Legea celor XII Table

Cea mai importantă lege romană a apărut pe fondul conflictuluidintre patricieni şi plebei, aceştia din urmă
solicitând în mod repetat publicarea normelor de drept.Timp de zece ani, plebea l-a ales tribun pe
Terentilius Arsa, care a cerut invariabilsistematizarea şi publicarea dreptului cutumiar. În cele din urmă,
în anul 451 î.e.n., patriciatul afost de acord să se formeze o comisie compusă din zece persoane, care
a redactat normele dedrept şi le-a publicat în Forum pe zece table de lemn. Această comisie este
cunoscută subdenumirea de
“decemviri legibus scribundis”
(cei 10 bărbaţi care să scrie dreptul).La protestele plebei, nemulţumită de faptul că din comisie nu făcea
parte nici un plebeu, afost instituită o nouă comisie, în componenţa căreia intrau şi cinci plebei şi care,
în anul
449 î.e.n
., a publicat o nouă lege, pe douăsprezece table de bronz.Legea celor XII Table cuprindea codificarea
vechiului drept cutumiar. Conţine atât dispoziţii dedrept public, cât şi de drept privat, constituind un
adevărat cod. Între dispoziţiile de drept privat,un loc central îl ocupă cele privitoare la regimul
proprietăţii private, la materia succesiunii şi laorganiza rea familiei. Normele de drept privitoare la
materia obligaţiilor sunt relativ puţine, ceeace se explică prin faptul că , în epoca adoptării codului
decemviral, romanii erau un popor deagricultori, care trăia în condiţiile economiei naturale închise Numai
aşa se poate înţelege de ceLegea celor XII Table menţionează un singur contract.Textul Legii celor XII
Table
nu s-a păstrat
, tablele de bronz fiind distruse în anul 390 î.e. n.,cu prilejul incendierii Romei de către gali. Dar Legea
celor XII Table s-a imprimat pentrutotdeauna în conştiinţa poporului roman, fiind considerată simbol al
spiritualităţii sale. În acestsens, Cicero spunea, la patru secole după publicarea legii, că memorarea
acesteia constituia olecţie obligatorie pentru elevi, o
“carmen necesarium”
.Legea celor XII Table reprezintă o
creaţie originală
, nefiind copiată, după cum au afirmatunii, după dreptul grec, întrucât prin dispoziţiile sale ea reflectă în
mod fidel condiţiile sociale şieconomice de la jumătatea se colului al V-lea î.e.n., ceea ce dovedeşte că
este un produsautentic roman.Această lege
nu a fost niciodată abrogată
, fiind în vigoare vreme de unsprezece secole.Către sfârşitul Republicii şi începutul Imperiului,
dispoziţiile sale însă au devenit inaplicabile.
Categorii de acţiuni în justiţie.
Dacă în vechea procedură numărul acţiunilor era limitat, în procedura formulară numărul acţiunilor era
extrem de mare, astfel încât jurisconsulţii clasici le-au clasificat după mai multe criterii.
a)
Cea mai veche clasificare, cunoscută încă din epoca Legii celor XII Table, împărţeaacţiunile în:

acţiuni reale
(acţiuni
in rem
)

acţiuni personale
(acţiuni
in personam
)Potrivit Institutelor lui Justinian, această clasificare este şi cea mai importantă (
summadivisio
).Prin intermediul acţiunilor in rem erau sancţionate drepturile reale, drepturi care, prinexcelenţă, poartă
asupra unor lucruri. Avem în vedere, în primul rând, dreptul de proprietate.Prin intermediul acţiunilor
in personam erau sancţionate drepturile personale (drepturile decreanţă), cum sunt, spre exemplu, cele
izvorâ te din contracte sau din delicte.
b)
Textele dreptului roman ne înfăţişează o clasificare a acţiunilor în:

Acţiunile cu formula cutranspoziţiune au fost create pentru constituirea mecanismului reprezentării imperfecte în justiţie. cu toatecă formula lor este redactată tot de către magistrat. întrucât în intentio aformulei figura un nume. pe când în condemnatio figura alt nume. Atunci pretorul crea o nouă formulă in factum (cu privire la un fapt). precum şi în scopul sporirii capacităţii juridice a fiului de familie. orice acţiune directă poate deveni utilă prin introducereaunei ficţiuni în formulă. pretorul utiliza un tip de formulă creat pentru oanumită cauză. Unlock full access with a free trial. Spre exemplu. d) Acţiuni populare şi acţiuni private . Acţiunile utile erau acţiunile directe extinse de la cazul pentru careau fost create la cazuri similare. judecătorul urma să pronunţesentinţa. În cazul acestor acţiuni.Acţiunile honorarii sau pretoriene nu îşi au modelul în legisacţiuni. acţiunea în revendicare aredrept model sacramentum in rem şi de aceea. • acţiuni ficticii . Acţiunile ficticii (acţiunile cu ficţiune) se numeau astfel întrucât în formula lor seintroducea o ficţiune.Acţiunile honorarii se împart în trei cate gorii: • acţiuni in factum . Uneori pretorulconstata că noile cazuri ivite în practică nu pot fi soluţionate prin intermediul acţiunilor existente. Acţiunile civile ( actiones civilis ) îşiau originea în legisacţiuni. Pages 2 to 3 are not shown in this preview. Astfel. fapt ce echivala cu acordareaacţiunii. nu se putea concepe un drept subiectiv fără o acţiune corespunzătoare. o redacta şi o înmâna reclamantului. Luând în considerare faptele descrise în formulă. un fapt existent era considerat ca fiind inexistent. în scopul soluţionării unei cauze diferite. pretorul va trece în formula acestei acţiunicuvintele solemne pe care părţile le rosteau la sacramentum in rem . pentrucă sunt create de către pretor în vederea sancţionării noilor situaţii ivite în practica socială. Acţiunile cu formula cu transpoziţiune aveau o redactare specială. considerând că s -a petrecut un anumit fapt. cu toate că în realitate acel faptnu a avut loc sau dimpotrivă. Pentru aceasta. Ele sunt originale.în dreptulroman. c) Acţiuni directe şi acţiuni utile Acţiunile directe au fost create în vederea sancţionăriianumitor cazuri.acţiuni civile You're reading a preview. Acţiunile in factum au fost create datorită faptului că. pretorul introducea înformulă o ficţiune. neexistând un model în dreptul civil. Download With Free Trial • acţiuni honorarii Această clasificare se întemeiază pe originea acţiunilor. • acţiuni cu formula cu transpoziţiune.

e) Acţiuni de drept strict şi acţiuni de bună credinţă Acţiunile de drept strict ( actiones stricti iuris ) erau acţiunile prin careactul pe care se întemeiau pretenţiile reclamantului erau interpretate literal. era necesar ca în intentio a formulei să figureze cuvintele ex fide bona (potrivitcu buna credinţă). judecătorul ordona pârâtului să satisfacă acele pretenţii. adică a scopului urmărit de către acesteaîn momentul încheierii actului juridic. procesul lua sfârşit.Acţiunile populare au fost create pentru ocrotireaunor interesegenerale şi puteau fi intentate de către oricine. arbitrul setransforma în judecător propriu-zis şi tocmai în această calitate pronunţa o sentinţă decondamnare ce purta asupra unei sume de bani. Download With Free Trial <<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<< . ci de către reclamant. sub prestare de jurământ. Dacă nu -l executa. Acea sumă de bani nu era însă stabilită de către judecător. Acţiunile de bunăcredinţă ( actiones bonae fidei ) erau acele acţiuniîn virtutea cărora actul juridic era interpretat cu bună credinţă. Download With Free Trial de condamnare. judecătorul avea o dublă calitate: • de arbitru. Pârâtul însă nu era obligat să executeacel ordin. pentru ca judecătorul să poată face o interpretare cu bună credinţă . dup ce se convingea de temeinicia pretenţiilor reclamantului. În cadrul acestor acţiuni. Acţiunile private s -au născut în vederea protejării unor intereseindividuale şi puteau fi intentate numai de către titularii unor drepturi subiective. f) Acţiunile arbitrarii ( iudicia arbitraria ) Au fost create în scopul atenuării caracterului pecuniar al sentinţei You're Reading a Preview Unlock full access with a free trial. • de judecător propriu-zis. judecătorul trecând dincolo delitera actului în scopul stabilirii voinţei reale a părţilor. Dacă pârâtul executa ordinul. Dar. You're Reading a Preview Unlock full access with a free trial.În calitate de arbitru.