Ceban Cristina, Ct21Z

Teoria dreptului natural
Introducere
În secolul al VII-lea în Europa declinul feudalismului este accentuat de un fenomen politic
oarecum surprinzător, în sensul că burghezia este sprijinită tocmai de absolutismul monarhic. În Franţa,
de pildă absolutismul monarhic servea burghezia împotriva războiului, a religiei, a papalităţii şi prin
aceasta servea mişcării populare.
Dar spre finele secolului al VII-lea şi începutul secolului al VIII-lea, când cauzele ce facilitau
cooperarea dintre burghezie şi absolutismul monarhic au dispărut, burghezia franceză care milita pentru
independenţă pe plan politic abandonează absolutismul monarhic.
Îşi putea permite o asemenea ruptură deoarece burghezia se consolida din punct de vedere
economic şi social iar influenţa ei politică în societate crescuse considerabil.
În Germania, mai ales după pacea de la Westfalia (1648), are loc o dezmembrare politică, se
întăreşte reacţia feudală, forţele absolutiste fiind preponderente ceea ce obligă burghezia la compromisuri.
În Spania se continuă atacurile feudalismului contra monarhie, catolicismului şi burgheziei.
În aceste condiţii apare în istoria gândirii politice teoria cunoscută sub numele de Doctrina dreptului
natural. Deşi în antichitate apar idei care anticipau această teorie, ea s-a cristalizat abia în secolul al XVII-
lea. Teoria dreptului natural încerca să dea o explicaţie juridică raporturilor de proprietate. Această teorie
susţine că a existat o epocă în care avem de a face cu prezenţa unor legi între cetăţeni, obligatorii pentru
toţi, a unor legi eterne. La început teoria dreptului natural s-a dezvoltat în Olanda, mare putere colonială
la vremea respectivă.
Concepţia politică a lui Hugo Grotius
Hugo Grotius (1583-1645) este cel mai remarcabil reprezentant al gândirii juridice cât şi gândirii
politice. Principalele sale lucrări sunt: De jure belli et pacis (apărută în anul 1625 şi dedicată lui Ludovic
al XIII-lea al Franţei) şi Marea liberă (1609).
Esenţa concepţiei sale constă în aprecierea că omul este o fiinţă socială prin natura sa. Aceasta
constituie un principiu de drept general, valabil pentru orice cetăţean.
Dreptul natural priveşte omul în trei ipostaze:
- omul abstrac (generic);
- omul natural (specie);
- omul sălbatec.
Izvorul dreptului natural îl constituie tendinţa naturală a omului pentru o viaţă în comun, fapt ce se
realizează dintru-un instinct social cu care se naşte homo-faber.
Natura obligă pe oameni să intre în anumite raporturi între ei, anume raporturi sociale. Astfel,
valens noles, omul este prins în mecanismul social. Această situaţie nu este însă contrară naturii şi fiinţei
lui ca individ, ci izvoreşte din instinctul de sociabilitate.
Dreptul natural se pronunţă contra revelaţiei divine, a unui amestec din afară în explicarea genezei
normelor de drept.
"Dreptul natural există chiar dacă nu există Dumnezeu. El este universal şi este la fel de invaribil
ca Dumnezeu (absolut). Nici Dumnezeu nu poate să-l priveze de această calitate de a rămâne invariabil".
Adepţii dreptului natural cer în primul rând respectarea contractelor încheiate, fundamentarea
proprietăţii private şi puterii legitime a suveranului asupra supuşilor. Aceste cerinţe izvoresc din
principiul că oamenii obligaţi să trăiască împreună sunt predispuşi la sociabilitate. Proprietatea privată,
1

Spinoza (1637-1673) a scris opere importante pentru ideile politice. s-au stabilit anumite obligaţii faţă de alţii. Natura a oferit fiecăruia libertatea pe care o posedă. iar evoluţia societăţii cere legitim respectarea acestor contracte. iar statul care garantează această stare naturală este democraţia. între care: Tratatul teologico-politic. Îşi propune să confere o explicaţie laică originii şi naturii statului. Etica şi Tratatul politic. El se opune categoric monarhiei absolute. altfel pretenţia poporului le a deţine puterea ar fi o contradicţie logică. Baruch Benedict Spinoza Cunoscutul filozof olandez. deoarece în cadrul ei ar exista sclavie şi barbarie. îşi are originea într-o convenţie iniţială. respectiv libertatea. Mergând mai departe cu raţionamentul. de bună voie. O altă idee este aceea a libertăţii politice a cetăţenilor. dar fără să-i lezeze interesele. Statul este un arbitru în societate şi impune supunere (supunerea fiind un drept natural al statului). Puterea supremă este puterea suveranului. iar libertatea este o stare naturală care rezultă din respectarea necesităţii "Libertatea ca necesitate înţeleasă". să se supună altuia. În starea naturală oamenii nu cunoşteau binele şi răul. s-a ajuns la o împărţire a bunurilor. pentru că nimeni nu este obligat. nici dreptul şi nici puterea. Tezele sale sunt antifeudale. deoarece prin contractul încheiat. păcii şi securităţii sociale. Statul are o bază raţională. Aceasta a dus la consolidarea 2 . "Fiecare este proprietarul propriei sale libertăţi" -afirmă Spinoza. După el sclavia ar rezulta în mod fatal dintr-o necesitate. De altfel. Ea este indispensabilă societăţii. perfect legitimă nu doar din punct de vedere moral ci şi juridic. antiscolastice şi anticlericale. De aceea el este adeptul unei forme democratice de guvernământ. adică un obiect de vânzare/cumpărare. să se supună bunului plac al altuia. Discursul său politic poartă amprenta enciclopedismului său în materie de politică şi a unui stil scriptural suplu şi atractiv. ci la anumită consolidare a acestuia. adică republica. În raport cu statul. Puterea statului se exercită şi asupra bisericii. Ideile sale politice sunt legate de instaurarea republicii în Olanda. adică instaurarea majorităţii. Samuel Puffendorf (1632-1694) Teoria dreptului natural se afirmă nu doar în Olanda ci şi în Germania. care a intervenit între cetăţeni şi prin care. Pentru a-l înţelege trebuie să remarcăm faptul că războiul de 30 de ani. El este adpt al tezei suveranităţii statului. graţie legilor dreptului natural. justiţia şi injustiţia. iar scopul său suprem este acela de a asigura funcţionarea normală a societăţii. iar forţa (constrângerea) duce la slăbirea statului". ideile sale principale se referă la libertate şi sclavie. care stă în mâna marelui demnitar al ţării (monarhul) şi nu a poporului. La fel proprietatea privată este o condiţie naturală/raţională a oricărei societăţi. La aceasta se adăuga fărâmiţarea feudală (peste 360 de stătuleţe feudale independente şi rivale). În acest spirit LIBERTATEA apare ca un fel de negoţ. Grotius susţine că şi statul are o origine contractuală. care a avut loc în Germania nu a dus la subminarea feudalismului. care-i aparţine lui ca individ. Libertatea politică nu poate fi suprimată. Numai în societate apar aceste valori. iar raporturile de putere asemănătoare celor dintre stăpân şi slugă. "Trăinicia unui guvern este determinată de libertatea cuvântului.spun ei. el a militat pentru libera exprimare a cuvântului cetăţenilor. poporul este obligat la supunere continuă. Forţa statului determinată de legitimitatea sa naturaă şi raţională constă în apărarea ordinei. mai ales prin Puffendorf.

Suveranul are datoria de a apăra drepturile supuşilor. Unul dintre cei mai perseverenţi doctrinari contemporani ai acestor teze. Pentru Thomasius morala constituie acel "forum internum" (imperatvul categoric la Kant) iar dreptul este "forum externum". moral în vreme ce ordinul este un mijloc de realizare a păcii exterioare. pe când ordinul. Sfatul are menirea de a convinge. statul este reprezentantul unui contract încheiat între oameni. pentru a nu degenera în tiranie. Del Vecchio. a unui stat birocratic care să concentreze întreaga putere (compromis cu absolutismul princiar). existenţa unui stat poliţist. Deci. de conduită în societate. Cu alte cuvinte. De altfel. deci. Actualitatea teoriei dreptului natural Uitată o vreme. pe când ordinul este folosit de stat. Dreptul îşi are sediul în exterior şi se referă la reglementarea unor raporturi materiale în societate. adică un instrument etic. propriu statului. de forţa coercitivă (constrângere). iar ca scop pacea exterioară (socială de fapt). Această limitare se realizează prin legi. pe când dreptul are ca principiu justul.absolutismului principilor. după care legile dreptului natural sunt imuabile. El preconiza raţiunea. În consecienţă. morala are ca principiu onestitatea. ideile dreptului natural a lui Puffendorf capătă semnifivaţie specifică. acest fapt (obligaţia statului) fiind cuprins în contractul iniţial. din natura lucturilor. adică acela de a se purta de aşa manieră încât să nu contravină unor cerinţe etice generale. ceea ce a dus la un anumit compromis cu absolutismul princiar. Scopul statului este de a asigura pacea şi utilitatea comună. el afirmă că acestea nu exprimă judecăţi absolute despre dreptate şi justiţie. acesta nu este un domeniu penetrabil forţelor statului. Sfatul trebuie. Cristian Thomasius (1652-1728) Este un continuator al teoriei dreptului natural şi adept al limitării puterii absolutismului plecând de la distincţia dintre drept şi morală. Deci. morala este ansamblul cerinţelor de comportare. folosit de înţelepţi. El face distincţie între dreptul natural şi dreptul teologic. al unui convenţii sau a unui legământ iniţial între oameni. 3 . constrânge. monarhice. Pe acest fond. la întârzierea procesului de centralizare a puterii de stat. Şi la el. teoria sa fiind împrumutată de Kant. prin care se realizează morala şi dreptul. Aşa stând lucrurile statul nu poate pătrunde în forumul conştiinţei umane. Şi el crede că statul este rezultatul unui contract. Sfatul este mijloc de realizare a păcii interioare. Natura omului este imuabilă (neschimbată). este G. în natura umană terestră şi nu au nimic cu explicaţia mistico-religioasă. Cristian Wolf (1679-1754) Teza prin care Wolf estea preciat ca teoriticean al dreptului natural este aceea a limitării puterii absolute. pacea interioară (adică scopul). atunci sunt imobile şi normele de drept. care-şi au "sediul" în individ şi au ca scop reglementarea raporturilor dintre conştiinţa individului şi imperativul categoric necesar (între datorie şi necesitate). tendinţele tiranice trebuie îngrădite printr-o anumită adunare reprezentativă. sursa legilor este aici. Dreptul natural este dedus din raţiunea umană. acesta fiind menirea şi specificul eticii. Referindu-se la obişnuitele norme ale dreptului pozitiv. burghezia era slabă. astăzi teoria dreptului natural este reluată şi actualizată. el fiind primul gânditor care a analizat această deosebire. Dar puterea de stat este nelimitată şi atotputernică iar cetăţenii au datoria să i se supună necondiţionat.

Deci. deasupra puterilor sociale exprimând global interesele tuturor membrilor societăţii. vesnica si imuabila. Lumina Lex. Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. MANUEL GUŢAN. în linii mari. pe actul de voinţă al legislatorului. legitimitatea statelor suverane. ci o creatie umana. dreptul divin (revelat) consacră dreptul natural. Concomitent cu aceste teorii o puternică recrudescenţă cunosc concepţiile catolice în drept. ea aparand inca din antichitate. Introducere în filosofia dreptului. eternă. actualizată şi modernizată la cerinţele societăţii contemporane.In acceptiunea dreptului natural. Istoria dreptului românesc. ci pe natura lucrurilor. Epicur etc. Editura All Beck. privind dreptul natural. ION CRAIOVEAN. scoala stoica greceasca. Doctrina catolică actuală îşi conjugă eforturile cu alte teze ale ideologiei Evului Mediu -cum este instituţionalismul. de unde caracterul imuabil al acestor legi naturale. fiind sustinuta si promovata de ganditori ca Mo-tzi. o traiectorie istorică ce cuprinde următoarele etape: a) antichitatea greacă (prezenţa unor asemenea idei la Platon. intreaga explicare si reglementare a relatiilor sociale se va face prin divinitate. eterne ci şi o dreptate generală. Dreptatea unică este deasupra claselor. supusa unor continui transformari. unică. De aici necesitatea recurgerii la dreptul natural competent a exprima criteriul absolut al dreptăţii. statul nu este o institutie de esenta divina.Dreptul natural exprima pozitia. Introducere în teoria generală a dreptului. schimbari. Legile. ION CETERCHI.pentru a nega suveranitatea. ION CRAIOVEAN. dreptul natural a fost inlocuit cu cel divin. Girul dreptului natural se extinde asupra dreptului politic în general. care. Numai prin raportarea la dreptul natural putem aprecia valoarea dreptului pozitiv. 2003. București 1993 4. Pe linia doctrinei sfântuli Toma d'Aquino. Aşadar în concepţia lui del Vecchio ar exista nu numai norme legi unice. în revelaţia divină (acreditată de teoricienii evului mediu) îşi găseşte originea şi dreptul natural. morală şi politică. Men-tzi. Bucureşti. Toma d'Aquino) c) etapa dreptului natural ca atare (abordare juridică) d) doctrina contemporană a dreptului (modernizarea ideilor vechi) Concluzie: Deci. dreptul natural este o veche teorie sociala. la rându-i consacră dreptul pozitiv. rational si va deveni o arma ideologica in lupta burgheziei contra feudalitatii. Tratat de Teoria Generală a Dreptului.In perioada descompunerii feudalismului si trecerii la capitalism. Socrates) b) evul mediu (abordare teologică. Bibliografie: 1. 2004 2. atitudinea noii clase in ascensiunea burgheziei fata de problema preluarii si organizarii puterii politice. In feudalism. MIHAI BĂDESCU. Editura All Beck 3. 4 . Dreptul natural cunoaşte deci. teoria catolică a dreptului proclamă o unitate între drept. normele dreptului natural pot să refere despre dreptatea absolută deoarece se întemeiează nu pe orbitrar. dreptul natural isi va recapata caracterul laic. După aceşti doctrinari catolici.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful