Hemograma este un examen de laborator care evalueaz cantitativ i calitativ elementele

figurate (celulele) din snge. Furnizeaz informaii att despre numrul tuturor tipurilor de celule
sanguine, ct i despre mrimea, forma i alte caracteristici fizice ale acestora. Termenul
desemneaz i buletinul care cuprinde rezultatul unui astfel de examen de laborator[1].
Hemograma este una din analizele recomandate n mod uzual pentru evaluarea general a strii
de sntate. Prin intermediul ei se pot depista anumite disfuncionaliti la nivelul organismului,
cum sunt anemiile, infeciile sau diverse alte boli.
Pentru efectuarea unei hemograme complete este necesar recoltarea unei mici cantiti de snge
venos, de regul prin puncie venoas la nivelul unei vene superficiale. O hemogram parial se
poate realiza i dintr-o pictur de snge periferic, recoltat de regul de la nivelul unui deget al
minii (la adult) sau de la nivelul clciului (la sugari i copiii mici).
Hemograma cu form. leucocitara, Hb,Ht,indici si reticulocite
Hemoleucograma completa consta din masurarea urmatorilor parametri:

numar de leucocite;
numar de eritrocite;

concentratia de hemoglobina;

hematocrit;

indici eritrocitari: volumul eritrocitar mediu (VEM), hemoglobina eritrocitara medie (HEM),
concentratia medie de hemoglobina (CHEM) si largimea distributiei eritrocitare (RDW);

numar de trombocite si indici trombocitari: volumul trombocitar mediu (VTM) si largimea

distributiei trombocitare (PDW);

formula leucocitara;

+/- numar de reticulocite.

Hemograma este un test screening de baza, fiind unul din cele mai frecvent cerute teste de laborator,
reprezentand adesea primul pas in stabilirea statusului hematologic si diagnosticul diverselor afectiuni
hematologice si nehematologice. Cuantificarea parametrilor hematologici asociata uneori cu examinarea
frotiului de sange aduce informatii pretioase, orientand in continuare spre efectuarea altor teste specifice 9.
Pregatire pacient
Hemograma se poate recolta jeun (pe nemancate) sau postprandial (trebuie totusi evitate mesele bogate
in lipide care pot interfera cu anumiti parametri ai hemogramei).
Sexul, varsta pacientului, precum si anumite conditii cum ar fi: starea de soc, varsaturi incoercibile,
administrarea masiva de lichide i.v. etc., care pot duce la deshidratarea, respectiv hiperhidratarea
pacientului, precum si anumite tratamente urmate de pacient trebuie comunicate laboratorului.
Este de preferat evitarea pe cat posibil a stresului in momentul recoltarii.

In cazul monitorizarii regulate (zilnic sau la doua zile) a anumitor parametri, proba de sange pentru
efectuarea hemogramei trebuie obtinuta in acelasi moment al zilei (datorita fluctuatiilor fiziologice
circadiene ale unor parametri) 4;6;9;19.
Specimen recoltat, recipient si cantitate recoltata sange venos recoltat pe anticoagulant: EDTA
tripotassium/dipotasium/disodium (vacutainer cu capac mov/roz K3 EDTA); la copii mici se poate
recolta sange capilar din deget/calcai pe heparina (microtainer).
Se amesteca continutul prin inversiunea usoara a tubului de cca. 10 ori.
Tubul trebuie sa fie umplut cel putin trei sferturi pentru ca raportul sange/anticoagulant sa fie optim
(concentratia recomandata de EDTA este de 1.2 2.0 mg/mL de sange) 4;6;9;19.
Cauze de respingere a probei

tub incorect;
specimen coagulat;

specimen hemolizat;

cantitate insuficienta9.

Prelucrare necesara dupa recoltare daca proba nu este trimisa imediat la laborator trebuie refrigerata 9.
Stabilitate proba 36-48 ore la temperatura camerei (18-26C) sau la frigider (28C) pentru
determinarea hemoglobinei si numaratorile de celule. Este recomandat ca probele sa fie analizate in
primele 6 ore de la recoltare. Nu se recomanda depasirea acestui interval pentru determinarea indicilor
eritrocitari si hematocritului. Daca proba a fost refrigerata, trebuie echilibrata la temperatura camerei
inainte de a fi analizata9.
Metoda de determinare analizor automat pe principiul citometriei in flux cu fluorescenta utilizand
LASER semiconductor si focusare hidrodinamica 9.
NUMARUL DE ERITROCITE (NUMARUL DE CELULE ROSII)
Numarul de eritrocite reprezinta testul de baza pentru evaluarea eritropoiezei. Eritrocitele sunt investigate
in continuare prin masurarea concentratiei de hemoglobina si a hematocritului, iar pe baza lor analizorul
calculeaza indicii eritrocitari: VEM, HEM, CHEM si RDW, care caracterizeaza din punct de vedere
calitativ populatia eritrocitara.
Eritrocitele sunt cele mai numeroase celule din sange, sunt anucleate, fiind necesare pentru respiratia
tisulara. Eritrocitele sunt cele mai specializate celule ale organismului, principala functie constand in
transportul 02 de la plaman la tesuturi si transferul CO 2 de la tesuturi la plaman. Acest lucru se realizeaza
prin intermediul hemoglobinei continute in eritrocite. Forma eritrocitelor de disc biconcav confera
raportul volum/suprafata optim pentru schimbul de gaze si le asigura acestora deformabilitatea in timpul
traversarii microcirculatiei.
Indicatii in combinatie cu hematocritul si concentratia de hemoglobina, numarul de eritrocite este util in
detectarea si monitorizarea anemiei si eritrocitozei/policitemiei.

Metoda de determinare eritrocitele sunt numarate de analizorul automat in timpul trecerii acestora
printr-un orificiu prin care sunt dirijate intr-un singur rand prin metoda de focusare hidrodinamica 4;68;9;14;16;19
.
Valori de referinta valori diferite in functie de varsta si sex (vezi anexa 7.1.1); se exprima in numar de
eritrocite x106/L (mm3) sau numar de eritrocite x1012/L9.
Semnificatie clinica
Numarul de eritrocite ca singur parametru are valoare diagnostica mica; o evaluare corecta a masei de
eritrocite a organismului poate fi obtinuta doar in corelatie cu hematocritul. Numarul de eritrocite este
influentat de modificarile volumului plasmatic, ca de exemplu in sarcina sau in tulburari ale echilibrului
hidro-electrolitic4;6;14.
1. Scaderea numarului de eritrocite: determina anemie. Anemia este definita din punct de vedere
functional printr-o masa eritrocitara insuficienta pentru asigurarea unei cantitati adecvate de oxigen
tesuturilor periferice. In practica, se considera anemie atunci cand concentratia de hemoglobina,
hematocritul si/sau numarul de eritrocite sunt sub valorile de referinta 7. Diagnosticul este dificil daca doar
unul din parametri este sub valorile limita; in acest caz hemograma trebuie monitorizata in continuare
pentru stabilirea unui diagnostic corect.
In anemia acuta datorata hemoragiei, numarul de eritrocite si concentratia de hemoglobina raman
nemodificate in primele ore datorita pierderii concomitente de plasma; ele incep sa scada pe masura ce se
produce corectia deficitului volemic.
In anemiile cronice volumul sanguin este aproape normal prin cresterea compensatorie a volumului
plasmatic, iar numarul de eritrocite si hematocritul sunt de obicei scazute. Totusi, in conditiile asociate cu
microcitoza marcata (anemie feripriva severa, talasemie), numarul de eritrocite poate ramane in limite
normale sau poate fi chiar crescut.
Anemia relativa este o conditie caracterizata prin masa normala de eritrocite, dar cu volum sanguin
crescut prin cresterea volumului plasmatic, ca de exemplu in sarcina, splenomegalie masiva. In aceasta
situatie proteinele totale plasmatice sunt la limita inferioara a normalului, spre deosebire de anemia
cronica in care proteinele totale sunt in limite normale 19.
Pentru a identifica cauza anemiei, informatiile privind istoricul bolii si examinarea fizica trebuie integrate
cu cateva teste de laborator cheie, cum ar fi determinarea numarului de reticulocite, indicilor eritrocitari,
examinarea frotiului de sange colorat si eventual a maduvei osoase. Prezenta altor anomalii hematologice
(trombocitopenie, anomalii ale leucocitelor) orienteaza diagnosticul spre o posibila insuficienta medulara
datorata anemiei aplastice, unei boli hematologice maligne sau dislocarii maduvei osoase prin procese
patologice de cauza extrahematologica. Pancitopenia poate aparea si ca urmare a distructiei periferice sau
sechestrarii celulare prin hipersplenism.
2. Cresterea numarului de eritrocite (concentratiei de hemoglobina si/sau hematocritului) determina
eritrocitoza. Eritrocitoza poate fi rezultatul cresterii masei eritrocitare totale (policitemie/eritrocitoza
absoluta) ori poate fi consecinta reducerii volumului plasmatic (eritrocitoza relativa/falsa).
Clasificarea eritrocitozei
A. Eritrocitoza/policitemie relativa (peudoeritrocitoza): hemoconcentratie; sindromul Gaisbck.

B. Policitemie (eritrocitoza absoluta)

1. Policitemie primara: policitemia vera; policitemia primara familiala.
2. Policitemie secundara:

Secundara scaderii oxigenarii tisulare (eritrocitoza fiziologica/hipoxica):

o

eritrocitoza de altitudine;

boli pulmonare: cord pulmonar cronic; hipertensiune pulmonara primara;

boli congenitale de cord cianogene;

sindroame de hipoventilatie: hipoventilatie alveolara primara; sindromul Pickwick;

apneea de somn;

hemoglobine anormale: ereditare/dobandite (medicamente, substante chimice, fumat:

carboxihemoglobina);

policitemia familiala.

Secundara productiei aberante de eritropoietina (eritrocitoza nefiziologica):

o

boli renale: carcinomul renal si alte tumori renale; rinichiul polichistic; rinichiul in
potcoava; hidronefroza; stenoza de artera renala;

carcinomul hepatocelular si alte tumori hepatice;

tumori vasculare cerebeloase;

leiomiomul si tumori fibroide uterine;

boli endocrine: sindrom Cushing, hiperaldosteronism primar, tumori ovariene virilizante,

sindrom Barter, feocromocitom;

medicamente: androgeni, abuz de eritropoietina;

policitemia familiala.

3. Policitemie idiopatica.
Interferente
1. Recoltarea cu pacientul in pozitie culcata determina scaderea numarului de eritrocite (si
hematocritului) cu 5 10% (prin redistribuirea lichidului din spatiul interstitial spre circulatie datorita
modificarii presiunii hidrostatice la nivelul membrelor inferioare).
2. Stresul poate determina cresterea numarului de eritrocite.
3. Staza venoasa prelungita >2 minute in timpul venopunctiei determina cresterea numarului de eritrocite
cu ~10% (si cresterea semnificativa a hematocritului). De asemenea, recoltarea dupa efort fizic intens

determina cresterea numarului de eritrocite cu pana la 10% (ca si cresterea concentratiei de hemoglobina).
Toate acestea se datoreaza hemoconcentratiei.
4. Deshidratarea cu hemoconcentratie consecutiva (soc, arsuri severe, obstructie intestinala,
varsaturi/diaree persistente, abuz de diuretice) poate masca prezenta anemiei. De asemenea,
hiperhidratarea pacientului (administrarea masiva de lichide i.v.) poate determina niveluri fals scazute ale
numarului de eritrocite.
5. Prezenta aglutininelor la rece in titru mare determina, daca sangele este pastrat la temperatura camerei,
niveluri fals scazute ale numarului de eritrocite si un VEM fals crescut; in consecinta hematocritul este
fals scazut, iar HEM si CHEM sunt crescute.
6. Prezenta de crioglobuline in concentratie mare poate interfera cu determinarea numarului de eritrocite.
7. Trombocitele mari/macrotrombocitele (ex.: din trombocitemia esentiala) pot fi numarate ca eritrocite.
8. Numeroase medicamente pot determina cresterea sau scaderea numarului de eritrocite:

pot scadea numarul de eritrocite aproape toate clasele de medicamente;

pot determina cresteri ale numarului de eritrocite: corticotropina, glucocorticoizii, danazolul,
eritropoietina, antitiroidienele, hidroclorotiazida, pilocarpina, mycophenolatul 6.

HEMATOCRITUL (VOLUMUL PACHETULUI DE CELULE)

Hematocritul masoara raportul dintre volumul ocupat de eritrocite si volumul sanguin total.
Indicatii detectarea si monitorizarea anemiei si policitemiei.
Metoda de determinare analizorul automat calculeaza hematocritul prin determinarea numarului de
eritrocite/L de sange si masurarea amplitudinii impulsurilor in eritrocite prin metoda luminii dispersate.
Valori de referinta diferite in functie de varsta si sex (vezi anexa 7.1.1). Hematocritul se exprima ca
fractie decimala/ca procent9.
Semnificatie clinica
Hematocritul depinde de masa eritrocitara, volumul eritrocitar mediu si volumul plasmatic.
De obicei, atunci cand hematiile sunt de marime normala, modificarile hematocritului le urmeaza pe cele
ale numarului de eritrocite. Totusi in anemia micro-/macrocitara relatia poate sa nu se pastreze. De
exemplu, in talasemie hematocritul scade deoarece hematiile microcitare ocupa un volum mai mic, in
timp ce numarul de eritrocite poate fi normal/crescut.
1.Scaderea hematocritului:
anemie; la un Hct <30% (0.30) un pacient este moderat sever anemic;
cresterea volumului plasmatic (sarcina).

2. Cresterea hematocritului:
eritrocitoza/policitemie;
hemoconcentratie (ex.: soc; aport insuficient de lichide: copii mici, varstnici; poliurie etc.).
Valori critice un Hct <20% poate determina insuficienta cardiaca si deces;
Hct >60% se asociaza cu coagularea spontana a sangelui.
Interferente
1. Excesul de anticoagulant (cantitate insuficienta de sange) determina scaderea volumului eritrocitar si in
consecinta scaderea Hct determinat manual (efect mai pronuntat pentru K3-EDTA decat pentru K2EDTA).
2. In sangele arterial Hct este cu ~2% mai mare decat in sangele venos.
3. In reticulocitoza, leucocitoza marcata, prezenta de crioglobuline sau macrotrombocite analizorul
automat poate determina valori fals crescute ale Hct (volumele mai mari ale reticulocitelor si leucocitelor
intra in calculul Hct).
4. Valori fals scazute ale Hct pot aparea in cazuri de hemoliza in vitro, autoaglutinare, microcitoza.
HEMOGLOBINA
Hemoglobina reprezinta componentul principal al eritrocitelor (95% din proteinele citoplasmatice
eritrocitare) si serveste ca vehicul pentru transportul O 2 si CO2. Hemoglobina este o proteina conjugata
constand dintr-un tetramer format din 2 perechi de lanturi polipeptidice (globine), fiecare dintre acestea
fiind conjugat cu un grup hem, un complex al unui ion de fier cu pigmentul rosu, porfirina, care confera
sangelui culoarea rosie. Fiecare gram de hemoglobina poate transporta 1.34 mL O 2 per 100 mL de sange.
Hemoglobina serveste de asemenea ca tampon in lichidul extracelular. In tesuturi, la pH scazut, O 2 se
disociaza de Hb; Hb deoxigenata se leaga de ionii de hidrogen; in eritrocite anhidraza carbonica
converteste CO2 in bicarbonat si ioni de hidrogen. Pe masura ce ionii de hidrogen se leaga de
hemoglobina, ionii bicarbonat parasesc celula; pentru fiecare ion bicarbonat care paraseste celula intra un
ion de clor6.
Formele de hemoglobina prezente in mod normal in circulatie includ: deoxihemoglobina (HHb),
oxihemoglobina (O2Hb), carboxihemoglobina (COHb) si methemoglobina (MetHb), toate acestea fiind
determinate impreuna in sangele total. In anumite situatii clinice diferitele forme de Hb pot fi determinate
individual19.
Indicatii impreuna cu Hct si numarul de eritrocite, este utila pentru detectarea si monitorizarea anemiei
si policitemiei.
Metoda de determinare Hb este determinata automat prin metoda fotometrica in urma conversiei in
SLS-Hb cu ajutorul unui surfactant Sodium Lauryl Sulfate9.

Valori de referinta diferite in functie de varsta si sex (vezi anexa 7.1.1). Hb se exprima in g/L sau g/dL.
In cazul exprimarii ca si concentratie in mmol/L se utilizeaza urmatorii factori de conversie 19:
mmol/L = g/L x 0.0621
mmol/L = g/dL x 0.621
g/dL= mmol/L x 1.61
g/L= mmol/L x 16.1
Numarul de eritrocite, Hb si Hct pot fi analizate aplicand regula lui trei 4: daca eritrocitele sunt
normocitare/normocrome: nr. Er x3 ~ valoarea Hb.
Hematocritul poate fi estimat din hemoglobina utilizand urmatoarea formula:
Hct = Hb (g/dL) x 2.8 + 0.8 sau Hct = Hb x 3
Daca exista o deviere semnificativa de la aceasta regula trebuie verificata existenta de anomalii ale
indicilor eritrocitari si aspectul frotiului de sange 9.
Semnificatie clinica
1.Scaderea hemoglobinei sub nivelurile de referinta determina aparitia anemiei. Hb trebuie evaluata
impreuna cu Hct, numarul de eritrocite, indicii eritrocitari si morfologia celulara pe frotiu pentru
clasificarea anemiei. O valoare normala a concentratiei de Hb nu exclude anemia datorata hemoragiei
acute.
In sarcina concentratia de hemoglobina scade cu 23 g/dL datorita unei cresteri disproportionate a
volumului plasmatic fata de masa eritrocitara19.
La nou-nascut masa eritrocitara este mai mare la nastere decat la adult si scade continuu in prima
saptamana de viata, Hb putand ajunge pana la 9 g/dL in saptamanile 1112 de viata (anemie fiziologica).
Scaderea apare mai precoce si este mai pronuntata la prematuri. Nivelurile de la adult sunt atinse in jurul
varstei de 14 ani; la varstnici apare o scadere graduala a concentratiei de hemoglobina.
2. Cresterea hemoglobinei apare in eritrocitoza/policitemie. Dupa convietuirea un timp indelungat la
altitudine survine o crestere a Hb corespunzatoare la 1 g/dL pentru 2000 m.
Valori critice la Hb <5g/dL apare insuficienta cardiaca si poate surveni decesul;
o concentratie de Hb >20 g/dL poate duce la blocarea capilarelor ca urmare a hemoconcentratiei 6.
Interferente
1. Turbiditatea serului datorata hiperlipemiei (hipertrigliceridemiei), leucocitozei >50000/L,
trombocitozei >700000/L sau hiperproteinemiei determina valori fals crescute ale hemoglobinei.

2. Prezenta de crioglobuline in concentratie mare poate afecta determinarea Hb (prin fenomenul de

floculare).
3. Efortul fizic intens poate determina cresterea Hb.
4. Interferente medicamentoase 6
-numeroase medicamente pot scadea Hb;
-pot creste Hb: gentamicina, methyldopa.
INDICII ERITROCITARI
Evaluarea eritrocitelor din punct de vedere al volumului si continutului in hemoglobina se realizeaza prin
masurarea sau calcularea urmatorilor parametri:
Volumul eritrocitar mediu (VEM) reprezinta volumul ocupat de un singur eritrocit.
Metoda de determinare VEM este calculat dupa urmatoarea formula:
Hct (%) x 10
VEM =

Nr.Er.(x106/L)

Prin metoda automata VEM este determinat prin impartirea sumei volumelor eritrocitare la numarul de
eritrocite9.
Valori de referinta VEM se exprima in micrometri cubi sau femtolitri (fL). La adult este cuprins intre 80
100 fL (valori mai mari la nou-nascuti, precum si la varstnici; valori mai mici la copii pana la 18 ani
vezi anexa 7.1.1)9.
Semnificatie clinica
VEM este un indice util pentru clasificarea anemiilor si poate sugera mecanismul fiziopatologic al
afectarii eritrocitare. Impreuna cu ceilalti indici eritrocitari, poate permite detectarea precoce a unor
procese care vor cauza anemie. VEM depinde de osmolaritatea plasmatica si numarul diviziunilor
eritrocitare.
1. VEM normal: anemie normocitara (daca se asociaza cu RDW <15).
Clasificarea anemiilor normocitare
I. Anemie asociata cu raspuns eritropoietic adecvat:

Anemie posthemoragica.
Anemie hemolitica (poate fi si usor macrocitara).

II. Anemie asociata cu secretie scazuta de eritropoietina:

Afectarea sursei de eritropoietina:

o Renala: anemia din insuficienta renala.
o

Hepatica: anemia din bolile hepatice.

Reducerea stimulului (scaderea nevoilor tisulare de oxigen):

o

Anemia din insuficientele endocrine.

Malnutritia protein-calorica.

Anemia din bolile cronice (poate fi si microcitara) 7.

III. Anemie asociata cu raspuns medular inadecvat:

Aplazia eritroida pura, anemia aplastica (pancitopenie).

Boli medulare infiltrative: primare hematologice sau secundare (anemia mieloftizica).

Anemii mielodisplazice.

Anemii diseritropoietice (anemia diseritropoietica congenitala tip II).

Deficit de fier precoce.

2. VEM scazut (<80 fL): anemie microcitara. Majoritatea anemiilor microcitare se datoreaza sintezei
deficitare de hemoglobina, adesea asociata cu deficitul de fier sau cu alterarea utilizarii fierului, precum si
cu unele conditii ereditare. Datorita acestei deficiente precursorii eritroizi parcurg mai multe diviziuni
decat in mod normal, ducand la formarea de eritrocite mature de dimensiuni mai mici. RDW este >15 7;19.
Clasificarea anemiilor microcitare
I. Afectiuni ale metabolismului fierului:

Anemia feripriva.
Anemia din bolile cornice.

Atransferinemia congenitala.

Anemia microcitara hipocroma congenitala cu supraincarcare cu fier (sindromul Shahidi-NathanDiamond).

II. Boli ale sintezei moleculelor de globina:

Alfa si beta-talasemia.
Sindroamele de hemoglobina E (AE, EE, E-beta-talasemia).

Sindroamele de hemoglobina C (AC, CC).

Hemoglobinele instabile.

III. Boli ale sintezei de hem si porfirina:

Anemia sideroblastica ereditara (X-linkata, autosomala).

Anemia sideroblastica dobandita (anemia sideroblastica idiopatica cu sideroblasti inelari, anemia
sideroblastica asociata cu boli mieloproliferative sau alte boli maligne).

Anemia sideroblastica dobandita reversibila (din alcoolism, indusa de medicamente: izoniazida,

cloramfenicol, din intoxicatia cu plumb de obicei normocitara).

Cea mai frecventa cauza este deficitul de fier, anemia feripriva fiind cea mai intalnita forma de anemie de
pe glob7.
3. VEM crescut (>100 fL): anemia macrocitara. Pe baza criteriilor biochimice si morfologice anemiile
macrocitare se pot imparti in doua grupuri: anemii megaloblastice si non-megaloblastice 3.
In anemiile megaloblastice3 marca morfologica este reprezentata de prezenta precursorilor eritroizi
anormali in maduva osoasa, caracterizati prin dimensiuni crescute si alterari specifice in aspectul
cromatinei nucleare. Aceste celule distincte reprezinta expresia morfologica a unei anomalii biochimice,
respectiv intarzierea sintezei de ADN. Rata sintezei hemoglobinei, respectiv sinteza ARN, nu este afectata
in timp ce rata diviziunilor celulare este redusa, in consecinta componentele citoplasmatice, in special Hb
sunt sintetizate in exces in timpul intarzierii intre diviziunile celulare, ducand la formarea unor eritrocite
de dimensiuni crescute. Cele doua modificari caracteristice de pe frotiul de sange care permit
diferentierea anemiilor megaloblastice sunt prezenta macroovalocitelor si a neutrofilelor cu nucleu
hipersegmentat. In anemia megaloblastica VEM este de obicei >110 fL (110 130 fL, chiar pana la 160
fL).
Clasificarea patogenica a anemiilor megaloblastice
I. Deficitul de vitamina B12:
A. Dieta deficitara (rara: vegetarianismul strict, de lunga durata, fara oua si produse lactate; mai frecventa
la copiii nascuti din mame strict vegetariene sau la cei cu diete restrictive in fenilcetonurie).
B. Malabsorbtie de vitamina B12:

Anemia pernicioasa (boala autoimuna caracterizata prin atrofie gastrica si pierderea factorului
intrinsec).
Deficienta ereditara de factor intrinsec (anemia pernicioasa ereditara).

Malabsorbtia vitaminei B12 din alimente (chirurgia gastrica, pacienti cu gastrita si aclorhidrie,
infectia cu Helicobacter pylori).

Insuficienta pancreatica.

Sindromul Zollinger-Ellison.

Competitia biologica pentru vitamina B12: proliferarea bacteriana a intestinului subtire (anomalii
structurale: diverticuli, stricturi, fistule, ansa oarba sau ale motilitatii: disfunctia autonoma din
diabet); infestarea cu Diphyllobothrium latum.

Boli ileale: sprue tropical, boli intestinale inflamatorii, boala celiaca, rezectii ileale, by-pass
jejuno-ileal pentru obezitate, radioterapia cu afectarea ileonului, boli ileale infiltrative (limfom,
sclerodermie).

Malabsorbtia familiala selectiva a vitaminei B12 (Sindromul Imerslund-Grsbeck).

Malabsorbtia vitaminei B12 indusa de toxice si medicamente: alcool, colchicina, metformin,

neomicina, colestiramina, acid paraaminosalicilic.

C. Defecte in tranportul si metabolismul intracelular al vitaminei B12:

Boli genetice: mutatii genetice care afecteaza metabolismul intracelular al cobalaminei (aciduria
metilmalonica si hiperhomocisteinemia); deficienta de transcobalamina II.
Toxicitatea oxidului nitros3;7.

II. Deficitul de folati:

A. Dieta deficitara (prematuri, dieta exclusiv lactata la sugari fara suplimentare cu folati, dieta restrictiva
din fenilcetonurie, abuzul de alcool).
B. Nevoi crescute: sarcina, alaptare, copii in perioada de crestere, anemia hemolitica cronica, boli
neoplazice, hipertiroidism.
C. Pierderi crescute: dializa cronica.
D. Malabsorbtie de folati:

Boli intestinale: sprue tropical, boala celiaca, boli intestinale inflamatorii, rezectii jejunale.
Dermatita herpetiforma.

Aclorhidria endogena sau iatrogenica.

Insuficienta pancreatica in care se administreaza terapie de substitutie orala.

E. Deficit de folati indus toxic/medicamentos: abuzul de alcool, sulfasalazina, anticonvulsivante (in

special hidantoinele; acidul valproic), antifolati (metotrexat, trimetoprim-sulfametoxazol, pirimetamina),
contraceptivele orale.
F. Defecte mostenite ale transportului si metabolismului:

Deficitul de tetradidrofolat reductaza.

Malabsorbtia ereditara de folat.

III. Boli mostenite ale sintezei de ADN: aciduria orotica, sindromul Lesch-Nyhan, anemia megaloblastica
responsiva la tiamina.
IV. Defecte ale sintezei ADN induse toxic/medicamentos:

Antagonisti purinici (6-mercaptopurina, 6-tioguanina, azatioprina).

Antagonisti pirimidinici (citozinarabinozida).

Hidroxiuree.

Agenti alchilanti (ciclofosfamida).

Zidovudina (AZT).

Arsenic.

V. Cauze diverse: eritroleucemie, leucemie acuta mieloida, sindrom mielodisplazic 3;7.

Anemiile macrocitare non-megaloblastice7 nu au un mecanism patogenic comun; ele reprezinta anemiile
macrocitare in care precursorii eritroizi medulari sunt normali; sinteza ADN nu este afectata; VEM este
de obicei, usor crescut (100 110 fL).
Clasificarea anemiilor macrocitare non-megaloblastice 7
I. Asociate cu eritropoieza accelerata: anemia hemolitica si posthemoragica.
II. Alcoolism (cresterea medie este ~5 fL, adica 5-10% peste valoarea medie a subiectilor de control;
normalizarea VEM se produce dupa 3-4 saptamani de abstinenta); VEM reprezinta un test screening util
pentru depistarea alcoolismului ocult.
III. Boli hepatice.
IV.Sindroame mielodisplazice.
V. Anemia mieloftizica.
VI. Anemia aplastica.
VII. Anemia sideroblastica dobandita.
VIII. Anemia diseritropoietica ereditara (tipurile I si III).
IX. Anemia Diamond-Blackfan.
X. Hipotiroidism.
Interferente
1. Prezenta de dubla populatie eritrocitara (micro- si macrocitara, cand se asociaza anemia feripriva cu
anemia megaloblastica) poate determina un VEM normal. In aceasta situatie RDW este >15, pe
histograma efectuata de analizorul automat se observa aspectul caracteristic de curba cu doua cocoase,
iar confirmarea prezentei dublei populatii eritrocitare se face prin examinarea frotiului de sange. Dubla
populatie este caracteristica pentru anemiile sideroblastice (o populatie microcitara hipocroma si una
relativ normocitara) si anemiei feriprive dupa inceperea terapiei de substitutie cu fier.

2. VEM fals crescut: reticulocitoza marcata (>50%), leucocitoza marcata (>50000/L) hiperglicemie
marcata (>600 mg/dl), prezenta de aglutinine la rece, intoxicatia cu metanol (si, in consecinta creste Hct,
iar CHEM scade).
3. VEM fals scazut: hemoliza in vitro, prezenta de eritrocite fragmentate, excesul de EDTA.
4. Daca pragul inferior al analizorului este fixat prea sus, este calculat un VEM mai mare deoarece
eritrocitele mai mici nu sunt masurate, iar daca pragul superior este prea mare sunt masurate si
leucocitele, iar VEM este crescut4;6;8;15;18.
Hemoglobina eritrocitara medie (HEM) este o masura a continutului mediu de hemoglobina pe eritrocit.
Metoda de determinare HEM este calculat de analizorul automat conform formulei:
Hb(g/dL) x 10
HEM =

Nr.Er.(x106/L)

Valori de referinta HEM se exprima in picograme (pg/10-12g). Valorile normale la adult sunt 2634 pg
sau 0.4-0.53 fmol (valori mai mari la nou-nascut; vezi anexa 7.1.1).
Semnificatie clinica in majoritatea anemiilor HEM se coreleaza cu VEM, astfel anemiile microcitare
sunt de obicei hipocrome (uneori hipocromia poate preceda microcitoza), cele normocitare sunt de obicei
normocrome, iar conditiile care cresc HEM determina in general, daca nu intotdeauna, VEM crescut,
deoarece continutul eritrocitar normal de Hb este ~95% din concentratia de Hb maxim posibila (anemiile
macrocitare, anemia regenerativa observata de exemplu in timpul substitutiei cu fier a anemiei feriprive,
la nou-nascut).
Interferente
1. Hiperlipidemia, leucocitoza >50000/L determina HEM fals crescut (Hb fals crescuta).
2. Concentratie crescuta de heparina determina HEM fals crescut.
3. Prezenta aglutininelor la rece determina HEM fals crescut4;6;8;15;18.
Concentratia eritrocitara medie de hemoglobina (CHEM) masoara concentratia medie de Hb dintr-un
volum dat de eritrocite (sau raportul dintre masa de Hb si volumul de eritrocite).
Metoda de determinare CHEM este calculat de analizorul automat conform formulei 9:
Hb (g/dL) x 100
CHEM =

Hct (%)

Valori de referinta CHEM se exprima in g/dL. Valorile normale la adult sunt 32-36 g/dL (320-360 g/L)
(vezi anexa 7.1.1)9.
Semnificatie clinica VEM este un indice extrem de valoros in clasificarea anemiilor, dar HEM si
CHEM, de obicei, nu aduc in plus informatii relevante clinic. Totusi, au un rol important in controlul de
calitate al laboratorului, deoarece acesti indici variaza foarte putin de la o zi la alta pentru un specimen
dat, daca pacientul nu este transfuzat.
Datorita comportamentului similar al volumului eritrocitar si continutului in Hb al fiecarui eritrocit in
parte, CHEM ramane constant in multe afectiuni hematopoietice 4;6;8;16;19.
1. CHEM scazut (<30g/dL): apare in anemiile hipocrome (anemia feripriva, unele talasemii).
2. CHEM crescut: cu exceptia sferocitozei ereditare si a unor cazuri homozigote de siclemie si
hemoglobina C, CHEM nu depaseste valoarea de 37 g/dL; aceasta valoare este aproape de nivelul de
solubilitate a Hb si cresterea in continuare a concentratiei de Hb poate duce la cristalizarea ei. Acuratetea
determinarii CHEM depinde de factorii care afecteaza masurarea fie a Hct, fie a Hb.
Interferente
1. CHEM poate fi fals crescut in hiperlipemie, prezenta de aglutinine la rece in titru mare, prezenta de
rulouri.
2. In hiperglicemia marcata (>600 mg/dL) CHEM poate fi fals scazut (VEM si Hct fals crescute)

4;6;8;16;19

Largimea distributiei eritrocitare (RDW) este un indice eritrocitar care cuantifica heterogenitatea
volumului celular (gradului de anizocitoza).
Metoda de determinare RDW este calculat de analizorul automat in functie de prezenta de anomalii ale
frecventei relative la anumite niveluri de discriminare, existenta a doua sau a mai multor peak-uri si
largime de distributie anormala. Distributia VEM intr-o proba este prezentata sub forma unui grafic in
care pe abscisa se proiecteaza volumul eritrocitar, iar pe ordonata frecventa relativa 9.
Deviatia standard a marimii eritrocitelor x 100
RDW (CV%) = VEM
Valori de referinta 11.6-14.8 coeficient de variatie (CV) a volumului eritrocitar 9.
Semnificatie clinica
RDW este util in caracterizarea initiala a anemiilor, in particular a anemiei microcitare, desi alte teste sunt
de obicei necesare pentru confirmarea diagnosticului. Astfel RDW este util in diferentierea betatalasemiei minore necomplicate, in care VEM este scazut, iar RDW normal de anemia feripriva, in care
VEM este scazut, iar RDW crescut (cresterea RDW este un semn precoce in deficitul de fier) 7. RDW este
usor crescut in beta-talasemia minora cu anemie usoara 4 . Unele studii au aratat ca RDW nu diferentiaza
beta-talasemia minora de anemia feripriva decat daca este utilizat un cut-off mai mare (17%) 4. De

asemenea permite diferentierea intre anemia din bolile cronice (VEM normal/scazut, RDW normal) si
anemia feripriva incipienta (VEM normal/scazut, RDW crescut) 7;16.
RDW crescut: anemia feripriva, anemia megaloblastica, diferite hemoglobinopatii (S, S-C, S-talasemia), anemia hemolitica imuna, reticulocitoza marcata, prezenta de fragmente eritrocitare,
aglutinare, dimorfism eritrocitar (inclusiv pacientii transfuzati sau cei tratati recent pentru deficiente
nutritionale).
RDW normal: anemia din bolile cronice, beta-talasemia heterozigota, anemia hemoragica acuta, anemia
aplastica, sferocitoza ereditara, boala cu Hb E, siclemia.
Nu exista o cauza cunoscuta pentru RDW scazut 4;6;8;16;19.
Interferente:
1. Alcoolismul creste RDW.
2. Prezenta aglutininelor la rece4;6;8;16

RETICULOCITELE
Reticulocitele sunt eritrocite anucleate tinere, imature, care contin acizi nucleici reziduali (ARN). Dupa
expulzarea nucleului eritrocitele raman in maduva pana la 4 zile, timp in care are loc o scadere continua a
numarului de poliribozomi (care contin ARN) si a sintezei de hemoglobina. Aceste eritrocite tinere se
maturizeaza complet in circulatia periferica in cca. 1-2 zile dupa ce parasesc maduva osoasa, timp in care
pierd complet capacitatea de sinteza proteica (respectiv poliribozomii care contin ARN), iar sinteza de Hb
inceteaza. Reticulocitele apar pe frotiul colorat Wright-Giemsa ca celule policromatofile (materialul
nucleic reticular se coloreaza in albastru-gri) de volum mai mare decat cel al eritrocitelor mature.
Materialul reticular se coloreaza cu coloranti supravitali ca albastru cresil briliant/albastru de metilen. In
mod normal, in absenta anemiei, un numar mic de reticulocite este prezent in circulatie (in fiecare zi ~1%
din eritrocite sunt inlocuite cu eritrocite tinere eliberate din maduva). Determinarea numarului de
reticulocite ofera informatii despre capacitatea medulara de a sintetiza celule rosii ca raspuns la o
suprasolicitare fiziologica, cum este anemia 4;6-8;16;19.
Indicatii:
1. Diferentierea tipurilor de anemii in: neregenerative si regenerative/hiper-regenerative.
2. Monitorizarea raspunsului la tratamentul de sustitutie cu fier, acid folic / vitamina B12.
3. Evaluarea eritropoiezei dupa transplant medular, in anemia aplastica indusa de medicamente
citotoxice/sau in tratamentul cu eritropoietina.
Metoda de determinare
1. Metoda manuala numarare microscopica.

2. Numararea automata analizor automat pe principiul citometriei in flux cu fluorescenta si LASER

semiconductor.
Valori de referinta
Adult: 0.5-2% din nr. total de Er.
Nou-nascut: 2.5-6.5% din nr. total de Er (scade la nivelul de la adult din a doua saptamana de viata).
Nr. absolut = 30-120 x 103/L sau x 109/L.
In prezenta anemiei nr. de Rt trebuie corectat deoarece este fals crescut cand se raporteaza la nr. scazut de
Er al pacientului anemic5;7:
`

%Rt x Hct pacientului

% Rt corectat = 45
In continuare trebuie facuta o corectie suplimentara deoarece Rt eliberate sub stimularea intensa a
eritropoietinei raman in circulatie un timp aproximativ dublu fata de timpul de supravietuire al Rt normale
(aproximativ o zi). Se calculeaza astfel indicele de productie reticulocitara (IPR)5 din %Rt corectat si un
factor de corectie care depinde de Hct pacientului:
Hct (%)

Factor de corectie

40-45

1.0

35-39

1.5

25-34

2.0

15-24

2.5

<15

3.0

IPR = % Rt corectat / factorul de corectie

Un IPR <2 indica un raspuns medular inadecvat, in timp ce un IPR >2 sugereaza ca maduva osoasa
raspunde adecvat gradului de anemie 5.
Semnificatie clinica determinarea nr. relativ sau absolut de Rt reprezinta un indicator important al
activitatii eritropoietice medulare, furnizand o apreciere initiala daca anemia se datoreaza alterarii
productiei eritrocitare sau pierderii de eritrocite in circulatie (prin sangerare sau hemoliza) 1;4;5.
1. Numar crescut de reticulocite (reticulocitoza): este indicator de eritropoieza regenerativa (cresterea
productiei eritrocitare medulare sub actiunea eritropoietinei; sub stimulare maxima maduva poate produce
eritrocite de 6-8 ori mai mult fata de rata normala).

Hemoragia acuta: debutul si gradul reticulocitozei depind de cantitatea de sange pierduta; de

obicei, reticulocitoza apare in a 2a a 3a zi si ajunge pana la 5-15%.
Anemia hemolitica: anemia hemolitica imuna (test Coombs +) idiopatica sau secundara,
transfuzii de sange incompatibil, boli hemolitice ereditare (defecte membranare eritrocitare:
sferocitoza ereditara, eliptocitoza ereditara etc.; defecte enzimatice: deficit de glucozo-6-fosfat
dehidrogenaza, deficit de piruvat kinaza etc.), hemoglobinopatii (siclemie, sindroame talasemice
etc.), anemii hemolitice dobandite (anemia hemolitica microangiopatica; infectii: malarie,
clostridii; agenti chimici si medicamente oxidante/neoxidante; hemodializa; veninuri;
hemoglobinuria paroxistica nocturna; anemia hemolitica cu acantocite din bolile hepatice).

Sindroamele hemolitice usoare se pot asocia cu concentratii normale de Hb si reticulocitoza de 2-5%.

Anemiile hemolitice acute se pot asocia cu reticulocitoza de >50%.
In hipersplenism este prezenta o anemie hemolitica usoara cu numar de Rt usor crescut.

Tratamentul de substitutie cu fier, acid folic/vitamina B12 al anemiilor deficitare in acesti factori:
regenerarea eritropoiezei este marcata intr-o saptamana de tratament de cresterea numarului de
Rt, iar o reticulocitoza maxima de 10-20% apare dupa 2-4 saptamani de tratament.
Tratamentul cu eritropoietina: o crestere usoara a nr. de Rt apare dupa 24 ore (cu eliberarea din
maduva de Rt imature, mari, cu continut mare de ARN), nivelul maxim este atins dupa 4-6 zile,
iar normalizarea survine dupa 8-10 zile.
Aplazia medulara indusa de medicamente citotoxice: o crestere a nr. de Rt poate precede alti
parametri hematologici cu cateva zile.

2. Numar scazut de reticulocite (reticulocitopenia): apare in anemii non-regenerative, cum ar fi deficitul

de fier/folat/vitamina B12, aplazia medulara (deficitul persistent de Rt sugereaza un prognostic prost),
anemia din bolile cronice, insuficienta medulara (anemia mieloftizica).
Determinarea numarului de Rt are importanta in special in anemia normocitara. Anemia microcitara cu
feritina si saturatie a transferinei normale si nr. de Rt crescut sugereaza o hemoglobinopatie.
Reticulocitoza in combinatie cu anemia macrocitara sugereaza deficit de folat/vitamina B12 partial tratat,
iar anemia hemolitica poate fi usor macrocitara 4;5.
Unele analizoare furnizeaza un parametru suplimentar: fractia reticulocitelor imature (IRF). Stabilirea
indexului de maturitate a reticulocitelor furnizeaza informatii complementare numarului de reticulocite in
evaluarea activitatii eritropoietice.
IFR reprezinta procentul de reticulocite care au un continut crescut sau intermediar de ARN. Valorile de
referinta specifice metodei de lucru a laboratorului nostru sunt diferite in functie de sex:
barbati: 2.3-13.4%
femei: 3.0-15.9%.
Studiile efectuate au aratat faptul ca IRF constituie un indicator mai sensibil si mai specific decat numarul
de reticulocite determinat izolat, in urmatoarele situatii clinice:

monitorizarea regenerarii medulare post transplant sau chimioterapie (ex. IRF scade la 2-3 zile
dupa incheierea chimioterapiei si creste inainte de o noua cura);
monitorizarea succesului transplantului renal (instalarea productiei de eritropoietina);

monitorizarea tratamentului anemiilor cu fier, vitamina B12 si folati;

monitorizarea tratamentului cu eritropoietina la copii, pacienti cu insuficienta renala cronica,

sindrom mielodisplazic, SIDA;

monitorizarea efectelor toxice medulare induse de AZT;

evaluarea anemiilor normocrome de diverse etiologii;

diagnosticul si monitorizarea anemiilor aplastice;

detectia crizei aplastice in anemiile hemolitice;

stabilirea momentului prelevarii de celule stem dupa tratamentul cu factori de crestere sau
chimioterapie;

detectia hemoragiilor oculte sau a anemiilor hemolitice compensate;

estimarea hipoxiei cronice in afectiuni pulmonare sau cardiopatii cianogene (este indusa o
activitate eritropoietica crescuta);

clasificarea anemiilor.

Referitor la clasificarea anemiilor, in tabelul de mai jos sunt prezentate modificarile numarului absolut de
reticulocite si al FRI in diverse tipuri de anemie:
Conditii clinice
Aplazie medulara, criza aplastica
in anemii hemolitice
Anemii hipoplazice
Regenerare medulara
Boli cronice
Deficit de fier
Deficit de folat sau vit. B12
Talasemii
Mielodisplazii
Anemii hemolitice
Hemoragie sau anoxie

Numar reticulocite

sau N
sau N
sau N
N sau
Variabil

N sau

Fractia reticulocitelor imature

sau N

N sau
N sau

In concluzie, IRF corelat cu numarul de reticulocite constituie un indicator util al activitatii eritropoietice,
furnizand informatii similare cu indicele productiei reticulocitare (IPR), care fiind insa un parametru
calculat si nu un rezultat al masurarii directe poate fi inlocuit de acestea 9
NUMARUL DE TROMBOCITE (NUMARUL DE PLACHETE)

Trombocitele sunt fragmente citoplasmatice anucleate bogate in granule, rotund-ovalare, plate, in forma
de disc, cu diametrul de 2-4. Trombopoieza are loc in maduva osoasa incepand cu celula progenitoare
multipotenta, continua cu megakariocitopoieza care include proliferarea megakariocitara si maturarea
megakariocitelor cu formarea de trombocite. In mod normal, doua treimi din trombocite se gasesc in
circulatie, iar o treime sunt stocate in splina. Trombocitele sunt implicate in hemostaza si in initierea
proceselor de reparare tisulara si vasoconstrictie dupa injuria vasculara si in timpul proceselor
inflamatorii, aderarea si agregarea plachetara avand ca rezultat formarea trombusului plachetar care
astupa rupturile din peretii vaselor mici.
Indicatii

investigarea unei sangerari neexplicate, unei boli hemoragice sau a unei boli trombotice;
in cadrul unui profil de coagulare;

monitorizarea bolilor asociate cu insuficienta medulara;

monitorizarea in timpul tratamentelor care pot induce supresie medulara (iradiere, chimioterapie
etc.) 4;6;8;10;12-14;16;17;19.

Metoda de determinare trombocitele sunt numarate de analizorul automat prin aceeasi metoda ca
eritrocitele, in timpul directionarii lor intr-un singur rand printr-un orificiu, prin metoda de focusare
hidrodinamica9.
O estimare a numarului de trombocite pe un frotiu de sange bine efectuat constituie un control valoros al
numarului de trombocite determinat prin metoda automata. In general, cand frotiul este examinat cu
obiectivul de 100x fiecare trombocit observat/camp reprezinta ~10000 Tr x10 6/L. In consecinta, un frotiu
normal trebuie sa prezinte in medie cel putin 14 Tr/camp 15.
Valori de referinta9 150-450 x 103/L.
Semnificatie clinica
1. Cresterea numarului de trombocite (trombocitoza/trombocitemie)
A. Trombocitoza tranzitorie se datoreaza mobilizarii trombocitelor din pool-ul extravascular: efort fizic,
nastere, administrare de epinefrina.
B. Trombocitoza primara:

Trombocitemia ereditara (rara; autosomal dominanta; mutatie a genei trombopoietinei de pe

cromozomul 3).
Sindroame mieloproliferative (hematopoieza clonala): trombocitemia esentiala, policitemia vera,
leucemia mieloida cronica, metaplazia mieloida cu mielofibroza.

C. Trombocitoza secundara/reactiva (productia persistenta a unuia sau mai multor factori trombopoietici,
in special interleukina 6, care actioneaza asupra megakariocitelor):

boli infectioase;
boli inflamatorii;

boli maligne;

regenerarea rapida dupa hemoragie/anemie hemolitica;

rebound dupa refacerea post-trombocitopenie;

asplenia anatomica (splenectomie)/functionala (de exemplu din siclemie);

deficitul de fier;

postchirurgical13.

In sindroamele mieloproliferative cronice trombocitoza este frecventa si poate constitui un mecanism

fiziopatologic important in producerea hemoragiei si trombozei. Trombocitele circulante sunt mari,
dismorfice si anormale functional. Pacientii cu trombocitoza reactiva pot avea valori ale trombocitelor la
fel de mari ca in bolile mieloproliferative (de ordinul milioanelor), dar hemoragia si tromboza sunt
neobisnuite. Trombocitele circulante sunt mari, rotunde, normale functional 4;13.
2. Scaderea numarului de trombocite (trombocitopenia): este cea mai frecventa cauza de sangerare.
Trombocitopenia poate aparea prin mecanisme diferite:
A. Distructie accelerata a trombocitelor: este cea mai frecventa cauza de trombocitopenie; aceasta
determina stimularea trombopoiezei ducand la cresterea numarului, marimii si maturatiei
megakariocitelor medulare.

Datorata unor procese imunologice:

o autoimune: idiopatica/secundara (infectii, sarcina, boli vasculare de colagen, boli
limfoproliferative, tumori solide, medicamente etc.); mecanismul este reprezentat de
prezenta de autoanticorpi anti-trombocitari de tip IgG si/sau IgA, mai rar IgM, care
activeaza complementul si determina scurtarea duratei de viata a trombocitelor prin
indepartarea din circulatie de catre sistemul fagocitic mononuclear splenic;
o

aloimune: trombocitopenie neonatala; purpura posttransfuzionala.

Datorata unor procese non-imunologice:

o

microangiopatii trombotice: coagulare intravasculara diseminata, purpura trombotica

trombocitopenica, sindrom hemolitic uremic, sindromul HELLP din sarcina
(hemoliza/eclampsie, cresterea enzimelor hepatice si scaderea trombocitelor);

alterarea trombocitelor prin suprafete vasculare anormale (valvulopatii, ateroscleroza

extensiva, proteze vasculare, catetere, circulatie extracorporeala etc.);

infectii: virusuri (rubeola/oreion neonatal, citomegalovirus, parvovirus B19, vaccinuri),

bacterii (septicemie, meningococemie, boala Lyme), Mycoplasma pneumoniae,
protozoare (malarie).

B. Productie scazuta de trombocite:

Hipoplazie megakariocitara: medicamente mielosupresive (agenti alchilanti, antimetaboliti,

medicamente citotoxice), radiatii ionizante, anemie aplastica, boli medulare infiltrative,

medicamente care produc hipoplazie medulara prin mecanism idiosincrazic (cloramfenicol),

substante care supreseaza selectiv megakariocitele (clorotiazide, estrogeni, etanol).
Trombopoieza ineficienta: anemia megaloblastica.

Alterarea mecanismului de reglare a trombopoiezei: deficit de trombopoietina; trombocitopenia

ciclica.

Trombocitopenii ereditare: trombocitopenia amegakariocitara congenitala, trombocitopenia cu

absenta radiusului, anomalia May-Hegglin, sindromul Wiskott-Aldrich (microtrombocitopenia Xlinkata), macrotrombocitopenia X-linkata cu diseritropoieza, sindromul Bernard-Soulier,
sindromul plachetelor gri etc.

Purpura trombocitopenica amegakariocitara pura dobandita (rara).

C. Distributie anormala a trombocitelor:

Boli ale splinei (neoplazice, congestive, infiltrative, infectioase); de obicei trombocitopenie

usoara = 50-100103/L.
Hipotermia.

Dilutia trombocitelor prin transfuzii masive.

Numeroase medicamente au fost asociate cu trombocitopenia imuna. Cele mai comune medicamente
incriminate sunt: heparina (1% din pacienti), quinidina, quinina, rifampicina, trimetoprim-sulfametoxazol,
danazol, metildopa, acetaminofen, digoxin, interferon-alfa etc.
Trombocitopenia se asociaza clinic cu sangerari cutaneo-mucoase: petesii, purpura, gingivoragii,
epistaxis, pana la sangerari gastrointestinale, pulmonare si genitourinare. Sangerarile spontane sunt rare la
>60103Tr/L (pot aparea sangerari posttraumatice, postoperatorii) 12;17.
Valori critice
1. Trombocitoza >1.5109/L, precum si trombocitoza la pacienti varstnici si/sau cu boli cardiovasculare
prezinta risc de tromboza, mai rar de hemoragie 6.
2. Trombocitopenia <20103/L se asociaza cu risc de sangerari spontane interne/externe (risc 1% de
hemoragii intracraniene)6.
Interferente
1. Trombocitele cresc la altitudine, in timpul iernii, dupa efort fizic intens, traume.
2. Trombocitele scad inaintea menstruatiei si in sarcina.
3. O falsa trombocitopenie poate fi indicata de analizorul automat si se datoreaza unei erori de numarare:

formarea de agregate/aglutinate trombocitare (pseudotrombocitopenie) induse de anticoagulantul

EDTA se datoreaza prezentei de aglutinine (autoanticorpi), care sunt imunoglobuline de tip IgG,
IgA/IgM si care induc aglutinarea in vitro a trombocitelor dependente de anticoagulant (care
induce expunerea unor situsuri antigenice la care se vor lega anticorpii); nu exista nici o asociere

cunoscuta cu vreo boala/medicament; este cea mai frecventa cauza de falsa trombocitopenie.
Frotiul de sange periferic evidentiaza agregatele trombocitare; pentru o numaratoare exacta a
trombocitelor se recomanda recoltarea unei picaturi de sange din pulpa degetului si folosirea
modulului capilar al analizorului.
prezenta de trombocite gigante;

satelitismul plachetar (adsorbtia trombocitelor pe suprafata neutrofilelor segmentate);

prezenta aglutininelor la rece care poate determina aglutinare independenta de EDTA.

4. Prezenta de fragmente eritrocitare, microsferocite, fragmente leucocitare (fragmente nucleare si

citoplasmatice limfocitare in leucemia limfoida cronica) poate determina niveluri fals crescute ale
trombocitelor4;6;8;16;17;19.
5. Interferente medicamentoase:

Cresc trombocitele: cefazolin, ceftriaxon, clindamicin, danazol, diltiazem, dipiridamol, epoetin

alfa, eritropoietina, fludarabina, gemfibrozil, glucocorticoizi, imipenem, imunoglobuline,
interferon alfa-2a, isotretinoin, lansoprazol, litiu, lomefloxacin, megestrol, meropenem,
metilprednisolon, metoprolol, miconazol, moxalactam, netilmicina, ofloxacina, contraceptive
orale, penicilamina, propranolol, steroizi, ticlopidina, zalcitabina, zidovudina 6.
Scad trombocitele: abciximab, acetaminofen, acetazolamida, albendazol, albuterol, alemtuzumab,
alopurinol, acid aminocaproic, aminoglutetimid, amiodarona, amitriptilina, amoxicilina,
amfotericina B, ampicilina, amrinona, anagrelid, anticonvulsivante, antineoplazice, trioxid de
arseniu, asparaginaza, aspirina, aur, azatioprina, azitromicina, barbiturice, vaccin BCG,
benazepril, betaxolol, subsalicilat de bismut, bleomicina, candesartan, capecitabina, captopril,
carbamazepin, carbenicilin, carmustina, carvedilol, cefaclor, cefamandol, cefazolin, cefoxitin,
ceftriaxon, cefuroxim, clorambucil, cloramfenicol, clordiazepoxid, clorochina, clorotiazida,
clorfeniramin, clorpromazina, clorpropamid, cimetidina, cladribina, clindamicina, clofibrat,
clonazepam, clopidogrel, cotrimoxazol, codeina, colchicina, ciclofosfamida, citarabina,
dacarbazina, dalteparin, danazol, diazoxid, diclofenac, didanozina, dietilstilbestrol, digitala,
digoxin, diltiazem, difenhidramina, disopiramida, docetaxel, doxepin, doxorubicin, doxiciclina,
enalapril, epirubicin, eprosartan, eritromicina, esomeprazol, etanercept, acid etacrinic,
etosuximid, etidronat, etopozid, etretinat, factor VIIa, famotidina, fenoprofen, flecainida,
fluconazol, flucitozin, fludarabina, 5-fluorouracil, flufenazin, fluvastatin, fondaparinux,
furosemid, gabapentin, ganciclovir, gemcitabina, gentamicina, glimepirid, gliburid, granisetron,
vaccin antihepatita B, hidralazina, hidroclorotiazida, hidroxiclorochina, hidroxiuree, ibuprofen,
idarubicina, ifosfamida, imatinib, imipenem, imipramina, imunoglobulina, indinavir,
indometacin, infliximab, interferon alfa-2a, interleukina-2, irinotecan, isoniazida, isosorbid,
isotretinoin, itroconazol, ketoprofen, lamivudina, lansoprazol, lepirudin, levamizol, levodopa,
lisinopril, lomefloxacin, lomustin, lovastatin, loxapin, vaccin antirubeolic, vaccin antirujeolic,
mecloretamina, acid mefenamic, meloxicam, melfalan, meprobamat, 6-mercaptopurina,
meropenem, mesalamina, metformin, metazolamida, meticilina, metotrexat, metsuximid,
metildopa, metisergid, metoprolol, metronidazol, milrinona, mitoxantrona, moricizina, morfina,
moxalactam, micofenolat, acid nalidixic, naproxen, netilmicina, nicardipina, nitrofurantoin,
nitroglicerina, nizatidina, norfloxacin, nortriptilina, nistatin, ofloxacin, paclitaxel, pamidronat,
penicilamina, penicilina, pentamidina, pentostatin, pentoxifilina, fenobarbital, fenotiazine,
indolol, piroxicam, vaccin antipolio, pravastatin, prednison, probenecid, procainamida,
procarbazina, promazina, prometazina, propafenona, propranolol, protriptilina, pirazinamida,
pirimetamina, raloxifen, ramipril, rezerpina, rifampicina, vaccin antirubeolic, sargramostin,
spironolactona, stavudin, streptomicin, sulfametoxazol, sulfasalazina, sulfoniluree, sulindac,

tacrolimus, tamoxifen, tetraciclina, tiabendazol, tiazide, tioguanina, tioridazina, tiotepa,

ticarcilina, ticlopidina, timolol, tinzaparin, tobramicina, tocainida, tolbutamid, tolmentin,
topotecan, trimetoprim, vaccin antiurlian, acid valproic, vancomicina, vinblastina, vincristina,
vinorelbina, zidovudina6.
VOLUMUL TROMBOCITAR MEDIU (VTM)4;6;16;17 indica uniformitatea de marime a populatiei
trombocitare. Este util in diagnosticul diferential al trombocitopeniei 4;6;16;17.
Metoda de determinare: este calculat de analizorul automat dupa urmatoarea formula:
PCT (Plachetocrit) (%)
VTM (fL) = - x1000
Nr. trombocite (x103/L)
De asemenea, analizorul automat calculeaza largimea distributiei trombocitare (PDW) asemanator cu
calcularea largimii distributiei eritrocitare 9.
Valori de referinta VTM = 7.4-13 fL sau m3.
PDW = 8-16.5 coeficient de variatie (CV) a volumului trombocitar 9.
Semnificatie clinica VTM poate fi utilizat impreuna cu PDW pentru distingerea conditiilor asociate cu
productie scazuta de trombocite de cele asociate cu distructie plachetara crescuta.
1. VTM crescut:
In general VTM variaza invers proportional cu numarul de trombocite, cu volume plachetare mai mari
observate la pacientii trombocitopenici la care trombocitele sunt scazute datorita distructiei periferice si
unui turn-over plachetar crescut (ca in purpura trombocitopenica idiopatica) 16.
VTM este caracteristic crescut in hipertiroidism si in bolile mieloproliferative 4;16.
In trombocitopoieza ineficienta asociata cu hematopoieza megaloblastica din deficitul de vitamina B12
si/sau acid folic trombocitele circulante sunt anormal de mari.
VTM poate fi crescut dupa splenectomie; este crescut in pre-eclampsie, la fumatorii aterosclerotici
(cresterea VTM la fumatori a fost propusa ca factor de risc pentru ateroscleroza) 4.
Plachete mari sunt prezente in faza de recuperare dupa trombocitopenia indusa de alcool4. Exista cateva
forme de trombocitopenie ereditara caracterizate prin prezenta de trombocite gigante (VTM = 16-30 fL):
sindromul Bernard-Soulier si macrotrombocitopeniile ereditare cu transmitere autosomal dominanata
(sindroamele Fechtner, Sebastian, May-Hegglin si Epstein) 16;19.
In trombocitoza, VTM este de obicei crescut in bolile mieloproliferative (asociat cu morfologie anormala)
si normal in trombocitozele reactive (infectii, tumori, boli inflamatorii etc.) 13.
2. VTM scazut:

Numarul de trombocite si VTM sunt de obicei scazute in conditiile asociate cu alterarea productiei de
trombocite: hipoplazia megakariocitara, anemia aplastica, chimioterapie, de asemenea in trombocitopenia
septica4;16;17. Odata cu ameliorarea tabloului clinic si refacerea dupa chimioterapie, VTM creste inaintea
cresterii numarului de trombocite.
Pacientii cu hipersplenism au trombocite mai mici decat cei cu PTI, astfel marimea trombocitelor poate
servi ca mijloc pentru diferentierea intre trombocitopenia cauzata de distructia imunologica a plachetelor
fata de sindroamele cu splenomegalie4;16.
Prezenta de fragmente trombocitare (de ex. in leucemie) se poate asocia cu VTM scazut 4.
Dintre trombocitopeniile ereditare sindromul Wiskott-Aldrich si trombocitopenia X-linkata se asociaza cu
microcitoza trombocitara (VTM ~jumatate fata de valorile normale) 10;19.
Exista dovezi ca VTM se coreleaza cu tendinta de sangerare la pacientii trombocitopenici: la VTM >6.4
fL scade semnificativ frecventa sangerarilor; astfel VTM ar putea fi util in aprecierea oportunitatii
administrarii de transfuzii de trombocite4.
Interferente
Plachetele tind sa se mareasca in primele doua ore in EDTA, micsorandu-se din nou o data cu prelungirea
stocarii probei, facand dificila standardizarea masuratorilor. De aceea interpretarea VTM si PDW trebuie
facuta cu precautie16. VTM si PDW pot avea valori false daca numarul de Tr este <10000/L .

NUMARUL DE LEUCOCITE (NUMARUL DE CELULE ALBE) SI FORMULA LEUCOCITARA

Leucocitele se impart in doua grupe principale: granulocite si a-/non-granulocite. Granulocitele sunt
denumite astfel datorita prezentei in citoplasma de granulatii distincte si se identifica trei tipuri de
granulocite in functie de afinitatile de colorare pe frotiul de sange colorat Wright: neutrofile, eozinofile si
bazofile. De asemenea, aceste celule sunt denumite si leucocite polimorfonucleare datorita nucleului
multilobulat. Nongranulocitele care constau din limfocite si monocite nu contin in general granulatii
citoplasmatice distincte si au nucleul nonlobulat, fiind denumite si leucocite mononucleare 2;4;6;8;12;16;18-20.
Indicatii evaluarea infectiilor, inflamatiilor, necrozelor tisulare, intoxicatiilor, alergiilor, bolilor
mieloproliferative si limfoproliferative acute si cronice, tumorilor maligne, depresiei medulare (iradiere,
medicamente citotoxice, imunosupresoare, antitiroidiene etc.) 6;8;12.
Metoda de determinare leucocitele sunt determinate de analizorul automat (dupa ce hematiile sunt
lizate, iar leucocitele sunt colorate cu o substanta fluorescenta cu afinitate pentru acizii nucleici) prin
metoda de citometrie in flux cu fluorescenta utilizand LASER semiconductor. De asemenea, sunt
efectuate doua scatergrame bidimensionale. In scatergrama 4 DIFF axa x reprezinta intensitatea luminii
dispersate lateral (respectiv complexitatea interna a celulelor), iar axa y intensitatea fluorescentei laterale
(respectiv continutul de acizi nucleici), sunt proiectate cele cinci clase leucocitare si grupul de umbre
eritrocitare, precum si anumite semnale de avertizare. In scatergrama WBC/BASO axa x reprezinta
intensitatea luminii dispersate lateral, iar axa y intensitatea luminii dispersate frontal (respectiv marimea

celulelor) si sunt proiectate trei grupuri, respectiv grupul de umbre eritrocitare, grupul de bazofile si
grupul de alte leucocite9.
Valori de referinta la adult = 4000-10000/L sau 4-10109/L;
la copii valori mai mari, diferite in functie de varsta (vezi anexa7.1.1).
Semnificatie clinica
1.Variatii fiziologice ale leucocitelor

cresterea si dezvoltarea: la nou-nascuti si copii numarul de leucocite este crescut, cu scaderea

treptata a valorilor, cu atingerea valorilor de la adult intre 18-21 ani;
variatii rasiale: la negrii din Africa numarul de neutrofile si monocite este mai mic, iar numarul de
eozinofile mai mare;

fluctuatii diurne si de la o zi la alta: influentate de lumina; de asemenea activitatea obisnuita

determina valori mai mari ale leucocitelor dupa-amiaza, dar care tind sa ramana in limite
normale;

variatii climatice si sezoniere: caldura si radiatiile solare intense ar determina leucocitoza, iar
rezidenta prelungita in Antarctica determina leucopenie; lumina artificiala si ultravioleta
determina limfocitoza;

anoxia acuta determina neutrofilie;

in primele zile de rezidenta la altitudine crescuta apare leucocitoza asociata cu limfopenie si

eozinopenie, urmate de limfocitoza si eozinofilie usoare;

exercitiile fizice intense determina leucocitoza marcata, de obicei pe seama neutrofilelor

segmentate (se datoreaza trecerii neutrofilelor marginate in circulatie), dar poate fi prezenta si
limfocitoza; normalizarea survine in mai putin de o ora; gradul leucocitozei se coreleaza cu
intensitatea efortului fizic si nu cu durata sa;

crizele convulsive determina cresterea numarului de leucocite;

injectiile cu epinefrina determina leucocitoza, in special neutrofilie;

atacurile de tahicardie paroxistica pot determina leucocitoza;

durerea, greata, varsaturile, anxietatea pot determina leucocitoza in absenta infectiei, prin
redistribuirea celulelor marginate spre circulatie;

anestezia cu eter determina leucocitoza, iar narcoza cu compusi barbiturici de obicei scade
numarul de leucocite;

in perioada ovulatorie poate aparea leucocitoza usoara si eozinopenie;

in sarcina apare leucocitoza usoara, iar neutrofilia se accentueaza odata cu apropierea termenului;
de asemenea, in timpul travaliului apare neutrofilie uneori pronuntata, cu normalizarea valorilor
dupa 4-5 zile si asociata cu eozinopenie.

Majoritatea variatiilor fiziologice se explica prin stimularea cortexului adrenal. Administrarea de cortizon
si hidrocortizon se asociaza cu neutrofilie (datorata probabil scaderii efluxului din sange si cresterii
eliberarii medulare), urmata de eozinopenie si limfopenie 18.
2. Leucocitoza: L >10000/L sau >10109/L se datoreaza de obicei unei cresteri a numarului de
neutrofile sau limfocite; mai rar celelalte clase de leucocite determina cresterea numarului absolut de
leucocite. O crestere proportionala a tuturor tipurilor de leucocite se datoreaza hemoconcentratiei.

a. Infectiile reprezinta cauza majora de leucocitoza. O infectie acuta tipica se caracterizeaza

printr-o faza de atac neutrofilica, o faza reactiva monocitica si o faza de recuperare limfociticoeozinofilica. In infectiile cronice poate persista oricare din aceste trei faze. Infectiile virale si
unele infectii bacteriene (febra tifoida) nu urmeaza in mod normal acest curs. Gradul leucocitozei
depinde de severitatea infectiei, varsta si rezistenta pacientului, precum si de rezerva medulara.
b. Alte cauze de leucocitoza:
o

hemopatii maligne;

traumatisme/injurii tisulare, de exemplu interventii chirurgicale, necroze tisulare;

tumori maligne (in special carcinomul bronsic);

toxine, uremie, eclampsie, coma, tireotoxicoza;

medicamente: cloroform, chinina, factori de crestere etc.;

hemoliza acuta;

hemoragie acuta;

postsplenectomie18.

3. Leucopenie: <4000/L sau <4109/L (valorile cuprinse intre 2500-4000/L sunt considerate
borderline, in timp ce valorile <2500/L sunt cert anormale) se poate datora urmatoarelor cauze:

infectii virale, unele infectii bacteriene, infectii bacteriene severe;

hipersplenism;

depresie medulara produsa de intoxicatie cu metale grele, benzen, radiatii ionizante,

medicamente: chimioterapice, barbiturice, antibiotice, antihistaminice, anticonvulsivante,
antitiroidiene, arsenic, diuretice, analgezice si antiinflamatorii;

boli medulare primitive: leucemie (aleucemica), anemie megaloblastica, sindroame

mielodisplazice, anemie aplastica, boli congenitale (anemia Fanconi, discheratoza congenitala);

boli medulare secundare: granuloame, metastaze 18.

Interferente
1. Numar fals crescut de leucocite: prezenta de eritrocite rezistente la liza (la nou-nascuti, reticulocitoza),
prezenta de eritroblasti circulanti in numar mare, trombocitele gigante (pot fi numarate ca leucocite),
prezenta de crioglobuline (la temperatura camerei se formeaza cristale proteice care sunt numarate ca
leucocite; dispar dupa incalzirea probei la 37C), paraproteinemia, prezenta de aglutinine la rece.

2. Numar fals scazut de leucocite: prezenta de leucocite alterate (chimioterapie, sepsis) nu sunt incluse
in numaratoare4;6;8;19.
Valori critice numar de leucocite <500/L, respectiv >30000/L6.
Formula leucocitara consta in diferentierea numarului total de leucocite circulante in cele cinci tipuri de
leucocite, exprimate procentual si respectiv in numar absolut, fiecare dintre acestea indeplinind o functie
specifica. Actualmente este de preferat raportarea fiecarui tip de leucocite in valori absolute. Formula
leucocitara este efectuata automat de catre analizor. Exista anumite situatii insa in care este necesara
efectuarea manuala a formulei leucocitare: numar de leucocite prea mic/prea mare, prezenta de celule
anormale semnalizata de analizor prin anumite mesaje de avertizare/chiar esecul analizorului de a indica
formula leucocitara. In aceste cazuri se efectueaza numaratoarea microscopica: frotiu de sange venos
(recoltat pe EDTA; heparina poate produce deformari ale leucocitelor) sau frotiu de sange capilar 9.
Neutrofilele (granulocitele polimorfonucleare neutrofile) cel mai numeros tip de leucocite, joaca un rol
major in apararea antiinfectioasa primara a organismului prin fagocitarea si digestia microorganismelor,
iar activarea lor necorespunzatoare poate duce la lezarea tesuturilor normale ale organismului prin
eliberarea de enzime si agenti piogeni. In momentul aparitiei infectiei sunt produsi agenti chemotactici
care determina migrarea neutrofilelor la locul infectiei si activarea functiilor defensive ale acestora, cu
fagocitarea agentului respectiv, urmata de eliberarea granulelor in vezicula de fagocitoza si distrugerea
agentului infectios. Acest efect este adesea asociat cu cresterea productiei si eliberarii neutrofilelor din
maduva osoasa.
Granulopoieza are loc la nivelul maduvei osoase, considerandu-se ca granulocitele neutrofile, eozinofile
si bazofile urmeaza acelasi model de proliferare, diferentiere, maturare si eliberare in sange. Mieloblastii,
promielocitele si mielocitele reprezinta compartimentul mitotic, celulele fiind capabile de replicare, iar
metamielocitele, neutrofilele nesegmentate si neutrofilele segmentate reprezinta compartimentul
postmitotic/de diferentiere. In afara maduvei osoase, granulocitele neutrofile se gasesc in tesuturi,
circulante la nivelul vaselor de sange si marginate care adera la endoteliul vascular. Cresterea
neutrofilelor circulante se datoreaza fie eliberarii din maduva osoasa, fie mobilizarii neutrofilelor
marginate. In cazul unei stimulari puternice metamielocitele si mielocitele pot ajunge in sangele
periferic18.
Valori de referinta: la adult = 2000-8000/L sau 2-8109/L; 45-80% din leucocite;
la copii valori mai mici in functie de varsta9 (vezi anexa 7.1.1).
Semnificatie clinica
1. Neutrofilia: >8000/L sau 8109/L:

Pseudoneutrofilia (cresterea numarului de neutrofile circulante pe seama neutrofilelor marginate):

efort fizic intens, stres (plansul la copii), travaliu, menstruatie.
Infectii bacteriene acute localizate si generalizate: neutrofilie pana la 15000-20000/L, foarte rar
chiar pana la 50000/L; pot aparea granulatii toxice si devierea la stanga a formulei leucocitare,
cu cresterea procentului de neutrofile nesegmentate (normal 1-4% din neutrofile), iar in cazul
unui stimul puternic cu eliberarea de precursori medulari (metamielocite, mielocite). In infectii
foarte severe poate aparea deviere la stanga degenerativa cu cresterea formelor imature fara
leucocitoza (prognostic nefavorabil) sau reactie leucemoida (leucocite >25000/L, devierea
formulei leucocitare, uneori pana la mieloblast).

Infectii virale, fungice si parazitare: de obicei, neutrofilia este usoara si este prezenta doar in faza
initiala.

Sepsis neonatal.

Boli inflamatorii cronice: vasculite, artrita reumatoida, bronsita, colita, dermatita, pielonefrita,
pancreatita.

Boli metabolice: coma diabetica, coma uremica, coma hepatica, atacul acut de guta, eclampsia,
tireotoxicoza.

Necroza tisulara: arsuri, infarct miocardic.

Toxice si medicamente: corticosteroizi, plumb, mercur, monoxid de carbon, digitala, veninuri.

Hemoragia acuta (neutrofilie pana la 25000/L in a 3a-a 5a zi), proceduri chirurgicale majore,
anemia hemolitica, postsplenectomie.

Tumori maligne, in special carcinoame (gastrointestinal, pulmonar): neutrofilia apare ca urmare a

reactiei inflamatorii, necrozei tumorale, producerii de factori de crestere granulopoietici de catre
tumora.

Boli mieloproliferative cronice (leucemia mieloida cronica, policitemia vera, trombocitemia

esentiala, metaplazia mieloida cu mielofibroza) 4,6;8;18;19.

2. Neutropenia: se clasifica in usoara (1000-1500/L), moderata (500-1000/L) si severa (<500/L);

agranulocitoza reprezinta o forma severa de neutropenie cu absenta totala a neutrofilelor circulante.
Neutropenia severa se asociaza cu risc crescut de infectii cu localizare orala (ulcere, periodontita),
cutaneo-mucoasa (piele, perirectal, genital), iar in neutropenia prelungita infectii sistemice (pulmonare,
gastrointestinale, hematogene). Cauze de neutropenie:
A. Pseudoneutropenia: efectuarea hemogramei dupa un timp indelungat de la recoltare, prezenta
paraproteinemiei care produce aglutinarea neutrofilelor, marginarea neutrofilelor.
B. Neutropenia dobandita:

Infectii bacteriene severe, septicemie in special cu bacterii Gram negative; infectii virale:
neutropenia survine in primele 1-2 zile si persista 3-7 zile, de obicei fara semnificatie clinica;
neutropenie prelungita poate aparea in infectii cu virusul hepatitic B, virusul Epstein-Barr, HIV;
infectii cu protozoare (malarie), fungi, rickettsii.
Substante chimice, toxice si medicamente:
o

Neutropenie indusa imun: aminopirina, penicilina, antitiroidiene, aur, quinidina.

Inhibitia granulopoiezei dependenta de doza: antibiotice -lactamice, carbamazepina,

acid valproic.

Lezarea directa a micromediului medular sau a precursorilor mieloizi de catre

medicament sau metabolitii acestuia.

Medicamente care pot produce neutropenie:

Metale grele: aur, arseniu, mercur.

Analgezice si antiinflamatorii: aminopirina, fenilbutazona, indometacin, ibuprofen, acid

acetilsalicilic, barbiturice, mesalazina, quinina.

Antipsihotice si antidepresive: fenotiazine, imipramin, desipramin, diazepam,

clordiazepoxid, meprobamat, haloperidol.

Anticonvulsivante: acid valproic, fenitoin, etosuximid, carbamazepin, lamotrigin.

Antitiroidiene: tiouracil, propiltiouracil, metimazol, carbimazol, perclorat de potasiu,

tiocianat.

Medicamente cardiovasculare: procainamida, captopril, propranolol, hidralazina,

metildopa, diazoxid, nifedipin, propafenona, ticlopidina, enalapril, amiodarona,
quinidina.

Antihistaminice: cimetidina, ranitidina, famotidina.

Antimicrobiene: peniciline, cefalosporine, vancomicina, cloramfenicol, gentamicina,

clindamicina, doxiciclina, flucitozina, nitrofurantoin, griseofulvin, metronidazol,
rifampicina, izoniazida, streptomicina, mebendazol, pirimetamina, levamisol,
sulfonamide, etambutol, ciprofloxacin, trimetoprim, imipenem.

Antimalarice: clorochin, hidroxiclorochin, quinacrin, dapsona.

Antivirale: zidovudina, aciclovir, ganciclovir, terbinafin.

Antidiabetice: clorpropamid, tolbutamid.

Diuretice: acid etacrinic, acetazolamida, tiazide, spironolactona.

Diverse: alopurinol, colchicina, bezafibrat, tamoxifen, penicilamina, acid retinoic,

metoclopramid, Rauwolfia, etanol, imunoglobuline intravenoase, omeprazol, levodopa.

Neutropenia nutritionala: casexie, stari debilitante, anorexie nervoasa, deficit de vitamina B12 si
folat, deficit de cupru.

Neutropenia imuna (prezenta de anticorpi anti-neutrofile):

neutropenia autoimuna primara (80% din cazuri apar la copii <1an; neutropenia autoimuna
cronica idiopatica) sau secundara (lupus eritematos sistemic, granulomatoza Wegener, artrita
reumatoida, hepatita cronica, limfocitoza T-, transplant medular, transfuzii);

neutropenia isoimuna neonatala.

Sindromul Felty: artrita reumatoida, splenomegalie si neutropenie.

Neutropenia asociata cu activarea complementului: expunerea sangelui la membrane artificiale

(dializa, afereza, by-pass cardiopulmonar), anafilaxie. Are loc agregarea si aderarea neutrofilelor
la endoteliul vascular, in special pulmonar.

Hipersplenism.

Chimioterapia in cancer, tratamentul cu metotrexat in artrita reumatoida.

Radiatii ionizante.

Boli hematopoietice: leucemia (aleucemica), anemia aplastica.

C. Neutropenia congenitala si cronica:

Neutropenia congenitala severa (sindromul Kostmann).

Neutropenia ciclica (oscilatii periodice ale numarului de neutrofile de la neutropenie severa
<200/L la niveluri aproape normale): ereditara sau dobandita.

Neutropenia benigna cronica: familiala si nonfamiliala.

Neutropenia idiopatica cronica severa.

Neutropenia asociata cu defecte imune congenitale: agamaglobulinemia X-linkata, sindromul de

hiper-IgM, dis-gamaglobulinemia tip I, deficienta de IgA, hipo-gamaglobulinemia familiala.

Disgeneza reticulara (neutropenie severa, limfopenie, agamaglobulinemie si absenta imunitatii

mediate celular).

Neutropenia asociata cu anomalii fenotipice: sindromul Shwachman, hipoplazia cartilaj-par,

diskeratoza congenitala, sindromul Barth, sindromul Chdiak-Higashi.

Mielokathexis.

Sindromul leucocitelor lenese.

Boli metabolice: glicogenoza tip Ib, metilmalonic acidemia 1.

Interferente vezi variatii fiziologice ale leucocitelor, pseudoneutrofilia si pseudoneutropenia.

Valori critice numar de neutrofile <200/L sau agranulocitoza risc de infectii sistemice fatale.
Limfocitele reprezinta o populatie celulara heterogena care difera in functie de origine, durata de viata,
localizare la nivelul organelor limfoide si functie. Desi unele caracteristici morfologice ca: marimea,
granularitatea, raportul nucleo-citoplasmatic diferentiaza populatiile limfocitare una de cealalta, ele nu
ofera indicii privind tipul si functia lor. Majoritatea limfocitelor din sange sunt mici, desi sunt comune si
forme mai mari, cum ar fi limfocitele mari granulare care contin granulatii azurofile in citoplasma.
65-80% din limfocite sunt celule T, 8-15% sunt celule B, iar ~10% sunt celule natural killer (NK)
(celulele NK sunt morfologic distincte, unele dintre acestea fiind identice cu limfocitele mari granulare).
Numai 2% din limfocite sunt prezente in sange. Limfopoieza are loc la nivelul organelor limfoide.
Organele limfoide primare sunt maduva osoasa si timusul, unde are loc diferentierea antigenindependenta a limfocitelor din precursorii imaturi (limfocitele B se matureaza in maduva, iar limfocitele
T in timus unde migreaza de la nivel medular). Dupa acest stadiu precoce de diferentiere, limfocitele
imunocompetente sunt eliberate si se localizeaza in arii specifice din organele limfoide secundare: splina,
ganglionii limfatici, placile Peyer de la nivelul intestinului si inelul Waldeyer, unde are loc stadiul final,
antigen-dependent al diferentierii limfocitare si distribuirea de celule efectoare complet diferentiate a
produsilor acestora spre alte zone ale organismului.

Plasmocitele reprezinta celule B complet diferentiate, cu citoplasma abundenta, intens bazofila, uneori
granulara si nucleu excentric, rotund-ovalar, cu cromatina densa cu aspect de spite de roata.
Plasmocitele nu sunt prezente in mod normal in sange. Frecvent sunt intalnite celule intermediare
(limfoplasmocite), ca in infectiile virale, inclusiv mononucleoza infectioasa sau in bolile imunologice cu
hipergamaglobulinemie.
Celulele B controleaza raspunsul imun umoral mediat de anticorpi specifici antigenului ofensator.
Celulele B cu memorie au durata lunga de viata si nu produc anticorpi pana in momentul restimularii
antigenice, cand raspund la doze mult mai mici de antigen, prolifereaza clonal si produc o cantitate de
anticorpi de 7-10 ori mai mare decat celule B neexperimentate antigenic.
Celulele T sunt implicate in raspunsul imun mediat celular si includ celulele T helper CD4 +, celulele T
supresor CD8+ si celulele T citotoxice6;15;19.
Valori de referinta adult: 1000-4000/L sau 1-4109/L; 20-55% din leucocite;
la copii valori mai mari in functie de varsta 9 (vezi anexa7.1.1).
Semnificatie clinica
1. Limfocitoza: >4000/L:
A. Cauze benigne:

Infectii virale:
Limfocitoza infectioasa (apare in special la copii).

Mononucleoza infectioasa: produsa de virusul Epstein-Barr, afecteaza in special adolescentii si

adultii tineri, produce un tablou hematologic caracteristic cu limfo-monocitoza si prezenta pe
frotiul de sange de limfocite atipice, activate (celulele Downey).

Alte infecti virale: infectii virale ale tractului respirator superior, infectii cu citomegalovirus,
rujeola, oreion, varicela, hepatita acuta virala, infectie acuta cu HIV.

Alte infectii: infectii cronice (tuberculoza, sifilis), tuse convulsiva, toxoplasmoza, febra tifoida,
bruceloza.

Numarul de limfocite poate depasi 15000/L in limfocitoza infectioasa, mononucleoza

infectioasa, tusea convulsiva.

Boala Crohn, colita ulcerativa.

Boala Addison.

Boala serului, hipersensibitate medicamentoasa.

Vasculite.

Limfocitoza policlonala persistenta (conditie benigna rara, care afecteaza tipic femei fumatoare
de varsta mijlocie, cu tendinta familiala, cu prezenta de limfocite binucleate cu citoplasma
abundenta).

Sindromul de splenomegalie hiperreactiva din malarie.

B. Cauze maligne:

Cu celula B: leucemia limfocitara cronica, leucemia prolimfocitara cu celula B, leucemia cu

celule paroase, faza leucemica din limfoamele nonhodgkin, macroglobulinemia Waldenstrm.
Cu celula T: leucemia prolimfocitara cu celula T, leucemia/limfomul cu celula T al adultului,
sindromul Szary, leucemia cu limfocite mari granulare.

2. Limfopenie: <1000/L:

Imunodeficiente congenitale: sindroame de imunodeficienta combinata.

Infectia HIV (scaderea selectiva a celulelor CD4 +).

Chimioterapia (in special analogii nucleozidici: fludarabina, cladribina produc scaderea marcata
a celulelor CD4+, care poate persista ani de zile), radioterapia, medicatia imunosupresoare.

Lupus eritematos sistemic (sunt prezenti anticorpi anti-limfocitari care produc liza complement
mediata a limfocitelor); boala mixta de tesut conjuctiv; dermatomiozita.

Tuberculoza avansata (miliara): scaderea marcata a celulelor CD4 +.

Virusul gripal (limfopenia apare tipic dupa rezolvarea infectiei).

Boala Hodgkin si alte malignitati.

Anemia aplastica.

Administrarea de ACTH/corticosteroizi; tumori hipofizare secretoare de ACTH; boala Cushing.

Pierderi crescute la nivelul tractului intestinal prin obstructia drenajului limfatic: tumori, boala
Whipple, limfangiectazie intestinala; boli inflamatorii intestinale.

Uremia.

Diverse: sarcoidoza, insuficienta cardiaca congestiva, boli debilitante severe, muscaturi de sarpe,
arsuri, anestezie, proceduri chirurgicale, by-pass cardiopulmonar.

3. Plasmocitele: nu sunt prezente in mod normal in sange; sunt crescute in:

Mielom multiplu, leucemia cu plasmocite.

Cancer: ficat, san, prostata.

Ciroza.

Artrita reumatoida, lupusul eritematos sistemic.

Boala serului.

Unele infectii bacteriene, virale, parazitare 4;6;8;15;19.

Interferente vezi variatii fiziologice ale leucocitelor; efortul fizic, stresul, menstruatia pot produce
limfocitoza.
Interferente medicamentoase6:

Cresc limfocitele: acid aminosalicilic, cefaclor, ceftazidim, clorambucil, clorpropamid,

dexametazona, gabapentin, G-CSF, griseofulvin, haloperidol, levodopa, narcotice, ofloxacin,
propiltiouracil, quazepam, spironolactona, triazolam, acid valproic.
Scad limfocitele: alprazolam, asparaginaza, benzodiazepine, ceftriaxon, clorambucil,
ciclosporina, dexametazona, eprosartan, fludarabina, acid folic, furosemid, hidrocortizon,
ibuprofen, irinotecan, levofloxacin, litiu, mecloretamina, mirtazepina, muromonab-CD3,
nelfinavir, ofloxacin, olsalazina, pamidronat, pentostatin, fenitoin, quazepam, terbinafina,
tiamina, trastuzumab, triazolam.

Valori critice numar de limfocite <500/L creste riscul de infectii, in special virale 6.
Numar de celule CD4+ sever scazut este cel mai bun indicator unic de infectii oportuniste 18.
Monocitele sunt cele mai mari celule din sange; fac parte din sistemul fagocitic
mononuclear/reticuloendotelial compus din monocite, macrofage si precursorii lor medulari. Monocitele
sunt eliberate in sange si, dupa un scurt timp in circulatie, migreaza in diferite tesuturi, intamplator sau
specific, ca raspuns la diferiti factori chemotactici. In tesuturi, ca raspuns la diferiti stimuli solubili, ele se
diferentiaza in macrofage tisulare, cu calitati morfologice si functionale caracteristice, proces care a fost
denumit activare si care este reversibil (dezactivare). Celulele sistemului fagocitic mononuclear sunt
foarte primitive filogenetic, nici un animal neputand trai fara ele. Indeplinesc o varietate larga de functii
importante in organism, incluzand indepartarea particulelor straine si celulelor senescente, moarte sau
alterate, reglarea functiilor altor celule, procesarea si prezentarea de antigene in reactiile imune,
participarea in diferite reactii inflamatorii, distrugerea bacteriilor si celulelor tumorale. Monocitele si
macrofagele produc numerosi factori bioactivi: enzime, factori ai complementului, factori de coagulare,
specii reactive de oxigen si azot, factori angiogenetici, proteine de legare (transferina, transcobalamina II,
fibronectina, apolipoproteina E), lipide bioactive (derivati ai acidului arahidonic), factori chemotactici,
citokine si factori de crestere (IFN si , IL 1,3,6,8,10,12, FGF, PDGF, TNF, M-CSF) 1;6;16.
Valori de referinta 0-1000/L sau 0-1109/L; 0-15% din leucocite9.
Semnificatie clinica
1. Monocitoza: >1000/L:

Cele mai frecvente cauze sunt infectiile bacteriene, tuberculoza, endocardita bacteriana subacuta,
sifilisul, bruceloza.
Leucemia mielomonocitara cronica, leucemia monoblastica acuta, boli mieloproliferative cronice.

Carcinoame: stomac, san, ovar.

Boala Hodgkin, limfoame.

Recuperarea dupa neutropenie, chimioterapie, transplant medular (semn favorabil).

Tezaurismoze (boala Gaucher).

Boli parazitare (malarie, Kala-azar, tripanosomiaza), rickettsioze, infectii micotice.

Boli gastrointestinale: colita ulcerativa, enterita regionala, sprue, ciroza hepatica.

Boli de colagen, sarcoidoza.

Postchirurgical, postsplenectomie.

Reactii medicamentoase.

Intoxicatie cu tetracloretan.

Tratament cu factori de crestere granulo-monocitari.

2. Monocitopenie: <100/L (conditie extrem de rara):

Tratament cu prednison (tranzitoriu).

Leucemia cu celule paroase.

Infectii severe care determina si neutropenie.

Infectie HIV.

Anemie aplastica1;4;8;19.

Interferente vezi variatii fiziologice ale leucocitelor.

Interferente medicamentoase:
Cresc monocitele: alprazolam, ampicilina, carbenicilina, clorpromazina, griseofulvin, haloperidol,
lomefloxacin, metsuximid, penicilamina, piperacilina, prednison, propiltiouracil, quazepam.
Scad monocitele: alprazolam, triazolam6.
Eozinofilele (granulocitele eozinofile) au fost initial descrise pentru granulatiile lor intracitoplasmatice
caracteristice care manifesta afinitate crescuta pentru colorantii acizi, cum ar fi eozina, si care apar
colorate rosu-stralucitor in microscopia optica. Eozinofilele sunt celule mobile, cu originea in maduva
osoasa, urmand acelasi model de proliferare, diferentiere, maturare si eliberare in sange ca si granulocitele
neutrofile; nucleul lor este de obicei bilobat, dar sunt adesea observati si trei sau mai multi lobi.
La indivizii sanatosi se gasesc in numar mic in sange, dar devin predominante in sange si tesuturi in
asociere cu diferite boli alergice, parazitare sau boli maligne. Prezenta eozinofilelor in caile respiratorii si
mucoasa intestinala, numarul cat si starea lor de activare, a fost asociata atat cu maifestarile IgEdependente cat si IgE-independente ale bolilor alergice. Totusi, rolul imunologic si importanta
eozinofilului in patogeneza astmului nu sunt pe deplin clarificate. Eozinofilele contin cel putin cinci tipuri
diferite de granulatii intracitoplasmatice; granulatiile cristaloide contin cea mai mare parte a proteinelor
cationice cu incarcatura mare, incluzand proteina bazica majora, peroxidaza, proteina cationica
eozinofilica si neurotoxina derivata din eozinofil, implicate in alterarile tisulare observate in astm si alte
boli alergice. Eozinofilia indusa de alergeni sau paraziti este dependenta de celula T si este mediata de
citokine eliberate de limfocitele sensibilizate. Eozinofilul produce si stocheaza pana la 29 de mediatori
cunoscuti, citokine, chemokine si factori de crestere, importante in reactiile inflamatorii in care este

implicata aceasta celula (produsi ai acidului arahidonic, interleukine 1-6, 8, 9-13, 16, IFN, TNF, TGF,
TGF1, NGF, PDGF-B,SCF, GM-CSF, eotaxina, MIP-1, RANTES).
Valori de referinta: 0-700/L sau 0-0.7109/L (0-7% din leucocite); valori mai mici la copiii pana la 1 an
(vezi anexa 1).
Semnificatie clinica 4;6;8;9;18
1. Eozinofilia >700/L:

Boli alergice:
o Astmul bronsic: exista o corelatie intre hiperreactivitatea bronsica si gradul eozinofiliei;
biopsia bronsica identifica prezenta eozinofilelor in caile respiratorii; in astmul
intrinsec/nonatopic in care lipseste dependenta de un raspuns imun dependent de IgE,
exista o crestere similara a eozinofilelor in caile aeriene.
o

Dermatita atopica, urticaria, edemul angioneurotic, sensibilizarea la aspirina, alergii

medicamentoase (trimetoprim-sulfametoxazol, penicilina, tetraciclina, nitrofurantoin),
febra fanului.

Esofagita eozinofilica (posibil asociata cu alergie la alimente), gastroenterita eozinofilica,

proctocolita eozinofilica (asociata cu alergia la laptele de vaca, desi poate aparea si la
copii hraniti cu formule de soia sau alimentati la san).

Asocierea dintre infiltrate pulmonare si eozinofilie apare in:

o

Sindromul Lffler (infiltrat eozinofilic pulmonar tranzitoriu) se poate asocia cu

infestarea cu specii de Ascaris.

Angeita alergica si granulomatoasa (sindromul Churg-Strauss tablou astmatiform,

eozinofilie si vasculita sistemica).

Vasculita de hipersensibilizare.

Aspergiloza bronho-pulmonara alergica (se caracterizeaza printr-un tablou de astm, test

cutanat pozitiv la aspergilus si prezenta de anticorpi precipitanti anti-aspergilus).

Eozinofilia tropicala (infestare parazitara pulmonara: filariaza).

In plus, reactiile medicamentoase, sindromul hipereozinofilic si infestatiile parazitare se pot asocia cu

eozinofilie si infiltrate pulmonare.

Boli neoplazice:
o Sindromul hipereozinofilic idiopatic: rar, mai frecvent la barbati (B:F=9:1), eozinofilie
pana la 50000/L, diferentiat de leucemia eozinofilica prin absenta blastilor, determina
afectare organica multipla, alterare nervoasa centrala si deces de obicei prin disfunctie
cardiaca.
o

Leucemia eozinofilica.

Boala Hodgkin si limfoamele maligne.

Bolile mieloproliferative cronice.

Carcinomul bronsic (prin productie excesiva de IL5).

Boli gastrointestinale: boala Crohn, colita ulcerativa.

Infectia HIV: se poate datora infestatiilor parazitare intercurente, reactiei la trimetoprimsulfametoxazol utilizat pentru tratamentul infectiei cu Pneumocystis carinii.

Infestari parazitare in special helmintice (trichineloza, chist hidatic, schistosomiaza, fascioloza,

toxocaroza larva migrans viscerala, cisticercoza, scabie), in special in timpul fazei de migrare
tisulara.

Boli cutanate: pemfigus vulgaris, dermatita herpetiforma, eritem exsudativ multiform.

Boli infectioase (febra rosie), in convalescenta dupa alte infectii.

Eozinofilia familiala (rara).

Eozinofilie iatrogena: tratamentul bolilor maligne cu IL-2, administrarea de GM-CSF, rejetul

alogrefei.

Sindromul eozinofilie-mialgie: produs de ingestia de L-triptofan, potential fatal (polineuropatie

ascendenta Guillain-Barr-like).

Rinita eozinofilica nonalergica.

!Cele mai mari valori ale numarului de eozinofile (>1500/L) apar in sindromul hipereozinofilic
idiopatic, leucemia cu eozinofile, trichineloza si dermatita herpetiforma 6;18.
2. Eozinopenia se datoreaza in general unei productii crescute de steroizi, care acompaniaza majoritatea
conditiilor de stres si se asociaza cu:

Sindromul Cushing.
Medicamente: ACTH, corticosteroizi, epinefrina, tiroxina, prostaglandine.

Infectii acute.

Interferente 4;6;8: vezi variatii fiziologice ale leucocitelor.

1. Ritmul circadian: numarul de eozinofile este minim dimineata si creste de la pranz pana dupa miezul
noptii.
2. Conditiile de stres scad numarul de eozinofile.
3. Interferente medicamentoase:

Cresc eozinofilele: alopurinol, alprazolam, acid aminosalicilic, amoxicilina, amfotericina B,

ampicilina, aztreonam, benazepril, captopril, carbamazepin, carbenicilina, cefoperazon,
cefotaxim, ceftazidim, ceftriaxon, cefalexin, cloramfenicol, clorpromazina, ciprofloxacin,
clindamicina, clofibrat, clonazepam, danazol, dapsona, desipramina, diazoxid, diclofenac,
doxepin, doxorubicina, doxiciclina, enalapril, etosuximid, flucitozina, fluorouracil, flufenazina,

furazolidon, famciclovir, gemfibrozil, gentamicina, haloperidol, vaccin anti-hepatita A, ibuprofen,

imipenem, isoniazida, lamotrigin, lansoprazol, levodopa, acid mefenamic, mefenitoin,
metsuximid, metisergid, moxalactam, naproxen, nitrofurantoin, nizatidina, norfloxacina,
ofloxacina, penicilinamina, pentazocin, perfenazina, piperacilina, piroxicam, procarbazina,
propafenona, ramipril, ranitidina, rifampicina spironolactona, streptomicina, sulfametoxazol,
sulfasalazina, tetraciclina, tioridazina, ticarcilina, ticlopidina, tobramicina, triazolam,
trifluoperazina, trimipramina, trovafloxacin, acid valproic, zalcitabina 6.
Scad eozinofilele: amitriptilina, aspirina, captopril, clozapin, corticotropin, desipramina,
etosuximid, indometacin, nortriptilina, olsalazina, procainamida, rifampicina, sulfametoxazol,
triazolam6.

Bazofilele (granulocitele bazofile) si mastocitele sunt doua populatii de leucocite bazofile care prezinta
multe asemanari, dar si unele diferente. Ambele tipuri de celule contin granulatii intracitoplasmatice care
se coloreaza metacromatic cu coloranti bazici. De asemenea, ambele exprima pe suprafata lor o isoforma
tetramerica (2) a receptorului cu afinitate mare pentru IgE. Cand acest receptor cu afinitate mare este
legat de alergenul sensibilizant sau de anticorpii anti-IgE, atat bazofilele, cat si mastocitele sunt activate,
fiind indusa sinteza si secretia de mediatori. Prin aceste mecanisme bazofilele si mastocitele sunt factori
importanti in inflamatiile alergice si alte fenomene imune si inflamatorii.
Bazofilele sunt celule avand kinetica si istoria naturala a granulocitelor, care se matureaza in maduva,
circula in sange si retin anumite trasaturi ultrastructurale caracteristice dupa migrarea in tesuturi in timpul
proceselor inflamatorii si imunologice (hipersensibilitate cutanata bazofilica, astm). Nu exista evidente
convingatoare ca bazofilele se metamorfozeaza in mastocite dupa migrarea in tesuturi.
Mastocitele se matureaza in mod obisnuit in afara maduvei osoase sau circulatiei in general in tesutul
conjunctiv si cavitatile seroase. Exista anumite conditii in care numarul de progenitori mastocitari din
circulatie poate fi crescut.
Bazofilele si mastocitele difera semnificativ in ceea ce priveste fenotipul de suprafata, forma si structura
nucleului; bazofilele au in general mai putine granule si o morfologie mai omogena decat mastocitele.
Exista, de asemenea, diferente in ceea ce priveste mediatorii stocati si cei nou sintetizati dupa activare.
Ambele celule contin histamina, PAF si metaboliti ai acidului arahidonic, considerate importante in
patogeneza bolilor inflamatorii, cum ar fi astmul. O distinctie majora consta in proteinazele care sunt
continute in cantitate abundenta in mastocite. Ambele celule produc citokine, spre exemplu bazofilele
produc cantitati mari de IL-4 si IL-13, in timp ce repertoriul mastocitelor include un spectru larg de
citokine, asociate cu fenotipurile Th1 si Th2 (cum ar fi TNF).
De asemenea, rolul bazofilelor si mastocitelor in inflamatiile alergice difera in functie de stimulii care
activeaza fiecare celula. Cateva populatii mastocitare raspund la unele neuropeptide, iar asocierea
anatomica stransa dintre mastocite si nervi constituie evidenta componentei neurogenice-dependente de
mastocite a reactiilor alergice.
Degranularea anafilactica survine dupa stimularea receptorului pentru IgE sau prin alti stimuli cum ar fi
componente ale complementului. Degranularea anafilactica poate fi extensiva implicand majoritatea
granulelor. Dar in numeroase reactii inflamatorii in care apare infiltrare mastocitara si bazofilica, cum ar
fi hipersensibilitatea cutanata intarziata, poate aparea o degranulare si secretie de mediatori mult mai
putin exploziva (piecemeal degranulation). Dupa degranulare, celule sunt capabile sa se refaca si sa
functioneze din nou2.
Valori de referinta bazofile = 0-200/L sau 0-0.2109/L (0-2% din leucocite)9.

Semnificatie clinica
1. Bazofilia: >200/L:

Numarul de bazofile si precursori mastocitari este crescut in boli alergice: rinita alergica, polipoza
nazala, sinuzita cronica, astm, dermatita atopica, alergii medicamentoase.
In leucemia megakarioblastica din sindromul Down (trisomia 21) exista diferentiere bazofilica
(care poate include mastocitele) din progenitorii leucemici.

Leucemia mieloida cronica si alte sindroame mieloproliferative cronice (policitemia vera,

metaplazia mieloida cu mielofibroza). Nivelul bazofiliei are valoare prognostica, iar criza
bazofilica anunta faza blastica terminala din leucemia mieloida cronica. Hiperhistaminemia din
leucemia mieloida cronica si celelalte sindroame mieloproliferative se coreleaza cu numarul si
turn-overul bazofilelor (si posibil si al mastocitelor).

Mastocitoza sistemica, urticaria pigmentosa (o forma pediatrica de proliferare mastocitara

limitata, cu localizare cutanata) numar crescut de bazofile si precursori mastocitari in sange.

Leucemie bazofilica.

Boala Hodgkin.

Anemie hemolitica cronica, postsplenectomie.

Postradiatii ionizante.

Infectii: tuberculoza, varicela, gripa.

Injectarea de particule straine.

Hipotiroidism.

2. Bazopenia: <20/L:

Infectii in faza acuta.

Reactii de stres (sarcina, infarct miocardic).

Dupa tratament prelungit cu steroizi, chimioterapie, iradiere.

Absenta ereditara a bazofilelor.

Febra reumatica acuta la copii.

Hipertiroidism.

3. Prezenta de precursori mastocitari in sange:

Urticarie, astm.
Soc anafilactic.

Mastocitoza sistemica, urticaria pigmentosa, leucemia cu mastocite.

Macroglobulinemie, limfoame cu invazie medulara.

Insuficienta corticosuprarenaliana

Boli hepatice si renale cronice.

Osteoporoza 4;6;8;19.

Interferente medicamentoase:

Cresteri ale bazofilelor: desipramina, paroxetin, tretinoin, triazolam.

Scaderi ale bazofilelor: procainamida, tiopental6.

Limfocite Monocite Eozinofile

%
%
%

Nr. neutrofile

Nr.
Nr.
Hb
Ht VEM HEM CHEM
Vrst eritrocite
leucocite- Total
(g/dL) (%) (fL) (pg) (g/dL)
Nesegm.% Segm.% cite
(x106/L)
(x103/L) %
#
<1
luna

3.9-5.9

1 luna 3.3-5.3

2-3
luni

4-5
luni

6-8
luni

9-11
luni

1 an

3.3-5.3

3.5-5.1

3.9-5.5

4.0-5.3

4.1-5.3

13.4- 41- 8519.8 65 120

10.7- 33- 8517.1 55 110

9.413.0

28- 8442 106

30-37 28-35 5.0-20.0

29-36 28-35 5.0-20.0

27-34 28-35 6.0-17.5

10.3- 3276-97 25-32 29-37 6.0-17.5

14.1 44

11.4- 3370-89 25-30 32-37 6.0-17.5

14.0 41

11.4- 3370-89 25-30 32-37 6.0-17.5

14.0 41

11.3- 32- 70-89 22-30 32-38 6.0-17.5

cite

file

20-40 0-5

20-35

35-65

0-15

0-5

1.00-0.5
9.5

1.0-9.0 2.0-17.0

0-1.7

0-0.85

20-40 0-5

20-35

0-10

0-5

1.00-0.5
9.5

1.0-9.0 2.0-17.0

0-1.0

0-0.85

15-50 0-10

15-40

0-10

0-5

1.00-1.0
8.5

1.0-7.5 4.0-13.5

0-1.0

0-0.7

15-50 0-10

15-40

0-10

0-5

1.00-1.0
8.5

1.0-7.5 4.0-13.5

0-1.0

0-0.7

15-50 0-10

15-40

0-10

0-5

1.00-1.0
8.5

1.5-7.5 4.0-13.5

0-1.0

0-0.7

15-50 0-10

15-40

0-10

0-5

1.00-1.0
8.5

1.5-7.5 4.0-10.5

0-1.0

0-0.7

20-65 0-10

20-55

0-10

0-5

40-70

40-70

40-70

40-70

40-65

40-65

14.1

40
1.50-1.0
8.5

1.5-7.5 4.0-10.5

0-1.0

0-0.7

30-75 0-10

30-65

0-10

0-7

1.50-1.0
8.5

1.5-7.5 3.0-9.5

0-1.0

0-0.7

30-75 0-10

30-65

0-10

0-7

1.50-1.0
8.5

1.5-7.5 2.0-8.0

0-1.0

0-0.7

30-75 0-10

30-65

0-10

0-7

1.50-1.0
8.0

1.5-7.0 1.5-7.0

0-1.0

0-0.7

35-75 0-10

35-65

0-15

0-7

1.80-1.0
8.0

1.8-7.0 1.5-6.5

0-1.0

0-0.7

12.0- 3577-94 26-32 32-37 4.5-13.5

16.0 45

40-75 0-10

40-65

0-15

0-7

11.5- 3476-95 26-32 32-36

15.0 44

1.80-1.0
8.0

1.8-7.0 1.5-6.5

0-1.0

0-0.7

11.7- 3779-95 27-32 32-36 4.5-13.0

16.6 48

40-75 0-10

40-65

0-15

0-7

11.7- 3478-98 26-34 32-36

15.3 44

1.80-1.0
8.0

1.8-7.0 1.5-6.5

0-1.0

0-0.7

13.2- 3980-99 27-34 32-37 4.0-10.0

17.3 49

45-80 0-4

45-76

0-15

0-7

F 3.8-5.1

11.7- 35- 8115.5 45 100

27-34 32-36

2.00-0.4
8.0

2.0-7.6 1.0-4.0

0.3-1.0

0.05-0.7

4564 B 4.2-5.6
ani

13.1- 39- 8117.2 50 101

27-35 32-36 4.0-10.0

45-80 0-4

45-76

0-15

0-7

F 3.8-5.3

11.7- 35- 8116.0 47 101

27-34 31-36

2.00-0.4
8.0

2.0-7.6 1.0-4.0

0.3-1.0

0.05-0.7

6574 B 3.8-5.8
ani

12.6- 37- 8117.4 51 103

27-34 31-36 4.0-10.0

45-80 0-4

45-76

0-15

0-7

F 3.8-5.2

11.7- 35- 81-

27-35 32-36

2.0- 0-0.4

2.0-7.6 1.0-4.0

0.3-1.0

0.05-0.7

2-3 ani 3.7-4.9

4-5 ani 3.7-4.9

6-8 ani 3.8-4.9

9-11
ani

3.9-5.1

1214 B 4.1-5.2
ani
F 3.8-5.0
1517 B 4.2-5.6
ani
F 3.9-5.1
1844 B 4.3-5.7
ani

11.0- 3273-89 25-31 32-37 6.0-17.0

14.0 42

11.0- 3273-89 25-31 32-37 5.5-15.5

14.0 42

11.5- 3375-89 25-31 32-37 5.0-14.5

14.5 41

12.0- 3476-90 26-32 32-37 4.5-13.5

15.0 43

30-55

25-55

20-55

20-55

20-55

20-55

20-55

20-55

20-55

16.1

47 102

8.0