CAPITOLUL 6

Finanţarea întreprinderii pe termen scurt

6.1 Gestiunea financiară pe termen scurt - obiective și conținut

Administrarea resurselor financiare pe termen scurt este secţiunea cea mai
importantă a gestiunii financiare a întreprinderii, datorită ponderii semnificative pe
care o deţin activele şi pasivele circulante în totalul bilanţului și faptului că
determină, în principal, formarea profituluui. Din activitatea eficientă de exploatare
se degajă sumele care contribuie la sporirea capitalurilor proprii.
Obiectivul urmărit în gestiunea exploatării este unul comun pentru teoria
financiară, fiind reprezentat de creşterea rentabilităţii activităţii, în condiţii de
diminuare a riscului. Întrucât este dificil de coordonat activitatea pe termen scurt
sub un astfel de obiectiv general este necesară găsirea unor formulări echivalente.
Astfel, armonizarea relaţiei rentabilitate-risc se realizează, în principal, în cadrul
echilibrului dintre necesarul de active circulante şi resursele de finanțare pe termen
scurt. Obiectivul sub care se va acţiona în acest sens este maximizarea rentabilităţii
medii pe unitatea de risc.
Pentru înţelegerea și exprimarea matematică a fenomenului se vor trata în
continuare cele două aspecte fundamentale, risc și rentabilitate, la nivelul activelor
și resurselor temporare.
a) Rentabilitatea activelor circulante presupune:
- realizarea ciclului de exploatare cu un nivel minim de active circulante. Creşterea
volumului aprovizionării, producţiei şi desfacerii este însoţită în general, de o
sporire a activelor circulante;
- gestionarea eficientă a resurselor astfel încât ritmul de evoluție a cifrei de afaceri
(producţiei) să îl depăşească pe cel al activelor circulante;
- sporirea vitezei de rotație întrucât conduce la reducerea volumului activelor
circulante. Încetinirea vitezei de rotaţie atrage după sine o creştere a activelor
circulante, o imobilizare (blocare) de fonduri, reducând eficienţa utilizării
capitalurilor;
- în situațiile în care nu este posibilă creșterea cifrei de afaceri datorită restricțiilor
existente pe piețele de desfacere, se urmărește reducerea cheltuielilor. Deși nu
reprezintă un scop în sine, scăderea cheltuielilor are un dublu efect, determinând
creşterea rentabilităţii şi diminuarea volumului activelor circulante;
- creşterea gradului de lichiditate al activelor pe termen scurt, acțiune ce permite
degajarea unor capitaluri temporare ce pot fi plasate mai rentabil în alte forme de
plasament.
b) Rentabilitatea resurselor temporare presupune:
- reducerea costurilor capitalurilor necesare pe termen scurt;
- creşterea ponderii surselor atrase, a decalajelor de plăţi favorabile ce rezultă din
datoriile către furnizori, salariaţi, stat etc.
c) Riscul activelor circulante se poate diminua prin:
- eliminarea ruperii de stoc sau a întreruperilor accidentale în aprovizionare,
producție și livrare;
- asigurarea lichidităților pentru efectuarea plăților curente;
- constituirea unui stoc de siguranţă, soluție care determină o creştere a costurilor
de exploatare şi implicit o diminuare a rentabilităţii.
62

d) Riscul resurselor temporare presupune:

- reducerea sau eliminarea deficitului de capitaluri temporare solicitate de ciclul de
exploatare;
- creşterea autonomiei financiare a ciclului de exploatare;
- constituirea la nivelul pasivelor circulante, a unui fond de rulment reprezentând
surplusul de resurse permanente, necesar pentru a pune în siguranţă echilibrul
financiar pe termen scurt (tabelul 6.1).
Tabelul 6.1
NEVOI CAPITALURI
Imobilizări Capitaluri permanente
Active circulante: FRN
- Stocuri; Pasive circulante:
- Creanţe; - Datorii de exploatare;
- Active de trezorerie. - Datorii în afara exploatării;
- Pasive de trezorerie.

Gestiunea ciclului de exploatare cuprinde două activităţi principale:

- stabilirea necesarului de active circulante;
- determinarea surselor de finanţare.
Spre deosebire de imobilizări, activele circulante au o lichiditate mai mare
oferind întreprinderii posibilitatea acoperirii operative din încasări a datoriilor, a
efectuării unor plasamente de trezorerie şi a păstrării unor rezerve lichide în
conturile bancare. Alegerea nivelului activelor circulante şi a modului de finanţare al
acestora este legată de atitudinea conducerii întreprinderii privind optimizarea
relaţiei rentabilitate-risc.
Raportul dintre vânzări şi nivelul activelor circulante este specific fiecărei
întreprinderi. În funcţie de acest raport se pot identifica trei politici de gestiune ale
ciclului de exploatare. În fapt, reprezintă o manieră teoretică de a segmenta
lucrurile pentru o mai bună înțelegere a lor. Pe lângă acestea există teoretic, o
infinitate de politici de gestiune, fiecare având efecte diferite asupra rentabilităţii şi
riscului pe termen scurt. În funcţie de opţiunile conducerii întreprinderii se poate
opta pentru una din următoarele politici:
- politica defensivă;
- politica ofensivă;
- politica echilibrată.
Politica defensivă, prezentată în figura 6.1.a este caracterizată prin aversiune
faţă de risc. Este adoptată, în general, de managerii prudenţi care îşi propun
realizarea unei cifre de afaceri cu stocuri şi lichidităţi ridicate. Aceștia nu acceptă
riscul ruperii de stoc chiar în detrimentul unei rentabilităţi mai moderate, astfel încât,
pentru orice creştere a cifrei de afaceri sunt preocupaţi de sporirea mai rapidă a
stocurilor, în măsură să asigure continuarea activităţii de exploatare. Politica
ofensivă (figura 6.1.b), indiferentă faţă de risc este promovată de managerii care
doresc realizarea unei cifre de afaceri cu stocuri minime. Aceştia sunt dispuşi să
accepte riscuri mari legate de insuficiența stocurilor, lipsa de lichidităţi, întreruperea
temporară a producției mizând pe rentabilitatea mult mai ridicată a accelerării
rotaţiei și a creşterii gradului de lichiditate.
 63

CA CA

Ac Ac
a b
CA

Ac
c
Fig. 61 Politici de gestiune pe termen scurt
Politica echilibrată (figura 6.1.c) armonizează relaţia contradictorie dintre
rentabilitate şi risc pe termen scurt. Potrivit acestei politici, creşterea volumului
activităţii (cifrei de afaceri) se realizează cu un stoc curent de mărime
corespunzătoare cifrei de afaceri noi.
În raport cu riscul asumat se întâlnesc manifestări diferite de comportament
și în privinţa pasivelor circulante. Într-o politică agresivă finanţarea activelor
circulante se bazează numai pe resursele temporare ce pot fi mobilizate (datorii de
exploatare, credite bancare pe termen scurt) care au costuri de procurare mici, dar
care prezintă nesiguranţă în reînnoirea lor (costă mai puțin însă este o politică
riscantă).
Într-o politică defensivă se urmărește finanţarea activelor circulante, în
principal, din resurse permanente (fondul de rulment net) caracterizate prin costuri
de procurare mai mari. Se reduce astfel riscul de reînnoire a creditelor şi de
creştere a ratei dobânzii (costă mai mult însă este o politică prudentă).
O politică neutră presupune sincronizarea scadenţele activelor şi pasivelor pe
termen scurt. Rentabilitatea şi riscul ce ar însoţi formarea activelor şi pasivelor
circulante, având sensuri contrare, se neutralizează într-o oarecare măsură.
Această politică se bazează pe un fond de rulment necesar, la nivelul unei creşteri
minime a necesarului de fond de rulment, urmărind ca fluctuaţiile acestuia să fie
acoperite din surse temporare.
Din analiza structurală a activelor circulante se poate observa că acestea
conţin o parte permanentă legată de evoluţia viitoare a cifrei de afaceri şi o parte
fluctuantă în funcţie de conjunctură şi variaţiile sezoniere.
64

6.2 Determinarea necesarului de finanţare al exploatării

6.2.1 Metode de determinare a necesarului de finanţare al exploatării

În literatura de specialitate au fost fundamentate două categorii de metode
pentru rezolvarea problemei necesarului de finanţare al activităţii de exploatare
(NFE):
- metode analitice;
- metode sintetice.
Ambele categorii au ca indicatori de fundamentare costurile exploatării sau
cifra de afaceri, previzionate pentru perioada următoare, după cum se poate
observa în figura 6.2. Determinarea NFE, pe baza costurilor exploatării este
justificată prin faptul că nevoia de capitaluri pentru procurarea şi deţinerea activelor
circulante este determinată de cheltuielile de achiziţie, manipulare şi transport al
materialelor, fabricaţia şi livrarea produselor finite.
Determinarea NFE pe baza cifrei de afaceri este motivată de nevoia
recuperării operative a capitalurilor avansate pentru procurarea şi deţinerea
stocurilor de active circulante.

Metode de determinare a NFE

Analitice Sintetice
(bazate pe elemente de active (bazate pe total active circulante)
circulante)

Pe baza costurilor Pe baza cifrei de Pe baza costurilor Pe baza cifrei de

exploatării afaceri exploatării afaceri

Fig. 6.2 Metode de determinare a NFE

Metodele analitice presupun determinarea mărimii NFE pe elemente de

stocuri de materii prime şi materiale, produse în curs de fabricație sau finalizate. La
fiecare stoc calculul analitic se desfăşoară pe materiale sau produse. Întrucât
presupun mai multe calcule sunt admise următoarele ipoteze simplificatoare:
- se folosesc pentru determinarea nevoii de finanţare medie anuală a stocurilor,
urmând ca, pentru nevoia trimestrială de finanţare să se folosească metodele
sintetice;
- se utilizează numai pentru fundamentarea nevoii de finanţare, în situaţii de
modificări structurale considerabile ale activităţii: înfiinţare, dezvoltare, fuziune și
reorganizare.
Metodele sintetice presupun determinarea necesarului de capitaluri circulante
pe totalul acestora, în funcţie de volumul planificat al activităţii de exploatare şi
viteza de rotaţie înregistrată în exerciţiul anterior. Sunt însoțite de relații de calcul
mai simple și sunt utilizate în perioadele de stabilitate economică sau dacă
activitatea întreprinderii nu este perturbată de evenimente majore.
Frecvent se folosesc modele liniare de proporţionalitate directă a mărimii
financiare a stocurilor, în raport cu volumul de activitate. Pentru a corecta această
liniaritate se introduc în calcul anumiţi coeficienţi de corelaţie a evoluţiei activelor
 65

circulante în raport cu producţia. O altă alternativă este constituită din utilizarea

metodelor neliniare (probabilistice), pe baza legilor statistice ce s-au manifestat în
evoluţia activelor circulante, în corelaţie cu volumul de activitate.

6.2.2 Metode analitice de determinare a necesarului de finanţare

Metode analitice bazate pe costurile exploatării

Pornesc de la elementele de cheltuieli care caracterizează fiecare fază a
ciclului de exploatare (achiziţie materii prime și materiale, fabricaţie, vânzare și
încasarea creanțelor) şi de la timpul între două reconstituiri consecutive ale
stocurilor exploatării.
Cheltuielile exploatării sunt previzionate pe perioada de gestiune considerată
prin bugetele exploatării (trimestru, an). Se are în vedere ritmul avansării
capitalurilor băneşti în acoperirea acestor cheltuieli sau ritmul recuperării lor prin
consumarea stocurilor. Astfel, cheltuielile materiale pentru stocul curent, se
corectează cu un coeficient k egal cu 0,5 datorită consumării treptate a stocurilor de
la nivelul maxim din prima zi a aprovizionării până la nivelul minim din preziua unei
noi aprovizionări.
În mod asemănător, cheltuielile de fabricaţie se ajustează cu un coeficient
cuprins între 0,5 şi 1 în funcţie de ritmul de alocare a capitalurilor băneşti în
formarea stocurilor de produse în curs de fabricaţie, pornind de la costul
materialelor trecute în ciclul de prelucrare şi terminând cu costul de fabricaţie al
produselor.
Timpul între două reconstituiri ale stocurilor este o înregistrare statistică a
vitezei de rotaţie anterioară a stocurilor. Se determină frecvent ca medie aritmetică
(simplă sau ponderată) a duratelor înregistrate în perioada anterioară, între două
reconstituiri succesive de stocuri.
Astfel, necesarul de finanţat al exploatării se determină în general cu relaţia:
Cheltuieli de exploatare anuale
NFE = ∙t,
360
cheltuieli de exploatare
în care reprezintă cheltuielile de exploatare zilnice;
360
t durata rotaţiei.
Dacă se urmărește planificarea trimestrială a necesarului de finanțare, atunci
relația anterioară devine:
Cheltuieli de exploatare trimestriale
NFEtrim = ∙t
90
Necesarul de finanțare al exploatării se va determina analitic însumând
următoarele elemente de stocuri:
- materiale semnificative;
- produse semnificative în curs de fabricație;
- produse finite semnificative;
- produse vândute și neîncasate.

Metode analitice bazate pe cifra de afaceri

În cazul metodelor bazate pe cifra de afaceri se pleacă de la relaţia dintre
NFE şi cifra de afaceri. Elementele fundamentale sunt cifra de afaceri previzionată
66

în bugetul vânzărilor şi durata rotaţiei celor patru categorii de stocuri. Astfel NFE
anual se determină potrivit relaţiei:
CA
NFE = ∙R ,
360 c
în care CA cifra de afaceri anuală previzionată;
Rc rată cinetică ce exprimă durata rotaţiei activelor circulante în raport cu
cifra de afaceri.
Dacă se urmărește calculul necesarului de finanțare trimestrial atunci relația
anterioară devine:
CAtrim
NFEtrim = ∙Rc ,
90
în care CAtrim cifra de afaceri trimestrială previzionată.
Necesarul trimestrial se determină pe fiecare categorie de stoc, în funcţie de
ratele cinetice specifice determinate anterior.

6.2.3 Metode sintetice de determinare a necesarului de finanţare

Metodele sintetice au un grad de sinteză mai mare și ca urmare se folosesc
pentru determinarea necesarului de finanţat, anual sau trimestrial, al exploatării.
Elementele de fundamentare sunt bazate tot pe relaţia de proporţionalitate dintre
activele circulante şi costurile exploatării sau cifra de afaceri. Astfel, sunt bazate pe:
a) Viteza de rotaţie în funcţie de costuri;
b) Activele circulante ce revin la 1000 lei producţie fabricată;
c) Rata cinetică de rotație a activelor circulante.

a) Viteza de rotaţie în funcţie de costuri este o sinteză a metodelor analitice bazate

pe costuri. Necesarul de finanţat trimestrial, pe total active circulante, se determină
în funcţie de producţia fizică trimestrială previzionată, costul complet unitar
antecalculat şi durata rotaţiei din perioada precedentă.
Qtrim ∙c
NFEtrim = ∙dr ∙(1-k),
90
în care Qtrim producția trimestrială;
c cost complet unitar antecalculat;
dr durata rotației în perioada precedentă;
k coeficient de accelerare a rotației activelor circulante prin costul producției.
Viteza de rotaţie se calculează pe baza costului producţiei fabricată, în anul
precedent şi a soldului mediu al activelor circulante din același an. Se ajustează în
funcţie de elementele previzibile ale anului de plan.
Ac
Dr = ∙360
Qf
în care Ac soldul mediu al activelor circulante din anul precedent;
Qf producția fabricată în anul precedent.
b) Activele circulante la 1000 lei producţie fabricată (Ac/1000) reprezintă un
coeficient de proporţionalitate specific anului precedent. Pentru ca acesta să fie
reprezentativ, din activele circulante luate în calcul se scad cele supranormative.
Necesarul trimestrial de active circulante se determină cu relația:
Ac
NFEtrim = Qtrim ∙c∙ ∙4∙(1-k)
1000
 67

A
în care c active circulante la 1000 lei producție fabricată.
1000
c) Rata cinetică specifică pentru toate activele circulante se determină în raport cu
cifra de afaceri din anul precedent:
Ac
Rc = ( ) ∙360
CA
în care Rc rata cinetică a activelor circulante.
Necesarul trimestrial de active circulante se determină cu relația:
CAtrim
NFEtrim = ∙Rc ∙(1-k),
90
în care k coeficient de accelerare a rotației activelor circulante în raport cu cifra de
afaceri.

6.3 Finanţarea ciclului de exploatare

Decizia de finanţare a ciclului de exploatare finalizează echilibrul dintre
necesarul de finanţare al activelor circulante şi sursele mobilizate pentru finanţarea
acestuia. Întrucât NFE a fost dimensionat anterior, în continuare sunt prezentate
sursele de finanţare ale ciclului de exploatare:
- proprii;
- atrase;
- împrumutate.
Alegerea unei surse sau a unei combinaţii se va face în condiţii de optimizare
a relaţiei rentabilitate-risc.

6.3.1 Surse proprii de finanţare

Ciclul de exploatare solicită, datorită reînnoirii continue a stocurilor şi
creanţelor, o nevoie de capital permanentă. O astfel de sursă de finanțare a fost
delimitată în capitolul trei, în etajul superior al bilanțului financiar, sub forma
fondului de rulment net. Acest excedent reprezintă o marjă de siguranţă pentru
activitatea de exploatare care beneficiază de o sursă sigură de capital, mobilizată
pe termen lung, pentru care nu există preocupare în a fi reînnoită.
Fond de rulment net (FRN) = (Capitaluri proprii + Datorii financiare) - Imobilizări
Fond de rulment propriu (FRP) = Capitaluri proprii - Imobilizări
Fond de rulment împrumutat (FRÎ) = Fond de rulment net - Fond de rulment propriu
Caracterul reînnoibil al stocurilor şi creanţelor pe de o parte şi al datoriilor de
exploatare pe de altă parte, face ca nevoia netă de capitaluri pentru finanţarea
ciclului de exploatare să se manifeste la nivelul diferenţei dintre NFE şi datoriile de
exploatare, deci al necesarului de fond de rulment (NFR):
NFR = NFE - Datorii de exploatare
Pentru acestă nevoie permanentă suplimentară ar trebui să existe un fond de
rulment acoperitor (care să permită degajarea unor trezorerii nete pozitive la
sfârşitul exerciţiului viitor). Mărimea fondului de rulment pentru anul viitor se poate
aprecia în funcţie de previziunile bugetului investiţiilor şi ale bugetului producţiei.
Fiind o sursă permanentă şi stabilă de capital pentru anul de plan, fondul de
rulment va avea o mărime constantă pentru fiecare trimestru al anului de
previziune.
68

6.3.2 Surse atrase de finanţare

Echilibrul financiar pe termen scurt se bazează, în cea mai mare parte pe
sursele temporare atrase de la terţi în intervalul cuprins între momentul constituirii
datoriilor (intrarea şi recepţia materialelor, prestarea manoperei, înregistrarea
impozitelor etc.) şi cel al scadenţei plăţii. Întrucât activele circulante prezintă
anumite decalaje de încasări nefavorabile (caracterizate de o anumită durată de
lichiditate), vor admite în compensare decalaje de plăţi favorabile (caracterizate de
o durată de exigibilitate). În consecință, se urmăreşte echilibrul între durata de
lichiditate a activelor circulante şi scadenţa datoriilor de exploatare.
O gestiune eficientă a pasivelor temporare ar fi aceea care realizează un
volum al decalajelor de plăţi superior celor de încasări. Obiectivul este justificat
întrucât datoriile întreprinderii către terţi reprezintă până la scadenţa lor, surse de
capital atrase gratuit, iar decalajele de încasări reprezintă capitaluri interne atrase
gratuit de către clienţi.
Caracterul neoneros al datoriilor ar determina trezorierul întreprinderii să
crească atât mărimea lor, cât şi intervalul cuprins între apariţia şi plata acestora
însă, depăşirea termenelor legale de plată privind obligaţiile fiscale fiind însoţită de
amenzi şi penalităţi semnificative, întreprinderile sunt tentate să amâne datoriile
către furnizori. Pe ansamblu, efectele decalajelor de încasări şi plăţi se vor
concretiza în încetinirea rotaţiei capitalurilor, cu consecinţe nefavorabile asupra
rentabilităţii acestora.
Metodologia de previzionare a surselor atrase impune gruparea lor în două
categorii:
- datorii cu sold zilnic crescător până în ziua plăţii şi cu termene fixe de plată. În
această grupă se includ datoriile rezultate din salarii, impozite pe salarii, contribuţii
la asigurări sociale, datorii către furnizorii de utilități etc.
- datorii cu sold variabil şi cu termene de plată variabile pe parcursul unei luni de
zile. Acestea se referă la datoriile faţă de furnizorii de materii prime, materiale,
piese de schimb etc. precum şi la cele privind constituirea de rezerve, garanţii
pentru plata concediilor, mentenanță etc.
Resursele din prima categorie se fundamentează printr-o metodă analitică ce
presupune însumarea soldurilor zilnice, parcurgând următoarele etape:
1) Alegerea trimestrului cu activitate minimă, iar calculul se va face pe o singură
lună din acest trimestru. Nivelul minim al pasivelor calculate pentru acest trimestru
se vor regăsi cu siguranţă de-a lungul întregului an;
2) Determinarea datoriilor medii zilnice pe fiecare element, prin raportarea
obligaţiilor trimestriale la numărul de zile dintr-un trimestru (90 zile);
3) Determinarea soldurilor iniţiale la începutul lunii de calcul din trimestrul cu
activitate minimă. Acest sold iniţial depinde de zilele de plată stabilite pentru fiecare
datorie de exploatare şi de modalitatea de plată imediată sau amânată.
Sintetizând se poate afirma că sporirea vitezei de rotaţie a activelor circulante
are ca efecte creşterea rentabilităţii activității de exploatare și degajarea unor
resurse financiare. Încetinirea vitezei de rotaţie a activelor circulante determină
blocarea de capitaluri temporare și o lipsă de lichidităţi. Pentru stabilirea resurselor
ce sunt degajate de creșterea vitezei de rotație pot fi folosite mărimi absolute şi
relative.
Degajarea absolută = Ac1 - Ac0 ,
 69

în care Ac0 activele circulante precedente;

Ac1 activele circulante curente.
(Dr1 – Dr0 )∙CA1
Degajarea relativă = ,
360
în care Dr0 durata rotației din anul precedent;
Dr1 durata rotației din anul curent;
CA1 cifra de afaceri din anul curent.

6.3.3 Surse împrumutate

Întreprinderile pot utiliza pentru finanțarea activității pe termen scurt
împrumuturi, concretizate prin contractarea de credite bancare. Relaţiile de credit
ale întreprinderilor cu banca sunt, de regulă, reciproce în sensul că acestea, având
deschise conturi bancare, contribuie la formarea unor capitaluri pe care banca le
foloseşte pentru acordarea de credite.
În literatura de specialitate se întâlnesc, la nivelul surselor împrumutate,
numeroase criterii de clasificare cele mai importante fiind:
a) În funcţie de tipul creditului:
- Credit comercial în care obiectul îl constituie transmiterea de capital de împrumut
sub formă de marfă, respectiv vânzarea pe datorie a mărfurilor fără ca în acel
moment să fie transmisă suma echivalentă de la cumpărător la vânzător.
- Credit bancar în care obiectul îl constituie transmiterea de capital împrumutat sub
formă bănească. Subiectele sunt băncile în calitate de creditori și întreprinderile,
populația sau statul, având rolul de debitori.
- Credit obligatar. Reprezintă operațiuni de credit în care parteneri sunt instituțiile
statului sau întreprinderi mari în calitate de debitori care emit obligațiuni și creditorii
care cumpară aceste titluri de valoare cu scopul obținerii unui venit sigur.
- Credit ipotecar. Este destinat activității imobiliare și reprezintă una din cele mai
importante categorii de credit în economia de piață. Presupune o convenție între
creditor și debitor în care se prevede: proprietatea care servește ca garanție a
rambursării împrumutului, condițiile de rambursare, scadențele, rata dobânzii,
penalitățile în caz de rambursare anticipată, circumstanțele prin care nerespectarea
condițiilor de împrumut poate conduce la pierderea proprietății.
- Credit de consum. Este acordat pe termen scurt sau mediu persoanelor fizice
având ca destinație acoperirea valorii bunurilor și serviciilor achiziționate. b) În
funcţie de calitatea debitorului:
- credite acordate persoanelor fizice: credite pentru locuinţe, credite personale,
credite pentru consum ș.a.
- credite acordate persoane juridice: credite de exploatare, credite de trezorerie,
credite de finanţare a mărfurilor sezoniere, credite de leasing ș.a.
c) În funcţie de calitatea participanţilor la relaţia de credit:
- credit privat, în care ambele părţi implicate sunt subiecte de drept privat (persoane
fizice şi juridice);
- credit public caracterizat prin faptul că părţile implicate sunt subiecte de drept
public.
d) După obiectul creditului: credit în bunuri sau în mărfuri, credit în numerar sau
prin înscriere în cont.
e) După modalitatea de garantare a creditului:
70

- credit real ce are o garanţie reală;

- credit personal legat de calitatea umană a debitorului, fiind garantat cu
răspunderea morală a acestuia.
f) Din punct de vedere al întinderii drepturilor creditorului:
- credit denunţabil în care creditorul are dreptul să ceară, fără avizarea prealabilă a
debitorului, rambursarea creditului înainte de scadenţă;
- credit nedenunţabil, creditorul poate cere rambursarea creditului numai la
scadenţa acestuia, dinainte stabilită;
- credit legat în care sunt îndeplinite mai multe condiții ce servesc exclusiv finanțării
unui contract privind furnizarea anumitor bunuri sau prestarea unui serviciu și
constituirea unei unități economice;
g) După modul de rambursare:
- credit rambursabil prin anuităţi constante;
- credit rambursabil prin amortizări constante;
- credit rambursabil integral la scadenţă.
h) După perioada de creditare:
- credit pe termen scurt, până la un an, folosit pentru activitatea economică curentă;
- credit pe termen mijlociu cuprins între 1 și 3 ani;
- credit pe termen lung, peste 3 ani, utilizat pentru investiţii.
i) După locul de domiciliere:
- credit intern domiciliat în ţară;
- credit extern domiciliat în străinătate.
Creditele pe termen scurt acordate întreprinderilor pot fi:
- credite de exploatare pentru acoperirea cheltuielilor din activitatea curentă;
- credite de trezorerie, acordate pe termen scurt sau foarte scurt, destinate
acoperirii deficitului neprevăzut de numerar, generat de necorelarea încasărilor cu
plăţile. Prezintă anumite avantaje cum ar fi: conversia imediată a creanţelor la
termen în numerar generând continuitate în activitatea întreprinderii, soluţionarea
rapidă a cererilor primite, structură simplă de garantare (cesionare facturi, girare
bilete la ordin etc).
- credite de prefinanţare acordate în special întreprinderilor care produc mărfuri
sezoniere, pe stoc sau produse cu ciclu lung de fabricație.
- credite pe termen scurt pentru proiecte de investiţii ce urmăresc reînnoirea
echipamentelor existente.
Din punct de vedere al tehnicilor de acordare pot fi identificate:
a) Credit acordat prin cont curent, ce presupune existenţa unei linii de creditare.
Contul curent este principalul produs financiar destinat administrării
disponibilităților bănești ale întreprinderii. Este utilizat pentru depozitarea la vedere
a sumelor, efectuarea de operațiuni de plăți și încasări, transferuri intrabancare
precum și alte tipuri de operațiuni bancare.
Linia de credit reprezintă sistemul general de acordare a creditelor ce
presupune stabilirea unui plafon maxim al creditelor acordate. Există mai multe
forme ale liniei de credit:
- linie de credit provizorie în care banca poate cere oricând acoperirea debitului.
Este puțin utilizată întrucât este cea mai puțin avantajoasă pentru debitor;
- linia de credit confirmată, mai avantajoasă decât cea provizorie, are la bază un
acord scris cu clauze precis determinate;
 71

- linia de credit revolving este cea mai avantajoasă și reprezintă modalitatea

curentă de creditare. În acest caz, plafonul maxim al creditului se împarte în mai
multe tranșe, iar condițiile generale de acordare a creditelor se stabilesc la
momentul deschiderii liniei de credit. Întreprinderea primește prima tranșă în baza
liniei deschise, eliberarea următoarelor tranșe realizându-se automat, cu condiția
rambursării tranșelor anterioare.
b) Credit pe baza de document, cel mai important dintre acestea fiind warantul.
Este un document care certifică existența mărfurilor într-un depozit (port, vamă) ce
permite transmiterea proprietății, fiind utilizat pentru obținerea și garantarea
creditului bancar.
c) Credit acordat prin conturi separate de împrumut;
d) Credit acordat sub formă de avansuri în cont (contul este autorizat să aibă sold
debitor în limita unui plafon aprobat anterior);
e) Credit acordat sub formă de lichidităţi (creditarea contului de bază al clientului se
face cu suma totală a creditului aprobat);
f) Credit de plăţi (presupune achitarea directă din credit a plăţilor dispuse de client);
g) Descoperire de cont, facilitate acordată de bancă clienților săi, persoane fizice
sau juridice, în baza căreia aceștia pot primi din partea băncii permisiunea de a
utiliza sume de bani într-o anumită limită peste soldul existent în cont.
h) Credit pentru cesiunea de creanţe (scontare, factoring). Factoringul este un
contract comercial de creditare la care participă o bancă numită factor și societatea
comercială, furnizoare de produse sau servicii, denumită aderent. Societatea
comercială urmărește să încaseze prețul facturilor eliberate către clienții săi, înainte
de scadență, iar factorul urmărește să obțină un profit, de regulă un anumit procent
din facturile pe care le decontează în avans.

Test grilă

1. O politică defensivă de gestiune pe termen scurt este caracterizată de

următoarele:
a) Este caracterizată de risc ridicat;
b) Are în vedere finanţarea activelor circulante, în principal, din resurse
permanente;
c) O creştere a cifrei de afaceri este însoţită de sporirea mai rapidă a stocurilor;
d) Urmăreşte realizarea unei cifre de afaceri cu stocuri şi lichidităţi ridicate;
e) Asigură continuarea activităţii de exploatare;
Identificați afirmația falsă.

2. Care din următoarele acţiuni nu conduce la reducerea riscului aferent activelor

temporare:
a) Selecţia multicriterială a furnizorilor având ca efect reducerea costurilor;
b) Constituirea unor stocuri curente;
c) O mai bună valorificare a materiilor prime având ca efect reducerea procentului
de rebuturi;
d) Încasarea creanţelor cu întârziere;
e) Respectarea tehnologiei de fabricaţie şi diminuarea rebuturilor.
72

3. Una dintre afirmaţiile referitoare la metodele sintetice de determinare a NFE nu

este adevărată. Care?
a) Au ca indicatori de fundamentare costurile exploatării sau cifra de afaceri
previzionate pentru perioada următoare;
b) Presupun determinarea mărimii NFE pe elemente de materii prime, materiale,
produse în curs sau finite;
c) Sunt însoţite de ipoteze simplificatoare;
d) Folosirea lor este recomandată pentru perioadele caracterizate de stabilitate
economică;
e) Rezultatul este o medie defalcată ulterior pe trimestre.

4. Obiectivul gestiunii pe termen scurt este:

a) Asigurea continuităţii aprovizionării şi desfacerii;
b) Plata drepturilor salariale la timp;
c) Creşterea rentabilităţii concomitent cu diminuarea riscului economic şi financiar;
d) Respectarea contractelor comerciale încheiate cu clienţii;
e) Evitarea întreruperilor activităţii de producţie.

5. Care din următoarele soluţii nu caracterizează rentabilitatea pasivelor pe termen

scurt:
a) Obţinerea unor împrumuturi cu o dobândă mai mică;
b) Asigurarea lichidităţilor necesare;
c) Creşterea ponderii surselor atrase;
d) Creşterea decalajelor de plăţi ce rezultă din datoriile către furnizori, salariaţi și
buget;
e) Reducerea costurilor capitalurilor pe termen scurt.

6. În categoria debitelor cu sold variabil şi cu termene de plată variabile, pe

parcursul unei luni, intră datoriile:
1. Rezultate din salarii;
2. Către furnizorii de utilități;
3. Către furnizorii de materii prime;
4. Impozite pe salarii;
5. Servicii de mentenanță;
6. Contribuţii la asigurări sociale;
7. Piese de schimb.
a) 3+5+7; b) 2+4+6; c) 1+3+7; d) 3+4+5; e) 2+5+7.

7. Linia de credit revolving:

a) Reprezintă o formă de acordare a unui credit bancar;
b) Permite acoperirea de către bancă a datoriilor comerciale ale debitorului;
c) Presupune existența unui acord scris, cu clauze precis determinate, între creditor
și debitor;
d) Condițiile generale de acordare a creditelor se stabilesc în momentul închiderii
liniei de credit;
e) Eliberarea noilor tranșe din împrumut se realizează automat, cu condiția
rambursării tranșelor anterioare. Identificați afirmația falsă.
 73

8. Sursele atrase de finanțare:

a) Au ca loc de formare creditul comercial;
b) Sunt utilizate pentru finanțarea întreprinderii pe termen scurt;
c) Permit achiziția de imobilizări;
d) Au o pondere însemnată alături de creditele furnizor;
e) Sunt generate de un volum al decalajelor de plăţi superior celor de încasări.
Identificați afirmația falsă.

Aplicații numerice

1. O întreprindere a realizat în perioada precedentă o cifra de afaceri de 435000 lei.

Soldul activelor circulante, în aceeaşi perioadă a fost de 108750 lei. Cifra de afaceri
previzionată pentru trimestrul I al anului de plan este de 225000 lei. În aceste
condiţii care este necesarul de finanţare a ciclului de exploatare pentru trimestrul I?

a) 225000 lei; b) 108750 lei; c) 45887 lei; d) 36695 lei; e) 105156 lei.

2. O întreprindere realizează în anul precedent o producţie în valoare de 230000

lei, dispunând în aceeaşi perioadă de un sold mediu al activelor circulante în
valoare de 46000 lei. Producţia previzionată pentru trimestrul I al anului de plan
este de 87030 lei. Viteza de rotaţie din anul precedent este corectată în funcţie de o
serie de factori care vor influenţa în anul de previziune asupra accelerării acesteia
cu 30 de zile. Care este soldul total al activelor circulante pentru trimestrul I?

a) 96587 lei; b) 87030 lei; c) 64054 lei; d) 57849 lei; e) 41151 lei.

3. Dispuneţi de următoarele informaţii:

- producţia realizată în anul precedent 172500 lei;
- soldul mediu al activelor circulante în aceeaşi perioadă 34500 lei;
- producţia trimestrială previzionată pentru anul de plan 74250 lei.
- viteza de rotaţie, prin costurile exploatării, din anul precedent este corectată în
funcţie de o serie de factori care vor influenţa asupra încetinirii acesteia cu 10 zile.
Care va fi necesarul de finanţare a ciclului de exploatare trimestrial?

a) 74885 lei; b) 66575 lei; c) 9956 lei; d) 60588 lei; e) 55452 lei.