Вы находитесь на странице: 1из 1

Domnule Director,

Stimaţi profesori şi părinţi,


Dragi elevi,

Octavian Paler spunea undeva că „orice evocare devine în mod fatal o


istorie şoptită a momentului în care amintirea începe să vorbească”.
Timp de o săptămână, în şcoala voastră s-au derulat acţiuni care au avut
ca scop prevenirea şi combaterea violenţei. Că acestea au fost eficiente
şi că dăruirea, eforturile şi convingerile noastre n-au fost în zadar, ne-o
arată recunoaşterea ce ni s-a acordat astăzi şi pe care am primit-o cu
atâta bucurie. Suntem convinşi că această apreciere este, în fapt,
recunoaşterea unei munci făcute cu dăruire şi responsabilitate, cu o
mare investiţie afectivă, cu răbdarea şi puterea de a lua lucrurile din
nou de la capăt, până la reuşită. Recunoaştem că nu ne-a fost deloc
uşor. Unele dintre activităţi, precum cele destinate controlului violenţei,
s-au implementat cu greu şi uneori cu eforturi umane şi financiare pe
care nu le-am prevăzut, însă, chiar şi acum, când culegem roadele,
suntem mândri că am perseverat, că nu ne-am lăsat intimidaţi de
eşecurile inerente oricărui succes final şi că rezultatele au depăşit cu
mult aşteptările noastre. De aceea, consider că ceea ce a făcut diferenţa
între noi şi alte instituţii şcolare sunt activităţile extraşcolare pe care cu
dăruire şi competenţă le-au desfăşurat în tot acest timp colegii noştri,
profesorii diriginţi şi nu numai, elevi şi părinţi, autorităţi locale şi
comunitare. Se cuvine ca şi pe această cale să le mulţumim tuturor!
Misiunea noastră nu a fost deloc simplă; însă ceea ce ne-a însufleţit pe
toţi a fost spiritul de echipă şi, ceva ce a devenit vizibil doar prin actele
noastre: o trăire permanentă care înaripează gândul, dar care şi
consumă. Pentru că lumea emoţiilor şi a trărilor dă substanţă fiinţei
umane, înnobilându-i faptele. Acum, când unii cred că şcoala nu mai
este far şi că lumea în care trăim dezvoltă şi încurajează violenţa, noi,
profesori, părinţi, elevi şi reprezentanţi ai autorităţii locale, spunem că
dacă se cultivă valori precum respect, egalitate, solidaritate, libertate
atunci şcoala poate fi temelia de bază pusă la construcţia unei
personalităţi umane non-violente, non-represive, nonofensive.
Vă mulţumim pentru recunoaşterea şi preţuirea acordată şi vă spunem
că munca în acest domeniu este o ucenicie pe viaţă!

Вам также может понравиться