ilea Vitalie

Master Bioetica I

Lucrare de semestru I

Etica in afaceri
Astazi, daca am fi intrebati daca exista vreo morala in afaceri, sau daca ar mai fi
posibila vreo morala in afaceri, am raspunde aproape convinsi ca acestea doua, morala si
afacerile, se exclud una pe alta, ca n-ar avea ce cauta una langa alta, si ca morala in
afaceri ar fi aproape ca un miel trimis in mijlocul lupilor.
Personal daca as fi intrebat despre acest lucru as raspunde ca nu stiu sigur daca
chiar e asa cum am presupus mai sus, intrucat noi astazi judecam lucrurile repede,
superficial, si suntem foarte tentati sa vedem doar raul in actiunile celorlalti, in faptele
lor, usor cadem in banuiala de rau fata de aproapele, mai ales cand e vorba de bani,
afaceri si avutii.
Tot timpul cand e vorba despre asemenea subiecte legate de afacerile vreunui om,
de avutiile lui, auzim adesea expresii de genul las ca stiu eu cum a facut afaceri, a
amagit, a invartit, a furat, a fost mai destept ca altii si asa s-a pricopsit. Sansa caii
cinstite de inavutire, putini dintre noi o dam astazi oamenilor, suntem aproape convinsi ca
cineva daca s-a imbogatit, a facut-o pe o cale necinstita.
Aceste concluzii pripite pe care le tragem noi astazi despre asemenea situatii, cred
ca izvorasc si din intamplari reale, obiective, dar si din inselarea subiectiva, acestea doua
intarindu-se una pe alta in mintea si inima omului. Partea obiectiva se naste din unele
cazuri cu adevarat corupte de care auzim, iar partea subiectiva vine din propria inselare,
vine din propria intinare sufleteasca prin care privim si judecam faptele altora. Adica, de
pilda, omul hot ii banuieste de hotie pe toti in jur, cel lacom ii banuieste pe toti de
lacomie etc.
Dar Insusi Domnul ne spune in Evanghelie

sa spalam partea dinauntru a

paharului ca sa fie curata si cea din afara, si ca din cauza faptului ca luminatorului
trupului nostru este murdar, le vedem noi in jur pe toate murdare.

Luca 23,26

Ca sa putem da un raspuns la intrebarea daca are loc etica in afaceri, trebuie sa

vedem si sa definim notiunea de afaceri, mai exact, sa aflam cum au inceput afacerile
intre oameni si ce presupun ele.
2

Ceea ce numim noi astazi afaceri, a inceput cred ca inca din Rai , nu in sensul ca
Dumnezeu facea afaceri cu Adam si Eva, ci in sensul ca Dumnezeu le-a daruit primilor
oameni sa manance din toti pomii Raiului, afara de unul, dar nu numai atat, ci tot ce a
creat Dumnezeu a daruit omului, toata faptura cu viata in ea si fara de viata in ea. Pentru
ca la inceput nu a fost afacerea, ci darul, daruirea cuiva ceva. Dumnezeu a fost si este |Cel
dintai Daruitor, Cel care le daruieste pe toate omului, mantuirea si inclusiv Imparatia ce
va sa fie deja ne-a daruit-o. El si Apostolilor le porunceste in dar ati luat in dar sa dati.
Asadar, in Biserica care este Trupul lui Hristos nu incape notiunea de afaceri,
afacerile tin mai mult de firea cazuta a omului, in Biserica totul se daruieste, firea umana
restaurata in Hristos, daruieste darul, nu il negociaza cerand un pret pe el, si arvuna
acestei realitati sociale o constituie Biserica primara unde toti cati credeau in Hristos
veneau si nu vindeau, ci daruiau totul comunitatii eclesiastice in care intrau, dupa cum ni
se spune in Faptele Apostolilor.
Exista o lege duhovnicesca si insasi constiinta ne sopteste ca nu e frumos sa vinzi,
sa dai pe bani, ceea ce ai primit in dar, iar noi oamenii tot ce avem, avem in dar, noua ni
s-a daruit totul, inclusiv viata noastra si sufletul nostru, noi nu avem nimic cu adevarat al
nostru, tot ce avem, am primit in dar de la Dumnezeu. Si ori de cate ori omul, in
intampinarea nevoii aproapelui, fixeaza un pret pentru acel lucru de care are nevoie
aproapele, nu face decat sa opreasca izvorul dragostei dumnezeiesti catre intreaga
omenire. Prin a da, fluxul dragostei dumnezeiesti circula nestingherit catre oameni si
printre oameni, in schimb prin a vinde, dragostea incepe sa fie jenata si silita sa se
retraga. Nu in zadar Hristos a spus ca mai fericit este a da, decat a lua, pentru ca a nu
da si a acumula inseamna pana la urma a lua de la celalalt, a lua de la cel care nu are,
apostul Pavel zice ca cel caruia ii prisoseste sa dea celui caruia ii lipseste si astfel pe
pamant ramane vie dragostea intre oameni, si ar fi vai de lumea in care toti au sau nimeni
nu are, caci nimeni n-ar mai cauta pe nimeni si nimeni nu s-ar mai intalni cu nimeni, si
oamenii s-ar insingura si ar muri pana la urma inavutiti cum sunt sau insaraciti.
2

Sf. Vasile cel Mare, Scrieri, Omilii la hexaemeron, Ed. Institul Biblia, Bucuresti 1986, pag. 71

Si poate ca unii murmurand vor zice ca nu se poate sa muncesti in dar, fara sa fii
platit. Dar si a plati tot inseamna a darui. Plata unei munci prestate este o obligatie
morala, asa este, dar ea poate deveni si o forma de dar. A opri plata lucratorilor este un
pacat de moarte, dupa cum stim, dar a plati mai mult decat se cuvine sau decat e nevoie,
poate deveni o modalitate de a darui si a milui pe aproapele, dupa cum vedem in pilda
lucratorilor la vie. Pentru cel cu ochiul rau, a-i multumi cuiva prin bani inseamna mituire,
insa cel cu inima curata stie ca formele si mijloacele de multumire nu conteaza atunci
cand doresti sincer sa-ti exprimi recunostinta fata de cineva.
Expresia etica in afaceri vrea sa para ceva plin de contrast si de paradox, si
chiar un pic ironic, in contextul in care cuvantul afaceri pare sa fi dobandit astazi
printre romani o usoara conotatie peiorativa, dar n-ar trebui sa fie asa si nici nu este asa.
Caci ce sunt afacerile, intr-un final ? In definitiv nu sunt decat niste activitati sau actiuni
umane printre multe altele, si nici n-ar trebui sa ne intrebam daca poate fi loc de
moralitate sau nu in sanul acestei activitati umane, pentru ca moralitatea nu trebuie
cautata in profesia in sine, in activitatea in sine, intr-un cuvant, nu trebuie cautata in afara
omului, ci numai inauntrul omului, doar omul are puterea de a sfinti sau de a spurca ceva,
un lucru sau o activitate. Altfel spus, etica nu e a afacerilor, ci este a omului.
Avem exemplu chiar in vietile monahilor de afaceri binecuvantate de
Dumnezeu, unde monahii mergeau in piete sa-si vanda rucodelia lor facuta in manastire,
ca sa poata cumpara altele pentru trai, si nu pacataiau facand asa pentru ca o faceau dupa
3

Duhul lui Dumnezeu. Si, iarasi, Apostolul Pavel, ni se spune ca traia din afacerea cu
corturile, ca sa aiba pentru el si sa ajute si pe altii. Asadar, conteaza duhul care te mana
cand vrei sa incepi o afacere. Afacerea nu trebuie sa devina mamonica, ci omul trebuie sa
vegheze mereu sa vada daca afacerea ii slujeste lui sau el slujeste afacerii.
Orice profesie te poate sfinti si prin orice poti sluji lui Dumnezeu, important e sa
nu se strecoare egoismul si slava desarta, santajul, coruperea, pacalelile de orice fel,
manipularea, minciuna ca mijloc, si dorinta de a stapani si a domina. Orice de la sine e
neutru, toate cele care sunt in afara mea, raul si binele pornesc de la mine si eu hotarasc
unde sa inclin. Omul dupa roade isi va da seama daca prin ceea ce face slujeste Binelui
3

Patericul egiptean, Tiparit de Episopia Ortodoxa Romana a

Alba-Iuliei, pag. 67

sau raului, daca foloseste sau daca pagubeste pe cineva. In crestinism scopul nu scuza
mijloacele, si un crestin nu poate calca peste cadavre, ci trebuie sa cantareasca atent ce
face in jur mai mult, bine sau rau. Compromisul nu este admis, binele pentru zece oameni
pe spatele si suferinta a o suta, iarasi nu e admis, prin ceea ce facem n-avem voie sa
facem sa sufere pe nimeni. Orice suferinta provocata cuiva, inseamna tinta ratata a
activitatii noastre. Scopul este binele curat, a-I face pe altii multumiti.
Calea care ii face loc eticii in afaceri, cred ca incepe cu un gand sau o
constientizare pe care trebuie s-o aiba afaceristul, si anume ca materia cu care lucreaza el,
tot ce cumpara sau vinde, nu sunt ale lui, nu sunt produsul manilor lui, ca n-a facut decat
sa ia acea materie din pamant sau de sub pamant si s-o prelucreze, ca toate sunt de la
Cineva care le-a facut pe toate si le-a lasat pe pamant pentru viata oamenilor. Omul
respectiv trebuie sa aiba acea detasare minima fata de afacerea lui si fata de materia cu
care produce anumite bunuri sau servicii, si acesta este inceputul eticii in afaceri, de aici
incepe tot binele in acest domeniu.

Si invers, calea gresita pe care o poate apuca omul afacerist, alungand moralitatea
si dand loc imoralitatii in afacerile lui, ar fi sa se creada stapanul absolut a tot ce a
dobandit si a luat din natura, ca toate meritele se cuvin numai lui, ca toate le-a facut cu
mainile lui, cu puterea lui, cu mintea lui, ca nimeni nu i-a dat si nu l-a ajutat cu nimic.
Aceasta atitudine este una pagubitoare pentru om, pentrul el insusi si pentru cei si cele
din jur. Ea arata mult egoism, da nastere la multa mandrie in inima omului si-l face atasat
in chip patimas de materiile cu care lucreaza si de toate avutiile lui.
Gandul de mai sus, in mod orecum logic, ne duce catre un gand de acelasi fel, dar
mai cuprinzator, ca etica ar capata mult loc in afaceri in functie de viziunea personala a
omului afacerist asupra lumii si asupra existentei, in functie de filosofia lui viata, de aicea
porneste totul. Si ferice de omul care are o viziune evanghelica asupra lumii si a vietii. El,
avand felul de a gandi al lui Hristos, va avea ocazia sa faca mult bine in lume, sa
raspandeasca mult bine prin faptele lui. Ar fi minunat pentru omul afacerist, dar si pentru
fiecare om, sa ia aminte la multele pilde ale lui Hristos si sa gandeasca conform lor, in
care El asemana pe om cu un iconom, cu un administrator care administreaza niste
4

Dumitru STNILOAE, Teologia Dogmatic Ortodox, vol. I, Ediia a II-a, Ed. IBMBOR,Bucureti, 1996,
p. 285.

bunuri, niste averi ce I le-a incredintat stapanul lui pentru o vreme. Deci, aici pe pamant,
Hristos il numeste pe om ca fiind doar un administrator ce I s-a incredintat ceva pentru o
vreme, si nu stapan absolut pentru vesnicie in cele de aici.

De fapt, scopul oricarei activitati a omului trebuie sa fie slujirea aproapelui,

aceasta este cheia cea mare evanghelica care descuie multe nedumeriri in viata omului.
Doar slujirea aproapelui poate fi metoda prin care putem verifica clar faptele noastre, prin
care putem verifica ce valente au faptele omului, daca omul slujeste aproapelui sau pe
sine sine insusi. Slujind pe aproapele il slujim pe Dumnezeu.

Bibliografie:

Sf. Ioan Gura de Aur, Doua sute cincizeci de parabole, Ed. Egumenita, 2011, pag. 11

 Biblia sau Sfnta Scriptur, tiprit cu binecuvntarea Prea Fericitului

Printe Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romne, cu aprobarea
Sfntului Sinod, Ed. IBMBOR, Bucureti 2008.
Vasile cel Mare, Sfantul, Scrieri, Omilii la hexaemeron, Ed. Institul
Biblia, Bucuresti 1986
Ioan Gura de Aur, Sfantul, Doua sute cincizeci de parabole, Ed.
Egumenita, 2011
STNILOAE, Dumitru, Teologia Dogmatic Ortodox, vol. I, Ediia a
II-a, Ed. IBMBOR,Bucureti, 1996, p. 285.
Moore, Lazarus, Sfantul Serafim de Sarov, o biografie spirituala, Ed.
Agapis, Bucuresti, 2002