Академический Документы
Профессиональный Документы
Культура Документы
COORDONATORI:
prof. dr. ing. Adrian Borcean
STUDENT:
DRINOVAN DELIA AN I MASTER
TIMIOARA
2016
CUPRINS
MASURI GENERALE DE PREVENIRE A APARITIEI SI DE COMBATERE A
DAUNATORILOR .................................................................................................................... 1
Masuri de prevenire a apariiei daunatorilor ..................................................................... 1
Masuri de carantina fitosanitara. ...................................................................................... 1
Metode agrofitotehnice si silviculturale ................................................................................. 3
Folosirea soiurilor si hibrizilor rezistenti ............................................................................... 7
MASURI DE COMBATERE A DAUNATORILOR. ......................................................... 10
Metodele fizice ..................................................................................................................... 10
Metodele mecanice ............................................................................................................... 11
Metode biologice .................................................................................................................. 14
Metode chimice (chimioterapia). ......................................................................................... 18
NOTIUNI DE FITOFARMACIE ............................................................................................ 19
CLASIFICAREA PESTICIDELOR ........................................................................................ 20
BIBLIOGRAFIE ...................................................................................................................... 24
feroviare, maritime, aeriene. Speciile de daunatori care patrund in noi arealuri daca nu gasesc
conditii favorabile pentru dezvoltare vor disparea, dar cele care au o mare plasticitate
ecologica se aclimatizeaza relativ usor, se inmultesc in masa si in scurt timp pot deveni
daunatori de importanta economica, care apoi vor produce pagube.
Dupa obiectul pe care il urmareste, carantina fitosanitara poate fi:
interna
externa.
Carantina interna se refera la controlul produselor agricole infestate sau nu de
specii daunatoare, care se gasesc in tara, dar pentru care se iau masuri de limitare a raspandirii
lor in alte zone sau de lichidare a focarelor existente. Carantina interna are in vedere atat
organismele de carantina care se disemineaza pe cale directa, controlabila de catre om, cat si
pe cele care se disemineaza pe cale indirecta, necontrolabila, adica prin vant, apa, animale,
pasari, sol, masini agricole, mijloace de transport etc. Pe plan intern, masurile de acest gen
sunt asigurate de directiile judetene fitosanitare (de protectia plantelor si carantina
fitosanitara), care organizeaza si executa controlul fitosanitar al culturilor.
Carantina externa se refera la controlul tuturor produselor vegetale care se importa,
se exporta sau sunt in tranzit, in vederea impiedicarii vehicularii daunatorilor care figureaza
pe lista de carantina. Majoritatea tarilor, inclusiv Romania, au instituit regimul de carantina
firosanitara, ca domeniu distinct, specific, in cadrul protectiei plantelor, in acelasi timp
punandu-se si bazele cooperarii pe plan international, cooperare care s-a dezvoltat si se
dezvolta permanent, ca urmare a evolutiei rapide a relatiilor internationale in carantina si
protectia produselor vegetale. Cooperarea internationala in domeniul carantinei fitosanitare a
inceput, in mod organizat, in anul 1881, cand la Berna s-a incheiat Conventia internationala
filoxerica, ca rezultat al dezastruluim produs de filoxera la vita de vie europeana. In anul
1889 a fost adoptata o extindere a conventiei anterioare, ca in anul 1929 sa se incheie la Roma
Conventia internationala asupra protectiei vegetalelor, la care a aderat si Romania. In
prezent este in vigoare Conventia internationala pentru Protectia Vegetalelor, incheiata la
Roma, in 1951, sub egida FAO, la care a aderat si Romania, conventia ratificata de 101 tari de
pe toate continentele. Partile semnatare ale Conventiei, se obliga sa coopereze pe plan
international in privinta combaterii daunatorilor vegetalelor si produselor vegetale, dar si
pentru evitarea diseminarii si introducerii acestora peste frontierele lor nationale, in
coordonarea stricta a eforturilor lor prin luarea de masuri legislative, tehnice si adoptarea de
reglementari specificate in Conventie si asigurarea aplicarii acestora pe teritoriul lor. De
asemenea, partile contractante se obliga sa foloseasca modelele de certificate fitosanitare
pentru export/reexport, anexate Conventiei.. Controlul se efectueaza la vamile ferovioare,
maritime, aeroporturi, coletarii postale etc. Produsele care se exporta sau se importa trebuie sa
fie insotite de certificate fitosanitare, de tip international, acestea specificand originea
produsului si daca este lipsit de daunatori, agenti patogeni sau buruieni de carantina. Cand se
depisteaza daunatori de carantina, se iau masuri prin care, fie ca marfa se returneaza, fie ca se
supune unor tratamente pe cale de gazare, refrigerare sau alte tratamente fizice ori chimice,
care sa asigure distrugerea lor. Cheltuielile ocazionate de aceste actiuni sunt suportate, in
principiu, de expeditor sau de partea desemnata in conformitate cu reglementarile de carantina
fitosanitara, daca acestea prevad expres asemenea situatii. Pe plan extern masurile de
carantina sunt asigurate de Inspectoratele Vamale de Carantina Fitosanitara. Problemele de
carantina se reglementeaza prin conventii bi- sau multilaterale de protectia plantelor si de
carantina fitosanitara, precum si prin conditii contractuale.Tara care exporta, emite certificate
fitosanitare prin care se atesta ca marfa este libera de daunatori ce fac obiectul listei de
carantina a tarii care importa marfa. Certificatul fitosanitar, care insoteste marfa de import sau
export nu exclude controlul acesteia la punctele de vama. Este in curs armonizarea legislatiei
fitosanitare nationale cu ceea a comunitatii tarilor europene.
2
din contra, se recomanda terenuri usoare, nisipoase. Asadar, pe terenurile care ofera conditii
bune de dezvoltare a unei anumite entomofaune nu se vor amplasa specii de plante care sunt
preferate de catre daunator.
Alegerea terenului destinat unei culturi se face si in functie de particularitatile
bioecologice ale daunatorilor specifici. Astfel, daca se stie ca anumite specii de daunatori
hiberneaza in zona de liziera sau pe anumite plante perene (mai ales pe specii lemnoase)
planta gazda preferata de acesti daunatori se va amplasa la distante cat mai mari, pentru
evitarea migrarii rezervei biologice in noile culturi.
Drenarea terenului. Terenurile cu exces de umiditate sau cele cu nivelul apei
freatice ridicat asigura conditii de dezvoltare pentru anumite specii de daunatori. Drenarea
terenului duce la modificarea factorilor ecologici influentand nefavorabil dezvoltarea unor
organisme si inclusiv la modificarea structurii entomofaunei. De exemplu, pe solurile umede
toate speciile de elateride gasesc cele mai bune conditii de dezvoltare, astfel incat culturile
agricole pot fi chiar compromise. Prin simpla eliminarea a excesului de apa, populatia de
viermi sarma se poate diminua puternic.
Asolamentul. Rotatia rationala a culturilor in cadrul unui asolament stabilit
(cerealier, legumicol etc.) impiedica inmultirea in masa a daunatorilor monofagi si oligofagi,
intervenind astfel in perturbarea factorului trofic. In functie de planta cultivata, solul poate fi
infestat intr-un grad mai intens sau mai putin intens de catre anumiti daunatori. Pentru
diminuarea pagubelor produse de viermii sarma se vor introduce in asolament plante ca: rapita,
mustarul, mazarea, fasolea, inul etc., care in general sunt evitate de aceste specii. Succesiunea
in timp si izolarea in spatiu a culturilor prezinta mare importanta, mai ales pentru loturile
semincere si cand este vorba de daunatori a caror deplasare este inceata, ca de ex.: viermii
sarma, viermii albi etc.
Lucrarile solului. Numerosi daunatori isi desfasoara intreg ciclul biologic sau o
parte din el, in sol, in diferite stadii de dezvoltare. Araturile de vara si de toamna, grapatul,
discuitul, lucrarea cu cultivatorul etc., influenteaza nefavorabil dezvoltarea oualor, larvelor si
pupelor unor specii de insecte ca: viermii sarma, viermii albi, coropisnite etc., a caror
existenta este legata de sol. Aceste insecte sunt distruse adesea prin actiunea directa a
organelor active ale agregatului utilizat la efectuarea lucrarii. Stadiile de dezvoltare imobile
(ou si pupa) sunt supuse mai mult actiunii distructive a factorilor biotici si abiotici. Prin
araturi aceste stadii sunt scoase la suprafata si expuse actiunii temperaturii, umiditatii,
pasarilor si mamiferelor insectivore. Aratura adanca distruge inclusiv galeriile de iernare ale
soarecilor de camp. Prin aceste lucrari se distruge si samulastra pe care s-ar reface altfel
populatiile de afide ale cerealelor paioase. Lucrarile solului pe langa rolul ce-l au in
prevenirea si combaterea diferitilor daunatori, contribuie si la distrugerea buruienilor care sunt
gazde intermediare in inmultirea focarelor de daunatori. Prin incorporarea resturilor vegetale,
o parte din rezerva biologica a unor daunatori, care se mentine pe aceste resturi, este distrusa.
Destelenitul terenurilor. In culturile perene sau pe pajisti si fanete se poate ajunge
uneori la o crestere accentuata a populatiilor unor daunatori, cum sunt: lacustele
(Calliptamus italicus, Dociostaurus marocanus), rozatoare (Microtus arvalis), viermii sarma
(Agriotes sp., Athous sp.,Selatosomus sp.), viemii albi (Melolontha melolontha, Anoxia
villosa) etc., caz in care cea mai eficienta metoda de rezolvare a situatiei aparute este
destelenitul culturii si schimbarea modului de folosire sau reinsamantarea culturii.
Administrarea ingrasamintelor. Ingrasamintele organice si cele minerale
influenteaza activitatea daunatorilor ori rezistenta plantelor la atacul acestora. Ingrasamintele
azotoase maresc sensibilitatea plantelor la atacul daunatorilor, cele potasice determina o
dezvoltare mai puternica a sclerenchimului si epidermei frunzelor, iar cele fosfatice o
ingrosare a cuticulei, favorizand dezvoltarea tesutului mecanic al plantelor. Daunatorii cu
aparat bucal comformat pentru intepat si supt (homopterele, tisanopterele, acarienii etc.)
4
produc pagube mult mai mari in culturile fertilizate unilateral cu ingrasaminte azotoase.
Aceste specii, consumand o hrana bogata in azot au o dezvoltare mult mai rapida (se succed
mai multe generatii), o prolificitate mai ridicata si o rata de supravietuire mai mare.
Ingrasamintele pot avea si actiune directa asupra daunatorilor. Astfel, superfosfatul are actiune
toxica asupra limaxilor, iar azotatul de amoniu determina mortalitatea larvelor de elateride.
Aplicarea ingrasamintele organice (gunoiul de grajd) adesea poate fi calea pe care
unele parcele destinate culturilor de legume sunt infestate cu coropisnite (Gryllotalpa
gryllotalpa), platformele cu gunoi fiind locul de retragere al acestui daunator pentru hibernare.
In combaterea unor daunatori, o importanta deosebita o prezinta si amendamentele.
Astfel, solurile podzolice a caror reactie este acida, prin aplicarea amendamentelor calcaroase
se neutralizeaza creindu-se, astfel conditii neprielnice insectelor care prefera solurile acide
(viermii sarma). Aplicarea cianamidei de calciu in doza de 1 200 kg/ha, conduce la reducerea
populatiilor de nematozi din genulPratylenchus.
Samanta si materialul saditor. O conditie de baza pentru prevenirea si raspandirea
unor daunatori este folosirea unei seminte si a unui material saditor sanatos, liber de o serie de
daunatori care ataca aceste organe ale plantei. Recunoasterea in camp a loturilor semincere,
sortarea, conditionarea si dezinfestarea prealabila a semintelor impiedica raspandirea in culturi
a unor specii de daunatori cum sunt: nematodul graului, gargarita fasolei si a mazarii, viespile
semintelor de trifoi, lucerna, sparceta si altele (acesti daunatori avand localizare in seminte,
hibernand in seminte in diferite stadii de dezvoltare). Samanta sanatoasa si cu calitati
biologice superioare asigura o rasarire uniforma a plantelor, o densitate normala si o crestere
viguroasa, sporind astfel toleranta plantelor la atacul produs de daunatori. Folosirea unui
material de plantat sanatos, evita infestarea pepinierelor si a noilor plantatii pomicole cu unii
daunatori foarte periculosi, asa cum sunt: paduchele lanos, paduchele din San Jos etc.
(daunatori de carantina).
Semanatul si epoca de semanat. Sunt elemente care pot, de asemenea, sa
influenteze starea de sanatate a plantelor. Adancimea la care se seamana, precum si densitatea
plantelor influenteaza mult asupra intensitatii atacului produs de diferiti daunatori. Culturile
de de porumb insamantate prea la suprafata, sunt expuse atacului produs de ciori. De
asemenea, semanatul mai rar favorizeaza atacul daunatorilor. Pentru multe culturi prin
respectarea epocii optime de semanat se evita ca perioada de maxima activitate a daunatorilor
sa coincida cu faza sensibila de dezvoltare a plantelor.
Acoperirea straturilor. Este o lucrare care se face pe suprafete restranse, in
pepiniere sau pe straturile cu seminte care necesita un timp mai indelungat pentru rasarire.
Prin aceasta lucrare se protejeza semintele si plantutele proaspat rasarite impotriva pasarilor
granivore, insolatiei, ploilor torentiale etc., adesea aceasta lucrare impiedicand si depunerea
oualor pe strat de catre anumite insecte fitofage. Materialul folosit poate fi: trestie, paie,
frunze, nuiele etc.
Imprejmuirea culturilor. Aceasta operatiune se face obligatoriu in cazul
pepinierelor (pomicole, viticole si silvice) infintate in zonele suprapopulate de vanat sau in
cazul cand acestea sunt situate in apropierea unor pasuni Imprejmuirea se poate face cu
garduri din plasa de sarma sau prin plantarea de gard viu. Gardul viu poate oferii si locuri
bune pentru cuibarirea pasarilor insectivore. La alegerea speciilor de plante pentru gardurile
vii se are in vedere ca acestea sa nu constituie gazde intermediare pentru o serie de boli si
daunatori.
Lucrarile de intretinere a culturilor. Multe specii de insecte isi depun ouale in
primul rand pe buruieni; o mare parte dintre acestea se hranesc si se inmultesc mai intai pe
buruieni, apoi trec pe plantele cultivate. Astfel se comporta: buha semanaturilor (Scotia
segetum), omida de stepa (Loxostege sticticalis), puricii de pamant (fam. Halticidae), si altele.
Prin lucrarile de intretinere se distrug aceste gazde intermediare, se distrug stadiile de
5
dezvoltare ce se gasesc in sol (larve si pupe de noctuide, larve de elateride, larve de scarabeide
etc.) si se reface regimul aerohidric al solului ce permite o buna dezvoltarea a plantelor, care
astfel devin mai tolerante la atac.
Irigarea. Aceasta lucrare poate influenta negativ sau pozitiv dinamica populatiilor
speciilor fitofage. Astfel, la irigarea prin aspersiune se realizeaza o umiditate relativa ridicata
in culturile de porumb care favorizeaza inmultirea si in consecinta atacul produs de
sfredelitorul porumbului. Irigarea are efect negativ pentru tripsul tutunului (Trips tabaci)
diminuandu-i densitatea populatiei.
Recoltarea la timp a culturilor. Prin recoltarea la timp se micsoreza in primul rand
pagubele produse de daunatorii care consuma semintele (scurtand perioada de expunere), asa
cum sunt speciile: soarecele de camp, carabuseii cerealelor etc. Aceasta masura preantampina
totodata scuturarea semintelor si prin aceasta se impiedica formarea samulastrei pe care se
dezvolta daunatorii. In cazul culturilor de cereale, prin aceasta masura se evita raspandirea
nematodului graului, hranirea gandacului ghebos pe seama boabelor scuturate si inmultirea pe
samulastra a dipterelor, afidelor, cicadelor si altele. In cazul culturilor de leguminoase se
limiteaza raspandirea gargaritelor pastaioaselor, a viespilor seminifage. Adesea, recoltarea
timpurie intrerupe ciclul biologic al unor specii, acestea neacumuland substantele de rezerva
necesare pentru iernare (la speciile de plosnite ale cerealelor) sau nu reusesc sa se mai retraga
in locurile de hibernare.
Distrugerea resturilor vegetale dupa recoltare. In resturile vegetale ramase la
recoltare precum si in cele de la batozare sau de la masinile de conditionare a semintelor
raman in diapauza unele specii de daunatori. Adesea, arbustii salbatici din apropierea livezilor
si pepinierelor pot fi gazde primare sau secundare pentru anumite specii de daunatori sau pot
constitui focare pentru speciile de paduchi testosi si lanosi, iar taierea acestora duce la
diminuarea rezervei biologice a speciilor fitofage.
Igiena fitosanitara. Este o lucrare extrem de importanta pentru fondul forestier. La
lucrarile de rarit se vor elimina cu prioritate exemplarele uscate, atacate de boli si daunatori,
exemplare care pot constitui tot timpul focare pentru dezvoltarea daunatorilor. Arboretele
degradate si hracuite, care constituie mediu prielnic de dezvoltare a daunatorilor, trebuiesc
substituite, iar in cazul doboraturilor produse de vant in padurile de rasinoase, punerea in
valoare a materialului lemnos doborat sa se faca in cel mult o luna de la producerea
fenomenului. In parchetele de exploatare, mai ales in cele cu specii rasinoase, pentru
prevenirea inmultirii in masa a insectelor de scoarta si a altor daunatori xilofagi, sunt
obligatorii urmatoarele lucrari: cojirea trunchiurilor odata cu doborarea, cojirea cioatelor si a
radacinilor proeminente pana la suprafata solului (chiar si tratarea lor cu insecticide, daca
acest lucru se impune), curatirea terenului de resturile de la exploatare, scoaterea si apropierea
materialului exploatat sa se faca cu multa atentie, pentru protejarea materialului ramas,
intrucat ranile produse pot constitui porti de intrare pentru o serie de daunatori xilofagi.
In spatiile protejate, plantele atacate de o serie de nematozi ai radacinilor, dar si ai
tulpinilor, se vor elimina prin aceasta lucrare reducandu-se rezerva biologica a daunatorului.
Plantele smulse se vor pune in saci de polietilena si vor fi scoase din sera, pentru a se evita
diseminarea nematoziilor pe travei si spatiile de acces.
Pregatirea depozitelor. Inainte de depozitarea recoltei, in spatiile destinate acestui
scop se vor efectua lucrari de reparatie si curatire. Lucrarile de reparatie se vor efectua de la
fundatie si pana la acoperis. Gaurile facute de rozatoare se vor astupa cu vata sticlata si ciment,
la geamuri si la gurile de aerisire se vor monta rame cu plase de sarma (orificiile plasei sa fie
cat mai mici, pentru a impiedica patrunderea inclusiv a insectelor). Prin aceste lucrari se va
impiedica accesul rozatoarelor la materialul depozitat precum si patrunderea apei de ploaie,
care ar duce la crearea conditiilor optime de dezvoltare a unor daunatori de depozite (gargarite,
acarieni etc.). Prin lucrarile de curatire a depozitului se indeparteaza toate resturile produselor
6
depozitate anterior (mai ales cele aflate in punctele mai greu accesibile, in crapaturile
pardoselilor etc.), care pot fi adesea infestate cu o serie de daunatori. Asemenea lucrari se vor
intreprinde si in exteriorul depozitului pe o distanta de cel putin 5 m de la baza constructiei.
Daca depozitul este construit pe piloni se va curata si terenul de sub acesta, indepartandu-se si
vegetatia. Terenul din jurul depozitului se va mentine in permanenta curat, deoarece el poate
constitui un loc de adapostire a daunatorilor. O atentie deosebita, se va acorda si materialului
care urmeaza a fi depozitat, acesta trebuind sa fie liber de daunatori, intrucat adesea multe
specii daunatoare sunt introduse in spatiile de depozitare pe aceasta cale.
Folosirea soiurilor si hibrizilor rezistenti
Prin metoda clasica de ameliorare precum si prin metoda ingineriei genetice se pot
realiza soiuri si hibrizi de plante, care sa manifeste rezistenta la atacul produs de anumite
specii de daunatori. Prin metode ale ingineriei genetice se creaza soiuri rezistente la atacul
daunatorilor si agentilor patogeni, numite soiuri transgenice.
Cercetarile in acest domeniu au fost determinate de descoperirea anumitor specii si
soiuri de plante cultivate, care prezinta in mod natural diferite reactii la atacul produs de unii
daunatori. Aceasta insusire a plantelor apare in urma procesului de evolutie indelungata a
raporturilor stabilite intre planta gazda si daunator. In aceasta relatie, planta isi creaza
macanisme propri de aparare la actiunea daunatorului, dar pe de alta parte si daunatorul isi
gaseste cai de adaptare pentru a supravietui. In acest sens, primele lucrari de anvergura, au
inceput dupa patrunderea filoxerei in Europa, daunator care a afectat intreg patrimoniul viticol
autohton. Vita de vie americana prezinta rezistenta la acest daunator (vita de vie americana si
filoxera de-a lungul timpului si-au creat fiecare mecanisme propri de supravietuire), iar vita de
vie europeana (foarte sensibila la atacul produs pe radacina) a fost salvata prin altoirea
acesteia pe portaltoi american.
Vizavi de relatiile stabilite intre daunatori si plantele cultivate, acestea pot fi
de sensibilitate, rezistentasau imunitate a plantei la actiunea daunatorului.
Sensibilitatea plantelor la un daunator se manifesta prin aceea ca plantele sunt
puternic atacate de acesta, fenomen care duce la diminuarea considerabila a productiei la
plantele cultivate. Sensibilitatea poate fi moderata sau inalta, aprecierea ei avand un oarecare
grad de subiectivitate, in functie de gradul de atac manifestat la un moment dat.
Imunitatea plantelor este un fenomen mai rar intalnit in natura, aceasta
manifestandu-se ca o suma de insusiri ale plantei prin care nu ofera daunatorului posibilitatea
de a se hrani. Deci, o planta este imuna atunci cand nu este atacata deloc de un anumit
daunator.
Rezistenta, reprezinta capacitatea unui soi sau hibrid de a produce o recolta mai
mare si de buna calitate fata de alte soiuri si hibrizi ale aceleasi specii de planta, cultivate in
conditii de mediu similare si la acelasi nivel initial al populatiei de daunatori.
Dupa natura ei, rezistenta poate fi:
falsa
adevarata.
Rezistenta falsa sau aparenta (numita si pseudorezistenta), este determinata de o
suma de insusiri temporare ale plantei, care altfel este atacata de un anumit daunator, ea
putand fi intamplatoare, temporara sau dirijata. De o foarte mare importanta practica este
pseudorezistenta ecologica, care duce fie la evitarea gazdei de catre daunator fie la o rezistenta
indusa (nestabilizata genetic). Pentru afide, fertilizarea poate determina aparitia
pseudorezistentei. La un continut de azot, acesti daunatori, reactioneaza printr-o supravietuire
sporita si printr-o dezvoltare rapida. In schimb, afidele reactioneza negativ la doze ridicate de
potasiu, chiar daca azotul este de asemenea in cantitati mari. Ca atare, este posibila inducerea
rezistentei la plante fata de afide prin simpla controlare a relatiei dintre azot si fosfor.
7
Cresterea rezistentei plantelor la atacul nematozilor poate fi marita prin incorporarea sub
brazda, la pregatirea terenului sau la semanat, a 50 kg/ha fosfat de calciu si 20 kg/ha clorura
de potasiu si magneziu si prin hranirea extraradiculara a plantelor cu microelemente (oxid de
magneziu, mangan, fier si zinc).
Rezistenta adevarata este determinata de prezenta unor mecanisme reale, care
influenteaza in mod negativ hranirea si dezvoltarea insectelor pe plantele rezistente. Aceasta
rezistenta pentru a fi folositoare este necesar sa fie ereditara.
In conditii de camp se disting trei factori de baza ai rezistentei adevarate la atacul
daunatorilor:
nepreferinta,
antibioza,
toleranta.
Nepreferinta, reprezinta totalitatea insusirilor care impiedica utilizarea plantei sau
soiului respectiv de catre insecta pentru hranire, depunere de oua, construire de adapost sau
pentru toate acestea. Forma, dimensiunea, culoarea, textura suprafetei, compozitia chimica
etc., pot fi elemente care determina aceasta insusire a plantelor. Cu alte cuvinte, exista soiuri
preferate si soiuri nepreferate de insecte. Exista doua tipuri de lipsa a preferintei daunatorilor
fata de plante: soiul rezistent este lipsit de una sau mai multe insusiri care atrag insectele sau
soiul rezistent are insusiri respingatoare (repelente).
Antibioza reprezinta capacitatea plantelor de a inhiba activitatea vitala a insectelor.
Acest caracter se exprima prin influenta negativa pe care o exercita soiul rezistent asupra
diferitelor stadii de dezvoltare ale insectei care se hraneste pe seama plantelor respective.
Aceasta influenta se manifesta prin reducerea prolificitatii, a dimensiunilor corpului, a
longevitatii, prin cresterea mortalitatii in cadrul populatiei de insecte (mai ales asupra larvelor
din primele varste), prin acumularea unor cantitati mai reduse de substante grase (cea ce duce
la pieirea lor in timpul iernii), prin scaderea capacitatii lor de excitabilitate, prin diferite
anomalii fiziologice (dupa hranirea pe plante rezistente apare fenomenul de regurgitare) si a
altor particularitati.
Toleranta este capacitatea plantelor de a suporta un numar relativ mare de daunatori
care se hranesc pe acestea sau capacitatea lor de a suporta atacul fara a suferi o daunare prea
mare si de a se reface dupa daunare. La foarte multe specii de plante, hibrizii din F1, hibrizi
care manifesta fenomenul de heterozis, prezinta toleranta la atac datorita vigurozitatii si
puterii lor de crestere. Toleranta, ca factor al rezistentei plantelor, variaza in functie de
schimbarile conditiilor mediului inconjurator. Vigurozitatea, varsta plantelor si numarul de
insecte care se intalnesc pe acestea au o influenta determinanta asupra gradului de toleranta a
plantelor. Soiurile sau hibrizii toleranti nu reduc populatia de insecte si nici nu contribuie la
aparitia biotipurilor. Plantele tolerante permit inmultirea insectelor, deci cresterea rezervei
biologice, ceea ce pune in pericol plantele netolerante aflate in vecinatate.
Cele trei componente de baza ale rezistentei plantelor sau soiurilor la atacul
daunatorilor nu se exclud una pe alta, ci se interconditioneaza reciproc, avand astfel efecte
sinergice in exprimarea rezistentei.
Rezistenta adevarata este de natura mono sau poligenetica si se datoreste modificarilor
morfologice sau chimice ce apar la plantele rezistente.
Insusirile morfologice ale plantei rezistente determina in special mecanismele de
respingere ale gazdei de catre daunator pentru diferitele activitati ale acestuia (hranire,
depunere de oua, loc de adapostire). In literatura de specialitate sunt din ce in ce mai multe
referiri la posibilitatea reducerii pagubelor produse de catre daunatori prin cultivarea unor
soiuri sau hibrizi de plante, care manifesta rezistenta de natura morfologica. Speciile de
cartof Solanum commersonii, Solanum demissum, Solanum chacoensis, care au o masa
foliara foarte dezvoltata si o mare putere de regenerare, precum si soiurile care au frunzele
8
foarte pubescente, sunt mult putin afectate de atacul produs de gandacul din Colorado
(Leptinotarsa decemlineata).
Insusirile (componentele) chimice sunt cele care determina in special antibioza,
acestea fiind reprezentate de substante anarganice (seleniul, siliciul), substante metabolice
primare si intermediare (acidul citric, cisteina, acizi aromatici etc.) precum si de metaboliti
secundari (mai ales alcaloizi). Aceste produse perturba puternic anumite procese fiziologice
ce se desfasoara in corpul daunatorului, actionand ca si niste insecticide. A devenit un
exemplu clasic, rezistenta conferita hibrizilor de porumb la atacul sfredelitorului de catre
aglucona cunoscuta sub denumirea de DIMBOA. In plantele de porumb, se intalneste
produsul 6-metoxi-bezoxalimona sau 6MBOA, inactiva fata de daunator, substanta care din
tesuturile uscate se determina foarte usor. In momentul aparitiei larvelor speciei Ostrinia
nubilalis, o data cu prima lor muscatura din planta, se declanseaza o reactie in lant, prin care
enzimele din tesutul frunzelor de porumb convertesc 6MBOA in 2,4-dihidroxi-7-metoxi-1, 4benzoxazin-3-one, care imprima plantelor un caracter repelent (repulsiv) si inhibitor de
hranire, mai ales pentru pentru larvele din prima varsta ale daunatorului. Mortalitatea larvelor
creste cu peste 25%, iar vitalitate celor ramase scade cu 50-60%. Adultii proveniti din larvele
care au consumat purumb rezistent vor avea o prolificitate mult mai redusa. Solanaceele care
au un continut ridicat de alcaloizi (solanina, demissina, tomatina) sunt mai rezistente la atacul
daunatorilor. Rezistenta plantelor la atacul nematozilor este conditionata de activitatea unor
enzime din grupa oxidazelor, care oxideaza compusii fenolici, flavonoitici si glicoalcaloizilor.
Cu cat cantitatea acestora este mai mare in tesuturile plantei, cu atat planta este mai rezistenta.
Ca un raspuns al daunatorului la modificarile morfologice si biochimice induse la
materialul vegetal, este selectionarea si inmultirea unor rase fiziologice sau biotipuri, care
prezinta o agresivitate ridicata si manifesta reactii fiziologice diferite de forma de baza a
daunatorului, care sunt capabile sa supravietuiasca pe soiul sau hibridul rezistent. Aceste
biotipuri nu pot fi deosebite din punct de vedere morfologic de formele initiale. Speciile de
insecte polifage sunt, in general, mai putin susceptibile sa formeze asemenea noi biotipuri
decat speciile monofage, deoarece la speciile polifage presiunea de selectie atinge foarte rar
nivelul pe care il poate determina infometarea ce se instaleaza la speciile monofage. Avand in
vedere acest risc, devine foarte importanta recunoasterea timpurie a raselor biologice sau
biotipurilor noi. Pentru evitarea acestor fenomene se impune monitorizarea daunatorilor si
soiurilor rezistente si incorporarea in soiuri a diferiti factori genetici, pentru fiecare categorie
de rezistenta (antibioza, nepreferinta si toleranta), intrucat combinatiile intre diferitele
categorii de rezistenta au efecte mai utile decat fiecare categorie in parte. Diferitele biotipuri
de insecte au aparut, mai ales ca raspuns la antibioza si/sau nepreferinta cu determinari
monogenice. Din aceasta cauza, se recomanda cultivarea de soiuri cu rezistenta orizontala.
Soiurile care asociaza antibioza moderata cu o mare toleranta sunt ideale din acest punct de
vedere.
Utilizarea soiurilor si hibrizilor de plante rezistenti este o veriga importanta din
conceptul de combatere integrata, fiind compatibila cu toate celelalte masuri. Utilizarea
acestei metode permite supravietuirea si conservarea dusmanilor naturali ai principalilor
daunatori, fara sa determine cresteri numerice a unor daunatori secundari.
ajutorul acestei metode (folosirea capcanelor luminoase) se poate stabili curba de zbor
utilizata in elaborarea prognozei si avertizarii pentru anumite specii fitofage, dar se poate face
si depistarea unor noi specii daunatoare.
Pulberile deshidratante sunt utilizate pentru deshidratarea corpului insectelor care
ataca in depozitele de cereale (gargarita graului Sitophilus granarius, gargarita orezului
Sitophilus oryzaeetc.). In acest scop se amesteca produsele vegetale (boabe de grau, orez,
secara etc.) cu silicagel sau magnezie calcinata, in proportie de 0,4%, produsul determinand
reducerea tensiunii apei din corpul insectei, care apoi determina moartea ei.
Ultrasunetele cu frecventa de peste 20 000 Hz pot fi utilizate in actiunile de
deratizare. Aceste sunete nu sunt percepute de catre om, dar la rozatoare determina alungarea
lor, iar la frecvente si intensitati mai mari contribuie la reducerea prolificitatii sau chiar la
moartea lor. Ultrasunetele se pot folosi si in combaterea unor specii care prezinta organe
timpanale, asa cum sunt unele ortoptere, himenoptere si homoptere. Prin inregistrarea si apoi
amplificarea (prin diferite mijloace fonice) a sunetelor produse de insecte se poate realiza
concentrarea acestora in anumite locuri, unde apoi se pot distruge prin diferite metode.
Radiatiile ionizante pot fi utilizate cu succes pentru combaterea unor insecte care
ataca produsele depozitate, mai ales prin sterilizarea masculilor. Se pot folosi raze X, radiatii
gamma, izotopi radioactivi de Co60, Cs137 etc. Radiosterilitatea este folosita in special in
porturi, unde se manipuleaza mari cantitati de produse cerealiere. Sterilizarea insectelor,
determina pe de o parte scaderea prolificitatii si a procentului de oua eclozate, iar pe de alta
parte larvele provenite au mutatii letale sau semiletale, mutatii care se transmit in descendenta.
Radiosterilitatea are rezultate deosebit de bune in combaterea daunatorilor care ataca
produsele depozitate, atat inainte de depozitare cat si in timpul depozitarii. Utilizarea razelor
X a redus considerabil populatia de Sitophilus granarius (gargarita graului), Sitophilus
oryzae (gargarita orezului), Rhizoperta dominica (gandacul cerealelor) etc. din stocurile de
cereale infestate. Szentes (1973) afirma ca iradierea semintelor de fasole cu o doza de 10-15
Krad., determina sterilizarea tuturor masculilor de Acanthoscelides obtectus (gargarita fasolei).
Aceasta metoda a fost experimentata si in combaterea unor daunatori din viticultura si
pomicultura, asa cum sunt: eudemisul vitei de vie (Lobesia botrana), omida paroasa a dudului
(Hyphantria cunea), omida paroasa a stejarului (Lymantria dispar) etc.
Metodele mecanice
Metodele mecanice de combatere a daunatorilor constau in colectarea directa a
insectelor si larvelor sau izolarea acestora prin diferite mijloace. La baza acestor metode sta
cunoastere particularitatilor morfologice, biologice si comportamentale ale daunatorilor. Din
randul acestora se practica: captarea insectelor, omizitul, aplicarea braielor capcana ori a
inelelor cleioase, cultivarea de plante-capcane etc. Utilizarea acestor metode este in general
limitata, datorita faptului ca aceste procedee necesita un volum mare de munca si nu pot
asigura o combatere eficace in timp util, comparativ cu alte metode. Pe suprafete mici, unde
urmarim obtinerea unor productii ecologice sunt foarte eficiente.
Plantelecapcana. Sunt plante care se utilizeaza in scopul atragerii daunatorilor pe
suprafete mici sau pe un numar mai redus de plante preferate, apoi distrugerea lor printr-o
metoda sau alta.
Santuri capcana. Acestea se folosesc cu scopul de a proteja diferite culturi
impotriva atacului unor insecte, care in general efectueaza migratii in masa prin mers, sau
pentru izolarea unor focare de infestare cu acesti daunatori. Aceste santuri se executa cu
plugul, santurile avand adancimea de 23-30 cm, brazda fiind data spre cultura ce trebuie
protejata. Pentru reusita actiunii, pe fundul santului efectuat se aplica un insecticid cu
remanenta mare pentru a omora insectele cazute in sant. Aceasta metoda se poate utiliza
pentru limitarea atacului produs de larvele de omida de stepa (Loxostege sticticalis) etc.
11
instala in cultura panouri de culoare portocalie, iar pentru viespea cu ferastrau a fructelor
(Hoplocampa testudinea, Hoplocampa minuta etc.) se vor utiliza panouri de culoare alba, pe
care s-a aplicat un strat de clei nesicativ. Si alte specii sunt atrase de anumite culori, asa cum
este musca morcovului (Psila rosae), care are preferinta pentru culoarea galben-portocaliu,
musca suedeza (Oscinella frit) pentru culoarea violet etc.
Momelile cu feromoni atractanti sexuali specifici, folosite cu succes in activitatea de
prognoza si de avertizare a tratamentelor chimice, dar si in actiunile de combatere directa, mai
ales prin captarea in masa, vor fi prezentate in cadrul metodelor biotehnice.
Omizitul. Este operatia de colectare a omizilor aflate in cuiburi (fie in cuiburi de
hranire, fie in cuiburi de iernare, unde adesea se intalnesc zeci de larve), prinse prin fire
matasoase de ramurile pomilor. Detasarea cu ajutorul unor foarfece, adunarea si distrugerea
lor, contribuie la reducrea intensitatii atacului unor larve defoliatoare, cum sunt ale fluturelui
cu varful abdomenului auriu (Euproctis chrysorrhoea), omida paroasa a dudului (Hyphantria
cunea), nalbarul (Aporia crataegi), molia frunzelor de mar (Yponomeuta malinella) etc.
Scuturatul pomilor. Este o metoda prin care, primavara se aduna diferite insecte,
mai ales din sectorul pomicol si forestier. Primavara, cand temperatura medie zilnica atinge
pragul termic inferior, insectele isi reiau activitatea, parasesc locurile de hibernare si in cursul
zilei se afla in coroana pomilor fructiferi sau a copacilor. Noaptea si dimineata, cand
temperatura scade destul de mult, insectele intra intr-o stare de amorteala. Daca in aceasta
perioada se scutura pomul, insectele amortite cad. Pentru adunarea lor, in vederea distrugerii,
sub proiectia coroanei se instaleaza o prelata. Operatiunea se executa dimineata, in jurul orei 7,
repetandu-se la un interval de 3-4 zile. Prin aceasta metoda se por aduna adultii de gargarita
bobocilor de mar (Anthonomus pomorum), gargarita fructelor (Rhynchites bacus), carabusul
de mai (Melolontha melolontha) etc.
Igiena culturala. Este o lucrare care se executa tot in pomicultura si consta in
razuirea scoartei, in taierea ramurilor uscate sau puternic atacate de daunatori si distrugerea
materialului rezultat in urma acestei actiuni. Adesea sub scoarta exfoliata, sub muschii si
lichenii de pe tulpina si ramuri, isi gasesc adapostul formele hibernante ale multor daunatori
(mai ales larve si pupe de lepidoptere, adultii unor gargarite, adultii unor specii de acarieni
etc), sau pe suprafata scoartei ramurilor se afla forma hibernanta a paduchilor testosi (din
familiile Lecanidae si Diaspididae), a paduchelul lanos (Eriosoma lanigerum), a diferitelor
specii de afide (oul de rezistenta), ouale unor acarieni tetranichizi (Panonychus ulmi, Bryobia
rubrioculus) etc. In portiunile uscate ale ramurilor si crengilor se gasesc numeroase specii de
carii sau de alte insecte. Odata cu aceasta lucrare se recomanda sa se taie si lastarii pe care si-a
depus ponta inelarul (Malacosoma neustria).
Cursele mecanice. Sunt dispozitive de diferite modele, frecvent vanatoresti, folosite
mai ales pentru capturarea rozatoarelor din camp si din magazii. Pentru rozatoare se folosesc
diferite tipuri de capcane, cele mai folosite fiind: capcanele cu arc metalic, capcane cu orificii
si arc, capcanele din plasa de sarma si usi cazatoare, capcane ghilotina, capcane cu pod
basculant, vase cu peretii lustruiti etc. In aceste capcane, intotdeauna se instaleaza momeli
alimentare pentru atragerea rozatoarelor. Inaintea fiecarei utilizari capcanele se oparesc cu apa
clocotita pentru indepartarea diferitelor mirosuri.
Capturarea insectelor. Este o metoda prin care, cu ajutorul diferitelor aparate si
mijloace de capturare, se prind daunatorii de pe diferite culturi. Fiind o metoda dificila, care
necesita o aparatura speciala, se practica pe suprafete foarte restranse. Aparatele Buhl-Mayer
si Tarnavski sunt utilizate pentru adunarea larvelor omizii de stepa (Loxostege sticticalis), iar
aparatele Jukaev si Cassian pentru adunarea cabuseilor cerealelor (Anisoplia sp.).
Pe piata se gaseste aparatul Bio-Collector, un aparat pneumatico-mecanic, utilizat in
colectarea adultilor si larvelor de Leptinotarsa decemlineata. Aparatul se monteaza pe tractor,
iar motorul aparatului produce un curent de aer puternic, dirijat pe plante, curent care
13
desprinde larvele si adultii de pe plante, acestia fiind apoi aspiratii si dusi in rezervoarele de
colectare. Aparatul lucreaza pe 2, 3 sau 4 randuri si are o eficacitate de 95% pentru adulti si de
85% pentru larve.
Se practica si utilizarea unor panouri lipicioase, manuale, care servesc pentru
capturarea puricelor cruciferelor de pe rasaduri, straturi reci, culturi timpurii, atacate puternic
de puricele negru si vargat al verzei.
In mori (dar si in depozite), pentru combaterea daunatorilor specifici produselor
depozitate (cereale, faina). asa cum sunt: acarianul fainii (Acarus siro), gandacul negru al
fainii (Tenebrioides mauritanicus), gandacul fainii (Tribolium confussum), molia cenusie a
fainii (Ephestia khniella), molia cerealelor (Sitotroga cerealella) etc., se foloseste un aparat
special, numit entoleter. La acest aparat, in interiorul unei carcase se gasesc doua discuri de
otel, care executa o miscare de rotatie foarte rapida. Intre discuri sunt montate doua siruri
concentrice de bare de otel rotunjite, situate foarte aproape unul de altul. Boabele sau faina
introduse in aparat, printr-o forta centrifuga, sunt proiectate cu mare viteza pe discurile si
barele de otel aflate in miscare, precum si de peretii interni ai carcasei. Socurile la care este
supus materialul manipulat, determina moartea tuturor stadiilor de dezvoltare ale insectelor si
acarienilor cu care este infestat materialul.
Lopatarea, vanturarea si aerarea produselor depozitate. Prin aceste lucrari se pot
distruge focarele de infestare, datorita faptului ca se intervine enrgic in desfasurarea ciclului
biologic al multor specii daunatoare. In focare se creaza conditii microclimatice favorabile
dezvoltarii daunatorilor, mai ales de temperatura si umiditate, care se impun a fi modificate
prin operatiunile de manipulare a materialului depozitat.
Metode biologice
Aceste metode reprezinta o alternativa la chimioterapie si constau in utilizarea de
insecticide biologice (biopreparate), organisme entomofage (pradatori si paraziti), diferite
substante biologic active (regulatori de crestere si feromoni) precum si inducerea sterilitatii
sau a diferitelor mutatii genetice. Combaterea biologica a daunatorilor sau bioterapia este o
metoda ecologica si care se preteaza la inglobarea ei in conceptul de combatere integrata.
Aceasta metoda este agreata de catre Comunitatea Europeana, majoritatea statelor asigurand
cadrul legislativ pentru infintarea culturilor ecologice.
a) Utilizarea biopreparatele
Biopreparatele sau insecticidele microbiologice sunt produse ale caror principiu activ
il constituie microorganismele entomopatogene sau produsele lor metabolice. Dupa natura
principiului activ, insecticidele biologice pot fi: virotice, bacteriene, fungice etc. Infectarea in
masa a daunatorilor de catre un agent sau altul, cauzeaza in randul acestora adevarate epidemii,
care se soldeaza cu pieirea in masa a daunatorilor, mai ales a larvelor.
Biopreparate virotice, sunt produse pe baza de virusuri poliedrice, care se obtin
prin infectarea gazdelor si extragerea ulterioara a virusurilor inmultite. Bolile cauzate de
virusuri poarta numele de viroze sau poliedroze. Se cunosc numeroase specii de virusuri
entomopatogene, cele mai multe fiind nucleare, apoi citoplasmatice si granulare. O insusire
valoroasa a virusurilor poliedrice este inalta lor specificitate, din care cauza se inmultesc greu
pe alte gazde. Dintre produsele comerciale, cele mai cunoscute si cu utilizare in practica, fac
parte: Biotrol, Virex, Elcar, Viridin CS, MPV Mb, Polyvirocide, Heliotis virus si altele. Ele
sunt folosite in general, pentru combaterea stadiului larvar al diferitelor specii de lepidoptere,
mai ales in legumicultura, pomicultura si silvicultura. Un produs autohton pe baza de Virus
poliedric nuclear (VPN) este insecticidul biologic Inf. Ld., care distruge larvele fluturelui
stejarului (Lymantria dispar) si fluturelui auriu (Euproctis chrysorrhoea), daunatori periculosi
ai livezilor si padurilor, precum si larvele unor specii de noctuide (Mamestra brassicae,
Helicoverpa armigera) care ataca legumele.
14
16
Dezavantajele utilizarii metodei chimice par sa fie mai multe si justificat alarmante,
fapt care face ca aceasta metoda, cel putin in forma ei clasica, sa fie privita cu
scepticism. Cele mai multe inconveniente ale metodei se refera la:
influenta nefasta a produselor asupra mediului inconjurator, aceasta traducandu-se
prin poluarea atmosferei, solului si apelor;
pericolul permanent de intoxicare a omului si animalelor;
rezidiile din diferitele organe tratate ale plantelor constituie unul din cele mai mari
dezavantaje ale produselor fitofarmaceutice;
polivalenta produselor duce la distrugerea faunei utile, aceasta conducand la
perturbarea echilibrului biocenotic din natura;
aplicarea repetata a acestor produse duce la aparitia fenomenului de rezistenta a
daunatorilor fata de pesticidele utilizate, ceea ce atrage dupa sine necesitatea aplicarii
unui mare numar de tratamente si respectiv cheltuieli exagerate, metoda devenind nerentabila;
alterarea gustului produselor agricole tratate cu produse fitofarmaceutice ce se
soldeaza in cele din urma prin repercursiuni in desfacerea lor, intrucat acestea sunt evitate de
consumatori.
NOTIUNI DE FITOFARMACIE
Fitofarmacia sau agrofarmacia este o stiinta care se ocupa cu studiul chimic, biologic
si toxicologic al produselor chimice utilizate in combaterea bolilor, daunatorilor si buruienilor
din diferite biocenoze, precum si cu impactul acestora asupra mediului inconjurator. Tinand
cont de continutul acestei discipline, in cadrul fitofarmaciei sunt patru mari diviziuni: chimia
pesticidelor, utilizarea pesticidelor, toxicologia pesticidelor si actiunea pesticidelor asupra
mediului inconjurator.
Grupa I-a, cuprinde produse foarte toxice, la care DL 50 este sub 50 mg/kg corp.
Aceste produse sunt inscriptionate cu etichete pe care semnul cap de mort este de culoare
rosie.
Grupa a II-a, cuprinde produse puternic toxice, la care DL 50 este cuprins intre 50
200 mg/kg corp. Aceste produse sunt inscriptionate cu etichete pe care semnul cap de mort
este de culoare verde.
Grupa a III-a, cuprinde produse moderat toxice, la care DL 50 este cuprins intre 200
1000 mg/kg corp. Aceste produse sunt inscriptionate cu etichete pe care semnul cap de mort
este de culoare albastra.
Grupa a IV-a, cuprinde produse cu toxicitate redusa, la care DL 50 este peste 1000
mg/kg corp. Aceste produse sunt inscriptionate cu etichete pe care semnul cap de mort este
de culoare neagra.
Produsele din primele doua grupe de toxicitate au un regim special de circulatie si
utilizare. Ele pot fi utilizate numai de persoane autorizate, persoane care au studii de
specialitate (agricole sau biologice) si sunt acreditate de catre organele judetene de
fitoprotectie. Aceste produse (din primele doua grupe) nu se comercializeaza in fitofarmacii.
Produsele din grupa III si IV, pot fi utilizate de catre toti producatorii agricoli si pot fi
procurate din fitofarmacii (este insa interzisa procurarea acestora pentru comercializare).
Toxicitatea pesticidelor poate fi acuta sau cronica. Toxicitatea acuta se manifesta la
scurt timp, dupa o singura expunere orala, dermala sau prin inhalare, si este cea mai grava,
deoarece poate produce moartea imediata prin intoxicare, fapt pentru care este si cea mai
intrebuintata la caracterizarea pesticidelor din punct de vedere al toxicitatii. Toxicitatea
cronica si cumulativa se manifesta dupa o perioada mai lunga de la expunere (repetata sau
prelungita), motiv pentru care este mai greu de determinat si este cea care produce efecte
cancerigene, mutagene, teratogene sau embriogene, efecte care sunt ireversibile.
19
20
anabasina (din Anabasis aphylla), quasina (din Quasina amara), rotenona (din Derris eliptica)
si mai ales piretrinele (obtinute din Chrysanthenum cinerariaefolium, Pyretrum coccineum).
Intrucat standardizarea acestor produse este dificila si ca atare continutul in substanta activa
este variabil, apar fenomene de oscilatie a eficacitatii biologice. Toate aceste produse au
efectul insecticid de scurta durata (sunt mai ales produse de soc) si nu lasa reziduuri.
> Insecticide pe baza de uleiuri emulsionabile. Sunt produse de distilare, obtinute din
titei si conditionate cu diferiti emulgatori. Aceste produse sunt folosite in pomicultura la
tratamentele de iarna. Aplicarea acestor produse se va face in zilele cu temperaturi pozitive,
iar coroana pomilor este uscata. Ele sunt produse care nu au o actiune insecticida propri-zisa,
actionand insa pe alta cale. Se aplica pe substratul tratat intr-o pelicula foarte fina, producand
apoi asfixierea diferitelor stadii de dezvoltare ale daunatorilor. Asupra omului si a animalelor
cu sange cald au o toxicitate foarte redusa. Pe piata se afla uleiul mineral US 1 si uleiul de
parafina Paroil 95EC.
> Insecticide organoclorurate. Aceasta grupa de insecticide desi a avut un trecut
glorios prin produsele pe baza de hexaclorciclohexan (HCH) si diclor-difenil-tricloretan
(DDT), astazi paleta acestor produse s-a redus semnificativ din cauza polivalentei si
longevitatii lor, a toxicitatii puternice fata de om si animale, precum si ca poluante puternice
ale mediului ambiant. Cloroderivatele prezinta o mare stabilitate la actiunea factorilor de
mediu, din care cauza se acumuleaza in sol pana la nivelul apei freatice. Aceste produse se
regasesc in ecosistem timp de peste 25 de ani, de la data sistarii aplicarii lor. Isi mai pastreaza
actualitatea doar cateva din aceste produse, avand ca substanta activa lindanul si
endosulfanul.
> Insecticide organofosforice. Productia insecticidelor din aceasta grupa a inceput din
1934, parintele lor fiind Schrader, dar datorita toxicitatii foarte ridicate aveau o utilizare
restransa. Dupa anul 1945, cand au fost lansate pe piata produse pe baza de malation si
dipterex (produse cu toxicitate redusa), organofosforicele incep sa fie aplicate din ce in ce mai
mult in agricultura, silvicultura, sanatatea publica etc., importanta lor mentinandu-se si acum.
Utilizarea larga a acestor produse este motivata de urmatoarele caracteristici: au un spectru
larg de actiune (combat homoptere, heteroptere, coleoptere, lepidoptere, tisanoptere,
himenoptere etc.); au o actiune insecticida, uneori si acaricida, rapida si in doze mai reduse;
prezinta o buna eficienta economica; unele produse au actiune sistemica; se descompun relativ
repede pe plante si in plante, iar metabolitii lor au in general o toxicitate redusa sau pot fi
netoxici; timpul de pauza la majoritatea produselor este de 12-15 zile (cele pe baza de
monocrotofos au o remanenta de peste 40 de zile, iar cele pe baza de bromofos, diclorvos,
naled au o remanenta de 5-7 zile, acestea putandu-se utiliza in actiunile de combatere care se
impun ca strict necesare cu cateva zile inainte de recoltare). Principalele dezavantaje ale
organofosforicelor sunt: remanenta redusa, ceea ce impune repetarea tratamentelor; toxicitate
foarte ridicata pentru om si animale (mai ales cele pe baza de azinfos etil); la tratamente
repetate apar cu usurinta forme rezistente, mai ales la afide, musculita alba de sera, diptere si
acarieni.
Insecticidele organofosforice grupeaza derivati (esteri) ai: acidului fosforic, acizilor
tiofosforici, acizilor ditiofosforici, acidului ditionopirofosforic, acidului pirofosforic etc.
Din grupa produselor organofosforice cu actiune de contact si/sau ingestie fac parte
insecticidele pe baza de: azinfos etil, azinfos metil, clorfenvinfos, clorpirifos, clorpirifos metil,
diazinon, diclorvos, fentoat, fenitrotion, fosmet, fention, fasolon, metil pirimifos, malation,
metacrifos, mecarbam, methidation, naleb, piridafention, profenofos, sulfotep, triclorfon,
triazofos, quinalfos, parathion si altele. Insecticidele organofosforice cu actiune sistemica au
ca substanta activa: acefate, dimetoat, fosfamidon, forat, heptenofos, monocrotofos,
metamidofos, oxidemeton metil, terbufos, vamidotion.
22
23
BIBLIOGRAFIE
1. http://www.qreferat.com/referate/biologie/MASURI-GENERALE-DEPREVENIRE-A655.php
24