Gândire și creativitate

Gândirea se definește ca proces cognitiv superior care reflectă prin intermediul

abstractizării și generalizării, însușiri comune, generale și esențiale, caracteristice pentru
o clasă de obiecte și fenomente, sub formă de noțiuni, judecăți și raționamente.
Creativitatea se definește ca un complex de însușiri și aptitudini care, în condiții
favorabile, generează produse noi și de valoare pentru societate.
 Manualele recente de psihologie consideră creativitatea ,,o formă specifică a
rezolvării de probleme ca latură a gândirii". Cu toate acestea, cele două nu pot fi
confundate și nu pot fi subordonate una alteia. Spre deosebire de rezolvarea de
probleme, comportamentul creator utilizează strategii și cunoștințe care nu sunt
considerate relevante pentru rezolvarea de probleme. În ceea ce privește etapele
rezolvării de probleme definitorii pentru creativitate sunt etapele reformulării
problemei respectiv a formulării ipotezelor, nu cea a testării ipotezelor.
 Anumiți factori de tip intelectual pot influența procesul creativ. Definitorie este
relația creativității cu gândirea divergentă (cea care are la bază rezolvările de tip
euristic). Gândirea divergentă are câteva calități, definitorii pentru personalitatea
de tip creator: flexibilitatea (capacitatea de schimbare a traiectoriei gândirii în
funcție de cerințe noi) , fluiditatea (bogăția de idei), originalitatea și chiar intuiția.
 Între abilitățile creative se numără un tip de abilități cognitive care presupun
înțelegerea foarte rapidă a problemelor și depășirea rutinei în timpul rezolvării
acestora (mintea este în permanență deschisă la noi opțiuni de rezolvare);
 Orice act de creație presupune pregătire conștientă și de lungă durată (în prima
etapă a procesului creativ – prepararea - sunt adunate toate informațiile necesare
și are loc prelucrarea lor, prin intermediul gândirii).