Ceban Cristina, Ct21Z

Teoria dreptului natural
Introducere
În secolul al VII-lea în Europa declinul feudalismului este accentuat de un fenomen politic
oarecum surprinzător, în sensul că burghezia este sprijinită tocmai de absolutismul monarhic. În Franţa,
de pildă absolutismul monarhic servea burghezia împotriva războiului, a religiei, a papalităţii şi prin
aceasta servea mişcării populare.
Dar spre finele secolului al VII-lea şi începutul secolului al VIII-lea, când cauzele ce facilitau
cooperarea dintre burghezie şi absolutismul monarhic au dispărut, burghezia franceză care milita pentru
independenţă pe plan politic abandonează absolutismul monarhic.
Îşi putea permite o asemenea ruptură deoarece burghezia se consolida din punct de vedere
economic şi social iar influenţa ei politică în societate crescuse considerabil.
În Germania, mai ales după pacea de la Westfalia (1648), are loc o dezmembrare politică, se
întăreşte reacţia feudală, forţele absolutiste fiind preponderente ceea ce obligă burghezia la compromisuri.
În Spania se continuă atacurile feudalismului contra monarhie, catolicismului şi burgheziei.
În aceste condiţii apare în istoria gândirii politice teoria cunoscută sub numele de Doctrina dreptului
natural. Deşi în antichitate apar idei care anticipau această teorie, ea s-a cristalizat abia în secolul al XVII-
lea. Teoria dreptului natural încerca să dea o explicaţie juridică raporturilor de proprietate. Această teorie
susţine că a existat o epocă în care avem de a face cu prezenţa unor legi între cetăţeni, obligatorii pentru
toţi, a unor legi eterne. La început teoria dreptului natural s-a dezvoltat în Olanda, mare putere colonială
la vremea respectivă.
Concepţia politică a lui Hugo Grotius
Hugo Grotius (1583-1645) este cel mai remarcabil reprezentant al gândirii juridice cât şi gândirii
politice. Principalele sale lucrări sunt: De jure belli et pacis (apărută în anul 1625 şi dedicată lui Ludovic
al XIII-lea al Franţei) şi Marea liberă (1609).
Esenţa concepţiei sale constă în aprecierea că omul este o fiinţă socială prin natura sa. Aceasta
constituie un principiu de drept general, valabil pentru orice cetăţean.
Dreptul natural priveşte omul în trei ipostaze:
- omul abstrac (generic);
- omul natural (specie);
- omul sălbatec.
Izvorul dreptului natural îl constituie tendinţa naturală a omului pentru o viaţă în comun, fapt ce se
realizează dintru-un instinct social cu care se naşte homo-faber.
Natura obligă pe oameni să intre în anumite raporturi între ei, anume raporturi sociale. Astfel,
valens noles, omul este prins în mecanismul social. Această situaţie nu este însă contrară naturii şi fiinţei
lui ca individ, ci izvoreşte din instinctul de sociabilitate.
Dreptul natural se pronunţă contra revelaţiei divine, a unui amestec din afară în explicarea genezei
normelor de drept.
"Dreptul natural există chiar dacă nu există Dumnezeu. El este universal şi este la fel de invaribil
ca Dumnezeu (absolut). Nici Dumnezeu nu poate să-l priveze de această calitate de a rămâne invariabil".
Adepţii dreptului natural cer în primul rând respectarea contractelor încheiate, fundamentarea
proprietăţii private şi puterii legitime a suveranului asupra supuşilor. Aceste cerinţe izvoresc din
principiul că oamenii obligaţi să trăiască împreună sunt predispuşi la sociabilitate. Proprietatea privată,
1

iar raporturile de putere asemănătoare celor dintre stăpân şi slugă. Statul este un arbitru în societate şi impune supunere (supunerea fiind un drept natural al statului). s-au stabilit anumite obligaţii faţă de alţii. justiţia şi injustiţia. care stă în mâna marelui demnitar al ţării (monarhul) şi nu a poporului. În acest spirit LIBERTATEA apare ca un fel de negoţ. iar scopul său suprem este acela de a asigura funcţionarea normală a societăţii. Natura a oferit fiecăruia libertatea pe care o posedă. ideile sale principale se referă la libertate şi sclavie. altfel pretenţia poporului le a deţine puterea ar fi o contradicţie logică. îşi are originea într-o convenţie iniţială. adică republica. Statul are o bază raţională. La aceasta se adăuga fărâmiţarea feudală (peste 360 de stătuleţe feudale independente şi rivale). s-a ajuns la o împărţire a bunurilor. El este adpt al tezei suveranităţii statului. Mergând mai departe cu raţionamentul. ci la anumită consolidare a acestuia. Aceasta a dus la consolidarea 2 . Pentru a-l înţelege trebuie să remarcăm faptul că războiul de 30 de ani. Libertatea politică nu poate fi suprimată. iar statul care garantează această stare naturală este democraţia. care-i aparţine lui ca individ. respectiv libertatea.spun ei. După el sclavia ar rezulta în mod fatal dintr-o necesitate. Tezele sale sunt antifeudale. antiscolastice şi anticlericale. pentru că nimeni nu este obligat. Îşi propune să confere o explicaţie laică originii şi naturii statului. să se supună bunului plac al altuia. Samuel Puffendorf (1632-1694) Teoria dreptului natural se afirmă nu doar în Olanda ci şi în Germania. adică instaurarea majorităţii. el a militat pentru libera exprimare a cuvântului cetăţenilor. "Fiecare este proprietarul propriei sale libertăţi" -afirmă Spinoza. adică un obiect de vânzare/cumpărare. Etica şi Tratatul politic. La fel proprietatea privată este o condiţie naturală/raţională a oricărei societăţi. care a intervenit între cetăţeni şi prin care. deoarece în cadrul ei ar exista sclavie şi barbarie. În starea naturală oamenii nu cunoşteau binele şi răul. Puterea supremă este puterea suveranului. Puterea statului se exercită şi asupra bisericii. nici dreptul şi nici puterea. de bună voie. "Trăinicia unui guvern este determinată de libertatea cuvântului. De altfel. O altă idee este aceea a libertăţii politice a cetăţenilor. să se supună altuia. mai ales prin Puffendorf. deoarece prin contractul încheiat. graţie legilor dreptului natural. Numai în societate apar aceste valori. iar libertatea este o stare naturală care rezultă din respectarea necesităţii "Libertatea ca necesitate înţeleasă". El se opune categoric monarhiei absolute. dar fără să-i lezeze interesele. Baruch Benedict Spinoza Cunoscutul filozof olandez. perfect legitimă nu doar din punct de vedere moral ci şi juridic. De aceea el este adeptul unei forme democratice de guvernământ. care a avut loc în Germania nu a dus la subminarea feudalismului. Spinoza (1637-1673) a scris opere importante pentru ideile politice. În raport cu statul. Grotius susţine că şi statul are o origine contractuală. Discursul său politic poartă amprenta enciclopedismului său în materie de politică şi a unui stil scriptural suplu şi atractiv. păcii şi securităţii sociale. Forţa statului determinată de legitimitatea sa naturaă şi raţională constă în apărarea ordinei. între care: Tratatul teologico-politic. Ea este indispensabilă societăţii. iar forţa (constrângerea) duce la slăbirea statului". poporul este obligat la supunere continuă. iar evoluţia societăţii cere legitim respectarea acestor contracte. Ideile sale politice sunt legate de instaurarea republicii în Olanda.

folosit de înţelepţi. ceea ce a dus la un anumit compromis cu absolutismul princiar. constrânge. la întârzierea procesului de centralizare a puterii de stat. 3 . de forţa coercitivă (constrângere). pe când ordinul. Dar puterea de stat este nelimitată şi atotputernică iar cetăţenii au datoria să i se supună necondiţionat. De altfel. Şi la el. de conduită în societate. după care legile dreptului natural sunt imuabile. ideile dreptului natural a lui Puffendorf capătă semnifivaţie specifică. este G. Pe acest fond. Cu alte cuvinte. din natura lucturilor. Sfatul este mijloc de realizare a păcii interioare. Această limitare se realizează prin legi. în natura umană terestră şi nu au nimic cu explicaţia mistico-religioasă. Actualitatea teoriei dreptului natural Uitată o vreme. moral în vreme ce ordinul este un mijloc de realizare a păcii exterioare. Sfatul are menirea de a convinge. monarhice. Natura omului este imuabilă (neschimbată). Pentru Thomasius morala constituie acel "forum internum" (imperatvul categoric la Kant) iar dreptul este "forum externum". el fiind primul gânditor care a analizat această deosebire. Cristian Thomasius (1652-1728) Este un continuator al teoriei dreptului natural şi adept al limitării puterii absolutismului plecând de la distincţia dintre drept şi morală. a unui stat birocratic care să concentreze întreaga putere (compromis cu absolutismul princiar). pe când ordinul este folosit de stat. Referindu-se la obişnuitele norme ale dreptului pozitiv. pe când dreptul are ca principiu justul. acesta fiind menirea şi specificul eticii. pentru a nu degenera în tiranie. pacea interioară (adică scopul). prin care se realizează morala şi dreptul. Suveranul are datoria de a apăra drepturile supuşilor. teoria sa fiind împrumutată de Kant. Del Vecchio. Deci. existenţa unui stat poliţist. El face distincţie între dreptul natural şi dreptul teologic. Sfatul trebuie. Dreptul natural este dedus din raţiunea umană. iar ca scop pacea exterioară (socială de fapt). adică un instrument etic. deci. morala are ca principiu onestitatea. acest fapt (obligaţia statului) fiind cuprins în contractul iniţial. morala este ansamblul cerinţelor de comportare. Scopul statului este de a asigura pacea şi utilitatea comună. Aşa stând lucrurile statul nu poate pătrunde în forumul conştiinţei umane. care-şi au "sediul" în individ şi au ca scop reglementarea raporturilor dintre conştiinţa individului şi imperativul categoric necesar (între datorie şi necesitate). al unui convenţii sau a unui legământ iniţial între oameni. el afirmă că acestea nu exprimă judecăţi absolute despre dreptate şi justiţie. statul este reprezentantul unui contract încheiat între oameni. Unul dintre cei mai perseverenţi doctrinari contemporani ai acestor teze. tendinţele tiranice trebuie îngrădite printr-o anumită adunare reprezentativă. El preconiza raţiunea. sursa legilor este aici. astăzi teoria dreptului natural este reluată şi actualizată.absolutismului principilor. burghezia era slabă. Şi el crede că statul este rezultatul unui contract. adică acela de a se purta de aşa manieră încât să nu contravină unor cerinţe etice generale. acesta nu este un domeniu penetrabil forţelor statului. În consecienţă. propriu statului. Cristian Wolf (1679-1754) Teza prin care Wolf estea preciat ca teoriticean al dreptului natural este aceea a limitării puterii absolute. atunci sunt imobile şi normele de drept. Deci. Dreptul îşi are sediul în exterior şi se referă la reglementarea unor raporturi materiale în societate.

Istoria dreptului românesc. Editura All Beck. Epicur etc.pentru a nega suveranitatea. ci pe natura lucrurilor. intreaga explicare si reglementare a relatiilor sociale se va face prin divinitate. unică. Introducere în filosofia dreptului. După aceşti doctrinari catolici. actualizată şi modernizată la cerinţele societăţii contemporane. Tratat de Teoria Generală a Dreptului. ION CETERCHI. ci o creatie umana. Lumina Lex. Concomitent cu aceste teorii o puternică recrudescenţă cunosc concepţiile catolice în drept. în revelaţia divină (acreditată de teoricienii evului mediu) îşi găseşte originea şi dreptul natural. ION CRAIOVEAN. Bibliografie: 1. schimbari. ION CRAIOVEAN.In acceptiunea dreptului natural. atitudinea noii clase in ascensiunea burgheziei fata de problema preluarii si organizarii puterii politice. privind dreptul natural. în linii mari.In perioada descompunerii feudalismului si trecerii la capitalism. normele dreptului natural pot să refere despre dreptatea absolută deoarece se întemeiează nu pe orbitrar. In feudalism. vesnica si imuabila. Aşadar în concepţia lui del Vecchio ar exista nu numai norme legi unice. Deci. eterne ci şi o dreptate generală. Numai prin raportarea la dreptul natural putem aprecia valoarea dreptului pozitiv. fiind sustinuta si promovata de ganditori ca Mo-tzi. o traiectorie istorică ce cuprinde următoarele etape: a) antichitatea greacă (prezenţa unor asemenea idei la Platon. 4 . MANUEL GUŢAN. Pe linia doctrinei sfântuli Toma d'Aquino. la rându-i consacră dreptul pozitiv.Dreptul natural exprima pozitia. Girul dreptului natural se extinde asupra dreptului politic în general. Editura All Beck 3. Legile. Introducere în teoria generală a dreptului. care. De aici necesitatea recurgerii la dreptul natural competent a exprima criteriul absolut al dreptăţii. de unde caracterul imuabil al acestor legi naturale. deasupra puterilor sociale exprimând global interesele tuturor membrilor societăţii. Bucureşti. București 1993 4. eternă. pe actul de voinţă al legislatorului. Socrates) b) evul mediu (abordare teologică. supusa unor continui transformari. ea aparand inca din antichitate. 2003. morală şi politică. dreptul divin (revelat) consacră dreptul natural. teoria catolică a dreptului proclamă o unitate între drept. legitimitatea statelor suverane. Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. Toma d'Aquino) c) etapa dreptului natural ca atare (abordare juridică) d) doctrina contemporană a dreptului (modernizarea ideilor vechi) Concluzie: Deci. Dreptul natural cunoaşte deci. 2004 2. Dreptatea unică este deasupra claselor. MIHAI BĂDESCU. Doctrina catolică actuală îşi conjugă eforturile cu alte teze ale ideologiei Evului Mediu -cum este instituţionalismul. scoala stoica greceasca. statul nu este o institutie de esenta divina. dreptul natural este o veche teorie sociala. Men-tzi. rational si va deveni o arma ideologica in lupta burgheziei contra feudalitatii. dreptul natural a fost inlocuit cu cel divin. dreptul natural isi va recapata caracterul laic.