Daca ma intrebi ce am citit de Garabet Ibraileanu, am sa iti raspund automat ca Adela.

Totusi, Ibraileanu a fost critic literar, insa putini il cunosc prin prisma acestei activitati. Tind sa
cred chiar ca acesta a scapat de o anonimitate nedreapta datorita singurului lui roman.
Pe scurt, subiectul cartii este reprezentat de iubirea dintre o femeie tanara si un barbat ajuns la
maturitate, cei doi fiind despartiti de o distanta de 20 de ani.
Emil Codrescu o cunoaste pe Adela atunci cand aceasta era doar o fetita. Iubirea parentala
manifestata fata de o copila care ii declara ingenuu: Te iubec! se transforma intr-o iubire
pasionala atunci cand barbatul de 40 de ani isi da seama ca micuta Adela a devenit femeie in
toata firea. Barbatul ajuns la maturitate nu preconizase un posibil sentiment de atractie fata de
noua Adela.
Iubirea nu se concretizeaza, nu apare nici macar un sarut, si totusi stii ca este vorba despre
dragoste intre cei doi protagonisti. Emil este complexat de varsta inaintata, se teme de o
nepotrivire pe termen lung si nu este intotdeauna sigur de reciprocitatea sentimentelor. In plus,
spera ca iubirea lui pentru Adela sa nu reprezinte decat o scantaie de moment.
In ceea ce o priveste pe Adela, aceasta trece prin experienta unui divort, iar sentimentele ei
fata de Codrescu nu sunt dintre cele mai clare si sigure. De fapt, intregul roman este construit
pe baza unei framantari interioare perpetue, pe sentimente innabusite si pe o iubire traita
intens mai mult la nivel intrinsec.
Tanara nu poate lua nici un fel de initiativa atat timp cat Emil este mult prea nesigur si
complexat de posibilele impedimente. In schimb, Adela sugereaza de multe ori o lipsa totala de
importanta a criteriului varstei, considerand ca fiecare va imbatrani la un moment dat. Iar daca
barbatul nu reuseste sa se simta din nou tanar pentru ea, Adela manifesta inca din adolescenta
o dorinta de a fi mai matura, pentru a-l ajunge din urma pe cel pe care il iubeste, dorinta
tradata de gestul de a-si pune faina in par pentru a parea si ea carunta.
Finalul ar dezamagi pe unii, insa mie mi se pare cea mai potrivita incheiere si, culmea, cea mai
realista, pentru o dragoste destul de greu de transpus in realitate. Plecarea Adelei pare rupta
din conceptia calinesciana din Enigma Otiliei: Orice femeie care iubeste un barbat fuge de el,
ca sa ramana in amintirea lui ca o aparitie luminoasa. Si probabil ca Adela asa a ramas in
amintirea lui Codrescu.
Romanul ar putea parea desuet pe fundalul unei literaturi moderne preponderent erotice.
Practic, o carte despre dragoste nu prea scapa fara o scena de sex. Fara, probabil ca ar parea
neverosimila. Totusi, Adela ar putea reprezenta un adevarat model in domeniul romanelor de
dragoste, scriitura capatand senzualitate si prin subtilizarea iubirii. Sau poate mai ales in acest
mod.