Rebreanu i modernitatea

Sfera modernitii

Dificultatea unei discuii despre impactul dintre realism si modernitate, fie si restrans ca
aplicatie la opera unui scriitor cum e Rebreanu, provine din faptul ca ambele notiuni au sfere
extrem de largi si contururi imprecise. Despre acceptiile realismului si dinamismul tendintelor lui
in proza rebreniana se poate glosa atat in privinta sensurilor centripete, cat si a celor centrifuge.
Pentru a raspunde la intrebarea in ce masura este moderna proza lui Rebreanu? o sa apelam
la doua acceptii operative ale modernitatii. Bazat pe o documentatie erudita, Adrian Marino)
include in modelul ideii de modern: caracterul negativist, insurectia antidogmatica,
antitraditionalismul prin vocatie, ruptura sistematica cu trecutul. Polemismul modernist,
distructiv si chiar anarhist in excesele lui, statueaza o estetica a discontinuitatii, bazata in
principal pe ideea de ruptura. Violenta negatiei, obsesia sincronizarii continue la spiritul
timpului, emanciparea de sub tirania formelor traditionale, valoarea de soc definesc
modernismul, in acceptia cea mai raspandita in critica literara, ca o epoca postromantica. Asta
inseamna ca realismul, fiind in chiar spiritul sau antiromantic, tine deja de modernitate. Aici insa
am indrazni sa ne disociem chiar de acceptiile si periodizarile in uz, pentru a face o diferentiere
intre istoria poeziei si cea a romanului: consideram moderna pentru poezie epoca postromantica
(ruptura semnificativa fiind produsa de simbolism), iar pentru romanul nou modernitatea ar
insemna epoca postrealista si postnaturalista. Aici intervine cea de-a doua acceptie operativa a
modernitatii, la care vrem sa ne referim pentru a da un raspuns mai clar: preluand sugestiile
teoretice din sinteza tipologica a romanului propusa de Nicolae Manolescu in Arca lui Noe,
consideram moderne ionicul si corinticul, iar doricul ca reprezentand modelul realist.
Astfel, intrebarea initiala ar avea o claritate mai mare in urmatoarele formulari: implica
Rebreanu in viziunea lui epica ideea de ruptura cu traditia? se indreapta proza lui
Rebreanu, cel putin prin aspiratii, spre domeniile ionicului si corinticului?

Ineria realismului

La aparitia romanului Ion, in 1920, E. Lovinescu il considera pe Liviu Rebreanu

ctitorul romanului nostru modern, iar afirmatia a fost preluata de intreaga critica. Insusi G.
Calinescu, care, de obicei, a scris in contradictie voita cu criticul de la Sburatorul, afirma in 1935
aproape identic: Ion este intaiul adevarat roman romanesc modern). Ratiunea acestui calificativ,
neargumentat de nici unul din cei doi in sensul sau propriu, provenea numai din atitudinea anti-
idilica si anti- samanatorista a prozatorului in panoramarea inedita a vietii rurale, dand o
imagine noua a satului care l-a socat si l-a nemultumit pe Nicolae Iorga. Reprezentarea anti-
traditionalista a satului i-a adus cu prea multa usurinta romanului atributul de modern.
Argumentul rezida in realismul demistificator (Raicu, p. 363). Militant pentru obiectivitate
in epica, E. Lovinescu, polemizand cu subiectivismul minor (de fapt, cu lirismul sentimental din
proza), avea intaia data de propus un model literaturii contemporane. Evolutia literaturii noastre
moderne se indrepta spre o altfel de subiectivitate decat cea lirica si naturista ce impanzea proza
noastra in primele doua decenii ale secolului XX: spre o subiectivitate analitica, psihologista si
intelectualista. In critica sa de directie, E. Lovinescu nu a propus, in mod curios, o alta intelegere,
intelectualizanta, a subiectivitatii, ci, in contradictie cu programul sau de sincronizare si cu
drumurile majore ale prozei moderne, obiectivitatea epica realista.
Insa, cu toata aceasta inconsecventa logica, E. Lovinescu a vazut foarte bine ca proza noastra
avea nevoie de maturitatea realismului obiectiv, varsta pe care nu o traise inca decat prin
expediente. Prin Rebreanu literatura romana consuma, in plin secol XX, o etapa absolut necesara
in evolutia organica a unei literaturi tinere, etapa pe care marile literaturi o incheiasera in secolul
anterior. Nu e deci nimic infamant in afirmatia ca autorul romanelor Ion si Rascoala e un realist
intarziat, cum nu e nimic infamant in constatarea ca Eminescu e ultimul mare romantic european.
In istoria romanului nostru incheie o etapa, inceputa prin Nicolae Filimon si Ion Slavici,
continuata de Ion Agarbiceanu si de altii; cu el, realismul traditional, curatat de sentimentalism,
eticism si orice partizanat ideologic, ajunge la maturitatea deplina. El nu deschide deci in Ion
(cum credea E. Lovinescu) cariera romanului nostru modern, in acceptia secolului XX de roman
ionic sau corintic cinstea aceasta le va reveni cu adevarat altora, Hortensiei Papadat- Bengescu
sau lui Camil Petrescu. Spiritul novator capata la noi impulsul catalizator odata cu dezbaterea
declansata in jurul proustianismului, chiar daca nici unul dintre participanti nu se va dovedi, in
practica romanului, un veritabil proustian. Realismul rebrenian s-a impus cu Ion, dintr-odata, cu
toata vitalitatea, intr-o vreme in care altele urmau sa fie caile modernitatii. In 1926, cand aparea
Ion, uimirea generala se producea ca in fata unui fenomen, iar socul a existat cu adevarat.

Un traditionalist declarat

Curiozitatea e ca, daca in Ion Rebreanu a dat o imagine anti- traditionalista (de fapt, anti-
samanatorista, ceea ce nu e chiar totuna) a satului, el nu s-a pronuntat niciodata si nu a actionat
(estetic, fireste) impotriva traditiei. Inca din anii 1907-1908 ai spicuirilor de ucenicie din
articolele critice aleVietii romanesti, Rebreanu parea sa fie de partea unei reprezentari obiective,
traditionale, a realitatii in roman, asa cum putem observa din acest fragment decupat dintr-un
articol de G. Ibraileanu:
Romanul modern zugraveste; si nu se poate zugravi decat ceea ce este cunoscut, vazut.
Romanul modern, numeasca-se el realist, naturalist ori psihologic, trebuie sa fie, cum zice
Brunetiere, o , caci desi artistul e liber sa , dar in inventia sa el trebuie sa imiteze realitatea.
(Caiete, p. 197).
Desi vehiculeaza notiunea de roman modern, e clar ca atat G. Ibraileanu cat si Liviu
Rebreanu, ucenicul sau, inteleg cu totul altceva decat intelegem noi astazi prin roman modern:
eventual, putem accepta ca aici ar fi vorba de un roman doric. O pozitie indubitabil traditionalista
se configureaza din publicistica lui Rebreanu, inca din 1919, cand condamna invazia
strainismului si ii invoca aprobator pe Nichifor Crainic si Nicolae Iorga (v. Opere 16, p. 177-
178) si continuand cu alte articole din 1924, prin care intervine in disputa dintre europenism si
romanism cu opinii previzibile: Bruma de occidentalism, cu care vor sa se impaneze unii grabiti,
nu se poate infiltra in sufletul romanesc. Occidentalismul nu ni se potriveste si ne face ridicoli ca
harapul gol cu joben pe cap. () Sufletul romanesc nu cunoaste Occidentul, dar se simte in stare
sa se realizeze deplin printr-o viata proprie. (Opere 16, p. 215-216). Nu forme culturale cautam,
ci cuprinsuri vii. Formele sunt schimbatoare, cuprinsul patrunde in suflete si le improspateaza.
Romanismul va gasi el formele realizarii sale. (Opere 16, p. 221). Rebreanu denunta oroarea de
traditie a spiritelor europenizante si proclama legatura organica a culturii cu poporul si
pamantul, anuntand acea dezvoltare sistematica a ideilor sale traditionaliste din discursul
academic Lauda taranului roman. Tot din 1924, ca si afirmatiile pe care le-am citat anterior,
dateaza si articolul Traditionalismul, care proclama inca o data ca traditia e sufletul unui neam
si se incheie fara nici o nuanta conciliatoare cu europenismul:
Traditionalismul e adevarat civilizator. Orice progres de-aici porneste, orice ideal de aici se
adapa. Civilizatia creste in leaganul traditionalismului. (Opere 16, p. 247) Nu se poate deci sa nu
tinem cont, cand discutam eventuala modernitate a lui Rebreanu (deopotriva a prozei lui si a
constiintei lui estetice), de aceasta atitudine care nu pronunta niciodata ruptura cu traditia si nu
mizeaza pe o estetica a discontinuitatii.

Modernismul ntre mod i valoare

Dupa ce am vazut ce credea despre traditionalism, e interesant de vazut ce atitudine a

exprimat prozatorul fata de modernism, intr-un articol chiar cu acest titlu, publicat intaia data in
1910, revazut si republicat inca o data in 1912, de doua ori in 1914, o data in 1922 si, in sfarsit, a
sasea oara, in forma definitiva, in 1925. Pozitia scriitorului, corectata cate putin de-a lungul unui
deceniu si jumatate, e relativ echilibrata. El se simte somat sa-si exprime opinia despre un
fenomen modernismul ce a starnit vijelii de fraze si a golit butoaie de cerneala, fiind
considerat un imperativ categoric al actualitatii: A fi modern e un titlu de noblete pentru o
sumedenie de scriitori si artisti tineri doritori de glorie si avere, precum e si pentru o seama de
imbogatiti masculini si feminini care, sub scutul idolului, cred ca se vor transforma mai repede
din plutocrati in aristocrati. (Opere 16, p. 46).
Rebreanu constata extinderea disputelor in jurul idolului modernismului in politica, stiinta
si literatura, distingand intre problema materiala a civilizatiei moderne si cea spirituala. In primul
caz, e usor de decis, pentru ca in viata materiala s-ar putea spune ca ceea ce apare mai tarziu e
mai modern, pe cand in sfera valorilor spirituale ierarhia pe criterii istorice nu urmeaza o linie
ascendenta, desi intre Dante si Goethe (sunt exemplele autorului) mai modern va fi acesta din
urma. Prozatorul distinge intre un modernism al formei si unul al fondului, condamnand
modernismul de suprafata, exterior si amagitor, vituperand impotriva profitorilor de pe urma
unei industrii literare si artistice, ce nu are de-a face cu adevarata arta, inaccesibila pentru
sfarlezele curentelor la moda, microfoanele noutatii cu orice pret, flaneurii sandramalelor
intelectuale extra-sic. Concluzia, dupa cum recunoaste Rebreanu insusi, e banala, dar merita
retinuta:
Adevaratul, pretiosul modernism inseamna ravna de-a produce valori estetice imbracate
in spiritul timpului, dar cu un nivel mai inalt decat al epocei precedente. Adevaratul artist trebuie
sa-si insuseasca organic tot ce s-a produs valoros in domeniul sau pana la dansul si sa adaoge in
plus ceea ce are el. Acest adaos, acest plus este modernismul adevarat, care va fi valoros
indiferent daca se va infatisa in hlamida romantica, in haina realista sau in dantela simbolista. Nu
etichetele sunt hotaratoare in arta, ci valoarea estetica. (Opere 16, p. 49). Rebreanu dizolva
problema modernitatii intr-o problema a valorii. Pentru el, devine astfel mai importanta o
situare axiologica decat una istorica sau tipologica. Sa retinem si faptul ca ii este indiferent
daca modernismul se infatiseaza ca romantic, realist sau simbolist. Atitudinea nu poate fi
calificata decat de maxima moderatie, pana la anularea conceptului de modernitate. Cu alta
ocazie, intr-un interviu din 1938, defineste romanul modern prin contributia mai multor formule
ca pana acum, toate subsumabile neorealismului:
Daca se poate vorbi de o formula generica a romanului modern, apoi este acest nou
realism, care inglobeaza toate fenomenele scriitoricesti de seama. Orice talent se poate exprima in
cadrul acestei formule. Poti fi chiar si romantic. (Jurnal 2, p. 290).
E limpede ca pentru Rebreanu romanul modern nu inseamna decat o reformulare a
romanului realist, intr-o viziune mai larga, capabila sa asigure confluenta dar si
subordonarea unor noi mijloace. Realismul indeplineste astfel rolul de sinteza a unui evantai
larg de tendinte, de la cele romantice (pe care le invoca adesea, cu o toleranta rara la un realist)
pana la cele naturaliste, psihologice, simboliste sau, pur si simplu, moderne. Cand sa dea
exemplele clarificatoare care ii convin, Rebreanu trimite la Balzac si Tolstoi, prozatori apropiati
de structura lui, ca si Cehov, Dostoievski, Ibsen sau Reymont, chiar Zola (pretuit cu moderatie)
sau Hauptmann, dintr-o anumita perioada a lui de creatie. Poate ca ar fi util ca, in legatura cu
scriitorul german a carui piesa Tesatorii a recunoscut ca l-a influentat in scrierea romanului
Rascoala (Jurnal 1, p. 459), sa vedem inca o data, intr-un articol din 1920, modul cum se situeaza
Rebreanu in campul modernismului, respingand tendintele de avangarda. Rebreanu apreciaza la
Gerhardt Hauptmann faptul ca din vajnicul naturalist extremist de odinioara a devenit, incetul cu
incetul, neoromanticul dublat de misticism de azi, in drama, faptul ca a rezistat la tentatiile
estetismului, elitismului si ale oricarui modernism: Modernismul formalist trece pe langa
Hauptmann fara sa-l atinga. Artistul care exprima nuantele sufletesti cele mai delicate in forma
cea mai simpla ramane neclintit in mijlocul framantarilor literare. In tara expresionismului,
dadaismului si a tuturor ce se lanseaza mereu, Hauptmann isi pastreaza si chiar isi intensifica
seninatatea. (Opere 16, p. 183). Rebreanu s-a raportat la modernitate intotdeauna cu moderatie si
reticenta fata de orice exces. Avea chiar orgoliul de a crede ca practicarea realismului, dupa
modelul realitatii, este o cale estetica mai sigura in drumul spre valoare decat experientele
modernitatii. Intelegea realismul cand ca pe o alternativa la modernism, cand ca pe o forma sub
semnul careia se poate realiza o sinteza a tuturor orientarilor. Realismul are capacitatea de a
asimila si tempera inovatiile, astfel incat ar fi motivata opinia lui Adrian Marino ca prozatorul isi
manifesta preferinta spre un realism , ca o sinteza creatoare, moderatoare si modelatoare).
Sceptic in privinta jurnalului intim ca formula de roman, neincrezator in voga snobista a
proustianismului (Jurnal 2, p. 293), Rebreanu nu ar fi putut apuca pe calea Virginiei Woolf sau a
unor Ch. Morgan si Aldous Huxley, pe care dovedeste ca i-a citit si ii cunoaste (ibidem, p. 294),
dar ii tine la distanta pentru subiectivismul si relativismul perspectivei lor narative.

Afluentii realismului rebrenian

Marile resurse ale prozei lui Rebreanu in procesul de transformare a discursului realist provin din
zona romantismului (tendinta simbolica tranzitiva, nazuinta idealista, mitologizarea patetica a
cuplului etern). Impresia de modernitate este creata in mod paradoxal prin fisurarea consecventei
realiste si penetrarea unor elemente de alta natura, indeosebi romantice sau naturaliste, dar in nici
un caz strict moderne (cum ar fi monologul interior, ludicul sau ironia). Aceasta coabitare de
stiluri, teme si tendinte explica modernitatea lui Rebreanu. Scriitorul s-a aratat receptiv si chiar
a luptat sa depaseasca o perspectiva limitat realista, dar depasirea s-a realizat prin absorbtia,
includerea si subordonarea unor elemente de alta esenta. Transformarea realismului rebrenian
s-a intamplat nu printr-o intelectualizare propriu-zisa in stilul secolului XX, care ar fi insemnat o
asumare a ideii in sens eseistic (ca la Proust sau Thomas Mann), ci printr-o spiritualizare de tip
romantic, care inseamna o infuzie de idealism, mister, tainic si aspiratie metafizica. In acelasi
timp, vorbind de metafore obsedante in proza lui Rebreanu, cum sunt iubirea ca punte intre doua
lumi sau iubirea ca merinde a vesniciei, putem demonstra implicit poeticitatea ei ascunsa, o
poeticitate de profunzime, prezenta in toate marile creatii epice, in forme si modulatii diferite.

Problema modernitatii prozei lui Rebreanu este deci dificila nu numai pentru ca insasi notiunea
de modern este imprecisa, atat istoric cat si semantic, dar si pentru ca atributul de modern este
conferit adesea lui Rebreanu prin operatiuni artificioase si hazardate, ce conduc nefiresc la
hiperbolizarea importantei lui in istoria romanului romanesc. Rebreanu trebuie inteles, cu
luciditate critica, drept un reper relativ, contextualizat istoric, dar in nici un caz unul absolut, de
alfa si omega romanului sau modernismului epic romanesc. Apoi chiar daca suntem de acord (si
nu se poate sa nu fim, cu moderatie) ca modernitatea exista ca tendinta cu amprente remarcabile
in proza lui Rebreanu, trebuie sa-i indicam aria de extindere, caci ea nu acopera intreaga opera, ci
numai anumite segmente. Sa admitem ca nu e cel mai adecvat sa cautam modernitatea in Ion,
Rascoala, Craisorul, Jar sau Gorila, dar ca vom gasi cu siguranta urme ale ei in nuvelele
Catastrofa si Itic Strul, dezertor, sau in romanele Padurea spanzuratilor, Ciuleandra sau
Adam si Eva. E, de asemenea, in afara oricarei indoieli si faptul ca, daca uneori si pe alocuri
Rebreanu e modern, el nu e niciodata modernist. Decurge de aici in mod logic ca, in ansamblul
ei, constiinta estetica rebreniana nu privilegiaza modernitatea, dar nu este nici una exclusivist si
marginit realista. Inversunarea traditionalista a prozatorului de pana prin 1920-1921 s-a mai
temperat spre 1930. E de aceea intelept sa vorbim de confluenta celor doua sfere (traditie si
modernitate), in felul in care a facut-o Mircea Zaciu: aria preocuparilor si accentele ni-l
recomanda pe Rebreanu ca pe un exponent al tendintei de sinteza intre traditie si
modernitate, premisa a noului clasicism constituit in literatura romana in anii ce au precedat a
doua conflagratie mondiala).

La porile ionicului i ale corinticului

n Pdurea spnzurailor, Rebreanu bate la portile romanului ionic, fara a accede

insa in spatiul sau. Inregistram aici nu un psihologism modern, ale carui mijloace
rudimentare le-au acuzat cei mai multi dintre critici, ci un ionic ratat sau, cum precizeaza
Nicolae Manolescu in Arca lui Noe, un roman psihologic de tip doric, caracterizat de o
obiectivitate ce obtureaza limbajul separat al subiectivitatii personajului. Romanul ramane
prin capacitatea lui de interogatie asupra conditiei umane si prin adancimea problematica. Sub
raportul problematicului, modernitatea lui Rebreanu poate primi o mai mare extindere, caci,
afirma Lucian Raicu, caracterul al unei literaturi, dimensiunea prin care comunica cu spiritul
epocii moderne n-o da materialul reprezentat, acesta poate fi oricat de , ci constiinta care il
reprezinta, substantialitatea, inaltimea si complexitatea ei. Este si cazul lui Rebreanu, si meritul
sau e tocmai de a fi supus unei viziuni de o mare complexitate materia nu altfel decat obisnuita si
elementara a vietii (Raicu, p. 356).
Fr ndoial ca este de luat in seama Adam si Eva ca un roman corintic
interesant, ce prelucreaza insa un material romantic. Daca in cea mai mare parte a prozei lui,
Rebreanu creeaza respectand principiul realist al veridicitatii sau al verosimilitatii, aici
guverneaza ipoteza si prezumtivul, caci protagonistul traieste o dualitate subterana, subversiva,
care il sfasie si il duce la pieire, nu insa inainte de a-i fi prilejuit asumarea lumii lui parca, adica a
prezumtivului (Manuca, p. 137). Identificam aici germenii unui intelectualism ce depaseste
limitele realismului. In Adam si Eva prozatorul lucreaza cu o ipoteza metempsihoza iar pentru
a o demonstra are nevoie mai putin de sprijinul realitatii fizice decat de cel al cartilor si al
metafizicii. Fara sa-si particularizeze afirmatia la un roman anume, Mircea Horia Simionescu il
crede pe Rebreanu un scriitor livresc, pentru ca si-a confectionat o reteta a romanului ,
consumand carti si studiind procedee; a imbratisat mai intai teze si a cercetat mijloace, a vrut sa
fie cu orice pret scriitor (LR-100, p. 456).
In Ciuleandra putem descoperi un Rebreanu modern, inedit, uimitor, cum afirma Nicolae
Manolescu), un roman care depaseste cazul patologic pentru a-si pune mai degraba chestiunea
fiintei umane si a alienarii la modul camusian: Puiu Faranga argumenteaza criticul e
criminal, cum e si Meursault al lui Camus, fara constiinta crimei, fara vreun sentiment de
responsabilitate umana fata de existenta. Constiinta e o existenta responsabila. El isi pierde
mintile capatand aceasta constiinta. Romanul dezvaluie magistral procesul, scotand lucrurile din
planul curatei justificari psihologice. Modernitatea provine din faptul de a pune lucrurile in
raport cu o idee sau cu o filosofie, caci romanului modern, chiar realist, nu-i mai ajunge
existenta pur si simplu6). Problematizand o criza psihica devastatoare, romanul deschide
supapele subconstientului, confruntat nu atat cu o problema naturalista a ereditatii, cat cu o
problema filosofica a existentei. Chestiunea modernitatii operei lui Rebreanu poate fi pusa si la
modul general, angajand intreaga viziune rebreniana care, bazata esentialmente pe o optica
balzaciana, aglutineaza la nivelul fiecarei opere mai importante, cele trei varste din epica
europeana: epopeicul, realismul si modernitatea, astfel incat in proza lui Rebreanu se poate
urmari, ca intr-un soi de palimpsest, o dubla translatie, aceea de la spiritul epopeic catre formula
romanului realist si apoi spre proza moderna (Muthu, p. 53). Indicele de modernitate rezulta
din confruntarea dintre un univers traditional inchis si factorii perturbatori ai tragicului, proveniti
in cea mai mare masura din spatiul erosului. In opinia lui Al. Sandulescu, modernitatea
realismului obiectiv al lui Rebreanu ar fi data de trei surse: unda naturalista, psihologismul
dostoievskian si aspiratia subiacenta spre cifrul simbolic (Sandulescu, p. 176). Insa fiecare din
cele trei surse este mai degraba pre-moderna, moderna fiind numai amalgamarea lor intr-o
viziune sintetica in stare sa realizeze compatibilitatea lor. Viziunea sintetica a prozei lui Rebreanu
poate fi definita pe scurt ca un realism modernizat, intors cu fata spre romantism. Faptul este
demonstrat cu prisosinta de miezul operei rebreniene: mitologizarea romantica a cuplului etern,
antrenand o recuzita specifica (idealizarea patetica, metaforele obsedante, spiritualismul, cultul
tainei si aspiratia spre eternitate). (ION SIMU, fragment din vol. Rebreanu dincolo de realism,
n Romnia literar, nr.30, 1997)

Tot Rebreanu

n cazul lui Rebreanu, fondul documentar ntrece orice nchipuire. Zeci de mii de fie,
clasate i neclasate nc invit la cercetri i raportri multiple. Mii de nsemnri cu caracter
jurnalier compun o ampl autobiografie, de la nsemnrile din temnia austro-ungar. pn la
evidena paginilor i a rndurilor scrise.1 Caietele, publicate de eminentul editor al lui Rebreanu,
N. Gheran, au meritul de a ni-l descoperi pe cellalt Rebreanu, cel care ar fi putut s devin
scriitor maghiar. Journal-ul, scris ntre 14 decembrie 1907 i 12 februarie 1908, vorbete despre
ambiiile tnrului de a se afirma n literatura maghiar. Are i un pseudonim, Olly Olliver, are i
un lung ir de proiecte. Szamarletra, Scara mgarilor, e un ciclu de povestiri. Ceea ce
impresioneaz i va impresiona mereu este energia cu care tnrul Rebreanu vrea s nvee. Pe
lng textele din literatura universal i cele din literatura maghiar, Rebreanu va selecta pagini
din ziare, texte care azi ni se par provizorii, dac nu am ti c arta foiletonului era la mod n
nceputul secolului. Numeroase referine scrie N. Gheran, trimit la opera lui Alexander Bernat
(1850-1927) filosof, estetician, critic dramatic al revistei Pester Lloyd (publicaie maghiar de
limb german). Consultndu-l, tnrul reine numeroase caracterizri ale acestuia cu privire la
opera shakespearian. ntr-un scurt studiu al lui Samuel Domokos, e invocat modelul lui
Mikszath Kalman.
S subliniem, nc de la bun nceput, c profesiunea de ofier nu era, n Imperiu,
facultativ: ea avea un statut de excepie i propunea un anume regim de via, cu exclusiviti
bine subliniate. A scrie nseamn a exista n afara acestei aristocraii. Scrisul nclca disciplina
sever a instituiei. Jurnalistul sau scriitorul e din alt cast pentru unii, o cast inferioar.
Scriitorul ziaristul aparine altei lumi. Prima ruptur pe care o triete Rebreanu este
definit de opiunea pentru scris. Vrea s fie scriitor, nu ofier. Iar prima revolt s-ar
desfura sub semnul altui sistem de valori dect cel propus de ierarhiile imperiale. Dar asta nu
nseamn c excluderea din corpul ofieresc nu este dureroas.

Dac Journal-ul e scris n maghiar, francez, german, paginile dup lsarea la vatr
vor fi consacrate proiectelor romneti. Scriitorul vrea s se familiarizeze cu limba romn. Vrea
s nvee limba romn . Se ntoarce mereu la amintirile lui de acas, ncearc s construiasc (i)
pornind de la ele. Nimic nu trebuie pierdut, totul trebuie aezat pe hrtie.

nva romnete, ncepnd cu cuvintele, expresiile, fragmentele critice, paginile din

crile contemporanilor. Se desparte de literatura maghiar (i) fiindc trebuie s fug din locurile
unde l amenin pucria. nainte de a exista literatura, exist studiul. nainte de fiecare roman
exist un studiu al locurilor, al situaiilor, al personajelor. nainte de a exista Ion sau Rscoala,
Adam i Eva sau Ciuleandra exist harta locurilor. Personajele romanului sunt de acolo. nainte
de a exista Criorul Horia, exist efortul de a descifra sensurile ascunse ale revoltei . De a
nva, el, adevrata istorie. De altfel, Jurnalele, odat publicate, dovedesc c ele au fost scrise
doar pentru nvare. Vrea s cunoasc oamenii, locurile, s se instruiasc. S-i aminteasc,
mai trziu, de ele.

Apariia, n 1920, a romanului Ion inaugura un mar triumfal: era victoria scrisului, a
construciei romaneti, dar i a Romniei Mari, care se poate exprima altfel. Se poate exprima
altfel, printr-o literatur inaugural, modern, european. Numiser momentul Aron Cotru,
Lucian Blaga, Sextil Pucariu, profesorii sosii la Universitatea Daciei Superioare s proclame
noul destin al rii. Cei care i triau mnia de a nu gsi n acest roman supunerea fa de o
tradiie, fa de imaginile consacrate ale lumii rurale au aruncat anatema, iar cnd cel care arunc
anatema se numete Iorga ecoul e enorm i lectura condus pe alte ci.

Doar Lovinescu ncerca s restaureze contextul fericit i, la o sut de ani dup naterea
scriitorului, Edgar Papu: Iat de ce apariia lui Ion n 1920 a avut pentru noi o semnificaie cu
urmri colosale. A trezit nu numai o adevrat revelaie, ci i o alt identificare a capacitilor
noastre, n sensul unei ncurajri a tentativelor ndreptate ctre creaiile literare de mare respiraie.
Ion este la noi prima oper epic genial de proporii impuntoare, care a nvins blestemul
postum, influennd direct receptivitatea romneasc n chiar actualitatea apariiei sale. () Liviu
Rebreanu cuprinde, n iniiativa sa ndrznea i n realizarea sa minunat, temelia unei ntregi
perioade de mare rsunet creator, temelie pe care s-au ridicat chiar i propriile sale opere
ulterioare. (Deschiztor de drumuri, n Viaa Romneasc, nr. 11/1985, p.9)

Nimeni n-a mai observa finalul, momentul nalt al celor ce pot ncheia srbtorete romanul.

Se vedem cum arat ultimul capitol: Duminec Satul parc-a ntinerit i s-a primenit n
ateptarea zilei mari. E curat i vesel, nu degeaba poruncise preotul ca fiecare om s mture n
faa casei, s curee ogrzile i s mpodobeasc porile cu verdea. nsui Dumnezeu s-a
milostivit s ngduie o vreme frumoas, vrnd parc s rsplteasc astfel strdaniile slujitorului
su. Toat lumea mbrcase haine albe de srbtoare. Soarele de toamn, cumptat i veted,
mprtia lumin cald i plcut.
Asistm la un spectacol care parc ar veni dintr-o nunt eminescian:

,Acuma dinspre Jidovia i dinspre Sscua, trsurile uruiau mereu pe Ulia Mare. Caleti
frumoase sau hodorogite, nlbite deopotriv de praf, briti uoare, docare iui, cupeuri grele
aduceau domnimea, pe cnd ranii de pe departe sau mai cu stare veneau n crue acoperite cu
scoare pestrie

Nu se poate, nici la Eminescu, dar nici la Slavici sau la Cobuc, srbtoare fr fee bisericeti:

,Din clipa cnd trecu pragul bisericii, nfiarea episcopului s-a schimbat ca prin farmec. Ochii
lui mrii prerau scldai ntr-o blndee cuceritoare i pe toat faa i plutea un zmbet bun,
nevinovat i cucernic..Glasul obosit rsuna dulce i lin, ptrunznd drept n suflete,
mbrindu-le i nlndu-le n alt lume. Chiar broboana de sudoare de pe frunte prea o
cununi de diamante sau o aureol nedesprit.

,Satul a rmas napoi acelai, parc nimic nu s-ar fi schimbat. Civa oameni s-au stins, alii le-au
luat locul. Peste zvrcolirile vieii, vine vremea nepstoare, tergnd toate urmele. Suferinele,
patimile, nzuinele, mari sau mici, se pierd ntr-o tain dureros de necuprins/ Herdelenii tac
toi trei. Numai gndurile lor, aate de sperana mpodobitoare a sufletelor, alearg nencetat
nainte. Copitele cailor bocnesc aspru pe drumul bttorit i roile trsurii uruie mereu, monoton-
monoton ca nsui mersul vremii./ Drumul trece prin Jidovia, pe podul de lemn, acoperit, de
peste Some, i pe urm se pierde pe oseaua cea mare i fr nceput

oseaua a nconjurat locul, i-a dat o identitate. Locului, oamenilor, rii. ncheiat n iulie 1920,
romanul cartografiaz un spaiu al culturii romne. Faptul c a muncit apte ani la construcie ne
sugereaz efortul de a descoperi adevrul lumii i al personajelor secretele lor, taina dureros
de necuprins.

Toate romanele lui Rebreanu sunt ncepute n deceniul al doilea n anii douzeci, n anii treizeci
ele triesc mplinirea. Ion, Pdurea spnzurailor, Rscoala au o perioad de gestaie lung un
proces care nseamn n acelai timp un timp de rcire. Iat unul dintre smburii originari:

Simt o bucurie imens c triesc. Mi-e drag soarele care-i lumea nsiDar o nfiorare m
cuprinde. Unde sunt? Grdina unui castel din secolul XVIII, n Ardeal, la Chiuza.mi dau seama
perfect unde sunt, ce sat este. Anul Domnului cutare. Dar nu tiu s citesc. i mintea mi-e strmt,
gndurile simple Sunt mbrcat ran. Sunt de 22 de ani, sunt vnjos. Sunt eu Dar ce caut aici?
Visez? Apoi se topete contiina mea actual. Rmne ranul, cu un dor mare n suflet.
Iubirea. Trece Mirza. O sorb din ochi. Ea se oprete. Ochii ei m iubesc

Urmeaz cderea: Tatl ei m cravaeaz fiindc n-am fost cuvincios.

i apoi, teritoriul alunector al lui Sacher-Masoch:

Ea face s fiu luat servitor nuntru, dei tatl ei spune c sunt o ntflea proast. Sunt fericit
aproape de ea. Singura dorin mi este ea. i dorina ei sunt eu. (.)Tatl violent.
Capitolul cu castelana ar fi trebuit s fie partea a doua din schiele preliminare ale romanului
Adam i Eva.

Rebreanu trebuie neles ca un scriitor care ncearc s-i pun n parantez Eu-l. Eu ntotdeuna
m-am ascuns ar putea fi una dintre propoziiile fundamentale ale (non)afirmrii eului rebrenian.
Am putea descoperi sursele camuflrii n istoriile sale personale din armat, din nchisoare, din
statutul de paria, din cel de colaboraionist pe care l are n anii si tineri. E o biografie cu
momente inavuabile pe care el, scriitorul, mai trziu scriitorul celebru, trebuie s i le ascund.
Titu Herdelea nu va fi niciodat n centrul romanelor sale: e un martor care se
autoanihileaz. Respingerea afirii eului se constituie la Rebreanu ca o component a unei
poetici realiste ce vizeaz obiectivitatea, inparialitatea i detaarea naratorului de lumea creat
artistic scrie Simion Mioc.

Ce ascund personajele centrale ale lui Rebreanu? n Criorul Horia vom descoperi, ntre
resorturile aciunii, i o iubire imposibil. Horia triete visul unei iubiri (Rafaela l boteaz
Criorul!) i sub semnul acestui vis prbuit vis secret se mplinete destinul lui de Crai
destinul lui regal. Nunta intangibilei iubite sale inaugureaz aezarea sa pmnteasc:

Horia a plecat degrab, fr s mai atepte sfritul. i era inima ca plumbul. Vedea acum c s-a
prbuit visul lui nebunesc. A mai umblat cteva sptmni nuc i apoi s-a nsurat. Era de treizeci
i trei de ani i se simea btrn. i-a gsit nevast n Clata. N-a iubit-o i, lund-o, i-a zis n sine
c lund-o, se rzbun pe soart.

Un rstimp sufletul i-a fost gol de orice nzuini. Tria de azi pe mine ca toat lumea, prins
numai de grijile mrunte ale vieii. Pe urm nemulumirea i s-a ngrmdit att de mult c iar a
nceput s fie urmrit de ochii domniei.Dar acuma numai cu mustrare i dispre nct i strneau
mnie i indignare. i aprea mereu i din ce n ce mai struitor ntrebarea: adic de ce romnul s
fie numai slug, venic slug, s slujeasc pe toi, s fie asuprit i batjocorit i btut de toi? ara
asta-i romneasc i totui romnii sunt slugi n ara lor.

Horia ar fi trebuit s fie un personaj de vrf al operei rebreniene. Unul care exprima ordinea, dar
i teroarea imperial.

Analiznd statutul personajului principal din Ciuleandra, Ioana Em. Petrescu observ:
Treptat, amintirile biografice se ordoneaz n jurul unei obsesii ascunse, n jurul
manifestrilor unui instinct al cruzimii, n care eroul nu se recunoate pe sine, cel care n
treizeci de ani n-a avut s-i impute o scen de brutalitate . Instinctul apare ca o fatalitate,
dictat, ereditar, de sngele unui neam prea vechi aadar ca o vin transindividual ()
Anamneza aduce aadar la suprafa motivele pe care le-am ntlnit n Fiara (sngele, vocea
strin, nebunia, voluptatea de a ucide) atribuite i aici vocii transindividuale a instinctului.
Pentru Puiu Faranga rmne ns de soluionat o a doua, esenial, ntrebare: de ce a ales-o
ca victim pe Madeleine.

Gorila Pahonu va ncerca s-l educe pe antisemitul Dolinescu aa: Mi Barbule, te-am
ascultat, dar toat vremea m gndeam c nu exist pe lume animal mai crud i mai slbatic ca
omul i ndeosebi ca omul care se crede fr cusur, care n-a suferit i n-a pctuit, nct nu e n
stare s neleag un ipt al inimii, o patim i s ierte
Ce nseamn nu exist pe lume animal mai crud i mai slbatic ca omul? Dar ndeosebi a
omului care se crede fr cusur, care n-a suferit i n-a pctuit? S nelegem c, de fapt,
condiia uman e legat de maculare, de inevitabila coborre n infernul pcatului? i atunci, cum
s nelegem dubitativul: Un om adevrat, un om superiornu se las robit de pasiuni
inferioare, ca un animal. S bnuim c fraza cu pricina nu face parte dect din arsenalul de
gnduri destinate autoconvingerii? Mai degrab trebuie s citm motto-ul din Gorila Ce este
mare la om este c el este o punte i nu un scop: ceea ce se poate iubi la om, este c el este o
trecere i un apus, care subliniaz ideea c omul este un animal imperfect.

Putem iubi n om ceea ce ar putea fi depit statutul animalic, cderea n trup.

n primele pagini ale romanului Pdurea spnzurailor, Apostol Bologa pare legat printr-un cordon
ombilical de alte personaje exponeniale din literatura Imperiului. Ofier ca i cei din romanele lui
Roth, Musil, Broch .a.m.d., pregtindu-se a deveni ofier, el nu se abate de la normele i
exigenele profesiunii. E personajul care circul liber prin toate literaturile care definesc
Mitteleuropa romanului, de la Joseph Roth la Miroslav Krleza. Dar tot din primele capitole, el
ne avertizeaz asupra dublei sale naturi:

Pe ct inima i clocotea de via npraznic, pe atta mintea lui se zbuciuma cu ntrebri tainice,
suferind fizicete de cte ori, n cutarea explicaiei, se izbea de zidurile nceputului i sfritului
ntre care e mrginit contiina omeneasc. Se fcuse gnditor, chiar vistor, cu apucturi
romantice, cu hotrri ncpnate

ntre hotrrile ncpnate ale lui Apostol Bologa se numr i aceea de a refuza cariera
preoeasc n numele celei militare. Modificarea opiunii nu provoac doar transformri
superficiale i nu angajeaz doar statutul unui elev oarecare. O fraz precum este aceasta:

Cnd i ddu seama c rezistena fr argumente nu va convinge pe maic-sa i mai ales pe

Groza, le declar ritos c el de mult nu mai crede n Dumnezeu i prin urmare nu-i poate alege o
carier bazat pe nelciune trebuie neleas n contextul luptei romnilor transilvneni pentru
pstrarea identitii naionale. ntr-o epoc a violentei deznaionalizri, a alege cariera de preot
nsemna a lupta pentru un post de comand n btlia pentru pstrarea unor drepturi
fundamentale. Preoia crea un statut lupttor. Preoi cu crucea-n frunte. Cci oastea e cretin,
sun un celebru vers al revoluiei din 1848. A alege ntre cele dou cariere cariera armelor
echivala cu o dezrdcinare.

Toat literatura Imperiului agonic, ex-centric, se sprijin pe dezrdcinaii unei lumi care nu-i
mai gsete reperele, argumentele, justificrile. Marii eroi ai ei reprezint paradigme ale de-
realizrii. Ale n alt limbaj dezumanizrii.

Pn la un punct, Apostol Bologa se afirm n cadrul acestei paradigme. Subordonndu-se stilului

de a fi ntr-o lume crepuscular, el devine un om fr caliti. Se integreaz Marelui Mecanism
studiat de Robert Musil:

ntrebrile i rspunsurile se mbuc parc-ar fi piesele unei mainrii, fiecare om are doar
anumite sarcini precise, profesiunile sunt concentrate n anumite grupe i n anumite locuri De
altfel, zoologia ne nva c dintr-o sum restrns de indivizi se poate obine foarte bine un ntreg
de-a dreptul genial.

S punem n parantez ironia musilian. Apostol Bologa se integreaz celor care au succes pe
distane scurte. Dac e s cutm n romanul lui Rebreanu un pandant al lui, aceasta ar fi preotul
Boteanu. ntors din lagr, preotul va refuza orice participare la lupt. Eroii sunt epuizai, eroii
sunt obosii

Pdurea spnzurailor pornete, deci, de la statutul ex-centric al eroului. Paginile lui Haek despre
bravul soldat Svejk, ale lui Krleza despre zeul croat al rzboiului, ale lui Josef Roth despre
ultimul Trotta pornesc de la devalorizarea statutului de cavaler. De la un tip de devalorizare care
atinge toate valorile imperiale. Mai nou, romanele lui Kusniewicz i ale lui Sorin Titel (de pild)
prelungesc i interpreteaz paginile clasice ale literaturii de rzboi. Eroii sunt lipsii de vocaia
cavalereasc. Ilustreaz devitalizarea progresiv a eroilor

Romanul Pdurea spnzurailor va fi una dintre puinele cri ale primului rzboi mondial n care
prozatorul nu e preocupat de evoluia n afara centrului, ci de redescoperirea Centrului, de
refacerea unitii pierdute. Reumanizarea lui Apostol Bologa este una dintre cele mai
spectaculoase aventuri ale romanului romnesc modern i una dintre polemicile semnificative
romanului romnesc. Redescoperind adevrurile intime, personajul se integreaz, de asemenea,
dublei tradiii a literaturii ardelene: pe de o parte, vitalismului, promovat de irul de autori care
ncepe cu Micu, Maior, incai i ajunge la noi prin Goga, Aron Cotru, Mihai Beniuc, pe de alta,
irului deschis de iganiada i, ncheiat, probabil, cu Emil Cioran.

Ajuni aici, e momentul s observm c literatura lui Rebreanu ncearc, nu fr un efort vizibil,
s descopere un nluntru. E paradoxal cum aceastr literatur, prin definiie obiectiv, caut
interioritatea ncearc s reconstruiasc acel nluntru abandonat. Investiia de iubire a lui
Rebreanu pentru Adam i Eva a aprut unora suspect: nimic ns mai conform cu pasiunea
scriitorului de a descoperi viaa interioar de a sesiza devenirea sinelui. n fond, Ciuleandra i
Adam i Eva se doresc a fi studii de arhetipologie. El dorea s aeze n spatele demersului
romanesc o tiin. S fac din roman o form de cunoatere.

Am spune c, pe aceast direcie, lui Rebreanu i-au lipsit instrumentele de finee pe care le
posedau, n deceniile al treilea i al patrulea, Musil i Broch. Ei aveau o educaie
tiinific complex una care i lipsea romancierului romn.

Dar Rebreanu era, ca i ali scriitori romni, la nceput. El nu voia s fac doar literatur,
el voia s educe. El ambiiona s ofere un model uman ntr-o ar ce i-a mplinit visul.
Umanizarea omului, umanizarea literaturii devin proiecte cu btaie lung, la fel de
importante ca furirea unei culturi naionale majore.

Rebreanu a simit mereu ameninarea celuilalt drum. El ascult, cu nelinitit

curiozitate, vocile interioare ale Fiinei. n fiecare dintre crile lui vom descoperi un ir de
semnale, de semne de avertizare care atrag atenia asupra lumii din adnc. Omul de azi nu-
i justific gesturile doar prin simpla relaie cauzal. Relaia de suprafa devine, n multe
cazuri, relaie de adncime. Imaginile prezentului trebuie interpretate.
Care prezent? Cel mai elocvent exemplu pare a fi cel din Ion. La nceputul romanului exist
dou semne de avertizare: Hristosul de tinichea de la intrarea n sat i Savista, oloaga,
crora scriitorul le acord o partitur neateptat. ncheierea romanului e, de asemenea,
citabil:

Satul a rmas napoi acelai, parc nimic nu s-ar fi schimbat. Civa oameni s-au stins, alii
le-au luat locul. Peste zvrcolirile vieii, vremea vine nepstoare, tergnd toate urmele.
Suferinele, patimile, nzuinele mari i mici, se pierd ntr-o tain dureros de necuprins,
ca nite tremurtori plpnde ntr-un uragan uria

i, mai departe, imaginea familiei:

Herdelenii tac toi trei. Numai gndurile lor, aate de sperana mpodobitoare a tuturor
sufletelor, alearg nencetat nainte.Copitele cailor bocnesc aspru pe drumul bttorit i
roile trsurii uruie mereu, monoton ca nsui mersul vremii.

Drumul trece prin Jidovia,pe podul de lemn, acoperit, de peste Some, i se pierde n
oseaua cea mare i fr nceput.

i finalul finalurilor, o dedicaie: Celor muli umili!

Ceea ce frapeaz la prima lectur e ncercarea scriitorului de a trage concluzii. Acestea ar fi

concluziile cercetrii sale de romancier. Nu i-a irosit timpul n van. A ajuns la un rezultat
pe care l comunic; l dedic apropiailor si, celor muli i umili.

Realismul popular al literaturii ardelene, afirmat cu atta insisten n operele lui Cobuc i
gsete, n ncheierea primului roman romnesc modern, o mbttoare certitudine. Rebreanu nu
se vrea dect un exponent al acestui realism, n care cei muli umili sunt creatorii unui tip de
relaii umane. Ovidiu Cotru lega realismul srbtoresc al literaturii cobuciene de statutul
grniceresc al unor zone ale rii. Aceste zone n-au cunoscut iobgia. Am dezvolta afirmaia lui
Ovidiu Cotru artnd c n spaiul numit apare o literatur de tip srbtoresc de idil, dar i
ncercri de a submina idila. De la Cobuc la Victor Vlad Delamarina, de la Hordou la
Caransebe putem trasa o linie care unete nu doar zone grnicereti, ci i autori ncadrabili
aceleiai tipologii. Afirmarea liber a romnescului d individualitate unor opiuni reale. Voina
totalizatoare a lui Rebreanu se nate ntr-un spaiu n care revelaia interioritii, a adncimii e
legat de necesitatea de a-l descoperi pe om ca ntreg. (Cornel Ungureanu, Ce tim i ce ar mai
trebui s tim despre Liviu Rebreanu, n Romania literar, nr.1, 2009)

Dintr-un curs despre Rebreanu

Anul 1920 reprezint, prin apariia romanului Ion de Liviu Rebreanu, anul ce
deschide seria marilor romane romneti moderne, prin care epica de la noi se
sincronizeaz pe deplin cu literatura european.
Rebreanu s-a dovedit un adept fervent i lucid al literaturii realiste, al literaturii ce
caut s oglindeasc realitatea cu obiectivitate, n deplin exerciiu al autenticitii narative.
De altfel, el mrturisea undeva: Pentru mine arta nseamn creaie de oameni i via ().
Crend oameni vii, cu via proprie, scriitorul se apropie de mitul eternitii. Nu frumosul,
o nscocire omeneasc, intereseaz n art, ci pulsaia vieii. Cnd ai reuit s nchizi n
cuvinte cteva clipe de via adevrat, ai realizat o oper mai preioas dect toate frazele
frumoase din lume (Cred, 1929).
Se poate aprecia c prin aceast nevoie acut de obiectivitate i autenticitate se
explic i aparenta neglijen stilistic a romancierului, asperitile de expresie ale frazei
sale.
Aspiraia de a-i supune decisiv eul obiectului se pare c l-a urmrit dintotdeauna pe
Liviu Rebreanu, scriitor care, n viziunea asupra satului se rupea definitiv de tendina
idilizrii smntoriste i de starea nostalgic a dezrdcinatului, de condiia abulic a
celui nfrnt iremediabil de viaa urban. n acest fel, Rebreanu nu aaz ntre el i
realitatea descris o prism subiectiv deformatoare; el nu intervine n destinul eroilor si,
lsnd faptele s se desfoare implacabil, dup logica lor ineluctabil.
Iat de ce autorul lui Ion trebuie considerat un antirousseauist, pentru c el ni-l
nfieaz pe ran ca pe o fiin dominat aproape exclusiv de un egoism primar, ca pe un
spirit disimulativ i tenace. Pe de alt parte, Rebreanu nu e un prozator al rnimii prin
excelen (cum l vedea Gherea pe Cobuc poet al rnimii), ci un scriitor ce
condenseaz la scar individual esenele i dinamica relaiilor sociale dintr-o epoc istoric
determinat.
Ion nu este, astfel, doar romanul setei nepotolite de pmnt a ranului romn, ci un
adevrat microcosmos n care se concentreaz aspiraiile, durerile i suferinele populaiei
romneti din Transilvania. Gsim aici expresia narativ a unor condiii existeniale de o
duritate nebnuit, n care opresiunea naional se convertete n opresiune social. n acest
roman, ce nfieaz un prototip al ranului romn, vzut ca produs al relaiilor sociale,
Rebreanu abandoneaz i ultimele iluzii idilizante, evitnd cu bun tiin orice judeci de
valoare asupra lumii pe care o reprezint epic.
n aceeai msur, Ion ne ofer i imaginea unor frmntri sufleteti ncheiate
tragic, generate n sufletul ranului de o dubl frustrare: pe de o parte srcia i, pe de
alta, demnitatea naional utltragiat.
Cele dou laturi ale frustrrii sunt personificate n drama lui Ion Pop al
Glanetaului, ranul ce siluete fata unui bogta al satului pentru a-l sili s i-o dea de
nevast mpreun cu pmntul de zestre, i n drama lui Titu Herdelea, crturarul ce
oscileaz ntre aspiraia sa social i idealul de eliberare naional. Rebreanu vrea s induc
cititorilor ideea c, n fond, problema pmntului e i una de ordin naional. De altfel, Titu
Herdelea e, aici, n acest roman, ca i n Rscoala, un personaj-liant, un raisonneur,
exponent fidel al ideilor autorului n faa realitii, al concepiei acestuia despre existen,
destin, via i moarte.
n romanul Ion frustrarea dragostei nemplinite are un potenial de dramatism puin
obinuit. Conflictul romanului se ncadreaz, de fapt, ntre alienarea social i aspiraia
spre libertate, vzut ca o condiie a fericirii. Cea mai puternic creaie obiectiv a
literaturii romne (E. Lovinescu), romanul Ion e alctuit dintr-o intrig aproape banal,
cu un subiect simplu, linear, cuprins, ns, ntr-o materie epic dens.
O ntreag realitate social este reprezentat aici epic, o fresc a satului ardelean, un
basorelief cu zeci de personaje, realizat printr-o observaie minuioas i o voin creatoare
similidemiurgic. Tebuie ns subliniat faptul c drama lui Ion depete ferm contingenele
sociale, nscriindu-se ntrun fel de metafizic a instinctualitii dezlnuite.
 Dorina de pmnt este (ca i la Buteau din La terre de Emile Zola) susinut de o
energie nenfrnat, urmrit cu o inteligen practic, ajutat de ascunse impulsuri
instinctuale, nu este dect dorina nestvilit de acumulare material, de ascensiune social
frauduloas, proprie dezvoltrii capitaliste a satului transilvnean.
Ion poate fi vzut i ca exponent al ranului reprezentat ca o categorie etern. Din
aceast perspectiv, foamea de pmnt nu e nimic altceva dect simbolul unei ambiii
tragice, care implic destinul omului dintotdeauna, scpnd din chingile contingentului.
Compoziia romanului e una simfonic, mprit n planuri paralele, corelate
printr-o subtil contrapunctare simfonic a celor dou pri care ntregesc acest
cosmos narativ: Glasul pmntului i Glasul iubirii. Prozatorul procedeaz asemenea
unui arhitect, foarte atent la problemele de armonie, echilibru i perspectiv narativ.
Romanul devine astfel un corp epic sferoid, se ncheie precum a nceput; dup ce l
introduce pe cititor n satul Pripas, se ntoarce la sfrit, pe acelai drum, napoi, pn ce
iese din lumea ficiunii i reintr n lumea lui real. Acest procedeu compoziional al
cercului nchis trdeaz voina constructiv a prozatorului, efortul su de a edifica o
arhitectur narativ armonioas i coerent.
Personajul principal al romanului e un exemplar uman stpnit de instincte obscure,
un individ ce se caracterizeaz prin primitivismul, instinctualitatea i inteligena sa, un
ran ce aude glasul pmntului. Prozatorul l prezint pe Ion Pop al Glanetaului ca pe o
expresie a instinctului de stpnire a pmntului, un fel de posedat, cu triri parc
halucinate.
Portretele individuale au, n Ion, ceva statuar, dup cum timpul are, n ciuda
momentelor de tensiune, de confruntare acut, un ritm egal cu sine. Romanul Ion este, din
acest punct de vedere, mult mai aproape de timpul eposului. Eposul i drama interfereaz,
de fapt, n estura epic a romanului, conferindu-i acestuia individualitate i originalitate.
Din punct de vedere stilistic, romanul se detaeaz n proza romneasc prin stilul
anticaloficl, prin expresia caracterizat de concizie i robustee totodat, printr-o foarte
just economie a figurilor de stil i printr-un limbaj neutru, impus de neimplicarea
autorului n propriul text, de voina sa de obiectivitate i de legitimare narativ, prin
autentificare a faptelor i evenimentelor, a personajelor i mediilor sociale.
Al doilea roman important al lui Rebreanu, Pdurea spnzurailor, mut accentele epice de
pe observaia mediilor i a caracterelor pe o problematic a contiinei, a interioritii. E vorba,
aici, de o schimbare, deopotriv a tehnicii narative, dar i a perspectivei. Roman al unui caz de
contiin, Pdurea spnzurailor ne nfieaz destinul lui Apostol Bologa, un destin determinat
de conflicte sociale i naionale, care, de fapt, se decide n subcontientul tulbure al eroului.
Personaj urmrit de dureroase obsesii, torturat de o acut nevoie de a-i legitima o
identitate luntric, Bologa e definit n mod explicit chiar de autor, ntr-o not cu aspect confesiv:
Apostol e cetean: o prticic din eul cel mare al statului; o roti ntr-o mainrie mare; omul
nu e nimic dect n funcie de stat.// Apostol devine romn: pe cnd statul e ceva fictiv i
ntmpltor, putnd ntruni oameni strini la suflet i aspiraii, neamul e o izolare bazat pe iubire,
chiar instinctiv. Statul nu cere iubire, ci numai devotament i disciplin omului, pe cnd neamul
presupune o dragoste freasc.
Se poate afirma c Apostol Bologa e, cum ar spune Hegel, o contiin nefericit, n
msura n care lui i este peste putin s soluioneze interior contradicia acut dintre existen i
esen, materializat aici n antinomia societate/ comunitate, implicnd n sine i o dialectic a
realului i idealului, care constituie, de fapt, resortul creaiei lui Rebreanu. Rezolvarea unei astfel
de antinomii nu e ntrevzut de autor dect printr-o soluie radical, prin moartea personajului
principal, moartea putnd fi considerat ca o expiere a vinei de a fi luptat mpotriva conaionalilor
si. Exist aici o dostoievskian dialectic a vinei i a expierii ce funcioneaz n chip mai mult
sau mai puin obscur i care este detaliat n plan psihologic cu acuitate analitic de scriitor.
Sondajul psihologic la care apeleaz Rebreanu este asumat din dorina modernizrii
romanului romnesc, dar i ca o necesitate a sincronizrii literaturii romne cu literatura
european. G. Clinescu vede drama lui Apostol Bologa din perspectiva crizei unui suflet
mediocru, aflat n lupt cu o dram peste puterile sale. Meritul incontestabil al prozatorului e ns
mai ales acela de a fi analizat cu minuie resorturile psihologice i sociale ale dramei.
Apostol Bologa este ofier n armata austro-ungar, un ofier ce are o contiin a datoriei
ferm, la nceput, percepnd obligaiile care i revin cu o anume ardoare. El obine decoraii pe
front, n Galiia i Italia. Condamnarea cehului Svoboda i se pare, la nceput, un act de dreapt
justiie. tirea c regimentul din care face parte va fi dislocat n Transilvania l descumpnete.
Aflat ntr-o dilem sfietoare, Bologa ncearc s dezerteze pe frontul rusesc, dar este rnit.
Drama moral revine n momentul n care afl c trebuie s judece civa rani romni din zona
frontului, acuzai de fraternizare cu inamicul.
Bologa nu poate, ns, semna o sentin mpotriva contiinei sale de romn, astfel nct
dezerteaz, ns e prins i executat. Moartea devine aici o izbvire, n msura n care absolv
eroul de orice mustrare de contiin. Cauza dramei pe care o triete att de intens Apostol
Bologa este dubl. Mai nti, e vorba de o cauz obiectiv, de monstruozitile rzboiului i de
dualismul antagonic stat/ popor. Motivaia dramei mai este, ns, justificat psihologic, prin
comportamentul i reaciile eroului.
Apostol Bologa ntruchipeaz, n fond, tipul intelectualului, cu toate aporiile i dilemele
ce i marcheaz acestuia existena exterioar i luntric. Copil fiind, el este crescut de un tat
sever i de o mam cu convingeri religioase. Crescnd, se transform ntr-un adolescent cu
porniri contradictorii. Obinuit fiind s aib mereu un sprijin moral, moartea tatlui l face s se
simt singur, nstrinat. Bologa e un personaj ce ovie nencetat ntre certitudini. Dorina de a-i
oferi rspunsuri precise unor ntrebri tulburtoare l tortureaz fr ncetare, oferindu-i
personajului statutul unui damnat, al unui erou tragic. Pe frontul romnesc nu exist pentru erou
dect o alternativ: s-i fac datoria sau s dezerteze, astfel nct, neputnd iei din impas,
neputnd soluiona aceast dilem chinuitoare, el accept moartea ca unic soluie.
Pn la urm, destinul tragic al lui Bologa, condiia sa de contiin nefericit provine
din lipsa de decizie, din incapacitatea organic a personajului de a-i asuma o decizie net.
Aceast lips de hotrre e, fr ndoial, motivat psihologic, prin acest moment dramatic de
alternativ, pe care personajul nu-l poate depi.
Analiz a unui caz de contiin, romanul Pdurea spnzurailor evoc i absurditatea
luptei, atmosfera ilogic a rzboiului, raportate necontenit la strile sufleteti ale personajelor, la
reaciile lor instinctive, organice. De precizat c autorul nu relateaz n mod direct scene de lupt;
el sugereaz, mai degrab, doar atmosfera apstoare, absurd i tragic a frontului.
Liviu Rebreanu se dovedete, prin romanul Pdurea spnzurailor, un deschiztor de
drumuri pentru proza de analiz psihologic romneasc. Romanul e structurat cu aceeai minuie
a ordonrii evenimentelor narative, cu aceeai grij pentru arhitectura de profunzime i de
suprafa a edificiului epic. n acest roman epicul, tama, se subordoneaz analizei atente a strilor
de contiin, investigaiei universului luntric al personajelor.
i n romanul Rscoala ni se dezvluie crezul artistic al lui Rebreanu, anume acela c
durabilitatea operei de art e direct proporional cu cantitatea de via prezent n ea. i aici,
proza cu caracter obiectiv, predominant realist e dimensionat pe un fundal social amplu,
panoramic, iar impersonalitatea viziunii artistice nu exclude cu totul un substrat etic, abia sugerat
de autor.
n ceea ce privete geneza romanului, se poate afirma c scriitorul a purtat proiectul
acestei vaste construcii epice timp de aproape douzeci i cinci de ani. Rebreanu a avut intenia
de a scrie o trilogie a provinciilor romneti, pe care a realizat-o parial. Modelele, mrturisite,
sunt Zola (cu La terre), Reymont (cu ranii) i Maupassant. Un rol important n redactarea
textului acestei opere l-a jucat i stabilirea temporar a scriitorului la Valea Mare (judeul Arge),
zon unde rscoala din 1907 cunoscuse proporii nsemnate. Pentru scrierea romanului, Rebreanu
a recurs la o documentare masiv, a discutat cu ranii participani la rscoal, a citit articole din
presa epocii, a consultat lucrri de istorie, a citit dezbaterile parlamentare privitoare la revolt etc.
Din punct de vedere compoziional, romanul Rscoala e structurat pe dou planuri
narative: unul care nfieaz viaa ranilor din Amara i cellalt ce prezint viaa unui grup de
moieri, oameni politici, gazetari ce au relaii cu chestiunea rneasc. De remarcat c cele
dou planuri narative se intersecteaz adesea, personajul ce face legtura ntre ele fiind Titu
Herdelea.
Cartea este alctuit din dou pri: Se mic ara (cu capitole precum Rsritul,
Pmnturile, Flmnzii, Flcrile etc.) i Focurile (capitole: Scnteia, Flcri, Sngele, Apusul).
Materia epic a romanului e organizat prin procedeul gradaiei ascendente i gndit ntr-o
construcie narativ simetric, circular. Astfel, dou elemente ce ar verifica circularitatea operei
sunt faptul c ea ncepe cu capitolul Rsritul i se ncheie cu capitolul Apusul, dup cum
problema pmntului e aceea care deschide i nchide orizontul epic al romanului.
Tehnica de compoziie fundamental pe care o valorific Liviu Rebreanu este tehnica
contrapunctului, prin care scriitorul aduce succesiv n prim-plan secvene epice din cele
dou planuri ale operei.
n centrul romanului Rscoala este plasat eroul colectiv, masa de rani. Pentru a contura
spaiul epic dramatic al revoltei, Rebreanu apeleaz la procedeul acumulrilor succesive de fapte
aparent minore ce conduc la amplificarea nemulumirilor i la accentuarea rzvrtirii ranilor.
Principalele momente ce concur la declanarea rscoalei sunt: furtul inventat de Cozma
Buruian, arestarea nvtorului Drago, considerat un instigator al ranilor, refuzul Nadinei de
a negocia cu ranii n privina vnzrii moiei Babaroaga, zvonurile care circul n legtur cu o
posibil mprire a pmntului ctre rani. Nemulumirile acumulate punctual vor izbucni, n
cele din urm, nvalnic, culminnd cu scena uciderii lui Miron Iuga. Capitolul Petre Petre este, de
fapt, cel ce marcheaz apogeul represiunii. Acest capitol este realizat prin tehnica scenariului de
film, n care alterneaz scene de mas gros-planuri -, cu scene individuale, cu figuri aezate n
prim-plan. Sugestiv este mpletirea imaginilor auditive (plngea, striga, gfia, rcnea), cu
elementele vizuale, prezente mai ales n descrierea armatei.
Modalitile de realizare a personajului colectiv sunt foarte diverse. Se pot aminti:
dimensionarea enorm, decuparea amnuntului semnificativ, tehnica detaliului intens realist,
prezena elementului fabulos, folosirea unor procedee i tehnici aparinnd cinematografiei,
caracterizarea personajului colectiv de alte personaje (Ilie Rogojinaru, Miron i Grigore Iuga) etc.
Ceea ce frapeaz n descrierea eroului colectiv e stilul cenuiu sau, mai degrab,
aparenta lips de stil prin care impresia de autenticitate este mult sporit, intensificat. Cu toat
aceast impersonalitate stilistic, fraza e gndit i construit n mod plastic, cu o anume tensiune
a sintaxei i a tonalitii epice.
Dei scriitorul vizeaz s circumscrie epic mai ales eroul colectiv, totui, sunt surprinse i
cteva individualiti distincte: Serafim Mogo, Leonte Heruvimu, Trifon Guju, Luca Talab,
Marin Stan .a. Se detaeaz, dintre aceste individualiti, Petre Petre, un adevrat purttor de
cuvnt al rsculailor, ins drz, nzestrat cu sim justiiar, curajos i inteligent.
n cel de al doilea plan al romanului Rscoala regsim un grup de moieri, arendai,
politicieni, ce se afl n raport cu problema rneasc. Pmntul, cuvnt-cheie al naraiunii, e
criteriul ce difereniaz eroii crii, i delimiteaz i le confer o anume individualitate prin
raportare.
Titu Herdelea este un personaj-liant, comentator al evenimentelor i, n acelai timp, un
raisonneur ce pune n scen, mediat, perspectiva auctorial asupra evenimentelor. Titu Herdelea
este cel care va pune, la nceputul romanului, ntrebarea-cheie, care explic, n fond, ntreaga
desfurare a aciunii: Dar pmnturile oamenilor, unde sunt?.
Miron Iuga ntruchipeaz tipul boierului patriarhal, a boierului de neam, asemeni lui
Dinu Murgule din romanul lui Duiliu Zamfirescu. Legat de pmnt, drz, autoritar n relaiile cu
ranii, el are, totodat, i o voin inflexibil, arogndu-i dreptul de stpn absolut asupra
pmnturilor sale, dar i asupra ranilor. Miron Iuga reprezint, cum lesne se poate observa din
paginile romanului, vechea mentalitate cu privire la pmnt. Pe de alt parte, trebuie s observm
c personalitatea sa este reflectat n chip diferit n contiina personajelor, rezultnd de aici o
imagine sintetic asupra sa, imagine alctuit din mai multe perspective i unghiuri de vedere.
Grigore Iuga, fiul lui Miron Iuga are o cu totul alt concepie asupra pmntului dect
tatl su. Pentru el proprietatea asupra pmntului nu este nimic altceva dect un mijloc ce i
asigur o existen linitit. El are vederi liberale, cutnd, adesea, s-i depeasc clasa social
creia i aparine. Astfel, el nelege chestiunea rneasc, chiar dac nu poate oferi soluii
practice pentru mbuntirea soartei ranilor. Impresionat de tragedia pe care o triesc ranii, el
este totui o fire contemplativ, un spirit aproape abulic, melancolic, nnobilat de sentimentul
iubirii, n care nu accept compromisuri. n viziunea sa, femeia frumoas trebuie s nnobileze
existena, nu s-o ntineze. Viziunea lui Grigore Iuga este, aadar, n mod fatal limitat de poziia
sa de clas. Scriitorul ntruchipeaz epic i alte personaje aparinnd acestui al doilea plan narativ,
cum ar fi Cosma Buruian, Ilie Rogojinaru, Efialte Platamonu, Boiangiu, Baloleanu etc.
Roman fluviu, cu o viziune ampl asupra existenei i cu o tonalitate de epopee, romanul
Rscoala se detaeaz prin arta expresiv cu care este prezentat psihologia eroului colectiv.
Tudor Vianu gsea, ntre elementele novatoare ale operei, viziunea unanimist, viziunea
strilor de mulime i a omului ca element al grupului social. Ne ntmpin, n aceast oper
literar, o intuiie supl i profund a manifestrilor gloatei. Astfel, la nceput totul se
desfoar lent, pentru ca mai apoi s se amplifice, ntr-un conflict de proporii aproape
apocaliptice.
Dimensiunea operei, epopeic, are ca suport un stil de o extrem concizie i proprietate,
limpede i sobru. Regsim aici imperativul rebrenian al stilului nevzut, nevzut n sensul
obiectivrii i al adecvrii la realitate. G. Clinescu remarca, n legtur cu acest stil, c Frazele
considerate singure sunt incolore, ca apa de mare inut n palm; cteva sute de pagini au
tonalitatea neagr-verde i urletul mrii.
Romanul Rscoala poate fi privit, dintr-un alt unghi, i ca un examen clinic al claselor
stpnitoare, astfel nct ochiul critic al prozatorului se regsete n multe pasaje ale acestei opere
care circumscrie un vast tablou al unei micri sociale. Din roman se desprinde i ideea rupturii
lui Rebreanu de tradiia literar smntorist. Dac aceasta din urm idealiza boierimea de
neam, o aureola, din perspectiva unei viziuni patriarhale, Rebreanu renun la orice urm de
idealism ori edulcorare, prezentnd realitile prin prisma unei viziuni impersonale, de o
obiectivitate suveran.
Scriitorul se dovedete n creaia sa un observator atent al masei. n aparen, aceasta acioneaz
dup legi lipsite de raionalitate, comportndu-se totui ca un organism bine nchegat, cu
articulaii precis asamblate.
Prin romanele sale, Liviu Rebreanu se impune n literatura romn ca un reprezentant de frunte al
realismului romnesc, un scriitor ce a contribuit n mod decisiv la sincronizarea prozei romneti
cu cele mai notabile realizri epice europene.

Liviu Rebreanu n viziunea lui George Clinescu

Nuvelistica lui Liviu Rebreanu (18851944), fr a da indicaii asupra valorii de mai trziu a
romancierului, prevestea totui un observator al proceselor sufleteti obscure, aproape bestiale
(rfuieli fioroase, iubiri crncene de pungai, blazri burgheze rezolvate n bti). Ion este
epopeea, mai degrab dect romanul, care consacr pe Rebreanu ca poet epic al omului teluric.
Ca i n Mara lui Slavici, eroii nu sunt indivizi cu via unic, ci exponeni ai clasei i
generaiei. Precum Achile i Odiseu reprezint, respectiv, criza erotic i rzboinic i
intrepiditatea matur. Ion e simbolul rnimii care vrea pmnt dintr-un instinct puternic de
aprare. Noiunea de ambiie e prea complicat pentru cazul su. Actele lui Ion au aerul unor
efecte ale deliberaiei i nu sunt de fapt dect viclenii ale unei fiine reduse. Ion seduce pe Ana ca
s sileasc pe viitorul socru s-i dea pmnt, negndindu-se totui s treac peste simpla
fgduial la constrngerea unui act dotal. Evident, socrul l chinuie cu ndrtniciile lui. Purtarea
lui Ion fa de Ana e josnic, nu ns cu mult n afara concepiei rneti. n societatea rural
femeia reprezint dou brae de lucru, o zestre i o productoare de copii. O dat criza erotic
trecut, ea nceteaz de a mai nsemna ceva prin feminitate. Soarta Anei e mai rea, dar deosebit
cu mult de a oricrei femei de la ar, nu. i structura celorlali eroi este epopeic, adic
ntemeiat pe momente din eternul calendar uman. Herdelea, nvtorul, e tatl umil i prudent n
interesul creterii progeniturii, d-na Herdelea e mama, impulsiv, nesocotit, cu repulsie de ideile
generale. Laura e fata de mritat nti, Ghighi fata de mritat pe urm, Titus, n conflict temporar
cu generaia prinilor, nu-i dect tnrul n cutarea rostului n via care va repeta n curnd
cazul tatlui. Laura a trecut prin criza idealist, dezamgit s-a cstorit cu un altul, pentru a
cdea n orgoliul casnic. Ghighi reia ntocmai aceleai ipostaze ale fetei de toate zilele. Tot
romanul, cu toat aparena de scriere stilisticete cam trudnic, impune prin marele ton festiv cu
care cnt naterea, nunta, moartea, semnnd n linii generale cu Hermann i Dorothea. Ion e o
capodoper de o mreie linitit, solemn ca un fluviu american. Cu Rscoala romancierul a
neles s continue epopeea rural n teritoriul vechiului regat. Acum individul Ion (de altfel un
simbol) e nlocuit prin gloata anonim. Tot ce privete viaa sufleteasc a omului de ora complex
(boieri, oameni de lume, femei fine) este insuficient. Lucrurile se schimb cnd este ns vorba de
rani vzui n mas. Scriitorul redevine genial. Cam tot volumul nti, luat n sine, este fr
interes. Prin el se pregtete ns ncet micarea grozav ce se apropie. Frazele, considerate izolat,
sunt incolore ca apa de mare inut n palm, cteva sute de pagini au tonalitatea neagr-verde i
urletul mrii. Teroarea surd, colbul de rzmeri, ntunecarea apocaliptic sunt pregtite n
timpuri lungi i msurate, cu un efect epic considerabil. Epopeea debuteaz ncet ca un cer
nnorat, devine bubuitoare spre mijloc, apoi se rezolv. Misterul existenei epice nu st n
observaie, ci n durat. Nici aici scriitorul nu observ individul rural. Eroul crii este ranul
colectiv cu psihologie de gloat, n fundul cruia mocnesc instinctul de pmnt, nemulumirea
ancestral. Izbucnirea se produce repede, n termeni ilogici, mitologici. S-ar putea observa c
autorul pune oarecare complcere n scenele de violen (violuri bestiale, stlciri, sugrumri,
evirri, spnzurri, mpucri), ceea ce nseamn c el triete mai ales impulsia instinctual pe
care o rotunjete epic. Un interesant roman psihologic este Pdurea spnzurailor, pregtit printr-o
nuvel Catastrofa. El analizeaz criza unui suflet mediocru n lupt cu o dram peste puterile sale.
Apostol Bologa, romn ardelean i ofier austriac, nu tie s opteze pentru o atitudine: s fie
soldat credincios rii austro-ungare sau naionalist i bun romn. El oscileaz luptnd fr
ardoare i cere doar mutarea cnd e adus pe front romnesc. Eroul din Catastrofa, fiin primar,
ncurcat n regulamente, trage pur i simplu n conaionalii si. Bologa, fr a avea exaltri
naionale, ar dori s evite cazul suprtor. El dezerteaz prea trziu, e prins i primete
spnzurarea ca o izbvire de chinurile sale de om mic. Cazul lui Bologa e complicat cu elemente
ereditare, transpus ntr-un limbaj de un misticism profetic, cu o puternic senteniozitate
ibsenian, ceea ce mrete impresia de obscuritate cazuistic. Cu aceleai intenii psihologice,
Ciuleandra e o nuvel onorabil, rece, urmrind izbucnirea fatal a nebuniei la ultimul exemplar
al unei familii aristocratice. O paralel cu cazul Lantier din La bte humaine de Zola se poate
face. Cu Adam i Eva Liviu Rebreanu a ncercat un fel de poem metafizic asemntor cu Avatarii
faraonului Tl, avnd ca tem transmigraia a doi prototipi (brbat-femeie) prin apte ipostaze
fenomenale pn la trecerea n lumea duhurilor pure. Pe rnd trec prin faa noastr India, Egiptul,
Babilonul, Roma, Evul mediu, Frana revoluionar, Romnia contemporan. Arheologia e
meritorie, fr coloristica lui Th. Gautier sau a lui Flaubert. Scenele crude (jupuiri de viu, gturi
strpunse de sgei, siluiri publice, masacrri sinistre) sunt i aici specialitatea scriitorului devotat
sufletului bestial. n scrierile urmtoare Liviu Rebreanu las s se vad oarecare dezorientare. Jar,
romanul-poem al fetei seduse, Gorila, studiu al vieii politice, Amndoi, istoria poliist a unei
servitoare criminale, sunt de un interes artistic minim. (G. CLINESCU, ISTORIA
LITERATURII ROMNE DE LA ORIGINI PN N PREZENT, ED. MINERVA,
BUCURETI, 1982)