BIOMATERIALE

Biomaterialele = materiale inerte, care trateaza, inlocuiesc sau asigura functia unui tesut sau organ
natural, vin in contact cu acestea sau cu fluidele biologice. Ele sunt parti constitutive ale
implanturilor medicale, proiectate sa indeplineasca, in interiorul biomatricii, o functie specifica de
suport mecanic, de detectare a unui metabolit sau debitor de medicamente. Astfel biomaterialele pot
indeplini urmatoarele functii :
-imobilizarea substantelor bioactive costisitoare, in scopul reutilizarii lor ;
-stabilizarea substantelor bioactive, la actiunea pH-ului, temperaturii sau a solventilor;
-obtinerea formelor conditionate (capsule, tablete, supozitoare, unguente, etc.) cu desorbtie
controlata a principiilor active ;
-realizarea de implanturi biocompatibile
-realizarea de substraturi pt. atasarea si cresterea celulelor ( ingineria tesuturilor) .
Diversitatea biomaterialelor, de la aliajele metalice la polimeri hidrofili noi, si de la ceramice pe
baza de alumina inerta la produse de colagen, este in corelatie cu functiile biologice suplinite. Se
utilizeaza o gama larga de materiale precum: metale, materiale ceramice, sticle, biomolecule
naturale modificate, polimeri sintetici si compozite, ultimele reprezentnd combinatii ale
materialelor mentionate de o mare varietate.
Cursul se refera in special la biomaterialele polimere si compozite de tip polimer-material
anorganic.
Cercetarile in domeniul compusilor macromoleculari s-au inscris relativ recent in cadrul eforturilor
de largire a posibilitatilor terapeutice si chirurgicale in cazul unor maladii grave (dupa 1950) si au
evoluat odata cu dezvoltarea si perfectionarea sintezei de polimeri, care a oferit noi oportunitati de
obtinere a unor materiale noi cu aplicatii biomedicale. Tehnicile farmaceutice si medico-chirurgicale
par sa beneficieze cel mai mult de pe urma dezvoltarii biomaterialelor.
Majoritatea implanturilor si medicamentelor actuale includ polimeri.
Acestia pot fi homopolimeri dar cel mai adesea copolimeri periodici, bloc sau grefati. Pot
avea o structura liniara, bi- sau tridimensionala (hidro- si amfigeluri, retele polimere interpenetrate).
Cele mai multe aplicatii sunt in domeniul cardiovascular, oftalmic, stomatologic, ortopedic, al
tesuturilor moi si in biotehnologie. Sistemele cu eliberare controlata a medicamentelor sunt de
asemenea de reala actualitate, polimerii devenind in ultimii ani practic indispensabili in
conditionarea medicamentelor, formarea tabletelor, a preparatelor injectabile, realizarea materialelor
sterile de unica folosinta
Se pot astfel cita spre exemplificare aplicatii ale materialelor polimere in:
- oftalmologie - lentile de contact
- implanturi pe retina
- dom. cardiovascular: - grefe vasculare-proteze vasculare
- valve
- pacemaker (componente polimere pentru inimi artificiale)
- inlocuitori de vase sangvine sau plasma sangvina
- dispozitive care nu inlocuiesc dar asista activitatea inimii
- ortopedie - inlocuitori de articulatii si ligamente pentru genunchi
- articulatii pentru degete
- articulatii si ligamente pentru umar
- reconstructie - proteze osoase
- proteze vasculare pentru artere periferice
- proteze uro-genitale
- piele artificiala, inlocuirea unor parti componente ale nasului
-proteze stomatologice, reconstructie maxilo-faciala
Polimerii intra si in componenta unor elemente de tehnica medicala: dispozitive de uz medical, cum
ar fi cele de dializa renala sau oxigenare, catetere..
.

Materialele folosite in scopuri terapeutice trebuie sa prezinte anumite caracteristici fizico-chimice,

biologice legate de interac]iunea si efectele reciproce in sistemul organism-implant. Ansamblul
acestora trebuie sa asigure efectul fiziologic dorit, toleranta buna de catre organism si diminuarea
efectelor secundare. Principalele criterii de selectie de care se tine cont sunt urmatoarele:
1- Materialul trebuie sa fie inert, respectiv sa fie stabil dpdv fizic si chimic la interactiunile cu
mediul biologic, sa nu genereze sau elibereze componente solubile in sistemul viu, cu exceptia
cazului in care aceasta eliberare este voita (ex. eliberarea controlata de medicamente). Sa
corespunda ca puritate scopului urmarit (de ex. sa nu fie impurificat cu monomeri).
2- Sistemul viu nu trebuie sa degradeze implantul cu exceptia cazului cnd acest proces este dorit
(suturi bioabsorbabile)
Procesele degradative care pot apare se refera la: scindarea catenelor polimere (ex. reducerea
maselor moleculare) reticulari (cu cresterea masei moleculare), reactii in catena laterala (hidroliza) ,
umflare.
3- Materialul trebuie sa corespunda structurii chimice impuse de exercitarea unui anumit efect, iar
greutatea sa moleculara trebuie astfel selectata inct sa fie exclus pericolul sedimentarii in
organism. Proprietatile mecanice si fizice trebuie sa fie adecvate functiei prevazute si sa se mentina
pe toata durata de functionare/utilizare. De ex. inlocuitorul de tendon trebuie sa prezinte rezistenta
la alungire, membrana de dializa trebuie sa aiba permeabilitate selectiva .
4- Materialul trebuie sa fie biocompatibil, sa nu prezinte potential carcinogenic sau sa conduca la
respingere imunologica
5- Contactul pentru perioade lungi de timp cu corpul uman implica riscuri imunologice si
toxicologice. Biomaterialele trebuie sa fie produse sterilizabile si sa nu sufere degradari prin
sterilizare, sa fie nepirogene,nealergene si netrombogene, lipsite de bacterii si endotoxine
Biomaterialele de interes medical trebuie sa satisfaca conditii legate de biocompatibilitate si
biodegradabilitate. Biodegradabilitatea este corelata cu degradarea polimerului in mediul biotic cu
formare de fragmente ce pot fi absorbite sau eliminate din organism, evitandu-se acumularea in
tesuturi care ar favoriza iritarea sau inflamarea acestora.
Biocompatibilitat, criteriu fundamental, este definita prin urmatoarele conditii:
neafectarea tabloului sangvin, nemodificarea mecanismului de coagulare a sngelui, absenta
fenomenului de respingere din partea organismului, absenta sedimentarii in tesuturi, absenta
efectelor alergice, teratogene, toxice si cancerigene. Un material poate fi biocompatibil pentru o
anumita utilizare, intr-un anumit loc de implantare si sa nu prezinte biocompatibilitate in raport cu
un alt loc de implantare. Trebuiesc deci evaluate efectele reciproce organism-implant.
Stabilirea influentei organismului asupra implantului presupune observarea si estimarea unor
modificari ale polimerului referitoare la degradare, afectarea proprietatilor mecanice si a structurii
moleculare, erodare, adsorbtia superficiala de proteine sau oxidare, inconjurare cu tesut, calcifiere
(ultimele corelate cu biocompatibilitatea interfaciala).
Aprecierea efectului implantului asupra organismului implica cunoasterea toxicitatii polimerului, a
produselor sale de distructie sau a aditivilor incorporati, a proprietatilor mecanice ale materialului, a
posibilitatilor de sterilizare si de prelucrare la forma, dimensiunea si structura de suprafata dorita
pentru implant.
Toxicitatea comp. macromoleculari poate conduce la hiper- sau hipotrofie epiteliala, inflamarea
tesutului conjunctiv, acumularea glicoproteinelor acelulare. In general, chiar daca comp. macrom.
este considerat inert chimic apare la implantare un raspuns tisular, care adesea este un proces
inflamatoriu minim. Reactiile tisulare sunt dependente de structura chimica, dimensiunea si forma
implantului (biocompatibilitate volumetrica), locul si tehnica de implantare, gradul de mobilitate al
grefei. In cazul polimerilor inerti intoleranta poate fi cauzata exclusiv de impuritati (monomer,
resturi de catalizatori sau aditivi).
Ca urmare aplicarea medicala a unui polimer trebuie precedata de teste in vitro si in vivo. Testarea
preliminara pe animale este obligatorie. Astfel programul de testare cuprinde trei etape: experimente
preliminare, implantare la animale si testare clinica, pe subiecti umani. Estimarea biocompatibilitatii

impune cunoasterea efectului iritant, a nivelului de toxicitate sistemica, a efectului alergic, a

stabilitatii materialului in mediul fiziologic, a interactiunilor posibile intre constituentii celulari si
materialul implantului. Programul de testare este dependent de natura polimerului, forma
implantului, locul de implantare, durata de mentinere in organism.
Deosebita atentie se va da naturii suprafetei in cazul materialelor care nu elibereaza compusi cu
molecula mica. Introducerea implantului creeaza o crestere locala a energiei, datorita modificarilor
ce au loc. Exista tendinta de a reduce aceasta energie superficiala prin rearanjarea atomilor in stratul
superficial sau adsorbtia la suprafata a unor compusi tensio-activi. Prin urmare e necesar studiul
suprafetei implantului. Se folosesc in acest scop metode de vizualizare si studiu morfologic
(microscopie electronica), metode spectroscopice (IR, ESCA-spectroscopie electronica pentru
analiza chimica) spectroscopie ionica.
In general, la introducerea implantului `n organism se formeaza un strat superficial din proteine
provenite din fluidele biologice ce inconjoara implantul si interactioneaza in mod specific cu mediul
inconjurator. Celulele invecinate vor incepe sa migreze spre suprafata prin difuzie sau procese
active. Ele pot aditiona inti la suprafata implantului, se pot multiplica (replica) cu alterarea
proteinelor membranei sau pot interactiona cu suprafata (elibernd continutul lor sau tinznd chiar
sa digere suprafata). Pot apare procese inflamatorii. Urmatorul tabel prezinta efectele ce compun
raspunsul inflamator mai ales fata de implanturile solide:
Raspuns acut (aprox. o saptamna:
-dilatarea vaselor de snge
-deplasarea fluidelor (plasmei) catre locul implantului
-reactii neutrofile (adeziune, eliberare de enzime digestive care pot induce procese
de fagocitoza)
-atacul implantului de catre macrofage
Raspuns cronic ( o saptamna sau ani)
- formarea de celule uriase multinucleare (tind sa inghita-inglobeze implantul)
- remodelare prin dezvoltarea de tesuturi la locul implantului
-formarea de capsule de catre celulele fibroblastice cu izolarea implantului de
organism intr-un sac cu colagen
Acest proces apare in cazul oricarui implant polimeric, dar intensitatea fiecarei trepte de raspuns
variaza
Pentru materialele care nu sunt introduse (implantate) in fluxul sangvin intensitatea si durata acestui
raspuns pot fi corelate cu biocompatibilitatea lor.
Se poate observa din cele prezentate ca in cazul polimerilor aplicatiile biomedicale reclama
specificitate sterica, o structura supramoleculara predeterminata, prezenta unor centri functionali
specifici, deci implicit controlul proprietatilor fizico-chimice si biologice ale biomaterialelor
polimerice Aceasta presupune realizarea de structuri stereoregulate reproductibile, o masa
moleculara medie constanta si cu o distributie cat mai ingusta, posibilitate de sterilizare fara
afectarea compozitiei. Ca urmare bioingineria medicala vizeaza :
-realizarea specificitatii functionale a biomaterialelor sintetice si proiectarea lor pe baza corelatiilor
structura-aplicabilitate si a modelarii moleculare;
-controlul structurii sterice si a interactiilor intramoleculare in biomateriale;
-conceperea unor strategii adecvate pentru sinteze stereoselective reproductibile
Obtinerea de biomateriale polimere sintetice presupune astfel functionalizarea unor compusi
macromoleculari, in concordanta cu cerintele domeniului de aplicare.
Materialele folosite pot fi homopolimeri dar cel mai adesea copolimeri periodici, bloc sau
grefati, obtinuti prin metode polimerizare de tip aditiv sau condensativ a unor monomeri reactivi
sau fiziologic activi, sau prin reactii polimer-analoage cu scopul fixarii pe scheletul

macromolecular a compusilor bioactivi. A crescut cerinta de polimeri hibrizi, la sinteza carora se

apeleaza la asocierea mai multor metode preparative.
Polimerii rezultati pot avea o structura liniara, bi- sau tridimensionala (hidro- si amfigeluri,
retele polimere interpenetrate).
Reticularea asigura realizarea de biomateriale performante. Se poate utiliza in acest scop un
monomer polifunctional (bif. la polimerizarea aditiva si trifunctional la cea de tip condensativ
(Fig.0A), un agent de reticulare (ex. glutaraldehida), sau se poate apela la tehnicile radio- si
fotochimice (Fug. 0B)
.

Polimerizar
e
Monomer
solubil in apa

monomer
bifunctional

Purificare si
umflare
in apa

Hidrogel
Fig. 0A. Polimerizare cu formare de structuri tridimensionale

Fig. 0B. Reticularea polimerilor preformati prin iradiere.

Glutaraldehida este des utilizata ca agent de reticulare deoarece reduce riscul de

biodegradare, asigura mentinerea integritatii si flexibilitatii materialului, conferind acestuia
biocompatibilitate si netrombonicitate, prezinta reactivitate crescuta, permite stabilirea unor legaturi
controlabile intre moleculele de proteina, si capacitate de reactie cu grupe aminice constitutive ale
unui nr. mare de biocompusi.
In ciuda citotoxicitatii sale si a riscului de fisurare si calcifiere in timp a implanturilor este
utilizata pentru obtinerea de bioproteze acceptate clinic (valvele inimii, grefe vasculare, cartilaje
elastice, grefe de tendoane si piele artificiala), materiale polimere pentru fixare de celule,
imobilizare de enzime, proteine, polizaharide si realizarea matricilor de eliberare controlata a
medicamentelor.Grefarea si reticularea foto- si radiochimica prezinta avantajele urmatoare:
puritate avansata, procesare la temperaturi joase, cu doze mici de radiatii, reglarea proceselor prin
selectarea dozelor si tipul radiatiilor, posibilitatea sterilizarii concomitent cu obtinerea
biomaterialelor. Sunt tehnici aplicate pt. obtinere de biomateriale hemocompatibile, a protezelor
pentru vase de sange, functionalizare de polimeri, reticulare cu generare de hidrogeluri caracterizate
prin stabilitate mecanica (lentile oculare, implanturi, proteze, membrane medicale, medii biologice
pentru studiul si cultura microorganismelor, matrici pentru substante bioactive enzime, hormoni,
medicamente). Ex. de hidrogeluri : poliacrilamida reticulata, hidrogeluri pe baza de poli(N-vinil
pirolidona), poli(N-vinil-imidazol), poli(acid -glutamici).
Reelele polimere interpenetrate sunt definite ca o combinaie rezultat prin juxtapunerea a
2 sau mai muli polimeri sub form de reea. Astfel pot fi incluse n categoria materialelor polimere
multicomponente alturi de aliajele polimere, copolimerii bloc i grefai, copolimerii reticulai de
tip AB i reelele polimere semi-interpenetrate (Fig. 1). Cele mai multe materiale de acest tip nu se
interpenetreaz la scar molecular, dar pot forma faze fin dispersate cu dimensiuni de cteva zeci
de nanometri.
Fig. 1. Diverse tipuri de combinare a doi polimeri:
a. amestec de polimeri; b. copolimeri grefai;c. copolimeri bloc;d. copolimer AB
grefat de tip scar; e. RIP; reea polimer semi-interpenetrrat. Structurile a-c sunt
termoplastice; structurile d-f sunt termoreactive.

Reelele polimere interpenetrate se pot realiza n mai multe moduri, astfel nct putem deosebi
materiale diverse de acest tip (Fig. 2), precum:
Reele polimere cu interpenetrare secvenial. Cele dou reele polimere componente sunt
sintetizate succesiv, n dou trepte. Reeaua polimer de tip I presintetizat este supus umflrii
cu un amestec format din al doilea monomer, agent de reticulare i activator, urmat de
polimerizarea in situ (Fig. 2A)

 Reele polimere cu interpenetrare simultan. Se amestec monomerii sau prepolimerii

corespunztori celor dou reele cu agenii de reticulare i activatorii i se supun simultan
polimerizrii, mecanismele dup care decurg cele dou procese fiind diferite (ex. polimerizare
nlnuit i n trepte - Fig. 2B).
Reele polimere sub form de latex. Materialele se prezint sub form de latexuri polimere, de
cele mai multe ori cu o structur de tip miez-manta. O alternativ o reprezint amestecarea a
dou latexuri diferite care ulterior formeaz un film care asigur reticularea celor doi polimeri
(reele elastomere).
Reele polimere interpenetrate graduale. Sunt materiale polimere n care compoziia i
densitatea punctelor de reticulare variaz de la o zon la alta la nivel macroscopic. De
exemplu, se poate realiza astfel un film polimer care prezint pe o suprafa predominant reea
de tip 1, n timp ce pe cealalt suprafa este mai mare coninutul n reea polimer de tip 2,
compoziia variind gradual n grosimea filmului
.
Reele polimere interpenetrate termoplastice. Reelele polimere interpenetrate termoplastice
sunt materiale hibride formate ntre amestecuri polimere i RIP care implic mai degrab
reticulare de tip fizic i nu prin legare chimic. Ca urmare la temperatur ridicat aceste
materiale curg, comportndu-se asemntor elastomerilor termoplastici, n timp ce la
temperatura uzual sunt reticulate i se comport ca o reea polimer interpenetrat. Reticularea
temporal se realizeaz n acest caz n baza particularitilor morfologice ale opolimerilor bloc,
prin grupe ionice sau datorit structurii semicristaline.
Reele polimere semi - interpenetrate. n aceste materiale unul sau mai muli din polimerii
componeni sunt reticulai iar unul sau mai muli sunt liniari sau ramificai.
Fig.2. Metode de sintez a reelelor polimere interpenetrate: A. Reele polimere cu
interpenetrare secvenial i B. simultan.

Studiul reelelor polimere interpenetrate a luat amploare mai ales datorit proprietilor
mecanice mbuntite fa de reelele polimere implicate datorate efectului sinergetic indus de
compatibilizarea forat a componentelor. n cazul utilizrii pentru obinerea membranelor polimere
pe lng ameliorarea proprietilor mecanice se preconizeaz adesea realizarea unei permeabiliti
selective, a unei aderene mai bune la suport sau inducerea unor proprieti speciale.
Materialele polimere preparate pe diferite cai pot fi prelucrate sub forma de repere din
materiale plastice sau cauciuc cu forme die o mare varietate, filme, fibre etc.
Indiferent de natura si structura specifica a polimerilor folositi in scopul asigurarii
biocompatibilitatii interfaciale, pentru diminuarea adsorbtiei proteinelor pe suprafata
biomaterialelor este indicata modificarea acesteia prin tratamente fizice sau chimice (de ex.
depunere superficiala prin metode fizice a unor agenti tensioactivi sau crearea unei pelicule de
baraj, prin modificare chimica, pt. a reduce difuzia moleculelor din substrat si a asigura controlul
vitezei de difuzie a medicamentului din suportul solid)
Aplicatii cardio-vasculare. Polimeri hemocompatibili.
Chirurgia cardiovasculara utilizeaza polimerii in doua domenii principale: proteze vasculare si
componente pentru inima artificiala.
In primul caz trebuiesc avute in vedere interactiunile dintre snge si polimerii sintetici.Este o
problema complexa deoarececontactul acestora cu sangele genereaza reactii biochimice
soldate cu modificarea functiilor fiziologice ale sangelui, datorita coagularii. Protezele vasculare
trebuie sa reproduca proprietatile mecanice ale vaselor sangvine (elasticitate, flexibilitate,
porozitate) in conditiile evitarii coagularii sngelui. Vasele mai mari sunt mai usor de inlocuit,
dat fiind efectul trombotic la cele mici.
Dintre efectele care pot apare mai importante sunt:
modificarea fluiditatii sngelui prin activarea mecanismului de coagulare, alterarea
proprietatilor globulelor rosii, lezarea endoteliului vascular si modificarea proprietatilor
reologice ale sngelui.
Conditiile de compatibilitate cu sngele se refera tocmai la evitarea inducerii unor procese,
precum:
- generare de trombus
- afectarea functiilor celulelor sau distrugerea lor
- reactii toxice sau alergice
-reactii imunologice
-dezvoltarea cancerului
Coagularea sngelui este controlata de trei factori: chimia sngelui (patologia acestuia), mediul
ce inconjoara fluxul sangvin, natura suprafetei corpurilor straine (chimia, morfologia). Pentru a
evita coagularea interactiunile intre proteine si suprafata biopolimerilor trebuie sa fie ct mai
slabe Evenimentele ce au loc la contactul sngelui cu o suprafata sintetica si pot conduce la
coagulare sunt prezentate in figura urmatoare.Interactia cu sangele debuteaza cu sorbtia
proteinelor din plasma sanguina. Reactiile biochimice ulterioare depind de natura si
conformatia proteinelor.
r. secundare celule albe

Snge strat proteic initial interactiune celule rosii

reorganizare strat proteic complex coagulare *

Suprafata

-chimie
trombina
-morfologie

-contaminare
fibrina
-oxidare

tromboza

embolie

Dintre factorii masurabili ce pot da indicatii privind interactiunea snge-material de implantare

se pot mentiona depunerea de trombus in celulele din flux, in tuburile scurte sau pe catetere,
sunturi, efecte embolice. Poate fi afectata performanta dispozitivelor (de ex. la grefe
vasculare). Imbunatatirea hemocompatibilitatii biomaterialelor presupune functionalizarea
suprafetei prin:
-realizarea de structuri de tip hidrogel, care au tendinta redusa de adsorbtie a proteinelor ;
-incarcarea cu sarcini ionice negative a straturilor superficiale, prin heparinizare sau grefare de
grupe sulfonice si carboxilice ;
-modificarea superficiala cu substante sau enzime cu rol anticoagulant, care sa stopeze
procesul trombogenic.
Este indicata grefarea radiochimica. Grosimea stratului modificat poate fi controlata prin doza
de radiatii si selectia solventului folosit.Legarea eficienta la suport evita indepartarea in contact
cu mediul biologic.
Hemocompatibilitatea grefelor polimerice poate fi imbunatatita prin expunere la actiunea
plasmei de argon, cu colagen, urmata de imobilizarea unor substante anticoagulante :
heparina.
Majoritatea materialelor utilizate la nivel clinic in regim de curgere (a sngelui) sunt de natura
hidrofoba: elastomeri siliconici, poli(tetrafluoretilena) expandata, PVC slab plastifiata cu un
plastifiant hidrofob, fluoropolimeri obtinuti prin polimerizare in plasma, poliuretani modificati (in
sensul hidrofobizarii). Hidrogelurile si PUR nemodificat denatureaza sngele in conditiile
curgerii arteriale.Totusi prepolimerii poliuretanii\ci se folosesc pt. suturi in chirurgia vasculara.
In literatura de specialitate se descriu proteze vasculare din poliamide, teflon, poliesteri
constituite din tuburi care se pot taia sau coase si se manipuleaza usor. La utilizarea
cauciucului siliconic s-a constatat depunerea unui strat lipidic, care modifica dimensiunile si
caracteristicile mecanice ale protezelor. S-a utilizat ca material hemocompatibil copolimer
grefat pe baza de polietilena clorsulfonata si -benzil-L-glutamat.Compozitele sunt materiale tot
mai mult agreate in domeniu. Fibrele compozite colagen-carbon sunt utilizate pt tendoane si
ligamente, colagenul fiind indicat si pt. vase de sange. Polizaharide compozite pe baza de
glicozaminoglican si chitosan sunt biomateriale durabile pt. grefe vasculare de diametru mic.
Inlocuirea inimii cu echipament protetic implica probleme majore ca evitarea trombozei si
emboliei, care depind de urmatorii factori: tipul constructiv al pompei implantate, interfata
material-snge, viteza de curgere a sngelui, modificarea mecanismului de coagulare a
sngelui. Pm. rigizi (PE si PP de joasa densitate, teflonul) se utilizeaza pt. fabricarea valvelor
cardiace, a carcasei pompelor, a elementelor de conectare cu tesuturile inconjuratoare, in
pofida unor dezavantaje ca : duritate mica, dificultati de prelucrare, fragilitate. Se folosesc, de
asemenea elastomeri: cauciuc siliconic, poliuretani, poliuretani secventiali, copolimeri
poliuretan-cauciuc siliconic, poliuretani cu potential electronegativ. Prezenta unui numar mare
de grupe functionale afecteaza performanta biologica inducnd mai ales modificari ale
coagularii sngelui cu formare de trombus. Copolimerii bloc ce contin poli(eter-uretani) si
poli(amido-amine) prezinta proprietati de complexare cu heparina, fiind astfel adecvati pt.
proteze vasculare.Au fost realizate sisteme hibride de tipul bioprotezelor cardiovasculare din
pericard bovin heparinizat si grefe vasculare din poli(tetrafluoretilena) si poli(etilentereftalat).

Materiale compatibile cu sangele

- interactiunea cu sangele nu provoaca deteriorarea celulelor sangvine sau modificari ale
structurii proteinelor plasmatice

Factori de influenta asupra interactiunii dintre suprafata biomaterialului/proteine

adsorbite : natura suprafetei polimere (rugozitate, tensiune superficiala, grupe ionice,
conductivitate electrica, potential de curgere)
parti polare/nepolare, hidrofile/hidrofobe, cu/fara sarcina in structura proteinei
Teste : coagulare a sangelui
studiul adsorbtiei proteinelor la suprafata
(fibrinogenul activeaza-suprafete hidrofobe, albumina inhiba suprafete hidrofile,
modificare conformatie dependenta de timp desorbtie sau schimb de proteine)
Materiale comerciale de implantare pe termen scurt: PUR, PSiO, PVC, poliolefine

Concepte pentru suprafete hemocompatibile (criterii: durata de

implantare, cost) :
- minimizarea interactiunilor fizice si chimice intre polimer si plasma sangvina
(diminuarea tensiunii superficiale prin hidrofilizare, repulsie electrostatica - modificare
cu grupe ionice etc)
- functionalizare pentru a favoriza adsorbtia de fibronectina
- imobilizarea unor mediatori de aderare a celulelor la suprafata polimerului
-acoperirea suprafetelor polimere cu un monostrat de celule endoteliale
(functii: tromboza, hemostaza, hemodinamica)

- acoperire cu fibronectina, colagen, oligopeptide (secventa RDG tripeptidica-adera celule

endoteliale)
- imitarea membranei celulelor rosii (modificare cu fosforilcolina, heparin sulfat,
glicozaminoglicani)
- raport adecvat hidrofil/hidrofob la suprafata materialului polimer
- modificare chimica de suprafata (introducere grupe functionale, grefare, depunere strat
hidrogel)

Strategie: Imobilizarea unor mediatori de adeziune celulara pe suprafete polimerice

biocompatibile pentru imbunatatirea atasarii celulare
Modificare cu fibronectina: Functionalizare pentru atasarea fibronectinei direct (A) sau prin
intermediul unui spacer(secventa de spatiere)- (B)

Model al fibronectinei

A
Strategie B: atasare a unui mediator (ex. fibronectina) prin intermediul unui
spacer

Suport polimeric: PVC plastifiat (PVC/EVACO)

Tecoflex grefat in plasma cu 4-(acriloiloxi)butilhidrogenglutarat
Polisiloxan (PSiO) grefat cu hidroxietil metacrilat (HEMA) aplicabil in oftalmologie

Ex: Modificare PVC/EVA

Strategie: Tratamente in plasma

(temperatura joasa, fara interventie solventi, fara rezidii)

-corodare in plasma (cu gaze inerte, nepolimerizabile: Ar, N 2, SO2)

-grefare
Hidrofilizare PUR cicloalifatic Tecoflex
- plasma (aer)- radicali - ROOH (h, ) - radicali secundari (monomer: HEMA, AA, HBA)- grefare
- plasma (Ar, SO2) - rugozitate /hidrofilie = adsorbtie crescuta de fibrinogen (< 50%)

Hidrofilizare polietersulfone (membrane ultrafiltrare hemodializa)

Polietersulfona (PES): hidrofob, termostabil, fara grupe functionale modificabile adsorbtie de
fibrinogen = tromboembolizare

(a)
Adsorbtia de fibronectin ape suprafata PES
Grefarea conduce la :
nemodificata
si modificata prin tratare in plasma in Ar, sau
hidrofilie marita,
grefare HEMA (HEMA-PES) comparativ cu PHEMA (test ELISA)
posibilitate de imobilizare compusi
bioactivi,
formare de pelicule tip hidrogel

Caracterizare suprafete modificate

prin:
XPS, IR-ATR,
unghi de contact captive bubble
method)
teste biologice (hemocompatibilitate)
(a)

(b)

(b)
Microfotografii SEM pentru aderarea trombocitelor
la PES , HEMA-PES comparative cu poliuretan (PUR)-ca
proba martor negative
PES-polietersulfona

Investigarea compatibilitatii cu sangele

Analize de bio-compatibilitate in-vitro
-test ELISA (enzyme linked immunoadsorbent assay-test immunologic de legare a enzimelor )
determina adsorbtia de proteine
-culturi de celule
-investigarea hemocompatibilitatii:
- evaluarea proprietatilor de suprafata (calcul dupa evaluare in prezenta unor substante model
pentru celulele sangelui sau in contact cu acestea)
- durata partiala de activare tromboplastine (aPTT)
- timp partial tromboplastine (PTT)
- aderare de plachete/numar plachete
- numar de leucocite
Material trombogenic: material cu aderare puternica de plachete sau care provoaca o
descrestere a numarului de plachete in sange
aPTT si PTT masoara factorii de coagulare ai sistemului intrinsic pe o durata definita de activare
pana la coagulare (aderarea de trombocite si numarul de trombocite)
Descresterea numarului de leucocite in sange dupa contactul cu un corp strain = raspuns
imunocelular al sistemului biologic fata de acel material

Aplicatii oftalmologice

In oftalmologie se utilizeaza numeroase biomateriale naturale sau sintetice pentru implanturi,

ameliorarea sau restabilirea vederii, asigurarea aparentei normale a ochiului in diverse
afectiuni.
Directiile de aplicare a biopolimerilor modificati si a polimerilor sintetici in oftalmologie includ:
-lentile de contact, intraoculare (utilizate in chirurgia cataractei dispuse in fata ochiului, sau
dezlipiri de retina-dispunere in spatele ochiului), intracorneale;
-bandaje corneale;
-materiale de inlocuire a corpului vitros;
-diverse dispozitive, elemente de tehnica medicala (cornee artificiala, tuburi de drenare, suturi)
-sisteme de eliberare controlata a medicamentelorpentru terapia infectiilor (ex in corpul vitros).
Cea mai mare parte se utilizeaza pentru lentile de contact si lentile intraoculare. Principalele
cerinte pe care aceste materiale trebuie sa le satisfaca se refera la proprietati toxicologice si
fizice legate de functia specifica. Mentinerea transparentei si acuitatii vizuale impune existenta
unor caracteristici care sa le confere capacitatea de a asigura umectarea si oxigenarea
epiteliului corneei, de ex.:
- transparenta optica (indice de refractie adecvat), decolorare minima
-stabilitate chimica si termica, -lipsa de toxicitate
- compatibilitate biologica cu mediul ce inconjoara organul ocular
- modul de elasticitate scazut, pentru a asigura confort pacientului
- rezistenta crescuta la solicitare mecanica astfel inct sa se asigure durabilitatea mecanica a
dispozitivului respectiv, rezistenta la microbi
-permeabilitate la oxigen, posibilitate de umidifiere
-bioaderenta la tesutul ocular ( ex tesutul corneal in cazul corneii artificiale
-densitate/vascozitate mica, pt. usurinta manipularii.

-prelucrabilitate buna (formare centrifugala, injectie)

-accesibilitate, cost redus
Matrial optic
PMMA
Policarbonati
Hidrogel
Elastomer siliconic

PP, PMMA
PVF, poliimide
nylon
material de fixare

De cele mai multe ori materialul utilizat este un amestec de mai multe materiale polimere care
ii confera acestuia proprietatile mentionate. Dintre biomaterialele cu aplicatii oftalmologice se
pot mentiona:
Material
Proprietati
Aplicatii
PMMA
Avantaje:
prop.
optice,
lipsa Lentile
de
contact
si
efectelor toxice, prelucrabilitate
intracamerale,
epiteliu
si
Dezavantaje:
rigiditate, cornee artificiala
permeabilitate mica la O2, umectare
redusa datorita hidr
-siliconi
asigura permeabilitatea la gaze si Hidrogeluri, copolimeri cu PEI
protectia superficiala, moliciunea lentile de contact
necesara
-implant corneal, chirurgia
desprinderii de retina
-copci
solide,
nebiodegradabile
Hidrogeluri
Asigura capacitate de absorbtie a -lentile de contact
acrilice
,
pe umiditatii, este un adjuvant de
baza de PHEMA
umectare
-sisteme
pt.
eliberare
Hidrogeluri
pe
lenta,controlata
de
baza
de
medicamente
poli(metil acrilat
hidrofile
co-HEMA)
colagen
biocompatibil
Lentile de contact, bandaje
oculare
Adezivi
Aderenta rapida la tesuturi
Auxiliari
pt
suturi
cianoacrilati
chirurgicale,
fixarea
protezelor
la
cornee
si
sclerotica,
tratarea
perforatiilor de cornee
Hidrogeluri
pe Permeabilitate
la
oxigen, Cornee artificiala
baza de PMMA, bioaderenta la tesut corneal
polisulfone,
alcool polivinilic
Ulei
siliconic Lichid
transparent,
netoxic, Inlocuitor de corp vitros
(polidimetilsilox
permeabilitate O2
preferat
an)
Derivati
Lichide
transparente,
netoxice, Inlocuitor de corp vitros
perfluorurati
miscibile cu gaze, vascozitate mica,
densitate mare
Inlocuirea corpului vitros indicata in desprinderi de retina se realizeaza prin injectarea unui gel
polimer, astfel inct peretele ochiului sa nu fie traumatizat. Proteza corpului vitros trebuie sa fie
bioinerta, cu caracteristici fizico-chimice apropiate de ale gelului natural. Teste clinice cu
rezultate bune s-au inregistrat in cazul gelurilor ireversibil reticulate de colagen si poli(glicerilmetacrilat).
Experimental s-au utilizat drept biomateriale intraoculare; ulei fluor silicic, alcani
semifluorurati, gel siliconic, hidroxipropilmetil-celuloza, alcool polivinilic reticulat, pol(Nvinilpirolidona) reticulata.

Materialele pt. lentilele de contact (utilizate de aprox. 50 ani) sunt in general de 2 tipuri :
hidrogeluri reticulate, rasini fluorosiliconice termoreactive . Siliconii confera permeabilitate la
O2, compusii fluorurati asigura o solubilitate ridicata a oxigenului favorizand cresterea
permeabilitatii la acesta. Hidrogelurile asigura confort, moliciune, si datorita prezentei apei
asigura transmiterea oxigenului. Se pot utiliza combinatii care sa asigure o calitate si
functionalitate mai buna. Materialele de baza au fost in timp modificate in concordanta cu
cerintele pietii :
-lentile de contact colorate. Se adauga mici cant. de colorant pt. accentuarea a culorii
ochilor sau modificarea cosmetica radicala, crsterea acuitatii vizuale pt. o anumita culoare
(mingi galbene de tenis)
-lentile cu absorbtie in UV-protejeaza ochiul impotriva radiatiilor solare, implicata in aparitia
cataractei ; folosesc derivati de benzofenona si benztriazol.
--lentile fotocrome-reduc snsibilitatea la lumina, au efect de umbrire progresiva la cresterea
intensitatii lumini
-lentile cu utilizare extinsa la 30 zile bifazice ; siliconi + hidrogeluri pt. a asigura
concomitent permeabilitate ridicata la oxigen si confort
-lentile cu un cost redus din poliuretan prelucrat prin injectie reactiva (RIM). Se
folosesc prepolimeri PEO cu grupe finale de tip izocianic, prelucrare in instalatie cu grad inalt
de automatizare
ratarea suprafetei hidrogelurilor de poli(metacrilat de metil), poli(metacrilat de 2-hidroxietil) si
poli(etoxietilmetacrilat) cu fosfatidil- colina asigura reducerea depunerii de proteine.
Hidrogelurile astfel modificate sunt folosite pt. lentile de contact, cu parametri
imbunatatiti de biocompatibilitate, flexibilitate, textura, continut de apa si
permeabilitate pentru oxigen.
Biomateriale stomatologice

Biomaterialele stomatologice refac integritatea morfologica si functionala a cavitatii bucale.In

majoritate sunt materiale de restaurare si cu functie protetica. Prima categorie include materialele de
restaurare transgingivala si materiale de reconstructie maxilo faciala. Procedurile aplicate implica
si recurgerea la alte materiale, cum sunt cele de amprentare.
Pentru aplicatii stomatologice materialele utilizate in cavitatea orala trebuie sa satisfaca exigente
fizice, chimice, biologice si estetice. Se impun cerinte specifice, precum :
-absenta toxicitatii, biocompatibilitate si toleranta fiziologica (lipsa efectelor iritante)
-rezistenta mecanica, rigiditate,fragilitate redusa, elasticitate, rezistenta la abraziune egala cu cea a
dintelui
-contractie redusa
-densitate apropiata cu a dintelui
-aderenta la dantura si alte materiale utilizate
-stabilitate dimensionala in cursul prelucrarii si utilizarii
-prelucrare usoara
-transparenta similara dintelui si stabilitate a nuantei
-rezistenta la degradare, stabilitate la modificari de temperatura, conductibilitate termica
-absorbtie mica de apa si deformare redusa in contact cu aceasta
-stabilitate la actiunea fluidelor si a bacteriilor din cavitatea bucala, absenta mirosului si a gustului
-conservarea proprtietatilor in timp, conditii simple de reparare si igiena
-pret redus
Utilizarile stomatologice vizeaza :
Proteze fixe, mobile si scheletate, implanturi de materiale compozite sau de os artificial, materiale
de amprentare, cimenturi dentare, adezivi, obturatii protectoare pt. carii, elemente protetice pentru
refacerea tesuturilor externe moi lezate.
Pot fi materiale mono- sau bicomponente.(pudra- lichid, pasta-lichid, pasta- pasta) sau pasta
uniforma.
Materialele protetice pot fi constituite din :

-componente ce se intaresc la cald, prin polimerizare, la care se adauga materiale fibroase si

pigmenti pentru simularea aparentei de tesut natural oral si modificarea transparentei ;
-rasini care se intaresc la Tc, cu avantajul acuratetei dimensionale
-rasini intarite chimic cu vascozitate joasa ;
-rasini fotopolimerizabile in lumina vizibila ;
-materiale cu intarire la rece, cu initiator redox bazate pe un amestec de polimetacrilati si monomeri
metacrilici
In general se impart in materiale de tip acrilic (conventionale) si compozite.
Materialele de tip acrilic (60% din mat protetice dentare dinti preformati)pot fi :
- dispersii rapid polimerizabile care conduc la un gel,care se modeleaza la forma si dimensiunea
impusa de particularitatile morfologice ale cavitatii bucale. Gelurile pot fi formate in situ prin
amestecarea suspensiei acrilice cu monomer si un agent de reticulare (etilenglicoldimetacrilat
sau metacrilat de alil) sau se pot folosi geluri prefabricate constituite din amestecuri fizice de
polimeri obtinute prin polimerizarea MMA in prezenta de clorura de vinil.
- rasini acrilice
materiale dure (intarite la rece sau la temp. camerei)
materiale moi (intarite la cald)
Protezele acrilice reticulate sunt prefarate celor din alte materiale (ex. polisulfone, policarbonati)
deoarece au aspect natural, sunt functionale, stabile dimensional, relativ usor adaptabile. Rasinile
acrilice se pot forma din componente prin polimerizare cu intaritre la temperatura ridicata (MMA,
monomeri acrilici bifunctionali, POB), la temperatura camerei pe cale chimica (la POB se adauga
amine aromatice propr. Inferioare reticulare redusa) sau prin iradiere in vizibil (amestec - uretan
dimetacrilat, polimer acrilic, silice microfina), respectiv utilizand un sistem redox special. In
ultimul caz se apeleaza la un amestec de PMMA/MMA di-n-butilftalat de dibutil sau PEMA/BMA.
Pentru asigurarea aspectului uneori se introduce si un adaos de agent fluorescent. Performantele
mecanice si aspectul dintilor depind de natura agentilor de reticulare utilizati, de tehnica de
prelucrare (injectie), de eficienta indepartarii ingredientilor reziduali
Daca dintii din portelan au stabilitate dimensionala si rezistenta la uzura mai mare cu mentinerea
culorii in timp , cei din mat. acrilic au rezist crescuta la rupere, soc termic si la legarea cu baza
danturii
Principalele dezavantaje provin din imbatranirea materialului polimer, ceea ce conduce la
modificari de culoare, opacifiere, marirea fragilitatii, micsorarea rezistentei la tractiune, a alungirii
la rupere si a rezistentei la soc. Imbatranirea este rezultatul solicitarilor mecanice (repartizare
neuniforma a fortelor masticatorii), precum si patrunderea apei si salivei in porii polimerului. Se
recurge de aceea in general la compozite.
Acestea asigura o imbunatatire a rezistentei la rupere si la forfecare prin includerea in matricile de
tip acrilic a unor materiale de ranforsare: fibre de sticla, de carbon, Kevlar.
Pentru fatetele coroanelor si puntilor cu suport metalic se folosesc compozite procesate prin termosau fotointarire constituite din : MMA, metacrilat de vinil sau dimetacrilat, adaos de microparticule
de silice sau cuart
Pt. coroane si punti se folosesc amestecuri de MMA sau MEA si polimetacrilati de
bisglicidilmetacrilat.. Pt. reconstituiri dentare (stomatologie reparatorie) se folosesc compozite,
caracterizate prin contractie redusa, proprietati mecanice imbunatatite, sorbtie mai mica a apei,
performante estetice si biocompatibilitate . Acestea contin :
-matrice de rasina organica (monomeri : bis glicidilmetacrilat, dimetacrilat de dietilenglicol si
trietilenglicol). BisGMA se obtine din bisfenol A + epiclorhidrina +acid metacrilic sau bisfenolA +
glicidilmetacrilat.
-umplutura anorganica (cuart, silice) modificata cu agent de cuplare
-sistem de initiere a polimerizarii

Se poate recurge la fotopolimerizare prin iradiere UV, caz in care in sistem se gasesc si uretan
metacrilati bi sau trifunctionali
In acest sistem materialul organic este ales pt. functia estetica, materialul de umplutura si agentii de
reticulare pentru asigurarea duritatii. Ca material de umplutura se pot folosi silicati dar si lianti
polimerizabili cum ar fi :
metacrilat de glicidil, - ciano-acrilat-epoxizi, bis--ciano-acrilati.
CH2-C(CN)-CO-O-( CH2 CH2O-)n- CH - CH2
O
Nanocompozitele formate in situ prin dispersarea mat. anorganic la nivel molecular in matricea
intarita prezinta contractie mica si rezistenta marita la uzura
Cimenturile dentare se obtin din polimeri similari cu cei utilizati in materialele compozite si
obturatiile pe baza de metacrilat. In general sunt materiale caracterizate prin aderenta (priza) buna la
structura dintilor si metale, reticulare (intarire) rapida, folosite pentru obturatii si reconstituiri
ortodontice. Cel mai des intalnite sunt urmatoarele 2 variante:
-compozite pe baza de: bis-glicidil metacrilat sau alt dimetacrilat (de ex. uretan dimetacrilat), MMA
si fluoruri anorganice ;
-polielectroliti derivati din poli(acid acrilic), acizi alchenoici (ex. acid maleic), oxid de zinc, in
mediu apos care formeaza hidrogeluri (prin reticulare ionica) cunoscute sub denumirea de
ionomeri ceramici.
In primul caz reticularea are loc prin polimerizare radicalica la temp. camerei, eventual fotochimic.
In cel de al doilea este o reticulare ionica cu participarea grupelor carboxilat si a cationilor metalici
bi- sau trivalenti (Zn, Ca, Al). Ionul fluorura eliberat din aceste compozite previne formarea cariilor,
marind rezistenta la acizi a smaltului dentar.
Pentru finisari superficiale se folosesc rasini reticulate si intarite, cu particule de silice ultrafina.
Pentru obturatii - se pot folosi
1.rasini constituite dintr-un amestec de monomeri polimerizabili(bis glicidil metacrilat sau uretandimetacrilat) cu adaos de cianoacrilati sau monomeri acizi, pt micsorarea vascozitatii si cresterea
penetrabilitatii in cavitati si fisuri. Urmeaza intarirea---materiale dure, rezistente. Se folosesc pt
obturatii dentare preventive
2.material fizionomic avantajos, modern de obturatie - compozite ce contin particule ceramice intro matrice de polimetacrilat-poliuretan;
3.material pt. obturatii dentare de reconstituire (numite si agenti de legare) contine monomeri
polimerizabili in amestec sau ca solutie in solvent volatil-se intaresc pe sau intre peretii unei cavitati
prin polimerizare radicalica si amestecuri pentru reconstituiri
4.materiale hibride- ionomeri ceramici pe baza de copolimeri (modificati cu rasini) care pot fi
fotorigidizati, prezinta aderenta buna, previn microfisurile. Intarirea se produce prin formarea unei
matrici organice reticulate prin radicali liberi si a unei punti ionice. Sunt sisteme bicomponente ce
contin a) o solutie apoasa a polielectrolitului cu adaos de initiatori si monomeri reactivi si b) o
pulbere de fluoroaluminosilicat de calciu. Polielectrolitii sunt copolimeri solubili in apa ce detin atat
grupe carboxil cat si radicali de tip metacrilat polimerizabili.Dupa omogenizare sunt introduse in
cavitatea dentara, supuse iradierii.
5. compomerii materiale introduse clinic in 1995 pentru reconstituiri dentare, cumuleaza
avantajele ionomerilor ceramici si ale compozitelor. Constau dintr-o faza organica si una
anorganica. Faza organica contine monomeri functionalizati si initiatori, cea anorganica contine
fluorura si particule reactive de sticla. Fotoiradierea asigura reticularea prin polimerizare radicalica.
Sorbtia apei permite reticularea suplimentara de tip ionic. Difuzia apei faciliteaza eliberarea ionilor
fluorura in structura dintilor.
Compomerii conduc la prop. mecanice si rezist la uzura superioare ionomerilor de sticla.
6. pt. obturatii radiculare se foloseste pt etansarea canalului radicular in mod obisnuit gutaperca (1920%) in amestec cu 59-70% ZnO, 1-17% saruri de metale grele, 14% ceara plastifianta. Se mai pot
folosi amestecuri pe baza de ZnO, eugenol, rasini epoxidice, polivinilice sau ionomeri ceramici.

Materialele de amprentare au rolul de a reda dimensiunile, detaliile si relatia dintre dinti si

tesuturile orale moi.Sunt materiale lichide sau paste, care se solidifica prin reticulare.
Sunt hidrocoloizi reversibili(agar-agarul- reversibilitate sol-gel functie de temperatura) sau
ireversibili (alginati saruri de sodiu sau K ale acidului alginic , printr-o reactie acido-bazica la
amestecare cu apa asigura reticularea prin legarea grupelor carboxilat cu ioni de Ca 2+ ---alginatul de
Ca este insolubil, necesita stocarea la umiditate relativa de 100% si se degradeaza rapid la 50C)) si
unii elastomeri (siliconi, polisulfuri si polieteri).
Elastomerii siliconici sunt folositi pt. materiale de amprentare ce vizeaza coroanele si protezele
partial mobile.Clasificarea in ordinea descresterii rigiditatii este urmatoarea : polisulfuri, siliconi de
condensare, siliconi de aditie, polieteri. Contractia la trecerea de la temperatura cavitatii bucale
(37C) la cea a camerei este mai mare la siliconi fata de polisulfuri (0,35 fata de 0,2).
Polisulfuri M2000-4000
-rezistenta buna la forfecare, dar lipiciose , miros neplacut, greu de omogenizat (bicomponente),
reproducerea nu e totdeauna fidela
prepolimer cu grupe terminale si ramificate SH, intarire cu CaSO4, CaCO3
CH2CH3
HS( CH2 CH2O CH2 CH2 OCH2 CH2SS)x-C-( SSCH2 CH2O CH2 CH2 )y-SH
SH
Siliconi:
-de aditie(bicomponente) : amestec de a)prepolimeri PDMS cu grupe vinilice terminale O-SiCH=CH2 +excipient de intarire si b) polialchilsilani (oligomer silanolic)
Si(R)-Si (R)- + excipient +acid hexacloroplatinic
H
HIntarire prin hidrosililare cu catalizator de Pt
-de condensare : PDMS cu grupe finale OH lichid vascos. Amestecat cu silice coloidala, oxizi
metalici si tratat cu cilicat de alchil conduce la intarire
Materiale dentare :

Bisfenol

glycidyl

methacrylate

eugenol

Un tablou general al biomaterialelor utilizate in stomatologie:

Aplicatii
materiale polimere de uz stomatologic
chirurgie maxilo faciala
dinti preformati

Polimeri
cauciuc natural, PMMA, policarbonati,
nylon
cauciuc siliconic, silicon-acrilati
PMMA reticulata (rasimi acrilice)

materiale de umplere
coroane (temporare) si punti
materiale de umplere a canalului radacinii
materiale pentru amprenta dentara
materiale de uz stomatologic moi

compozite (bisGMA + umplutura de sticla)

uretan-dimetacrilati
poli(izobutilmetacrilat), poli(metacrilat de
etil)
PHEMA, cauciuc siliconic
Alginat de sodiu + umplutura anorganica,
cauciuc silicobic reticulabil la tc
Cauciuc siliconic, pHEMA, copolimer
silicon/acril

Biomateriale ortopedice
La realizarea protezelor ortopedice se tine cont de considerente biomecanice, respectiv de totalitatea
fortelor care actioneaza in stare de repaus si de miscare, incat sa suporte greutatea corpului si sa
asigure functia de miscare. Materialele de implant trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii :
-compozitie chimica biocompatibila pentru a evita reactiile adverse ale tesuturilor
-rezistenta la degradare in mediul biologic
-capacitate de preluare a efortului exercitat pe articulatie
-rezistenta la uzura
-modul de elasticitate redus pt. a diminua resorbtia osului
Materiale ortopedice standard sunt otelurile inoxidabile, aliajele pe baza de cobalt si titan. Pentru
inlocuirea fragmentelor osoase se pot eventual folosi si polimeri cu proprietati mecanice
corespunzatoare.
Materialele ceramice prezinta de asemenea duritatea si inertia chimica necesara.
Biomaterialele polimere se pot utiliza pentru :
- implanturi ex.inlocuirea coapsei
- inlocuirea cartilajelor si ligamentelor in zona articulatiilor (genunchi, degete, cot)
- adezivi pentru tesuturi
- suport pt regenerarea dirijata a oaselor (defecte ale maxilarului , regenerarea oaselor craniului
in interventii neurochirurgicale ingineria tesuturilor . Se fol polimeri bioabsorbabili, eventual
aplicati pe placi de hidroxiapatita pt. obtinerea unor inlocuitori durali fara risc potential de
infectii latente cu virusuri.
- realizarea de placute pt. fixarea oaselor
Spre exemplu s-a realizat un implant pentru inlocuirea coapsei cu utilizarea a 2 polimeri. Initial s-a
realizat o cavitate in femur. Aceasta se umple cu ciment acrilic pentru oase (o pasta constituita dintrun amestec MMA/PMMA). In cavitatea formata se introduce apoi o tija metalica si clei de fixare.
Capul femurului se articuleaza cu o portiune de forma unei cupe, din PE de masa moleculara f.
inalta, prin fixare cu cimentul acrilic preparat anterior. La utilizarea acestei proteze apar urmatoarele
probleme :fisurarea mecanica a zonei de ciment pentru oase ; fisurarea la interfata ;
-fractura in zona reperului polietilenic.

Foarte mult se utilizeaza in ultimul timp in domeniul ortopedic ingineria tesuturilor.

Adezivii pentru tesuturi osoase evita traumele produse de suturile chirurgicale. Trebuie sa fie lipsiti
de toxicitate, sa se solidificela temperatura corpului uman, fara efect exoterm puternic. Ei au la
baza cianoacrilati, rasini acrilice, prepolimeri poliuretanici. Adezivii acrilici pt. ortopedie sunt
constituiti dintr-o pulbere de (polimer acrilic cu adaos de POB, ca activator) si un lichid (monomer
acrilic cu adaosuri de hidrochinona ca stabilizator si p-dimetil-toluidina ca initiator
Materiale utilizate pentru articulatii :
PE cu Mw mare, PP
Cauciucuri siliconice.
Pt. cartilajele articulatiilor se folosesc copolimeri pe baza de dextran, cu rezultate acceptabile.
Hidrogelurile polimere s-au dovedit inadecvate. Pentru regenerarea cartilajelor afectate (ingineria
tesuturilor) se folosesc materiale poroase din polieter- poliuretanimida
Pt placute utilizate la fixarea oaselor si alte dispozitive de stabilizare a fracturilor se folosesc
polimeri biodegradabili si compozite polimerice.
Pentru ligamente si tendoane se folosesc: poliuretani, aramide, materiale compozite (de ex. acid
polilactic / pHEMA/fibre Dacron ; fibre PET/HEMA, poliesteri biodegradabili ranforsati cu fibre
carbon.
Implanturi pentru tesuturi moi
Includ: proteze mamare
sisteme de eliberare controlata a medicamentelor
suturi
materiale de reconstructie
Suturi
- materiale chirurgicale cu structura filamentara
Pot fi :
-absorbabile (catgut, colagen, poliglicoli, poli-L-lactide si copolimerii lor)
-neabsorbabile (matase, bumbac, fibre poliamidice, poliesterice, polietilenice, polipropilenice).
Functie de forma de prezentare se impart in mono- sau multifilamentare (poliglicoli, poli-Llactide si copolimeri), modificate sau nu prin impregnare si reticulare.
Selectarea lor depinde de structura, morfologia si biodegradabilitatea biomaterialului si de
domeniul chirurgical.
Sutura

Tip polimer
Poli(acid glicolic)

nylon
polipropilena
Fibre poliesterice
Copolimeri ai Llactidei
si
caprolactamei

Caracteristici
Homopolimer liniar, Mw mare, absorbabil-proces
favorizat de actiunea esterazelor tisulare care scindeaza
polimerul la acid glicolic, metabolizat ulterior, prelucrare
prin extrudere
Multifilamentar, pierde rezistenta la 6 lunidatorita
atacului enzimelor proteolitice la gruparea amidica
Inertie biologica rezista la infectii suturi ce nu se
modifica minim 2 ani
Risc mare de infectare a plagilor, favorizat de inflamarea
tesutului
Material bioresorbabil cu aplicatii clinice remarcabile

Printre biomaterialele folosite in chirurgia plastica si reparatorie se pot mentiona :

- siliconii, poliuretanii, hidrogelurile, colagenul, chitosanul
Hidrogelurile se recomanda doar pentru utilizarea de scurta durata in acest domeniu datorita
posibilitatii de calcifiere in timp.
Pielea artificiala este o bariera pt. substantele din exterior, care evita transferul de masa si
caldura din piele asigurand formarea pe piele a unui strat celular continuu, necesar pentru
refacera structurala si fiziologica a pielii normale

Materialele utilizate drept inlocuitorii de piele s-au realizat in special pentru tratamentul
arsurilor. Includ :
-polimeri biodegradabili enzimatic (colagen, chitina, poli(L-leucina)
Colagenul prezinta ;
-rezistenta mare la rupere
-susceptibilitate de reticulare, ceea ce asigura controlul solubilitatii, al imbibarii cu apa si al
biodegradabilitatii ;
-afinitatea mare pt. celule animale sau vegetale. Se folosesc fibre de colagen , care iau forma
diferitelor parti ale corpului si previn uzura mecanica.
Chitina si chitosanul aplicate direct pe rani stimuleaza activitatile fiziologice (eliberarea de
enzime ce inhiba agentii patogeni, prevenind infectiile, depunerea de colagen, producerea
factorilor de necroza tumorali)
-materiale complexe, de tip amestec : a) colagen fibrilar+ gelatina,sistem stabilizat fizic si
metabolic prin reticulare,structura spongioasa
b) bandaj -banda de chitosan laminata cu membrana
poliuretanica
impregnata cu gentamicina (anihileaza crestera
bacteriilor)
c) colagen si silicon
d) cauciuc siliconic modificat prin grefare cu monomeri
hidrofili grefe
de piele
- compozite de tip material biologic/polimer sintetic , folosesc un polimer biodegradabil ca
matrice temporara pentru celule crescatoare si culturi de tesuturi in vivo, in baza
valorificarii factorilor de crestere proiectati genetic.Se apeleaza in general la abordari
biomimetice ale interactiunilor centrilor receptori pentru legarea cu proteine sau
polizaharide specifice. Biomaterialul induce astfel sinteza de tesut fiziologic cand este in
contact cu suprafata unei rani, asigurand regenerarea pielii. Trebuie sa prezinte stabilitate
mecanica, biocompatibilitate, biodegradabilitate, bioresorbabilitate si suficienta porozitate
pt. a asigura migrarea celulelor, vascularizarea si integrarea structurala cu tesutulMetoda,
apartinand de bioingineria tesuturilor poate evita formarea cicatricilor cheloide. Un
deosebit interes prezinta membranele din colagen regenerat, cu sau fara celule depiele
drept centri de structurare.Colagenul este un ligand pt. receptorul fibroblastic, constituie
un substrat pt. cresterea celulelor.Bioingineria tesuturilor este astfel de folos pt.
transplantul de organe, dar si pt. chirurgia plastica si reparatorie.Alaturi de polimerii
naturali se pot utiliza si polimeri de sinteza biocompatibili cu aplicatii clinice de implant
chirurgical acidul poliglicolic, acidul poli- L-lactic si copolimeri.
- Pansamentele cu agenti antimicrobieni si cicatrizanti, eventual pe suport de piele artificiala
din culturi de celule sunt indicate pt. tratarea ranilor profunde si a arsurilor. Sunt materiale
ce asigura refacerea tesuturilor lezate in urma grefarii de piele, tratarea ulceratiilor,
arsurilor, cancerului, traumelor mecanice. Previn infiltrarea bacteriana din mediul
inconjurator, mentinand umiditatea si temperatura pielii in limite fiziologice.
Se folosesc membrane bistratificate, de ex. : stratul superior un hidrogel (carboximetilchitina) (are rol de bariera mecanica si microbiana, poate absorbi exudatul ranii), iar cel inferior
este constituit dintr-un biomaterial antimicrobian impregnat.

Biosenzori
Biosenzorii sunt dispozitive care analizeaza continuu unul sau mai multe sisteme chimice in
interiorul organismului. Sunt constituiti din 3 elemente de baza:
-o componenta fizica, care asigura masurarea (fibre optice senzori optoelectronici, senzori
potentiometrici, tranzistori cu efect de camp);
-o membrane - protejeaza elementul de masurare, permite imobilizarea unui element bioactiv
-ofera selectivitate a transportului;

-o componenta biologica sensibila, imobilizata (enzime, anticorpi, receptori naturali sau analogi
sintetici).Imobilizarea se realizeaza prin atasare covalenta sau includere fizica

Sunt alternative la tehnicile analitice conventionale, permitand identificarea si determinarea

cantitativa a moleculelor tinta. Sunt utilizati in analize clinice, teste profilactice, aplicatii veterinare
si agricole, controlul proceselor industriale (biotehnologii alimentare, industria farmaceutica),
monitorizarea mediului, monitorizarea parametrilor clinici. Se caracterizeaza prin:
- biocompatibilitate in cazul utilizarii in medii biologice
- rezistenta la degradare in mediul biotic;
- selectivitate si specificitate, deoarece implica un mecanism de recunoastere de tip gazda
oaspete. Comparativ cu echipamentele standard, pot fi proiectati pt. un anumit scop: (ex.
identificarea si determinarea unei singure substante sau a unui grup de substante), au
dimensiuni mici, interpretarea semnalului chimic beneficiaza de avantajele electronicii
moderne.
- diversitate, datorata varietatii mecanismelor gazda-oaspete in sistemele biologice;
- raspuns rapid;
- dimensiuni reduse =usor de manipulat ;
- operare simpla;
- robustete ;
- cost redus.
Functionarea sa se bazeaza principial pe cuplarea spatiala directa a unei substante bioactive
imobilizate cu un convertizor de semnal (traductor) si un amplificator electronic. Interactiunea
specifica, reversibila intre substanta bioactiva imobilizata si compusul tinta (aflat in amestecul de
analizat analit) genereaza modificarea unor proprietati fizice si chimice pentru cel putin una din
moleculele implicate in recunoastere (grosimea stratului prin formarea complexului componenta
biochimica- compus tinta, indicele de refractie, absorbtia luminii, sarcina electrica, pH, absorbtie
sau degajare de gaze si ioni specifici). Modificarea este transformata, cu ajutorul unui traductor, in
semnal de iesire masurabil, corelat cu concentratia analitului. Astfel amplificarea si prelucrarea
modificarii de semnal asigura determinarea cantitativa a legaturii ligand- receptor. Sunt patru tipuri
de traductori utilizati in tehnologia biosenzorilor : care implica variatii ale proprietatilor termice
traductori termici (calorimetrice), gravimetrice (piezoelectrice), electrochimice (potentimetrice,
amperometrice...), optice (luminiscenta, fluorescenta..)
- Biomaterialele polimere se folosesc la obtinerea membranelor, care au rolul de a proteja
elementul fizic, asigura imobilizarea unui element bioactiv si ofera selectivitate transportului. Pot
fi:
hidrogeluri (poliacrilamida, pHEMA
membrane hidrofobe, permit trecerea gazelor si ionilor (PVC)
poliuretani hidrofili, teflon, cauciuc siliconic, PVC -membrane pt gaze (analiza O2)

membrane ion-selective polimeri fotovulcanizabili pe suport de poliuretan-diacrilat

(determinarea ionilor Ca2+ in probe medicale si clinice)
biopolimeri, polimeri sintetici pe baza de acrilonitril si metil, alil sulfonat (biocompatibil)
materiale compozite pe baza de polipirol si oxireductaze incapsulate fizic (pt. identif. Enzime)
filme polimerice de polialcool vinilic (PAV) grefat cu 4VPy, polialanina, poli(ofenilendiamina), folosite datorita unor avantaje precum: solubilizare a O2, biocompatibilitate,
rezistenta mecanica.
Reprezentare schematica

In cazul aplicarii biomedicale se impune crearea de suprafete tromborezistente prin imobilizare de

heparina.
Alte materiale biocompatibile utilizate sunt PVC, siliconii, poliuretanii (polieterici, policarbonat,
aromatici). Membranele cu agenti tensioactivi cu masa moleculara mare incorporati (care reduc
efectul depunerii superficiale de celule sau proteine) au proprietati biomimetice, elibereaza
controlat proteinele de pe suprafata, ceea ce permite auto-reinnoirea interfetei.
Senzori hemocompatibili pt. glucoza au fost realizati prin electropolimerizare derivatilor de pirol
cu fosfatidil-colina, in prezenta de glucozoxidaza, cu membrana interioara de Nafion sau poli(ofenilendiamina)
Pt. membrane fine, sensibile f. buni poliuretani-policarbonat.
- Polimerii sunt folositi si pentru ambalare, cu rol de protejare a dispozitivului de mediul biotic
inconjurator
Se disting 2 tipuri de biosenzori :
biosenzori catalitici, in care pentru recunoasterea, legarea si transformarea chimica a unei
molecule sunt utilizate enzime sau celule microbiene (recunoastere enzima- substrat) Schematic
un biosenzor poate fi redat astfel;
- biosenzori de afinitate, in care pentru legarea ireversibila a moleculelor sunt utilizati receptori,
precum: anticorpi, acizi nucleici, lecitinele si hormonii. Folosesc interactiiunile de tip antigenaanticorp, ligand- receptor, pentru recunoastere de enzime, glicoproteine, antigene, hormoni.
Dpdv constructiv se pot distinge 3 generatii :
Ibiocatalizatorul, introdus intre membrane sau fixat pe acestea, este depus la suprafata
traductorului de semnal ;
IImembrana de dializa se elimina. Receptorul este direct legat pe suprafata traductorului
IIIbiocipuri, folosesc tranzistori de camp, care transforma si amplifica semnalele, asigurand
miniaturizarea biosenzorilor

Directii :
-realizarea de retele de biosenzori cu elemente selective de recunoastere chimica, care inglobeaza
mai multe tehnici analitice intr-un singur instrument ;
-miniaturizare ;
-reducerea contactului senzorului cu biomatricea;
-biosenzori sterili si biocompatibili ;
-biocipuri ieftine ;
-posibilitate de efectuare simultana a mai multor teste, masuratori multianalitice;
-utilizarea de microprocesoare pentru calculatoare si interpretarea datelor.
Perfectionarea este conditionata de evolutia tehnologiei membranelor si a metodelor de imobilizare.
Un exemplu il reprezinta aplicarea electropolimerizarii pirolului ca o cale de imobilizare a speciilor
biologice la obtinerea filmelor in electrosenzori pentru detectarea directa si in timp real si
determinarea cantitativa a acidului dezoxiribonucleic (DNA), respectiv in final pentru cuantificarea
si monitorizarea hibridizarii DNA. Detectorul implica utilizarea in acest caz a unei microbalante cu
cristale de cuart (masoara modificarea de masa prin variatia frecventei de rezonanta a cristalelor
atasate, in cazul de fata cresterea masei filmului gazda prin hibridizarea DNA, generata de
recunoasterea moleculara) si a spectrofotoelectrochimiei. Electrozii sunt modificati prin depunerea
unui film de copolimer al pirolului cu derivati de pirol ce detin oligonucleotide drept substituent.
Probele imobilizate conserva specificitatea proprie, permitand realizarea de senzori al caror design
are la baza procesul sensitiv si selectiv de hibridizare. Aceste filme combina specificitatea
oligonucleotidelor fata de secventa elicoidala de ADN complementara si proprietatile
electrochimice si fizico-chimice ale matricii de polipirol. Pirolul este capabil sa genereze
fotocurenti la iluminare, deci datorita proprietatilor fotoelectrochimice poate fi folosit ca un
instrument traductor, permitand trecerea informatiei primite intr-un semnal masurabil. Principalul
rol al polipirolului insa este cel pasiv, de matrice mecanica. Studiul raspunsului fotoelectrochimic
(masuratori de fluorescenta ale suprafetei de hibridizare) al filmului de copolimer la hibridizarea
DNA a evidentiat calitatile unui astfel de biosenzor : eficienta, reproductibilitate buna, posibilitate
de reutilizare a senzorului. Reutilizarea este posibila prin denaturarea complexului oligoproteine
ADN si schimbarea solutiei, deci pot fi acceptate mai multe cicluri hibridizare-denaturare.

Biomateriale
= materiale inerte, care trateaza, inlocuiesc sau asigura functia unui tesut sau organ natural, vin in contact cu acestea sau cu
fluidele biologice

___________________________________________________________

metale

materiale ceramice biomolecule modificate polimeri sintetici

compozite

CRITERII DE SELECTIE
inertie chimica, puritate

material sterilizabil proprietati fizico-mecanice adecvate functiei biocompatibilitate

APLICATII
Domeniul cardiovascular

1. grefe si proteze vasculare

2. componente pacemaker, dispozitive care asista
activitatea inimii

1.conditii de compatibilitate cu sngele evita:

- generare de trombus
-afectarea functionalitatii si integritatii celulelor
-reac]ii toxice sau alergice
-reac]ii imunologice
-dezvoltarea cancerului
r. secundare celule albe

Snge strat proteic initial interactiune celule ro[ii

reorganizare strat proteic complex

coagulare *
Suprafata

-chimie
trombina
-morfologie

-contaminare
fibrina
-oxidare

tromboza

Oftalmologie

- lentile de contact, intracorneale,

intraoculare (hidrogeluri, siliconi,
acrilati)
- bandaje corneale (hidrogeluri)
- `nlocuire corp vitros (siliconi,
hidrogeluri)
- tehnica medicala (tuburi de
drenare-silicon, hidrogel, suturinylon, PP, PES, acid poliglicolic)
caracteristici:
- transparenta optica,
- stabilitate chimica si termica
- lipsa de toxicitate,
biocompatibilitate
- rezistenta la solicitare mecanica,
elasticitate
-permeabilitate la oxigen
-prelucrabilitate
- accesibilitate, cost redus
materiale:
PMMA- prop. optice,
prelucrabilitate, lipsa efectelor
toxice
PHEMA- adjuvant de umectare
siliconi - permeabilitate la gaze,
protectie superficiala, moliciune

Alte utilizari
-biotehnologie
-tehnica medicala:
dispozitive de dializa
renala, catetere, seringi
.
-biosenzori

Lentile de contact

embolie
Materiale: hidrofobe - elastomeri siliconici depunere strat lipidic
poli(tetrafluoretilena) expandata
PVC slab plastifiata (plastifiant hidrofob)
fluoropolimeri (polimerizare in plasma)
PUR modificat (hidrofobizat)
poli(eter-uretan), poli(amido-amine)
2. evitarea trombozei si a emboliei:
- tipul constructiv al pompei implantate
- interfa]a material-snge
- viteza de curgere a sngelui
- modificarea mecanismului de coagulare
Materiale:
polimeri rigizi (PE, PP, teflon) : valve cardiace, carcasa
pompei,
elemente de conectare cu tesuturi
elastomeri: cauciuc siliconic, PUR, PUR secventiali,
copolimeri
poliuretan-cauciuc siliconic, PUR cu potential
electronegativ

material optic
material de fixare
PP
PMMA
PVF
PC
PMMA
poliimide
hidrogeluri
nylon
elastomer
siliconic

Stomatologie
- materiale de restaurare (transgingivala,
maxilo-faciala) si cu functie protetica
Caracteristici:
-toxicitate redusa, biocompatibilitate
rezistenta chimica,mecanica (la
abraziune,la soc)
-elasticitate adecvata, fragilitate redusa,
duritate
-stabilitate la modificare de temperatura
-densitate apropiata de a dintelui

Tesuturi moi
proteze mamare, suturi,
materiale de
reconstructie
sisteme de eliberare controlata a medicamentelor
materiale:
-cauciucuri siliconice, PE,
polimeri fluorura]i (teflon),
hidrogeluri
Suturi chirurgicale:
poli(acid glicolic), nylon,
PP, fibre poliesterice,

-transparenta, adezivitate
-fabricare si prelucrare facila
-absorbtie mica de apa, deformare redusa
materiale: traditionale - acrilice
(suspensie
acrilica, MMA, agent de
reticulare)
noi - compozite

copm. ai L-lactidei cu caprolactama

Piele artificiala
- polimer biodegradabil
enzimatic (colagen,
chitina, poli(L-leucina)
mat. complexe de tip
amestec
compozite