Teoria romanului

Psihanaliza romanului
Marthe Robert a efectuat o psihanaliz a romanului n eseul su Romanul originilor, originile romanului
( titlul originar, Roman des origines, origine du roman (ISBN 2-85181-191-6). n acesta pornind de la teoria
romanului familial extras dintr-un eseu celebru al lui Sigmund Freud i de la celebrul complex oedipian
ea distinge ntre dou mari categorii de roman :
1. Romanul bastardului realist
2. Romanul copilului gsit
Conform structurii ternare propuse de criticul literar Nicolae Manolescu, romanul european s-ar putea
ncadra ntr-unul din aceste trei tipuri: doric (clasic), ionic (modern), corintic (romane criptice,
postmoderne). Clasificarea criticului romn pornete de la tipurile de capiteluri existente n arhitectura
Greciei Antice, care aparin stilurilor doric, ionic sau corintic. Aceast teorie nu s-a bucurat de audien
internaional, ntruct volumul nu a fost publicat n alt parte dect n Romnia.
Romanul doric
Romanul clasic (sau realist), caruia i se subscriu scriitorii romni de pna n a doua jumatate a perioadei
interbelice (se considera anul 1928/1930) respecta un set de norme stricte n alcatuire. Este structurat pe mai
multe planuri de actiune si e mpartit formal n capitole, volume etc. Se scrie la pers. a III-a, scriitorul este
omniprezent (poate face flashback-uri, poate nara ceea ce se ntampl simultan n mai multe locuri), este
ubicuu (prezenta lui nu e obligatorie, dar el descrie sentimentele personajelor, descrie actiunile, pe care le
prevesteste), prefera istorismul (comenteaza trecutul personajelor). El e asemenea unui papusar, rezultatul
nefiind oricnd veridic. Reprezentanti: Mihail Sadoveanu - "Nicoara Potcoava", "Fratii Jderi" etc., Cezar
Petrescu - "Calea Victoriei", Liviu Rebreanu - "Ion", "Rascoala" etc.
Romanul ionic
Romanul modernist se manifesta prin interiorizare. Lumea e vazuta prin ochii unui personaj, ce este
naratorul si reprezentantul autorului. Se scrie la persoana I, se foloseste adesea fluxul amintirilor (nu se mai
scrie n "prezent istoric", ci se porneste dintr-un punct unic, considerat prezentul, si se scrie ntocmai cum
"personajul cheie" si aminteste). Se foloseste scrisoarea, jurnalul (redarea unor asemenea pseudo-creatii ale
personajelor), pentru a le deduce sentimentele. Metoda poarta numele de "dosar de existente". Nu mai sunt
prezentate sentimentele altora, eventual cele care sunt deduse de "personajul cheie", nu mai exista
omniprezenta, totul rezultnd fie din dosarul de existente, fie din ntlnirile directe ale personajelor.
Romanul e mult mai veridic. Ex: Camil Petrescu - "Patul lui Procust" si "Ultima noapte de dragoste, ntia
noapte de razboi", ct si H.P. Bengescu n "Concert din muzica de Bach". Se poate considera ca si Marin
Preda n "Viata ca o prada" si n "Cel mai iubit dintre pamanteni" este un scriitor modernist.
Romanul corintic
Este supranumit i postmodernist sau neomodernist poate i un roman liber. Se poate scrie la persoana I sau
III, poate fi un amestec ntre tipul ionic si doric, se abordeaz un stil liber, mai adnc. Sentimentele sunt
spuse direct, simplu, de ctre personajul-narator, care este ntruparea uneia din ipostazele autorului. Se
foloseste pastisa, colajul, se includ chiar si taieturi din ziare (vezi Mircea Nedelciu : Maistrul Ilie Ilie
Razachie si d concursul), pentru a arta un punct de vedere cifrat.
De altfel, n opinia postmodernistilor, textul (ce se mai cheama si scriitura) este interminabil, infinit,
dar, pentru nevoile tipografice, trebuie taiat n bucati de diferite lungimi. In acest tip de roman intra
postmodernistii (generatia 80 si 90 - printre care : Mircea Cartarescu - "Orbitor", Nedelciu etc.,
neomodernistii n proza lui H. Simionescu, O. S. Crohmalniceanu, , dar si precursorii directi si indirecti ai
acestora - dandistii si generatia 1900 - Mateiu Caragiale: "Craii de Curtea Veche".)
Milan Kundera, Arta romanului
Potrivit lui Milan Kundera, istoria romanului european (nscut pe acest continent odat cu crile unor

Francois Rabelais sau Cervantes) este chiar istoria explorrii existenei umane. n momentul cnd tiina s-a
autonomizat pentru a putea analiza lucrurile exterioare, fr a le locui (sau cu termenii lui Martin Heidegger
se produce o uitare de sine a Fiinrii, apare romanul pentru a explora lumea viului (Lebenswelt) ca un
soi de cartografiere a acestei regiuni autonome. Istoria romanului este o succesiune de tentative de
surprindere a Sinelui, a identitii umane (si se urmresc actele, psihologia, posibilitile...).
- Astfel,
-Rabelais i Cervantes au studiat omul pornind de la aciunile i aventurile sale ;
-Richardson a iniiat romanul psihologic ;
-Balzac a studiat omul n mediul su istoric i social ;
-Tolstoi a explorat iraionalitatea sufletului ;
-Flaubert s-a concentrat asupra cotidianului i plictiselii ;
-Proust asupra neputinei de a opri n loc timpul naraiunii ;
-Joyce asupra insesizabilei clipe prezente ;
-Kafka, asupra a ceea ce au devenit posibilitile vieii n lumea contemporan .
- La finele acestei evoluii se gsesc paradoxurile terminale ale secolului al XX-lea cu toate bulversrile
multiple care s-au produs de-a lungul acestuia. Progresul acestei specii literare nu const ntr-o simpl
ameliorare stilistic ci n descoperirea unor noi posibiliti existeniale.
Singura moral a romanului rmne cunoaterea unor situaii concrete , contrar filosofiei care, abstract
nu se poate opri s judece, conformndu-se unei vaste tendine umane care const ntotdeauna a dori s
judeci nainte de a nelege. Romanul suspend tocmai aceast judecat demonstrnd c exist lucruri
susceptibile de a avea interpretri i judeci diferite.