Ingrijiri, tehnici, tratamente la copil nursing

NURSING PEDIATRIE - lucrari practice

Ingrijiri, tehnici, tratamente la copil - nursing

Introducere
Ingrijirea copilului este un proces complex care necesita participarea familiei la
acordarea sprijinului medical, respectarea particularitatilor de varsta ale copilului, cunoasterea
de catre personalul medical a temperamentului copilului, a situatiei familiale ale acestuia, a
situatiei religioase, a cadrului legal pe care se sprijina actul medical.
Asistenta medicala trebuie sa castige increderea familiei si in primul rand al copilului
pentru a avea o buna colaborare in realizarea ingrijirilor. Ea va explica familiei si copilului in
termeni obisnuiti interventia ce urmeaza a fi facuta explicandu-le avantajele tratamentului
pentru ameliorarea sanatatii copilului si starea lui de bine.
In acest capitol am inclus notiuni referitoare la ingrijirea copilului pornind cu legislatia
actului medical si continuand cu pregatirea psihologica a copilului pentru interventie,
pregatirea copilului in functie de varsta si particularitatile lor anatomo-fiziologice, in functie
de temperament.
Asistenta medicala trebuie sa aiba cunostinte vaste privind modalitatile de evaluare a
micului pacient, de efectuare a interventiilor, cunostinte privind promovarea sanatatii
copilului si prevenirea imbolnavirilor.

1. Obtinerea acordului
Concepte generale referitoare la procedurile
pediatrice
a. acordul in cunostinta de cauza

Acordul in cunostinta de cauza se refera la necesitatea etica si legala ca pacientii sa

inteleaga in totalitate tratamentele propuse, ca si riscurile pe care le presupun. De asemenea,
pacientii trebuie informati asupra avantajelor tratamentului propus, asupra unor tratamente
alternative si asupra riscurilor. Pentru a obtine acordul, trebuie indeplinite trei conditii
(Hogue, 1988):

Persoana trebuie sa fie apta pentru a-si da acordul; trebuie sa fie majora
(adica la varsta cand un copil devine adult) si apta (adica sa aiba
capacitatea mintala de a face o alegere si de a suporta consecintele).

Persoana trebuie sa primeasca toate informatiile necesare pentru a lua o

hotarare.

Persoana trebuie sa actioneze voluntar atunci cand isi exercita libertatea de a

alege, fara nici o constrangere, ca forta, frauda, inselaciunea, presiunea.

Multe legislaturi au adoptat legi referitoare la acordul in cunostinta de cauza (tabel

1). Personalul trebuie sa inteleaga ce se impune in practica lor si sa revizuiasca legile din
fiecare jurisdictie in care activeaza. Totusi, exista cateva principii generale legate de acord
care se aplica in toate statele. Discutia ce urmeaza abordeaza termeni generali si nu reprezinta
un sfat legal. Desi doctorul are responsabilitatea de a informa pacientii sau parintii asupra
riscurilor, avantajelor si alternativelor, asistentele medicale (AM) sunt cele care se ocupa de
semnaturile pacientilor pe formulare.
In cazul copiilor, apar probleme legate de persoana care va semna atunci cand
parintii nu sunt prezenti. In cazul adolescentilor, e importanta varsta majoratului, iar in cazul
minorilor retardati sau inapti mintal, e importanta calitatea de a fi apt. Prin urmare, AM
trebuie sa fie in tema cu acest subiect deosebit de important si de complex si sa fie la curent
cu aspectele legale ale muncii lor in comunitatea respectiva.
Tabel 1
Acordul in cunostinta de cauza si accesul parintilor la fisa medicala a copilului

Accesul la diferite informatii inainte de a da acordul include si accesul la fisa medicala? Din moment ce proc
da acordul are loc si pe parcursul tratamentului, au parintii acces la foaia de observatie?

Raspunsul la aceste intrebari difera in functie de legile statului respectiv. In unele state, parintii au dreptul d
copie a fisei medicale a copilului. In altele, nu exista legi in aceasta privinta. In aceste state, cel mai bun lu
parintii sa primeasca o copie in conditii rezonabile, adica intr-o perioada de timp rezonabila. In plus, special
sa evite restrictiile, cum ar fi accesul numai in prezenta unui clinician. Mai degraba ar trebui sa existe un spe
sa raspunda la orice intrebare pe care o pun parintii.

OBTINEREA ACORDULUI
Acordul unui parinte sau imputernicit legal este cerut de obicei in tratamentul
medical sau chirurgical al copiilor, inclusiv in proceduri de diagnosticare. Acordul trebuie
2

obtinut in cazul unor proceduri chirurgicale sau de diagnosticare, dar si in situatii anume care
nu sunt direct legate de tratamentul medical (tabel 2).
Tabel 2
PROCEDURI SI SITUATII
CE IMPUN ACORDUL IN CUNOSTINTA DE CAUZA
Operatii majore

Operatii minore taieturi, biopsie, extractie dentara, sutura unei rani (mai ales cu efect cosmetic), inlaturarea
fractura.
Teste de diagnosticare cu factor de risc bronhoscopie, biopsie, cateterizare
electroencefalograma, punctie lombara, ventriculografie, aspiratia maduvei oaselor.

cardiaca,

Tratamente medicale cu factor de risc transfuzii de sange, toracocenteza sau paracenteza, radioterapia, terap
Fotografierea in scopuri medicale, educationale sau publice.
Mutarea copiilor din centrele de ingrijire in ciuda recomandarilor medicale.

Examinari postmortem, cu exceptia deceselor inexplicabile, cum ar fi moartea unui bebelus, moarte
sinucidere.
Dezvaluirea de informatii medicale.
Consimtamantul pentru tratamentele propuse ar trebui obtinut de la copiii peste 7 ani
in perioada tratamentului, care trebuie informati asupra tratamentului propus sau al planului
de ingrijire si sa-si dea acordul sau sa colaboreze cu deciziile luate de persoana care si-a dat
deja consimtamantul. Prin includerea copilului in procesul de luare a deciziilor si acceptare a
lor, copiii sunt tratati cu respect. Consimtamantul trebuie obtinut si in cazul copiilor implicati
in programe de cercetare. Folosirea copiilor ca obiect de studiu este un subiect controversat,
iar nursele trebuie sa cunoasca normele si cerintele legale si etice inainte de a initia procesul
de cercetare.

Conditiile necesare pentru a-si da acordul

In majoritatea situatiilor, acordul este dat ori de un parinte ori de tutorele legal. Totusi,
apar probleme cand parintii nu au posibilitatea de a-si da acordul, cand copilul necesita
anumite tratamente, cand copilul e considerat emancipat sau cand parintii refuza sau ignora
tratamentul copilului minor. Sistemul judiciar poate interveni atunci cand atitudinea parintilor
si interesele copilului intra in conflict (Nix, 1991). Oricum, legile favorizeaza autoritatea
parintilor si trebuie prezentate probe clare si convingatoare inainte de interventia curtii de
justitie.
3

Mai apar probleme cand parintii sunt divortati. In general, atat parintii care detin
custodia, cat si ceilalti, au dreptul de a-si da acordul pentru copilul lor minor. Acordul uneia
dintre parti e suficient; nu e necesar acordul ambelor parti.
Acordul parintilor sau al tutorelui legal. Parintii sunt pe deplin responsabili de
ingrijirea si cresterea copiilor minori, inclusiv de controlul legal asupra lor. Astfel, cat timp
copiii sunt minori, parintii sau tutorele legal sunt cei care trebuie sa dea acordul inaintea
aplicarii unui tratament sau unei alte proceduri asupra copilului. Parintii au dreptul de a-si
retrage acordul ulterior.
Dovada acordului. Formularul semnat de parinte sau tutore este dovada faptului ca
acordul a fost dat; legal, nu este obligatoriu. O alta dovada este acordul verbal. Cand parintii
nu sunt in posibilitatea de a semna, ei isi pot da acordul prin telefon. La fel se procedeaza si
daca parintele nu poate semna din cauza unor leziuni. E indicat sa existe un martor la acordul
verbal. O alta nursa poate asista la semnarea formularului sau la convorbirea telefonica.
Ambele nurse inregistreaza acordul numele, adresa, gradul de rudenie al persoanei care a dat
acordul si semneaza.
Acordul copiilor maturi Legile statale difera in privinta varstei majoratului. Cu toate
diferentele, copiii devin adulti la varsta de 18 ani in majoritatea statelor. Adultii isi pot da
propriul acord. Totusi, unele state permit minorilor sa-si dea propriul acord pe baza doctrinei
minorilor maturi. Aceasta permite minorilor sa-si dea acordul chiar daca practic nu sunt adulti,
atata timp cat inteleg consecintele deciziei lor.
In multe state legile permit minorilor sa-si dea acordul in anumite tratamente, cum ar
fi:

Bolile cu transmisie sexuala

Contraceptia

Sarcina

Consumul de droguri si alcool

Nursele trebuie sa cunoasca legile din statele in care lucreaza pentru a sti cand au
minorii dreptul la propriul acord.
Un asa-numit minor emancipat este acela care legal nu are varsta majoratului, dar are
capacitatea legala a unui adult in situatiile prevazute de lege. Minorii devin emancipati in
urmatoarele situatii:

Sarcina

Casatorie

Absolvirea liceului

Viata independenta
4

Serviciul militar

In unele state minorii trebuie sa apara in fata tribunalului pentru a-si demonstra
statutul. Astfel de audieri au ca rezultat ordine ale curtii care folosesc nurselor ca dovada a
emanciparii si a capacitatii de a-si da acordul. In alte state, situatiile mentionate mai sus sunt
dovada emanciparii fara alte dovezi. Acordul in caz de avort este mai complex. Curtea
Suprema a S.U.A. a hotarat ca acordul parintilor sa nu fie necesar inainte de avort. Acest
aspect este inca neclar, iar legile privind avortul difera de la un stat la altul in SUA.
Tratamente fara acordul parintilor. Exceptiile apar cand copilul necesita tratament de
urgenta sau interventie chirurgicala, iar nici un parinte nu poate semna sau respinge acordul.
In absenta parintilor, persoana care ingrijeste copilul poate semna uneori. In caz de urgenta,
acordul nu e necesar; este presupus prin lege. Urgentele inseamna periclitarea vietii sau daune
permanente.
Refuzul de a da acordul apare atunci cand tratamentul contravine credintelor religioase
ale parintilor, cum ar fi in cazul transfuziilor de sange. Toate statele admit aceste exceptii si
dispun de proceduri care sa permita tratamentul daca viata sau sanatatea minorului sunt in
pericol sau daca amanarea tratamentului este un risc. Statul poate sa intervina in situatii care
pun in pericol sanatatea si bunastarea copilului si daca parintii aplica pedepse excesive
copiilor. In majoritatea comunitatilor, exista proceduri prin care custodia unui copil poate fi
trecuta guvernului sau unei agentii private daca abuzurile parintilor pot fi dovedite.
2. Etape de pregatire a interventiilor
Pregatirea procedurilor. Pregatirea psihologica.
Pregatirea copiilor pentru interventii diminueaza nelinistea acestora, asigura
cooperarea, le dezvolta capacitatile de cooperare si altele si le confera un sentiment de control
in experiente cu potential de stres. Metodele de pregatire pot fi formale, ca pregatirea in grup
pentru spitalizare. Majoritatea strategiilor de pregatire folosite de nurse sunt informale si pun
accent pe informatiile despre noua experienta si procedurile care pot cauza stres sau durere.
Desi s-au facut studii despre diferitele tipuri de pregatire (cu ajutorul papusilor, cartilor,
casetelor video, jocurilor), nici o metoda nu e mai eficienta decat alta. Totusi, in general,
copiii raspund mai bine jocului si cei mai mari, filmelor.
Copiii au fantezii sau idei eronate in lipsa de informatii. Amenintarile necunoscute
sau stresul imprevizibil sunt mai grave decat cele pe care le cunoaste, intelege si asteapta
(Mansson, Fredrikzon si Rosberg, 1992). Interventiile pregatitoare sunt mai eficiente `in
privinta tulburarilor de comportament reduc rata durerii si semnele de tulburari fiziologice
(bataile inimii, presiunea sangelui, saturatia de oxigen) (Broome si Lillis, 1989; Broome,
Lillis si Smith, 1989).
In tabelul cu indrumari pentru pregatirea copiilor sunt date cateva sugestii generale,
iar cele in functie de sunt prezentate in tabelul 4. Nursele trebuie sa ia in considerare
temperamentul copilului, strategiile de cooperare si experintele anterioare. Copiii foarte activi,
ca si cei care inteleg mai greu, pot avea nevoie de sedinte individuale, mai scurte pentru
copilul activ, dar mai lungi pentru cel timid (McLeod si McClowry, 1990). Copiii care
coopereaza bine necesita accentul pe abilitatile prezente, iar cei care nu prea coopereaza
necesita mai mult timp pentru strategii ca relaxarea, respiratia, numaratul, cantatul. Copiii cu
5

experiente anterioare in spital au inca nevoie de pregatire pentru interventii care se repeta sau
sunt noi, dar nursele trebuie sa afle ce stiu deja, sa corecteze neintelegerile, sa le dea noi
informatii, sa le dezvolte noi abilitati de cooperare. Mai ales in cazul unor proceduri
dureroase, cea mai buna pregatire este informarea asupra procedurilor si ajutorul pentru
utilizarea diferitelor metode, ca imaginatia sau relaxarea (Broome, 1990).
Tabel 3
INDRUMATOR
Pregatirea copiilor pentru diferite proceduri
Aflati toate detaliile despre procedura ce va urma sa fie aplicata.
Verificati nivelul de intelegere al parintilor si copilului.
Planificati oferirea informatiilor in functie de varsta copilului si nivelul de cunoastere al acestuia.
Includeti parintii, daca doresc, si mai ales daca se vor ocupa de ingrijirea copilului.

Explicati-le parintilor care este rolul lor in timpul interventiei, cum ar fi sa stea la capul copilului sau in ca
vedere si sa-I vorbeasca usor.
In timpul pregatirii, purtati discutii pe temele predate si asigurati feed-back-ul.
Folositi termeni concreti, nu abstracti, si suport vizual pentru a descrie procedura. De exemplu, desenati un
fata dintr-o linie si indicati partea corpului care va suferi interventia.
Subliniati nici o alta parte a corpului nu va fi afectata.

Daca acea parte a corpului are o anume functie, subliniati modificarea sau lipsa de implicare a acelei abi
scoaterea amigdalelor, copilul poate vorbi).

Folositi cuvinte pe masura nivelului de intelegere al copilului ( o regula de baza pentru numarul de cuvinte
plus 1).
Evitati cuvintele sau expresiile cu sens dublu.
Explicati toate cuvintele necunoscute ( ex. Anestezia e un somn special).

Subliniati aspectele senzoriale ale procedurii ce va simti, vedea, mirosi, atinge copilul, dar si ce poate fac
procedurii (ex. Stai intins, numara cu voce tare, fa semn cu mana, imbratiseaza o papusa).

Lasati copilul sa repete acele operatiuni care necesita cooperare (ex. Sa se intoarca, sa respire adanc, f
spirometru sau o masca).
Lasati la urma informatiile care pot produce nelininiste (ex. injectia).
6

Fiti sincer in privinta aspectelor neplacute ale interventiei, dar evitati sa provocati griji inutile. Cand spun
neplacut, subliniati ca senzatia e diferita de la om la om si intrebati copilul ce a simtit el insusi.

Subliniati cum se va finaliza interventia si ce urmeaza dupa (va merge acasa, se va intalni cu parintii)
avantajele (ex. Dupa ce ti se scot amigdalele, nu vei mai avea asa frecvent dureri in gat).
SUGESTII
Pregatiti un cos cu jucarii in apropierea zonei de tratament. Cosul ar trebui sa
contina: o bagheta magica, facuta dintr-un tub sigilat la capete, cu lichid in interior si confetti
de metal; o minge usoara; solutie pentru baloane de sapun; carti cu imagini tri-dimensionale;
echipament medical real; seringa, bandaje, alcool; markere; un carnet de notite; betigase.
Lasati copilul sa aleaga un obiect pentru a-i distrage atentia si a se relaxa. Dupa interventie,
lasati copilul sa aleaga un obiect cadou sau sa se joace cu echipamentul medical (Heiney,
1991).
Copiii sunt diferiti in dorinta lor de a cauta informatii; unii cer informatii despre
procedura, altii le evita. Parintii pot ajuta nursele referitor la cantitatea de informatii care ar fi
suficienta copilului, deoarece ei stiu cu ce fel de raspunsuri este multumit copilul. E important
sa intrebam copiii mai mari cat vor sa stie. Intrebari ca vrei sa stii totul despre noile
experiente sau doar datele de baza? sau cat vrei din explicatie doar ce vei simti sau tot ce
ti se va face? sunt folositoare pentru a evita supra sau sub-informarea. Desenele facute de
copii pot fi folositoare in determinarea nivelului de intelegere al copilului, a neintelegerilor si
a grijilor in privinta mutilarii, a imaginii corporale sau a pierderii controlului pe care copilul
nu le poate exprima (Abbot, 1990; OMalley si McNamara, 1993).
Momentul destinat pregatirii pentru o interventie difera in functie de varsta si de tipul
procedurii. Nu exista reguli stricte, dar, in general, cu cat copilul e mai mic, cu atat explicatia
trebuie sa fie mai aproape de interventie pentru a evita fanteziile si grijile. In cazul
interventiilor mai complexe, e nevoie de mai mult timp pentru asimilarea informatiilor, mai
ales la copiii mai mari. De exemplu, explicatia despre injectie poate fi data inainte de injectia
propriu-zisa la toate varstele, dar pregatirea pentru operatie poate incepe cu o zi inainte la
copiii mici si cu cateva zile inainte la cei mai mari.
Castigarea increderii si sprijinul. Nursa care a petrecut mai mult timp cu copilul si
are deja stabilita o relatie pozitiva va castiga mai usor cooperarea acestuia. Daca relatia e
bazata pe incredere, copilul o va percepe ca furnizoare de confort si placere, si nu ca pe o
persoana care aduce necazuri. Daca nursa nu cunoaste copilul, ar fi bine sa ii fie prezentata de
altcineva din personalul medical, in care copilul are incredere. Prima intrevedere cu copilul
pune copilul in centrul atentiei si apoi incep explicatiile despre interventie; interventia directa
trebuie evitata. Cand vorbeste cu copilul, nursa trebuie sa foloseasca regulile generale de
comunicare cu copiii.
Prezenta parintilor. Copiii au nevoie de sprijin in timpul interventiei, iar copiii mici
gasesc in parinti cel mai bun sprijin. Totusi, exista controverse in privinta rolului pe care
parintii il au in timpul interventiei, mai ales daca e vorba de disconfort . Nursele trebuie sa
decida daca prezenta parintilor e benefica. Trebuie luate in considerare dorinta parintilor de a
asista, observa sau de a astepta afara, ca si dorinta copilului de a sta un parinte cu el. Dorintele
7

copiilor trebuie este bine sa fie respectate (Rollins si Brantly, 1991). Parintii care vor sa
ramana trebuie sa primeasca informatii si explicatii adecvate, deoarece ei nu stiu ce sa faca,
unde sa stea si ce sa-i spuna copilului in timpul interventiei. Indicatii referitoare la locul unde
pot sta in camera ca sa aiba contact vizual cu copilul pot inlatura nelinistea. Cei care nu vor sa
ramana sunt sprijiniti in decizia lor si sa ramana pe aproape pentru a fi langa copil dupa
interventie. Ei trebuie sa stie ca cineva va fi langa copil sa il sprijine. Ideal ar fi ca aceasta
persoana sa ii anunte despre starea copilului.
Explicatiile. Copiii au nevoie de explicatii pentru orice ii implica. Inainte de
interventii, nursa ii explica copilului ce se va intampla si ce se asteapta de la el. Explicatia
trebuie sa fie scurta, simpla si potrivita nivelului sau de intelegere. Explicatiile lungi nu sunt
necesare si pot provoca neliniste la copiii mici, mai ales daca e vorba de ceva dureros. Daca le
explicam parintilor in prezenta copilului, nursa trebuie sa foloseasca un limbaj adecvat
copilului deoarece cuvintele noi pot fi interpretate gresit. Daca parintii necesita o pregatire
suplimentara, se face fara copil. Sedintele de instruire sunt fixate in momentul potrivit
invatarii (dupa o perioada de odihna).
Nu e nevoie de un echipament special pentru pregatirea copilului, ci doar la copiii mici
care nu au formata gandirea conceptuala, folosind obiecte pe langa explicatia verbala. Daca
copilul foloseste obiecte care vor fi folosite in cadrul interventiei se va diminua teama.
Obiecte in miniatura ale instrumentelor din spital pot fi folosite pentru a explica la ce sa se
astepte si sa treaca prin experiente noi si infricosatoare in siguranta. Pot fi de ajutor materiale
scrise si ilustrate.

Tabel 4
INDRUMARI

Pregatirea copiilor pentru proceduri bazate pe caracteristici de dezvoltare

LA BEBELUSI: SE DEZVOLTA SIMTUL INCREDERII SI Boala si spitalizarea pot fi percepute ca

GANDIREA SENSO-MOTORIE
Explicati de ce se face fiecare interventi
Atasamentul fata de parinti
intelege greu cum se face bine cu medic
la gust.
Implicati parintii daca copilul vrea asta.
Intrebati copilul ce crede despre o
anume.
Lasati parintii in campul vizual al copilului.
Daca parintii nu sunt disponibili, dati-I copilului un obiect familiar.

Explicati ca nici o interventie nu e o

pedeapsa.

Nelinistea in prejma strainilor

Animarea
Faceti acomodarea copilului treptat si fara amenintari.

Pastrati echipamentul departe de vedere

Reduceti numarul strainilor care intra in incapere in timpul
8

interventiei.

Teama de leziuni corporale, interventii s

Faza senzo-motorie e invatarii

Aratati spre un desen, o papusa sau u

cand se face interventia asupra copilului

In timpul interventiei, folositi masuri senzoriale (mangaiere, vorbit

incet, suzeta).

Explicati ca nici o alta parte a corpul

afectata.

Folositi analgezice (anestezic local) pentru a controla starea de

disconfort.
Folositi metode preferate de copil
posibil.
Mangaiati si imbratisati copilul dupa interventie; incurajati parintii
sa faca acelasi lucru.
Aplicati un bandaj adeziv pe locul intep
Controlul crescut al muschilor

Incurajati prezenta parintilor.

Asteptati-va la opunerea de rezistenta la copiii mai mari.

Nu uitati ca interventiile asupra organe

provoaca neliniste.

Asezati copilul corect.

Lasati copilul sa poarte lenjerie intima p

Tineti la departare obiectele daunatoare.
Explicati situatiile necunoscute,
zgomotele si luminile.

Amintirea experientelor trecute

Copiii mai mari pot asocia obiecte, locuri, sau persoane cu
experiente dureroase din trecut si vor plange la vederea lor.

Spiritul de initiativa

Luati de la vedere obiectele inspaimantatoare.

Implicati copilul in ingrijirea sa orican

(ex sa tina un instrument, sa scoata un p

Realizati procedurile dureroase intr-o alta camera, nu in pat.

Lasati copilul sa aleaga, dar evitati intar

Folositi metode preferate de copii oricand e posibil (temperatura Rugati copilul sa va ajute si sa cooperez
sa nu-l certati pentru lipsa de cooperare.
axilara sau timpanica, medicatia orala).
Imitarea gesturilor
Modelati comportamentul dorit (ex. Sa deschida gura)

LA COPILUL SCOLAR: SE D
SPIRITUL
HARNICIEI
SI
G
CONCRETA
Abilitati de vorbire crescute; interes in
de cunostinte

LA COPILUL MIC: SE DEZVOLTA

SIMTUL AUTONOMIEI SI CEL SENZO-

Explicati procedura in termeni stiintifici

MOTOR PENTRU GANDIREA

Explicati motivatia interventiei folosin

simple despre anatomie si fiziologie.

PREOPERATIONALA.

Explicati functia si modul de

echipamentului in termeni concreti.

Folositi aceleasi metode ca la bebelusi plus

Urmatoarele:

Lasati copilul sa foloseasca echipamen

9

Gandirea egocentrica
Explicati procedura in relatie cu ceea ce vede, aude, gusta, miroase
si simte copilul.
Subliniati acele aspecte care necesita cooperarea (ex. Sa stea
nemiscat).

o papusa sau o alta persoana ca mod

poate fi luata ca ceva prea copilaros
scolar).

Acordati timp intrebarilor si discutiilor d

dupa interventie.
Notiunea de timp imbunatatita

Spuneti-I ca e bine daca plange sau striga si gasiti alte metode de

exprimare verbala.

Planificati sedinte de instruire mai

minute).

Comportamentul negativ
Faceti pregatirea in avans.
Asteptati-va la opuneri de rezistenta la tratamente; copilul poate
incerca sa fuga.

Control de sine crescut

Fiti fermi, directi.

Castigati cooperarea copilului.

Ignorati excesele de furie.

Spuneti-I copilului la ce sa se astepte.

Folositi metode de distragere a atentiei.

Propuneti metode de stapanire (ex.

adanc, sa se relaxeze, sa numere).

Asezati copilul corect.

Harnicia

Animarea

Dati-I copilului sarcini usoare (ex. Sa ia

Tineti obiectele inspaimantatoare la departare (copiii cred ca

obiectele au viata si le pot face rau).
Abilitati de vorbire limitate

Implicati copilul in luarea de decizii (ex

interventiei, locul).

Stimulati participarea activa (ex. Sa

pansament, sa foloseasca echipamentul
un pachet).

Comunicati prin comportament.

Folositi termeni cunoscuti copilului.

Dezvoltarea relatiei cu copiii de aceea

Dati indicatii pe rand (ex. Stai jos, apoi tine-ma de mana).

Puteti pregati doi sau mai multi c

Folositi copii in miniatura ale echipamentului medical; lasati aceeasi interventie sau unul sa il preg
altul de aceeasi varsta.
copilul sa le foloseasca.

Folositi jocul; faceti demonstratii pe o papusa, dar nu papusa Asigurati intimitatea in timpul intervent
preferata a copilului deoarece copilul poate crede ca papusa simte
LA ADOLESCENTI: SE DEZVOLT
durerea.
IDENTITATII SI GANDIREA ABSTRA
Discutati cu parintii separat pentru ca copilul sa nu interpreteze
gresit cuvintele.

Gandirea si ratiunea abstracta crescuta

Notiunea de timp

Dati explicatii suplimentare cu privire la

pentru care interventia e necesara sau be
10

Pregatiti copilul cu putin timp sau imediat inainte de interventie.

Explicati consecintele
interventiei.

pe

termen

Sedintele de pregatire trebuie sa fie scurte (5-10 minute).

Terminati pregatirea inainte de inceperea interventiei.

Nu uitati ca exista frica de moarte, ina

alte riscuri.

Pregatiti echipamentul suplimentar la indemana pentru a evita Stimulati intrebari despre temeri,
alternative.
intarzierile.
Spuneti-I copilului cand se termina interventia.

Constiinta infatisarii

Independenta

Asigurati intimitate.

Lasati copilul sa aleaga cand e posibil, dar nu uitati ca poate opune Discutati despre cum ii poate afecta inte
infatisarea (ex. cicatrice) si ce se poate f
rezistenta.
a diminua consecintele.
Lasati copilul sa ajute la ingrijire oricand e posibil (ex. Sa bea
Subliniati avantajele fizice ale intervent
medicamentul din cana, sa tina un pansament.).

Preocuparea pentru prezent mai mare d

viitor

LA PRESCOLARI: DE DEZVOLTA
SIMTUL DE INITIATIVA SI GANDIREA
PREOPERATIONALA

Nu uitati ca efectele imediate ale interve

mai importante decat cele viitoare.

Egocentrismul

Independenta

Explicati interventia in termeni simpli si in functie de felul cum

afecteaza copilul (la copilul mic, puneti accent pe detaliile
senzoriale).

Implicati-I in luarea de decizii si

(alegerea timpului, locului, persoanelor
interventie, ca parintii; imbracaminte).

Aratati cum se foloseste echipamentul.

Impuneti cat mai putine restrictii.

Lasati copilul sa se joace cu echipamentul propriu-zis sau cu unul Sugerati metode de auto-control.
in miniatura.
Acceptati metode mai copilaresti pentru
Incurajati jocul cu o papusa inainte si dupa interventie pentru a
Nu uitati ca adolescentii accepta gr
evita neintelegerile.
autoritare si pot opune rezistenta.
Folositi termeni neutri pentru a descrie procedura.
Dezvoltarea relatiilor cu copii de ace
si identitatea de grup
Abilitati de vorbire crescute
Folositi explicarea verbala pentru a evita exagerarea in intelegerea
cuvintelor.

Folositi aceleasi metode ca la scolari, d

mai multa importanta.

Incurajati copilul sa-si exprime ideile si sentimentele.

Lasati-i sa vorbeasca cu alti adolesce

suferit aceeasi interventie

11

Notiunea de timp si abilitatea de toleranta la frustrare

Folositi aceleasi metode ca la copilul mic, dar prelungiti sedintele
de pregatire (10-15 minute); impartiti informatiile pe mai multe
sedinte.

Tabel 5
INDRUMARI
ALEGEREA UNOR CUVINTE SI EXPRESII NEAMENINTATOARE
CUVINTE SI EXPRESII
CARE VOR FI EVITATE

SUBSTITUTE

CUVINTE SI EXPRESII
CARE VOR FI EVITATE

Medicatie sub piele

Intepatura, ac

SUBSTITUTE
A-i fi somn

A potoli
Loc din corp

A imbunatati

Organ

A taia
A vedea cum functioneaza

Test

A vedea cat de ca
A lua (temperatura)

Deschidere speciala
Incizie

Un somn special
A adormi, a anestezia

Umflatura

Tub, pai

Edem

Cateter
Pat rulant

Ecran

Targa

Monitor
Nevoie fiziologica

Scaun

Obiect care gadil

Electrozi

Disconfort

Mostra

Durere

Proba

Pregatirea fizica
Pentru majoritatea interventiilor nu e necesara pregatirea fizica. Totusi, unele
interventii o necesita, cum ar fi curatarea pielii si rasul inainte de operatie. O problema
speciala este administrarea sedativelor si/sau a analgezicelor adecvate inaintea unor interventii
ce provoaca stres. Medicamentul este dat inaintea interventiei pentru a-si face efectul la
timpul potrivit. Oricand e posibil, administrarea I.V., orala sau transdermala este folosita mai
degraba decat cea intramusculara sau rectala pentru ca injectiile nu sunt pe placul copiilor.
Tamponarea cu lidocaina cu bicarbonatul de sodiu (10:1, 1% sau 2% lidocaina/NaCo3) va
reduce durerea provocata de injectarea anestezicului local. Unele institutii folosesc anestezice
cu efect de scurta durata (ex. Propofol, ketamina), anestezice generale, sau analgezice (ex.
12

fentanyl) pnetru a indeparta durerea si trauma cauzate de tratamente ca aspiratia maduvei

oaselor, punctii lombare si sutura.

Realizarea procedurii
Ingrijirea continua in timpul procedurii si poate fi un factor major in capacitatea
copilului de a coopera. In mod ideal, aceeasi nursa care face pregatirea ar trebui sa realizeze
procedura sau sa asiste. Inainte de a incepe, trebuie asamblat tot echipamentul si trebuie
pregatita sala pentru a nu surveni amanari sau intreruperi care nelinistesc copilul.
SUGESTII
Pentru a evita orice intarziere in timpul procedurii, trebuie sa aveti toate resursele la
indemana. De exemplu, pregatiti bandaje, alcool si ac in buzunar cand faceti o injectie sau
cand luati sange.
Daca nu sunt posobilitati, procedurile se fac intr-o sala de tratament, si nu in camera de
spital a copilului. Procedurile traumatice nu trebuie realizate in zonele de siguranta, ca locul
de joaca. Daca procedura dureaza, se evita discutiile pe care copilul le poate interpreta gresit.
Cand se apropie de sfarsit, nursa trebuie sa anunte copilul ca e aproape gata in termeni pe care
sa-I inteleaga.
REUSITA
Nursele care abordeaza copiii cu incredere si care dau impresia ca vor reusi nu prea
intampina dificultati. E cel mai bine sa ii abordati pe copii asteptand cooperarea lor. Copiii
simt nelinistea unui adult si vor raspunde prin rezistenta. Desi e imposibil sa renunte la astfel
de comportament, nursa poate transmite un sentiment de siguranta printr-o atitudine ferma,
pozitiva.
IMPLICAREA COPILULUI
Implicarea copiilor ajuta la cooperarea din partea lor, ca in orice caz de ingrijire.
Lasandu-I sa faca alegeri proprii le dam o senzatie de control. Acest lucru e posibil doar in
situatii in care avem la dispozitie mai multe alegeri. Daca intrebati copilul vrei sa iei
medicamentul acum? sau o sa iti dau o injectie acum, bine?, ii faceti sa creada ca au de
ales si le dati sansa de a refuza sau de a amana medicamentul. Nursa se afla astfel intr-o
situatie neobisnuita, chiar imposibila. E mai bine sa spuna ferm e timpul sa-ti iei
medicamentul . Copiilor le place sa poata sa aleaga (ex. E timpul sa iti iei medicamentul.
Vrei sa il iei cu putina apa?). Cand dati indicatii, specificati comportamentul dorit, cum ar fi
tine piciorul nemiscat, si nu nu misca piciorul.
Multi copii raspund la metode care apeleaza la maturitatea si curajul lor. Acest lucru le
da o senzatie de participare si implinire. De exemplu, prescolarii sunt mandri daca tin un
pansament in timpul interventiei. Acelasi lucru e valabil si la scolari, care opun putina
rezistenta.
DISTRAGETI ATENTIA

13

Daca copilul se ocupa cu o alta activitate, nu se concentreaza asupra interventiei. De

exemplu, cand se da o injectie, e bine sa-i dati copilului altceva de lucru. Daca ii spuneti
copilului sa-si indice degetele de la picioare si sa le miste, nu numai ca isi va relaxa muschii,
dar ii va distrage atentia. Alte strategii sunt sa stranga mana unui parinte sau asistent, sa
numere cu voce tare, sa cante un cantec sau sa isi exprime neplacerile.
SUGESTII
Ajutati copilul sa aleaga si sa foloseasca o metoda de cooperare inainte de interventie.
Folositi un parinte sau o alta persoana de incredere care sa ghideze copilul in formarea
abilitatii de cooperare.
EXPRIMAREA SENTIMENTELOR
Copilul trebuie sa fie lasat sa isi exprime sentimentul de de furie, neliniste, teama,
frustrare, alte emotii. E normal ca copilul sa loveasca cand e frustrat sau sa incerce sa evite
situatiile stresante. Copilul trebuie sa stie ca e bine sa planga. Indiferent de replica. Nursa
trebuie sa accepte comportamentul asa cum e. Daca ii spui unui copil cu capacitati de
exprimare verbala limitate sa nu mai loveasca, muste sau alte manifestari ale frustrarii, se va
simti neinteles.Comportamentul este primul mod de comunicare si cooperare al copiilor si
trebuie permis atata timp cat nu face rau copilului sau celui care il ingrijeste.

SUPORTUL POSTPROCEDURAL
Dupa procedura, copilul are nevoie de confirmarea ca a facut totul bine si ca este in
continuare iubit. Daca parintii nu au participat, copilul trebuie sa ii vada cat se poate de
repede pentru a-l linisti.
INCURAJATI EXPRIMAREA SENTIMENTELOR
Planificarea unor activitati dupa procedura ajuta la exprimarea sentimentelor din
partea copilului. Daca explicati detalii din procedura pentru a evita neintelegerile si a asigura
feed-back-ul, strategiile de pregatire ale nursei vor fi imbunatatite. Jocul este o activitate
excelenta pentru toti copiii. Copiii mici trebuie sa aiba libertate de miscare. Chiar si copiii mai
mari isi pot exprima furia si frustrarea prin activitati de aruncare. Jocul pe roluri pune copilul
intr-o pozitie de control, opusa pozitie de neajutorare din situatiile reale. Papusile sunt folosite
pentru ca copilul sa-si exprime sentimentele intr-un mod nonagresiv. Una din cele mai
eficiente metode este jocul terapeutic, care cuprinde activitati supravegheate , cum ar fi sa
lasati copilul sa dea o injectie unei papusi sau jucarii pentru a diminua teama de injectii.
LAUDATI COPILUL
Copiii simt nevoia sa auda de la adulti ca au facut tot ce au putut in situatia respectiva
indiferent cum au reactionat. E important pentru copil sa stie ca nu e judecat pentru felul
cum s-a purtat intr-o situatie stresanta. Metoda recompensei este folositoare, copilul putand
castiga stelute sau alte obiecte. Copiii care trebuie sa ia medicamentele rele la gust sau injectii
se pot uita cu mandrie la colectia de stelute sau abtibilduri puse pe un calendar, mai ales daca
un anumit numar de obiecte reprezinta o recompensa deosebita.

14

Nursa stabileste o relatie de sprijin cu copilul dupa interventie. Relatia intre copil si
nursa intr-un moment de relaxare il ajuta sa perceapa nursa nu numai ca pe o persoana legata
de momentele de stres, ci si ca una cu care poate impartasi experiente placute.

JOCUL IN TIMPUL INTERVENTIEI

Jocul este o parte integranta din relatia cu copiii. Multe institutii au zone de joaca si
programe elaborate si bine organizate, sub conducerea unor specialisti. Altele au posibilitati
limitate. Indiferent de posibilitatile institutiei, nursele trebuie sa includa in planul de ingrijire
activitati de joaca. Jocul poate fi folosit pentru instruire, pentru exprimarea sentimentelor sau
cu un scop terapeutic. Prin urmare, este cuprins in pregatirea copilului pentru cooperare in
timpul interventiei. Sedintele de joaca dupa interventie pot fi organizate sau generale.
SUGESTII
Joaca poate fi spontana, chiar langa pat, si nu necesita resurse sau timp mult. Nursa
poate avea la indemana papusi mici sau o sticla cu baloane.
Chiar si interventiile de rutina, ca masurarea presiunii sangelui sau administrarea orala
a medicatiei, pot fi o problema.
Tabel 6
ACTIVITATI DE JOACA
PENTRU DIFERITE INTERVENTII
ADMINISTRAREA DE LICHIDE

Modelati plastelina.

Folositi sucul preferat al copilului.

Pictati sau desenati pe hartii mari asezate

Taiati gelatina in forme amuzante.

Pieptanati parul; simulati mersul la coafo

Jucati un joc: cand dati pagina unei carti, sa ia o inghititura sau

jucati Simon spune.

SPALAREA

Jucati-va cu jucarii sau obiecte mici in ap

Folositi incipiente mici pentru medicamente; decorati-le.
Spalati o papusa sau jucarie.
Colorati apa cu coloranti alimentari.

Folositi spumant de baie; modelati spuma

Faceti o petrecere cu ceai; asezati-va la o masa mica.
Luati pietricele sau monede de pe fundul
Lasati copilul sa umple o seringa si turnati apoi in gura sau intr-o
ceasca decorata.

Faceti modele din monede pe fundul unui

Taiati un pai in doua si puneti-l intr-un incipient mic.

Folositi o barca drept submarin, tinand-o

15

Decorati paiul; puneti un abtibilt.

Cititi, cantati, jucati jocuri in timpul spala

Folositi un pai amuzant.

Puneti copilul sa asculte sau sa se uite la c

Faceti un poster pentru progrese; dati recompense cand copilul

bea o cantittate prestabilita.

Faceti gauri pe fundul unui pahar de plast

umpleti-l cu apa, apoi stropiti copilul.

RESPIRATIA SI INSPIRATIA

INJECTIILE

Faceti baloane de sapun.

Lasati copilul sa foloseasca seringa si sa d

unei papusi.

Faceti baloane cu paiul.

Folositi seringa pentru ornarea unei prajit

tintirea unui punct dintr-un vas.

Folositi instrumente muzicale.

Faceti desene folosind paie.

Desenati o zona magica inainte de a face

desenati o fata zambitoare in cerc dupa in
evitati locul intepaturii.

Stingeti lumanarile de pe un tort.

Lasati copilul sa faca colectie de seringi f

Folosit o pensula pentru vopsirea unghiilor cu apa si apoi suflati

pentru a le usca.

Daca a primit multe injectii, faceti un pos

progrese si oferiti recompense pentru un a
numar de injectii.

Faceti concursuri de suflat cu baloane.

MISCAREA SI FOLOSIREA MEMBRELOR

Aruncati hartie la cosul de gunoi.

Puneti copilul sa numere pana la 10 sau 1

injectiei.

Atingeti sau loviti baloane asezate in diferite pozitii.

DEPLASAREA

Miscati degetele de la picioare.

Dati copilului ceva sa impinga; la copilul

jucarie; la scolar, un carucior sau un supo
intravenoase; la adolescent, un bebelus in
sau scaun cu rotile.

Imitati diferite animale si ghiciti.

Faceti concursuri cu tricicleta sau scaunul cu rotile.
Aruncati mingea.

Organizati o parada.
SPATII SPECIALE

Asezati patul in asa fel incat copilul sa se intoarca spre televizor

sau spre usa.
Imitati un paianjen.
Simulati dansuri si exercitii de aerobic; implicati parintii.

Transformati patul intr-o barca sau un avi

decoratii.

Folositi oglinzi pentru ca pacientul sa vad

camera.

Mutati patul des, mai ales in zona de joac

afara.

Daca e posibil, inotati.

Jucati jocuri video.
16

Jucati v-ati ascunselea: ascundeti jucarii si puneti copilul sa le

caute folosind un membru anume.

3. Complianta
Una din interventiile nursing cele mai importante legate de proceduri, tratament este
convingerea pacienutlui pentru a le efectua in spital si/sau continuat acasa. Complianta, se
refera la masura in care comportamentul pacientului in raport cu medicatia, dieta si
schimbarile in stilul de viata coincid cu regimul prescris. Nursele sunt adesea responsabile cu
instruirea familiei asupra tratamentului si trebuie sa cunoasca factorii care influenteaza
ascultarea si strategiile de aderare la tratamentul impus.

Evaluarea
In dezvoltarea de strategii care sa imbunatateasca complianta, nursele trebuie mai intai
sa evalueze nivelul de ascultare al pacientului. Deoarece multi copii sunt prea mici pentru a-si
purta singuri de grija, parintii sunt cei care fac ingrijirea acasa. Prin urmare, nursa trebuie sa le
evalueze abilitatea de a indeplini indicatiile. Primul pas este cunoasterea factorilor care
influenteaza complianta. Al doilea este aplicarea metodelor pentru evaluarea cat mai obiectiva
a compliantei copilului si parintilor.
Factorii care influenteaza complianta. Studiile au aratat ca exista mai multi factori
care influenteaza continuarea prezumtilor. Prima categorie se refera la factori care depind de
pacient. Nu exista anumite caracteristici ale celor care nu asculta (Rosenstock, 1989). Unele
probe arata ca stima de sine si autonomia influenteaza pozitiv ascultarea la adolescenti
(Pidgeon, 1989). Totusi, factorii legati de familie sunt importanti, iar caracterisicile asociate
cu o buna ascultare include sprijinul familiei, buna comunicare si indeplinirea regimului
terapeutic (Cromer, 1989; Meichenbaum, 1989; Pidgeon, 1989).
Factorii legati de locul pentru ingrijire sunt foarte importanti in determinarea ascultarii
si prezinta indicatii pentru imbunatatirea strategiilor. Orice aspect referitor la locul pentru
ingrijire care ridica satisfactia familiei influenteaza pozitiv aderarea la tratamentul impus. Mai
mult, tipul de ingrijire este important. Cu cat tratamentul este mai complex, mai scump, mai
lung, cu atat familia il va urma mai putin. In tratamente de lunga durata care implica
tratamente multiple si modificari majore in stilul de viata, complianta este afectata mai mult.
Masuri pentru cresterea compliantei. Evaluarea trebuie sa includa tehnici mai
directe de masurare. Exista un numar de metode care au avantaje si dezavantaje:

Evaluarea clinica nursa evalueaza sansele familiei de a urma prescriptiilor

Auto-evaluarea familia este interogata despre capacitatea de a indeplini

tratamentul prescris

Observatia directa nursa observa direct pacientul si familia in aplicarea

tratamnetului
17

Sedinte de monitorizare familia asista la intalniri programate

Monitorizarea raspunsului terapeutic reactia copilului la tratament este

monitorizata si mentionata pe o fisa.

Numararea pastilelor nursa numara medicamentele din cutia initiala si compara

numarul celor care lipsesc cu numarul de zile ramase.

Strategii de crestere a compliantei

Strategiile de imbunatatire a ascultarii sunt legate de acele interventii care incurajeaza familia
sa urmeze tratamentul. In mod ideal, astfel de strategii trebuie introduse inainte de initierea
terapiei pentru evitarea problemelor de complianta. Cand se suspecteaza probleme de
ascultare, nursa trebuie sa vada de ce copilul sau familia au probleme de aderare la tratament.
Unele strategii au fost considerate eficiente, dar cele mai bune rezultate apar cand se folosesc
doua metode.
Strategii de organizare. Se refera la acele interventii legate de locul de ingrijire si
planul terapeutic.
Strategii educationale. Se refera la instruirea familiei in privinta planului de
tratament.
Strategii de tratament. Se refera la refuzul sau incapacitatea copilului de a lua
medicamentele prescrise.
Strategii de comportament. Cuprind acele interventii destinate modificarii directe a
comportamentului.
Contractul. Este un proces in care elemente exacte de coportament dorit sunt
specificate sub forma unui contract scris.

4. Igiena si ingrijiri generale

Mentinerea sanatatii tegumentelor
Pielea, cel mai mare organ din corp, nu este doar un simplu invelis, ci si o structura
complexa cu multiple functii, dintre care cea mai importanta este cea de protectie a tesuturilor
si de auto-protectie. Multe din activitatile nursing de rutina prezinta un potential de lezare a
piele, cum ar fi scoaterea unui pansament, schimbarea unui scutec, folosirea electrozilor sau a
unor centuri. Ingrijirea pielii reprezinta mai mult decat spalarea zilnica si este o parte din orice
tip de interventie nursing.
Ingrijirea pielii se face cel mai usor in timpul baii, dar adeseori nursa nu e cea care
imbaiaza copilul. In acest caz, nursa trebuie sa planifice un moment pentru observarea pielii si
sa ceara feed-back de la ingrijitor. Pielea este examinata pentru observarea oricarui semn de
leziune, mai ales la copii care prezinta acest risc. Factorii de risc sunt mobilitatea deficienta,
lipsa de proteine, edemul, incontinenta, pierderi senzoriale, anemia, infectia. Identificarea
18

factorilor de risc ajuta la determinarea acelor copii care au nevoie de o ingrijirea speciala a
pielii.
Cand sangele capilar este intrerupt de presiune, acesta se scurge in tesuturi acolo unde
presiunea e eliberata. Corpul incearca sa oxigeneze zona si asa apare o pata rosu aprins.
Aceasta hiperemie reactiva apare de la la din timpul in care presiunea a blocat circulatia
sangelui.
ATENTIE

Daca pata rosie persista, este primul semn al unei probleme de piele, cu posibile
leziuni sub piele.
Nursa trebuie sa cunoasca tipurile de daune mecanice care pot aparea, ca presiunea,
frecarea, taierea, jupuirea pielii. Cand se combina factorii de risc cu leziunile mecanice pot
aparea probleme de piele.
Daca copilul e predispus la leziuni tegumentare, interventiile nursing se axeaaza pe
prevenirea leziunilor mecanice. Ranile provocate de presiune pot fi prevenite prin tehnologia
si resursele actuale (Bryant, 1998). Ulceratiile cauzate de presiune pot aparea cand presiunea
asupra pielii si tesuturilor este mai mare decat presiunea capilara, provocand ocluzia capilara.
Daca presiunea nu e eliberata, vasele de sange pot ceda, ducand la anoxia tesutului si moartea
celulelor. Aceste leziuni sunt, de obicei, foarte adanci, se extind in tesutul subcutanat sau chiar
mai adanc, in muschi, tendon, os. Prevenirea lor cuprinde masuri de reducere sau eliberare a
presiunii.
Frictiunea si taierea contribuie la ulceratiile de presiune. Frictiunea apare cand
suprafata pielii se freaca de o alta suprafata, cum ar fi asternutul. Leziunea se limiteaza de
obicei la nivelul invelisului epidermic si superior. Prevenirea frecarii cuprinde folosirea unor
bucati de piele de protectie la nivelul coatelor, calcaielor; agenti de umezire; pansamente
transparente; asternuturi moi si fine.
Cand un pacient e in pozitia semi-Fowler si incepe sa alunece spre capatul patului,
pielea din zona sacrala ramane in loc datorita rezistentei suprafetei patului. Vasele de sange
din acea zona sunt stranse si poate duce la tromboza sau moartea celulelor (Bryant, 1998).
Acelasi lucru se intampla cand un pacient este ridicat in pat si pielea nu se deplaseaza odata
cu el. Prevenirea se face cu asternuturi speciale pentru ridicarea pacientului, cu patul ridicat la
30 grade pentru putin timp.
Jupuirea pielii este rezultatul indepartarii leocoplastului. Sunt leziuni de suprafata, cu
forme neregulate. Prevenirea lor cuprinde identificarea pielii sensibile, mai ales la nounascuti; folosirea a cat mai putin leocoplast; folosirae pansamentului transparent in zonele
unde trebuie schimbat des. Leocoplastul se aplica astfel incat sa nu existe tensiune sau ridarea
pielii. Pentru a-l indeparta, dezlipiti usor si tineti de piele. Puteti folosi solutii de dezlipire, dar
acestea pot usca pielea si trebuie evitate la nou-nascuti deoarece se pot intoxica. Puteti umezi
cu apa pentru a dezlipi mai usor.
Factorii chimici pot leza si ei pielea. Incontinenta fecala, mai ales combinata cu urina;
drenajul ranii; drenajul gastric din jurul tubului de gastrostomie pot eroda epiderma. Curatarea
si aplicarea unor tampoane de protectie pot preveni efectele factorilor chimici.
19

Baia
Numai in cazul in care este contraindicat, copiii pot fi spalati intr-o chiuveta de langa
pat sau intr-o cada adaptata pentru uz pediatric. Pentru sugarii si copii mici care sunt
imobilizati la pat se poate folosi metoda prosopului. Doua prosoape sunt umezite in apa cu
sapun. Copilul sta intins pe spate pe un prosop uscat si cu prosopul umed se curata corpul
copilului. Apoi procedura se repeta cu copilul intins pe burta.
Copiii mici nu trebuie lasati nespravegheati in cada, iar sugarii care nu pot sta singuri
in cada sunt tinuti cu o mana. Capul este tinut cu o mana, iar cu cealalta mana, nursa poate
spala corpul copilului. Cei care pot sta singuri in cada trebuie doar supravegheati si trebuie
asezat un suport pe fundul cazii pentru a impiedica alunecarea si pierderea echilibrului.
Copiii mai mari pot face dus, daca e posibil. Copiii scolari pot refuza baia, iar multi
dintre ei nu sunt obisnuiti cu baia zilnica. Putini dintre copiii in stare buna trebuie stimulati
pentru a participa la propria ingrijire. Nursele trebuie sa stabileasca nivelul de supraveghere
necesitat de copil. Unii isi asuma responsabilitatea total, altii au nevoie da ajutor constant.
Copiii cu deficiente cognitive, limitari fizice, ca anemie grava, deformatii ale picioarelor, sau
cu probleme de sinucidere, necesita o supraveghere speciala.
Zonele care necesita o atentie deosebita sunt urechile, gatul, spatele, zona genitala.
Aceasta din urma trebuie curatata si uscata cu atentie; la baietii peste 3 ani, preputul trebuie
indepartat si trebuie curatata zona, apoi este adus la forma initiala. Copiii mai mari au tendinta
de a evita zona genitala; de aceea, trebuie sa le reamintim.
Copiii bolnavi necesita o supraveghere mai atenta in timpul baii, dar si cu alte aspecte
de igiena, fiind incurajati sa participe la ingrijirea proprie fara a se obosi. Cei cu o capacitate
scazuta de auto-ajutorare trebuie sa foloseasca cada. Ei pot fi transportati la baie cu ajutorul
unor aparate si al unor persoane care asista.
Igiena orala
Ingrijirea gurii este o parte integranta a igienei zilnice si trebuie continuata si in spital.
Copiii debilitati trebuie sa aiba nursa sau un membru din familie sa se ocupe de ingrijirea sa
orala. Desi copiii mici stiu sa foloseasca o periuta de dinti si sunt incurajati sa o faca, multi
trebuie asistati pentru a se spala corect. Celor mai mari, desi se pot spala singuri pe dinti,
trebuie sa le reamintiti ca aceasta este o patre din igiena lor. Majoritatea spitalelor au
echipamentul necesar pentru copiii care nu au perie de dinti sau pasta de dinti proprie.
Ingrijirea parului
Pieptanarea si perierea parului este o parte din ingrijirea zilnica a tuturor persoanelor
din spital, inclusiv copiii. Daca copilul nu are un piepten sau o perie, multe spitale le
distribuie unul la internare. Daca nu, parintii sunt rugati sa aduca cele necesare pentru
ingrijirea parului. Baietii si fetele sunt ajutati sa se pieptene sau sunt pieptanati cel putin o
data pe zi. Parul este aranjat pentru a fi comod copilului si pe placul parintilor. Un stil comod
pentru fetele cu par lung este parul impletit in spic de grau. Parul nu trebuie taiat fara acordul
parintilor, desi rasul pentru a avea acces la o vena este necesar.

20

Daca copilul este internat pentru mai multe zile, parul trebuie spalat. La copiii foarte
mici, parul poate fi spalat in timpul imbaierii zilnice sau mai rar. La majoritatea copiilor,
spalarea parului si capului o data sau de doua ori pe saptamana este suficienta, daca nu se cere
spalarea mai des, ca in cazul febrei mari sau al transpiratiei abundente. Unele spitale au
chiuvete speciale pentru spalarea parului, dar orice copil poate fi transportat cu o targa la baie
pentru a fi spalat la chiuveta. Cei care nu pot fi transportati pot fi spalati in pat folosindu-se
echipament si pozitii adaptate situatiei. O metoda buna este asezarea copilului pe marginea
patului, asezarea unor prosoape sub umeri, asezarea unei pungi de plastic cu un capat sub
umeri si parul inauntru. Celalalt capat este deschis si introdus intr-un vas.
Adolescentii necesita ingrijirea si spalarea mai frecventa datorita secretiilor glandelor
sebacee. Sampoanele uscate pot avea efect pe termen scurt.
Copiii negri au nevoie de o ingrijire speciala, lucru neglijat sau aplicat incorect. Pentru
acesti copii cu par foarte cret pieptenele normale nu sunt potrivite si pot distruge parul sau
crea neplacere. Daca nu exista un piepten cu dinti rari in spital, parintele trebuie sa aduca
unul. Este mai usor sa pieptanati parul dupa spalare, cand este ud. Acest tip de par necesita un
tip special de balsam pe baza de ulei de nuca de cocos. Balsamul se pune in palma, apoi se
aplica pe par pentru a- l face mai maleabil.
Alimentarea copilului bolnav
Pierderea apetitului este un simptom comun tuturor bolilor de copii si este adeseori
primul semn de boala, ce apare inaintea febrei sau a infectiei. In majoritatea cazurilor, copii
sunt lasati sa li se faca foame. Bolile acute sunt scurte, de obicei, dar alimentarea copilului
este compromisa. De fapt, daca fortati copilul bolnav sa manance, ii puteti provoca greata si
voma, in unele cazuri, un refuz de a manca in perioada de convalescenta si dupa.
Refuzul de a manca este un mod de a-si afirma puterea si controlul intr-o situatie
grava. La copiii mici, lipsa poftei de mancare poate fi asociata cu depresia provocata de
separarea de parinti si cu tendinta de negativism. Preocuparea parintilor poate intensifica
problema. Daca fortati copilul sa manance, copilul se va revolta. Parintii trebuie sa elimine
orice presiune in timpul unei boli acute. Desi sunt recomandate alimentele cu o calitate
nutritiva mare, copilul ar putea cere hrana sau lichide cu multe calorii. Cateva alimente
tolerate sunt: gelatina, supe diluate, toast uscat, biscuiti. Deshidratarea poate aparea cand
copiii sunt anorexici sau febrili, mai ales cand aceasta stare e insotita de voma sau diaree.
In general, majoritatea copiilor prefera: hot dog-ul, hamburgerii, untul de alune, iaurtul
cu fructe, shake-urile cu lapte, spaghetti, macaroane cu branza si pizza. Dieta copilului trebuie
modificata in asa fel incat sa contina cantitati suficiente din cele patru categorii de alimente de
baza.
Intelegerea obiceiurilor de mancare a copilului poate duce la progrese in alimentatie.
De exemplu, daca ii dai copilului toate felurile de mancare odata, cu siguranta va alege
desertul. Daca ii dati portii prea mare, va refuza mancarea din cauza cantitatii. Daca nu
supravegheati copilul in timpul mesei, va avea tendinta sa se joace cu mancarea, nu sa o
manance. Nursa trebuie sa aduca mancarea in ordinea normala; mai intai, supa, apoi, putina
carne, cartofi, legume; la urma, desertul.

21

De indata ce se simte mai bine, apetitul copilului incepe sa creasca. E bine sa profitati
de orice moment de foame pentru a servi alimente de calitate. Daca copilul refuza in
continuare sa manance, fluidele nutritive, ca bauturile de mic dejun, trebuie servite. Parintii
pot aduce de acasa aceste bauturi. Este important daca obiceiurile de mancare ale familiei
difera de serviciile spitalului.
Indiferent de tipul de dieta, nursa are responsabilitatea de a nota cantitatea consumata
de copil. Notitele trebuie sa fie detaliate si clare, cum ar fi o clatita, 100 g suc de portocale,
200g lapte, fara sunca. Comentarii de genul a mancat bine sau a mancat putin nu sunt
adecvate.
Daca parintii sunt implicati in ingrijire, trebuie sa scrie o lista cu tot ce mananca
copilul. Pentru lichide se foloseste o cana gradata in prealabil. Obiceiurile din timpul mesei
identifica factori care pot influenta apetitul. De exemplu, observatia copilul mananca mai
bine daca mai sunt si alti copii la masa, dar se joaca cu mancarea cand e singur ajuta la
planul de activitati la masa al nursei.
Controlul temperaturii corpului
Un alt simptom al bolii la copii este temperatura ridicata, mai adesea din cauza febrei
si mai rar din cauza hipertermiei. Este adeseori prost inteleasa si parintii isi fac griji de multe
ori fara motiv. Pentru intelegerea notiunii de febra, definim urmatorii termeni:
Punct fix temperatura in functie de care temperatura corpului e reglata de un
mecanism asemanator unui termostat la nivelul hipotalamusului.
Febra o ridicare a temperaturii in punctul fix care atrage o reglare a temperaturii
corpului la un nivel mai inalt; temperatura peste 38 grade.
Hipertermia situatia in care temperatura corpului depaseste punctul fix, ca urmare
caldurii mai mari decat cea pe care corpul o poate elimina.
Temperatura corpului este reglata de un mecanism asemanator unui termostat la
nivelul hipotalamusului. Acest mecanism primeste date de la receptorii centrali si periferici.
Cand apar schimbari de temperatura, acesti receptori transmit datele la termostat, care ridica
sau coboara productia de caldura, pentru a pastra un punct stabil al temperaturii.
In caz da febra, tremuratul si constrictia vaselor genereaza si conserva caldura pana in
faza de racire, crescand temperaturile centrale la nivelul noului punct fix. Temperatura atinge
un nivel numit platou cand se stabilizeaza. Cand temperatura e mai ridicata decat punctul fix
sau cand nu mai exista pirogen, apare o criza sau defervescenta.
Majoritatea febrelor la copii sunt de origine virala, sunt relativ scurte si au consecinte
limitate. Febra joaca un rol in dezvoltarea imunitatii specifice si non-specifice si in
recuperarea dupa infectii (Reeves-Swift, 1990). Contrar credintelor populare, ridicarea
temperaturii nu indica infectia, ceea ce pune la indoiala febra ca diagnostic.
Abordarea terapeutica

22

Tratamentul pentru temperaturi ridicate depinde de cauza: febra sau hipertermie.

Deoarece punctul fix este normal in hipertermie, dar crescut in febra, trebuie folosite diferite
metode pentru a diminua temperatura corpului. O forma deosebita de temperatura ridicata este
hipertermia maligna; abordarea acestei conditii de urgenta e diferita de cea in cazul febrei sau
hipertermiei.
Febra. Motivul principal pentru tratarea febrei este eliminarea neplacerii. Tratamentul
cuprinde interventii farmaceutice si/sau de mediu. Cea mai eficienta interventie este folosirea
antipireticelor pentru a scadea temperatura.
Medicamentele antipiretice cuprind acetaminofen, paracetamol, algocamin, aspirina si
medicamente antiinflamatorii nonsteroide. Acetaminofenul este cel preferat; aspirina nu
trebuie data copiilor. Acetaminofenul se ia la 4 ore, dar nu mai mult de cinci ori pe zi.
Temperatura scade in timpul noptii si este masurata la 30 minute dupa ce se ia antipireticul.
Starea de disconfort a copilului este cel mai bun indiciu pentru continuarea tratamentului.
Interventiile legate de mediu se folosesc daca sunt tolerate de copil si daca nu
provoaca tremuratul. Tremuratul este metode corpului de a-si mentine punctul fix prin
producerea caldurii.
Masurile de racire traditionale, cum ar fi haine cat mai putine, expunerea in aer,
scaderea temperaturii camerei, producerea curentilor de aer, aplicarea compreselor umede,
sunt eficiente daca se folosesc la o ora dupa administrarea unui antipiretic.
Hipertermia. Antipireticele nu au nici o valoare in acest caz, deoarece punctul fix e
deja normal. Prin urmare, se folosesc metode de racire. Aplicarea de tampoane reci pe piele
scade temperatura. Sangele racit de la suprafata pielii este dus la organele interne si la
tesuturi, iar sangele cald e adus la suprafata, unde se raceste si circula mai departe. Vasele de
sange de la suprafata se dilata in timp ce corpul incearca sa imprastie caldura in mediu si sa
usureze procesul de racire.
Obiecte de racire ca paturi sau saltele sunt disponibile pe piata. Ele se pun pe pat si se
acopera cu un cearsaf sau o patura subtire. Monitorizarea e importanta pentru a evita o racire
excesiva.
O metoda traditionala sunt compresele reci. Nu se stie care e temperatura optima a
apei pentru a o folosi la racire. Pentru baie, e bine sa incepeti cu apa calda si sa adaugati apa
rece pentru a se ajunge la temperatura apei de 37 grade C. temperatura apei trebuie sa fie in
general cu 1-2 grade mai putin decat temperatura copilului pentru a fi eficienta (Kinmonth,
Fulton, Campbell, 1992). Copilul e pus direct in cada timp de 20-30 minute. In pat se folosesc
prosoape reci pentru fiecare zona a corpului pe rand.Dupa spalare, copilul e uscat, imbracat cu
o pijama usoara, un halat de baie sau scutec si e pus intr-un pat uscat. Se ia tempeartura dupa
30 minute.
In febra rata metabolismului creste cu 10% la fiecare crestere de temperatura cu 1 grad
C, si de 3-5 ori in timpul tremuratului, al cresterii nevoii de oxigen, fluide, calorii. Daca
sistemul cardio-vascular si neurologic sunt deja afectate, pot creste aceste nevoi (Bruce,
Grove, 1992). Este esential nivelul de hidratare la toti copiii cu temperatura crescuta. Nevoile
copilului pot fi satisfacute prin lichide administrate oral.

23

Instruirea familiei si ingrijirea acasa

Nursele au o sansa unica de a instrui familia cu privire la metodele de ingrijire a
sanatatii in perioada de spitalizare a copilului. Desi majoritatea copiilor au invatat despre
ingrijirea si igiena proprie acasa sau la scoala, multi inca nu au invatat nimic despre asta.
Pentru multi dintre copiii mici, e prima data cand folosesc peria de dinti. Chiar daca copilul e
spitalizat pentru putin timp, trebuie facuta aceasta instruire. Baia zilnica, spalarea mainilor
inainte de masa sau dupa mersul la toaleta, igiena dentara sunt invatate prin ingrijirea de
rutina. Parul curat, unghiile si imbracamintea sunt aspecte care tin de o infatisare placuta.
Accentuarea igienei ajuta la crearea unei imagini corporale pozitive, dezvolta stima de sine,
previne problemele de sanatate.
Cum apetitul copiilor bolnavi e scazut si diferit fata de obiceiurile de mancare ale
copilului, nursa evalueaza cunostintele familiei despre o alimentatie corecta si face
imbunatatirile de rigoare. Pot fi folosite jocuri creative pentru invatare si distractie.
E esentiala educarea parintilor in privinta semnigficatiei temperaturii ridicate,
deoarece multi parinti nu stiu ce reprezinta febra, isi fac griji inutile despre pericole,
administreaza incorect medicamente copilului febril. Cand parintii anunta febra, o fac destul
de corect, cum arata studiile (Hooker si altii, 1996). Parintii trebuie sa stie ca compresele reci
sunt recomandate pentru hipertermie, iar gheata si alcoolul sunt periculoase (Arditi, Killner,
1987). Ei trebuie sa stie cum se ia temperatura copilului, sa citeasca corect indicatiile
termometrului, sa ceara ingrijire profesionala. Multi dintre parinti nu pot citi temperatura pe
un termometru cu mercur (Banco, Jayashekaramurthy, 1990). Daca se prescrie acetaminofen
sau ibuprofen, parintii trebuie instruiti cum sa le administreze. E important sa cunoasca
cantitatea si intervalul de timp la care se administreaza.

5. Pozitionarea copilului in timpul interventiilor

Copiii mici si foarte mici nu cooperaza in multe proceduri si nursa are
responsabilitatea de a diminua miscarea si disconfortul lor printr-o pozitionare adecvata. Cei
mai mari au nevoie de metode de constrangere minime. De obicei, sunt suficiente explicatiile
si pregatirea in avans si sprijinul din timpul procedurii. In procedurile dureroase, copilului i se
administreaza anestezicul si sedativul pentru a diminua durerea si a evita alte metode de
constrangere. Pentru anestezia locala, se foloseste lidocaina pentru a reduce senzatia de
intepatura.
Injectia intravenoasa jugulara
Vena jugulara superficiala externa poate fi folosita pentru a obtine probe de sange de la
copiii mici si foarte mici. Pentru a avea acces usor la vena, copilul este legat in fasa, iar
marginea superioara a fesei se coboara pentru a permite accesul la vena. Copilul e asezat cu
capul si umerii pe marginea mesei sau cu gatul pe o perna mica si capul intors intr-o parte. O
alta metoda de a-I lega mainile si picioarele este ca nursa sa il tina de maini si picioare in timp
ce ii aseaza gatul si capul. E important ca nursa sa tina capul copilului fara a-l afecta pe cel
care face injectia. Dupa injectie, se apasa locul cu un tifon uscat timp de 3-5 minute sau pana
se opreste sangerarea. Nu trebuie sa apasati prea tare pentru a nu afecta circulatia sau
respiratia in timpul sau in urma procedurii.

24

Injectia intravenoasa femurala

Venele femurale sunt o alta zona pentru injectii intravenoase. Nursa aseaza copilul
intins pe spate, cu picioarele in pozitie de broasca pentru a avea acces la zona. Mainile si
picioarele sunt tinute de nursa. Doar locul ce va fi injectat ramane dezvelit pentru a-l proteja
pe cel care face injectia in cazul in care copilul urineaza in timpul procedurii. Dupa procedura,
se apasa locul injectiei.
Injectia intravenoasa la nivelul extremitatilor
Cel mai comun loc pentru injectii sunt extremitatile, mai ales bratul si mana. Copilul
este tinut de cate o persoana de o parte si de alta a patului. Mana intinsa este tinuta de cel care
face injectia. Cealalta persoana se apleaca asupra copilului pentru a-l tine nemiscat si cu o
mana imobilizeaza locul injectiei. Acest tip de a tine copilul ii da confort datorita contactului
corporal si pastrarii contactului vizual.
Punctia lombara
Metoda este aceeasi la copii ca si la adulti, cu exceptia nou-nascutilor. Nou-nascutii
prezinta mai multe modificari cardiorespiratorii in timpul punctiei lombare; de aceea, se
recomanda monitorizarea respiratiei si pulsului. Punctia lombara la copiii implica ace mai
mici, iar doctorul va cere un tip sau o marime specifica a acului pe care nursa trebuie sa le
aiba la indemana.
Copilul trebuie asezat intr-o parte, cu capul relaxat si genunchii la piept. El trebuie
tinut cu grija pentru a evita orice trauma provocata de o eventuala miscare. Astfel tinut, va fi
in siguranta.
Copilul sta intr-o parte, cu spatele spre marginea mesei, orientat spre doctor. Nursa tine
copilul cu spatele incovoiat, cu o mana tinandu-l dupa gat si cu cealalta dupa coapse. Pozitia
cu spatele incovoiat largeste spatiul dintre vertebrele lombare. E bine ca picioarele sa fie
legate pentru a evita miscarea.
O alta pozitie folosita la copiii foarte mici este in sezut. Copilul este asezat cu fesele pe
marginea mesei si cu gatul indoit pentru ca gatul sa se sprijine de piept si de bratul nursei.
Asigurati-va ca caile respiratorii nu sunt afectate de pozitia aleasa. Mainile si picioarele
copilului sunt imobilizate de nursa care le tine imobilizate.
Copilul mai poate fi tinut cu capul pe pieptul nursei si cu picioarele in jurul taliei
acesteia. Nursa il tine in brate, stand in picioare. Intre abdomenul nursei si cel al copilului se
pune o perna pentru a-i tine spatele arcuit sau o alta persoana poate tine mana in loc de perna.
Trebuie verificat daca nasul si gura sunt libere si daca nu sunt afectate circulatia si respiratia.
Sunt luate probe de lichid cefalo-rahidian si este masurata presiunea, apoi sunt trimise
la laborator pentru analiza. Sunt verificate semnele vitale si nivelul constientei, activitatii
motorii sau alte semne neurologice. Pot aparea dureri de cap in urma interventiei, care sunt
mai usoare daca copilul sta intins. La copiii apar mai rar decat la adolescenti.
Aspiratia maduvei osoase / biopsia

25

Pozitia e determinata de locul ales pentru interventie. La copii, cel mai adesea folosita
este creasta iliaca, desi la copiii foarte mici este tibia datorita accesului usor. La adulti se
foloseste sternul, dar la copii este contraindicat deoarece osul este mai fragil si adiacent
organelor vitale.
Daca se foloseste creasta iliaca posterioara, copilul sta cu fata in jos. Uneori se pune o
perna sub solduri pentru a facilita accesul. Copilul trebuie sa primeasca un analgezic sau un
anestezic pentru durere. Daca se trezeste, trebuie tinut de doua persoane una sa tina partea
superioara a corpului si a doua, partea inferioara.

6. Colectarea de produse biologice

Multe din probele necesare examinarii copiilor sunt colectate in mare parte ca si la
adulti. Copiii mai mari au capacitatea de a coopera daca li se dau indicatii corecte despre ce se
va intampla. Cei mici si foarte mici nu au capacitatea de a urma indicatiile sau de a-si controla
functiile corpului pentru a ajuta la colectarea probelor.
Probele de urina
Se poate sa fie nevoie de probele de urina la copiii internati in spital sau cei examinati
intr-o clinica sau un cabinet. Copiii mai mari sau adolescentii vor folosi o plosca si vor urma
indicatiile pentru colectarea de probe la baie. Totusi, sunt copii cu nevoi speciale. Scolarii sunt
cooperanti, dar curiosi. Ei pot intreba de ce se iau probele si ce se asteapta sa se descopere in
ele. Adolescentii pot refuza sa-si duca sticluta cu probe trecand pe hol sau prin sala de
asteptare si vor cere o punga de hartie pentru a masca incipientul. Pentru fete, menstruatia
poate fi ceva stanjenitor; de aceea, e bine sa fie intrebate dinainte si sa se faca modificarile de
rigoare. Colectarea poate fi amanata sau se poate mentiona pe foaia de laborator.
Prescoalrii si copiii mici sunt mai putin cooperanti pentru ca nu au capacitatea de a
urina la cerere. E bine sa li se dea apa sau alte lichide care le plac si sa asteptati 30 de minute
pana cand vor fi gata sa urineze voluntar.
Copiii vor intelege mai bine ce trebuie sa faca daca nursa foloseste termeni familiari,
cum ar fi pipi. Unii vor urina mai greu intr-un vas necunoscut. Vor fi multumiti daca se
foloseste o olita. Copiii care au invatat de curand sa-si controleze functia de a urina vor ezita
mai mult si e nevoie de ajutorul parintilor.
La copiii mici si foarte mici, care nu au deprinderile de a merge la toaleta, se folosesc
mijloace speciale de colectare, adica pungi de plastic de unica folosinta, cu o portiune din
jurul deschizaturii care se lipeste in momentul aplicarii. Pentru a pregati copilul, se spala
organele genitale, perineul si pielea din jur, apoi se usuca bine, deoarece punga nu se va lipi
altfel. Punga se aplica mai usor daca se prinde mai intai de perineu si apoi spre pubis. Partea
adeziva a pungii trebuie lipita bine de piele in jurul organelor genitale pentru a evita posibile
scurgeri. Se mai pot folosi pungi de colectare a urinei. Punga se verifica des si se ia imediat
dupa ce copilul termina pentru a nu se varsa. Pentru anumite teste de urina, ca cele pentru
verificarea zaharului, proteinelor, urina poate fi aspirata direct din scutec.

26

Uneori, parintii sunt rugati sa aduca probe de urina pentru examinare, mai ales daca
copilul nu poate urina in prezenta unui strain. In acest caz, ei trebuie informati despre felul in
care se iau si se pastreaza probele. Probele trebuie aduse la centru cat mai repede posibil; daca
se intarzie, probele trebuie pastrate la frigider si trebuie mentionat timpul trecut de la
colectarea probelor.

Colectarea de probe in urma dezinfectiei

Aceste probe se refera la probele de urina obtinute prin cultivare dupa ce meatul
uretral este curatat si sunt eliminati cativa mililitri urina inainte de luarea de probe. La baieti,
procedura consta in curatarea varfului penisului cu un tifon steril si sapun sau antiseptic, iar la
fete, curatarea din fata spre spate. Se repeta de cel putin doua ori cu un tifon nou. Zona poate
fi curatata cu apa distilata pentru a evita combinarea urinei cu alte solutii. Desi procedura se
aplica adeseori, unele studii arata ca nu reduce rata contaminarii la copii.

Colectarea de probe in 24 de ore

Pentru copiii, colectarea de probe in decurs de 24 de ore este o provocare. La copiii
mici si foarte mici se folosesc pungi de colectare a urinei. Copiii mai mari sunt instruiti sa
anunte pe cineva cand simt nevoia sa urineze. Scolarii mai mari si adolescenti au
responsabilitatea de a-si colecta singuri probele in decurs de 24 de ore.
Acest tip de colectare incepe cand vezica este goala. Cand incepe colectarea, copilul
este pus sa urineze si urina este aruncata. Toata urina eliminata in urmatoarele 24 de ore este
colectata intr-un recipient pus la rece. Copilul este incurajat sa urineze si de fiecare data proba
de urina este adaugata in recipient timp de 24 de ore, iar cantitatea finala este dusa la laborator
pentru examinare. De obicei se noteaza cantitatea totala si se duce la laborator un esantion de
10 ml.
Copiii mici si foarte mici necesita o punga de colectare speciala; schimbarea frecventa
a pungii cu adeziv poate duce la iritarea pielii. Pungile de colectare din plastic cu tub sunt
ideale atunci cand recipientul trebuie lasat in acelasi loc pentru ceva timp. Acestea trebuie
conectate la un aparat de colectare sau trebuie golite prin aspirarea cu o seringa. Cand astfel
de mijloace nu sunt disponibile, se foloseste o punga normala si un tub introdus printr-o gaura
in partea superioara a pungii. Punga trebuie golita imediat ce copilul urineaza pentru a evita
pierderile de continut. Poate fi folosit si un cateter pe perioada de colectare a probelor de
urina.

Cateterizarea uretrala si alte tehnici

Cateterizarea uretrala sau aspiratia supra pubiana se foloseste atunci cand e nevoie
urgenta de probe sau copilul nu poate urina. Cateterizarea e folosita pentru a obtine probe
sterile de urina sau cand exista o obstructie a ureterului sau anurie cauzata de probleme renale.
Aspiratia suprapubiana se foloseste pentru dignosticul de infectie a tractului urinar la bolnavii
acuti.
Nelinistea, teama, disconfortul din timpul cateterizarii pot fi ameliorate prin pregatirea
in avans a copiilor si parintilor, prin selectarea cateterului corect, prin tehnica de inserare
corecta. Se foloseste un lubrifiant cu 2% lidocaina pentrua lubrifia uretra care reduce din
disconfortul procedurii.
27

Pregatirea presupune antrenarea muschiului pelvian in scopul relaxarii. Copiii mici si

prescolarii sunt invatati cum sa apese soldurile pe pat sau masa in timpul cateterizarii pentru a
relaxa muschii pelvieni si periuretrali. La copiii mai mari si adolescenti se descrie locul si
functia muschilor pelvieni, apoi se arata cum trebuie contractati si relaxati muschii; relaxarea
se repeta in momentul introducerii cateterului. Daca pacientul contracta muschii pelvieni tare
cand cateterul ajunge la sfincter, procedura este oprita pe moment. Cateterul nu este nici
impins, nici tras; copilul este ajutat sa apese soldurile pe pat sau masa si sa relaxeze muschii
pelvieni. Apoi, cateterul este introdus usor in vezica.
Cateterizarea este o procedura sterila si trebuie urmate cateva precautii. Cand se
foloseste un cateter pentru a lua o proba sterila de urina sau pentru a verifica resturile de
urina, trebuie folosit un tub steril. Daca cateterul trebuie mentinut mai mult timp, se foloseste
un cateter Foley. Mai e nevoie de manusi sterile, lubrifiant anestezic, cateter de marime
corespunzatoare, agent de curatare, tifon, seringa si apa distilata. Testati balonul cateterului
Foley prin injectarea apei distilate cu o seringa inainte de cateterizare.
La pacientii de sex masculin, varful aplicatorului este introdus usor in uretra 1-2 cm
asa incat lubrifiantul sa ajunga doar in uretra; 5-10 ml de lubrifiant cu 2% lidocaina este
introdus usor in uretra si tinut iin loc 2-3 minute. Mai mult lubrifiant este pus pe varful
cateterului, care se introduce in uretra fara a lasa lubrifiantul intrauretral sa iasa prin meat.
Aceasta metoda ajuta la lubrifierea uretrei si la deschiderea mecanismului sfincterelor.
La pacientii de sex feminin, se pun 1-2 ml de lubrifiant cu 2% lidocaina pe mucoasa
periuretrala iar 1-2 ml se introduc in meatul uretral. Cateterizarea se face dupa 2-3 minute
pentru a permite absorbtia anestezicului in mucoasa periuretrala si intrauretrala. Se mai pune
lubrifiant si pe cateter, care se introduce usor in uretra pana se elimina urina. Acest lubrifiant,
combinat cu efectul lubrifiantului cu lidocaina, reduce disconfortul.
Folosirea lidocainei sub forma gelatinoasa creste volumul lubrifiantului intrauretral si
de aceea eliminarea urinei nu se face la fel de repede ca atunci cand se foloseste minimul de
lubrifiant. Cu putina rabdare, urina va fi eliminata si disconfortul va fi redus.
Pregatiti echipamentul necesar pe camp steril. Folositi manusi sterile. Puneti un
material steril sub fesele pacientei.
La pacientul de sex feminin, feriti labiile mici pentru a vedea meatul uretral. Tineti
labiile indepartate in timpul procedurii. Curatati meatul din fata spre spate de trei ori, folosind
un alt tampon cu de fiecare data. Lubrifiati cateterul steril si introduceti-l in uretra pana se
elimina urina. Introduceti cateterul inca 1-2 cm. Umflati balonul cu apa distilata cand folositi
un cateter Foley. Cand s-a eliminat cantitatea de urina dorita, scoateti usor cateterul. Curatati
cu apa meatul si labiile. Solicitati pacienta sa coopereze.
La pacientul de sex masculin, tineti penisul si indepartati preputul. La nou-nascuti si la
baietii foarte mici preputul poate fi legat de penis; indepartati cu grija. Curatati glandul si
meatul de trei ori cu un tampon . Restul procedurii se realizeaza cu preputul ferit. Lubrifiati si
introduceti cateterul in timp ce strangeti usor penisul si il ridicati la 90 grade fata de corp.
Copilul poate reactiona cand cateterul atinge sfincterul uretral. Spuneti-i sa inspire adanc si
impingeti in continuare cateterul. Nu fortati un cateter care nu intra usor pe meat, mai ales
daca copilul a suferit alte interventii inainte. In cazul cateterizarii intermitente, introduceti
cateterul doar pe lungimea recomandata, pentru a evita complicatiile. Umflati balonul cu apa
28

distilata, trageti usor pentru a-l verifica, conectati-l la sistemul de drenaj. Curatati glandul si
meatul cu apa pentru a preveni iritarea pielii si aduceti preputul la pozitia initiala. Daca apar
semne de sangerare in timpul procedurii, opriti procedura si anuntati medicul.
Punctia vezicala (aspiratia suprapubiana de urina)
Punctia vezicala pentru recoltarea de urina e folosita cand nu avem acces la uretra prin
meatul uretral sau pentru a reduce riscul contaminarii. Odata cu folosirea cateterelor de
marimi mici a scazut frecventa punctiei vezicale . Accesul la uretra prin vezica are mai mult
succes decat aspiratia, unde reusita depinde de indemanarea medicului de a localiza vezica si
de a determina cantitatea de urina din vezica (Pollack, Andrew, 1994).
Aspiratia suprapubiana este realiazata de un medic specializat in aceasta procedura si
presupune aspiratia continutului vezicii prin introducerea unui ac de 20-21 la aproximativ 1
cm deasupra pubisului si orientat vertical in jos. Pielea este pregatita ca pentru orice
intepatura iar vezica trebuie sa contina un volum adecvat de urina. Acest lucru e posibil daca
copilul nu a urinat cu cel putin o ora inainte sau se poate palpa vezica deasupra pubisului.
Aceasta metoda se foloseste pentru colectarea de probe sterile de la copiii foarte mici,
deoarece vezica e un organ abdominal la care avem acces usor. Aspiratia e dureroasa; de aceea
e important cum tratam durerea in timpul procedurii.
Probele de scaun
Probele de scaun sunt colectate la copii pentru identificarea parazitilor si a altor
organisme care provoaca diaree, pentru evaluarea functiei gastro-intestinale si verificarea
semnelor de sange ascuns. Scaunul ar trebui colectat fara contaminare cu urina, dar la copiii
care poarta scutece e destul de dificil, doar daca nu se aplica o punga pentru urina. Copiii care
au invatat deja sa mearga la toaleta ar trebui sa urineze mai intai, sa traga apa si sa elimine
fecalele in toaleta, plosca sau olita.
O cantitate mare de scaun se colecteaza si se pune intr-un recipient acoperit si sigilat.
Daca e nevoie de mai multe probe, se scrie data si ora pe recipient si se tin la rece. Probele
trebuie luate cu grija pentru a evita contaminarea cu alte substante.
Probele de sange
Desi majoritatea probelor de sange sunt recoltate de personalul de laborator, nursele
primesc tot mai mult aceasta sarcina, mai ales daca copilul are aplicate instrumente de acces
la artere sau vene. Indiferent cine ia probele, nursa trebuie sa verifice daca probele sunt luate
la timp si este folosit echipamentul corespunzator.
Probele de sange din vene se obtin prin injectie intravenoasa sau aspiratie printr-un
instrument cu acces periferic sau central. Probele de sange colectate prin instrumente cu acces
periferic din venele periferice mici au fost reusite. Desi se evita o noua intepatura, aceasta
metoda reduce perioada de folosire a instrumentului respectiv. Totusi se pot folosi cele cu
acces central. Cand se foloseste locul unei infuzii intravenoase pentru colectarea de probe, e
important sa luati in considerare tipul fluidului care este inserat. De exemplu, o proba
colectata pentru determinarea glucozei nu e concludenta daca se ia printr-un cateter prin care
s-a administrat o solutie cu continut de glucoza.

29

Probele de sange din artere sunt uneori necesare pentru masurarea oxigenului din
sange, desi se folosesc alte tehnici ca monitorizarea oxigenului transcutanat si oximetria
pulsului. Probele se pot obtine prin punctia arteriala folosind arterele radiale, femurale sau
brahiale. Inainte de punctie trebuie verificata circulatia prin testul Allen, adica verificarea
circulatiei in arterele radiale, brahiale si cubitale. Se folosesc doar tuburi de colectare cu
heparina. In tub nu trebuie sa intre bule de aer deoarece pot afecta concentratia de gaz din
sange, care mai poate fi afectata de plans, teama, agitatie. Probele se tin intre cuburi de gheata
pentru a reduce metabolismul celulelor din sange si se duc imediat la laborator pentru analiza.
Probele de sange capilar se iau din deget sau prin punctie in lobul urechii la copii, ca si
la adulti. O alta metoda de a colecta sange periferic este in calcai. Se incalzeste calcaiul, se
umezeste cu comprese 5-10 minute pentru a se dilata vasele. Zona este curatata cu alcool,
piciorul copilului este tinut cu mana libera, iar calcaiul este intepat. Exista instrumente
speciale, ca Tenderfoot sau Auotlet care realizeaza o punctie mai adanca, mai precisa, mai
putin dureroasa.
Probele se iau repede si se apasa locul intepaturii cu un tifon uscat pana se opreste
sangerarea. Se tine mana intinsa, nu indoita, iar dupa intepare, se apasa pentru cateva minute
pentru a preveni hematomul. Locul e acoperit cu un bandaj lipit. La copiii mici, nu folositi
astfel de bandaje sau daca le folositi, scoateti-le cand se opreste sangerarea. Compresele
caldute amelioreaza circulatia si scad durerea.
Indiferent cum si de catre cine e facuta colectarea, copiilor le este teama cand pierd
sange, mai ales cei care trebuie sa dea foarte des probe de sange. Ei cred ca sangele pierdut e
o amenintare la viata lor. Trebuie sa le explicati ca sangele se reface permanent in organism.
In timpul procedurii o replica de genul Uite ce rosu e! Chiar ai facut mult sange bun. ii
confirma acest lucru. Un bandaj adeziv ii da siguranta ca fluidele vitale nu vor curge prin
locul intepaturii.
Copiii detesta disconfortul pe care il dau punctiile venoase, arteriale sau capilare. De
fapt, pentru copii, acestea sunt cele mai durereoase proceduri din spital, iar punctia arteriala e
una din cele mai dureroase experiente (Wong, Baker, 1988). Cei mai stresati de injectii
intravenoase sunt copiii mici, apoi scolarii si adolescentii (Fradet si altii, 1990; Humphrey si
altii, 1992). De aceea, nursele trebuie sa foloseasca tehnici de reducere a durerii pentru
diminuarea disconfortului in aceste proceduri.
Probele de secretii din cai respiratorii
Pentru diagnosticarea infectiilor respiratorii: tuberculoza, infectii bacteriene si virale, e
nevoie de probe de sputa sau secretii nazale. Copiii mai mari si adolescentii pot tusi la cerere
si pot elimina sputele dupa indicatii. Copiii mici si foarte mici nu pot urma indicatiile si vor
inghiti sputa cand tusesc; de aceea se foloseste spalatura sau lavajul gastric. Uneori se
foloseste un cateter introdus in trahee; cel introdus in orofaringe nu e suficient.
Spalaturile nazale se folosesc pentru a depista o infectie cu virus respirator. Copilul sta
intins pe spate si i se administreaza 1-3ml de apa sarata sterila cu o seringa printr-o nara.
Continutul e aspirat cu o seringa sterila si e pus intr-un recipient steril. Pentru a evita orice
disconfort, trebuie pregatite toate instrumentele inainte de procedura. Alte metode de
colectare a secretiei sunt tampoanele nazofaringiene. E important sa se foloseasca metode cat
mai fine pentru ca colectarea probelor nazo-faringiene poate fi traumatica pentru copil.
30

7. Administrarea medicamentelor
Determinarea dozajului
Nursele trebuie sa cunoasca dozajul ideal de medicamente pe care il va administra
copiilor, rezultatul acestora, posibilele efecte secundare si semnele de intoxicare.
Factorii legati de crestere si maturizare modifica capacitatea unei persoane de a
metaboliza si elimina medicamentele, iar deficientele sunt mai importante cu cat varsta e mai
mica. Imaturitatea si problemele legate de procesele de absorbtie, distributie, biotransformare
si eliminare pot modifica efectele medicamentelor. Nou-nascutii si prematurii care au un
sistem deficitar de enzime in ficat, concentratie de proteine scazuta, rinichi cu deficiente de
functionare, sunt predispusi efectelor negative ale medicamentelor.
Alt factor este dificultatea de evaluare a raspunsului la medicamente. De exemplu,
care e manifestarea infectiei la un copil care nu vorbeste? In timpul bolii, atat pierderile, cat si
cererea de apa sunt ridicate, mai ales la copii. Deshidratarea duce la pericolul acumularii de
substante toxice, apa fiind necesara eliminarii medicamentului.
Au fost promovate diferite formule pentru stabilirea dozajului la copii, formule ce
cuprind varsta, greutatea, suprafata corpului. Administrarea medicamentelor este o
responsabilitatea nursei si nursele ar trebui sa cunoasca nu numai efectul medicamentului sau
reactia pacientului, ci si unele date pentru estimarea dozajului corespunzator la copii.
Cea mai buna metoda este calcularea proportiei dintre suprafata corpului si greutate.
Aceasta variaza invers cu lungimea; astfel, un copil mai scund care catareste mai putin decat
un copil mai mare sau un adult are suprafata corpului relativ mai mare decat ne asteptam dupa
greutate.
De obicei, determinarea suprafetei corpului (SC) se face cu monograma West. Se
foloseste inaltimea si greutatea copilului. Apoi aceste date se introduc intr-o formula pentru
dozaj:

Pregatirea pentru administrarea corecta

Verificarea dozajului
Administrarea dozajului corect este o responsabilitate atat a medicului care a prescris
medicamentul, cat si a nursei care il administreaza. Copiii reactioneaza cu o violenta
neasteptata la unele medicamente, iar copiii bolnavi sunt deosebit de sensibili la
medicamente.

31

Administrarea unor medicamente presupune masuri de siguranta suplimentare. Chiar

si cand a fost stabilit dozajul corect, unele medicamente pot fi riscante sau letale. Cele mai
multe spitale au un regulament special cu privire la medicamentele care trebuie verificate si
de o alta nursa inainte de fi date copilului. Printre ele se afla: digoxin, heparina, medicamente
pentru chemoterapie, insulina. Ar mai fi epinefrine, opioide, sedative. Chiar daca nu e
obligatorie, nursele ar trebui sa-si ia aceasta masura de precautie.

Identificarea
Inainte de administrarea oricarui medicament, copilul trebuie identificat corect,
deoarece copiii pot minti cand li se cere sa-si spuna numele. Copiii foarte mici nu isi pot
spune numele, cei mici si prescolarii pot minti, scolari isi pot nega identitatea pentru a evita
medicamentul. Uneori se joaca si isi schimba locul in paturi. Parintii trebuie sa fie prezenti
pentru a identifica copilul, dar singurul mod de a-I identifica este verificarea benzilor de
identificare pe care le poarta la spital si fisa de medicatie.

Parintii
Parintii sunt o sursa importanta de informatii referitoare la copil si capacitatile
acestuia. Aproape orice parinte a dat medicamente copiilor si au aflat cele mai bune metode
de a administra medicamentul. Pot descrie reactiile copilului in situatii asemanatoare daca
copilul a mai fost internat sau tratat la o clinica sau un cabinet. In unele cazuri e mai putin
traumatic pentru copil daca parintele e cel care ii da medicamentul, dar nursa e cea care il
prepara si supravegheaza. Copiii care iau medicamente acasa zilnic sunt obisnuiti cu parintele.
Trebuie luate decizii individuale in privinta prezentei si participarii parintilor, cum ar fi sa tina
copilul in timpul injectiei.

Copilul
Orice copil are nevoie de pregatire psihologica inainte de administrarea
medicamentelor si de sprijin in timpul procedurii. Chiar daca un copil a mai luat injectii
inainte, rareori se obisnuieste cu disconfortul si trebuie sa primeasca intelegere si rabdare din
partea celor care il ingrijesc.
Administrarea orala
Administrarea orala e de preferat la copii oricand e posibil. Majoritatea
medicamentelor pot fi dizolvate sau administrate in preparate lichide. Desi unii copii pot sa le
inghita sau sa le mestece de la varste fragede, medicamentele solide nu sunt recomandate la
copiii mici. Exista riscul aspiratiei la preparatele orale, dar formele solide (tablete, capsule)
sunt periculoase daca copilul opune rezistenta sau plange.
Majoritatea medicamentelor pentru copii se prezinta in forme colorate si placute
pentru a fi administrate mai usor. Unele lasa un gust neplacut, dar majoritatea copiilor inghit
aceste lichide fara sau cu putine probleme. Nursa poate sa guste un preparat oral pentru a
vedea daca e bun sau amar la gust. In acest fel, poate intelege reactia copilul daca acesta se
plange si poate camufla gustul de cate ori e posibil. Majoritatea unitatilor medicale dispun de
astfel de preparate.

Prepararea
32

Alegerea unui instrument pentru a masura si administra un medicament presupune

multa atentie. Instrumentele de masura nu sunt intotdeauna destul de precise pentru a masura
cantitatile mici folosite in pediatrie. Desi paharele de plastic sunt folosite pentru doze medii
sau mari de lichide, cele de carton prezinta iregularitati. Masurile paharelor difera. Dozele mai
mici de o lingurita nu pot fi masurate corect cu un pahar.
Multe preparate lichide se masoara cu lingurita. Linguritele si lingurile nu sunt
instrumente de masura adecvate. De exemplu, linguritele sunt diferite ca volum, iar mai multe
persoane care folosesc aceeasi lingura toarna cantitti diferite. Astfel, un medicament prescris
sa fie luat cu lingurita ar trebui masurat in mililitri standard 5ml are o lingurita. Exista o
lingura medicala cu o gaura la capatul cozii si care e cea mai buna masura pentru
administrarea de medicamente.
O alta masura este picatura, care poate varia mai mult decat lingura sau lingurita.
Volumul unei picaturi difera in functie de viscozitatea lichidului. Cele mai vascoase au
picaturi mult mai mari decat cele mai lichide. Multe medicamente sunt prevazute cu pipete
sau capac pentru masurarea produsului. Ele sunt facute special pentru medicamentul respectiv.
Folosirea lor cu alte medicamente nu e eficienta. Nu se recomanda picurarea din pipeta in alt
pahar pentru ca lichidul ramane pe peretii paharului si se pierde din continut.
Cel mai precis instrument este seringa de plastic pentru cantitati de mai putin de 1ml.
Este si un mijloc eficient de a transporta si a administra medicamentul, care poate fi picurat
direct in gura copilului.
Copiii mici au probleme cu inghitirea tabletelor sau pastilelor. Unele medicamente nu
sunt disponibile ca preparate pediatrice si atunci tabletele pot fi zdrobite si apoi date copilului,
dar nu toate medicamentele pot fi zdrobite.
O alta metoda este prepararea medicamentului in farmacie sub forma de jeleu sau
bomboana. Unele medicamente orale sau rectale pot fi preparate sub forma de crema sau gel
si aplicate pe piele.
Copiii care trebuie sa ia medicamente solide pe o perioada mai lunga de timp trebuie
sa fie invatati cum sa inghita capsula sau tableta. Sedintele de instruire cuprind indicatii
verbale, demonstratii, inghitirea unor capsule mai mari, neglijarea comportamentului
neadecvat (Babbitt si altii, 1991).
Dozele copiilor presupun adeseori divizarea unei doze pentru adulti si nursa trebuie sa
stabileasca doza corecta. Numai medicamentele marcate pot fi impartite in doua sau patru.
Daca medicamentul e solubil, tableta sau continutul unei capsule se dilueaza in cantitatea de
apa masurata dinainte si se ia cantitatea prescrisa. Daca se cere o jumatate de doza, tableta se
dizolva in 5 ml de apa si se ia 2.5 ml.

Administrarea
Administrarea e relativ usoara, dar e nevoie de o ingrijire deosebita pentru a evita
aspiratia. Tinand copilul mic in pozitie semisezanda, se da medicamentul cu o lingura, un
pahar de plastic, o pipeta, sau o seringa de plastic, fara ac. Pipeta sau seringa se introduc de-a
lungul limbii si lichidul e administrat incet, in cantitati mici, asteptand copilul sa inghita.

33

Paharele medicale se folosesc la copiii mai mari care pot bea din pahar. Copiii care
refuza sa coopereze poate necesita o apropiere fizica. Trebuie depistat motivul refuzului si
explicat ca medicamentul ii va face bine, si nu e o pedeapsa. Exista riscul ca, atunci cand
plange, copilul sa aspire medicamentul, mai ales daca e asezat pe spate. Daca nursa tine
copilul in poala si copilul o cuprinde cu mana dreapta, cu mana stanga apuca mana stanga a
nursei si tine capul intre bratul si corpul nursei, aceasta ii poate turna medicamentul in gura.
Administrarea intramusculara (IM)

Selectarea seringii si a acului

Trebuie selectata o seringa care sa masoare cantitati mici de solutie datorita volumului
de medicamente prescris la copiii mici si putinelor tesuturi disponibile pentru injectii. Pentru
mai putin de 1ml, e recomandata seringa intradermica. Dozele foarte mici se folosesc cu
seringi de 0,5ml. Aceste seringi si acele speciale reduc posibilitatea administrarii unor
cantitati incorecte datorita spatiului mort, care permite fluidului sa ramana in seringa si ac
dupa ce a fost impins pistonul. Minim 0,2 ml raman intr-un ac normal. Cand se amesteca doua
cantitati mici de medicamente in seringa, se poate modifica raportul intre cele doua. Exista
masuri pentru a minimaliza efectul spatiului mort:
Spatiul mort e un factor important pentru injectarea medicatiei deoarece o bula de aer
poate modifica doza de medicament cand se prescrie o cantitate foarte mica de medicament.
Nu e recomandata introducerea aerului in seringa mai ales daca se da mai putin de 1ml
medicament. Seringile sunt marcate pentru administrarea dozei prescrise, dar medicamentul
din ac nu face parte din marcajul seringii.
Acul trebuie sa fie suficient de lung pentru a penetra tesutul subcutanat si a elimina
medicamentul in muschi. Lungimea ideala a acului la copii nu a fost stabilita, dar unele studii
arata ca un ac de 1,5 2 cm e suficient pentru a penetra muschiul la copiii de 4 luni si
probabil si la cei de 2 luni (Hicks si altii, 1989). Marimea acului trebuie sa fie cat de mica
posibil pentru a transfera lichidul in siguranta. Diametrul mic e mai placut, dar la solutii
vascoase se folosesc ace cu diametru mai mare.

Determinarea locului
Factorii ce determina alegerea locului pentru injectia IM la copii sunt:

Cantitatea si caracterul medicatiei injectate

Cantitatea si conditia generala a masei musculare

Frecventa si numarul de injectii care vor fi date pe parcursul tratamentului

Tipul medicatiei

Factorii care impiedica accesul la loc

Capacitatea copilului de a sta in pozitia ceruta

34

Copiii mai mari si adolescentii ridica probleme in stabilirea locului pentru IM. Copiii
mici au muschii putin dezvoltati si dispun de mai putine locuri pentru IM. E greu sa stabilesti
cantitatea care poate fi injectata in acelasi loc. De obicei, cantitatea maxima e de 1ml la copiii
foarte mici si mici. Cu cat cantitatea injectata e mai mare, cu atat muschiul trebuie sa fie mai
mare.
Injectiile trebuie facute in muschi destul de mari ca sa suporte medicatia si se evita
nervii principali si vasele de sange. Nu exista cel mai bun loc pentru IM la copii. Copiii
prefera vastus lateralis. Pentru injectia in partea dorso gluteala, se recomanda dupa ce copilul
invata sa mearga deoarece muschiul se dezvolta odata cu locomotia. Aceasta recomandare se
aplica uneori si muschiului ventrogluteal. Exista diferente intre cei doi muschi. Cel
ventrogluteal e relativ lipsit de nervi principali si vase de sange; e un muschi destul de mare,
cu mai putin tesut subcutanat, e accesibil in diferite pozitii si se poate marca usor locul
injectiei (Beecroft, Redick, 1990). Studiile au aratat ca nu au existat complicatii in injectiile
facute in acest muschi si de aceea e indicat pentru copiii de orice varsta. S-au facut injectii in
acest muschi chiar si la nou-nascuti. Muschiul deltoid poate fi folosit pentru injectii cu volum
mic la copii sub 8 luni. Avantajaele sale sunt mai putina durere si mai putine efecte secundare.

Administrarea
Desi injectiile facute cu grija provoaca rareori traume la copii, au existat invaliditati
datorate injectiilor IM. Folosirea repetata a aceluiasi loc a dus la fibroza muschiului. Injectiile
facute in apropierea unui nerv mare, ca cel sciatic, a dus la invaliditate permanenta. Tesuturile
pot fi distruse de penicilina; o alta problema sunt solutiile mate pentru ca nu se poate detecta
sangele aspirat daca a fost penetrat un vas de sange. In acest caz locul injectarii trebuie ales cu
grija.
Un studiu recent al tehnicilor de injectare IM arata ca cu cat e mai dreapta traiectoria
acului, cu atat sunt mai reduse distrugerea tesutului si disconfortul.
Medicatia in fiole de sticla prezinta pericolul prezentei particulelor de sticla in fiola
dupa ce fiola a fost sparta. Cand medicatia e trasa in seringa, sunt trase si particulele de sticla
si apoi injectate. Ca precautie, medicatia se trage din fiola cu un ac cu filtru.
Majoritatea copiilor sunt imprevizibili si prea putini coopereaza in timpul injectiei.
Chiar si cei care par relaxati pot pierde controlul. E recomandat ca o alta persoana sa il tina
daca e nevoie. Trebuie sa spuneti copilului ca i se va da o injectie si apoi procedura trebuie
realizata cu indemanare si rapid pentru a nu-i prelungi stresul. Nursa trebuie sa foloseasca
tehnici foarte bune de injectare si masuri de reducere a durerii.
Copiii mici opun doar putina rezistenta. Desi sunt greu de tinut intr-o pozitie, pot fi
controlati usor. Corpul este strans intre bratul si corpul nursei. Pentru a face o injectie in
muschi, masa musculara se prinde cu degetele pentru a izola si stabiliza locul. Daca medicatia
se da la o ora fixa, nursa trebuie sa trezeasca copilul mai intai. Daca se face injectia cand
copilul e adormit, va ramane cu teama de a merge inapoi in pat.
Administrarea subcutanata si intradermica
Injectiile subcutanate si intradermice sunt deseori administrate copiilor, dar tehnica
difera putin de cea la adulti. Exemple de injectii subcutanate sunt insulina, unele vaccinuri,
35

desensibilizarea la alergii. Testarea tuberculinei, anestezia locala, testarea alergiilor sunt

exemple de injectii intradermice.
Tehnicile de reducere a durerii in aceste proceduri presupun distragerea atentiei.
Unghiul de penetrare a acului pentru injectiile subcutanate este de 90 grade. La copiii cu tesut
subcutanat redus se aplica la 45 grade.
Desi injectiile subcutanate se dau oriunde exista tesut subcutanat, cele mai comune
locuri sunt treimea mijlocie a partii laterale a bratului superior, abdomenul, treimea mijlocie a
coapsei. Unii medici cred ca nu e necesar sa aspire inainte de injectia subcutanata, ceea ce nu
e universal acceptat.
Injectia intradermica in antebrat presupune evitarea zonei mediale a antebratului, unde
pielea e mai sensibila.
Administrarea intravenoasa (IV)
Administrarea IV e des folosita in terapia pediatrica. Pentru unele medicamente, e
singura cale eficienta de administrare. E folosita la copiii care prezinta o absorbtie slaba ca
urmare a diareei, deshidratarii, cei care necesita o concentratie mare de ser; cei care au infectii
puternice si necesita medicatie pe termen lung; cei care necesita reducerea durerii; cei care
necesita tratament de urgenta.
Cand un medicament se administreaza intravenos, efectul e mai rapid. Multe din
medicamentele administrate intravenos necesita diluare si sunt toxice pentru tesuturile din
afara sistemului vascular. Trebuie luati in considerare urmatorii factori cand se administreaza
medicamente intravenos:

Cantitatea de medicament

Diluare minima a medicamentului

Tipul de solutie in care se poate dilua

Timpul in care se poate administra

Cantitatea de infuzie pe care copilul si vasele o pot tolera

Capacitatea tubului IV

Ora la care se administreaza

Compatibilitatea cu toate medicamentele administrate copilului intravenos si

compatibilitatea cu lichidul administrat

Inainte de perfuzia IV, se verifica locul. Medicamentele nu se administreaza niciodata

cu sangele. Doar un antibiotic poate fi administrat in acelasi timp.

36

Perfuzia IV se recomanda copiilor care o tolereaza. La cei foarte mici, se foloseste

injectomatul. Indiferent de tehnica folosita, nursa trebuie sa stie diluarea minima pentru
administrarea IV de medicamente la copii.
Administrarea nazogastrica, orogastrica sau gastrostomica
Cand copilul are o braunula sau gastrostomie, medicatia se administreaza de obicei
pe untilizand aceste cai. Un avantaj al acestei metode ar fi ca nu mai e nevoie sa deranjam
copilul pentru a respecta ora de administrare. Dezavantajul ar fi ca se poate bloca tubul, mai
ales daca se administreaza solutii vascoase printr-un tub de alimentare subtire. Cea mai buna
precautie e curatarea dupa administrarea medicatiei.
Administrarea rectala
Administrarea rectala nu este agreata de copii, dar e folosita cand calea orala e
contraindicata sau ingreunata si cand preparatele orale provoaca voma. Unele medicamente se
prezinta sub forma de supozitor: acetaminofen, paracetamol, sedative, analgezice. Problema
este ca daca rectul nu e liber, absorbtia e intarziata, diminuata. Uneori medicamentul e
eliminat odata cu scaunul.
Supozitorul e lubrifiat cu apa calduta. Folosind o manusa, supozitorul e introdus in
rect repede, dar usor, asigurandu-ne ca a fost plasat dincolo de cele doua sfinctere rectale.
Fesele sunt stranse pentru a apasa sfincterul anal pana trece nevoia de a elimina supozitorul,
adica 5-10 minute. Uneori cantitatea prescrisa e mai mica decat dozajul. Forma neregulata a
supuzitoarelor ingreuneaza incercarea de a-l diviza. Daca e nevoie doar de jumatate, se taie pe
lungime.
Administrarea oculara, otica si nazala
Exista putine diferente intre administrarea pe ochi, ureche si nas la copii si adulti. Cea
mai grea parte e cooperarea copilului. Capul copilului e imobilizat. Desi nu e dureroasa
administrarea pe ochi, ureche sau nas, aceste medicamente pot da senzatii neplacute, care pot
fi reduse prin diferite tehnici.
Pentru administrarea pe ochi, copilul sta intins sau cu capul intins si se uita in sus. Cu
o mana se tine pleoapa de jos si cu cealalta, sprijinita pe capul copilului, se pun picaturile,
evitandu-se astfel o trauma sau picurarea pe fata. Se formeaza un mic sac in care se aplica
solutia. Apoi se inchid pleoapele.
Unii copii tin pleoapele inchise strans. In acest caz, picaturile se pun in coltul de langa
nas, unde se intalnesc pleoapele. Cand va deschide ochii, medicamentul se raspandeste pe
conjunctivita. Se mai poate juca un joc; copilul inchide ochi si numara pana la trei, apoi ii
deschide si I se pun picaturile.
Picaturile pentru urechi se pun cand copilul sta intins si cu capul intors in partea
corespunzatoare. Pentru a introduce picaturile in canalul auditiv, se introduce un dispozitiv in
canal prin care se administreaza picaturile. Dupa aceea, copilul sta intins pe cealalta parte
pentru cateva minute. Zona anterioara a urechii este masata pentru ca picaturile sa patrunda in
canal. Se folosesc tampoane de vata pentru a preveni scurgerea din urechea externa.

37

Picaturile in nas se pun ca si la adulti. Copilul sta cu capul intins pe marginea patului
sau a pernei. In functie de dimensiunile lor, copiii pot sta in bratele nursei, cu capul intre
corpul si cotul nursei, cu mainile si picioarele imobilizate. Dupa procedura, copilul ramane
asa inca 1 minut pentru ca picaturile sa intre in contact cu suprafata nasului.

8. Metode de alimentare alternativa

Unii copii se afla in incapacitatea de a se alimenta pe gura datorita unor conditii ca:
anomalii ale gatului, esofagului, intestinelor; capacitate de a inghiti deficienta; probleme
respiratorii; inconstienta. Acesti copii sunt alimentati prin intermediul unui tub introdus pe
cale orala sau nazala in stomac (gavaj orogastric sau nazogastric) sau in duoden/jejun (gavaj
enteral); al unui tub introdus direct in stomac (gastrostomie) sau in jejun (jejunostomie).
Aceasta alimentare se face intermitent sau continuu. In timpul gavajului sau gastrostomiei, i
se da copilului o suzeta, dar trebuie folosite cele cu un design care sa previna aspiratia. Puneti
etichete colorate pentru fiecare tub de alimentare enterala. Folositi pungi speciale cu solutii
pentru alimentarea continua
Alimentarea prin sonda
Copiii mici si foarte mici pot fi usor alimentati printr-un tub introdus in stomac ori pe
cale nazala, ori orala. Tubul poate fi pastrat in aceasta pozitie sau poate fi introdus de fiecare
data cand se face alimentarea. In acest caz, trebuie folosit un tub nou de fiecare data, in
conformitate cu politica spitalului, cu indicatiile specifice si cu tipul de tub folosit. Mainile
trebuie spalate cu atentie pentru a preveni contaminarea cu bacterii, mai ales in cazul
alimentarii continue.

Pregatirea
Echipamentul necesar alimentarii prin sonda cuprinde:
Un tub corespunzator dimensiunilor copilului si tipului de preparate ce vor fi
administrate.
Un recipient pentru fluid, de 10-30 ml pentru cantitati mici sau 50ml pentru
cantitati mai mari.
O seringa pentru aspirarea continutului stomacului si pentru injectarea aerului
dupa introducerea tubului
Apa sau lubrifiant pentru lubrifierea tubului; la bebelusi se foloseste apa distilata
Hartie sau banda pentru a marca tubul si a-l lipi pe obrazul copilului
Un stetoscop pentru a verifica daca tubul a fost pozitionat bine in stomac
Solutia de administrat

38

Nu toate tuburile sunt la fel. Cele din polietilena isi pierd flexibilitatea si trebuie
schimbate des, la 3-4 zile. Cele din poliuretan si silicon sunt flexibile, se pot
folosi pe perioade mai lungi si sunt mai confortabile. Folosirea tuburilor mai
subtiri pentru alimentarea cuntinua a redus aparitia complicatiilor, ca faringita,
otita. Desi tuburile mai fine si mai flexibile sunt mai avantajoase, ele prezinta
si dezavantaje, ca dificultatea in a le introduce, distrugerea tubului in timpul
aspiratiei continutului gastric, incompatibilitatea cu solutiile consistente.

Procedura
Bebelusii sunt mai usor de controlat daca sunt infasati mai intai. Chiar si copiii mici
pot apuca si smulge tubul. Copiii prematuri pot fi infasati peste piept si legati sub nivelul
umerilor in asa fel incat sa nu afecteze respiratia.
Bebelusul trebuie tinut si i se da ceva de supt in timpul procedurii. Daca acest lucru nu
e posibil, copilul e asezat pe spate sau intors spre dreapta, cu capul si pieptul ridicate. Daca
copilul sade, atunci tubul va fi plasat corect in stomac.
Tubul de alimentare poate fi introdus pe cale nazala sau orala. Deoarece
majoritatea copiilor respira pe nas, tubul introdus pe gura provoaca mai putine
neplaceri. La copiii mai mari, tubul odata introdus pe nas nu mai creeaza neplaceri.
Sonda cu braunula se introduce intodeauna pe nas si e transferata dintr-o nara in alta
pentru a evita iritarea, infectia sau distrugerea membranei mucoasei din cauza presiunii
ce se creeaza in timp.
Gastrostomia
Gastrostomia se foloseste atunci cand inserarea unui tub prin gura, faringe, esofag,
sfincterul cardia al stomacului este contraindicata sau imposibila. De asemenea, e folosit
pentru a evita iritarea provocata de un tub nazogastric la copiii care necesita alimentarea prin
sonda pe o perioada mai lunga. Introducerea sondei gastrostomice se face cand copilul e sub
anestezie generala sau cu un endoscop si anestezie locala. Sonda e introdusa prin peretele
abdominal in stomac. Stomacul e ancorat de peritoneu in zona de acces. Sonda poate fi Foley
sau cateter ciuperca. Imediat dupa interventie, cateterul poate fi lasat deschis si atasat
drenajului timp de 24 ore.
Ingrijirea postoperatorie presupune prevenirea infectiei si iritatiei. Locul este curatat
cel putin o data pe zi sau cat de des e nevoie. Dupa vindecare, locul trebuie tinut curat si uscat
pentru a preveni excoriatia si infectia. Se pot prescrie unguente cu antibiotic sau alte preparate
zilnice pentru vindecare si prevenirea infectiilor. In jurul locului unde e introdusa sonda poate
aparea un tesut granulat care nu e un semn de infectie , dar umezirea in exces poate provoca
iritarea pielii din jur.
Daca gastrostomia e pe termen lung, se foloseste un dispozitiv mic, din silicon la
nivelul pielii, care iese din abdomen, are un aspect placut, ii da copilului confort si libertate de
miscare, e usor de intretinut. Dispune de o valva care se paote inchide. Cand e deschisa, nu
lasa aerul sa iasa. Daca sunt folosite anumite dispozitive, copilul trebuie sa stea nemiscat
deoarece sonda poate iesi cand se misca. Altele au un dispozitiv la care se conecteaza sonda.

39

Daca se administreaza apa, hrana sub forma de pasta, alimentarea se face in acelasi
mod si pozitie. Se poate folosi o pompa mecanica pentru a regla volumul si cantitatea.
Pompele cu seringa asigura un debit mai consistent decat cele peristaltice. Dupa alimentare,
copilul e asezat pe partea dreapta sau in pozitia Fowler, iar tubul poate fi lasat deschis sau
fixat, in functie de conditia copilului. Ca masura de precautie, lungimea sondei se masoara
inainte de interventie si remasurata pentru a vedea daca nu a alunecat. Se poate face un semn
pe sonda la nivelul pielii. Cand nu mai e necesara, se scoate sonda; deschizatura din piele se
inchide spontan prin contractare.

9.Proceduri referitoare la eliminare

Clisma
Procedura nu difera prea mult la copii de cea folosita la adulti, cu exceptia tipului si
cantitatii de lichid administrat si a distantei de inserare a tubului in rect. In functie de volum,
se foloseste o seringa cu tub de cauciuc, o sticla sau o punga speciala pentru clisma.
La copii se foloseste o solutie isotonica. Nu se foloseste apa plata pentru ca e hipotonica.
Copiii nu sunt capabili sa retina solutia dupa ce a fost administrata si de aceea fesele
trebuie tinute strans ceva timp pentru a retine lichidul. Copilul tine capul si spatele pe perne si
fesele pe plosca. Copiii mai mari sunt capabili sa retina solutia daca li se spune ce au de facut.
Nursa trebuie sa aiba plosca la indemana. Clisma poate fi o procedura amenintatoare pentru
copiii prescolari si de aceea trebuie sa le explicati ce se va intampla pentrua le reduce teama.
Se foloseste tot mai mult o solutie pentru eliminare administrata oral sau printr-o
sonda nazogastrica. Solutia cu polietilena glucol-electrolit provoaca eliminarea si previne
eventualul dezechilibru de fluid si electrolit.

Administrarea clismei la copil

Echipament: -ca la adult
-masurarea solutiilor:
8 ml de jeleu de sapun la 500 ml de apa.
Clisma salina -4ml de sare la 500 ml. de apa sau 1 lingurita de sare la 500 ml. de
apa

40

Pregatirea, efectuarea

Rationamente

1.Explicati copilului procedura in functie de

nivelul sau de intelegere.

1. Chiar daca pacientul nu va intelege

complet, aceasta explicatie il va linisti si
ii va spori increderea in dumneavoastra.

2. Pozitia
a. Copilul mai mare: decubit lateral
stang, cu piciorul drept flectat.
b. Sugar: in supinatie, cu cate o
perna sub cap si sub spate. Veti
plasa si o musama sub fese. Pot fi
necesare metode de contentie
blande: scutece plasate sub
musama trecute peste coapse si
apoi fixate.

Manevra propriu-zisa
1. Purtati manusi.
2. Inserati canula pe o lungime de 3,7-10 cm.,

a. aceasta pozitie determina plasarea

colonului descendent la cel mai jos nivel.
b. Sugarii si copii mici nu pot retine
lichidul de clisma. Pernele corect
plasate determina alinierea corpului.
2. Precautii general valabile.
3. Astfel solutia va curge incet, cu o
presiune minima.
4. Volumul de lichid poate varia intre 30 si
300 de ml.
Pot fi utilizate urmatoarele cantitati in
functie de varsta copilului:
de la nastere la 3 luni:30-100 ml.

3. Ridicati rezervorul pana la maxim 25 cm.

Deasupra rectului.

sugar:150-250 ml.

4. Nu administrati mai mult de 300 ml. De

lichid in cazul nou nascutilor, cu exceptia
unor indicatii exprese in acest sens.
5. Dupa ce canula a fost retrasa, puteti face un
masaj usor al abdomenului, daca nu exista
contraindicatii.

copil:200-500ml.
copil mai mare.500-1000 ml.
5. Acest masaj va ajuta la relaxarea copilului
si la expulzarea solutiei.

6. Existenta unui astfel de obiect familiar

poate imbunatati confortul copilului si
elimina senzatiile neplacute determinate
de pantalonii sau asternuturile ude.
7. Pentru a creste capacitatea de retinere a
clismei puteti tine apropiate coapsele
copilului. De asemenea acesta va fi
mentinut cat mai linistit posibil.

6. Pentru copiii obisnuiti cu olita, veti avea al

dispozitie un astfel de recipient.

41

42