Академический Документы
Профессиональный Документы
Культура Документы
5.1 Introducere
Pulberile sunt materiale explozive ce au drept formă caracteristică de
transformare explozivă deflagraţia. Sunt întrebuinţate ca încărcături de azvârlire
în sistemele artileristice clasice (pulberi balistice) sau ca încărcături de propulsie
(combustibili de rachetă, propergoli, pulberi propulsive) în sistemele reactive.
După compoziţie pulberile se clasifică astfel:
- Pulberi cu bază simplă:
- Pulberi cu bază dublă;
- Pulberi multibază;
- Pulberi dopate;
- Pulberi compozite.
În compoziţia pulberilor cu bază simplă intră următoarele elemente:
- Nitroceluloza - reprezintă componentul de bază (datorită aportului său
energetic) 96 - 98 %;
- Difenilamina - are rol de stabilizator 1-2 %;
- Solvenţi reziduali - eter etilic, alcool etilic, acetat de etil pentru pulberile
sferice, alcool etilic ≤ 0,5 %;
- Gelatinizatori, moderatori - camfor, centralite, ester ftalic 0,2 - 1,0 %;
- Grafit - pulberile se tratează superficial cu grafit pentru a le proteja
electrostatic (0,1 %) fiind în acelaşi timp şi lubrifiant solid;
- Sulfatul de potasiu cu rol de substanţă antiflacără;
Pulberile cu bază dublă sunt utilizate la fabricarea încărcăturilor de
azvârlire pentru sistemele de armament cu ţevi ghintuite sau lise, dar şi pentru
echiparea motoarelor rachetă. În ciuda bunei lor vivacităţi, datorită temperaturilor
înalte de combustie, ele au o erozivitate ridicată, fiind mai recent înlocuite de
pulberile “reci”. Pulberile multibazice conţin, pe lângă nitroceluloză şi
nitroglicerină, alte componente ce conferă acestor pulberi caracteristici speciale
sub raport energetic. În această categorie pot fi incluse şi pulberile denumite
generic “reci” care prezintă o compoziţie generică, de tipul celei prezentate în
continuare:
- Nitroceluloză 25 - 40 %;
- Trinitrat de glicerină 20 - 30 %;
- Nitroguanidină 55 - 30 %.
În acestă compoziţie nitroguanidina conferă pulberii calităţi antiflacără şi
erozivitate scăzută. În compoziţie se mai introduc şi alţi componenţi, ca de
exemplu: centralită (cu rol de stabilizator), nitrat de polivinil (cu rol de plastifiant)
etc. Pulberile dopate conţin pe lângă produşii energetici obişnuiţi
(nitroceluloză sau nitroceluloză şi nitroglicerină) şi unii explozivi brizanţi (cu rol de
adaos energetic): trotil, hexogen, octogen, pentrită. Aceste pulberi sunt
superioare sub raport energetic pulberilor clasice, la temperaturi egale de
combustie.
Pulberi cu bază de nitroceluloză şi nitroglicerină, dopate cu 10 - 15 %
pentrită, fabricate în granule multitubulare, s-au utilizat pe scară largă încă din
timpul celui de-al doilea război mondial.
Pulberi compozite
Datorită vulnerabilităţii pulberilor la impactul cu proiectilele sau la unda de
şoc, precum şi a variaţiei mari vitezei de combustie cu presiunea şi temperatura
din camerele de încărcare ale motoarelor rachetă, s-a ajuns la concluzia că sunt
mai eficiente noile tipuri de pulberi, denumite generic “compozite”. Acestea
constau dintr-un material exploziv de tip nitramină înglobat într-un polimer (de ex.
polibutadiena).
La astfel de pulberi combustia se produce în straturi paralele, după o
cinetică ce diminuează mult vulnerabilitatea acestora la variaţii locale ale
presiunii, temperaturii sau suprafeţei de ardere. Compoziţiile de acest gen sunt
utile pentru încărcăturile de propulsie ale motoarelor rachetă.
Gelatinizarea nitrocelulozelor
Studiile în domeniul pulberilor l-au condus pe Paul Vieille la transformarea
nitrocelulozei, produs fibros cu grad diferit de porozitate, cu o mare suprafaţă de
combustie, într-un produs omogen, a cărui suprafaţă de combustie evoluează în
straturi paralele, în timpul deflagraţiei
Pentru fabricarea unui mare număr de tipuri de pulberi, drept materie
primă se utilizează nitroceluloza, iar procesul ce permite transformarea într-un
produs cu structură omogenă este gelatinizarea. Aceasta se realizează, la
pulberile cu simplă bază, cu ajutorul unui solvent volatil (de exemplu amestecul
eter etilic-alcool etilic).
Nitroceluloza este un compus macromolecular şi de aceea gelatinizarea
sa este lentă. Acest lucru se datorează vitezei procesului de penetrare a
solventului între fibre, proces care este dependent de caracteristicile polimerului.
Odată cu penetrarea solventului în polimer, acesta se "umflă" transformându-se
într-un gel, necristalizat la temperatura obişnuită, cu o vâscozitate dependentă
de gradul de avansare a procesului.
Substanţele care interacţionează cu polimerii, gelatinizându-i, se numesc
gelatinizatori sau plastifianţi; trebuie să facem următoarea distincţie: un
gelatinizator are întotdeauna capacitatea plastifiantă, invers nu este întotdeauna
adevărat.
De exemplu, vaselina nu are nici o afinitate pentru nitroceluloză, dar ea se
utilizează la fabricarea anumitor pulberi, deoarece ea permite lanţurilor
macromoleculare de a aluneca unele pe altele.
În fabricaţia pulberilor se utilizează materii prime cu grade de nitrare
intermediare, între di şi trinitroceluloză, cu gradul de substituţie cuprins între 2,5
şi 2,8, ceea ce înseamnă că rămân grupe (OH) nenitrate. Molecula de
nitroceluloză conţine poziţii acceptoare de electroni "acide"; caracterul acid mai
pregnant îl au cele care sunt legate de ONO2 secundar. Funcţiile eter ale
polimerului sunt "donoare" de electroni, deci "bazice"; un asemenea caracter au
grupările hidroxil (OH) reziduale şi oxigenii ciclurilor.
Drept metode de studiu a gradului de gelatinizare, realizând astfel
descrieri ale procesului si clasificări ale reactanţilor sunt următoarele:
- Metoda globală de împărţire;
- Metoda calorimetrică;
- Metoda spectrometică;
- Încercarea maroscopică.
Familiile de gelatinizatori şi solvenţi
Gelatinizatorii pot fi în reacţie ca donori de electroni, reacţionând cu
poziţiile acide ale nitrocelulozei, deci cu atomii de carbon legaţi de grupele O-
NO2. Reactanţii de acest tip sunt în special compuşii ce au o funcţie carboxil
C=O: cetone, esteri, uree substituite, uretani substituiţi. Tot din această
categorie, dar cu o putere reactantă mai mică, sunt compuşii ce conţin funcţii
alcool sau eter.
Alcoolul etilic este utilizat ca solvent al nitroeclulozei cu conţinut mic de
azot, dar el are o capacitate gelatinizantă scăzută.
Amestecul 65 % eter etilic şi 35 % alcool etilic este produsul cel mai
utilizat la fabricarea pulberilor cu bază simplă. Din această categorie mai fac
parte: acetona, metiletilcetona, camforul, acetatul de etil, acetatul de butil,
dibutilflalatul, triacetatul de glicerină.
Există solvenţi ce reacţionează cu produsele "bazice" ale nitrocelulozei,
care sunt reprezentate de punţile eter şi grupările hidroxil nesubstituite.
Grupele acceptoare de electroni sunt mai ales lanţurile halogenate nitrate
sau nitriţi. Această categorie de gelatinizatori sunt constituienţii energetici ai
pulberilor cu bază dublă sau multiplă. Apa este un produs amfoter: prin calităţile
acide slabe, ea poate intra în reacţie cu poziţiile bazice ale nitrocelulozei, în
particular cu grupele OH reziduale; prin calităţile sale slab bazice ea
reacţionează cu protonii legaţi de funcţiile esterilor nitrici. Aceste legături sunt
prea slabe pentru a avea putere gelatinizatoare, dar ele există şi au drept
consecinţă blocarea poziţiilor acide şi bazice ale nitroeclulozei, interzicând
acţiunea gelatinizatorilor clasici.
Cei mai utilizaţi gelatinizatori acceptori de electroni sunt: nitroglicerina,
dinitratul de dietilenglicol, dinitratul de trietilenglicol, trinitratul de butanetriol,
trinitratul de nitroizobutanetriol, acetonitrilul etc.
Legăturile dintre nitroceluloză şi gelatinizator au o energie de activare
mică, de aceea ele sunt sensibile la variaţii mici ale temperaturii, de exemplu,
când se produc în pulbere modificări de compoziţie ce influenţează siguranţa,
proprietăţile mecanice sau balistice.
Nitroglicerina este un gelatinizator slab, de aceea ea se utilizează pentru
pulberile cu conţinut mai mic de azot. Depăşirea în fabricaţie a compoziţiei de
echilibru sau ruperea legăturilor conduce la fenomenul de exudaţie a esterului
nitric lichid către exteriorul pulberii.
Gelatinizatorii penetrează lent fibrele de nitroceluloză. Starea de echilibru
a gelatinizării corespunde stării staţionare a fenomenului, care se mai numeşte
şi maturare; acest proces este important în special în cazul propergolilor cu bază
dublă. Fenomenul este nedorit în cazul pulberilor moderate la suprafaţă, adică
impregnate superficial cu un gelatinizator inert. Acesta, în contact cu zona de
nitroceluloză mai puţin gelatinizată tinde să intre în reacţie cu ea printr-o migraţie
lentă în timp, (cu atât mai ridicată cu cât temperatura de stocare este mai înaltă)
antrenând modificări balistice importante.
Pentru a estompa fenomenul de migraţie se utilizează un moderator solid
la temperatura normală cum ar fi: camforul, centralitele, difeniluretanul etc.
Mobilitatea nitroglicerinei este direct proporţională cu gradul de cristalizare; ea
se absoarbe mai întâi la suprafaţa structurilor microcristaline ale nitrocelulozei.
Oricare ar fi compoziţia şi destinaţia unei pulberi coloidale, procesul
tehnologic de fabricaţie cuprinde trei faze:
- Gelatinizarea nitrocelulozei;
- Punerea în formă;
- Finisarea.
Cele trei faze enunţate mai sus, definesc principiul fabricaţiei - constituirea
unei materii plastice având drept materii prime fibrele de nitroceluloză.
Procesul de fabricaţie este compus şi din alte faze: faze de preparare a
materiilor prime şi încărcăturilor, încartuşare, ambalare, controlul de fabricaţie şi
controlul de recepţie finală).
Pulberile cu bază simplă sunt fabricate cu ajutorul unui solvent volatil care
gelatinizează nitroceluloza. Nitroceluloza gelatinizată reprezintă o pastă care
este pusă în formă prin extruziune, calandrare sau decupare. Finisarea cuprinde
eliminarea solventului urmată apoi de operaţii specifice domeniului de utilizare.
De exemplu, pulberile pentru arme de calibru mic sunt supuse unui proces de
netezire şi grafitare.
a) Proprietăţi mecanice
Pe timpul arderii pulberile sunt supuse următoarelor solicitări:
- aprinderea produce compactarea stratului de pulbere pe fundul
proiectilului. Viteza primită de granule poate să atingă 200 m/s;
- pe timpul combustiei, pereţii pulberii devin mai subţiri deci mai fragili şi
trebuie să suporte şocurile dintre granule şi pereţii camerei de încărcare;
- sunt supuse tensiunilor produse de undele de şoc ce apar în cameră pe
timpul deplasării proiectului.
Pentru a determina proprietăţile mecanice ale pulberilor, acestea se supun
următoarelor probe:
- proba de compresiune;
- proba de tracţiune;
- proba de şoc la perete.
b) Proprietăţi fizico-chimice
Se examinează următoarele caracteristici:
-dimensiunile granulelor de pulbere;
- textura;
- starea suprafeţei;
- compoziţia pulberilor.
Pentru determinarea compoziţiei se utilizează următoarele măsurători:
- Măsurarea proporţiei de azot din nitroceluloză - metoda Devorda;
- Măsurarea potenţialului calorimetric - Bomba calorimetrică
adiabatică;
- Măsurarea proporţiei de stabilizant - cu ajutorul cromatografului;
- Măsurarea proporţiei de dizolvant rezidual;
- Măsurarea proporţiei de constituienţi minerali;
- Măsurarea instabilităţii;
- Analiza globală a nitrocelulozei, nitroglicerinei, ftalatului de dietil şi
centralită prin mijloace cromatografice;
- Analiza globală a nitraminelor;
c) Proprietăţi balistice
Proprietăţile balistice ale pulberii se clasifică astfel:
1. Proprietăţile termodinamice şi de cinetică:
- Proprietăţi cinetice:
- Potenţialul pulberii;
- Viteza de combustie;
- Proprietăţi termodinamice:
- Ecuaţia de stare;
- Forţa pulberii;
- Covolumul pulberii.
2. Proprietăţile geometrice ale pulberii:
- Vivacitatea pulberii;
- Funcţii de formă - progresivitatea arderii.
3. Proprietăţile de aprindere ale pulberilor
- Inflamabilitatea;
- Puterea inflamatoare;
4. Flacăra şi erozivitatea
- Flacăra la gură;
- Erozivitatea
5. Influenţa balistică a temperaturii