DREPT COMERCIAL ROMÂN

Lector Universitar Doctor:

Ioana Nely Militaru

1
 CUPRINS

Capitolul 1 NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND DREPTUL

COMERCIAL …………………………………………………………... 1-5

1.1. Precizări prealabile …………………………………………..……….1-1

1.2. Obiectul dreptului comercial ………………………………………....1-1
1.3. Definiţia dreptului comercial ………………………………………...1-2
1.4. Izvoarele dreptului comercial …………………...................................2-3
1.5. Principiile dreptului comercial ………………………………….……3-4

Capitolul 2 FAPTELE DE COMERŢ ..................................................4-15

2.1. Precizări prealabile. Noţiune. ……………………………..………….4-6

2.2. Clasificarea faptelor de comerţ……………………………………...6-15
2.3. Caracterul civil al operaţiunilor din domeniul agriculturii ………15- 15

Capitolul 3 SUBIECTELE DREPTULUI COMERCIAL..………..16-31

3.1. Precizări prealabile ………………………………………………...16-18

3.2. Comerciantul - persoană fizică autorizată - PFA, potrivit Ordonanţei de urgenţă
nr 44/2008 ……………………………………………………..18-19
3.3. Comerciantul - întreprinzător persoană fizică titular al întreprinderi
individuale, potrivit Ordonanţei de urgenţă nr 44/2008 ………………..19-21
3.4. Întreprinderea familială ……………………………………………21-23
3.5. Comerciantul agent permanent, potrivit Legii nr. 509/2002………23-23
3.6. Condiţiile impuse comerciantului persoană fizica ………………...23-31

Capitolul 4 OBLIGAŢIILE PROFESIONALE ALE COMERCIANŢILOR

……………………………………………….............................................. 31-37

4.1. Precizări prealabile ………………………………………………31 – 32

4.2. Organizarea Registrului Comerţului ……………………………..32 - 33
4.3. Efectuarea înregistrărilor …………………………………………33 - 37

Capitolul 5 FONDUL DE COMERŢ ………………………………37- 43

5.1. Precizări prealabile ………………………………………………37 - 38

5.2. Delimitarea noţiunii fondului de comerţ de alte noţiuni ………...38 - 38

2
5.3. Elementele fondului de comerţ ………………………………… 38 - 42
5.4. Actele juridice privind fondul de comerţ .......................................42 - 43

Capitolul 6 AUXILIARII DE COMERŢ ………...............................43 - 48

6.1. Precizări prealabile ……………………………………………….43 - 43

6.2. Reprezentarea ..................................................................................43 - 44
6.3. Auxiliarii dependenţi……………………………………………..45 - 46
6.4. Auxiliarii independenţi – autonomi ……………………………...46 - 48

TITLUL II

Capitolul 1 SOCIETĂŢILE COMERCIALE ……………………48 -148

1.1. Reglementare …………………………………………………….48 - 49

1.2. Contractul de societate. Condiţii de fond. Condiţii de formă ..…..49 – 61
1.3. Statutul Societăţii ……………………………………………….. 61 - 62
1.4. Formalităţile necesare constituirii societăţilor comerciale …….. 62 – 69
1.5. Condiţiile de formă ale contractului de societate - Formalităţile specifice pentru
constituirea societăţii pe acţiuni ................................................ ..............69 - 77
1.6. Înmatricularea societăţii ....................................................................77 - 80
1.7. Efectele încălcării cerinţelor legale de constituire a societăţii…...…80 - 80
1.8. Condiţiile necesare constituirii sucursalelor şi filialelor societăţilor comerciale
………………………………………………………….......................…80 – 82
1.9. Formele juridice ale societăţilor comerciale ……………………. ...82 - 91
1.10. Funcţionarea societăţilor comerciale …………………………......91-147
1.10.1. Precizări prealabile
1.10.2. Reguli comune privind funcţionarea societăţilor comerciale
1.10.3 Reguli specifice referitoare la funcţionarea societăţilor comerciale
1.10.4 Modificarea actului constitutiv al societăţii comerciale
1.11Fuziunea sau divizarea societăţilor comerciale…………………....147-148

Capitolul 2 OBLIGATIILE COMERCIALE…………………….....148-154

2.1 Trasaturile obligatiilor comerciale…………………………....……148-150

2.2. Fructificarea de drept a banilor …………………………………...150-152
2.3. Neexecutarea contractelor bilaterale. Inexistenta termenului de
gratie…………………………………………………………….….152-153
2.4. Proba obligatiilor comerciale……………………..…………….......153-154

3
CONTRACTUL COMERCIAL DE VÂNZARE-CUMPĂRARE
SECŢIUNEA I. NOŢIUNE ŞI CARACTERE JURIDICE
SECTIUNEA II. CONDIŢII DE VALIDITATE
1. Capacitatea juridică a părţilor.
2. Consimţământul părţilor.
3. Obiectul contractului de vânzare-cumpărare
SECTIUNEA III. EFECTELE CONTRACTULUI DE VANZARE-CUMPARARE
3.1. Interpretarea clauzei contractuale
3.2. Obligaţiile vânzătorului.
3.2.1. Predarea lucrului vândut.
3.2.2. Obligaţia de garanţie a vânzătorului.
3.3. Obligaţiile cumpărătorului
3.3.1. Plata preţului.
3.3.2. Luarea în primire a lucrului vândut.
3.3.3. Suportarea cheltuielilor vânzării
SECTIUNEA IV. VARIETĂTI DE VÂNZARE
1. Vânzarea după greutate, număr sau măsură
2. Vânzarea pe încercate
3. Vanzarea cu arvună
4. Vânzarea prin consignaţie
5. Vânzarea după “mostră”
6. Vânzarea “după catalog”

CONTRACTUL COMERCIAL DE MANDAT

CONTRACTUL DE REPORT
CONTRACTUL DE CONT CURENT

4
 DREPT COMERCIAL ROMÂN

Capitolul 1
Noţiuni introductive privind dreptul comercial

1. 1. Precizări prealabile

Din punct de vedere economic, comerţul este o activitate al cărei scop este
schimbul şi circulaţia mărfurilor de la producători la consumatori.
Juridic, noţiunea de comerţ are un conţinut mai larg, deoarece, pe lângă
operaţiunile de interpunere în schimb şi circulaţie a mărfurilor, cuprinde producţia
de bunuri, executarea de lucrări şi prestarea de servicii.
Dreptul comercial cuprinde normele juridice care reglementează activităţile
comerciale:de producere, de circulaţie şi de prestări servicii.

1. 2. Obiectul dreptului comercial

Pentru stabilirea obiectului dreptului comercial în literatura de specialitate s-

au conturat două teorii, ce oferă criteriile de comercialitate prin care se definesc
actele, faptele juridice şi operaţiunilor economice comerciale .
Potrivit primului criteriu, denumit obiectiv dreptul comercial are ca obiect
normele juridice aplicabile comerţului, adică actelor juridice, faptelor juridice
şi operaţiunilor economice calificate de lege ca fiind de comerţ indiferent de
persoana care le săvârşeşte.
Potrivit celui de-al doilea criteriu denumit subiectiv dreptul comercial are ca
obiect normele juridice aplicabile comercianţilor. Din acest punct de vedere,
dreptul comercial este un drept profesional care se aplică tuturor persoanelor care
au calitatea de comerciant.
Codul Comercial român are la bază sistemul obiectiv. Articolul 3 Cod com.
stabileşte actele juridice, faptele şi operaţiunile considerate fapte de comerţ cărora
li se aplică dispoziţiile codului comercial indiferent de persoana care le săvârşeşte,
indiferent că are sau nu calitatea de comerciant. Combinând cele două criterii
rezultă că dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile atât faptelor
de comerţ cât şi comercianţilor.

5
 1.3. Definiţia dreptului comercial

Dreptul comercial este un ansamblu de norme juridice de drept privat

aplicabile raporturilor juridice izvorâte din săvârşirea actelor, faptelor juridice şi
operaţiunilor economice considerate de lege fapte de comerţ precum şi raporturilor
juridice la care participă persoanele ce au calitatea de comercianţi.

1.4. Izvoarele dreptului comercial

Izvoarele formale sunt : Codul comercial şi Codul civil.

În funcţie de natura lor deosebim : izvoare normative şi izvoare
interpretative.
► Izvoarele normative sunt: Constituţia-legea fundamentală a ţării -care
reglementează principiile de organizare ale activităţii economice, Codul
Comercial care cuprinde reglementarea de bază a activităţilor comerciale şi
reglementează instituţiile fundamentale: faptele de comerţ, comercianţii, obligaţiile
comerciale; legile comerciale speciale şi Codul civil.
Pentru că nu tot dreptul comercial se află în Codul Comercial, art. 1 Cod Com.
face să se înţeleagă că principalul izvor al dreptul comercial îl reprezintă codul
comercial şi legile comerciale speciale, care se completează cu dispoziţiile Codului
civil, respectiv, legile civile speciale. Astfel, ,,în comerţ se aplică legea de faţă
(codul comercial, n. a.), unde ea nu dispune se aplică codul civil,,.
Dintre legile comerciale - legi, decrete-legi, hotărâri şi ordonanţe de guvern, şi
norme, regulamente şi ordine adoptate de organele competente - amintim cu titlu
exemplificativ:
- Legea nr. 31/1990, privind societăţile comerciale, republicată şi modificată,
Aceasta cuprinde reglementarea generală a asocietăţilor comerciale;
- Legea nr. 32/2000, privind activitatea de asigurare şi supravegherea
asigurărilor,
- Legea nr. 26/1990, privind registrul comerţului, republicată şi modificată;
- Legea nr. 11/1990, privind combaterea concurenţei neloiale, modificată;
- Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei;
- Decretul- lege 54/1990, privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi
economice pe baza liberei iniţiative, în prezent abrogat;
- Ordonanţa de urgenţă nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea
capitalului,
- Ordonanţa de urgenţă nr. 44/2008, privind desfăşurarea activităţilor
economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi

6
întreprinderile familiale;
- Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, modificată;
- Legea nr. 59/1934 asupra cecului, modificată;
- Legea nr. 335/2007 privind camerele de comerţ şi industrie;
- Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor;
- Ordonanţa nr. 70/1990 privind impozitul pe profit;
- Regulamentul privind ordinul de plată nr. 8/1994, aprobat de Banca
Naţională a României;
Dintre legile civile amintim:
- Decretul 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice,
- Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă,
În privinţa aplicării Codului civil exemplificăm dispoziţiile art. 1 din Codul
comercial, potrivit cărora ,,în comerţ se aplică legea de faţă (codul comercial, n. a.),
unde ea nu dispune se aplică codul civil,,.
► izvoare interpretative: au rolul de a ajuta la interpretarea voinţei manifestate
în raporturile comerciale. În această categorie includem:
- uzurile comerciale. Uzul comercial este o regulă de conduită născută din
practica socială. În dreptul comercial român uzurile comerciale nu sunt izvoare
normative dar doctrina şi practica juridică recunosc uzurile interpretative
(convenţionale) ca rezultând din voinţa prezumată a părţilor cu rolul de a lămuri
sensul şi limitele acestei voinţe.
- doctrina. Se admite că doctrina nu este izvor de drept, dar este un
important instrument de interpretare a legilor comerciale şi de aplicare a acestora.
- practica judiciară. În mod tradiţional nu a fost recunoscută ca izvor de
drept, dar soluţiile date de instanţele judecătoreşti contribuie la interpretarea legilor
comerciale fără să aibă puterea precedentului judecătoresc. Un rol important în
interpretarea legilor comerciale tinde să-l dobândească deciziile Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie.

1.5. Principiile dreptului comercial

1. Autonomia de voinţă. Dreptul civil recunoaşte libertatea contractuală

(în interpretarea actelor juridice prevalează voinţa internă a contractanţilor,
fundamentul fiind autonomia de voinţă). În dreptul comercial însă, voinţa declarată
primează asupra voinţei interne prin utilizarea înscrisurilor imprimate, a
contractelor tip, etc.
2. Rolul aparenţei. În dreptul civil aparenţa - eroarea comună-este
producătoare de efecte juridice (error communis facit ius). În dreptul comercial
necesităţile creditului determină o recunoaştere mult mai largă a efectelor aparenţei

7
prin sacrificarea realităţii. De exemplu, în cazul titlurilor comerciale de valoare1
unde legea impune anumite condiţii de formă foarte riguroase pentru valabilitatea
titlurilor.
3. Ordinea publică. În dreptul civil libertatea contractuală este ţărmurită
de normele privind ordinea publică. În dreptul comercial ordinea publică ca limită a
libertăţii contractuale cuprinde domenii mai largi decât în dreptul civil: controlul
judiciar al constituirii societăţilor comerciale, verificarea condiţiilor cerute pentru
desfăşurarea activităţilor comerciale. Doctrina2 recunoaşte ca principii ale dreptului
comercial :
- în comerţ actele juridice sunt cu titlu oneros;
- în comerţ întotdeauna banii sunt fructiferi, produc dobânzi;
- în contractele comerciale în caz de dubiu se aplică regula care
favorizează circulaţia;
- contractarea în favoarea celui de-al treilea este o activitate obişnuită
în materie comercială.

Capitolul 2
FAPTELE DE COMERŢ

2.1. Precizări prealabile. Noţiune. Prin folosirea noţiunii de “fapte de

comerţ” legiuitorul român se îndepartează atât de modelul său, codul de comerţ
italian cât şi de codul comercial francez (ati de commercio, actes de commerce).
Pentru cei ce apreciază că reglementarea română se deosebeşte de cea de origine,
argumentul constă în aceea că în teoria dreptului actele juridice se disting de faptele
cu semnificaţie juridică.
Actele juridice sunt manifestări de voinţă facute cu intenţia de a produce
efecte juridice, în timp ce faptele juridice (stricto sensu) sunt acţiuni ale omului
făcute fără intenţia de a produce efecte juridice, acestea producându-se în virtutea
legii, independent de voinţa autorilor.
Utilizarea de către legiuitor a noţiunii de “fapte de comerţ” nu ramâne fără
consecinţe juridice, deoarece considerăm că termenul ca atare are un înteles mai
larg, desemnând toate operaţiunile de comerţ.Prin urmare, noţiunea de fapte de
comerţ cuprinde atât “actele juridice de comerţ, cât si faptele juridice, stricto sensu,
de comerţ. Intenţia legiuitorului este de a supune legii comerciale nu numai
obligaţiile izvorâte din acte juridice, ci şi obligaţiile născute din fapte juridice ilicite
(îmbogăţirea fără justă cauză, plata nedatorată şi gestiunea de afaceri) sau ilicite
1
De exemplu, cambia şi biletul la ordin
2
A se vedea, Stanciu Cărpenaru, Dreptcomercial român, Editura Universul Juridic, Ediţia a VI-a, Bucureşti, p. 24.
C. Bălescu, Curs de drept comercial şi industrial, Bucureşti, 1940, p. 89.

8
(fapte de concurenţă neloială).
Reglementarea faptelor de comerţ. Interesul determinării faptelor de
comerţ permite:
- stabilirea domeniului dreptului comercial, adică faptele sau actele de
comerţ (concepţia obiectivă) şi comercianţii (concepţia subiectivă), şi
- definirea comercianţilor, deoarece art. 7 C. com. prevede “sunt
comercianţi aceia care fac fapte de comerţ având comerţul ca o profesiune
obisnuită şi, societătile comerciale.
Faptele de comerţ sunt reglementate în articolele 3, 4 ,6 şi 56 din Codul
Comercial.
►Art. 3 C. com. prevede: “Legea consideră ca fapte de comerţ...” şi
enumera 20 dintre acestea, fără să le definească, ca atare. În opinia pe care o
îmbrăţişăm, enumerarea amintită are caracter enunţiativ, exemplificativ iar nu
limitativ. Aceasta inseamnă că, la enumerarea facută de cod se pot adauga şi altele,
cu condiţia să aibă caracteristicile faptelor de comerţ reglementate de lege. În
lumina acestei opinii doctrina şi practica judiciara au recunoscut că fapte de comerţ
şi alte acte şi operaţiuni care nu sunt prevăzute expres în Codul Comercial, dar în
condiţiile actuale îndeplinesc caracteristicile amintite: activitatea hotelieră,
publicitatea, producţia de film, televiziunea, leasingul, franciza etc. Independent de
cum este considerat caracterul enumerării faptelor de comerţ de la art. 3 C. com.,
acestea au o caracteristică comună – sunt calificate “de comerţ” indiferent de
calitatea persoanei care le săvarşeşte, comerciant sau necomerciant.
Iar în doctrină sunt considerate comerciale prin natura lor, deoarece în
conţinutul lor există, în mod obiectiv, una din operaţiunile pe care legiuitorul însuşi
o califica ,,de comerţ,, de exemplu, intermedierea sau interpunerea în schimb şi
circulaţie. Şi cum potrivit sistemului (concepţiei) obiectiv, dreptul comercial
cuprinde normele juridice aplicabile comerţului, adică faptelor de comerţ indiferent
de persoana care le savarşeşte, actele şi operaţiunile enumerate de art. 3 sunt
denumite fapte de comerţ obiective.
► Art. 4 C. com. consideră ca fiind de comerţ toate actele juridice şi
operaţiunile comerciantului, cu unele execepţii. Şi cum potrivit sistemului
subiectiv, dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile
comercianţilor, actele juridice îndeplinite de aceştia – cu limitele prevazute de lege
– sunt denumite fapte de comerţ subiective. În lumina acestui articol, calitatea de
comerciant a persoanei conferă natură comercială şi actului savarşit de acesta.
Coroborând art. 3 cu art. 4 C.com., apreciem că –aşa cum s-a afirmat şi în
doctrină - Codul comercial român are la baza sistemul obiectiv de calificare a
faptelor de comerţ (art. 3 C.com.) completat cu prezumţia de comercialitate in
privinţa “celorlalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant (art. 4)”.
►Art. 56 C.com. reglementează regimul juridic aplicabil actului

9
comercial numai pentru una dintre părţi, stabilind legea aplicabilă acestuia.
Astfel, “dacă un act este comercial numai pentru una din parţi, toţi
contractanţii sunt supusi, în cât priveşte acest act legii comerciale, afară de
dispoziţiile privitoare la persoană chiar a comercianţilor şi de cazurile în care legea
ar dispune altfel”. Actul juridic avut în vedere de art. 56 C.com. este denumit mixt
sau unilateral deoarece este comercial pentru una din părţi şi civil pentru cealaltă.
Prin urmare, putem clasifica faptele de comerţ în trei categorii: fapte de
comerţ obiective; fapte de comerţ subiective; fapte de comerţ mixte sau unilaterale.
Încercând să definească faptele de comerţ doctrina a propus următoarele
teorii: a speculaţiei, a circulaţiei şi a întreprinderii. Aceasta, n-a adoptat însă o
unică teorie în definirea actelor de comert, ci a facut sinteza lor folosind un criteriu
mixt.
Astfel, actele de comert, sau, în sens larg, fapte de comert sunt: acte
juridice de interpunere în circulaţia marfurilor – ca operaţiuni izolate, acte
juridice îndeplinite printr-o întreprindere - privite în sens de activitate
organizată, efectuate cu scopul de a obţine profit.

2.2. Clasificarea faptelor de comerţ.

Potrivit art. 3, 4 şi 56 din Codul Comercial faptele/actele de comerţ se împart
în trei categorii: obiective, subiective şi mixte.
►A. Faptele de comerţ obiective sunt acele acte sau operaţiuni juridice
prevăzute de legiuitor in art. 3 C.com. Ele sunt comerciale indiferent de calitatea
persoanei care le indeplineşte, comercialitatea acestora rezultând din lege. Se
împart în trei grupe, pe bază unor criterii economice care au la bază: natura
comercială, funcţia economică şi forma lor:
1. Operaţiunile de intermediere în schimb asupra mărfurilor şi titlurilor
de credit (corespund accepţiunii economice de comerţ);
2. Operaţiunile de intermediere în schimb purtând asupra muncii
organizate – întreprinderile (corespund accepţiunii economice de comerţ) – prin
activitatea de intermediere – la care se adaugă criteriul forma organizatorică-
întreprinderea. Aceste două grupe sunt acte de comerţprin natura lor.
3. Faptele de comerţ conexe (accesorii)- prin natura lor sunt civile, devin
însă comerciale pentru că se află într-o legătură strânsă cu un act de comerţ prin
natura lui .
1. Operaţiunile de intermediere în schimb asupra mărfurilor şi titlurilor
de credit
a) Cumpărarea şi vânzarea comercială (art. 3 pct. 1 şi 2). Potrivit art. 3
pct. 1şi 2 C.com. “Legea consideră ca fapte de comerţ”:
- cumpărările de producte sau mărfuri spre a se revinde fie în natura, fie după
ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea şi

10
cumpărarea spre a se revinde de obligaţiuni ale Statului sau alte titluri de credit
circulând în comerţ;
- vânzările de producte, vânzările şi închirierile de mărfuri în natură sau
lucrate şi vânzările de obligaţiuni ale Statului sau alte titluri de credit circulând în
comerţ, când vor fi fost cumparate cu scop de revânzare sau închiriere.
Potrivit art. 1294 C.civ., vânzarea este contractul prin care una din părţi –
numită vânzator – se obligă să transmită, în principal, celeilalte parţi – numită
cumpărător – proprietatea unui bun, în schimbul unui preţ.
Definiţia prezentată este valabilă şi pentru vânzarea comercială. Caracterul
special, comercial, al vânzării-cumpărării este dat de elementul de ordin economic,
specific negoţului, şi anume interpunerea în schimbul bunurilor, care presupune
intenţia de revânzare. Aşadar, cumpărarea este comercială dacă a fost făcută cu
intenţia de revânzare sau închiriere (după caz), iar vânzarea este comercială dacă a
fost precedată de o cumpărare (comercială) făcută cu scop de revânzare. În doctrină
s-a arătat ca vânzarea-cumpararea comercială se prezintă ca “un inel în lanţul
producţiei şi al schimbului de mârfuri şi produse în drumul lor de la producător la
consumator”.
Intenţia de revânzare sau închiriere (considerată intenţia iniţială, nu cea
nascută spontan, ulterior), ca trasătură distinctivă a vânzării-cumpărării comerciale:
trebuie să existe la data cumpărării; să fie manifestată în exterior de cumpărător,
deci, cunoscută de vânzător, sau să rezulte făra echinoc din imprejurarile actului; sa
poarte, în principal, asupra obiectului cumparat.
Obiectul vânzarii-cumpărării comerciale, potrivit art. 3 pct. 1, poate fi format
numai din bunuri mobile (producte, mărfuri, obligaţiuni ale Statului sau titluri de
credit care circulă în comerţ). Acestea pot fi revândute, astfel cum au fost
dobândite, sau după ce, în prealabil au fost prelucrate sau transformate (cofetarul
cumpără ingrediente pentru a le revinde sub form produsului finit – prajituri, de
exemplu).
b) Operaţiuni de punere in consignaţie a mărfurilor sau productelor în
scop de vânzare. Contractul de consignaţie este acel contract în temeiul căruia o
parte numită consignant, încredinţeaza celeilalte părti, numită consignatar anumite
bunuri mobile spre a le revinde, în nume propriu, dar pe seama consignantului.
c) Operaţiunile pe termen asupra titlurilor de credit. Contractul de
report (art. 3 pct. 3). Operaţiunile de bursă. Potrivit art. 3 pct. 3 C. com., sunt
fapte de comerţ contractele de report asupra obligaţiunilor de stat sau altor titluri de
credit circulând în comerţ. Contractul de report este reglementat de art. 74-76
C.com., pe care-l defineşte ca fiind cumpărarea pe bani gata a unor titluri de credit
circulând în comerţ şi revânzarea simultanee cu termen şi pe un preţ determinat
către aceeaşi persoană a unor titluri de aceeaşi specie. Operaţiunile de bursă se
încadrează în categoria operaţiunilor speculative de valori şi sunt considerate fapte

11
de comerţ alături de contractele de report.
d) Operaţiunile referitoare la subscrierea, cumpărarea şi vânzarea de
părţi sociale şi acţiuni ale societăţilor comerciale (art.3 pct.4 C.com.). Părţile
sociale sunt diviziuni ale capitalului social al societaţii cu răspundere limitată, iar
acţiunile sunt fracţiuni ale capitalului social al societătii pe acţiuni şi în comandită
pe acţiuni. Cumpărările de parţi sociale sau acţiuni intervin atât la constituirea
societaţii comerciale şi suntem în prezenţa unei subscrieri de părţi sociale sau
acţiuni, cât şi ulterior, pe parcursul funcţionării acesteia. În ambele situaţii,
operaţiunile de cumpărare sunt fapte de comerţ, în care cumpărătorul dobândeşte
calitatea de asociat. Vânzarea acţiunilor şi părţilor sociale conduce la pierderea
calitaţii de asociat a vânzătorului (dacă, bine înţeles, înstrăinează tot pachetul de
acţiuni sau părţi sociale). Indiferent că operaţiunile de vânzare, de cumpărare, de
acţiuni şi părţi sociale, sunt sau nu făcute în scop de speculaţie comercială, sunt
fapte de comerţ.
e) Operaţiunile de bancă şi schimb (art.3 pct.11 C.com.). Banii şi creditul
pot constitui obiectul circulaţiei. Operaţiunile comerciale, ce au ca obiect banii şi
creditul vor fi guvernate, aşa cum s-a precizat în doctrină, de aceleaşi principii ca şi
cele care privesc circulaţia mărfurilor şi productelor. Aceste operaţiuni însă,
nefiind definite de Codul Comercial, urmează a fi precizate conform O.U.G. nr.
99/2006 privindinstituţiile de credit şi adecvarea capitalului. Activitatea bancară
este realizată de Banca Naţională a României şi de societaţile bancare. Operaţiunile
de bancă constau în: depozite de sume de bani sau de titluri, acordare de credite,
operaţiuni asupra titlurilor de credit, efectuarea de plăţi, plasament financiar.
Operaţiunile de schimb sunt operaţiuni de schimb valutar: schimbul de monede, de
bilete de bancă naţionale sau străine, transmitere de fonduri, etc. Regimul valutar
este reglementat prin Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 1/ 2004
privind efectuarea operaţiunilor valutare.
f) Cambiile sau ordinele în producte sau mărfuri (art. 3 pct. 14). Cambia
şi biletul la ordin sunt fapte de comerţ prin natura lor, indiferent dacă părţile sunt
sau nu comercianţi sau dacă sunt emise pentru acte civile sau comerciale. Cambia
şi biletul la ordin sunt reglementate de Legea 58/ 1934, modificată. În doctrină s-a
precizat că ordinul în producte sau mărfuri, este tot o cambie care prezintă
particularitatea că obligaţia ”de plată” are ca obiect nu o sumă de bani, ci o
cantitate de producte sau de mărfuri.
g) Operaţiunile asupra imobilelor în scop de speculaţie. În concepţia
Codului comercial român, vânzarea-cumpărarea comercială nu poate avea ca obiect
bunuri imobile. S-a formulat în doctrină, opinia ca legiuitorul român a înlăturat
operaţiunile imobiliare din categoria faptelor de comerţ de la art. 3 C.com.,
deoarece valoarea imobilelor este mult mai mare decât cea a mobilelor. Aceasta
excludere nu se mai justifică, s-a precizat într-o altă opinie, deoarece în prezent

12
există unele bunuri mobile cu valoare mult mai mare decât a unor bunuri imobile.
In sustinerea acestei opinii, s-au adus dispoziţiile art. 1 lit. e din Legea 298/ 2001,
potrivit cărora imobilele sunt incluse în fondul de comerţ. Prin urmare, excluderea
operaţiunilor cu privire la imobile din categoria faptelor de comerţ, nu se mai
justifică.
2. Acte de intermediere în operaţiunile de schimb purtând asupra
muncii organizate – intreprinderile. Noţiunea de întreprindere, nefiind definită
de Codul comercial, care doar enumeră categoriile de întreprinderi ca fapte de
comerţ, urmează a fi precizată conform Legii 346/ 2004. Astfel, potrivit art. 2 din
lege prin întreprindere se înţelege orice formă de organizare a unei activităţi
economice, autonomă patrimonial şi autorizată potrivit legilor în vigoare să facă
acte şi fapte de comerţ, în scopul obţinerii de profit, în condiţii de concurenţă,
respectiv ,societăti comerciale, societăţi cooperative, persoane fizice care
desfăşoară activitaţi economice în mod independent şi asociaţii familiale autorizate
potrivit dispoziţiilor legale în vigoare. Potrivit art. 3 C.com. întreprinderile se
împart în două categorii: de producţie şi de prestări servicii.
Întreprinderile de producţie.
a) Intreprinderile de construcţii (art. 3 pct. 8 C.com.).Întreprinderea de
construcţii are ca obiect de activitate : construirea, amenajarea, transformarea,
reparaţia imobilelor, etc. Acestea organizează forţa de munca, pe care o speculează
în scopul obţinerii de profit. Întreprinderea se interpune între client (beneficiar) şi
lucrători. Ea este considerată faptă de comerţ, atât în cazul în care întreprinzătorul
procură materialele, cât şi în cazul în care materialele sunt procurate de beneficiar.
Toate actele şi faptele juridice savârşite pentru realizarea lucrărilor de
construcţii au caracter comercial, de exemplu: contractele de vânzare-cumparare
pentru procurarea materialelor, contractele de antrepriza încheiate cu clienţii etc.
b) Întreprinderile de fabrici, de manufactură (art. 3 pct. 9). Acest tip de
întreprindere are ca obiect transformarea materiilor prime, materialelor, inclusiv
prelucrarea lor în vederea obţinerii unor produse finite. Procurarea materiilor prime
şi materialelor poate fi făcută atât de întreprinzător cât şi de beneficiar. În
doctrină s-a arătat că, sunt comerciale şi acele întreprinderi care transformă
(lucreaza materia primă oferită de client (beneficiar), chiar dacă activitatea lor nu
este de “producţie” ci de prestări servicii, deoarece clientul plăteşte manopera.
Întreprinderi de prestări servicii
c) Întreprinderile de imprimerie (art. 3 pct. 9), au ca obiect operaţiunile de
multiplicare a operelor stiinţifice, literare şi artistice, prin folosirea oricărei forme
de multiplicare, manuală sau mecanică.
d) Întreprinderile de furnituri de lucruri sau mărfuri. Întreprinderea de
furnituri presupune o activitate organizată, prin care, în schimbul unui preţ stabilit
anticipat, întreprinzătorul asigură prestarea unor servicii sau predarea (livrarea)

13
unor produse la termene succesive pe baza unui contract de furnizare. Contractul de
furnizare are deci ca obiect livrarea de produse sau prestarea de servicii, în baza
unui contract de locaţie de servicii. În cazul livrării, întreprinderea are obligatia de
a transmite dreptul de proprietate asupra mărfurilor (obligatie de a da), de a le
preda şi de a răspunde pentru vicii şi evicţiune (obligaţii de a face) ca şi la vânzare-
cumparare. Spre deosebire de vânzare-cumpărare, predarea produselor (furnizarea
de electricitate, a gazului metan, de exemplu) se face la mai multe termene
succesive, iar preţul serviciilor şi produselor este stabilit anticipat. În cazul prestării
de servicii, întreprinderea are obligaţia de a face, adică de a presta servicii cu
caracter continuu pe baza unui contract de locaţie de servicii (de exemplu ridicarea
gunoiului menajer).
e) Întreprinderi de spectacole publice (art.3 pct.6). Întreprinderile de
spectacole publice pun la dispoziţia publicului, producţiile culturale, sportive, în
vederea obţinerii unui profit. În doctrină s-a arătat că specificul acestei întreprinderi
este de a specula talentul artiştilor sau spotivilor şi curiozitatea publicului.
Întreprinderile de spectacole publice organizează munca altora interpunându-se
între artist (sportiv) pe de o parte şi spectator, pe de altă parte. Toate actele şi
faptele juridice îndeplinite pentru realizarea spectacolului: închirierea de săli,
contracte de publicitate, contracte cu artiştii, procurarea recuzitei, etc., sunt
calificate drept fapte de comerţ.
f) Întreprinderile de comision, agenţii şi oficii de afaceri (art.3 pct.7).
Încheierea tranzacţiilor comerciale se face de cele mai multe ori printr-un
intermediar a cărui activitate este organizată în acest scop. În concepţia legii, sunt
fapte de comerţ numai operaţiunile de intermediere realizate printr-o întreprindere.
Întreprinderile ”de comision” încheie afaceri (contracte de vânzare-cumpărare, de
transport etc.) în nume propriu, dar pe seama comitentului. Un act izolat de
comision nu este act de comerţ. Agenţiile şi oficiile de afaceri intermediaza afaceri
între comercianţi şi clientelă: procurarea de clienţi, obţinerea de informaţii,
mijlocire în afaceri etc. Întreprinderile de agenţii şi oficii de afaceri sunt organizate
în diverse domenii: turism, publicitate, imobiliar etc. Întreprinzatorul intermediar
poate fi comisionar, mandatar sau mijlocitor, cu toate consecinţele ce rezultă din
calificarea respectivă.
g) Întreprinderile de editură, de librărie şi de vânzare a obiectelor de
artă (art.3 pct.9). Întreprinderea de editură are ca obiect reproducerea şi difuzarea
operei. Activitatea acesteia se întemeiază pe contractul de editare, în baza căruia
autorul unei opere stiinţifice (literare sau artistice) cedează întreprinzatorului
(editorul), în schimbul unei remuneraţii, dreptul de a reproduce şi de a difuza opera.
Întreprinderea de editură este un intermediar între autorul operei, pe de o parte şi
întreprinderea de reproducere a operei (tipografia) şi întreprinderea de difuzare
(libraria) pe de altă parte.Dacă autorul, publică opera pe riscul lui încheind direct

14
contracte cu tipografia şi librăria, nu savarşeşte ”fapte de comerţ”, deoarece lipseşte
elementul de interpunere specific ”comerţului”.
Întreprinderea de vânzare a operelor de artă este faptă de comerţ dacă se
interpune între autor şi cumpărător, deoarece legea cere ca întreprinzătorul să fie o
altă persoană decât autorul operei. Vânzarea operei de artă direct de către autor nu
este faptă de comerţ ci act civil, prin interpretarea ”per a contrario” a art. 3 pct. 10
C.com. “când altul decât autorul sau artistul vinde”.
h) Întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe apă sau
pe uscat (art.3 pct.13 C.com.). Deşi Codul comercial reglementează transportul pe
apă şi pe uscat - prin enumerarea formelor de transport cunoscute la data adoptarii
sale - considerăm că şi transportul aerian poate fi avut în vedere, deoarece Codul
comercial, apreciem că avut intenţia de a reglementa transportul în general,
indiferent de calea pe care se realizează. Prin urmare, si transportul aerian de
persoane şi mărfuri constituie faptă de comerţ. Operaţiunile de transport sunt fapte
de comerţ dacă sunt exercitate în condiţiile unei întreprinderi. Activitatea de
transport se desfaşoară, în principal în baza contractelor de transport. Toate actele
şi faptele juridice efectuate în cadrul acestei activitaţi sunt comerciale. Contractul
de transport este reglementat de Codul comercial în art.413 – 411 C.com. Prin
contractul de transport de mărfuri, întreprinderea de transport numita cărăuş se
obligă în schimbul unui preţ, faţă de expeditor, să transporte anumite mărfuri, pe
care să le elibereze la destinaţie. Contractul de transport are ca obiect şi persoanele.
În acest caz întreprinderea de transport (cărăuşul) se obligă, faţa de o persoană să o
transporte până într-un anumit loc în schimbul unui preţ.
i) Întreprinderile de asigurare (art.3 pct.17 – 18 C.com.). Sunt fapte de
comerţ, potrivit art. 3 pct.17 – 18 C.com. ”asigurările terestre, chiar mutuale, în
contra daunelor şi asupra vieţii”, precum şi asigurările chiar mutuale contra
riscurilor navigaţiei”. Deşi legiuitorul foloseşte termenul ”asigurări”, sinonim cu
”operaţiuni”, în doctrina comercială s-a apreciat pe de o parte că nu se pot concepe
asigurări fără existenţa unei întreprinderi, iar pe de altă parte că întreprinderea de
asigurare este conformă evolutiei comerţului de asigurare. Activitatea de
asigurare este realizată numai de către societăţile de asigurare ce se constituie şi
funcţionează pe baza Legii nr. 32/ 2000, modificată, şi a Legii nr. 31/ 1990,
republicată şi modificată. Asigurările sunt: obligatorii (au ca izvor legea) şi
facultative (au ca izvor convenţia părţilor). Codul comercial la pct. 17 – 18 are în
vedere numai asigurările facultative. Acestea se realizează în temeiul contractului
de asigurare potrivit Legii 136/ 1995, privind asigurările şi reasigurările în
România, modifictă. În cadrul asigurărilor facultative, codul comercial prevede ca
fiind fapte de comerţ şi asigurările mutuale. Acestea se realizează între mai multe
persoane expuse unor riscuri similare, toate părţile contractante (asociaţii)
obligându-se la plata primei de asigurare – numită cotizaţie – în vederea realizării

15
unui fond comun, din care urmează să plătească la survenirea cazului asigurat,
îndemnizaţia de asigurare, asociatului în cauză sau altor persoane îndreptaţite.
j) Depozitele în docuri şi antrepozite (art. 3 pct. 20). Sunt fapte de comerţ
”depozitele în docuri şi antrepozite, precum şi toate operaţiunile asupra recipiselor
de depozit (warante) şi asupra scrisorilor de gaj liberate de ele”. Textul codului
comercial are în vedere, pe de o parte, activitatea de depozitare a mărfurilor în
întreprinderi specializate, cum ar fi docuri, antrepozite, silozuri şi,pe de alta parte
operaţiunile de depozitare care privesc documentele de depozit şi scrisorile de gaj
emise de întreprinzătorul acestor stabilimente. Documentele ce formează obiectul
operaţiunilor prevăzute în textul acestui articol şi care dovedesc existenţa mărfii în
depozit sunt:
-recipisa de depozit, care se eliberează deponentului (proprietar), atestă
dreptul de proprietate al titularului acestui înscris asupra mărfii depozitate;
-warantul sau scrisoarea de gaj, atestă că marfa este gajată, titularul
warantului are un drept de gaj asupra mărfii depozitate;
-talonul, rămâne la administraţia depozitului.
3. Faptele de comerţ conexe (accesorii). Faptele de comerţ conexe sunt acte
juridice sau operaţiuni care dobândesc caracter comercial datorită legăturii lor cu
un fapt de comerţ, prin natura lui, potrivit principiului ”accesorium sequitur
principale”. Au caracter accesoriu următoarele acte juridice:
a) Operaţiunile de mijlocire (sămsărie) în afaceri comerciale (art. 3 pct.
12 C. com.). Mijlocirea constă într-o acţiune de intermediere între două persoane,
în scopul de a înlesni încheierea unui act juridic pentru care acestea sunt interesate.
Operaţiunile de mijlocire sunt fapte de comerţ numai dacă privesc afaceri
comerciale. Prin urmare, caracterul comercial al actului juridic mijlocit determină,
prin conexiune, comercialitatea acţiunii de mijlocire. Mijlocitorul, fără a fi un
reprezentant al părţilor, face demersuri pentru a pune în legatură două persoane, în
vederea încheierii actului juridic comercial, care este principalul.
b) Expediţiunile maritime şi toate contractele privitoare la comerţul pe
mare şi la navigaţiune (art.3 pct.15 si 16 C.com.). Sunt fapte de comerţ, potrivit
legii comerciale, toate operaţiunile ce privesc comerţul pe mare şi navigaţia:
construirea de vase pentru navigaţie, cumpărarea şi vânzarea vaselor, actele juridice
referitoare la echiparea, dotarea şi aprovizionarea vaselor. Sunt calificate ca fiind
comerciale: expediţiile maritime şi închirierile de vase (pct. 16), împrumutul
maritim şi ipoteca maritimă etc. Cum activitatea principală este comerţul pe mare,
operaţiunile în legătură cu această activitate, devin comerciale, prin conexiune,
potrivit regulii amintite.
c) Depozitele pentru cauza de comerţ (art. 3 pct. 19). Aceste depozite
(contracte de depozit) – ca operatiuni izolate – sunt fapte de comerţ, numai dacă au
cauza comercială, adică, ori de câte ori, privesc depozitarea unor mărfuri care au

16
fost cumparate în scop de revânzare. În acest caz, contractul comercial de vânzare-
cumpărare este faptul principal, iar depozitul este accesoriul, care devine “fapt de
comerţ” prin legătura cu actul principal.
d) Contul curent şi cecul (art. 6 alin 2). ”Contul curent şi cecul nu sunt
considerate ca fiind fapte de comerţ în ceea ce priveşte pe necomercianţi”, afară
dacă ele nu au cauza comerciala. Înseamna că, per a contrario, contul curent şi
cecul sunt fapte de comerţ dacă au cauză comercial. Cauza comercială, s-a arătat în
doctrină, poate consta, de exemplu, în contractul de cont curent încheiat de părti în
vederea prestaţiilor reciproce rezultate din contracte comerciale, sau în cazul
cecului emis pentru plata unor mărfuri cumpărate în scop de revânzare.
e) Contractul de garanţie reală mobiliară şi contractul de fidejusiune.
Aceste contracte sunt fapte de comerţ când obligaţia garantată este o obligaţie
comercială. Comercialitatea obligaţiei principale garantate determină
comercialitatea şi a contractului de garanţie reală mobiliară sau a contractului de
fidejusiune, prin accesorietate. Potrivit art. 14 din Legea nr. 99/ 1999, privind unele
măsuri de acelerare a reformei economice, contractul de garanţie reală mobiliară
este contractul în temeiul căruia se constituie o garanţie reală în bunuri sau drepturi
în benefciul unui anumit creditor. Fidejusiunea este reglementată de art. 1652
C.civ. şi reprezintă contractul prin care o persoană, numită fidejusor, se obligă faţă
de creditorul altei persoane să execute obligaţia debitorului, dacă acesta nu o va
executa. Doctrina comercială a încadrat în categoria faptelor de comerţ accesorii
urmatoarele:acte juridice, precum, promisiunea unilaterală de a cumpăra un fond de
comerţ, contractul comercial de mandat; fapte juridice ilicite, precum, gestiunea de
afaceri comerciale, plata nedatorată a unei datorii comerciale, îmbogatirea fără justa
cauză; fapte juridice ilicite (delicte şi cvasidelicte)de exemplu, fapte de concurenţă
neloială.
►B. Fapte de comerţ subiective. Potrivit art. 4 C.com.: “Se socotesc afară
de acestea (adică acelea prevazute la art. 3, n.a.), ca fapte de comerţ, celelalte
contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau
dacă contrariul nu rezultă din insuşi actul. Prin urmare, faptele de comerţ
subiective sunt acele fapte juridice sau operaţiuni care dobândesc caracter
comercial datorită calitaţii de comerciant a persoanei care le îndeplineşte. Legiuitor
ul stabileşte în art. 4 Cod.com. o prezumţie iuris tantum, de comercialitate, cu
privire la toate actele juridice ale unui comerciant. Prezumţia de comercialitate este
înlaturată dacă obligaţia ce rezultă din actul juridic, are caracter civil sau
necomercialitatea rezultă din însusi actul îndeplinit de comerciant. În prima
categorie de acte intră actele juridice civile săvârşite chiar de comerciant. Doctrina
comercială a precizat că includem în această categorie actele de drept privat care
prin structura şi funcţia lor esenţială nu se pot referi la activitatea comercială şi care
rămân civile indiferent de calitatea pesoanei care le savârşeşte – comerciant sau

17
necomerciant. Amintim în acest sens: căsatoria, adopţia, testamentul, acceptarea
sau renunţarea la moştenire, recunoaşterea unui copil din afara căsatoriei, etc.
Referitor la cea de-a doua categorie de acte a caror necomercialitate rezultă din
chiar actul îndeplinit de comerciant, art. 5 C.com. prevede că “nu se poate
considera că faptă de comerţ cumpărarea de producte sau de mărfuri ce s-ar
face pentru uzul sau consumaţiunea cumpărătorului, ori a familiei sale; de
asemenea, revânzarea acestor lucruri şi nici vânzarea productelor pe care
proprietarul sau cultivatorul le are după pământul sau cel cultivat de dânsul.
Prin urmare, sunt acte civile - actele juridice care vizează nevoile personale
ale cumpărătorului sau familiei sale – uzul sau consumaţiunea individuala – chiar
îndeplinite de un comerciant – actele juridice de vânzare ale proprietarului sau
cultivatorului de teren agricol, ce au ca obiect rezultatul culturilor agricole: cereale,
fructe, legume.
În legătura cu intreprinderea agricolă, opinia majoritară înclină spre
caracterul civil al acesteia datorită caracterului imperativ al dispoziţiilor art. 5 C.
com. care precizează că activitaţile agricole nu sunt fapte de comerţ. Legea 36/
1990 cu privire la societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură a creat
o situaţie specială, deoarece aceste entitaţi juridice sunt considerate comerciale
chiar dacă obiectul social al lor este civil. În acest caz, comercialitatea societătii
rezultă nu din obiectul acesteia ci din forma sa juridică.
►C. Faptele de comerţ mixte sau unilaterale. Potrivit art. 56 C. com. ”dacă
un act este comercial numai pentru una din parţi, toţi contractanţii sunt
supuşi în ce priveşte acest act, legii comerciale afară de dispozitiunile
privitoare la persoana chiar a comercianţilor şi de cazurile în care legea nu
dispune altfel. Din textul codului comercial rezultă că: un actul de comerţ numai
pentru una dintre parţile raportului juridic – numit mixt sau unilateral, este supus
legii comerciale cu doua excepţii: legea comercială nu se aplică comercianţilor;
legea comerciala nu se aplica atunci când legiuitorul prevede expres acest lucru.
Referitor la prima excepţie, în doctrina juridică, s-a arătat că legea
comercială reglementează numai actul juridic încheiat de părţi, iar în privinţa
statutului juridic al părţii pentru care actul juridic nu este de comerţ, nu are nici o
consecinţă juridică. Prin urmare, necomerciantul oricâte acte juridice ar încheia, nu
devine comerciant. Referitor la a doua excepţie, un caz în care dispoziţiile legii
comerciale nu se aplică este acela al faptelor de comerţ unilaterale care privesc
obligaţiile cu pluralitate de debitori. De exemplu, art. 42 Cod com. stabileşte
prezumţia de solidaritate a debitorilor în obligaţiile comerciale, ca apoi să precizeze
că această prezumţie ”nu se aplică la comercianţi pentru operaţiuni care, încât îi
priveşte, nu sunt fapte de comerţ”, deoarece pentru ei faptul juridic din care
izvorăsc obligaţiile are caracter civil, ori în dreptul civil, regula este că, obligaţiile
sunt divizibile (conjuncte). În literatura juridică s-a prezentat în acest sens, ca

18
exemplu, contractul de vânzare-cumpărare a unor produse agricole încheiat de doi
agricultori cu un comerciant. În situaţia dată răspunderea agricultorilor faţă de
comerciant, în privinţa nerespectării obligaţiilor asumate nu va fi solidară, ci
divizibilă, deoarece obligaţiile izvorăsc dintr-un act care, pentru agricultori, nu este
faptă de comerţ (art. 5 Cod.com.).
Un alt exemplu de act de comerţ, mixt sau unilateral, este prevăzut în art. 6
C. com care reglementează contractul de asigurare “asigurările de lucruri sau
stabilimente care nu sunt obiectul comerţului şi asigurările asupra vieţii sunt fapte
de comerţ numai pentru asigurător“, ceea ce înseamnă că pentru asigurat sunt acte
civile.
2.3. Caracterul civil al operaţiunilor din domeniul agriculturii
În mod tradiţional activitatea agricolă nu intră sub incidenţa legii comerciale.
În acest sens, art. 5 Cod .com. prevede: ,,Nu se poate considera ca fapt de comerţ
...vânzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are de pe
pământul său, sau cel cultivat de dânsul. Soluţia îşi găseşte justificarea în ideea
de protejare a agricultorilor, care nu au obligaţiile profesionale ale comercianţilor,
adică: de a se înmatricula în registrul comerţului, de a ţine registre comerciale, de a
li se aplica procedurainsolvenţei, etc.
Prin urmare, potrivit art. 5 Cod.com. vânzarea produselor astfel cum au
fost obţinute de cultivator este considerată act civil, nu comercial .
În privinţa caracterului civil sau comercial al întreprinderii agrare opiniile
sunt împărţite.
În doctrina românească a prevalat opinia împărtăşită de jurisprudenţa din
perioada interbelică.
Referitor la societatea comercială agrară, prin Legea nr. 36/1991 privind
societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură se precizează că
proprietarii de terenuri agricole care beneficiază de dispoziţiile legii fondului
funciar nr. 18/1991, modificată, precum şi alţi proprietari de terenuri agricole pot
să-şi exploateze pământul sub forme de asociere cum sunt: asociaţia simplă,
contractul de societate reglementat de Codul civil, societatea comercială
constituită în condiţiile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi
societatea agricolă. Asociaţia simplă, contractul de societate reglementate de
Codul civil şi societatea agricolă (potrivit art. 5 alin.2 din Legea 36/1991) nu au
caracter comercial ci au caracter civil. Se recunoaşte caracterul comercial actelor şi
operaţiunilor de exploatare a terenurilor agricole de către o societate comercială
organizată potrivit Legii nr. 31/1991. Legea 36/1991 consacră o derogare de la
regula generală potrivit căreia caracterul comercial al societăţii este dat de obiectul
ei, în sensul recunoaşterii că societatea poate fi comercială datorită formei sale
juridice, chiar dacă obiectul ei este civil

19
 Capitolul 3
Subiectele dreptului comercial

3.1. Precizări prealabile

Subiecte ale raporturilor comerciale sunt comerciantii, persoane fizice,
persoane juridice (societati comerciale) şi necomercianţii.
Comercianţii sunt reglementaţi de următoarele acte normative: Codul
comercial, în art. 7, Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, Legea nr.
26/1990 privind la registrul comerţului, republicată şi modificată, Ordonanţa de
urgenţă nr. 44/2008, privind desfăşurarea activităţilor economice de către
persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale,
Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, Legea nr. 509/2002 privind
agenţii comercianţi permanenţi, Legea nr. 161/2003 numai în privinţa grupurilor
de interes economic – comercianţi.
► Potrivit art. 7 din Codul comercial „Sunt comercianti aceia care fac
fapte de comert, avand comertul ca o profesiune obisnuită - persoana fizică şi
societătile comerciale-persoana juridică.
Prin urmare, dacă săvârşirea faptelor de comerţ are caracter profesional
persoana fizică care le săvârşeşte devine comerciant (art. 7 Cod. com.). Odată
dobândită această calitate toate actele juridice încheiate de aceasta sunt prezumate
a fi comerciale (art. 4 Cod com.). Însă, dacă actele săvîrşite au caracter accidental
se supun legii comerciale, fără ca persoana care le săvârşeşte să devină
comerciant (art. 9 Cod com.).
► Articolul 34 Cod. com., prevede că registrele comerciale nu se aplică
colportorilor, comercianţilor care fac micul trafic ambulant, cărăuşilor sau acelora
al căror comerţ nu iese din cercul unei profesiuni manuale. Prin această dispoziţie
codul comercial reglementează categoria aşa-numiţilor ,,micii comercianţi,, care
este scutită de obligaţia profesională a ţinerii de registre comerciale datorită
volumului redus al operaţiunilor comerciale desfăşurtae de aceştia3.
►Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, ,,în vederea efectuării de
acte de comerţ, persoanele fizice şi persoanele juridice se pot asocia şi pot
constitui societăţi comerciale,,.
► Potrivit art. 4 din Ordonanţa de urgenţă nr 44/2008, persoanele fizice
pot desfăşura activităţile economice după cum urmează :
a) individual şi independent, ca persoane fizice autorizate. Persoana
fizică autorizată, potrivit art 20 alin. 1, din O.U.G. nr. 44/2008, poate avea, sau
nu, calitatea de comerciant.
b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale;
3
A se vedea, Stanciu Cărpenaru, op. cit. p. 69, şi operele citate acolo.

20
 Întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este comerciant
persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerţului
c) ca membri ai unei întreprinderi familiale. Întreprindera familială se
înregistrează la registrul comerţului, dată de la care membrii acesteia devin
comercianţi persoane fizice.
► În afara categoriilor de comercianţi prevăzute de codul comercial
Legea 26/1990 republicată, include in categoria comerciantior si regiile
autonome.
Astfel, art 1 alin 2 din Legea nr. 26/1990 dispune „In sensul prezentei legi,
comerciantii sunt persoane fizice si asociatiile familiale (în prezent abrogate prin
O.U.G. nr. 44/2008) care efectueaza in mod obisnuit acte de comerţ,,
societătile comerciale, companiile naţionale şi societăţile naţionale, regiile
autonome şi organizţiile coopertiste.
Sintetizând dispoziţiile corespunzătoare din actele normative enunţate mai
sus comercianţii sunt :
- societăţile comerciale, potrivit 31/1990, companiile naţioanle,
societăţile naţionale,
- regiile autonome, înfiinţate prin reorganizarea unităţilor economice de
stat, potrivit Legii nr. 15/1990, în ramurile strategice ale economiei naţionale4.
Regiile autonome sunt persoane juridice care funcţionează pe bază de gestiune
economică şi autonomie financiară.
- organizaţiile cooperatiste5, au personalitate juridică şi îşi desfăşoară
activitatea pe baza principiilor gestiunii economice. Organizaţiile cooperatiste
desfăşoară activitate de producere şi desfacere de mărfuri şi de prestări servicii.
- societăţile cooperative, potrivit Legii nr 1/2005 privind organizarea şi
funcţionarea cooperaţiei6
- grupurile de interes economic reprezintă o asociere depersoane fizice
sau juridice în scopul înlesnirii sau dezvoltării activităţii economice a membrilor
săi, precum şi al îmbunătăţirii rezultatelor activităţii respective (art. 118 alin. 1
din Legea nr. 161/2003. Grupul de interes economic are personalitate juridică ;
poate avea calitatea de comerciant sau necomerciant.
-persoanele fizice, potrivit O. U.G. nr 44/2008, şi anume, persoane
fizice autorizate, întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale,
membrii ai unei întreprinderi familiale
- persoane fizice, în calitate de ,,mici comercianţi,,.
4
A se vedea, H.G. 266/1993, privind ramurile şi domeniile în care funcţionează regii autonome de interes naţional
(M. Of. Partea I, nr. 156/1993); şi O.U.G. nr. 30/1997 privind reorganizarea regiilor autonome (M. Of. Partea I, nr.
125/1997)
5
A se vedea, Legea nr. 566/2004, privind cooperaţia agricolă (M. Of. Partea I, nr. 1236/2004); O.U.G. 97/2000,
privind organizaţiile cooperatise de credit (M. Of. Partea I, nr. 330/2000);
6
M. Of. Partea I, nr. 172/2005;

21
 - agenţii comercianţi permanenţi, potrivit Legii nr. 509/2003.
Nu au calitatea de comercianţi, dar pot fi subiecte ale raporturilor
comerciale :
►statul şi unităţile administrativ teritoriale – potrivit art 8 Cod com.,
meseriaşii şi ţăranii care îşi desfac produsele din gospodăria proprie deoarece
art. 1 alin. 3 din Legea 26/1990 coroborat cu art. 5 Cod com. dispune ca aceştia
nu au obligaţia înregistrării în Registrul Comertului.
► unele persoanele fizice autorizate, potrivit art. 20 alin. 1 şi 2 din
Ordonanţa de urgenţă nr 44/2008.
►grupurile de interes economic care nu au calitatea de comercianţi.

3.2. Comerciantul - persoană fizică autorizată - PFA, potrivit Ordonanţei de

urgenţă nr 44/2008
Comerciantul persoană fizică autorizată - PFA desfăşoară orice formă de
activitate economică permisă de lege, folosind în principal forţa sa de muncă şi
aptitudinile sale profesională (art.2, pct. i şi art. 19 alin. 1, din O.U.G. nr. 44/2008).
PFA este obligată să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea
funcţionării, înainte de începerea activităţii eonomice, fără ca prin aceasta să devină
comerciant. Calitatea de comerciant o dobândeşte în condiţiile art. 7 Cod. com.
►PFA are următoarele prerogative :
- poate colabora cu alte persoane fizice autorizate ca PFA,
întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau
reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane fizice sau juridice,
pentru efectuarea unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul
juridic dobândit potrivit prezentei secţiuni (art. 16 din O.U.G. nr. 44/2008). Această
colaborare trebuie să se facă în scopul exercitării actvităţii pentru care a fost
autorizată (art. 16 din O.U.G. nr. 44/2008).
- poate cumula calitatea de persoană fizică autorizată cu cea de salariat
al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt
domeniu de activitate economică decât cel pentru care PFA este autorizată.
- poate cere ulterior schimbarea statutului juridic dobândit şi autorizarea
ca întreprinzător persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale.
PFA este asigurată în sistemul public de pensii şi asigurări şi alte
drepturi de asigurări sociale şi are dreptul de a fi asigurată în sistemul asigurărilor
sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj.
►PFA are următoarele interdicţii :
- nu are dreptul să angajeze cu contract de muncă terţe persoane pentru
desfăşurarea activităţii pentru care a fost autorizată şi nici nu va fi considerată un
angajat al unor terţe persoane cu care colaborează, în condiţiile prevăzute de art. 16
din O.U.G. nr. 44/2008, chiar dacă colaborarea este exclusivă.

22
 - nu poate cumula şi calitatea de întreprinzător personă fizică titular al
unei întreprinderi individuale.
►Răspunderea PFA.
- PFA răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune,
dacă acesta a fost constituit, şi în completare cu întreg patrimoniul său.
- dacă are calitatea de comerciant, potrivit art. 7 Cod. com., în caz de
insolvenţă, PFA va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr.
85/2006. Orice persoană interesată pote face dovada calităţiide comerciant în cadrul
procedurii insolvenţei sau separate, prin acţiune în constatare, dacă justifică un
interes legitim.
- dacă PFA nu are calitatea de comerciant, creditorii îşi vor executa
creanţele împotriva acesteia în condiţiile dreptului comun.
►Încetarea activităţii PFA. Potrivit art. 21 alin. 1, PFA îşi încetează
activitatea şi este radiată din registrul comerţului în următoarele cazuri:
a) prin deces;
b) prin voinţa acesteia
c) la cererea unei persoane fizice sau juridice prejudiciată ca efect al
unei înmatriculări ori printr-o menţiune în registrul comerţului. Radierea
înregistrării păgubitoare, se cere în tot sau numai cu privire la anumite elelmente
ale aseteia, în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate
în tors au în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la
care se solicită radierea, dacă prin hotărâre judecătorească nu a fost dispusă
menţionarea în registrul comerţului (art. 25 alin. 1).
Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu
originalul actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului
comerţuluide pe lângă tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice
persoană interesată

3.3. Comerciantul - întreprinzător persoană fizică titular al întreprinderi

individuale, potrivit Ordonanţei de urgenţă nr 44/2008
Întreprinderea individuală este întreprinderea economică, fără
personalitate juridică, organizată de un întreprinzător7.
Întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este
este comerciant persoană fizică de la dat înregistrării în registrul comerţului.
Prin înregistrarea în registrul comerţului întreprinderea individuală nu

7
Întreprinderea economică este activitatea economică desfăşurată în mod organizat, permanent şi
sistematic, combinând resurse financiare, forţa de muncă atrasă, materii prime, mijloace logistice şi
informaţie, pe riscul întreprinzătorului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege (art. 2 lit. f. din O.U.G.
nr. 44/2008)

23
dobândeşte personalitate juridică.
►Prerogativele comerciantului persoană fizică titular al unei întreprinderi
individuale. Întreprinzătorul persoană fizică:
- poate angaja terţe persoane cu contract individual de muncă, înregistrat
la inspectoratul teritorial de muncă, în calitate de angajator persoană fizică, potrivit
legii, pentru organizarea şi exploatarea întreprinderii sale;
- poate colabora cu alte persoane PFA, cu alţi întreprinzători persoane
fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi
familiale ori cu alte persoane juridice, pentru efectuatrea unei activităţi evonomice,
fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit. Întreprinzătorul persoană
fizică titular al întreprinderii individuale nu va fi considerat un angajat al unor
terţe persoane cu care colaborează, în condiţiile prevăzute mai sus chiard acă
colaborarea este exclusivă.
- poate cumula şi calitatea de salariat al unie terţe persoane care
funcţionează în acelaşi domeniu, ca şi într-un alt domeniu dew activitate decât cel
în care şi-a organizat întreprinderea individuală.
Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale
este asiguart în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi are
dreptul de a fi asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor
pentru şomaj.
►Răspunderea întreprinzătorului persoană fizică titular al unei
întreprinderi individuale:
- răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă
acesta a fost constituit, şi în completare cu întreg patrimoniul său.
- în caz de insolvenţă, va fi supus procedurii simplificate prevăzute de
Legea nr. 85/2006.
►Încetarea activităţii întreprinzătorului persoană fizică titular al unei
întreprinderi individuale.
Potrivit art. 27 alin. 1, întreprinzătorul persoană fizică titular al unei
întreprinderi individuale îşi încetează activitatea şi este radiat din registrul
comerţului în următoarele cazuri:
a) prin deces;
b) prin voinţa acesteia
c) la cererea unei persoane fizice sau juridice prejudiciată ca efect al
unei înmatriculări ori printr-o menţiune în registrul comerţului. Radierea
înregistrării păgubitoare, se cere în tot sau numai cu privire la anumite elelmente
ale aseteia, în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate
în tors au în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la
care se solicită radierea, dacă prin hotărâre judecătorească nu a fost dispusă
menţionarea în registrul comerţului (art. 25 alin. 1).

24
 Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu
originalul a actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul reistrului comerţului
de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice persoană
interesată.
În cazul în care întreprinzătorul decedează, moştenitorii pot continua
întreprinderea, dacă îşi manifestă voinţa, printr-o declaraţie autentică, în termen de
6 luni de la data dezbaterii succesiunii. Dacă sunt mai mulţi moştenitori, aceştia îşi
vor desemna un reprezentant, în vederea continuării activităţii economice ca
întreprindere familială.
Activitatea va putea fi continuată sub aceeaşi firmă, cu obligaţia de
menţionare în cuprinsul acelei firme a calităţii de succesor.

3.4. Întreprinderea familială

Întreprinderea familială este întreprinderea economică, fără personalitate
juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică împreună cu familia sa (art.
2 lit. h, din O.U.G. nr. 44/2008).
Întreprinderea familială este constituită din 2 sau mai mulţi membri ai unei
familii.
Familia, este compusă din soţul, soţia, copii acestora care au împlinit
vârsta de 16 anila data autorizării întreprinderii familiale, rudele şi afinii până la
gradul al patrulea inclusiv (art. 2 lit. d, din O.U.G. nr. 44/2008).
►Constiuirea întreprinderii familiale.
Întreprinderea familială se constituie în baza unui acord de constituire
înre membrii familiei. Acordul de constituire îmbracă forma scrisă, ca o
condiţie de valabilitate.
► Acordul de constituire trebuie să cuprindă clauze referitoare la:
- numele şi prenumele membrilor şi a reprezentantului;
- data întocmirii acestuia;
- participarea fiecărui membru la întreprindere, condiţiile participării;
- cotele procentuale în care vor împărţi veniturile nete ale întreprinderii;
- raporturile dintre membrii întreprinderii familiale;
- condiţiile de retragere;
Lipsa uneia din stipulaţiile prevăzute mai sus atrage nulitatea absolută a
acordului.
Întreprinderea familială nu are patrimoniu propriu şi nu dobândeşte
personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerţului, dar, prin
acordul de constituire a întreprinderii familiale, membrii acesteia, pot stipula
constituirea unui patrimoniu de afectaţiune.
Patrimoniul de afectaţiune reprezintă totalitatea bunurilor, drepturilor şi
obligaţiilor a membrilor întreprinderii familiale (după caz, a persoanei fizice

25
autorizate sau a titularului întreprinderii individuale) afectate scopului exercitării
unei activităţi economice, constituită ca o fracţiune distinctă a patrimoniului
membrilor întreprinderii familiale (după caz, a persoanei fizice autorizate sau a
titularului întreprinderii individuale) separată de gajul general al creditorilor
personali ai acestora.
Prin acordul de constituire sau printr-un act adiţional la acesta se vor stabili
cotele de participare a membrilor la constituirea patrimoniului de afectaţiune.
Dacă membrii întreprinderii convin în unanimitate cotele de participare pot fi
diferite de cele prevăzute pentru participarea la veniturilenete sau la piederile
întreprinderii

►Statutul membrilor întreprinderii familiale

Membrii întreprinderii individuale sunt comercianţi persoane fizice de
la data înregistrării acesteia în registrul comerţului.
Aceştia răspund solidar şi indivizibil pentru datoriile contractate de
reprezentant în exploatarea întreprinderii cu patrimoniul de afectaţiune, dacă
acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul, corespunzător
cotelor de participare.
Prerogativele membrilor întreprinderii familiale sunt :
- pot fi simultan PFA sau titulari ai unor întreprinderi individuale ;
- pot cumula şi calitatea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează
atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică decât
cel în care şi-au organizat întreprinderea familială.
Actele de dispoziţie asupra bunurilor afectate activităţii întreprinderii
familiale se vor lua cu acceptul majorităţii simple a membrilor întreprinderii,
cu condiţia ca această majoritate să includă şi acordul proprietarului bunului care
face obiectul actului.
Membrii unei întreprinderi familiale sunt asiguraţi în sistemul public de
pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi au dreptul de a fi asiguraţi în sistemul
asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj
►Interdicţii. Întreprinderea familială nu are dreptul să angajeze terţe
persoane cu contract de muncă.
► Statutul reprezentantului întreprinderii familiale
Reprezentantul întreprinderii familiale este desemnat prin acordul de
constituire.
Reprezentantul va gestiona înteresele întreprinderii familiale şi va lua
deciziile privind gestiunea curentă a acesteia în temeiul unei procuri speciale,
sub forma unui înscris sub semnătură privată. Procura specială se semnează de
toţi membrii întreprinderii care au capacitate de exerciţiu şi reprezentanţii legali ai
celor cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

26
 Actele prin care se dobândesc bunuri pentru activitatea întreprinderii
familiale se încheie de reprezentant fără autorizarea prealabilă a membrilor ,
dacă valoarea bunului cu priovire la care se încheie actul nu depăşeşte 50%
din valoarea bunurilor care au fost afectate întreprinderii şi a sumelor de
bani aflate la dispoziţia întreprinderii la dat actului. Bunurile dobândite sunt
coproprietatea membrilor
Prin reprezentantul său, întreprinderea familială, poate colabora cu alte
persoane fizice autorizate ca PFA, întreprinzători persoane fizice titulari ai unor
întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu
alte persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice, făr
ăca aceasta să-i schimbe statutul dobândit. Colaborarea se face numai în scopul
exercitării activităţii pentru care întreprinderea familială a fost autorizată.
►Încetarea activităţii întreprinderii familiale
Întreprinderea familială îşi încetează activitatea şi este radiată din registrul
comerţului în următoarele cazuri :
- mai mult de jumătate din membrii acesteia au decedat ;
- mai mult de jumătate dintre membrii întreprinderii cer încetarea
acesteia sau se retrag din întreprindere ;
- la cererea unei persaone fizice sau juridice prejudiciată ca efect al unei
înmatriculări ori printr-o menţiune în registrul comerţului. Radierea înregistrării
păgubitoare, se cere în tot sau numai cu privire la anumite elelmente ale acesteia,
în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate în tors au
în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se
solicită radierea, dacă prin hotărâre judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în
registrul comerţului (art. 25 alin. 1).
Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu
originalul a actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului
comerţului de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice
persoană interesată.
3.5. Comerciantul agent permanent, potrivit Legii nr. 509/2002
Potrivit 509/2002 agentul comerciant permanent este comerciantul pf sau pj
care in calitate de intermediar independent est imputernicit in mod statornic:
-sa negocieze afacerile pentru o altă persoană fizică sau persoană juridică,
numită comitent
-sa negocieze si sa incheie afaceri in numele si pe seama comitentului.
Agentul permanent isi desfasoara activitatea in schimbul unei remuneratii
primite de la comitent.
3.6. Condiţiile impuse comerciantului persoană fizică
Conditiile impuse comerciantului persoana fizica sunt de doua feluri:
a) conditii necesare protejarii persoanei interesate in realizarea

27
faptelor de comert – referitoare la capacitate juridica a persoanei respective.
b) conditii necesare protejarii intereselor generale, care se refera la
cauze de incapacitate sau incompatibilitate
c) condiţii necesare pentru desfăşurarea activităţii comerciale (a
actelor/faptelor de comerţ)
Conditiile impuse comerciantului persoana fizica rezultă din
următoarele acte normative:
- din art. 7 Cod.com. care prevede ,,sunt comercianţi aceia care fac
fapte de comerţ având comerţul ca o profesiune obişnuită,,;
- din art. 1 pct. 2, din Legea nr. 26/1990, modificată, privită în lumina
O.U.G. nr 44/2008, ,,comercianţii sunt: persoanele fizice autorizate (cu
respectarea dispoziţiilor art. 7 Cod. com), întreprinzătorul persoana fizică titular
al întreprinderii individuale, membrii întreprinderii familiale, care efectuează
în mod obişnuit fapte de comerţ;
- din art. 2 lit. a, din O.U.G. nr 44/2008, care defineşte activitatea
economică, ca fiind, activitatea agricolă, industrială, comercială desfăşurată (…),
în scopul obţinerii unui profit;
- din art. 2 lit. f, din O.U.G. nr 44/2008, care defineşte întreprinderea
economică, ca fiind activitatea economică desfăşurată în mod organizat (…), pe
riscul întreprinzătorului.
- din art. 8 pct.1 lit. a, din O.U.G. nr 44/2008, care impune condiţia
de capacitate deplină de exerciţiu, pentru persoanele fizice care desfăşoră
activităţi economice, şi anume: persoanele fizice autorizate întreprinzătorul
persoana fizică titular al întreprinderii individuale, membrii întreprinderii
familiale.
►Coroborând dispoziţiile de mai sus rezultă că o persoană fizică pentru
a deveni comerciant trebuie să îndeplinească următoarele conditii:
1. persoana fizică trebuie să aibă capacitatea juridică cerută de lege;
2. sa exercite în mod obişnuit, cu titlu de profesie, fapte de comerţ;
3. activitatea comerciantului să aiba drept scop obţinerea de profit
excluzându-se în principal activitatea nelucrativă ;
4. comerţul astfel desfăşurat să fi realizat în nume propriu (condiţie
impusă de doctrină);
5. comerciantul persoană fizică sa acţioneze pe riscul său (condiţie
impusă de doctrină);
►Din art. 7 pct. 1, şi 8 alin 1, li. b, c, d, rezultă condiţiile pe care
trebuie să le îndeplinească comerciantii - persoanele fizice autorizate
întreprinzătorul persoana fizică titular al întreprinderii individuale, membrii
întreprinderii familiale - pentru a săvîrşi efective activitatea comercială.
6. nu au săvârşit fapte sancţionate de legile financiare, vamale şi cele

28
care privesc disciplina financuiar- fiscală, de natura celor care se înscriu în cazierul
fiscal;
7. au un sediu profesional declarat;
8. declaraţia pe propria răspundere că îndeplinesc condiţiile de
funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul, sanitar-veterinar,
protecţiei mediului, şi al protecţiei muncii;
9. să fie înregistrat în registrul comerţului şi autorizat potrivit legilor în
vigoare O.U.G. nr. 44/2008.

1. Capacitatea comerciantului persoană fizică

Potrivit art.8 pct. 1, lit. a, din O.U.G. nr. 44/2008 pot desfăşura activităţi
economice în formele prevăzute de prezenta ordonanţă8, persoanele fizice care au
împlinit vârsta de 18 ani, în cazul persoanelor fizice care solicită autorizarea pentru
desfăşurarea de activităţi economice ca PFA, ca întreprinzător titular de
întreprindere individuală şi al reprezentantului întreprinderii familiale, respectiv
vârsta de 16 ani, în caul membrilor întreprinderii familiale.
O persoană fizică dobândeste capacitatea de a fi comerciant de la
implinirea varstei de 18 ani. Nu au capacitatea de a fi comercianţi:
- minorul cu capacitatea de exercitiu restrânsă (14-18 ani), doar dacă încheie
anumite acte juridice (de la 16 ani) pentru care nu are nevoie de încuviinţarea
prealabilă a reprezentantului legal.
-interzişii judecatoreşti, deoarece nu au capacitate de exercitiu deplină,
neavând discernamantul faptelor pe care le realizează datorită stării de alienaţie
mintală.
Art 5 Cod com. precizează de altfel ca persoanele puse sub interdicţie
nu pot fi comercianţi nici nu pot continua un comerţ.
„ Prin urmare:
-comercianţii persoane fizice pot presta activitatea economică în mod
independent numai de la varsta de 18 ani, la aceasta varstă dobândind
capacitatea comercială.
- persoanele fizice pot presta activitati in cadrul întreprinderilor
familiale de la varsta de 16 ani in calitate membrii cu conditia sa nu
aibă calitatea de reprezentanţi ai acelor întreprinderi familiale.
In cadrul întreprinderilor familiale se regasesc comerciantii persoane fizice.
Întreprinderea familiala ca entitate juridica nu are personalitate juridică.
Femeia căsătorită înainte de 18 ani dacă a dobândit capacitate de exerciţiu
deplină nu poate dobândi şi capacitatea comercială.

8
PFA, întreprinzătorul persoana fizică titular al întreprinderii individuale, membrii întreprinderii familiale

29
 Persoanele cu privire la care s-a constituit curatela (art. 152 Cod fam.), deşi
au discernamant nu pot să-şi apere singure interesele datorită bolii, infirmităţii,
sau batrâneţii.
Teoretic aceste persoane nu sunt incapabile cu privire la exercitarea
comerţului, practic, însa este greu de imaginat posibilitatea de a exercita activităţi
comerciale.

1.a. Incompatibilităţi. Nu pot fi comercianţi, datorită funcţiei pe care o

deţin: parlamentarii, funcţionarii publici în condiţiile impuse de statutul propriu,
potrivit Legii nr. 188/19999, magistraţii (judecătorii şi procurorii), militarii etc.
Nu pot fi comercianţi, datorită profesiei, acele persoane care exercită
profesiuni liberale: avocţtii, notarii, medicii. Activitatea pe care o desfăşoară nu
are caracter speculativ, chiar dacă obţin câştig.
De asemenea, O.U.G. nr. 44/2008 stabileste expres ca prevederile acesteia
nu se aplică acelor activităţi economice pentru care legea a instituit un regim
juridic special, anumite restricţii de desfăşurare sau alte interdicţii.
1. b. Decaderi. Sunt decăzute din dreptul de a fi comercianţi persoanele
care au fost condamnate penal pentru una dintre faptele (infractiunile) prevazute
de lege (art. 1 lit. i – Legea nr. 12/1990 modificată). Trebuie să existe o hotarare
judecatoreasca (de condamnare) în acest sens.
Totodata O.U.G. nr. 44/2008 art. 8 pct. 1, lit. b prevede ca o persoana are
dreptul să desfăşoare activităţi economice - ca PFA, ca întreprinzător persoană
fizică titular al întreprinderii individuale, sau ca reprezentant, respectiv, membru
intr-o întreprindere familială – dacă nu au săvârşi fapte sanctionate de legile
finainciare, vamale si cele care privesc disciplina financiar-fiscală, de natura celor
care se înscriu în cazierul fiscal.
1. c. Interdictii. Interdicţiile pot fi legale şi convenţionale.
Interdicţiile legale se referă la anumite activităţi care nu pot face obiectul
comerţului (particular) privat şi care sunt monopol de stat (prelucrea tutunului,
prospectarea şi extracţia cşrbunelui, a minereurilor feroase) sau activităţi care sunt
considerate infracţiuni (fabricarea sau comercializarea unor droguri sau narcotice
în alt scop decât de medicament).
Interdicţiile convenţionale sunt stabilite sub forma clauzelor inserate în
contract şi produc efecte numai între părţile constractante.
Exemplificăm în acest sens: 1) clauze de exclusivitate prin care un
distribuitor se obligă faţă de producator să nu vândă decât anumite produse – în
speţă, cele fabricate de producător.

9
Legea funcţionarului public, republicată în 22.03.2004.

30
 2) clauze de nonconcurenţă cu privire la comerciantul agent comercial
permanent, căruia i se impune o anumită restrângere de activitate prin această
clauză.
b. Activitatea desfasurată de comeciantul persoana fizica, să fie
exercitată în mod obişnuit, cu titlu de profesie fapte ce comerţ
Potrivit criteriului obiectiv de definire a comerciantului, persoana fizică
dobândeste aceasta calitate dacă săvârşeşte fapte de comerţ, şi în mod excepţional
fapte conexe (auxiliare) de comerţ.
Astfe, o persoana (comerciant) împuterniceşte o altă persoană să desfăşoare
comerţ în numele comerciantului. Persoana împuternicită nu poate fi calificată
comerciant.
Persoana fizică trebuie sa detină calificarea – pregatirea profesională
sau, dupa caz, experienţa profesională necesară pentru a desfăsura activitatea
economică pentru care se solicita autorizaţia. Calificarea se poate dovedi cu10:
a) diploma, certificatul sau adeverinţa de absolvire a unei institutii de
invatamant preuniversitar sau universitar,
b) certificat de calificare profesională sau de a unei forme de
pregatire profesională, organizată în condiţiile legii, în vigoare la
data eliberării acestuia,
c) certificat de competentă profesională,
d) cartea de meşteşugar,
e) carnetul de munca al solicitantului,
f) declaratia de notorietate cu privire la abilitatea de a desfăşura
activitatea pentru care se solicită autorizarea, eliberată de primarul
localităţii respective în mod gratuit în cazul mesriilot radiţionale
artizanale,
g) atestatul de recunoaştere a calificării şi/sau de echivalare pentru
persoanele fizice care au dobândit calificarea în străinătate,
h) atestatul de recunoaştere a calificării dobândite în străinătate, în
afara sistemului de învăţământ,
i) orice alte dovezi care să ateste experienţa profesională.

3. Desfasurarea comerţului pentru obţinerea unui profit

Se exclude astfel o activitate nelucrativă. Ceea ce intereseaza este intenţia

comerciantului de a obtine profit. (Comerciantul poate fi angajat în cadrul unei
unităţi pe baza contractului individual de muncă cu un salariu, concomitent cu
activitatea comerciala.)

10
A se vedea Anexa la O.U.G. nr. 44/2008.

31
 4. Desfaşurarea comerţului în nume propriu

Persoana care exercită o activitate de comert în numele şi pe seama altei

persoane, nu dobandeşte calitatea de comerciant.
Astfel, nu sunt comercianti auxiliarii de comert – prepusul, procuristul,
vanzatorul, comisul-voiajor.
O situaţie aparte o prezintă cazul agenţilor comercianţi permanenţi potrivit
Legii nr. 509/2002. În calitatea lor de intermediari sau împuterniciti ai
beneficiarului (comitentului agentilor) sunt mandataţi pentru:
- a negocia afaceri pentru comitentul persoană fizică sau juridică;
- a negocia şi încheia afaceri în numele şi pe seama comitentului.
Chiar daca agentul (comercial permanent) realizează acte în numele şi pe
seama comitentului agentul nu este prepus al comitentului (art 1 alin 5).
Agentul săvârşeşte acte de intermediere. În condiţiile în care le realizează
în nume propriu, potrivit art 3 Cod Com., face acte de comerţ obiective.
Agentul are obligaţia de a acţiona cu bună credintă şi cu diligenta unui
profesionist (art 5 alin 2).

5. Desfăşurarea comerţului pe riscul comerciantului

Comerciantul acţionează pe riscul său şi ca regulă cu răspundere nelimitată.

O.U.G. nr. 44/2008 reglementează pentru prima dată în România,
patrimoniul de afectaţiune ca fiind o fracţiune distinctă a patrimoniului
(bunuri drepturi şi obligaţii) unei PFA, titularului de întreprindere
individuală, membrilor întreprinderii familiale afectate scopului exercitării
activităţii economice separată de gajul general al creditorilor persoanli ai
acestora.
Răspunderea nelimitată este carcteristică pentru comerciantul persoană
fizică – PFA, întreprinzător tiular de întreprindere individuală. El răspunde cu
patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi în completare cu
patrimoniul său, adica cu toate bunurile sale mobile şi imobile, prezente şi
viitoare care se găsesc în patrimoniul său.
În cazul membrilor întreprinderii familiale legea instituie pe lângă
răspunderea nelimitată (cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost
constituit, şi în completare cu patrimoniul său ) şi răspunderea solidară şi
indivizibilă pentru datoriile contractate de reprezentantul întreprinderii familiale.
Creditorii ale caror creanţe izvorasc din faptele de comerţ ale
comerciantului se află in concurs şi pe aceeasi poziţie cu ceilalţi creditori ai
comerciantului, creditori ale căror creanţe izvorăsc din acte civile.

32
 6. Comerciantul nu au săvârşit fapte sancţionate de legile financiare,
vamale şi cele care privesc disciplina financuiar- fiscală, de natura celor care se
înscriu în cazierul fiscal;

7. Comercaintul are un sediu decalarat. Pentru stabilirea sediului

profesional este necesar ca PFA, titularul de întreprinderii individuale sau oricare
alt membru al întreprinderii familiale, de la caz la caz, să deţină un drept de
folosinţă asupra imobilului la adresa căruia acesta este declarat. Dreptul de
folosinţă poate avea ca temei juridic un contract de vânzare-cumpărare, testament,
caz în care comerciantul este proprietar, sau cun contract de locaţiune caz în care
comerciantul este locatar.
Desfăşurarea activităţilor economice prin intermediul unui sediu
permanent de către cetăţenii altor state membre ale Uniunii Europene sau ale
Spaţiului Economic European se realizează cu respectarea reglementărilor în
vigoare privind sediul permanent.

8. Comerciantul trebuie să se înregistreze în registrul comerţului

şi să obtină autorizaţiile prevazute de lege.
Potrivit art. 8 pct. 1 lit. d ,,comerciantul trebuie să declare pe propria
răspundere că îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia
specifică în domeniul sanitar, sanitar – veterinar, protecţiei mediului şi al
protecţiei muncii. Îndeplinirea condiţiilor de funcţionare se face potrivit art. 5,
15 şi următoarele din Legea nr. 359/2004, privind simplificarea formalităţilor de
înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale (în
cazul nostru, ca urmare a O.U.G. nr. 44/2008, PFA, întreprinzător individual,
întreprindere familială), persoanelor fizice, înregistrarea fiscală a acestora,
precum şi la autorizarea persoanelor juridice, cu modificările ulterioare, atât
pentru sediu profesioanl, pentru fiecare punct de lucru, cât şi pentru
activităţile desfăşurate în afara sediului profesional sau a punctelor de lucru.
►Cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a
funcţionării se depune la registrul comerţuluide pe lângă tribunalul din
judeţul în care solicitantul îşi stabileşte sediul profesional (art. 12 pct. 1,
O.U.G. nr. 44/2008). Cererea menţionată va fi însoţită de :
A. documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare în registrul
comerţului şi autorizare a funcţionării PFA, care cuprinde (anexa din O.U.G.
nr. 44/2008):
1. carte de identitate sau paşaport, fotocopie certificată olograf de către
titular privind conformitatea cu originalul;
2. document care să ateste drepturile de folosinţă asupra sediului

33
profesional, precum contract de închiriere, comodat certificat de moştenitor,
contractd e vânzare-cumpărare, declaraţie de luare în spaţiusau orice alt act juridic
carecoferă dreptul de folosinţă etc. –copie legalizată;
3. declaraţie pe propria răspundere care să ateste îndeplinirea condiţiilor
legale de funcţionare prevăzută de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanita-
veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii;
4. fotocopii certficate olograf de pe documentele care atestă pregătirea
profesioanlă, dacă aceasta este cerută, potrivit unor prevederi speciale;
5. fotocopii certficate olograf de pe documentele care atestă experienţa
profesioanlă, dacă este cazul;
B. documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare în registrul
comerţului şi autorizare a funcţionării a întreprinderii individuale, care
cuprinde (anexa din O.U.G. nr. 44/2008):
1. carte de identitate sau paşaport al titularului întreprinderii individuale-
fotocopie certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul;
2. document care să ateste drepturile de folosinţă asupra sediului
profesional, precum contract de închiriere, comodat certificat de moştenitor,
contractd e vânzare-cumpărare, declaraţie de luare în spaţiusau orice alt act juridic
carecoferă dreptul de folosinţă etc. –copie legalizată;
3. declaraţie pe propria răspundere care să ateste îndeplinirea condiţiilor
legale de funcţionare prevăzută de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanita-
veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii;
4. fotocopii certficate olograf de pe documentele care atestă pregătirea
profesioanlă, dacă aceasta este cerută, potrivit unor prevederi speciale;
5. fotocopii certficate olograf de pe documentele care atestă experienţa
profesioanlă, dacă este cazul;
C. documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare în registrul
comerţului şi autorizare a funcţionării a întreprinderii individuale, care
cuprinde (anexa din O.U.G. nr. 44/2008):
1. carte de identitate sau paşaport al fiecărui membru- fotocopie certificată
olograf de către titular privind conformitatea cu originalul ;
2. document care să ateste drepturile de folosinţă asupra sediului
profesional, precum contract de închiriere, comodat certificat de moştenitor,
contractd e vânzare-cumpărare, declaraţie de luare în spaţiusau orice alt act juridic
carecoferă dreptul de folosinţă etc. –copie legalizată;
3. declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului, care să ateste
îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare prevăzută de legislaţia specială din
domeniul sanitar, sanita-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii;
4. fotocopii certficate olograf de pe documentele care atestă pregătirea
profesioanlă, dacă aceasta este cerută, potrivit unor prevederi speciale;

34
 5. fotocopii certficate olograf de pe documentele care atestă experienţa
profesioanlă, dacă este cazul;
6. acordul de constituire încheiat de membrii familiei în formă scrisă, ca o
condiţie de validitate, şi procura specială, sub forma unui înscris sub semnătură
privată, prin care reprezentantul este desmnat prin acordul de constituire să
gestioneze interesele întreprinderii familiale.
►Înregistrarea în registrul comerţului a PFA, a întreprinderii
individuale şi a întreprinderii familiale se face în baza rezoluţiei motivate a
directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal.
Dacă sunt îndeplinite condiţiile referitoare la cuprinsul cererii,
documentaţiei şi a docimentelor care atestă pregătirea şi experienţa profesională,
directorul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal va dispune
înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării PFA, a
întreprinderii individuale şi a întreprinderii familiale

Capitolul 4
Obligaţiile profesionale ale comercianţilor

4.1. Precizări prealabile

Cele mai importante obligaţii ale comercianţilor sunt : înregistrarea la

Registrul Comerţului şi întocmirea registrelor comerciale.
Comercianţii, precum şi alte persoane fizice sau juridice, prevăzute în mod
expres de lege, sunt obligaţi :
1) înainte de începerea activităţii acestora, să ceară înmatricularea în
registrul comerţului. Prin înregistrare se înţelege atât înmatricularea
comerciantului, cât şi înscrierea de menţiunilor, care conform legii se
menţionează în Registrul Comerţului;
2) în cursul exercitării comerţului, să ceară înscrierea în acelaşi registru
a menţiunilor privind actele şi faptele a căror înregist are este prevăzută
de lege( art.1 din Legea nr.26/1990 republicată).Potrivit Legii nr.26/1990,
comercianţii sunt atât persoane fizice, cât şi asociaţiile familiale ce
efectuează în mod obişnuit acte de comerţ, societăţile comerciale,
companiile naţionale, regiile autonome, grupurile de interes economic cu
caracter comercial şi organizaţiile cooperatiste (societăţile cooperatiste,
Legea nr.1/2005);
3) la încetarea comerţului, să ceară radierea din Registrul Comerţului;
Prevederile Legii nr. 26/1990 referitoare la obligaţia inregistrării în Registrul
Comerţului nu se aplică meseriaşilor şi tăranilor care-şi desfac produsele din
gospodăria proprie (acest lucru rezultă şi din art. 5 Cod comercial care prevede că:

35
„vânzarea de produse agricole de către producători/cultivatori nu este act de
comerţ, deci meseriaşii şi ţăranii nu sunt comercianţi).

4.2. Organizarea Registrului Comerţului

Oficiile registrului omerţului, se organizează în subordinea Oficiului Naţional al

Registrului comerţului şi funcţionează pe lângă fiecare tribunal (art. 9 alin.1, Legea
nr. 26/1990, rep. ).
Oficiile registrului comerţului comunică Oficiului Naţional al Registrului
Comerţului orice înmatriculare sau meţiune operată, în termen de cel mult 15 zile de
la efectuare (art. 9 alin. 3, Legea nr. 26/1990, rep.)
Comercianţii cer înmatricularea la Oficiul Registrului Comerţului din judeţul
sau municipiul Bucureşti unde-şi au sediul.
Oficiul Registrului Comerţului este obligat să elibereze pe cheltuiala persoanei
care a făcut cererea, copii certificate de pe înregistrările efectuate în registru şi de pe
actele prezentate, precum şi certificatele constatatoare că un act sau fapt este, sau nu
este înregistrat.
Actele pentru care s-au solicitat de către persoane, copii, pot fi cerute şi
eliberate şi prin corespondenţă.
Înmatricularea şi menţiunile sunt opozabile terţilor, de la data efectuării lor în
Registrul Comerţului, ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României,
partea a IV- a.
Actele ori faptele neînregistrate, pentru care legea cere să fie înregistrate nu
pot fi opuse terţilor, cu excepţia cazului în care se face dovada că ele erau cunoscute
de aceştia.
Înregistrările în Registrul Comerţului se fac în baza unei încheieri a
judecătorului delegat, sau după caz a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile ( în afara
cazurilor în care legea prevede altfel).
Încheierile judecătorului delegat privind înmatricularea sau la orice alte
înregistrări în Registrul Comerţului sunt executorii de drept şi sunt supuse recursului.
Termenul de recurs este de 15 zile şi pentru părţi, curge de la data pronunţării
încheierii. Pentru orice alte persoane interesate, termenul de recurs curge de la data
publicării încheierii, sau al actului modificator, actului constitutiv în Monitorul
Oficial al României.
Recursul se depune şi se menţionează la Registru Comerţului unde s-a făcut
înregistrarea.
Competenţa de soluţionare a recursului revine Curţii de Apel în a cărei rază
teritorială se află domiciliul sau sediul comerciantului. În cazul sucursalelor înfiinţate
în alt judeţ, competenţa de soluţionare a recursului revine Curţii de Apel în a
soluţiona recursul, revine Curţii de Apel unde-ţi are sediul, sucursala.

36
 În termen de 3 zile de la data depunerii, Oficiul Registrului Comerţului,
înaintează recursul Curţii de Apel (în ambele cazuri).
Motivele de recurs se pot depune la instanţă cu cel puţin 2 zile înaintea
termenului de judecată. Dacă recursul este admis, decizia instanţei de recurs va fi
menţionată în Registrul Comerţului.

4.3. Efectuarea înregistrărilor

Efectuarea înregistrărilor presupune o cerere de înmatriculare a solicitantului

în Registrul Comerţului:
A. Înmatricularea comerţului la începutul activităţii
1. cererea persoanei fizice autorizate, sau după caz, a întreprinzătorrului
persoană fizică titular de întreprindere individuală, va cuprinde:
 nume, prenume, codul numeric personal, domiciliul, cetăţenia, data şi locul
naşterii, starea civilă, activitatea comercială anterioară;
 firma comercială şi sediul acesteia;
 obiectul comerţului, cu precizarea domeniului şi activităţii principale aşa
cum sunt prevăzute în autorizarea pentru exercitarea comerţului;
 numărul, data şi organul emitent al autorizaţiei pentru exercitarea comerţului.
2. cererea întreprinderii familiale trebuie să cuprindă:
 numele şi prenumele fiecăruia dintre membrii, codul numeric personal,
domiciliul, cetăţenia, data şi locul naşterii;
 calitatea de membru al familiei;
 starea civilă şi activitatea comercială anterioară;
 datele de identificare ale persoanei care reprezintă asociaţia în relaţiile cu
terţii, care este de fapt membrul de familie din iniţiativa căruia s-a înfiinţat
asociaţia, sau împuternicitul acestuia;
 firma comercială şi sediul acesteia;
 obiectul comerţului, cu precizarea domeniului şi activităţii principale aşa
cum sunt prevăzute în autorizarea pentru exercitarea comerţului.
Pentru ambele cazuri (1,2), aceasta va trebui însoţită de actele doveditoare ale
datelor pe care le cuprind. Oficiul va înscrie la Registrul Comerţului toate datele
din cerere, iar pentru asociaţiile familiale - codul unic de înregistrare atribuit
conform legii.
3. cererea societăţii comerciale va cuprinde datele conţinute în mod
obligatoriu în actul constitutiv şi va fi însoţit de documentele doveditoare potrivit
Legii nr./1990, modificată şi republicată. Oficiul va înscrie la Registrul Comerţului
toate datele din cerere, inclusiv codul unic de înregistrare atribuit conform legii.
4. cererea de înmatriculare a unei regii autonome, companii naţionale
sau societăţi naţionale va trebui să cuprindă:

37
 actul de înfiinţare, denumirea, sediul şi, dacă este cazul, emblema acesteia;
 obiectul de activitate, cu precizarea domeniului şi activităţii principale;
 unităţile componente ce pot intra în relaţii contractuale cu terţii, persoanele
împuternicite să le reprezinte, precum şi limitele împuternicirii acordate;
 numele, prenumele, domiciliul şi cetăţenia, data şi locul naşterii persoanelor
împuternicite să le reprezinte, precum şi limitele împuternicirii conferite.
Oficiul va înscrie la Registrul Comerţului toate datele din cerere, inclusiv codul
unic de înregistrare atribuit conform legii.
5. societăţile cooperative, reglementate de Legea nr. 1/2005 (organizaţii
cooperatiste), se înmatriculează în Registrul Comerţului cu respectarea
reglementărilor privind cooperaţia meşteşugărească, cooperaţia de consum,
cooperaţia de credit (Legea nr.1/2005).
Oficiul va înscrie la Registrul Comerţului toate datele din cerere, inclusiv codul
unic de înregistrare atribuit conform legii.
Cererea de înmatriculare se face în termen de 15 zile, termen care începe să
curgă diferit, în funcţie de momentul constituirii solicitantului care cere
înmatricularea:
a) de la data autorizării – pentru comercianţi, persoane fizice şi asociaţii
familiale;
b) de la data încheierii actului constitutiv – pentru societăţile comerciale;
c) de la data actului de înfiinţare - pentru regiile autonome, companiile
naţionale, societăţile naţionale sau societăţile cooperative.
Cererea de înmatriculare a unui comerciant persoană fizică autorizată, respectiv,
a întreprinzătorrului persoană fizică titular de întreprindere individuală, va fi făcută
personal sau prin împuternicit cu procură specială şi autentică.
Cererea de înmatriculare a întreprinderii familiale se face de către membrul de
familie din iniţiativa căruia s-a înfiinţat asociaţia sau împuternicitul acestuia cu
procură specială şi autentică. Pentru dovedirea specimenului de semnătură,
comerciantul persoană fizică autorizată, întreprinzătorrul persoană fizică titular de
întreprindere individuală, respectiv, reprezentantul întreprinderii familiale
semnează la Oficiul Registrului Comerţului în prezenţa judecătorului delegat sau a
directorului Oficiului sau a înlocuitorului acestuia care va certifica semnătura.
Semnătura comerciantului persoană fizică, respectiv a reprezentantului
întreprinderii familiale poate fi înlocuită în absenţa acestuia prin prezentarea unui
specimen de semnătură legalizat de notarul public.
Cererea de înmatriculare în Registrul Comerţului a unei societăţii comerciale va
fi semnată cel puţin de un administrator sau, după caz, de reprezentantul acestuia
sau de oricare asociat.
Cererea de înmatriculare în Registrul Comerţului pentru regiile autonome,
companiile naţionale, societăţile naţionale sau societăţile cooperative va fi semnată

38
de către persoanele împuternicite să le reprezinte. Pentru dovedirea specimenului
de semnătură a administratorilor, a reprezentanţilor societăţilor comerciale şi a
persoanelor împuternicite să reprezinte regiile autonome sau societăţile
cooperative, persoanele autorizate (administrator, reprezentant etc.) semnează la
Oficiul Registrului Comerţului în prezenţa judecătorului delegat sau a directorului
Oficiului sau a înlocuitorului acestuia care va certifica semnătura. Cererea de
înmatriculare va fi însoţită de acte doveditoare. La orice înmatriculare se vor
menţiona numărul şi data încheierii judecătorului delegat.
B. Pe parcursul exercitării comerţului, comerciantul este obligat să
înregistreze menţiuni referitoare la:
a) donaţia, vânzarea, locaţiunea sau garanţia reală mobiliară constituită asupra
fondului de comerţ, precum şi orice act prin care se aduc modificări
înregistrărilor în Registrul Comerţului sau care fac să înceteze firma în
fondul de comerţ;
b) numele, prenumele, cetăţenia şi codul numeric personal pentru cetăţenii
români, seria şi paşaportul pentru cetăţenii străini, data şi locul naşterii
împuternicitului sau a reprezentantului fiscal (dacă este cazul).
Dacă dreptul de reprezentare este limitat la o anumită sucursală, menţiunea se va
face numai în Registrul unde va fi înscrisă sucursala, iar semnătura împuternicitului
sau reprezentantului fiscal va fi dată în aceeaşi formă ca pentru comerciantul
persoană fizică, asociaţia familială, societăţile comerciale, regiile autonome,
companiile naţionale şi societăţile naţional.
c) brevetele de invenţie, mărcile de febrică, de comerţ, denumirile de origine,
indicaţiile de provenienţă, firma emblemă şi alte semne distinctive asupra
cărora societăţile comerciale, regiile autonome, societăţile cooperative,
comerciantul persoană fizică sau asociaţia familială are un drept;
d) hotărârea de divorţ a comerciantului, precum şi cea de împărţire a bunurilor
comune obţinute în cursul exercitării comerţului (dacă este cazul);
e) hotărârea de punere sub interdicţie a comerciantului sau de instituire a
curatelei acestuia, precum şi hotărârea prin care se ridică aceste măsuri;
f) deschiderea procedurii de reorganizare juridică şi de faliment, inclusiv
înscrierea menţiunilor corespunzătoare procedurii;
g) hotărârea de condamnare a comerciantului, administratorului sau cenzorului
pentru fapte penale care-l fac nedemn sau incompatibil să exercite această
activitate;
h) orice modificare cu privire la actele, faptele şi menţiunile înregistrate.
Comerciantul este obligat să solicite modificarea menţiunilor prevăzute mai
sus în cel mult 15 zile de la data actelor şi faptelor supuse obligaţiilor de
înregistrare. De asemenea, orice persoană interesată poate cere înregistrarea
menţiunilor prevăzute în termen de cel mult 30 de zile de la data când au cunoscut

39
actul sau faptul supus înregistrării. Menţiunile se vor înregistra din oficiu în termen
de 15 zile de la primirea copiei legalizate a hotărârii irevocabile, referitoare însă
numai la actele şi faptele prevăzute la literele e), f), g). Comerciantul nu este scutit
de obligaţia de a cere înregistrarea menţiunilor pentru faptul că efectuarea lor se
poate face şi la cererea altor persoane sau din oficiu.
♦ Înregistrarea sucursalei şi a filialei
Comerciantul care are sucursale trebuie să ceară înmatricularea acestora la
Oficiul Registrului Comerţului de la sediul fiecărei sucursale. În cerere, pe lângă
datele prevăzute de Legea nr. 26/1990, pentru înmatricularea comerciantului se va
arăta şi oficiul unde a fost înmatriculată firma sediului principal. Oficiul Registrului
Comerţului de la sediul sucursalei va transmite Oficiului Registrului Comerţului de
la sediul principal al comerciantului un extras de pe înregistrarea efectuată pentru a
fi menţionată în Registrul Comerţului respectiv.
♦ Înregistrarea în România a sucursalelor sau a filialelor unui comerciant
care au sediul principal în străinătate
Înfiinţarea în România a unei sucursale sau filiale de către comerciantul care
are sediul principal în străinătate este supusă tuturor dispoziţiilor referitoare la
înmatricularea, menţionarea şi publicarea actelor şi faptelor cerute pentru
comercianţii din ţară. În acest caz, cererile de înmatriculare vor indica şi:
a) denumirea sucursalei şi numele sau denumirea, forma juridică şi sediul
comerciantului din străinătate;
b) numele şi calitatea persoanelor care pot reprezenta faţă de terţi şi în justiţie
pe comerciantul din străinătate, precum şi al celor dintre ele care se ocupă
nemijlocit de activitatea sucursalei;
c) ultima situaţie financiară a comerciantului din străinătate aprobată,
verificată sau publicată potrivit legislaţiei statului în care comerciantul îşi
are domiciliul sau sediul.
Se vor înregistra, dacă este cazul, şi următoarele menţiuni referitoare la:
a) deschiderea unei proceduri judiciare sau extra – judiciare de insolvenţă
asupra comerciantului din străinătate;
b) dizolvarea societăţii din străinătate, numele şi prenumele lichidatorilor;
c) închiderea sucursalei.
Toate formalităţile corespunzătoare menţiunilor se vor face la sediul Oficiului
Registrului Comerţului de la sediul sucursalei. Dacă o societate cu sediul în
străinătate înfiinţează mai multe sucursale în ţară, documentele de constituire şi alte
acte ale aceleiaşi societăţi necesare pentru înmatricularea unei sucursale se depun
numai la una dintre sucursale.

C. Radierea înregistrărilor
Orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori

40
printr-o menţiune în Registrul Comerţului are dreptul să ceară radierea înregistrării
păgubitoare în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia.
Radierea se cere în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost
desfiinţate în tot sau în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării
cu privire la care se solicită radierea dacă prin hotărârea judecătorească nu a fost
dispusă menţionarea în Registrul Comerţului. Cererea de radiere se depune şi se
menţionează în Registrul Comerţului la care s-a făcut înmatricularea
comerciantului. Oficiul Registrului Comerţului în termen de 3 zile de la data
depunerii cererii o înaintează tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul
comerciantului, iar în cazul sucursalelor înfiinţate în alt judeţ – tribunalului acestui
judeţ. Tribunalul se pronunţă asupra cererii. Vor fi citaţi Oficiul Registrului
Comerţului şi comerciantul. Hotărârea judecătorească de soluţionare a cererii poate
fi atacată numai cu recurs. Termenul de recurs curge de la pronunţare pentru părţile
prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Radierea va fi efectuată de Oficiul
Registrului Comerţului care va publica hotărârea judecătorească irevocabilă în
Monitorul Oficial al României pe cheltuiala părţii care a introdus cererea. Data
înregistrării în Registrul Comerţului este data la care înregistrarea a fost efectiv
operată în acest registru. Înregistrarea în registru se operează în termen de 24 de ore
de la data încheierii judecătorului delegat de autorizare a înmatriculării.
Comerciantul este obligat să menţioneze pe facturi, oferte, comenzi, tarife,
prospecte şi orice alte documente întrebuinţate în comerţ şi numele sau denumirea,
sediul comercial, codul unic de înregistrare şi, dacă este cazul, codul numeric
personal. De la această cerinţă sunt exceptate bonurile fiscale emise de aparatele de
marcat electronice care vor cuprinde elementele prevăzute de legislaţia în domeniu.

Capitolul 5
Fondul de comerţ

5.1. Precizări prealabile

În dreptul român, expresia ,,fond de comerţ,, este prevăzută în art. 21 şi art.

42 din Legea 26/1990 privind registrul comerţului, republicată şi modificată,
precum şi în Titlul VI al Legii 99/1999 privind unele măsuri de acelerare a reformei
economice. În prezent, expresia este utilizată de legiuitor în Legea 11/1991 privind
combaterea concurenţei neloiale, aşa cum a fost modificată şi completată prin
Legea 298/2001.
Fondul de comerţ este un ansamblu de bunuri mobile şi imobile,
corporale şi incorporale pe care un comerciant le afectează desfăşurării unei

41
activităţi comerciale, în scopul atragerii clientelei şi obţinerii de profit.

5.2. Delimitarea noţiunii fondului de comerţ de alte noţiuni

Fondul de comerţ şi patrimoniul. Fondul de comerţ are ca izvor voinţa

persoanei, iar patrimoniul are ca izvor legea. Patrimoniul reprezintă totalitatea
drepturilor şi obligaţiilor comerciantului ce au valoare economică. Fondul de
comerţ a fost denumit în literatura economică drept patrimoniu comercial. Această
opinie este eronată deoarece o persoană nu poate avea două patrimonii, unul
comercial şi altul civil, ci numai unul singur.
Fondul de comerţ şi întreprinderea. Întreprinderea priveşte nu numai
bunuri ci şi capital şi muncă. Deci întreprinderea înglobează elemente care nu fac
parte din fondul de comerţ, spre exemplu, forţa de muncă.

5.3. Elementele fondului de comerţ

Elementele fondului de comerţ sunt, corporale şi necorporale.

Elemente corporale sunt:
- bunuri imobile, prin natură (cladiri), prin destinaţie (instalaţii,
utilaje, maşini). Actele de vânzare-cumpărare cu privire la aceste bunuri sunt acte
de comerţ;
- bunuri mobile corporale (materii prime, materiale, produse rezultate
din activitatea comercială chiar dacă rezultatul are o legătură mai slabă cu fondul
de comerţ, fac parte din acesta).
Elemente necorporale sunt: firma, emblema, clientela, vadul comercial,
brevete de invenţii, drepturi de autor, mărci de: fabrică, comerţ, serviciu.
a. Firma este element de individualizare a comerciantului şi constă în
numele sau denumirea sub care un comerciant îşi exercită comerţul şi sub care
semnează (art.30 alin 1, Legea nr. 26/1990).
Firma comerciantului persoană fizică se compune din numele
comerciantului, scris în întregime, sau din numele şi iniţiala prenumelui
acestuia (art.31 alin.1, Legea nr.26/1990, rep. şi modif. ) deci firma acestuia
corespunde cu numele său civil.
Firma unei asociaţii familiale trebuie să cuprindă numele membrului de
familie la iniţiativa căruia se înfiinţează asociaţia familială, cu menţiunea
,,asociaţie familială,, scrisă în întregime.
Firma comerciantului societate comercială are conţinut diferit în funcţie de
forma juridică a societăţii comerciale .
Firma societăţii în nume colectiv - SNC - se compune din numele a cel
puţin unuia dintre asociaţi plus menţiunea „societate în nume colectiv” scrisă

42
în întregime(art. 32, Legea nr.26/1990).
Firma societăţii în comandită simplă - SCS - se compune din numele a cel
puţin unuia dintre asociaţii comanditaţi (nume şi prenume) plus menţiunea
,,societate în comandită,, scrisă în întregime (art. 33, Legea nr.26/1990).
În scopul protejării terţilor, dacă numele unei persoane străine de societate
figurează în componenţa firmei societăţii în nume colectiv ori a societăţii în
comandită simplă aceasta devine răspunzătoare nelimitat şi solidar de toate
obligaţiile societăţii. Aceeaşi regulă se aplică şi comanditarului al cărui nume
figurează în firma unei societăţi în comandită (art. 34, Legea nr. 26/1990).
Firma societăţii pe acţiuni - SA – sau a societăţii în comandită pe acţiuni -
SCA - se compune dintr-o denumire proprie, de natură a o deosebi de firma
altor societăţi, plus menţiunea scrisă în întregime sau prescurtat societate pe
acţiuni sau societate în comandită pe acţiuni - după caz (art. 35, Legea nr.
26/1990).
Firma societăţii cu răspundere limitată - SRL – se comune dintr-o
denumire proprie, la care se poate adăuga numele unuia sau mai multor
asociaţi, plus menţiunea scrisă în întregime SRL sau perscurtat (art. 36, Legea
nr. 26/1990).
Firma sucursalei din România a unei societţi străine va trebui să cuprindă şi
menţiunea sediului principal din străinătate (art. 37, Legea nr. 26/1990).
Firma comerciantului persoană juridică, se scrie în limba română
Firma se caracterizează prin noutate. Astfel, orice firmă nouă trebuie să se
deosebească de cele existente (art.38 alin.1, Legea nr. 26/1990, rep. şi modif.).
Când o firmă nouă este asemănătoare cu o alta, trebuie să se adauge o
menţiune care să o deosebească de aceasta, fie prin desemnarea mai precisă a
persoanei, fie prin indicarea felului de comerţ exercitat sau în orice alt mod.
(art. 38 alin. 2, Legea nr. 26/1990, rep. şi modif.).
Legea prevede că Oficiul Registrul Comerţului este obligat să refuze
înscrierea unei firme care, neintroducând elemente deosebite în raport cu firme deja
înregistrate, poate produce confuzie cu acestea (art. 39 alin.1, Legea nr. 26/1990,
rep. şi modif.)..
Nici o firmă nu va putea cuprinde o denumire folosită de comercianţii
din sectorul public (art. 40, Legea nr. 26/1990, rep. şi modif.). Prin înregistrare
comerciantul dobândeşte un drept de folosinţă exclusivă asupra firmeii. Firma
dobândeşte şi valoare economică. Poate fi înstrăinată numai împreună cu fondul de
comerţ.
Dacă se înstrăinează fondul de comerţ, cu orice titlu, dobânditorul acestuia
va putea să continue activitatea sub firmă anterioară, care cuprinde numele
unui comerciant persoană fizică, sau al unui asociat al unei asociaţii familiale,
societăţi în nume colectiv ori comandită simplă, cu acordul expres al

43
titularului precedent sau al succesorilor săi în drepturi şi cu obligaţia de
menţionare în cuprinsul acelei firme a calităţii de succesor (art.41 alin.1, Legea
nr.26/1990, rep. şi modif.).
Păstrarea firmei precedente este permisă societăţii pe acţiuni, în
comandită pe acţiuni sau societăţii cu răspundere limitată, fără menţionarea
raportului de succesiune (art. 41 alin.1, Legea nr. 26/1990, rep. şi modif.).

b. Emblema este un plus de de identificare a comerciantului. Dacă firma are

caracter obligatoriu, emblema are caracter facultativ.
Emblema este semnul sau denumirea care deosebeşte un comerciant de
altul de acelaşi gen (art. 30 alin.2, Legea nr. 26/1990, rep. şi modif.).
Emblema se caracterizează prin noutate. Astfel, orice emblemă va rebui să
se deosebească de emblemele înscrise în acelaţi registru al comerţului, pentru
acelaţi fel de comerţ, precum şi de emblemele altor comercianţide pe piaţa
unde comerciantul îşi desfăşoară activitatea (art. 43 alin.1, Legea nr. 26/1990,
rep. şi modif.).
Dacă emblema cuprinde o denumire, firma va fi scrisă cu litere avînd
mărimea de cel puţin jumătate din cea a literelor cu care este scrisă emblema.
Emblema va putea fi folosită pe: panouri de reclamă, facturi, scrisori,
tarife, afişe, publicaţii ţi în orice alt mod, cu condiţia să fie însoţită în mod
vizibil de firma comerciantului (art. 43 alin.2, Legea nr. 26/1990, rep. şi modif.).
Se înstrăinează şi separat şi împreună cu fondul de comerţ. Dobânditorul va
putea folosi emblema numai cu consimţământul transmiţătorului.

c. Dispoziţii comune cu privire la firmă şi emblemă.

Firmele şi emblemele vor fi scrise în limba română (art. 30 alin.3, Legea
nr. 26/1990, rep. şi modif.).
Prin înscrierea firmei şi emblemei în registrul comerţului titularul dobîndeşte
un drept de folosinţă exclusivă asupra acestora.
Verificarea disponibilităţii firmei şi a emblemei se face de către oficiul
registrului comerţului înainte de întocmirea actelor constitutive sau, după caz, de
modificare a firmei sau a emblemei.
Firmele şi emblemele radiate din registrul comerţului sunt indisponibile, în
principiu, pentru o perioadă de doi ani de la data radierii11

11
Cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 41, Legea nr.26/1990, şi anume, în situaţia dobândirii
fondului de comerţ cu orice titlu când dobânditorul va putea să continue activitatea sub firmă
anterioară, cu acordul expres al titularului precedent sau al succesorilor săi în drepturi, cu
menţionarea raportului de succesiune. Este însă vorba numai de firma care cuprinde numele
unui comerciant persoană fizică sau al unui asociat al unei asociaţii familiale, societăţi în nume
colectiv ori comandită simplă.

44
 d. Clientela şi vadul comercial (achalandage-ul) – legea nu cuprinde o
reglementare referitoare la acestea. Clientela reprezintă totaliatea. persoaneor fizice
şi juridice care apelează în mod obişnuit la acelaşi comerciant (la FC al acestuia)
pentru procurarea de mărfuri şi servicii. Vadul comercial reprezintă aptitudinea FC
de a atrage clienţi (locul unde se află amplasat imobilul, calitatea mărfurilor,
serviciile, preţuri practicate, comportarea personalului comerciantului). Se
înstrăinează numai împreună cu fondul de comerţ. În timp ce clientela apare ca un
factor obiectiv, ca un element material al fondului de comerţ, vadul comercial se
prezintă ca un factor subiectiv al acestuia. În concepţia tradiţională sunt
considerate ca fiind elemente identice. După o altă opinie - pe care o împărtăşim –
şi care este majoritară în doctrina comercială cele două elemente sunt distincte
aflându-se într-o strânsă corelaţie. Clientela este consecinţa vadului comercial.
e. Drepturile de proprietate industrială şi intelectuală sunt: mărcile de
fabrică de comerţ şi de servicii, brevete de învenţie, desene şi modele ale
produselor, know-how (savoir-faire), programe din domeniul informaticii,
drepturile de autor (ce rezultă din creaţia ştiinţifică literară şi artistică).
Aceste elemente sunt regelementate fiecare în parte de legi speciale mai puţin
know-how-ul. Astfel, mărcile şi îndicaţiile geografice sunt prevăzute de Legea
84/1998, modificată ; brevetele de învenţie de Legea 64/1991; desenele şi modelele
îndustriale de legea 129/1992; drepturile de autor de Legea 8/1996, modificată.
f. Mărcile de fabrică sau de comerţ. Sunt semne, desene şi chiar denumiri
care individualizează produsele unui fabricant sau mărfurile unui comerciant,
deosebindu-le de ale altui fabricant sau comerciant.
Condiţiile de valabilitate ale mărcilor sunt de fond şi de formă.
Condiţiile de fond sunt:
a. noutatea mărcii.Prin marcă se vor deosebi produsele unui comerciant de ale
altora, şi de mărcile legitim dobândite de alţii. Condiţia noutăţii este relativă,
spre deosebire de a brevetelor de invenţie a cărei noutate este absolută.
b. specializarea mărcii constă în calitatea mărcii de a individualiza şi de a
distinge mărfurile unui comerciant. Nu este suficient ca o marcă să fie nouă,
originală, faţă de toate celelalte înscrise şi folosite în aceeaşi ramură de comerţ
sau industrie, ci trebuie ca marca să distingă provenienţa mărfurilor sau
produselor uniu anumit comerciant.
Condiţii de formă
Marca trebuie înregistrată la O.S.I.M. (Oficiul de stat pentru învenţii şi mărci)
înregistrarea avînd efect constitutiv cu privire la dreptul de proprietate asupra
ei.Marca pote fi înstrăinată şi împreună şi separat de fondul de comerţ prin acte
juridice ca: vînzare – cumpărare, donaţie, testament etc. Marca se bucură de
protecţie dacă afost înregistrată la O.S.I.M. Protecţia juridică produce efecte timp

45
 de 10 ani .
g. Brevetele de invenţie, fac parte din creaţiile noi (alături de know-how,
desene şi modele ale produselor –industriale).Condiţiile de valabilitate ale
acestora sunt de fond şi de formă.
Condiţii de fond .Noutatea trebuie să fie absolută, adică invenţia să fie originală.
Brevetele se împart în două categorii: principale şi de perfecţionare.
Condiţii de formă.Brevetul trebuie înregistrat la O.S.I.M. Protecţia asupra invenţiei
opereză timp de 20 de ani.Acestea se transmit şi împreună şi separat de fondul de
comerţ.
h. Regimul creanţelor şi datoriilor. Creanţele şi datoriile comerciantului nu
fac parte din fondul de comerţ pentru că, acesta este un ansamblu de elemente
corporale şi incorporale, deci nu constituie o universalitate juridică. Acestea nu se
transmit împreună cu fondul de comerţ în cazul înstrăinării acestuia.

5.4. Actele juridice privind fondul de comerţ

Operaţiunile juridice cu privire la fondul de comerţ sunt fapte de comerţ

obiective conexe (accesorii). Fiind o universalitate de fapt mobiliară fondul de
comerţ se poate transmite pe cale succesorală în condiţiile prevăzute de Codul
civil.
Vânzarea –cumpărarea fondului de comerţ presupune vînzarea acestuia în
întregime cât şi vânzarea separată a bunurilor mobile şi imobile ce intră în
componenţa fondului de comerţ. Referitor la înstrăinarea imobilelor componente
ale fondului de comerţ îi sunt aplicabile regulile dreptului comun referitoare la
înstrăinarea imobilelor (inclusiv cele de la publicitatea imobiliară). Vânzarea
fondului de comerţ este un act care trebuie înregistrat în registrul comerţului
(menţiunea devine opozabilă terţilor din momentul înregistrării). Firma, clientela şi
vadul comecial se înstrăinează numai împreună cufondul de comerţ. Dreptul de
autor şi emblema se înstrăinează separat de acesta.
Transmitera ca aport a fondului de comerţ într-o societate comercială –
acest act se deosebeşte de vânzarea fondului de comerţ deoarece nu comportă
primirea unui preţ, în schimbul fondului de comerţ. Asociatul va primi părţi sociale
şi acţiuni în funcţie de forma juridică a societăţii.
Locaţiunea fondului de comerţ – în schimbul unui preţ, proprietarul fondului
(ca locator) transmite locatarului folosinţa asupra fondului de comerţ. Locatarul are
dreptul să continue exercitarea comerţului sub firmă proprie, exploatând fondului
de comerţ, dar, poate să continue activitatea şi sub firma anterioară cu menţiunea
însă a calităţii sale de succesor.
Locatarul este obligat să respecte destinaţia economică şi funcţională a
fondului de comerţ. Nu poate aduce schimbări în organizarea şi structura FC decât

46
cu acordul locatorului. Locatorul are obligaţia să nu facă concurenţă locatarului
prin desfăşurararea unui comerţ de acelaşi gen.
Despre locaţiune se face menţiune în Registrul Comerţului. O aplicaţie a
acestui contract este locaţia de gestiune; gestiunea presupune ansamblul de
operaţiuni care asigură administrarea bunurilor unei secţii, uzine, şi punerea lor în
valoare.
Garanţia reală mobiliară asupra fondului de comerţ. Aceasta poate să aibă
ca obiect un bun mobil individualizat sau determinat generic ori o universalitate de
bunuri mobile, inclusiv fondul de comerţ. Conţinutul şi caracteristicile garanţiei vor
fi determinate de părţi. Se constituie pe baza unui contract de garanţie. Se poate
constitui cu sau fără deposedarea de bunul care face obiectul garanţiei. Legea cere
îndeplinirea unei formalităţi de publicitate, pentru protejarea dreptului real de
garanţie dobândit de creditor. Această cerinţă se consideră îndeplinită din
momentul înscrierii avizului de garanţie reală la Arhiva Electronică de Garanţii
Reale Mobiliare.
Legea 26/1990 prevede obligaţia comerciantului de a cere înscrierea în
Registrul Comerţului a menţiunii privind constituirea garanţiei reale mobiliare
asupra fondului de comerţ. Menţiunea devine opozabilă terţilor de la data efectuării
ei în Registrul Comerţului.

Capitolul 6
AUXILIARII DE COMERŢ

6.1. Precizări prealabile

Auxiliari de comerţ sunt de două categorii : dependenţi şi autonomi sau
independenţi.
Auxiliarii dependendenţi, depind de comercianţi aflându-se în raporturi de
muncă cu aceştia; în această categorie se includ : prepuşii ,comişii pentru negoţ şi
comişii călători pentru negoţ
Auxiliarii autonomi sunt independenţi faţă de comercianţii cu care
cooperează ; din această categorie fac parte : mijlocitorii (intermediarii) şi agenţii
de comerţ.
6.2.Reprezentarea
Pentru a înţelege raporturile dintre comercianţi şi auxiliarii lor independenţi
este necesar să analizăm instituţia care stă la baza acestor raporturi. Instituţia se
numeşte reprezentare, şi pentru dreptul comercial are o importanta covârşitoare.
Reprezentarea este procedeul tehnico-juridic prin care o persoană numită
reprezentant încheie un act juridic în numele şi pe seama altei persoane numită
reprezentat, efectele actului astfel încheiat producându-se direct în persoana celui

47
reprezentat. În funcţie de izvorul său reprezentarea este de 2 feluri:
- legală (împuternicirea de reprezentare izvorăşte din lege) şi
- convenţională (împuternicirea de reprezentare izvorăşte din convenţia
părţilor). În funcţie de întinderea puterii de reprezentare, deosebim reprezentarea
totală (generală) care conferă reprezentantului puterea de a încheia pentru
reprezentat toate actele juridice ale acestuia –cu excepţia celor strict personale şi
reprezentarea parţială (specială) care conferă reprezentantului puterea de a încheia
fie numai un act juridic fie numai anumite acte juridice.
Pentru a fi valabilă, reprezentarea trebuie să îndeplinească trei condiţii:
existenţa împuternicirii de reprezentare, intenţia de a reprezenta, şi voinţa valabilă
a reprezentantului.
- împuternicirea dată de reprezentat este un act unilateral; ea pote fi
constatată printr-un înscris numit procură. Reprezentantul trebuie să acţioneze
numai în limitele împuternicirii primite de la reprezentat.
- reprezentantul trebuie să acţioneze cu intenţia de a reprezenta pe cel de la
care a primit împuternicirea. Mai mult reprezentantul trebuie să aducă la
cunoştinţa terţului calitatea sa de reprezentant.
- la încheierea actului juridic cu terţul reprezentantul îşi manifestă voinţa sa
proprie. Din acest motiv voinţa sa trebuie să fie liberă şi neviciată, pentru ca actul
juridic încheiat să fie valabil.
Încetarea reprezentării. Reprezentarea are caracter intuitu personae. Dacă
acest caracter este afectat de anumite împrejurări, reprezentarea încetează.
Împrejurările avute în vedere sunt: revocarea împuternicirii, renunţarea la
însărcinarea primită, moartea, înterdicţia, insolvabilitatea sau aplicarea procedurii
insolvenţei.
Reprezentantul nu are voie sa depăşească limitele împuternicirii primite.
Dacă actele încheiate de reprezentant depăşesc împuternicirrea primită, folosesc
(sunt utile) reprezentatului, se încadrează în categoria reprezantării aparente şi
sunt considerate valabile. Aceste acte pot fi ratificate ulterior de reprezentant.
Reprezentarea indirectă. Acest tip de reprezentare, presupune că
reprezentatul dă reprezentantului împuternicire ca acesta să încheie actul juridic
cu terţul în nume propriu (proprio nomine), dar pe seama reprezentatului. Efectele
actului juridic se produc astfel numai faţă de reprezentant pentru că l-a încheiat în
nume propriu. Dar adevăratul beneficiar al efectelor actului juridic este
reprezentatul, în temeiul raportului de reprezentare dintre reprezentat şi
reprezentant, deci efectele actului juridic se produc în patrimonial reprezentatului.
Reprezentarea indirectă cu consecinţele arătate, a fost reglementată de lege în
material contractului de comision (art. 405-412 Cod com.)

48
 6.3. Auxiliarii dependenţi.
Auxiliarii dependenti nu pot dobandi nicioadata calitatea de comercianti,
chiar daca săvârşesc acte de comerţ.
Intermedierea realizată de aceştia între patron (reprezentat) şi tert are la
bază, nu o imputernicire (procură) ci un contract de muncă. Deci relaţia patron
(comerciant) reprezentat este de subordonare.
Din categoria auxiliarilor dependenti fac parte: prepuşii comercianţilor,
comişii pentru negoţ (comerţ), comişii călători pentru negoţ sau comisul voiajor.
Prepuşii comercianţilor. Potrivit art. 392 Cod com. ,,Prepus este acela care
este însărcinat cu comerţul patronului său,fie în locul unde acesta îl exerctă, fie în
alt loc,, .O persoană are calitatea de prepus dacă :
-este împuternicit să efectueze toate operaţiunile pe care le reclamă
exercitarea comerţului patronului său,
-activitatea comercială este desfăşurată la locul unde comerciantul îşi
exercită comerţul (la sediul comerciantului), sau în alt loc determinat (la
sucursală, de exemplu).
Prepusul reprezintă un alt ego al comerciantului. Puterile prepusului sunt
generale fiind jalonate de obiectul comerţului pe care este împuternicit să-l
exercite şi au caracter permanent, reprezentarea fiind exercitată până la încetarea
calităţii sale de prepus.
Puterile prepusului au însă anumite limite, în sensul că acesta nu poate face
acte care sunt străine comerţului pentru care a fost însărcinat de comerciant. Cu
ocazia încheierii actelor cu terţii, prepusul este obligat să aducă la cunoştinţa
acestora calitatea sa de prepus (de reprezentant), iar dacă actul se încheie în formă
scrisă este obligat, lîngă numele şi prenumele său, şi numele şi prenumele sau
firma comerciantului să scrie pe act menţiunea ,,prin procură,,. În caz contrar
actul va fi considerat în nume propriu, şi îl va angaja personal.
Deoarece îl înlocuieşte pe comerciant în comerţul său, prepusului îi revin
anumite obligaţii profesionale specifice comercianţilor. Astfel, prepusul este
obligat să ţină registre comerciale de contabilitate. Iar potrivit art. 397 Cod com.,,
prepusul este obligat să nu-l concureze pe comerciant (obligat la clauza de
nonconcurenţă),, prepusul nu poate, fără învoirea expresă a comerciantului, să
facă operaţiuni în numele său propriu şi nici nu poate să ia parte, pe seama sa ori a
altei personae, la un comerţ de felul aceluia cu care a fost însărcinat. Asemenea
operaţiuni sunt considerate fapte de concurenţă neloială. Calitatea de prepus
încetează prin revocarea împuternicirii, renunţarea prepusului, prin moartea,
interdicţia, insolvabilitatea şi aplicarea procedurii reorganizării judiciare şi a
falimentului comerciantului.
Comişii pentru negoţ. Potrivit art. 404 Cod com., comişii pentru negoţ sunt
prepuşii pentru vânzarea în detaliu a mărfurilor. Deşi legea îi denumeşte prepuşi,

49
nu au calitatea de prepuşi în sensul precizat anterior. Calitatea de reprezentant a
comişilor pentru negoţ rezultă din împuternicirea expresă sau tacită a
comerciantului ori din natura funcţiei îndeplinite. Puterile acestor reprezentanţi
sunt limitate. Astfel, sunt salariaţi ai comerciantului, fiind obligaţi să exercite
comerţul numai în limita spaţiului (localului) autorizat pentru acesta. Pentru
operaţiunile efectuate în afara localului are nevoie de împutrnicire specială din
partea comerciantului, altfel operaţiunile sunt încheiate pe riscul lor. Art.404 Cod
com. precizează în acest sens, că ,,Afară de magazin ei nu pot cere plata
creanţelor patronului fără autorizaţie specială,,. În cazul vânzării de bunuri, ei pot
cere şi încasa preţul acestora, putând da chitanţă valabilă în numele patronului lor
(art. 404 Cod. com. )
Comişii călători pentru negoţ sau comişi voiajori. Spre desebire de comişii
pentru negoţ care aşteaptă într-un local autorizat clientela, comişii călători pentru
negoţ călătoresc în alte localităţi pentru a găsi această clientelă (localităţile sunt
stabilite de obicei de comerciant -patron). Ei sunt salariţi ai comercianţilor, fiind
plătiţi prin salariu fix sau cu un comosion pentru fiecare afacere încheiată.
Comercianţii însărcinează pe comişii călători pentru negoţ ,,să trateze sau
să facă operaţiuni de ale comerţului său (art. 402 Cod. com.).
Aceşti reprezentanţi sunt însărcinaţi să caute şi să găsească clienţi, să adune
oferte sau comenzi, iar actele juridice perfectate sunt încheiate în numele şi pe
seama comerciantului. Calitatea lor de reprezentanţi, care poate rezulta din
circulare scrisori avize sau alte documente ale comerciantului, trebuie adusă la
cunoştinţa terţilor în momenul încheierii actelor juridice cu aceştia, în caz contrar
sunt obligaţi personal faţă de ei.
Faţă de terţi, comerciantul va fi angajat prin actele juridice ale comişilor
pentru negoţ numai în limita puterilor conferite.
Comisul voiajor nu încheie actul juridic cu menţiunea „prin procură”
(această menţiune revine exclusiv prepuşilor), trebuie totuşi să arate numele
patronului pentru care lucrează (potrivit art 403 C.com.).

6.4. Auxiliarii independenţi – autonomi

Agenţii comerciali permanenţi.
Activitatea de întermediere comercială s-a realizat şi prin intermediul unei
alte categorii de auxiliari denumiţi agenţi de comerţ. Deoarece Codul comercial
n-a reglementat această categorie în mod expres, statutul juridic al agenţilor de
comerţ a fost definit pe baza pricipiilor generale ale intermedierii comerciale şi
dispoziţiilor art. 402 Cod com. referitoare la comişii călători pentru negoţ .
În prezent, Legea nr. 509/2002 privind agenţii comerciali permanenţi este
cea care reglementează statutul juridic al acestei categorii de comercianţi
profesionişti.

50
 Agentul comercial permanent este un comerciant persoană fizică sau
persoană juridică, care, în calitate de intermediar independent, este împuternicit în
mod statoric să negocieze sau să negocieze şi să încheie afaceri pentru o altă
persoană fizică sau juridică, denumită comitent, în schimbul unei remuneraţii.
Raporturile dintre agent şi comitent nu sunt raporturi de muncă (prepuşenie) ci se
stabilesc prin contractul de agenţie. Dreptul agentului la remuneraţie din partea
comitentului este condiţionat nu numai de încheierea prin intermediul său a
operaţiunilor cu terţii ci şi de executarea obligaţiilor rezultate din contractele de
intermediere.
Mijlocitorul
Deşi activitatea de mijlocire este prevăzută în Codul comercial la art. 3 pct.
12, ca faptă de comerţ nici condiţia juridică a acestuia şi nici contractul de
mijlocire nu sunt reglementate de acesta .În dreptul comerţului internaţional,
mijlocitorii poartă denumirea de curtieri iar activitatea acestora se realizează prin
intermediul contractului de curtaj.
Milocitorul urmăreşte să pună faţă în faţă două persoane care vor să încheie
o afacere şi, graţie diligenţelor sale, să le determine să încheie contractul avut în
vedere, deci, pune în contact cererea cu oferta.
Statutul juridic al mijlocitorului are următoarele caracteristici:
- mijlocitorul nu este un reprezentant al părţilor, el pune în legătură
potenţialii contractanţi şi face demersurille pentru a-i determina să încheie
operaţiunea ;
-mijlocitorul este un auxiliar independent, el prestează serviciile sale unui
număr nelimitat de persoane. Natura juridică a relaţiei dintre mijlocitor şi
respectivele persoane este cea a unui contract de locaţiune de servicii.
-mijlocitorul este un comerciant profesionist, pentru că desfăşoară activitate
în nume propriu, şi această activitate constă în operaţiuni pe care codul comercial
le consideră fapte de comerţ - art.3 pct. 12. În această calitate, mijlocitorului îi
revin toate obligaţiile profesionale ale comercianţilor.
Pentru operaţiunile încheiate prin intermediul lor, mijlocitorii sunt
remuneraţi, fie de ambele părţi, fie numai de una din ele, după caz. Dreptul la
remunaraţie se naşte din momentul în care părţile puse în legătură au încheiat
contractul. Dreptul mijlocitorului la remuneraţie nu este legat de executarea
contractului încheiat de părţi.
În mod tradiţional, în categoria mijlocitorilor au fost incluşi agenţii oficiali
ai bursei, chiar dacă în materie bursieră există reglementări specifice. Amintim în
acest sens, Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital. Mijlocitorii sau agenţii
oficiali ai bursei nu lucrează în numele şi pe seama bursei, ci în nume propriu,
realizând operaţiuni de mijlocire potrivit insarcinarii primite.

51
 5.5. Mijlocirea în operaţiunile imobiliare. Activitatea de mijlocire în actele
juridice care au ca obiect bunurile imobilea fost reglementată de O. G. nr. 3/2000
privind organizarea activităţii agenţilor imobiliari. O.G. nr. 3/2000 a fost respinsă
de Legea nr. 581/2003. Astfel că în prezent, activitatea de mijlocire în
operaţiunile îmobiliare este supusă regulilor generale privind mijlocirea în
activitatea comercială.

TITLUL II

Capitolul 1.
SOCIETĂŢILE COMERCIALE

1.1. Reglementare
Deoarece reglementarea privind societăţile comerciale cuprinsă în Codul
comercial era în mare parte depăşită, ea a fost înlocuită cu o nouă reglementare, ce
face obiectul Legii 31/1990, republicată şi modificată, privind societăţile
comerciale
Legea 31/1990, în prezent, este reglementarea generală a societăţilor
comerciale. Însă, pentru anumite domenii de activitate au fost adoptate
reglementări speciale, cum ar fi spre exemplu O.U.G. nr. 99/2006 privind
instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, în materie bancară, Legea 32/2000
privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, modificată, în
domeniul asigurărilor, etc.
Reglementarea generală şi specială se completează cu dispoziţiile codului
comercial şi a ale codului civil. Astfel, legea nr. 31/1990, în art. 291, precizează că
aceasta se completează cu dispoziţiile codului comercial.
Legea 31/1990:
- reglementează cinci forme juridice de societăţi comerciale - societatea în
nume colectiv, societatea în comandită simplă, societatea pe acţiuni, societatea în
comandită pe acţiuni, societatea cu răspundere limitată; şi
-cuprinde atât regulile comune aplicabile acestora cât şi regulile speciale
fiecărei forme juridice, indiferent de obiectul de activitate.
Legea 31/1990 reglementează şi societăţile comerciale cu participare străină,
cu completările dispoziţiilor O.U.G. nr. 92/1997, privind stimularea investiţiilor
directe.
Dispoziţiile generale (Legea nr. 31/1990) şi dispoziţiile speciale (O.U.G. nr.
99/2006, 32/2000, modificată etc.) cu privire la societăţile comerciale se
completează cu prevederile Codului comercial, ale Codului civil, ale Codului
muncii şi ale legislaţiei fiscale.
Există şi societăţi fără personalitate juridică, însă, au reglementări proprii,

52
spre exemplu, societăţile în participaţiune (reglementate de Codul comercial) şi
întreprinderile familiale (reglementate de O.U.G. 44/2008).
Societatea comercială este în acelaşi timp contract şi persoană juridică..
Vom analiza în continuare societatea comercială din perspectiva laturii
contractuale şi apoi din perspectiva calităţii sale de persoană juridică

1.2. Contractul de societate

Condiţii de fond. Condiţii de formă

1.2.1. Precizări prealabile. La baza societăţii comerciale stă, indiferent de

forma juridică a acesteia, contractul de societate şi/sau statutul. Astfel, art. 5 din
Legea nr. 31/1990 prevede că, societatea în nume colectiv sau în comandită simplă
se constituie prin contract de societate, iar societatea pe acţiuni, în comandită pe
acţiuni sau cu răspundere limitată se constiuie prin contract de societate şi statut.
Societatea cu răspundere limitată se poate constitui şi prin actul de voinţă al unei
singure persoane. În acest caz se întocmeşte numai statutul.
Contractul de societate şi statutul pot fi încheiate sub forma unui înscris unic,
denumit act constitutiv. Denumirea act constitutiv, potrivit Legii nr. 31/1990
desemnează atât înscrisul unic, cât şi contractul de societate şi/ sau statutul
societăţii.
Pentru că, nici Codul comercial nici Legea nr. 31/1990 nu cuprinde o
definiţie a societăţii comerciale apelăm la dispoziţiile Codului civil respectiv la
art.1491 care reglementează contractul de societate, adică societatea civilă.
Definiţie. Art.1491 Cod civil dispune: ,,Societatea este un contract prin care
două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun, cu scop de a
împărţi foloasele ce ar putea deriva,, În continuare art. 1492 Cod civil
reglementează obiectul contractului de societate, referire care întregeşte definiţia de
mai sus. Astfel ,,orice societate trebuie să aibă ca obiect un ce licit şi să fie
contractată spre folosul comun al părţilor . Fiecare membru al societăţii trebuie să
pună ceva în comun sau bani, sau alte lucruri, sau industria sa,,.
Potrivit dispoziţiilor celor două articole (art. 1491 şi 1492) literatura de
specialitate a definit societatea ca fiind un contract în temeiul căruia două sau mai
multe personae (numite în continuare, în mod ,,generic,, asociaţi indiferent de
forma juridică a societăţii) se înţeleg să pună în comun anumite bunuri pentru a
desfăşura împreună o anumită activitate, în vederea realizării şi împărţirii
beneficiilor care vor rezulta . Din această definiţie rezultă că societatea presupune
existenţa unor elemente de care depinde validitatea contractului şi delimitatrea lui
de alte contracte: aportul (valoarea patrimonială pe care asociaţii o pun în comun),
obiectul societăţii (activitatea comună la care se obligă asociaţii şi care constituie),
realizarea şi împărţirea beneficiilor la care participă toţi asociaţii.

53
 Caracterele juridice ale contractului de societate sunt următoarele :
- caracterul plurilateral, la încheierea contractului participă două sau mai multe
persoane;
- caracterul oneros, presupune urmărirea de către fiecare asociat a unui folos
patrimonial;
- caracterul comutativ, asociaţii cunosc din momentul încheierii contractului
întinderea obligaţiilor lor;
- caracterul consensual, simplu accord de voinţă al părţilor este sufficient pentru
valabilitatea contractului, iar forma scrisă este cerută numai pentru probă (ad
probationem).

Societatea civilă şi societatea comercială. Deoarece societatea civilă şi

societatea comercială sunt două forme ale societăţii, între ele există asemănări şi
deosebiri.
Asemănări:
- sunt grupări de persoane şi de bunuri, cu scop patrimonial (economic
sau lucrativ). Din acest motiv art. 1491 Cod civil defineşte atât societatea civilă cât
şi societatea comercială.
- iau naştere prin contract de societate, ale cărui elemente de valabilitate
referitoare la aport, la obiectul de activitate, la obţinerea şi împărţirea beneficiilor
se regăsesc atât în contractul de societate civilă cât şi în contractul de societate
comercială.
- urmăresc realizarea şi împărţirea beneficiilor, au prin urmare scop
patrimonial (pecuniar).
- se deosebesc de asociaţii sau fundaţii ale căror membri urmăresc un
scop ideal, moral, nepatrimonial.
Deosebiri: Deosebirile privesc, obiectul de activitate, personalitatea juridică,
constituirea, funcţionarea.
-Obiectul de activitate al societăţii comerciale este comercial fiind format
din acte /fapte de comerţ. Din acest motiv în doctrina juridică s-a precizat că
obiectul de activitate comercial dă comercialitate societăţii comerciale. Societatea
civilă are obiect de acivitate civil cu excluderea actelor / faptelor de comerţ
- Societatea comercială are personalitate juridică în timp ce societatea
civilă rămâne un simplu contract, nu devine subiect de drept.
- Constituirea şi funcţionarea celor două forme de societăţi. În timp ce
Legea 31/1990 în art. 2 stabileşte pentru societatea comercială anumite forme
juridice: societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă, societatea în
comandită pe acţiuni, societatea pe acţiuni, societatea cu răspundere limitatată,
societatea civilă nu depăşeşte cadrul contractual.
- În plus faţă de societatea civilă, societatea comercială:

54
 • are şi anumite obligaţii profesionale care revin numai comercianţilor:
obligaţia de a se înmatricula în registrul comerţului, de a ţine registre de
contabilitate, de a desfăşura activitatea comercială în limitele concurenţei licite, etc.
• intră sub incidenţa Legii nr. 85/2006 cu privire la procedura insolvenţei.
Definiţie. Societatea comercială este o grupare de persoane constituită pe
baza unui contract de societate, care se bucură de personalitate juridică, în
care asociaţii pun în comun anumite bunuri, pentru exercitatea unor fapte de
comerţ, în scopul realizării şi împărţirii profitului care rezultă.

1.2.2. Condiţiile de fond ale contractului de societate

Contractul de societate face parte din categoria faptelor de comerţ obiective
conexe.
a. Ca orice contract şi contractul de societate trebuie să îndeplinească
condiţiile de fond, generale, esenţiale, de valabilitate ale oricărei convenţii,
condiţii impuse de dispoziţiile art. 948 Cod civil, referitoare la consimţământul
valabil al părţilor care se obligă, la capacitatea de a contracta, la un obiect
determinat şi la o cauză licită.
b. Contractul de societate trebuie să îndeplinească şi condiţii ce îl
particularizează faţă de celelalte contracte, numite condiţii de fond speciale,
referitoare la: aportul asociaţilor, intenţia asociaţilor de a colabora în
desfăşurarea unei activităţi comune (affectio societatis) şi realizarea şi
împărţirea beneficiilor

A) Condiţiile de fond, generale şi esenţiale, ale contractului de societate

a. Consimţământul părţilor. Încheierea contractului de societate presupune
manifestarea de voinţă a părţilor în acest sens. Părţile contractului de societate sunt
asociaţii, în societăţile de persoane sau acţionarii în societăţile de capitaluri.
Pentru a produce efecte juridice voinţa părţilor trebuie: să fie declarată, să fie făcută
cu intenţia de a produce efecte juridice, şi să nu fie alterată de vicii. În cazul
contractului de societate consimţământul părţilor are o particularitate ce constă în
intenţia de a desfăşura în comun o activitate comercială numită şi affectio
societatis.
Persoanele care încheie contractul (semnatarii acestuia), şi persoanele care au rol
determinant în constituirea societăţii au calitatea de fondatori. Părţile contractului
de societate (asociaţii) pot fi persoane fizice, persoane juridice, române sau străine,
comercianţi sau necomercianţi.
De asemenea, persoana fizică-asociat poate avea în aceeaşi societate şi calitatea
de salariat.
Pentru a fi valabil consimţământul trebuie să nu fie alterat de următoarele vicii
de consimţîmânt: eroare, dol, sau violenţă.

55
 Eroarea (art. 954 C. civil) reprezintă falsa reprezentare a realităţii la
încheierea actului juridic. Dacă falsa reprezentare a realităţii cade asupra persoanei
asociatului în cazul unei societăţi de persone, contractul este lovit de nulitate,
pentru că la constituirea unei astfel de societăţi se au în vedere calităţile personale
ale asociaţilor. În cazul societăţilor de capitaluri, acest tip de eroare –asupra
persoanei – nu are relevanţă pentru încheierea contractului, deoarece societatea se
constituie în considerarea capitalului şi nu a asociaţilor.
Dolul (art. 960 C. civil) reprezintă inducerea în eroare a unei personae pentru a
o determina să încheie un act juridic. În cazul contractului de societate, dolul
viciază consimţământu lunui asociat numai dacă provine de la toţi ceilalţi asociaţi
sau de la personae care reprezintă valabil entitatea colectivă şi are o anumită
gravitate, de exemplu, folosirea unui bilanţ fals pentru a determina subscrierea
acţiunilor unei societăţi.
Violenţa este un viciu care nu se întâlneşte în practica constituirii unei societăţi
comerciale. În cazul ivirii unei asemenea situaţii, se vor aplica principiile dreptului
comun (art. 955-959 C. civil)
Capacitatea părţilor. Pentru încheierea contractului de societate, persoana fizică
trebuie să aibă capacitatea cerută de lege pentru încheierea actelor juridice, în
condiţiile dreptului comun, adică trebuie să aibă capacitatea deplină de exerciţiu.
Această opinie are ca temei legal art. 6 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 care
prevede că nu pot fi fondatori persoanele care potrivit legii sunt incapabile.
Obiectul contractului. Obiectul contractului în sensul dreptului comun (art. 962
C civil) este “acela la care părţile se obligă“. În materia societăţilor comerciale
noţiunea de obiect al contractului de societate este reprezentată de activitatea
societăţii desfăşurată prin intermediul faptelor de comerţ. Mai mult asociaţii,
potrivit art. 7 şi 8, punct c din Legea 31/1990 trebiue să prevadă în contractul de
societate “obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea domeniului şi a
activităţii principale”. Obiectul societăţii poate consta în producerea şi
comercializarea mărfurilor, executarea de lucrări ori prestarea de servicii.
Cauza contractului. În privinţa cauzei contractului nu există un punct de
vedere unitar. Astfel, după unii autori cauza contractului se confundă cu obiectul
acestuia, după alţi autori sunt elemente de fond distincte. Opinia pe care o
împărtăşim este aceea potrivit căreia “acest element psihologic care determină
consimţământul şi explică motivul încheierii actului juridic este “participarea
fiecărui asociat la rezultatele activităţii comerciale desfăşurate în comun, adică
împărţirea beneficiilor“. Cauza contractului, potrivit art. 968 C.civil, trebuie să fie
licită şi morală, adică să nu încalce ordinea publică şi bunele moravuri.
Nerespectarea condiţiilor de fond ale contractului de societate atrage după
sine nulitatea acestuia.

56
B) Condiţiile de fond –speciale- ale contractului de societate
1. Aportul asociaţilor. În sens juridic, prin aport se înţelege obligaţia pe care şi-
o asumă fiecare asociat de a aduce în societate un anumit bun, o valoare
patrimonială. Operaţiunea este analizată în doctrină ca fiind un contract încheiat
între asociaţi şi viitoarea societate comercială, numită şi contract de aport.
În sens etimologic, aportul înseamnă bunul adus în societate de către asociat.
Potrivit art.1492 C.civil “fiecare asociat trebuie să pună în comun sau bani, sau alte
bunuri, sau industria sa“. Aportul poate orice obiect sau bun cu valoare economică:
în numerar, în natură şi în industrie (prestaţii în muncă).
→ Aportul în numerar are ca obiect o sumă de bani. Potrivit art. 16 alin. 1 din
Legea 31/1990, republicată şi modificată, aporturile în numerar sunt obligatorii
la constituirea oricărei forme de societate. Aportul asociatului la capitalul
social nu este purtător de dobândă (art. 68 din L. nr. 31/1990 rep.).
→ Aportul în natură are ca obiect:
- bunuri imobile, prin natură (terenuri, clădiri), prin destinaţie (instalaţii,
utilaje),
- bunuri mobile corporale (materii prime, materiale, mărfuri, etc), bunuri
mobile incorporale (creanţe, fond de comerţ, sau anumite elemente din
fondul de comerţ care se pot transmite separat de acesta: emblema, brevete
de invenţie).
Aporturile în natură sunt admise la toate formele de societate
comercială.
Aceste aporturi sunt vărsate prin transferarea drepturilor
corespunzătoare oligaţie de a da) şi prin predarea efectivă către societate a
bunurilor aflate în stare de utilizare (obligaţie de face), potrivit art.16 alin. 2
din Legea 31/1990.
Se poate transmite către societate atât dreptul de proprietate asupra bunului cât
şi dreptul de folosinţă asupra acestuia. Potrivit art. 65 alin. 1 din Legea 31/1990,
“bunurile constituite ca aport în societate devin proprietatea acesteia din
momentul înmatriculării ei în registrul comerţului, în lipsă de stipulaţie
contrară“.
Aporturile în natură trebuie să fie evaluabile din punct de vedere
economic, în vederea stabilirii părţilor de înteres, a părţilor sociale sau acţiunilor
cuvenite asociatului în scimbul aportului (art.16. alin.2). Evaluarea se face fie de
către asociaţi –pe cale convenţională, fie de către experţi.
Evaluarea se face în mod obligatoriu de către experţi dacă:
- este vorba de o societate cu răspundere limitată cu unic asociat. Astfel,
valoarea aportului în natură va fi stabilită pe baza unei expertize de
speciaitate (art. 13 alin. 3, Legea nr.31/1990) ;
- în cazul societăţii pe acţiuni care se constituie prin subscripţie publică

57
 . dacă există aporturi în natură,
. avantaje acordate oricărei persoane care a participat la
constituirea societăţii sau la tranzacţii conducând la acordarea autorizaţiei,
. operaţiuni încheiate de fondatori pe seama societăţii ce se
constituie şi pe care aceasta urmează să le ia asupra sa. În aceste cazuri
fondatorii vor solicita judecătorului delegat numirea unuia sau mai multor
experţi (art. 26 alin.1) ;
- în cazul societăţii pe acţiuni12, judecătorul delegat va putea dispune, prin
încheiere, efectuarea unei expertize în contul părţilor, precum şi
administrarea unor dovezi. Judecătorul delegat numeşte în termen de 5 zile de
la înregistrarea cererii, unul sau mai mulţi experţi din lista experţilor
autorizaţi. Aceştia vor întocmi un raport cuprinzând descrierea şi modul de
evaluare a fiecărui bun aportat şi vor evidenţia dacă valoarea acestuia corespunde
numărului şi valorii acţiunilor acordate în schimb, precum şi alte elemente indicate
de judecătorul delegat (art. 37 alin. 3 şi 38 alin. 1, Legea nr. 31/1990)
- în cazul majorării capitalului social prin aporturi în natură. Astfel, adunarea
generală care a hotărât aceasta va propune judecătorului delegat numirea
unuia sau mai multor experţi pentru evaluarea acestor aporturi în condiţiile
art. 38 şi 39, Legea nr. 31/199013, potrivit art. 215 alin. 1
Actul constitutiv al societăţii în nume colectiv, în comandită simplă şi cu
răspundere limitată trebuie să prevadă printre alte clauze ,,valoarea aportului în
natură şi modul evaluării ,,(art. 7 pct. d, Legea nr. 31/1990 ), iar actul constitutiv
al socieăţii pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, ,,natura şi valoarea bunurilor
constituite ca aport în natură,, (art. 8 pct.e, Legea nr. 31/1990 ).
Aporturile în creanţe, potrivit legii au regimul juridic al aporturilor în
natură. Ele nu sunt admise :
- la societăţile pe acţiuni care se constituie prin subscripţie publică,
- la societăţile în comandită pe acţiuni,
- la societăţile cu răspundere limitată. (art. 16 alin. 3, Legea nr. 31/1990 ).
Aportul în creanţe se consideră vărsat (liberat) numai după ce societatea a
obţinut plata sumei de bani care face obiectul creanţei. Dacă plata nu s-a putut
obţine prin urmărirea debitorului cedat, asociatul, în afară de daune, răspunde de
suma datorată, cu dobânda legală din ziua scadenţei creanţelor (art. 84 alin.1 şi 2,
Legea nr. 31/1990).
Raporturile dintre asociat în calitate de cedent şi societatea comercială în calitate
de cesionar sunt cârmuite de regulile cesiunii de creanţă din dreptul comun (art.
12
Dacă există aporturi în natură, avantaje acordate oricărei persoane care a participat la
constituirea societăţii sau la tranzacţii conducând la acordarea autorizaţiei, operaţiuni încheiate de
fondatori pe seama societăţii ce se constituie şi pe care aceasta urmează să le ia asupra sa.
13
Idem

58
1391 C.civil). Spre deosebire însă de dreptul comun, asociatul cedent răspunde
de solvabilitatea debitorului, potrivit art. 84, din Legea 31/1990.
→ Prestaţiile în muncă sau servicii nu pot constitui aport la formarea ori la
majorarea capitalului socia (art. 16 alin. 4, din Legea 31/1990).
Acestea au ca obiect munca sau activitatea pe care asociatul promite să o
efectueze pentru societate potrivit competenţei şi calificării profesionale.
Prestaţiile în muncă sunt permise, cu titlu de aport, fără a putea constitui aport
la formarea sau majorarea capitalului social, numai asociaţilor în societatea în
nume colectiv şi asociaţilor comanditaţi, deci asociaţilor cu răspundere nelimitată.
Caracteristicile prestaţiilor în muncă :
- nu sunt cuprinse în capitalul social, deoarece legea precizează,, nu pot constitui
aport la formarea capitalului social (art. 16 alin. 5, Legea nr. 31/1990). Prin urmare,
nu constituie un element al gajului general al creditorilor societăţii ;
- dau dreptul asociatului să partcipe la împărţirea beneficiilor şi a activului social,
şi îl obligă să participe la pierderi (art.16 alin. 5, Legea nr. 31/1990);
- trebuie evaluate şi precizate în actul constitutiv.
Constituirea şi executarea aportului.
Asumarea obligaţiei de aport se numeşte subscriere14 la capitalul social. Acest
angajament se naşte:
- prin semnarea contractului de societate (în cazul societăţii în nume colectiv,
în comandită simplă, şi cu răspundere limitată şi a societăţilor pe acţiuni şi în
comandită pe acţiuni care se constituie prin subscripţie simultană) sau,
- prin partciparea la subscripţia publică (în cazul societăţii pe acţiuni şi în
comandită pe acţiuni care se constituie prin subscripţie publică) .
Capitalul subscris reprezintă totalitatea aporturilor cu care asociaţii se obligă să
contribuie la formarea capitalului social al unei societăţi comerciale. Efectuarea
aportului poartă denumirea de vărsare a acestuia. Prin urmare, capitalul vărsat
reprezintă totalitatea bunurilor intrate efectiv în patrimoniul societăţii comerciale,
consecinţă a subscrierii asociatului la formarea capitalului social. Executarea
acestei subscrieri poartă denumirea de vărsământ, corespunzătoare noţiunii de
liberare .
Asociatul care întârzie să depună aportul social este răspunzător de daunele
pricinuite iar pentru cazul în care aportul a fost stipulat în numerar legea prevede că
asociatul “este obligat la plata dobânzilor legale din ziua în care trebuia să se facă
vărsământul” ( potrivit art. 65 alin. 2 din L. nr. 31/1990). Mai mult, potrivit art.
222 li. a, din Legea 31/1990, nerespectarea obligaţiei privind efectuarea aportului

Actul juridic al subscrierii de către asociat este un act de dispoziţie, cu efecte asupra transmiterii
14

dreptului de proprietate asupra bunului de la asociat la societatea comercială respectivă.

59
poate avea şi consecinţa excluderii asociatului din societate15.

2. Capitalul şi patrimoniul societăţii.

Aporturile asociaţilor în totalitatea lor, fără prestaţiile în muncă, formează
capitalul social. Capitalul social este denumit şi capital nominal, reprezentând suma
totală a valorii bunurilor cu care asociaţii la o societate comercială contribuie la
constituirea patrimoniului acesteia. Aceste aporturi reprezintă elemente ale
patrimoniului societăţii.
Capitalul social, ca sumă a acestor aporturi, şi patrimonial societăţii sunt
două concepte srtâns legate între ele care, nu trebuie confundate însă. Prin urmare:
- patrimoniul include totalitatea drepturilor şi obligaţiilor societăţii
comerciale, fiind alcătuit din activ şi pasiv;
- capitalul social reprezintă o valoare constantă pe întrega durată a existenţei
societăţii –putând fi majorat numai în condiţii prevăzute de lege, prin modificarea
actului constitutive;
- patrimoniul se măreşte şi se micşorează în funcţie de operaţiunile curente
de înregistrarea profitului sau pierderilor înregistrate în activitatea societăţii;
- capitalul este o parte a patrimoniului societăţii comerciale.
Capitalul social are dublă semnificaţie, contabilă şi juridică.
Din punct de vedere contabil reprezintă o cifră convenită de asociaţi. Ca
valoare a totalităţii aporturilor, capitalul este evidenţiat la pasiv în bilanţul
societăţii, pentru că la dizolvarea acesteia aporturile trebuie restituite asociaţilor.
De asemenea, nu trebuie confundat capitalul cu activul patrimonial, pentru că în
timp ce capitalul figurează la pasiv, după cum am arătat, bunurile şi aporturile în
numerar figurează la activ.
Din punct de vedere juridic, capitalul social constituie gajul general al
creditorilor societăţii, reprezintă limita urmăririi de către creditorii societăţii,
deoarece aceştia au luat cunoştinţă de capitalul social prin publicitatea contractului
de societate .

3. Intenţia asociaţilor de a colabora pentru desfăşurarea unei activităţi

comerciale. Acest element psihologic, intenţional, îl întâlnim în literatura juridică
sub denumirea de affectio societatis. Această voinţă de a colabora nu are relevanţă
în cazul societăţii cu răspundere limitată cu unic asociat. În privinţa acestei
societăţi, se poate vorbi doar de intenţia de a constitui o societate pe calea
aporturilor individuale ale unei singure personae în vederea desfăşurării unei

15
Legea vizează asociaţii din societatea în nume colectiv, din societatea cu răspundere limitată, şi
asociaţii comandităţi din ambele societăţi în comandită.

60
activităţi comerciale, în nici un caz de colaborare.
În privinţa celorlalte societăţi, cu doi sau mai mulţi asociaţi, indiferent de
forma juridică, affectio societatis presupune intenţia de colaborare voluntară a
acestora de a lucra în comun, suportând tote riscurile activităţii comerciale.
Colaborarea asociaţilor presupune egalitate juridică între aceştia şi, în consecinţă,
lipsa oricăror raporturi de subordonare. Elementul psihologic affectio societatis
constituie un criteriu de distincţie între societatea comercială şi anumite grupuri
economice sau contracte.
4. Realizarea şi împărţirea profitului. Scopul constituirii oricărei societăţi
comerciale este acela de a realiza profit din activitatea comercială pe care o
desfăşoară şi de a-l împărţi între asociaţi
Cota-parte din profit ce se plăteşte fiecărui asociat se numeşte dividend (art.
67 alin. 1, Legea 31/1990). Dacă societatea nu înregistrează profit, ci pierderi,
asociaţii trebuie trebuie să le suporte, datorită elementului psihologic, affectio
societatis, care-i uneşte.
Noţiunea de profit. Stricto-sensu profitul înseamnă câştigul evaluabil în
bani rezultat din orice activitate economică, care măreşte patrimonial asociaţilor. În
sens larg, profitul reprezintă nu numai câştigul evaluabil în bani, ci şi ,,serviciile
sau bunurile procurate, în condiţii mai avantajoase decît acelea care s-ar obţine
individual,,. În timp noţiunea de profit a dobîndit un înţeles mai larg. Astfel,
profitul reprezintă şi evitarea unei pierderi sau realizarea unei economii, obţinute
spre exemplu prin intermediul societăţilor de asigurări mutuale. Prin reglementarea
asociaţiei de asigurare mutuală (art. 257-263) codul comercial român consacră
concepţia largă a noţiunii de profit.
Pentru a putea fi repartizat, profitul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii :
- să fie real, adică, să se fi înregistrat un excedent faţă de capitalul social,
pentru că nu se vor distribui dividende decât din profituri determinate
potrivit legii (art. 67 alin.3 din Legea 31/1990)
- să fie util, adică să reprezinte profitul rămas după întregirea capitalului
social, când activul patrimoniului s-a micşorat în cursul exerciţiului
financiar. Astfel, dacă se constată o pierdere a activului net, capitalul
social va trebui reîntregit sau redus, înainte de a se putea face vreo
repartizare sau distribuire de profit (art. 69 din L. 31/1990) .
Dacă potrivit situaţiei financiare anuale nu există profit nu pot fi distribuite
dividende asociaţilor. În caz contrar, dividendele sunt fictive, iar ceea ce se
distribuie reprezintă o parte din capitalul social, cu prejudicierea drepturilor
creditorilor. Dividendele fictive repartizate astfel trebuie restituite societăţii, dacă
societatea dovedeşte că asociaţii au cunoscut neregularitatea distribuirii sau, în
împrejurările existente trebuiau să o cunoască (art. 67 alin. 4, L. 31/1990).
Împărţirea profitului. Actul constitutiv trebuie să prevadă ,,partea fiecărui

61
 asociat la profit şi pierderi,,(art. 7 lit. f, din L. 31/1990) sau ,, modul de
distribuire a beneficiilor şi de suportare a pierderilor,, (art. 8 lit.k, L. 31/1990),
ceea ce înseamnă că asociaţii sunt liberi să decidă în privinţa împărţirii
profitului. Dacă asociaţii nu precizează în actul constitutiv modul de împărţire a
profitului şi de suportare a pierderilor, art. 67 alin.2 din Legea 31/1990 prevede
că ,,dividendele se distribuie asociaţilor proporţional cu cota de participare
la capitalul social vărsat,, . Deci fiecare asociat va avea beneficii şi va suporta
pierderi, în funcţie de contribuţia sa la constituirea capitalului social.
În privinţa prestaţiilor în muncă (în industrie) în lipsa unei evaluări a
acestuia, asociatul va avea dreptul la o cotă din profit şi pierderi, egală cu cea a
asociatului care adus în societate cota cea mai mică de capital (art. 1511 Cod.
civil) .
În actul constitutiv sunt interzise clauzele leonine, acele înţelegeri care
stipulează în favoarea unui asociat totalitatea câştigurilor, sau prin care s-a
convenit ca unul sau mai mulţi asociaţi să fie scutiţi să participe la pierder.
Articolul 1513 Cod civil prevede că este nul contractul care stipulează o astfel
de clauză.
Plata dividendelor. Dividendele se plătesc în termenul satbilit de adunarea
generală a asociaţilor sau, după caz, stabilit prin legile speciale, dar nu mai târziu
de 6 luni de la data aprobării situaţiei financiare anuale aferente exerciţiului
financiar încheiat16. În caz contrar, societate va plăti daune-interese pentru perioada
de întîrziere la nivelul dobînzii legale, dacă prin actul constitutiv sau prin hotărârea
adunării generale a acţionarilor care a aprobat situaţia financiară aferentă
exerciţiului financiar încheiat nu s-a stabilit o dobândă mai mare (art. 67 alin.2, L.
nr.31/1990). Dreptul la acţiunea de restituire a dividentendelor, plătite contrar
legii, se prescrie în termen de 3 ani de la data distribuirii lor (art. 67 alin. 5, L.
31/1990.).
Dividendele care se cuvin după data transmiterii acţiunilor aparţin cesionarului, în
afară de cazul în care părţile au convenit altfel. (art. 67 alin. 6, L. 31/1990.).

12.3.Condiţiile de formă ale contractului de societate

A. Forma scrisă a actului constitutiv.

Actul constitutiv al societăţii comerciale se încheie în formă scrisă, sub
semnătură privată, se semnează de toţi asociaţii, iar în cazul societăţii pe
16
Întrucât dreptul la dividende se întemeiază pe actul constitutive, obligaţia societăţii privind
plata devidendelor este o obligaţie comercială. În consecinţă dobânda legală aplicabilă societăţii
comerciale care nu a plătit dividendele la termen este dobânda legală privind obligaţiile
comerciale

62
 acţiuni şi societăţii în comandită pe acţiuni care se constituie prin subscripţie
publică de fondatori (art. 5 alin.6 din L.nr. 31/1990) .
Actul constitutiv îmbracă formă autentică obligatorie, dacă :
- printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un teren ;
- se consituie o societate în nume colectiv sau în comandită simplă ;
- se constituie o societate pe acţiuni prin subscripţie publică.
Prin depunerea la oficiul registrului comerţului, sau după caz, prin
autentificare actul constitutiv dobândeşte dată certă (art.5 alin. 7 coroborat cu
art. 17 alin. 1, L. nr. 31/1990).
Semnatarii actului constitutiv, precum şi persoanele care au rol
determinant în constituirea societăţii sunt consideraţi fondatori (art.6 alin.1 L.
nr. 31/1990). Calitatea de fondatori nu o pot avea persoanele care, potrivit legii,
sunt incapabile, sau care au fost condamnate pentru una din infracţiunile
economice17, şi pentru infracţiunile prevăzute la art.143-145 din Legea
nr.85/2006 privind procedura insolvenţei sau pentru cele prevăzute de Legea nr.
31/1990.
B. Cuprinsul contractului de societate.
Articolele 7 şi 8 din Legea 31/1990 stabilesc cuprinsul actului constitutiv al
societăţilor în nume colectiv, în comandită simplă, şi cu răspundere limitată şi
respectiv al societăţilor pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni. Contractul de
societate cuprinde clauze comune tuturor societăţilor comerciale dar şi clauze
specifice, potrivit formei juridice respective.
Clauzele comune privesc identificarea părţilor, individualizarea viitoarei
societăţi, caracteristicile societăţii, gestiunea acesteia, drepturile şi obligaţiile
asociaţilor, dizolvarea şi lichidarea societăţii, etc.
Clauzele sunt:
1. Clauze referitoare la identificarea asociaţilor. Contractul de societate
trebuie să prevadă:
- datele de identificare18 ale asociaţilor; la societatea în comandită simplă se
vor arăta şi asociaţii comanditaţi (art. 7 lit.a);
- datele de identificare ale fondatorilor; la societatea în comandită pe acţiuni
vor fi menţionaţi şi asociaţii comanditaţi (art.8 lit. a);
2. Clauze referitoare la identificrea viitoarei societăţi. Aceste clauze privesc
forma juridică a viitoarei societăţi (societate pe acţiuni, societate în nume

17
Sunt avute în vedere infracţiunile: gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare,
dare sau luare de mită.
18
Datele de identificare includ, potrivit art.8, L, nr.31/1990, :
- pentru persoanele fizice: numele, prenumele, codul numeric personal şi, dacă este cazul, echivalentul
aestuia, potrivit legislaţiei naţionale aplicabile, locul şi data naşterii, domiciliul şi cetăţenia;
- pentru persoanele juridice: denumirea, sediul, naşionalitatea, numărul de înregistrare în registrul
comerţului sau codul unic de înregistrare, potrivit legii naţionale aplicabile.

63
 colectiv, etc.), denumirea (firma) şi sediul social (art. 7 lit. b şi art 8 lit. b).
3. Clauze ce privesc caracteristicile societăţi. Aceste clauze privesc:
- obiectul de activitate al societăţii cu precizarea domeniului şi a activităţii
principale (art. 7 lit.c, art. 8 lit.c) ;
- la societăţile în nume colectiv, şi în comandită simplă, se va preciza ,,capitalul
social, cu menţionarea aportului fiecărui asociat, în numerar sau în natură, valoarea
aportului în natură şi modul evaluării (art.7 lit. d) ;
- la societăţile cu răspundere limitată se vor preciza numărul şi valoarea
nominală a părţilor sociale, precum şi numărul părţilor sociale atribuite fiecărui
asociat pentru aportul său (art. 7 lit.d) ;
- la societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, potrivit art.8 lit. d, e, f,
▪ capitalul social subscris şi cel vărsat şi, în cazul în care are un
capital autorizat, cuantumul acestuia,
▪ natura şi valoarea bunurilor constituite ca aport în natură,
numărul de acţiuni acordate pentru acestea şi numele sau după caz denumirea
persoanei care le-a adus ca aport,
▪ numărul şi valoarea nominală a acţiunilor, cu specificitatea dacă
sunt nominative sau la purtător. Dacă sunt mai multe tipuri de acţiuni, se vor
arăta, valoarea nominală şi drepturile conferite fiecărei categorii de acţiune,
▪ orice restricţie cu privire la transferul de acţiuni.
▪ numărul acţiunilor comanditarilor în societatea în comandită pe
acţiuni;
4. Clauze referitoare la conducerea şi gestiunea societăţii.
- la societăţile în nume colectiv, şi în comandită simplă, se vor menţiona, asociaţii
care reprezintă şi administrează societatea sau administratorii neasociaţi, datele lor
de identificare, puterile ce li s-au conferit şi dacă ei urmează să le exercite
împreună sau separate (art.7 lit.e),
- la societăţile cu răspundere limitată, dacă sunt numiţi cenzori sau auditor
financiar, se vor menţiona, datele acestora de identificare ale primilor cenzori,
respectiv, ale primului auditor financiar (art.7 lit.e, indice 1),
- la societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, potrivit art.8 lit. g, se vor
menţiona,
▪ datele de identificare a primilor membrii ai consiliu de administraţie,
respectiv a primilor membri ai consiliului de supraveghere,
▪ puterile conferite administratorilor şi, după caz, directorilor, şi dacă ei
urmează să le exercite împreună sau separat ;
▪ datele de identificare a primilor cenzori sau a primului auditor financiar,
▪ clauze privind conducerea, administrarea, funcţionarea şi controlul gestiuni
societăţii de către organele statutare, numărul membrilor consiliului de
administraţie sau modul de stabilire a acestui număr( art. 8 lit.i)

64
 ▪ puterile de reprezentare conferite administratorilor, şi, după caz,
directorilor, respectiv membrilor directoratului, şi dacă ei urmează să le exercite
împreună sau separat .
5. Cauze privind durata societăţii (art.7 lit. h şi 8 lit. j). Actul constitutiv trebuie
să prevadă durata societăţii, care poate fi determinată sau nedeterminată, în timp.
6. Clauze cu privire la modalitatea de participare la profit şi pierderi
concretizate în drepturi şi obligaţii ale asociaţilor/ acţionarilor.
-societăţile în nume colectiv, în comandită simplă şi cu răspundere limitată
trebuie să precizeze ,,partea fiecărui asociat la beneficii şi la pierderi,, (art.7 lit. f);
- societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni trebuie să prevadă ,,modul
de distribuire a beneficiilor şi de suportare a pierderilor,, ( art.8 lit. k ).
7. Clauze referitoare la înfiinţarea de sedii secundare. Dispoziţiile art. 7 lit.g şi 8
lit.l sunt identice, în privinţa acestei clauze. Astfel că, actul constitutiv al
societăţilor comerciale indiferent de forma juridică, va cuprinde menţiuni în
legătură cu constituirea de sedii secundare – sucursale, agenţii, reprezentanţe sau
alte asemenea entităţi fără personalitate juridică, atunci când se înfiinţează odată cu
societatea, sau condiţiile pentru înfiinţarea lor ulterioară, dacă se are în vedere pe
viitor o atare înfiinţare de către asociaţi.
8. Clauze cu privire la unele drepturi pe care le au acţionarii în societăţile pe
acţiuni şi în comandită pe acţiuni (art. 8 lit. m). Acest tip de clauze privesc
numai societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, după cum urmează :
- orice avantaj special acordat, în momentul înfiinţării societăţii sau până în
momentul în care societatea este autorizată să îşi înceapă activitatea, oricărei
persoane care a participat la constituirea societăţii ori la tranzacţii conducând la
acordarea autorizaţieiîn cauză, precum şi identitatea beneficiarilor unor astfel de
avantaje;
9. Clauze privind ,,cuantumul total al sau cel estimativ al tuturor cheltuielor
pentru constituire ,,(art.8 lit.o), pentru actul constitutiv al societăţii pe acţiuni
sau în comandită pe acţiuni.
10. Clauze referitoare la dizolvarea şi lichidarea societăţii. Actul constitutiv al
societăţilor comerciale indiferent de forma juridică a acestora, va cuprinde menţiuni
referitoare la condiţiile în care societatea îşi încetează activitatea, prin dizolvare şi
lichidare (art. 7 lit.i şi art.8 lit. p). Asociaţii, de cele mai multe ori, reproduc
dispoziţiile legale sau fac trimitere la ele.

1.3 STATUTUL SOCIETĂŢII

Noţiune. Statutul societăţilor comerciale este un act de natură consesuală, cu

excepţia statutului care stă la baza societăţii cu răspundere limitată cu unic asociat.
Statutul, şi contractul de societate pot fi încheiate separat sau pot îmbrăca

65
forma înscrisului unic. Şi împreună şi separat se numesc acte constitutive. Ambele
stau la baza societăţilor pe acţiuni, în comandită pe acţiuni şi cu răspundere
limitată.
Societăţile pot opta între a încheia două acte constitutive distincte -contract
de societate şi statut –sau a încheia unul singur, care să le cuprindă pe ambele (art.
5, L. 31/1990). Statutul s-a împus societăţilor pe acţiuni, în comandită pe acţiuni şi
cu răspundere limitată datorită complexităţii acestor entităţi juridice, şi a necesităţii
dezvoltării clauzelor contractului de societate.
Fiind o convenţie între asociaţi, statutul trebuie să îndeplinească condiţiile de
valabilitate împuse de art. 948 Cod. civ. referitoare la: consimţământ, capacitate,
obiect şi cauză.
În privinţa condiţiilor de formă, statutul se încheie sub semnătură privată sau în
formă autentică potrivit condiţiilor cerute de art. 5 din Legea 31/1990.
Statutul nu repetă clauzele contractului de societate, ci le dezvoltă. Dispoziţiile
Legii 161/200319, a adăugat la art. 5, din Legii 31/1990 că: ,,în cazurile în care
contractul de societate şi statutul constituie acte distincte, acesta din urmă va
cuprinde datele de identificare ale părţilor şi clauze reglementând organizarea,
funcţionarea şi desfăşurarea activităţii societăţii,, .

1.4. Formalităţile necesare constituirii societăţilor comerciale

1.4.1.Precizări prealabile.
Formalităţile necesare constituirii societăţilor comerciale sunt întocmirea actului
sau actelor constitutive în forma cerută de lege şi înregistrarea şi autorizarea
funcţionării societăţii.
În cazul constituirii societăţilor pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni prin
subscripţie publică aceste formalităţi sunt precedate de anumite operaţiuni speciale.
→1. Întocmirea actului sau actelor constitutive presupune:
- redactarea actului sau actelor constitutive şi, dacă e cazul,
- autentificarea înscrisurilor actelor respective.
► Redactarea actului constitutiv. Înscrisul este redactat de asociaţi în cazurile în
care legea permite ca acesta să se încheie în formă scrisă sub semnătură privată.
Actul întocmit sub semnătură privată trebuie datat şi semnat de toţi asociaţii, iar în
caz de subscripţie publică de fondatori. Potrivit art. 5 alin. 7, din Legea 31/1990
actul constitutiv dobândeşte dată certă şi prin depunerea la oficiul registrului
comerţului.
La autentificarea actului constitutiv (în situaţiile prevăzute de art.5, L. 31/1990)
sau, după caz, la darea de dată certă a acestuia se va prezenta dovada eliberată
19
Legea nr. 161/privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor
publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei (M. Of., Partea I, 279 din 21. 04. 2003).

66
de oficiul registrului comerţului privind disponibilitatea firmei şi declaraţia pe
propria răspundere privind deţinerea calităţii de asociat unic într-o singură
societate cu răspundere limitată (art. 17 alin 1, L. 31 /1990).
La acelaşi sediu vor putea funcţona mai multe societăţi, dacă este îndeplinită cel
puţin una dintre următoarele condiţii:
a) imobilul, prin structura lui, permite funcţionarea mai multor societăţi în
încăperi diferite
b) cel puţin o persoană este, în condiţiile legii, asociat în fiecare dintre societăţi;
c) dacă cel puţin unul dintre asociaţi este proprietar al imobilului ce urmează a fi
sediul societăţii (art. 17 alin.2 L. 31 /1990).
Notarul public va refuza autentificarea actului constitutive sau, după caz,
persoana care dă data certă va refuza operaţiunile solicitate, dacă din documentaţia
prezentată rezultă că nu sunt îndeplinite condiţiile referitoare la disponibilitatea
firmei şi la declaraţia pe propria răspundere.
De obicei pentru redactarea actelor constitutive asociaţii apelează la un avocat,
notar sau la un serviciu specializat din cadrul oficiului registrului comerţului.
►Autentificarea înscrisurilor actelor constitutive.
Redactarea înscrisului pentru care legea impune forma autentică se face în
condiţiile legii nr. 36 /1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, potrivit art
44, numai de către notarii publici, avocatul părţii interesate, consilierul juridic ori
reprezentantul legal al persoanei juridice, ori de serviciul specializat din cadrul
oficiului registrului comerţului.
Înscrisul actului constitutiv este prezentat notarului public pentru autentificare de
către persoana desemnată în calitate de administrator al societăţii comerciale ori de
către un asociat anume împuternicit.
Potrivit art. 5 alin. 5 din Legea 31 /1990, legea impune prezenţa tuturor
asociaţilor, personal sau prin mandatar, cu procură specială în formă autentică.
La autentificarea actului sau actelor consitutive (sau la darea de dată certă, în
cazurile prevăzute la art.5 alin. 6) se va prezenta dovada eliberată de oficiul
registrului comerţului privind disponibilitatea firmei, iar în cazul unei societăţi
cu răspundere limitată cu unic asociat declaraţia pe propria răspundere privind
deţinerea calităţii de asociat unic într-o singură societate cu răspundere limitată.
Verificarea disponibilităţii firmei (şi a emblemei) se face de către oficiul
registrului comerţului înainte de întocmirea actelor constitutive sau, după caz de
modificare a firmei şi/sau a emblemei (art. 39 alin.8 din Legea nr. 26/1990
republicată). Dacă nu sunt îndeplinite condiţiile referitoare la disponibilitatea
firmei (…) şi la declaraţia pe propria răspundere (…), notarul public va refuza
autentificarea actului constitutive sau, după caz, persoana care dă dată certă va
refuza operaţiunile solicitate.
Procedura de autentificare a actelor constitutive ale societăţii comerciale este

67
 reglementată de Legea 36 /1995 referitoare la autentificarea înscrisurilor, în art.
58-67. Potrivit acestei legi notarul public are competenţa să verifice legalitatea
actelor constitutive a căror autentificare o face. Astfel, art.6 din Legea 36 /1995,
prevede obligaţia notarilor publici de a verifica actele pe care le
instrumentează pentru a nu cuprinde clauze contrarii legii şi bunelor
moravuri. Dacă actul cuprinde asemenea clauze notarul public îi va refuza
autentificarea. Notarul public, de asemenea, va verifica dacă sunt îndeplinite
condiţiile de fond şi de formă ale înscrisurilor redactate de părţi ori de către
reprezentanţii lor, având posibilitatea să le aducă modificări şi completări
corespunzătoare cu acordul părţilor. Pentru autentificarea actului sau actelor
constitutive se vor plăti onorariile notariale legale potrivit art. 282 din Legea 31
/1990.
Ca urmare a întocmirii actelor constitutive viitoarea societate comercială
dobândeşte anticipat capacitate de folosinţă restrânsă, mai exact de la data
redactării înscrisului sub semnătură privată, respectiv de la data autentificării
acestuia. Capacitatea de folosinţă restrânsă are în vedere numai drepturile şi
obligaţiile asociaţilor referitoare la constituirea valabilă a societăţii comercial.
Din momentul dobândirii capacităţii de folosinţă societatea comercială
dobândeşte şi capacitate de exerciţiu. Aceasta din urmă presupune posibilitatea
îndeplinirii actelor juridice necesare constituirii valabile a societăţii comerciale,
de către administratorii societăţii (persoane anume desemnate prin actele
constitutive), şi în lipsa acestora de către oricare dintre asociaţi.
→ 2. Înregistrarea şi autorizarea funcţionării societăţii comerciale
Societatea comercială este supusă procedurii înmatriculării în registrul
comerţului, înregistrării fiscale şi autorizării funcţionării pe baza declaraţiilor tip
pe propria răspundere ale persoanelor juridice, care au obligaţia să ceară
înmatricularea în registrul comerţului, în temeiul Legii nr, 359/2004 modificată şi
completată prin O.U.G.75/2004.
► Prin autorizarea funcţionării se înţelege asumarea de către societatea
comercială (numită de lege în art. 2 solicitantă) a responsabilităţii privitoare la
legalitatea defăşurării activităţilor declarate.
► Prin înregistrarea în registrul comerţului se înţelege:
- înmatricularea societăţilor comerciale (a societăţilor comerciale şi
companiilor naţionale, a grupurilor de interes economic, a regiilor
autonome, a organizaţiilor cooperatiste şi a sucursalelor înfiinţate de
acestea);
- înscrierea de menţiuni, precum şi
- înregistrarea altor operaţiuni care se menţionează în registrul comerţului
potrivit legii.
În vederea efectuării înregistrării în registrul comerţului, fondatorii,

68
administratorii sau reprezentanţii societăţii (sau orice persoană interesată)
întocmesc o cerere de înregistrare, pe care o depun la biroul unic din cadrul
oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal.
Înregistrările în registrul comerţului se fac pe baza unei încheieri a judecătorului
delegat sau a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.
Societatea comercială - ca şi celelalte persoane juridice prevăzute de O.U.G. nr.
75/2004, numite solicitanţi - dobândeşte personalitate juridică de la data
înregistrării în registrul comerţului a încheierii judecătorului delegat, prin care se
dispun autorizarea constituirii şi înmatricularea societăţii .
Actele înregistrate astfel în registrul comerţului devin opozabile terţilor, cu
excepţia cazurillor în care legea prevede condiţia cumulativă a publicării acestora
în Monitorul Oficial al României.
► La înmatriculare, societăţii comerciale (solicitantului) i se eliberează certficatul
de înregistrare, ce conţine numărul de ordine din registrul comerţului şi codul unic
de înregistrare atribuit de Ministerul Finanţelor Publice, însoţit de încheierea
judecărorului delegate.
La înregistrarea modificărilor actului constitutiv al societăţii comerciale i se
eliberează certificatul de înscriere de menţiuni, însoţit de încheierea judecătorului
delegat.
► Certificatul de înregistrare şi după caz, certificatul de înscriere de
menţiuni se eliberează în termen de 3 zile, respective 5 zile, calculate de la data
înregistrării (potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă dacă judecătorul
delegate nu dispune altfel).
Certificatul de înregistrare conţinînd codul unic de înregistrare reprezintă
dovada că societatea comercială (persoana juridică –solicitant) a fost luată în
evidenţa oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal şi în evidenţa
organului fiscal. Legea nr. 359/2004, în art. 9 alin. 4 consideră că, societatea
comercială (persoana juridică –solicitant) a fost luată în evidenţa organului fiscal
dacă certificatul de înregistrare al acesteia conţine şi atributul “ R”.
Extrasul de registru emis de oficiul registrului comerţului de pe lîngă tribunal
(valabil 30 de zile de la emitere) este actul care dovedeşte pe parcursul existenţei
societăţii comerciale (persoanei juridice-solicitant) starea acesteia – referitoare la:
funcţionare, insolvenţă, reorganizare judiciară, faliment sau suspendare temporară a
activităţii. Extrasul de registru se eliberează în cel mult 24 de ore de la data
înregistrării cererii.
►Atribuirea codului unic de înregistrare. Cererea pentru solicitarea înregistrării
fiscale se face prin depunerea acesteia la biroul unic din cadrul oficiului registrului
comerţului de pe lângă tribunal, iar codul unic de înregistrare care se atribuie de
Ministerul Finanţelor publice, se acordă dacă cererea de înregistrare în registrul
comerţului este admisă de judecătorul delegate.

69
 Oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale transmit direct sau
prinintermediul Oficiului Naţional al Registrului comerţului, pe cale electronică,
Ministerului Finanţelor, datele referitoare la înregistrările efectuate în registrul
comerţului şi cele conţinute în cererea de înrgistrare fiscală, în vederea atriburii
codului unic de înregistrare fiscalăde către Ministerul Finanţelor publice .
Ministerul Finanţelor Publice atribuie pe baza datelor transmise codul unic de
înregistrare în termen de maxim 8 ore.
Pentru societăţile comerciale (ca şi pentru celelalte persoane juridice –
solicitanţi) structura codului unic de înregistrare se stabileşte de Ministerul
Finanţelor Publice, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Ministerul
Sănătăţii, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Justiţiei. Acest cod
este utilizat de toate sistemele informatice care prelucrează date privind societăţile
comerciale (şi celelalte persoane juridice - solicitanţi) precum şi de acestea în
relaţiile cu terţii, inclusive cu autorităţile şi instituţiile publice, pe toată durata
funcţionării lor.
►Publicarea în Monitorul Oficial. După efectuarea înmatriculării societăţii
comerciale în registrul comerţului, un extras20 al încheierii judecătorului delegate se
comunică, din oficiu, Regiei Autonome “ Monitorul Oficial ”, spre publicare, pe
cheltuiala solicitantului.
Oficiul registrului comerţului va menţiona pe extrasul încheierii judecătorului
delegat codul unic de înregistrare atribuit şi numărul de ordine în registrul
comerţului. Acest document poate fi transmis şi pe cale electronică.
Încheierea judecătorului delegat se publică integral în Monitorul Oficial al
României, Partea a IV-a la cererea şi pe cheltuiala solicitantului.
►Procedura autorizării funcţionării societăţilor comerciale. În vederea
eliberării certificatului de înregistrare sau, după caz, a certificatului de înscriere
de menţiuni de către biroul unic din cadrul Oficiului registrului comerţului de pe
lângă tribunal, societatea comercială (solicitantul, potrivit art. 15 din Legea
359/2004) are obligaţia să depună, odată cu cererea de înregistrare şi actele
doveditoare, declaraţia tip pe propria răspundere semnată de asociaţi sau de
administratori din care să rezulte, după caz (potrivit art 15 din Legea 359/2004) că:
- persoana juridică nu desfăşoară la sediul social sau la sediile secundare,
activităţile declarate, o perioadă de maximum 3 ani ;
- persoana juridică îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia
specifică în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor (P.S.I.), sanitar, sanitar-
20
Extrasul încheierii judecătorului delegate cuprinde următoarele elemente: numărul şi data
încheierii; denumirea; sediul social şi forma juridică, numele şi adresa fondatorilor,
administratorilor şi, dacă este cazul, a cenzorilor; domeniul şi activitatea principală; capitalul
social; durata de funcţionare.

70
veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii, pentru activităţile precizate în
declaraţia- tip.
Datele din declaraţiile- tip se vor înregistra în registrul comerţului de către oficiul
registrului comerţului de pe lângă tribunal (potrivit art 15 din Legea nr. 359/2004).
Procedura de autorizare a funcţionării pe baza declaraţiei-tip pe propria
răspundere se desfăşoară prin intermediul biroului unic din cadrul oficiului
registrului comerţului de pe lângă tribunal, la care societatea comercială
(solicitantul) are obligaţia înregistrării sediului social secundar.
Oficiile registrului comerţului, efectuează următoarele activităţi:
- primesc, verifică, înregistrează cererile de înregistrare şi actele depuse, precum
şi declaraţiile tip;
- încasează taxele şi tarifele pentru operaţiunile effectuate de oficiile registrului
comerţului, precum şi cele datorate altor autorităţi implicate în procedura de
înregistrare;
- ţin evidenţa declaraţiilor tip în sistem computerizat;
- transmit autorităţilor publice competente declaraţiile-tip, în copie şi pe cale
electronică, datele de identificare ale persoanelor juridice înregistrate în registrul
comerţului;
- completează şi emit în termen certificatele constatatoare privind înregistrarea
declaraţiilor-tip;
- urmăresc termenele prevăzute de Legea nr. 359/2004 modificată de
O.U.G.75/2004 şi eliberează societăţilor comerciale (solicitanţilor) certficatele de
înregistrare, certficatele de înscriere de menţiuni, încheierile judecătorului delegate,
ca şi certificatele constatatoare.
Certificatele constatoare se eliberează de biroul unic din cadrul oficiului
registrului comerţului de pe lângă tribunal, pe baza declaraţiilor-tip, odată cu
certificatul de înregistrare sau certificatul de înscriere de menţiuni.
Certificatul constatator reprezintă dovada că:
- s-a înregistrat declaraţia-tip pe propria răspundere din care rezultă că la sediul
social sau secundar nu se desfăşoară activităţile prevăzute în actul constitutive sau
modificator;
- s-a înregistrat declaraţia-tip pe propria răspundere din care rezultă că sunt
îndeplinite condiţiile de funcţionare prevăzută de legislaţia specifică (în domeniul
prevenirii şi stingerii incendiilor –P.S.I.- sanitar, sanitar - veterinar, protecţiei
mediului şi protecţiei muncii, pentru activităţile declarate);
- s-a înregistrat declaraţia-tip pe propria răspundere din care rezultă modificările
intervenite faţă de declaraţia tip anterioară;
Oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal transmite autorităţilor publice

71
competente21 în vederea efectuării controlului copiile declaraţiilor-tip şi pe cale
electronică, datele de identificare a societăţilor comerciale (solicitanţilor ) în termen
de 30 de zile de la data înregistrării în registrul comerţului .
Dacă autorităţile naţionale constată nu sunt îndeplinite condiţiile legale de
funcţionare, notifică acest fapt societăţii comerciale respective (solicitantului), la
sediul înregistrat, acordând un termen în vederea remedierii neregularităţilor
constatate. În cazul în care nu sunt remediate neregularităţile constatate, autorităţile
publice competente notifică oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal,
actul prin care s-a interzis desfăşurarea activităţii (în 3 zile de la emiterea acestuia).
Arhivarea tuturor documentelor aferente procedurii de autorizare a funcţionării pe
baza declaraţilor –tip pe propria răspundere este asigurată de oficiile registrului
comerţului.
►Preschimbarea certificatului de înmatriculare. Societatea comercială
(persoane juridice - solicitanţi) a avut obligaţia ca până la dat de 31 decembrie 2004
să-şi preschimbe certificatul de înmatriculare şi cel de înregistrare fiscală cu noul
certificate de înregistrare care conţine codul unic de înregistrare, solicitând acest
lucru oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunalul din judeţul în a cărui
rază teritorialăîşi are sediul său secundar.
Procedura pentru autorizarea funcţionării pe baza declaraţiilor-tip pe propria
răspundere se aplică şi preschimbărilor22 .
Sancţiunea pentru neefectuarea preschimbării certificatului de înmatriculare şi a
celui de înregistrare conţinând codul unic de înregistrare, este dizolvarea de drept a
societăţilor comerciale (persoane juridice -solicitanţi) respective.
Dizolvarea de drept se constată prin încheierea judecătorului delegat, pronunţată
la cererea oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

21
Autorităţile publice competente, potrivit art.17alin. 2 din O.U.G. 75/2004, sunt :
- brigăzile şi grupurile de pompieri militari din subordinea ministerului Administraţiei şi
Internelor ;
- direcţiile de sănătate publică teritoriale din subordinea Ministerlui Sănătăţii sau ministerele cu
reţea proprie de sănătate publică ;
- Autoritatea Naţională Sanitară-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor sau ministerele cu
reţea sanitară veterinară proprie ;
- Autorităţile publice teritoriale de protecţie a mediului din subordinea Ministerului Mediului şi
Gospodăririi Apelor;
- inspectoratele teritoriale de muncă din subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi
Familiei.
22
Autorizarea funcţionării societăţilor comerciale (persoane juridice -solicitanţi) în cadrul
procedurii de preschimbare sau la înfiinţarea sediilor sociale secundare din alte judeţe, se solicită
la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul din judeţul în a cărui rază teritorială se află
acest sediu.

72
 Încheierea judecătorului delegate se înregistrează la registrul comerţului şi se
comunică concomitant societăţii comerciale (persoanei juridice -solicitant) la sediul
social, Ministerului Finanţeor Publice, la Agenţia Naţională de Administrare
Fiscală pe cale electronică, şi se publică concomitant pe pagina de internet a
Oficiului Naţional al Registrului Comerţului precum şi la sediul oficiului registrului
comerţului de pe lângă tribunal.
Oricare persoană interesată poate face recurs împotriva încheierii de constatare a
dizolvării de drept, în termen de 15 zile de la publicarea efectuată.
Dacă nu s-a declarat recurs sau recursul a fost respins societatea comercială introă
în lichidare în condiţiile Legii 31/1990 privind societăţile comerciale republicată cu
modificările şi completările ulterioare.
Reprezentantul legal al societăţii copmerciale are obligaţia numirii şi înregistrării
în registrul comerţului a lichidatorului, în termen de 6 luni de la data pronunţării
încheierii de dizolvare, sau, după caz, de la data respingerii recursului formulat
împotriva acesteia.
Dacă societatea comercială nu numeşte un lichidator (sau persoana juridică,
asociaţia familială nu are reprezentant) în termen de 6 luni, la cererea oricărei
personae interesate, judecătorul delegat numeşte un lichidator de pe Lista
practicienilor în reorganizare şi lichidare.
Lichidatorul va fi remunerat din averea persoanei juridice dizolvate, sau în lipsa
acesteia, din fondul de lichidare constitui potrivit Legii nr. 85/2006 privind
procedurainsolvenţei.
Dacă judecătorul delegat nu a fost sesizat cu nici o cerere de numire a
lichidatorului, în termenul prevăzut de lege societatea comercială (persoana
juridică- solicitant) se radiază din oficiu din registrul comerţului, prin încheiere a
judecătorului delegate, pronunţată le cererea Oficiului Naţional al Registrului
Comerţului.

1.5 Condiţiile de formă ale contractului de societate -

Formalităţile specifice pentru constituirea societăţii pe acţiuni

1.5.1. Precizări prealabile

►Societatea pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni se constiuie prin contract
de societate şi statut (art 5 alin 1 din Legea 31/1990). Contractul de societate şi
statutul pot fi încheiate separat sau sub forma înscrisului unic, denumit act
constitutiv (art 5 alin. 3 din Legea 31/1990).
Potrivit art. 9 din Legea 31/1990 societatea pe acţiuni se constituie prin două
modalităţi:
1) subscripţie integrală şi simultană a capitalului social de către semnatarii

73
actului constitutiv, sau
2) prin subscripţie publică. În cazul constituirii prin subscripţie publică actul
constitutiv al societăţii pe acţiuni trebuie să îmbrace forma autentică (art 5 alin. 6,
din Legea 31/1990).
2.VII..b. Constituirea prin subscriere integrală sau simultană a capitalului
social..
► Pentru ca o viitoarea societate să se constituie prin subscripţie simultană trebuie
să fie îndeplinite condiţiile prevăzute la art. art. 9 alin. 2, din Legea nr. 31/1990:
- existenţa a minimum 2 acţionari (art.10 alin.3); În cazul în care societatea
are mai puţin de 2 acţionari pe o perioadă mai lungă de 9 luni, orice persoană
interesată poate solicita insatnţei dizolvarea societăţii. Societatea nu va fi dizolvată
dacă, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti de dizolvare, numărul
minim de acţionari prevăzut de Legea nr. 31/1990 este reconstituit.
-vărsarea prealabilă de către toţi semnatarii actului constitutiv, a cel puţin
30% din capitalul social subscris. Diferenţa de capital social subscris va fi
vărsată :
a) pentru acţiunile emise pentru un aport în numerar, în termen de 12
luni de la data înmatriculării societăţii ;
b) pentru acţiunile emise pentru un aport în natură, în termen de cel
mult 2 ani de la data înmatriculării;
Prin această modalitate 23capitalul social se formează prin aporturile asociaţilor
care înfiinţează societatea. Capitalul social al societăţii pe acţiuni şi în comandită
pe acţiuni nu poate fi mai mic de 90 000 lei. Guvernul va putea modifica, cel mult o
dată la 2 ani, valoarea minimă a capitalului social, ţinând seama de rata de schimb,
astfel încât acest cuantum să reprezinte echivalentul în lei a sumei de 25 000 euro
(art. 10 alin.1, L. nr. 31/1990).
Cu excepţia cazului în care societatea este transformată într-o societate de altă
formă, capitalul social al societăţilor prevăzute mai sus nu poate fi redus sub
minimul legal prin adoptarea unei hotărâri de majorare de capital în acelaşi timp cu
hotărârea de reducere a capitalului. În cazul încălcării acestor dispoziţii, orice
persoană interesată se poate adresa instanţei pentru a cere dizolvarea societăţii.
Societatea nu va fi dizolvată dacă, până la rămînerea irevocabilă a hotărârii
judecătoreşti de dizolvare, capitalul social este adus la valoarea minimului legal
prevăzut de Legea nr. 31/1990.
Numărul acţionarilor în societatea pe acţiuni nu poate fi mai mic de 2. În cazul
în care societatea are mai puţin de 2 acţionari pe o perioadă mai lungă de 9 luni,
orice persoană interesată poate solicita instanţei dizolvarea societăţii. Societatea nu

23
Este o procedură simplă de constituire a societăţii pe acţiuni, caracteristică de altfel şi celorlalte
societăţi comerciale: în nume colectiv, în comandită simplă şi cu răspundere limitată.

74
va fi dizolvată dacă, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti de
dizolvare, numărul minim de acţionari prevăzut de Legea nr. 31/1990 este
reconstituit.
După subscrierea integrală a capitalului şi a efecuării vărsământului de 30 % din
capitalul social subscris, asociaţii vor putea trece la constituirea societăţii pe
acţiuni, prin încheierea actelor constitutive şi îndeplinirea formalităţilor prevăzute
de lege. În cazul acestei modalităţi capitalul social al societăţii se formează în
acelaşi timp cu încheierea actelor constitutive.
1.5.2.Constiuirea continuată sau prin subscripţie publică.
►Această modalitate de constituire se iniţiază de asociaţii care nu au suficiente
mijloace financiare pentru a vărsa minimul cerut de lege.
Condiţiile referitoare la constituirea societăţii pe acţiuni prin subscripţie
publică sunt prevăzute la art. 21 alin. 1şi 2, L. 31/1990, după cum urmează :
- să existe minim 2 acţionari ;
- întregul capital social a fost subscris ;
- fiecare acceptant- persoană care acceptă subscrierea, numită în continuare
acceptant sau subscriitor - a vărsat în numerar jumătate din valoarea acţiunilor
subscrise la C.E.C.-S.A. ori la o bancă sau la una dintre unităţile acestora.
Restul de capital subscris va trebui vărsat în termen de 12 lunide la înmatriculare.
-acţiunile ce reprezintă aporturi în natură vor trebui acoperite integral.
Vărsămintele astfel efectuate pentru constituirea societăţii pe acţiuni prin
subscripţie publică, vor fi predate persoanelor însărcinate cu încasarea lor prin actul
constitutiv, iar în lipsa unei dispoziţii, persoanelor desemnate prin decizie a
consiliului de administraţie, respectiv a directoratului, după prezentarea
certificatului la oficiul registrului comerţului, din care rezultă înmatricularea
societăţii (art. 29 alin. 1).
Dacă constituirea societăţii nu a avut loc, restituirea vărsămintelor se face
direct acceptanţilor.
Capitalul social se formează astfel prin subscripţie publică procedură iniţiată
de fondatori prin oferta de subscriere adresată oricărei persoane care are mijloace
financiare şi doreşte să devină asociat prin cumpărarea de acţiuni.
►Prospectul de emisiune. Primul act al fondatorilor este întocmirea unui prospect
de emisiune, care trebuie să cuprindă o informare completă asupra datelor ce
privesc viitoarea societate şi care să permită publicului, ca în cunoştinţă de cauză,
să facă subscrieri.
Astfel, prospectul de emisiune trebuie să conţină aceleaşi clauze prevăzute pentru
actul constitutiv (de la art. 8) mai puţin cele privitoare la administratori şi directori,
respectiv pe membrii directoratului şi ai consilului de supraveghere, precum şi pe
cenzori sau, după caz, pe auditorul financiar.
Prospectul de emisiune trebuie să stabilească data încheierii subscripţiei

75
(art.18 alin.1 din L.nr. 31/1990).
Semnat de fondatori în formă autentică, prospectul de emisiune trebuie depus la
registrul comerţului din judeţul în care se va stabili sediul societăţii, pentru ca
judecătorul delegat (la oficiul registrului comerţului) constatând îndeplinirea
condiţiilor prevăzute de lege să autorizeze publicarea lui (art. 18 alin. 3 din Legea
31/1990).
Prospectele de emisiune care nu cuprind toate menţiunile sunt sancţionate cu
nulitate (art. 18 alin. 4 din L. nr. 31/1990). Legea 31/1990 nu reglementază
conţinutul şi forma acestei publicităţi. În practică publicitatea se face în presă.
►Subscrierea acţiunilor. Luând cunoştinţă, prin faptul publicării, de conţinutul
prospectului de emisiune, persoanele interesate îşi manifestă voinţa de a deveni
acţionari ai viitoarei societăţi, prin cumpărarea de acţiuni. Actul subscrierii asimilat
cumpărării acţiunilor societăţilor comerciale şi considerat faptă de comerţ obiectivă
conexă de Codul comercial (în art.3 pct.4) este un contract încheiat între
subscriitori şi fondatori. Subscriitorii trebuie să aibă capacitatea deplină de
exerciţiu pentru a îndeplini un astfel act.
Subscrierile de acţiuni se vor face pe unul sau mai multe exemplare ale
prospectului de emisiune al fondatorilor, vizate de judecătorul delegat (art. 19 alin.
1, Legea 31/1990).
Subscrierea va cuprinde: numele şi prenumele sau denumirea, domiciliul ori
sediul subscriitorului; numărul, în litere, al acţiunilor subscrise; data subscrierii şi
declaraţia expresă că subscriitorul cunoaşte şi acceptă prospectul de emisiune (art.
19 alin.2, L.nr. 31/1990).
În cazul în care subscrierile publice depăşesc capitalul social prevăzut în
prospectul de emisiune sau sunt mai mici decât acesta, fondatorii sunt obligaţi
să supună aprobării adunării constitutive majorarea sau, după caz, reducerea
capitalului social la nivelul subscripţiei (art. 22, L. nr. 31/1990).
Acţiunile ce reprezintă aporturi în natură vor trebui acoperite integral
► Rolul adunării constitutive şi al fondatorilor în procedura de constituire a
societăţii pe acţiuni prin subscrepţie publică.
La adunarea constitutivă participă fondatorii şi persoanele care acceptă
subscripţia, numiţi acceptanţi sau subscriitori (art. 25 alin. 1, art. 24 alin.1, etc.).
► Adunarea constitutivă este legală dacă sunt prezenţi jumătate plus unu din
numărul acceptanţilor şi ia hotărâri cu votul majorităţii simple a celor prezenţi (art.
25 alin. 4).
Fondatorii sunt persoanele care au obligaţia să întocmească lista acceptanţilor, cu
menţionarea numărului acţiunilor fiecăruia (art. 23 alin.1). Lista va fi afişată la
locul unde se va ţine adunarea, cu cel puţin 5 zile înainte de adunare.
Adunarea constitutivă alege un preşedinte şi doi sau mai mulţi secretari.
Participarea acceptanţilolor la adunarea constitutivă va fi constatată pe liste,

76
semnate de fiecare dintre ei şi vizate de preşedinte şi de unul dintre secretari (art.
24 alin.1).
Înainte de a intra în ordinea de zi a adunării, oricare dintre acceptanţi are dreptul
să facă observaţii asupra listei afişate de fondatori, iar adunarea constitutivă este
cea care decide asupra observaţiilor.
În adunarea constitutivă fiecare acceptant are dreptul la un vot, indiferent de
acţiunile subscrise. Acceptantul poate fi prezent la adunare, sau reprezentat prin
procură specială (art. 25 alin.1).
Nimeni nu poate reprezenta mai mult de 5 acceptanţi. Acceptanţii care au
constituit aporturi în natură nu au drept de vot în deliberările referitoare la
aporturile lor, chiar dacă sunt şi subscriitori de acţiuni în numerar ori se prezintă ca
mandatari ai altor acceptanţi (art. 25 alin.3).

► Dacă există aporturi în natură, avantaje acordate oricărei persoane care a

participat la constituirea societăţii sau la tranzacţii conducând la acordarea
autorizaţiei, operaţiuni încheiate de fondatori pe seama societăţii ce se
constituie şi pe care aceasta urmează să le ia asupra sa, fondatorii vor solicita
judecătorului delegat numirea unuia sau mai multor experţi (art. 26 alin. 1).
Raportul expertului sau experţilor va fi pus la dispoziţia subscriitorilor, la
locul unde urmează să se întâlnească adunarea constitutivă.
Dacă valoarea aporturilor în natură, stabilită de experţi, este inferioară
cu o cincime aceleia prevăzute de fondatori în prospectul de emisiune, oricare
acceptant se poate retrage, anunţându-i pe fondatori, până la data fixată
pentru adunarea constitutivă (art. 27 alin. 3).
Acţiunile revenind acceptanţilor care sau retras pot fi preluate de fondatori în
termen de 30 de zile sau ulterior, de alte persoane, pe cale de subscripţie publică.
► La societăţile pe acţiuni, dacă există aporturi în natură, avantaje rezervate
oricărei persoane care a participat la care a participat la constituirea societăţii sau la
tranzacţii conducând la acordarea autorizaţiei, operaţiuni încheiate de fondatori pe
seama societăţii ce se constituie şi pe care aceasta urmează să le ia asupra sa,
judecătorul delegat numeşte, în termen de 5 zile de la înregistrarea cererii de
înmatriculare, unul sau mai mulţi experţi din lista experţilor autorizaţi. Aceştia vor
întocmi un raport cuprinzând descrierea şi modul de evaluare a fiecărui bun aportat
şi vor evidenţia dacă valoarea acestuia corespunde numărului şi valorii acţiunilor
acordate în schimb, precum şi alte elemente indicate de judecătorul delegat (art. 38
alin. 1).
Fondatorii vor depune raportul în termen de 15 zile de la data aprobării sale
la oficiul registrului comerţului. Registrul va transmite o notificare cu privire la
această depunere
Judecătorul delegat dispune efectuarea unei expertize în contul părţilor, şi

77
numeşte în termen de 5 zile de la înregistrarea cererii unul sau mai mulţi experţi din
liste experţilor autorizaţi.
Nu pot fi experţi, potrivit art 39 din Legea 31/1990:
- rudele sau afinii până la gradul al patrulea inclusiv ori soţii acestora care au
constituit aportur în natură sau ai fondatorilor ;
-persoanele care primesc sub orice formă pentru funcţiile pe care le îndeplinesc,
alele decât aceea de expert, un salariu sau o remuneraţie de la fondatori sau de la
cei care au constiuit aporturi în natură (art. 39 din Legea 31/1990).

►În cadrul acestei proceduri adunarea constitutivă are următoarele

obligaţii (art. 28 din Legea 31/1990) :
- verifică existenţa vărsămintelor ;
- examinează şi validează raportul experţilor de evaluare a aporturilor în
natură; aprobă participările la beneficii ale fondatorilor şi operaţiunile
încheiate în contul societăţii ;
- discută şi aprobă actul constitutiv al societăţii ,membrii prezenţi,
reprezentând în acest scop, şi pe cei absenţi, şi desemnează pe aceia care se
vor prezenta pentru autentificarea actului şi îndeplinirea fomalităţilor cerute
pentru constituirea societăţii ;
- numeşte primii membrii ai consiliului de administraţie, respectiv ai
consiliului de supraveghere, şi primii cenzori sau, după caz, primul auditor
financiar.
De asemenea, adunarea constitutivă este cea care va hotărî asupra cotei
din profitul net ce revine fondatorilor unei societăţi comerciale care se constituie
prin subcripţie publică; cota parte din profit nu poate depăşi 6% din profitul net şi
nu poate fi acordată pe o perioadă mai mare de 5 ani de la data constituirii societăţii
(art. 32 alin.1 şi 2 din Legea 31/1990).
Dacă se majorează capitalul social, drepturile fondatorilor pot fi exercitate
numai asupra profitului corespunzător capitalului social iniţial (art. 32 alin. 3 din
Legea 31/1990). De cota parte din profit de 6% beneficiază numai persoanele fizice
cărora li s-a recunoscut calitatea de fondator prin actul constitutiv (art. 33 din
Legea 31/1990).
Dacă societatea se dizolvă anticipat, fondatorii au dreptul să ceară daune de la
societate, numai în cazul în care dizolvarea s-a făcut în dauna drepturilor lor.
Dreptul la acţiunea în daune se prescrie în termen de 6 luni de la data publicării în
Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a a hotărârii adunării generale a
acţionarilor care a decis dizolvarea anticipată.
► Îndatoririle fondatorilor în procedura de constituire a societăţii pe
acţiuni prin subscripţie publică. Răspunderea fondatorilor şi a primilor
administratori. În constituirea societăţii pe acţiuni prin subscripţie publică un rolul

78
determinant revine fondatorilor, deoarece :
-întocmesc şi lansează prospectul de emisiune;
-organizează subscrierea acţiunilor;
- convoacă adunarea constitutivă.
Îndeplinind formalităţile referitoare la constituirea societăţii, fondatorii iau
asupra lor consecinţele actelor şi ale cheltuielilor necesare constituirii acesteia, şi
dacă societatea nu se constituie, din orice cauză, ei nu se pot îndrepta împotriva
acceptanţilor (art. 30 alin.1, L. nr. 31/1990).
După consituirea societăţii, fondatorii sunt obligaţi să predea consiliului de
administraţie, respectiv ai directoratului, documentele şi corespondenţa referitoare
la constituirea societăţii, în termen de 15 zile.
De asemenea, din momentul constituirii societăţii fondatorii şi primii
membrii ai consiliului de administraţie, respective ai directoratului şi ai consiliului
de supraveghere, sunt solidar răspunzători, faţă de societate şi de terţi pentru:
-subscrierea integrală a capitalului social şi efectuarea vărsămintelor stabilite de
lege sau de actul constitutive;
-existenţa aporturilor în natură;
-veridicitatea publicaţiilor făcute în vederea constituirii societăţii (art. 31 alin.1
din Legea 31/1990).
Fondatorii sunt răspunzători de valabilitatea operaţiunilor încheiate în contul
societăţii înainte de constituire şi luate de aceasta asupra sa (art. 31 alin. 2 din
Legea 31/1990).
►De asemenea, alături de reprezentanţii societăţii şi de primii membri ai
organelor de conducere, de administrare şi de control ale societăţii, fondatorii,
răspund nelimitat şi solidar pentru prejudiciul cauzat (art. 49, din Legea 31/1990)
prin neregularităţile ce rezultă din încălacarea cerinţelor legale de constituire a
societăţii (art. 46-48, din Legea 31/1990):
- cînd actul constitutiv nu cuprinde menţiunile prevăzute de lege ori cuprinde
clauze prin care se încalcă o dispoziţie imperativă a legii sau când nu s-a
îndeplinit o cerinţă legală pentru constituirea societăţii. În acest caz
judecătorul delegat, din oficiu sau la cererea oricăror persoane care
formulează o cerere de intervenţie, va respinge, prin încheiere, motivat
cererea de înmatriculare, în afară de cazul în care asociaţii înlătură asemenea
neregularitate. Judecătorul delegat va lua act în încheiere de regularizările
efectuate. Dacă au fost formulate cerei de intervenţie, judecătorul va cita
intervenienţii şi se va pronunţa asupra cererilor acestora potrivit art.49 şi
următoarele din codul de procedură civilă;
- când fondatorii sau reprezentanţii societăţii nu au cerut înmatricularea
societăţii în termen legal. În acest caz oricare asociat pote cere oficiului
registrului comerţului efecturea înmatriculării, după ce, prin notificare sau

79
 scrisoare recomandată, i-a pus în întârziere pe fondatori şi aceştia nu s-au
conformat în cel mult 8 zile de la primire. Dacă totuşi înmatricularea nus-a
efectuat în termenul precizat mai sus, asociaţii sunt eliberaţi de obligaţiile ce
decurg din subscripţiile lor, după trecerea a 3 luni de la data autentificării
actului constitutiv, în afară de cazul în care acesta prevede altfel. Dacă un
asociat a cerut îndeplinirea formalităţilor de înmatriculare, nu se va mai
putea pretinde de nici unul dintre ei eliberarea de obligaţiile ce decurg din
subscripţie.
- când au fost constatate unele neregularităţi după înmatriculare .În acest caz
societatea este obligată să ia măsuri pentru înlăturarea lor, în cel mult 8 zile
de la data constatării acelor neregularităţi. Dacă societatea nu se
conformează, orice persoană interesată poate cere tribunalului să oblige
organele societăţii, sub sancţiunnea de daune cominatorii să se regularizeze.
Dreptul la cţiunea în regularizare se prescrie printrecerea unui termen de
unan de la data înmatriculării societăţii.
După constituirea societăţii, adunarea generală nu va putea da descărcare
fondatorilor şi primilor administratori pentru răspunderea ce le revine în
cazurile precizate mai sus, timp de 5 ani, inclusiv în situaţiile în care:
- actele sau faptele, pentru nu s-a efectuat publicitatea prevăzută de lege.
Actele sau faptele respective nu pot fi opuse terţilor, în afară de cazul în care
societatea face dovada că aceştia le cunoşteau (art.50 alin.1din Lgea 31/1990).
- operaţiunile efectuate de societate înainte de a 16-a zi de la data publicării
în Monitorul Oficial al României partea a IV-a a încheierii judecătorului
delegat. Acestea nu sunt opozabile terţilor, dacă dovedesc că au fost în
imposibilitate de a lua cunoştinţă despre ele (art. 50 alin.2 din Lgea 31/1990).
Terţii pot invoca însă actele sau faptele cu privire la care nu s-a îndeplinit
publicitatea, în afară de cazul în care omisiunea publicităţii le lipseşte de efecte.
Potrivit att 52 din Legea 31/1990, societatea este obligată să verifice identitatea
dintre textul depus la Oficiul Registrului Comerţului şi cel publicat în
Monitorul Oficial partea a IV-a sau în presă. Dacă se constată neconcordanţă,
terţii pot opune societăţii oricare dintre texte, în afară de cazul în care
societatea face dovada că ei cunoşteau textul depus la oficiul registrului
comerţului.
De asemenea, fondatorii reprezentanţii şi alte persoane, care au lucrat în
numele unei societăţi în curs de constituire, răspund nelimitat şi solidar faţî de
terţi pentru actele juridice încheiate cu aceştia în contul societăţii, în afară de
cazul în care societatea, după ce a dobândit personalitate juridică le-a preluat
asupra sa. Pentru a se sustrage de la obligaţiile asumate, nici societatea şi nici
terţii nu pot opune o neregularitate în numirea reprezentanţilor,
administratorilor sau a altor persoane, care fac parte din organele societăţii,

80
 atunci când această numire a fost publicată potrivit legii .
Societatea pe acţiuni constituită prin subscripţie publică trebuie avizată în
mod obligatoriu de către Comisia Naţională de Valori Mobiliare, iar acţiunile
emise de acestea cad sub incidenţa prevederilor Legii 197/2004 privind piaţa de
capital

1.6. Înmatricularea societăţii

1.6.1 Precizări prealabile

Societăţile comerciale se înmatriculează în registrul comerţului, potrivit
dispoziţiilor Legii 26/1990 ţi ale Legii nr. 359/2004, modificată prin O.U.G. nr. 75
/200424.
Înmatricularea în registrul comerţului este o operaţiune de luare în
evidenţă a comerciantului sau a persoanei obligate să se înregistreze în
registrul comerţului25.
Înmatricularea societăţii comerciale se realizează în baza unei cereri tip
adreasate biroului unic din cadrul oficiului registrului comerţului în a cărei rază
teritorială se va afla sediul societăţii26
Fondatorii, primii administratori sau, dacă este cazul, primii membrii ai
directoratului şi ai consiliului de supraveghere ori un împuternicit al acesteia, vor
cere înmatricularea societăţii în termen de 15 zile de la data încheierii actului
constitutiv. Înmatricularea se va face în registrul comerţului în a cărui rază
teritorială îşi va avea sediul societatea.
Potrivit art. 36 alin. 2, cererea de înmatriculare va fi însoţită de:
a) actul constitutiv al societăţii;
b) dovada efectuării vărsămintelor în condiţiile actului constitutiv. O astfel de
dovadă se face prin înscrisuri emise de bancă ori de C.E.C.;
c) dovada sediului declarat şi a disponbilităţii firmei; Această cerinţă legală
presupune dovada deţinerii în baza unui titlu legal a spaţiului aferentsediului social,
şi anume: contract de vânzare – cumpărare, contract de închiriere, certificat de
moştenire (certificat de legatar, sau de moştenire legală).
Potrivit art. 17 alin. 2, din L. 31/1990, la acelaşi sediu vor putea funcţiona
mai multe societăţi, dacă este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii :
- imobilul, prin structura lui, permite funcţionarea mai multor societăţi în
încăperi diferite;
24
Potrivit acestor acte normative se înmatriculează şi societăţile şi companiile naţionale, grupurile de interes
economic, regiile autonome şi organizaţiile cooperatiste, precum şi sucursalele înfiinţate de acestea.
25
A se vedea, Stanciu Cărpenaru, Drept commercial roman, Ediţia a VI-a revăzută şi adăugită, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2007, pg, 99.
26
Modelul şi conţinutul cererii sunt stabilite prin ordinul ministrului justiţiei nr. 455/C/2006 (M. Of., Partea I, nr.
122/8. 02. 2006.

81
 - cel puţin o persoană este, în condiţiile legii, asociat în fiecare dintre
societăţi;
- dacă cel puţin unul dintre asociaţi este proprietar al imobilului ce urmează a
fi sediul societăţii.
d) în cazul aporturilor în natură subscrise şi vărsate la constituire, actele privind
proprietatea, iar în cazul în care printre ele figurează şi imobile, certificatul
constatator al sarcinilor de care sunt grevate;
e) actele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul societăţii şi aprobate de
asociaţi;
f) declaraţia pe propria răspundere a fondatorilor, a primilor administratori şi, după
caz, a primilor directori, respectiv a primilor membrii ai directoratului şi ai
consiliului de supraveghere şi, dacă este cazul, aprimilor cenzori, care îndeplinesc
condişiile prevăzute de Legea nr. 31/1990. Declaraţia reprezintă dovada că aceste
persoane nu intră sub incidenţa interdicţiilor stabilite de art. 6 alin. 2 şi art. 153
indice 14, din L. nr. 31/1990
g) alte acte sau avize prevăzute de legi speciale în vederea constituirii. Pentru
înmatricularea unor societăţi comerciale, legea solicită existenţa unor avize şi
autorizaţii prealabile, de exemplu, autorizaţia Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor – pentru societăţile de asigurare, autorizaţia provizorie a Băncii
Naţionale a României – pentru societăţile comerciale bancare, avizul de princioiu şi
autorizaţia Comisiei Naţionale a valorilor mobiliare – pentru societăţile de servicii
de investiţii financiare potrivit Legii nr. 297/2004, privind piaţa de capital.
Cererea de înmatriculare se depune la oficiul registrului comerţului, în
termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv în forma cerută de lege.
La data depunerii cererii de înregistrare, reprezentanţii societăţii sunt obligaţi
să depună la oficiul registrului comerţului semnăturile lor, dacă au fost numiţi prin
actul constitutiv, iar ce aleşi în timpul funcţionării societăţii, în termen de 15 zile de
la alegere (art. 45 alin. 1).
1.6.2. Rolul judecătorului- delegat la oficiul registrului comerţului în
procedura de înmatriculare a societăţilor comerciale.
Cererea de înmatriculare a societăţii se soluţionează de judecătorul delegat27.
Potrivit art. 37 alin. şi 2, din L. nr. 31/1990 ,,la începutul fiecărui an
judecătoresc, preşedintele tribunalului va delega la oficiul registrului comerţului
unul sau mai mulţi judecători ai tribunalului,,. Controlul legalităţii actelor sau
faptelor care, potrivit legii, se înregistrează în registrul comerţului, se exercită de
justiţie printr-un judecător delegat (art. 37 alin. şi 1, din L. nr. 31/1990).
Prin urmare, respectarea condiţiilor de fond şi de formă pe care trebuie să le
27
Crenguţa Leaua, Unele aspecte privitoare la procedura necontencioasă şi rocedura contencioasă de soluţionare a
cererii de înmatrciculare a societăţii comerciale şi a cererilor de înregistrare de menţiuni, în Dreptul,, nr. 2/2002, p.
86 şi urm.

82
îndeplinească actul sau actele constitutive este examinată de judecătorul delegat. În
cadrul acestei verificări judecătorul delegat, va putea dispune, prin încheiere
motivată, efectuarea unei epertize, în contul părţilor, precum şi administrarea altor
dovezi (art. 37 alin. 3, din L. nr. 31/1990).
De asemenea, la societăţile pe acţiuni, judecătorul delegat numeşte în termen
de 5 zile de la înregistrarea cererii, unul sau mai mulţi experţi din lista experţilor
autorizaţi, dacă există :
- aporturi în natură,
- avantaje rezervate oricărei persoane care a participat la constituirea
saocietăţii sau la tranzacţii conducând la acordarea autorizaţiei,
- operaţiuni încheiate de fondatori pe seama societăţii ce se constituie şi pe
care urmează să le ia asupra sa (art. 38 alin. 1).
Experţii desemnaţi vor întocmi un raport cuprinzând descrierea şi modul de
evaluare a fiecărui bun aportat şi vor evidenţia dacă dacă valoarea acestuia
corespunde numărului şi valorii acţiunilor acordate în schimb, precum şi alte
elemente indicate de judecătorul delegat.
Raportul astfel întocmit va fi depus de către fondatori, în termen de 15 zile
de la data aprobării sale la oficiul registrului comerţului. Registrul comerţului va
transmite o notificare cu privire la această depunere către regia Autonomă
,,Monitorul Oficial,,pentru a fi publicată pe cheltuiala societăţii (art 38 alin. 2).
►În cazul în care cerinţele legale sunt îndeplinite, judecătorul delegat, prin
încheiere, pronunţată în termen de 5 zile de la îndeplinirea acestor cerinţe,
- va autoriza constituirea societăţii şi
- va dispune înmatricularea ei în registrul comerţului.
Încheierea de înmatriculare cuprinde, după caz, menţiunile (clauzele) actului
constitutiv prevăzute la art. 7 şi 8.
Societatea comercială este persoană juridică de la data înmatriculării în
registrul comerţului (art. 41 alin. 1).
Înmatricularea se efectuează în termend e 24 de ore de la data pronunţării
încheierii judecătorului delegat prin care se autorizeazăn înmatricularea societăţii
comerciale.
►Când actul constitutiv nu cuprinde menţiunile prevăzute de lege ori
cuprinde clauze prin care se încalcă o dispoziţie imperativă a legii sau când nu s-a
îndeplinit o cerinţă legală pentru constituirea societăţii, judecătorul delegat din
oficiu sau la cererea oricăror persoane care formulează o cerere de intervenţie, va
respinge, prin încheiere, motivat, cererea de înmatriculare, în afară de cazul în
care asociaţii înlătură asemenea neregularităţi (art. 46 alin. 1). Reguralizările
efectuate vor fi cuprinse în actul de încheiere al judecătorului delegat.
Dacă au fost formulate cereri de intervenţie, judecătorul va cita intervenienţii
şi se va pronunţa asupra cererilor acesora în condiţiile art. 49 şi următoarele din

83
Codul de procedură civilă (art. 46 alin. 2).
Potrivit art. 60 alin. 1, încheierile judecătorului delegat cu privire la
înmatriculare sau la orice alte împrejurări în registrul comerţuluisunt executorii de
drept şi sunt supuse recursului. Termenul de recurs este de 15 zile şi curge de la
data pronunţării încheierii pentru părţi şi de la data publicării încheierii sau a
actului modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial al României, Partea a
IV- a, pentru orice persoană interesată.

1.7. Efectele încălcării cerinţelor legale de constituire a societăţii.

Încălcarea cerinţelor legale de constituire a societăţii, chiar înmatriculată în
registrul comerţului, are ca efect nulitatea. Această sancţiune poate fi declarată
de către Tribunal numai dacă (art. 56 din Legea 31/1990):
- lipseşte actul constitutiv sau nu a fost încheiat în formă autentică;
- toţi fondatorii au fost, potrivit legii, incapabili, la data constituirii societăţii ;
- obiectul de activitate al societăţii este illicit sau contrar ordinii publice ;
- lipseşte încheierea judecătorului delegat de înmatriculare a societăţii ;
- lipseşte autorizaţia legală administrativă de constituire a societăţii ;
- actul constitutive nu prevede denumirea, sediul societăţii, obiectul său de
activitate, aporturile asociaţilor şi capitalul social subscris;
s-au încălcat dispoziţiile legale privind capitalul social minim, subscris şi
vărsat;
- nu s-a respectat numărul minim de asociaţi, prevăzut de lege.
Societatea comercială nu mai pote fi declarată nulă, în cazul în care cauza de
nulitate invocată în cererea de anulare, a fost înlăturată înainte de a se pune
concluzii în fond la tribunal.
Societatea încetează fără efect retroactive şi intră în lichidare la data la care
hotărârea judecătorească de declarare a nulităţii a devenit irevocabilă.
Lichidatorii societăţii se vor numi prin hotărâre judecătorească de declarare a
nulităţii. Hotărârea judecătorească prin care se constată nulitatea va fi
comunicată de Tribunal ,oficiului registrului comerţului, după care va fi trimisă
în vederea publicării, Monitorului Oficial al României, partea a IV-a .

1.8. Condiţiile necesare constituirii sucursalelor şi filialelor societăţilor

comerciale
1.8.1.Precizări prealabile
Înfiinţarea sucursalelor şi filialelor poate fi hotărâtă fie în momentul constituirii
societăţii comerciale, printr-o clauză expresă în cuprinsul acului constitutiv, fie
ulterior, după constituirea societăţii, în cursul existenţei acesteia, printr-un act
modificator (act adiţional) al actului constitutiv, în condiţiile art. 204 din Legea 31/
1990.

84
1.8.2. Sucursala
Sucursala constituie o modalitate de extindere a societăţii comerciale fondatoare,
menită să producă sau să distribuie mărfuri, să presteze servicii ori să execute
lucrări pentru clientelă, contribuind la realizarea obiectului ei specific de activitate.
Potrivit art. 43 alin. 1, sucursala este un dezmembrământ fără personalitate
juridică a societăţii comerciale ,,o modalitate de descentralizare a activităţii
societăţii mame care o patronează ,,făcând parte din structura organică a acesteia.
Totuşi dispune de o anumită autonomie, însă în limitele stabilite de societate.
Sucursala se înmatriculează, înainte de a-şi începe activitatea, în registrul
comerţului din judeţul în care va funcţiona (art. 43 alin. 1). Dacă se înfiinţează
într-o localitate din acelaşi judeţ sau în aceeaşi localitate cu societatea
fondatoare, ea se va înmatricula în acelaşi registru al comerţului, însă distinct,
ca înmatriculare independentă (art. 43 alin. 2, din Legea 31/1990). Neavând
personalitate juridică, sucursala nu participă în nume propriu la circuitul civil.
Potrivit art. 43 alin 3, regimul juridic al sucursalei se aplică oricărui alt sediu
secundar–agenţii, reprezentanţe, indiferent de denumirea lui căruia societatea care
îl înfiinţează îi atribuie statut de sucursală.
Celelalte sedii secundare - agenţii, reprezentanţe, puncte de lucru – sunt
dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale şi se
menţionează numai în cadrul înregistrării societăţii în registrul comerţului sediului
principal.
Nu se pot înfiinţa sedii secundare sub denumirea de filiale (art. 43 alin. 4,
din Legea 31/1990).
Reprezentantul sucursalei trebuie să depună semnătura sa la registrul
comerţului în aceleaşi condiţii prevăzute de lege pentru reprezentanţii societăţii
(art. 45 alin. 2, din Legea 31/1990).
1.8.3. Filiala
Spre deosebire de sucursală, filiala este o societate comerciă înzestrată cu
personalitate juridică (art. 42 alin. 1, din Legea 31/1990),, iar ,,particularismul care
diferenţiază filiala de o societate comercială fondatoare decurge din consideraţiuni
economice,, Astfel ,,capitalul filialei include în mod necesar aportul subscris şi
vărsat de una sau mai multe societăţi comerciale care o tutelează pe ce dintâi,,.
Aşadar pe plan economic filiala este dependentă de societatea fondatoare, chiar
dacă din punct de vedere juridic, este subiect distinct de drept, autonom. Prin
urmare, filiala are patrimoniu propriu, distinct de cel al societăţii comerciale,
încheind contractele cu terţii în numele şi pe contul său. Potrivit art. 43 alin.5, din
Legea 31/1990 nu se pot înfiinţa sedii secundare sub denumirea de filială.
Filialele se înfiinţează în una din formele juridice prevăzute de art. 2, şi în
condiţiile prevăzute pentru acea formă din Legea 31/1990: societate în nume
colectiv, în comandită simplă, pe acţiuni, în comandită pe acţiuni,şi cu răspundere

85
limitată. Condiţiile de constituire şi regimul juridic al filialelor sunt aceleaşi ca
pentru formele juridice de societate comercială care le înfiinţează (art. 42 din Legea
31/1990).
Sucursalelor, filialelelor, agenţiilor şi reprezentanţelor înfiinţate de societăţile
comerciale străine în România le sunt aplicabile dispoziţiile Legii 31/1990
referitoare la sucursale şi filiale. Societăţile comerciale străine pot înfiinţa în
România astfel de dezmembrăminte, numai dacă acest drept este recunoscut de
legea statutului lor organic (art. 44 alin. 1, din Legea 31/1990).

1.9.Formele juridice ale societăţilor comerciale

1.9.1.Precizări prealabile
Am arătat că societatea comercială are două laturi, una contractuală, care
porneşte de la dispoziţiile art.1491 Cod civil şi defineşte societatea în sensul de
contract de societate, şi cealaltă instituţională, potrivit căreia societatea este privită
din prisma calităţii sale de persoană juridică, de subiect de drept. Acest din urmă
aspect, referitor la personalitatea juridică a societăţii comerciale este cel care
priveşte formele juridice ale acesteia.

1.9.2. Clasificarea societăţilor comerciale

►Prima clasificare a societăţilor comerciale după anul 1989, a fost realizată de
Legea 15/1990 cu privire la transformarea întreprinderilor de stat în societăţi
comerciale şi regii autonome. Potrivit acestei legi clasificarea s-a făcut în funcţie de
titularul de capital al societăţii comerciale. Astfel, societăţile comerciale puteau fi:
-societăţi cu capital integral de stat ;
-societăţi cu capital mixt (de stat şi privat) ;
-societăţi cu capital integral privat.
În temeiul Legii 15/1990, Regiile Autonome, au luat fiinţă prin reorganizarea
unităţilor economice de stat în ramuri strategice ale economiei naţionale. Ele au
personalitate juridică, şi desfăşoară o activitate comparabilă cu cea a societăţilor
comerciale.
Prin O.U.G. nr. 30/2000 s-a modificat fundamental existenţa Regiilor Autonome.
Astfel o parte din regii s-a desfiinţat, o altă parte s-a reorganizat sub forma unor
societăţi naţionale sau companii naţionale, deoarece avea ca obiect activităţi de
interes public, iar cele considerate a funcţiona în domenii esenţiale ce privesc
interesele statului au continuat să existe în forma iniţială. Potrivit Legii 15/1990
societăţile naţionale sau companiile naţionale sunt considerate a fi societăţi
comerciale
►Potrivit art.2 din Legea 31/1990, societăţile comerciale se vor constitui în una din
următoarele forme : a) societatea în nume colectiv ; b) societatea în comandită

86
simplă; c) societatea pe acţiuni ; d) societatea în comandită pe acţiuni ; e) societatea
cu răspundere limitată.
În continuare art. 3 alin. 2 şi 3 instituie drept criteriu de clasificare a celor 5 forme
de societăţi comerciale ,,întinderea obligaţiilor pe care asociaţii şi le asumă pentru
datoriile contractate de societate în cursul activităţii,,. Deşi obligaţiile sociale,
indiferent de forma juridică a societăţii comerciale, sunt garantate cu patrimonial
social (art.3 alin.1), întinderea lor este diferită după cum urmează:
- asociaţii în societatea în nume colectiv şi asociaţii comanditaţi în societatea
în comandită simplă sau în comandită pe acţiuni răspund nelimitat şi solidar
pentru obligaţiile sociale. Creditorii societăţii se vor îndrepta mai întâi
împotriva acesteia pentru obligaţiile ei şi, numai dacă societatea nu le
plăteşte în termen de cel mult 15 zile de la data punerii în întârziere, se vor
putea îndrepta împotriva acestor asociaţi.
- acţionarii, asociaţii comanditari, precum şi asociaţii în societatea cu
răspundere limitată răspund numai până la concurenţa capitalului social
subscris.
Deosebim prin urmare, societăţi cu răspundere nelimitată, al căror prototip
este societatea în nume colectiv, şi societăţi cu răspundere limitată, categorie
din care fac parte societatăţile pe acţiuni şi cu răspundere limitată.
Din punct de vedere al răspunderii asociaţilor societăţile în comandită au o
poziţie intermediară datorită prezenţei celor două categorii de asociaţi/acţionari,
care răspund diferit :
- comanditaţii care răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile sociale,şi
- comanditarii, a căror răspundere este limitată până la concurenţa capitalului
subscris.
►În literatura de specialitate s-au propus şi alte criterii de clasificare :
- în funcţie de structura capitalului: societăţi al căror capital este fracţionat
pe părţi sociale, şi societăţi al căror capital este fracţionat pe acţiuni.
Prin parte socială se înţelege cota din capitalul social, care se cuvine
asociatului, în schimbul aportului său în societate. Capitalul social al
societăţilor cu răspundere limitată este divizat pe părţi sociale (art.7 pct. d, art.
193, 202, 203), iar al societăţilor în nume colectiv, şi în comandită simplă, în
părţi de interes.
Partea de interes este un drept de creanţă al asociaţilor împotriva societăţii,
pentru dividente şi pentru cota parte corespunzătoare din patrimoniul social, în
caz de lichidare. Deosebirea dintre părţile sociale şi părţile de interes este în
principiu, nominală. Considerăm că Legea 31/1990 nu desemnează expres
fracţiunile de capital social pentru societatea în nume colectiv şi pentru
societatea în comandită simplă, deoarece pentru aceste entităţi juridice acelaşi
act normativ nu prevede un minim de capital social la constituire, deşi un

87
 capital trebuie să existe, pentru a fi persoană juridică. În literatură juridică
străină nu se face distincţie între partea socială şi partea de interes. Din spiritul
Legii nr. 31/ 1990 însă rezultă că părţile de interes nu se pot transmite nici între
vii - inter vivos, nici pentru cauză de moarte – mortis cauza. Părţile sociale însă
se pot transmite între vii, în condiţiile art. 202 alin. 2 şi 3, între asociaţi, iar
către alte persoane din afară societăţii numai dacă există aprobarea asociaţilor
care reprezintă cel puţin trei pătrimi din capitalul social, şi prin succesiune în
condiţiile art. 202 alin. 4.
Acţiunile reprezintă fracţiuni de capital social ale societăţilor pe acţiuni şi în
comandită pe acţiuni. Prin contrast cu părţile de interes/părţile sociale, acţiunile
sunt transmisibile sau negociabile. Ele sunt reprezentate prin înscrisuri sau
titluri de valoare. Acţiunile se transmit fie pe calea cesiunii de drept comun, fie
prin modalităţi specifice dreptului comercial, prin predarea lor materială noului
titular sau tradiţiune în cazul acţiunilor la purtător, şi prin înscrierea operaţiunii
în registrul societăţii emitente, în cazul acţiunilor nominative.
Atât părţile sociale/părţile de interes cât şi acţiunile conferă
asociaţilor/acţionarilor dreptul de a participa la luarea hotărârilor în organele
de conducere ale societăţii, dreptul de a încasa la finele fiecărui an de gestiune
dividende, iar în caz de retragere, excludere ca şi în ipoteza dizolvării şi
lichidării societăţii, dreptul, în schimbul aportului pe care l-au vărsat, la
contravaluarea corespunzătoare.
- în funcţie de obiectul de activitate: societăţi de producţie, de distribuţie sau de
circulaţie, societăţi de prestări servicii (de transport, de consultanţă) şi de executări
de lucrări. Acest criteriu de clasificare cuprinde ,,o compartimentare mai detaliată a
societăţilor comerciale ,,în: societăţi bancare, de asigurare, de audit, de editură, de
turism,agricole etc., societăţi care intră sub incidenţa unor legi speciale.
- în funcţie de posibilitatea emiterii unor titluri de valoare, în: societăţi emitente
şi societăţi care nu emit titluri comerciale de valoare. În timp ce, societăţile pe
acţiuni şi în comandită pe acţiuni, emit acţiuni şi obligaţiuni, societăţile în nume
colectiv, în comandită simplă, şi cu răspundere limitată, sunt entităţi juridice
neemitente
- în funcţie de preponderenţa elementului personal –subiectiv, sau a celui
patrimonial-obiectiv, societăţile comerciale se impart în societăţi de persoane şi
societăţi de capitaluri. Din prima categorie fac parte societatea în nume colectiv şi
în comandită simplă, iar din cea de-a doua, societatea pe acţiuni şi în comandită pe
acţiuni.
Această clasificare nu trebuie absolutizată, deoarece, nu există tip de
societate comercială, în care să nu existe îmbinat elementul patrimonial, cu cel
personal. Problema este a prevalenţei elementului personal, sau patrimonial.
Alături de aceste societăţi Legea 31/1990 reglementează societatea cu

88
răspundere limitată care împrumută atât trăsăturile caracteristice ale societăţilor de
persoane cât şi acelea ale societăţilor de capitaluri, în componenţa acesteia intrând
în egală măsură atât elemental personal cât şi elemental patrimonial.

A) Societăţile de persoane. Societatea în nume colectiv: trăsături

caracteristice.
- Temeiul juridic al societăţiilor de persoane este contractul de societate, care
are caracter intuitu personae; asociaţii se unesc în baza cunoaşterii şi încrederii
reciproce.
- Componenţa firmei trebuie să conţină numele tuturor, numai al unuia
sau al unora dintre asociaţi, deci are un puternic caracter personal.
- Legea 31/1990 prevede un număr mic de asociaţi, minim 2, şi maxim
limitat 50.
În literature juridică sunt considerate societăţi închise datorită preponderenţei
elementului personal. În sprijinul acestei afirmaţii stau dispoziţiile art 87 alin. 1
,,Cesiunea aportului de capital social este posibilă dacă a fost permisă în actul
constitutive,, pentru că cesiunea aportului presupune înlocuirea asociatului
(titularului aportului) cu o altă persoană, fapt care aduce atingere caracterului
intuitu personae al societăţii .
- Legiuitorul nu prevede un minim de capital social, deşi societatea trebuie
să aibă un capital pentru a dobândi calitatea de persoană juridică.
- Asociaţii pot aduce orice tip de aport: în numerar, în natură şi
prestaţii în muncă sau industria lor. În legătură cu prestaţiile în muncă însă,
legea face o precizare ,,asociaţii în societăţile în nume colectiv şi asociaţii
comanditaţi se pot obliga la prestaţii în muncă cu titlu de aport social, dar care nu
pot constitui aport la formarea sau la majorarea capitalului social. În schimbul
acestui aport, asociaţii au dreptul să participe, potrivit actului constitutiv la
împărţirea beneficiilor şi a activului social, rămânând totodată, obligaţi să participe
la pierderi,, (art. 16 alin. 5,).
-Capitalul social este divizat în ,,părţi de interes,, care nu sunt
transmisibile (în principiu) şi negociabile. Partea de interes se poate transmite doar
pentru cauză de moarte. Astfel, dacă un asociat a decedat, şi în actul constitutiv este
prevăzută o clauză de continuare a activităţii societăţii cu moştenitorii asociatului
decedat, partea acestuia se poate transmite prin moştenire succesorului/succesorilor
(art 230 alin. 1). Această dispoziţie se aplică societăţilor în nume colectiv, a celor
cu răspundere limitată şi societăţilor în comandită simplă, în caz de deces al unuia
dintre asociaţii comanditaţi (art. 229 alin. 1). Deci moştenitorul /moştenitorii pot
rămâne în societate în calitate de asociat.
-Asociaţii în societăţile în nume colectiv răspund nelimitat şi solidar
pentru obligaţiile sociale. Răspund nelimitat, în sensul că fiecare asociat răspunde

89
şi cu bunurile sale personale, însă numai după ce creditorii socoali se vor îndrepta
împotriva societăţii şi numai dacă aceasta nu plăteşte în termen de cel mult 15 zile
de la data punerii în întârziere (art. 3 alin. 2). Prin urmare, asociaţii dacă se văd
acţionaţi de creditorii sociali înainte de a fi fost acţionată societatea pot invoca
beneficiu de discuţiune.
Al doilea aspect al răspunderii este solidaritatea asociaţilor faţă de creditorii
sociali. Aceştia pot urmări pe oricare asociat pentru acoperirea creanţei lor. Între
asociaţi însă, obligaţiile sunt divizibile, în sensul că asociatul care a plătit, va avea
acţiune în regres împotriva celorlalţi coasociaţi (debitori), fiecare urmând să
răspundă în funcţie de modul cum au convenit să participe la beneficii şi pierderi.În
lipsa unei asemenea stipulaţii contractuale, asociaţii răspund proporţional cu cota
de participare la capitalul social.
- Legea nu instituţionalizează o adunare generală propriu-zisă. Voinţa
societăţii este reprezentată hotărârile adunării generale a asociaţilor. Hotărârile
adunării asociaţilor se adoptă de regulă cu unanimitate de vot.
Dacă actul constitutiv nu prevede altfel, administrarea societăţii se face de către
unul sau mai mulţi administratori ales/aleşi de către asociaţii care reprezintă
majoritatea absolută a capitalului social (art. 77 alin.1). Administratorii sunt aleşi
dintre asociaţi. Potrivit art. 75, fiecare administrator are dreptul să reprezinte
societatea, afară de stipulaţie contrară în actul constitutiv.
-Controlul de gestiune se realizează de asociaţii care nu au calitatea de
administratori, prin urmare, nefiind necesari cenzori ai societăţii.
-Dizolvarea societăţii în nume colectiv se face atât pentru cauze generale,
comune, tuturor societăţilor comerciale (art. 227) cât şi pentru cauze specifice
(art. 229 alin.1). Acestea sunt cauze care privesc exclusiv calitatea asociatului,
deci elementul personal al societăţii, şi anume: falimentul, incapacitatea,
excluderea, retragerea sau decesul unuia dintre asociaţi, când, datorită acestor
cauze, numărul asociaţilor s-a redus la unul singur.

B) Societatea în comandită simplă: trasături caracteristice

-Societatea în comandită simplă prezintă multe analogii cu societatea în
nume colectiv, totuşi ceea ce o deosebeşte de aceasta este este faptul că alături de
asociaţii care răspund nelimitat şi solidar pentru pasivul social numiţi în acest tip de
societate comanditaţi şi cărora li se aplică regimul juridic al asociaţilor din
societatea în nume colectiv, coexistă o categorie de asociaţi numiţi comanditari, a
căror răspundere este limitată la aportul lor.
-Fiecare categorie de asociaţi are o poziţie juridică specifică în organizarea
funcţională a societăţii, şi anume:
▪ firma societăţii se compune din numele a cel puţin unuia dintre asociaţii
comanditaţi ;

90
 ▪ numai asociaţii comanditaţi pot avea calitatea de administratori ai societăţii
(art.88 );
▪ asociaţii comanditari au puterea de comandă a societăţii, o finanţează fără să
participe direct la coordonarea şi administrarea patrimoniului acesteia.
Societatea în comandită simplă este valabil constituită dacă are cel puţin 2
asociaţi, dintre care unul comanditat şi altul comanditar. Societatea se dizolvă
pentru aceleaşi caze specifice ca şi societatea în nume colectiv (faliment,
incapacitate, retragere, excludere sau decesul unuia dintre asociaţi) dacă acele
cauze privesc pe singurul asociat comanditat sau comanditar.

C) Societăţile de capitaluri. Societatea pe acţiuni: trăsături caracteristice.

- Temeiul juridic al societăţii pe acţiuni este contractul de societate şi

statutul, care are un puternic caracter intuitu pecuniae, elemental personal chiar
dacă există în acest tip de societate este estompat în favoarea elementului
patrimonial –capitalul.
Contractul şi statutul pot fi încheiate sub forma unui înscris unic, denumit act
constitutiv.
- Societatea pe acţiuni se constituie alături de subscripţia simultană ca
posibilitate pentru toate tipurile de societăţi şi prin subscripţie publică pe baza
unui prospect de emisiune.
- Firma se compune dintr-o denumire, prin urmare numele asociaţilor nu
mai intră în componenţa acesteia ca în cazul firmei societăţilor de persoane,
datorită irelevanţei elementului personal
- Clădite pe noţiunea de capital, de unde şi nevoia de a avea un număr mare
de acţionari, legiuitorul prevede un număr minim de 2 acţionari şi un maxim
nelimitat.
- Din acelaşi motiv Legea 31/1990 prevede şi un minim de capital la
constituire, de 90 000 lei echivalentul a 25 000 euro.
- Datorită limitării elementului personal, prestaţiile în muncă nu pot fi aduse
ca aport în societate permiţându-se numai aporturile în numerar sau în natură.
- Capitalul social este fracţionat pe acţiuni, reprezentate prin titluri de
valoare, negociabile şi transmisibile, atât pe pieţe financiare organizate (cum sunt
bursele de valori), cât şi pe pieţe organizate atunci când acţiunile nu sunt cotate la
bursă. Acţiunile se pot transmite numai dacă au fost în întregime liberate, adică
atunci când aporturile au fost vărsate integral.
- Societatea pe acţiuni este o societate emitentă. Ea emite ca titluri de
valoare, pe lângă acţiuni, şi obligaţiuni. Obligaţiunile încorporează o îndatorire a
societăţii de a rambursa o sumă împrumutată de aceasta. Ca şi acţiunile sunt
reprezentate prin titluri de valoare, negociabile, şi transmisibile.

91
 - Răspunderea acţionarilor este limitată până la concurenţa capitalului
social subscris. Pentru societăţile care se constituie prin subscripţie simultană –
capitalul vărsat să nu fie mai mic de 30% din capitalul social subscris, iar principala
obligaţie a acţionarilor se referă la plata diferenţei de capital social subscris:
- în termen de 12 luni de la data înmtriculării pentru acţiunile emise
pentru un aport în numerar ;
- în termen de cel mult 2 ani de la data înmatriculării, pentru acţiunile
emise pentru un aport în natură.
Pentru societăţile care se constituie prin subscripţie publică capitalul social
să fie integral subscris, iar obligaţia fiecărui acceptant este de a vărsa în numerar
jumătate din valoarea acţiunilor subscrise la C.E.C. – S.A., sau la o bancă. Restul
de capital social subscris va trebui vărsat în termen de 12 luni de la înmatrculare.
- Voinţa societăţii este reprezentată de adunarea generală a acţionarilor,
prin hotărârile sale. Aceasta poate fi ordinară şi extraordinară. Hotărârile adunării
generale se adoptă pe principiul majorităţii voturilor acţionarilor.
- Societatea pe acţiuni poate opta pentru unul din cele două sisteme de
administraţie: sistemul unitar sau dualist.
Potrivit sistemului unitar societatea este administrată de unul sau mai
mulţi administratori (art 137 alin. 1). Când sunt mai mulţi administratori, ei
constituie un consiliu de administraţie. Acesta poate delega conducerea societăţii
unuia sau mai multor directori, numind pe unul dintre ei director general (art. 143
alin.1).
În condiţiile sistemului dualist, societatea pe acţiuni este administrată de un
directorat şi de un consiliu de supraveghere. Conducerea societăţii revine în
exclusivitate directoratului. Directoratul reprezintă societatea în raport cu terţii şi
stă în justiţie (art. 153, ind. 3 alin. 1). Acesta îşi exercită atribuţiile sub controlul
consilului de supraveghere. Consiliul de supraveghere reprezintă societatea în
raport cu directoratul.
- Controlul gestiunii administratorilor se face de trei cenzori şi un
supleant dacă prin actul constitutiv nu se prevede un număr mai mare (art.
159 alin. 1).
Situaţiile financiare ale societăţilor comerciale supuse obligaţiei legale de
auditare vor fi auditate de către auditori financiari –persoane fizice sau personae
juridice (art.160 alin.1).
- Societăţile comerciale pe acţiuni care optează pentru sistemul dualist
de administrare sunt supuse auditului financiar (art. 160 alin.1 ind.1).
La societăţile comerciale ale căror situaţii financiare anuale nu sunt
supuse, potrivit legii auditului financiar, adunarea generală a acţionarilor va hotărî
contractarea auditului financiar sau numirea cenzorilor, după caz.
- Pe lângă cauzele generale, comune, de dizolvare a societăţilor comerciale,

92
societatea pe acţiuni se dizolvă şi datorită unor cauze specifice. Acestea sunt
următoarele :
▪ dacă în urma unor pierderi, constatate de consiliul de administraţie, respectiv
directorat, activul net, determinat ca diferenţă între totalul activelor şi totalul
datoriilor societăţii, s-a diminuat la mai puţin de jumătate din valoarea
capitalului social subscris. În această situaţie consiliul de administraţie, respectiv
directoratul va convoca de îndată adunarea generală extraordinară, pentru a decide
dacă societatea trebuie dizolvată (art. 153 ind. 24) ;
▪ când capitalul social se reduce sub 90 000lei (minimul prevăzut de lege) pentru o
perioadă mai lungă de 9 luni (art. 10 alin. 1 şi 2);
▪ când societatea pe acţiuni are mai puţin de 2 acţionari pentru o perioadă mai
lungă de 9 luni (art. 10 alin. 3);
Societatea se dizolvă dacă aceste cauze depăşesc termenul de 9 luni de la data:
- pentru primele două situaţii, a constatări pierderii sau reducerii capitalului
social şi acesta nu este reîntregit sau sau redus la suma rămasă ori la mnimul legal
sau când societate nu se transformă într- altă formă la care capitalul social existent
corespunde ;
- în a treia situaţie, aconstatării reducerii numărului de acţionari.

D) Societatea în comandită pe acţiuni: trăsături caracteristice.

Societate în comandită pe acţiuni împrumută trăsăturile societăţii pe acţiuni.
Astfel, potrivit art 187 societatea în comandită pe acţiuni este reglementată
de dispoziţiile referitoare la societatea pe acţiuni, cu excepţia celor referitoare la
sistemul dualist de administrare.
Acţionarii comanditaţi răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile sociale, şi
numai ei pot fi administratori ai societăţii (art. 188 alin. 1).
Comanditarii răspund în limita aportului la capitalul social.
Asociaţilor comanditaţi li se aplică dispoziţiile referitoare la asociaţii din
societatea în nume colectiv (art. 80-83) iar comanditarilor, dispoziţiile cu privire la
comanditarii (art.89-90) din societăţile în comandită simplă.

E) Societatea cu răspundere limitată: trăsături caracteristice.

Societatea cu răspudere limitată este entitatea juridică care îmbină în cea mai
mare măsură elementul personal cu cel patrimonial. Dn acest motiv a fost numită în
literatura juridicăcă ,,un tip hibrid de societate care împrumută atât trăsături ale
societăţilor de personae cât şi din acelea ale societăţilor de capitaluri ,,.
Societatea cu răspundere limitată a apărut mai târziu în activitatea
comercială. Prima dată a fost reglementată în anul 1896, în Germania. A fost
preluată apoi în Franţa, în anul 1925. În temeiul legii din 6 martie 1906, funcţiona
în Bucovina un număr important de societăţi cu răspundere limitată, iar din 1990

93
prin Legea 31/1990, s-au înfiinţat şi în România.
Asemănări cu societăţile de persoane.
- Contractul de societate are caracter intuitu personae, bazîndu-se pe
faptul că asociaţii se cunosc şi au încredere între ei. Din acest motiv, legiuitorul
prevede un număr limitat de asociaţi, minim 2 (1 pentru scocietatea cu răspundere
limitată cu uniuc asociat) şi maxim, 50.
- Capitalul social ese împărţit în părţi sociale care nu sunt reprezentate
prin titluri de valoare, negociabile. Ca principiu nu sunt transmisibile, legea
prevăzând condiţii restrictive în acest sens (art.202). Astfel, părţile sociale se pot
transmite:
▪ între asociaţi (alin.1);
▪ şi către persoane din afara societăţii, u aprobarea asciaţilor care reprezintă cel
puţin trei pătrimi in capitalul social (alin.2) ;
▪ prin succesiune, societatea este obligată la plata părţii sociale către succesori
conform ultimului bilanţ aprobat.
- Societatea este administrată de unul sau doi administratori, asociaţi
sau neasociaţi, numiţi prin actul constitutiv sau de adunarea generală (art. 197
alin.1). Dispoziţiile referitoare la administrarea societăţilor în nume colectiv (art.
75, 76, 77 alin. 1 şi 79), se aplică în mod corespunzător şi societăţilor cu răspundere
imitată
- Societatea cu răspundere limitată se dizolvă pentru cauze comune,
generale tuturor societăţilor, dar şi pentru cauze specifice societăţilor de
persoane: faliment, incapacitate, excludere, deces al unui asociat dacă societatea
rămâne cu un singur asociat şi în actul constitutiv nu există clauză de continuare a
activităţii societăţii cu moştenitorii asociatului decedat, sau dacă nu se hotărăşte
transformarea.
Asemănări cu societăţile de capitaluri.
-Temeiul juridiic al societăţii cu răspundere limitată este contractul de
societate şi statutul (art.5 alin.1).
- Firma se compune dintr-o denumire oarecare.
-Legiuitorul prevede un minim de capital social la constituire, respectiv 200
lei, chiar dacă este mult mai mic decât la societăţile pe acţiuni.
-Aporturile la capitalul social pot fi în numerar şi în natură. Nu sunt admise
aporturile în creanţe (art. 16 alin. 3) şi prestaţiile în muncă.
-Hotărârile asociaţilor se iau în adunarea generală (art.191 alin. 1).
-Dispoziţiile prevăzute de Legea nr. 31/1990, pentru cenzorii societăţilor pe
acţiuni se aplică şi cenzorilor din societăţile cu răspundere limitată (art. 199 alin. 4)
Dacă numărul asociaţilor trece însă de 15 numirea cenzorior este obligatorie.
(art. 199 alin. 3)
-Asociaţii au limitată răspunderea la capitalul social, ca şi acţionarii în

94
societatea pe acţiuni.

F) Societatea cu răspundere limitată cu unic asociat.

Societatea cu răspundere limitată se poate constitui şi prin actul de voinţă al
unei singure persoane (art.5 alin. 2). Suntem în prezenţa unei societăţi unipersonale,
a cărei denumire corectă a adoptat-o legislaţia franceză ,,întreprindere unipersonală
cu răspundere limitată,,.
Temeiul juridic al societăţii îl constituie numai statutul (art. 5 alin. 2).
O persoană fizică sau persoană juridică nu poate fi asociat unic decât într-o
singură societate cu răspundere limitată (art.14 alin. 1). Iar societatea cu răspundere
limitată alcătuită dintr-o singură persoană, nu poate fi asociatul unic într-o altă
societate cu răspundere limitată (art.14 alin.2).
Asociatul unic în societatea cu răspundere limitată:
▪ are drepturile şi obligaţiile ce revin adunării generale a asociaţilor (art.13 alin. 1);
▪ iar dacă este administrator, are obligaţiile prevăzute de lege pentru această calitate
(art. 13 alin.2).
Dacă asociatul unic aduce la constituirea capitalului aporturi în natură, valoarea lor
va trebui stabilită pe baza unei expertize de specialitate (art. 13 alin.3).

1.10. Funcţionarea societăţilor comerciale

1.10.1. Precizări prealabile

Potrivit art. 1, din L. 31/1990, societatea comercială este persoană juridică
(...). În această calitate, întruneşte cele trei elemente constitutive ale personalităţii
juridice: patrimoniu, organizare şi scop.
▪► Patrimoniu propriu, distinct de patrimonial asociaţilor.
Bunurile aduse ca aport de asociaţi ies din patrimoniul lor şi trec în
patrimoniul societăţii, ceea ce determină pe creditorii personali ai asociaţilor să nu
mai poată exercita nici un drept de urmărire aupra lor. Deci, creditorii sociali nu
vor veni în concurs cu creditorii personali. Se realizează astfel, separarea
patrimoniului asociaţilor de acela al societăţii. În sprijinul acestei afirmaţii vin
dispoziţiile art. 66 alin. 1 care prevăd ,,pe durata societăţii,creditorii personali ai
asociaţilor pot să-şi exercite drepturile lor numai asupra părţii din beneficiile
cuvenite asociatului după bilanţul contabil, iar după dizolvarea societăţii, asupra
părţii ce i s-ar cuveni prin lichidare,,. Aliniatul 2 al aceluiaşi articol confirmă acest
lucru: ,,creditorii personali ai asociatului pot totuşi popri, în timpul duratei
societăţii, părţile ce s-ar cuveni asociaţilor prin lichidare sau pot sechestra şi vinde
acţiunile debitorului lor,,. Prin posibilitatea popririi părţilor sociale sau a
sechestrării acţiunilor, creditorul personal nu face decât să exercite un drept asupra
unui bun propriu al asociatului. Iar acţiunile şi părţile sociale sunt elemente

95
patrimoniale ale asociatului şi nu fac parte din patrimonial societăţii; o ultimă
precizare referitoare la bunurile aduse ca aport de către asociaţi este aceea că,
formează gajul general al creditorilor sociali. Din momentul constituirii societăţii
aceste bunuri formează garanţia creditorilor a căror creanţă s-a născut dintr-o
obligaţie directă a societăţii.
▪► organizare de sine stătătoare. Structura organizatorică a societăţii
comerciale indiferent de forma juridică a acesteia presupune, fără distincţie :
- organe reprezentate prin adunarea generală a asociaţilor/acţionarilor
care formează voinţa societăţii; adunarea generală este organul deliberativ al
societăţii; Adunările generale sunt ordinare şi extraordinare (art. 110 alin. 1)
- organele de gestiune curentă sau organele de administraţie;
administratorii/consiliul de administraţie/consiliul de supraveghere, care pot delega
atribuţii de conducere către directori, sau după caz directorat (în cazul societăţilor
pe acţiuni);
- organele de control, reprezentate de cenzori, sau după caz, de auditori
interni; sunt organe chemate să verifice respectarea legii, a actelor constitutive şi a
deciziilor adunării generale a asociaţilor/acţionarilor ;
Funcţionarea societăţii comerciale este asigurată astfel de organe:
deliberative, executive şi de control.
▪►un scop determinat. Scopul constiuirii oricărei societăţi comerciale este
obţinerea de profit, realizat prin realizarea obiectului de activitate, respectiv a
actelor sau faptelor de comerţ. Şi în materia societăţilor comerciale funcţionează
principiul specialităţii capacităţii de folosinţă, potrivit căruia, adaptat la această
materie, sunt valabile numai actele sau faptele de comerţ încheiate de societatea
comercială, care sunt circumscrise obiectului de activitate pentru care aceasta s-a
constituit.

1.10.2. Reguli comune privind funcţionarea societăţilor comerciale

Funcţionarea societăţii comerciale este reglementată de Titlul III din Legea

31/1990. Acest titlu cuprinde ,,Dispoziţii comune,, pentru toate tipurile de societăţi
(în Capitolul I) şi ,,Dispoziţii specifice,, cu privire la fiecare tip de societate în parte
(în Capitolele II-VI), referitoare la funcţionarea societăţilor comerciale .
Dispoziţiile comune cuprind prevederi referitoare la:
▪ regimul juridic al bunurilor aduse ca aport în societate;
▪ dreptul asociaţilor la dividende ;
▪ administratorii societăţii ;
▪ obligaţiile societăţii cu privire la anumite acte emise de aceasta.
▪►Regimul juridic al bunurilor aduse ca aport în societate. Patrimoniul
societăţii este format din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu caracter

96
patrimonial care aparţin societăţii.
În activul patrimonial intră drepturile patrimoniale reale şi de creanţă.
Aceste drepturi privesc:
-bunurile aduse ca aport de asociaţi la constituirea societăţii; reamintim că din
momenul intrării lor în patrimonial societăţii formează gajul general al creditorilor
sociali.
-bunurile dobândite de societate ulterior constituirii ;
- beneficiile nedistribuite.
În pasivul patrimonial intră obligaţiile patrimoniale ale societăţii, denumite
şi obligaţii sociale, care pot fi contractuale sau extracontractuale.
Referitor la bunurile aduse ca aport de asociaţi, devin proprietatea acesteia din
momentul înmatriculării ei în registrul comerţului, afară de cazul în care s-a
convenit altfel prin contractul de societate (art. 65 alin.1). În schimbul acestor
bunuri asociaţii primesc părşi de interes, părţi sociale sau acţiuni, în funcţie de
forma juridică a societăţii comerciale. Dacă asociatul întârzie să depunăaportul
social, este răspunzător de daunele pricinuite, iar dacă aportul a fost stipulat în
numerar, asociatul este obligat şi la plata dobânzilor legale din ziua în care trebuia
să se facă vărsământul (art. 65 alin. 2).
Aportul asociaţilor la capitalul socal indiferent de obiectul său nu este purtător de
dobândă (art. 68).
Bunurile dobândite de societate ulterior constituirii, sunt rezultat al
înfăptuirii obiectului de activitate, respectiv al actelor sau faptelor de comerţ.
Bunurile societăţii pot face obiectul unor acte de dipoziţie încheiate de
reprezentanţii societăţii în temeiul puterilor conferite prin actul constitutiv, sau prin
hotărârile organelor statutre ale societăţii. Pentru aceste acte legea nu solicită o
procură specială şi autentică în acest scop, chiar dacă actele de dispoziţie trebuie
încheiate în formă autentică (art. 70 indice 1, din Legea nr. 31/1990)
Beneficiile nerepartizate sau profitul net al societăţii reprezintă scopul
asociaţilor şi unul din elementele esenţiale ale contractului de societate.
O cotă parte din profit se plăteşte fiecărui asociat şi constituie dividend (art.
67 alin. 1), iar cel puţin 5% din acest profit, se va prelua, în fiecare an, pentru
formarea fondului de rezervă, până ce acesta va atinge minimum a cincea parte
din capitalul social (art. 183 alin. 1).
▪► Dividendele se distribuie asociaţilor proporţional cu cota de participare
la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel (art. 67
alin. 2). Termenul de plată al dividendelor este stabilit de adunarea generală a
asociaţilor, sau după caz, prin legile speciale, dar nu mai târziu de 6 luni de la data
aprobării situaţiei financiare anuale aferente exerciţiului financiar încheiat. În caz
de întârziere a plăţii dividendelor, societatea comercială va plăti daune- interese, la
nivelul dobînzii legale, dacă prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării

97
generale a acţionarilor care a aprobat situaţia financiară aferentă exerciţiului
financiar încheiat nu s-a stabilit o dobândă mai mare.
Dividendele nu se vor putea distribui decât din profituri determinate potrivit
legii (art. 67 alin. 3).
Dividendele care se plătesc cu încălcarea dispoziţiilor legale, se restituie,
dacă societatea dovedeşte că asociaţii au cunoscut neregularitatea distribuirii sau
trebuia să o cunoască, dat fiind împrejurările existente. În acest sens, legiuitorul
prevede şi un drept de restituire a dividendelor, care se prescrie în termen de 3 ani
de la data distribuirii lor
În cazul transmiterii acţiunilor prin cesiune, dividendele, care se cuvin după
data transmiterii acţiunilor, aparţin asociatului, dacă părţile n-au convenit altfel.
Deşi legea foloseşte expres ,,transmiterea acţiunilor,, considerăm că putem
asimila acestei dispoziţii şi părţile sociale, dacă sunt îndeplinite condiţiie prevăzute
în art. 202, ţinând cont de faptul că aceste prevederi fac parte din capitolul
,,Dispoziţii comune,,referitoare la toate formele juridice de societăţi comerciale .
Pe durata societăţii, creditorii asociatului pot să-şi exercite drepturile lor
numai asupra părţii din beneficiile asociatului, după bilanţul contabil, iar după
dizolvarea societăţii, asupra părţii ce i s-ar cuveni prin lichidare (art. 66 alin. 1) .
În timpul duratei societăţii creditorii asociatului pot popri părţile ce s-ar cuveni
asociaţilor prin lichidare sau pot sechestra şi vinde acţiunile debitorului lor (art. 66
alin. 2).
▪►Fondul de rezervă. Dacă fondul de rezervă, după constituire, s-a
micşorat din orice cauză, legea cere reconstituirea lui, tot prin preluarea a
minimum 5% din profit, până la valoarea corespunzătoare plafonului legal,
respectiv, la o cincime din capitalul social (art. 183 alin. 2).
În fondul de rezervă se include excedentul obţinut prin vânzarea acţiunilor la
un curs mai mare decât valoarea lor nominală, dacă acest excedent nu este
întrebuinşat la plata cheltuielilor de emisiune sau destinat amortizărilor (art. 183
alin. 3).
Fondul de rezervă prevăzut la art. 183 este numit şi rezervă legală, are
caracter obligatoriu. Legiuitorul nu arată destinaţia rezervei legale şi nici natura sa
juridică. Literatura juridică însă, a precizat că ,,fondul de rezervă este destinat să
umple pierderile de capital social şi să ajute societatea, în alte împrejurări grele:
-rezerva reprezintă ca şi capitalul, cazul general al creditorilor sociali;
-nu poate fi folosită decât la acoperirea golurilor capitalului social în anii
deficitari, cu condiţia ca, îndată ce în exerciţiile finaniare ulterioare anilor deficitari
se înregistrează beneficii, fondul de rezervă să fie completat, până la atingerea
plafonului stabilit de lege (a cincea parte a capitalului social);
-nu poate fi folosită pentru distribuirea de dividende, în anii în care nu se
înregistrează profit, ci pierderi, pentru că s-ar aduce atingere capitalului social;

98
 -figurează în bilanţ la pasiv, pentru că are aceeaşi natură juridică ca şi capitalul
social. Rezerva legală este o prelungire a capitalului social ;
-dacă asociaţii/acţionarii se retrag din societate au dreptul să ceară să fie
calculată cota lor asupra întregului active social, cuprinzindu-se în acesta şi
rezervele.
Raţiunea prevederii rezervei legale nu stă numai în tendinţa de ocrotire a
acţionarilor (spre exemplu, în cazul pierderii capitalului social), ci şi în spiritual de
protecţie a creditorilor, deoarece în societatea în care asociaţii au răspundere
limitată la valoarea capitalului social, creditorii nu au altă garanţie decât existenţa
reală a acestuia.
Alături de rezervele legale, actul constitutive poate să prevadă şi constituirea unor
reserve denumite facultative.
Rezervele facultative nu fac parte din din capitalul social, ci din activul
patrimonial. Ele sunt profituri raportate, mai precis, partea din profit nerepartizată
sub formă de dividende, a căror împărţire a fost amânată pentru anii în care
profitul nu este îndestulător. Destinaţia lor este hotărâtă de adunarea generală ,,fie
pentru realizarea de investiţii, fie pentru desfăşurarea unor activităţi de marketing
sau pentru acoperirea unor pierderi din activul patrimonial generate de împrejurări
obiective care implică un risc.
▪►Administratorii societăţii comerciale.
Gestiunea curentă a societăţii comerciale de orice fel o asigură administrtorii.
Potrivit art. 70 alin.1, adinistratorii pot face toate operaţiunile cerute pentru
aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societăţii, afară de restricţiile
arătate în actul constitutive. Ei sunt obligaţi să ia parte la toate adunările generale,
la consiliile de administraţie şi la organele de conducere similare acestora (art. 70
alin. 2).
Obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile
referitoare la contractul de mandat şi de cele special prevăzute în Legea 31/1990,
art. 72.
○ Obligaţiile administratorilor :
-obligaţia de a participa la toate adunările societăţii, la consiliile de administraţie şi
la organele de conducere statutare, adică sunt implicaţi în structura organizatorică a
societăţii comerciale.
Structura organizatorică a societăţii comerciale, indiferent de forma juridică a
acesteia, cuprinde fără distincţie :
a. organele reprezentate de voinţa a asociaţilor/acţionarilor, respectiv, de
adunarea generală;
b. organele de gestiune curentă sau organele de administraţie ;
c. organele de control, sunt cenzorii sau auditorii .
- obligaţia pentru administratorii care reprezintă societatea de a nu transmite acest

99
drept, cu excepţia situaţiei în care această facultate li s-a acordat în mod expres .În
cazul nerespectării acestei interdicţii societatea poate pretinde de la cel substituit
beneficiile rezultate din operaţiune. Îar dacă îşi substituie altă persoană fără dreptul
de a o face, aministratorul răspunde în solidar cu persoana substituită pentru
eventualele pagube produse societăţii.
○ Răspunderea administratorilor.
Administratorii sunt solidar răspunzători faţă de societate pentru (art. 73 alin.1):
a. realitatea vărsămintelor efectuate de asociaţi ;
b. existenţa reală a dividendelor plătite;
c. existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere ;
d. exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale ;
e. stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutive le impun.
Persoanele care potrivit legii nu pot fi fondatori, nu pot fi nici administratori,
directori, membri ai consiliului de supraveghere şi ai directoratului, cenzori
asau auditori financiari, iar dacă au fost alese, sunt decăzute din drepturi (art.
73 indice 1 din Legea nr. 31/1990).
Obligaţiile societăţii în privinţa unor acte emise de aceasta .
Art. 74 alin. 1 prevede că în orice factură, ofertă, comandă, tarif, prospect şi
alte documente întrebuinţate în comerţ care emană de la o societate comercială,
trebuie să se menţioneze denumirea, forma juridică, sediul, şi codul unic de
înregistrare.
De la această obligaţie sunt exceptate bonurile fiscale emise de aparatele de
marcat electronice, care vor cuprinde elementele prevăzute de legislaţia în
domeniu.
Va trebui să se menţioneze, de asemenea:
- pentru societatea cu răspundere limitată, capitalul social,
- iar, pentru societatea pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, şi capitalul social din
care cel efectiv vărsat potrivit ultimei situaţiei financiare anuale aprobate.
Prin itermediul menţiunilor cuprinse în actele societăţii, terţii iau cunoştinţă
de elementele de identificare ale societăţii comerciale şi de garanţiile pe care
societatea le oferă pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate.
Dacă societate deţine o pagină de internet proprie toate informaţiile precizate
anterior vor trebui publicate şi pe pagina de internet a societăţii.

1.10.3 Reguli specifice referitoare la funcţionarea societăţilor

comerciale

Aspectele specifice cu privire la funcţionarea societăţilor comerciale privesc

menţiuni referitoare la asociaţi, în privinţa:
- aporturilor lor,

100
 - a drepturilor, îndatoririlor şi răspunderilor lor în cadrul participării la
structura organizatorică a societăţii, respectiv, în organele de conducere, de
administraţie (gestiune ) şi de control.

A) Funcţionarea societăţilor în nume colectiv.

○ Aportul asociaţilor. Obiectul aportului nu cunoaşte nici o restricţie .Acesta

poate fi, în bani, în natură, creanţe, în muncă.
Aporturile în bani sunt obligatorii, iar aporturile în natură sunt doar admise
(art. 16 alin. 1 şi 2). Cînd aportul la capitalul social - aport în bani sau în natură
(bunuri) - aparţine mai multor persoane, acestea sunt obligate solidar faţă de
societate, fiind obligate să desemneze un reprezentant comun pentru exercitarea
drepturilor ce decurg din acest aport (art. 83).
În privinţa aportului în creanţe Legea nr. 31/1990 în art. 84 alin. 1 face
precizarea că, asociatul care a depus, una sau mai multe creanţe nu este liberat de
obligaţia de aportare cât timp societatea nu a obţinut de la debitorul cedat plata
sumei pentru care au fost aduse. Următorul alineat ,,introduce o formă de garantare
a creanţelor societăţii în nume colectiv,, ,în sensul că ,asociatul răspunde atât de
suma datorată ,cu dobânda legală din ziua scadenţei creanţelor, cât şi de daunele
provocate,dacă plata nu s-a putut obţine prin urmărirea debitorului cedat .
Prin faptul aportării în creanţe, asociatul dobândeşte calitatea de cedent, societatea
în nume coleciv de cesionar, iar debitorul asociatului, de debitor cedat.
Prestaţiile în muncă sau în industrie pot fi aduse cu titlu de aport social, dar
nu pot constitui aport la formarea sau la majorarea capitalului social (art.16 alin 5).
În schimbul acestui aport asociaţii au dreptul să participe la împărţirea beneficiilor
şi a activului social şi sunt obligaţi să participe la pierderi.
○ Drepturile şi îndatoririle asociaţilor în cadrul participării acestora la
structura organizatorică a societăţii.
▪Administraţia sau gestiunea societăţii. Administratorii.
Societatea în nume colectiv poate avea unul sau mai mulţi administratori
aleşi de către asociaţii care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social, din
rândul acestora, sau numiţi prin actul constitutiv.
Aceeaşi asociaţi care aleg administratorii, fixează şi puterile, durata însărcinării şi
eventuala lor remuneraţie, afară numai dacă în actul constitutiv nu se prevede
altfel.Revocarea administratorilor sau limitarea puterilor lor, se face cu aceeaşi
majoritate cu care au fost aleşi, cu excepţia cazului în care au fost numiţi prin actul
constitutiv.
Un administrator poate avea iniţiativa unei operaţiuni ce depăşeşte limitele
operaţiunilor obişnuite comerţului pe care îl exercită societatea, numai dacă
înştiinţează pe ceilalţi administratori, înainte de a o încheia. În caz contrar va

101
răspunde individual pentru pierderile ce rezultă din această operaţiune.
Oricare administrator are dreptul să facă opoziţie referitor la operaţiunea
respectivă, însă, în privinţa acesteia vor decide asociaţii care reprezintă majoritatea
absolută a capitalului social .Operaţiunea încheiată în contra opoziţiei făcute este
valabilă faţă de terţii cărora nu li se va fi comunicat această opoziţie.
Dreptul de a reprezenta societatea aparţine fiecărui administrator, afară de
stipulaţie contrară în actul constitutiv.
Administratorii pot lucra împreună sau separat.Dacă în actul constitutiv se prevede
ca aceştia să lucreze împreună, decizia trebuie luată în unanimitate. Numai în caz
de divergenţă între administratori, vor decide asociaţii care reprezintă majoritatea
absolută a capitalului social. Poate decide şi un singur administrator în lipsa
celorlalţi, dar numai pentru actele urgente, a căror neîndeplinire ar cauza o pagubă
mare societăţii.
○ Adunarea generală.
Organul suprem de conducere al societăţii este adunarea generală formată din toţi
asociaţii. Este organul de deliberare şi decizie care exprimă voinţa socială
hotărând în toate problemele esenţiale ale activităţii societăţii,inclusiv în numirea
celorlalte organe ale acesteia : administratori şi cenzori .
Deoarece, în cazul societăţii în nume colectiv Legea 31/1990 nu
instituţionalizează adunarea generală ca organ al societăţii, deciziile în privinţa
tuturor problemelor referitoare la existenţa societăţii se iau de către asociaţi în
temeiul regulilor care guvernează adunarea generală, în afara cazurilor în care
aplicarea lor ar contraveni specificului acestei societăţi comerciale.
○ Drepturile asociaţilor societăţii în nume colectiv .
▪ au putere de decizie în ceea ce priveşte viaţa societăţii în nume colectiv :
- aleg administratorii, le fiează puterile, durata însărcinării, remuneraţia (art. 77
alin.1),
- revocă administratoriişi le limitează puterile (art. 77 alin.2),
-rezolvă divergenţele dintre administratori (art. 76 alin. 1),
-aprobă situaţia financiară anuală (art. 86).
▪ au dreptul să folosească fondurile societăţii numai în limita fixată pentru
cheltuielile făcute sau pentru cele ce urmează să le facă în iteresul societăţii (art.81
alin.1). În caz contrar asociatul este răspunzător de sumele luate şi de daune .Actul
constitutiv poate stipula că asociaţii pot lua din casa societăţii anumite sume pentru
cheltuielile lor particulare (art.81 alin. 3);
▪ au dreptul la beneficii. Actul constitutive trebuie să prevadă printre clauzele sale
,,partea fiecărui asociat la beneficii ,,(art.7 pct.f). Asociaţii au dreptul la cota parte
din profit –dividende-care se plăteşte proporţional cu cota de participare la capitalul
social vărsat, dacă prin actul constitutive nu se prevede altfel;
▪ pot hotărî, în caz de dizolvare a societăţii, odată cu această operaţiune, şi modul

102
de lichidare a societăţii, atunci când sunt de accord cu privire la repartizarea şi
lichidarea patrimoniului societăţii şi când asigură stingerea pasivului sau
regularizarea lui în acord cu creditorii (potrivit art. 235, decizia se ia cu cvorumul şi
majoritatea prevăzută pentru modificarea actului constitutiv);
▪ în caz de lichidare asociaţii în societatea în nume colectiv sunt cei care îi numesc
pe lichidatori ,dacă prin actul constitutive nu se prevede altfel (art.262 pct.1);
▪ după terminarea lichidării ,asociaţii au dreptul sa li se restituie din activul rămas
valoarea aporturilor efectuate la constituirea societăţii (art.262 pct. 1);
▪ fiecare asociat are dreptul să efectueze controlul gestiunii societăţii .
○ Obligaţiile asociaţilor în societatea în nume colectiv :
▪ să aducă în societate bunurile ce formează obiectul aportului lor .
Din acest motiv, asociatul care întârzie să depună aportul social este
raspunzător de daunele pricinuite, iar dacă aportul a fost stipulat în numerar, este
obligat şi la plata dobânzilor legale din ziua în care trebuia să facă
vărsământul(art.65 alin.2). Articolul 222 alin.1 prevede o sancţiune mai gravă
pentru neîndeplinirea acestei oblgaţii,şi anume ,,asociatul care, pus în întârziere ,nu
adduce aportul la care s-a obligat poate fi exclus din societate.
Când aportul la capitalul social aparţine mai multor persoane, cestea sunt
obligate solidar faţă de societate şi trebuie să desemneze un reprezentant comun
pentru exercitarea drepturilor ce decurg din acest aport (art. 3).
Dacă aportul asociatului constă în una sau mai multe creanţe, cesta nu este
liberat cât timp societatea nu a obţinut plata sumei pentru care au fost aduse (art.84
alin.1). Dacă plata nu s-a putut obţine prin urmărirea debitorului cedat, sociatul
răspunde, pe lângă daunele pricinuite, de suma datorată plus dobânda legală din
ziua scadenţei creanţelor (art.84 alin.2).
▪ să nu facă concurenţă societăţii – obligaţia de nonconcurenţă. Asociatul în
societatea în nume colectiv
-nu poate avea calitatea de asociat într-o altă societate cu răspundere
nelimitată, ncurentă, sau care are acelaşi obiect de activitate,
-nu poate să facă operaţiuni în contul lor sau al altora cu privire la
acelaşi fel de comerţ sau într-unul asemănător, ără consimţământul celorlalţi
asociaţi (art.82 alin 1).
Legea consideră că s-a dat consimţământul în privinţa lor, acă participarea la
aceste operaţiuni a fost cunoscută de ceilalţi asociaţi sau operaţiunile fiind
anterioare actului constituirii nu au fost interzise continuarea lor (art 82 alin 2).
Dacă se constată încălcarea acestor prevederi, societatea are dreptul:
- să decidă că operaţiunea s-a efectuat în contul ei,
- să ceară despăgubiri sau, şi cel mai grav
- să excludă pe asociat (art.82).
▪ de a nu folosi patrimoniul societăţii în interes personal.Asociatul nu are voie să

103
întrebuinţeze capitalul, bunurile sau creditul societăţii în interes propriu sau în
interesul altei persoane ,fără consimţământul scris al celorlalţi asociaţi .În caz
contrar este obligat să restituie societăţii beneficiile ce au rezultat din aceasta şi să
plătească despăgubiri pentru daunele cauzate. Asociatului i se poate fixa prin actul
constitutiv o limită a cheltuielilor pe care le poate efectua di fondurile societăţii în
interesul acesteia, altfel răspunde de sumele luate şi de daune. De asemenea, se
poate stipula prin actul constitutiv posibilitatea, pentru asociat, de a lua din casa
societăţii anumite sume pentru interes personal .
▪ răspunderea asociaţilor pentru obligaţiile societăţii. Deşi, potrivit art. 3 alin.2,
asociaţii în societatea în nume colectiv răspund nelimitat şi solidar pentru
obligaţiile sociale, şi potrivit art.85 alin.1, pentru operaţiunile îndeplinite în numele
societăţii de persoanele care o reprezintă, pentru obligaţiile societăţii răspunderea
revine mai întâi societăţii.
Răspunderea asociaţilor pentru obligaţiile societăţii are caracter subsidiar
,deoarece,potrivit art.3 alin. 2, creditorii societăţii se vor îndrepta mai întâi
împotriva acesteia pentru obligaţiile ei, şi numai dacă societatea nu le plăteşte în
termen de cel mult 15 zile de la data punerii în întârziere, se vor putea îndrepta
împotriva acestor asociaţi .
Asociaţii au beneficiu de discuţiune, asemănător celui prevăzut de codul
civil, în favoarea fidejusorului, dacă sunt urmăriţi mai întâi de creditori. Beneficiu
de discuţiune reprezintă posibilitatea pe care legea o conferă asociatului de a cere
creditorului care a pornit executarea contra sa, să urmărească mai întâi bunurile
societăţii (debitorului) şi numai în măsura în care nu şi-a acoperit integral creanţa
să-l urmărească pe el. Răspunderea asociaţilor este o răspundere nelimitată şi
solidară (art.85 alin.3):
-este nelimitată, fiindcă asociatul urmărit va răspunde pentru creanţa
debitorului, cu toate bunurile sale, mobile şi imobile, prezente şi viitoare (art.718
Cod civil);
-este solidară, pentru că asociatul urmărit va răspunde pentru întreaga
creanţă a creditorului, neputând invoca beneficiu de de diviziune.Astfel ,dacă sunt
mai mulţi asociaţi, creditorul se poate adresa oricărui asociat pentru executarea
integrală a obligaţiei datorate de toţi creditorului. Se caracterizează prin aceea că,
datoria nu se divide între asociaţii societăţii.
Hotărârea judecătorească obţinută împotriva societăţii este opozabilă fiecărui
asociat.
►Cesiunea aportului de capital social
Cesiunea aportului de capital social este posibilă numai dacă a fost permisă
prin actul constitutiv (art. 87 alin. 1).
În literatura juridică s-a arătat că aportul la capitalul social se poate cesiona
,,chiar în lipsa unei atare stipulaţii în actul constitutive, dacă există consimţământul

104
tuturor celorlalţi asociaţi (…) dacă nu sunt afectate interesele lor. Deoarece Legea
31/1990, republicată şi modificată, nu reglementează condiţiile cesiunii,
considerăm că acestei opreaţiuni îi sunt incidente dispoziţile generale ale cesiunii
de creanţă din codul civil, respectiv dispoziţiile art. 1391-1398.
O condiţie specială impusă de caracterul intuitu personae al societăţii în
nume colectiv este existenţa consimţământului asociaţilor, dat prin contractul de
societate sau ulterior încheierii acestuia .Cesiunea aportului de capital social este un
contract prin care cedentul –asociat se obligă în schimbul unui preţ să transmită
partea sa de capital cesionarului.
Pentru ca operaţiunea să fie opozabilă terţilor trebuie îndeplinite următoarele
formalităţi :
-contractul trebuie încheiat în formă autentică ;
-contractul de cesiune se înregistrează în registrul comerţului potrivit art. 21
din Legea 26/1990 republicată. Cesiunea îşi va produce efectele din ziua efectuării
menţiunii privind acest act în registrul comerţului.
-cesiunea trebuie notificată societăţii (debitorul cedat).
Deşi cedentul nu mai are calitatea de asociat, ca urmare a efectuării cesiunii,
Legea 31/1990 în art.8 alin 2 nu-l consideră liberat de ceea ce datorează societăţii
din aportul său de capital .
Asociatul cedent rămâne obligat faşă de terţi pentru operaţiunile făcute de
societate, până la dat înregistrării cesiunii în registrul comerţului (art.87 şi art 225
alin.1). Iar dacă la această dată sunt operaţiuni în curs de executare, asociatul este
obligat să suporte consecinţele, şi nu-şi va putea retrage partea care i se cuvine
decât după terminarea acelor operaţiuni (art.225 alin.2).
►Controlul gestiunii societăţii.
Controlul gestiunii societăţii este realizat de asociaţii care nu au calitatea de
administratori.

B) Funcţionarea societăţii în comandită simplă

Specificul funcţionării societăţii în nume colectiv este dat de existenţa celor
două categorii de asociaţi: comanditaţi şi comanditari, deoarece fiecare categorie de
asociaţi are drepturi şi obligaşii deosebite în cadrul societăţii .
Deoarece, potrivit art. 90, dispoziţiile referitoare la funcţionarea societăţii în
nume colectiv –respectiv art. 75,76 alin. 1, art. 77, 79, 83, 84, 86 şi 87 - se aplică şi
societăţii în comandită simplă, înseamnă că :
- societatea poate fi reprezentată de fiecare administrator, iar în cazul
societăţii în comandită simplă numai de asociaţii comanditaţi (art.75) ;
- administratorii comanditaţi pot lucra împreună sau separat, iar dacă
lucrează împreună deciziile se iau în unanimitate (art.76 alin.1) ;

105
 - deciziile se iau prin votul asociaţilor care reprezintă majoritatea absolută a
capitalului social în cazul :
◦ alegerii administratorilor, a fixării puterilor lor,a duratei însărcinării ,
a remuneraţiei acestora (art. 77 alin.1);
◦ revocării administratorilor, a limitării puterilor lor (art. 77 alin.2) ;
◦ divergenţei dintre administratori (art. 76) ;
◦ aprobării situaţiei financiare anuale (art.86) ;
◦ deciziilor referitoare la introducerea acţiunii în răspundere
administrativă (art. 86) .
- asociatul –comanditat sau comanditar, care într-o operaţiune determinată,
are, pe cont propriu sau pe contul altuia, interese contrare acelora ale societăţii nu
poate lua parte la nici o deliberare sau decizie privind aceste operaţiuni;
- dacă aportul social aparţine mai multor persoane –comanditat, comanditar –
acestea sunt obligate solidar faţă de societate. Ele sunt obligate să desemneze un
reprezentant comun pentru exercitarea drepturilor ce decurg din acest aport (art.
83);
- asociatul –comanditar, comanditat –care a depus ca aport una sau mai multe
creanţe nu este liberat cât timp societatea nu a obţinut plata sumei pentru care au
fost depuse (art. 84);
- cesiunea aportului de capital social este posibilă dacă a fost permisă prin
actul constitutiv (cu toate consecinţele ce decurg din această operaţiune);
-asociatul comanditat sau comanditar au obligaţia să efectueze aportul.
Nerespectarea acestei obligaţii atrage răspunderea asociaţilor (art. 65 alin. 2) şi
chiar excluderea acestuia din societate (art. 217 lit.a).
Drepturile asociaţlor comanditaţi
Administraţia societăţii în comandită simplă este încredinţată unuia sau sau
mai multor asociaţi comanditaţi (art.88).Iar dreptul de a reprezenta societatea
aparţine fiecărui administrator, deci exclusive comanditaţilor (art.75).
-Comanditatul poate folosi capitalul, bunurile sau creditul societăţii în
folosul său sau în în acela al unei alte persoane, numai cu consimţământul scris al
celorlalţi comanditaţi, în caz contrar este obligat să restituie societăţii beneficiile ce
au rezultat şi să plătească despăgubiri pentru daunele cauzate (art. 80).
-Comanditatul poate folosi fondurile societăţii dar nu mai mult decât i s-a
fixat pentru cheltuielile făcute sau pentru cele ce urmează să le facă în interesul
societăţii. În caz contrar este răspunzător pentru de sumele luate şi de daune .Actul
constitutiv poate prevede dreptul asociaţilor comanditaţi de a lua din casa societăţii
anumite sume pentru cheltuielile particulare (art. 81).
- Comanditaţii sunt obligaţi nelimitat şi solidar pentru operaţiunile
îndeplinite în numele societăţii de persoanele care o reprezintă (art. 85).
Legea 31/1990 prevede şi în privinţa comanditarilor anumite drepturi, şi

106
anume :
- poate încheia anumite operaţiuni în contul societăţii numai în baza unei
procuri speciale pentru operaţiuni determinate dată de reprezentanţii societăţii şi
înscrisă în registrul comerţului .În caz contrar ,comanditarul devine răspunzător
faşă de terţi ,nelimitat şi solidar ,pentru toate obligaţiile societăţii contractate de la
data operaţiunii încheiate de el ( art.89 alin.1) ;
- are dreptul să îndeplinească servicii în administraţia internă a societăţii ,să
facă acte de supraveghere, să participle la numirea şi la revocarea administratorilor
(când legea prevede acest lucru, potrivit art. 89 alin 2) ;
-are dreptul să acorde autorizarea administratorilor pentru opreaţiunile ce
depăşesc puterile lor;
are dreptul să ceară copii de pe situaţiile financiare şi să cotroleze exactitatea
lor prin cercetarea registrelor comerciale şi a documentelor justificative (art.89 alin.
3).
Controlul gestiunii societăţii .
Gestiunea societăţii poate fi controlată de oricare asociat comanditat care nu
are calitatea de administrator, sau de oricare asociat comanditar,care în temeiul
art.189 alin. 3 are posibilitatea de a cerceta registrele comerciale şi documentele
justificative

C) Funcţionarea societăţii pe acţiuni

Cu privire la funcţionarea societăţii pe acţiuni Legea 31/1990 are în vedere
aspectele referitoare la:
◦ titlurile de valoare emise de societăţile pe acţiuni: acţiunile şi
obligaţiuile;
◦ organele societăţii pe acţiuni, reprezentate de:
- adunările generale;
- administraţia societăţii;
- auditul financiar, auditul intern şi cenzorii;
◦ registrele societăţii şi situaţiile financiare anuale;

► Titlurile de valoare sau valorile mobiliare emise de societăţile

comerciale.
În societatea pe acţiuni, capitalul social este reprezentat pe acţiuni emise de
societate (art. 91 pct. 1 din Legea nr. 31/1990).
Acţiunile emise de societăţile pe acţiuni
Noţiune. Potrivit art. 10 alin. 1, capitalul social al unei societăţi pe acţiuni
nu poate fi mai mic de 90 000 lei. Acesta este reprezentat prin acţiuni (art. 91
alin. 1).
Din perspectiva Codului civil, art. 474, acţiunile sunt calificate drept bunuri

107
mobile prin determinarea legii, iar alin. 2 al aceluiaşi articol precizează că sunt
bunuri mobile prin determinarea legii numai în ceea ce-i priveşte pe asociaţi şi
numai pe durata existenţei societăţii.
Noţiunea de acţiune are mai multe accepţiuni :
a. este o fracţiune a capitalului social. Fracţiunile de capital social trebuie
să fie de o valoare egală, acordând posesorilor drepturi egale (art. 94 alin.
1) ;
b. dreptul ce poartă asupra acestei fracţiuni de capital, rezultă din calitatea
de acţionar a persoanei din cadrul raportului juridic de tip societar;
raportul juridic este stabilit între acţionar şi societate şi este născut ca
urmare a aportului efectuat;
c. este un, titlu de valoare28, ce încorporează drepturile şi obligaţiile
izvorâte din calitatea de acţionar. Calificarea de valoare mobiliară a
acţiunii este legată de instituţia societăţii cotate şi a ofertei publice.
Acţiunile emise prin ofertă publică şi înregistrate ca atare în evidenţele
C.N.V.M., fac parte din categoria valorilor mobiliare,fiind reglementate
astfel atât de Legea societăţilor comerciale cât şi de Legea 297/2004.
Aceste acţiuni se mai numesc şi ,,acţiuni cotate,, ele se tranzacţionează pe
pieţele organizate de capital, sub controlul şi supavegherea C.N.V.M., şi
numai prin intermediari autorizaţi.
►Caracterisicile acţiunii
a. O acţiune are o valoare nominală, stabilită prin actul constitutiv.
Acţiunile nu pot fi emise pentru o sumă mai mică decât valoarea lor
nominală (art. 92 alin. 1).Valoarea nominală a unei acţiuni nu va putea fi
mai mică de 1000 lei. La momentul constituirii societăţii are valoarea
28
Conceptul de ,,valoare mobiliară,, a fost limitat iniţial la acţiunile şi obligaţiunile emise de
societăţile comerciale. În prezent, în doctrina juridică comercială se arată că acest concept înglobează tot
mai multe instrumente negociabile, cât mai originale: obligaţiunile convertibile în acţiuni, instrumentele
financiare derivate, titlurile nenumite, cum ar fi titlurile participative şi certificatele de investitor, etc.
Valorile mobiliare numite - descrise şi reglementate de lege, lasă din ce în ce mai mult loc pe piaţă
valorilor mobiliare nenumite al căror regim juridic este prevăzut de societatea emitentă. Valorile
mobiliare din perspective instituţiei tradiţionale a titlurilor de credit sau de valoare sunt instrumente
specifice de drept comercial care încorporează drepturi şi obligaţii .Titlul de valoare este un înscris cu
valoare comercială prin care se constată existenţa unei obligaţii comerciale ce urmează a fi executată la o
anumită scadenţă.Până la scadenţă, creanţa nefiind exigibilă, i se acordă debitorului un credit. Titlurile
comerciale de valoare sunt:
- titluri representative ale mărfurilor (ce încorporează dreptul asupra unei mărfi): poliţa de
încărcare, scrisoarea de trăsură, conosament, recipisa de depozit, warantul, etc. ;
- titluri ce dau dreptul la o prestaţie din partea debitorului, care poate consta într-o sumă de bani
(titluri de rentă, bilete de loterie, de bancă, bonuri de tezaur, cecuri, bilete la ordin) o marfă (ordine în
producte) un serviciu (documente de transport, mărci poştale timbre) ;
-titluri de participare: acţiunile, obligaţiunile, certificatele de investitor, etc.

108
 nominală stabilită de actul constitutive. Pe parcursul funcţionării acesteia,
valoarea nominală a unei acţiuni poate să crească sau poate să scadă ,,după
cum activul net este mai mare sau mai mic decât capitalul,,;
b. Acţiunile trebuie să fie de valoare egală, acordând, prin urmare,
posesorilor drepturi egale (art. 94 alin 1). De la această regulă există o
excepţie, potrivit art. 94 alin. 2, în sensul că actul constitutiv poate prevede
emiterea acţiunilor preferenţiale care conferă titularilor drepturi diferite (în
condiţiile art. 95 şi 96) ;
c. Acţiunile sunt indivizibile (art. 102 alin. 1). O acţiune nominativă poate
deveni proprietatea mai multor persoane, caz în care societatea nu este obligată să
înscrie transmiterea atât timp cât acele persoane nu vor desemna un reprezentant
unic pentru exercitarea drepturilor rezultând din acţiune.
Când acţiunea la purtător aparţine mai multor persoane, acestea trebuie să
desemneze un reprezentant comun. Dacă acţiunea nominativă sau la purtător este
proprietatea indiviză sau comună a mai multor persoane, acestea sunt răspunzătoare
în mod solidar pentru obligaţia de efectuare a vărsămintelor datorate.
d. Acţiunile sunt titluri negociabile. La constiuirea societăţii sau în
momentul emiterii lor au o valoare nominală sau de emisiune. Ulterior
acestor momente, acţiunile au o valoare mai mică sau mai mare, care
reprezintă valoarea reală. Deci acţiunea încorporează o anumită valoare,
care poate fi diferită în raport de criteriul de valoare adoptat, fiind
considerate titluri de valoare, denumite şi valori mobiliare. Ele se pot
transmite în condiţiile legii, prin mijloacele dreptului comercial,
transmisibilitatea acţiunii fiind de esenţa acesteia. Datorită posibilităţii
transmiterii lor sunt calificate ca titluri negociabile. Nu sunt considerate
titluri de credit perfecte, ci titluri speciale, denumite de literatura juridică
titluri corporative, societare sau de participaţiune.

►Cuprinsul acţiunii (art. 93). Acţiunile trebuie să cuprindă următoarele

menţiuni:
- denumirea şi durata societăţii;
- data actului constitutiv, numărul din registrul comerţului sub care este
înmatriculată societatea, codul unic de înregistrare şi numărul Monitprului
Oficial al României, Partea a IV-a, în care s-a făcut publicarea;
- capitalul social, numărul acţiunilor şi numărul lor de ordine, valoarea
nominală a acţiunilor şi şi vărsămintele efectuate ;
- avantajele acordate fondatorilor.
Acţiunile nominative trebuie să cuprindă şi:
- numele, prenumele, codul numeric personal şi domciliul acţionarului
persoană fizică;

109
 - denumirea, sediul, numărul de înmatriculare şi codul unic de înregistrare
ale acţionarului persoană juridică, după caz.
Acţiunile trebuie să poarte semnătura a 2 membri ai consiliului de
administraţie, respectiv ai directoratului, sau, după caz, semnătura administratorului
unic, respectiv a directorului general unic.

►Tipuri de acţiuni
1. → După modul de transmitere, acţiunile sunt nominative şi la
purtător.
Acţiunile nominative pot fi emise în formă materială, pe suport hârtie, sau,
în formă dematerializată, prin înscriere în cont, caz în care se înregistrează în
registrul acţionarilor. Acţiunile emise în formă dematerializată (prin înscriere în
cont) sunt definite în doctrina juridică drept bunuri mobile incorporale.
Acţiunile pe suport hârtie pot fi emise şi sub forma unor titluri cumulative
pentru mai multe acţiuni (art. 92 alin. 5). Acţionarului i se poate elibera un înscris
care să cuprindă mai multe acţiuni. Dacă nu a emis şi nu a eliberat acţiuni în formă
materială, societatea din oficiu sau la cererea acţionarilor le va elibera câte un
certificat de acţionar. Acesta trebuie să cuprindă datele prevăzute de lege
referitoare la cuprinsul acţiunilor, atât nominative cât şi la purtător, potrivit art. 93
alin. 2 şi în plus:
- numărul şi valoarea nominală a acţiunilor, proprietate a acţionarului,
-poziţia la care acţionarul este înscris în registrul acţionarilor şi, după caz,
-numărul de ordine al acţiunilor (art. 97).
Indiferent de tipul lor –nominative sau la purtător –acţiunile au următorul
cuprins :
-denumirea şi durata societăţii,
-data actului constitutiv, numărul din registrul comerţului sub care este
înmatriculată societatea, codul unic de înregistrare şi numărul Monitorului Oficial
al României, Parta a IV-a, în care s-a făcut publicarea,
-avantajele acordate fondatorilor.
Tipul acţiunilor –nominative sau la purtător - este determinat prin actul
constitutiv. Dacă actul constitituiv nu determină felul acţiunilor, acestea vor fi
nominative.
Acţiunile neplătite în întregime sunt întotdeauna nominative (art. 92 alin.
2).
Legea 31 1990 prevede şi posibilitatea convertirii acţiunilor, a celor
nominative în acţiuni la purtător şi invers, prin hotărârea adunării generale
extraordinare a acţionarilor, luată în condiţiile art. 115 (art. 92 alin. 4).
2. → Articolul 94 reglementează categorii de acţiuni, denumite ordinare,
care conferă posesorilor drepturi egale (alin. 1), şi care cuprind toate tipurile de

110
acţiuni: nominative, la purtător, dematerializate, pe suport hârtie, şi categorii de
acţiuni care conferă drepturi diferite denumite (alin. 2), acţiuni preferenţiale,
cu dividend prioritar fără drept de vot, ce conferă titularului (art. 95 alin. 1):
-dreptul la un dividend prioritar prelevat asupra beneficiului distribuibil al
exerciţiului financiar, înaintea oricărei alte prelevări; În caz de întârziere a plăţii
dividendelor, acţiunile preferenţiale vor dobândi drept de vot, începând de la data
scadenţei obligaţieie de plată a dividendelor ce urmează a fi distribuite în cursul
anului următor sau, dacă în anul următor adunarea generală hotărăşte că nu vor fi
distribuite dividende, începând de la data publicării respectivei hotărâri a adunării
generale, până la plata efectivă a dividendelor restante(art. 95 alin. 4).
-drepturile recunoscute acţionarilor cu acţiuni ordinare, inclusiv dreptul de a
participa la adunarea generală, cu excepţia dreptului de a participa şi de a vota, în
temeiul acestor acţiuni,.
Acţiunile preferenţiale, nu pot depăşi o pătrime din capitalul social şi vor
avea aceeaşi valoare nominală ca şi acţiunile ordinare (art. 95 alin. 2). Nu pot fi
titulari de acţiuni preferenţiale: reprezentanţii, administratorii şi cenzorii societăţii.
Acţiunile preferenţiale şi acţiunile ordinare pot fi convertite dintr-o categorie
în alta prin hotărârea adunării generale extraordinare a acţionarilor (art. 95 alin. 4),
luată în condiţiile art. 115.
Acţiunile cu dividend prioritar fără drept de vot nu pot fi deţinute de către
administratoriii, directorii, respective membrii directoratului şi ai consiliului de
supraveghere.
3. O altă categorie de acţiuni sunt acţiunile proprii dobândite de societăţile
comerciale. În principiu, potrivit art. 103 alin.1, societatea nu poate dobândi
propriile acţiuni, fie direct, fie prin persoane care acţionează în nume propriu, dar
pe seama altei societăţi, decât dacă hotărăşte adunarea generală extraordinară a
acţionarilor.
În acest sens, adunarea generală extraordinară autorizează :
- dobândirea acţiunilor proprii de către societate ;
- modalităţile de dobândire ;
-numărul maxim de acţiunice urmează a fi dobândite ;
-contravaloarea lor minimă şi maximă;
-perioada efecuării operaţiunii, care nu va putea depăşi 18 luni de la data
publicrii hotărârii adunării generale în Monitorul Oficial al României, partea a IV-
a.
Societatea dobândeşte propriile acţiuni cu autorizarea adunării generale
extraordinare numai dacă (art. 103 alin. 3, 4, 5) :
-valoarea acţiunilor proprii, dobândite de societate, inclusiv a celor aflate în
portofoliul său nu poate depăşi 10% din capitalul social subscris;
- acţiunile sunt integral liberate şi capitalul social subscris este integral

111
vărsat;
-plata acţiunilor dobândite în acest fel se face numai din profitul distribuibil
şi din rezervele disponibile ale societăţii, cu excepţia rezervelor legale ,înscrise în
ultima situaţie financiară anuală aprobată .
Raportul de gestiune care însoţeşte situaţia financiară anuală va trebui să
arate, potrivit art.103 alin.6 :
-motivele care au determinat dobândirea de acţiuni proprii ;
-numărul, valoarea nominală, contravaloarea acţiunilor dobândite;
-fracţiunea de capital social pe care acţiunile o reprezintă.
Dacă acţiunile proprii sunt dobândite în altfel de condiţii decât cele prevăzute
de Legea 31 1990, republicată şi modificată, ele vor trebui înstrăinate în modul
stabilit de adunarea generală extraordinară în termen de cel mult un an de la data
subscrierii lor. Acţiunile neînstrăinate în acest termen vor trebui anulate, societatea
fiind obligată să reducă corespunzător capitalul social.
Restricţiile referitoare la dobândirea propriilor acţiuni de către o societate
comercială, prevăzute la art 103, nu sunt aplicabile dacă societatea dobândeşte un
număr determinat de acţiuni proprii, integral liberate, în vreuna dintre următoarele
situaţii (art.104):
-cu scopul de a reduce capitalul social, prin anularea unui număr de acţiuni
proprii de o valoare corespunzătoare reducerii;
-pentru cesionarea către personalul societăţii a unui număr de acţiuni proprii,
în limitele şi în condiţiile aprobate de adunarea generală a acţionarilor;
-prin efectul succesiunii universale sau al fuziunii ori al unei hotărâri
judecătoreşti pronunţate într-o procedură de urmărire silită împotriva unui debitor
al societăţii;
-cu titlu gratuit;
-în scopul regularizării cursului acţiunilor proprii pe piaţa bursieră sau pe piţa
organizată extrabursieră, dar numai cu avizul Comisiei Naţionale de Valori
Mobiliare.
O societate nu are dreptul să acorde avansuri, sau împrumuturi şi nici să
constituie garanţii în vederea subscrierii sau dobândirii propriilor acţiuni de către
un terţ (art.105 alin.1).
Potrivit legii, dobândirea propriilor acţiuni se poate face şi prin constituirea
de garanţii reale mobiliare asupra propriilor acţiuni, fie direct,fie prin persoane
care acţionează în nume propriu dar pe seama societăţii (art.105 alin 2).Acţiunile
astfel dobândite vor fi contabilizate separat.
Acţiunile proprii dobândite de societate, cu autorizarea adunării generale
extraordinare a acţionarilor, potrivit art.103, nu dau drept la dividende, şi nici la la
vot în adunările generale pe durata posedării lor de către societate (art.107).
►Condiţiile de emitere a acţiunilor.

112
 a. Acţiunile pot fi emise :
- numai la o sumă cel puţin egală cu valoarea lor nominală (art. 92 alin.1) ;
- numai după înmatricularea societăţii în registrul comerţului, deoarece
potrivit art. 93 alin. 1 pct. b cuprinsul acţiunii trebuie să prevadă numărul din
registrul comerţului sub care este înmatriculată societatea.
b. Nu se vor putea emite noi acţiuni şi nu se va putea majora capitalul social
până nu vor fi complet plătite cele din emisiunea precedentă (art. 92 alin.3).
-Acţiunile emise de o societate pe acţiuni, ca urmare a subscripţiei prin ofertă
publică de valori mobiliare sunt supuse reglementărilor aplicabile pieţei organizate
pe care acele acţiuni sunt tranzacţionate (art. 91 alin.3) în conformitate cu Legea
297/ 2004 privind piaţa de capital .
►Transmiterea acţiunilor.
◦ Dreptul de proprietate asupra acţiunilor nominative emise atât în formă
materială cât şi asupra celor emise în formă de dematerializată se transmite prin
declaraţie făcută în registrul acţionarilor şi prin menţiunea făcută pe titlu, semnată
de cedent şi de cesionar sau de mandatarii lor (art. 98 alin. 1).
În cazul transmiterii acţiunii emise în formă materială se face menţiune
despre transmitere şi pe titlu.
Acţiunile emise în formă dematerializată şi tranzacţionate pe o piaţă
reglementată sau în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionarese transmite
potrivit prevederilor legislaţiei pieţei de capital.
Subscriitorii şi cesionarii ulterori răspund nelimitat şi solidar pentru plata
acţiunilor timp de 3 ani, termen care începe să curgă de la data când s-a făcut
menţiunea de transmitere în registrul acţionarilor.
Potrivit art.108, acţionarii pot înstrăina aţiunile lor şi prin ofertă publică,
astfel ,,acţionarii care oferă spre vânzare acţiunile lor prin ofertă publică sunt
obligaţi să întocmească un prospect de ofertă în conformitate cu pevederile
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 297/2004 privind piaţa de capital.
◦ Dreptul de proprietate asupra acţiunilor la purtător se transmite prin simpla
tradiţiune –predare, a acestora (art. 99).
◦ Prin actul constitutiv se pot prevede şi alte forme de transmitere a dreptului
de proprietate asupra acţiunilor (potrivit art.98 alin.1),după cum se pot stipula
restricţii convenţionale privind transmiterea acestora. ,,În măsura în care clauzele
de restrângere a transmisiunii nu fac decât să reglementeze această operaţiune ele
sunt valabile (…) trebuie introduse, însă, în actul constitutiv odată cu întocmirea
,fără să fie nevoie de modificarea acestuia,,.
◦ Transmiterea acţiunilor poate fi restricţionată şi prin lege ,astfel că ,potrivit
art 103 alin.1 ,,societatea nu poate dobândi propriile acţiuni ,, decât cu aprobarea
adunării generale extraordinare a acţionarilor, şi cu respectarea dispoziţiilor
imperative impuse de Legea 31/1990.

113
 ►Garanţia reală mobiliară asupra acţiunilor.
Nu numai acţiunile proprii dobândite de societate pot forma obiectul unei
garanţii reale mobiliare, ci şi celelalte tipuri de acţiuni.
Consituirea de garanţii reale mobiliare asupra acţiunilor se face prin
întocmirea unui înscris sub semnătură privată. Acesta trebuie să cuprindă :
-cuantumul datoriei,
-valoarea şi categoria acţiunilor cu care se garantează,
-menţionarea garanţiei pe titlu, în cazul acţiunilor la purtător şi nominative în
formă materială, semnată de creditor şi debitorul acţionar sau de mandatarii
acestora.
Garanţia se înregistrează în registrul acţionarilor ţinut de consiliul de
administraţie, respectiv directorat, sau, după caz, de societatea independentă care
ţine registrul acţiuonarilor.
Creditorului în favoarea căruia s-a constituit garanţia reală mobiliară asupra
acţiunilor i se eliberează o dovadă a înregistrării acesteia.
De asemenea, garanţia se înregistrează şi la Arhiva Electronică de Garanţii
Reale Mobiliare, dată de la care devine opozabilă terţilor şi dobândeşte rangul în
ordinea de preferinţă a creditorilor.

►Consecinţele neplăţii vărsămintelor. Anularea acţiunilor.

Dacă acţionarii nu au efectuat plata vărsămintelor pe care le datorează (în
condiţiile cerute pentru constituirea simultană, şi prin subscripţie publică, respectiv
art. 9 alin. 2 lit. a şi b, şi art. 21), societatea îi va invita să-şi îndeplinească
această obligaţie, printr-o somaţie colectivă, publicată de două ori, la un interval
de 15 zile, în Monitorul Oficial al României, Partea aIV-a, şi într-un ziar de largă
răspândire.
În cazul în care nici în urma acestei somaţii acţionarii nu vor efectua
vărsămintele, consiliul de administraţie repectiv directoratul, va putea decide fie
urmărirea acţionarilor pentru vărsămintele restante, fie anularea acestor acţiuni
nominative.
Decizia de anularese va publica în în Monitorul Oficial al României, Partea
aIV-a, cu specificarea numărului de ordine al acţiunilor anulate.
În locul acţiunilor anulate vor fi emise noi acţiuni purtând acelaşi număr,
care vor fi vândute. Sumele obţinute din vânzare vor fi întrebuinţate pentru
acoperirea cheltuielilor de publicare şi de vânzare, a dobânzilor de întârziere şi a
vărsămintelor neefectuate; restul va fi înnapoiat acţionarilor. Dacă din preţul
obţinut nu se acoperă toate sumele datorate societăţii şi dacă vânzarea nu se
realizează datorită lipsei cumpărătorilor, societatea se va putea îndrepta împotriva
subscriitorilor şi cesionarilor. Dacă nu s-au realizat sumele datorate nici în urma
acestor formalităţi, se va proceda de îndată la reducerea capitalului social în

114
proporţie cu diferenţa dintre acesta şi capitalul existent.

►Drepturile şi obligaţiile acţionarilor

Când acţiunea nominativă aparţine mai multor persoane drepturile ce
decurg din acţiune vor fi exercitate de un reprezentant unic desemnat de
ceilalţi coproprietari (art. 102 pct. 2). Dacă acţiunea este la purtător, şi
apaţine mai multor persoane de asemenea, trebuie să-şi desemneze un
reprezentant comun (art. 102 pct. 3).
→Drepturile acţionarilor
1. Dreptul de a participa la adunările generale ale acţionarilor
Acţionarii au dreptul să participe la adunările generale, direct sau prin
reprezentanţi. Pot participa prin reprezentare, în baza unei împuterniciri29
acordate pentru respectiva adunare generală (art. 125 pct. 1)
Acţionarii care nu au capacitate de exerciţiu, precum şi persoanele juridice
pot fi reprezentaţi/reprezentate prin reprezentanţii lor legali care, la rândul
lor, pot da altor persoane împuternicire pentru adunare generală (art. 125 pct.
2).
Au dreptul de a participa la adunările generale şi titularii de acţiuni
preferenţiale (art. 95 pct. 2, lit. b)
2. Dreptul acţionarilor de a adresa consiliului de administraţie respectiv
directoratului, întrebări în scris, referitoare la activitatea societăţii,
înaintea datei de desfăşurare a adunării generale, Răspunsurile vor fi date în
cadrulo adunării generale. În cazul în care societatea deţine o pagină de
internet proprie, în lipsa unei dispoziţii contrare în actul constitutiv răspunsul
se consideră dat dacă informaţia solicitată este publicatăpe pagina de internet
a societăţii, la secţiunea ,,Întrebări frecvente,, (art. 117 ind. 2 pct. 3)
3. Dreptul acţionarilor de a participa în adunările speciale.
Titularii fiecărei categorii de acţiuni se reunesc în adunări speciale, de
exemplu, adunarea specială a titularilor de acţiuni nominative, de acţiuni la
purtător, de acţiuni preferenţiale, şi altele (art. 96).
Actul constitutiv al societăţii este cel care stabileşte condiţiile în care se
convoacă, se întrunesc şi se desfăşoară aceste adunări.
Orice titular al unor asemenea acţiuni are dreptul să participe la aceste
adunări (art. 96).
4. Dreptul la vot în adunările generale
Acţionarii exercită dreptul la vot în adunarea generală, proporţional cu
numărul acţiunilor pe care le posedă (art. 120), cu excepţia prevăzută la art. 101
29
Procurile vor fi depuse în original cu 48 de ore înainte de adunare sau în termenul prevăzut de actul
constitutiv, sub sancţiunea pierderii exerciţiului de vot în acea adunare. procurile vor fi reţinute de
societate făcându-se menţiune despre aceastaq în procesul verbal (art. 125 alin. 3 Din Legea nr. 31/1990.

115
alin.1 care precizează ,,orice acţiune dă dreptul la un vot în adunarea generală, dacă
prin actul constitutive nu se prevede altfel.
Actul constitutiv poate limita numărul voturilor aparţinând acţionarilor care
posedă mai mult de o acţiuni (art. 101 pct. 2).
Acţionarilor, care nu sunt la curent cu vărsăminele ajunse la scadenţă, li se
suspendă exerciţiul dreptului la vot (art. 101 pct. 3).
Titularii de acţiuni preferenţiale nu au dreptul de vot în adunările generale
(art. 95 alin. 2). Totuşi, în caz de întârziere a plăţii dividendelor, acţiunile
preferenţiale vor dobândi drept de vot30, în condiţiile prevăzute anterior.
Referitor la acţiunile proprii subscrise de societatea comercială (art. 103
şi 103 ind. 1), pe toată durata posedării lor de către aceasta dreptul de vot pe care îl
conferă este suspendat.
Dreptul de vot conferit acţiunilor grevate de un drept de uzufruct aparţine
uzufructuarului în adunările generale ordinare şi nudului proprietar în adunările
generale extraordinare (art. 124 alin.1). Iar dacă acţiunile sunt grevate cu garanţii
reale mobiliară, dreptul de vot conferit acestora aparţine proprietarului (art. 124
pct. 2).
Acţionarii pot participa şi vota în adunarea generală prin reprezentare, în
baza unei împuterniciri acordate pentru respeciva adunare generală (art. 125 pct. 1).
Este interzisă cedarea dreptului de vot ca şi exercitarea acestui drept în alt
mod decât cel prevăzut de lege. Astfel, Legea, 31/1990, precizează expres:
- dreptul de vot nu poate fi cedat (art. 128 pct. 1) ;
- orice convenţie prin care acţionarul se obligă a aexercita dreptul de vot în
conformitate cu instrucţiunile date sau propunerile formulate de societate sau de
persoanele sau de persoanele cu atribuţii de reprezentare este nulă (art. 128 pct. 2).
5. Dreptul acţionarilor la dividende.
Dividendele se distribuie asociaţilor proporţional cu cota de participare la
capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel (art. 67 alin.
2), în termenul stabilit de adunarea generală a acţionarilor sau, după caz, prin legile
speciale, dar nu ami târziu de 6 luni de la data aprobării situaţiei financiare anuale
aferente exerciţiului financiar încheiat. În caz contrar, societatea va plăti o daune-
interese pentru perioada de întârziere, la nuvelul dobânzii legale, dacă prin actul
constitutiv sau prin hotărârea adunării generale a acţionarilor care a aprobat situaţia
financiară aferentă exerciţiului financiar încheiat nu s-a stabilit o dobândă mai

30
În caz de întârziere a plăţii dividendelor, acţiunile preferenţiale vor dobândi drept de vot,
începând de la data scadenţei obligaţieie de plată a dividendelor ce urmează a fi distribuite în cursul anului
următor sau, dacă în anul următor adunarea generală hotărăşte că nu vor fi distribuite dividende, începând
de la data publicării respectivei hotărâri a adunării generale, până la plata efectivă a dividendelor restante
(art. 95 alin. 4).

116
mare.
Acţiunile proprii subcrise de societatea comercială nu dau dreptul la
dividende pe perioada deţinerii lor de către societate (art. 105 alin. alin.1)
Acţiunile preferenţiale dau dreptul la un dividend prioritar, aşa cum am arătat
anerior.
6. Dreptul acţionarilor de a consulta, raportul cenzorilor, sau după caz, al
auditorului financiar, care se depune la sediul societăţii şi la cel al sucursalelor în
cele 15 zile care preced întrunirea adunării generale, (art. 184 alin.1).
Acţionarii au dreptul să ceară consiliului de administraţie, respectiv
directoratului pe cheltuiala lor, copii de pe aceste documente (art.184 alin.2).
Sumele percepute nu pot depăşi costurile administrative implicate de furnizarea
acestora.
7. Dreptul acţionarilor asupra părţii cuvenite din lichidarea societăţii.
Potrivit art. 268 alin.1, după terminarea lichidării, lichidatorii întocmesc
situaţia financiară finală, prin care arată partea ce se cuvine fiecărei acţiuni din
repartizarea activului societăţii, însoţită de raportul cenzorilor sau, după caz,
raportul auditorilor financiari .

○Obligaţiile acţionarilor.
1. Principala obligaţie a acţionarilor este de a efectua vărsământul
subscris.
-Art. 8 lit.d, prevede în acest sens că ,,la constituire, capitalul social subscris,
vărsat de viecare acţionar, nu va putea fi mai mic de 30% din cel subscris. Dferenţa
de capital social subscris va fi vărsată, pentru acţiunile emise pentru un aport în
numerar, în termen de 12 luni de la înmatriculare, iar pentru acţiunile emise pentru
un aport în natură, în termen de cel mult 2 ani de la data înmatriculării.
-Sau, pentru societatea pe acţiuni care se constituie prin subscripţie publică,
se impune ,,ca întregul capital social să fi fost subscris şi fiecare acceptant să
fi vărsat în numerar jumătate din valoarea acţiunilor subscrise la C.E.C.-S.A.,
sau la una dintre unităţile acesteia. Restul de capital social subscris va trebui
vărsat în termende 12 luni de la înmatriculare,,.
2. Dacă o acţiune este proprietatea indiviză sau comună a mai multor
persoane, acţionarii răspund nelimitat şi solidar pentru efectuarea vărsămintelor
datorate (art. 102 alin. 4).
De altfel, potrivit art. 109, situaţia acţiunilor trebuie să fie cuprinsă în anexa
la situaţia financiară anuală şi, în mod special, să se precizeze dacă ele au fost
integral liberate şi, după caz, numărul acţiunilor pentru care s-a cerut fără rezultat,
efectuarea vărsămintelor.

Obligaţiunile

117
 Obligaţiunea este un titlu comercial de valoare, negociabil, emisă de
societatea pe acţiuni, care încorporează o creanţă pe termen lung asupra acesteia.
Obligaţiunile conferă titularilor de obligaţiuni -numiţi obligatari – drepturi
de creanţă, egal, ce corespund valorii nominale a obligaţiunilor.
Regulamentul C.N.V.M. nr. 5/2003cu privire la ofertele publice de valori
mobiliare denumeşte obligaţiunile emise de societăţile comerciale drept ,,obligaţii
corporatiste .
►Natura juridică a obligaţiunii
Natura juridică a obligaţiunii se poate defini prin comparaţie cu cea a acţiunii:
1. Acţiunea este o fracţiune egală a capitalului social,
Obligaţiunea este fracţiune egală a unui împrumut unic pe care-l face
societatea emitentă.
2. Posesiunea acţiunii conferă titularului calitatea de asociat/acţionar,
din care rezultă posibilitatea pentru acesta de a exercita anumite drepturi
patrimoniale (dreptul la beneficii, dreptul la partea din patrimoniul societăţii după
lichidare) şi nepatrimoniale (dreptul de a participa la adunările generale, dreptul la
vot).
Posesinea obligaţiunii conferă calitatea de creditor, obligatarului, cu
posibilitatea pentru acesta de a exercita drepturile referitoare la suma ce reprezintă
valoarea obligaţiunii subscrise, la dobânzile aferente acesteia.
3. Raportul juridic ce stă la baza emisiunii de acţiuni este un raport
societar cu efecte juridice deosebite, diferit de raportul juridic care dă naştere
emisiunii de obligaţiuni: împrumut, convertirea unui debit ce rezultă dintr-un cont
curent, convertirea unor acţiuni în obligaţiunii, dare în plată.
Acţiunile şi obligaţiunile au în comun:
- natura de titluri comerciale de valoare, egociabile ,,cu corolarul circulaţiei,,;
- regimul lor juridic al obligaţiunilor din aceeaşi emisiune, este unitar:
obligaţiunile, ca şi acţiunile, potrivit art. 168 lit. f sunt nominative şi la purtător iar
prospectul de emisiune publicat de administratorii societăţii trebuie să indice tipul
acestora.
Ca şi acţiunile, obligaţiunile nominative pot fi emise: în formă materială, pe
suport hârtie, sau în formă dematerializată, prin înscriere în cont (art. 67 alin. 3).
Obligaţiunile la purtător pot fi emise numai pe suport hârtie.
Drepturile încorporate în titlu aparţin şi pot fi exercitate numai de posesorul
titlului (art. 1909 Cod civil) al cărui nume nu este menţionat pe titlu. Obligaţiunea
nominativă are menţionate pe titlu: numele, prenumele şi domiciliul obligatarului,
respective, denumirea şi sediul acestuia .

►Conţinutul obligaţiunii.
Titlurile obligaţiunilor trebuie să cuprindă datele prevăzute în legislaţia pieţei

118
de capital (Legea 297/2004 privind piaţa de capiatl).
Obligaţiunile trebuie să poarte semnătura a 2 membri ai consiliului de
administraţie, respective ai directoratului, sau, după caz, semnătura
administratorului unic, respectiv a directorului general unic (art. 170 pct. 4
coroborat cu art. 93 pct. 4)
►Condiţiile emiterii de obligaţiuni
- Emiterea de obligaţiuni este hotărâtă de adunare a generală extraordinară
(art. 113 lit. l ).
- Valoarea nominală a unei obligaţiuni nu poate fi mai mică de 2,5 lei (art.
l67 alin. 1 ).
- Obligaţiunile din aceeaşi emisiune trebuie să fie de o valoare egală şi
acordă posesorilor lor drepturi egale (art. l67 alin. 2).
- Valoarea nominală a obligaţiunilor converibile în acţiuni va trebui să fie
egală cu cea a acţiunilor (art. l70 alin. 5).
Pentru a emite obligaţiuni prin ofertă publică (de vânzare) administratorii
unei societăţi comerciale vor publica un prospect de emisiune aprobat de C.N.V.M.
(art. l83 alin.1din Legea 297/2004). Deoarece legea nu precizează unde se publică
prospectul de emisiune, acesta se va publica în presă.
Oferta publică de vânzare va fi făcută printr-un intermediar autorizat să
prestaze servicii de investiţii financiare (art. l83 alin.2 din Legea 297/2004).
Prospectul de ofertă va cuprinde informaţii necesare investitorilor, pentru a
realiza o evaluare în cunoştinţă de cauză privind :
- situaţia activelor şi pasivelor,
-situaţia financiară,
-profitul sau pierderea,
-perspectivele emitentului –a societăţii comerciale – şi ale entităţii care
garantează îndeplinirea obligaţiilor asumate de emitent, dacă este cazul, precum şi a
drepturilor aferente respectivelor valori mobiliare-obligaţiuni (art.l84 alin.1 din
Legea 297/2004),
Prospectul de ofertă aprobat de C.N.V.M. este valabil 12 luni după publicare,
putând fi folosit în cazul mai multor emisiuni, în acest interval, cu condiţia
actualizării acestuia (potrivit art. 179 din Legea 297/2004).
►Subscrierea obligaţiunilor .
Obligaţiunile vor fi subscrise pe exemplarele prospectului de emisiune.
Valoarea obligaţiunilor subscrise trebuie să fie integral vărsată (art. 170 pct. 1 şi 2)
►Transmiterea obligaţiunilor.
○ Dreptul de proprietate asupra obligaţiunilor nominative emise în formă
materială se se transmite prin declaraţia făcută în registrul obligaţiunilor şi prin
menţiunea pe titlu, semnată de cedent şi de cesionar; părţile pot fi reprezentate şi
prin mandatari.

119
 ○ În cazul obligaţiunilor dematerializate, dreptul de proprietatea se transmite
prin declaraţia făcută în registrul obligaţiunilor, semnată de cedent şi de cesionar
sau de mandatarii lor.
○ Transmiterea dreptului de proprietate asupra acţiunilor la purtător se face
prin simpla remitere materială, respectiv prin tradiţiunea acestora .Cesiunea
obligaţiunilorla purtător, ca şi a acţiunilor la purtător, are caracteristicile unui
contract real.
Posesorul de bună credinţă al titlului este considerat proprietar, fiind în drept
să exercite drepturile incorporate în acesta (potrivit art.1909 Cod civil).
○ Obligaţiunile emise prin ofertă publică se transmit în condiţiile Legii
297/2004, art. 183-192.
›►Drepturile deţinătorilor de obligaţiuni.
Deţinătorii de obligaţiuni, în calitatea lor de creditori ai societăţii,
beneficiază de anumite drepturi:
1. de a se întruni în adunările generale ale obligatarilor, care se organizează
şi funcţionează după principiile adunării generale ale acţionarilor (art. 171);
2. de a rambursa la scadenţă sau anticipat, obligaţiunile, cu dobânzile
aferente (art. 176 alin.1 şi 2) ;
3. de a converti obligaţiunile existente în alte tipuri de obligaţiuni, sau în
acţiuni ale societăţii emitente, în condiţiile stabilite în prospectul de ofertă publică
(art. 176 alin. 3) ;
Dreptul de a se întruni în adunări generale.
Legea 31/1990, reglementează posibilitatea organizării obligatarilor în
adunări generale, în vederea apărării drepturilor lor.
Convocarea adunării generale se face pe cheltuiala societăţii care a emis
obligaţiunile, la cererea unui număr de deţinători care să reprezinte a patra parte
din titlurile emise şi nerambursate. După ce au fost numiţi reprezentanţii
deţinătorilor de obligaţiuni şi aceştia pot cere convocarea adunării generale.
Adunării generale a obligatarilor – în ceea ce priveşte formele, condiţiile,
termenele convocării, depunerea titlurilor şi votarea, i se aplică dispoziţiile
prevăzute pentru adunarea ordinară a acţionarilor.
La adunarea generală a obligatarilor au dreptul să participe toţi deţinătorii de
obligaţiuni din aceeaşi emisiune. Obligatarii pot fi reprezentaţi în adunare prin
mandatari, în privinţa cărora legea introduce o restricţie, în sensul că, nu pot avea
această calitate ,,administratorii, directorii, respective, membrii directoratului, ai
consiliului de supraveghere ori cenzorii sau funcţionarii societăţii (art. 171 alin. 5).
Potrivit art. 172 alin.1, adunarea generală a deţinătorilor de obligaţiuni, în
condiţiile în care este legal constituită este îndreptăţită:
a. să numească un reprezentant al deţinătorilor de obligaţiuni şi unul sau mai
mulţi suplenţi, cu dreptul de a-l reprezenta faşă de societate şi în justiţie ,fixându-le

120
remuneraţia; aceştia nu pot lua parte la administrarea societăţii ,dar vor putea asista
la adunările sale generale ;
b. să îndeplinească toate actele de supraveghere şi de apărare a intereselor lor
commune sau să autorizeze unreprezentant cu îndeplinirea lor ;
c. să constituie un fond, format dintr-o parte a dobânzilor cuvenite
obligatarilor, pentru cheltuielile necesare apărării drepturilor lor; stabileşte regulili
pentru gestiunea acestui fond;
d. să se opună la orice modificare a actului constitutiv sau a condiţiilor
împrumutului, prin care s-ar putea aduce atingere drepturilor deţinătorilor de
obligaţiuni ;
e. să se pronunţe asupra emiterii de noi obligaţiuni.
Hotărârile adunării vor fi aduse la cunoştinţa societăţii, în termen de cel mult
3 zile de la data doptării lor.
Pentru validitatea deliberărilor hotărârea se ia după cum urmează:
-în vederea numirii reprezentantului obligatarilor, a îndeplinirii actelor de
supraveghere şi constituirea fondului necesar cheltuielilor, hotărârea se ia cu o
majoritate reprezentând cel puţin o treime din titlurile emise şi nerambursabile;
-în vederea executării opoziţiei la modificarea actului constitutiv sau a
condiţilor împrumutului şi pentru emiterea de noi obligaţiuni, este necesară
prezenţa în adunare a deţinătorilor reprezentând cel puţin două treimi din titlurile
nerambursate şi votul favorabil a cel puţin patru cincimi din titlurile reprezentate de
adunare.
Hotărârile adunării sunt aduse la cunoştinţa societăţii, în termende cel mult 3
zile de la adoptarea lor.
Hotărârile adoptate de adunarea obligatarilor sunt opozabile şi deţinătorilor
de obligaţiuni care nu au luat parte la adunare sau care au votat contra. Aceştia sunt
îndreptăţiţi :
-să ceară înserarea în procesul verbal al şedinţei, faptul că nu au participat la
adunare sau că au votat contra ;
-să atace în justiţie hotărârile adunării obligatarilor.
Termenul şi efectele aplicabile acţiunii în justiţie împotriva hotărârilor
adunării generale a obligatarilor de către cei îndreptăţiţi sunt aceleaşi ca pentru
acţiunea în justiţie împotriva hotărârilor adunării generale a acţionarilor (art. 132-
133).
›►Rambursarea obligaţiunilor.
Obligaţiunile se rambursează de societatea emitentă :
- la scadenţă,
- anticipat, înainte de scadenţă.
○ La scadenţă fiecare titular de obligaţiune va primi suma de bani corespunzătoare
valorii nominale a obligaţiunii şi dobânda aferentă menţionată pe titlu, lângă

121
tabloul plăţilor în capital şi celelalte date (prevăzute de art. 168).
○ Înainte de scadenţă, pot fi rambursate obligaţiunile din aceeaşi emisiune şi cu
aceeaşi valoare nominală, prin tragere la sorţi. În acest caz rambursarea se face la
o sumă superioară valorii lor nominale, stabilită de societate şi anunţată public cu
cel puţin 15 zile înainte de data tragerii la sorţi.
›►Convertirea obligaţiunilor.
Obligaţiunile convertibile, existente pot fi preschimbate în alt tip de
obligaţiuni sau în acţiuni ale societăţii emitente. Condiţiile în care pot fi convertite
obligaţiunile sunt stabilite în prospectul de ofertă publică, ceea ce înseamnă că
obligaţiunile convertibile în acţiuni trebuie să fie emise în urma unei oferte publice.
Conversiunea obligaţiunilor în acţiuni este un atribut al adunării generale
extraordinare a acţionarilor (art.113 pct. k). Aceasta are ca rezultat majorarea
capitalului social al societăţii cu valoarea obligaţiunilor convertite.

Organele societăţii pe acţiuni.

Elementul constitutiv al personalităţii juridice al societăţii comerciale, respectiv al
societăţii pe acţiuni este dat de existenţa organelor deliberative, de executare şi de
control :
- adunarea generală a acţionarilor, organ deliberativ, prin excelenţă colectiv,
reprezintă voinţa colectivă a societăţii prin intermediul hotărârilor sale;
- administraţia societăţii pe acţiuni este asigurată, de adminiostratori potrivit
sistemului unitar, după caz, de consiliu de supraveghere şi directorat potrivit
sistemului dualist.
- cenzorii, după caz , auditorii, organ de control, care verifică activitatea organelor
de gestiune .
Prin urmare, societatea comercială este organizată şi funcţionează pe
principiul separaţiei de competenţe între elementele de structură, specializarea de
funcţii arătată este însă relativă. De exemplu adunarea generală are şi un rol de
control al activităţii organelor de gestiune propriu-zise (art. 111. pct. 1, lit.d), sau
dreptul consiliului de administraţie de a participa la elaborarea voinţei sociale în
limitele stabilite de adunarea generală, de lege, sau de actul constitutiv.

►Adunările generale ale acţionarilor.

Adunarea generală este organul suprem de decizie al societăţii, care cuprinde
toţi acţionarii, pentru a forma şi exprima voinţa socială.
Adunările generale sunt de două feluri: ordinare şi extraordinare (art. 110
alin.1). Acestea se ţin la sediul societăţii, în localul indicat în convocare, dacă actul
constitutiv nu prevede altfel (art. 110 alin.2).
→ Convocarea adunării generale

122
 Adunarea generală este convocată de consiliul de administratie, respectiv
de directorat ori de câte ori este necesar, în condiţiile prevăzute de actul
constitutiv. Întrunirea acesteia va avea loc în cel puţin 30 zile de la publicarea
convocării în Monitorul Oficial al României, Partea a –IV (art. 117 alin. 1 şi 2).
Convocarea se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a ,şi
într-unul dintre ziarele de largă răspândire din localitatea în care se află sediul
societăţii, sau din cea mai apropiată localitate.
Convocarea se face în următoarele moduri, dacă nu sunt interzise prin actul
constitutiv sau prin lege şi dacă toate acţiunile sunt nominative (art. 110 alin. 4)
- numai prin scrisoare recomandată,
- sau, dacă actul constitutiv permite, având încorporată, ataşată sau logic
asociată semnătura electronică, prin scrisoare transmisă pe cale electronică,
extinsă, expediată cu cel puţin 30 de zile înainte de data ţinerii adunării, la adresa
acţionarului, înscrisă în registrul acţionarului. Schimbarea adreseinnu poate fi
opusă societăţii, dacă nu ia fost comunicată în scris de acţionar.
Aceste modalităţi de convocare nu pot fi utilizate dacă sunt interzise prin
actul constitutiv al societăţii sau prin dispoziţii legale.
Convocarea are următorul cuprins:
- locul şi data ţinerii adunării,
- ordinea de zi, cu menţionarea explicită explicită a tuturor problemelor ce
vor face obiectul dezbaterilor adunării.
Dacă pe ordinea de zi figurează numirea administratorilor sau a membrilor
consiliului de supraveghere, în convocare se va menţiona ca listă cuprinzând
informaţii cu privire la numele, localitatea de domiciliu şi calificarea profesională
ale persoanelor propuse pentru funcţia de administrator se află la dispoziţia
acţionarilor, putând fi consultată şi completată de aceştia.

Acţionarii reprezentând, individual sau împreună, cel puţin 5% din

capitalul social, au dreptul de a cere introducerea unor noi puncte pe ordinea
de zi.
Cererile se înaintează consiliului de administraţie, respectiv directoratului, în
cel mult 15 zile de la publicarea convocării în vederea publicării şi aducerii la
cunoştinţa celorlalţi acţionari31.
→ Am arătat că adunarea generală poate fi convocată de consiliul de
administraţie, respetiv directorat, ori de câte ori este nevoie, în conformitate cu
actul constitutiv.
Consiliul de administraţie, respectiv directoratul este obliga să o
convoace de îndată, la cererea acţionarilor ce reprezint, individual sau

31
A se vedea, în continuare. art. 117 ind. 1, pct. 1şi 2, din Legea nr. 31/1990, rep şi modif.

123
împreună, cel puţin 5% din din capitalul social sau o cotă mai mică, dacă în
actul constitutiv se prevede astfel şi dacă cererea cuprinde dispoziţii ce intră în
atribuţiile adunării.
Adunarea generală va fi convocată în termen de cel mult 30 de zile şi se va
întruni în termen de cel mult 60 de zile de la data primirii cerereii.
Dacă consiliul de administraţie, respectiv directoratul nu convoacă adunarea
generală, instanţa de la sediul societăţii va putea autoriza convocarea adunării
generale de către acţionarii care au formulat cererea.
Prin încheierea de autorizare instanţa are dreptul:
- să aprobe ordinea de zi,
-să stabilească data de referinţă pentru acţionarii îndreptăţiţi să fie înştiinţaţi
şi să voteze în cadrul adunării generale,
- data ţinerii adunării generale
- să stabilească dintre acţionari persoan care va prezida adunarea generală.
Preşedintele şi secretarul vor semna un proces-verbal prin care se constată
-îndeplinirea formalităţilor de convocare,
-data şi locul adunării generale, acţionarii prezenţi,
-numărul acţiunilor,
-dezbaterile în rezumat,
-hotărârile luate,
-declaraţiile făcute de acţionari în şedinţă, la cererea acestora.
La procesul-verbal se vor anexa actele referitoare la convocare, precum şi
listele de prezenţă a acţionarilor. Procesul-verbal se va trece în registrul adunărilor
generale (art. 131 alin. 2 şi 3).
→Atribuţiile adunărilor generale
○Atribuţiile adunării generale ordinare
Adunarea ordinară se întruneşte cel puţin odată pe an, în cel mult 5 luni de la
încheierea exerciţiului financiar (art. 111 alin. 1).
În afară de problemele înscrise pe ordinea de zi, adunarea generală ordinară
este obligată (art. 111 alin. 2) :
a. să discute, să aprobe, sau să modifice situaţiile financiare anuale, pe baza
rapoartelor prezentate de consiliul de administraţie, respectiv de directorat şi de
consiliul de supraveghere, de cenzori sau, după caz, de auditorul financiar, şi să
fixeze dividendul ;
b. să aleagă şi să revoce membrii consiliului de administraţie, respectiv ai
consiliului de supraveghere, şi cenzorii ;
c. în cazul socieăţilor ale căror situaţii financiaresunt auditate, să numească
sau să demită auditorul financiar şi să fixeze durata minimă a contractului de audit
financiar ;
d. să fixeze remuneraţia cuvenită pentru exerciţiul în curs membrilor

124
consiliului de administraţie, respectiv membrilor consiliului de supraveghere, şi
cenzorilor, dacă nu a fost stabilită prin actul constitutiv ;
d. să se pronunţe asupra gestiunii consiliului de administraţie, respectiv a
directoratului;
e. să stabilească bugetul de venituri şi cheltuieli şi, după caz, programul de
activitate ,pe exerciţiul financiar următor ;
f. să hotărască gajarea, închirierea sau desfiinţarea uneia sau a mai multor
unităţi ale societăţii.
Pentru ca deliberările adunării ordinare să fie valide este necesară prezenţa
acţionarilor care să deţină cel puţin o pătrime din numărul total de drepturi
de vot.
Adoptarea hotărârilor se realizează pe baza principiului majorităţii, şi anume
,,hotărârile se iau cu majoritatea voturilor exprimate (dacă actul constitutiv sau
legea nu prevede cerinţe mai ridicate de cvorum şi majoritate, potrivit art. 112
alin.1),,.
Dacă adunarea n-a putut lucra, deoarece n-au fost îndeplinite condiţiile
referitoare la deliberările adunării şi la adoptarea hotărârilor, adunarea se va întruni
după a doua convocare. Problemele puse la ordinea de zi a celei dintâi adunări vor
putea fi deliberate de către adunarea ordinară convocată a doua oară, indiferent de
cvorumul întrunit, luând hotărâri cu majoritatea voturilor exprimate. Pentru a doua
convocare, actul constitutiv nu poate prevedea un cvorum minim sau o majoritate
mai ridicată (art. 112 alin.2).

→ Atribuţiile adunării generale extraordinare

Adunarea generală extraordinară se întruneşte ori de câte ori este necesar a se
lua o hotărâre pentru (art. 113) :
a. schimbarea formei juridice a societăţii ;
b. mutarea sediului societăţii ;
c. schimbarea obiectului de activitate al societăţii;
d. înfiinţarea sau desfiinţarea unor sedii secundare: sucursale, agenţii,
reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică, dacă prin actul
constitutiv nu se prevede altfel;
e. prelungirea duratei societăţii ;
f. majorarea capitalului social ;
g. reducerea capitalului social sau reîntregirea lui prin emisiune de noi
acţiuni h. fuziunea cu alte societăţi sau divizarea societăţii ;
i. dizolvarea anticipată a societăţii ;
j. converisa acţiunilor nominative în acţiuni la purtător şi invers;
k. conversia acţiunilor dintr-o categorie în cealaltă ;
l. conversia unei categorii de obligaţiuni în altă categorie sau în acţiuni;

125
m. emisiunea de obligaţiuni ;
n. oricare altă modificare a actului constitutiv sau oricare altă hotărâre pentru
care este cerută aprobarea adunării generale extraordinare.
O parte din atribuţiile adunării generale extraordinare, referitoare la,
mutarea sediului (b), schimbarea obiectului de activitate (c) majorarea
capitalului social (f), va putea fi exercitată prin delegaţie şi de către
consiliul de administraţie, respectiv directorat, dacă s-a prevăzut acest lucru
în actul constitutiv, dacă există o hotărâre a adunării generale extraordinare
în acest sens. (art. 114 alin. 2).
Pentru validitatea deliberărilor adunării generale extraordinare, dacă
actul constitutiv nu prevede altfel, este necesară:
- la prima convocare, prezenţa acţionarilor deţinând cel puţin o
pătrime din numărul total de drepturi de vot,
- la convocările ulterioare, prezenţa acţionarilor reprezentând cel puţin
o cincime din numărul total de drepturi de vot
Hotărârile se iau cu votul majoritatea voturilor deţinute de acţionarii
prezenţi sau reprezentaţi.
Decizia de modificare a obiectului principal de activitate, de reducere
sau majorare a capitalului social, de schimbare a formei juridice, de fuziune,
de divizare sau de dizolvare a societăţii se ia cu o majoruitate de cel puţin
două treimi din drepturile de vot deţinute de acţionarii prezenţi sau
reprezentaţi.
Actul constitutiv poate să prevadă cerinţe de cvorum şi de majoritate
mai mari.
›Adunarea specială
Titularii unei anumite categorii de acţiuni se pot organiza în adunări
speciale: adunarea specială a titularilor de acţiuni nominative, adunarea
specială a titularilor de acţiuni la purtător, etc.
Modificarea drepturilor sau obligaţiilor referitoare la o categorie de
acţiuni se face numai după ce hotărârea adunării generale a fost aprobată de
către adunarea specială a deţinătorilor de acţiuni din aceeaşi categorie.
Dispoziţiile privind convocarea, cvorumul şi desfăşurarea adunării
generale ale acţionarilor se aplică şi adunărilor speciale.
Hotărârile adoptate de către adunările speciale sunt supuse aprobării
adunării generale corespunzătoare.

›Participanţii la şedinţele adunării generale

La adunarea generală participă acţionarii, personal sau prin
reprezentare. Acţionarii pot fi reprezentaţi de alţi acţionari, în baza unei
procuri speciale. Procura specială poate fi dată şi altui coproprietar ,în

126
 următoarele cazuri:
- dacă acţiunea este nominativă şi devine proprietatea mai multor
persoane, acestea vor desemna un reprezentant unic pentru exercitarea drepturilor
rezultând din acţiune ,respective pentru a participa la şedinţele adunării generale;
- dacă acţiunea este la purtător şi aparţine mai multor persoane,
acestea trebuie să desemneze un reprezentant comun.
Acţionarii care nu au capacitate legală şi persoanele juridice pot fi
reprezentaţi prin reprezentanţii lor legali, care la rândul lor, pot da procură specială
altor acţionari (art. 125 alin.2).

›Exercitarea dreptului la vot

Potrivit art. 120, acţionarii exercită dreptul lor de vot în adunările generale,
proporţional cu numărul acţiunilor pe care le posedă . Cu toate acestea ,actul
constitutiv poate limita numărul voturilor aparţinând acţionarilor care posedă mai
mult de o acţiune .
Există şi situaţii speciale în privinţa exercitării dreptului la vot:
1. în cazul acţiunilor grevate de un drept de uzufruct, dreptul de vot conferit
de aceste acţiuni, aparţine :
- uzufructuarului ,în adunările generale ordinare ;
- nudului proprietar,în adunările generale extraordinare .
2. în cazul acţiunilor asupra cărora sunt constituite garanţii reale mobiliare,
dreptul de vot, aparţine
- proprietarului .
Legea instituie o interdicţie în privinţa exercitării dreptului de vot al
administratorului şi anume ,,administratorii nu pot vota în baza acţiunilor pe care le
posedă, nici personal ,nici prin mandatar, descărcarea gestiunii lor sau o problemă
în care persoana sau administraţia lor ar fi în discuţie ( art.126 alin.2). Pot vota însă
situaţia financiară anuală, dacă, deţinând cel puţin jumătate din participarea la
capitalul social, nu se poate forma majoritatea legală fără votul lor.
La adunarea generală, acţionarii care posedă acţiuni la purtător au dreptul de
vot numai dacă le-au depus la locurile arătate prin actul constitutiv sau prin
înştiinţarea de convocare, cu cel puţin 5 zile înainte de adunare. Depunerea la timp
a acţiunilor va fi constatată de către cenzori printr-un proces verbal. Actiunile vor
ramane printr-un proces verbal. Actiunile vor rămane depuse cel mult 10 zile de la
data adunării generale.
Acţionării indreptăţiţi sa exercite dreptul de vot (si celelalte drepturi )sunt cei
înscrişi in evidenţele societăţi sau în cele furnizate de registrul indepedent privat al
acţionarilor corespunzătoare datei de referinţă. Data de referinţă este stabilită de
aministratorul unic sau consiliul de administraţie pentru acţionarii care au dreptul
să fie înştiinţaţi şi să voteze în cadrul adunărilor generale. Această dată nu va

127
depăşi 60 de zile înainte ziua la care adunarea generală este convocată pentru prima
oară (art.123 alin. 2 ).
Acţionarul va trebui să se abţină de la deliberările privind operaţiunea în
care ,are,fie personal, fie ca mandatar al unei alte persoane un interes contrar
aceluia al societăţii (art. 127 alin.1). Nerespectarea acestei dispoziţii atrage
răspunderea acţionarului de daunele produse societăţii, dacă, fără votul său,nu s-ar
fi obţinut majoritatea cerută.
În sfârşit, dreptul de vot nu poate fi cedat. Astfel că, este nulă orice convenţie
care priveşte exercitarea într-un anumit fel a dreptului de vot (art.128).

›Desfăşurarea şedinţei
Şedinţa adunării generale se va deschide de către prezedintele consiliului de
administraţie sau de către acela care îi ţine locul, în ziua şi la ora arătate în
convocare.
Adunarea generală va alege dintre acţionarii prezenţi, unul până la trei
secretari.Secretarii au în cadrul adunării generale următoarele atribuţii :
- verifică lista de prezenţă a acţionarilor;
- indică capitalul social pe care îl reprezintă fiecare;
- indică procesul-verbal întocmit de cenzori, pentru constatarea numărului
acţiunilor depuse;
- indică îndeplinirea formalităţilor cerute de lege şi de actul constitutiv pentru
ţinerea adunării generale.
Adunarea generală are dreptul să decidă ca operaţiunile ce intră în
competenţa atribuţiilor secretarilor să fie supravegheate sau îndeplinite de un notar
public ,pe cheltuiala societăţii .
Procesul-verbal al şedinţei adunării generale va fi întocmit de către unul
dintre secretari.
Preşedintele va desemna dintre funcţionarii societăţii unul sau mai mulţi
secretari tehnici pentru a lua parte la executarea operaţiunilor prevăzute în sarcina
celorlalţi secretari, aleşi iniţial de adunare.
Preşedintele şi unul dintre secretari vor semna un proces-verbal care constată
îndeplinirea formalităţilor de convocare:
- data şi locul adunării generale;
- acţionarii prezenţi;
- numărul acţiunilor;
- dezbaterile în rezumat;
- hotărârile luate;
- declaraţiile făcute de ei în şedinţa la cererea acţionarilor (art.37 alin.).
La procesul-verbal se vor anexa actele referitoare la convocare, precum şi
listele de prezenţă a acţionrilor .

128
Procesul-verbal va fi trecut în registrul adunării generale.
›Hotărârile adunării generale
Hotărârile luate de adunările generale,n limitele legii sau actului
constitutiv, sunt obligatorii pentru acţionarii care nu au luat parte la adunare
sau au votat contra.
Hotărârile vor fi executate numai după îndeplinirea formalităţilor ,care
le face,în acelaşi timp, şi opozabile faţă de terţi:
1. hotărârile vor fi depuse în termen de 15 zile la oficiul registrului
comerţului, pentru a fi menţionate în registru, după care
2. vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Dacă aceste hotărâri implică modificarea actului constitutiv, se va publica
numai actul adiţional ce cuprinde textul integral al clauzelor modificate.
Anularea hotărârilor
În termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al
României, hotărârile contrare legii sau actului constitutive pot fi atacate în
justiţie de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală
sau care au votat contra şi au cerut să se însereze în procesul-verbal al
şedinţei acest lucru (132 alin. 2).
Dacă se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune este
imprescriptibil ,iar cererea poate fi formulată şi de orice persoană interesată.
Acţiunea în anularea hotărârii adunării generale se va introduce la
tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul societatea. Dacă au fost
introduse mai multe acţiuni în anulare, ele pot fi conexate. Cererea se va
judeca în camera de consiliu.
Pentru a fi opozabilă terţilor hotărârea irevocabilă de anulare va fi
menţionată în registrul comerţului şi publicată în în Monitorul Oficial al
României.
Instanţa, la cererea reclamantului, suspendă pe calea ordonanţei
preşedenţiale, executarea hotărârii atacate, odată cu intentarea acţiunii în
anulare. Preşedintele, încuviinţând suspendarea, poate oblige pe reclamant la
o cauţiune. În termen de 15 zile de la pronunţare, se poate face recurs
împotriva ordonanţei de suspendare.

›Retragerea din societate a acţionarilor

Dacă acţionarii nu sunt de acord cu hotărârile luate de adunările
generale referitoare la schimbarea obiectului pricipal, la mutarea sediului sau
la forma societăţii au dreptul să se retragă din societate.
Odată cu retragerea din societate acţionarii au dreptul să obţină de la
societate contravaloarea acţiunilor pe care le posedă, la valoarea medie
determinată de către un expert autorizat, prin folosirea a cel puţin două

129
 metode de evaluare recunoscute de standardele europene de evaluare (E.V.S)
( art. 134).
Acţionarii, odată cu declaraţia de retragere, vor preda societăţii
acţiunile lor (art. 134 alin. 3), pe care societatea le va dobândi în condiţiile
art. 103 alin. 7.
.................................................................................................................
...............................................................................................
►Administraţia societăţii pe acţiuni
Legea nr. 441/2006 a adus o serie de modificări substanţiale ale structurii
consiliului de administraţiei al societăţilor pe acţiuni şi statutului
administratorilor acestui tip de societăţi.
1. Crearea a două sisteme de administrare a societăţilor pe acţiuni:
sistemul unitar şi sistemul dualist (ultimul, opţional):
A. Sistemul unitar (administrarea societăţii este realizată de consiliul de
administraţie).
Notăm o serie de caracteristici ale acestuia:
- separaţie între funcţia neexecutivă, de control (administrator neexecutiv) şi cea
executivă (directori) – separaţie obligatorie, în cazul societăţilor pe acţiuni ale căror
situaţii financiare anuale fac obiectul unei obligaţii legale de audit;
- consiliul de administraţie are o serie de competenţe de bază care, pe de o
parte, nu îi pot fi retrase prin actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale
a acţionarilor1 şi pe care, pe de altă parte, consiliul nu le poate delega directorilor
societăţii – art. 142 alin (2);
- în cazul delegării funcţiei executive către directori, administratorii
neexecutivi constituie majoritatea în Consiliul de administraţie (art. 1381);
- noţiunea de director (un concept nou) reprezintă administratorul sau
persoana din afara Consiliului de administraţie căreia i-au fost delegate din partea
Consiliului de administraţie atribuţii de conducere a societăţii (noua lege
înlocuieşte comitetul de direcţie - organ colegial, cu reguli stricte, rigide de
întrunire şi luare a deciziei – cu directorii - activitate şi răspundere individuală, nu
colegială – art. 143 alin. (5);
- număr minim de administratori (în cazul societăţilor pe acţiuni ale căror
situaţii financiare anuale fac obiectul unei obligaţii legale de auditare) – art. 137
alin. (2);
- prin actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale a acţionarilor se
poate prevedea că unul sau mai mulţi membri ai consiliului de administraţie
trebuie să fie independenţi (legea prevede, cu titlu exemplificativ, criterii de
evaluare a independenţei administratorilor) – art. 1382
a) În domeniile de competenţă expres rezervate de lege în sarcina consiliului
de administraţie adunarea generală poate interveni doar indirect, prin numirea sau

130
revocarea administratorilor şi prin stabilirea, în acest fel, a componenţei consiliului
de administraţie.
b) Crearea de comitete consultative în cadrul consiliului de administraţie
(ex. comitet de audit, comitet de remuneraţie) – comitetul de audit este obligatoriu
pentru societăţile supuse auditării; comitetul de audit include un administrator
independent, aşadar societăţile supuse obligaţiei de auditare, aşadar consiliul de
administraţie al societăţilor pe acţiuni obligate la auditare trebuie să aibă şi un
administrator independent – art. 1402 - raporturile dintre societate şi
administratori (directori sau administratori neexecutivi) sunt guvernate de regulile
mandatului, neputându-se încheia pentru îndeplinirea acestui mandat un
contract de muncă.
B. Sistemul dualist (administrarea societăţii este realizată de Directorat şi
Consiliul de Supraveghere).
Notăm o serie de caracteristici ale acestuia:
i. Directoratul
- membrii directoratului sunt numiţi de consiliul de supraveghere; ei nu pot fi
concomitent membri ai consiliului de supraveghere – art. 1532;
- membrii directoratului pot fi revocaţi oricând de către consiliul de
supraveghere, sau dacă se prevede astfel în actul constitutiv, de către adunarea
generală a acţionarilor;
- asigură, în exclusivitate, conducerea societăţii pe acţiuni - art. 1532 alin. (1);
- exercită funcţia de reprezentare legală – art. 1533;
Poate avea calitatea de membru al comitetului de audit oricare dintre
administratorii neexecutivi, dar legea impune ca măcar unul dintre ei să aibă
„experienţă în aplicarea principiilor contabile sau în audit financiar.” (art. 1402
alin.2).
Termenul „experienţă” folosit de lege nu implică, în mod necesar, ca această
persoană să aibă calitatea de auditor, expert contabil, întrucât sarcina comitetului de
audit nu este cea de a realiza auditul intern sau de a întocmi situaţiile financiare, ci
de a organiza activitatea de audit intern, audit financiar, raportând în acest sens şi
formulând recomandări şi propuneri către Consiliul de Administraţie şi AGA,
propuneri ce vor fondamenta decizia acestora de numire a auditorului financiar, de
contractare a auditului intern, de alegere a măsurilor menite a îmbunătăţi
performanţa economică a societăţii. Experienţa relevantă va fi apreciată de Consiliu
în momentul numirii administratorului în poziţia respectivă, Consiliul urmând să
informeze Adunarea generală a acţionarilor cu privire la alegerea sa.
Administratorii care vor forma comitetul pot fi remuneraţi suplimentar, în
raport cu ceilalţi membri ai Consiliului de administraţie, pentru activitatea
desfăşurată în cadrul acestui comitet (care nu constă în derularea activităţii de audit
intern, ci în organizarea auditului intern şi financiar al societăţii, în monitorizarea şi

131
raportarea către Consiliul de administraţie şi Adunarea generală a acţionarilor cu
privire la activitatea şi concluziile auditorilor interni). Remuneraţia
administratorilor este stabilită prin actul constitutiv sau prin hotărâre a Adunării
generale, dar remuneraţia suplimentară (inclusiv pentru atribuţii în cadrul
unui comitet) poate fi fixată şi prin decizie a Consiliului de administraţie.
Legea nr. 31/1990, în varianta anterioară adoptării Legii nr. 441/2006, prevedea că
„Obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile
referitoare la mandat şi de cele special prevăzute în această lege„ în consecinţă
elementul de noutate al reglementării recent adoptate este extinderea acestui tip
de contract la directori (insă, director în sensul legii 441/2006, administratori
sau persoane din afara Consiliului de administraţie cu competenţe de
conducere delegate de la Consiliul de Administraţie) .
Directorul general şi/sau alţi directori (dacă aceştia deţin atribuţii delegate
din partea Consiliului de administraţie) vor încheia cu societatea un contract de
administrare (management), contract încheiat nu pentru ca sunt cumulate două
atribuţii de administrator şi de director general/director, ci pentru că funcţia de
director general/director implică delegarea unor atribuţii din partea Consiliului de
administraţie, care obligă la stabilirea unor raporturi caracterizate de
principiul revocabilităţii.
ii. Consiliul de supraveghere:
- membrii consiliului de supraveghere sunt numiţi de către adunarea generală a
acţionarilor - art. 1566 alin. (1);
- numărul membrilor consiliului de supraveghere este stabilit prin actul constitutiv,
neputând fi mai mic de 3 şi nici mai mare de 11 - art. 1566 alin. (3);
- membrii consiliului de supraveghere pot fi revocaţi oricând de adunarea generală
a acţionarilor - art. 1566 alin. (4);
- membrii consiliului de supraveghere nu pot fi concomitent membri ai
directoratului art. 1538 alin. (1); în cadrul consiliului de supraveghere pot fi create
comitete consultative (ex.: audit, remunerare, nominalizare); în cazul societăţilor pe
acţiuni ale căror situaţii financiare anuale fac obiectul unei obligaţii legale de
auditare financiară, crearea unui comitet de audit în cadrul consiliului de
supraveghere este obligatorie –art. 153.
Efecte ale modificării regimului juridic al raporturilor între
administratori/directori şi societatea comercială pe acţiuni Potrivit art. 1371
alin. 3, administratorii şi directorii, în sensul Legii nr. 31/1990 nu pot încheia cu
societatea un contract de muncă pentru îndeplinirea mandatului, ci un contract de
administrare/management.
Această modificare a regimului juridic atrage o serie de consecinţe în plan
fiscal şi al modului de percepere/virare a contribuţiilor la sistemele de asigurări
sociale.

132
 ►Auditul financiar ,auditul intern, cezorii
Precizări prealabile .Potrivit art.160 alin.1,situaţiile financiare anuale
ale societăţilor comerciale ,care intră sub incidenţa reglementărilor contabile
armonizate cu directivele europene şi standardele internaţionale de
contabilitate vor fi audiate de către auditorii financiari –presoane fizice sau
juridice ,în condiţiile Legii nr.31/1990 rep.În acest sens, Legea societăţilor
comerciale distinge două aspecte :
- societăţile comerciale ,ale căror situa ţii financiare anuale sunt
supuse ,potrivit legii ,auditului financiar.Societăţile comerciale vor organiza
auditul intern potrivit normelor elaborate de Camera Auditorilor Financiari
din România în acest scop.
- societăţile comerciale ale căror situaţii financiare nu sunt supuse
,potrivit legii ,auditului financiar.În acest caz ,adunarea generală ordinară a
societăţilor comerciale vor hotărî contractarea auditului financiar sau
numirea cenzorilor după caz .
›Desemnarea cenzorilor .La început ,cenzorii sunt aleşi de adunarea
constitutivă (art.159 alin.1),iar după constituire vor fi numiţi de adunarea
generală (art.162 alin.3).Societatea pe acţiuni va avea trei cenzor şi tot atâţea
supleanţi ,dacă prin actul constitutiv nu se prevede un număr mai mare .În
toate cazurile însă numărul cenzorilor trebuie să fie impar.
›Calitatea cenzorilor .Cenzorii pot fi acţionari ,cu excepţia cenzorului
expert contabil sau contabil autorizat ,care poate fi terţ ce exercită profesia
individual ori în forme asociative. Astfel,poate fi cenzor o persoană fizică
sau o persoană juridică.
Dintre cenzorii societăţii pe acţiuni ,cel puţin unul dintre ei trebuie să
fie contabil autorizat,în condiţiile legii sau expert contabil.
›Incompatibilităţi în raport de calitatea cenzorilor(art.161alin.2). Nu
pot dobândi această calitate ,iar dacă au fost aleşi ,decad din mandatul lor :
a. rudele sau afinii până la al patrulea grad inclusiv sau soţii
administratorilor ;
b. persoanele care primesc sub orice formă pentru alte funcţii decât
aceea de cenzor ,un salariu sau remuneraţie de la administratori
sau de la societate sau ai căror angajatori sunt în raporturi
contractuale sau se află în concurenţă cu aceasta ;
c. persoanele care potrivit legii sunt incapabili sau care au fost
condamnate pentru gestiune frauduloasă ,abuz de încredere ,fals,uz
de fals ,înşelăciune ,delapidaremărturie mincinoasă ,dare sau luare
de mită,precum şi alte infracţiuni prevăzute de Legea nr.31/1990
(persoanele cărora le este interzisă funcţia de administratorşi

133
 calitatea de fondator ,potrivit art.138);
d. persoanele care ,pe durata exercitării atribuţiilor conferite de
această calitate ,au atribuţii de control în cadrul Ministerului
Finanţelor Publice sau al altor instituţii publicecu excepţia
situaţiilor prevăzute expres de lege .
›Mandatul cenzorilor. Mandatul cenzorilor este de 3 aniputând fi
realeşi .Legea prevede ca cenzorii să-şi exercite persoal mandatul lor .
›Pierderea calităţii de cenzor. În caz de deces ,împidicare fizică sau legală ,
încetare sau renunţare la mandat a unui cenzor ,supleantul cel mai în vârstă îl
înlocuieşte ( art.162 alin.1). Dacă în modul arătat numărul cenzorilor nu se poate
completa, cenzorii rămaşi numesc alte persoane în locurile vacante ,până la
întrunirea celei mai apropiate adunări generale .Dacă nu mai rămâne în funcţie nici
un cenzor, administratorii vor convoca de urgenţă adunarea generală ,care va
proceda la numirea altor cenzori.
› Drepturile şi obligaţiile cenzorilor.Cenzorii au următoarele drepturi :
- să fie convocaţi la şedinţele consiliului de administraţie ( art.151 alin.5);
- să participe la adunările administratorilor fără dret de vot ( art.164 alin.2) ;
- să fie remuneraţi cu o îndemnizaţie fixă, determinată prin actul constitutiv
sau de adunarea generală care i-a numit (art.161 alin.3);
- să li se acorde orice alte sume sau avantaje, pe lângă remuneraţie – ca şi
administratorilor, numai în baza unei hotărâri a adunării generale ( art.153
alin.1) ;
- să obţină lunar de la administratori o situaţie despre mersul operaţiunilor (
art.164 alin.1).
Pentru îndeplinirea mandatului lor cenzorii au următoarele obligaţii ( art.154
alin.2 şi 3):
- să depună, înainte de preluarea funcţiei ,a treia parte din garanţia cerută
pentru administratori. Sunt exceptaţi de la această obligaţie cenzorii experţi
conabili sau contabili autorizaţi, dacă fac dovada încheieii asigurării de
răspundere civilă profesională (art.159 alin.5) ;
- să supravegheze gestiunea societăţii ;
- să verifice • dacă situaţiile financiare sunt legal întocmite şi în concordanţă
cu registrele ,
• dacă registrele sunt ţinute regulat,
• dacă evaluarea elementelor patrimoniale s-a făcut conform
regulilor stabilite pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare ( art.163
alin.1). Referitor la obiectul acestor atribuţii de control şi asupra propunerilor
pe care le vor considera necesare cu privire la situaţiile financiare şi
repartizarea profitului, cenzorii vor prezenta adunării generale un raport
amănunţit (art.163 alin. 2). Situaţiile financiare anuale pot fi aprobate de

134
adunarea generală numai dacă aceste sunt însoţite de raportul cenzorilor ,sau
după caz, al auditorilor financiari ( art.163 alin.3).
Potrivit art. 163 alin 4,cenzorii sunt obligaţi :
- să facă, în fiecare lună şi pe neaşteptate,inspecţii casei şi să verifice
existenţa titlurilor sau valorilor ce sunt proprietatea societăţii sau au fost
primite în gaj, cauţiune ori depozit;
- să convoace adunarea ordinară sau extraordinară ,când n-a fost convocată
de administratori ;
- să ia parte la adunările ordinare şi extraordinare ,putând face să se insereze
în ordinea de zi propunerile pe care le vor crede necesare ;
- să constate regulata depunere a garanţiei din partea administratorilor ;
- să vegheze ca dispoziţiile legii şi ale actului constitutiv să fie îndeplinite de
administratori şi lichidatori.
- să aducă la cunoştinţa administratorilor neregulile în administraţie şi
încălcările dispoziţiilor legale şi ale prevederilor actului constitutiv pe care
le constată;
- să aducă la cunoştinţa adunării generale cazurile considerate mai importante.
Cenzorilor le este interzis să comunice acţionarilor în particular sau terţilor
datele referitoare la operaţiunile societăţii constatate cu ocazia exercitării
mandatului lor (art.164 alin.3) .
›Modul de lucru al cenzorilor .Potrivit art 159 alin.3 ,,Cenzorii trebuie să-şi
exercite personal mandatul lor. Cenzorii pot lucra ,împreună sau separat .
Cenzorii vor delibera împreună pentru îndeplinirea obligaţiei prevăzute de
art.163 alin.2, iar în caz de neînţelegere cenzorii au dreptul să facă rapoarte
separate ,cu obligaţia de a le prezenta adunării generale (art. 165 alin. 1).
Pentru toate celelalte obligaţii ,cenzorii au dreptul să lucreze separat (art.165
alin.2).Deliberările şi contestările făcute în exerciţiul mandatului lor ,cenzorii le
vor trece într-un registru special.
›Răspunderea cenzorilor. Potrivit art.166 alin.1,,întinderea şi efectele
răspunderii cenzorilor sunt determinate de regulile mandatului ,,.Răspunderea
cenzorilor este prin urmare contractuală .
Cenzorii răspund solidar faţă de societate ,potrivit art. 73 alin.1 :
- realitatea vărsămintelor efectuate de asociaţi ;
- existenţa reală a dividentelor plătite ;
- existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere ;
- exacta îndeplinire a hotărârilor adunării generale ;
- stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea ,actul constitutive le impun.
Acţiunea împotriva cenzorilor aparţine şi creditorilor societăţii ,care o vor
putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea
64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului ,republicată

135
(art. 73 alin.2).
Potrivit art. 155 alin. 1, acţiunea în răspundere contra cenzorilor sau
auditorilor financiari aparţine adunării generale, care va delibera în prezenţa
acţionarilor care să reprezinte cel puţin jumătate din capitalul social ,iar
hotărârile să fie luate de acţionarii ce deţin majoritatea absolută a capitalului
social reprezentat în adunare (dacă actul constitutiv nu prevede altfel).
Cenzorul răspunde penal:
-dacă nu convoacă adunarea generală în cazul în care este obligat prin lege să
o facă (art.276); Răspund în aceleaşi condiţii persoana care a cceptat sau a
păstrat însărcinarea de cenzor ,contrar art 161 alin.2.şi persoana care a acceptat
însărcinarea de expert cu încălcarea art. 39 din L.S.C. (art. 277 alin.1).
-dacă încalcă dispoziţiile Legii 31/1990 referitoare la incompatibilitate -ca şi
fondatorul, administratorul, directorul, directorul executiv (art. 277 alin.3).
Cenzorii răspund civil şi penal şi în condiţile Legii 85/2006, privind
procedura insolvenţei
Experţii de gestiune
Legea 31/1990 ,prevede în art.136 alin.1,posibilitatea ,,pentru unul sau mai
mulţi acţionari , deţinând cel puţin 10% din acţiunile reprezentând capitalul
social, să ceară individual sau împreunăinstanţei să desemneze unul sau mai
mulţi experţi ,însărcinaţi să analizeze anumite operaţiuni din gestiunea
societăţii, şi să întocmească un raport, care să le fie înmânat şi, totodată, predat
oficial cenzorilor societăţii, spre a fi analizat ,,şi a se propune măsuri
corespunzătoare,,.
Prin urmare la cererea unei minorităţi de acţionari,,gestiunea societăţii poate
fi analizată de experţi -desemnaţi de instanţă .Onorariile experţilor de gestiune
vor fi suportate de societate, cu excepţia cazurilor în care sesizarea a fost făcută
cu rea credinţă.

› Registrele societăţii pe acţiuni şi situaţiile financiare anuale

Societatea pe acţiuni trebuie să ţină următoarele registre (art.177 alin.1):
a. un registru al acţioarilor ,în care trebuie să se menţioneze, după caz
,numele şi prenumele ,codul numeric personal,denumirea,domiciliul sau sediul
acţionarilor cu acţiuni nominative ,precum şi vărsămintele făcute în contul
acţiunilor.Evidenţa valorilor mobiliare emise de o societate deţinută public
,tranzacţionte pe o piaţă reglementată ,va fi ţinută de o societate de registru
autorizată de C.N.V.M.,potrivit Legii 297/2004.
b. un registru al şedinţelor şi deliberărilor adunărilor generale ;
c. un registru al şedinţelor şi deliberărilor consiliului de administraţie ;
d. un registru al şedinţelor şi deliberărilor comitetului de direcţie ;
e. un registru al deliberărilor şi constatărilor făcute de cenzori în exercitarea

136
mandatului lor ;
f. un registru al obligaţiunilor ,care să arate totalul obligaţiunilor emise şi al
celor rambursate ,precum şi numele şi prenumele denumirea,domiciliul sau
sediul titularilor,cînd ele sunt nominative .Evidenţa obligaţiunilor emise în
formă dematerializată şi tranzacţionte pe o piaţă organizată va fi ţinută
potrivit Legii 297/2004.Registrele menţionate vor fi ţinute diferit ,după cum
urmează :
- registrele prevăzute la alin.1 lit.a,b,c şi f vor fi ţinute prin grija
consiliului de administraţie ;
- registrul prevăzut la lit.d prin grija comitetului de direcţie ;
- registrul prevăzut la lit.e prin grija cenzorilor.
Administratorii sau după caz registru independent au obligaţia (art.178 alin
1 şi 2):
-să pună la dispoziţia acţionarilor şi a oricăror solicitanţi registrele
acţionarilor şi extrase de pe ele ,la cerere,pe cheltuiala acestora ;
-să pună la dispoziţia acţionarilor şi a deţinătorilor de obligaţiuni
,registrele şedinţelor şi deliberărilor adunării generale şi a obligaţiunilor .
Registrul acţionarilor şi registrul obligaţiunilor se pot ţine manual sau
în sistem computerizat .
Pentru ţinerea registrului acţionarilor respectiv al obligaţiunilor în
sistem computerizat şi efectuarea înregistrărilor şi a altor operaţiuni legate
de acest registru ,societatea comercială poate contracta cu o societate de
registru independent privat.
Ţinerea celor două registre de către o societate de registru independent
autorizat este obligatorie în cazurile prevăzute de lege .În cazul în care
registrul acţionarilor este ţinut de către o societate de registru independent
autorizată este obligatorie menţionarea în registrul comerţului a firmei şi a
sediului acesteia precum şi a oricăror modificări intervenite cu privire la
aceste elemente de identificare .
Situaţia financiară anuală
Situaţiile financiare anuale se vor întocmi,vor fi verificate sau auditate
în condiţiile prevăzute de lege (art.182 alin.1 şi 2).
Administratorii sunt obligaţi să prezinte cenzorilor sau auditorilor
financiari,cu cel puţin o lună înainte de ziua stabilită pentru şedinţa adunării
generale ,situaţia financiară anuală pentru exerciţiul financiar precedent
,însoţită de raportul lor şi de documentele justificative (art.181).
Situaţiile financiare anuale ,împreună cu rapoartele administratorilor
,cenzorilor sau ale auditorilor financiari vor rămâne depuse la sediul
societăţii şi cel al sucursalelor ,în cele 15 zile care preced adunării generale
,pentru a fi consultate de acţionari .

137
 Acţionarii au dreptul să ceară consiliului de administraţie ,pe
cheltuiala lor,copii de pe situaţiile financiare anuale şi de pe celelalte
rapoarte .
Administratorii au obligaţia ca,în termende 15 zile de la data adunării
generale, să depună o copie de pe situaţiile financiare anuale ,însoţite de
raportul lor,raportul cenzorilor sau raportul auditorilor financiari,precum şi
de procesul verbal al adunării generale la oficiul registrului comerţului,
precum şi la Ministerul Finanţelor Publice în condiţiile prevăzute de Legea
contabilităţii nr. 82/1991,republicată ,cu modificările ulterioare .
Pentru societăţile comerciale care au o cifră anuală de afaceri de peste
100 miliarde de lei, se va publica în Monitorul Oficial al României un anunţ
prin care se confirmă depunerea acestor acte ,pe cheltuiala societăţii şi prin
grija oficiului registrului comerţului.
Faptul că adunarea generală aprobă situaţiile financiare anuale, nu
împiedică exercitarea acţiunii în răspundere împotriva administratorilor,
directorilor, cenzorilor sau auditorilor financiari.

D) Funcţionarea societăţilor în comandită pe acţiuni

Societatea în comandită pe acţiuni este asimilată în privinţa reglementării,
societăţii pe acţiuni (art.187 din LSC), cu excepţia dispoziţiilor prevăzute de
Legea 31/1990.
Particularitatea funcţionării societăţii în comandită pe acţiuni este dată de
prezenţa celor două categorii de asociaţi ,comanditaţi ,care răspund nelimitat şi
solidar pentru pasivul social ,şi comanditari ,a căror răspundere este limitată .
Asociaţilor comanditaţi din societatea în comandită pe acţiuni li se vor aplica
dispoziţiile referitoare la drepturile şi obligaţiile asociaţilor în societatea în
nume colectiv şi comanditaţilor în societate în comandită simplă (art.80-83 ).
Asociaţilor comanditari din societate în comandită pe acţiuni le sunt
aplicabile dispoziţiile referitoare la la drepturile şi obligaţiile asociaţilor
comanditari din societate în comandită simplă (art. 89-90 ).
›Administraţia societăţii. Administratori ai societăţii în comandită pe acţiuni
pot fi numai asociaţii comanditaţi .Administratorii pot fi revocaţi numai de
adunarea generală a acţionarilor ,printr-o hotărâre luată cu majoritatea stabilită
pentru adunările extraordinare .În locul administratorului revocat ,decedat sau
pentru care a încetat exercitarea mandatului său adunarea generală ,cu aceeaşi
majoritate alege o altă persoană .Numirea trebuie aprobată şi de ceilalţi
administratori ,dacă sunt mai mulţi .Noul administrator devine comanditat.
Răspunderea administratorului revocat.Administratorul revocat răspunde
nelimitat faţă de terţi pentru obligaţiile pe care le-a contractat în timpul
administraţiei sale .Administratorul are însă dreptul să exercite acţiune în regres

138
 împotriva societăţii
Asociaţii comanditaţi ,care nu sunt administratori ,nu au dreptul să participe
la deliberările adunărilor generale pentru alegerea cenzorilor ,chiar dacă posedă
acţiuni ale societăţii .

E) Funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată

› Adunarea asociaţilor.Precizări prealabile. Legea nr.31/1990 ,în cazul

societăţii cu răspundere limitată ,nu face distincţie între adunarea generală ordinară
şi adunarea generală extraordinară ca în privinţa societăţii pe acţiuni .Însă adunarea
generală a asociaţilor hotărăşte în condiţii de cvorum şi majoritate diferite ,în
funcţie de problemele ce formează obiectul ordinii de zi.
› Convocarea adunări generale.Convocarea adunării generale se face de
către :
-administratori.Aceştia sunt obligaţi să ceară convocarea cel puţin odată pe an sau
de câte ori este necesar ,la sediul social ;
-un asociat sau un număr de asociaţi reprezentând cel puţin ¼ din capitalul social.Ei
au dreptul să ceară convocarea ,ocazie cu care trebuie să arate scopul acesteia.
Actul constitutiv poate prevede şi forma în care să se facă convocarea .În lipsa
acestei stipulaţii,convocarea se face prin scrisoare recomandată,cu cel puţin 10 zile
înainte de ziua fixată pentru ţinerea acesteia cu menţionarea ordinii de zi.
› Exercitarea dreptului de vot şi adoptaea hotărârilor.Voinţa societăţii este
exprimată prin intermediul hotărârilor care se iau în adunarea generală.
Dreptul de vot în adunarea asociaţilor se exercită proporţional cu participarea
asociaţilor la capitalul social - fiecare parte socială dă dreptul la un vot .Un asociat
nu poate exercita dreptul său de vot în deliberările adunării asociaţilor, referitoare
la aporturile sale în natură sau la actele juridice încheiate între ele şi societate
(art.193 alin.2).
Dreptul de vot se exercită, atât prin participare directă ,cât şi prin
corespondenţă ,dacă actul constitutiv prevede o dispoziţie în acest sens (art.192
alin.2).Potrivit art.193 alin.1 şi 2,adunarea generală decide :
- prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi şi a părţilor
sociale ,în afară de cazul în care, în actul constitutiv se prevede altfel ;
- prin votul tuturor asociaţilor, pentru hotărârile ce au ca obiect modificarea
actului constitutiv, în afară de cazul în care ,în lege sau în actul constitutiv se
prevede altfel .
Dacă adunarea legal constituită nu poate lua o hotărâre valabilă din cauza
neîntrunirii majorităţii cerute ,adunarea convocată din nou poate decide asupra
ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociaţi şi partea din capitalul social

139
reprezentată de asociaţii prezenţi (art.193 alin.3).
› Obligaţiile adunării asociaţilor.Adunarea asociaţilor are următoarele
obligaţii principale(art.194 alin.1) :
a. să aprobe situaţia financiară anuală şi să stabilească repartizarea profitului
net ;
b. să îi desemneze pe administratori şi cenzoru ,să îi revoce şi să le dea
descărcare de activitatea lor ,precum şi să decidă contractarea auditului financiar
,atunci când acesta nu are caracter obligatoriu ,potrivit legii ;
c. să decidă urmărirea administratorilor şi cenzorilor pentru daunele
pricinuite societăţii ,desemnând şi persoana însărcinată să o exercite ;
d. să modifice actul constitutiv.
› Administraţia societăţii .Societatea cu răspundere limitată este administrată
de unul sau mai mulţi administratori ,numiţi prin actul constitutiv sau de adunarea
generală .Administratorii pot fi asociaţi sau neasociaţi.
Asociaţii care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social ,au
dreptul,potrivit art.177 alin1 :
-să aleagă unul sau mai mulţi administratori dintre ei ;
-să fixeze puterile administratorilor ,durata însărcinării ,şi eventuala lor
remuneraţie ,afară numai dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel.
Dreptul de a reprezenta societatea aparţine fiecărui administrator ,în afară de
stipulaţie contrară (art.75).
Administratorii pot lucra împreună sau separat .
Dacă actul constitutiv dispune ca administratorii să lucreze împreună,decizia
trebuie luată în unanimitate ;în caz de divergenţă între administratori ,vor decide
asociaţii care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social (art.76 alin.1).
Pentru actele urgente ,a căror neîndeplinire ar cauza o pagubă mare societăţii
,poate decide un singur administrator ,în lipsa celorlalţi ,care se găsesc în
imposibilitate chiar momentană ,de a lua parte la administraţie .
› Registrul asociaţilor-obligaţia administratorilor . Societatea cu răspundere
limitată trebuie să ţină ,prin grija administratorilor ,un registru al asociaţilor ,în
care se vor înscrie ,după caz ,numele şi prenumele ,denumirea ,domiciliul sau
sediul fiecărui asociat ,partea acestuia din capitalul social ,transferul părţilor sociale
,sau orice altă modificare cu privire la acestea. Orice daună pricinuită prin
nerespectarea acestei obligaţii atrage răspunderea personală şi solidară a
administratorilor.
Registrul astfel ţinut poate fi cercetat de asociaţi şi creditori .
Legea 31/1990 precizează că dispoziţiile referitoare la societatea pe acţiuni
se aplică şi societăţii cu răspundere limitată ,în privinţa :
-întocmirii situaţiilor financiare ;
-a fondurilor de rezervă ;

140
 -a reducerii capitalului social .
După aprobarea de către adunarea generală a asociaţilor ,situaţiile financiare
vor fi depuse de administratori la direcţiile generale la efinanţelor publice
competente .Un exemplar al situaţiei financiare anuale va fi depus la Oficiul
registrului comerţului,de către administratori în termen de 15 zile de la data
adunării generale ,însoţit de raportul lor ,al cenzorilor sau al auditorilor financiari
precum şi de procesul –verbal al adunării generale la Ministerul Finanţelor Publice
(art.185 alin.1).
› Obligaţia de nonconcurenţă ce revine administratorilor şi asociaţilor.
1.Administratorii nu pot primi ,fără autorizarea adunării asociaţilor ,mandatul
de administrator în alte societăţi concurente sau avînd acelaşi obiect de activitate
,nici să facă acelaşi comerţ ori altul concurent pe cont propriu sau pe contul altei
persoane fizice sau juridice sub sancţiunea revocării şi răspunderii pentru daune .
2.Asociatul care ,într-o operaţiune determinată ,are ,pe cont propriu sau pe
contul altuia ,interese contrare acelora ale societăţii nu poate lua parte la nici o
deliberare sau decizie privind această operaţiune .În caz contrar asociatul este
răspunzător de daunele pricinuite ,dacă fără votul său ,nu s-ar fi obţinut majoritatea
cerută (art.79 alin.1).
› Controlul de gestiune al societăţii –cenzorii.Adunarea asociaţilor poate
numi unul sau mai mulţi cenzori,în cazul societăţilor ale căror situaţii financiare nu
intră sub incidenţa reglemetărilor contabile armonizate cu directivele europene şi
standardele internaţionale de contabilitate (art.160 alin.1).Societăţile comerciale ale
căror situaţii financiare intră sub incidenţa reglementărilor contabile armonizate(...)
vor fi auditate de auditori financiari –persoane fizice sau persoane juridice.
Dacă numărul asociaţilor trece de 15,numirea cenzorilor este obligatorie .
În lipsă de cenzori , fiecare dintre asociaţi ,care nu este administrator al
societăţii poate exercita controlul de gestiune ca şi asociatul din societatea în nume
colectiv (art.199 alin.1) .
Legea prevede că dispoziţiile referitoare la cenzorii societăţii pe acţiuni se
aplică şi cenzorilor din societăţile cu răspundere limitată (art.199 alin.4).
›Transmiterea părţilor sociale.Din punct de vedere al structurii capitalului
societatea cu răspundere limitată este o societate de persoane .Societatea cu
răspundere limitată nu emite titluri negociabile .În acest sens art.200 din Legea
nr.31/1990 ,precizează că societatea cu răspundere limitată nu are dreptul să emită
obligaţiuni.
Capitalul social al societăţii este divizat pe părţi sociale .Deşi părţile sociale
nu sunt titluri negociabile ,legea prevede posibilitatea transmiterii lor,numai dacă
actul constitutiv o prevede.
Părţile sociale se pot transmite:
- între asociaţi ,fără nici o condiţie în privinţa aprobării transmiterii ;

141
 - către persoane din afara societăţii ,dacă transmiterea a fost aprobată de
asociaţii reprezentând cel puţin3/4 din capitalul social.
În cazul dobândirii unei părţi sociale prin succesiune ,există următoarele
posibilităţi:
- dacă moştenitorul acceptă succesiunea ,şi în actul constitutiv există o clauză
de continuare a activităţii societăţii cu moştenitorii asociatului decedat ,acesta
devine asociat .În cazul în care s-ar depăşi maximul legal de asociaţi din numărul
succesorilor ,aceştia vor fi obligaţi să desemneze un număr de titulari ce nu va
depăşi maximul legal (art.202 alin.4 );
- dacă moştenitorul acceptă succesiunea şi în actul constitutiv nu există o
clauză de continuare a activităţii societăţii cu moşteniorii asociatului decedat
,societatea este obligată la plata părţii sociale către succesori ,conform ultimului
bilanţ contabil aprobat ;
- dacă moştenitorul nu acceptă succesiunea ,existenţa sau inexistenţa clauzei
de continuare a activităţii societăţii cu moşteitorii asociatului decedat ,nu are nici o
relevanţă,pentru că acceptarea moştenirii este o facultate ,nu o obligaţie .iar clauza
are caracte obligatoriu numai faţă de asociaţi.
Transmiterea părţilor sociale se face , de obicei ,între vii ,cu titlu oneros ,pe
calea cesiunii .Cesiunea părţilor sociale presupune încheierea unui contract de
cesiune ,între asociatul cedent şi asociatul cesionar .Legea solicită îndeplinirea unor
formalităţi de publicitate:
- înscrierea contractului de cesiune în registrul comerţului ;
- înscrierea contractului de cesiune în registrul de asociaţi al societăţii
(art.203 alin.1).
Transmiterea părţilor sociale este opozabilă terţilor numai din momentul în
scrierii în registrul comerţului.

Excluderea şi retragerea asociaţilor

Titlul V din Legea nr 31/1990 republicată reglementează excluderea şi
retragerea asociaţilor din societatea în nume colectiv ,în comandită simplă sau cu
răspundere limitată .
Poate fi exclus din societate :
a. asociatul care ,pus în întârziere ,nu aduce aportul la care s-a obligat
(art.222 alin.1din L.31/1990 rep.) .Această dispoziţie are în vedere asociaţii din
societatea cu răspundere limitată ,din societatea în nume colectiv şi asociaţii
comanditari şi comanditaţi din societatea în comandită simplă ;
b. asociatul (cu răspundere nelimitată ) în stare de faliment –dacă este
persoană juridică ,sau care a devenit legalmente incapabil –dacă este persoană
fizică (art.222 alin.1).Această dispoziţie are în vedere asociaţii în societatea în

142
nume colectiv,şi asociaţii comanditaţi în societatea în comandită pe acţiuni şi în
societatea în comandită simplă.
c. asociatul (cu răspundere nelimitată )care se amestecă fără drept în
administraţia societăţii (art. 222 alin.1).
d. asociatul care, fără consimţământul scris al celorlalţi asociaţi
întrebuinţează capitalul,bunurile sau creditul societăţii în folosul său sau al unei alte
persoane (art.80).
e. asociatul care , fără consimţăntul celorlalţi asociaţi
• ia parte ca asociat cu răspundere nelimitată în alte societăţi
concurente sau având acelaţi obiect de activitate ,
• face operaţiuni pe cont propriu sau al altora, în acelaţi fel de
comerţ sau într-unul asemănător (art.82).
f. asociatul debitor ,în cazul în care creditorii particulari ai asociaţilor dintr-o
societate în nume olectiv fac opoziţie împotriva hotărârilor adunării asociaţilor de
prelungire a duratei societăţii peste termenul fixat iniţial, dacă au drepturi stabilite
printr-un titlu executoriu anterior hotărârii(art.206). Dacă opoziţia a fost admisă,
asociaţii sunt obligaţi să decidă, în termenul stabilit de art. 206 alin.2, dacă renunţă
la prelingire sau exclud din societate pe asociatul debitor al oponentului.
Cazurile de excludere enumerate sunt aplicabile şi comanditaţilor în
societăţile în comandită pe acţiuni (art. 222 alin.2).
Iar în privinţa caracterului enumerării cazurilor de excludere a asociaţilor
prevăzute în art.206 alin.2,opiniile sunt împărţite ,între aceeia care consideră că
enumerarea este limitativă şi aceeia care consideră că enumerarea este
exemplificativă .

Hotărârea judecătorească de excludere a asociaţilor

Excluderea poate fi cerută de societatea comercială însăşi sau de oricare
asociat. Excluderea se pronunţă prin hotărâre judecătorească.Dacă excluderea este
cerută de un asociat, se vor cita societatea ,prin reprezentantul acesteia ,şi asociatul
pârât .Prin hotărârea de excludere ,instanţa va dispune şi cu privire la structura
participării la capitalul social a celorlalţi asociaţi (art.223 alin.3).
Hotărârea irevocabilă de excludere se va depune în termen de 15 zile ,la
oficiul registrului comerţului pentru a fi înscrisă iar dispozitivul hotărârii se va
publica la cererea societăţii în Monitorul oficial al României,partea a IV-a.

Drepturile, obligaţiile şi răspunderea asociatului exclus

Asociatul exclus are dreptul :
-la beneficii până în ziua excluderii sale ,însă nu va putea cere lichidarea lor
până ce acestea nu sunt repartizate conform prevederilor actului constitutiv(art.224
alin.1).

143
 - la o sumă de bani care să reprezinte valoarea unei părţi proporţionale din
patrimoniul social (art.224 alin.2).
Asociatul exclus este obligat:
-să suporte pierderile până la ziua excluderii sale
-faţă de terţi, pentru operaţiunile făcute de societate până în ziua rămânerii
definitive a hotărârii de excludere. Asociatul este obligat să suporte consecinţele
operaţiunilor în curs de executare, din momentul excluderii, şi nu-şi va putea
retrage partea ce i se cuvine decât după terminarea acelor operaţiuni

Excluderea asociaţilor din societatea în comandită simplă şi

comanditaţilor în societatea în comandită pe acţiuni
Poate fi exclus din societate:
a. asociatul comanditar şi comanditat care puşi în întârziere nu aduc aportul
la care s-au obligat,
b. asociatul comanditat în stare de faliment (persoană juridică) sau care a
devenit legalmente incapabil (persoană fizică),
c. asociatul comanditat care se amestecă fără drept în administraţie (art. 80 şi
82 din L.31/1990).
d. asociatul administrator-comanditat-care comite fraudă în dauna societăţii
sau care se serveşte de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al
altora.

Retragerea asociatului din societate

Retragerea din societate este prevăzută în art 226 ,pentru asociaţii în nume
colectiv, ,în comandită simplă sau în societatea cu răspundere limitată ,iar în
art.134 pentru acţionari .
Asociatul se poate retrage:
- în cazurile prevăzute în actul constitutiv,
- cu acordul tuturor celorlalţi asociaţi,
- în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul
unanim, pentru motive temeinice. Temeinicia motivelor este apreciată în
baza unei hotărâri pronunţată de tribunal, supusă numai recursului ,în
termen de 15 zile de la comunicare .
Acţionarii se pot retrage din societate dacă nu sunt de acord cu hotărârile
luate în adunarea generală cu privire la schimbarea obiectului principal de
activitate ,la mutarea sediului sau la forma societăţii .
Acţionarii retraşi din societate au dreptul să obţină de la societate
contravaloarea acţiunilor pe care le posedă, la valoarea medie determinată
de către un expert autorizat, prin folosirea a cel puţin două metode de
evaluare recunoscute de standardele europene de evaluare (E.V.S.).Odată cu

144
 declaraţia de retragere, acţionarii vor preda societăţii acţiunile pe care le
posedă (art.134 alin.3). Ca urmare a retrageii acţionarilor ,acţiunile acestora
vor fi dobândite de societate în condiţii art. 107 alin. 7.

1.10.4 Modificarea actului constitutiv al societăţii comerciale

Precizări prealabile.
Actul constitutiv ce stă la baza unei societăţi comerciale poate fi modificat:
- prin hotărârea adunării generale adoptată în condiţiile legii ;
- printr-un act adiţional la actul constitutiv ;
- prin hotărârea instanţei judecătoreşti ,în condiţiile art.223 alin.3 şiart.226
alin.2.
Modificarea actului constitutiv prin hotărârea adunării generale şi printr-un
act adiţional este rezultatul voinţei asociaţilor .
>Hotărârea de modificare a actului constitutiv este luată pentru societatea pe
acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni de către adunarea generală
extraordinară ,care va putea delega exerciţiul atribuţiilor referitoare la această
modificare consiliului de administraţie sau administratorului unic (art.113 şi
art.114 din Legea 31/1990).Modificarea decisă astfel priveşte :mutarea sediului
social ,schimbarea obiectului de activitate ,majorarea capitalului social
,reducerea capitalului social sau reîntregirea lui prin emisiune de acţiuni
,conversia acţiunilor dintr-o categorie în cealaltă (art.113 lit.b,c,f,g,j ).
Hotărârea de modificare se ia în condiţiile de cvorum şi majoritate cerute
pentru adunarea generală extraordinară (art.115din Legea 31/1990).
> Modificarea actului constitutiv printr-un act adiţional este obligatorie
pentru societatea în nume colectiv şi societatea în comandită simplă ,deoarece
pentru aceste societăţi legea nu instituţionalizează adunarea generală .
> Hotărârea instanţei judecătoreşti pentru modificarea actului constitutiv
intervine numai în cazul excluderii sau retragerii unui asociat din societatea în
nume colectiv ,societatea în comandită simplă sau societatea cu răspundere limitată
(în condiţiile art.223 alin.3 şi art.226 alin.2).
Forma actului modificator.De regulă ,actul de modificare se întocmeşte în
forma înscrisului sub semnătură privată .În mod excepţional ,actul modificator
îmbracă forma autentică ,obligatorie ,atunci cân acesta are ca obiect :
- majorarea capitalului social prin subscrierea ca aport în natură a unui teren;
- modificarea formei juridice a societăţii într-o societate în nume colectiv sau
societate în comandită simplă ;
- majorarea capitalului social prin subscripţie publică .
Dacă modificarea actului constitutiv priveşte schimbarea denumirii societăţii
,legea solicită prezentarea dovezii eliberată de oficiul registrului comerţului

145
 privind disponibilitatea firmei ,iar dacă are în vedere continuarea societăţii cu
răspundere limitată cu asociat unic ,legea solicită declaraţia pe propria
răspundere privind deţinerea calităţii de asociat unic într-o singură societate cu
răspundere limitată (art.17 alin.1).
Procedura de înregistrare a actului modificator presupune două etape :
1.înregistrarea actului modificator - cu trimiterile la textele modificatoare ale
actului constitutiv - în registrul comerţului pe baza încheierii judecătorului
delegat .În cazurile prevăzute de art.223 alin.3 şi art.226 alin.2 ,înregistrarea se
face pe baza hotărârii irevocabile de excludere.
2.trimiterea din oficiu a actului modificator ,spre publicare ,în Monitorul oficial
al României ,partea a IV-a ,de către registrul comerţului ,pe cheltuiala
societăţii.
Pentru societatea în nume colectiv sau comandită simplă actul modificator al
actului constitutiv în formă autentică ,se depune la oficiul registrului comerţului
şi se menţionează în acest registru ,fără a fi obligatorie publicarea în Monitorul
Oficial al României.
Dacă se aduc mai multe modificări actului constitutiv ,fie concomitent ,fie
succesiv ,acesta va fi actualizat cu toate modificările la zi,şi,în această formă
,va fi depus la oficiul registrului comerţului .
Modificârile actului constitutiv al societăţii nu atrag creare unei persoane
juridice noi.

Opoziţia creditorilor particulari ai asociaţilor împotriva modificării actului

constitutiv de prelungire a duratei societăţii .Modificarea actului constitutiv
ca urmare a prelungirii duratei societăţii poate afecta creditorii particulari ai
asociaţilor dintr-o societate în nume colectiv ,societate cu răspundere limitată
sau societate în comandită smplă .Aceştia pot face opoziţie –în condiţiile art.62
din Legea nr .31/1990- împotriva hotărârii adunării asociaţilor de prelungire a
duratei soietăţii peste termenul fixat iniţial ,dacă au drepturi stabilite printr-un
titlu executoriu anterior hotărârii. Dacă opoziţia a fost admisă asociaţii trebuie
să decidă, în termen de o lună de la data la care hotărârea a devenit irevocabilă
,dacă înţeleg să renunţe la prelungire sau să excludă din societate pe asociatul
debitor al oponentului .În acest cazdrepturile cuvenite asociatului debitor ,vor fi
calculate pe baza ultimului bilanţ contabil aprobat .

Cazuri de modificare a actului constitutiv al societăţii comerciale

Precizări prealabile.Capitalul social este fix pe durata existenţei societăţii,el

putând fi micşorat - astfel încât să nu se reducă sub minimul prevăzut de lege - sau
mărit în condiţiile modificării actului constitutiv .

146
 Referitor la , reducerea capitalului social sau reîntregirea acestuia Legea
31/1990 face următoarele precizări în :
-art.69 ,,Dacă se constată o piedere a activului net ,capitalul social va trebui
reîntregit sau redus înainte de a se putea face vreo repartizare sau distribuire de
profit ,,
- art.158 ,,Dacă administratorii unei societăţi pe acţiuni sau societăţi în
comandită pe acţiuni ,constată că, în urma unor pierderi ,activul net
determinat ca diferenţă între totalul activelor şi datoriile societăţii reprezintă
cel puţin de jumătate din valoarea capitalului social ,vor convoca adunarea
generală extraordinară ,pentru a hotărî, reîntregirea capitalului social
,reducerea lui la valoarea rămasă sau dizolvarea societăţii ,,
- art.22 ,,În cazul constituirii societăţii pe acţiuni sau societăţii în comandită
pe acţiuni prin subscripţie publică ,dacă subscrierile publice depăşesc
capitalul social prevăzut în prospectul de emisiune sau sunt mai mici decât
acesta ,fondatorii sunt obligaţi să supună aprobării adunării constitutive
majorarea sau ,după caz ,reducerea capitalului social la nivelul subscripţiei
,,
- art.209 ,, Când societatea a emis obligaţiuni ,nu se va putea proceda la
reducerea capitalului social prin restituiri făcute acţionarilor din sumele
rambursate în contul acţiunilor ,decât în proporţie cu valoarea obligaţiunilor
rambursate ,,

Reducerea capitalului social .Capitalul social poate fi redus dacă este sau nu
motivat de pierderi .Reducerea capitalului social este motivată de pierderi dacă
(art.207 alin.1) :
a. se micşorează numărul de acţiuni sau de părţi sociale ;
b. se reduce valoarea nominală a acţiunilor sau a părţilor sociale ;
c. societatea dobândeşte propriile acţiuni ,urmată de anularea lor.
Reducerea capitalului social nu este motivată de pierderi ,prin (art.207
alin.2) :
a. scutirea totală sau parţială a asociaţilor de vărsămintele datorate ;
b.restituirea către acţionari a cotei părţi din aporturi ,proporţională cu
reducerea capitalului social şi calculată egal pentru fiecare acţiune sau parte
socială ;
c.alte procedeee prevăzute de lege.
Reducerea capitalului social este decisă prin hotărârea adunării
asociaţilor.Potrivit art.208 alin.1 reducerea capitalului social va putea fi făcută
numai după trecerea a două luni din ziua în care hotărârea a fost publicată în
Monitorul Oficial al României ,Partea a IV-a .Hotărârea de reducere a capitalului
social trebuie să îndeplinească următoarele condiţii(art.208 alin.2):

147
 -să respecte minimul de capital social ,atunci cînd legea îl fixează ;
-să arate motivele pentru care se face reducerea ;
-să arate procedeul ce va fi utilizat pentru efectuarea ei.
Dreptul de opoziţie al creditorilor societăţii al cărei capital se reduce
În condiţiile art.62,orice creditor al societăţii ,a cărei creanţă este constatată
printr-un titlu anterior publicării hotărârii ,poate face opoziţie(art.208 alin.3)
Împotriva hotărârii de reducere a capitalului social poate face opoziţie orice
creditor al societăţii ,cât şi creditorii chirografari .Creditorii chirografai ale căror
creanţe sunt constatate prin titlui anterioare pubblicări hotărârii pot să obţină pe
calea opoziţiei exigibilitatea anticipată a creanţelor lor la data expirării termenului
de două luni ( pentru hotărârea de reducere a capitalului social ) în afară de cazul în
care societatea a oferit garanţii reale sau personale acceptate de creditori
Capitalul poate fi redus şi prin emisiune de obligaţiuni .Se va putea proceda
la reducerea capitalului social prin restituiri făcute acţionarilor din sumele
rambursate în contul acţiunilor numai în proporţie cu valoarea obligaţiunilor
rambursate (art.209).

Mărirea capitalului social

Capitalul social al unei societăţi comerciale poate fi mărit prin :
a. emisiunea de noi acţiuni ;
b. majorarea valorii nominale a acţiunilor existente în schimbul unor noi
aporturi în numerar şi/sau în natură .
>Mărirea capitalului social prin emisiune de noi acţiuni
O condiţie pentru majorarea capitalului social deci pentru emiterea de noi
acţiuni este ca acţiunile din emisiunea precedentă să fi fost complet plătite (art.92
alin.3).
De asemenea ,acţiunile emise pentru majorarea capitalului vor fi oferite spre
subscriere ,în primul rând acţionarilor existenţi ,proporţional cu numărul acţiunilor
pe care le posedă ,aceştia putându-şi exercita dreptul de preferinţă numai în
interiorul termenului hotărât de adunarea generală dacă actul constitutiv nu prevede
alt termen .După expirarea acestui termen acţiunile vor putea fi oferite spre
subscriere publicului(art.216alin.1).Operaţiunea de majorare a capitalului social
efectuată fără acordarea dreptului de preferinţă către acţionarii existenţi ,este lovită
de nulitate absolută .
Dreptul acţionarilor de subscriere a noilor acţiuni poate fi ridicat ,în total sau
în parte , pentru motive temeinice , de către adunarea generală (art.217 alin.1). În
acest caz,convocarea adunării generale trebuie să cuprindă :
- motivele majorării capitalului social ;
- persoanele cărora urmează a li se atribui noile acţiuni ;
- numărul de acţiuni atribuit fiecăreia dintre aceste persoane ;

148
- valoarea de emisiune a acţiunilor şi bazele fixării acesteia ;
Noile acţiuni emise în scopul majorării capitaluui social pot fi reprezentate
de aporturi în natură sau de aporturi în numerar.
Dacă noile acţiuni reprezintă aporturi în natură ,dreptul de preferinţă al
acţionarilor încetează .
Noile acţiuni, emise atât în schimbul aporturilor în numerar cât şi în
schimbul aporturilor în natură ,vor trebui plătite la data subscrierii ,în proporţir
de cel puţin 30% din valoarea lor nominală şi integral ,în termen de cel mult 3
ani de la data publicării în Monitorul Oficial al României ,Partea a IV-a ,a
hotărârii adunării generale (art.220 alin.1). Cîn d s-a prevăzut o primă de
emisiune ,aceasta trebuie integral plătită la data subscrierii.
Acţiunile noi ,emise pentru majorarea capitalului soial ,sunt liberate.potrivit
art.210 alin.2,din Legea 31/1990 :
-prin încorporarea rezervelor,cu excepţia rezervelor legale;
-prin încorporarea beneficiilor ,sau a primelor de emisiune ;
-prin compensarea unor creanţe lichide şi exigibile asupra sociatăţii cu
acţiuni ale acesteia .
Diferenţele favorabile din reevaluarea patrimoniului vor fi incluse în rezerve
,fără a majora capitalul social.
>Mărirea capitalului social prin majorarea valorii nimunale a acţiunilor
existente în schimbul unor aporturi în numerarşi/sau în natură .
Mărirea capitalului social prin majorarea valorii nominale ale acţiunilor
poate fi hotărâtă numai cu votul tuturor acţionarilor ,în afară de cazul când este
realizată prin în corporarea rezervelor ,sau a beneficiilor .
Hotărârea adunării generale extraordinare pentru majorarea capitalului social
se va publica în Monitorul Oficial al României ,Partea a IV-a,acodându-se
pentru exerciţiul dreptului de preferinţă untermen de cel puţin o lună ,cu
începere din ziua publicării .
>Societatea pe acţiuni îşi poate majora capitalul social ,cu respectarea
dispoziţiilor prevăzute pentru constituirea societăţii (art.212 alin.1,Legea
31/1990),în caz de constituire simultană sau subscripţie publică.
În caz de subscripţie publică ,prospectul de emisiune ,purtând semnăturile
autentice a doi administratori,va fi depus la registrul comerţului din judeţul în
care îşi are sediul societatea (art.212 alin.2,şi art.18 din Legea 31/1990 ).
Potrivit art.212 alin.2, prospectul de emisiune va trebui să cuprindă :
-data şi numărul înmatriculării din registrul comerţului ;
-denumirea şi deiul societăţii ;
-capitalul social subscris şi vărsat ;
-numele şi prenumele administratorilor,cenzorilor şi domiciliul lor ;
-ultima situaţie financiară aprobată ,raportul cenzorilor sau raportul

149
auditorilor financiari ;
-dividendele plătite în ultimii 5 ani sau de la constituire ,dacă ,de la această
dată ,au trecut mai puţin de 5 ani ;
-obligaţiunile emise de societate ;
-hotărârea adunării generale privitoare la noua emisiune de acţiuni ,valoarea
totală a acestora ,numărul şi valoarea lor nominală ,felul lor ,relaţii privitoare la
aporturi ,altele decât în numerar,şi avantajele acordate acestora ,precum şi data
de la care se vor plăti dividendele.
Judecătorul delegat la oficiul registrului comerţului ,constatând îndeplinirea
condiţiilor legale referitoare la conţinutul prospectului de emisiune ,la
semnăturile autentice ale administratorilor ,la stabilirea datei încheierii
subscripţiei, va autoriza publicarea prospectului de emisiune (art.18
alin.4).Dacă prospectul de emisiune nu cuprinde toate menţiunile arătate
,acceptantul va putea invoca nulitatea acestuia ,dacă nu a exercitat în nici un
mod drepturile şi obligaţiile sale de acţionar (art.212 alin.3 din Legea 31/1990).
>Capitalul social al unei societăţi poate fi mărit şi prin ofertă publică în
condiţiile Legii 297/2004 privind piaţa de capital (art.213).În acest caz
,administratorii sunt solidar răspunzători de exactitatea celor arătate în
prospectul ,de emisiune ,în publicaţiile făcute de sociatate sau în cererile
adresate oficiului registrului comerţului ,în vederea majorării capitalului social .
>Majorarea capitalului social se face şi/sau prin aporturi în natură :
-atât în cazul emisiunii de acţiuni noi,
-cât şi în cazul majorării valorii nominale a acţiunilor existente .
Adunarea generală extraordinară care a hotărât majorarea capitalului social
prin aporturi în natură va trebui să numească unul sau mai mulţi experţi pentru
evaluarea acestor aporturi (art.215 alin.1).Legea 31/1990 interzice aporturile în
creanţe pentru majorarea capitalului social .
După depunerea raportului de expertiză ,adunarea generală extraordinară va
fi convocată din nou şi în funcţie de concluziile experţilor ,poate hotărî
majorarea capitalului social.Hotărârea adunării generale trebuie să cuprindă :
-descrierea aporturilor în natură ,
-numele persoanelor ce efectueză aporturile în natură ,
-numărul acţiunilor ce se vor emite în schimbul aporturilor în natură.
Hotărârea adunării generale poate fi luată în mod valabil numai în prezenţa a
trei pătrimi din numărul titularilor capitalului social ,cu votul unui număr de
acţionari care să reprezinte cel puţin jumătate din capitalul social (art.217
alin.3).Hotărârea adunării generale privind majorarea capitalului social are efect
numai în măsura în care a fost dusă la îndeplinire în termen de un an de la data
sa (art.219).
>Ca şi societatea pe acţiuni ,societatea cu răspundere limitată îşi va majora

150
capitalul ,cu respectarea dispoziţiilor privitoare la constituirea acestei societăţi
(art.221 din Legea 31/1990) .

1.11. Fuziunea sau divizarea societăţilor comerciale

1.11.1 Precizări prealabile .Fuziunea sau divizarea societăţilor comerciale se

poate realiza în baza modificării actului constitutiv hotărâtă de adunarea generală
extraordinară (art.113 pct.1). Fuziunea şi divizarea sunt cunoscute în literatura
juridică drept procedee tehnico-juridice de restructurare a societăţilor
comerciale.Având acelaşi scop de modificare a societăţii acestea sunt reglementate
de Legea 31/1990.
1.11.2. Noţiunea de fuziune / divizare.
Fuziunea societăţilor comerciale se face prin două modalităţi absorbire sau
contopire .
> Absorbţia presupune înglobarea de către o societate a uneia sau mai multor
societăţi. Societăţile astfel absorbite îşi încetează existenţa .
> Contopirea presupune reunirea a două sau mai multe societăţi ,care-şi
încetează existenţa pentru a alcătui o societate nouă ,care ia fiinţă în acest mod .
Patrimoniul unei societăţi comerciale poate fi împărţit integral sau poate
suferi o desprindere .
Primul caz de împărţire integrală ,numit divizare ,presupune :
- împărţirea întregului patrimoniu al unei societăţi comerciale care îşi
încetează existenţa între două sau mai multe societăţi existente sau care iau astfel
fiinţă (art.238 alin.3) .
Al doilea caz de împărţire parţială ,numit desprindere , presupune că :
- o parte din patrimoniul societăţii comerciale care nu-şi încetează existenţa se
desprinde ,şi se transmite către una sau mai multe societăţi existente sau care
iau astfel fiinţă .
Pot fuziona sau se pot diviza :
- societăţi de aceeaşi formă juridică ;
- societăţi de forme juridice diferite (art.238 alin.4) ;
- societăţi în lichidare ,pentru care nu a început repartiţia între asociaţi a părţilor
ce li s-ar cuveni din lichidare (art.238 alin.5) .

1.11.3 Condiţiile fuziunii şi divizării societăţilor comerciale.

Fuziunea /divizarea se hotărăşte de fiecare societate în parte ,în condiţiile
stabilite pentru modificarea actului constitutiv al societăţii . Dacă , prin fuziune
sau divizare ,se înfiinţează o nouă societate aceasta se constituie în condiţiile
prevăzute de Legea 31/1990 pentru forma de societate convenită .
∙ În vederea realizării fuziunii/divizării administratorii întocmesc un

151
proiect,în baza hotărârii adunării generale a acţionarilor a fiecăreia dintre societăţile
care participă la fuziune sau la divizare.
∙ Proiectul de fuziune /divizare,potrivit art.241 din Legea 31/1990 ,trebuie
să cuprindă :
a) forma, denumirea şi sediul social al tuturor societăţilor participante la
operaţiune ;
b) fundamentarea şi condiţiile fuziunii sau ale divizării ;
c) stabilirea şi evaluarea activului şi pasivului ,care se transmit societăţilor
beneficiare ;
d) modalităţile de predare a acţiunilor sau al părţilor sociale şi data de la
care acestea dau dreptul la dividente ;
e) raporul de schimb al acţiunilor sau al părţilor sociale şi dacă este cazul,
cuantumul sultei ; nu vor putea fi schimbate pentru acţiuni emise de
societatea absorbantă acţiunile societăţii absorbite al căror titular este,
direct sau prin personae iterpuse, societatea absorbantă ori însăşi
societatea absorbită ;
f) cuantumul primei de fuziune sau de divizare ;
g) drepturile care se acordă obligatarilor şi orice alte avantaje speciale ;
h) data situaţiei financiare de fuziune /divizare ,care va fi aceeaşi pentru
toate societăţile participante ;
i) orice alte date care prezintă interes pentru operaţiune .

Capitolul 2 OBLIGATIILE COMERCIALE

2.1. Trasaturile obligatiilor comerciale.

1. Solidaritatea obligatiilor
1a. Solidaritatea codebitorilor (art 42 C.com.)

Solidaritatea este definita ca acea modalitate a obligatiilor care impiedica

diviziunea lor, chiar daca prin natura lor sunt divizibile.
Solidaritatea debitorilor reprezinta in plus o garantie pentru creditori care
poate urmari pe debitorul solvabil realizandu-si astfel creanta.
Solidaritatea (in dreptul civil) este de doua feluri:
I. solidaritate activa – reprezinta o pluralitate de creditori
II. solidaritate pasiva – reprezinta o pluralitate de debitori

In dreptul comercial exista dispozitii numai cu privire la solidaritatea

pasiva.
Caracterele soldaritatii sunt:
o fiecare codebitor solidar este obligat la plata intregii datorii,

152
 fata de acelasi creditor, creditorul putand urmari pe oricare
dintre codebitori (la alegerea sa) pentru intreaga creanta.
o In raporturile dintre codebitorii solidari obligatia este divizata,
fiecare raspunzand pro parte (numai pentru partea sa)
o Debitorul care a platit intreaga datorie sau mai mult decat
datora dobandeste un drept de regres impotriva celorlalti
codebitori solidari.

Solidaritatea poate fi:

I. legala – cand opereaza in virtutea legii
II. conventionala – este stabilita de comun acord de catre partile
contractante

In drepul civil obligatia solidara nu se prezuma si trebuie stipulata expres in

contract.
In dreptul comercial, insa obligatia solidara se prezuma, fiind o prezumtie
legala potrivit art 42 CC: „in obligatiile comerciale, codebitorii sunt tinuti
solidariceste, afara de stipulatiune contrarie.
Justificarea acestei prezumtii legale consta in necesitatea asigurarii
creditului existent in relatiile comerciale.
Codul comercial a instituit si solidaritatea fidejusorilor, ai garantilor
persoanali ai debitorului.

1b. Solidaritatea fidejusorilor. In dreptul civil fidejusorul este tinut numai

pentru obligatiile debitorului, numai in sibsidiar daca debitorul principal nu face
plata si nu este solidar cu acesta recunoscandu-i-se beneficiul de discutiune si de
diviziune (daca sunt mai multi fidejusori, potrivit art 1652 si urm C Civil).
In dreptul comercial, de regula, garantii personali ai debitorului raspund
solidar (nemaiavand nici dreptul de discutiune nici de diviziune).
De retinut ca prezumtia de solidaritate a debitorului poate fi inlaturata
numai intr-o stipulatie expresa a partilor.
Cu toate acestea nu se poate deroga de la solidaritatea instituita de legiuitor
in privinta:
o asociatiilor in societatile in nume colectiv (SNC)
o asociatiilor comanditati in societatile in comandita simpla
o a administratorilor societatilor comerciale
o a lichidatorilor care nesocotesc dispozitiile referitoare la
lichidare
o a mandatarilor comerciali.

153
 Solidaritatea debitorilor – in dreptul comercial – este argumentul potrivit
careia in aceasta materie se ocroteste in primul rand creditorul acordand prioritate
creditului.

2.2. Fructificarea de drept a banilor

Potrivit articolului 1073 C Civil, „oricine se obliga la efectuarea unei
prestatii, este indatorat sa o indeplineasca sub sanctiunea daunelor-interese. Daca
prestatia consta intr-o suma de bani, daunele sunt prezumate (deci nu trebuie
dovedite de creditor), ele se exprima sub forma dobanzilor aferente sumelor
neachitate. In dreptul civil regula este ca daunele – interese sub forma dobanzilor
sunt datorate numai din momentul in care debitorul a fost pus in intarziere (cerere
de chemare in judecata, somatie, notificare)
Dobanda nu curge prin simplul fapt al ajungerii la termen (art 1088, alin 2
C Civil cu doua exceptii:
o In cazul restituirii platilor sumelor nedatorate daca „...............”
este de rea credinta (art 937 Cod civil ) sau
o In cazul neindeplinirii obligatiilor de varsare a aporturilor
datorate de asociati catre societate.

Numai in aceste doua situatii, in dreptul civil, dobanda curge de drept.

In dreptul comercial, datoriile comerciale lichide si platibile in bani produc
dobanda de drept din ziua cand devin exigibile” (art 43 CC), ceea ce inseamna ca
debitorul este de drept in intarziere prin simpla ajungere la termen.
Orice suma de bani aflata in mana comerciantului trebuie sa produca bani.
Acesta dispozitie (art 43 CC) se aplica numai daca este vorba de o obligatie
comerciala care consta intr-o suma de bani.
Dobanzile comerciale se aplica daca sunt intrunite conditiile:
o Obligatia este comerciala (izvoraste dintr-un fapt de comert
obiectiv – art 3 CC, dintr un fapt de comer subiectiv – art 4
CC, sau dintr un fapt de comert unilateral sau mixt – art 56
CC)
o Obligatia consta intr o suma de bani
o Obligatia este lichida – adica reevaluarea ei este determinata
o Obligatia este exigibila – adica a ajuns la scadenta

Anatocismul
Anatocismul – sau dobanda la dobanda este acea intelegere prin care partile
contractante convin ca dobanda sa se capitalizeze, adica sa se adauge la suma
datorata si sa se calculeze din nou dobanda.
Anatocismul a fost interzis prin Decretul – lege privind stabilirea

154
dobanzilor si inlaturarea cametei inca din 1938. Atat din raporturile de drept civil
cat si in raporturile de drept comercial, cu exceptia contractului de cont curent,
reglementat de codul comercial, in art 370-373.
Aceasta interdictie a fost prevazuta si prin decretul-lege nr. 311/1954.
Anterior actelor normative din 1938 si D. 311/1954, anatocismul era
permis in materie comerciala, iar in privinta raporturilor de drept civil, se
aplicasera dispozitiile codului civil, respectiv, art 1089, alin 2:
o Dobanda la dobanda sa fi fost prevazuta in contract sau prin
cerere de chemare in judecata.
o Dobanda la dobanda se putea acorda numai pe timp de un an
implinit, cu exceptia veniturilor datorate cu titlu de amenzi,
chirii, rente viagere, restituire de fructe, acestea producand
dobanzi din ziua intelegerii contractuale sau din ziua chemarii
in judecata.

In materie comerciala anatocismul este permis. In prezent potrivit O.G.

9/2000, art 8, alin 1 „dobanda se va calcula numai asupra cuantumului sumei
imprumutate”, cu exceptia prevazuta de art 8, alin 2:
 Dobanzile se pot capitaliza si se pot produce dobanzi in
termenul unei conventii speciale incheiate in acest sens,
dupa scadenta lor dar numai pentru dobanzi datorate pe
cel putin un an.

Asadar anatocismul este permis numai daca sunt indeplinite conditiile:

 Sa existe un contract de imprumut
 Sa existe o conventie speciala privind anatocismul
 Conventia privind anatocismul trebuie sa intervina dupa
data scadentei
 Anatocismul se calculeaza numai pentru dobanzi
datorate de cel putin un an

Nu se aplica anatocismul in cazul contractului de cont curent si in cazul

cand legea prevede astfel (art 8, alin 3, OG 9/2000).
Cumulul dobanzilor cu despagubirile:
o Potrivit art 1088 C Civil „cumulul dobanzilor cu desagubirile
in principiu nu este admis, cu exceptiile:

- I. Prevazute codul civil

 In privinta fidejusorului (cautiunea reala) care a
platit datoria are dreptul de regres (recurs) impotriva

155
 debitorului principal (art 1669 C Civil)
 In materia contractului de societate asociatul care
intarzie sa depuna capitalul social (in numerar)
datoareaza pe langa dobanda legala din ziua in care
trebuia sa efectueze scazamantul plus daune
(despagubiri) cauzate societatii.

1 II. Prevazute de codul comercial si legislatia special:

2 Mandatarul care intrebuinteaza in alte scopuri
sumele primite din contul mandatatului, datoreaza in
afara de dobanzi si daune – interese. (art 383 CC)
3 Art 84, alin 2 din L. 31/90 republicata
4 Art 65, alin 2 din L. 31/90 republicata

Asadar in raporturile juridice de cod comercial dobanda poate fi cumulata

cu despagubirile atat in cazul intarzierii in executare cat si in cazul neexecutarii
obligatiilor contractuale, care constau in sume de bani.

Cumulul dobanzilor cu penalitatile.

Problema cumulului dobanzilor cu penalitatile se simplifica potrivit
reglementarilor actuale in materia dobanzilor (OG 99/2000 modificata prin L.
356/6.06.2002).
Daca fapta debitorului consta in intarziere in exectuarea obligatiilor
contractuale sau legale banesti, debitorul datoreaza dobanzi sau penalitati care
nicicum nu se pot cumula.

2.3 Neexecutarea contractelor bilaterale. Inexistenta termenului de

gratie.
In obligatiile comerciale judecatorul nu poate acorda termenul de gratie
permis de art 1021 C Civil, potrivit art 44 CC.
Daca una din parti si-a executat obligatiile, iar cealalta nu le-a executat si
nici nu este pe cale sa le indeplineasca, partea care si-a onorat obligatiile are doua
posibilitati (in dreptul civil):
1 Fie sa ceara executarea contractului (cat mai este posibil)
2 Fie sa ceara rezolutiunea contractului si daune interese
compensatorii.

In cea de-a doua situatie, judecatorul poate acorda un termen de gratie,

inauntrul caruia partea care nu si-a indeplinit obligatia, sa o poata favoriza. (art 2
CC)

156
 Aceasta regula are caracter supletiv, partile pot prevedea in contract ca
rezolutiunea sa se produca de drept.

In dreptul comercial o asemenea regula, cea de la art 1021 C Civil, este

incompatibila cu activitatea comerciala.
Numai partea care si-a executat obligatiile poate acorda celeilalte un termen
de gratie. Acest termen este unic si daca nici de aceasta data obligatiile nu sunt
indeplinite, rezolutiunea opereaza de plin drept si orice executare peste termen
devine inadmisibila.
Rezolutionarea in cazul termenului esential.
Termenul esential – este acel termen care are o importanta decisiva in
executarea constractului fiind considerat ca element determinant la incheierea
acestuia.
Termenul este esential in urmatoarele situatii:
1 Prin natura insasi a contractului – spre exemplu, contractul de raport
sau operatiunile la bursa si in special contractele de vanzare de
titluri, de credit sau de valuta, la termen. Executarea la data stabilita
in contract este esentiala fata de posibilitatea variatiei cursului
valutar.
2 Prin vointa partilor contractuale – exprimarea vointei trebuie sa fie
neechivoca, spre exemplu, in contractul de vanzare, daca marfa
trebuie transportata si icnarcata pe un anumit vas, la o data fixa.

Codul comercial reglementeaza termenul esential in art 67 CC, in cazul

contractului de vanzare cumparare ca modalitate a contractului.
Practica a extins insa aceasta regula la toate obligatiile comerciale.

Rezilierea contractelor cu executarea succesiva.

In cazul contractelor cu executare succesiva, rezilierea pentru
neindeplinirea obligatiilor de catre una din parti, produce efecte pentru viitor.
La primaindeplinire i executarea obligatiilor intervine rezilierea care
desfinteaza contractul.

2.4. Proba obligatiilor comerciale.

In principiu, in dreptul comercial, obligatiile se dovedesc cu aceleasi
mijloace ca si obligatiile civile. In materie comerciala formalismul (reclamat de
dreptul comun pentru mai multe operatiuni juridice) este diminuat, dar nu
inlaturat in totalitate.
Potrivit art 46 CC, obligatiile comerciale si libero-actiunile se dovedesc cu:
acte autentice, acte sub semnatura privata, facturi acceptate prin corespondenta,

157
 prin telegrame, prin registrele partilor, prin martori ori de cate ori instanta
judecatoreasca ar crede ca trebuie sa admita proba testiomoniala, chiar in cazurile
prevazute in art 1191 CC.
In sfarsit obligatiile comerciale pot fi dovedite prin orice alte mijloace de
proba admise de legea civila.

CONTRACTUL COMERCIAL DE VÂNZARE-CUMPĂRARE

SECŢIUNEA I. NOŢIUNE ŞI CARACTERE JURIDICE

1. Precizări prealabile. Aspectele generale ale contractului de vânzare-

cumpărare referitoare la elemente, la încheiere şi executare, sunt reglementate în
Codul civil – art. 1294-1404. Codul comercial cuprinde numai aspectele specifice
ale contractului, în art. 60-73, cu privire la: preţul vânzării, transferul dreptului de
proprietate asupra lucrului vândut şi al riscurilor, consecinţele nerespectării
obligaţiilor ,etc. Prin urmare ,în materie comercială, contractului de vânzare-
cumpărare i se vor aplica dispoziţiile Codului civil completate cu acelea ale
codului comercial. Ca reglementare în codul civil este cel mai detaliat contract, iar
ca utilizare, cu precădere, în domeniul comercial, este cel mai răspândit, deoarece
constituie instrumentul juridic prin care se realizează circulaţia mărfurilor. În plus,
în enumerarea legală a actelor juridice de comerţ, realizată de art. 3 C.com.,
vânzarea de mărfuri figurează pe primul loc, doctrina juridică apreciind în acest
context că, “întregul comerţ se reazămă pe vânzare”.
2. Noţiune. În lipsa unei definiţii specifice în Codul comercial, definim
vânzarea – cumpărarea comercială, pornind de la prevederile art. 1294 C.civil, ca
fiind acordul de voinţa prin care una dintre părţi numită vânzător, transmite
celeilalte părţi numită cumpărător, un drept (în principal de proprietate) în
schimbul unei sume de bani, numită preţ, la care adăugăm elementul economic,

158
funcţional – comercialitatea – care o individualizează în raport cu vânzarea-
cumpărarea civilă.
3. Comercialitatea contractului de vânzare-cumpărare. Distincţia faţă de
vânzarea-cumpărarea civilă. Vânzarea-cumpărarea comercială este prevăzută în
art. 3 pct. 1 şi 2 şi delimitată de vânzarea-cumpărarea civilă, în art. 5 C.com. Astfel,
art. 3 pct. 1 şi 2 precizează în mod sintetic următoarele: “Legea consideră ca fapte
de comerţ: cumpărările de producte32 sau mărfuri spre a se revinde (...); asemenea
şi cumpărarea de obligaţiuni ale statului, spre a se revinde (...); vânzările de
producte (...) închirierile de mărfuri (...) când vor fi cumpărate cu scop de
revânzare sau închiriere. Vânzarea-cumpărarea comercială, se deosebeşte de
vânzarea-cumpărarea civilă, după cum s-a precizat în doctrină, prin:
- limitarea obiectului său la bunuri mobile corporale şi incorporale, cu
excluderea imobilelor;
- adăugarea unui element, care lipseşte vânzării-cumpărării civile, de natură
economică, ce constă în intenţia de interpunere în schimb a bunurilor. Sub acest
aspect, vânzarea-cumpărarea comercială este o verigă în lanţul producţiei şi al
schimbului de bunuri, care circulă astfel de la producător la consumator, sau chiar
în cadrul producţiei. Obiectul vânzarii-cumpărarii comerciale este reprezentat
numai de bunuri mobile, după expresia folosită de art. 3 C.com. din mărfuri sau
producte s-au, obligaţiuni ale statului, titluri de credit, spre deosebire de vânzarea-
cumpărarea civilă care poate avea ca obiect şi bunuri imobile. Bunurile ce formează
obiectul contractului pot fi vândute în forma în care au fost cumpărate sau după ce
au suferit transformări (fie în natură, fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru,
potrivit art. 3 pct. 1). Intenţia de revânzare (de interpunere în schimb a bunurilor)
32
În literatura juridică s-a precizat că noţiunea de producte, în dreptul commercial este mai largă decât cea
din dreptul civil, deoarece desemnează, produsele naturale ale pământului, care se obţin prin cultură sau
exploatare directă (cereale, legume, lemne, etc.), precum şi produsele animalelor (lapte, lână ,etc.).
Noţiunea de producte în dreptul comercial se apropie de noţiunea de fructe naturale, folosită în dreptul
civil.

159
este trăsătura caracteristică a vânzării cumpărării comerciale. Astfel, pentru a fi
comerciale:
- cumpărarea trebuie să fie făcută în scop de vânzare sau închiriere, iar
- vânzarea trebuie să fie precedată de o cumpărare comercială, adică de o
cumpărare în scop de revânzare sau închiriere.
Delimitarea vânzării cumpărării comerciale de aceea civilă este realizată şi
de dispoziţiile art. 5 C.com.:
1. în privinţa obiectului operaţiunii: “actele de vânzare a productelor pe
care proprietarul sau cultivatorul le realizează de pe pământul său, ori
cultivat de acesta”, sunt acte juridice civile
2. în privinţa lipsei intenţiei de revânzare în momentul cumpărării
produselor, echivalent cu lipsa scopului de a obţine profit: “Nu se poate
considera ca fapt de comerţ cumpărarea de producte sau de mărfuri ce s-
ar face pentru uzul sau consumaţiunea cumpărătorului, ori a familiei; de
asemenea, revânzarea acestor bunuri “(pentru că intenţia iniţială nu a fost
de revânzare ci pentru folosinţa de către cumpărători, n.n.)
Intenţia de revânzare sau închiriere trebuie să îndeplinească trei condiţii,
pentru ca vânzarea-cumpărarea să fie comercială: să existe în momentul
cumpărării, ceea ce înseamnă că, manifestată ulterior acestei date operaţiunea are
caracter civil; să fie adusă la cunoştinţa contractantului, (printr-o manifestare de
voinţă expresă care rezultă din mijloace de probă comerciale (facturi, de exemplu)
sau în lipsa acesteia, intenţia de revânzare să rezultă din împrejurari de
fapt(cantitatea mare de produse, mărfuri); să poarte în principal asupra obiectului
cumpărat (fructele ce formează – obiectul principal al vânzarii, sunt ambalate
pentru a fi transportate, ambalajul fiind accesoriu care facilitează vânzarea).
În doctrina juridică s-a arătat că succesiunea cronologică a celor două
operaţii, de cumpărare şi de vânzare, legate prin intenţie, este necesară pentru ca

160
vânzarea – cumpărarea ca operaţiune să se transpună de pe planul dreptului civil pe
acela al dreptului comercial. De asemenea transmiterea proprietăţii nefiind de
esenţă ci de natura contractului de vânzare-cumpărare, urmează a se califica
“vânzare- cumpărare şi contractul prin care, în schimbul unui preţ, se transmite un
alt drept, decât dreptul de proprietate.
Astfel, se poate transmite: un drept real (un drept de superficie, de uzufruct –
art. 1534 C.civ.), un drept de creanţă şi alte drepturi încorporale (art. 1391 C.civ.
şi art. 1392 C.civ.); o universalitate juridică (o moştenire, art. 1399 C.civ.); un
drept litigios (art. 1402 C.civ.). Nu pot forma obiect al contractului de vânzare-
cumpărare: drepturile personale nepatrimoniale (dreptul la nume, la domiciliu);
drepturile patrimoniale cu caracter strict personal (dreptul real de uz, de abitaţie);
drepturile intuitu- personale (dreptul la pensie, dreptul la întreţinere).
Pe planul dreptului comercial, se poate transmite prin vânzare: pe lângă
dreptul de proprietate cu privire la bunuri mobile (produse, mărfuri), o
universalitate de fapt mobiliară – fondul de comerţ; anumite elemente încorporale
ale fondului de comerţ (emblema, drepturile de proprietate industrială).
3. Caracterele juridice ale contractului de vânzare-cumpărare.
Contractul comercial de vânzare-cumpărare are următoarele caractere juridice (ca şi
contractul civil de vânzare-cumpărare):a) sinalagmatic (încheierea lui dă naştere la
obligaţii reciproce pentru ambele părţi).b) cu titlu oneros, (ambele părţi urmăresc
obţinerea unui folos patrimonial). Vânzătorul urmăreşte să primească preţul în
schimbul bunului vândut, iar cumpărătorul să obţină bunul în schimbul preţului. 33c)

33
Fiind un contract sinalagmatic i se vor aplica efectele specifice referitoare la aceasta categorie de
contracte: rezoluţiunea sau rezilierea contractului, excepţia de neexecutare (exceptio non adipleti
contractus) şi riscul contractului.

161
comutativ, ca regulă34 (părţile cunosc existenţa şi întinderea obligaţiilor
(prestaţiilor) lor din momentul încheierii contractului). d) consensual, de regulă.
(Contractul este considerat valabil încheiat prin simplu acord de voinţa al părţilor,
fără a fi nevoie de îndeplinirea unei formalitaţi sau de predarea bunului vândut.) De
la această regulă, există şi excepţii, prevăzute în legi speciale, potrivit cărora
vânzarea devine un contract solemn35. Înscrisului sub semnătură privată i s-a
asimilat înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a
asociat, logic, o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat şi
generat cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice (art.
5, din L. 455/2001 privind semnătura electronică).36 e) translativ de proprietate, în
principal, din momentul încheierii lui, având ca efect strămutarea dreptului real din
patrimoniul vânzătorului în patrimoniul cumpărătorului. Dacă bunul este individual
determinat (res certa), prin efectul realizării acordului de voinţă şi independent de
predarea bunului vândut şi de plata preţului, are loc nu numai încheierea
contractului, ci operează şi transferul dreptului de proprietate de la vânzător la
cumpărător (în acest sens sunt şi dispoziţiile art. 1295 C.civ.). Cumpărătorul
suportă şi riscul pieirii lucrului din momentul dobândirii dreptului de proprietate,
potrivit principiului res perit domino (art. 971, 1156, 1335 si 1358 alin 2 C.civ.),

34
Excepţional contractul poate căpata caracter aleatoriu, de exemplu, cumpărarea unui drept litigios,
existând “şansa” de câştig sau pierdere.
35
Spre exemplu terenurile de orice fel- indiferent că sunt situate în intravilanul sau extravilanul
localităţilor. A se vedea în acest sens, Legea 54/1998, art. 2alin.1
36
Dispoziţiile legale similare au fost adoptate în majoritatea statelor, pe de o parte pentru a facilita
încheierea contractelor prin e-mail sau www, şi pe de altă parte pentru a reduce riscurile de falsificare.
Art. 6 din aceeaşi lege, prevede ca înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau asociat
logic o semnătură electronică, recunoscut de cel căruia i se opune, are acelaşi efect ca actul autentic între
cei care l-au subscris şi între cei care le prezintă drepturile

162
independent de faptul predării, dacă vânzătorul dovedeşte intervenirea unei cauze
străine, exoneratoare, de natură fortuită, a pieirii lucrului. Vânzătorul va suporta
riscul pieirii bunului numai dacă a fost pus în întarziere cu privire la obligaţia de
predare a lucrului (art. 1074 alin 2 C.civ.) şi nu reuşeşte să dovedească că lucrul ar
fi pierit şi la cumpărător dacă l-ar fi predat la termen. Dacă bunul este determinat
generic (res genera), dreptul de proprietate se transmite în momentul
individualizării bunului, prin cântărire, măsurare, numărare, operaţiune care se
face, în principiu,în momentul predării. Riscul pieirii fortuite a bunului înainte de
predare este suportat de vânzător (res perit debitori), care este debitorul obligaţiei
de predare, a unui bun de aceeaşi calitate şi cantitate cu cel care a pierit (genera non
pereunt).
Transmiterea imediată a dreptului de proprietate şi a riscurilor din momentul
încheierii contractului, operează dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a) vânzătorul trebuie să fie proprietarul lucrului vândut ;
b) contractul să fie perfect valabil încheiat ;
c) trebuie să fie vorba de bunuri individual determinate (bunuri certe).
În cazul bunurilor de gen, transferul dreptului de proprietate şi al riscurilor se
realizează în momentul individualizării bunului prin cântărire, măsurare,
numărare. Individualizarea are loc în momentul predării bunului. Riscul pieirii
fortuite aparţine vânzătorului care va fi obligat să predea cumpărătorului un bun de
aceeaşi calitate şi cantitate cu cel care a pierit.
În raporturile comerciale, s-a precizat în doctrină,că individualizarea poate
fi realizată, în lipsă de stipulaţie contrară, de către vânzător – în mod unilateral –
deoarece legea noastră nu cere participarea ambilor contractanţi. Din acest motiv,
spre deosebire de raporturile civile, (art. 1300 C.civ.) pentru individualizare este
insuficientă separarea mărfii din masa bunurilor cu aceleaşi caracteristici generice
şi afectarea ei executării unui anumit contract. Modalitaţile de individualizare sunt

163
diferite după cum livrarea implică circulaţia mărfii sau a documentelor care o
reprezintă (conosament, recipisa de depozit etc.).În primul caz, în care marfa
circulă în materialitatea ei, individualizarea se realizează în momentul îndeplinirii
obligaţiei de predare – fie cumpărătorului, fie transportatorului.În cazul în care
vânzarea se consumă prin circulaţia documentelor reprezentative ale mărfii,
predarea este considerată îndeplinită prin remiterea acestora cumpărătorului. În
ambele cazuri, transmiterea dreptului de proprietate opereaza ex nunc, adică în
momentul individualizării mărfii prin predare sau prin remiterea documentelor care
o reprezintă. Potrivit clauzelor stipulate, transmiterea dreptului de proprietate şi a
riscurilor, pot fi localizate în timp, la o altă dată, mai devreme sau mai târziu, în
funcţie de interesele părţilor.
d) lucrul trebuie să existe. Transferul dreptului de proprietate cu privire la
bunurile viitoare (ce urmează a fi confecţionate sau recolta viitoare)37,
poate opera, numai în momentul în care au fost executate, dacă sunt
bunuri individual determinate, iar dacă sunt de gen, după
individualizare38.
e) părţile să nu fi amânat transferul proprietaţii printr-o clauză specială
,pentru un moment ulterior încheierii contractului. În cazul vânzării
afectate de termen sau condiţie, proprietatea se va transmite în momentul
împlinirii termenului sau realizării condiţiei39.
SECTIUNEA II. CONDIŢII DE VALIDITATE
1. Capacitatea juridică a părţilor.
37
A se vedea, infra, la obiectul contractului
38
In literatura juridică s-a precizat ca în cazul vânzării unei recolte viitoare, proprietatea se transmite din
momentul în care aceasta este gata de recoltat.
39
În cazul vânzării unui teren, sau unei constructii dreptul de proprietate se transmite în momentul
întocmirii contractului în forma autentică. Dreptul de proprietate trebuie înscris (înregistrat) în registrul de
publicitate imobiliară, respectiv în cartea funciară.

164
 Referitor la capacitatea de folosinţă, potrivit art. 1306 C.civ., pot cumpăra
toţi cei cărora nu le este oprit de lege. Regula este, deci, capacitatea, iar
incapacitatea este excepţia. Cazurile de incapacitate sunt expres şi limitativ
prevăzute de lege şi sunt calificate de doctrina şi practica de specialitate ca fiind
incapacitaţi speciale, sau “prohibiţii sau interdicţii de a cumpăra” 40. Interdicţiile se
grupează în două categorii:a) privitoare la persoana care vinde sau care cumpără; b)
stabilite în funcţie de natura bunurilor sau de destinaţia lor. Interdicţiile referitoare
la persoane, în funcţie de locul reglementării, sunt: a1) generale, prevăzute în Codul
civil; a2) speciale, prevăzute într-o lege specială, respectiv în Codul comercial si
Legea nr. 31/ 1990, modificată şi republicată.
a1. Interdicţiile referitoare la persoana care vinde sau cumpără, prevăzute în
Codul civil. Vânzarea între soţi este interzisă (art. 1307 C.civ.)41. Sancţiunea
nerespectării acestei interdicţii potrivit opiniei majoritare, exprimată în doctrina şi
în practica judecătoreasca, este nulitatea relativă42.
∙ Potrivit art. 1308 pct. 1 C.civ., tutorii nu pot cumpăra bunurile persoanelor
de sub tutela lor atâta timp cât nu au fost descărcate de gestiune. Interdicţia priveşte
şi vânzarea de bunuri de către minor (art. 128 C.fam.).43
∙ Mandatarii, atât convenţionali, cât şi legali, împuterniciţi a vinde un lucru
nu pot să-l cumpere (art. 1308 C.civ. pct.2), pentru că, de regulă, nu se admite ca o
persoană să cumuleze calitatea de vânzător cu aceea de cumpărător44.

40
Prohibiţia sau interdicţia de a cumpăra trebuie să fie legală şi expresă; C.S.J. s.civ. dec. nr. 2524/ 1993,
rev. Dreptul nr. 12/ 1994, p. 60
41
Interdicţia are scopul de a apăra principiul revocabilităţii donaţiilor între soţi şi de a ocroti interesele
moştenitorilor rezervatori, ale moştenitorilor care beneficiază de raportul donaţiilor şi ale creditorilor
satului vânzător împotriva unor acte de vânzare-cumpărare frauduloase ale soţilor
42
T.S., col.civ., dec. nr. 867/ 1995, în Culegere de decizii ale Tribunalului suprem, 1955, vol. I, p. 63
43
Interdicţia acţionează pe durata tutelei ; o dată cu descărcarea tutorelui de gestiunea sa, interdicţia
încetează (art. 141/ C.fam.)., încălcarea acestei interdicţii se sancţioneaza cu nulitatea relativă.

165
 ∙ Administratorii bunurilor statului, comunelor, oraşelor, municipiilor sau
judeţelor nu pot cumpăra bunurile aflate în administrarea lor (art. 1308 pct. 3
C.civ.).
∙ Funcţionarii publici şi cei din comisiile de licitaţii45 nu pot cumpăra
bunurile statului sau ale unitaţilor administrativ – teritoriale care se vând prin
mijlocirea lor (art. 1308 pct.4 C.civ.). Încălcarea acestei interdicţii este sancţionată
cu nulitatea relativă.
∙ Judecătorii, procurorii şi avocaţii nu pot deveni cesionari (cumpăratori) de
drepturi litigioase care sunt de competenţa Curtii de apel, în a cărei circumscripţie
îşi exercită funcţia sau profesia46. Sancţiunea pentru încălcarea acestei interdicţii
este nulitatea absolută.
∙ Cetaţenii străini si apatrizi nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra
terenurilor47 (art. 41 alin. 2 Constitutie). În schimb, dacă investesc în România
constituind o societate comercială care, potrivit legii 105/ 1992 (cu privire la
raporturile de drept international privat) este persoană juridica română, acestea pot
dobâdi terenuri, chiar dacă asociat unic este un cetăţean străin sau apatrid.48

44
De la această regulă, în literatura juridică, s-a precizat excepţia “instituţiei mandatui cu sine însuşi”
admis de legiuitor în măsura în care nu sunt lezate interesele mandantului (reprezentatului), adică nu
există conflict de interese.
45
C.S.J. s.civ., dec. nr. 219/ 1992, in Deciziile Curtii Supreme de Justitie, 1990 – 1992, p. 49 – 51
46
În cazul judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie interdicţia se referă la întreg teritoriul ţării.
47
O incapacitate specială de cumpărare este prevazută de Legea 54/ 1998 (privind circulatia juridică a
terenurilor) în art. 2 alin 2: Proprietatea funciară a dobanditorului nu poate depăşi 200 ha teren agricol in
achivalent arabil, de familie sub sanctiunea nulitatii.
48
Potrivit art. 44 alin. 2 din Constituţia României (revizuită) cetăţenii străini şi apatrizi pot dobândi
dreptul de proprietate privata asupra terenurilor numai în condiţiile aderării României la UE şi conform
altor tratate internaţionale la care România erte parte, pe bază de reiprocitate, în condiţiile prevăzute prin
lege organică, precum şi prin moştenire legală.

166
 Persoanele insolvabile nu pot cumpăra bunurile care se vând prin
licitaţie publică (art. 535 Cod.proc.civila).
a2. Interdicţiile de a încheia contractul de vânzare-cumparare prevazute în Codul
comercial şi în Legea nr.31/ 1990,modificată şi republicată.
Interdicţia încheierii de către prepus a unor operatiuni de natura comerţului
cu care este însărcinat. Potrivit art. 397 C.com. “Prepusul nu poate, fără învoirea
expresă a patronului, a face operaţiuni, nici a lua parte în socoteala sa proprie sau a
altuia, la alte negoţuri de natura aceluia cu care este insărcinat. În cazul încălcarii
acestei interdicţii prepusul este obligat să plătească despăgubiri patronului. De
asemenea, “patronul are dreptul să reţină pentru sine foloasele ce ar rezulta din
aceste operaţiuni”. Interdicţia are ca finalitate ocrotirea intereselor comercianţilor
împotriva unei concurenţe neloiale.
Interdicţia pentru asociaţii cu răspundere nelimitată – asociaţii în societaţile
cu nume colectiv, asociaţii comanditaţi în societaţile în comandită simplă şi pe
acţiuni – de a încheia unele operaţiuni contrare intereselor societaţii comerciale.
Temeiul legal este art. 82 din Legea 31/ 1990, care prevede: asociaţii nu pot lua
parte, ca asociaţi cu raspundere nelimitată, în alte societaţi concurente sau având
acelaşi obiect de activitate, nici să facă operaţiuni în contul lor sau al altora, în
acelaşi fel de comerţ sau într-unul asemănător, fără consimţământul celorlalţi
asociaţi; consimţământul se consideră dat dacă participarea sau operaţiunile fiind
anterioare actului constitutiv au fost cunoscute de ceilalţi asociaţi şi aceştia nu au
interzis continuarea lor. Încălcarea acestei interdicţii dă dreptul societaţii să excludă
pe asociat, să considere operaţiunile efectuate de acesta în contul ei sau să ceară
despagubiri. Acest drept se stinge după trecerea a trei luni din ziua când societatea
a avut cunostinţă fără să fi luat vreo hotărâre.
b. Interdicţiile referitoare la natura bunurilor şi destinaţia lor se vor analiza
la obiectul contractului.

167
 Referitor la capacitatea de exerciţiu a părţilor care încheie contractul,
aceasta trebuie să fie deplină atât pentru vânzător cât şi pentru cumpărător,
deoarece vânzarea cumpărarea este un act de dispoziţie.49
2. Consimţământul părţilor.
Faza premergatoare exprimării consimţământului părţilor în vederea
încheierii unui contract de vânzare-cumpărare, în materie comercială, este numită
în doctrina juridică “masa tratativelor”, în care participanţii fără a se obliga
juridiceşte, negociază liber conţinutul eventualului contract. Încheierea contractului
de vânzare-cumpărare poate fi precedată însă, şi de o fază în care numai o parte/
sau ambele părţi se poate obliga din punct de vedere juridic. Actele juridice
corespunzătoare acesteia sunt: promisiunea unilaterală de vânzare; promisiunea
bilaterala de vânzare; pactul de preferinţă; dreptul de preemţiune50.
Promisiunea unilaterală de vânzare (sau de cumpărare)51, este un
antecontract prin care o parte, numită promitent, se obligă faţă de cealaltă parte,
numită beneficiar, să-i vândă un anumit bun la data când acesta din urmă se va
hotărî să-l cumpere52. Este operaţiunea juridică în care: promitentul/ vânzător se
obligă să vândă. Deci, aceasta trebuie să aibă capacitatea necesară pentru a înstrăina
(capacitate deplină de exerciţiu); în timp ce beneficiarul/ cumpărător, are numai un
drept de opţiune, fără a-şi da consimţământul pentru cumparare (dacă se va
hotărî).Dacă în interiorul termenului de opţiune beneficiarul acceptă promisiunea,

49
Persoanele lipsite de capacitate sau cu capacitate de exerciţiu restransă, trebuie să încheie contractul prin
ocrotitorul legal, respectiv cu încuviintarea acestuia şi, în toate cazurile, cu autorizaţia autorităţii
tutelare.Dacă sunt nerespectate conditţile cu privire la capacitate, contractul de vânzare cumparare este
lovit de nulitate relativă.Reprezentantul legal poate confirma ulterior contractul încheiat
50
Dreptul de preemţiune este un drept prioritar la cumpărare .Astfel,potrivit Legii nr. 54/1998,în cazul în
care proprietarul unui teren agricol situat în extravilan ,intenţionează să-l vândă ,au dreptul preferenţial de
cumpărare ,la preţ egal, coproprietarii ,proprietarii vecini şi arendaşul
51
Promisiunea unilaterală de cumparare este mai rar întâlnită în practică.
52
Se deosebeste de simpla oferta care este un act juridic unilateral.

168
vânzarea în principiu devine perfectă din acel moment, cu excepţia cazului când,
datorită naturii bunului ce formează obiectul promisiunii ( de exemplu, un teren )
pentru validitate se cere îndeplinirea formei autentice. Dacă înaintea împlinirii
termenului de opţiune promitentul nu retrage promisiunea, va fi obligat să plătească
daune interese, dacă se dovedeşte că prin această retragere s-a cauzat beneficiarului
un prejudiciu. Fiind o convenţie consensuală, promisiunea unilaterală de vânzare se
poate dovedi cu orice mijloc de probă (în condiţiile art. 1191 şi urm. C.civ.).
Promisiunea bilaterală de vânzare. Promisiunea bilaterală (sinalagmatică)
este un antecontract prin care două parţi, promitentul/ vânzător şi promitentul/
cumpărător se obligă să încheie în viitor un contract de vânzare-cumpărare la un
preţ stabilit53 şi cu îndeplinirea formalităţilor prevazute de lege54.Dacă promitentul-
vânzător nu-şi respectă obligaţia şi vinde bunul unei terţe persoane, promitentul-
cumpărător nu poate cere predarea bunului, deoarece nu a devenit proprietar , iar
vânzarea încheiată cu o terţa persoană este valabilă. Promitentul-cumpărător nu
poate cere decât daune interese.În ipoteza în care bunul nu a fost înstrăinat de către
promitentul-vânzător - se află deci în patrimoniul lui - promitentul-cumpărător
poate să-l acţioneze în justiţie şi să-i pretindă executarea obligaţiei asumată prin
antecontract, respectiv de a perfecta contractul. Promitentul-vânzător, având o
obligaţie de “a face”, poate fi constrâns la executarea ei prin obligarea la plata
daunelor cominatorii, amenzi civile, pentru fiecare zi de întârziere, socotite până în
momentul perfectării contractului. Instanţa, în lumina principiilor de executare în
natură a obligaţiilor şi de reparare în natură a pagubelor, poate pronunţa în temeiul
art. 1073 si 1077 C.civ., o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare-

53
Promisiunea bilaterală de vânzare işi produce efectele juridice numai daca preţul este determinat sau
determinabil. T.S. Sibiu, dec.civ.nr. 504/ 1992, Dreptul, nr. 1/ 1993, p. 71 .
54
Dacă obiectul promisiunii este un teren, contractul se va întocmi în formă autentică, iar dreptul de
proprietate transmis cumpărătorului se va înscrie în cartea funciară pentru opozabilitate faţă de terţi.

169
cumpărare55 şi care va avea caracter constitutiv de drepturi, operând transferul
proprietaţii de la data când rămâne definitivă56.
Pactul de preferinţă. Este o variantă a promisiunii de vânzare prin care
proprietarul unui bun se obligă ca, în cazul în care se va hotărâ să vândă, să acorde
preferinţa unei anumite persoane, la un preţ egal. Proprietarul nu se obligă să vândă
bunul, ci numai să acorde preferinţă, dacă se va hotărî în acest sens. Deoarece, prin
pactul de preferinţă nu se transmite dreptul de proprietate, răspunderea
promitentului faţă de beneficiar intervine numai în cazul în care nu-i acordă
preferinţa, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu o terţă persoană.
Răspunderea vânzătorului promitent este angajată faţă de beneficiarul promisiunii
numai în privinţa daunelor interese. Contractul de vânzare încheiat cu terţul
rămâne, în principiu, valabil cu excepţia cazului în care s-a făcut în frauda
beneficiarului promisiunii şi cu complicitatea terţului achizitor.
În literatura juridică s-a precizat că, în materie comercială, vânzarea
cumpărarea îmbracă, deseori, forme simplificate: comanda scrisă, urmată de
executare de îndată sau comanda scrisă urmată de acceptare tot în forma scrisă. De
asemenea reprezintă manifestare de voinţă în scopul încheierii contractului,
întocmirea unei facturi cu privire la marfa care face obiectul acesteia. În acest sens,
practica judecătorească a admis că ,în vederea celerităţii operaţiunilor comerciale,
suntem în prezenţa unui contract de vânzare-cumpărare dacă din cuprinsul facturii
rezultă calitaţile de vânzător şi cumpărător, obiectul vânzării şi preţul57.În această

55
C.S.J. s.civ.dec.nr. 2614/ 1994, in Dreptul nr. 8/ 1992, p.80; C.S.J. s.civ. dec.nr. 222/ 1993, nr. 8791/
1993, nr. 2221/ 1993, nr. 2339/ 1993, în Jurisprudenţa C.S.J. 1993, p.46-48, p. 41-42, 42-46, p. 48-53, nr.
765/ 1993, in Dreptul nr. 7/ 1994 p. 75-76 nr. 1356/ 1993 în Dreptul nr. 7/ 1994, p.78-79,nr. 1448/ 1993,
in Dreptul 7/ 1994, p. 76-77
56
C.S.J. s.civ., dec.nr. 2199/1992, in Deciziile C.S.J. 1990-1992, p.51-53; C.S.J. s.civ., dec.nr. 179/ 1993,
în Dreptul nr. 12, 1993,p. 85
57
Trib. Bucureşti, s.com., dec.nr. 181/ 1993, în Culegere de practică judiciară comercială ,1990 – 1998,
Ed. AllBack, 1999, p. 326.

170
lumină, dacă cumpărătorul a preluat marfa prin delegatul ei, a acceptat facturile şi
nu a formulat obiecţiuni privind cantitatea sau calitatea mărfii înseamnă că, şi-a dat
acordul pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare, refuzul de plată a
preţului fiind în acest caz nejustificat58.
Practica judiciară, aplicând uzanţele comerciale, a făcut precizări şi în
legătură cu valoarea juridică a tăcerii în materie comercială. A statuat astfel că,
tăcerea păstrată un anumit interval de timp de la primirea facturii valorează
acceptare, iar precedentele devin uzanţe atunci când sunt confirmate ca atare printr-
un act sau fapt de comerţ59. De asemenea, în literatura juridică s-a precizat că
manifestarea de voinţă poate rezulta şi din remiterea materială a titlurilor
reprezentative ale mărfurilor, a titlurilor comerciale de valoare (acţiuni,
obligaţiuni), dacă acestea sunt la purtător sau din girul titlurilor reprezentative de
mărfuri “la ordin” cum ar fi conosamentul.
Dreptul prioritar la cumpărare. Se poate vorbi de un drept prioritar la
cumpărare, în materie comercială: 1. dreptul care-l au asociaţii unei societaţi cu
răspundere limitată, în cazul transmiterii părţilor sociale către persoane din afara
societăţii. Astfel, potrivit art. 202 alin 2 din Legea nr.31/1990 “Transmiterea către
persoane din afara societăţii este permisă numai dacă a fost aprobată de asociaţii
reprezentând cel puţin trei pătrimi din capitalul social”; 2. acţiunile emise pentru
majorarea capitalului social vor fi oferite spre subscriere ,în primul rând
acţionarilor existenţi ,proporţional cu numărul acţiunilor pe care le posedă,aceştia
putându-şi exercita dreptul de preferinţă numai în interiorul termenului hotărât de
adunarea generală, dacă actul constitutiv nu prevede alt termen. După expirarea

58
Trib. Bucureşti, s.com., dec.nr. 2151/ 1997, în Culegere de practică judiciară comercială ,1990-1998,
op.cit. p. 327-328.
59
Trib. Bucureşti, s.com., dec.nr. 493/ 1997, în Culegere de practică judiciară comercială ,1990-1998,
op.cit. p. 321.

171
acestui termen ,acţiunile vor putea fi oferite spre subscriere publicului(art. 216 alin.
1din Legea nr.31/1990).
Viciile de consimţământ în materie comercială
Dolul în această materie, potrivit uzanţelor comerciale, aşa cum s-a
precizat în doctrină, nu se apreciază cu aceiaşi rigurozitate ca în dreptul civil. În
mod obişnuit comercianţii, pentru a-şi promova produsele folosesc clipuri
publicitare care nu corespund întotdeauna calitaţii bunurilor pentru care fac
reclama. Asa-numitele “vânzări agresive” impuse consumatorului/ cumpărătorului
printr-o publicitate exagerată sau chiar înşelătoare, sunt de natura să vicieze/
agreseze, consimţământul acestuia fiind de natură să-l defavorizeze în executarea
contractului. În aceste cazuri, instanţa de judecată va aprecia dacă mijloacele
folosite de comercianţi sunt sau nu dolosive.
Nici dolul prin reticenţă nu are în toate cazurile efectul juridic al anulării
contractului de vânzare- cumpărare. Dacă numai vânzătorul ar fi fost în măsură să
cunoască defecţiunile de calitate ale produselor şi nu le-a adus la cunoştinţa
cumpărătorului, s-ar pune problema anulării contractului. Şi în acest caz instanţa va
fi în măsură să aprecieze dacă se pune problema anulării contractului sau a
angajării răspunderii vânzătorului pentru viciile bunului vândut – defecţiuni de
calitate ale bunului – în condiţiile art. 1352 C.civ. În prezent, reglementările
adoptate în domeniul protecţiei consumatorului au modificat substanţial concepţia
asupra dolului.
3. Obiectul contractului de vânzare-cumpărare
Obligaţiile reciproce ale parţilor formează obiectul contractului de vânzare-
cumparare. Acestea sunt: predarea lucrului vândut, de către vânzător şi plata
preţului, de către cumpărător.Dacă lucrul vândut şi/ sau preţul lipsesc sau nu
îndeplinesc condiţiile cerute de lege, contractul este lovit de nulitate.

172
 a) Lucrul vândut. Obiectul (lucrul) contractului de vânzare-cumpărare60
trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie în circuitul civil, să existe în
momentul încheierii contractului, să poată exista în viitor, să fie determinat sau
determinabil, vânzătorul să fie proprietarul lucrului vândut.
a.1. Să fie în comerţ. Din coroborarea art. 1310 C.civ. cu art. 963 C.civ.
rezultă că pot fi vândute numai bunurile care se află în comerţ, afara dacă legea
opreşte această prin norme exprese. Înseamnă că, per a contrario, nu pot forma
obiectul acestui contract bunurile care – potrivit legii – nu sunt în comerţ, adică se
află în afara circuitului civil (extra commercium).Prohibiţia înstrăinării poate fi
absolută61 şi relativă62.
a.2. să existe în momentul încheierii contractului sau să poată exista în
viitor. Vânzarea este nulă absolut dacă lucrul a pierit în totalitate, înainte de
încheierea contractului, deoarece obligaţia vânzătorului este lipsită de obiect (art.
1311 C.civ.). Dacă în momentul încheierii contractului lucrul există numai în parte,
cumpărătorul are posibilitatea, fie să renunţe la contract, fie să obţină reducerea
parţială de preţ.
Vânzarea este valabilă dacă are ca obiect un lucru (art. 965) care nu are
existenţă în momentul încheierii contractului, dar este de natură să existe într-una
din zilele următoare încheierii lui (lucrul se va confecţiona, de exemplu)63. În cazul
nerealizării lucrului în viitor, contractul ramâne valabil, dar vânzătorul va pierde
preţul şi va fi obligat la plata daunelor interese pentru neexecutarea obligaţiei

60
A se vedea, supra, obiectul contractului de vânzare cumpărare comercială
61
Nu se poate stabili prin convenţie (prin voinţa omului) prohibitia înstrăinării unui bun. O asemenea
clauză contractuală, s-a precizat în doctrină, în mod exceptional, ar fi valabilă dacă are natura garantării
executării unei obligaţii. Prin urmare, “numai legea poate să scoată un bun din circuitul civil”.
62
A se vedea, supra, clasificarea bunurilor.
63
O moştenire viitoare nu poate face obiectul contractului de vânzare-cumpărare.

173
asumate,dacă nu dovedeşte o cauză străină ,exeneratoare de răspundere (art. 1082
C.civ.).
În literatura juridica s-a precizat de asemenea, că demarcaţia dintre vânzarea
de bunuri viitoare şi contractul de antrepriză este greu de făcut datorită
contradicţiei dintre art. 1413 si 1478 C.civ. Din art. 1413 reiese că vânzarea poate
avea ca obiect numai bunuri ale vânzătorului sau procurate de el în scop de
prelucrare; contractul nemaifiind vânzare ci antrepriză, dacă marfa este fabricată,
chiar parţial, cu materialele cumpărătorului. În schimb, din art. 1478, rezultă că
există vânzare chiar şi în situatia în care dobânditorul/ cumparatorul, pune la
dispozitie, parţial, materialul, substanta. Ceea ce însemna că bunurile viitoare pot fi
confecţionate în cadrul unei vânzări propriu-zise, fie cu materialul vânzătorului, fie
într-o anumită măsură cu cel al cumpărătorului. Dintre cele două reglementări
citate, literatura de specialitate consideră că numai art. 1478 defineşte corect
vânzarea. Prin urmare, putem deosebi vânzarea de antrepriza în funcţie de ponderea
pe care o deţine substanţa fizică în raport de activitatea productivă. Astfel, dacă
munca încorporată în marfa viitoare constituie un accesoriu al materiei prelucrate,
contractul reprezintă vânzare; dacă prestaţia necesară în cursul fabricării constituie
principalul, iar materialul procurat de cumpărător este accesoriu, suntem în
prezenţa contractului de antrepriză. Interesul distincţiei dintre cele doua operaţiuni,
s-a precizat în literatura de specialitate, are şi importanţa practică, deoarece
cumpărătorul este ocrotit, potrivit legii, împotriva viciilor ascunse ale mărfii, pe
când benenifiarul unei lucrări executate va suporta riscurile ce decurg din
neconformitatea obiectului fabricat, în lipsa unor clauze adecvate în contractul de
antrepriză (art. 948 şi 964).

174
 a.3. Să fie determinat sau determinabil (art. 948 si 964 C.civ.) ,licit 64 şi
posibil. Nerespectarea acestor condiţii atrage nulitatea absolută a contractului
încheiat.
a.4. Vânzătorul să fie proprietarul bunului vândut. În doctrina de specialitate
şi în practica judecatorească, s-a pus întrebarea, ce se întamplă dacă vânzătorul
înstrăinează un bun individual determinat65 care aparţine altei persoane.66. În
proiectul Codului comercial din 1938 (art. 393) se precizează că “vânzarea lucrului
altuia este valabilă”. Vânzătorul este obligat să dobândească lucrul şi să îl predea
cumpărătorului, în caz contrar răspunde de daune. Deşi codul nostru comercial nu
reglementează vânzarea lucrului altuia67, doctrina dreptului comercial a adoptat
teza valabilităţii acestui contract, considerând ca acordul de voinţă al părţilor
trebuie interpretat în sensul că acestea nu au urmărit transmiterea imediată a
dreptului de proprietate asupra lucrului, ci vânzătorul s-a obligat să procure lucrul
respectiv şi să îl predea cumpărătorului. Obligaţia vânzătorului este în acest caz
obligaţie de “a face”.Această opinie este considerată de doctrină ca fiind “mai
potrivită exigenţelor activităţii comerciale”.

64
Dacă obiectul este ilicit, deoarece provine din contrabandă, iar cumparatorul a cunoscut această
provenienţă, în caz de confiscare, nu poate cere restituirea preţului plătit, care va fi de asemenea confiscat:
T. Jud. Satu Mare, dec.nr. 462/ 1976, R.R.D., nr.1/ 1978, p.64
65
Problema nu se pune în cazul bunurilor de gen sau a celor viitoare, deoarece proprietatea se transmite
prin individualizare: cântărire, măsurare, deci la predare.
66
Soluţiile adoptate în doctrină sunt diferite, după cum consimţământul părţilor a fost viciat de eroare sau
încheierea contractului a avut loc în cunoştinţă de cauză. În primă ipoteză, dacă părţile sau numai
cumpărătorul a fost în eroare, se admite că vânzarea este anulabilă (sancţionată cu nulitate relativă), şi că
lucrul vândut aparţine vânzătorului. În a doua ipoteză, ştiind că lucrul vândut este proprietatea altei
persoane, problema anulabilitaţii pentru eroare nu se pune. În acest caz, părerile sunt împărtiţe,
considerându-se pe de o parte că vânzarea este valabilă mergând până la buna credinţă a vânzătorului ce s-
a obligat să procure lucrul cumpărătorului, şi pe de altă parte, că vânzarea este nulă absolut deoarece are o
cauza ilicita, reprezinta o operatie speculativă.
67
Nu a reprodus art. 59 din Codul comercial italian din 1882, care recunoaşte valabilitatea unui astfel de
contract.

175
 b) Preţul. Preţul trebuie să corespundă valorii lucrului vândut. Trebuie fixat
în bani, determinat sau determinabil, sincer şi serios. Nerespectarea acestor condiţii
atrage sancţionarea contractului cu nulitatea absolută.
b.1. Preţul stabilit în bani este de esenţa vânzării.68
b.2. Preţul este determinat, potrivit art. 1303 C.civ., dacă cuantumul lui este
hotărât de părţi în momentul încheierii contractului, şi este determinabil dacă
parţile precizează în contract anumite elemente cu ajutorul cărora preţul va putea fi
determinat în viitor, de exemplu, în funcţie de calitatea produselor, de cursul zilei la
termenul prevăzut pentru predarea bunului, de cotaţia bursei. Preţul este
determinabil şi atunci când stabilirea lui este lăsată la aprecierea unui terţ ales de
comun acord de către părti sau de o persoană desemnată de părţi. Prin urmare, un
contract ce cuprinde un preţ determinabil, este considerat perfect valabil.
Prevederile art. 60 C.com. se prezintă în acest sens: “vânzarea pe un preţ
nedeterminat în contract este valabilă dacă părţile au convenit asupra unui mod de
a-l determina în urmă”.69
Legiuitorul recunoaşte valabilitatea vânzării, doar atunci când preţul nu s-a
prevăzut în contract, considerând că acesta s-a perfectat “pe adevaratul preţ sau pe
preţul curent”, în condiţiile art. 40 C.com. (art. 61 C.com.).
Potrivit art. 40 C.com. adevaratul preţ sau preţul curent (al productelor,
mărfurilor, transporturilor, al primelor de asigurare, cursul schimbului..., este acela
stabilit de listele bursei sau mercurialele70 locului unde contractul a fost încheiat,

68
Dacă vânzătorul acceptă un alt lucru sau un serviciu, nu suntem în prezenta unui contract de vânzare-
cumpărare, ci a unui contract de schimb, dare în plata etc.
69
Determinarea preţului, în contract, se poate face şi prin trimiterea la un act normativ care stabileşte preţul
legal, al unui produs de exemplu, preţul benzinei.
70
Preţurile nu se mai stabilesc prin mercuriale. A se vedea in acest sens, Legea concurenţei (M.Of. P.I. nr.
88/ 30.04.1996) art. 5 si 6 prin care se interzice impunerea direct sau indirect a preţurilor de monopol si de
dumping ori a altor condiţii contractuale neloiale.

176
sau în lipsă, dupa acelea ale locului celui mai apropiat sau după orice altfel de
probă.
În contractul de vânzare-cumpărare comercială preţul poate fi determinat şi
de o terţa persoană numită arbitru, de către art. 61 alin 2 C.com. Arbitrul poate fi
arătat în contract sau poate fi desemnat ulterior.Astfel, “dacă persoana desemnată
sau aleasă nu voieşte sau nu poate primi (în sensul de imposibilitate – n.s.), părţile
trebuie să procedeze la o nouă numire, iar “dacă părţile nu se învoiesc (în privinţa
persoanei arbitrului n.s.) numirea se face de către justiţie” (art. 61 pct.3, 4).71
Clauze contractuale privind preţul. În literatura juridică s-a precizat că
anumite clauze privind preţul au determinat crearea unor adevărate varietăţi de
vânzare (vânzarea cu plată preţului în rate, clauza de rezervă a proprietaţii,
vânzarea prin abonament).
- Indexarea preţului. Părţile pot să prevadă în cuprinsul contractului o clauză
prin care preţul ce urmează a se plati să depindă de un anumit indice convenit de
către parţi. Indicele va determina o variaţie a preţului, în sensul măririi sau
micşorării lui.
- Revizuirea preţului. Dacă potrivit art. 60 C.com. părţile pot stabili şi
ulterior preţul datorat de cumpărător, înseamnă că preţul stabilit iniţial poate fi
modificat ulterior, dacă există o clauza contractuală în acest snes. Revizuirea
preţului contractual se prezintă mai ales sub forma clauzei de reactualizare a
preţului în funcţie de evoluţia cursului de schimb valutar72.

71
Soluţia determinării preţului vânzării de o terţă persoana este reglementată şi în materia vânzării-
cumpărării civile (art. 1304 C.civ.) însă cu deosebiri. Astfel, dacă părţile nu se învoiesc în privinţa alegerii
arbitrului contractul va fi lipsit de un element esenţial – preţul, caz în care nu mai există nici vânzare. În
orice caz, preţul stabilit de arbitru nu poate fi contestat de părţi.
72
C.A. Braşov, dec.civ. nr. 35/ 1996, în Culegerea de practică judiciară, 1996 p. 130

177
 - Clauza de rezervă a proprietaţii (pactum rezervati dominii). Vânzarea cu
plata în rate este de cele mai multe ori combinată cu clauza privind rezerva
proprietaţii. În principiu, părţile pot să amâne transmiterea proprietaţii printr-o
stipulaţie expresă. De exemplu, vânzătorul transmite dreptul de proprietate asupra
lucrului vândut la momentul achitării ultimei rate a preţului datorat de cumparător.
În concluzie, transferul proprietaţii se face ulterior realizării acordului de voinţă.
- Vânzarea cu plata preţului în rate, presupune ca plata să se facă prin
achitarea unui avans (care variază între 30-50%) din preţul bunului, iar diferenţa să
fie fracţionată în rate lunare. La preţul convenit se adaugă dobânda şi cheltuielile
accesorii vânzării. Dreptul de proprietate şi riscurile pieirii fortuite se transmit de la
vânzător la cumpărător în momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare.
- Vânzarea prin abonament, constă în prestaţii periodice (lunar, săptămânal)
de bunuri (jurnale, reviste etc.) în schimbul unui preţ. Plata preţului se face, fie
inainte de predarea bunului (abonament de ziar), fie după predare, în raport de
consum (de apă, de electricitate). Vânzarea prin abonament presupune o reducere
de preţ, spre deosebire de preţul unor livrări separate.
b.3. Preţul să fie sincer şi serios. Preţul sincer este preţul real, pe care părţile
să-l fi stabilit nu în mod fictiv ci în scopul de a fi cerut şi plătit. Preţul este fictiv,
când din intenţia părţilor rezultă că, nu este datorat. Dacă preţul este fictiv,
contractul este nul ca vânzare-cumpărare73, deoarece îi lipseste preţul.
Forma vânzării.Prin însaşi consimţământul părţilor ce poartă asupra bunului
şi preţului, contractul de vânzare-cumpărare este perfect valabil încheiat74.Nefiind
condiţionat de întocmirea unui înscris, de remiterea bunului sau a preţului, de
îndeplinirea vreunei formalităţi, contractul de vânzare-cumpărare, după cum bine s-

73
Contractul poate fi valabil ca donaţie deghizată, daca sunt îndeplinite condiţiile legale în materia
donaţiei
74
A se vedea ,supra, caracterul consensual al contractului de vânzare- cumpărare.

178
a precizat şi în doctrina juridică, este principalul instrument juridic de încheiere a
tranzacţiilor comerciale în condiţii de celeritate (rapiditate)75.
SECTIUNEA III. EFECTELE CONTRACTULUI DE VANZARE-
CUMPARARE
3.1. Interpretarea clauzei contractuale. Efectele contractului de vânzare-
cumpărare sunt obligaţiile părţilor. Pentru stabilirea acestor obligaţii, Codul civil
conţine o dispoziţie în legatură cu interpretarea clauzelor, art. 983 C.civ. “dacă
înţelesul unui contract este îndoielnic interpretarea se face în favoarea debitorului”,
care nu se aplică însă pentru vânzare, deoarece, art. 1312 C.civ. precizează:
“clauzele neclare se interpretează totdeauna împotriva vânzătorului, deci în
favoarea cumpărătorului”. Fiind o regulă derogatorie de la dreptul comun (în
materia interpretării contractului) se va aplica numai în subsidiar, în măsura în care
instanţa de judecată nu poate stabili adevărul în funcţie de celelalte reguli de
interpretare în dreptul comun.
3.2. Obligaţiile vânzătorului.
Vânzătorul are o singura obligaţie de a da, şi două obligaţii de a face.
Obligaţia de a da -de a transmite proprietatea lucrului-nu este prevazută de
codul civil, deoarece, transferul proprietaţii şi al riscurilor se produc din momentul
acordului de voinţă, respectiv momentul încheierii contractului.

75
În anumite vânzari, legiuitorul comercial impune totuşi forma scrisă, cum ar fi cele care poartă asupra
proprietăţii unui vas în construcţie, la care se adaugă formalitatea transcrierii în registrele căpităniei
portului (art. 491 C.com.). Lipsa înscrisului afectează însă securitatea tranzacţiilor, determinând litigii
între parteneri referitoare la forma, conţinutul ţi interpretarea contractului. Dispoziţii speciale însă prevad
obligativitatea formei scrise pentru anumite forme de vânzare de exemplu, vânzarea în rate sau vânzările
de bunuri de valori mari. De obicei, însă, atunci cand o dispoziţie legală prevede forma scrisa, aceasta este
cerută ad probationem.

179
 Obligaţiil de a face sunt de a preda lucrul vândut cumpărătorului şi de a-l
garanta pe cumpărător contra viciilor de calitate ale acestuia şi contra evicţiunii. În
raporturile comerciale, spre deosebire de cele civile, în principiu, nu se pune
problema răspunderii pentru evicţiune, deoarece transmiterea poartă, de regulă,
asupra unor bunuri mobile corporale, astfel încât, cumpărătorul devine proprietar
de îndată potrivit art. 1909 C.civ. , care precizează că posesia de bună credinţă, în
privinţa lucrurilor mobile, valorează titlu de proprietate.
Părţile pot stabili în contract şi alte obligaţii, de exemplu, suportarea
cheltuielilor vânzării, putând aduce modificari obligaţiilor reglementate de lege.
3.2.1. Predarea lucrului vândut. Predarea presupune punerea lucrului
vândut la dispozitia cumpărătorului (este reglementată de art. 1314-1334 C.civ.,
care conţin norme dispozitive în acest sens). În legatură cu această obligaţie este
necesar să se clarifice anumite aspecte legate de: executarea predării, termenul şi
dovada predării, locul predării, cheltuielile de predare, obiectul predării, obligaţia
accesorie predării, sancţiunea nerespectării acestor obligaţii.
Executarea predării presupune intrarea în stăpânirea (în detenţia) efectivă a
cumpărătorului, a lucrului vândut (art. 1316 C.civ.). Literatura juridică de
specialitate a făcut distincţia între predarea reală şi predarea simbolică a lucrului.
Predarea reală se realizează când bunurile în materialitatea lor sunt puse efectiv la
dispoziţia cumpărătorului sau predate carauşului, care efctuează transportul
acestora până la destinaţie. Predarea simbolică se face diferit, potrivit situaţiei
bunurilor:
- predarea bunurilor depozitate în docuri sau antrepozite, se face prin
înmânarea titlurilor reprezentative ale mărfurilor către cumpărător (a
recipisei de depozit ,de exemplu)
- predarea bunurilor care se află în cursul călătoriei pe apă, se face prin
remiterea (predarea) poliţei de încărcare (conosamentul).

180
 Bunurile care se predau cumpărătorului vor fi însoţite de factură, în care se
precizează: cantitatea, calitatea, preţul etc. Factura poate fi transmisă şi separat.
Potrivit art. 46 C.com., factura constituie un mijloc de probă în caz de litigiu.
În privinţa termenului şi a dovezii predării, se aplică regulile generale
referitoare la executarea obligaţiilor.
Potrivit art. 1319 C.civ., predarea se face la locul unde se află lucrul vândut
în momentul contractului. Regula se aplică dacă lucrul vândut poate fi localizat din
momentul încheierii contractului. Potrivit regulilor generale (art. 1104 C.civ.)
predarea trebuie să se facă la domiciliul debitorului (vânzătorului).
În raporturile comerciale de vânzare cumpărare se aplică regulile stabilite
de art. 59 C.com., referitoare la locul de executare a obligaţiilor comerciale, care
sunt parţial diferite de cele ale codului civil. Astfel,“predarea trebuie să fie
executată în locul arătat prin contract de către parţi, sau în lipsă (notarea n.s.) în
locul care ar rezulta din natura operaţiunii, ori din intenţia părţilor contractante. În
lipsă de clauză expresă în acest sens “predarea se va face la locul unde cel ce s-a
obligat îşi avea sediul comercial sau cel puţin domiciliul sau resedinţa , la
momentul încheierii contractului (art. 59 alin.2 C.com.). Dacă urmează a se preda
un lucru individual determinat, care dupa cunoştinţa părţilor se găsea într-o altă
parte în momentul formării contractului, atunci predarea se va face în acel loc (art.
59 alin.3).
Cheltuielile de predare care presupun: cântărirea, măsurarea, numărarea sunt
în sarcina vânzătorului, iar cele ale ridicării – de încărcare, descărcare – sunt în
sarcina cumpărătorului (art. 1317) dacă nu s-a stabilit altfel în contract.
Referitor la obiectul predării, vânzătorul este obligat să predea bunul vândut
“în măsura determinată prin contract” (art. 1326 C.civ.).Dacă este vorba de un
lucru individual determinat şi care există în momentul încheierii contractului
,acesta se predă “în starea în care se află în momentul vânzării” (art. 1324 C.civ.)

181
Bunul este determinat generic se va preda în starea existentă în momentul
individualizării lui (cântărire, măsurare, numărare) prin predare.
În privinţa obligaţiilor accesorii predării, în lipsă de stipulaţie contrară,
vânzătorul este obligat să predea o data cu lucrul vândut şi fructele percepute după
momentul transferării dreptului de proprietate (art. 1324 C.civ.)
În ipoteza în care lucrul vândut nu se predă în momentul încheierii
contractului, vânzătorul este obligat să-l conserve până în momentul predării (art.
1074 C.civ.) deoarece predarea trebuie să se facă în starea în care se afla în
momentul încheierii contractului (art. 1324).Este avută în vedere şi ipoteza în care
proprietatea s-a transmis cumpărătorului şi vânzătorul este obligat să păstreze
bunul. Cheltuielile de depozitare efectuate de vânzător vor fi suportate de
cumpărător.
Neexecutarea obligaţiei de predare datorită culpei vânzătorului, dă dreptul
cumpărătorului (art. 1320 C.civ.):
- să ceară executarea în natură a obligaţiei, prin “punerea sa în posesie”;
- să invoce excepţia de neexecutare (excepţia non adimpleti contractus), în
cazul în care nici cumpărătorul nu şi-a îndeplinit propriile obligaţii;
- să ceară rezoluţiunea contractului cu obligarea vânzătorului la plata
daunelor interese (art. 1321 C.civ.)
- să procure bunul de la o terţă persoană pe cheltuiala vânzătorului (art.
1077), dacă este vorba de bunuri determinate generic.
3.2.2. Obligaţia de garanţie a vânzătorului.
Obligaţia de garanţie are două aspecte (art. 1336 C.civ.). Vânzătorul trebuie
să-l garanteze pe cumpărător de liniştita folosinţă a lucrului, deci contra evicţiunii76
şi de utila folosinţă a lucrului, contra viciilor - de calitate.
76
Provine din limba latină, evictio – onis ,care înseamnă deposedare.

182
 Evicţiunea reprezintă pierderea proprietaţii lucrului – în total sau în parte –
sau tulburarea cumpărătorului în exercitarea prerogativelor sale de proprietar.
Codul civil prevede ca vânzătorul este de drept obligat să-l garanteze pe
cumpărător de evicţiunea totală sau parţială a bunului vândut, precum şi de
sancţiunile care n-au fost declarate la încheierea contractului (art. 1337 C.civ.).77
Răspunderea pentru evicţiune în materie comercială. Răspunderea pentru
evicţiune, aşa cum s-a precizat şi în literatura juridica, este reglementată în mod
vădit în Codul civil pentru bunuri imobile, prin terminologia folosită de acesta: fond
(art. 1346, art. 1348) sau imobil (art. 1348, 1349).Dat fiind că vânzarea comercială
are drept obiect numai bunurile mobile, problema evicţiunii în materie comercială
nu se pune, iar în materie de vânzare mobiliară, deţinerea materială a unui bun este
ocrotită de dispoziţiile art. 1909 C.civ. ,care permit deţinătorului să se opună
revendicării unui terţ. Un caz tipic, este precizat în literatura juridică, când este
interzis vânzătorului să tulbure liniştita folosinţă a cumpărătorului, prin executarea
aceluiaşi comerţ sau a unui comerţ asemănător în zonele în care îşi desfaşoară
activitatea întreprinderea vândută. Un alt exemplu este tulburarea manifestată
asupra mărfurilor cumpărate, exercitată de către un terţ, derivând dintr-un gaj,
constituit înaintea predării.Răspunderea pentru evicţiune funcţionează ,în materie
comerciălă,în cazul vânzării unui fond de comerţ .Fondul de comerţ constituie un
ansamblu de bunuri mobile şi imobile, corporale şi necorporale ,utilizate de
comerciant în vederea desfăşurării activităţii sale78 .Vânzarea fondului de comerţ,în
întregime, presupune şi vânzarea bunurilor imobile care intră în componenţa
acestuia .În practica judiciară s-a precizat că ,, întrucât imobilul face parte din
77
Obligaţia de garanţie contra evicţiunii există nu numai faţă de cumpărător, ci şi faţă de subdobânditor.
(art. 282 C.civ.)

78
art.1 pct.c din Legea nr.298/2001,M.O.12.06.2001,care modifică şi completează Legea nr.11/1991
privind combaterea concurenţei neloiale

183
fondul de comerţ ,actul cu privire la acesta este comercial 79,,care bineânţeles că va
fi supus regulilor privind vânzarea imobilelor (publicitatea în registru de carte
funciară, potrivit Legii nr. 7/1996) ,inclusiv a celor privind răspunderea pentru
evicţiune (în sarcina vânzătorului ) în condiţiile dreptului comun (dreptului civil).
Obligaţia de garanţie pentru viciile lucrului vândut.Vânzătorul trebuie să
asigure cumpăratorului folosinţa utilă a lucrului. Viciile ascunse ale bunului îl fac
impropriu pentru întrebuinţare sau îi micşorează valoarea. Potrivit art. 1352 C.civ.,
vânzătorul răspunde pentru viciile ascunse ale lucrului, în sensul că, dacă ar fi ştiut
de existenţa lor cumpărătorul nu ar mai fi cumpărat sau ar fi plătit un preţ mai mic.
În materie comercială, legiuitorul prin art. 70 C.com. completează dispoziţia
cuprinsă în art. 1325 C.civ. precizând următoarele: “Cumpărătorul unor mărfuri sau
producte provenind dintr-o altă piaţă, este dator să denunţe vânzătorului viciile
aparente în timp de 2 zile de la primire, ori de cate ori un timp mai lung n-ar fi
necesar din cauza condiţiilor excepţionale în care se află lucrul vândut sau persoana
cumpărătorului. El este dator să denunţe viciile ascunse ale lucrului în cele dintâi 2
zile de la descoperirea lor. Odată acest termen expirat, cumpărătorul nu mai poate fi
primit a reclama ceva pentru viciile lucrului vândut”.
Prin urmare, în vânzarea-cumpărarea comercială, vânzătorul răspunde:
pentru viciile aparente dacă sunt denunţate în termen de 2 zile de la primirea
bunului şi pentru viciile ascunse cu excepţiile prevăzute de lege.
Pentru a fi angajată răspunderea vânzătorului pentru viciile lucrului, viciul
trebuie să îndeplinească urmatoarele condiţii80: 1.să fie ascuns (art. 1352 C.civ.)-

79
S.U. ,dec.nr.183/1939,în Practica judiciară în materie comercialî,vol.I ,p.228.
80
Obligatia de garantie pentru vicii se aplica pentru orice vânzare, cu doua exceptii:
- în cazul vânzării prin licitaţie publică, care se face prin intermediul justiţiei (art. 1360 C.civ.)
- în cazul vânzării unei moşteniri, vânzătorul răspunde pentru calitatea sa de moştenitor, nu
pentru viciile lucrurilor din masa succesorală (art. 1399 C.civ.)

184
numai în raporturile civile, pentru că în cele comerciale răspunderea este angajată
şi pentru viciul aparent (art. 70 C.com.); 2.să fi existat în momentul încheierii
contractului, chiar dacă predarea lucrului se face ulterior ;3.să fie grav,
cumpărătorul să fie în imposibilitatea de a folosi bunul datorită defecţiunilor de
calitate.Aceste condiţi trebuie dovedite de către cumpărător.
În cazul dovedirii viciilor lucrului, sancţiunea este, fie, rezoluţiunea
contractului de vânzare, printr-o acţiune în garanţie numită acţiune redhibitorie81,
viciile fiind numite “redhibitorii”, fie, reducerea preţului proporţională cu
reducerea valorii bunului, printr-o acţiune estimatorie.
Doctrina de specialitate şi practica judiciară prevăd şi posibilitatea
“remedierii defecţiunilor” (înlăturării viciilor) de către sau în contul vânzătorului
“când această reparare este posibilă” şi când o asemenea soluţie nu contravine
întereselor cumpărătorului82.
Acordarea de daune interese.83 În cazul viciilor lucrului, vânzătorul este
obligat să plătească daune interese numai dacă cumpărătorul dovedeşte că
vânzătorul a fost de rea- credinţă. Dacă este de bună credinţă va restitui numai
preţul şi cheltuielile vânzării.Dacă lucrul a pierit însa din cauza viciilor, vânzătorul
este obligat să restituie preţul şi cheltuielile vânzării, iar dacă a fost de rea credinţă
poate fi obligat şi la plata daunelor interese. (art. 1358 alin.1)
Dacă lucrul a pierit fortuit, vânzătorul nu răspunde pentru vicii (art. 1358
C.civ. alin.2)
Termenul de intentare a acţiunilor. Potrivit art. 5 din Decretul nr. 167/ 1958
“dreptul la acţiune cu privire la viciile ascunse ale unui lucru transmis (…) se
prescrie prin împlinirea unui termen de 6 luni, în cazul în care viciile nu au fost

81
Trib. Suprem, col.civ., dec.nr. 1604/ 1989, în rev. Dreptul nr. 4-5/ 1991, p. 74 si urm.
82
T.S. s.civ., dec. nr. 1604/ 1989, p. 75
83
În cazul evicţiunii, indiferent că este de “bună” sau de “rea” credinţă, vânzătorul răspunde pentru daune.

185
ascunse cu viclenie”. Rezultă că, in cazul in care viciile au fost ascunse cu
viclenie, termenul este general de prescriptie, adica de 3 ani. Termenele încep să
curgă, de la data descoperirii viciilor, însa cel mai târziu de la împlinirea unui an de
la predarea lucrului sau de 10 ani pentru construcţii (art. 29 din Legea 10/ 1995,
privind calitatea in constructii).Garanţia pentru vicii poate fi modificată pe cale
convenţională prin:

⇨ clauza de limitare sau de înlaturare a garanţiei pentru vicii, care este

valabilă, şi îşi produce efecte numai dacă vânzătorul a fost de bună credintă, adică
nu a cunoscut viciile, potrivit art. 1354 C.civ.

⇨ clauza de agravare a obligaţiei de garanţie care nu comporta limitări

(poate privi, vicii aparente, vicii apărute ulterior vânzării etc.)
3.3. Obligaţiile cumpărătorului
Cumpărătorul are două obligaţii principale: de plată a preţului şi de luare în
primire a lucrului vandut. Tot cumpărătorul suportă cheltuielile vânzării, dacă în
contract nu s-a prevazut altfel.
3.3.1. Plata preţului. Potrivit art. 1361 C.civ., cumpărătorul este obligat să
plătească preţul la locul şi în momentul în care se face predarea lucrului vândut (art.
1362 C.civ.). În materie de vânzare, Codul civil cuprinde o derogare de la regulile
generale sub două aspecte:
1. în privinţa locului plăţii – plata se face la locul unde se face predarea
lucrului vândut (fie unde se afla in momentul vânzării, fie la domiciliul
vânzătorului, în timp ce, potrivit regulilor generale, se face, în lipsă de stipulaţie
contrară, la domiciliul debitorului – art. 1104 C.civ. Deci, obligaţia de plată a
preţului în materie de vânzare este portabilă (la domiciliul creditorului-
vânzătorului) şi nu cherablă.

186
 2. în privinţa momentului (datei) plăţii, plata se poate cere numai în
momentul predării lucrului vândut, astfel încat, termenul prevăzut pentru predarea
lucrului profită şi cumpărătorului (în dreptul comun, în lipsă de termen, plata se
cere imediat).
Dispoziţiile Codului civil, referitoare la aceste aspecte sunt supletive, voinţa
părţilor fiind până la urmă cea care stabileşte locul şi data plăţi preţului. Plata
preţului se face integral, potrivit principiului indivizibilităţii plăţii. Părţile pot
stabili şi un termen pentru plata preţului – caz în care suntem în prezenţa unei
vânzări pe credit (în rate), dar şi în acest caz, cumpărătorul trebuie să plătească
datoria în întregime – la scadenţă (art. 1101 C.civ.)., numai dacă părţile n-au stabilit
să plătească suma de bani fracţionat, la termene succesive.
Termenul de prescripţie pentru plata preţului începe sa curgă de la data
stabilită în contract pentru plata ultimei rate şi pentru ratele neplătite anterior 84.
Referitor la acest aspect, în literatura juridică s-a considerat că pentru fiecare rată
de preţ scadentă, curge un nou termen de prescriptie, potrivit art. 7 alin.3 şi art. 12
din Decretul nr. 167/ 1958, dar oricum nu se poate susţine ca a fost vorba de o
vânzare succesivă.În toate cazurile de vânzare pe credit, cumpărătorul poate plăti
suma şi cu anticipaţie, caz în care dobânda va fi calculată şi datorată pâna la
termenul prevăzut în contract cu excepţia situaţiei in care vânzătorul consimte
recalcularea ei in funcţie de data plăţii.
Dovada plăţii se face potrivit art. 46 C.com. Dacă plata preţului s-a facut
prin virament bancar dovada se va face numai prin extras de cont bancar.
Obligarea cumpărătorului la plata dobânzilor. Potrivit art. 1363 C.civ.
cumpărătorul este obligat să plătească dobanda până la efectiva achitare a preţului,
dacă sunt întrunite cumulativ urmatoarele condiţii:1.dacă există convenţie în acest
84
Trib. Suprem, s.civ.dec.nr. 1927/ 1975, în Repertoriu de practică judiciară în materie civilă, 1975-1980,
p. 86.

187
sens;2.dacă lucrul vândut şi predat este producător de fructe (civile sau naturale) ;
în toate celelalte cazuri, numai din momentul punerii in intârziere a cumpărătorului
printr-o notificare. Dobânda se va calcula din momentul notificării făcute
cumpărătorului85.
În raporturile comerciale, potrivit art. 43 C. com., debitorul este de drept în
întarziere şi datorează dobânzi din momentul scadenţei obligaţiei de plată şi până la
data plăţii efective.
Sancţiunea neplăţii preţului.În cazul în care, cumpărătorul nu-şi execută total
sau parţial obligaţia de plată a preţului, vânzătorul poate alege între mai multe
posibilităţi:
- sa ceară obligarea cumpărătorului la executarea în natură a obligaţiei,
care este intotdeauna posibilă, deoarece are ca obiect o sumă de bani;
- să invoce excepţia de neexecutare (art. 1322 C.civ.), fiind în situaţia de a
refuza predarea lucrului, chiar dacă cumpărătorul a devenit proprietar;
- sa ceară rezoluţiunea contractului potrivit regulilor generale (art. 1020-
1021 si 1101 C.civ.)86.
Contractul poate prevede şi un pact comisoriu, caz în care rezoluţiunea se
produce de drept pentru neplata preţului (fără intervenţia justiţiei, însă numai după
punerea în întarziere a cumpărătorului – art. 1367 C.civ.)87. Acţiunea în
rezoluţiunea vânzării este o acţiune reală (art. 1368 C.civ.), deoarece urmăreşte

85
Dobânda legală se va stabili în baza ,O.G.9/2000,modificată prin Legea nr 356/2002
86
Dacă există pericolul de a se pierde lucrul, instanta poate acorda un singur termen de graţie la expirarea
căruia se produce rezoluţiunea de drept a contractului, dacă cumpărătorul nu plăteşte (art. 1366 C.civ.),
fără punere în întârziere.
87
Art. 1367 este aplicabil nu numai in materia vanzarii de imobile ci si de bunuri imobile

188
chiar bunul in cauză, nu persoana cumpărătorului. Efectele acesteia se produc şi în
privinţa subdobânditorilor de drepturi asupra aceluiaşi bun88.
Dacă bunul vândut este un bun mobil, acţiunea în rezoluţiune trebuie
intentată in termen de 8 zile de la predare (art. 1730 C.civ.)
Rezoluţiunea contractului. Rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare
în materie comercială se produce de drept (ope legii). Acesteia îi sunt aplicabile
dispoziţiile art. 67 C.com.: “când mai înainte de expirarea termenului fixat pentru
executarea convenţiei, una din părţi a oferit celeilalte predarea lucrului vândut sau
plata preţului şi aceasta nu-şi îndeplineşte la termenul fixat obligaţia sa, atunci
condiţia rezolutorie se împlineşte de drept în favoarea părţii care îşi executase
obligaţia . În lipsă de asemenea oferte sau stipulaţii exprese, rezilierea contractului
se reglementează dupa dispoziţiile Codului civil cu privire la condiţia rezolutorie
tacită. În ambele cazuri cel în culpă răspunde de daunele interese cauzate.
Rezoluţiunea de drept a contractului se produce dacă sunt îndeplinite următoarele
condiţii (art. 67 C.com.):
- una din părţi, creditorul, să facă oferta celeilalte părţi, în timp util, cu
privire la predarea lucrului vândut sau la plata preţului;
- oferta să fi fost facută mai înainte de expirarea termenului convenit pentru
executarea contractului ;
- cele doua obligaţii să aibă acelaşi termen de executare. Dacă în contract s-
au prevazut termene diferite, rezoluţiunea contractului nu se mai produce
de drept.

88
Cu trei excepţii: autorităţilor publice care dobandesc bunul prin expropiere sau alt mod de dobândire a
proprietăţii de stat; terţului adjudecatar în cazul vânzării silite; terţilor dobânditori de drepturi reale asupra
lucrului vandut care şi-au conservat dreptul pentru a fi opozabil terţilor.

189
 Codul comercial prevede şi un alt caz de rezoluţiune – pentru expirarea
termenului esenţial (art. 69). Această rezoluţiune, s-a precizat în literatura juridică,
reprezintă o aplicare în materie comercială a soluţiei consacrată de art. 1370 C.civ.,
care priveşte rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare pentru nerespectarea
de către cumpărător a termenului stabilit pentru ridicarea bunurilor care se
deterioreaza uşor, datorită naturii lor (perisabile). Deoarece rezoluţiunea
contractului pentru nerespectarea termenului esenţial, constituie o măsură de
favoare, partea în folosul căreia s-a stipulat termenul, poate să renunţe la efectele
rezoluţiunii, cerând executarea chiar după împlinirea termenului. Ea trebuie să
înştiinteze cealaltă parte, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului (art. 69
C.com.).
Executarea vănzării – Executarea coactivă . Codul comercial a reglementat un
mijloc mai eficient de executare, mai rapid decât executarea silită potrivit
dispozitiilor dreptului comun, cu participarea părţii interesate în obţinerea
executării obligaţiei.Acest mijloc de executare este denumit în doctrina juridică
executarea coactivă.Astfel,în cazul cumpărării unui bun mobil, dacă cumpărătorul
nu-şi îndeplineste obligaţia de preluare a acestuia, vânzătorul are posibilitatea, fie
de a depozita bunul “la o casa acreditată de comerţ (depozit pe cheltuiala
cumpărătorului – numită şi măsură conservatorie), fie să vândă bunul (numită în
doctrină măsură executorie).Dacă vânzătorul vinde bunul, vânzarea se va face prin
licitaţie publică sau chiar la preţul curent “pe piaţă” de către un ofiţer public
însarcinat cu asemenea acte. Dacă pretul obţinut din această vânzare este mai mic
decât cel convenit iniţial în contract (prima vânzare), diferenţa în minus va fi
imputată cumpărătorului. La această diferenţă se pot adauga daune interese (art. 68
alin.3). În ipoteza vânzătorului, care nu-şi execută obligaţia de predare a lucrului,
“cumpărătorul are dreptul de a face să se cumpere lucrul de către un ofiţer public
însărcinat cu asemenea acte. Cumpărătorul are, prin urmare, dreptul să-şi procure

190
bunul prin intermediul unui agent oficial. O asemenea executare este posibilă
numai dacă lucrul vândut are ca obiect bunuri determinate generic.
Cumpărătorul este obligat să-l inştiinţeze pe vânzator de această executare.
Dacă la cumpărarea efectuată prin agentul oficial s-a plătit un preţ mai mare decat
cel convenit în contract (iniţial), cumpărătorul are dreptul să pretindă diferenţa de la
vânzator şi, dacă a suferit un prejudiciu, are dreptul şi la despăgubiri (art. 68 alin.4).
Executarea coactivă, în situaţiile menţionate, trebuie efectuată imediat după
împlinirea termenului.
3.3.2. Luarea în primire a lucrului vândut.
Cumpărătorul este obligat să ia în primire lucrul vândut la locul şi la
termenul la care vânzatorul este obligat să-l predea, suportand cheltuielile ridicării
de la locul predării. În cazul neîndeplinirii obligaţiei de către cumpărător,
vanzătorul are dreptul:
- să-l someze pe cumpărător să ia în primire bunul cumparat – cu
autorizarea justitiei – obligându-l la plata daunelor cominatorii pentru
fiecare zi de întarziere;
- să depoziteze bunul la el sau în alt loc, pe cheltuiala cumpărătorului (art.
1370 C.civ.)
- să ceară rezoluţiunea contractului cu plata daunelor interese. În cazul în
care obiectul contracatului constă în produse perisabile, neîndeplinirea
obligaţiei de luare în primire la termenul fixat determină rezoluţiunea
contractului, de drept, în favoarea vanzătorului, fără somaţie sau punere
în întarziere.
3.3.3. Suportarea cheltuielilor vânzării
În lipsă de stipulaţie contrară, cumpărătorul plăteşte ca accesoriu al preţului,
cheltuielile vânzării (art. 1305 C.civ.). Aceste cheltuieli sunt reprezentate de: taxe
de timbru, de autentificare – onorariu notarial, publicitate etc.. Regula cu privire la

191
suportarea cheltuielilor de catre cumpărător vizează numai raporturile dintre
vânzator-cumparator şi succesorii lor în drepturi. Dispoziţiile art. 1035 C.civ. nu se
aplică în raport cu terţii. Astfel, potrivit art. 7 din Decretul nr. 199/ 1995, asupra
taxelor de timbru, părţile “sunt solidar obligate la plata taxelor de timbru aferente
unor convenţii”. Deci prevederile art. 1035 C.civ. şi înţelegerea dintre părţi, nu sunt
opozabile statului care este reprezentat prin administraţia financiară. Legiuitorul a
urmărit să protejeze interesele statului, indiferent de înţelegerea părţilor
contractante.
SECTIUNEA IV. VARIETĂTI DE VÂNZARE
1. Vânzarea după greutate, număr sau măsură.Această varietate de vânzare
are ca obiect lucruri de gen, dintr-un lot determinat, dintr-un gen limitat fiind
necesar a se proceda fie la individualizarea bunurilor prin: cântărire, numărare sau
măsurare (vând 100 kg cartofi cu 3000 lei/kg), fie la determinarea
preţului.Vânzarea este perfectă (pentru ambele ipoteze) din momentul în care
părţile au căzut de acord cu privire la lucru şi preţ, adică din momentul realizării
acordului de voinţă (art. 1300 C.civ.). Dreptul de proprietate şi riscurile se transmit
după individualizarea bunurilor, prin numărare, cântărire, măsurare. Până la
efectuarea operaţiunilor (de cântărire, numărare, măsurare) proprietatea şi riscurile
nu se transmit fiindcă bunul nu este individualizat sau nu este determinat preţul.
Delimitarea faţă de vânzarea cu grămada (în bloc – art. 1299 C.civ.)
Această varietate de vânzare are ca obiect o cantitate determinată prin masa
ei (porumbul dintr-un hambar); preţul se stabileşte pentru întreaga cantitate, în bloc
(art. 1299 C.civ.).Deoarece obiectul este deja individualizat proprietatea şi riscurile
se transmit asupra cumpărătorului din momentul încheierii contractului.
2. Vânzarea pe încercate. Potrivit art. 1302 C.civ., vânzarea pe
încercate este un contract care se încheie din momentul realizării acordului de
voinţă, în care se prevede condiţia suspensivă a încercarii lucrului de către

192
cumpărător. Cumpărătorul nu poate refuza bunul, pe motiv că nu-i place, ci numai
dacă în mod obiectiv este necorespunzător (în caz contrar condiţia ar fi pur
protestativă şi vânzarea ar fi nulă conform art. 1010 C.civ.). Vânzatorul însă poate
cere expertiza.Până la îndeplinirea condiţiei – riscul pieirii fortuite a lucrului este în
sarcina vanzătorului care este proprietar sub condiţie rezolutorie, deoarece vânzarea
sub condiţie suspensivă nu este translativă de proprietate.După îndeplinirea
condiţiei cumpărătorul devine proprietar al lucrului (în mod retroactiv, adică din
ziua încheierii contractului).
Delimitarea faţă de vânzarea pe gustate (art. 1301 C.civ.).În cazul acestei
varietăţi de vânzare, contractul se consideră încheiat numai după ce cumpărătorul
gustă lucrul şi este de acord să-l cumpere. În acest caz, cumpărătorul poate să
refuze bunul pe motiv că nu-i place. Această vânzare nu este o vânzare sub
condiţie, deoarece fiind pur potestativă şi vânzarea ar fi nulă. De aceea, “vânzarea”
pe gustate32 nu există înainte de a-şi fi dat acordul cumpărătorul, după analizare.
3. Vanzarea cu arvună. Reprezinta o varietate a contractului de vânzare-
cumparare, care cuprinde o clauză de arvuna cu funcţie de garanţie. Arvuna este o
sumă de bani pe care una din părţi o dă celeilalte cu ocazia încheierii unui contrcat,
ce reprezintă de regulă o parte din preţ. În caz de neexecutare a contractului din
culpa uneia din părţi, aceasta urmeaza să piardă suma dată sau să restituie dublul
sumei primite.
Arvuna îndeplineşte funcţia clauzei penale deoarece evaluează anticipat cuantumul
daunelor interese compensatorii35. Dacă contractul este dus la bun sfarşit, arvuna
este o parte integrantă a prestaţiei părţii care a dat-o. Arvuna nu se confundă cu
acontul care reprezintă o sumă de bani plătită de cumpărător vânzatoruluiţ anticipat
(avans la preţ). Acontul nu are rol de clauză penală şi în caz de neexecutare a
contractului, trebuie restituit. Statuarea asupra caracterului de arvună sau acont a

193
sumei platite de cumpărător, vânzatorului, este o chestiune de fapt asupra căreia
urmează să se pronunţe instanţa de judecată.

4. Vânzarea prin consignaţie Potrivit art. 1 din Legea nr. 178/ 19342,
“Contractul de consignaţie este convenţia prin care una dintre părţi, numită
consignant, încredintează celeilalte părţi, numită consignatar, mărfuri sau obiecte
mobile spre a le vinde pe socoteala consignantului”. Interpunându-se între furnizor
şi cumpărător, consignatarul îndeplineşte funcţii de intermediar. Din acest punct de
vedere consignaţia se analizează ca o specie a contractului de comision. În lumina
acestei opinii, consignantul are poziţia juridică de comitent, iar consignatarul pe
aceea de comisionar. În realitate, consignatarul are atribuţii mai limitate, deoarece
încheie numai acte de vânzare şi îşi asumă o serie de obligaţii ce decurg din faptul
că devine depozitar.
Contractul se întocmeşte în formă scrisă, ad validitatem, spre deosebire de
vânzare. O altă deosebire faţă de contractul de vânzare- cumparare este aceea că nu
se transmite consignantului proprietatea bunurilor ce i-au fost incredinţate în scopul
desfacerii pe propria piaţă comercială, el nefiind cumpărător (art. 3). Dreptul de
proprietate al bunului trece direct de la consignant la terţa persoană.
Obligaţiile părţilor.Consignantul este obligat: sa predea consignatarului mărfurile
ce urmează a fi vândute, la termenele de livrare, în condiţiile convenite (ca orice
vânzător); să restituie cheltuielile făcute de consignatar cu ocazia îndeplinirii
însărcinarii primite ; să plăteasca remuneraţia consignatarului.
Consignatarul este obligat : să ia măsurile necesare pentru păstrarea şi
conservarea bunurilor primite; să asigure bunurile ce i-au fost încredinţate ; să
comunice consignantului (fără întârziere) viciile mărfurilor; să procedeze la
vânzare în termenele şi condiţiile convenite.Cheltuielile de conservare şi de
desfacere a bunurilor sunt în sarcina consignatarului în lipsă de stipulaţie contrară

194
(art. 10).Dacă in contract nu s-a prevazut nimic în legatură cu preţul de vânzare al
marfurilor/ bunurilor, art. 11 din Legea nr. 1/ 1934, prevede că acestea urmează să
se vandă”la preţurile curente ale pieţei”. Consignatarul trebuie să vândă mărfurile
numai în numerar şi numai prin excepţie, pe credit, fiind obligat să-l informeze pe
consignant, periodic, despre mersul operţiunilor.
Remuneraţia consignatarului. Consignatarul are dreptul sa reţină, cu titlu de
beneficiu, diferenţa dintre preţul convenit cu consignantul şi cel efectiv realizat din
vânzările cu terţii cumpărători, desigur mai mare 89.
Raporturile dintre consignatar şi terţii cumpărători.Consignatarul este direct
obligat faţă de cumpărătorul cu care a contractat (ca şi cum afacerea ar fi a sa
proprie).Consignantul nu are acţiune împotriva cumpărătorilor cu care a contractat
consignatarul şi nici aceştia nu au acţiune contra consignantului.Consignantul are
dreptul, în mod unilateral : să modifice oricând condiţiile vânzării către terţi (art. 11
alin 2) ; să revoce contractul în orice moment (art. 3 alin. 2) ; să ridice oricând toate
sau o parte din bunurile încredinţate consignatarului, fără preaviz, chiar încheiat pe
durată determinată.
Contractul de consignaţie poate înceta pe lângă situaţiile prezentate, şi prin
insolvabilitatea ori falimentul părţilor.
5. Vânzarea după “mostră”. Mostra reprezinta un etalon al mărfii, ce poate
fi propusă de cumpărător prin comandă, sau de vânzător prin ofertă. În literatura
juridică s-a precizat că, din momentul în care au fost reciproc acceptate, devin
mostre contractuale, sau de referinţă (mostre-martor). Fiecare dintre părţi va păstra
mostra până la data livrării. Ea poate fi incredinţată şi unui terţ. Vânzarea dupa
mostră diferă de vânzarea “pe încercate” (art. 1302 C.civ.) deoarece oferă criterii
obiective de comparare, cu excluderea aprecierii subiective a cumpărătorului şi
pentru că dreptul de a încerca marfa pe care şi-l rezervă cumpărătorul, afecteaza
89
Nu are drept de retenţie, pentru că îşi ia comision din preîul vânzării

195
contractul de o condiţie suspensivă. Vânzarea după mostră nu este afectată de nici o
condiţie, are caracter pur şi simplu, din moment ce părţile nu au convenit altfel.
Prin folosirea mostrei, părţile nu mai sunt obligate să descrie calitatea mărfii
în conţinutul contractului. Dovada conformităţii dintre marfă şi mostră revine
vanzătorului, iar dacă se iveşte un dezacord, se recurge la expertiză.
6. Vânzarea “după catalog”. În literatura juridica s-a precizat că vânzarea
“după catalog” reprezintă o modalitate frecventă pentru stabilirea calităţii
produsului. Textul catalogului cuprinde o descriere amănunţită a mărfii, însoţită de
desene necesare pentru determinarea obiectului vândut.

CONTRACTUL COMERCIAL DE MANDAT

I. Definiţie. Particularităţi
Mandatul comercial este contractul în temeiul căruia o persoană -mandatar,
se obligă să încheie în numele şi pe seama altei persone –mandant, care i-a dat
împuternicire, anumite acte juridice, care pentru mandant sunt fapte de comerţ90.
Particularităţile mandatului comercial în raport de mandatul civil sunt următoarele :
- obiectul contratului de mandat comercial constă în acte de comerţ ,pentru
mandant ;mandatul civil are drept obiect acte civile ;
-mandatul comercial este cu titlu oneros ,afacerile comerciale sunt
întotdeauna remunerate ; mandatul civil se prezumă a fi gratuit ;
- caracterul oneros al mandatului comercial ,îl transformă în contract
bilateral. Mandatul comercial nu poate fi revocat pe cale unilaterală ca mandatul
civil;
90
Codul comercial nu defineşte contractul de mandat ci doar conţine unele elemente ce-l caracterizează în art.374,,
Mandatul comercial are ca obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama şi socotela mandantului .Mandatul
comercial nu se presupune gratuit.Definiţia o putem da apelând la art1532 din Codul civil care reglementează
contractul civil de mandat „‟Mandatul este un contract în puterea căruia o persoană se obligă, fără plată, de aface
ceva pe seama unei alte persoane de la care a primit însărcinarea “.

196
 -mandatul comercial se prezintă sub două forme:cu reprezentare(directă) şi
fără reprezentare (indirectă)91 - deoarece reprezentarea nu este de esenţa mandatului
comercial ,ci numai de natura lui.Mandatul civil este numai cu reprezentare .În
ambele situaţii mandatarul este reprezentant, iar mandantul este reprezentant .În
cazul mandatului cu reprezentare mandatarul încheie actul cu terţul în numale şi pe
contul mandantului (nomine alieno), ceea ce înseamnă că acţiune împotriva terţului
pentru neexecutarea împuternicirii are doar mandantul (şi invers), în timp ce în
cazul mandatului fără reprezentare mandatarul încheie actul cu terţul în nume
propriu (proprio nomine) şi pe contul mandantului, iar acţiune împotriva terţului
are şi mandantul şi mandatarul fără reprezentare. Aplicaţie a mandatului fără
reprezentare în dreptul comercial este contractul de comision.
-mandatul comercial ia naştere numai prin convenţia părţilor; mandatul civil
are ca izvor , legea 92,împuternicirea dată de instanţă93,convenţia părţilor
-întinderea împuternicirii ,în cazul mandatului comercial ,este determinată
prin acordul părţilor fără rigurozitatea precizărilor pe care le impune dreptul civil.
Mandatarul poate încheia astfel, acte juridice care nu sunt expres prevăzute în
imputernicire,şi care sunt considerate valabile, dacă, sunt utile pentru mandant.Ele
se încadrează în noţiunea de mandat aparent şi ulterior încheierii lor, aceste acte pot
fi ratificate de mandant. Mai mult mandatarul comercial se bucură de o oarecare
independenţă cât priveşte conţinutul împuternicirii sale deoarece,art. 375 C.com.
prevede : mandatul pentru o anume afacere cuprinde şi împuternicire pentru toate
actele necesare executării lui, chiar când nu ar fi anume arătate. Mandantul are
posibilitatea să confirme oricând actele săvârşite de mandatar cu depăşirea
împuternicirii date .

91
Despre reprezentare a se vedea supra ,,Auxiliarii de comerţ”.
92
Este numită şi reprezentare legală .Intervine în cazul incapabilului :minorul sub 14 ani şi cel pus sub interdicţie
judecătorească ( şi alte cazuri prevăzute de lege )
93
Este numită reprezentare judiciară .Este cazul sechestrului judiciar .În litratura juridică există şi o oinie contrară

197
 -Codul comercial reglementează în favoarea mandatarului ,o garanţie,” un
privilegiu asupra lucrurilor ce le deţine ,de la ,şi pentru mandant ,până în momentul
în care acesta din urmă achită mandatarului tot ce datorează “.Astfel ,art.387
C.com.prevede că”Mandatarul ,pentru tot ce i se datorează din executarea
mandatului său,şi chiar pentru retribuire sa ,are un privilegiu special.Acest
privilegiu se exercită asupra lucrurilor mandantului pe care mandatarul le deţine
pentru executarea mandatului ,sau care se găsesc la dispoziţia sa ,în magazinele
sale sau în depozite publice sau pentru care el poate proba prin posesia legitimă a
poliţei de încărcare sau a scrisorii de cărat ,ce i s-a expediat (alin.1 ).Creanţele
prevăzute mai sus au precădere asupra oricăror alte creanşe contra mandantului şi
chiar contra vânzătorului ce revendică ,cu toate că plăţile şi cheltuielile vor fi făcute
înainte sau după ce lucrurile au intrat în posesia mandatarului (alin.2 ) “În situaţia
în care mandantul a fost supus procedurii reorganizării judiciare şia falimentului
,privilegiul mandatarului asupra bunurilor cumpărate pe seama mandantului se
exercită potrivit Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei. Dacă bunurile
mandantului au fost vândute de către mandatar privilegiul subzistă asupra preţului
(alin.2). Privilegiul trebuie înscris la Arhiva Electronică de Garanţii Reale
Mobiliare, pentru a-i fi asigurată opozabilitatea faţă de terţi (art. 36 Titlu VI al
Legii nr. 99/1999).
II. Încheierea contractului de mandat. Condiţii de fond şi de formă.
Condiţiile de fond ale contractului sunt: consimţământul, capacitatea ,obiectul şi
cauza .
Consimţământul. Contractul se încheie valabil prin simplu acord de voinţă
al mandatarului şi mandantului.Este deci un contract consesual .
Mandatul poate fi expres au tacit .Este tacit atunci când acceptarea mandatului
rezultă din executarea lui (et.1533 alin2 Cciv. )

198
 Capacitatea. Mandantul trebuie să aibă capacitate comercială ,deoarece
actele sunt încheiate în contul său şi pentru el. Mandatarul încheind actele juridice
cu terţul nomine alieno, în pricipiu, nu ise cere să aibă calitatea de comerciant.
Numai în cazul mandatului fără reprezentare ,mandatarul trebuie să aibă calitatea
de comerciant, deoarece încheie contractul cu terţul în nume propriu .
Obiectul contractului. Obiectul contractului de mandat este prevăzut în art.374
C.com.: „tratarea de afceri comerciale „ ,deci fapte de comerţ.
Cauza. Cauza contractului trebuie să fie reală ,licită morală,să nu contravină
regulilor de convieţuire socială .Deci cauza trebuie să îndeplinească condiţiile
generale tuturor actelor juridice, în privinţa cauzei .
Forma contractului. Deşi Codul civil în art.1533 nu prevede o anumită formă ”
mandatul poate fi expres au tacit“ de la care nici codul comercial şi nici codul civil
nu prevăd reguli derogatorii în această privinţă, în practică mandatul se
exteriorizează printr-unînscris numit „procură”94..
III. Efectele contractului de mandat .
Obligaţiile mandatarului.
1. Mandatarul este obligat să execute mandatul, în conformitate cu
instrucţiunile mandantului. În principiu ,mandatarul execută mandatul personal.
Părţile pot să prevadă însă în contract posibilitatea ca mandatarul să îşi poată
substitui o terţă persoană, care va executa, fie toate, fie o parte dintre actele cu care
afost însărcinat. Mandatarul va răspunde şi pentru faptele celui care i s-a substituit,
dacă nu a avut dreptul să facă această substituire sau dacă, fiind autorizat să o facă,
şi-a ales în acest scop o persoană necorespunzătoare sau insolvabilă. În acest caz ne

94
În funcţie de întinderea puterilor conferite procura ca şi mandatul poate fi generală sau specială.Este
generală ,când mandatarul este împuternicit să încheie toate actele juridice ,cu excepţia acelora pentru care
legea impune existenţa mandatului special .În aceasstă categorie intră : acte de administrare ,de conservare(
art.1536 ali.1 C.civil.).”Mandatul concceput în termeni generali cuprinde numai actele de administraţie”
.Este specială,când mandatarul este împuternicit să încheie un anumit act juridic ,şi pentru actele de
dispoziţie “ când e vorba de înstrăinare ,ipotecare sau de îndeplinirea unor acte ce trec peste administraţia
ordinară “ .

199
raliem opiniei potrivit căreia „mandatarul nu-şi poate substitui în executarea
contractului o altă persoană decât cu autorizarea expresă a mandantului, caz în care
mandatarul va răspunde faţă de mandant numai în caz de lipsă de diligenţă în
alegerea substitutului, sau în instrucţiunile pe care i le-a dat acestuia .
Mandatarul este obligat să arate terţilor împuternicirea sa (art. 384 C. com).
2. Mandatarul este obligat să informeze mandantul ,la cererea acestuia, despre
mersul operaţiunilor pe care le întreprinde. Această obligaţie se poate îndeplini
atât pe parcursul executării mandatului, prin dări de seamă periodice, informări 95,
cât şi în momentul în care mandatul a fost executat, caz în care “mandatarul este
dator a încunoştiinţa fără întârziere“, potrivit art. 382 alin.2 Cod com.
Obligaţiile mandantului.
1. Potrivit art. 385 C.com. ,mandantul este obligat să pună la dispoziţia
mandatarului „mijloacele necesare pentru ndeplinirea mandatului„. Această
îndatorire, s-a precizat în literatura juridică, constă în, a procura mandatarului atât
mijloace băneşti, cât şi informaţii, documentaţie necesară, desene sau material
publicitar, de natură a contribui la îndeplinirea în cele mai bune condiţii a
împuternicirii primite.
Mandantul este obligat a plăti remuneraţia cuvenită mandatarului,datorită
caracterului oneros al contractului. Suma ce se datorează mandatarului ,pentru
executarea mandatului, potrivit art. 386 C.com., se stabileşte prin convenţie ,sau în
lipsă ,de către instanţa de judecată, după împrejurări .
Mandantul este obligat atât să restituie mandatarului cheltuielile făcute cu
executarea mandatului ,cât şi să-l despăgubească pentru pierderile suferite cu acest
prilej. Se poate observa că, şi-n acest caz ,în lipsă de stipulaţie derogatorie în

95
În literatura juridică s-a precizat că aceste modalităţi care pot varia în funcţie de voinţa părţilor şi de
natura operaţiunilor întreprinse .

200
dreptul comercial ,se aplică dispoziţiile codului civil, şi anume ,mandatarul trebuie
să-l desdăuneze pe mandatar :
- de anticipaţiile şi spezele făcute pentru îndeplinirea mandatului(art.1547),
- de pierderile suferite cu ocazia îndeplinirii însărcinării primite (art.1547).
4. Încetarea contractului de mandat
Contractul de mandat încetează prin :
- expirarea termenului fixat pentru executarea sa (dacă părţile au fixat un astfel
de termen ) ;
- executarea completă a împuternicirii primite ;
- moartea mandatarului ,deoarece este un contract încheiat intuitu presonae ;
-revocarea mandatarului de către mandant ;
-renunţarea mandatarului ;

CONTRACTUL DE REPORT

1. Noţiunea contractului de report

Potrivit art. 74 C.com., contractul de report consta in cumpararea pe bani

gata a unot titluri de credit, care circula in comert si revanzarea simultana cu
termen si pe un pret determinat catre aceeasi persoana a unor titluri de aseeasi
specie.
Contractul de report este o fapta de comert obiectiva conexa (accesorie), a
carei comercialitate este data de obiectul sau – titlurile de credit (art. 3 pct.3
C.com.).

201
 In opinia doctriniara comuna96, reportul consta intr-o dubla vanzare de titluri,
una care se executa imediat, platindu-se pretul pe bani gata, iar cea de-a doua pe un
pret determinat, dar cu termen. In ambele operatiuni este necesara predarea reala a
titlurilor. Prin urmare, contractul de report este un contract real. Cele doua vanzari
formeaza un act juridic complex, un report contractual unic, care-i confera
particularitatea. Desi contractul de report presupune doua vanzari, se deosebeste de
vanzare-cumparare prin urmatoarele97 2
:
a) pretul la care face referire art. 74 C.com. este echivalentul serviciului adus
de reportator, care furnizeaza banii, sau de reportat, atunci cand “acesta satisface
nevoia de titluri a raportatului. Deci, pretul prevazut de art. 74 C.com. nu este
echivalentul bunului nevandut.
b) reportul este un contract real, care presupune predarea efectiva a titlurilor,
in timp ce vanzarea este un contract consensual, proprietatea transferandu-se prin
simplu acord de vointa al partilor.

c) reportul vinde ”temporar”, cu intentia manifestata, o data cu vanzarea, de

a-si relua titlurile ; prin vanzare, insa, dreptul de propietate se transmite definitiv.
d) reportatul urmareste sa obtina un imprumut, nu un echivalent real al
titlurilor ca in cazul vanzarii, prestatiile echivalente, sunt in intentia partilor,
vanzarea fiind un contract comutativ.
In temeiul contractului de report, o persoana care detine titluri de credit,
numita reportat, da in report (vinde temporar) aceste titluri unei alte persoane,

96
I.L. Georgescu, vol.III op cit p.129; St. Carpenaru, op cit p. 489; Smaranda Angheni, Magda Volonciu,
Camelia Stoica, op.cit. p.419; I.N. Fintescu, op.cit., vol. I p.421 si urm.; C. Petrescu Ercea, op.cit. p.75.
97
I.L.Georgescu, vol.I p. 219 si urm.; I.L. Georgescu vol.III p.192, 130.

202
numita reportator (un bancher, de obicei), in schimbul unui pret care se plateste
imediat98.
Prin acelasi contract, partile se inteleg ca la un anumit termen, reportatorul sa
revanda reportatului titluri de credit de aceeasi specie, primind un pret determinat.
Pretul serviciului prestat de reportator, ce urmeaza a fi platit de reportat, se
numeste premiu sau prêt de report.
Conditiile contractului de report.
Contractul de report presupune urmatoarele conditii 99 :
a) existenta unui acord de vointa intre reportat si reportator ;
b) simultaneitatea manifestarilor de vointa privind vanzarea si revanzarea sa
aiba loc intre aceleasi persoane – reportat si reportator ;
c) titluri de credit care circula in comert (actiuni, obligatiuni) sa formeze
obiectul vanzarii si revanzarii.
Efectele contractului de report
Contractul de report produce urmatoarele efecte :

⇨ transferul dreptului de proprietate asupra unor titluri de credit de aceeasi

specie ; contractul este translativ de proprietate (transferul dreptului de proprietate
este supus dispozitiilor dreptului comun).

⇨ fructele civile (dividende, dobanzi) se cuvin, de regula, reportatorului, dar

partile pot sa prevada expres ca fructele sa revina reportatului (art. 74 alin 4
C.com.).
Incetarea contractului de report
Ca urmare a producerii efectelor sale contractul de report inceteaza. Efectele
se produc la termenul stabilit de parti.

98
St. Carpenaru, op.cit. p.489 ; Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, op.cit. p.419.
99
Idem

203
 Potrivit legii, partile pot prelungi durata contractului cu obligatia de a pastra
conditiile initiale (art. 75 C.com.).
Daca la expirarea termenului reportului partile lichideaza diferentele spre a
face separat platile lor si reinnoiesc reportul asupra unor titluri de credit ce difera
prin calitatea sau specia lor sau pe un alt pret, atunci se considera ca partile au
incheiat un nou contract de report (art. 76 C.com.). Contractul de report poate fi
astfel reinnoit.
Operatiunea inversa reportului ce intervine pentru satisfacerea nevoilor pe
termen, de credit ale unei persoane se numeste deport.
Persoanele interesate in operatiunea de deport urmaresc sa realizeze un
anumit stoc de actiuni in vederea exercitarii dreptului de optiune la o noua
emisiune, ori pentru a obtine majoritatea de voturi in adunarea generala a
actionarilor100

CONTRACTUL DE CONT CURENT

Noţiunea contractului de cont curent

”Prin contractul de cont curent, părţile se înţeleg ca, în loc să achite separat şi
imediat creanţele lor reciproce, izvorâte din prestaţiile facute de una către cealalta,
lichidarea să se facă la un anumit termen, prin achitarea soldului de către partea
care va fi debitoare”101.

100
Belu Magdo Monalisa, Drept comercial, Ed. HG Bucureşti 2003 p.253-254 ; Smaranda
Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, op.cit. p. 420.
101
St. Cărpenaru, op.cit.p. 492; I.L. Georgescu , Contul curent, în Revista de drept comercial nr. 2/ 1996,
p.12-15; I.N. Finţescu, op.cit.,vol. I, p. 429.

204
 Contractul de cont curent este faptă de comerţ obiectivă conexă, care
dobandeste comercialitate datorita legaturii cu o operatiune calificata de lege ca
fiind comerciala (art. 6 C.com.).
Se prezuma a fi comercial (art. 4 C.com.) daca se incheie intre comercianti
ale caror operatiuni comerciale se transpun prin prestatii reciproce102.
În ceea ce priveşte pe necomercianţi, contul curent nu este considerat fapta
de comerţ afara dacă are o cauza comercială (art. 6 alin 2).
Pe parcursul derulării contractului părtile nu se desemneaăa şi nu se
comportă ca debitor sau creditor exclusiv. Însa, la încheierea contului operaţiunea
finală diferentiază pe creditor de debitor, făcând ca cele doua mase omogene de
credit şi debit să se compenseze şi să dea naştere soldului creditor103
Părtile care încheie contractul de cont curent poartă denumirea de corentişti,
iar prestaţiile, remize sau remise.
Prestatiile sunt acele operatiuni104 prin care o parte pune la dispozitia
celeilalte parti o valoare patrimoniala de orice fel, urmand ca suma cuvenita
transmitatorului sa fie depusa in cont curent105.
Suma de bani trecută în cont îşi pierde individualitatea, deoarece se
contopeşte cu sumele înregistrate în cont, la activ sau la pasiv, dupa caz. Numai la
scadenţă prin adunarea separată a posturilor de la activ şi de la pasiv, se va putea şti
care dintre cele două părţi este debitoare, şi care, bineînţeles va trebui să achite
soldul.
Caracterele juridice ale contractului
Contractul de cont curent are urmatoarele caractere juridice106 :

102
Belu Magdo – Monna Lisa, op.cit. p.398.
103
Curtea de casatie III, dec. Nr. 33/ 1931, in Practica judiciara in materie comerciala, vol.I, p.92.
104
Aceste operatiuni pot consta in : vanzare-cumparare mandat, asigurare, transport etc.
105
Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, op.cit. p. 421.

205
 ⇨ este bilateral, deoarece partile se obliga sa se crediteze reciproc pentru
prestatiile efectuate ;

⇨ este cu titlu oneros, deoarece sumele trecute in cont produc dobanzi ”in
debitul primitorului, de la data inscrierii” potrivit art. 370 pct. 3 C.com.

⇨ este consensual, deoarece se incheie prin simplul acord de vointa al

partilor ;

⇨ este cu executare succesiva, prin remiterile reciproce si alternative ;

⇨ intuitu personal, deoarece identitatea persoanei cu care se incheie este

determinanta pentru incheierea lui ;

⇨ accesoriu, deoarece se incheie in vederea executarii altor contracte intre

aceleasi parti. Daca este incheiat intre doua banci este un contract autonom107 .
Forma uzuala a contractului de cont curent este cea bancara, adica a
contractului incheiat intre o banca si propriul sau client in vederea fructificarii
banilor.
Efectele contractului de cont curent
Unele efecte ale contractului de cont curent sunt considerate principale –
transferul dreptului de proprietate, novaţia, indivizibilitatea şi compensaţia (art. 370
C.com.), iar altele secundare – curgerea dobânzilor şi drepturile la comision şi alte
cheltuieli.
Efectele principale
Ca efect al contractului de cont curent prin inscrierea in cont a unei remiteri
avand ca obiect o anumita valoare patrimoniala, va opera transmiterea dreptului de

106
Idem
107
Toate societatile bancare sunt obligate sa deschida conturi curente la Banca Nationala a Romaniei (art.
16, O.U.G. 99/2006

206
proprietate privind valoarea respectiva intre transmitator si primitor (art. 370
C.com.).
Novatia.
Contractul de cont curent opereaza si o novatie, obligatia initiala se stinge si
este inlocuita cu o noua obligatie, al carei temei este contractul de cont curent (art.
1128 C.civil).
Potrivit contractului initial, cel care a primit marfa datora pretul. Acest pret a
fost trecut in cont ca o creanta a celui care a transmis marfa astfel incat obligatia
initiala de plata a pretului a fost inlocuita cu o noua obligatie care apare in cont, sub
forma de credit si debit (art. 370 pct.1 C.com.)108 .
Indivizibilitatea
Sumele înscrise în cont pe baza prestaţiilor făcute îsi pierd indivizibilitatea,
ele se contopesc într-un tot indivizibil109 .
Prin urmare, până la data încetarii contului, între părţi nu există nici creanţe, nici
datorii şi nici una din părţi nu poate formula vreo pretenţie faţă de cealalta parte110.
Compensaţia
Contractul de cont curent are ca efect şi o compensaţie (art. 370 pct.2
C.com.). deci, datoriile reciproce ale partilor se sting pana la concurenţa debitului şi
creditului, urmand a se plăti eventuala diferenţă111.
Efectele secundare
Curgerea dobanzilor. Potrivit art. 370 pct. 3, pentru sumele trecute in cont,
curg dobânzi în favoarea celui creditat, de la data înscrierii fiecarei operaţiuni până

108
Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, op.cit. p. 423.
109
Cas.II, dec. Nr. 612/ 1937, in Practica judiciara
110
Tribunalul Judeţean Iasi, dec.civ. nr. 643/ 1993, in ”Revista de drept comercial” nr. 4/1993, p. 81.
111
Stanciu Carpenaru, op.cit. p. 494.

207
la încetarea contractului. Dobânzile sunt comerciale şi se socotesc pe zi, dacă
părtile nu s-au înţeles altfel (art. 370 pct. 3 alin 2).
Dreptul la comision si alte cheltuieli. În temeiul art. 371 C.com. ”existenta
contului curent nu exclude drepturile de commision si plata cheltuielilor pentru
afacerile insumate in contul bancar. Comisionul poate fi nu numai un rezultat al
operatiunii bancare ci poate fi datorat si pentru alte operatiuni (pentru vanzare,
mandat, transport etc)
Daca cel care primeste prestatia indeplineste anumite servicii care in mod
obisnuit se platesc, partea in cauza are dreptul sa se crediteze cu suma ce i s-ar fi
cuvenit112.
De asemenea, partea care a facut anumite cheltuieli pentru operatiunea
trecuta in cont, de exemplu, cheltuieli de posta, vama etc., are dreptul sa se
crediteze în cont cu sumele respective.
Închiderea contului curent.
Închiderea contului curent si lichidarea diferentei vor avea loc la termenele
scadente stabilite prin convenţie şi, în lipsă, la 31 decembrie a fiecărui an (art.372
C.com.).
Închiderea contului curent poate avea loc, la intelegerea partilor si in cursul
executării contractului.
În ambele situaţii se produce compensarea maselor indivizibile de credit si
debit si stabilirea unui sold final, creditor in favoarea unui corentist si debitor in
sarcina celuilalt.
Desfiinţarea contului curent.
Contractul de cont curent se desfiintează :

112
Idem

208
 ⇨ pe cale conventională, cand părţile stabilesc un termen, potrivit art. 373
pct. 1.

⇨ ca efect al caracterului intuitu personal : prin retragerea uneia din părţi, în

lipsă de convenţie (art. 372 pct. 2) ; prin falimentul uneia din părţi (art. 373 pct. 3).
Aceste două cazuri desfiinţează contractul de drept.
Contractul de cont curent se desfiinţează la cererea uneia din părţi, datorită
morţii şi interdicţiei sau incapacităţii legale a celeilalte părţi (art. 373 alin.2).

209