Sunt 21 de miezuri abstracte in lumea duhovniceasca.

Pornind de la miezurile
abstracte exista zeci de povestiri , referitoare la inaintasii nostrii "duhovnici"
care au incercat sa inteleaga spiritul. O sa ti le spun, dar nu sunt povestiri care
sa le poti depana ca pe niste basme , trebuie sa le prinzi firul si sa le
retraiesti ca sa zic asa...
Prima poveste se numeste "manifestarile spiritului" ,.. nu te intreba care spirit,
spirit e doar unul , restul sunt altceva. Manifestarile spiritului reprezinta
primul miez abstarct in jurul caruia e construita prima povestire, dar nu te lasa
indus in eroare de titlu. Se zice ca a fost odata un om, un om de rand fara
calitati deosebite. Era si el ca oricare altul, o cale de acces spre spirit. Si
prin aceasta, la fel ca oricare altul, era parte din spirit , parte din abstract.
Dar el nu stia acest lucru. Realitatea ii ocupa timpul in asemenea masura, incat nu
avea nici ragazul, nici dorinta de a studia problema. Spiritul a incercat zadarnic
sa ii dezvaluie conexiunea. Folosindu-se de glasul interior, spiritul si-a
destainuit secretele, dar omul s-a dovedit incapabil sa-i inteleaga revelatiile.
Desigur auzea glasul interior , dar isi inchipuia ca era vorba de propriile lui
sentimente si ganduri. Ca sa il trezeasca din amorteala , spiritul i-a dat trei
semne , trei manisfestari succesive . Luandu-si o infatisare , spiritul a iesit in
calea omului in modul cel mai vizibil cu putinta. Dar omul acorda atentie doar
propriilor sale probleme...
Tot ce as putea sa mai adaug este ca , datorita refuzului absolut al omului de a
intelege, spiritul a fost nevoit sa recurga la o viclenie. Astfel , viclenia a
devenit esenta caii alese de unii duhovnici. Tu ai propria ta poveste despre
manifestarile spiritului, la fel cum exista si o poveste a mea , si a fiecaruui om
in parte. Daca exista cineva constient de propriile lui povesti acela esti tu. Prin
traditie miezurile abstarcte sunt tinute secret, ele reprezinta ultimul artificiu
al spiritului. Momentul in care omul intelege miezurile abstracte se asemenea cu
lespdea care acopera si sigileaza mormantul.

Am sa iti relatez acum o povestire legata de manifestarile spiritului.

Iti voi povesti despre duhovnicul Ilie ?i despre

manifestarile spiritului. Spiritul se manifesta pentru un ucenic, si mai ales
pentru un duhovnic, la fiecare pas. Totu?i, acesta nu este ntregul adevar.
Adevarul este ca spiritul se dezvaluie la to?i cu aceea?i intensitate ?i consisten?
a, dar numai ucenicii ?i n special duhovnicii, ii pot intelege de revela?ia.
" Duhovnicul Ilie calatorea cu calul prin ora?.
Intr-o zi, a luat-o pe o scurtatura catre ni?te cmpuri de porumb cnd, brusc,
un ?oim a trecut pe la cativa centimetrii de palaria de paie a duhovnicului. Ilie a
descalecat imediat ?i a nceput sa se uite n jur. A vazut un tnar ciudat
printre tulpinile de porumb nalte ?i uscate. Tanarul era mbracat ntr-un costum
scump de culoare inchisa si parea strain din partea locului.
Duhovnicul Ilie era obi?nuit cu vederea ?aranilor sau a proprietarilor de
terenuri , dar el
nu vazuse niciodata un om de ora? mbracat elegant, alergand pe cmp, cu pantofii ?
i hainele lui scumpe.
Duhovnicul si lega calul ?i se ndrepta spre tnar pastrand o distanta sa nu fie
observat. El a recunoscut zborul
?oimului , precum ?i mbracamintea omului, ca manifestari evidente ale spiritului
pe care nu putea sa nu le ia in considerare.
S-a apropiat de tnar pana la o anumita distanta ?i a vazut ce se ntmpla. Omul
urmarea
o taranca care se afla la c?iva metri naintea lui, vorbind ?i rznd cu el.
Contradic?ia era destul de evidenta pentru duhovnic. Cei doi oameni din cmpul de
porumb
nu au apar?ineau aceleiasi lumi. Gndul lui era ca omul trebuie sa fie fiul
proprietarului terenului iar
femeie vreo servitoare n casa. Duhovnicul s-a sim?it jenat ca a tras cu ochiul ?i
a vrut sa se ntoarca
?i sa plece cnd ?oimul a plonjat iar peste cmpul de porumb aproape lovind capul
tnarului.
?oimul a tulburat cuplul ?i amandoi s-au oprit ?i au privit n sus, ncercnd sa
anticipeze un alt atac al soimului.
Duhovnicul a observat ca omul era sub?ire ?i frumos ,avea ochi buni ?i agita?i.
Apoi, tnarul s-a plictisit de uitat la ?oim ?i a revenit la jocul lui cu femeia.
Omul o prinse pe femeie, o mbra?i?ase ?i o puse u?or la pamnt. Dar n loc sa
ncerce sa faca dragostea cu ea, a?a cum duhovnicul a presupus ca va face , ?i-a
scos hainele ?i a inceput sa se miste
gol prin fa?a femeii.
Ea nu ?i-a nchis ochii sau nu a strigat de jena sau frica. A chicotit,
fascinat de barbatul dezbracat, care se mi?ca n jurul ei ca un clovn, facndu-i
scene obscene
?i rzand. n cele din urma, aparent cucerita, femeia ea a scos un strigat
salbatic,
?i sa aruncat n bra?ele tnarului.
Ilie a marturisit ca indica?iile spiritului n legatura cu toata actiunea
au fost dintre cele mai ciudate. Era clar si evident ca omul era nebun riscand
atata
?tiind cum isi protejeau ?aranii femeilor lor in vremea aceea, ..actul de seduc?ie
al
tnarului n lumina zilei, si la c?iva metri de drum ,?i gol pusca erau un
semn...de nebunie.
Sa-ti scoati hainele ?i
sa te angajezi ntr-un act sexual n lumina zilei ntr-un astfel de loc, in zilele
acelea nsemna ca trebuie sa fi ori nebun ori
binecuvntat de spirit. Ceea ce facuse omul ar putea sa nu para remarcabil n
zilele noastre.
Dar, cu aproape doua sute de ani n urma, oamenii erau infinit mai inhiba?i.
Toate acestea l-au convins pe duhovnic, ca cei doi care se aflau in fata ochilor
lui sunt
att nebuni ct ?i binecuvnta?i de spirit. Acesta s-a ingrijorat ca ?aranii ar
putea trece din ntmplare pe acolo si nfuria?i
l-ar fi linsat pe om pe loc. Dar nimeni nu a aparut. Pentru Ilie parea ca ?i cum
timpul ar fi fost suspendat.
Cnd omul a terminat de facut dragoste, ?i-a pus hainele, a scos o batista,
si-a sters meticulos pantofii ?i, tot facnd promisiuni fa?a de fata, a plecat.
Duhovnicul Ilie la urmarit. De fapt, el la urmarit cteva zile ?i a aflat ca numele
tanarului ea
era Iulian ?i ca era actor.
Ulterior, duhovnicul la vazut pe scena suficient de des pentru a realiza ca actorul
avea carisma. Publicul, n special femeile, l iubeau.
?i nu avea nici o scrupula in a se
folosi de darurile sale carismatice pentru a-si seduce admiratoarele. Pe masura ce
Duhovnicul a urmarit actorul,
el a fost capabil sa asiste la tehnica de seduc?ie a actorului de mai multe
ori.Tehnica era sa se arate si sa se miste dezbracat
in fata admiratoarei, apoi a?tepta pna cnd femeia, uimita de ale lui
giumbustiucuri, ii ceda. Tehnica parea extrem de eficienta pentru el. Duhovnicul
a trebuit sa recunoasca
ca actorul avea un mare succes, cu excep?ia unui singur lucru. Era foarte grav
bolnav de tuberculoza. Duhovnicul vazuse
umbra neagra a mor?ii care l urma peste tot.
Moartea noastra este o pata neagra
chiar n spatele umarului stng. Duhovnicii ?tiau cnd o persoana era aproape de
moarte
pentru ca puteau vedea locul ntunecat, devenind o umbra n mi?care ,exacta ca
dimensiunii ?i forma cu persoana careia ii apartine.
Pe masura ce recuno?tea prezen?a iminenta a mor?ii, Duhovnicul era aruncat ntr-o
perplexitate . Se ntreba de ce spiritul i deslu?ea o persoana atat de bolnava. El
a fost nva?at
ca ntr-o astfel de stare predomina nlocuirea, nu vindecarea. ?i Duhovnicul se
ndoia ca ar avea
capacitatea sau puterea de a-l vindeca pe acest tnar sau de a-l face sa reziste la
lovitura umbrei neagre ,a mor?ii sale. El chiar
se ndoia de ce spiritul ii indica si l implicase ntr-o pierdere atat de
evidenta.
Duhovnicul nu putea face dect sa ramna cu actorul, sa-l urmeze ?i sa a?tepte
posibilitatea de a vedea mai profund. Prima reac?ie a Duhovnicului, dupa ce a fost
confruntat cu manifestarile spiritului, este de a vedea persoanele implicate.
n cursul unui alt act de seductie al actorului, capacitatea duhovnicului de a
vedea a luat o
noua profunzime. De data aceasta fanul adorator al actorului era fiica unui
proprietar bogat. ?i de la
nceput ea avusese controlul complet. Duhovnicul a aflat despre ntlnirea lor
pentru ca el
a auzit dupa spectacol ca actorul o sa o ntlneasca a doua zi. Duhovnicul se
ascundea de-a lungul strazii
cnd tnara ?i parasi casa ?i, n loc sa mearga la masa , mergea sa se alature
actorului. Ea il a?tepta ?i il facu pe tanar sa o urmeze n cmpurile deschise.
El parea ca ezita, dar ea l hartuia ?i nu-l lasa sa se retraga.
n timp ce Duhovnicul i urmarea pe furi?, el avea convingerea absoluta ca ceva
se va ntmpla n acea zi ,ceva ce nici unul dintre ei nu anticipase. A vazut
umbra neagra a actorului a crescut de aproape doua ori nal?imea sa. Duhovnicul a
dedus misterios
din ochii tnarului,ca si el sim?ea umbra neagra a mor?ii la un
nivel intuitiv. Actorul parea preocupat. Nu rdea a?a cum facea n alte ocazii.
Au mers destul de departe. La un moment dat, l-au vazut pe duhovnic dupa ei, dar el
se prefacu imediat ca lucreaza la pamnt, ca un ?aran de-al locului. Asta a facut
cuplul
sa se relaxeze ?i sa ii permita duhovnicului sa vina mai aproape.
Apoi a venit momentul cnd actorul ?i-a aruncat hainele ?i sa aratat fetei.
Dar, n loc ca ea sa ii cedeze ?i sa cada n bra?ele sale, fata a nceput sa il
loveasca cu pumnii.
L-a lovit nemilos ?i l-a calcat pe degetele goale, facndu-l sa strige
de durere. Duhovnicul ?tia ca tanarul nu o amenin?ase sau nu i facuse vre-un rau
tinerei. El nu pusese un
deget pe ea. Ea era singura care il lovea. El doar ncerca sa pareze loviturile ?i
persistent, dar fara entuziasm, ncercnd sa o atraga, aratndu-i organele
genitale.
Duhovnicul era plin de repulsie ?i de admira?ie in acelasi timp. Actorul
era un libertin iremediabil, dar putea vedea ca exista ceva
unic, de?i revoltator, la el. Duhovnicul a vazut ca legatura barbatului
cu spiritul era extraordinar de clara.
n cele din urma, femeia s-a linistit si nu l-a mai lovit. Iar apoi, n loc sa fuga
si sa se ndeparteze, s-a predat, s-a a?ezat ?i i-a spus actorului ca acum putea sa
faca ce dorea cu ea.
Duhovnicul a observat ca tanrul era att de epuizat nct era aproape incon?tient.
In ciuda oboselii sale, el ?i-a terminat actul de seduc?ie.
Duhovnicul rdea in sinea lui ?i se mira de marea determinare si rezistenta a
tanarului
cnd femeia a ?ipat ?i actorul a nceput sa respire sacadat. Duhovnicul a vazut cum
umbra neagra
a lovit actorul. S-a infipt ca un pumnal, cu precizie n golul tanarului.
Golul e o deschidere n cochila noastra luminoasa, deasupra buricului, unde
for?a mor?ii loveste fara ncetare. Atunci cnd moartea loveste o persoana
sanatoasa
se aseamana cu o lovitura de minge in stomac. Dar cnd fiin?ele mureau, moartea
loveste cu o lovitura de pumnal.
Astfel, duhovnicul Ilie a ?tiut fara ndoiala ca actorul era acum ca si mort si ca
moartea sa anulase toate planurile spiritului.
S-a sculat din ascunzatoare ?i a vrut sa plece cnd ceva l facu sa ezite. A fost
calmul tinerei fete. Ea si-a pus incet pe ea hainele si a inceput sa fluiere
ca ?i cum nu s-ar fi ntmplat nimic.
Apoi Duhovnicul a vazut ca, relaxndu-se si acceptand prezen?a mor?ii, corpul
tanarului a eliberat un val e protectie
?i si-a dezvaluit adevarata sa natura. Era un zdrahon de om, dublu, cu infinite
resurse, capabile sa creeze un ecran de protec?ie - un viitor duhovnic ?i un
perfect
candidat ca si ucenic ..,asta daca nu ar fi fost umbra neagra a mor?ii.
Duhovnicul a fost complet surprins de aceasta vedere. Acum n?elegea planul
spiritului, dar nu n?eleagea modul n care un astfel de om atat de grav bolnav,
slab si inutil ar putea sa se ncadreze n schema lumii lor duhovnicesti.
Femeia, ntre timp, se ridicase ?i nu arunca nici macar o privire asupra
barbatului, al carui
corp se zbatea cu spasme de moarte,...ea a plecat.
Duhovnicul a vazut apoi lumina ei ?i ?i-a dat seama ca agresivitatea ei extrema a
fost
rezultatul unui flux enorm de energie eliberata de tanar. Ilie era convins ca daca
nu si-ar fi consumat
acea putere intr-un scop sobru, probabil si-ar pierde mintile si ar innebuni.
n timp ce nagualul privea nonsalanta cu care tanara plecase, ?i dadu seama ca
spiritul
i-a dat o alta manifestare. Trebuia deci sa ramana calm, si detasat. Trebuia sa
actioneze ca ?i cum
nu ar avea nimic de pierdut ?i sa intervina, orice s-ar fi intanplat..Ca un adevart
duhovnic ce era, s-a hotarat sa abordeze imposibilul si sa intervina
fara alt martor afara de spirit.
Astfel de incidente sunt menite sa puna la incercare un duhovnic determinand daca e
autentic sau un sarlatan . Impostorii cadeau pe ganduri si nu miscau un deget.
Duhovnicul Ilie nu a stat pe ganduri
a mers calm n fa?a omului pe moarte ?i a facut primul lucru pe care i l-a dictat
corpul sau, si nu mintea
sa il faca: a lovit punctul de asamblare al omului pentru al determina sa intre n
constiinta elevata. L-a lovit din nou frenetic pna cnd punctul sau de asamblare
s-a miscat. Asistat de
for?a mor?ii n sine, loviturile duhovnicului au trimis punctul de asamblare al
omului ntr-un loc n care
moartea nu mai conta.
Actorul a inceput sa respire din nou, si duhovnicul a devenit con?tient de
magnitudinea
responsabilitatii pe care o avea de acum. Ca tanarul sa-?i ndeparteze moartea, ar
fi fost necesar pentru el
sa ramna n con?tiin?a profunda pna cnd moartea ar fi fost respinsa.
Deteriorarea fizica a tanarului nsemna ca nu putea fi mutat de la fa?a locului sau
ar muri instantaneu.
Duhovnicul a facut singurul lucru posibil n aceste circumstan?e: a construit un
adapost n jurul corpului tanarului
Acolo, timp de trei luni a ngrijit omul complet imobilizat.
Vrei sa sa ?ti probabil cum Ilie ar putea construi un adapost pe pamntul altcuiva
dat fiind pasiunea taranilor
asupra proprietatii terenurilor ?i sentimentele de teritorialitate care i nso?
esc....Duhovnicul Ilie spusese
ca spiritul nsu?i a facut posibil acest lucru. Acestea se intampla cu tot ce face
un duhovnic,
atat timp cat urmeaza in detaliu manifestarile spiritului.
Primul lucru pe care l-a facut Ilie, cnd actorul a inceput sa respire , a alergat
dupa
femeie. Ea a fost o parte importanta a manifestarii spiritului. A prins-o
nu departe de locul n care era si actorul. Dect sa vorbesca cu ea
ncercnd sa o convinga sa-l ajute, el ?i-a asumat din nou ntreaga
responsabilitate pentru ac?iunile sale
?i a sarit pe ea ca un leu, lovind punctul ei de asamblare cu o lovitura puternica.
Att ea, ct ?i
actorul au fost capabili sa sus?ina lovituri de via?a sau de moarte. Punctul ei de
asamblare s-a miscat profund.
Duhovnicul a dus-o pe tnara la locul unde se afla actorul. Apoi a petrecut toata
ziua cu cei doi
pe ea ncercnd sa o mpiedice sa-?i piarda mintile ?i pe el sa-?i piarda via?a.
Cnd au dobandit un
anumit grad de control i-a lasat pe amandoi si s-a dus la tatal femeii. Lui i-a
spus ca a lovit-o fulgerul pe fata .L-a luat pe tatal unde se afla ?i
a spus ca tnarul, oricine era, a luat ntreaga sarcina a fulgerului cu
corpul sau , salvnd astfel fata de la moarte sigura, dar ranindu-se pe sine de
moarte si ca nu putea fi
mutat de acolo.
Tatal recunoscator l-a ajutat pe duhovnic sa construiasca adapostul pentru tanarul
care i-a salvat fiica.
?i n trei luni Duhovnicul a realizat imposibilul. A vindecat tnarul.
Cnd a venit vremea ca el sa plece, sentimentul de responsabilitate ?i datoria lui
ii impuneau
ca el sa o avertizeze pe tnara despre excesul de energie ?i de consecin?ele
daunatoare
care le-ar avea asupra bunastarii ei ?i sa o roage sa se alature lumii
duhovnicesti, asta ar fi
singura aparare mpotriva puterii ei auto-distructive.
Femeia nu a raspuns. ?i Duhovnicul Ilie a fost obligat sa-i spuna ceea ce fiecare
Duhovnic
spune unui poten?ial ucenic de-a lungul veacurilor: ca duhovnicii vorbesc despre
lumea spiritului ca o
pasare misterioasa, care sa oprit o clipa pentru a da omului speran?a
?i scop; ca duhovnicii traiesc sub aripile acelei pasari, pe care ei o numesc
pasarea n?elepciunii,
pasarea liberta?ii; ca o hranesc cu dedica?ie ?i cu impecabilitatea lor. El ia spus
asta.
Oamenii ?tiu ca zborul pasarii este ntotdeauna in linie dreapta, deoarece nu poate
sa
faca ocol ,si nu exista nici o modalitate de a se ntoarce napoi odata ce a
pleacat; Pasarea libertatii poate face numai
doua lucruri, sa ii ia pe oameni sub aripa ei sau sa ii lase n urma.
Ilie nu a putut sa vorbeasca in acelasi fel cu tnarul actor, care nca era bolnav
de moarte.
Tnarul nu avea prea multe de ales. Totu?i, duhovnicul ia spus ca daca dore?te sa
fie
vindecat, va trebui sa ii urmeze necondi?ionat toate indicatiile . Actorul a
acceptat termenii
n ziua cnd Duhovnicul ?i actorul au plecat acasa, tnara a a?teptat
n tacere la marginea ora?ului. Nu purta nici valize, nici macar un co?. Parea ca a
venit
doar pentru a ii vedea. Duhovnicul continua sa mearga fara sa se uite la ea, dar
actorul, fiind
purtat pe o targa, a vrut sa-si ia ramas bun de la ea. Ea a rs ?i li s-a alaturat
fara nici un cuvant.
Nu avea nici o ndoiala ?i nici o problema sa lase totul n urma. Ea
a n?eles perfect ca nu exista nici o a doua ?ansa , si ca pasarea liberta?ii
fie ii ia cu ea pe oamenii fie ii lasa in urma.
Nu era surprinzator... For?a personalita?ii Duhovnicului era
ntotdeauna ceva att de cople?itor nct era practic irezistibil, iar Ilie i-a
afectat
pe cei doi oameni profund. Avusese trei luni de interac?iune zilnica ca sa-i obi?
nuiasca
cu consisten?a, deta?area, obiectivitatea sa. Ei au devenit ncnta?i de
sobrietatea sa ?i,
mai presus de toate, prin dedicarea sa totala fa?a de ei. Prin exemplul ?i ac?
iunile sale, duhovnicul
le-a dat o viziune sus?inuta a acestei lumi o lume care ii ajuta si sustinea, dar
care punea si conditii.O lume in care putine greseli erau admise."
Nu ar trebui sa uiti, chiar ?i pentru o clipa, ca pasarea
libertatii are foarte pu?ina rabdare cu indecizia, iar cnd a zburat, nu se mai
ntoarce niciodata.

De?i pare sa fie o poveste despre oameni, este

de fapt, o poveste despre inten?ie, ...spirit... Inten?ia creeaza edificii naintea
noastra ?i ne invita sa intram. Asta e
modul n care cei ce traiesc dupa duh ,sau duhovnicii n?eleg ce se ntmpla n
jurul lor .

Dupa cum vezi, povestea lui Ilie este mai mult dect o relatare a unor
detalii secven?iale care alcatuiesc un eveniment. Ascunsa in aceasta poveste se
afla edificiul
inten?iei. Iar povestea e menita sa iti ofere o idee despre cum erau duhovnicii
trecutului
si sa recunoa?ti modul n care au ac?ionat ei, ajustandu-si gndurile ?i ac?iunile
lor
in functie de edificiul creat de inten?ie . Acea parte care
ti-a scapat din poveste e edificiul pe care spiritul l-a creat sau vocea tacuta a
spiritului sau "motivul ulterior"
sau "ordinea abstractului".
Al doilea miez abstract se nume?te "Lovitura Spiritului"
Primul miez, Manifestarile Duhului, este edificiul pe care inten?ia l construie?te
?i l plaseaza naintea
unui om care traieste in duh ,sau duhovnic, ca apoi sa l invite sa intre. Este
edificiul de inten?ie vazut de un om in duh. Lovitura spiritului este acela?i
edificiu dar vazut de un ncepator care este invitat ...sau mai degraba for?
at ...sa intre.
Acest al doilea nucleu abstract, sau miez abstract ar putea fi o poveste n sine.
Povestea spune ca dupa cespiritul s-a manifestat omului despre care am vorbit ?i nu
a primit nici un raspuns, spiritul a pus
in fata omului o capcana. Un subterfugiu final,... nu pentru ca omul era
special..., ci pentru ca lan?ul neinteles de evenimente ale spiritului a facut ca
acest om sa devina disponibil chiar n momentul in care spiritul i-a batut la usa.
Este de la sine n?eles ca indiferent ce spiritul i-a dezvaluit acelui om, pentru
om dezvaluirea nu avea nici un sens...
de fapt, era mpotriva a tot ceea ce omul ?tia. Omul, desigur, a refuzat
categoric, si a dorit sa nu aiba nimic de-a face cu spiritul. Nu se incurca el
cu astfel de prostii absurde. El stia mai bine ce si cum... Rezultatul a fost un
impas total.
Pot sa spun ca aceasta pare o poveste idioata. E ca...suzeta pentru cei ce se simt
cel mai comfortabil si in largul lor atunci cand palavragesc.
Un duhovnic poate fi duhovnic pentru cineva... numai dupa ce spiritul ?i-a
manifestat dorin?a de a fi
folosit - fie aproape imperceptibil, fie cu comenzi puternice. Prin urmare, nu este
posibil pentru un
duhovnic sa-?i aleaga ucenicii dupa propria voin?a sau propriile calcule. Dar o
data ce
vointa spiritului s-a manifestat pentru duhovnic, el nu isi cru?a nici un efort ca
sa o satisfaca.
Dupa o via?a de practica, duhovnicii , ?tiu daca spiritul
i invita sa patrunda n edificiul din fa?a lor. Ei au nva?at sa isi disciplineze
si sa isi clarifice veriga lor de
legatura cu inten?ia, spiritul.... Deci ei sunt ntotdeauna avertiza?i, ?tiu mereu
ce le pregateste spiritul.
Progresul lumii duhovnicesti de-a lungul timpului, a fost un proces drastic...
scopul a fost de a-si clarifica veriga lor de legatura cu spiritul. Veriga de
legatura a omului obisnuit,
cu spiritul este practic una moarta, iar duhovnicii ncep cu o veriga inutila,
pentru ca ea
nu raspunde n mod voluntar.
Pentru a o renvia oamenii au au nevoie de un scop foarte puternic, - o
stare speciala de spirit numita inten?ie nenduplecata. Acceptarea faptului ca
duhovnicul era singura fiin?a
capabila sa ofere o inten?ie nenduplecata este cea mai dificila parte a uceniciei
cuiva.
Un ucenic este cineva care se straduie?te sa-si clarifice ?i sa-?i renvie legatura
cu
spiritul. Odata ce legatura este activa si vie, el nu mai este un ucenic, dar pna
atunci,
pentru a continua, are nevoie de un scop puternic, ceea ce...desigur... nu are.
Deci el permite
duhovnicului sa ii ofere scopul, dar ca sa faca acest lucru, trebuie sa renun?e la
individualitatea lui. Asta este
parte dificila.
Voluntarii nu sunt niciodata bineveni?i n
lumea duhovniceasca, pentru ca ei au deja un scop propriu, si e deosebit de greu
pentru ei, sa renun?e la individualitatea lor. Daca lumea duhovniceasca cere
idei ?i ac?iuni
contrare scopului voluntarilor, voluntarii pur ?i simplu vor refuza sa se schimbe.
Reinvierea verigii de legatura cu spiritul pentru un ucenic este cea mai
provocatoare ?i mai interesanta lucrare a duhovnicului, ?i una dintre cele mai mari
dureri de cap ale lui.
n func?ie, desigur, de ucenicul si
personalitatea sa, planurile spiritului sunt fie simple si sublime, fie cele mai
complexe labirinturi.
Diferen?a se manifesta n manifestarile spiritului. n unele
cazuri, acestea sunt abia vizibile; in altele sunt comenzi clare. Duhovnicii ?
tiu... ca cu ct este mai dificila sarcina, cu att mai
dificil, ucenicul.
Sa revenim la povestea tanarului Iulian, ..Cu ceva ani n urma el era un
adolescent frumos dintr-o familie buna. A fost tot timpul bogat, educat,
fermecator, ?i a avut
o personalitate foarte carismatica. Femeile se ndragosteau de el la prima vedere.
Dar el era deja autoindulgent
?i nedisciplinat, lene? cu orice nu-i dadea o satisfac?ie imediata.
Cu acea personalitate ?i cu tipul sau de educa?ie - el era singurul fiu al unei
vaduve bogata care, mpreuna cu cele patru surori adorabile ale ei, il cocolaseau
numai pe el - el a invatat sa se comporte numai
intr-un fel. Isi ngaduia orice moft pe care il putea gndi. Chiar ?i n cercul sau
de prieteni era vazut ca un delincvent moral care a trait sa faca tot ceea ce lumea
considera a fi imoral.
Pe termen lung, excesele lui l-au slabit fizic ?i a cazut bolnav rau de
tuberculoza - boala temuta a timpului. Dar boala sa, n loc sa-l opreasca, a creat
o
condi?ie fizica n care sa sim?it mai senzual ca niciodata. Deoarece nu avea o
simpla iota de auto-control,
el sa dedat pe sine n deznadejde, iar sanatatea sa sa deteriorat pna cnd nu a
mai existat nici o
speranta.
Faptul ca nu ploua niciodata, ci toarna cu galeata era cu siguran?a adevarat pentru
Iulian. Astfel
mama lui, care a fost singura lui sursa de sprijin ?i singura lui re?inere a
decedat.
I-a lasat o mo?tenire destul de mare, care ar fi trebuit sa-l sprijine n mod
adecvat pentru toata via?a, dar
nedisciplinat cum era, n cteva luni cheltuise tot. Fara profesie si fara loc de
munca , s-a trezit brusc la realitatea crunta.
Fara bani nu mai avea prieteni; ?i chiar femeile care il iubisera odata, i-au
ntors
spatele. Pentru prima data n via?a sa, el sa confruntat cu o realitate aspra.
Luand in considerare
starea sanata?ii lui, ar fi trebuit sa fie sfr?itul. Dar era rezistent. S-a
hotarat sa lucreze pentru a
se intretine.
nsa obiceiurile sale senzuale nu au putut fi schimbate ?i l-au for?at sa-si caute
de munca n
singurul loc unde se sim?ite confortabil: teatrul. Calificarile sale erau ca el era
un actor innascut ?i
?i-a petrecut cea mai mare parte a vie?ii sale adulte n compania actri?elor. S-a
alaturat unei trupe teatrale n
provincii, departe de cercul familiar de prieteni ?i de cunoscu?i, devenind un
actor foarte popular, ..eroul principal n piesele religioase ?i de
moralitate...ironia ciudata care a marcat via?a sa. Acolo
el a fost, un mincinos desavr?it, jucnd rolurile sfin?ilor
?i misticilor. Chiar la jucat pe Iisus timp de o saptamana in patimile Lui.
Sanatatea sa a durat doar un turneu . Apoi s-au ntmplat doua lucruri
...via?a sa s-a sfr?it ?i Duhul I-a batut la u?a.
Att moartea, ct ?i lovitura spiritului au venit n acela?i timp - n plina zi n
tufi?uri.
Moartea lui la prins n actul de a seduce o femeie tnara. El era deja extrem de
slab, ?i
n aceea zi s-a suprasolicitat. Tnara, care era vie, puternica ?i o nebuna
infatuata, a promis ca va face dragoste cu el si l-a determinat sa mearga dupa ea
cativa kilometri distan?a.. Cnd a ajuns n cele din urma, era
complet obosit, ?i tusea att de rau ca abia mai respira.
n timpul ultimei sale izbucniri pasionale a sim?it o durere n umar.Isi sim?ea
coastele ca ?i cum ar fi
fost rupte din afara ?i o criza de tuse la facut sa respire necontrolat. Dar
nebunia lui
pentru a cauta placere, la tinut apt pna cnd moartea sa a luat forma unei
hemoragii. Atunci a fost momentul in care
duhul si-a facut intrarea, purtat de Ilie care a venit la ajutorul lui. Mai devreme
a observat
un om, urmarindu-i prin jur, dar nu-i daduse atentie, absorbit cum era el de actul
de
seductie.
El a vazut, ca ntr-un vis, fata. Nu era speriata ?i nici nu ?i pierdea calmul. In
liniste
?i, n mod eficient, ?i-a pus hainele napoi ?i a fugit ca un iepure alergat de
caini
De asemenea, el a vazut ca omul se grabea sa-l prinda si sa-l faca sa stea n
picioare. L-a auzit spunnd tot felul de bazaconii.
l auzea cum zicea ca il preda pe el spiritului mormaind cuvinte incomprehensibile
ntr-o
limba straina. Atunci omul a ac?ionat foarte repede. Stnd n spatele lui, el i-a
dat o
lovitura puternica in spate. Foarte ra?ional, tanarul a dedus ca omul fie ncerca
sa-i disloce un cheag de snge
fie sa-l omoare. n timp ce omul il lovea n repetate rnduri in spate,Iulian a
devenit convins ca
omul era iubitul sau so?ul femeii ?i voia sa il ucida. Dar vaznd stralucirea din
ochii acelui om
?i-a schimbat parerea. ?tia ca omul era pur ?i simplu nebun ?i
nu era n legatura cu femeia. Cu ultimul gram de putere, ?i-a concentrat aten?ia
asupra ce
spunea omul. El zicea ca puterea omului era incalculabila, ca moartea
exista numai pentru ca am inten?ionat-o din momentul na?terii noastre,si ca inten?
ia mor?ii
putea fi anulata schimband pozi?ia punctului de asamblare.
Atunci ?tia ca omul era complet nebun. Situa?ia lui era atat de jalnica - murea in
minile unui nebun care mormaia lucruri de neinteles - atunci si-a promis ca va fi
un actor pana la final
?i-a promis ca nu va muri nici de hemoragie,... nici de lovituri, ci v-a muri
...de
rs. ?i a rs pna a murit.
Tanarul nu ar fi putut sa-l ia pe Ilie in serios.Nimeni nu poate sa ia o astfel de
persoana n serios, mai ales un potential ucenic care
nu se angajase voluntar intr-o treba duhovniceasca.
O descriere a ceea ce are loc n timpul ntlnirii ini?iale
dintre un duhovnic ?i un viitor ucenic din punctul de vedere al ucenicului ar fi
absolut de nen?eles pentru el. Ar fi un nonsens sa il faci pe ucenic sa inteleaga
ca , n virtutea
experien?ei duhovnicului de o viata , acesta isi concentra ceva, ceva ce ucenicul
nu si-ar fi putut imagina, a doua aten?ie -sau
cre?terea gradului de con?tientizare dobndita prin viata duhovniceasca - pe
legatura invizibila cu un
un abstract indescriptibil numit spiritul. Duhovnicul face acest lucru pentru a
accentua ?i clarifica legatura altcuiva
cu acel abstract indescriptibil.
Ca oameni obi?nui?i, nu am ?tiut, ?i nici nu vom ?ti vreodata ca exista
ceva cu totul real ?i func?ional...veriga noastra de legatura cu inten?ia - este ea
...cea care ne da preocuparea
pentru soarta noastra. In timpul vie?ii noastre active nu avem niciodata
sansa de a merge dincolo de nivelul de "simpla preocupare pentru soarta", pentru ca
de-a lungul timpului,simturile noastre au amortit.
Numai atunci cnd vie?ile noastre sunt aproape de sfarsit
preocuparea pentru soarta noastra capata alt aspect. ncepe sa ne faca sa vedem
prin
cea?a treburilor zilnice. Din pacate, aceasta trezire merge mereu mana in mana cu
pierderea puterii cauzata de
mbatrnire, cnd nu mai avem nici o putere pentru a transforma preocuparea pentru
soarta ntr-o
descoperire pragmatica ?i pozitiva. n acest moment, tot ce mai ramane este o
durere surda si, sfasietoare.
o dorin?a pentru ceva de nedescris ?i o mnie puternica pentru faptul de a fi
pierdut acel ceva...

Cel de al treilea miez abstract

Viclenia spiritului , sau viclenia abstractului, sau practicarea vicleniei pe sine,
sau purificarea verigii de legatura.
Ca si in cazul primelor doua acesta ar putea constitui o poveste in sine. Povestea
spune ca dupa ce a batut zadarnic in poarta omului despre care am mai vorbit,
spiritul a recurs la singurul mijloc pe care-l mai avea la indemana : viclenia. La
urma urmei , spiritul iesise din multe incurcaturi prin viclenie. Era limpede ca
daca voia sa aiba efect asupra acelui om, trebuia sa-l ademeneasca. Asadar spiritul
a inceput sa il initieze in misterele lumii duhovnicesti. Povestea spune ca
spiritul l-a ademenit pe om facandu-l sa penduleze intre niveluri de constiinta ,
ca sa ii arate cum sa economiseasca energia necesara consolidarii verigii lui de
legatura. Daca aplicam povestea la epoca noastra avem cazul duhovnicului, conducta
vie a spiritului.Toate aceste povestiri, au aceiasi structura, numai personajele
sunt altele. Fiecare povestire e o tragicomedie abstracta, cu un singur personaj
abstract, "intentia", si doi actori din randul oamenilor, duhovnicul si ucenicul.
Scenariul este miezul abstract. Urmatoarea povestire este despre procesul de
aducere a unui ucenic pe taramul spiritului., proces pe care duhovnicii il numesc
viclenia spiritului, sau purificarea legaturii cu intentia.Primul lucru pe care il
face un duhovnic cu un potential ucenic este sa-l ademeneasca, adica ii aplica o
lovitura in veriga de lagatura cu spiritul.Exista doua modalitati de a realiza
acest lucru .Una este prin cai seminormale, ascultand povesti sau explicatii cum
facem acum , iar alta prin actiune directa cu interventia directa a spiritului.
O sa iti spun povestea Duhovnicului Iulian si a ucenicului sau Ioan. Ioan era un
tanar sarac care lucra cu ziua la o fabrica, nu avea familie si isi ducea traiul de
pe o zi pe alta ca si manipulator. La fabrica la observat cineva ca era puternic si
voinic si l-a intrebat daca nu ar dori sa lucreze la patron, unde ar avea asigurat
un loc unde sa stea si o masa calda promitandu-i ca va face si o groaza de bani,
omul il tot intreba daca are pe cineva si lucruri legate de familia sa. Ioan a spus
ca nu are pe nimeni si a acceptat imediat. A doua zi omul l-a prezentat unui sef de
echipa de pe un domeniu unde era o casa foarte frumoasa si mare, un domeniu bine
pazit de oameni inarmati. Odata ce poarta s-a inchis in urma lui seful de echipa a
venit la Ioan si i-a zis ca era acolo sa ii ia lucul altuia care murise, si sa
munceasca ca si un sclav pana la sfarsitul vietii lui pentru o portie de mancare si
ca daca va incerca sa fuga il va ucide. Astfel a inceput calvarul pentru Ioan.
Seful de echipa il punea sa faca cele mai imposibile si periculoase lucruri, si il
muncea fara zor de dimineata pana seara tarziu. Ioan a vazut in ce capacana intrase
si nu a suportat ,..intr-o zi a sarit gardul iar seful de echipa i-a luat urma, l-a
ajuns la marginea unui camp si acolo l-a impuscat in piept. Intamplarea face ca
duhovnicul Iulian trecea pe acolo, manifestarile spiritului pentru duhovnic au fost
doua la numar, una ca in timp ce trecea pe acolo se gandea ca a venit timpul sa isi
gaseasca un ucenic si a doua ca se ciocnise de omul cu arma care alerga de zor. Ca
un duhovnic s-a dea nas in nas cu un om ,sa se ciocneasca de cineva era o gafa care
nu se putea intampla decat cu interventia spiritului. Apoi duhovnicul l-a vazut pe
flacaul impuscat , si cum sangele ii siroia din piept. Trebuia sa actioneze
rapid.I-a oprit sangerarea si a convins pe oamenii aduncat in drum ca ranitul era
propriul sau fiu.Apoi platise pe cativa dintre ei sa il transporte pana la
locuinta lui, pe Ioan care era lipsit de cunostinta din pricina peirderii de sange
si a socului. Cateva zile mai tarziu, Ioan se trezise din lesin si daduse cu ochii
de un batran cumsecade si de soria lui corpolenta care-i ingrijau rana. Batranul ii
spusese ca se numea Iulian, ca nevasta lui era o renumita vindecatoare si ca
amandoi se ingrijau sa-i vindece rana. Ioan le spusese ca nu avea bani, iar Iulian
ii sugerase ca, dupa ce se va inzdraveni, putea gasi o cale sa-i plateasca. Ioan
era complet derutat, stare deloc noua pentru el.Era un flacau de douazeci si doi de
ani ,voinic si nesabuit, fara minte, fara educatie si cu o fire insuportabila.Nu
stia ce e recunostina.Socotea ca era foarte frumos din partea batranului si a
sotiei acestuia sa-l ajute, dar intentiona sa astepte pana la vindecarea ranii si
apoi sa dispara, pur si simplu in toiul noptii. Cand isi revenise suficient de mult
si se pregatea sa fuga batarnul Iulian il dusese intr-o camera si, soptind
inspaimantat ii destainuise ca acea casa apartinea unui om hain care ii tinea
prizonieri pe el si pe sotia lui. Il rugase pe Ioan sa-i ajute sa-si recapete
libertatea, sa scape de cel carei-i rapise si-i tiraniza. Inainte ca Ioan sa
raspunda , un monstru cu chip de peste, parca desprins dintr-o poveste de groaza ,
daduse buzna in camera, de parca ar fi ascultat la usa.Avea o fata verde-cenusie,
un singur ochi in frunte si era amre cat usa.Monstrul de uitase chioras la Ioan
suierand ca un sarpe , gata sa il sfasie, si-l speriase atat de cumplit ca tanarul
lesinase. Modul de a-i aplica o lovitura in veriga de legatura cu spiritul a fost
fara cusur. Fireste inainte de aparitia monstrului Duhovnicul il facuse pe tanar sa
atinga starea de constiinta elevata, asa ca ceea ce vedea sub infatisarea uni
monstru era o asa numita fiinta anorganica, un camp amorf de energie.
Inventivitatea duhovnicului Iulian crease situatii ilare si stanjenitoare pentru
toti ucenicii sai indeosebi pentru Ioan, a carui seriozitate si rigiditate il facea
tinta preferata a farselor didactice puse la cale de duhovnicul Iulian. Actor fiind
invatase sa planga ca sa-si ascunda rasul. Inchipuie-ti cum mai plangea cand Ioan
isi incepuse ucenicia. Viata lui Ioan nu a mai fost niciodata aceiasi dupa socul
trait la vederea acelei fiinte monstruoase.Binefacatorul lui se asigurase de acest
lucru. Odata ce un duhovnic si-a initiat in viclenie potentialul discipol,
indeosebi discipolul menit a fi duhovnic, trerbuie sa faca tot posibilul ca
ucenicul sa se supuna regulilor. Aceasta supunere putea fi de doua feluri. Fie
potentialul ucenic era atat de disciplinat si de bine adaptat, incat nu mai era
nevoie decat sa decida sa se alature duhovnicului, ca si in cazul tinerei de pe
camp.Fie potentialul ucenic era o persoana putin sau deloc disciplinata, situatie
in care Duhovnicul trebuia sa iroseaasca timp si efort sa il convinga. In cazul lui
Ioan, care era un taran needucat si fara minte , procesul de aducere pe calea cea
dreapta luase intorsaturi bizare. Curand dupa prima lovitura , binefacatorul lui i-
o aplicase pe a doua, demonstrandu-i lui Ioan posibilitatea de a se transforma.
Intr-o zi , binefacatorul lui se preschimbase intr-un tanar. Ioan fusese incapabil
sa conceapa ca aceea transformare era altceva decat o mostra de desavarsita
actorie. Duhovnicul Iulian era atat duhovnic cat si artist. El se transforma
deplasandu-si punctul de asamblare in pozitia care favoriza schimbarea dorita. Arta
consta in perfectiunea transformarii. Perceptia este un punct cheie pentru tot ce
intreprinde omul, ea fiind guvernata de amplasarea punctului de asamblare .Daca
punctul isi schimba pozitia perceptia omului asupra lumii se schimba in consecinta.
Duhovnicul care stia exact unde sa isi plaseze punctul de asamblare putea deveni
orice dorea. De exemplu cand un duhovnic se preschimba in corb , este desigur vorba
de o mare realizare. Dar ea implica o schimbare importanta, deci mare a punctului
de asamblare.Totusi mutarea punctului in pozitia unui om gras sau batarn este o
manevra extrem de delicata si necesita o ascutita cunoastere a firii omenesti.
Exista un motiv pentru transformarile Duhovnicului Iulian sau nu facea decat sa se
amuze?...Duhovnicii nu fac nimic doar ca sa se amuze.Transformarile lor erau
strategice, erau dictate de necesitate, ca transformarea dintr-un om batran intr-
unul tanar. Din cand in cand apareau si consecinte amuzante da asta-i cu totul
altceva, totusi cumpatarea era esentiala in actiunea de deplasarea punctului de
asamblare. Ioan se obisnuise repede sa-l considere pe batranul care-i salvase viata
ca fiind in realitate un tanar in rol de batran. Dar intr-o buna zi , tanarul se
prefacuse din nou in batranul Iulian. El si femeia pe care ioan o crezuse a fi
sotia lui is stransera lucrurile, apoi doi barbati zambitori aparusera ca din
pamant , manand cativa magari. In timp ce carausii incarcau lucrurile pe magari,
duhovnicul il luase deoparte si-i atrasase atentia ca el si sotia lui erau din nou
deghizati. El redevenise batran , iar frumoasa lui sotie era acum o femeie grasa si
tafnoasa. Cu cateva zile in urma ioan fusese martor la acea incredibila
transformare dintr-un batran neputincios de saptezeci de ani intr-un tanar zdravan
abia trecut de douazeci, si ioan il crezuse pe cuvant ca varsta era o simpla masca.
Sotia lui se preschimbase si ea dintr-o femeie matahaloasasi acra, intr-o tanara
zvelta si frumoasa. Duhovnicul il asigurase ca rana i se vindecase, desi el nu se
simtea inca prea bine. Atunci batranul il imbratisase pe Ioan si-i soptise cu
adanca tristete : "Monstrul te-a palcut atat de mult , incat ne-a pus in libertate
pe mine si pe sotia mea, si te-a luat pe tine ca unic servitor".
I-ar fir as in nas Ioan daca din locuinta monstrului nu s-ar fi auzit un marait
furios si animalic si o harmalaie infricosatoare. Constient de spaima lui Ioan ,
duhovnicul isi ceruse mii de scuze pentru intorsatura sortii. Plescaise dezgustat
din limba si blestemase monstrul. Cu lacrimi in ochi, ii insirase corveziile la
care il supunea monstrul in fiecare zi. Iar cand Ioan protestase , ii marturisise
in soapta ca nu exista cale de scapare, intrucat monstrul era un vrajitor fara
pereche. Ioan ii ceruse duhovnicului sa il sfatuiasca ce sa faca. Iulian se lansase
intr-o lunga explicatie , spunand ca planurile de actiune erau potrivite numai cand
aveai de a face cu oamnii de rand.In contextul uman, se pot face planuri si pune la
cale actiuni, si cu putin noroc, siretenie si daruire, avem sanse de izbanda. Dar
in fata necunoscutului, respectiv situatia lui Ioan , singura speranta de
supravieturie era sa accepte si sa inteleaga. Duhovnicul ii marturisise cu glas
abia auzit ca, pentru a fi sigur ca monstrul nu il urmareste, se duce intr-un sat
sa invete tainele vrajitoriei. Il intrebase pe Ioan daca era si el interesat sa se
initieze in vrajitorie. Ingrozit de idee Ioan raspunsese ca nu vrea sa aibe nimic
de-a face cu vrajitoarele. Intr-o pornire inspaimantat si patimasa Ioan refuzase
invitatia spunand : "Sunt crestin! , sunt nascut sa urasc vrajitoarele si sa ma tem
de ele! ". Duhovnicul schimbase o privire cu sotia lui, apoi trupul ii fusese
cuprins de convulsii.Ioan isi daduse seama ca omul plangea infundat, vadit jignit
de raspuns. Sotia lui trebuiase sa il sprijine pana cand isi mai revenise. In timp
ce se indeparta impreuna cu sotia lui, duhovnicul ii daduse lui Ioan inca un sfat.
Ii spusese ca monstrul detesta femeile ca el ar fi facut bine sa caute un barbat
care sa il inlocuiasca , poate ca monstrul l-ar fi placut indeajuns pe celalat ca
sa isi schimbe sclavul. Dar nu era cazul sa isi faca prea multe sperante , intrucat
aveau sa treaca ani intregi pana sa ajunga sa iasa din casa. Monstrul obisnuia sa
se asigure ca sclavii ii erau fideli, sau cel putin , il ascultau.
Ioan nu mai suportase. Nervii ii cedasera, izbucnise in plans si-i spusese lui
Iulian ca nu avea de gand sa fie sclavul nimanui.Mai bine isi lua zilele. batranul
se aratase foarte miscat de izbucnirea lui Ioan si-i marturisise ca si ei se
gandise la acelasi lucru, dar din pacate, monstrul stia sa citeasca gandurile si de
fiecare data il impiedicase sa-si ia viata. Duhovnicul se oferise din nou sa-l ia
pe Ioan cu el , ca sa invete tainele vrajitoriei. Ii spusese ca era singura
solutie. dar Ioan ii replicase ca pentru el solutia propusa insemna sa sara din lac
in put. Duhovnicul Iulian incepuse sa planga in hohote.Blestemase momentul in care
ii salvase viata si jurase ca nu avusese nici cea mai vaga idee ca vor schimba
locurile, isi suflase ansul si, fixandu-l pe Ioan cu o privire arzatoare spusese:
"Deghizarea e singura cale de supravieturie, daca nu te porti cum trebuie, monstrul
iti poate lua sufletul si te poate preschimba intr-un sclav sarac cu duhul, care
sa-i indeplineasca poruncile si nimic mai mult.Pacat ca nu am timp mai mult ca sa
te invat sa joci teatru." apoi plansese si mai amarnic. Abia stapanindu-si
lacrimile Ioan il rugase sa-i spuna cum se putea deghiza.Duhovnicul ii destainuise
ca monstrul avea ochii teribili de si ii recomanda-se lui don Juan sa se deghizeze
oricum dorea .La urma urmei avea la dispozitie ani intregi ca sa incerce diverse
moduri de a se deghiza. In prag il stransese in brate pe Ioan, plangand nesatpanit.
Sotia lui atinsese timid mana tanarului. Apoi amandoi plecasera.
In viata lui Ioan nu simtise asemenea spaima si deznadejde, monstru colinda cu
zgomot prin casa ca si cum l-ar fi asteptat cu nerabdare. Ioan s-a asezat jos si a
inceput sa scanceasca ca un caine batut, apoi a vomitat de frica. ramasese asa ore
intregi, incapabil sa se miste, fara exagerare simtea ca lesina cand il vazu pe
duhovnic fluturandu-si bratele si incercand cu disperare sa ii atraga atentia de pe
cealalta parte a strazii. Simplul fapt ca il revedea il facuse pe Ioan sa se
insenineze la fata dintr-o data. Duhovnicul statea chircit langa trotuar , pandind
casa.Ii facuse semn lui Ioan sa ramana acolo unde se gasea. Dupa un timp
insuportabil de lung, duhovnicul se tarase in patru labe, apoi inaintase de-a
busilea pana cand ajunsese langa Ioan. Ii luase ore intregi ca sa se apropie.
Trecusera pea colo o multime de persoane dar nimeni nu parea sa fi observat
disperarea lui Ioan sau msicarile batranului.Venind langa el , duhovnicul ii
soptise ca se simtise ingrozitor fiindca il lasase ca pe un caine legat de un
stalp.SDotia lui se impotrivise ,d ar batranul se intorsese, ca sa incerce sa il
salveze.La urma urmei libertatea sa se datora lui Ioan. Cu o sopata poruncitoare ,
il intrebase pe Ioan daca era pregatit si dispus sa faca orice , numai sa scape.
Ioan l-a asigurat ca va face orice. Pe furis , duhovnicul ii daduse un maldar de
haine .Apoi ii incredintase planul sau. Ioan trebuia sa se duca intr-o aripa a
casei , cat mai departe de camerele monstrului, si acolo sa-si schimbe hainele cu
bagare de seama , una cate una , incepand cu palaria de paie si terminand cu
pantofii.Apoi trebuia sa puna toate hainele pe o rama de lemn , un manechin pe care
urma sa il construiasca repede si bine de indata ce intra in casa. Urmatorul punct
al planului prevedea ca Ioan sa se deghizeze in sigurul mod care-l putea pacali pe
monstru: maldarul de haine. Ioan alergase in casa si pregatise totul , construise
un fel de sperietaore de ciori din prajinile pe care le gasise in spatele casei,
isi scosese hainele si le agatase pe prajini. Dar cand desfacuse legatura de haine,
ramasese uluit : erau starie femeiesti!
Ioan s-a simtit ca un dobitoc, nu stia ce sa faca. Tocmai se pregatea sa imbrace
vechile haine cand a auzit maraiturile neomenesti ale fapturii aceleia monstruase.
Fusese educat sa dispretuiasca femeile, sa creada ca singura lor menire e sa se
ingrijeasca de barbat. Sa se imbrace in straie femeiesti insemna pentru el sa se
preschimbe in femeie. Dar spaima lui pentru mosntru era atat de puternica , incat a
inchis ochii si si-a pus hainele acelea blestemate. Duhovnicul care il astepta de
partea cealata a starzii , il avzuse in hainele femeiesti si incepuse sa planga
nestapanit.Plangand il conduse-se pe Ioan la marginea orasului , unde astepta sotia
lui cu cei doi catargii.Unul dintre acestia il intrebase pe duhovnic daca o rapise
pe fata aceea ca s-a vanda la un bordel, batarnul plansese amarnic gata sa
lesine.Tanrul catargiu nu stia ce sa faca , dar sotia lui Iulian , in loc sa il
compatimeasca izbucnise in hohte de ras. Ioan nu intelesese motivul. Grupul pornise
la drum prin intuneric, alesesera cai mai putin umblate si inaintau mereu spre
nord. Duhovnicul nu era prea vorbaret, parea speriat si presimtea ca ii pandeau
pericoloe.Sotia lui il certa tot timpul , jelindu-se ca isi ratasera sansa de a fi
libiri prin faptul ca il luasera cu ei pe Ioan. Duhovnicul ii ceruse cu asprime sa
nu mai pomeneasca despre acest lucru , de teama ca insotitorii lui sa nu descopere
ca Ioan era deghizat. Il prevenise pe Ioan ca , intrucat nu stia sa se poarte ca o
femeie adevarata, trebuia sa joace rolul unei fetiscane usor ticnite. In cateva
zile Ioan isi revenise mult din spaima .De fapt prinsese curaj , incat nu-si mai
amintea ca ii fusese teama. De n-ar fi fost straiele femeiestipe care le purta ,
si-ar fi inchipuit ca totul fusese doar un vis urat. Desigur faptul ca in acele
imprejurari purta haine femeiesti atragea dupa sine o serie de schimbari
importante.Sotia duhovnicului il invatase pe Ioan cat se poate de serios sa se
comporte ca o femeie sub toate aspectele. Ioan o ajuta la gatit, spala haine, aduna
lemne de foc. Duhovnicul il rasese in cap si-i turnase pe crestet un medicament
care mirosea foarte puternic apoi spusese catargiilor ca fata avea paduchi.Intrucat
Ioan era inca un tanar imperb, nu fusese greu sa treaca drept femeie. Dar lui ii
era sila de sine insusi, de toti oamnii aceia si mai presus de orice de soarta lui.
Sa poarte straie femeiesti, sa execute corveziile unei femei era mai mult decat
puta suporta. Intr-o zi se saturase . Catargiifusesera ultima picatura.Pretinsesera
ca fata sa ii slujeasca in genunchi, in plus trebuia sa fie meru cu ochii in patru
intrucat catargii ii fceau avansuri. Catargiii nu erau intelesi cu duhovnicul, erau
doar doi oameni cumsecade platiti de duhovnic sa care plante medicinale si sa il
ajute sa rapeasca fata. Amploarea actiunilor duhovnicului era dincolo de orice
imaginatie. Ioan i s-a plans duhovnicului ca cei doi ii fac avansuri . batranul il
sfatuise cu nonsalanta sa se arate mai intelegator , fiindca barbatii sunt barbati,
apoi incepuse iar sa planga derutandu-l complet pe Ioan care incepuse cu vehementa
sa ia apararea femeilor. El insusi se speriase de patima cu care vorbea despre
situatia femeilor. ii spusese duhovnicului ca avea sa ajunga intr-o stare mai
jalnica decat daca ar fi ramas sclavul monstrului. Zbuciumul lui Ioan incepuse sa
creasca si mai mult cand batranul plansese nestapanit si incepuse sa bolboraseasca
tot felul de bazaconii : ca viata era frumoasa, ca singurul pret care se cerea
platit era o mica gluma, ca monstrul avea sa-i devoreze sufletul si ca nu-l va lasa
sa-si ia zilele..." -Filtreaza cu catargii! "il sfatuise apoi batranul pe un ton
impaciuitor. Tot ce vor e un joc, pune-i la punct daca sunt prea indrazneti. Lasa-i
sa-ti puna mana pe picioare.In fond ce-ti pasa?" Si iar se pusese pe plans. Ioan il
intreba de ce plangea asa..., "Pentru ca esti facut pentru acest rol" si tot corpul
i se cutremurase de plans. Ioan ii multumise pentru gandurile bune si-si ceruse
iertare pentru toate necazurile pe care le indura din pricina lui. Ii spusese ca
acum se simtea in siguranta si ca voia sa plece. Arta vicleniei, consta in a invata
toate tainele personajului in care te-ai deghizat, ii spusese batranul, fara sa ia
seama la vorbele lui Ioan. Si trebuies a le inveti in asa fel incat nimeni sa nu
isi dea seama ca te-ai deghizat.Pentru asta trebuie sa fi , neinduplecat, siret,
rabdator, si bland.
Ioan nu avea idee despre ce vorbea batranul.In loc sa incerce sa descopere sensul
cuvintelor batranului, a cerut niste haine barbatesti. Duhovnicul s-a aratat foarte
intelegator. I-a dat lui Ioan niste haine barbatesti si cativa banuti .I-a fagaduit
ca ii va pastra intodeauna hainele femeiesti in caz ca avea nevoie de ele, apoi
insistase a Ioan sa vina cu el sa invete tainele vrajitoriei ca sa scape definitiv
de monstru. Ioan refuzase si ii multumise pentru tot. Atunci duhovnicul isi luase
ramas bun si il batuse pe spate de mai multe ori cu destul de mare putere. iaon
isi schimbase hainele si-l intrebase pe batran pe ce drum sa o ia. Batranul ii
spusese ca daca va uram drumul spre nord, avea sa ajunga in orasul cel mai
apropiat, ii spusese ca drumurile lor s-ar putea intalni din nou, din moment ce
amandoi urmau aceiasi cale in linii mari...cat mai departe de monstru. Ioan plecase
in mare graba, in sfarsit liber. Parcursese cam sapte opt kilometri, fara a intalni
suflare omeneasca.Stia ca in apropiere se gasea un oras si se gandea ca poate va
gasi ceva de munca pana se hotara incotro sa apuce. Se aseza sa se odihneasca
putin , anticipand dificultatile firesti care il asteptau intr-un orasel izolat,
cand deodata zarise cu coada ochiului o miscare in tufisuri, langa poteca pentru
catari.Simtise ca cineva il pandea. Se speriase atat de tare , incat sarise in
picioare si o luase la fuga spre oras.Monstrul se repezise la el incercand sa-l
infaste de gat. Ioan scapse ca prin urechile acului. Incepuse sa tipe cum nu tipase
in viata lui, dar mintea ii ramasese destul de limpede ca sa-i dea prin gand sa se
intoarca din dru, si sa alerge din directia din care venise. Fugea mancand
pamantul, iar monstrul il urmarea , strabatand tufisurile la numai cativa metri de
el. Era cel mai infricosator sunet care il auzea in viata lui. Intr-un tarziu
vazuse catargiiiinaintand agale in departare si incepuse sa strige dupa ajutor.
Duhovnicul il recunoscuse pe Ioan si alergase spre el speriat si el de-a binelea.Ii
aruncase legatura de haine femeiesti strigand : "fugi ca o femeie prostule" . Ioan
a recunoscut ca nu stia cum avusese prezenta de spirit sa fuga ca o femeie, dar asa
facuse.Monstrul incetase sa il mai urmareasca . Atunci duhovnicul l-a pus sa isi
schimbe repede hainele in timp ce el tinea monstrul al distanta. Ioan se alaturase
sotiei si catargiilor zambitori fara sa se uite in stanga si in dreapta.Zile
intregi nu ii adresase nimeni cuvantul, apoi duhovnicul ii spusese lui Ioan ca ,
femeile sunt firi practice,a dica mergeau direct la esenta lucrurilor, dar totodata
erau timide, cand se simteau incoltite frica li se citea in privirile care lunecau
in toate partile, in buzele stranse si narile largite. Toate aceste semne erau
insotite de o cumplita incapatanare urmata de un ras timid. Il pusese pe Ioan sa
practice comportamentul femininin toate orasele prin care treceau. Ioan credea
sincer ca batranul il instruia sa devina actor. Dar duhovnicul insista ca il invata
arta vicleniei, sau arta nebuniei controlate. Ii spuse ca aceasta arta se aplica in
orice situatie si are patru etape : neinduplecarea , siretenia, rabdarea si
blandetea. Ea se invata in starea de constiinta elevata. Trebuie sa intelegi ca
pentru unii barbatii faptul ca imbraca straie femeiesti inseamna poarta spre
constiinta elevata, de fapt astfel de metode sunt mai eficiente decat deplasarea
punctului de asamblare , insa foarte dificil de aplicat. Duhovnicul il initia pe
Ioan zilnic in cele patru stari de spirit ale vicleniei si insista ca Ioan sa
inteleaga ca neinduplecarea nu inseamna asprime, siretenia nu inseamna cruzime,
rabdarea nu inseamna neglijenta, iar blandetea nu inseamna naivitate. Aceste patru
stari de spirit trebuiau invatate exersate si perfectionate pana cand deveneau atat
de firesti incat nu mai puteau fi remarcate. Duhovnicul credea ca femeile au
aceasta arta innascuta, era asa convins de acest lucru incat sustinea ca aceasta
arta putea fi invatata de barbatii doar in straie femeiesti. Fi neinduplecat dar
fermecator, fi siret dar binevoitor, fi rabdator dar activ, fi bland dar ucigator.
Ca sa se asigure ca Ioan isi urma drumul , monstrul mai aparea din cand in cand. Il
vedea mai des dupa ce duhovnicul il masa pe spate , chipurile sa ii aline un junghi
dureros de la gat. Habar nu avusese ca era condus spre constiinta elevata sau a
doua atentie.

Al patrulea miez abstract

Pogorarea spiritului
Vederea spiritului.

Duhovnicii cred ca pana in momentul pogorarii spiritului, oricare dintre noi se

poate indeparta de el, nu insa si dupa aceea.Al patrulea miez abstract este esenta
pogorarii spiritului, este un act de revelatie.Spiritul ni se dezvaluie.Pogorarea
spiritului este intodeauna camuflata, se intampla , si totusi pare ca si cum nu s-
ar fi intamplat.
Exista un prag care odata trecut , nu-ti mai ingaduie sa dai inapoi. De regula,
pragul este momentul in care spiritul bate la usa; dureaza ani intregi pana cand
ucenicul atinge acel prag.Totusi, uneori pragul este atins aproape imediat.
Duhovnicii spun ca al patrulea miez abstract apare cand spiritul reteaza lanturile
reflectarii noastre de sine. Taierea lanturilor e un lucru minunat, dar nedorit,
fiindca nimeni nu vrea sa fie liber. Lanturile ne tin prizonieri , imobilizandu-ne
in punctul confortabil al reflecatrii de sine, astfel, ferindu-ne de invazia
necunoscutului. Odata ce lanturile sunt retezate nu mai suntem legati de grijile
lumii cotidiene. Ne gasim inca in aceasta lume, dar nu-i mai apartinem. Pentru a-i
apartine , trebuie sa impartasim preocuparile oamenilor, insa in lipsa lanturilor,
nu mai suntem in stare. Ce ii deosebeste pe oamenii de rand este faptul ca ei au un
pumnal metaforic : preocuparile reflectarii de sine.Cu acest pumnal, ei se taie, si
sangereaza, menirea lanturilor reflectarii de sine este sa le dea sentimentul ca
sangereaza impreuna, ca impartasesc ceva minunat : umanitatea..Daca am cerceta mai
indeaproape am descoperii ca sangeram singuri, ca nu impartasim nimic, ca tot ce
facem este sa ne jucam cu imaginea noastra manevrabila si ireala creata de noi.
Duhovnicii nu mai apartin lumii problemelor cotidiene, intrucat ei nu mai sunt
prada reflectarii de sine.
Duhovnicul Ilie impiedicase moartea tanarului actor Iulian, facandul sa treaca in
starea de constiinta elevata, si dupa ore intregi de zbucium actorul isi recapatase
cunostina. Duhovnicul Ilie nu isi spusese numele , ci se prezentase ca fiind
vindecator de profesie aflat intamplator la locul nenorocirii, in momentul in care
doua persoane se gasisera la un pas de moarte. Apoi a aratat spre tanara femeie
,lungita la pamant.Tanarul a fost uimit sa o vada zacand fara cunostinta langa el.
Si-a amintit ca o vazuse fugind. L-a uimit sa-l auda pe batranul vindecator
explicandu-i ca fara indoiala, Dumnezeu o pedepsise pentru pacatele ei, trimitand
fulgerul asupra-i si facand-o sa-si piarda mintile. De unde fulger daca nu ploua?
intrebase tanarul actor. Fusese vizibil impresionat cand batranul ii raspunsese ca
nu avea de unde sti caile Domnului. Duhovnicul o lovise puternic in punctul de
asamblare , si dupa eforturi extraordinare o ajutase sa se stabilizeze fata intrand
definitiv in starea de constiinta elevata. Femeile sunt capabile de o asemenea
lovitura, ele isi puteau mentine in permanenta o noua pozitie a punctului de
asmablare.Iar fata era inegalabila, de indata ce lanturile ii fusesera retezate ,
intelesese totul si se supusese palanurilor duhovnicului. Duhovnicul vazuse ca
actorul era rasfatat si increzut si parea doar dur ssi nemilos, el stia ca daca
aduce in discutie ideea de Dumnezeu, pacat si rasplata, convingerile religioase ale
actorului l-ar fi facut sa renunte la atitudinea cinica. Auzind de pedeapsa lui
Dumnezeu, siguranta de sine a actorului incepuse sa se naruie.El incepuse sa isi
exprime remuscarea , dar duhovnicul il intrerupsese si subliniase cu tarie ca
atunci cand moartea era atat de aproape, sentimentele de vinovatie nu mai contau.
Tanarul actor ascultase cu atentie , dar , desi se simtea foarte bolnav , nu credea
ca se afla in pericol de moarte. Credea ca slabiciunea si lesinul se datorau
pierderii de sange. Ca si cum i-ar fi citit gandurile , duhovnicul i-a explicat ca
aceste ganduri optimiste nu isi aveau rostul, a hemoragia i-ar fi fost fatala daca
n-ar fi oprit-o el vindecatorul. "-Cand te-am lovit in spate , am creat un "dop"
care sa impiedice scurgerea fortei tale vitale, i-a spus duhovnicul,
neincrezatorului tanar.Fara aceasta interventie procesul natural al mortii ar fi
continuat. Daca nu ma crezi , am sa-ti dovedesc indepartand dopul printr-o alta
lovitura. In timp ce vorbea duhovnicul l-a lovit usor in partea dreapta a cutiei
toracice. Intr-o clipa tanarul a inceput sa vomite si sa se sufoce. Sangele ii
curgea pe gura, in timp ce el tusea fara sa se poata opri. O alta lovitura in spate
i-a oprit durerea sfasietoare si voma.Nu insa si frica , asa ca a lesinat.
-Deocamdata iti pot controla moartea i-a spus duhovnicul cand actorul si-a
recapatat cunostina . Cat timp o pot controla depinde de tine , de cat esti de
decis sa faci tot ce iti spun eu. Primele urgente pentru tanar erau totala
imoblizare si tacerea. Daca vroia ca dopul sa nu iasa, atunci ar fi trebui ca el sa
se poarte ca si cum si-ar fi pierdut puterea de a se misca si de a vorbi. O simpla
zvacnire sau o singura fraza ar fi fost suficiente ca sa reinceapa procesul
mortii. Tanarul actor nu era obisnuit sa se supuna la sfaturi sau comenzi. A simtit
cum il cuprinde mania. In clipa in care vroia sa protesteze, durerea si convulsiile
au reinceput.
-Fi cuminte si am sa te vindec, i-a spus duhovnicul.Poarta-te ca un dobitoc
nevolnic si ticalos ce esti si ai sa mori. Actorul care avea mandria lui, a rams
amutit de insulta. Nimeni nu-l facuse vreodata nevolnic ticalos. A vrut sa-si dea
frau liber furiei, dar durerea era atat de cumplita, incat n-a fost nin stare sa
raspunda la jignire.
-Daca vrei sa iti alin durerea, trebuie sa ma asculti orbeste, i-a spus duhovnicul
cu o raceala infricosatoare. Da din cap in semn ca ai inteles. Dar sa sti ca in
momentul in care te razgandesti si te porti ca un dobitoc jalnic ce esti, voi
scoate imediat dopul si te voi lasa sa mori. Cu ultimile puteri actorul a
incuvintat din cap. Duhovnicul l-a batut usor pe spate si durerea i-a disparut. Dar
odata cu durerea ascutita, a mai disparut ceva : ceata din mintea lui. Din acel
moment tanarula ctor a stiut tot fara sa inteleaga nimic. Duhovnicul s-a prezentat
din nou , i-a spus ca se numea Ilie si ca era duhovnic. Iar actorul a stiut ce
inseamna acest lucru. Apoi duhovnicul si-a indreptat atentia pe fata. aflata in
stare de semiconstienta. Si-a lipit buzele de urechea ei stanga si i-a soptit
porunci care s-o faca sa-si opreasca punctul de asmablare din miscarea lui haotica.
I-a linistit temerile, spunandu-i in sopata poivesti despre duhovnici care
trecusera prin aceleasi incercari ca ale ei. Dupa ce ea s-a calmat, duhovnicul i-a
spus ca se numea Ilie si ca era duhovnic, apoi a incercat cu ea cea mai dificila
manevra duhovniceasca : miscarea punctului de asamblare dincolo de sfera lumii
cunoscute de noi. Duhovnicii cu experienta sunt capabili sa se miste dincolo de
limitele lumii cunoscute de noi. In mod normal duhovnicul Ilie nici nu ar fi visat
sa incerce asa ceva, dar in ziua aceea altceva decat stiinta sau vointa lui il
impingea la actiune.Si totusi manevra a reusit. Fata s-a miscat dincolo de lumea
cunoscuta noua si a revenit teafara si nevatamata. Apoi duhovnicul a avut alta
idee. S-a asezat intre cei doi tineri intansi la pamant, -actorul era in pielea
goala, acoperit doar cu haina duhovnicului- si le-a spus pe scurt care era situatia
lor. Le-a spus ca , prin forta imprejurarilor amandoi cazusera in capcana intinsa
de spirit. El duhovnicul era partea activa a capcanei., intrucat in conditile date
, fusese silit sa devina temporar protectorul lor si sa-si puna in joc cunostintele
lumii duhovnicesti, ca sa-i ajute. In calitate de protector era de datoria lui sa-i
previna ca erau pe punctul de a atinge un prag unic ; si ca depindea de ei , atat
individual cat si impreuna , sa atinga acel prag printr-o stare de abandon, nu de
nesabuinta, o stare de grija nu de rasfat.Nu voia sa spuna mai mult de teama sa nu-
i deruteze sau sa nu le influenteze decizia. Simtea ca daca cei doi aveau sa treaca
pragul, aceasta trebuia sa se intample cu un efort minim din partea lui. Apoi
duhovnicul i-a lasat singuri in acel loc izolat, si s-a dus in oras ca sa se
ingrijeasca sa le fie aduse ierburi medicinale, rogijini si paturi. Ideea lui ca,
in singuratate, cei di tineri aveau sa atinga si sa treaca pragul. Vreme
indelungata fata si actorul au zacut intainsi unul langa altul , absorbiti de
propriile lor ganduri. Faptul ca punctul lor de asamblare isi miscase locul insemna
ca puteau gandi mai profund decat ca de obicei, dar ca incaelasi timp, erau mai
nelinistiti, mai chibzuiti si mai infricosati decat in mod normal. Cum fata era mai
putin slabita , a rupt tacerea ; l-a intrebat daca ii era frica. El a incuvintat
din cap. Ea a simtit o mila profunda pentru el, si-a scos salul pe care il purta ,
a acoperit umerii actorului si l-a luat de mana. Tanrul nu indraznea sa expime ceea
ce simtea.teama ca durerea va reveni daca vorbea era prea mare si prea vie. Ar fi
vrut sa-i ceara iertare fetei, sa-i spuna ca singrurl lui regret era acela ca o
jignise si ca nu conta daca ii e dat sa moara, fiindca stia cu siguranta ca nu avea
sa apuce ziua urmatoare. Fata se gandea la acelesi lucruri. I-a spus actorului ca
si ea regreta un lucru : ca il lovise atat de tare incat ii grabsie moartea. Acum
era foarte linistita , sentiment necunoscut pana atunci, fiindca era intotdeauna
activa si animata de uriasa ei putere. I-a spus tanarului ca si sfarsitul ei era
aproape si ca-i parea bine ca totul se va termina in aceea zi. Auzindu-si propriile
ganduri rostite de fata , tanarul actor a simtit cum il cuprinde un fior. L-a
coplesit un val de putere care l-a facut sa se ridice in capul oaselor. Nu avea
dureri si nici nu tusea. A tras adnac aer in piept , cum nu-si amintea sa fi facut
pana atunci. A luat-o de mana pe fata si amndoi au inceput sa stea de vorba fara
cuvinte. Acela a fost momentul cand spiritul a venit la ei. Iar ei au vazut.
Amandoi erau catolici ferventi, si ceea ce au vazut a fost o viziune creasca, in
care totul era viu si scaldat in lumina. Au vazut o lume cu privelisti minunate.
Cand s-a intors duhovnicul amandoi erau epuizati, dar nu li se intamplase nimic
rau. fata era lipsita de cunostinta, dar tanarul reusise sa ramana lucid, printr-un
efort suprem de autocontrol. El a insistat sa-i sopteasca ceva la ureche
duhovnicului.
-Am vazut raiul, a murmurat actorul, cu lacrimile rostogolindui-se peste obraz.
-Ai vazut mai mult de atat, a replicat duhovnicul. Ai vazut spiritul. Fiindca
pogorarea spiritului este intodeauna camuflata , fata si tanrul actor nu au putut
retine viziunea.Au uitat curand de ea, asa cum ar fi uitat orisicine. Unicitatea
experientei lor consta in faptul ca fara nici o initiere, si fara a constientiza
faptul , fusesera in visat impreuna si vazusera spiritul.

170
Biletul spre impecabilitate.
Incertitudinea ucenicilor odata intrati pe taramul spiritului este de a?teptat, la
urma urmei, ei
se confrunta cu un nou tip de continuitate. Este nevoie de timp sa se obi?nuiasca .
Ucenicii petrec ani ntregi
unde nu sunt nici cal nici magar,nici om obisnuit nici om al spiritului .In cele
din urma nu au de ales.To?i devin con?tien?i de ceea ce sunt deja oameni in duh.
Dificultatea este ca oglinda auto-reflec?iei este extrem de puternica ?i de obicei
lasa multe victime merg dupa o lupta feroce.

Iti voi spune povestea biletului spre impecabilitate a lui Ioan. Dupa cum probabil
ti-ai dat seama Ilie a fost duhovnicul lui Iulian, Iulian a fost duhovnicul lui
Ioan, si Ioan a vut la randul sau ucenici dupa ce a devenit duhovnic.
Iti voi spune povestea mor?ii lui Ioan.
Dupa sosirea sa n orasul acela Ioan, era nca deghizat
cu straiele femeiesti, dupa calatoria de o luna prin tara. Duhovnicul Iulian l-a
dus pe Ioan pe o mosie pentru a se ascunde de monstru care l urmarea.
De ndata ce a sosit, Ioan a fost prezentat tuturor persoanelor
din casa. Acolo erau sapte femei frumoase si un om ciudat care nu rostea nici un
cuvnt. Ioan le-a ncntat de femeile acelea frumaose cu povestea lui despre
misteriosul monstru care incerca sa il captureze. Mai presus de toate femeile, au
fost ncntate de deghizarea lui Ioan care vena la pachetcu povestea lui. Ii cereau
lui Ioan sa le povsteasca toate detaliile calatoriei sale si toti l sfatuiau sa-si
perfectioneze cunostintele pe care le-a dobndit n timpul acelei calatorii.
calatorie. Ceea ce l-a surprins pe Ioan la fete era misterul lor si siguranta
lor , ambele erau de necrezut.
Cele sapte femei erau minunate si l-au facut sa se simta fericit. i placea si avea
ncredere in ele. L-au tratat cu respect si consideratie. Dar ceva n ochii lor
sub fatadele lor fermecatoare, exista o raceala ngrozitoare, ceva aparte ce el nu
putea patrunde.
Se gandea ca aceste femei puternice si frumoase ar putea fi usuratice de pareau
atat de libere. Cu toate acestea, era evident pentru el ca nu erau asa.
Lui Ioan i-a fost ingaduit sa se plimbe pe toata proprietatea. Era uimit de conacul
imens si de locurile superbe aflate in interiorul lui. Nu vazuse niciodata asa
ceva. Era o casa veche coloniala cu un zid nalt care inconjura toata proprietatea.
nauntru erau balcoane cu ghivece de flori si terase, livezi cu pomi fructiferi
care le furnizau
umbra, intimitate si liniste.
Camerele erau mari, cu coridoare aerisite in jurul teraselor. La etaj erau
dormitoare misterioase, unde Ioan nu avea voie sa intre.
n zilele urmatoare Ioan a fost uimit de interesul profund pe care femeile il aveau
fata de
bunastarea lui. Au facut totul pentru el. Pareau sa-i indeplineasca fiecare
dorinta. Niciodata nu se purtase cu el cineva atat de frumos si cu atata bunatate.
Dar, de asemenea, niciodata nu s-a mai simtit att de singur cum se simtea acolo.
Ioan credea ca sentimentul sau de singuratate venea din faptul ca nu putea sa
prezica comportamentul femeilor si nici nu putea sa le cunoasca adevaratele lor
sentimente. Stia doar ceea ce ele spuneau despre ele insele.
La cteva zile dupa sosirea sa, femeia care parea a fi stapana casei i-a dat
straie noi barbatesti
si i-a spus ca deghizarea in femeie nu mai era necesara, pentru ca oricine ar fi
fost monstrul acela, nu mai era nici o urma de el. Ia spus ca este liber sa plece
daca doreste.
Ioan a cerut sa-l vada pe duhovnicul Iulian pe care nu il vazuse de cnd sosise.
Femeia i-a spus ca duhovnicul era plecat. El a lasat totusi cuvnt ca Ioan ar
putea ramne n
casa atta timp ct dorea - dar numai daca ,ar fi fost n pericol.
Ioan a declarat ca este n pericol de moarte. n timpul celor cteva zile petrecute
n casa, l vazuse pe
monstru n mod constant, mereu ascuns n cmpurile cultivate din jurul casei.
Femeia nu la crezut si i-a spus cu blndete ca era un prefacut, pretinznd ca l
vede pe
monstru, doar ca sa ramana in casa. I-a spus ca, casa lor nu este un azil sic a ei
erau oameni seriosi care lucrau din greu si nu-si puteau permite sa intretina un
profitor.
Ioan s-a simtit insultat. A iesit din casa , dar cnd a vazut monstrul ascunzndu-
se n spatele tufisurilor ornamentale din spatele portii, frica i nlocuise
imediat
furia.
S-a repezit napoi n casa si ia cerut femeii sa-l lase sa ramna. El a promis ca o
sa munceasca ca un sclav
fara sa i se plateasca salariu, numai sa poata ramna acolo. Ea a fost de acord cu
ntelegerea
dar Ioan trebuia sa accepte doua conditii: sa nu puna ntrebari si sa faca exact ce
i se spune fara sa ceara explicatii. Ea la avertizat ca, va ncalca aceste reguli
risca sa fie dat afara.
stai la casa ar fi n pericol.
A ramas n casa fiindca nu avea incotro, nu-i convenea sa ii accepte conditiile,
dar stia ca monstrul astepta afara. n casa era n siguranta. Stia ca
monstrul se oprea intodeauna la o bariera invizibila care nconjura casa, la o
distanta de aproximativ o suta de metri. n acest cerc era n siguranta. Din cte
putea discerne,
trebuia sa fie ceva cu casa acea casa care tinea monstrul la distanta, si pentru el
era indeajuns.
De asemenea, si-a dat seama ca atunci cnd oamenii din casa erau n jurul lui
monstru nu isi facea niciodata aparitia
Dupa cteva saptamni in care situatia lui nu se schimbase, duhovnicul si-a facut
aparitia imbracat elegant si de o alta varsta decat Ioan il stia . El ia spus lui
Ioan ca
tocmai sosise, ca numele sau era Iulian ca era "duhovnic" si ca era proprietarul
fermei.
Ioan, n mod firesc, la ntrebat despre deghizarea lui, cum de arata cu totul
altfel. Dar duhovnicul, privindu-l n ochi si fara nici cea mai mica ezitare, a
negat ca s-ar fi deghizat.
-Cum poti sta aici n casa mea si sa vorbesti astfel de bazaconii, s-a rastit el la
Ioan. Drept cine ma iei ?
- Dar tu esti Iulian batranul care m-a salvat, nu-i asa? Ioan a insistat.
- Nu, spuse tnarul duhovnic. Iulian de care zici tu e un batrn, nu-i asa..., eu
sunt tanar nu se vede ?
Ioan a recunoscut suspus ca nu era tocmai convins ca fusese vorba de o deghizare si
ca
a realizat imediat absurditatea afirmatiei sale. Daca batraneteanu era o forma de
deghizare, atunci era o
transformare, lucru si mai absurd
Confuzia lui Ioan crestea de l o clipa la alta. El a ntrebat despre monstru si
tinarul a raspuns ca nu stie despre ce monstru vorbeste. El a recunoscut ca stia ca
Ioan
trebuie sa fi fost speriat de ceva, altfel batranul acela de care vorbeste nu i-ar
fi oferit adapost acolo.
Dar, indiferent de motivul pe care Ioan il avea pentru a se ascunde...problema il
privea personal.
Ioan s-a simtit umilit de raceala din tonul si comportarea gazdei. Riscand sa isi
atraga mania tanarului, i-a reamintit ca se cunoscusera. Gazda i-a spus ca nu il
vazuse niciodata, pana atunci dar ca indeplinea dorinta batranului, fiindca se
simtea obligat si pentru ca el, Ioan, era protejatul casei.
Ioan a intrebat ce inseamna sa fie protejatul casei.
Duhovnicul l-a condus pe Ioan intr-o aripa a conacului aflata in constructie, si i-
a spus ca accea parte a casei simboliza propria lui viata si propriile-i actiuni.
Era neterminata. Intr-adevar era in curs de constructie , dar exista riscul sa nu
fie niciodata terminata.
-Tu esti unul din elementele acestei constructii neterminate , i-a spus el lui
Ioan.Posibil sa fi barna care va sprijini acoperisul. pana nu o asamblam la locul
ei si nu punem acoperisul peste ea , nu vom sti daca rezista la atata greuate.
Mesterul dulgher spune ca rezista. Eu sunt mesterul dulgher.
Explicatia lui metaofrica nu a insemnat nimic pentru Ioan , care vroia sa stie ce
fel de munca trebuie sa faca. Duhovnicul a incercat o lata abordare.
-Eu sunt duhovnic, i-a explicat. Aduc libertatea. Sunt conducatorul celor ce
locuiesc in aceasta casa. Tu locuiesti in casa, deci faci parte din ea , fie ca-ti
convine sau nu.
Ioan l-a privit naucit , fara sa poata sa scoata un cuvant.
-Eu sunt duhovnicul Iulian , a spus, zambind gazda. Fara interventia mea , nu
exista cale catre libertate. Ioan tot nu intelegea. A inceput sa-si faca griji
pentru siguranta lui: omul acela era fara indoiala , nebun. Ile preocupa atat de
mult aceasta neasteptata intorsatura a lucrurilor, incat nu s-a aratat curios sa
cunoasca semnificatia cuvantului "duhovnic". Stia ca inseman ceva religios, dar nu
era capabil sa priceapa toate implicatiile cuvintelor duhovnicului Iulian. Sau
poate intelesese perfect, dar nu era constient de acest lucru. Iulian l-a privit
fix un moment , apoi a spus ca munca lui consta in a fi servitorul si asistentul
lui personal. Pentru aceasta nu avea sa primeasca plata, ci conditii bune de casa
si masa.Din cand in cand aveau sa-i fie incredintate mici insarcinari care cereau o
atentie deosebita.Trebuia fie sa faca el insusi unele munci , fie sa supravegheze
ducerea lor la indeplinire. Pentru aceste servicii speciale urma sa primeasca mici
sume de bani care aveau sa fie depuse intr-un cont deschis pentru el, de catre
ceilalti locatari ai casei. Astfel daca vroia sa plece , dispunea de o mica suma de
bani pana reusea sa-si faca un rost. Duhovnicul a subliniat ca nu trebuie sa se
considere prizonier, dar ca , daca ramanea la ferma, trebuia sa munceasca. Mai
importante insa decat munca erau trei conditii pe care trebuia sa le indeplineasca.
Trebuia sa depuna eforturi serioase ca sa asimileze tot ce il invatau femeile.
Comportarea lui fata de toti locatarii trebuia sa fie exemplara, ceea ce insemna ca
trebuia sa isi supravegheze purtarea si atitudinea fata de ceilalti in fiecare
clipa. In al treilea rand, trebuia sa i se adreseze duhovnicului in conversatie
directa cu numele de duhovnic, si sa vorbeasca despre el ca fiind duhovnicul
Iulian.
Ioan a acceptat bombanind.Dar desi a revenit imediat al felul lui de a fi imbufnat
si morocanos a invvatat repede ce avea de facut. Desi n-ar fi putut da un exemplu
concret, in sinea sa era convins ca era exploatat si mintit. pe amsura ce
imbufnarea lui crestea, a intart intr-o stare de permanenta proasta dispozitie,
care l-a facut sa nu maia dreseze cuvantul nimanui.
Atunci duhovnicul i-a adunat pe toti locatariic asei si le-a explicat ca, desi avea
mare nevoie de ajutor, va tine cont de hotararea lor. Daca nu le placea atitudinea
morocanoasa a noului sau servitor, aveau dreptul sa o ,spuna deschis. Daca
majoritatea dezaproba comportamnetul lui Ioan, acesta trebuia sa plece si sa-si
incerce norocul in lumea larga, cu mtot ce-l astepta acolo, monstru sau inchipuire.
Duhovnicul i-a condus pe toti afara si i-a cerut lui Ioan sa le arate monstrul.
Ioan le-a aratat monstrul, dar nimeni dintre ei nu l-a vazut. Ioan a alergat
innebunit de la unul la altul, insistand ca monstru e acolo si implorandu-i sa-l
ajute. Ei i-au ignorat rugamintile si i-au spus ca era ticnit. Atunci duhovnicul a
supus la vot soarta lui.Barbatul cel tacut din casa n-a vreut sa-si dea verdictul.A
ridicat din umeri si a plecat. Toate femeiloe s-a declarat impotriva ramanerii lui
Ioan. Spuneau ca e prea posomart si artagos. Totusi in cursul discutiei ,
duhovnicul Iulian si-a schimbat complet atitudinea devenind aparatorul lui Ioan. A
spus ca era posibil ca femeile sa il judece gresit pe bietul tanar, care poate, nu
era deloc ticnit si vazuse, intr-adevar un monstru. A spus ca proasta lui
dispozitie era, poate consecinta grijilor care-l apasau. A urmat o mare
controversa. Spiritele s-au incins si femeile au inceput sa tipe la duhovnic. Ioan
a auzit cearta dar nu i-a mai pasat. Stia ca va fi dat afara si ca monstrul il va
captura cu siguranta si-l va face sclavul lui. Simtindu-se complet neajutorat, a
inceput sa planga. Disperarea si lacrimile lui au induplecat oarecum pe cateva
femei infuriate. Conducatoarea femeilor a propus alta solutie, o perioada de proba
de trei saptamani, in decursul careia actiunile si atitudinea lui Ioan sa fie
evaluate zilnic de toate femeile. Ea l-a avertiza pe ioan ca, daca in aceasta
perioada va exista o singura plangere in legatura cu atitudinea lui, va fi dat
afara definitiv. Duhovnicul Iulian l-a tras deoparte parinteste si a inceput sa
vare spaima in el. Ii soptise lui Ioan ca stia precis nu numai ca mosntrul exista,
dar ca dadea tarcoale pe proprietatea lui. Cu toate acestea , datorita unor
intelegri anterioare cu femeile, intelegeri pe care nu le putea dezvalui, nu le
putea spune acestora ce stia. L-a indemnat pe Ioan sa nu mai fie incapatant si
morocanos si sa se prefaca a fi cu totul altul.
-Prefate fericit si multumit, i-a spus. Altfel femeile te vor da afara.Perspectiva
asta ar trbui sa fie indeajuns sa te sperie.Foloseste-ti spaima drept forta
calauzitaore. E singurul lucru pe care il ai.
-In locul tau m-as purta ca un inger.M-as purta oricum mi-ar cere acele femei,
atata timp cat ma apara de aceea creatura diavoleasca.
-Deci vezi monstrul? l-a intrebat Ioan.
-Bineinteles, a raspuns duhovnicul.Tot asa cum vad ca daca pleci sau daca femeile
te vor da afara, monstrul te va inhata si te va pune in lanturi. Asta cu siguranta
iti va schimba atitudinea.Sclavii nu au de ales si trebuies a se poarte cum se
cuvine cu stapanii lor. Se spune ca sufernitele pricinuite de un asemenea monstru
nu se pot descrie in cuvinte.

Biletul spre impecabilitate.

(partea a doua)
Pe masura ce trecea timpul, natura conducerii si autoritatii din cadrul micii
comunitati i-a devenit tot mai evidenta lui Ioan. A fost surprins si oarecum
incantat sa-si dea seama ca numeni nu era mai bun sau superior celorlalti.Unii
indeplineau functii de care ceilalti nu erau capabili, ceea ce nu insemna ca erau
superiori. Pur si simplu erau diferiti. Totusi decizia suprema in orice problema
apartinea de drept duhovnicului Iulian, caruia dupa toate aparentele ii facea mare
placere sa-si exprime hotararile sub forma unor farse nemiloase pe care le facea pe
seama oricui.
Femeia care era mai mare peste toate i-a spus lui Ioan ca era absolut necesar ca el
sa invete notiuni de contabilitate ca sa-l ajute pe duhovnic sa-si administreze
proprietatea. Imediat a inceput sa ii dea lectii zilnice si intr-un an Ioan a facut
procese atat de rapide si a invatat atat de mult incat putea citi , scrie si tine
registre de contabilitate. Progresele lui au fost atat de subtile , incat n-a
observat schimbarile petrecute in el, cea mai remarcabila fiind sentimentul
detasarii. In ce-l privea pe Ioan, el isi pastrase impresia ca inc asa nu se
intmapla nimic, fiindca , pur si simplu nu reusea sa se indentifice cu locatarii
ei. oamenii aceia erau niste oglinzi care nu reflectau.
La un moment dat , acceptase sa invete tainele lumii duhovnicesti, ca sa se vindece
de spaima care il rodea de fiecare data cand il vedea pe monstru stand la panda.
Desi duhovnicul vorbea mult cu el, totusi parea mai interesat sa ii joace farse,
prin urmare socotea ca nu invatase mare lucru din aceste taine,... era limpede ca
nimeni in casa aceea nu cunostea sau punea in practica vre-o taina. Intr-o zi s-a
trezit plimbandu-se in directia hotarului care tinea monstrul la distanta. Fireste
acesta pandea casa ca de obicei. Dar in ziua aceea , in loc sa se inapoieze sa se
ascunda in casa, Ioan si-a continuat drumul. Ceva l-a facut sa inainteze , fara sa
se preocupe de siguranta lui. Un sentiment de totala detasare i-a ingaduit sa
infrunte monstrul care-terorizase atatia ani.El sa astepta ca monstrul sa iasa si
sa il infaste de gat, dar perspectiva asta nu-i mai insufla nici o teama. De la o
departare de cativa centimetri a privit fix o clipa la creatura monstruoasa, apoi a
pasit dincolo de hotar.Dar monstrul nu l-a atacat, asa cum se temuse Ioan ci a
inceput sa isi piarda conturul. A devenit neclar si s-a destramat intr-o pata de
ceata alburie abia vizibila. Ioan a inaintat catre pata de ceata si aceasta s-a
tras inapoi, parca speriata. Ioan a gonit pata de ceata peste campuri pana s-a
convins ca din monstru nu mai ramasese nimic. Atunci a inteles ca nu existase nici
un monstru.Totusi nu putea sa-si explice ce ii insuflase atata spaima.Avea vaga
senzatie ca , desi stia precis ce era monstrul, ceva il oprea sa se gandeassca la
el. I-a trecut prin minte ca duhovnicul acela viclean, stia adevaruld espre ce se
petrecea, nu s-ar fi mirat ca totul sa fi fost o farsa din partea lui. Inainte de
a-l infrunta Ioan si-a oferit placerea de a se plimba neinsotit pe toata
proprietatea. Pline de o vigoare stranie, Ioan a intrat in casa , darin loc sa-si
sarbatoreasca libertatea si puterea nou descoperite, i-aa dunat pe toti ai casei si
le-a cerut suparat , sa-i explice de ce-l mintisera. I-a acuzat ca-l pusesera sa
munceasca ca un sclav, profitand de frica lui de un monstru inexistent. Femeile au
ras ca de o gluma buna. Numai duhovnicul a parut cuprins de remuscari, mai ales
cand Ioan cu glas ragusit de suparare, a descris cei trei ani de spaima
neintrerupta. In clipa in care Ioan a pretins scuze pentru modul rusinos inc are
fusese exploatat, duhovnicul nu s-a mai putut abtine si a plans in vazul tuturor.
-Dar noi ti-am spus ca monstrul nu exista , a intervenit una dintre femei.
-El stia ca monstrul exista, a strigat Ioan aratand acuzator catre duhovnic.
In acelasi timp era constient ca vorbae fara rost , intrucat duhovnicul ii spusese
de la inceput ca monstrul nu exista.
-Monstrul nu a existat, s-a corectat Ioan, tremurand de furie. A fost o smecherie
de a lui. Plangand amarnic duhovnicul si-a cerut scuze, in timp ce femeile se
tavaleau pe jos de ras.
-Ai stiut tot timpul ca nu exista nici un monstru, m-ai mintit, la acuzat el pe
duhovnic , care cu capul plecat is ochii plini in lacrimi si-a recunoscut
vinovatia.
-Sigur ca te-am mintit, a murmurat el. N-a existat nici un monstru. Ceea ce ai luat
drept monstru a fost un simplu val de putere. Frica ta l-a transformat intr-o
creatura monstruoasa.
-Dar mi-ai spus ca monstrul ma va devora.Cum m-ai putu minti in asemena hal? i-a
strigat Ioan.
-Devorarea de catre monstru a fost ceva simbolic, a raspuns cu blandete duhovnicul.
Adevaratul tau dusman este prostia. Abia acum esti in real pericol de a fi devorat
de acel monstru.
Ioan a urlat ca nu va inghiti asemenea trasnai. A insistat ca ceilalti sa-i
garanteze ca e liber sa plece.
-Poti pleca oricand doresti, i-a spus scurt duhovnicul
-Adica pot pleca chiar acum ? a intrebat Ioan
-Vrei sa pleci? i-a intors-o duhovnicul.
-Bineintes ca vreau sa parasesc locul acesta jalnic si pe mincinosii care locuiesc
aici, a strigat Ioan.
Duhovnicul a poruncit sa i se dea lui Ioan toti banii economisisti, si, cu ochi
stralucitori , i-a urat fericire, prosperitate si intelepciune. Femeile nu au vrut
sa isi ia ramas bun. L-au tintuit cu privirea pana cand Ioan si-a plecat fruntea ca
sa se fereasca de ochii lor arzatori.
Ioan si-a pus banii in buzunar, si a plecat fara sa arunce o privire in urma,
fericit ca necazurile lui au luat sfarsit.Tanjea sa regasesca lumea de afara , aici
fusese izolat, era tanar si puternic avea bani si era insetat de viata. I-a parasit
fara sa le multumeasca, furia lui inabusita atata timp de teama , iesea la
suprafata.Dorea sa fuga cat mai departe de acel loc.
Il nelinisteau doua lucruri : primul ca inca nu fusese cu o femeie, si al doilea ca
simtea un inexplicabil imbold de a se indrepta catre nord. Nu stia de ce. Forta lui
sporita si inexplicabila detasare l-au ajutat sa isi gaseasca de lucru chiar si
acolo unde nu avea vre-o sansa, inaintand mereu spre Nord.
Acolo, intr-un sat calatoria lui s-a inchiat. A cunoscut o tanara vaduva, fosta
sotie a unui om caruia Ioan ii era profund indatorat. El a incercat sa isi arate
gratitudinea acordand ajutor vaduvei si copiilor ei, apoi fara sa isi dea seama, a
preluat rolul sotului si al tatalui.
Noile responsabilitati s-au dovedit o mare povara pentru el. Si-a pierdut
libertatea de miscare, ba chiar si imboldul de a merge spre nord. Totusi, se simtea
rasplatit pentru aceasta pierdere prin profunda afectiune pe care o purta femeii si
copiilor. A trait momente sublime ca sot si ca tata . Dar in acele momente a
remarcat ca se intampla ceva grav. Si-a dat seama ca-si pierdea sentimentul de
detasare, indiferneta capatat in timpul petrecut in casa duhovnicului. Descoperea
ca incepe sa se indentifice cu cei din jurul lui. Durase aporape un an de slefuire
necrutatoare ca sa piarda orice urma a personalitatii sale capatate in casa
duhovnicului. Incepuse cu o afectiune profunda , desi distanta, fata de femeie si
copii. Aceasta afectiune detasata ii permitea sa joace rolul sotului si al
tatalui , cu daruire si placere. Odata cu trecerea timpului, afectiunea lui
detasata s-a transformat intr-o pasiune disperata ca l-a facut sa-si piarda
eficienta. Si-a pierdut sentimentul de indiferenta care-i daduse puterea de a iubi.
Fara aceasta indiferneta, nu avea decat dorinte comune, durere si deznadejde:
trasaturile distinctive ale vietii cotidiene. Realizarile lui se dusesera si ele de
rapa. In timpul anilor petrecuti in casa duhovnicului capatase un dinamism care-i
prinsese foarte bine cand incepuse sa se descurce pe picioarele lui. Dar cea mai
cumplita durere era sa stie ca-si pierduse energia fizica.Fara a fi propriu-zis
bolnav, era total paralizat. Nu simtea durere. Nu era inspaimantat. ca si cum
corpul lui ar fi inteles ca linistea si tihna atat de necesare ar fi venit numai
odata cu totala imobilitate. In timp ce zacea neputincios in pat, n-a facut decat
sa se gandeasca. A ajuns sa inteleaga ca daduse gres, intrucat nu urmarea un scop
abstarct. Stia ca cei din casa duhovnicului erau extraordinari fiindca scopul lor
abstarct era libertatea. Nu intelegea ce inseamna libertatea , insa stia ca era
opusul nevoilor lui concrete. Lipsa unui scop concrett il facuse atat de slab si
inefecient, incat fusese incapabil sa-si salveze familia lui adoptiva de saracie
lucie. In schimb ei il trasesera inapoi in mizeria crunta, tristetea si disperarea
pe care le traise inainte de a-l intalni pe duhovnic.
Analizadu-si viata . a devenit constient ca singura data cand nu fusese sarac si
nu avusese nevoi concrete fusese in anii petrecuti langa duhovnic. Saracia era
starea de fapt la care se intorsese in momentul in care se lasase coplesit de nevoi
concrete.Pentru prima oara de cand fusese ranit prin impuscare, Ioan intelegea
perfect ca duhovnicul Iulian ea intr-adevar ,duhovnic, mentorul si binefacatorul
lui. Intelegea ce voise sa spuna duhovnicul cand afirmase ca nu exista libertate
fara interventia duhovnicului. Dr ceea ce Ioan intelegea cu cea mai dureroasa
claritate era faptul ca daduse cu piciorul la orice sansa de a fi cu el. Cand
presiunea neputintei fizice i s-a parut insuportabila paralizia i-a disparut la fel
de mircaulos cum se instalase.. S-a dat jos din pat si s-a dus la munca. Dar
norocul nu l-a ajutat mai mult de atat. Abia reusea sa traiasca de pe o zi pe alta.
A mai trecut un an. N-a prosperat, dar a existat un lucru in care a reusit dincolo
de asteptarile lui : si-a revazut total viata de pana atunci. A inteles de ce iubea
copiii, de ce nu-i putea parasi si totodata de ce nu putea ramane cu ei. A mai
inteles si de ce nu putea actiona nici intr-un fel , nici in celalat. Ioan stia ca
a ajuns int-un impas total si ca singurul lucru potrivit cu ceea ce stia de la
duhovnic era ..s.a moara ca un luptator.. Asadar in fiecare nopate, dupa o zi
obositoare , plina de griji si truda fara rost, astepta sa vina moartea. Era atat
de convins ca i se apropie sfaristul, incat sotia si copiii asteptau impreuna cu
el- intr-o pornire de solidaritate, voiau sa moara si ei. Toti patru sedeau perfect
nemiscati. noapte de nopate , fara exceptie revazandu-si viata si asteptandu-si
moartea. Ioan ii dojenise cu aceleasi vorbe cu care-l dojenise binefacatorul lui.
-Nu-ti dori moartea , ii spusese binefacatorul lui. Doar asteapta pana vine. Nu
incerca sa-ti imaginezi cum este moartea. Fi doar acolo , ca sa te lasi dus de apa
ei.
Timpul petrecut in tacere i-a intarit mental., insa fizic trupurile lor emaciate
aratau ca erau pe cale sa piarda batalia.
Intro zi totusi Ioan a crezut ca soarta lui era pe cale sa se schimbe. A gasit
temporar de lucru intr-o echipa de muncitori pe perioada recoltei. Dar spiritul ii
rezerva altceva. cateva zile dupa ce a inceput lucru , cineva i-a furat palaria.Ii
era cu neputinta sa cumpere una noua, asa ca afost nevoit sa munceasca sub soarele
arzator. Si-a mesterit o aparatoare pentru cap din carpe si paie. Ceilalti
lucratori au inceput sa isi bata joc de el.Ioan nu i-a luat in seama. In comparatie
cu viata celor trei persoane care depindeau de munca lui, felul in care arata nu
avea prea mare importanta. Dar lucratorii nu s-au potolit. Au strigat si au ras
pana cand seful lor, temadu-se de o revolta, l-a dat afara pe Ioan.
L-a cuprins o manie surda; n-a mai tinut seama de cumpatare si prudenta. Stia ca i
se facuse o nedreptate. Dreptatea era de partea lui. A scos un urlet ascutit si
infricosator, apoi l-a infascat pe unul dintre lucrtori si l-a saltat in aer, vrand
sa-i rupa spinarea. In clipa urmatoare s-a gandit la copiii cei flamanzi. S-a
gandit la trupusoarele lor cuminti, asa cum sedeau cu el noapte de noapte
asteptandu-si moartea. L-a last pe omul acela si a plecat.
Apoi s-a aseazat la marginea campuluisi, in cele din urma , toata disperarea
adunata in el a izbucnit. Era o furie tacuta, dar nu fata de oamenii din jur. Furia
era indreptata impotriva lui insusi. A dat frau liber furiei pana cand s-a domolit
. Cum sedea acolo sub ochii acelor oamenii a inceput sa planga. Ei il priveau ca pe
un nebun. Dar nu-i pasa. Depasise acel punct.
Sefului i s-a facut mila de el si a venit sa-i dea un sfat. Credea ca plange
pentru el insusi, nu avea de unde sa stie ca Ioan plangea pentru Spirit. Dupa ce i
s-a domolit furia a venit la el un protector tacut. Stia ca moartea lui era
iminenta. Stia ca nu avea timp sa-si revada familia adoptiva. Le-a cerut iertare cu
glas tare ca nu avusese forta si intelepciunea necesara ca sa-i elibereze de iadul
de pe pamant. Ceilalti lucratori continuau sa rada si sa-si bata joc de el. Dar el
ii auzea ca prin vis . A simtit ca i-au dat lacrimile in clipa in care a multumit
spiritului ca-l adusese in calea duhovnicului si-i oferise o sansa nemeritata de a
fi liber. A auzit hohotele de ras ale celor care nu intelegeau nimic. Le-a auzit
insultele si strigatele ca si cum ar fi rasunat inauntrul lui. Aveau tot dreptul sa
isi bata joc de el. Fusese la portile eternitatii si nu-si daduse seama. Monstrul
era prostia lui si deja il devorase.Stia ca spiritul nu sem mia sinchisea de
disperarea lui, isi pierduse sansa, existau prea multe fiinte omenesti , fiecare cu
infernul ei personal, meschin si nascut din propria-i prostie, ca spiritul sa isi
indrepte atentia catre el. A ingenuchiat , i-a multumit duhovnicului si i-a spsu
spiritului ca ii era rusine. Cu ultiam suflare si-a luat ramas bun de la u lume
care ar fi fost minunata daca el ar fi fost mai intelept. Apoi un val imens s-a
abatut asupra lui, l-a inceput l-a simtit apoi l-a auzit, iar in cele din urma l-a
vazut venind dinspre sud-est peste lanuri. Lumina vietii lui se stinsese. Infernul
lui se inchiase. In sfarsit murea!, in sfarsit era liber!

Moartea simbolica.

Lupta ucenicilor pentru increderea in sine este cea mai dramatica cu putinta. E
dureroasa si epuizanta, De multe ori i-a costat pe ucenici chiar viata. Pentru a
avea certitudinea absoluta a actiunilor si a pozitiei sale in lumea duhovniceasca,
sau pentru a fi capabili sa utilizeze in mod inteligent noua continuitate, fiecare
ucenic trebuie sa-si invalideze continuitatea existentei sale de pana atunci. Numai
astfle este posibil ca actiunile lor sa aibe siguranta necesara pentru a intari si
echilibra fragilitatea si instabilitatea noii lui continuitati. Duhovnicii din
vremurile moderne numesc acest proces de invalidare biletul spre impecabilitate,
sau moartea simbolica , dar finala.Pe acel camp Ioan si-a castigat biletul spre
impecabilitate. Acolo el a murit. Fragilitatea noii lui continuitati l-a costat
viata.A simtit cu constiinta ii paraseste trupul indereptandu-se spre Vultur. Dar
intrucat isi revazuse viata in mod perfect, Vulturul nu a inghitit-o. A scuipat-o
afara. fiindca trupul lui era mort pe camp, Vulturul nu l-a lasat sa iasa din el si
sa indrepte spre libertate. Ca si cum i-ar fi zis sa mai faca o incercare. Ioan a
urcat pe piscurile intunericului, si a coborat din nou la lumina de pe pamant.
Atunci s-a trezit intr-un mormant putin adanc, sapat la margiena campului si
acoperit cu pietre si tarana. Ioan a stiut imediat ce sa faca. Dupa ce a iesit din
groapa, a aranjat la loc mormantul, ca sa para ca inauntru se afla un trup, apoi s-
a facut nevazut. Se simtea puternic si hotarat. Stia ca trebuia sa se inapoieze la
casa binefacatorului lui. Inainte de a porni intr-acolo , a vrut sa isi revada
familia si sa le explice de ce nu putea ramane cu ei. A vrut sa le explice ca
prabusirea lui se datora faptului ca nu stuise ca oamenii duhovnicesti nu pot face
o punte pentru a se alatura oamenilor obisnuiti. Dar daca doresc, oamenii de rand
trebuies a construiasca o punte pentru a se alatura lumii duhovnicesti. Ioan s-a
dus acasa dar casa era pustie. Socati vecinii au povestit ca lucratorii de la ferma
venisera mai devreme cu vestea ca Ioan murise subit in timp ce era la munca , iar
sotia si copii lui plecasera.
O zi intreaga a zacut Ioan mort. Familia lui a disparut in aceiasi zi. Sotia lui
era genul de femeie care nu se dadea batutua. Asa si trebuia, in conditiile in care
traia. Cum Ioan isi asteptase moartea, ea a socotit ca Ioan obtinuse ceea ce dorea.
Ea nu mai avea nimic de facuta colo, asa ca a plecat. Lui Ioan ii era dor de copii
dar s-a consolat cu gandul ca destinul nu voise sa fie cu ei. Totusi , oamenii care
traiesc in duh au o insusire aparte . Ei traiesc exclusiv in umbra unui sentiment
descris cel mai bine prin cuvintele : "si totusi" . Cand totul in jurul lor se
prabuseste, acesti oameni accepta ca situatia este ingrozitoare , apoi se refugiaza
imediat in umbra lui " si totusi". Asa a procedat si Ioan cu sentimentele pe care
le purta femeii si copiilor. Oamenii duhovnicesti actioneaza asa in astfel de
situatii...isi dau toata silinta, apoi, fara regrete sau remuscari, se relaxeaza si
alsa spiritul sa decida asupra rezultatului. Decizia spiritului este alt miez
abstract...
Lucratorii de la camp erau oameni cu frica lui Dumnezeu. iar Ioan era crestin.
Crestinii nu sunt ingropati astfel, dar nici alsati sa putrezeasca ca niste caini.
Probabil au astepta ca familia sa vina sa ceara cadavrul, sa sa-l ingroape dupa
datina. Dar familia lui Ioan nu a mai venit. Si nici Ioan nu s-a dus sa ii
caute.Oamenii in duh nu cauta pe nimeni. El era om in duh de acum. Platise cu viata
lui greaseala de a nu sti asta...ca oamenii in duh nu se apropie de nimeni. Din
ziua aceea Ioan nu a mai acceptat decat compania sau afectiunea oamenilor in duh
sau luptatorilor morti ca si el. Ioan s-a intors la casa binefacatorului lui unde
toti au stiut din prima clipa ce descoperise el. S-au purtat cu el ca si cum n-ar
fi plecat niciodata de acolo. Duhovnicul i-a zis ca datorita firii lui aparte i-a
luat mult timp sa moara, si ca garantia libertatii unui duhovnic este moartea lui.
A mai spus ca el insusi platise cu viata acel bilet spre libertate la fel ca toti
ceilalti din casa. Acum erau cu toti egali prin faptul ca erau morti.Biletul lor
spre impecabilitate era invaluit in constiinta. prin aceasta spun duhovnicii
biletul lor se pastreaza neatins.