Академический Документы
Профессиональный Документы
Культура Документы
Castravetele este cultivat de cel puin 3000 de ani, n Asia de vest; n Europa a
ajuns n timpul Imperiului Roman. Sunt cronici din secolul al IX-lea, din Frana, care
amintesc de cultivarea castravetelui.
Se crede c este o plant nativ a teritoriului Indiei de azi. Castravetele este
menionat n legenda lui Gilgamesh, ntre produsele vechiului ora Ur, fiind consumat de
ctre locuitorii acestuia. Unele surse spun c a fost produs pe scar larg n Tracia;
apartenena sa la buctria bulgreasc i turceasc vin s ntreasc aceast teorie. Din
India, castravetele a ajuns n Grecia (unde este numit "vilwos") i n peninsula italic,
unde populaia este foarte amatoare de aceast legum. Fructul castravetelui este
menionat i n Vechiul Testament (Cartea Numerelor 11:5), ca fiind o plant foarte
rspndit n Egipt, chiar i sclavilor israelii: Ne amintim de Pete, pe care l-am avut pe
mesele noastre n timpul robiei egiptene / de castravei, pepeni, praz, ceap, usturoi.
Israeliii vor rmne, astfel, foarte ataai de aceste legume, care vor fi folosite adeseori n
mesele lor tradiionale de srbtori.
Cultivarea unor soiuri i hibrizi de mare productivitate, cu caliti tehnologice i
nutriionale superioare, rezisteni la ageni patogeni i la condiii adverse de mediu,
care datorit bogiei n vitamine i alte substane bioactive, intr curent n hrana
omului sub forme variate, crude sau preparate culinare, din produse proaspete sau
conservate prin procedee diferite de sterilizare, congelare sau fermentare.
Interesul pentru consumul de legume obinute n special prin culturi
ecologice,ca furnizor de vitamine a crescut din ce n ce mai mult odat cu precizarea
rolului de antidot pe care-l au cu precdere beta carotenul, acidul ascorbic i
tocoferolul (vitamina E), n cazul tulburrilor genetice,care au ca i cauze etiologice
aciunea factorilor poluani fizici, chimici i biologici tot mai prezeni n mediul nostru
de via.
Castraveii se folosesc n industria cosmetic pentru pregtirea preparatelor
emoliante de ntreinere a tenului, avnd efect de ntinerire a acestuia (VALNET, 1986).
Sucul de castravei este indicat n dietele bolnavilor de rinichi deoarece poate
dizolva calculii renali, ajut la creterea prului i tonifierea unghiilor, iar din semine
se prepar diferite produse folosite n tratarea bolilor de piele (PELAGHIA
CHILOM, 10 HORGO, 2003).
1
Cucurbitacina B, prezent n speciile cucurbitacee, este considerat o component
natural cu efect anticancer (CHAN K.T., LIK., LIUS.L, CHUK.H., TOHM.,
XIEW.,2010).
Castravetele se numara printre cele mai sensibile plante de cultura, in ceea ce
priveste factorii climatici. Este o specie legumicola foarte pretentioasa la caldura si
umiditatea din sol si aer. Insamintarea castravetilor in cimp se face numai cind
temperatura medie zilnica se mentine peste 1012. Cea mai usoara bruma distruge
cultura.
Semintele nu germineaza sub +16. Vinturile reci, sub +4C, pot provoca pieirea
plantelor sau in tot cazul sa cauzeze pierderi. In general, castravetii sint sensibili la
curentii de aer si vinturi chiar daca nu sint reci si chiar daca sunt de scurta durata.
De aceste cerinte trebuie sa se tina seama atunci cind cultura castravetilor se face
in adaposturi, rasadnite si sere, unde factorul temperatura se poate dirija. La cultura in
cimp se tine cont de aceste cerinte la alegerea locului culturii si a datei insamintarii.
Temperatura medie lunara cea mai potrivita pentru cultura in cimp, este de 18-23C si cu
o perioada de 50-90 zile, fara calduri sau raceli excesive.
Aceste conditii sint valabile si pentru culturile de vara-toamna, avind in vedere
ca noptile reci din septembrie, chiar si fara brume, duc la pieirea plantelor. De aici,
necesitatea de a se alege epoca de insamintare sau plantare, diferentiat, pe zone naturale.
2
Capitolul II
Viroze
MOZAICUL COMUN AL CASTRAVEILOR
Virusul mozaicului castravetilor(cucumber mosaic virus)
Mozaicul comun este una dintre virozele cele mai rspndite si mai pgubitoare,
care se ntlneste att n culturile din sere si solarii, ct si n cele din cmp. Virusul
produce infectii grave la castravete, dovlecel, pepene galben, dovleac, ardei, tomate,
vinete, salat, precum si la multe specii floricole, aster, laleaua, gladiola, crinul, zambila,
petunia s.a.
Simptome. Atacul se manifest pe frunze si fructe prin simptome care variaz cu
condiiile de mediu, fenofaza, tulpina virusului etc. Plantele pot fi infectate n toate
fenofazele. Cnd sunt infectate n stadiul de plantul, are loc nglbenirea apoi ofilirea
cotiledoanelor si n final pieirea plantelor.
La plantele mature, boala se caracterizeaz prin apariia de simptome tipice de
mosaic pe frunzele tinere, n preajma nfloritului. n acest caz apar numeroase pete de
decolorare, verzi-deschise sau glbui, mici, cu marginile difuze, diferite ca form si
mrime, care alterneaz cu portiunile verzi, normale, imprimnd frunzei aspectul,
caracteristic de mozaic.
Frunzele intens atacate sunt gofrate, deformate de dimensiuni mai mici dect cele
normale. Pe frunzele din partea bazal a vrejilor apar zone galbene si necroze care
determin uscarea prematur a plantelor. La plantele infectate de timpuriu se observ o
scurtare progresiv a internodiilor, ncepnd de la baz, nct n poriunea de la vrful
vrejilor frunzele sunt foarte apropiate unele de altele, formnd un fel de rozet. n ultima
faz a bolii frunzele se nglbenesc, se usuc si cad, vrejii rmnnd aproape complet
defoliai. Simptomul de nanism este mai pronuntat cnd planta a fost infectat n stadiul
tnr.
Un alt simptom foliar caracteristic, mai ales pentru culturile forate, este aparitia
pe frunze a unor pete inelare sau semiinelare, de culoare verde-glbuie. La atacuri intense
plantele nu mai nfloresc.
3
Pe fructele de castraveti, n conditii de temperatur ridicat (peste 27C) atacul se
caracterizeaz prin aparitia, n primele faze, a unor pete verzui-glbui sau albicioase,
dispuse pe toat suprafaa fructului intercalate cu pete mai mici, de culoare verde-nchis.
Uneori, fructele bolnave se albesc, rmn mici, sunt puternic deformate, mai ales cnd s-
au format dup ce a avut loc infectia. Aceste fructe sunt depreciate cantitativ si calitativ,
fiind improprii pentru consum n stare proaspt sau conservat. Cnd plantele sunt
infectate n condiii de temperatur sczut apare nglbenirea si ofilirea rapid a
plantelor att n ser ct si n cmp.
Agentul etiologic. Virusul mozaicului castravetilor (Cucumber mosaic virus) se
prezint sub form de particule sferice, de 30-40 nm diametru. Temperatura de inactivare
este de 65-75C, iar longevitatea n suc 3-6 zile la 20C. Virusul mozaicului
castraveilor prezint numeroase tulpini care se difereneaz prin reacia plantelor test
si prin propriettile serologice si biochimice. Virusul este transmis n natur de ctre afide
(peste 60 de specii) n mod nepersistent (Acyrthosiphon pisum, Aphis fabae etc.), putnd
infecta n afar de cucurbitaceae (Cucumis, Lagenaria, Cucurbita, Luffa etc.) multe specii
din alte familii (tomate, ardei, vinete, spanac s.a.). De la un an la altul, virusul rezist n
plantele perene (Stellaria media, Capsella bursa pastoris, Cirsium arvense etc.) din cmp
sau n cele cultivate n sere, sensibile la atacul acestei boli. Un rol nsemnat n
transmiterea bolii l joac seminele. Virusul se dezvolt bine la temperatura de 20-25C
la care, perioada de incubaie dureaz 4-5 zile n frunzele tinere si 18-20 zile n
tesuturile btrne. Peste 30C, VMC nu se mai manifest.
4
aproape complet. Fructele infectate n faz timpurie, rmn de dimensiuni mai reduse,
sunt ptate, deformate, cu valoare comercial foarte sczut.
Agentul etiologic. Virusul mozaicului verde prezint, dup culoarea petelor
produse pe frunzele de castraveti, dou tulpini distincte, si anume tulpina comun (verde)
si tulpina galben. Virusul se prezint sub form de bastonase drepte, rigide, lungi de
275-300 nm, cu diametrul de 14-18 nm. Temperatura de inactivare este de 80-90C.
Virusul posed o rezistent ridicat la uscciune. La temperatura camerei virusul rmne
activ timp de cteva luni.
De la un sezon la altul se perpetueaz n cea mai mare parte prin semintele de
castraveti n proportie de 5-8 %, fiind localizat numai pe suprafata semintelor si ntr-un
procent redus prin resturile de plante atacate si prin sol. n perioada de vegetatie se
transmite prin contactul dintre plantele bolnave cu cele sntoase, prin intermediul apei
de irigatie, prin inventarul de lucru contaminat, minile si hainele muncitorilor. Nu se
transmite prin afide si nu atac solanaceele. Infectiile cu acest virus au consecinte grave
asupra plantelor deoarece afecteaz sistemul radicular care, rmne mai redus cu 50 %
fat de cel al plantelor sntoase, fapt urmat de diminuarea sensibil a produciei de
castraveti.
NECROZA CASTRAVEILOR
5
PTAREA UNGHIULAR A FRUNZELOR DE CASTRAVEI
6
Frunzele ofilite se rsfrng n jos peste petiol ca niste umbrele care se nchid,
simptom usor de observat n timpul zilei. n cursul nopii, la nceput, frunzele si
recapt turgescenta. Din frunze bacteria migreaz n petiol si tulpin si treptat ntreaga
plant se ofileste. Fructele plantelor atacate sunt ofilite, zbrcite. Tulpina, rdcina si
petiolii frunzelor nu prezint simptome de mbolnvire. ntr-o sectiune transversal prin
tulpina plantelor bolnave se constat prezenta unui mucilagiu alb-cenusiu, n vasele
conductoare, care mpiedic circulatia sevei, producnd ofilirea si n final uscarea
plantei. Aceast ofilire este o boal tipic a vaselor, o traheobacterioz.
Agentul etiologic. Bacteria E. Tracheiphila se prezint sub form de bastonase
solitare, de 1,2-2,5 x 0,5-0,7 m, cu flageli peritrichi, Gram-negativ, asporogen, aerob
sau facultativ anaerob, sensibil la cldur si uscciune. Temperatura optim de
dezvoltare a bacteriei este de 25-30C, minima de 8C, iar maxima de 34-35C. Pe geloz
formeaz colonii mici, netede, umede, lucioase, albicioase, cu structur n form de retea.
Pe felii de cartofsterilizat cultura este mucilaginoas, albicioas.
7
PTAREA BACTERIAN A FRUNZELOR DE CUCURBITACEE
Xanthomonas cucurbitae (Bryan) Dowson
Semnalat prima dat, n anul 1925, de ctre Bryan, n S.U.A., boala este
cunoscut n prezent si n Europa si Asia, fr a produce pagube prea mari.
Simptome. Atacul se observ pe frunzele de catravei, dovlecel si dovleac sub
forma unor pete mici, de 3-7 mm si diametru, circulare sau unghiulare, hidrozate, de
culoare galben, slab delimitate. ntr-o faz mai avansat a atacului petele devin brune,
pot s conflueze si s distrug portiuni mari din frunze. Uneori, petele sunt nconjurate de
un halou galben. n conditii de umiditate atmosferic ridicat, n dreptul tesutului atacat
se observ prezenta unui exsudat bacterian. Rareori, atacul apare si pe fructe sub form
de pete adncite, cu picturi de exsudat la suprafat, de culoarea chihlimbarului.
Agentul etiologic. Bacteria X. cucurbitae (Bryan) Dowson, din diviziunea
Bacteria, fam. Pseudomonadaceae, se prezint sub form de bastonase mobile, de 0,5-1,3
x 0,4-0,6 m,cu un flagel polar, izolate, perechi sau nlntuite.Pe geloz nutritiv
coloniile sunt rotunde, cu marginile ondulate, galbene, opalescente. Lichefiaz lent
gelatina, peptonizeaz dar nu coaguleaz laptele, hidrolizeaz amidonul, nu reduce
nitraii, produce NH3 si H2S. Temperatura optim de crestere este de 25-30C, maxima
de 35C, iar cea letal este n jur de 49C. Infectia se realizeaz prin stomate. Unii
cercettori(Vincent Sealy si Brathwaite, 1982) consider c aceast bacterie se transmite
prin seminte.
8
Paianjenul rosu comun
Musculita alba
Paduchele verde
9
Frunzele se gofreaza si se strang in glomerul, iar plantele stagneaza in
crestere.
Musculita plantutelor
10
Capitolul III
Masuri profilactice si terapeutice de
combatere a patogenilor si daunatorilor
11
NECROZA CASTRAVEILOR
12
MANA CUCURBITACEELOR
FINAREA CUCURBITACEELOR
13
SC 0,015 % sau cu Baycor 25 WP 0,1 %. Foarte eficace s-au dovedit si unele produse
sistematice, ca: Nimrod 0,04 0,05 %, Bayfidan 250 EC 0,05 %, Bayleton 5 PU
0,05 %, Bumper 250 EC 0,015 %,Trifmine 30 WP 0,03 %, Konker 0,125 %, Saprol
190 EC 0,1 %, Shavit 25 EC 0,015 %, Topas 100 EC 0,025 %, Tilt 250 EC 0,015
%, Dacfolim 0,015 %, Mirage F7 WP 0,25 %, Goldazim 500 SC 0,1 %, Rubigan 12
EC 0,03 % s.a. Maria Crj (2002) a obtinut rezultate foarte bune n combaterea finrii
produs de S. fuliginea cu produsele: Shavit F 0,2 %, Stroby 0,03 %, Bumper 250 EC
0,01 %, Quadris SC 0,074 %, Orius 0,05 % si Sanazole 250 EC 0,015 %.
n cazul n care finarea este produs de Leveillula cucurbitacearum tratamentele
se vor efectua cu produse sistemice. Stropirile cu fungicide de contact se repet la
intervale de 8-10 zile, iar cele cu fungicide sistemice la 12-15 zile.
ANTRACNOZA CUCURBITACEELOR
14
ALTERNARIOAZA CUCURBITACEELOR
15
3.1 Masuri de carantina fitosanitara
16
speciile de legume inrudite sistematic (tomate, ardei, patlagele vinete, castraveti, pepeni,
dovlecei, dovleci), care sunt atacate de agenti patogeni si daunatori comuni, nu vor reveni
pe aceleasi suprafete mai devreme de 3-4 ani.
Cultivarea soiurilor si a hibrizilor rezistenti/toleranti la atacul agentilor patogeni si
al daunatorilor constituie o masura obligatorie, deoarece permite reducerea numarului de
tratamente din timpul perioadei de vegetatie, contribuind, implicit, la diminuarea
consumului de pesticide si a poluarii legumelor si a mediului inconjurator cu reziduuri
toxice.
O mare importanta prezinta si amplasarea culturilor in cadrul unor asolamente
bine stabilite de catre specialistii legumicultori. Culturile de tomate, castraveti si fasole,
semanate pe suprafete mari, se vor amplasa in culise ale culturii de porumb,
perpendicular pe directia vantului dominant. Se previne astfel raspandirea bacteriozelor
care apar in focare si a virusurilor transmisibile prin intermediul afidelor (daunatori
extrem de periculosi pentru cultura legumelor).
Irigarea culturilor de legume se face pe rigole sau prin picurare. Daca acest lucru
nu este posibil, irigarea prin aspersiune se va efectua in timpul zilei, astfel ncat, la
lasarea serii, foliajul plantelor sa fie zvantat. Este interzisa irigarea prin aspersiune in
toiul noptii, in special la culturile de tomate, castraveti, pepeni galbeni i ceapa, pentru
prevenirea aparitiei atacului de mana. Irigarea prin aspersiune favorizeaza aparitia si
evolutia atacului majoritatii agentilor patogeni in culturile de legume. Irigarea prin
aspersiune este recomandata in special pe terenurile infectate cu agentii patogeni de sol
(Fusarium oxysporum, Verticillium dahliae, Phytophthora parasitica etc.), cunoscut fiind
faptul ca prin irigarea pe rigole se favorizeaza raspandirea atacului de la o planta la alta.
Dupa defrisarea culturilor, resturile vegetale provenind de la culturile puternic
atacate de agentii patogeni (Fusarium oxysporum, Verticillium dahliae, Sclerotinia
sclerotiorum, Botrytis cinerea, Phytophthora infestans, Pseudoperonospora cubensis) si
daunatori (Tetranychus urticae, Polyphagotarsonemus latus, Ditylenchus dipsaci etc.) vor
fi stranse si distruse prin ardere. In corporarea acestora contribuie la amplificarea
potentialului infectios al solului, deoarece spre sfarsitul perioadei de vegetatie, in plantele
bolnave, agentii patogeni si daunatorii produc diferite forme de rezistenta, care pot sa
persiste in sol timp indelungat, respectiv: clamidospori, microscleroti, scleroti, miceliu de
rezistenta, oospori, chisti.
Prin aratura adanca de toamna se asigura incorporarea la adancime mare a
resturilor vegetale ramase la suprafata solului din defrisare si contribuie la diminuarea
rezervei biologice, reprezentata de diferite stadii de dezvoltare a daunatorilor: Agrotes
spp., Gryllotalpa gryllotalpa, Leptinotarsa decemlineata, Delia platura, Triphs tabaci etc.
17
3.2.1. Pregatirea si drenarea terenului
18
3.2.3. Lucrarile solului
Lucrarile principale care se executa la sol cu unelte si masini agricole sunt: aratul,
grapatul, desfundatul, cultivatia, tavalugitul, modelarea solului, rarititul, trasarea de
brazde sau coame, lucrarea solului cu freze etc.
Afanarea intensitatea si frecventa acesteia depind de conditiile de sol, clima si de
plantele de cultura. Este necesara afanarea periodica a solului datorit tasarii (bttoririi)
lui, ca urmare a trecerilor repetate cu masinile agricole si tractoarele, a precipitatiilor si a
greutatii proprii solului. Ca urmare a tasrii toate nsusirile fizice, chimice, biologice ale
solului sunt deteriorate. Porozitatea de aeraie este scazuta, solul are un regim nefavorabil
pentru apa, aer, caldura si nutritie, radacinile patrund greu in profunzime. Afanarea
mobilizeaza fertilitatea potentiala a solului, creste porozitatea de aeratie si intensifica
procesele microbiologice aerobe, grabeste descompunerea humusului si eliberarea de
substante nutritive accesibile plantelor.
Maruntirea este procesul care are loc concomitent cu afanarea solului. Prin maruntire
este reglat raportul dintre porozitatea capilara si necapilara. Cercetarile au aratat ca cele
mai favorabile regimuri de aer, apa si substante nutritive se realizeaza cand in sol spatiul
poros reprezinta 50% din volumul solului si din aceasta porozitate totala cca 50-60% este
reprezentata de porozitatea capilara si 40-50% de porozitatea necapilara. Daca la supra
fata solului se formeaza crusta, acesta grabeste pierderea apei prin evaporare si ca atare
trebuie distrusa, printr-un proces de maruntire. Cresterea numarului de lucrari pe unitatea
de suprafata are ca efect prafuirea solului, distrugerea structurii si ca urmare formarea
crustei.
Intoarcerea este operatia de intoarcere a unei portiuni de sol numita brazda, este adus
la suprafata un strat de sol bogat in saruri minerale si acizi necesari dezvoltarii plantelor,
este ingropat in profunzime stratul superficial de la suprafata, prafos si incarcat cu
seminte de buruieni, patogeni, insecte si resturi vegetale. Ingropat in profunzime, stratul
de sol cu seminte si resturi vegetale este supus proceselor de descompunere anaerobice cu
rol in refacerea insusirilor fizice ale solului. Intoarcerea este favorabil pe solurile
saraturoase, unde stratul de la suprafata este foarte bogat in saruri si este adus la suprafata
un strat de sol cu un continut mai redus n saruri. Prin intoarcere sunt incorporate in
profunzime ingrasamintele verzi, ingrasamintele organice si chimice, amendamentele etc.
Amestecarea este procesul prin care se obtine un strat omogen ca fertilitate de sol.
Prin amestecare, ingrasamintele, amendamentele, erbicidele sunt distruse uniform pe o
anumita adancime (aleasa de obicei in functie de cerintele plantelor cultivate). Cu cat
procesul de amestecare este mai bine realizat, cu atat efectul este mai favorabil.
Tasarea este procesul prin care agregatele de sol se apropie, creste porozitatea
capilara, se creeaza un pat germinativ corespunzator etc.
Formarea de coame si santuri este procesul care se practica in legumicultura in zonele
mai umede si reci si se realizeaza cu scopul eliminarii excesului de apa si de accelerare a
incalzirii olului (apa se scurge de pe coame si temperatura creste astfel pe coame) pentru
realizarea la timp a semanatului.
19
3.2.4. Fertilizarea
Ingrasarea solului in toamna, se administreaza 40-50 T/ ha gunoi de grajd, 300
kg/ha Superfosfat si 100 kg Sulfat de potasiu, iar primavara 150-200 kg/ha azotat de
amoniu.
Inainte de plantare cu 5-6 zile se erbicideaza terenul cu Dual Gold 960 EC, in
cantitate de 1,2 l/ha, si se incorporeaza in sol la 6-8 cntimetri adancime.
Fertilizarea se poate face si cu ingrasaminte foliare F-411, F-231, F-lll-5 l/ha,
solutie 0,5 % aplicata in amestec cu produsele fitosanitare. Pe suprafete mici se poate
face copilitul si carnirea plantelor, in scopul obtinerii unor fructe mai mari, mai timpurii
pe de o parte, sau pentru a asigura ajungerea la maturitatea de consum a unui numar
mai mare de fructe pana la venirea brumelor de toamna, pe de alta parte. Se acorda
atentie combaterii bolilor si daunatorilor.
Cererea de nutrienti
Ingrasamant recomandat (kg/ha)
(kg/ha)
Sulfat de Single Sulfat de
N P2O5 K2O Ca SO3
amoniu (AS) Superphosphate (SSP) potasiu
150 160 300 65 225 750 800 600
II Fertilizarea suplimentara
Cererea de Ingrasamant
nutrienti recomandat
Dupa Stadiul de (kg/ha/luna) (kg/ha/luna)
insamantare crestere
Multi- Haifa
N P2O5 K2O AN
K MAP
Dezvoltarea
prima luna 30 30 20 45 50 55
vegetativa
Inflorire-setul de
a 2-a luna 60 30 90 195 50 85
fructe
Dezvoltarea
a 3-a luna fructului si 60 30 90 195 50 85
recolta
20
Total 150 90 200 435 150 225
Cererea de Ingrasamant
Dupa Stadiul de nutrienti (kg/ha/zi) recomandat (kg/ha/zi)
insamantare crestere Multi- Haifa
N P2O5 K2O AN
K MAP
Dezvoltarea
prima luna 30 30 20 45 50 55
vegetativa
Inflorire-setul de
a 2-a luna 60 30 90 195 50 85
fructe
Dezvoltarea
a 3-a luna fructului si 60 30 90 195 50 85
recolta
Total 150 90 200 435 150 225
Cererea de nutrienti
Ingrasamant recomandat (kg/ha)
(kg/ha)
21
Sulfat de
Triplu
N P2O5 K2O amoniu* SOP
Superphosphate**
160-
21 80-100 80-100 100 175-220
200
*De asemenea, pot fi folosite si alte surse de azot, cum ar fi ureea, dar cu analizele
necesare.
**Pot fi folosite de asemenea si alte surse de fosfor, cum ar fi DAP sau SSP, dar cu
analizele necesare.
Nutrienti secundari
Magneziu
Magneziul ar trebui aplicat pe tot parcursul sezonului de cretere i ajustat, n funcie de
concentraia din sol i din apa de irigare.
Rata de nutrienti necesar = 0.4 la 0.6 kg / ha / zi (MgO), de preferat sub form de nitrat
de magneziu (Magnisal).
Rata proporional = 20-40 (MgO) g/m3, de preferin sub form de nitrat de magneziu
(Magnisal).
Calciu
Calciul ar trebui aplicat de la primul set de fructe pn la sfritul recoltei. Doza trebuie
22
ajustat n funcie de concentraia din sol i din apa de irigare.
Rata de nutrienti necesar = 2 4 kg / ha / zi (CaO)
Rata proporional = 80-120 (CaO) g/m3
Fe Mn Zn Cu B Mo
1-1.5 0.5 0.8 0.1-0.3 0.05 0.1 0.3 0.05
> pH-ul. pH-ul din solutia nutritiva trebui mentinut intre nivelele 6.0-6.5. Acesta poate fi
redus prin utilizarea de acizi. Reglarea nivelului pH-ului se poate realiza prin mici
modificri n raportul nitrat / amoniu din soluia nutritiv.
> Conductivitate electric (CE). Diferena dintre CE din soluia de nutrieni i apa de
evacuare nu trebuie s depeasc 0,4-0,5 dS / m (n funcie de proprietile de alimentare
cu ap).
> Nitrat (NO3-). Nivelul de nitrat din apa de evacuare trebuie s fie de 500 ppm -600
23
funcie de nivelul acestuia, care se modific n funcie de sezonul de crestere.
> Raportul nitrat / amoniu nu trebuie s fie mai mic de 5: 1.
> Azotit (NO2-). Nivelul de nitrit trebuie s fie zero, deoarece prezena sa n mediul de
cretere afecteaz functia rdcinilor i cauzeaz brunarea.
Cererea de nutrienti
(g/m3 = ppm) Ingrasamant recomandat
Stadii de (g/m3 = ppm)
dezvoltare
Multi-
N P2O5 K2O CaO MgO MAP AN CN Mg.*sulfat
K
Prinderea
180 90 180 100 40 400 150 160 380 120
plantei
Inflorire,
primul set de *
240 90 170 200 80 800 150 760 240
fructe,
productie
Aceast surs de magneziu a fost selectata, pentru a furniza sulfat mediului.
Fe Mn Zn Cu B Mo
0.9 0.56 0.32 0.05 0.25 0.05
4. Stropirea foliara
Aplicarea foliara nutritiva
24
pulverizarea soluiei pe o suprafa mic a frunzei cu cteva zile nainte de tratamentul
efectiv, pentru a evalua dac pot exista efecte adverse.
25
3.2.5. Soiuri cultivate
Pe solurile nisipoase se vor cultiva cultivarele Cornion, Levina F1, Crispina F1, AjaxF1,
Serena F1.
Cornion, soi timpuriu, planta cu vrejul scurt, ramificat, cu frunze mici. Fructul
scurt (9 12 cm lungime), culoare verde mai intens spre baz. Producia destinat n
special pentru industrializare.
Levina F1, hibrid semitimpuriu, fructul scurt de culoare verde albicios, destinat
consumului proaspt i pentru industrializare.
Crispina F1, hibrid extratimpuriu i foarte productiv. Planta este viguroas, cu
durat lung de via, fructific sub form de rozet (3 4 fructe/ nod). Fructele sunt
uniform colorate, cilindrice, cu o bun fermitate, nu formeaz ni intern.
Ajax F1, hibrid cu o bun rezisten la condiii de temperaturi i umiditate
atmosferic ridicat. Fructe uniforme, culoarea verde sau verde nchis, cilindrice, avnd
raportul lungime/ diametru 3,1 :1.
Serena F1, hibrid timpuriu, foarte productiv. Planta viguroas, ramific n rozet.
Fructele sunt de culoare verde nchis, cilindrice, drepte, cu pulpa ferm, fr ni
intern.
Cultura se nfiineaz prin semnatul direct n cmp sau prin plantarea de rsad n
vrst de 30 35 zile.
La semnatul direct n cmp se folosete semntoarea SPC 6 + U 650 sau AM
9 + U 650. Semnatul, respectiv plantatul n cmp se face cnd n sol, la adncimea
de semnat, temperatura se stabilizeaz la 14 15C (20 25 aprilie). Pentru semnat
se folosesc 4 5 kg/ha smn. Adncimea de semnat este de 3 4 cm.
26
3.2.8. Lucrari de intretinere a culturii
-n cazul cnd nisipul nu are umiditate pentru a asigura rsrirea plantelor, se aplic o
udare de rsrire (150 200 m3/ha);
-rrirea plantelor semnate direct n cmp la distanele prevzute n schema de
nfiinare se face la 10 15 zile de la rsrire;
-pritul manual se face de 1 2 ori;
-pritul mecanic se face de 3 ori cu CL 2,8 sau CL 4,5 + L - 445;
-ciupitul plantelor se execut manual prin ruperea vrfului plantelor, cnd acestea au 5
6 frunze adevrate;
-tratamentul cu Ethrel 500 ppm, 600 l soluie/ha, cnd plantele au 5 6 frunze i se
repet la 7 zile;
-irigarea se face prin aspersiune. Se urmrete asigurarea n sol a unei umiditi de 70%
din i.u.a. pe adncimea de 50 cm. Se aplic 8 10 udri cu norme medii de udare de 300
m3/ha.
Pe suprafee reduse, cnd coninutul n argil al nisipului este peste 6%, irigarea
se poate face i prin brazde cu condiia ca lungimea brazdei s nu depeasc 50 m. n
general se aplic 8 10 udri cu norme de udare de 500 m3/ha;
fertilizarea fazial cu N75 se execut la ultima prail mecanic, nainte ca plantele s
ocupe intervalul dintre rnduri. Se folosete cultivatorul CL 2,8 sau CL - 4,5 echipate
cu dispozitiv de aplicat ngrminte chimice;pentru combaterea buruienilor
monocotiledonate se erbicideaz cu Fusilade 2 l/ha sau Gallant 2 l/ha cnd buruienile
sunt turgescente i au 5 6 cm, folosind EEP 600 + L 445.
3.2.9. Recoltarea
27
3.3. Metode biologice
28
Bibliografie
29