Curs 10

Igiena radiatiilor

Notiuni de radioecologie
Radioecologia este o tiin interdisciplinar ce reunete noiuni de fizic, chimie,
biologie i geologie. Aceast disciplin a fost devoltat n decursul ultimilor 60 de ani ca
rspuns la nevoia societii de a avea o cunoatere riguroas asupra impactului pe care l pot
avea materialele radioctive asupra mediului. n momentul de fa, radioecologia este o tiin
calitativ i predictiv.
Obiectul central de studiu al radioecologiei reprezint dispersia i migrarea
radionuclizilor naturali i artificiali n mediu cu scopul de a evalua riscul expunerii populatiei
la aceti poluani. Pentru populaie se are n vedere ca efectele deterministice ale expunerii la
radiaii sa fie nule iar efectele stochastice reduse cat mai mult posibil. Recomandarile ICRP din
ultimii ani condus la o noi abordari ale studiilor de radioecologie intr-o perspectiv ecocentric,
holistic, a evalurii riscurilor ecologice aferente expunerii la radiaii ionizante.
Radioecologia trateaza modelele concrete de tranfer a unor radionuclizi artificiali n
ecosisteme, abordnd problematica de mare actualitate a expunerii la doze joase n zonele cu
radioactivitate natural crescut din cauze naturale (NORM) sau tehnologice (TENORM) i
prezinta noiuni de dozimetrie i radioprotecie pentru populaie i pentru conservarea
ecositemelor.
Dezvoltarea intensiva a industriei i a transportului, chimizarea intens a agriculturii
este nsoit de accelerarea migraiei elementelor chimice n natur. Sub acest aspect un
deosebit pericol l prezint metalele grele, a cror concentraie la suprafa sporete necontenit
datorit extragerii din subsol a zcmintelor minerale i de combustibil. Ca rezultat, a crescut
fluxul necontrolat al metalelor grele n biosfer. Incluzndu-se n circuitele trofice n cantiti
inadmisibile, ele provoac la om i animale diferite maladii.
Conform Conveniei de la Geneva (Procesul-verbal de la Aarhus privind Metalele Grele
semnat la 24.06.1998), la metalele grele se refer acele metale sau, n unele cazuri, acei
metaloizi i compuii lor, care sunt stabili i au densitate mai mare de 4,5 g/cm3. Principalele
surse locale de poluare a mediului cu metale grele sunt deeurile industriale i urbane, gazele
fumigene, mai cu seam cele emanate de centralele electrice, termice i de eapament,
produsele agrochimice aplicate pe scar larg.
O semnificativ surs de poluare a mediului ambiant rmne transportul, care degaj
substane nocive, inclusiv unele metale grele. n localitile rurale emisiile gazelor de
eapament constituie 36%, n cele urbane pn la 80%. n gazele de eapament se conine, n
special, plumbul, a crui pondere la poluarea mediului poate constitui pn la dou treimi. n
afar de plumb, solurile din preajma traseelor sunt poluate cu cadmiu i zinc, care se utilizeaz
la vulcanizarea anvelopelor, i n urma mcinrii crora componente elementele se disperseaz
n mediul ambiant. n unele ri au fost depistate cazuri de depire a fonului geochimic la Cd
de 2-3 ori, iar la Zn - de 4-10 ori. Acumularea metalelor grele n producia vegetal depinde de
specificul biologic al culturilor agricole i de coninutul acestor elemente de sol.
Elementele radioactive au devenit componeni indispensabili ai polurii mediului. Ca
rezultat al unor procese geochimice de lung durat, al proceselor de genez a solurilor
radionuclizii de origine natural (U238, Ra226, Th232, K40) se acumuleaz n sol, devin parte
component a acestuia i se transform ntr-o anumit surs de radioactivitate. Potenial surs

suplimentar de debitare n soluri a elementelor radioactive naturale (ERN) poate reprezenta

activitatea ntreprinderilor sistemului energetic i a celor industriale, aciunea de aplicare a
fertilizanilor cu fosfor.
Surse principale de poluare a solurilor cu radionuclizi de provenient artificial, cu
produse ale dezintegrrii nucleare au devenit precipitaiile globale ca urmare a experienelor
nucleare i ale erupiilor de la Centrala atomoelectric de la Cernobl.
Ca consecin a dezintegrrii nucleare, poluarea solurilor este condiionat de Sr90,
Cs137, care prezint pericol sporit din cauza perioadei mari de divizare (28,30 de ani) i a
activitii biologice nalte a acestora. Comportamentul radionuclizilor n soluri se
caracterizeaz printr-o migraie vertical nesemnificativ. n nveliul de sol sub 80% din
rezerva total de Sr90, Cs137 sunt concentrate n stratul 0-30 cm. Migraia la Cs137 pe profilul
solurilor constituie 40-50 cm, la Sr90 50-60 cm i este condiionat, n temei, de formele
mobile.
Anumiti nuclizi sunt stabili, dar multi nu. Stabilitatea unui nucleu este data de numerele
de neutroni si de protoni, de configuratia lor, precum si de fortele pe care le exercita unii asupra
altora. Un nuclid instabil se transforma in mod spontan in nuclidul unui alt element si, facand
aceasta, emite radiatii. Aceasta proprietate se numeste radioactivitate, transformarea se cheama
dezintegrare, iar nuclidul se numeste radionuclid. De exemplu, carbonul-14 este un radionuclid
care se dezintegreaza in azot-14, un nuclid stabil. Plumbul-210 este un radionuclid care se
dezintegreaza printr-o serie din care ultimul produs de dezintegrare fiind un izotop stabil al
plumbului. Dintre cei aproximativ 1700 nuclizi cunoscuti, circa 280 sunt stabili.
Radiatiile emise in mod obisnuit de radionuclizi sunt:
particule alfa,
particule beta
fotoni gamma.
O particula alfa consta din doi protoni si doi neutroni legati impreuna; ea este
astfel grea si are o sarcina egala cu doua sarcini elementare. Radiatia gamma reprezinta o
cantitate discreta de energie fara masa sau sarcina, care se propaga ca o unda.
In mod obisnuit energia cu care sunt emise radiatiile se exprima in unitatea numita electronvolt, cu simbolul eV: aceasta este echivalenta cu energia castigata de un electron care strabate o
diferenta de potential de un volt.
De exemplu, energia unei particule alfa emise de polonium-210 este de circa 5,3
MeV.
In natura exista cateva elemente radioactive, cele mai cunoscute fiind uraniul is toriul. Alte
cateva elemente au izotopi radioactivi care se gasesc in natura, cei mai stabili fiind carbonul-14
si potasiul-40. In ultimele decenii s-au produs cu mijloace artificiale cateva sute de izotopi
radioactivi ai elementelor naturale, inclusiv cei bine cunoscuti ca strontiul-90, cesiu-137 si iod131. S-au produs, de asemenea, si cateva elemente radioactive, de exemplu, prometiu si
plutoniu, dar cel din urma apare sub forma de urme si in minereurile de uraniu.
Activitatea unei cantitati de radionuclid este data de rata cu care se produc dezintegrari
spontane. Activitatea se exprima printr-o unitate numita becquerel (Bq). Un becqurel este egal
cu o dezintegrare a unui radionuclid intr-o secunda. In trecut activitatea se exprima cu unitatea
numita curie (Ci), totusi folosita si astazi, mai rar.

Timpul de injumatatire
Timpul necesar ca activitatea unui radionuclid sa scada la jumatate, prin dezintegrare,
se numeste timp de injumatatire, simbol Tf. Fiecare radionuclid are un timp de injumatatire
unic si nealterabil. Valorile timpilor de injumatatire ai diferitilor radionuclizi variaza intre
fractiuni de secunda si milioane de ani. In timpi succesiv egali cu timpul de injumatatire,
activitatea unui radionuclid se reduce prin dezintegrare la 1/2, 1/4, 1/8, 1/16 s.a.m.d. din
valoarea initiala, astfel ca este posibil sa prevedem activitatea care va fi ramas la orice moment
de timp ulterior. Pe masura ce cantitatea de radionuclid descreste, radiatia emisa descreste in
mod proportional. Un nuclid stabil se poate considera a fi un radionuclid cu un timp de
injumatatire infinit.
Exemple de timpi de injumatatire

uraniu-238 4,47 mld. ani

toriu-234 24,1 zile
protactiniu-234m 1,17 min.
uraniu-234 245.000 ani
toriu-230 8.000 ani
radiu-226 1.600 ani
radon-222 3.823 zile
poloniu-218 3,05 min.
plumb-214 26,8 min.
bismut-214 19,7 min.
poloniu-214 0,000164 sec.
plumb-210 22,3 ani
bismut-210 5,01 zile
poloniu-210 138,4 zile
plumb-206 stabil

Iradierea intern. Pornind de la criteriul pozitiei relative a sursei de iradiere fat de

organismul viu iradiat, iradierea poate fi de dou feluri: iradiere extern si iradiere intern.
n primul caz sursa de radiatii cu care iradiem corpul viu este exterioar materialului iradiat, iar
n al doilea caz sursa de radiatii cu care este iradiat corpul viu este incorporat n materialul
biologic (este metabolizat de ctre corpul biologic).
La prima vedere s-ar prea c iradierea intern n lumea vegetal are o important
secundar. O analiz mai profund a fenomenului radiobiologic spulber ns acest iluzie.
Iradierea cu neutroni termici, larg utilizat astzi n cercetarea biologic si agricol, produce
prin radiatii nucleare n corpul iradiat izotopi radioactivi artificiali care la rndul lor provoac
iradierea intern. Sunt cazuri de iradiere cu neutroni termici n care doza de radiatii absorbit
din iradierea intern depseste net doza absorbit n iradierea externa.
n cazul cderilor radioactive (fallout) consecutive accidentelor nucleare majore sau
exploziilor nucleare valoarea dozei absorbite n iradierea extern depaseste valoarea dozei
absorbite n iradierea extern si n plus iradierea intern este etalat ntr-un timp mai mare
dect iradierea extern. Un exemplu n acest sens l constituie vegetatia actual din atolul
Bikini unde n perioada 1946 1952 au fost efectuate explozii nucleare si termonucleare n
atmosfer. Vegetatia din atol si din atolii vecini au suferit mutatii importante n urma iradierii
suferite. Aceste mutatii sunt datorate n cea mai mare parte iradierii interne a plantelor prin
izotopi radioactivi proveniti din cderi si metabolizati de vegetatie. Contaminarea radioactiv a
acestor atoli este nc foarte mare, fcnd atolul s fie nelocuibil si astzi. n plus, iradierea
intern cu radiocarbon si titriu maresc efectele genetice prin metabolizarea celor doi
radionuclizi direct n materialul genetic (ADN).
Dac determinarea dozei de radiatii absorbit n iradierea extern este o sarcin dificil,
determinarea dozei absorbite n iradierea intern este o sarcin si mai dificil, pentru a crei
rezolvare sunt cerute cunostinte aprofundate de detectia radiatiilor ionizante, cunoasterea unor
tehnici de lucru de mare finete si posedarea unui aparataj matematic relativ complex. n aceste
conditii se impune colaborarea biologului cu biofizicianul specializat n probleme de
radiobiologie, pe profil de dozimetrie.
Pentru un corp omogen si infinit, n care este uniform distribuit un radioemittor
oarecare, doza de radiatii absorbit n iradierea intern este egal cu energia emis de
radionuclidul ncorporat n unitatea de mas de corp, corpul fiind omogen si infinit, iar
distributia radionuclidului omogen, contributia reciproc a dou puncte din corp la doz este
egal. Nu acelasi lucru se poate afirma n cazul neomogenittii corpului sau a distributiei
neuniforme. In cazul radiatiilor cu parcurs (particule ncrcate) afirmatia de reciprocitate de
mai sus este valabil pentru corpuri care au dimensiunile mult mai mari dect parcursul
radiatiei, sau altfel spus pentru toate punctele care se gsesc n interiorul corpului la o distant
de margine mai mare dect parcursul.
La baza calculelor dozei de radiatii absorbite st ideea corpului de dimensiuni finite n
care radionuclidul emittor este distribuit uniform. n functie de forma corpului si de
dimensiunile lui, de tipul radiatiei emise de ctre radionuclizii ncorporati si de energia acestor
radiatii, se calculeaz partea din energia emis care se disipeaz n mediul nconjurtor. Din
partea din energia emis care se absoarbe n corp se determin doza de radiatii absorbit n
iradierea intern. Acest procentaj din energia emis care este absorbit n corpul n care este
nglobat emittorul este intabulat n functie de forma corpului, dimensiunile corpului, tipul
radiatiilor emise si energia lor. Calculul este extrem de laborios si pentru realizarea lui s-a
utilizat tehnica de calcul electronic.