Академический Документы
Профессиональный Документы
Культура Документы
MASTER AN I
CONTABILITATE APROFUNDATA
CONTABILITATEA
CREATIVA
2009
1
CUPRINS
BIBLIOGRAFIE
2
Contabilitatea creativa
I. Concepte generale privind practicile de contabilitate creativă
Contabilitatea creativă este procesul prin care profesioniştii contabili îşi folosesc
cunoştinţele în scopul manipulării cifrelor contabile, profitând de posibilitatea interpretării actelor
normative şi de existenţa numeroaselor opţiuni în rezolvarea diferitelor probleme contabile.
Notiunea de contabilitate creativa a fost invocata pentru prima data in literatura in anul
1973 de catre cercetatorul britanic J. Argenti. Acesta a stabilit o legatura directa intre practicile de
contabilitate creativa, incompetenta managerilor si declinul afacerilor, precizand ca utilizarea
contabilitatii creative reprezinta un indiciu prevestitor de criza. Cea mai importanta definitie a
contabilitatii creative ii apartine lui K. Naser: procesul prin care, data fiind existenta unor brese in
reguli, se manipuleaza cifrele contabile si profitand de flexibilitate, se aleg acele practici de
masurare si divulgare ce permit transformarea documentelor de sinteza din ceea ce ele ar trebui sa
fie in ceea ce managerii doresc. Contabilitatea creativă este procesul prin care tranzacţiile sunt
structurate de asemenea manieră încât să permită “producerea” rezultatului contabil dorit.
3. Se pot utiliza tranzacţii artificiale pentru a manipula valorile din bilanţ sau pentru a
netezi rezultatul. De exemplu, se procedează la vânzarea unui activ şi concomitent preluarea lui în
regim de închiriere pentru durata de viaţă rămasă (lease-back). Preţul de vânzare poate fi mai
mare sau mai mic decât valoarea actuală a activului deoarece diferenţa se poate compensa prin
chirii mai mari sau mai mici decât preţul pieţei.
Principalele mecanisme şi procedee care fac obiectul contabilităţii creative pot fi grupate în
funcţie de obiectivele urmărite în1:
3
cesiunea unei imobilizări, apoi reluarea aceluiaşi bun prin leasing (lease-back);
întocmirea şi revizuirea planului de amortizare;
subevaluarea (sau supraevaluarea) provizioanelor pentru depreciere;
existenţa mai multor metode de contabilizare a contractelor pe termen lung (pe măsura
avansării, la terminare).
B. Procedee care au impact asupra prezentării contului de profit şi pierdere:
pierderi privind creanţele neîncasabile;
creşterea rezultatului curent prin încorporarea plusurilor de valoare din cesiunea
activelor.
C. Procedee care au impact asupra prezentării bilanţului:
cesiunea unei imobilizări, apoi reluarea aceluiaşi bun prin leasing (lease-back);
scontarea unei cambii sau bilet la ordin;
dezîndatorirea în fapt: anularea economică a unei datorii (transferul unei datorii în
gestiunea unui trust însărcinat să efectueze rambursarea), ceea ce determină diminuarea
ratei îndatoririi, creşterea ratei autonomiei financiare şi creşterea rentabilităţii financiare.
În România, o serie de elemente vin să completeze înclinaţia profesioniştilor contabili spre
creativitate:
mărimea rezultatului contabil este punct de plecare în determinarea impozitului pe profit.
importanţa excesivă care se acordă rezultatului contabil în determinarea valorii unei
întreprinderi, în detrimentul altor indicatori, precum: cifra de afaceri, activul net contabil,
mărimea fluxurilor de numerar.
În mod concret, utilizarea tehnicilor de contabilitate creativă va avea ca efect:
2. Majorarea sau diminuarea veniturilor. În anumite cazuri, se poate grăbi sau încetini
recunoaşterea veniturilor prin aplicarea principiului prudenţei sau a principiului conectării
cheltuielilor la venituri.
4
maximizarea rezultatului;
creşterea capitalurilor proprii;
reducerea ratei îndatoririi.
Deşi există o diferenţă clară între contabilitatea creativă şi încălcarea deliberată a legii
(fraude), ambele fenomene apar în condiţii de dificultate financiară a întreprinderilor şi au la bază
intenţia de a înşela.
Bilantul este documentul de sinteza care reda starea si evolutia situatiei financiare. El permite
formularea de judecati de valoare privind randamentul si riscul aferente unei intreprinderi, precum si
evaluarea miscarilor viitoare de trezorerie. Din acest motiv, intreprinderile sunt tentate sa incerce sa-si
amelioreze structura bilantului. Tehnicile de manipulare prezentate sunt destinate in mod particular
ameliorarii bilantului. Aceste tehnici actioneaza asupra unuia sau mai multora dintre elementele
urmatoare: capitalurile proprii, datoriile, nevoia de fond de rulment, trezoreria.
1. Dezindatorirea in fapt
Dezindatorirea in fapt reprezinta aranjamentul prin care societatea transfera active unui
trust, care preia, totodata, si gestiunea unor datorii. Din punct de vedere juridic, societatea nu este
absolvita de obligatia de a plati aceste datorii, ea ramanand debitorul principal. Uneori, creditorii nici
nu afla de aceste tranzactii si pastreaza, in continuare, relatia cu societatea in cauza in vederea
recuperarii creantei.
In continuare avem descris un exemplu privind influenta acestei tehnici de manipulare asupra
imaginii bilantului:
Intreprinderea detine o creanta cu valoarea nominala de 450 RON, recuperabila prin transe
anuale egale; deasemeni ea are o datorie de 475 RON rambursabila pe patru ani sub forma de anuitati
constante. Societatea transfera, la inceputul anului creanta si datoria unui tert, care va asigura
gestiunea datoriei platind transele anuale prin recuperarea creantei. Efectul acestei metode poate fi
observat in bilantul urmator:
Tabel 2.1.1 RON
ACTIV Fara dezandatorare Cu dezandatorare
Active imobilizate 9.500 9.500
Actve circulante
Stocuri 7.300 7.300
Creante 4.500 4.050
Disponibil 500 500
Total active 21.800 21.350
PASIV
Capitaluri proprii
Capital social 10.000 10.000
Rezultat 0 25
Datorii 11.800 11.325
Total pasiv 21.800 21.350
5
Se poate observa ca desi datoriile nu au fost platite, utilizarea tehnicii de dezandatorare
in fapt face posibila eliminarea lor din bilant, ceea ce duce la ameliorarea pozitiei financiare si
crearea premiselor pentru obtinerea de noi imprumuturi.
Desi, conform principiului prudentei, activele trebuie evaluate la costul istoric, aplicarea
cu strictete a acestui principiu poate afecta pozitia financiara a unei intreprinderi. De aceea, in
unele tari, normalizatorii contabili autorizeaza reevaluarea, in anumite conditii, a imobilizarilor
corporale.
Reevaluarea imobilizarilor corporale furnizeaza, prin intermediul unor variabile precum
diferentele din reevaluare, baza de amortizare si durata de amortizare posibilitati de a manipula
imaginea bilantului. Prin reevaluarea imobilizarilor corporale, o intreprindere poate supravietui
unei reduceri semnificative a capitalurilor proprii datorate unei pierderi. Diferenta din reevaluarea
activului poate ridica nivelul capitalurilor proprii la un nivel mai mare de 50% din capitalul social
( nivel impus de legislatia societatilor comerciale ).
Pentru a evita unele abuzuri in cazul reevaluarii, in unele tari, cum ar fi Franta, se interzice
reevaluarea imobilizarilor .
Daca operatia de reevaluare ar afecta profitul la nivelul amortizarii acumulate si doar
diferenta ar fi inregistrata la diferente din reevaluare, profitul si rezultatul pe actiune ar fi
substantial imbunatatite.
6
Se poate observa ca diferenta din reevaluare scoate intreprinderea din situatia in care
capitalurile proprii erau mai mici de 50% din capitalul social.
7
PASIV
Capitaluri proprii
Capital social 8.000 8.000
Datorii
pe termen lung 5.000 5.000
pe termen scurt 350 350
Total pasiv 13.100 13.100
Fond de rulment ( Ac – Dts ) 4.000 6.500
Rata de lichiditate( Ac/Dts ) 11,42 18,57
In cazul anumitor societati, ca, de exemplu, editurile si casele de discuri, pot exista
anumite intelegeri formale sau informale care permit cumparatorului sa returneze bunurile ce nu
au putut fi vandute intr-un anumit termen.
Spre exemplu o casa de discuri vinde casete unei intreprinderi care conditioneaza achizitia
de posibilitatea returnarii casetelor nevandute. Casa de discuri va inregistra vanzarea la intreaga sa
valoare, desi este foarte probabil ca aproximativ 25% din casetele vandute sa fie returnate. Astfel ,
se inregistreaza un transfer de la activele mai putin lichide, cum sunt stocurile, la activele cu grad
ridicat de lichiditate cum sunt creantele sau disponibilitatile.
Este evident ca aceasta solutie de contabilizare conduce la ameliorarea ratei de lichiditate
si a rezultatului in exercitiul in care a avut loc vanzarea, intregul risc de aparitie a unei datorii
generate de returnarea bunurilor fiind transferat asupra unui exercitiu viitor. Desi nu este etica,
utilizarea acestei solutii in contabilitatea societatilor romanesti nu poate fi contestata atata vreme
cat regulamentul de aplicare a legii contabilitatii nu prevede reguli de aplicare a principiului
prudentei in cazul pasivelor.
8
Tehnici de manipulare a contului de profit si pierdere
Teoria economica considera ca obiectivul oricarei firrne este maximizarea profitului. Exista,
totusi, intreprinderi care doresc sa obtina doar un profit satisfacator.
Practicile contabile le permit intreprinderilor sa prezinte, in anumite limite, rezultate conforme
mai degraba cu obiectivele lor decat cu realitatea.
Unele dintre aceste practici, numite politici contabile rezulta din alegerea intre diferitele
metode de contabilizare si au drept finalitate fie ameliorarea rezultatului curent si a rezultatului
net, fie modificarea structurii rezultatului fara a influenta rezultatul net.
Alte practici, numite decizii de gestiune, nu reprezinta un simplu joc de inregistrari contabile,
ci operatii care au fost realmente realizate de catre intreprindere si au drept consecinta ameliorarea
rezultatului curent si a rezultatului net.
Politicile contabile cuprind optiunile managerilor referitoare la solutiile contabile de
aplicat.
Acestea pot fi:
9
Contul de profit si pierdere va arata astfel:
Tabel 3.1.1 RON
Anul I Anul II Anul III
Costul lucrarii 8.000 14.000 11.0000
Venituri din lucrari (metoda 10.000 15.000 13.000
avans procentual )
Rezultat (met.avans. procent) 2.000 1.000 2.000
Venituri din lucrari (met. terminarii
lucrarii) 8.000 14.000 11.000
Rezultat (met. term. lucrarii) 0 0 5.000
Desi cele doua metode au recunoscut acelasi rezultat total, ele difera in ceea ce priveste
masurarea si raportarea rezultatului periodic pe durata lucrarilor de constructie.
Se observa ca metoda terminarii lucrarilor este foarte obiectiva, tinand cont de faptul ca
veniturile si cheltuielile unui contract sunt cunoscute cu certitudine doar in momentul finalizarii
lucrarilor, insa nu respecta principiul independentei exercitiului.
Principalul inconvenient al metodei procentajului de avansare este ca rezultatul este
masurat pe baza estimarilor privind lucrarile realizate. Astfel , rezultatul poate fi crescut sau
diminuat artificial supraevaluand sau subevaluand gradul de avansare a lucrarilor.
Alegerea uneia dintre cele doua metode si trecerea de la o metoda la alta modifica
contul de profit si pierdere. Unele intreprinderi sunt tentate sa utilizeze metoda terminarii
lucrarilor in perioadele cu rezultate pozitive pentru a evita prezentarea unui rezultat dificil de
mentinut pe termen lung. Pentru aceasta este suficient ca ele sa pretinda ca anumite contracte nu
mai satisfac conditiile necesare utilizarii metodei procentajului de avansare. Aceasta schimbare
risca sa treaca neobservata deoarece ea reprezinta doar o simpla schimbare de estimari contabile.
2. Politica de amortizare
10
Rezultat ( degresiv ) 5.450 5.975 5.975 17.400
Desi rezultatul total pe cei trei ani de utilizare a bunului a fost acelasi, indiferent de
metoda de amortizare utilizata, in cazul metodei amortizarii degresive, se creeaza impresia unei
societati a carei performanta se amelioreaza dupa primul an. In realitate insa performanta
intreprinderii este aceeasi indiferent de metoda de amortizare utilizata.
In unele tari din Europa continentala, normele in vigoare (de exemplu, in Franta,
articolul 343 din Legea societatilor comerciale din 24 iulie 1966) lasa intreprinderilor posibilitatea
de a imputa cheltuielile ocazionate de cresterea capitalului social asupra primelor de emisiune
aferente. Aceasta posibilitate creeaza un teren favorabil manifestarii abuzurilor in veea ce priveste
continutul conceptului de "cheltuieli ocazionate de cresterea capitalului social".
Imputarea cheltuielilor ocazionate de cresterea capitalului asupra primelor de emisiune
s-ar putea realiza prin una dintre urmatoarele cai:
- Cheltuielile de stabiliment sunt contabilizate dupa natura lor. Apoi, pentru a compensa
aceste cheltuieli, contul "Prime de emisiune" este debitat prin creditul contului "Transferuri de
cheltuieli".
- Cheltuielile de stabiliment sunt capitalizate, urmand a fi amortizate. Pentru a
compensa cheltuiala cu amortizarea, in fiecare an, se va debita contul "Prime de emisiune" prin
creditul contului "Transferuri de cheltuieli" pentru amortizarea aferenta exercitiului respectiv.
Managerii isi motiveaza decizia de a imputa cheltuielile ocazionate de majorarea
capitalului social asupra primelor de emisiune prin faptul ca un asemenea tratament nu lezeaza
interesele nimanui. Astfel, imputarea cheltuielilor are drept efect o majorare a rezultatutui
exercitiului, pastrand insa nemodificat totalul capitalurilor proprii. Majorarea rezultatului contabil
si a celui fiscal, prin excluderea cheltuielilor de stabilirnent din categoria cheltuielilor deductibile,
in anul capitalizarii lor, favorizeaza interesele administratiei fiscale, imputarea asupra primelor de
emisiune suprimand orice amortizare ulterioara.
De asemenea, valoarea intreprinderii ramane nemodificata deoarece capitalurile proprii
au ramas la acelasi nivel. Ca urmare, actionarii nu au motive sa se planga.
In realitate insa, desi totalul capitalurilor proprii ramane acelasi, indiferent de marimea
cheltuielilor imputate, nu trebuie neglijat un element esential: rezultatul se modifica. Or,
utilizatorii externi, care doresc sa isi creeze o imagine despre intreprindere pe baza studierii
documentelor de sinteza publicate, vor fi tentati sa compare evolutia rezultatelor, fara a acorda
prea multa atentie variatiei postului "prime de emisiune". In plus, imputarea timpului pe care
managerii 1-au consacrat operatiei de majorare a capitalului apare ca fiind fortata. Nu trebuie uitat
ca marimea cheltuielilor salariale ar fi fost aceeasi in absenta majorarii capitalului.
4. Politica de provizioane
Provizioanele sunt destinate acoperirii de riscuri, cheltuieli sau pierderi al caror obiect
este determinat cu precizie, dar a caror realizare si marime sunt incerte. Necesitand estimari,
provizioanele creeaza conditii pentru netezirea rezultatelor. Astfel, "umflarea" provizioanelor in
anii beneficiari diminueaza rezultatul, iar "dezumflarea" provizioanelor în anii deficitari
majoreaza rezultatul.
11
Exemplu privind influenta politicii de provizionare asupra rezultatului:
Intreprinderea constituie in primul an un provizion aferent unui risc care se va produce
in anul al treilea. In functie de “necesitatile” managementului ea ar putea supraevalua riscul in
perioada in care rezultatul e mai mare si va relua la venituri o parte din provizioane in anii mai
slabi din punctul de vedere al rezultatului:
Var. A
Tabel 3.4.1 RON
Anul I Anul II Anul III Total
Cifra de afaceri 3.300 3.300 3.300 9.900
Venituri din provizioane 0 0 300 300
Consumuri de la terti 2.700 3.200 3.100 9.000
Alte cheltuieli 0 0 300 300
Cheltuieli cu provizioane 300 0 0 300
Rezultat din exploatare 300 100 200 600
Var. B
Tabel 3.4.2 RON
Anul I Anul II Anul III Total
Cifra de afaceri 3.300 3.300 3.300 9.900
Venituri din provizioane 0 100 300 400
Consumuri de la terti 2.700 3.200 3.100 9.000
Alte cheltuieli 0 0 300 300
Cheltuieli cu provizioane 400 0 0 400
Rezultat din exploatare 200 200 200 600
12
Tabel 3.5.1 RON
Data Stoc initial Intrari Iesiri Stoc FIFO Stoc LIFO Stoc CMP
1.05 360*0,08 360*0,08 360*0,08 360 *0,08474
5.05 500*0,085 360*0,08 360*0,08 860*0,08474
500*0,085 500*0,085
15.05 400 460*0,085 360*0,08 460* 0,08474
100*0,085
20.05 300*0,09 460*0,085 360*0,08 760* 0,08474
300*0,09 100*0,085
300*0,09
25.05 450 10*0,085 310*800 310* 0,08474
300*0,09
30.05 98,3 27,8500 24,8 26,2694
Deficitul fiscal al unui exercitiu poate fi reportat, conform IAS 12, asupra exercitiilor
viitoare sau asupra exercitiilor anterioare. In functie de exercitiul asupra caruia se imputa deficitul,
exista metoda reportului inainte si metoda reportului inapoi.
Exemplu privind influenta imputarii deficitului fiscal asupra rezultatului:
Intreprinderea inregistreaza in anul N-2 un beneficiu de 25.000 lei, in anul N-1 o pierdere de
10.000 lei si un profit de 18.000 lei in anul 13ndiffe. In functie de metoda aleasa, rezultatul
intreprinderii va arata astfel:
Table 3.6.1 RON
An N-2 An N-1 An N Total
Rezultatul curent 25.000 ( 10.000 ) 18.000 33.000
4000 0 1280= 5.280
Impozit pe profit
(18.000-
(metoda reportului inainte) 16%
10.000)*16%
Rezultat contabil net 21.000 ( 10.000 ) 160 247.5
(report inainte)
Impozit pe profit 4.000 ( 1.600 ) 2.880 5.280
(metoda report inapoi) 16%
13
Rezultat contabil net(report inapoi) 21.000 ( 8.400 ) 15.120 27.720
Se poate observa ca indiferent de metoda utilizata, rezultatul total pe cei trei ani este
acelasi; in cazul metodei reportului inapoi insa pierderea din anul N-1 este diminuata, netezind
astfel nivelul rezultatului.
14
A doua societate alege însă o durată de amortizare mai mare, ameliorându-şi astfel
rezultatul (prin includerea în cheltuielile curente ale exerciţului a unei cheltuieli cu amortizarea
mai mici), dând impresia unei societăţi performante.
Pentru a evita această capcană, utilizatorii externi interesaţi în compararea celor două
societăţi trebuie să se asigure că duratele de amortizare sunt comparabile sau, făcând abstracţie de
cheltuiala privind amortizarea, să compare excedentul brut din exploatare.
2
R. Neag, Contabilitate financiară între naţional şi internaţional, Editura Universităţii “Petru Maior”, Târgu-Mureş,
2003, pag. 135.
15
Tabel 3.7.3 RON
Soc A (degresivă) Anul 1 Anul 2 Anul 3 Total
Cifra de afaceri 2.000 2.000 2.000 6.000
Consumuri de la terţi 1.200 1.200 1.200 3.600
Ch de personal 600 600 600 1.800
Ch cu A 60 30 30 120
Rezultat din exploatare 140 170 170 480
Metoda de amortizare are influenţă asupra contului de profit şi pierdere. Alegând metoda
amortizării degresive, prima societate crează impresia unei societăţi a cărei performanţă se
ameliorează de la un an la altul (coeficientul amortizării degresive se obţine prin multiplicarea
coeficientului de amortizare liniară cu 1,5; 2 sau 2,5; prin urmare amortizarea degresivă calculată
va fi mai mare decât cea liniară în primii ani ai duratei de utilizare, diminuând rezultatul; în anii
următori cheltuiala cu amortizarea degresivă este mai mică, dând astfel impresia ameliorării
rezultatului faţă de anii precedenţi). În realitate, performanţele celor două societăţi sunt identice şi
constante.
Potrivit reglementărilor actuale, societăţile pot decide utilizarea metodei de amortizare
accelerată fără a mai fi nevoie de avizul organului teritorial al Ministerului Finanţelor Publice
(pentru echipamentele tehnologice, respectiv maşini, utilaje şi instalaţii de lucru, computere şi
echipamente periferice ale acestora, puse în funcţiune după data intrării în vigoare a prezentei legi,
se poate utiliza regimul de amortizare accelerată fără aprobarea organului fiscal teritorial. Acelaşi
regim de amortizare se poate utiliza şi pentru brevetele de invenţie, de la data aplicării acestora de
către contribuabil).
O consecinţă a utilizării metodei de amortizare accelerată este majorarea cheltuielilor cu
amortizarea în primul an al duratei de funcţionare a activului (amortizarea calculată reprezintă
50% din valoarea activului), ceea ce determină reducerea rezultatului din exploatare. În anii
următori se înregistrează reducerea acestor cheltuieli (amortizarea se va calcula prin metoda
liniară, în funcţie de durata de funcţionare rămasă şi de valoarea rămasă de amortizat). Metoda de
amortizare accelerată este preferată de societăţile care doresc netezirea rezultatelor, în cazul în
care pentru primul an al utilizării acestei metode se prevede realizarea unui rezultat curent
semnificativ, care prin majorarea cheltuielilor cu amortizarea va ajunge la nivelul considerat
“normal”, comparabil cu cel din anii următori.
De asemenea, când câştigurile se situează mult sub limita maximă, se va recurge la
procedeul numit “big bath”, care permite ca în anul în care societatea înregistrează o pierdere,
managerii să majoreze pierderea respectivă prin includerea unor cheltuieli suplimentare, ceea ce
va permite prezentarea unor câştiguri ridicate în anii care urmează şi creează impresia unei
societăţi ale cărei performanţe se amelioareză.
16
Potrivit principiului permanenţei metodelor, metoda de amortizare aleasă trebuie să fie
aceeaşi pe tot parcursul exerciţiului financiar.
Teoretic, în virtutea principiului permanenţei metodelor, societăţile pot influenţa
rezultatul prin politica de amortizare doar în anul în care realizează o investiţie.
Astfel, o societate care, în anul achiziţiei unui utilaj, a ales să îl amortizeze pe o perioadă
de 6 ani, va trebui să respecte această alegere şi în următorii 5 ani, chiar dacă în anul al doilea ea
constată că ar fi fost preferabilă amortizare degresivă sau o altă durată de amortizare. În realitate
însă, societăţilor le este permis să schimbe durata de amortizare, metoda de amortizare şi valoarea
reziduală dacă estimările iniţiale nu corespund situaţiei actuale, cu condiţia, impusă de lege, a
menţionării în notele explicative a oricăror modificări ale politicilor contabile, pentru ca
utilizatorii să poată aprecia dacă noua politică contabilă a fost aleasă în mod adecvat, efectul
modificării asupra rezultatelor raportate ale perioadei şi tendinţa reală a rezultatelor activităţii
persoanei juridice.
Vânzarea bunului
Întreprinderea I1
concomitent cu reluarea Întreprinderea I2
bunului în locaţie
3
N. Feleagă, L. Malciu, Politici şi opţiuni contabile, Editura Economică, 2002, pag. 165.
17
încadrarea contractului de închiriere în categoria leasingului operaţional, se evită constatarea unei
datorii şi, în consecinţă, majorarea ratei îndatorării.
Pentru a demonstra cele afirmate, vom compara consecinţele operaţiei de lease-back asupra
rezultatului cu consecinţele recurgerii la un împrumut garantat prin imobilizarea în cauză.
Fiecare dintre cele două variante determină o influenţă diferită asupra contului de profit şi
pierdere şi asupra bilanţului. Primirea unui împrumut se regăseşte în contul de profit şi pierdere
prin prisma cheltuielilor cu dobânzile aferente împrumutului. În cazul operaţiei de lease-back, în
contul de profit şi pierdere se vor regăsi, în categoria altor venituri din exploatare, veniturile din
cedarea imobilizării respective, care vor majora rezultatul curent al exerciţiului. Chiriile aferente
primirii în locaţie a bunului vor diminua rezultatul din exploatare al exerciţiilor următoare.
Operaţia de lease-back nu are drept consecinţă numai ameliorarea rezultatului. Ea permite
manipularea bilanţului. Datorită faptului că resursele procurate prin cedarea activului nu
reprezintă, din punct de vedere juridic un împrumut, operaţia nu majorează rata îndatoririi
(raportul dintre total datorii şi capitaluri proprii).
Consecinţele operaţiilor de lease-back asupra contului de profit şi pierdere şi asupra
bilanţului au făcut din acestea o modalitate de finanţare mai atractivă, în unele cazuri, decât
finanţarea bancară. Pentru a stopa “împodobirea” situaţiilor financiare, prin recurgerea la operaţii
de lease-back, unele organisme de normalizare au inclus în norme prevederi privind contabilizarea
acestora. Astfel, norma internaţioanlă IAS 17 stabileşte că modul de contabilizare depinde de
natura contractului de locaţie.
Dacă este vorba de o locaţie-finanţare, plusul (minusul) de valoare degajat de operaţia de
vânzare nu trebuie considerat un beneficiu (o pierdere) al (a) exerciţiului în care are loc vânzarea,
ci trebuie etalat pe durata contractului.
Deşi, în ultimii ani a sporit vigilenţa analiştilor financiari, tehnica finanţării prin lease-back
îşi conservă încă o parte din eficacitate. Acest lucru este posibil deoarece notele explicative ale
situaţiilor financiare nu precizează care este natura locaţiilor, nu descompune vânzările de
imobilizări în “vânzări normale” şi “vânzări lease-back” şi nici nu furnizează informaţii privind
valoarea justă a preţurilor de vânzare şi a redevenţelor. În plus, sarcina analiştilor financiari este
îngreunată de faptul că există cazuri în care utilizarea finanţării de tip lease-back nu decurge din
dorinţa întreprinderilor de a degaja un rezultat artificial, ci dintr-o bună gestiune.
Concluzionand, un sudiu realizat in Regatul Unit de catre Kamal Naser a evidentiat ca 91%
dintre auditorii intervievati considera contabilitatea creativa o problema care nu va putea fi
niciodata rezolvata. Altfel spus, indiferent de numarul si de gradul de detaliere a normelor
contabile, intotdeauna vor fi unii care vor gasi o cale de a bate sistemul. Ca urmare, misiunea
normalizatorilor si a reprezentantilor profesiei contabile nu este una simpla. Chiar daca nu sunt
siguri ca vor cuceri razboiul impotriva contabilitatii creative trebuie sa faca efortul de a
raspunde imaginatiei cu imaginatie.
18
BIBLIOGRAFIE
19