mai
mult in timp, apoi cealalta).
Conditii pentru invocare:
1.
2.
Neexecutarea obligatiei partii ce justifica sau ocazioneaza invocarea exceptiei de catre cealalta
parte sa fie suficient de importanta, insemnata, in lumina art. 1551 (1), care, desi se refera si la
rezolutiune, are aplicare si aici
3.
Neexecutarea sa nu se datoreze faptei creditorului, adica nu poti invoca propria culpa pentru a nuti executa obligatia (nemo propriam turpitudinem allegans)
22
4.
II.
5.
Nu trebuie sa fim in prezenta vreunei cauze legale, conventionale sau din uzante, ce inlatura
simultaneitatea executarii obligatiilor
6.
Exceptia poate fi invocata direct, intre parti, fara a se face apel la instanta. Totusi, partea impotriva
careia se invoca exceptia, daca apreciaza ca cealalta parte a abuzat invocand exceptia, poate sa o
cheme in judecata, solicitand instantei sa o oblige la executare. Instanta va aprecia daca a fost sau
nu justificata invocarea
Rezolutiunea/rezilierea
Cand e vorba de un contract cu executare uno ictu avem rezolutiune. Cand e vorba de contracte
cu executare succesiva, avem reziliere. In ambele cazuri, efectul se produce in masura in care o
parte nu isi executa fara justificare propria obligatie, asa incat cealalta parte e indreptatita sa ceara
instantei fie (I) sa declare ea insasi desfiintarea (rezolutiune), fie (II) sa declare incetarea
contractului (reziliere).
Sedes materiae: art. 1549-1554.
Cele doua figuri juridice sunt de fapt sanctiuni civile. Da, ele inseamna desfiintarea/incetarea
contractului ca urmare a neexecutarii nejustificate de catre o parte a propriilor obligatii.
Remediile contractuale: stricto sensu, ele sunt mijloace puse de lege la indemana unei parti a
contractului atunci cand cealalta parte nu isi executa fara justificare obligatiile. Lato sensu, ele
sunt mijloace puse la indemana unei parti cand cealalta parte nu isi executa (fara importanta cum,
adica justificat sau nu!) obligatiile.
In prima acceptie, cea restransa, remediile pot fi impartite in functie de motivele ce pot justifica
neexecutarea. Aceste motive pot fi mai largi sau mai restranse. Uneori, motivele ce justifica
neexecutarea inlatura insasi ideea de culpa a debitorului, alteori ele justifica neexecutarea, desi se
pastreaza ideea de culpa.
a) De exemplu, in art. 1555 (1) e precizat principiul simultaneitatii executarii obligatiilor, dar in
(2) e exprimata ideea conform careia daca executarea obligatiei unei parti dureaza in timp, cealalta
parte poate sa nu isi execute propria prestatie pana cand prima prestatie (cea cu durata in timp) nu e
executata pe deplin, complet.
b) A doua cauza de justificare a neexecutari e tocmai imprejurarea ce permite invocarea
exceptiei de neexecutare (exceptio non adimpleti). Functioneaza principiul simultaneitatii, iar
pentru ca o parte nu il respecta, cealalta parte poate sa nu isi execute propria obligatie.
c) De asemenea, cand exista un termen, partea ce beneficiaza de el poate sa nu execute, in mod
justificat.
d) Evenimentul fortuit [art. 1556, 1534(1), 1351-1352)]: aici intra forta majora (casus maior),
cazul fortuit (casus minor) si evenimentele asimilate acestora, respectiv fapta victimei (creditorului)
si fapta unui tert. La interventia unui asemenea eveniment vorbim de imposibilitatea fortuita de
executare. Se face asadar distinctie intre (I) situatiile in care neexecutarea unei obligatii nascute
dintr-un contract sinalagmatic NU are caracter justificat (ceea ce face posibila aplicarea
rezolutiunii/rezilierii sanctiuni civile/remedii contractuale) si (II) situatiile in care nu mai
23
intereseaza caracterul justificat, ci in care se pune problema riscului contractului (al treilea efect
special al contractelor sinalagmatice).
De obicei, neexecutarea fara justificare echivaleaza cu o neexecutare culpabila. Sunt totusi
situatii cand, desi avem element ce inlatura culpa, debitorul raspunde fara culpa. Este o situatie
exceptionala admisa mai ales in materie delictuala, dar greu de admis pe taram contractual.
In materie contractuala, art. 1548 prezuma culpa debitorului prin simplul fapt al neexecutarii; in
doctrina exista tendinta nejustificata de a inlatura cu totul culpa din intemeierea rezolutiunii si
rezilierii (autori ce afirma doar caracterul nejustificat al neexecutarii, ignorand culpa; totusi, de cele
mai multe ori caracterul nejustificat al neexecutarii reprezinta tocmai culpa debitorului) culpa nu
trebuie dovedita (in cazul raspunderii contractuale, rezolutiunii si rezilierii dar aici debitorul se
poate apara, rasturnand prezumtia de culpa prin invocarea cauzei straine sau, cum s-ar spune azi,
prin invocarea unei cauze de justificare a neexecutarii). Odata facuta proba, nu mai opereaza nici
raspunderea contractuala, nici rezolutiunea/rezilierea.
Conditiile necesare pentru a invoca rezolutiunea sau rezilierea:
1.
2.
3.
4.
5.
Debitorul trebuie pus in intarziere. Cerinta nu functioneaza cand el este de drept pus in intarziere
sau cand, prin vointa partilor contractante, aceasta cerinta a fost inlaturata
Neexecutarea trebuie sa fie nejustificata
Rezolutiunea/rezilierea poate fi invocata numai de partea ce si-a executat deja sau e pe cale de a-si
executa obligatia, nu si de partea ce pur si simplu nu isi executa obligatia, pentru ca s-ar frange forta
obligatorie (orice parte ar putea sa invoce aceste remedii pentru a nu executa obligatiile)
=> dreptul de optiune al creditorului implica doua idei:
a)
b)
Conform art. 1516 (2), creditorul poate cere (I) executarea in natura, (II) rezolutiunea sau
rezilierea, (III) reducerea propriei obligatii corelative sau (IV) orice alt mijloc prevazut de lege
pentru realizarea dreptului sau.
Cum opereaza rezolutiunea sau rezilierea? Raspunsul il avem in art. 1550. Sa cugetam si sa
vedem de ce acest text pune in discutie dreptul de optiune al creditorului. Initial, in textul de
elaborare a codului civil, aveam numai primul alineat (ce ne spune ca remediile opereaza numai pe
cale judiciara sau conventionala). Cand s-a discutat legea de punere in aplicare s-a adaugat alineatul
doi (care include si operarea de plin drept prin simplul fapt al neexecutarii). Ultimul alineat pare a
infirma tot ceea ce s-a afirmat anterior. Ar fi, de fapt, situatia in care fiecare parte poate inlatura
forta obligatorie, neexecutand propria prestatie.
Astfel, trebuie sa intelegem ca sintagma de plin drept (folosita si la pactele comisorii) nu
inseamna ca desfiintarea/incetarea se produce imediat ca efect al neeexecutarii, ci pentru a sublinia
dreptul de optiune al creditorului atunci cand in contract era prevazuta o clauza, numita pact
comisoriu (se prevedea dreptul creditorului, fara a mai apela la instanta, de a desfiinta/pune capat
contractului, daca debitorul nu isi executa fara justificare obligatia; totusi, nu insemna ca se
desfiinta/inceta contractul imediat, ci ca numai el si numai el, creditorul, putea obtine
desfiintarea/incheierea, iar debitorul nu se putea prevala de propria neexecutare). Singurul inteles
al textului e acela ca, atunci cand partile sau legiuitorul a(u) prevazut o asemenea posibilitate,
in realitate nu inceteaza dreptul potestativ (de optiune) al creditorului, iar daca acesta recurge
la rezolutiune sau reziliere, desfiintatea/incetarea contractului nu opereaza din momentul in
care se cere, ci din momentul in care nu se executa (adica retroactiv).
Doua modalitati ale rezolutiunii/rezilierii:
a)
b)
25
NB: e posibil sa avem un singur act constatator creditorul emite notificarea de punere in
intarziere in care mentioneaza termenul de executare, dar mentioneaza si ca daca pana la acel
termen, debitorul nu isi executa obligatia, el considera ca va opera rezolutiunea/rezilierea.
Conditiile declaratiei
Declaratia produce efecte de la implinirea acelui termen, dar pe langa comunicare, ea trebuie
sa fie emisa si in termenul de prescriptie pentru obligatia a carei executare se cere; dreptul de a
emite declaratia e un drept potestativ (asa ca e imprescriptibil): ceea ce spune art. 1552 (2) nu
inseamna ca dreptul potestativ e prescriptibil, ci ca el se stinge in momentul in care s-a prescris
obligatia a carei executare se cere (prescriptia se refera la obligatia respectiva, nu la dreptul
potestativ). Cand e vorba de imobile, declaratia trebuie inscrisa si in cartea funciara. Ea are caracter
irevocabil de la data comunicarii sau de la data expirarii termenului prevazut in punerea in
intarziere.
Una din ipotezele in care opereaza declaratia e acela in care avem o clauza inserata in
contract. Uneori, aceasta ia forma pactului comisoriu in sensul art. 1553. Pe VCCiv, orice clauza de
rezolutiune/reziliere era considerata pact comisoriu. Pe NCCiv, sintagma au convenit astfel partile
(parafrazata) nu presupune neaparat pactul comisoriu. Pe NCCiv, clauza de rezolutiune/reziliere
trebuie sa prevada expres obligatiile a caror neexecutare atrage rezolutiunea/rezilierea de drept a
contractului. Sintagma de drept nu limiteaza sau inlatura dreptul de optiune al creditorului, ci
subliniaza ca nu mai e nevoie de apelul la instanta. Pentru ca pactul sa produca efecte, e nevoie ca
debitorul sa fie pus in intarziere, cu exceptia cazului (I) in care s-a prevazut expres in pact ca nu
trebuie pus in intarziere sau (II) cand e de drept in intarziere.
Efectele rezolutiunii/rezilierii
Rezolutiunea opereaza retroactiv (ex tunc); rezilierea opereaza pentru viitor (ex nunc)
NB: daca o parte si-a executat prestatia sa pana la un moment dat, adica pana la momentul
incetarii contractului, cealalta parte trebuie sa isi execute prestatia pana la acel moment (nu e
scutita, pe considerente de echitate, ca sa se ajunga la un oarecare echilibru).
La litigii, desfiintarea/incetarea contractului nu lasa fara efect clauzele privind solutionarea
diferendelor, adica acele clauze arbitrale si nici celelalte clauze ce produc efecte chiar in urma
terminarii contractului (clauza penala poate fi invocata, desi contractul a fost desfiintat).
Si atunci cand rezolutiunea/rezilierea opereaza de drept prin declaratie unilaterala, nu e cu
totul exclus rolul instantei. Debitorul impotriva caruia s-a invocat rezolutiunea/rezilierea poate
solicita instantei sa constate ca nu erau indeplinite cerintele pentru a se emite o asemenea declaratie
si ca, de fapt, nu s-a desfiintat/n-a incetat contractul. Cand e vorba de rezolutiune/reziliere,
interventia justitiei e fie ante factum, fie post factum, dar niciodata nu e nula, zero. La rezolutiunea
judiciara, justitia intervine ante (inaintea desfiintarii), pe cand la declaratie ea intervine post (dupa
desfiintare, pentru a analiza ce s-a intamplat => nu exista, totusi, o justitie privata absoluta, caci in
final, daca debitorul doreste, se va putea adresa instantei). Care mai e rostul acestei declaratii? Cui
prodest?
Codul actual a abandonat conceptia potrivit careia creditorul trebuie sa atace mereu, iar
debitorul sa stea in cetate si sa se apere. Conceptia era maligna pentru contract. Raportul creditordebitor e acum schimbat: debitorul nu mai sta in cetatea lui inexpugnabila, creditorul sta in cetate
dupa emiterea declaratiei, iar debitorul va trebui sa atace.
26
III.
Riscul in contract:
Art. 1557 vorbeste de imposibilitatea fortuita (ori de cate ori intervine un eveniment fortuit ce
impiedica o parte sa isi execute obligatia). Ce se intampla cu obligatia celeilalte parti? Mai trebuie
ea sa fie executata sau nu? Cum se rezolva riscul imposibilitatii fortuite de executare a unei obligatii
a unei parti?
Evenimentul fortuit, prin chiar denumirea lui, e o imprejurare ce intervine fara vointa partilor si
fara ca ele sa o prevada cand incheie contractul. E o situatie de risc contractual. Raspunsul la
intrebarea cine suporta riscul? e dat de reglaa res perit debitori (lucrul piere pentru debitor)
adica riscul contractului e suportat de debitorul obligatiei imposibil de executat => debitorul
obligatiei imposibil de executat nu mai poate celeilalte parti executarea, iar daca aceasta obligatie
corelativa a fost executata, el trebuie sa o restituie (se face aplicarea principiului echitatii).
Pe VCCiv, cand vorbeam de contracte translative de proprietate sau de alte drepturi reale, aveam
o exceptie de la regula res perit debitori. Ex.: intr-un contract translativ de proprietate, transferul
proprietatii se face, de regula, chiar la incheierea contractului, dar daca vanzatorul (la vanzarecumparare) nu preda bunul, cumparatorul e deja proprietar; ce se intampla daca piere bunul inainte
de predare? Cumparatorul suporta riscul aplicare speciala (res perit creditori) a principiului mai
larg (res perit domino).
Pe NCCiv, atunci cand e vorba de contracte translative de proprietate, riscul e suportat tot de
debitor (debitorul obligatiei de predare a bunului) => nu mai avem o exceptie de la res perit
debitori (art. 1274). Numai daca acest cumparator (creditorul obligatiei de predare) e pus in
intarziere si nu preia bunul, el va suporta riscul. Si in acest caz exceptia e inlaturata daca el,
creditorul obligatiei de predare, face dovada ca oricum bunul ar fi pierit si daca l-ar fi primit cand
trebuia (caz in care raspunde/suporta riscul tot debitorul, vanzatorul).
La contractele sub conditie, rsicul e suportat tot de debitorul obligatiei imposibil de executat.
Daca bunul a fost si predat, riscul e suportat de proprietarul sub conditie rezolutorie, pana la
indeplinirea conditiei.
IV.
intereseaza (dincolo de teoria aceasta ce se aplica si actelor cu caracter patrimonial) sunt actele de
unde se nasc obligatii civile (patrimoniale) => art. 1327 reglementeaza promisiunea unilaterala.
Aceasta exprimare e nefericita, caci trimite la antecontractul, la promisiunea de a contracta (acela
e un contract bilateral). Era mai bine sa zicem act unilateral ca izvor de obligatii; legiuitorul asta a
avut in vedere prin promisiunea unilaterala. Din textul art. 1327 rezulta ca acceptarea nu ne duce la
existenta unui contract. Acceptarea din partea destinatarului ramane si ea o manifestare unilaterala,
cele doua vointe neintalnindu-se intr-un contract; fiecare act juridic produce efecte distincte:
promisiunea naste drepturi in favoarea destinatarului; prin acceptare, acesta fie consolideaza
retroactiv dreptul primit, fie desfiinteaza retroactiv dreptul primit.
*Promisiunea publica de recompensa (art. 1328, 1329).
2.
Gerantul trebuie sa continue gestiunea fie (I) pana cand scopul e indeplinit, fie (II) pana cand
geratul sau mostenitorii pot sa preia gestiunea.
3. Gerantul trebuie sa dea dovada de diligenta unui bun proprietar: idee esentiala pentru a aprecia
raspunderea gerantului, in ce cazuri se afla in culpa fata de gerat [criteriul aprecierii culpei va fi
unul mediu criteriul bunului gospodar; cand gestiunea e necesara, gerantul va raspunde doar
pentru fapte grave, nu doar pentru simpla culpa art. 1334 (2)].
4. La incetarea gestiunii, gerantul trebuie sa dea socoteala geratului pentru toate actele si faptele
gestiunii.
In art. 1336, (1) se prevede raspunderea pentru actele si faptele gestiunii: tertii cu care
contracteaza gerantul au 2 posibilitati sa se indrepte contra gerantului pe temei contractual SAU
sa se indrepte contra geratului pe temeiul gestiunii de afaceri.
Nu suntem in prezenta unei exceptii de la relativitatea efectelor contractului. Obligatia
geratului se naste din gestiunea de afaceri.
In art. 1336, (2) se prevede ca daca de la bun inceput gerantul comunica tertilor ca nu lucreaza
in nume propriu, atunci tertii vor avea actiune doar contra geratului, cu exceptia cazurilor in care
din orice motiv, geratul nu va putea raspunde. Aici, in subsidiar, tertii se vor putea intoarce
impotriva gerantului.
Obligatiie geratului
El trebuie sa restituie gerantului toate cheltuielile gestiunii, daca au fost utile. Integral restituite,
daca au fost necesare. Daca gerantul i-a cauzat geratului un prejudiciu si se poate retine culpa
gerantului, atunci acesta il va despagubi si viceversa.
Cat priveste cheltuielile necesare facute de catre gerant, acesta poate sa ceara instituirea unei
ipoteci pe bunurile geratului, ipoteca legala (dispusa de instanta, care va trebui sa faca o expertiza
pentru a respecta o proportie intre cheltuielile necesare ale gestiunii si valoarea bunului ipotecat).
In masura in care gerantul a cunoscut ca geratul se opune gestiunii, atunci el nu va putea primi
decat cheltuielile necesare, nu si pe cele utile. Mai mult, aici, raspunderea gerantului va opera si
pentru culpa levis, cea mai usoara culpa.
In masura in care actele de gestiune au fost total inoportune (art. 1339), geratul nu va fi obligat
la restituire decat daca gerantul va face dovada ca geratul a obtinut un avantaj.
MANDAT vs. GESTIUNE: mandatul presupune un acord de vointa; si gestiunea se poate
converti intr-un mandat, daca geratul ratifica actele gerantului; de atunci, raporturile dintre cei doi
vor fi guvernate de regulile mandatului.
II. Plata lucrului nedatorat: o persoana (solvens) face din eroare o plata catre o alta
persoana (accipiens), cu consecinta ca accipiensul va fi indatorat la restituire catre solvens.
Conditii: (a) plata fara temei; (b) plata sa fie facuta din eroare
III. Imbogatirea fara justa cauza: eveniment/actiune omeneasca al carui/carei efect e
imbogatirea patrimoniului unei persoane si saracirea patrimoniului altei persoane, cu consecinta ca
persoana imbogatita e datoare la restituire catre cel ce a saracit (art. 1345-1349) da nastere unei
actiuni preluate de la romani, anume actio de in rem verso
3 conditii materiale si 2 juridice pentru a ne afla in prezenta acestui izvor de obligatii
Conditiile materiale
-sa existe o imbogatire a unei persoane
-sa existe o saracire a altei persoane
-ambele efecte sa aiba o cauza unica evenimentul/actiunea omeneasca
29
NB: nu saracirea e efectul imbogatirii, nici imbogatirea efectul saracirii; cauza este
evenimentul/actiunea, iar imbogatirea si saracirea sunt efecte
Conditiile juridice
-sa nu existe o cauza legitima a imbogatirii (ex.: un contract)
-sa nu existe o alta actiune juridica la indemana celui saracit (exclusivitatea actiunii in
imbogatire actio de in rem verso are un caracter subsidiar) => ca fapt licit, aceasta figura juridica
are caracter rezidual; de cele mai multe ori avem fie gestiune, fie plata nedatorata. Doar daca nu e
nici una, nici alta, avem imbogatire fara justa cauza.
Efecte: cel imbogatit trebuie sa restituie saracitului, dar cu o dubla limitare: (a) nu se poate
restitui mai mult decat valoarea imbogatirii; (b) nu se poate restitui mai mult decat valoarea saracirii
=> se va restitui cea mai mica suma dintre cele 2 [restituirea (art. 1635-1649)]
05.11.2014
Curs V
Durerea nu are pret (gandeau comunistii)
Delictuala
Raspunderea delictuala
-Sedes materiae: art. 1341, 1351 si urm, pana la art. 1395.
Sub aspect terminologic, se utilizeaza sintagma fie raspundere civila delictuala, fie delict civil.
Fara sa fie sinonime, ele sunt corelate.
Delictul civil este temeiul rapunderii si in aceasta formulare avem in vedere toate elementele
necesare pentru a a se angaja raspunderea delictuala:
Fapta ilicita
Prejudiciul
Legatura de cauzalitate
Vinovatia
Raspunderea civila delictuala evoca si consecinta delictului civil, adica nastere de obligatii de
reparare a prejudiciului suferit de victima. Raspunderea delictuala se refera la raportul obligational
care se naste cu delictul civil.
Indiferent de sintagma, avem in vedere un izvor important al obligatiei civile (poate cel mai
important dupa clasicul contract). Astfel inteleasa, raspunderea delictuala este o sanctiune civila.
Faptuitorul e sanctionat prin repararrea la prejudicial facut. Continutul obligatiei este patrimonial.
Victim este creditorul obligatiei de reparare, debitorul e autorul delictului.
Sublinierea caracterului patrimonial e necesara pentru a face distinctia cu notiunea de pedeapsa,
fie ca e vorba de o pedeapsa civila, fie specifica dreptului penal. Ideea de pedeapsa e esential legata
de caracterul punitiv, constrangator.
Astfel, in timp ce obligatia de reparare a prejudiciului ca elem al raspunderii se transmite la
mostenitori, pedeapsa (fie civila, fie penale) se aplica doar faptuitorului => natura juridica a
raspunderii delictuale este de sanctiune civila.
I.
II.
(I)
(II)
I.
1.
Fapta ilicita
Necesitatatea faptei ilicite ca element al raspunderii este subliniat de art. 1349 (1), in care sunt
evocate actiunile ori inactiunile prin care faptuitorul cauzeaza prejudiciu. Pentru a vorbi de o fapta
33
ilicita, ea trebuie sa incalce normele dreptului obiectiv, sa vatame drepturile subiective sau
interesele legitime ale altei persoane, cauzand un prejudiciu.
2 probleme s-au pus in doctrina si in practica:
(a) Se incalca drepturi subiective sau interesele legitime ale altei persoane?
De obicei, prejudiciul rezulta din incalcarea drepturilor subiective, dar este posibil ca el sa
rezulte si din incalcarea unui interes legitim. Nu e vorba de orice interes. Pe langa legitimitatea lor,
aceste interese trebuie sa aiba o stabilitate si un continut patrimonial care sa le apropie de
configuratia unor drepturi subiective civile.
(b) Fapta ilicita poate fi doar o actiune sau e buna si inactiunea?
Cand e vorba de o actiune, indiferent de natura ei, cat timp s-a cauzat un prejudiciu, in principiu
ea atrage raspunderea, DAR cand e vorba de o inactiune, raspunderea e anagajata numai daca avem
o norma juridica prin care in situatia data se impunea unei persoane sa actioneze in anumit fel
(inactiunea devine ilicita daca exista o obligatie legala de a actiona; simpla pasivitate nu are caracter
ilicit cam ca in penal, art. 17 codul penal).
Imprejurari in care caracterul ilicit este inlaturat:
- Legitima aparare
- Starea de necesitate
- Exercitiul unui dr subiectiv civil
- Ordinul superiorului sau permisiunea legii
- Consimtamantul victimei
- Clauzele de neraspundere
1.
2.
Legitima aparare si starea de necesitate se pot completa cu texte din codul penal.
Exercitiul unui drept (art. 1353)
Daca faptuitorul a exercitat un drept subiectiv, el nu raspunde, chiar daca cealalta persoana a
suferit un prejudiciu. Daca suntem in abuz de drept, daca dreptul subiectiv civil este exercitat
dincolo de limitele lui interne, chiar daca ne aflam in granitele externe, abuzul de drept pastreaza
caracterul ilicit. Raspunderea pentru abuzul de drept este o forma particulara pentru raspundere
civila delictuala.
3. Sunt situatii cand faptuitorul actioneaza din ordinul superiorului sau pentru ca legea ii permite sa
actioneze intr-un amumit fel (lege= orice norma jurdica, nu doar interne, cat si cele care sunt
internalzate, deci care vin din DIP sau DUE)
Permisiunea legii avem in vedere tot sistemul de norme si avem in vedere contradictiile intre
normele juridice. Nu i se poate cere faptuitorului ca pe cont propriu sa stabileasca concordanta intre
o norma juridica si Constitutie, tratat. Trebuie sa existe un aport al instantei de judecata. Nu se poate
pretinde nici macar al unui functionar sa faca o inlaturare a normei interne. Trebuie sa existe o
operate prealabila care sa infirme.
4.
asemenea, nu sunt adminisbile daca e vorba de o fapta savarsita cu intentie sau culpa grava. Ele sunt
admisibile totusi daca e vorba de simpla imprudenta sau culpa simpla, in masura in care prin fapta
savarsita cu aceata forma de vinovatie se produc prejudicii.
a)
b)
El este rezultatul negativ ce se produce ca urmare a incalcarii normelor dreptului obiectiv, prin
savarsirea faptei ilicite.
In legatura cu prejudiciul inteles ca rezultat negativ al savarsirii faptei, s-au pus mai multe
probleme
de la fapta ilicita daca el poate rezulta doar prin incalcarea unor drepturi subiective (raspunsul
e da);
alta problema, cea mai importanta, e legata de posibilitatea repararii patrimoniale a prejudiciului
nepatrimonial
Forma normala e aceea a prejudiciului patrimonial. Totusi, si cel nepatrimonial e susceptibil de
reparare patrimoniala? Nimeni nu contesta ca un prejudiciu nepatrimonial se poate repara prin
mijloace nepatrimoniale (sunt elemente nepatrimoniale de reparare a prejudiciului nepatrimonial:
atingerea demnitatii unei persoane printr-un articol de presa drept la replica, dezmintire).
Chestiunea daunelor morale. In legatura cu prejudiciul nepatrimonial, trebuie sa avem in vedere
(I) ca incalcarea drepturilor subiective nepatrimoniale, de regula, determina numai un prejudiciu
nepatrimonial; (II) din reflex, e posibil insa ca incalcarea unui drept nepatrimonial sa genereze si
prejudicii patrimoniale, ce se pot repara patrimonial (dar daca e vorba doar de un prejudiciu pur
nepatrimonial, sunt admise oare si mijloace patrimoniale de reparare?).
Conceptia codului civil actual, regasita in art. 1391, ce consacra solutiile jurisprudentiale si
doctrinare propuse sub imperiul vechiului cod => acceptarea ideii repararii prejudiciului moral, prin
daunele morale (ele au o dubla semnificatie: prejudicii morale, dar si despagubiri ce se acorda
pentru repararea prejudiciuli moral), adica recunoasterea posibilitatii repararii patrimoniale a
prejudiciului nepatrimonial, moral.
De fapt, nu se repara ceva moral sau ceva ce nu se poate cuantifica in bani (valori economice),
ci se repara consecintele durerii, inconvenientelor cauzate de acel prejudiciu.
Ex. pe art. 1391 (1): o persoana sufera un handicap in urma unui accident; ii va fi greu sa se
reintegreze; va avea nevoie de un scaun cu rotile, de exemplu; intr-o atare situatie, faptuitorul va
trebui sa atenueze aceasta stare neplacuta, procurand materialele necesare (scaunul, in exemplul
nostru).
ce indemnizeaza statul si valoarea reala a prejudiciului; (II) impotriva riscurilor distingem intre
bunuri si persoane; la persoane, in masura in care asigurarea nu are caracter indemnizator, de
despagubire, autorul faptei ilicite va fi obligat integral la repararea prejudiciului; la bunuri, intrucat
indemnizatiile platite au caracter reparator, autorul faptei va putea fi obligat la diferenta dintre
indemnizatie si valoarea reala, dar asiguratorul va avea un drept de regres contra autorului faptei,
pentru ceea ce a platit; cand asigurat e autorul faptei ilicite asigurare de raspundere delictuala, ca
la proprietarii de autovehicule autorul faptei ilicite va fi obligat la diferenta dintre valoarea reala si
ce a platit compania de asigurare).
E posibil ca prejudiciul sa fie reparat de un tert. Ramane aici de vazut intentia repararii
prejudiciului. Daca tertul a vrut sa faca o liberalitate pentru victima (fara caracter reparator), autorul
faptei ilicite va fi obligat la plata integrala. Daca, dimpotriva, tertul a platit pentru autor, atunci
autorul va fi obligat la diferenta dintre prejudiciul real si ce a platit tertul.
Principiile ce carmuiesc repararea prejudiciului
1.
Repararea integrala (damnum emergens; lucrum cessans; prejudiciul cert, riscul; prejudiciul
previzibil si cel imprevizibil)
2.
Repararea in natura (cel mai bine, victima ar trebui pusa in situatia anterioara restitutio in
integrum).
3.
Repararea prin echivalent (de cele mai multe ori, de fiecare data cand nu se poate pune victima
in situatia anterioara, ca si cand nu ar fi avut loc fapta).
Despagubire prin echivalent-suma de bani. Poate fi ori globala, ori intr-o suma de bani
platita periodic (de obicei si pentru prejudiciile produse in viitor).
Importanta: autoritatea de lucru judecat a hotararii prin care s-a dispus repararea (avem fie
reparare amiabila, fie judiciara). Daca suntem pe ipoteza a doua, si s-a acordat o despagubire
globala, ea are autoritate deplina, nemaiputandu-se reveni (doar daca in viitor apare un alt
prejudiciu ca urmare a aceleiasi fapte, se pot acorda despagubiri pentru acest element nou); daca
avem despagubiri periodice, hotararea are o provizorie autoritate de lucru judecat (in sensul ca se
bucura de autoritate cat timp nu se schimba conditiile ce au stat la baza acordarii despagubitilor
periodice; chestiunea despagubirilor periodice e mereu supusa reviziuirii ex.: victima se vindeca,
acest caz nemaijustificand plata despagubirilor in sarcina autorului faptei ilicite) => aici,
despagubirile se pot elimina, diminua sau chiar mari.
Diferite forme de reparare cand prin prejudiciu e atinsa integritatea/sanatatea persoanei sau
prin care se produce decesul persoanei (art. 1387-1393). Aici vedem raporturile dintre legiferare si
doctrina/jurisprudenta ultimele doua, prin interpretari succesive, contureaza gradual solutiile care
capata valoare cvasinormativa.
Problema selectiei faptei ilicite cu valoare cauzala din multitudinea de fapte cauzele anterioare
prejudiciului (nu se pot selecta decat actiuni/inactiuni omenesti, nu cauze naturale, desi acestea se
pot asocia cu manifestarile omenesti)
2. Din manifestarile omenesti anterioare prejudiciului, numai unele au valoare de cauza sau de
conditie (cele importante, care nasc situatia, o influenteaza de asa natura incat fara ele prejudiciul
nu s-ar mai fi putut retine).
36
4. Vinovatia
Alegerea unei optiuni din mai multe de catre o persoana tine de doua elemente: unul
intelectiv (trebuie sa ai reprezentarea virtuala a realitatii; sa stii despre ce e vorba depinde de
stagiul de cunoastere a societatii, in general, dar si in particular; importanta: standardul de
comportament pentru a stabili vinovatia, mai ales cand e vorba de culpa, la intentie nefiind relevant;
doar la culpa analizam daca a cunoscut sau daca trebuia si putea sa prevada) si unul volitiv (are in
vedere libertatea persoanei, in sensul de a fi in afara oricarei forte de constrangere fizica sau
morala)
=> ori de cate ori vor fi elemente ce inlatura fie posibilitatea de reprezentare corecta a
realitatii, fie libertatea volitiva, faptuitorul nu va raspunde
=> cauze ce inlatura raspunderea: forta majora, cazul fortuit, fapta victimei, fapta unui tert
(in masura in care acestea doua sunt asimilate primelor doua)
*Totusi, unele inlatura in egala masura si vinovatia, si legatura de cauzalitate (mai ales la
forta majora; odata inlaturata cauzalitatea, vinovatia nu se mai pune => intai ma uit la cauzalitate,
apoi la vinovatie).
*In materie delictuala, se raspunde indiferent de gradul de vinovatie (diferenta de penal). In
penal, vinovatia are consecinte asupra declansarii si intinderii raspunderii. In civil delictual se
raspunde si pentru cea mai mica forma de vinovatie.
*Raportul dintre vinovatie si discernamant/capacitate. Ele sunt o premisa a vinovatiei. Desi
o persoana nu are discernamant (deci nu are vinovatie, deci nu ar trebui sa raspunda), uneori, din
considerente de echitate, va putea fi obligata la raspundere, la despagubire si la repararea
prejudiciului. De fapt, e vorba de o obligatie de reparatie intemeiata pe ideea de echitate, nu de
raspundere art. 1367 [la (2) nu se inlatura deloc, doar e betie voluntara]; 1368 despagubirea nu
mai trebuie sa acopere integral prejudiciul (tocmai ca nu mai e vinovatie => obligatie intemeiata pe
echitate; tinand seama de echitate, se poate accepta o proportie intre despagubire si prejudiciu, asa
incat despagubirea poate fi mai mica decat prejudiciu; se tine seama de starea patrimoniala a
partilor NICIODATA nu se tine seama de ea la raspunderea civila delictuala propriu-zisa).
II.
Aceasta forma de raspundere delictuala se angajeaza atunci cand persoana chemata sa raspunda
nu a savarsit ea insasi fapta ilicita, ci o alta persoana.
Desi in NCCiv ar parea sa fie mentionate doar 2 forme de raspundere delictuala pentru fapta
altuia, ele sunt 3:
(a) avem in mod clar reglementata raspunderea comitentilor pentru prepusi in art. 1373 CCiv si
(b) pe de alta parte in art. 1372 se reglementeaza raspunderea pentru fapta minorului sau a
celui pus sub interdictie
(c) a 3-a forma de raspundere este reglem tot in art. 1372, care deci reglementeaza 2 forme de
raspundere pentru fapta altuia. In art. 1372 (3) se face disctinctie intre parinti si tutori, pe de o
parte, si celelalte persoane care au obligatia de supraveghere a minorului => vom avea de fapt mai
intai (I) raspunderea parintilor si a tutorilor pentru minorii, respectiv persoanele puse sub interdictie,
dupa care (II) vom avea raspunderea celor care au obligatia de supraveghere a minorilor si a celor
pusi sub interdictie.
II. 1. Raspunderea parintilor si a tutorilor pentru minori si persoane puse sub interdictie
A. Sedes materiae: art. 1372 CCiv., cu referire speciala la art. 1372 (3), teza a II-a
B. Domeniul de aplicare: el este conturat prin notiunile care sunt folosite in text: parinti,
tutori, minori si persoane puse sub interdictie.
*Parintii raspund impreuna NCCiv e in deplin accord cu ppiul constitutional al egalitatii
sotilor. In litera VCCiv, initial se prevedea raspunderea tatalui pentru ca la 1864 era o inegalitate
38
intre soti, dar odata ce s-au adoptat constituiile care prevedeau principiul egalitatii intre soti =>
practica a spus ca amandoi raspund.
E vorba de parinti, indiferent daca sunt din casatorie, din afara casatoriei sau daca sunt
adoptivi. Cand adoptia este cu efecte restranse, vor raspunde si parintii naturali, si parintii adoptivi.
*Tutorii: fie ca este vorba de persoane puse sub interdictie, fie minori in imprejurari
speciale, exista posibilitatea insitutirii unui reprezentant legal, tutorele, care va raspunde ca parintii.
E inovatia NCCiv, pentru ca in VCCiv raspundeau numai parintii. In orice cazm sub noul cod nu
vor raspunde institutiile de ocrotire (ele vor putea raspunde pentru fapta proprie, daca sunt intrumite
conditiile pentru fapta proprie in sarcina lor). *Instituiile de ocrotire vor putea raspunde eventual pe
temeiul obligatiei de supravehere tot rasp pentru fapta altei persoane, dar distincta de cea de aici.
*Minorii si cei pusi sub interdictie: raspund de la varsta majoratului, adica la implinirea
varstei de 18 ani sau prin efectul casatoriei de la 16 ani. Cel care a devenit major prin casatorie nu
va ptuea fi reper pt anagajarea raspunderii parintilors sau a tutsorilor.
*Interzisii: daca ne aflam in prezenta unei hotarari judecatoresti prin care o persoana a fost
pusa sub interdictie in acel moment, capacitatea de exercitiu este inlaturata (de asemenea persoane
este vorba aici)
Spre deoseb de VCCiv, nu se mai cere conditia comunitatii de locuinta intre parinti si
minori!!!
C. Fundamentarea acestei raspunderi
Suntem in prezenta unei exceptii, care se justifica in acest caz astfel: fundamentul are in
vedere autoritatea parinteasca, mai exact intrucat au obligatia parinteasca, parintii si tutorii cand
este cazul SAU, daca e vorba de persoane puse sub interdictie majore, tutorii au practic puterea sa
exercite toate drepturile aceasta putere speciala a parintilor si a tutorilor justifica raspunderea lor
pentru faptele savarsite de minori si de cei pusi sub interdictie.
Asadar intr un caz este vorba despre autoritatea parinteasca, in celalalt caz, daca este vorba
despre tutorele unei persoane minore, nu si al unei persoane majore, este vorba despre exercitarea
tot a autoritatii parintesti. Aceasta fundamentare explica diferenta dintre raspunderea (a) parintilor
si a turorilor pentru faptele minorilor pe de o parte si (b) raspunderea celor care au obligatia de
supraveghere a minorilor ori a persoanelor puse sub interdictie, pe de alta parte. Mai exact,
fundamentul raspunderii parintilor si a tutorilor pentru faptele minorilor este mult mai larg
decat fundamentul celor care au obligatia de supraveghere. In ultimul caz este vorba doar
despre o singura obligatie (de supraveghere), pe cand continutul autoritatii parintesti nu se reduce la
obligatia de supravgeghere, CI include numeroase obligatii, dintre care cele mai generale sunt
obligatia de crestere si obligatia de de educare.
Importanta: aceasta diferenta de fundament are consecinte pe taramul imprejurarilor care
exonereaza de raspundere.
D. Conditiile raspunderii parintilor
Ele-s conditii generale, care se analizeaza in persoana minorului sau a celui pus sub
interdictie, ce sunt tocmai conditiile raspunderii pentru fapta proprie, cu exceptia vinovatiei:
=> Prejudiciu
=> Fapta ilicita a minorului sau a celui pus sub interdictie
=> Raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejucidiu
NU se cere si vinovatia minorului sau a celui pus sub interdictie, pentru ca ratiunea raspunderii
este tocmai aceasta, minorul si cel pus sub interdictie nu au discernamant sau de cele mai multe ori
nu au, desi pasager s-ar putea sa aiba. Aceasta forma de raspundere a fost instituita pentru a acorda
o forma de protectia speciala. Daca s-ar cere conditia vinovatiei, ratiunea acestei forme de rasp
pentru fapta altuia ar fi anihilata.
Sunt si conditii speciale:
39
=> Autorul prejudicului trebuie sa fie un minor sau o persoana pusa sub interdictie
=> Trebuie sa existe calitatea de parinte sau de tutore
E. Imprejurarile care inlatura raspunderea
Acestea pot fi analizate in legatura cu minorul sau cel pus sub interdictie sau pot fi analizate in
legatura cu parintele sau tutorele.
E1 In prima situatie putem avea in vedere numai imprejurari care inlatura raportul de
cauzalitate sau care inlatura caracterul illicit al faptei (NU vor avea relevanta imprejurarile care
inlatura vinovatia, pentru ca vinovatia minorului sau a celui pus sub interdictie nu este o conditie
pentru raspundere in acest caz!)
E2 Imprejurarile care se refera la parinti sau tutori: este vorba despre dovada foarte greu de
facut a imprejurarii ca parintii sau tutorii au facut tot ce erau nevoiti sa faca, si-au indeplinit toate
obligatiile care intra in continutul autoritatii parintesti si cu toate acestea nu au putut impiedica
fapta. O asemenea dovada este greu de facut, daca nu chiar imposibil. Altfel spus, legiuitorul a vrut
sa limiteze la minimum posibil incercarea parintilor sau a tutorilor de a inlatura raspunderea care le
revine => este discutabil daca se mai poate vorbi de vreo urma de vinovatie in conduita parintilor
sau a tutorilor, iar fundamentul acestei raspunderi pe obligatia din autoritatea parinteasca arata ca,
de fapt, simpla calitate de parinte sau tutore este suficienta pentru a se angaja raspunderea.
F. Efectele acestei raspunderi
Daca s-au dovedit cerintele generale sau speciale, daca nu exista imprejurari care sa inlature
raspunderea, se naste obligatia de reparare a prejudiciului in sarcina parintelui sau a tutorelui.
Victima va putea sa porneasca iune in raspundere delictuala impotriva parintilor care raspund
solidar, respectiv impotriva tutorelui.
In masura in care in mod exceptional minorul sau cel pus sub interdictie va avea discernamant
in momentul savarsirii faptei, victima se poate indrepta si impotriva acestuia, DACA face dovada
vinovatiei acestuia, dar raspunderea va fi pentru fapta proprie. Intr-o asemenea situatie, victima ar
mai putea sa faca o actiune impotriva ambilor (contra parintilor si minorului/contra tutuorilor si
minorului), caz in care acestia (toti) vor raspunde solidar. Tot intr-o asemenea situatie, daca parintii
sau tutorii au acoperit prejudiciul, au o actiune in regres impotriva minorului (evident, vorbim de
ipoteza in care minorul ar avea discernamant).
II. 2. Raspunderea celor care au obligatia sa supravegheze un minor sau o persoana pusa
sub interdictie
In acest caz, temeiul obligatiei de supaveghere poate fi legal, contractual sau judiciar. Este ceea
ce spune expres art. 1372(1) => A. sedes materiae: art. 1372 CCiv.
B. Domeniul de aplicatie este conturat cu ajutorul notiunilor de persoana responsabila si
minor sau persoana pusa sub interdictie.
Persoana responsabila are o obligatie de suravgehere, indiferent de temeiul acestesia. Avem in
vedere in aceasta situatie, de regula, profesorii, institutorii, bonele, dar si orice alta persoana careia
ii revine obligatia de supravgehere a unui minor sau a unei persoane puse sub interdictie.
C. In ceea ce priveste fundamentarea raspunderii, in acest caz nu mai este vorba despre
autoritatea parinteasca, ci numai despre obligatia (legala, conventionala sau judiciara) de
supraveghere. Faptul ca fundamentul acestei raspunderi e mai restrans faciliteaza posibilitatea
persoanei responsabile de a se exonera [art. 1372(3): in aceasta situatie trebuie doar dovada ca, desi
s-a facut tot ce era normal pentru indeplinirea obligatiei de supraveghere, totusi minorul sau
interzisul judecatoresc a savarsit fapta prejudiciabila].
40
C.
obligatia de supraveghere. Aceasta solutie, pentru a curma toate controversele de sub VCCiv, este
expres prevazuta in art. 1374(1) NCCiv.
II. 3. Raspunderea comitentilor pentru prepusi
A. Sedes materiae: art. 1373 CCiv.
B. Domeniul de aplicatie: avem in vedere notiunile folosite comitent si prepus (indica
raportul de prepusenie).
Raportul de prepusenie: art. 1373(2) CCIV este comitent cel care in virtutea unui contract
sau in temeiul legii exercita directia, supravegherea si controlul asupra celui care indeplineste
anumite functii sau insarcinari in interesul sau ori al altuia
=> definitoriu pentru raportul de prepusenie este ca avem 2 persoane: comitentul si prepusul,
dintre care una (prepusul) este subordonata comitentului, supravegheata, directionata de acesta,
intrucat functiile sau insarcinarile pe care le indelineste sunt in interesul comitentului sau al altei
persoane care are legatura cu comitentul sau care este desemnata de comitent. Cu alte cuvinte,
ideeea de subordonare este de esenta raportului de prepusenie. Plecand de la aceasta idee, trebuie sa
observam ca temeiul raportului de prepusenie poate fi (a) ori intelegerea dintre comitent si prepus
(adica un contract, o conventie), fie (b) existenta unei obligatii legale. De cele mai multe ori este
vorba despre un contract de munca.
Ce se intampla insa daca persoana este detasata? In acest caz cel la care a fost detasat
salariatul, intrucat va exercita controlul, directia, supravegherea, va deveni el insusi comitent. In
mod exceptional ar putea ca temeiul raportului de prespusenie sa fie un contract de mandate, in
masura in care se prevede in contract ca mandatarul e supus in activitatea sa mandantului. Sau in
cazul contractului de antrepriza, daca in el se precizeaza ca antreprenorul se subordoneaza
beneficiarului, deci nu are autonomia in exercitarea atributiilor sale. Sau la locatiune, daca in
contract se prevede ca sublocatarul e subordonat locatorului.
Ipoteza tipica pana la revizuirea Constitutiei din 2003 era ipoteza militarului in termen, dar din
2003 s-a prevazut ca serviciul militar nu mai este obligatoriu => intr-o asemenea situatie, intre
militar si unitatea din care face parte este un raport de prepsusenie intemeiat pe un contract; numai
in mod expceptional s-ar putea vorbi de obligatia legala ca temei al raportului de prepusenie, cand
in situatii de urgenta (de razboi, asediu, calamitati etc.) redevine obligatoriu serviciul militar.
C. Fundamentarea acestei raspunderi: sub imperiul VCCiv, fundamentul raspunderii
comitentului a evoluat intr-un mod foarte interesant, de la ideea de culpa la ideea de garantie.
1) Mai intai s-a spus ca este vorba despre o culpa a comitentului, intrucat el nu a stiut sa isi
aleaga bine prepusul: culpa in eligendo (culpa, greseala in alegere).
2) Ulterior, s-a spus ca este vorba despre o culpa in supravegherea prepusului; daca il
supravegehea si controla mai atent comitentul nu ar mai fi avut surpriza sa constate ca prepsusul
savarsise o fapta ilicita: culpa in vigilando (culpa, greseala in supraveghere).
3) Apoi s a spus ca e o prezumtie de culpa in sarcina comitentului, ca apoi sa se afirme ca
aceasta prezumtie care initial esra considerata relativa a devenit absoluta.
S-a observat ca a vorbi de o prezumtie absoluta de culpa este totusi echivalent cu a spune ca
nu mai conteaza deloc culpa!!!, moment in care in doctrina si-a gasit o alta fundamentare a acestei
raspunderi, pe ideea de culpa/de vinovatie: intrucat interesul realizat prin activitatea prepusului
este al comitentului, atunci este firesc ca el, comitentul, sa garanteze pentru riscul introdus in
societate prin activitatea preupusului => nu mai e vorba despre ideea de culpa, ci despre ideea de
garantie intr-un sens special diferit sensul de cel din materia garantiilor obligatiilor, pentru ca aici
42
nu este vorba despre drepturi reale de garantie (ipoteca, gaj, privilegii), ci despre o idee generala de
garantie, care functioneaza numai in masura in care prepusul a savarsit o fapta ilicita si atunci tertul
care este victima faptie ilicite trebuie sa fie despagubit de cel care garanteaza pentru prepus.
4) Din acest moment s-a vorbit de asa-numita raspundere obiectiva regula este ca
raspunderea se intemeiaza pe vinovatie: si in CCiv avem art. 1547, care vorbeste in general de
raspunderea debitorului contractual sau delictual. Raspunderea fara vinovatie sau asa-numita
raspundere obiectiva, in realitate, nu mai este o raspundere, numai printr-o metafora o numim
raspundere. De fapt, este vorba despre un raport juridic distinct, care desi are in continut aceeasi
obligatie de reparare a prejudiciului ca si raportul de raspundere delictuala propriu-zis, totusi
aceasta obligatie nu se mai intemeiaza pe ideea de vinovatie a faptuitorului, ci pe ideea de echitate
(este echitabil ca un comitent sa raspunda pe temeiul acestei idei de garantie pentru prejudiciul
savarsit de prepusul sau).
D. Conditiile raspunderii comitentului:
D1 Conditiile generale se analizeaza in persoana prepusului:
=> Fapta ilicita
=> Prejudiciul
=> Raportul/legatura de cauzalitate
=> Vinovatia prepusului!!! [sub imperiul VCCiv aproape in unanimitate doctrina aprecia ca e
necesara vinovatia prepusului; jurisprudenta era unanima in acest sens; In art. 1373 NCCiv nu mai
este reluata ideea din art. 1372(2) => per a contrario, conditia vinovatiei prepusului este necesara]
D2 Conditii speciale:
=> Existenta raportului de prepusenie
=> Fapta ilicita sa fi fost savarsita de prepus in legatura cu atributiile sau cu scopul functiilor
incredintate [zice art. 1373 (1) CCiv]
Prepusul primeste de la comitent niste functii, aceste functii avand un scop si un continut.
Scopul exprima interesul comitentului sau al persoanei desemnate de acesta. Continutul este dat de
atributiile pe care le are prepusul in exercitarea functiilor incredintate.
43
dincolo de conditia ceruta de 1373(1) (in partea finala textul vorbeste despre atrbub SAU de scop
=> nu e nevoie de o dubla legatura)!
Plecand de aici tragem o consecinta privind intepretarea art. 1373(3): alin. 3 sporeste posibilitatile
de exonerare a comitentului:
(a) daca fapta are legatura cu scopul functiei, dar victima a cunoscut ca atributiile erau
depasite, nu va raspunde comitentul.
(b) daca se dovedeste (de catre comitent) ca exista o imprejurare ca starea de necesitate care
inlatura un element al raspunderii in persoana prepusului care inlatura (I) caracterul illicit al faptei
prepusului, (II) vinovatia prepusului sau (III) raportul de cauzalitate dintre fapta prepusului si
prejudiciu
(c) daca se dovedeste (de catre comitent) ca exista un caz de forta majora care practic
inlatura orice idee de cauzalitate intre prepus si prejudiciu si intre comitent si prepus (prejudiciul e
rezultatul altei cauze decat fapta prepusului).
E. Efectele acestei forme de raspundere
Daca sunt indeplinite conditiile generale si cele speciale, daca nu intervin imprejurari
exoneratoare de raspundere, efectul consta in nasterea obligatiei de reparare a prejudiciului de
catre comitent.
Acesta este efectul principal, dar este efect principal in raportul dintre victima si comitent.
*In acest plan trebuie sa observam ca victima are un drept de a alege: ea se poate indrepta numai
impotriva comitentului pe temeiul art. 1373 CCiv., dar poate sa il cheme in judecata in acelasi timp
si pe prepus pentru fapta proprie, caz in care raspunderea comitentului si a prepusului devine o
raspundere solidara.
*Cand prejudiciul este savarsit de mai multe persoane, acestea raspund solidar fata de
victima. Victima ar putea sa cheme in judecata numai pe prepus, dar intr-o asemenea ipoteza isi
reduce posibilitatea de a obtine despagubiri daca prepusul ar fi insolvabil.
*In masura in care comitentul a platit despagubiri catre victima se pune problema
regresului comitentului impotriva prepusului pentru ceea ce a platit. Regresul comitentului este
integral, pentru ca pana la urma fapta ilicita este a prepusului, comitentul nu raspunde pentru fapta
proprie, ci pentru fapta prepusului si este echitabil ca dupa ce victima a fost despagubia, comitentul
sa recupereze valoarea pagubei de la cel care este efectiv vinovat de savarsirea faptei. Comitentul ar
fi vinovat doar moral, ca a ales in realizarea scopului sau o persoana neglijenta, care a cauzat acest
prejudiciu.
In acest sens, in art. 1384 (1) CCiv se precizeaza ca cel care raspunde pentru fapta altuia se
poate intoarce impotriva aceluia care a cauzat prejudiciul => ***prepusul s-ar putea apara fata de
comitent in actiunea in regres, spunand ca a existat chiar propria fapta a comitentului care l-a
determinat sa savarseasca fapta ilicita cauzatoare de prejudicii. Prin ipoteza, insa, prepusul nu sar putea apara invocand nevinovatia sau o cauza care inlatura caracterul illicit al faptei,
intrucat daca initial comitentul a fost obligat la despagubire, inseamna ca aceste cerinte au fost
analizate in persoana prepusului si deja sunt verificate => este important ca in procesul in care
comitentul e chemat sa raspunda el sa il cheme in garantie pe prepus, pentru ca hotararea pronuntata
sa ii fie opozabila, sa aiba autoritate de lucru judecat (res iudicata pro veritate accipitur/habetur, ca
la procedura penala) si fata de prepus.
Sunt mai multe imprejurari care au relevanta in raportul dintre comitent si prepus si in
legatura cu actiunea in regres.
Cand sunt mai multi comitenti, fiecare avand un prepus, iar fapta ilicita e savarsita de
prepusi impreuna: NCCiv zice ca, intr-o asemenea ipoteza, fiecare comitent raspunde numai pentru
partea de prejudiciu cauzata de propriul prepus; solutia este echitabila pentru ca daca raspunderea se
44
intemeiaza pe ideea de garantie, fiecare comitent garanteaza numai pentru fapta propriului prepus,
nu si pentru prepusii altor comitenti. In schimb, fata de victima toti prepusii raspund solidar.... (de
completat!!! )
Ce se intampla cand sunt mai multi prepusi ai aceluiasi comitent, iar ei cauzeaza impreuna
prejudiciul? Fata de victima comitentul va raspunde, ca pana acum, integral, dar in actiunea in
regres impotriva prepusilor nu mai beneficiaza de solidaritate 1384(3) teza a II-a: de la in toate
cazurile pana la regresul => regresul se poate exercita impotriva fiecarui prepus pentru partea de
prejudiciu cauzata de el => ideea divizibilitatii raspunderii prepusilor in raport cu comitentul in
actiunea in regres.
III. Raspunderea civila delictuala pentru prejudiciile cauzate de animale sau de lucruri
(+ruina edificiului)
Si in acest caz este vorba despre o exceptie de la regula potrivit careia se raspunde pentru fapta
proprie. Exista insa ratiuni pentru care legiuitorul a prevazut aceste exceptii de la regula.
III.
A.
asociatiei de proprietari, s-a spus ca, intrucat accidentul cauzat prin prabusirea lucrului a fost cauzat
de un viciu de structura si nu de modul de folosinta, va raspunde nudul proprietar, iar nu
uzufructuarul => uneori paza juridica este scindata in paza juridica a structurii lucrului si paza
juridica a folosintei lucrului.
*De asemenea, este posibil ca paza juridica sa nu se intemeieze pe un drept, ci pe o simpla
situatie de fapt (ne reamintim posesia ca stare de fapt). Posesorul, care stapaneste pentru el, este
paznic juridic, chiar daca nu are un drept asupra lucrului. Mai mult, chiar poosesorul uzurpator
hotul sau talharul este paznic juridic intrucat este limpede ca are o putere independenta, un control
independent asupra lucrului si nu mai foloseste lucrul => in toate cazurile important este sa existe o
autonomie care defineste paza lucrului, sa existe un control autonom si o supraveghere din partea
celui care are lucrul.
Daca cel care are lucrul il stapaneste pentru altul, lucreaza pentru altul (cazul detentorului
precar), nu mai e vorba despre paza juridica, ci paza materiala. Numai paznicul juridic raspunde
conform art. 1376 CCiv, dar paznicul material ar putea raspunde daca sunt intrunite conditiile
raspunderii pentru fapta proprie (e un alt temei al raspunderii, nu mai e raspundere pentru fapta
lucrului)
notiunea de cauzare de catre lucru a prejudiciului
Este importanta, pentru ca trebuie sa facem distinctia intre fapta omului si fapta lucrului. Daca
prejudiciul este cauzat prin fapta omului, atunci se angajeaza raspunderea pentru fapta proprie. Cum
stabilim ca este vorba despre fapta lucrului? Cauzalitatea ne ajuta sa facem distinctia intre fapta
omului si fapta lucrului => in masura in care actiunea lucrului are autonomie cauzala fata de orice
fapta a omului, atunci poate fi angajata raspunderea prevazuta in art. 1376 CCiv => lucrul nu
trebuie sa fie o simpla prelungire a actiunii omului ex. clasic al celui care loveste cu cutitul nu
poate spune ca e vorba despre raspunderea cutitului, ci e raspunderea proprie, DAR daca cel care
conduce o masina scapa masina de sub control pentru ca e un viciu de structura (de fabricatie) al
masinii, se poate apara spunand ca lucrul a dobandit autonomie cauzala, e eficienta cauzala a faptei
lucrului.
Persoana care poate invoca raspunderea
Este vorba despre victima, dar sunt anumite situatii in care victima nu poate invoca aceasta
raspundere.
a) Asa se intampla in cazul in care victima foloseste lucrul ea insasi cu acordul paznicului
juridic in propriul beneficiu
b) Sau atunci cand fara sa fie o intelegere expresa un contract intre victima si paznicul
juridic, victima foloseste totusi lucrul prin vointa paznicului juridic. Totusi, si in aceste cazuri, daca
este vatamata chiar sanatatea sau integritatea corporala a victimei, ea va putea invoca in favoarea sa
raspunderea pentru fapta lucrului
c) Cand victima foloseste lucrul clandestin ex. calatorului care se urca in tren fara bilet si
caruia ii cad apoi sau i se deterioreaza bagajele el nu ar mai putea angaja raspunderea paznicului
juridic, doar daca, eventual, ar putea sa faca dovada raspunderii pentru fapta proprie at ar putea sa
obtina o despagubire.
C. Fundamentarea acestei forme de raspundere
NCCiv a curmat discutiile care existau sub imperiul VCCiv si a conscarat ideea potrivit careia
obligatia de despagubire se naste in sarcina paznicului juridic, indiferent de vinovatia sa [este ceea
ce se spune in terminis in art. 1376 (1) CCiv independent de orice cukpa este si aici ideea de
garantie, ca la comitent, si numai metaforic mai vorbim de o raspundere, pentru ca in absenta
46
vinovatiei sau a culpei avem mai degraba o obligatie de reparare a prejudiciului intemeiata pe
ideea de garantie si pe ideea mai generala de echitate]. Este si aici o forma de protectie a victimei,
pentru ca s-a spus ca atunci cand se introduc in societate surse se pericol, atunci aceste surse sunt
folosite in interesul paznicului juridic, de cele mai multe ori pt profitul paznicului juridic si e
normal ca el sa garanteze fata de terti pentru eventualelele prejudicii pe care cineva le-ar putea
suferi din cauza acestor surse de pericol.
Tendinta obligatiei la repararea prejudiciului in absenta vinovatiei se justifica, dar numai in
aceste cazuri speciale.
NB!!! Este foarte periculoasa tendinta potrivit careia intotdeauna se raspunde fara vinovatie,
caci ar insemna sa negam chiar esenta ideii de raspundere (care se leaga de vinovatie, de o
reprezentare psihica si de o imputabilitate persoanei, cam ca in penal, dar apreciata mai larg) si ca
exista o corelatie intre ideea de libertate individuala si ideea de raspundere, iar anularea raspunderii
inseamna anularea libertatii. Numai in imprejurari speciale e admisibila obligatia de reparare a
prejudiciului in absenta vinovatiei autorului prejudiciului (cum am vazut, la fapta prepusului si la
fapta bunului, in anumite conditii).
D.
E.
III.
silvice sau directiile judetene ROMSILVA, daca nu au luat masurile legale cum sunt cele referitoare
la rarirea vanatului (din cand in cand animalalele salbatice trebuie rarite prin vanare) sau cele
referitoare la semnalizare, la rute ocolitoare care sa nu treaca prin arealul acelor animale, la garduri
si alte sisteme de siguranta.
III. 3. Raspunderea civila delictuala pentru ruina edificiului
A Sedes materiae: art. 1378 CCiv.
B. Domeniul de aplicatie presupune studiul anumitor notiuni (edificiu, ruina edificiului,
lipsa de intretinere si viciul de constructie, persoana responsabila)
notiunea de edificiu: orice constructie supra sau subterana,
notiunea de ruina/viciu de constructie: deteriorarea, desprinderea unei parti a edificiului;
se au in vedere fie distrugerea totala, fie partiala a constructiei; important e ca si ruina, si
desprinderea partiala sunt urmarea lipsei de intretinere sau a unui viciu de constructie (daca vorbim
de cauze naturale, cum ar fi un cutremur, nu se va aplica art. 1378 le putem considera cazuri
fortuite sau chiar de forta majora)
notiunea de persoana responsabila: in acest caz nu mai raspunde paznicul juridic, CI mereu
numai proprietarul => avem o prezumtie absoluta de paza juridica in sarcina proprietarului (paza
juridica nu se mai transmite la alte persoane in ac caz!). In pozitia proprietarului este si superficiarul
cand avem dreptul de superficie in forma deplina=-> superficiarul raspunde pentru ca el este, de
fapt, proprietarul constructiei. Tot in pozitia proprietarului sunt si coproprietarii.
C. Conditiile acestei forme de raspundere
C1 Conditii generale:
=> sa existe un prejudiciu
=> prejdiciul sa fie cauzat de ruina edificiului.
C2 Conditie speciala:
=> ruina sa fie determinata de lipsa de intretinere a edificiului sau de un viciu de constructie.
D. Efectele acestei forme de raspundere
Proprietarul se poate apara invocand forta majora, fapta unui tert sau fapta victimei, daca
acestea au valoarea fortei majore, adica numai atunci cand prejudiciul este cauzat de un alt factor
cauzal, deci cand se inlatura raportul de cauzalitate dintre ruina edificiului si prejudiciu, numai
atunci proprietarul este exonerat de raspundere. Altfel, efectul e ca se naste obligatia de reparare
integrala a prejudiciului. Proprietarul, dupa ce plateste despagubirea catre victima, s-ar putea
indrepta
(a) fie impotriva constructorului, daca e un viciu de constructie,
(b) fie a proiectantului, daca e viciu de proiectare,
(c) fie a locatarului, daca acesta a cauzat anumite degradari ale imobilului din a caror cauza s-a
ruinat,
(d) fie impotriva vanzatorului de la care a cumparat edificiul, in masura in care face dovada ca
au existat vicii ascunse ale bunului cumparat.
III. 4. Raspunderea civila delictuala pentru lucruri aruncate/cazute dintr-un imobil
A. Sedes materiae: art. 1379 CCiv
48
B. Domeniul de aplicare e circumscris notiunilor de lucru aruncat, lucru care cade din
imobil, persoana responsabila
notiunea de lucru:
-2 ipoteze trebuie avute in vedere aici:
1. atunci cand este vorba despre un lucru aruncat
2. atunci cand este vorba despre un lucru care cade dintr-un imobil.
notiunea de persoana responsabila: in aceste cazuri, pers responsabila este cel care
ocupa imobilul, chiar fara niciun titlu, deci nu doar proprietarul (poate fi chiriasul, uzufructuarul,
uzurpatorul cel care ocupa imobilul fara niciun titlu).
Este de observat ca daca avem un concurs intre raspunderea pentru ruina edificiului din
art. 1379 si raspunderea pentru lucruri in general din art. 1376 victima are un drept potestativ
de optiune, putand apela fie la raspunderea speciala din 1379, fie la raspunderea pentru lucruri in
general, din 1376.
Ce se intampla daca exista un concurs intre raspunderea comitentului, raspunderea
parintilor si raspunderea persoanelor care au in supraveghere un copil sau un minor?
Chestiunea de principiu se pune numai in cazul in care minorul este si prepus. In acest caz s-a spus
ca raspunderea comitentilor prevaleaza in raport cu raspunderea parintilor sau a tutorilor. Or,
ipoteza nu poate fi un concurs cu raspunderea celor care supravegheaza copilul, pentru ca raportul
de prepusenie presupune ca aceasta supraveghere o are comitentul (raspunderea comitentului
inlatura, exclude raspunderea persoanelor care aveau in paza, in supraveghere minorul).
Asadar, raspunderea comitentului inlatura alta forma de raspundere, cu exceptia cazului in
care comitentul este si parintele prepusului. In acest caz, victima are optiunea intre raspunderea
parintelui si raspunderea comitentului. Diferenta, miza sta in conditii: e mai usor sa dovedesti
indeplinirea conditiilor raspunderii parintelui (care am vazut ca se poate apara cu greu, mai ales
din cauza vastei obligatii pe care o are de crestere si de educare a copilului; e greu sa spui ca na,
copilul e naravas din fire, din moment ce firea unui om, desi ramane in anumite aspecte insondabila
si de nemodificat, poate fi cizelata de cei care te cresc, asa incat cine esti si cine ajungi depinde in
proportie covarsitoare de familia pe care o ai ) decat ale comitentului (pentru ca in cazul
raspunderii comitentului trebuie dovedita, in plus, si vinovatia prepusului!).
49