Legea celor XII Table

Cea mai importantă lege romană a apărut pe fondul conflictuluidintre patricieni şi plebei, aceştia din urmă
solicitând în mod repetat publicarea normelor de drept.Timp de zece ani, plebea l-a ales tribun pe
Terentilius Arsa, care a cerut invariabilsistematizarea şi publicarea dreptului cutumiar. În cele din urmă,
în anul 451 î.e.n., patriciatul afost de acord să se formeze o comisie compusă din zece persoane, care
a redactat normele dedrept şi le-a publicat în Forum pe zece table de lemn. Această comisie este
cunoscută subdenumirea de
“decemviri legibus scribundis”
(cei 10 bărbaţi care să scrie dreptul).La protestele plebei, nemulţumită de faptul că din comisie nu făcea
parte nici un plebeu, afost instituită o nouă comisie, în componenţa căreia intrau şi cinci plebei şi care,
în anul
449 î.e.n
., a publicat o nouă lege, pe douăsprezece table de bronz.Legea celor XII Table cuprindea codificarea
vechiului drept cutumiar. Conţine atât dispoziţii dedrept public, cât şi de drept privat, constituind un
adevărat cod. Între dispoziţiile de drept privat,un loc central îl ocupă cele privitoare la regimul
proprietăţii private, la materia succesiunii şi laorganiza rea familiei. Normele de drept privitoare la
materia obligaţiilor sunt relativ puţine, ceeace se explică prin faptul că , în epoca adoptării codului
decemviral, romanii erau un popor deagricultori, care trăia în condiţiile economiei naturale închise Numai
aşa se poate înţelege de ceLegea celor XII Table menţionează un singur contract.Textul Legii celor XII
Table
nu s-a păstrat
, tablele de bronz fiind distruse în anul 390 î.e. n.,cu prilejul incendierii Romei de către gali. Dar Legea
celor XII Table s-a imprimat pentrutotdeauna în conştiinţa poporului roman, fiind considerată simbol al
spiritualităţii sale. În acestsens, Cicero spunea, la patru secole după publicarea legii, că memorarea
acesteia constituia olecţie obligatorie pentru elevi, o
“carmen necesarium”
.Legea celor XII Table reprezintă o
creaţie originală
, nefiind copiată, după cum au afirmatunii, după dreptul grec, întrucât prin dispoziţiile sale ea reflectă în
mod fidel condiţiile sociale şieconomice de la jumătatea se colului al V-lea î.e.n., ceea ce dovedeşte că
este un produsautentic roman.Această lege
nu a fost niciodată abrogată
, fiind în vigoare vreme de unsprezece secole.Către sfârşitul Republicii şi începutul Imperiului,
dispoziţiile sale însă au devenit inaplicabile.
Categorii de acţiuni în justiţie.
Dacă în vechea procedură numărul acţiunilor era limitat, în procedura formulară numărul acţiunilor era
extrem de mare, astfel încât jurisconsulţii clasici le-au clasificat după mai multe criterii.
a)
Cea mai veche clasificare, cunoscută încă din epoca Legii celor XII Table, împărţeaacţiunile în:

acţiuni reale
(acţiuni
in rem
)

acţiuni personale
(acţiuni
in personam
)Potrivit Institutelor lui Justinian, această clasificare este şi cea mai importantă (
summadivisio
).Prin intermediul acţiunilor in rem erau sancţionate drepturile reale, drepturi care, prinexcelenţă, poartă
asupra unor lucruri. Avem în vedere, în primul rând, dreptul de proprietate.Prin intermediul acţiunilor
in personam erau sancţionate drepturile personale (drepturile decreanţă), cum sunt, spre exemplu, cele
izvorâ te din contracte sau din delicte.
b)
Textele dreptului roman ne înfăţişează o clasificare a acţiunilor în:

Spre exemplu. Ele sunt originale.Acţiunile honorarii se împart în trei cate gorii: • acţiuni in factum . orice acţiune directă poate deveni utilă prin introducereaunei ficţiuni în formulă. pretorul utiliza un tip de formulă creat pentru oanumită cauză. pe când în condemnatio figura alt nume. fapt ce echivala cu acordareaacţiunii. Atunci pretorul crea o nouă formulă in factum (cu privire la un fapt). în scopul soluţionării unei cauze diferite. Astfel. Acţiunile civile ( actiones civilis ) îşiau originea în legisacţiuni. Download With Free Trial • acţiuni honorarii Această clasificare se întemeiază pe originea acţiunilor. nu se putea concepe un drept subiectiv fără o acţiune corespunzătoare. pentrucă sunt create de către pretor în vederea sancţionării noilor situaţii ivite în practica socială. Acţiunile utile erau acţiunile directe extinse de la cazul pentru careau fost create la cazuri similare. Unlock full access with a free trial. Pentru aceasta. c) Acţiuni directe şi acţiuni utile Acţiunile directe au fost create în vederea sancţionăriianumitor cazuri.acţiuni civile You're reading a preview. precum şi în scopul sporirii capacităţii juridice a fiului de familie. pretorul introducea înformulă o ficţiune. pretorul va trece în formula acestei acţiunicuvintele solemne pe care părţile le rosteau la sacramentum in rem . Acţiunile cu formula cutranspoziţiune au fost create pentru constituirea mecanismului reprezentării imperfecte în justiţie.în dreptulroman. Uneori pretorulconstata că noile cazuri ivite în practică nu pot fi soluţionate prin intermediul acţiunilor existente. Acţiunile in factum au fost create datorită faptului că. • acţiuni cu formula cu transpoziţiune. Acţiunile ficticii (acţiunile cu ficţiune) se numeau astfel întrucât în formula lor seintroducea o ficţiune. • acţiuni ficticii . Pages 2 to 3 are not shown in this preview. considerând că s -a petrecut un anumit fapt. neexistând un model în dreptul civil. întrucât în intentio aformulei figura un nume. o redacta şi o înmâna reclamantului. Acţiunile cu formula cu transpoziţiune aveau o redactare specială. acţiunea în revendicare aredrept model sacramentum in rem şi de aceea. un fapt existent era considerat ca fiind inexistent. judecătorul urma să pronunţesentinţa.Acţiunile honorarii sau pretoriene nu îşi au modelul în legisacţiuni. Luând în considerare faptele descrise în formulă. În cazul acestor acţiuni. d) Acţiuni populare şi acţiuni private . cu toatecă formula lor este redactată tot de către magistrat. cu toate că în realitate acel faptnu a avut loc sau dimpotrivă.

Acţiunile private s -au născut în vederea protejării unor intereseindividuale şi puteau fi intentate numai de către titularii unor drepturi subiective. • de judecător propriu-zis. judecătorul ordona pârâtului să satisfacă acele pretenţii. judecătorul trecând dincolo delitera actului în scopul stabilirii voinţei reale a părţilor. Acţiunile de bunăcredinţă ( actiones bonae fidei ) erau acele acţiuniîn virtutea cărora actul juridic era interpretat cu bună credinţă. Acea sumă de bani nu era însă stabilită de către judecător. procesul lua sfârşit. f) Acţiunile arbitrarii ( iudicia arbitraria ) Au fost create în scopul atenuării caracterului pecuniar al sentinţei You're Reading a Preview Unlock full access with a free trial. adică a scopului urmărit de către acesteaîn momentul încheierii actului juridic. pentru ca judecătorul să poată face o interpretare cu bună credinţă . În cadrul acestor acţiuni. dup ce se convingea de temeinicia pretenţiilor reclamantului. You're Reading a Preview Unlock full access with a free trial. Download With Free Trial <<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<< . era necesar ca în intentio a formulei să figureze cuvintele ex fide bona (potrivitcu buna credinţă). arbitrul setransforma în judecător propriu-zis şi tocmai în această calitate pronunţa o sentinţă decondamnare ce purta asupra unei sume de bani. judecătorul avea o dublă calitate: • de arbitru.Acţiunile populare au fost create pentru ocrotireaunor interesegenerale şi puteau fi intentate de către oricine. ci de către reclamant. Dacă pârâtul executa ordinul. Dacă nu -l executa. sub prestare de jurământ.În calitate de arbitru. Download With Free Trial de condamnare. e) Acţiuni de drept strict şi acţiuni de bună credinţă Acţiunile de drept strict ( actiones stricti iuris ) erau acţiunile prin careactul pe care se întemeiau pretenţiile reclamantului erau interpretate literal. Dar. Pârâtul însă nu era obligat să executeacel ordin.