Plămâni, planşa I

1 3

2 2
1
3 5
4 5
9
6 8

7 9 6
10 7

8
4
Fig. 1 Fig. 2

1
2
1

3 9
5 4 7
9 11
6 8
4 10
7 6
10 2
5 3
8

Fig. 3 Fig. 4

67
 Plămâni, planşa II

1
3 2

7 5
6
5
4

8 3
4
1
1 2

9 9 9
9
11 12

6
10
Fig. 5 Fig. 6

3
7 4
7
1
2

Fig. 7

68
xul ventriculilor, în evantai, spre restul miocardului ventricular.
Reţeaua Purkinje se distribuie miocardului V, cu automatism respon-
sabil de frecvenţa ritmului idioventricular de 20-40 bătăi/min.
În condiţii fiziologice, nodul sino-atrial este pacemakerul care gene-
rează ritmul cardiac, cu o frecvenţă de 60-100 bătăi/minut.
În condiţii patologice, dacă nodul sino-atrial devine bolnav sau lezat,
nodul atrio-ventricular preia funcţia de comandă a inimii, generând impulsuri
contractile cu o frecvenţă de 40-60 bătăi/minut. În situaţia în care ambii cen-
tri devin incapacitaţi, funcţia de pacemaker a cordului este preluată de fasci-
culul His, unul din ramurile acestuia sau fibrele Purkinje, care pot genera
stimuli contractili cu o frecvenţă de 20-40 bătăi/minut. La un ritm atât de
încet, debitul sangvin care ajunge la creier este insuficient, generând convul-
sii. În această situaţie se impune corecţia frecvenţei cardiace prin implanta-
rea unui pacemaker artificial.
Uneori un alt focar anormal de automatism poate prelua funcţia de
pacemaker a nodului sinusal, generaând potenţiale de acţiune ectopice, dato-
rită unei excitabilităţi anormale. Un asemenea focar anormal de automatism
este denumit pacemaker ectopic. Acest focar poate genera impulsuri izolate
(extrasistole) sau un ritm ectopic susţinut (supraventricular sau ventricular).
Transmiterea potenţialului de acţiune prin sistemul de conducere car-
diac generează un curent electric care, amplificat, poate fi înregistrat la su-
prafaţa corpului, cu ajutorul unui aparat numit electrocardiograf. Îregistrarea
activităţii electrice a inimii poartă numele de electrocardiogramă.
Potenţialele de acţiune apar ca o succesiune de unde pozitive şi nega-
tive. Prima undă pozitivă este numită unda P şi reprezintă sistola electrică
atrială (depolarizarea atrială) – corespunzând răspândirii potenţialului de
acţiune de la nodul sino-atrial la miocardul atrial.
Intervalul P-Q reprezintă conducerea atrio-ventriculară.
Urmează un complex de deflexiuni negative şi pozitive – complexul
QRS, care reprezintă răspândirea potenţialului de acţiune la ventriculi, cu de-
polarizarea ventriculară. Prima undă negativă este notată Q; prima undă pozi-
tivă este numită R; prima undă negativă după unda R poartă numele de S.
După complexul QRS urmează o altă undă pozitivă – unda T, ce re-
prezintă repolarizarea ventriculară.
Anomaliile electrocardiografice sunt utile medicului în diagnosticul
unor afecţiuni, precum bola cardiacă ischemică (infarctul miocardic acut,
angina pectorală) şi a tulburărilor de ritm cardiac.
91
 Inima, planşa I

10 9

5
8 5 6
6
7

1
1

4 2
2 3

4 7 3
9

8
Fig. 1 Fig. 2

1 1
2
2 5
4
2 3
2 6
6

3 8
7
4

Fig. 3 Fig. 4

92
 Inima, planşa II

6 1 2
4
4
5 3

Fig. 6
9
2
7
2
8
1 3
1
3
Fig. 5 Fig. 7

1 6 12
2 8
13
7
9
2
7 10
3 7
5 3
4 5

1 11
4
6
6

Fig. 8 Fig. 9

93
 PLANŞA I - LEGENDE

Fig. 1. Faţa anterioară a inimii. 1. Şanţul coronar anterior; 2. Şanţul

interventricular anterior; 3.Ventriculul stâng; 4.Ventriculul drept; 5.Aorta ascenden-
tă; 6.Trunchiul pulmonar; 7.Auricula stângă; 8.Auricula dreaptă; 9.Corpurile adi-
poase periarteriale; 10.Pericardul.
Fig. 2. Faţa posterioară a inimii. 1. Şanţul coronar posterior; 2. Şanţul
interventricular posterior; 3.Ventriculul stâng; 4.Ventriculul drept; 5.Sinusul
transvers al pericardului; 6.Atriul stâng; 7.Artera interventriculară posterioară;
8.Corpurile adipoase periarteriale; 9.Pericardul.
Fig. 3. Ventriculul drept deschis prin artera pulmonară. 1.Artera pulmonară; 2.
Valvulele semilunare pulmonare; 3.Trabecule cărnoase; 4.Trabecula
septomarginală.

PLANŞA II - LEGENDE

Fig. 4. Ventriculul stâng deschis prin atriul stâng. 1. Atriul stâng; 2. Inelul mi-
tral; 3.Cuspida mitrală mare; 4.Cuspida mitrală mică; 5.Comisura mitrală posterioa-
ră; 6.Cordaje tendinoase valvulare; 7.Pilierul anterior; 8.Pilierul posterior.
Fig. 5. Baza inimii şi sinusul transvers al pericardului. 1. Artera pulmonară;
2.Valvulele semilunare pulmonare; 3. Aorta; 4.Atriul stâng; 5. Şanţul interatrial
anterior; 6.Atriul drept; 7.Auricula dreaptă; 8.Auricula stângă; 9.Sinusul transvers al
pericardului.
Fig. 6. Orificiul aortic. 1. Valvula semilunară stângă; 2. Orificiul arterei coronare
stângi; 3.Valvula semilunară dreaptă; 4.Valvula semilunară posterioară.
Fig. 7. Orificiul tricuspid. 1. Cuspida anterioară; 2. Cuspida posterioară;
3.Cuspida septală.
Fig. 8. Sistemul de conducere al inimii. 1. Nodul sinusal; 2. Nodul atrioventricu-
lar; 3.Fasciculul His; 4.Ramura dreaptă; 5.Ramura stângă; 6.Reţeaua Purkinje;
7.Scheletul fibros al inimii.
Fig. 9. Marea şi mica circulaţie. 1. Vena cava inferioară; 2. Vena cava superioară;
3.Atriul drept; 4.Ventriculul drept; 5.Trunchiul arterei pulmonare; 6.Artera pulmo-
nară dreaptă; 7.Artera pulmonară stângă; 8.Venele pulmonare drepte; 9.Venele
pulmonare stângi; 10.Atriul stâng; 11.Ventriculul stâng; 12.Artera aorta;
13.Ligamentul arterial.

94
sfincterul anal extern, format din fibre musculare striate, cu contracţie volun-
tară. Dinamica sinergică a celor două sfinctere asigură continenţa fecală.
Structural, intestinul gros este alcătuit din cele patru tunici caracteris-
tice tubului digestiv subdiafragmatic. Peritoneul acoperă feţele anterioare ale
colonului ascendent şi descendent şi în totalitate colonul transvers şi sigmo-
id. Pe suprafaţa colonului musculatura longitudinală este condensată sub
formă de benzi axiale numite tenii. Astfel se delimitează zone alternante de
îngustare şi dilataţii, numite haustre, care lipsesc la nivelul rectului. Tunica
musculară este organizată sub formă de fibre longitudinale şi circulare, care
asigură motilitatea intestinului gros. Tunica submucoasă vasculoconjunctivă
prezintă reţeaua arterială şi venoasă parietală şi limfatice care drenează în
releul retroduodenopancreatic pentru jumătatea dreaptă a intestinului gros şi
în limfonodulii aorticorenali pentru jumătatea stângă. Acest ultim detaliu
este important, deoarece cancerele colonului drept metastazează târziu, dato-
rită releelor limfonodulare multiple, în timp ce cele ale colonului stâng meta-
stazează rapid, datorită releelor limfonodulare puţine.
Funcţional se deosebesc un colon drept şi altul stâng.
Colonul drept, vascularizat de artera mezenterică superioară, este
format din colonul ascendent şi jumătatea dreaptă a colonului transvers. Are
rol de tranzit. La acest nivel au loc fenomene fermentative şi se absoarbe
masiv apa, crescând consistenţa materiilor fecale. Fiziopatologic acest seg-
ment dezvoltă tumori vegetante.
Colonul stâng, vascularizat de artera mezenterică inferioară, este
format din jumătatea stângă a colonului transvers, colonul descendent şi co-
lonul sigmoid. În colonul stâng au loc fenomene de putrefacţie. El are rol de
stază, stocând materiile fecale între defecaţii. Colonul stâng dezvoltă tumori
schiroase, stenozante.
Glandele anexe ale tubului digestive sunt reprezentate de glandele
salivare, ficat şi pancreas.
Glandele salivare sunt dispuse sub formă diseminată, în mucoasa
cavităţii bucale şi se numesc mici sau accesorii, ori ocupă loje bine delimita-
te în planşeul sau peretele posterior al cavităţii bucale şi poartă numele de
glande salivare mari sau principale.

127
 Planşa I

1
8
3

9
4

7
11 10 6

Fig. 1

D1 1
7
10
8
D2 9 9
2
3 4
D4
D3
Planşa II
6 Fig. 2
5

128
 Planşa II

2
1
3

4
Fig. 3

7 18
2
13
4 8
17
16
1 3 9 122
100 15 21
111

14 22

5
19
6
20
Fig. 4

129
 Planşa III

1 12

10 11

3
2
4
13
17
9

19
6 18
14 5
8

7 15

16 Fig. 5

1
3 7

5 6

Fig. 6

130
continuă cu tubul contort distal (unde are loc reabsorbţia activă a K+ şi ionu-
lui bicarbonic) care, printr-un segment scurt şi drept, se deschide în tubul
colector (Bellini) care străbate piramida Malpighi şi se deschide pe vârful
papilei renale.
Pelvisul renal reprezintă porţiunea iniţială a căilor urinare şi are for-
mă triunghiulară, cu baza în sinusul renal şi vârful extrasinusal, care se con-
tinuă cu ureterul la nivelul joncţiunii pieloureterale. Baza pelvisului renal
este formată din structuri membranoase inserate pe vârful piramidelor Mal-
pighi, numite calice mici. Mai multe calice mici se unesc în grupurile
caliceale mari, superior, mijlociu şi inferior.
Ureterul este un conduct musculomembranos lung de 25-30 cm şi cu
un diametru de 3-5 mm, care ţine de la joncţiunea cu pevisul renal pâna la
ostiumul de deschidere în vezica urinară. Ureterul prezintă o porţiune abdo-
minală, care ţine de la joncţiunea pieloureterală până la încrucişarea cu vase-
le iliace şi o porţiune pelvină, care traversează oblic peretele vezicii urinare
şi se deschide la baza acesteia, prin ostiumul ureteral. Ureterul prezintă o
strictură superioară la joncţiunea pieloureterală, o strictură mijlocie, când
încrucişează vasele iliace şi una inferioară, când traversează peretele vezical.
Vezica urinară este un organ pelvin, cu rol de rezervor şi formă pi-
ramidală, care are aspect globulos când aceasta este plină. Vezica urinară
este dispusă cu baza inferior pe planşeul pelvin la femeie şi pe baza prostatei
la bărbat. Prezintă un perete anterior în raport cu faţa profundă a simfizei
pubiene, un perete posterior, în raport cu vaginul şi uterul la femeie şi cu
rectul la bărbat. La interior, vezica este tapisată, ca şi ureterul, de un epiteliu
paramalpighian (uroteliu), care permite distensia organului. La nivelul bazei
se găsesc posterolateral orificiile ureterale şi anteromedian orificiul uretral
precedat de colul vezical.
Uretra este segmentul terminal al căilor urinare şi are organizare
diferită la femeie şi la bărbat. Uretra la femeie este scurtă, 3,4 cm şi se des-
chide în vestibulul vaginal, deasupra tuberculului vaginal anterior. La bărbat,
uretra prezintă o porţiune iniţială care traversează prostata, unde prezintă o
dilataţie în care se deschid canalele ejaculatorii, o porţiune spongioasă care
traversează în sens posteroanterior corpul spongios al penisului şi o porţiune
terminală, situată la nivelul glandului penisului, la nivelul căruia se deschide
prin meatul urinar.

165
 Rinichi planşa I

Fig. 1. Fig. 2.

Fig. 3. Fig. 4.

166
 Planşa II

Fig 5 Fig 6

9 4 2

6 5
8 7 1

Fig. ig Fig. 8
7

Fig 7 Fig 8

167
 PLANŞA I – LEGENDE

Fig. 1 – Faţa anterioară a rinichiului.1.Segment polar superior; 2. Segment polar

inferior; 3. Segment anterosuperior; 4. Segment anteroinferior; 5. Pelvis renal; 6.
Joncţiunea pieloureterală; 7. Artera renală; 8. Ramuri prepielice; 9. Artera polară
superioară; 10. Artera polară inferioară; 11. Vena renală; 12. Ureter.

Fig. 2 - Faţa posterioară a rinichiului.1.Segment polar superior; 2. Segment polar

inferior; 3. Segment posterior; 4. Pelvis renal; 5. Joncț iunea pieloureterală; 6. Arte-
ra renală; 7. Artera retropielică; 8. Vena renală; 9. Ureter.
Fig. 3 - Secţiune frontală prin rinichi.1. Medulara renală; 2. Corticala renală; 3.
Piramide Malpighi; 4. Piramide corticale Ferrein; 5. Calice mic; 6. Calice mare; 7.
Coloane renale; 8. Papila renală; 9. Sinusul renal; 10. Hilul renal; 11. Pelvis renal;
12.Ureter.
Fig. 4 - Nefronul.1. Corpusculul renal; 2. Arteriola aferentă; 3. Arteriola eferentă;
4. Aparatul juxtaglomerular; 5. Tubul contort proximal; 6. Ansa Henle – braţul des-
cendent; 7. Ansa Henle – braţul ascendent; 8. Tubul contortdistal; 9. Tubul drept;
10 Tubul colector.

PLANŞA II - LEGENDE

Fig. 5 – Ureterul.1. Rinichi, secţiune frontală; 2. Sinusul renal; 3. Strâmtoare supe-

rioară, pielocaliceală; 4. Ureterul abdominal; 5. Strâmtoarea mijlocie, iliacă; 6. Ure-
terul pelvin; 7. Strâmtoarea inferioară, transparietală; 8. Vezica urinară
Fig. 6 – Vezica urinară 1. Peretele superior 2. Baza vezicii urinare 3. Mucoasa
vezicii 4. Colul vezical 5. Orificiul ureteral 6. Orificiul uretral 7. Sfincterul intern 8,
Prostata 9. Uretra prostatică 10. Simfiza pubiană 11. Spaţiul prevezical 12. Peretele
abdominal anterior 13. Ligamentul ombilicovezical
Fig. 7–Rinichii pe secţiune orizontală CT 1.Rinichiul drept cu papilele renale
proeminente în sinusul renal 2. Ficat 3. Vezicula biliară 4. Pancreas 5. Vena cavă
inferioară 6. Aorta abdominală 7, Muşchiul psoas 8. Rinichiul stâng 9. Colonul
descendent
Fig. 8-Vezica urinară pe secţiune orizontală CT 1. Vezica urinară 2. Prostata 3.
Muşchiul levator anal 4. Ligamentul vezico-ombilical 5. Articulaţia coxofemurală

168