DINAMICA NUMĂRULUI POPULAŢIEI LIPOVENEŞTI
DIN BASARABIA ÎN PERIOADA 1812-1835
Problema privind numărul populaţiei existente
în Basarabia la 1812 şi evoluţiei acestuia este încă
una nerezolvată definitiv, care a suscitat şi conti-
nuă să suscite atenţia specialiştilor în domeniu.
Este suficient să amintim nume ca P. Kuniţki, I.L.
Liprandi, A. Skalkovski, A. Zasciuk, P.N. Bati-
uşkov, I. Nistor, Al. Boldur, T.G. Bulat, P.G. Di-
mitriev, V. Zelenciuc, V.M. Kabuzan, precum şi
ultima lucrare în acest sens a cercetătorului D.
Poştarencu (Poştarencu 2006, 25-39).
Problema dată creşte mai mult în complexitate
dacă se pune în discuţie componenţa etnică a lo-
cuitorilor din spaţiul pruto-nistrean. Acest lucru
se datorează în primul rând factorului politic,
care influenţa procentajul unei sau altei etnii şi
importanţa acesteia în evoluţia istorică a acestei
regiuni.
Anume acest lucru ne face să ne adresăm la pro-
blematica propusă mai sus şi să urmărim dinami-
ca creşterii unui din segmentele etnice ale Basa-
rabiei din perioada dată bazându-ne nemijlocit
pe materialele de arhivă existente. Segmentul
temporar ales de asemenea nu este unul întâm-
plător deoarece se opreşte la anul 1835 când este
efectuată o primă catagrafie mai completă, de că-
tre autorităţile ţariste ale teritoriului care de două
decenii intrase în componenţa Imperiului Rus.
Din alt punct de vedere ortodocşii de rit vechi (li-
poveni) fac parte din segmentul slav care, conform
istoriografiei sovietice, de fapt, a devenit elemen-
tul preponderent din Basarabia. Anume acest lu-
cru i-a făcut pe o serie de cercetători să mărească
intenţionat numărul lipovenilor de aici. În acest
caz ne referim de exemplu la I.A. Anţupov, care
oferă o serie de date care eminamente necesită a fi
verificate (Анцупов 1996, 32-33).
Nu poate fi negat faptul că periferiile imperiului
ţarist reprezentau locuri preferate pentru refu-
giu ale diferitor desidenţi fie de ordin politic, fie
de ordin religios. În acest sens nu a făcut excep-
ţie nici Basarabia încadrată în hotarele imperiu-
Tyragetia, s.n., vol. I [XVI], nr. 2, 2007, 153-158.
Ion Gumenâi
lui la 1812. Pe de altă parte nu poate să nu se
ia în consideraţie faptul că lipoveni au existat pe
teritoriul pruto-nistrean încă din perioada an-
terioară, cunoscându-se chiar şi încercarea de a
legifera aici o episcopie lipovenească (Gumenâi
2006, 337-342).
Totuşi afirmaţiile făcute de către I.A. Anţupov ni
se par destul de confuze. Astfel, acesta afirmă că
la sfârşitul anilor ’60 ai sec. XIX numărul lipo-
venilor constituia 9800 de persoane (Анцупов
1996, 32), iar câteva rânduri mai jos vorbeşte
despre faptul că la 1855 existau 1157 de persoa-
ne (Анцупов 1996, 33). Mai mult chiar, în cazul
primei cifre autorul afirmă că, conform părerilor
specialiştilor respectiva cifră ar fi mult micşora-
tă. Nu credem că într-o perioadă atât de scurtă de
timp (aproximativ cinci ani) numărul populaţiei
lipoveneşti ar fi crescut de aproximativ opt ori.
Pe de altă parte un tablou mai complet cu privi-
re la creşterea numărului populaţiei lipoveneşti
din Basarabia poate fi restabilit dacă se va cerceta
dinamica populaţiei lipoveneşti din perioada pri-
melor trei decenii ale secolului al XIX. În acest caz
nu putem să nu fim de acord, parţial, cu afirmaţia
lui I.A. Anţupov care arată că până în anul 1835,
anul primului recensământ mai complet efectuat
pe acest teritoriu de autorităţile ruse, nu se poate
stabili numărul lipovenilor ce locuiau pe teritoriul
Basarabiei.
Şi într-adevăr până în anul 1826 există doar o se-
rie de informaţii răzleţe ce amintesc de lipoveni în
diferite contexte care nu ne permit o evaluare cel
puţin aproximativă a numărului acestora. Situa-
ţia se schimbă odată cu dispoziţia parvenită la 26
februarie 1826 din partea Ministrului de Interne
prin care se cerea ca până la data de 1 ianuarie
acest minister să fie informat despre numărul li-
povenilor (rascolnicilor şi staroverilor) ce sunt în
Basarabia. Mai mult, se arăta ca acest lucru să nu
se facă sub formă de recensământ dar secret1.
1
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1073 f. 1.
 II. Materiale şi cercetări
Datorită acestei circulare a Ministerului de In-
terne începând cu luna mai a aceluiaşi an către
Guvernatorul Basarabiei parvin rapoartele poliţi-
ei orăşeneşti ce au drept obiect de referinţă nu-
mărul lipovenilor ce locuiesc în oraşe. Conform
acestora se poate stabili că în Chişinău locuiau:
staroveri (în original старообрядцы) ce recu-
nosc preoţimea – 39 de bărbaţi şi 38 de femei;
rascolnici ce nu recunosc preoţii dar se închină
icoanelor – 127 de bărbaţi şi 114 femei, precum şi
10 reprezentanţi ai altor secte; în Bălţi locuiau 20
de bărbaţi şi 11 femei staroveri; în Bender locuiau
195 de bărbaţi şi 155 femei rascolnici, precum şi
159 de reprezentanţi ai altor secte; în Chilia erau
178 de bărbaţi şi 146 femei staroveri, 3 bărbaţi şi
o femei rascolnici şi 92 de reprezentanţi ai altor
secte, în Ismail locuiau 610 bărbaţi şi 602 femei
staroveri şi 26 de bărbaţi şi 20 femei rascolnici şi,
în cele din urmă, în Reni erau 1 bărbat şi 5 femei
staroveri. Conducerea poliţiilor celorlalte oraşe
arătau că în acestea nu sunt lipoveni2.
În acelaşi timp cu rapoartele poliţiilor orăşeneşti
sunt prezentate şi dările de seamă ale ispravni-
ciilor ţinutali privind numărul lipovenilor din
aceste unităţi administrative. Conform datelor
furnizate în Ţinutul Hotin în localitatea Belouso-
vca locuiau 20 de bărbaţi şi 30 de femei staroveri,
12 bărbaţi şi 19 femei rascolnici; în Hrubna erau
100 de bărbaţi şi 129 femei staroveri; în ţinutul
Iaşi, în orăşelul Făleşti, erau 8 bărbaţi şi 11 femei
staroveri, în Sculeni locuiau 7 bărbaţi şi 3 femei
starovere; în satul Cunicea erau 173 bărbaţi şi 113
femei starovere iar în Teleneşti locuiau 36 de băr-
baţi şi 155 femei rascolnici; în ţinutul Akkerman,
în localitatea Vâlcova, locuiau 218 bărbaţi şi 105
femei staroveri, în Jebreni locuiau 135 bărbaţi şi
54 de femei staroveri; în Caracicov locuiau 78 de
bărbaţi şi 48 femei starovere şi în Cişmea locuiau
98 bărbaţi şi 62 femei staroveri3. Deci prin aces-
te rapoarte şi dări de seamă se poate aproximativ
stabili numărul şi locul de concentrare a popula-
ţiei lipoveneşti din Basarabia. Totuşi date precise
cu referire la acest segment al populaţiei îl avem
în raportul final adresat Ministerului de Interne
al Imperiului Rus de către autorităţile supreme
din Basarabia. Aşa, în respectivul se arată că în
Chişinăi locuiau 323 lipoveni, în Bălţi 32, în Is-
mail 1258, în Chilia 325, Bender 512, Orhei 37. În
acelaşi timp în ţinutul Orhei locuiau 142 lipoveni,
2
Ibidem, f. 36-37.
3
Cf. ANRM, F. 2, inv. I, d. 1073.
154
în Iaşi 625, în Hotin 301, în Ismail 231, în Bender
12, şi în Akkerman 889 astfel încât în total la acel
moment în toată Basarabia erau 4687 lipoveni4.
Analiza atentă a rapoartelor prezentate de către
autorităţile poliţieneşti şi ale ispravniciilor ne
arată că în afară de oraşe lipovenii s-au stabilit
destul de compact într-o serie de sate aşa cum ar
fi Belousovca şi Hrubna în ţinutul Hotin, Sercova
şi Fuzovca în Orhei, Cunicea în Iaşi, Muravleva
în Ismail şi Vilcova, Jebreni, Caraciov şi Cişmea
în Akkerman. Din alt punct de vedere se poate
observa că rascolnicii obişnuiau să se stabilească
cu locul de trai în mediul urban, iar staroverii la
sate.
Pentru anul 1828 avem un nou raport destinat
Ministerului de Interne ale Imperiului Rus cu re-
ferire la numărul populaţiei lipoveneşti din Basa-
rabia. În conformitate cu acesta în spaţiul dintre
Nistru şi Prut locuiau 5683 reprezentanţi ai dife-
ritor secte desprinse de la ortodoxism. Din aceştia
2996 erau bărbaţi şi 2687 femei. Din numărul to-
tal, dacă scoatem 179 de reprezentanţi ai moloca-
nilor, atunci ne rămân 5504 lipoveni5. Deci se ob-
servă o creştere de 817 suflete. Nu putem să sta-
bilim cu certitudine dacă respectiva creştere este
o creştere naturală sau se datorează elementului
emigrat în această zonă. Cert este doar faptul că
în afară de centrele lipoveneşti consemnate în ra-
portul din anul anterior nu mai apar noi localităţi
în care s-ar fi stabilit lipovenii.
În 1829, în raportul ordinar adresat Ministerului
de Interne se arată că în Basarabia locuiau 5268
de lipoveni atenţionându-se că lipsesc datele din
ţinuturile Iaşi şi Ismail, din cauza ciumei ce bân-
tuia în aceste unităţi teritorial – administrative,
fapt ce nu a permis colectarea datelor. Din raport
însă se poate observa că în ţinutul Hotin a mai
apărut o localitate în care s-au stabilit lipoveni, şi
anume Novosuliţa. Un alt fapt care de asemenea
nu poate fi trecut cu vederea este şi consemnarea
conform căreia în mănăstirea lipovenească de la
Sercova din ţinutul Orheiului, care număra 33
de călugări, au fost transferaţi şi 15 călugări de la
mănăstirea din Ismail6.
Către anul 1830 numărul lipovenilor este estimat
la 5645 de persoane. Deci se observă o creştere
uşoară a populaţiei lipoveneşti, lucru ce nu este
4
Ibidem, d. 1264, f. 36-37.
5
Ibidem, f. 76-78.
6
Ibidem, f. 107-109.
 I. Gumenâi, Dinamica numărului populaţiei lipoveneşti din Basarabia în perioada 1812-1835
ieşit cu nimic din comun dacă luăm în conside-
raţie că la numărul din anii anteriori au fost adă-
ugaţi şi reprezentanţii lipoveni din ţinuturile Is-
mail şi Iaşi care au fost omişi din cauza amintită
mai sus. De asemenea la numărul localităţilor po-
pulate de către lipoveni, conform statisticii, mai
poate fi adăugată şi localitatea Pocrovca7.
Întrebarea este dacă reprezentanţii lipoveni din
acest sat sunt veniţi de undeva din altă parte sau
reprezintă o strămutare a populaţiei lipoveneşti
dintr-o localitate din Basarabia populată de mai
mult timp de către aceştia?
Suntem tentaţi să fim de acord cu a doua supo-
ziţie. În primul rând denumirea aşezării ne arată
că aceasta la acel moment era populată de către o
populaţie slavă şi prin urmare schimbarea locului
de trai se petrece mult mai uşor când există ele-
mentul rudeniei de sânge. Apoi, confruntând da-
tele statistice, observăm că dacă în 1829 populaţia
lipovenească din Vâlcov era constituită din 358
bărbaţi şi 238 femei, iar a Jebrenilor din 233 băr-
baţi şi 149 femei, atunci în 1830 găsim respectiv
159 bărbaţi şi 86 femei în Vâlcov şi 69 bărbaţi şi
33 femei în Jebreni8. Dacă adăugăm la acest fapt
amplasarea nu chiar atât de îndepărtată a satului
Pocrovca de localităţile amintite mai sus, atunci
putem admite că o parte din familiile lipoveneşti
au emigrat aici fie din anumite considerente eco-
nomice, fie pentru a omite presiunea din partea
administraţiei ţariste.
Pentru anul 1830 mai există o serie de date ce ne
interesează. Astfel într-un raport ce se referă la
datele statistice privind Basarabia se arată că erau
104 biserici de piatră, 719 de lemn, 22 mănăstiri
şi 16 capele sau paraclise lipoveneşti la un total
de 1054 localităţi cu o populaţie de 469783 de su-
flete9. Din punctul de vedere a amplasării numă-
rul cel mai mare al capelelor se aflau în ţinutul
Akkerman.
Către anul 1831 numărul reprezentanţilor confe-
siunii luate în discuţie scade considerabil rapor-
turile autorităţilor arătând că în Basarabia erau
2779 de lipoveni10. În următorul an numărul
acestora creşte nesemnificativ la 298111, iar în
1833 acesta este de 286112. Odată cu reducerea
7
Ibidem, f.175-176v.
8
Cf. ANRM, F.2, inv. I, d. 1264
9
Ibidem, d. 1484, f. 197-200.
10
Ibidem, d.1264, f. 174-174v.
11
Ibidem, f. 204-205v.
12
Ibidem, f. 244-245v.
numărului lipovenilor are loc însă creşterea nu-
mărului localităţilor în care aceştia sunt consem-
naţi ca fiind stabiliţi cu traiul. Astfel, pe lângă
localităţile amintite deja mai apar Petropavlovca,
Nicolaevca şi Vedemscoie – toate situate în sudul
Basarabiei. În schimb rapoartele poliţiei şi ale is-
prăvniciei de ţinut nu mai consemnează lipoveni
în orăşelul Vâlcov.
Nu putem stabili cu certitudine care au fost miş-
cările de populaţie lipovenească în acest teritoriu,
adică dacă reprezentanţii confesiunii luate în dis-
cuţie s-au strămutat din Vâlcov în localităţile con-
semnate în dările de seamă pentru prima dată sau
este vorba despre o populaţie nou-venită.
În ceea ce priveşte reducerea practic la jumătate a
populaţiei lipoveneşti din spaţiul pruto-nistrean,
pe de o parte acest lucru este legat de epidemiile
ce au loc în Basarabia în această perioadă. Pe de
altă parte probabil acest lucru este legat de poli-
tica religioasă ţaristă dusă faţă de reprezentanţii
confesiunilor eterodoxe. Moartea lui Alexandru I
şi condiţiile de venire la putere a împăratului Ni-
colae I au făcut ca politica maleabilă a lui Alexan-
dru să fie schimbată cu una reacţionară a urma-
şului său. Este evident că această politică avea re-
percusiuni mult mai grave pentru populaţia con-
siderată în afara drepturilor datorită preferinţelor
confesionale decât pentru populaţia ortodoxă.
În acest sens poate fi interpretată dispoziţia de la 9
ianuarie 1826 a Comitetului de Miniştri prin care
ortodocşii de rit vechi trebuiau să fie puşi sub un
control riguros al autorităţilor, interzicându-li-se
orice propagandă în folosul religiei sale, precum şi
orice convertire a populaţiei ortodoxe la confesiu-
nea sa. La 25 iunie 1831 la Moscova este constitu-
it Consiliul consultativ secret cu scopul „unificării
spiritului toleranţei cu măsurile necesare pentru
severitate”. În acelaşi an reprezentanţilor lipove-
nilor li s-a interzis ocuparea posturilor eligibile în
structurile de stat, interzicându-li-se totodată şi
construcţia de noi lăcaşuri de cult (Христианство
1995).
Hotărârile luate de către autorităţile centrale
erau îndeplinite întocmai în regiunile imperiului,
ba chiar mai mult, în unele cazuri se făcea exces
de zel. În acest sens este scrisoarea lui Dimitrie,
Arhiepiscopul Chişinăului şi Hotinului, din vara
anului 1833 adresată Guvernatorului Basarabiei
în care acesta arăta că încă în luna mai a acestui
an autorităţile centrale ale Basarabiei au fost in-
155
 II. Materiale şi cercetări
formate despre faptul că negustorul Ilia Novakov-
ski, care locuieşte în Chişinău, pe strada Alexan-
drovskaia, a construit în subsolul casei un paraclis
unde oficiază slujbele lipoveneşti din care acesta
face parte. Episcopul Dimitrie arăta că, conform
deciziilor Guvernatorului privind capelele şi pa-
raclisele lipoveneşti s-a hotărât ca acestea să fie
păstrate, dar totuşi conform hotărârii din 22 de-
cembrie 1832, s-a interzis construcţia acestora iar
guvernatorilor li s-a adus mustrări pentru înde-
plinirea incorectă a ordinilor. Din aceste conside-
rente se cerea distrugerea clopotniţei, interzice-
rea slujbelor, iar negustorul Novakovski să fie tras
la răspundere conform legii13.
În urma intervenţiei făcute de către Dimitrie Ar-
hiepiscopul Chişinăului şi Hotinului, poliţia cen-
trului gubernial este însărcinată cu închiderea
clopotniţei amintite, ba chiar mai mult cu confis-
carea tuturor obiectelor din acest lăcaş.
Într-un alt demers al aceluiaşi episcop se arată
că protoiereul Feodor Maliavinski a raportat date
conform spuselor a doi negustori, Antim Molcea-
nov s-a îndepărtat de adevărata credinţă trecând
în secta lipovenilor. Acesta a construit în ograda
sa “într-un loc secret” o capelă unde îndeplinea
slujbele atât el cât şi o serie de monahi invitaţi
de acesta. Mai mult chiar, Antim Molceanov în-
cearcă să convertească la credinţa sa şi o serie de
ucenici.
Conform scrisorii episcopale negustorul conver-
tit a fost vizitat de către comisarul privat Tuga-
rov care arăta că a găsit clopotniţa şi Molceanov,
a confirmat apartenenţa sa la această confesiune
afirmând că însuşi împăratul a permis existen-
ţa acestei secte şi mai mult chiar a arătat că la
el vin monahi din Chilia, Vâlcov, Ismail şi alte
localităţi.
La rândul său Dimitrie Episcopul Chişinăului şi
Hotinului aminteşte o serie de acte imperiale îm-
potriva rascolnicilor cum ar fi: Decretul din 29
aprilie 1722, Decretul din 18 decembrie 1728, Ho-
tărârea Consiliului de Miniştri din 17 septembrie
1825 sau Decretul secret al Sfântului Sinod din 3
martie 1831 cerând ca la Antim Molceanov să se
ducă preotul din Akkerman pentru a încerca re-
convertirea acestuia, în caz contrar se cereau lua-
te măsuri urgente împotriva acestuia14.
13
Ibidem, d. 1545, f. 26-28.
14
Ibidem, f. 30-47.
156
Deci, schimbarea politicii faţă de lipoveni de către
împărat şi autorităţile ţariste au dus evident la mi-
grarea acestora atât din interiorul imperiului spre
periferii cât şi de la periferiile sale peste hotarele
ţării. În felul acesta până la 1830 avem o creştere
a numărului populaţiei lipoveneşti din Basarabia
(atât datorită revenirii unora de peste hotare cât
şi a emigrării din interiorul Imperiului) datori-
tă politicii favorabile faţă de această confesiune
duse de împăratul Alexandru I. Măsurile luate de
către Nicolae I, însă, au reactualizat procesul de
emigrare a lipovenilor, din care cauză şi o parte a
populaţiei lipoveneşti din Basarabia a emigrat din
această zonă, lucru ce a dus la o scădere evidentă
a numărului acestora.
În cele din urmă raporturile şi dările de seamă
privind datele statistice referitoare la Basarabia
pentru 1835 arată că în spaţiul dintre Nistru şi
Prut locuiau 3632 de reprezentanţi ai diferitor
secte. Din aceştia marea majoritate erau lipoveni.
Astfel, conform datelor în or. Chişinău locuiau
883 de lipoveni, în Bălţi – 49, Bender – 495, în
Akkerman – 47, în Leova – 11. În ţinuturi lipo-
venii erau repartizaţi în felul următor: în Orhei
– 20, Iaşi – 648, Hotin – 319, Bender – 2 şi Aker-
man – 70115. În felul acesta pentru anul 1835 avem
un număr de 3175 de reprezentanţi ai confesiunii
lipoveneşti ce locuiau în Basarabia, un număr ce
este mai mic decât cel arătat în rapoartele isprav-
nicilor de ţinut şi poliţiilor orăşeneşti pentru anul
1827.
Informaţiile documentare culese din Arhivele
Naţionale ale Republicii Moldova şi prezentate
în rândurile de mai sus ne permit să tragem o
serie de concluzii. În primul rând, dacă vorbim
despre perioada 1812-1826, din cauza existenţei
fragmentare a documentelor, nu putem stabili cu
certitudine numărul concret al locuitorilor confe-
siunii lipoveneşti pe teritoriul Basarabiei. Datori-
tă rapoartelor anuale întocmite de către Guverna-
torul Basarabiei, culese de la poliţiile orăşeneşti
şi isprăvniciile ţinutale şi prezentate Ministrului
de Interne la Sankt Petersburg pentru perioa-
da 1826-1835, se poate stabili cu aproximaţie
numărul lipovenilor ce locuiau în spaţiul dintre
Prut şi Nistru. Însă datorită faptului că Basara-
bia poate fi considerată un punct intermediar pe
calea de emigrare a lipovenilor nu putem vorbi
despre o dinamică stabilă a numărului acestora
15
Ibidem, f. 313-313v.
 I. Gumenâi, Dinamica numărului populaţiei lipoveneşti din Basarabia în perioada 1812-1835

pe teritoriul dat. Datele existente ne arată că în
dependenţă de politica ţaristă faţă de această con-
fesiune numărul lipovenilor din Basarabia a fost
diferit. În cazul unei politici tolerante din partea
administraţiei ţariste lipovenii din afara hotarelor
imperiului ţarist revin stabilindu-se la periferiile
acestuia, inclusiv în Basarabia. Atunci când polul
politicii confesionale era schimbat, avea loc un
proces invers şi emigrarea lipovenilor din interi-
orul imperiului, şi strămutarea acestora din inte-
rior spre periferii unde presiunea administrativă
era mai mică. Este evident că avea loc şi o mişcare
internă a populaţiei lipoveneşti din Basarabia.
Deci, numărul populaţiei lipoveneşti din Basara-
bia în mare parte depindea de politica confesio-
nală a imperiului ţarist. Anume din aceste con-
siderente în perioada 1827-1830 avem o creştere
constantă a populaţiei lipoveneşti din Basarabia,
iar după acest an, odată cu presiunea crescândă a
administraţiei se observă o descreştere a acestuia.
În felul acesta putem să constatăm că dinamica
populaţiei lipoveneşti din Basarabia nu a avut o
tendinţă constantă de creştere, cel puţin în pri-
mele decenii ale secolului al XIX, aceasta depin-
zând totalmente de politica confesională dusă de
imperiul ţarist.

Bibliografie

Gumenâi 2006: I. Gumenâi, Unele consideraţii privind apariţia mişcării schismatice a lipovenilor şi încercarea
de formare a unei Episcopii lipoveneşti pe teritoriul românesc. In: (Coord. L. Zabolotnâi) Civilizaţia medievală
şi modernă în Moldova. Studii. In honorem Demir Dragnev (Chişinău, 2006), 337-342.
Poştarencu 2006: Dinu Poştarencu, Numărul populaţiei Basarabiei la 1812. Destin românesc s.n. I, 2 (46), 25-38.
Анцупов 1996: И.А. Анцупов, Русское население Бесарабии и левобережного Поднестровья в конце XVI-
II-XIX в. (Кишинев 1996).
Христианство 1995: Христианство (Москва 1995).

Dynamics of number of the old believers’ population

in Bessarabia 1812 - 1835

Abstract
The present work is based on documentary material preserved at the National Archives of the Republic of Moldova
and draws attention to the question of the dynamics of the Old Believers’ population of Bessarabia in 1812-1835.
Due to the fragmental nature of available data concerning the Old Believers between the Prut and Dniester rivers it
is practically impossible to determine their numbers between 1812 and 1826.
The classified reports of the city police and the local authorities (ispravniks) filed for the Ministry of Internal Affairs
of the Russian Empire make it possible to determine the numbers of the Old Believers in Bessarabia since 1826, as
well as to define the settlements they inhabited.
It is a known fact that the peripheries of empires were places of preference for various outlawed population groups,
due to different reasons whether social, political or religious. The Old Believers were one such group. On the out-
skirts of the empire the administrative pressure was much less severe than that in the central areas.
Since 1812, Bessarabia became a province of the Russian Empire, and the Old Believers had lived there since the
18th century. Thus, the territory became a transfer point of Old Believers’ emigration out of the Empire and for their
return to Russia.
Having compared the number of the Old Believers’ population in Bessarabia and a religious policy of the imperial
administration in relation to them, it becomes fairly evident that the dynamics of this population was in direct
relationship with this policy.

Динамика численности старообрядческого населения в Бессарабии

в период с 1812 по 1835 год

Резюме
В представленной работе, основанной на документальных материалах находящихся в Национальных Ар-
хивах Республики Молдова, автор ставит вопрос о динамике численности старообрядческого населения на
территории Бессарабии и период с 1812 по 1835 год.
Из-за фрагментарных данных относящиеся к старообрядцем находящихся в пруто-днестровском
междуречье практически невозможно определить их численность в период между 1812 и 1826 годах.

157
 II. Materiale şi cercetări

Благодаря секретным рапортам городских полиций и территориальных представителей власти (исправ-

ников) подготовленных для Министерства Внутренних Дел Российской Империи можно начиная с 1826
года определить численность старообрядцев на территории Бессарабии, а также те населенные пункты,
которые они заселяли.
Известен тот факт, что периферии империй являлись предпочитаемыми местами для разных прослоек
населения, которые являлись вне закона из-за разных причин будь то социальные, политические или ре-
лигиозные, какими были и старообрядцы. На окраинах империи административный натиск был на много
слабее чем в центральных районах.
C 1812 Бессарабия также стала периферией Российской Империи, и на этой территории еще с XVIII-го века
проживали старообрядцы. Таким образом, можно сказать, что эта территория стала перевалочным пунк-
том на пути эмиграции старообрядцев за пределы империи и на пути их возвращения в Россию.
Сопоставив численность старообрядческого населения в Бессарабии и религиозную политику царской ад-
министрации по отношению к ним, можно сказать, что динамика численности этого населения являлась в
прямой зависимости от этой политики.

15.02.2007

Dr. Ion Gumenâi, Universitatea de Stat din Moldova, str. Mateevici 60, MD-2009 Chişinău, Republica Moldova,
e-mail: gumenai@yahoo.com

158