Вы находитесь на странице: 1из 7

Lansez un apel 02/12/14 10:41

Prezentarea Strategiei de Securitate Naional a Romaniei in edina comun a


Camerelor Parlamentului Romaniei, Bucureti, 23 iunie 1999

Mi-am asumat raspunderea de a prezenta, in fata dumneavoastra si a cetatenilor Romaniei, Strategia de


Securitate Nationala, document adoptat in urma cu cateva zile de Consiliul Suprem de Aparare a Tarii. Stabilirea
principalelor obiective in domeniul securitatii nationale este un act de mare responsabilitate.

Riscuri de destabilizare

In ultimii zece ani, Romania a evoluat intr-un mediu international de securitate extrem de complicat. Prabusirea
regimurilor comuniste din Europa Centrala si de Est, dizolvarea Pactului de la Varsovia, dezmembrarea URSS au
marcat disparitia structurii mondiale bipolare si au schimbat in mod radical configuratia politica a Europei si a
lumii. Situatiile conflictuale din vecinatatea Romaniei, criza pietelor de capital au complicat dinamica mediului de
securitate.

Riscurile de destabilizare la care sunt expuse statele din aceasta parte a Europei decurg si din dificultatile
procesului de tranzitie, un proces inedit, pentru care nu exista retete si in raport cu care solutiile trebuie gasite si
aplicate din mers.

Nici Romania nu a fost crutata in ultimul deceniu de marile crize ale tranzitiei. Chiar si in ultimele sase luni,
Romania a fost confruntata cu riscuri de securitate grave, care au vizat, practic, toate domeniile care fac obiectul
oricarei strategii de securitate. Au fost atacuri violente impotriva institutiilor statului democratic si au fost agresate
fortele de ordine publica. Cele doua mineriade din acest an au pus in pericol insesi bazele statului democratic si
ale puterii judecatoresti. In ianuarie s-a incercat substituirea legii cu anarhia si a dialogului cu violenta. In februarie
s-a incercat subminarea unui pilon esential al statului de drept autoritatea judecatoreasca.

In aceeasi perioada, Romania s-a aflat in fata primejdiei prabusirii sistemului sau financiar-bancar si a monedei
nationale. Intr-un an de varf al platilor pentru datoria externa au fost incercate atacuri speculative la adresa leului
iar fragilitatea catorva banci a generat tensiuni si agitatii firesti in randul depunatorilor. Ne-am aflat saptamani la
rand fata in fata cu perspectiva epuizarii rezervelor valutare, cu prabusirea leului, cu spectrul unei hiperinflatii sau
al imposibilitatii de a plati salariile si pensiile luni si luni la rand, cu pierderea depozitelor bancare ale cetatenilor si
ale societatilor comerciale. A urmat apoi primejdia unei blocari generale a sistemului economic si politic, intr-o
perioada in care negociam finantari esentiale pentru dezvoltare. Ma refer la amenintarea simultana a unei greve
generale a salariatilor din intreprinderile de stat, la perspectiva unei greve parlamentare din partea Opozitiei si a
unei greve fiscale a oamenilor de afaceri.

Concomitent cu aceste tensiuni interne, la sud-vest de tara noastra, in Iugoslavia, s-a dezvoltat un conflict politic
si militar de proportii, care ne-a produs mari pagube economice si care a generat riscuri majore de securitate. A
trebuit sa adoptam rapid decizii clare, in conformitate cu principiile pe baza carora dorim sa ne construim viitorul.

Anului 1999, o proba de foc

Aceste primejdii majore au fost depasite. Chiar daca am inregistrat pagube sau intarzieri intr-un domeniu sau
altul, dezastrul posibil nu s-a produs.

Se poate spune ca prima parte a anului 1999 a fost proba de foc a maturizarii sistemului politic, institutional si
economic romanesc. Dialogul a prevalat asupra conflictului. In momentele critice, Parlamentul Romaniei,
beneficiind de un larg sprijin din partea Opozitiei, a adoptat hotarari esentiale pentru apararea statului democratic
amenintat de mineriade si a intereselor strategice ale Romaniei in timpul conflictului din Iugoslavia. Toate partidele
parlamentare au acceptat dialogul pe problemele dezvoltarii tarii, dialog inceput prin dezbaterea organizata la
Cotroceni in luna aprilie a acestui an.
http://www.constantinescu.ro/discursuri/313.htm Page 1 of 7
Lansez un apel 02/12/14 10:41

Cotroceni in luna aprilie a acestui an.

In ciuda unei situatii grele si a multor tensiuni, pot spune ca, in acest context de responsabilitate, uniunile
sindicale si organizatiile patronale au contribuit la randul lor, prin intelepciune si tact, la depasirea momentelor de
criza majora pe care le-am invocat.

De aceea, aici, in aceasta sedinta comuna a celor doua Camere ale Parlamentului Romaniei, va multumesc
dumneavoastra si tuturor celor care au actionat cu responsabilitate in aceasta perioada grea.

O viziune strategica noua

Strategia de Securitate Nationala a Romaniei sintetizeaza felul in care tara noastra isi concepe astazi prezentul si
viitorul intr-un interval de timp care ajunge pana in anul 2005. Este pentru prima data, nu doar in ultimii zece ani,
ci si in intreaga istorie a democratiei parlamentare din Romania, cind o atare strategie este elaborata in termeni
fermi si adusa la cunostinta opiniei publice.

Din cel putin doua puncte de vedere, acest document exprima o viziune noua asupra conceptului de securitate
nationala. Este pentru prima data cand conceptul de securitate nationala nu porneste de la stat, ci de la cetatean,
de la interesele si drepturile lui fundamentale. In locul vechii viziuni centralizate potrivit careia statul ii reprezinta
pe toti simplificator si nivelator si, in consecinta, trebuie protejat prioritar, am asezat o idee noua, conform
careia securitatea nationala pleaca de la cerinta de a garanta un viitor cert si demn pentru fiecare om. Am plecat
la drum avand in vedere interesele legitime diverse ale unor oameni diferiti ca varsta, ca situatie sociala, religie
sau apartenenta etnica, dar uniti prin calitatea lor comuna de cetateni ai aceleiasi patrii, Romania.

De asemenea, este pentru prima data cand securitatea nationala a Romaniei nu mai este privita ca o problema
predominant militara, ci ca un proces care implica toate problemele societatii: economia, apararea, diplomatia,
administratia, ordinea publica, echilibrul social, educatia si sanatatea. Aceasta viziune este in stransa legatura cu
principiul enuntat mai inainte, dar si cu realitatile lumii de astazi. O natiune este amenintata nu numai de armate
straine, ci, tot mai mult, de crize financiar-economice, sociale sau ecologice, de crima organizata, terorism si
coruptie, de virusi biologici sau informatici.

Pentru a avea efecte, Strategia de Securitate Nationala a Romaniei trebuie pusa in practica prin politici specifice,
prin programe de dezvoltare si reforma pe termen mediu si lung. Componenta ei militara va genera Cartea Alba a
Apararii Nationale si, mai apoi, programele de reforma specifice fiecarei structuri din acest sistem. Celelalte
componente vor sta la baza politicilor economice, fiscale si sociale, a demersului legislativ, administrativ si, dupa
caz, judiciar, al autoritatilor statului roman.

In ultima instanta, securitatea nationala este o problema care ne priveste si ne implica pe toti. Noi, toti cei care
traim in aceasta tara, vom beneficia de efectele acestor programe strategice daca ele vor fi bine concepute,
aplicate corect si la timp. Dar tot noi vom avea de facut fata unor pericole majore daca vom gresi sau daca vom
intarzia. Calitatea viitorului nostru depinde in primul rand de noi insine.

Unitatea si interdependenta intereselor fundamentale

Care sunt, prin urmare, interesele nationale fundamentale ale Romaniei de astazi, pe care suntem hotarati sa le
aparam si sa le promovam? Le voi prezenta pe rand, cu precizarea ca ele sunt interdependente si ca atingerea
adusa unuia dintre ele le pune in pericol imediat pe toate celelalte.

A fost, este si va fi esentiala asigurarea existentei statului national, suveran si independent, unitar si indivizibil.
Acesta reprezinta cadrul cel mai echilibrat, dispunind de forta si autoritatea necesare pentru a garanta efectiv
dezvoltarea democratica a Romaniei in conformitate cu vointa cetatenilor ei. Actiuni care sa promoveze
federalizarea sau separatismul pe orice fel de criterii contravin Constitutiei si nu corespund vointei cetatenilor
Romaniei, care au nevoie de un stat democratic puternic care sa le apere si sa le sustina interesele comune.

In numele acestor interese comune ne-am angajat intr-un demers unitar de descentralizare administrativa si
decizionala profitabila tuturor comunitatilor, dupa criterii de eficienta. Prin Legea finantelor locale s-a facut un pas
important catre o crestere a surselor locale de venit pentru sustinerea initiativei si intereselor diferitelor comunitati.
Aceste masuri vor avea un impact major pentru dezvoltarea oraselor si comunelor iar rezultatele se vor vedea in
scurt timp.

http://www.constantinescu.ro/discursuri/313.htm Page 2 of 7
Lansez un apel 02/12/14 10:41

Consolidarea regimului politic democratic, bazat pe normele constitutionale si pe principiul suprematiei legii,
reprezinta principalul instrument pentru apararea drepturilor fundamentale ale cetatenilor. Dupa peste patru
decenii de dictatura, edificarea unui sistem institutional modern, functional, orientat catre aspiratiile legitime ale
cetatenilor, este o componenta esentiala a racordarii noastre la valorile democratice.

Legi obligatorii pentru recladirea societatii romanesti

Pasi esentiali in aceasta directie au fost facuti chiar in ultimul timp. Legi obligatorii in sistemul Constitutiei din
1991, dar inadmisibil intarziate, au fost adoptate de Parlament sau sunt in dezbaterea Parlamentului Legea
Avocatului Poporului, Legea raspunderii ministeriale, Legea referitoare la declararea starii de urgenta si de
asediu, Legea functionarului public. A fost definit prin legi speciale statutul unor organisme esentiale din sistemul
securitatii nationale: Serviciul de Informatii Externe, Serviciul de Protectie si Paza, Serviciul de Telecomunicatii
Speciale. In ultima vreme cele mai multe dintre partidele parlamentare, inclusiv din opozitie, au recunoscut
necesitatea garantarii dreptului la proprietate privata pe toate caile legale, incepand cu restituirea proprietatilor
confiscate abuziv de regimul comunist. Chiar daca mai exista divergente in legatura cu modalitatile concrete ale
acestor restituiri, principiul este sustinut de o mare parte a opiniei publice, ceea ce deschide, in sfarsit, calea
legiferarii in acest domeniu atat de important al recladirii societatii romanesti.

Tara noastra garanteaza si promoveaza drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor ei si asigura
exercitarea acestora conform standardelor europene. Aceasta inseamna o definire corecta si definitiva a
problemelor esentiale legate de dreptul de proprietate, de garantarea si exercitarea lui. Inseamna consolidarea
mecanismelor care garanteaza exprimarea liberei opinii. Inseamna actiuni legale mai sustinute pentru garantarea
linistii si sigurantei oamenilor si a bunurilor lor. Alaturi de stat, un partener esential in afirmarea acestor drepturi, in
ceea ce priveste folosirea lor efectiva, sunt si vor trebui sa fie considerate ca atare, din ce in ce mai mult,
organizatiile neguvernamentale

Nu putem incheia aceasta enumerare fara a aminti inca o zona de interes national: conservarea identitatii
romanilor din afara granitelor noastre. Comunitatile romanesti din tarile vecine sunt incurajate sa participe la
programe de cooperare transfrontaliera, inclusiv de tipul euroregiunilor, care le permit o mai buna mentinere a
legaturilor cu tara. In ceea ce priveste comunitatile romanesti din zone mai indepartate, acestea pot deveni din ce
in ce mai mult punti de legatura ale Romaniei cu centre de decizie si influenta pe plan mondial.

Participare la asigurarea stabilitatii in Europa

Experienta acestui sfarsit de secol si mileniu a aratat ca nici o tara nu poate trai in siguranta izolandu-se. De
aceea, participarea la asigurarea securitatii si stabilitatii in Europa este un alt interes fundamental al Romaniei.

Apararea si afirmarea acestor interese trebuie sa tina seama de diferiti factori de risc. Voi prezenta aceste riscuri
si voi schita strategiile politice pe care le consideram necesare pentru a le putea depasi sau evita.

Primul factor de risc este existenta in regiunea noastra a unor tensiuni sau conflicte militare care se pot extinde,
precum si acumularea necontrolata de forte sau tehnica de lupta in spatiul de interes strategic al Romaniei. Acest
factor de risc, luat in considerare cat se poate de serios de experti si de oameni politici, este resimtit in egala
masura de cetateni. Potrivit sondajelor de opinie, temerea principala a romanilor este legata de extinderea unui
conflict militar in regiune. Suntem datori cu un raspuns clar acestei temeri legitime.

Prioritatile politicilor de aliante, parteneriatele de buna vecinatate

Romania nu este si nu va fi amenintata de nici un fel de pericol militar sau paramilitar atata vreme cat statul
roman va continua sa aplice o serie de principii si politici ferme. Cea mai sigura modalitate de aparare contra unor
asemenea riscuri este dezvoltarea unui sistem de aliante si a unui spirit de cooperare autentica. Intr-o lume a
interconexiunilor, cum este cea de azi, logica jocurilor de suma nula, in care orice castig al unuia reprezinta o
pierdere pentru celalalt, este depasita. Noile arhitecturi de securitate ale Europei se bazeaza pe o noua logica, in
care toti partenerii au de castigat ca generatori de securitate si de incredere. In acest spirit, prioritatile politicii de
aliante a Romaniei sunt, pe termen scurt, mediu si lung, integrarea in structurile defensive ale Aliantei Nord-
http://www.constantinescu.ro/discursuri/313.htm Page 3 of 7
Lansez un apel 02/12/14 10:41

aliante a Romaniei sunt, pe termen scurt, mediu si lung, integrarea in structurile defensive ale Aliantei Nord-
Atlantice si aderarea la Uniunea Europeana. Aceste obiective prioritare sunt complementare atat cu dezvoltarea
unor politici de cooperare si securitate regionala, cat si cu dezvoltarea unor relatii cordiale si de colaborare
statornica cu tari mai indepartate, de care ne leaga vechi traditii de prietenie.

Ultimii ani au marcat evolutii trainice in raporturile cu vecinii nostri Ucraina, Ungaria si Bulgaria, plecand de la
tratatele politice de baza si avand in vedere stabilirea unor relatii parteneriale bazate pe incredere, cooperare si
comunicare. Relatiile privilegiate cu Republica Moldova, bazate pe dialogul politic si cultural intensificat au fost
completate in ultima perioada cu o importanta dimensiune economica si financiara. Semnarea tratatului de baza
va marca intrarea raporturilor fratesti dintre statele noastre intr-o faza noua.

Dorim sa reluam relatiile normale si prietenesti cu poporul iugoslav si cu o Iugoslavie democrata. Zona de
instabilitate de la Sud-Vestul nostru trebuie sa devina un spatiu de cooperare la care sa participam activ si un
spatiu de dialog cu oameni si structuri politice cu care impartasim aceleasi valori ale tolerantei, ale libertatii si ale
colaborarii.

Consolidarea rolului Romaniei ca pilon de stabilitate

Este necesara continuarea politicilor care confirma Romania ca un pilon de stabilitate in Europa Centrala si de
Sud-Est. Structurile trilaterale de colaborare regionala initiate de noi si-au dovedit valabilitatea si au generat un
interes real din partea marilor centre de decizie pe plan international. Trebuie consolidata prezenta romaneasca si
in cadrul unor organisme regionale institutionalizate care afirma tara noastra ca factor activ in spatiul
complementar al Europei Centrale, al Europei Sud-Estice si al Marii Negre.

Niciodata Romania nu mai trebuie considerata ca o parte a butoiului de pulberedin Balcani. Romania este si
trebuie sa ramana un pilon de stabilitate politica, sociala, etnica si religioasa in regiune. Mai mult decat o imagine,
aceasta este o realitate pentru care s-a muncit din greu si aceasta munca a dat roade. Am primit asigurari ferme
de sustinere din partea majoritatii statelor membre ale NATO si suntem citati ca exemplu de rezolvare a unor
probleme potential generatoare de conflicte interetnice. Am devenit un exemplu al dinamizarii dialogului dintre
cultele religioase. Sunt acumulari pe care putem construi temeinic baze de securitate.

Consider ca trebuie continuata si accentuata politica de implicare si afirmare a Romaniei ca factor activ in cadrul
Organizatiei Natiunilor Unite, al Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa si al altor organisme
internationale care promoveaza cooperarea si securitatea pe plan european si mondial. Aceasta va oferi tarii
noastre mai multa audienta si prestigiu international, inclusiv sau in primul rand in pozitia sa de pilon de
stabilitate in regiune.

Toate aceste procese politice, diplomatice si administrative trebuie coordonate in sensul celor doua obiective
strategice majore pe care ni le propunem si care sunt sustinute in continuare de cetateni, in procentaje
semnificative: aderarea la Uniunea Europeana si integrarea in Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord. Drumul
spre aceste obiective este jalonat de o serie de etape intermediare, extrem de importante pentru arhitectura
globala a activitatii noastre internationale si de asigurare a securitatii nationale:

In luna noiembrie a acestui an, Romania candideaza cu sanse mari pentru presedintia OSCE, in 2001;

Avem deja un sprijin semnificativ pentru inceperea negocierilor de aderare la Uniunea Europeana. O hotarare in
acest sens se va lua in luna decembrie a acestui an, la Helsinki;

Anul cel mai indepartat in care NATO va lua o decizie referitoare la al doilea val al extinderii este 2002;

In 2003, tara noastra are sanse sa devina membru al Consiliului de Securitate al ONU.

Reforma institutiei militare

In cadrul Strategiei de Securitate Nationala un loc esential il ocupa apararea nationala. Mutatiile intervenite in
ultimul deceniu in domeniul strategiilor militare, al tehnologiilor militare de varf impun reforma fortelor armate
romanesti pentru a deveni un corp de elita capabil sa apere suveranitatea, integritatea si independenta nationala.
Procesul de reforma a institutiei militare, prevazut pentru perioada 1999-2005, isi propune modernizarea,
redimensionarea si restructurarea fortelor armate in concordanta cu conditiile mediului international si cu nivelul
resurselor disponibile. La finalul acestui proces, ostirea romana va fi constituita predominant din militari
http://www.constantinescu.ro/discursuri/313.htm Page 4 of 7
Lansez un apel 02/12/14 10:41

resurselor disponibile. La finalul acestui proces, ostirea romana va fi constituita predominant din militari
profesionisti, mai bine pregatiti, mai bine antrenati, mai bine echipati si mai bine platiti. Suma alocata pentru
fiecare militar se va dubla.

Depasirea dificultatilor economice, financiare si sociale

Un factor de risc la adresa securitatii nationale este prelungirea unor dificultati interne de natura economica,
financiara si sociala care afecteaza critic si vital functionarea societatii romanesti. Pentru a combate efectiv
aceasta amenintare este necesar un efort conjugat, al tuturor cetatenilor romani.

Am inceput reformele mai tarziu decat cei care se bucura deja de rezultatele lor pozitive, dar am avut maturitatea
sa evitam crize financiare majore pe care alte state din regiune le cunosc sau le-au cunoscut. Daca vom accentua
reforma vom ajunge si noi la beneficii. Daca vom abandona ritmul actual al reformei, vom intra la randul nostru in
crize care vor afecta oamenii si economiile lor, societatile comerciale si angajatii lor.

Nu are rost sa ne mintim. Calea de mijloc duce la esec sigur si nici nu ne-am putea intoarce intr-un trecut care nu
mai exista. Organizatia CAER a murit de mult, subventionarea pierderilor nu mai este posibila, iar orice creditor
care ne ofera fonduri doreste sa le si recupereze. Intr-o lume in care toti cei care investesc bani vor sa castige
bani nu ne putem irosi eforturile in productii sau afaceri inutile. Avem inca o industrie ineficienta care trebuie sa
sustina si drumul greu spre o agricultura performanta. Suntem in situatia de a avea sectoare economice cu
probleme de subdezvoltare, care trebuie sa sustina politici sociale specifice tarilor dezvoltate, cum este existenta
unui numar impresionant de pensionari, de persoane non-active. Suntem nevoiti sa facem sacrificii in continuare
pentru plata unei datorii externe contractate in anii 92 96, a carei restituire a fost defectuos esalonata.

Stiu ca romanii se simt jigniti atunci cand potentialul lor economic si traditiile lor nu sunt luate in seama. Stiu asta
pentru ca si eu sunt roman si simt la fel. Suntem recunoscuti astazi in lume prin cultura noastra, prin modul in care
promovam intelegerea si dialogul inauntrul si in afara tarii, prin artistii si prin sportivii nostri. Dar trebuie sa fim
recunoscuti si prin felul in care stim sa ne folosim resursele, prin felul in care stim sa facem bani, sa construim
calculatoare, autostrazi, orase si sate civilizate.

Trebuie sa ne castigam credibilitatea pe pietele de capital pentru ca nu avem in tara resursele financiare necesare
dezvoltarii durabile a tarii. Aceasta implica cumpatare si respect fata de banul public. Incepand de anul viitor
Romania va beneficia de fonduri europene nerambursabile de patru ori mai mari decat in prezent. Le vom investi
in domenii de interes strategic, esentiale pentru securitatea nationala: dezvoltarea infrastructurilor din transport,
securizarea frontierelor, prevenirea poluarii si dezvoltarea agriculturii.

Combaterea criminalitatii economico-financiare interne si transnationale

Un important factor de risc la adresa securitatii nationale il reprezinta retelele crimei organizate si terorismul
international. In contracararea acestui risc un rol esential revine serviciilor de informatii care si-au modificat si
modernizat statutul juridic, modul de actiune si coopereaza eficient cu parteneri externi de mare anvegura.

Fenomenul crimei organizate a lovit din plin Romania dupa 1990. Din datele Curtii de Conturi rezulta ca pagubele
insumate ale activitatilor infractionale din domeniul flotei, al petrolului, al ingrasamintelor chimice, de la Bancorex
si de la alte banci sunt in valoare de miliarde de dolari. Efectele negative ale acestor activitati ating direct
siguranta nationala. Distrugerea flotei civile a lasat Romania fara importante capacitati de transport pentru marfuri
si persoane in caz de conflict. Tot din aceasta cauza tara noastra si-a vazut diminuate posibilitatile de actiune in
spatiul economic de la Marea Neagra si din zona Caspica, care devin din ce in ce mai importante pentru obtinerea
de resurse energetice si pentru dezvoltarea infrastructurilor.

In ceea ce priveste actiunile ilegale din domeniul bancar, statul a fost nevoit sa plateasca un miliard de dolari in
1997 pentru a sustine Bancorex si Banca Agricola. Alte 400 de milioane de dolari au fost virate la Bancorex in
1999. Este un efort financiar urias care a diminuat cheltuielile de la buget pentru domenii vitale si afecteaza
apararea, ordinea publica, invatamantul, sanatatea si, in cele din urma, pe fiecare dintre noi.

Avand in vedere gravitatea acestor riscuri neconventionale si pericolul ca tara sa devina ea insasi o zona de risc,
masurile care se iau trebuie sa fie foarte hotarate. Ele comporta consolidarea lantului de actiune: Politie, Servicii

http://www.constantinescu.ro/discursuri/313.htm Page 5 of 7
Lansez un apel 02/12/14 10:41

de informatii, Minister public, Justitie pentru intensificarea luptei impotriva coruptiei si crimei organizate.

Fenomenului de globalizare a criminalitatii trebuie sa i se opuna un proces de globalizare a cooperarii in domeniul


combaterii criminalitatii transnationale. In acest an, prin sprijinirea eforturilor tarii noastre de catre SUA si Uniunea
Europeana, s-a creat la Bucuresti Centrul Regional de Combatere a Criminalitatii Transfrontaliere, element de
substanta al Initiativei de Cooperare Sud-Est Europene.

Riscul intolerantei si nationalismului extremist

Alt factor de risc are in vedere actiunile care pot conduce la separatism, xenofobie, intoleranta, conflicte etnice
sau religioase. Avem in imediata noastra vecinatate un exemplu tragic al modului in care pot evolua intolerantele
si nationalismul pana acolo incat sa puna in pericol existenta si evolutia popoarelor insesi.

Stiu ca populatia Romaniei, in marea sa majoritate, nu este de acord cu astfel de abordari. Dar mai stiu ca exista
persoane care incearca sa agite apele nationalismului, care inteleg rau fie apartenenta etnica, fie interesul
national. Autoritatile statului au actionat adeseori sovaielnic atunci cand au avut de a face cu propaganda sovina,
cu rasismul, cu separatismul. Lumea in care traim ne arata ca astfel de sovaieli pot genera in timp evolutii
catastrofale.

Riscul ecologic

Desigur, lista factorilor de risc la adresa sigurantei nationale nu poate fi niciodata epuizata intr-o lume care se
schimba mai repede decat oricand. Astfel, deteriorarea mediului ambiant in Romania si in imediata apropiere a
frontierelor sale constituie de asemenea un factor de risc pentru securitatea nationala.

Desi constatam ca apele, plajele sau aerul sunt poluate distrugator, nu am fost inca in masura sa reactionam
rapid si sa aplicam sanctiuni aspre celor care au produs aceste pagube si sa inlaturam in timp util distrugerile.
Punerea recenta in functiune de catre Ministerul Mediului a unui sistem national de supraveghere a aerului si
apelor ofera o speranta pentru o mai buna protectie a cetatenilor Romaniei in fata riscurilor ecologice. Pentru a fi
eficient, acest sistem trebuie sa functioneze la nivelul standardelor de varf.

Raman si alte riscuri, mai mult sau mai putin constientizate. Chiar si faptul ca nu ne-am adaptat suficient de
repede politicile de stimulare in domeniul informatizarii, ca avem prea putine computere si prea putine forme de
securizare serioasa a retelelor este si el un factor de risc care ne poate marginaliza in societatea moderna
informationala.

Mai presus de disputele de partid

Natura, dinamica si ierarhia riscurilor existente sau posibile, precum si strategiile de contracarare trebuie
reconsiderate periodic. Strategia de Securitate Nationala este rezultatul muncii multor specialisti carora vreau sa
le multumesc acum.

Punerea ei in practica presupune o crestere a autoritatii statului, a institutiilor menite sa-l apere pe cetatean, sa-i
protejeze proprietatea greu dobandita si sa-i garanteze viitorul. Pentru ca astazi, mai mult ca oricand, evolutia
noastra democratica depinde de masura in care vom avea legi bine elaborate si stabile pe care sa le aplicam ferm
si fara exceptie.

Documentul prezentat astazi exprima interesul national mai presus de optiuni sau dispute de partid. Este un
document care apara valori nationale care au nevoie de politici nationale pe termen lung.

Stim cu totii ca exista indivizi pentru care libertatea si democratia sunt o tinta in care trebuie tras cu pusca. Pentru
altii, ele sunt un subiect de discutii interminabile sau o sursa de profit. Pentru cei mai multi, libertatea si
democratia reprezinta motorul care impinge inainte o natiune.

Strategia de Securitate Nationala este o realizare romaneasca, o constructie care tine seama de mersul lumii si il
analizeaza in propriul nostru interes.
http://www.constantinescu.ro/discursuri/313.htm Page 6 of 7
Lansez un apel 02/12/14 10:41

analizeaza in propriul nostru interes.

http://www.constantinescu.ro/discursuri/313.htm Page 7 of 7

Вам также может понравиться