ORTOPEDIE TRAUMATOLOGIE

Ortopedia - Traumatologia este specialitatea care se ocup cu studiul i tratamentul bolilor i

deformaiilor congenitale sau dobndite ale sistemului osteoarticular.
Aparatul locomotor este format din sistemul osos si sistemul muscular.
Totalitatea oaselor, legate intre ele prin articulatii, formeaza scheletul corpului. El reprezinta
partea pasiva a aparatului locomotor;
La corpul uman, raportate la principalele regiuni ale corpului, distingem:
-scheletul capului,
-scheletul trunchiului,
-scheletul membrelor.
Osul reprezint elementul de baz al scheletului, caracterizat prin structura lui dur, solid i
rezistent.
Cel mai lung os este femurul piciorului, de obicei de peste 50 cm, iar cel mic este scria din
ureche. Numrul oaselor la un adult este 206.

Scheletul capului este alcatuit din neurocraniu, care adaposteste encefalul, si

1

viscerocraniu, care formeaza oasele fetei si contine segmentele periferice ale unor
analizatori si segmentele initiale ale aparatelor respirator si digestiv.

La alcatuirea neurocraniului iau parte 8 oase: patru neperechi- frontal si etmoid, sfenoid si
occipital, si doua perechi- temporale si parietale;
Scheletul trunchiului este format din coloana vertebrala, coaste, stern, la care- din cauza
legaturilor functionale- se adauga si bazinul (pelvisul);
Scheletul membrelor-Membrele superioare se leaga de scheletul toracic prin doua oase,
omoplatul si clavicula, care formeaza centura scapulara, iar membrele inferioare se leaga de
coloana vertebrala prin centura pelviana.
Conform formei se observa oase lungi, scurte si late. Anumite oase contin cavitati umplute cu aer
si se numesc oase pneumatice.
Oasele lungi (humerus, femur, clavicula, falangele etc) au o parte interioara numita diafiza si
doua capete numite epifize. Epifiza situata mai aproape de scheletul axial se numeste epifiza
proximala iar epifiza aceluias os dar situata mai departe de scheletul axial se numeste epifiza
distala. Regiunile mai late dintre diafize si epifize se numesc metafize.

SEMNE SI SIMPTOME
SEMNE LOCALE
DUREREA
Durerea osoas: localizat la nivelul osului, tendonului, ligamente sau sinoviale (articulare).
Poate fi singurul simptom, se poate asocia cu senzaia de greutate sau tumefacie, se accentueaz
noaptea, la mobilizri i suprasolicitri. Evolutiv , poate fi acut sau cronic.
Durerea muscular:
- acut: determinat de factori traumatici, infecioi i metabolici ;
- cronic: provocat de factori traumatici, metabolici, ntinderi musculare. Durerea nocturn n
punct fix este semnificativ poliartritei reumatoide.
Scderea forei musculare reprezint imposibilitatea efecturii unui efort datorit scderii
energiei mecanice a muchiului.
Tonusul muscular: este reprezentat de hipo i hipertonie.
Tulburri de sensibilitate: parestezii ce apar n cervicartroze i hernii de disc.
HEMORAGIA
Clasificare:
Dupa natura vasului lezat, se diferentiaza:
Hemoragia arteriala sangele are culoarea rosu deschis si tasneste ritmic;
Hemoragia venoasa sangele are culoarea rosu inchis si se exteriorizeaza sub presiune
constanta, fara pulsatii;
Hemoragia capilara este difuza neavand o sursa anume de sangerare, sangereaza in panza.
2

Dupa abundenta sangerarii, hemoragiile pot fi:

1) de mica intensitate - cand cantitatea totala de sange care s-a pierdut este mai mica de 500 ml;
2) de intensitate medie, cand cantitatea de sange este intre 500 si 1500ml; apar simptome clinice
- astenie, ameteli, chiar senzatii de lipotimie;
3) de intensitate mare, insotite de soc si colaps circulator, pierderea de sange este continua si
depaseste 1500 ml; extremitatile sunt reci si transpirate;
4) cataclismice, cand ritmul pierderii de sange este rapid (din vase mari), colaps vascular care
conduce la coma.
In functie de sediul sangerarii, se deosebesc:
1) Hemoragia externa cand sangele se scurge in afara printr-o plaga;
2) Hemoragia interna cand sangele se acumuleaza intr-o cavitate anatomica in interiorul
organismului.
3) Hemoragia intratisulara in urma careia, prin acumulare locala de sange se produce un
hematom.
Dupa cauza generatoare a hemoragiei,se diferentiaza:
1) Hemoragii traumatice (accidentale sau chirurgicale);
2) Hemoragii netraumatice, cand sangerarea are loc in absenta unui traumatism (agresiune
chimica, tulburari trofice etc.)
PLAGA
Se caracterizeaza prin ntreruperea continuitatii tegumentelor si face parte din leziuni traumatice
deschise, fiind rezultate din actiunea factorilor fizici, chimici si infectiosi.
Dupa adancime pot fi :
1) plagi superficiale - intereseaza doar tegumentul;
2) plagi profunde intereseaza si straturile subaponevrotice. Ele ,la randul lor,pot fi:
- nepenetrante nu intereseaza intrarea in alta cavitate anatomica;
- penetrante se patrunde in alta cavitate anatomica (abdominala, toracica, pleurala).
In functie de prezenta infectiei in plaga,plagile pot fi :
-aseptice;
-septice (infectate).
HEMATOMUL
Este o tumefiere dureroasa, de volum variabil, ce apare din cauza acumularii ntre tesuturi sau
organe, a unei cantitati variabile de snge, prin ruperea accidentala a unor vase sangvine.
EDEMUL - se caracterizeaza prin cresterea volumului lichidului interstitial.
TUMEFACTIA umflatura ; modificare locala de forma si volum, provocata de tulburari ale
circulatiei sangelui, secundare de cele mai multe ori unui proces inflamator local.
CREPITATII OSOASE
Crepitatiile sunt zgomote asemanatoare mersului pe zapada si pot constitui un important semn
clinic.
3

Crepitaiile osoase reprezint zgomotele auzite prin palpare ,aparute la frecarea a doua oase.
Acest semn se ntlnete n general la nivelul unei fracturi osoase, ns poate aprea i atunci
cnd esutul cartilaginos de la nivelul articulaiilor este afectat (absent, ndeprtat) iar capetele
oaselor se freac ntre ele, ca de exemplu la pacienii cu afeciuni articulare degenerative.
IMPOTENTA FUNCTIONALA
Impotenta functionala repezinta imposibilitatea folosirii unui membru, posibil dupa un
traumatism, o infectie localizata, boala cronica (de exemplu, imposibilitatea folosirii mainii sau a
piciorului).
SEMNELE PATOGNOMONICE (specifice) ALE UNEI FRACTURI
Semnele de probabilitate care, daca exista, ridica suspiciunea unei fracturi sunt:
1. Durerea spontana, localizata intr-un punct fix, care creste in intensitate la palparea zonei sau la
incercarea de a misca membrul presupus fracturat.
2. Impotenta functionala, care se manifesta prin incapacitatea de a efectua miscari cu membrul
traumatizat.
3. Deformarea regiunii respective, care apare din cauza proeminentei sub piele a capetelor osoase
fracturate.
4. Scurtarea membrului fracturat in urma deplasarii in sus a capatului inferior al fracturii, ca
urmare a contracturii musculare reflexe - -membrul afectat e tinut in rotatie externa si adductie si
e mai scurt decat cel sanatos .
5. Echimozele coloratia violacee a pielii contuzionate de deasupra focarului de fractura, ca
urmare a leziunii concomitente si a unor vase de sange.
6. Tumefierea regiunii si cresterea temperaturii locale.
Semnele de certitudine - daca este identificat macar unul dintre ele, pun diagnosticul sigur de
fractura :
1. Mobilitatea anormala in focarul de fractura evidentiata atunci cand, la incercarea de palpare,
osul se misca in zona respective,fenomen insotit de durere foarte intense.
2. Netransmiterea miscarii cand se incearca ridicarea membrului presupus fracturat de capatul
sau proximal (dinainte de fractura). In acest caz, capatul proximal se ridica, dar capatul distal (de
dincolo de fractura) ramane cazut.
3. Intreruperea clara a continuitatii osului - se poate determina palpand marginea osului. La un
moment dat se poate sesiza discontinuitatea si la nivelul pielii se poate remarca chiar o mica
depresiune.
4. Crepitatiile osoase zgomote specifice (ca sunet, asemanatoare zgomotului produs la calcarea
pe zapada) care apar la palparea fracturii si care sunt cauzate de frecarea intre ele a capetelor
fracturate.
5. Evidentierea sub piele sau chiar prin piele (in cazul fracturilor deschise) a unuia sau a celor
doua capete fracturate.
6. Modificarile radiologice, care permit aprecierea clara a fracturii si a detaliilor acesteia.
In mod practic, cautarea tuturor semnelor de certitudine este dureroasa si uneori chiar
periculoasa. In prezenta unor semne de probabilitate, este necesara efectuarea unei radiografii
care va infirma sau va confirma fractura.
4

SEMNE GENERALE
Alterarea functiilor vitale si vegetative:
Prabusirea tensiunii arteriale Valoarea optima a tensiunii arteriale este 120/80 mmHg.
Hipotensiunea este termenul medical ce desemneaza o valoare scazuta a tensiunii arteriale (mai
putin de 90/60 mmHg) ; socul este un sindrom clinic cu etiologie variata, caracterizat printr-o
insuficienta circulatorie acuta, avand ca expresie clinica prabusirea tensiunii arteriale.
Dispnee - este o senzatie subiectiva de sete de aer ce se poate obiectiva prin modificarea
ritmului,frecventei sau amplitudinii respiratorii.
Tahicardie - accelerarea frecventei batailor inimii peste 90 de pulsatii pe minut.
Puls filiform puls cu amplitudine foarte mica, greu perceptibil, care da senzatia unui fir cu
discrete ondulatii la palpare.
Paloare culoare deschisa a tegumentelor si mucoaselor.
Cianoza - este coloratia in albastru,generalizata sau localizata,a tegumentelor si mucoaselor.
Hipertermie cresterea anormala a temperaturii corpului (in general se considera hipertermie
cresterea temperaturii peste 41 de grade Celsius).
Transpiratii profuze transpiratii abundente.
Intreruperea diurezei oligurie (orice scadere a diurezei sub 1000 ml urina/24 ore.
),pana la anurie (scaderea diurezei sub 100 ml/24 ore).