Istoria Romei

Indelungata istorie a Romei are trei mari perioade: epoca regalitatii (753-
509), epoca republicana (509-27) si epoca imperiala (27 a.C.- 476 p.C.).
Epoca republicii are, la randul sau, trei perioade: republica aristocratica, pana
in jurul anului 300 a.C.; republica democratica, pana catre sfarsitul sec.II a.C.
si perioada razboaielor civile pana la sfarsitul republicii (27 a.C.). Epoca
imperiala are doua mari perioade: Principatul, sau Imperiul roman
timpuriu (27 a.C.- 284 p.C.), si Dominatul, sau Imperiul roman tarziu
(dupa 284 p.C.). La moartea imparatului Teodosius cel Mare (395), Imperiul
roman se imparte definitiv in doua parti: Imperiul roman de apus, care va
dura pana in anul 476, cand ultimul imparat roman, Romulus Augustulus, a
fost inlaturat de la tron de populatiile germanice care se instalasera in
imperiu, si Imperiul roman de rasarit, care va supravietui pana in anul
1453, cand turcii au ocupat Constantinopolul. Partea de rasarit a fostului
Imperiu roman se va greciza treptat din punct de vedere lingvistic, mai ales
dupa dinastia Iustiniana, devenind Imperiul grec bizantin.
Izvoarele istoriei Romei sunt foarte numeroase si diverse. Izvoarele scrise sunt
deopotriva in limba latina si in limba greaca. Primele scrieri care povestesc
despre trecutul indepartat al Romei nu au fost scrise de romani, ci de greci.
Ei au legat inceputurile Romei de legenda razboiului troian. Printre cele mai
vechi izvoare ale istoriei Romei sunt listele anuale ale demnitarilor
romani numite fasti. Dintre acestea, cele mai insemnate sunt fasti
consulares. Aceste fasti au inceput sa fie alcatuite sistematic din secolul IV a.C.
De asemenea, romanii au intocmit de timpuriu annales, adica insemnari
anuale despre cele mai importante evenimente. Aceste annales erau intocmite
in colegiile pontifilor. in secolul III a.C., marele pontif (pontifex maximus)
Publius Mucius Scaevola a editat optzeci de volume, constituind asa-
numitele Annales Maximi. Fasti si Annales nu au ajuns pana la noi, insa ele
au fost folosite de istoricii romani de mai tarziu. Traditia romana spune
ca de timpuriu barbatii de stat si generalii romani care s-au remarcat in mod
deosebit erau elogiati. Aceste elogia erau adeseori scrise la baza statuilor
care reprezentau pe acesti barbati.

Pentru perioada republicana, primele informatii provenite de la autori romani

sunt relativ tarzii si sunt de natura literara. Este vorba de scriitori precum
Cnaeus Naevius (274-206), care a descris in versuri primul razboi punic
(Bellum poenicum). Quintus Ennius a scris in hexametrii Annales care
incepeau cu Aeneas. Prima opera in proza consacrata trecutului roman a fost
scrisa in limba greaca de nobilul roman Quintus Fabius Pictor, la sfarsitul sec.
al III-lea a.C. Ea se numea Annales si se baza pe izvoare grecesti si pe fasti. El
a pus bazele analisticii romane. Printre cei mai de seama analisti a fost Marcus
Porcius Carto cel Batran (234-149). El a fost primul care a expus istoria
romana in limba latina. Opera sa istorica se intitula Origines, siprezenta
trecutul Romei de la intemeiere. Din aceasta lucrare au ajuns pana la noi
numai unele fragmente. S-a pastrat insa tratatul De agricultura, care
este un insemnat izvor pentru felul cum se practica agricultura la Roma in
secolul al II-leaa.C. Pentru istoria razboaielor punice, avem Istoriile lui
Polybios(cca. 200 cca.120), in limba greaca. Pentru perioada razboaielor
civile principalele surse sunt scrierile lui Cicero, Caesar, Sallustius, care au fost
contemporani evenimentelor, si Appianos, care a scris mai tarziu, pe la
jumatatea sec. II p.C. Caesar a scris Commentarii de bello Gallico; Sallustius
a scris De bello Jugurthino, De coniuratione Catilinae si Historiae.
Appianos a scris, in limba greaca, Razboaiele civile. In perioada lui
Augustus au scris doi istorici insemnati, Titus Livius si Dionysios din
Halicarnas. Primul scrie o vasta istorie a Romei, de la inceputurile sale,
intitulata Ab Urbe condita libri, iar cel de-al doilea scrie, in limba greaca,
Antichitati romane. Dintre istoricii epocii Principatului, cel mai de seama a
fost Tacitus, care scrie Annales, Historiae si Germania. Contemporan cu
Tacitus este Caius Suetonius Tranquillus, care a scris Vietile celor doisprezece
caesari (Vitae duodecim Caesarum). Cassius Dio Cocceianus a scris in limba
greaca Istoria romana. Dintre scrierile istorice din epoca dominatului, mai
importante sunt Scriptores Historiae Augustae, Istoria romana al lui
Ammianus Marcellinus si Historia eclesiastica a lui Eusebius.

Familia n Roma antic

n familia roman autoritatea tatlui era cel puin n perioada Republicii

nelimitat i absolut. Tatl avea drept de via i de moarte asupra soiei i
copiilor si, pe care i putea maltrata, ucide sau vinde ca sclavi. Treptat-
treptat, aceste drepturi tiranice au disprut; dar pn n secolul I d. Hr. soul
mai avea nc dreptul, n anumite cazuri, s-i ucid soia; iar pn n preajma
anului 400 d. Hr. putea s-i repudieze copiii nou-nscui, expunndu-i i
prsindu-i n strad; sau, mai trziu, s-i vnd (dar numai n afara Romei,
ca sclavi).
Abia n secolul I . Hr., soia roman a ajuns s fie respectat mai mult dect
era femeia n societatea greac. n Roma antic n colile elementare fetele
nvau alturi de biei; mai trziu, fetele din familiile bogate nvau cu un
preceptor literatura latin i greac, studiau muzica i dansul. Dup cstorie,
femeia romana putea iei singur, la vizite sau dup cumprturi, i chiar s-
i nsoeasc soul la ospee.

La opt sau nou zile de la naterea copilului, dup ce tatl l recunoscuse ca

fiul su, avea loc ceremonia purificarii. Copilului i se ddea un nume i i se
atrna de gt o amulet spre a-l pzi de puterile rului, i pe care bieii o
purtau pn la vrsta de 17 ani (iar fetele, pn cnd se cstoreau). Dac
tatl nu voia s-i recunoasc copilul, l lepda expunndu-l pe locul unde se
adunau gunoaiele i unde era lsat s moar de foame sau de frig, dac
nu-l lua cineva care, apoi, dup ce l cretea l putea vinde ca sclav.

Cnd mplinea apte ani biatul i urma tatl (iar fetele, mama) n activitile
zilnice ale casei. Ajuns la vrsta de 17 ani, n cadrul unei ceremonii, tnrul
era dus n For i nscris n listele cetenilor; mbrca acum toga viril, semn
c devenise un cetean roman, i i se da numele complet; de acum avea
drept de vot i era apt pentru serviciul militar.

Cstoria i alegerea viitoarei soii, respectiv alegerea viitorului so o

hotrau prinii. ntre cele dou familii se ncheia i un contract, prin care era
prevzut data cstoriei, de obicei cu o ndelungat anticipaie; dar data
cstoriei avea loc nu nainte ca tnrul s fi mplinit 17 ani, deci s fi devenit
cetean roman. Cstoria se celebra n cadrul unor numeroase rituri i
ceremonii tradiionale, n centrul crora erau momentele semnrii contractului
i cel al mpreunrii rituale a minilor celor doi miri.

Divorurile (nainte, numai soul i putea repudia oricnd soia, dup bunul
su plac) au devenit mai frecvente ncepnd cu secolul I .Hr. cnd i soiile i
puteau repudia soii. Bineneles c divorurile aveau loc aproape exclusiv n
familiile celor bogai i ale celor aparinnd clasei conductoare. Pompeius,
de pild, s-a cstorit de patru ori, dictatorul Sylla de 5 ori, iar Cicero a
divorat i s-a recstorit, cu o tnr foarte bogat, cnd el avea 57 de ani!
Octavianus Augustus a luat msuri pentru a mpiedica prea multele divoruri;
dar n urmtoarele dou secole, de obicei femeile bogate i repudiau soii,
tiind c i puteau apoi retrage zestrea.
O alt plag a societii romane era celibatul, cu toate c din secolul V .Hr.
celibatarii erau impui la un impozit special, iar trei secole mai trziu alte
msuri cutau s impun cstoria ca o obligaie general. Totui, n epoca
imperial, celibatul nu numai c s-a rspndit tot mai mult, ci era considerat
chiar un fapt de prestigiu social!

INVATAMANTUL ROMAN

Atat prin forma lui de organizare cat si prin continutul lui , invatamantul la Roma
avea un pronuntat character de clasa. Functia de educator era o ocupatie intelectuala
cu trecut indelungat chiard aca facem abstractie de educatia ce se dadea in familie sub
conducerea directa a mamei pana la varsta de 7 ani, apoi sub supravegherea tatalui.

Primele scoli, odata cu primatul in timp, ele reprezentau si cea mai elementara
forma de invatamant. Cunostintele erau predate de un litterator, adica `cel care invata
pe altii literele`. Mai tarziu a aparut denumirea de primus magister sau ludi magister.
Acest din urma termen dovedeste existenta unei scoli, deci a unei institutii colective de
invatamant elementar (ludus litterarius). Ea este frecventata aproape exclusiv de copiii
oamenilor saraci, caci cei bogati preferau sa dea acasa copiilor lor instructia elementara.

Aceste scoli de grad elementar erau frecventate deopotriva de fete si baieti, deci
erau mixte, cu toate ca fetele primeau de obicei primele cunostinte in familie. La
inceput, invatamantul se facea sub ceruli liber ; mai tarziu el avea loc intr-o incapere
modesta (pergula, taverna) din Forul Roman, dand sper potice, spre care era deschisa
si numai arareori despartita printr-o perdea (velum). Ca mobilier, scoala n-avea decat
un scaun inalt cu speteaza (cathedra), ridicat pe o estrada, pe care statea invatatorul ;
in jurul lui stateau scolarii pe niste scaunele simple, tinand pe genunchi tablitele cerate
si celelalte instrumente de scris cu ajutorul carora isi insemnau cele invatate.

La scoala se invatau inainte de toate cititul si scrisul. Cititul incepea cu alfabetul,

ale carui litere era invata pe dinafara inainte de a fi cunoscute dupa forma lor, la
inceput litee izolate in ordine alfabetica, apoi grupate in silabe, pana se ajungea la
cuvinte intregi si la lectura unui text continuu. Scrisul se invata abia dupa ce scolarii se
aflau in faza a cititului, ei scriind pe tablite cuvintele sau textele pe care urmau sa le
citeasca. Textele citite si scrise erau apoi invatate pe dinafara.

Dupa ce isi insuseau cititul si scrisul, scolarii erau initiati in primele elemente de
calcul ; ei invatau mai intai terminologia sistemului de numarare, ajutandu-se uneori in
acest scop de pietricele (calculi). Dupa aceea treceau la invatarea terminologiei mult
mai complicate a fractiilor duodecimale, care constituiau bazele sistemului metric
roman.
 Brutalitatea cu care era asigurata disciplina precum si variatele ei forme de
manifestare aveau de obicei urmari negative si daunatoare asupra formatiei elevilor,
familiarizandu-i cu ipocrizia si lasitatea.

In scoala de grad mediu invatamantul era mai complex, disciplinele de baza erau
limba si literatura, iar studiul lor sa facea mai ales pe textele operelor poetice, se mai
predau si notiuni de istorie, geografie , fizica, astronomie, dar nu cas cop in sine, ci
indeosebi pentru ca elevii sa poata intelege mai bine textele literare.

Cel dintai grammaticusa fost la Roma poetul Livius Andronicus, care este in acelasi
timp primul poet latin, in sensul ca a tradus Odiseea lui Homer in limba latina, folosind
pentru versurile sale vechiul metru autohton, saturninul ; textul acestei traduceri i-a
servit lui Andronicus ca manual pentru elevii sai.

In scoala condusa de grammaticus nu aveau acces decat copiii celor bogati ; cei
saraci nu-si puteau permite un astfel de lux, atat din cauza sumei ce trebuia sa o
plateasca profesorului, cat si din nevoia de brate de munca ale copiilor pentru
asigurarea existentei familiei ; deci ciclul acesta al scolii romane era frecventat
indeosebi de fiii claselor privilegiate. Copiii acestora, baieti si fete, urmau lectiile
impreuna, ca si in ludus litterarius.

La inceputul sec. I i.e.n., a luat fiinta la Roma si un invatamant de grad superior

condus de un rhetor sau orator , de aici si numele de scoala retorica sau elocventa ce i
s-a dat. Aceasta forma de invatamant s-a dezvoltat tot dupa modelul celei grecesti,
destul de raspandita atunci pe la Roma. Cea dintai scoala de retorica a fost deschisa in
93 i.e.n. de L.Plotius Gallus. Aici invatau tinerii de 16-17 ani, de regula generala dupa
ce imbracau toga virilis, si pana la 20 de ani, uneori depasindu-se aceasta varsta.

In epoca republicana , scoala romana , indiferent de grad, avea un caracter

particular, in sensul in care autoritatea de stat nu contribuia cu nimic la intretinerea
localurilor sau la plata celor care profesau.

In epoca imperiala, scolile de orice grad, indeosebi cele de grad superior, au fost
transformate treptat in scoli de stat cu misiunea de a pregati functionari devotati puterii
imperiale.

Aparitia scolilor oficiale de stat si a celor municipale nu a atras dupa sin

desfiintarea legala sau interzicerea scolilor particulare. Acestea au continuat sa
functioneze, dar, fata de conditiile materiale incomparabil mai prielnice ale celor dintai,
situatia lor a devenit tot mai precara.