Oricat ar fi de ciudat sa privim dragostea din punctul de vedere al

farmacologiei, oamenii de stiinta nu pot explica ce anume cauzeaza secretia

acestor puternice substance chimice, sau ce le face sa-si micsoreze
cantitatea. Tot ceea ce pot ei sa faca este sa ateste faptul ca dragostea este
o experienta fizica intensa, care are componente biologice masurabile.

Pentru a ne imbogati perspectiva, trebuie sa ne intoarcem la domeniul

psihologiei si sa vedem ca dragostea romantica este o creatie a mintii
inconstiente.

In articolul anterior, am dat o explicatie dragostei romantice si am spus ca

motivul pentru care avem sentimente atat de bune la inceputul unei relatii
este simplu. Creierul nostru crede ca, in sfarsit, ni s-a dat o sansa de a fi
ingrijiti si de a ne recastiga integritatea initiala. Daca vom cauta acolo unde
trebuie, vom gasi suficiente dovezi ca, intr-adevar, acest lucru se intampla.
1. Prima dintre acestea se iveste timpuriu intr-o relatie, poate la prima sau la
a doua intalnire, si suna cam asa:

Stiu ca de-abia te-am intalnit, dar, simt ca deja te cunosc.

Aceasta nu e doar o replica pe care si-o spun indragostitii. Dintr-un motiv

inexplicabil, se simt bine unul langa celalalt. Traiesc un fel de vibratie
confortabila, ca si cum s-ar cunoaste unul pe celalalt de ani de zile. Acest
lucru mai poate fi numit si fenomenul recunoasterii, deoarece aceasta
propozitie isi pierde, oarecum, din mister atunci cand ne amintim ca oamenii
isi aleg iubitii pentru ca acestia seamana cu cei care au avut grija de ei in
copilarie. Nu e de mirare deci ca au un sentiment de deja-vu, de familiar. La
nivel inconstient, se simt din nou in legatura cu cei care le-au purat de grija,
doar ca, de aceasta data, cred ca cele mai profunde si fundamentale dorinte
din copilarie le vor fi satisfacute.

2. Candva, mai tarziu, indragostitii ajung la cel de al doilea schimb important

de informatii:

E ciudat, isi spun ei, dar, desi ne intalnim de putin timp, nu-mi pot aminti o
perioada in care sa nu te fi cunoscut.
Desi s-au intalnit cu cateva zile sau o saptamana in urma, li se pare ca au fost
impreuna dintotdeauna; relatia lor nu are limite temporale. Acest lucru mai
poate fi numit si fenomenul atemporalitatii, deocarece aceasta afirmatie, e
o dovada a faptului ca dragostea romantica este un fenomen ce apartine
creierului vechi. Cand oamenii se indragostesc creierul lor vechi combina
imaginea partenerilor lor cu a ingrijitorilor din copilarie, si astfel ei intra pe
taramul unui prezent etern. Pentru inconstient, a avea o relatie intima de
dragoste seamana foarte bine cu sentimentul pe care il traieste un copil
atunci cand se afla in bratele mamei sale. E vorba de aceeasi iluzie de
siguranta. de securitate, aceeasi absorbtie completa Intre timp, ei isi intaresc
iluzia ca sunt parintii-surogat unul pentru celalalt, spunand:

Te voi iubi cum nu te-a mai iubiti nimeni niciodata.

Desigur vechiul creier savureaza din plin acest comportament delicios

regresiv. Indragostitii cred ca vor fi vindecati nu prin munca si/sau implinire
de sine obositoare, ci prin simplul fapt de a se iubi cu cineva pe care creierul
vechi l-a confundat cu persoana ce i-a purtat de grija.

3. Cand o relate a avut timp sa se implineasca, indragostitii se privesc in ochi

si pronunta cea de a treia propozitie importanta:

Cand sunt cu tine nu ma mai simt singur ci intreg, implinit.

Acest lucru se mai poate numi si fenomenul reunificarii.

Ce am putea spune despre aceasta propozitie, despre acel sentiment de

integritate si unitate care ii invaluie pe indragostiti?

Cunosc faptul ca au ales, fara sa-si dea seama, pe cineva ce manifesta chiar
trasaturile care le-au fost rapite lor in copilarie. Au redescoperit sinele
pierdut. Cand oamenii cu trasaturi complementare se indrgostesc, se simt ca
si cum ar fi fost brusc eliberate de reprimarile din copilarie.
4. In cele din urma, la un moment dat, indragostitii rostesc o a patra
declaratie de dragoste. Isi spun unul celuilalt:

Te iubesc atat de mult, incat nu pot sa traiesc fara tine.

Au ajuns atat de implicati, incat, nu-si pot imagina o existenta separata.

Acest lucru se mai poate numi si fenomenul necesitatii, pentru ca
indragostitii simt ca mor daca se despart si atesta ca indragostitii isi transfera
responsabilitatea de supravietuire de la parinti la partener, fara sa-si dea
seama.

Raspunzandu-le nevoilor neimplinite ale copilariei, partenerii lor le vor deveni

aliati in lupta pentru supravietuire. La un nivel mai profund, aceasta
propozitie ne arata teama ca, daca indragostitii s-ar desparti, si-ar pierde
sensul unitatii pe care l-au recapatat. Ar redeveni creaturi pe jumatate
intregi, separati de intregul existential. In launtrul lor s-ar forma din nou
sentimente de singuratate, de anxietate si nu s-ar mai simti conectati la
lumea inconjuratoare. In cele din urma, pierderea celuilalt ar insemna si
pierderea noii constiinte de sine.