Академический Документы
Профессиональный Документы
Культура Документы
FRECVENŢĂ REDUSĂ
ASISTENŢA SOCIALĂ
PENTRU VÂRSTA A TREIA
ANUL III
Cluj-Napoca
2013
Denizia Gal
vârsta a treia
2013
Cuprins
I Informaţii generale
Introducere
Menţinerea contactului
Accesul la servicii
Misiunea ageţiei
Relaţia de ajutor
Procesul de evaluare
Intervenţia în criză
Evaluarea funcţională
Managementul de caz
Bibliografie
I. Informaţii generale
Descrierea cursului
Cursul oferă, în partea sa introductivă, informaţii privind principiile agreate internaţional,
prercum şi cadrele legislative naţionale referitoare la asisterea persoanelor vârstnice.
Temele abordate în continuare, se referă la specificul serviciilor destinate vârstnicilor.
Modelele de evaluare, implementare şi mamagement prezentate, evidenţiază necesitatea
raportării serviciilor la standarde de funcţionalitate care să reflecte adecvat nevoile
persoanelor vârstnice. Cursul oferă şi repere metodologice pentru lucrul cu persoanele
vârstnice.
OBIECTIVE
Cursanţii vor şti: ce probleme ridică îmbătrânirea populaţiei, care sunt principiile care
guvernează asistarea persoanelor de vârsta a treia, ce servicii pot fi furnizate persoanelor
vârstnice în România.
Demetrescu, Radu, (1994) Drepturile omului la vârsta a treia Institutul român Bucureş
pentru ti
drepturile
omului
http://www.cnpv.ro/pdf/analize2012/asistenta_sociala_egalitate_sanse.pdf
http://www.mmuncii.ro/j3/index.php/ro/protectie-sociala/2012-anul-european-al-imbatranirii-
active-si-al-solidaritatii-intre-generatii-aeia-2012
http://www.serviciisociale.info/js/ckfinder/userfiles/files/Buletin%20informativ_Servicii
%20sociale_nr_1.pdf
http://europa.eu/legislation_summaries/employment_and_social_policy/disability_and_old_ag
e/c11310_ro.htm
Harbert, Anita S., (1990) Human services for older adults: University of
Habert, Ginsberg, , concepts and skills, South Carolina
Leon H., Press
http://www.nonguvernamental.org/comunitate/seniorinet-imbunatateste-viata-varstnicilor/
http://www.serviciisociale.info/js/ckfinder/userfiles/files/Buletin%20informativ_Servicii
%20sociale_nr_1.pdf
ACCESUL LA SERVICII
Nelson , Gary M., (1995) Adult Services-Social work practice NASW Press
Eller, Ann C., Streets, , and administration,
Dennis W., Morse,
Margaret L.,
http://www.serviciisociale.info/js/ckfinder/userfiles/files/Buletin%20informativ_Servicii
%20sociale_nr_1.pdf
http://www.prestatiisociale.ro/index.php/welcome/page/acreditarea-furnizorilor-de-servicii-
sociale
Evaluarea funcţională
Nelson , Gary M., (1995) Adult Services-Social work practice NASW Press
Eller, Ann C., Streets, , and administration,
Dennis W., Morse,
Margaret L.,
http://yesgenius.net/stiinta/cum-functioneaza-mintea-omului-la-50-60-de-ani/
http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/HOTARARI-DE-
GUVERN/HG886-2000.pdf
MANAGEMENTUL DE CAZ
Nelson , Gary M., (1995) Adult Services-Social work practice NASW Press
Eller, Ann C., Streets, , and administration,
Dennis W., Morse,
Margaret L.,
http://www.creeaza.com/familie/asistenta-sociala/MANAGEMENTUL-DE-CAZ-IN-
ASISTEN359.php
Studenţi cu dizabilităţi
Studenții cu dizabilități pot lua lgătura cu titularul disciplinei pentru facilitarea acesului la
diferite resurse în vederea îndeplinirii cerințelor cursului.
Introducere
Cursanţii vor şti: ce probleme ridică îmbătrânirea populaţiei, care sunt principiile
care guvernează asistarea persoanelor de vârsta a treia, ce servicii pot fi furnizate
persoanelor vârstnice în România.
subsidiaritatea, potrivit căreia, în situaţia în care persoana sau familia nu îşi poate
asigura integral nevoile sociale, intervin colectivitatea locală şi structurile ei asociative
şi, complementar, statul;
proximitatea, potrivit căreia serviciile sunt organizate cât mai aproape de beneficiar,
pentru facilitarea accesului şi menţinerea persoanei cât mai mult posibil în propriul
mediu de viaţă;
Asistenţa socială a vârstnicilor are tocmai rolul de a sprijini instituirea acestui nou
model al bătrâneţii. Desigur, numai respectarea unor principii congruente cu cele
referitoare la drepturile omului, în general, precum şi respectarea standardelor de calitate,
pot conferi viabilitate proiectelor de asistenţă socială.
• Egalitatea de şanse;
• Libertatea de alegere;
serviciilor sociale;
vârstnicii trebuie să beneficieze de toate drepturile omului aşa cum sunt stabilite de
O.N.U.;
să fie sprijinite familiile care doresc să-şi păstreze caracterul tradiţional cu trei
generaţii;
să fie stimulate prin popularizare radio, TV, presă scrisă, toate acţiunile voluntare
întreprinse în favoarea vârstnicilor ;
îmbunătăţirea stării de sănătate şi de integrare socială a vârstnicilor, cu prelungirea
perioadei active de viaţă;
stimularea judeţelor spre a crea condiţii cât mai bune şi specifice fiecărui judeţ pentru
îmbunătăţirea vieţii personale de vârsta a treia (R. Demetrescu, 1994).
servicii sociale prin care se asigură: sprijin pentru obţinerea prestaţiilor sociale
specializate, ca şi pentru plata unor servicii şi obligaţii curente, consultanţă juridică şi
administrativă, ajutor pentru îngrijirea locuinţei şi a gospodăriei, menaj şi prepararea
hranei;
Prin acest curs ne propunem să oferim practicienilor din domeniul asistării vârstnicilor
(în primul rând asistenţi sociali, dar şi colaboratorilor lor, parteneri indispensabili în “echipa
geriatrică”, asistente medicale, medici şi psihologi), câteva repere metodologice. Mai precis,
metodele de lucru prezentate sunt cele specifice asistenţei sociale, dar ele sunt rescrise într-o
accepţiune care să le facă utilizabile în cazul particular al persoanelor vârstnice. Totodată, sperăm
ca prin acest demers să devină mai vizibile domeniile de competenţă ale asistenţilor sociali.
Clarificarea competenţelor profesionale nu poate avea decât efectul benefic al înţelegerii
profesionale reciproce şi al bunei colaborări, în beneficiul clienţilor. Persoana vârstnică, prin
complexele probleme cu care se poate confrunta, nu poate fi dect subiectul unor abordări
plurispecializate, a căror valoare este dată de colaborarea profesioniştilor.
Stiaţi că?
Speranţa de viaţă în 2000: 74,7 ani pentru bărbaţi şi 81,1 ani pentru
femei
http://europa.eu/legislation_summaries/employment_and_social_policy/disability_and
_old_age/c11310_ro.htm
http://www.mmuncii.ro/j3/index.php/ro/protectie-sociala/2012-anul-european-al-imbatranirii-
active-si-al-solidaritatii-intre-generatii-aeia-2012
Întrebări recapitulative
Care sunt principalele servicii sociale de care pot beneficia persoanele vârstnice în România?
Demetrescu, Radu, (1994) Drepturile omului la vârsta a treia Institutul român Bucureş
pentru drepturile ti
omului
http://www.cnpv.ro/pdf/analize2012/asistenta_sociala_egalitate_sanse.pdf
http://www.mmuncii.ro/j3/index.php/ro/protectie-sociala/2012-anul-european-al-imbatranirii-
active-si-al-solidaritatii-intre-generatii-aeia-2012
http://www.serviciisociale.info/js/ckfinder/userfiles/files/Buletin%20informativ_Servicii
%20sociale_nr_1.pdf
http://europa.eu/legislation_summaries/employment_and_social_policy/disability_and_old_ag
e/c11310_ro.htm
Serviciile furnizoare de informaţii
Ofertanţii de servicii sociale presupun, în general, cã potenţialii clienţi îi vor cãuta din
proprie iniţiativã. În realitate însă, oamenii nu ştiu de existenţa diferitelor programe sau
servicii şi nici cum şi unde sã apeleze în caz de nevoie. Pe de altă parte, vârstnicii, care au fost
socializaţi în spiritul autonomiei şi independenţei personale, consideră că este nedemn să
apeleze la serviciile sociale.
Cel mai adesea, atunci când se iniţiazã servicii sociale pentru vârstnici, agenţiile sunt
înclinate sã foloseascã mass-media pentru a le face cunoscute, neluând în considerare faptul că
mass-media se dovedeşte a fi un mijloc ineficient de abordare a bãtrânilor: mulţi dintre ei nu au
televizor sau radio şi nici nu citesc ziarele (unii chiar dacã ar avea ziare, datoritã scãderii
capacitãţilor senzoriale caracteristice vârstei, nu mai pot citi). Deci, dacã se urmãreşte ca un
program sã fie eficace, se impun demersuri speciale pentru a informa vârstnicii cu privire la
existenţa serviciilor, ca şi pentru a le oferi ajutorul de care au nevoie pentru a accede la ele.
Oferirea informaţiilor
Atunci când informaţiile sunt oferite în cadrul unui program special destinat
vârstnicilor, sunt necesare demersuri speciale pentru a cãuta şi descoperi potenţialii beneficiari.
Oferirea informaţiilor se realizează prin abordarea directă, individuală.
propuse.
sociale, dar care, în virtutea poziţiei lor în comunitate sau în virtutea meseriei practicate au
contacte frecvente cu vârstnicii. Astfel de persoane, cum ar fi vânzãtorii, poştaşii, preoţii,
medicii de familie, bibliotecarii, barmanii, diferiţi alţi furnizori de bunuri sau servicii, pot da
informaţii despre vârstnicii care trăiesc singuri sau izolaţi şi deci ar avea nevoie de servicii
sociale. Foarte frecvent, astfel de furnizori reprezintă singurul contact pe care vârstnicii îl au cu
lumea exterioarã. Reţelele informale constituie adevărate resurse şi ele trebuie explorate în
eforturile de a identifica şi localiza vârstnici.
Scopul major al unui serviciu de informare a publicului ţintă rămâne, evident, acela de a
furniza date despre serviciile existente în comunitate. Dar, în timpul procesului de informare a
potenţialului client se pot obţine şi informaţii relevante despre probleme presante ale acestuia.
Urmãtorul pas care se impune, va fi identificarea unei agenţii sau a unui program din
comunitate care ar putea fi de ajutor în problema respectivã şi descrierea serviciilor furnizate.
Informaţiile oferite trebuie să fie autentice, de actualitate, pentru a nu dezinforma potenţialul
client. În plus, este recomandabil sã nu se facă promisiuni care nu pot fi onorate deoarece
acestea vor discredita persoana şi / sau serviciul promovat.
Asistenţii sociali ar putea avea surpriza să constate că, deşi unele persoane în vârstã ar
avea nevoie de serviciile existente, preferă să nu le utilizeze. Trebuie examinate motivele unei
astfel de opţiuni deoarece sursa ar putea fi teama sau neînţelegera. Dacã dupã clarificarea
temerilor şi eliminarea neînţelegerilor persoana continuã sã refuze, opţiunea trebuie respectată.
Persoanei vârstnice i se vor oferi informaţii (o carte de vizitã sau un numãr de telefon) privind
locul unde poate gãsi serviciul respectiv în cazul în care îşi va schimba pãrerea.
Oferirea ajutorului
Dupã ce asistentul social a informat persoana vârstnică cu privire la serviciile
disponibile şi ea şi-a exprimat acordul de a beneficia de acestea, pasul urmãtor este de a se
sigura cã serviciile sunt obţinute efectiv. Asistentul social poate prezenta cazul reprezentantului
unei agenţii şi poate stabili o întâlnire, facilitând accesul beneficiarului la serviciul solicitat,
asigurând transportul şi chiar însoţind persoana la agenţie.
Uneori persoanele vârstnice care nu au apelat niciodatã la un serviciu social s-ar simţi
mai confortabil dacã ar fi însoţite de cineva cu care să discute despre eventualele temeri sau
dificultăţi în legătură cu utilizarea serviciului respectiv ca şi despre posibilităţile de
preîntâmpinare a acestora.
Menţinerea contactului
Scopul ultim al unui serviciu social de informare este acela de a avea certitudinea cã
vârstnicul a primit serviciul solicitat şi cã nimic nu împiedică primirea serviciul respectiv.
Acest lucru se poate realiza prin contactarea telefonică a persoanei sau a agenţiei pentru a avea
siguranţa cã programarea a fost respectatã, sau prin vizitarea vârstnicului pentru a vedea cum
se simte, ce pãrere are despre ceea ce s-a întâmplat la agenţie. Dacã, din diverse motive,
persoana în vârstã sau agenţia nu au putut respecta programarea, este datoria asistentului social
să determine motivul şi sã ofere ajutor, resurse sau suport moral, pentru derularea programului
de intervenţie stabilit.
Știați că:
http://www.serviciisociale.info/js/ckfinder/userfiles/files/Buletin%20informativ_Servicii
%20sociale_nr_1.pdf
Întrebări recapitulative
Care sunt etapele obligatorii ale unui program de informare a persoanelor vârstice?
Harbert, Anita S., (1990) Human services for older adults: University of
Habert, Ginsberg, , concepts and skills, South Carolina
Leon H., Press
http://www.nonguvernamental.org/comunitate/seniorinet-imbunatateste-viata-
varstnicilor/
http://www.serviciisociale.info/js/ckfinder/userfiles/files/Buletin%20informativ_Servicii
%20sociale_nr_1.pdf
ACCESUL LA SERVICII
Modul în care potenţialii clienţi au acces la servicii le influenţează percepţia asupra agenţiei
(formarea primei impresii), ca şi stabilirea relaţiilor cu aceasta. Accesul într-o agenţie trebuie privit
ca un proces, nu ca un eveniment singular şi mai ales, nu ca unul oarecare .
Procesul iniţierii unui potenţial client, intr-o relaţie de ajutor şi într-un sistem de
servicii, este suficient de solicitant şi presupune stăpânirea şi exercitarea, la un foarte
bun nivel, a cunoştinţelor şi abilităţilor profesionale. Acest proces presupune ca un
asistent social să îniţieze o relaţie (între client şi agenţie) şi să pună în legătură clientul
cu serviciile furnizate din agenţie. Activităţile asociate acestui proces sunt: primirea şi
evaluarea cererii de servicii, primirea formularelor, stabilirea eligibilităţii, deschiderea
unui dosar cu informaţii despre clienţi, certificarea şi autorizarea clienţilor pentru
obţinerea serviciilor. În anumite situaţii acest proces poate să includă o scurtă evaluare a
circumstanţelor în care survine solicitarea, sau întocmirea unui referat pentru
redirecţionarea spre o altă agenţie.
Circunstanţele în care clientul vine în contact cu agenţia trebuiesc pregătite, de
asemenea, cu atenţie şi în cele mai mici detalii: de la modul de organizare a holului ca
loc de aşteptare, şi până la politeţea şi amabilitatea angajaţilor, totul va avea efect
asupra relaţiei dintre client şi agenţie.
Relaţia de ajutor
Ajutorul poate fi definit ca acea relaţie în cadrul căreia o persoană sau un grup de
persoane facilitează, altei persoane sau altui grup de persoane, schimbarea sau
rezolvarea unei / unor probleme. În relaţia de ajutor două elemente sunt definitorii:
oferta şi modul în care aceasta ajunge la client. Mai explicit, pentru a fi de folos şi bine
primit, ceea ce se oferă trebuie să fie considerat valoros de către primitor şi trebuie, în
acelaşi timp, să-i permită acestuia să se simtă liber să utilizeze oferta fără a « plăti »
costuri precum stima de sine sau controlul asupra propriei vieţi.
Evaluarea iniţială
Scopul principal al procesului de admitere este stabilirea unei legături cât mai
adecvate între aşteptările posibilului client şi cea mai apropiată sursă de ajutor. Agenţia
sau alt furnizor de servicii pot fi considerate, în multe cazuri, resurse foarte bune, dar
sunt şi situaţii în care resursele pentru schimbare şi /sau rezolvarea problemei, se află în
chiar persoana clientului. Aceasta înseamnă că multe cazuri pot fi rezolvate încă din faza
de iniţială, prin oferirea de informaţii sau alternative de acţiune, care devin impulsuri
suficiente pentru a mobiliza capacităţile decizionale sau transformatoare ale clientului.
În astfel de situaţii este suficient ca prestaţia asistentului să se limiteze la un termen
foarte scurt.
Evaluarea iniţială este o procedură rapidă, de cele mai multe ori standardizată, şi
are ca scop identificarea variabilelor, a factorilor de risc, precum şi a nivelului la care un
anumit serviciu trebuie să intervină. Evaluarea iniţială este în acelaşi timp o formă de
selectare, o procedură de punere în lagătură a individului cu serviciile disponibile în
agenţie, şi de asemenea, o modalitate de determinare a urgenţei intervenţiei.
Procedurile de evaluare, selecţie şi intervenţie, depind de specificul problemei
prezentate şi de schimbările dorite de client şi familie. În practica asistenţei sociale au
fost dezvoltate numeroase modele de instrumente de evaluare, unele specifice pentru
cazul persoanelor vârstnice. De exemplu, pentru persoanele în vârstă şi cu dizabilităţii,
se utilizează fişe de evaluare structurate pe mai multe nivele, în funcţie de îngrijirile
necesare. Asfel, dacă este vorba de clienţi a căror situaţie este instabilă, şi dacă, din punct
de vedere psiho-medical, se semnaleză un pericol pentru ei sau aparţinători, atunci vor fi
orientaţi spre îngrijire într-un spital. Dacă clienţii vârstnici nu prezintă astfel de riscuri,
vor răspunde unei noi serii de întrebări, urmând a se decide care dintre serviciile de
ingrijire este mai adecvat. Deşi există deja multe tipuri de instrumente standardizate
pentru evaluare, în general şi pentru evaluarea factorilor de risc, în special, orice asistent
social trebuie sa aibă în minte o serie de întrebări care să-l ajute în evaluarea cazului şi
orientarea clientului spre un anumit serviciu.
Intervenţia în criză
Stările de urgenţă şi criză survin atunci când sănătatea şi / sau siguranţa clienţilor
individuali sau a familiei se află în situaţii de risc şi se impune o intervenţie imediată.
Stările de urgenţă sunt consecinţa dzastrelor naturale sau a accidentelor, atunci când
sănătatea sau viaţa însăşi sunt puse în pericol. În astfel de situaţii intervenţia constă în
asigurarea asistenţei materiale necesare, fie ea financiară, medicală sau de altă natură.
O menţiune necesară este şi aceea că, mai ales în cazul urgenţelor, situaţia trebuie
remediată cât mai repede posibil, dar intervenţia nu trebuie să se încheie de îndată ce
ameninţarea la adresa bunăstării clienţilor a fost redusă, ci va continua pentru rezolvarea
problemelor nou apărute, pentru găsirea soluţiilor de durată.
1. Este disponibil oriunde este nevoie de el, așadar trebuie să fie bine
2. Este accesibil beneficiarilor săi atât din punct de vedere financiar, cât și
4. Îşi atinge obiectivele pentru care a fost înfiinţat şi răspunde în mod adecvat
nevoilor utilizatorilor săi.
http://www.serviciisociale.info/js/ckfinder/userfiles/files/Buletin%20informativ_Servicii
%20sociale_nr_1.pdf
2. Serviciile sociale pot funcţiona numai dacă sunt acreditate în condiţiile legii.
http://www.prestatiisociale.ro/index.php/welcome/page/acreditarea-furnizorilor-de-
servicii-sociale
Întrebări recapitulative
Nelson , Gary M., (1995) Adult Services-Social work practice NASW Press
Eller, Ann C., Streets, , and administration,
Dennis W., Morse,
Margaret L.,
http://www.serviciisociale.info/js/ckfinder/userfiles/files/Buletin%20informativ_Servicii
%20sociale_nr_1.pdf
http://www.prestatiisociale.ro/index.php/welcome/page/acreditarea-furnizorilor-de-servicii-
sociale
Evaluarea funcţională
☺
În capitolul anterior, problema evaluării a fost tratată ca parte procesului de
admitere a clienţilor în reţeaua serviciilor sociale. A fost vorba despre evaluarea iniţială,
în baza căreia clienţii sunt orientaţi spre serviciile corespunzătoare, în principiu,
problemei pentru care solicită ajutorul. În continuarea evaluării iniţiale, (care, aşa cum s-a
putut constata, este, de regulă, standardizată / formală), după ce clientul a fost direcţionat
spre unul dintre serviciile existente în agenţie sau reţea, este recomandată o evaluare de
profunzime şi de detaliu ca parte integrantă a procesului de intervenţie specializată. În
practica asistenţei sociale pot fi întâlnite diferite modalităţi de evaluare aferente etapei de
intervenţie specializată. Modalitatea care se impune din ce în ce mai mult în prezent este
definită prin conceptul de “evaluare funcţională”, concept ce înglobează perspectiva
familiei, a resurselor individuale şi familiale, de o manieră multidimensională şi
comprehensivă.
Aşa după cum am văzut în capitolul anterior, evaluarea iniţială (ca evaluare
formală), presupune ca asistentul social să înregistreze pentru fiecare client în parte date
de identificare, problema şi un scurt istoric al acesteia, să iniţieze o intervenţie de urgenţă
dacă este nevoie şi să direcţioneze clientul spre serviciile specializate. Aceste informaţii
sunt folosite, ulterior ca punct de plecare în evaluarea funcţională şi sunt utile atât
asistentului social cât şi clientului şi familiei acestuia în luarea celor mai potrivite decizii,
privind îngrijirile, tratamentele şi serviciile.
Fără informaţiile adunate prin evaluarea iniţială, nici unul dintre partenerii la actul
decizional (clientul, familia şi asistentul social) nu va fi în măsură să decidă în cunoştinţă
de cauză, iar consecinţele unor decizii inadecvate pot fi considerate repercursiuni
neplăcute, atât pentru ei cât şi pentru sistemul de îngrijire:
dacă sunt furnizate mai multe servicii decât este nevoie, clientul poate deveni
dependent;
dacă sunt furnizate mai puţine servicii decât este nevoie, îngrijirile sunt inadecvate şi /
sau insuficiente;
cele mai multe programe fiind bazate pe cerere, în absenţa unei bune evaluări privind
alocarea serviciilor, deciziile inadecvate tind să se perpetueze;
Deşi clienţii care solicită diverse servicii au probleme de sănătate cronice, fizice
sau mentale, nu acestea constituie cauza care îi aduce la serviciile sociale, ci dificultăţile
de funcţionare. Uneori, sprijinul de care au nevoie se referă la mai multă sau mai bună
asistenţă medicală sau psihiatrică, iar asistentul social poate fi în măsură să-i ajute să-l
obţină. Dorim să spunem prin aceasta că expertiza asistentului social înseamnă a-i ajuta
pe clienţi să-şi elimine sau să-şi reducă problemele în funcţionarea zilnică, şi nu
eliminarea asistenţei medicale.
Evaluarea socială
Evaluarea economică
Sănătatea mentală
Există trei instrumente cu ajutorul cărora asistentul social poate evalua starea
sănătăţii fizice:
3 analiza medicamentaţiei
1. Autoevaluarea sănătăţii
Autoevaluarea sănătăţii poate fi un bun semnal al stării de sănătate, chiar dacă unii
autori şi practicieni au rezerve în această privinţă. Scopurile autoevaluării sunt, din
punctul de vedere al profesioniştilor, de a identifica posibile noi probleme de sănătate sau
declinul statutului sănătăţii. Întrebări referitoare la autoevaluarea stării de sănătate pot fi
incluse în conţinutul instrumentarului de evaluare multidimensională, care se utilizează în
diverse centre medicale sau socio-medicale. De exemplu, o întrebare pentru
autoevaluarea stării de sănătate poate fi:
3. Analiza medicamentaţiei
Evaluările generale ale stării de sănătate nu pot avea valoare indicativă asupra
nivelului de autonomie a vârstnicului. De aceea se recurge la evaluarea funcţionării în
activităţile de zi cu zi, şi stabilirea, pe această bază, a capacităţii de autoîntreţinere.
3 - complet dependent.
Spre exemplificare redăm în continuare o scală de evaluare care acoperă şase arii:
(1) utilizarea telefonului, (2) utilizarea mijloacelor de transport, (3) cumpărarea hranei şi
a îmbrăcăminţii, (4) prepararea hranei, (5) îngrijirea locuinţei, (6) administrarea
resurselor financiare. Fiecare item poate fi analizat prin utilizarea unei scale cu trei
nivele, în care scorul “1” indică faptul că individul poate îndeplini activităţi fără asistenţă;
“2”- nevoia de asistenţă şi “3”- totală incapacitate de a realiza activităţi.
Evaluarea mediului
Într-o accepţiune restrânsă, prin mediu se înţelege (în contextul asistenţei sociale)
instituţia rezidenţială sau locuinţa în care trăieşte clientul. Într-o accepţiune mai largă,
“mediul” poate desemna însăşi comunitatea din care face parte. Desigur, evaluarea
comunităţii poate avea elemente comune cu evaluarea mediului. Evaluarea mediului
presupune examinarea abilităţilor funcţionale ale individului şi a solicitărilor mediului,
(în accepţiune largă şi restrânsă), urmată de examinarea gradului de congruenţă a
acestora.
Una dintre categoriile care pot constitui obiectul evaluării de mediu este cea
referitoare la adecvarea şi siguranţa mediului arhitectural (rezidenţial şi civic). De
exemplu, există grile de evaluare care cuprind: paza contra incendiilor, accesibilitatea la
bucătărie şi/sau la servirea mesei, sau în alte zone frecventate de vârstnici,
absenţa/prezenţa obstacolelor în zonele de trecere şi acces (cabluri, preşuri, gradul de
iluminare, etc.). În comunitate, se evaluează siguranţă zonei (străzi, parcuri, zone
comerciale sau de agrement), accesibilitatea mijloacelor de transport, facilităţi şi
amenajări speciale pentru vârstnici.
Pentru a evalua congruenţa dintre persoană şi mediu, sunt necesare adaptări ale
criteriilor în funcţie de specificul zonei, comunităţii, sau cadrului de viaţă al vârstnicului,
astfel încât să fie identificate posibilităţile de ajustare şi modificare a mediului. Pentru
elaborarea instrumentelor de evaluare a locuinţei şi comunităţii, ca şi a congruenţei
individ-mediu, pot fi utilizate inventarele de trebuinţe general umane (Maslow), cele
specifice vârstnicilor sau diferitelor categorii de persoane cu handicap, precum şi grilele
de evaluare comunitară.
McKnight şi Kretzman (1992, cf. Gary M. Nelson, et al., 1995, pp. 70-87) au
elaborat criterii de evaluare a comunităţii pornind de la identificarea resurselor şi
stipulând că schimbarea este posibilă atunci când sunt cunoscute şi valorificate
capacităţile, abilităţile şi bunurile membrilor comunităţii ca şi ale familiilor lor, şi ale
comunităţii însăşi. Ideea acestui demers este că resursele umane ale comunităţii pot şi
trebuie să fie valorificate şi responsabilizate în calitate de agenţi ai schimbării şi de
beneficiarii, direcţi sau indirecţi, ai ei.
Posibilităţile clienţilor
Serviciile primite
Echipa multidisciplinară
Știați că?
Partea creierului responsabilă cu emoţiile umane se micşorează mai lent decât celelalte
zone.
http://yesgenius.net/stiinta/cum-functioneaza-mintea-omului-la-50-60-de-ani/
În temeiul prevederilor art. 107 din Constitutia României si ale art. 6 alin. (1) din
Legea nr. 17/2000 privind asistenta sociala a persoanelor vârstnice, a fost
adoptată hotărârea de guvern Nr. 886 din 5 octombrie 2000 pentru aprobarea Grilei
nationale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice. O puteți consulta accesând:
http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/HOTARARI-DE-
GUVERN/HG886-2000.pdf
Întrebări recapitulative
Ce consecințe pozitive, sau negatve, depind de modul în care a fost realizată evaluarea
inițială?
Nelson , Gary M., (1995) Adult Services-Social work practice NASW Press
Eller, Ann C., Streets, , and administration,
Dennis W., Morse,
Margaret L.,
http://yesgenius.net/stiinta/cum-functioneaza-mintea-omului-la-50-60-de-ani/
http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/HOTARARI-DE-
GUVERN/HG886-2000.pdf
MANAGEMENTUL DE CAZ
Introducere
Scopul cel mai general al serviciilor de asistenţă socială pentru vârstnici este de a
contribui la depăşirea problemelor şi la facilitarea schimbărilor pozitive apelând, pentru
aceasta, la resurse formale şi informale.
Potrivit lui White (1987, cf. Gary M. Nelson, et al. 1995, pp. 88-103) managementul de
caz, “este o strategie de intervenţie orientată înspre coordonarea resurselor existente pentru a
asigura o îngrijire continuă şi adecvată specifică fiecărui caz în parte”. Managementul de caz
este definit într-o accepţiune apropiată şi de către Rubin (1987, cf. Gary M. Nelson, et al., 1995,
pp. 88-103): “o abordare a furnizãrii de servicii care încearcã sã asigure clienţilor cu probleme
complexe şi dizabilitãţi, primirea tuturor serviciilor de care au nevoie, la timp şi într-un mod
adecvat “.
să conducă cazul, dar sub nici o formă nu se aşteaptă ca el să asigure toate serviciile
necesare rezolvării;
să menţină legãtura, cu clientul pentru a putea evalua continuu, modul în care serviciile sunt
folosite ca şi progresele pe care le face clientul ca urmare a utilizării lor;
Evaluarea funcţională este orientată, aşa după cum am văzut, asupra factorilor
care sunt responsabili de funcţionarea clientului şi a familiei sale, asupra capacităţilor
care pot fi potenţate pentru depăşirea / ameliorarea anumitor probleme care îşi au
originile, fie la nivel individual-intern (convingeri neproductive, dificultăţi emoţionale),
fie la nivel grupal, comunitar sau societal - extern.
evaluarea funcţională,
Caracteristicile planificării
4. Sarcinile şi resursele pentru care membrii reţelei informale de suport îşi pot
asuma responsabilitatea
6. Evenimente sau procese evolutive care pot constitui repere pentru evaluarea
progreselor clientului
Scopurile funcţionale
completarea veniturilor,
facilitarea transportului,
întreţinerea gospodăriei.
Pentru satisfacerea nevoilor psiho-sociale resursele ce pot fi mobilizate vin atât dinspre
familie, vecini şi prieteni, cât şi dinspre comunitate. Aceasta din urmă poate oferi servicii
complementare cum ar fi:
consiliere,
Aşa după cum s-a putut constata, evaluarea funcţională comprehensivă permite
identificarea nevoilor în numeroase domenii. În mod similar şi resursele trebuie evaluate
dintr-o perspectivă funcţională, pentru a vedea care sunt şi domeniile secundare (în raport
cu serviciul principal oferit) pe care acestea le pot acoperi. Indiferent de serviciul
principal primit, clienţii şi managerul de caz vor lua în calcul şi beneficiile secundare ale
acestuia. De exemplu, participarea la un program comun de servire a mesei satisface
deopotrivă nevoile de nutriţie ca şi pe cele de socializare ( ca beneficiu secundar).
Un alt scop funcţional din planul de asistare, poate fi acela de a le arăta clienţilor
şi familiilor lor cum să:
implementeze,
Conceptul “reţea de suport social” reuneşte două concepte: cel de “reţea socială”
şi cel de “suport social”. “Reţeaua socială” se referă la un set specific de persoane care
interrelaţionează (membrii familiei, prieteni şi vecini). “Suportul social” acoperă o arie
mai extinsă a relaţiilor sociale, care poate include relaţii instituţionale formale şi
informale, programe comunitare. În acest context, “reţeaua de suport social “desemnează
ansamblul tuturor conexiunilor sociale care, împreună, pot contribui la optimizarea
funcţionării clientului.
în termeni de prevenţie, asistenţii sociali pot anticipa consecinţele unor disabilităţi sau
ale bolii, în plan funcţional / instumental, sau ca situaţie de risc. De exemplu, deşi
diagnosticarea nu merge în mod necesar mână în mână cu disabilitatea funcţională,
aceasta este un indicator al riscului. Un client care a suferit un atac de cord sau a fost
diagnosticat cu o boală pulmonară sau diabet prezintă un risc ridicat pentru anumite
tipuri predictibile de afecţiuni, unele dintre ele putând fi prevenite. Un vârstnic cu
demenţă progresivă va suferi de afecţiuni funcţionale pe măsură ce boala progresează,
dar clientul şi familia sa se pot pregăti, într-o oarecare măsură, pentru situaţia
anticipată;
practica centrată pe familie (în sens larg) are ca asumpţie principală recunoaşterea
rolului fundamental al familiei în menţinerea bunăstării persoanei şi în potenţialul
suportiv al acesteia, cu condiţia ca ea însăşi (familia) să fie una funcţională. Din
păcate, nu toţi vârstnicii au familii intacte sau funcţionale, ceea ce înseamnă că, din
anumite puncte de vedere, sunt vulnerabili şi prezintă un risc ridicat de
instituţionalizare (dacă suferă pierderi funcţionale semnificative, dacă sunt expuşi
riscului de a fi neglijaţi şi abuzaţi). În astfel de situaţii vîrstnicii pot fi ajutaţi să-şi
construiască o reţea familială surogat, din surse formale sau informale, sau să
restabilească legăturile cu membrii înstrăinaţi ai familiei.
Applebaum şi Austin (1990, cf. Gary M. Nelson, et al., 1995, pp. 88-103) au
identificat cinci întrebări la care putem apela în procesul monitorizării pentru a asigura
calitatea procesului cât şi a rezultatelor:
Știați că ?
Pentru Weil si Karls(1985:2) managementul de caz este definit ca “un set logic de
pasi si un proces de interactiune in cadrul retelei de servicii prin care se asigura ca
beneficiarii primesc serviciile de care au nevoie intr-o forma de sprijin eficace,
eficienta si la un cost acceptabil”(idem)
http://www.creeaza.com/familie/asistenta-sociala/MANAGEMENTUL-DE-CAZ-
IN-ASISTEN359.php
Întrebări recapitulative
http://www.creeaza.com/familie/asistenta-sociala/MANAGEMENTUL-DE-CAZ-IN-
ASISTEN359.php
Bibliografie adițională