Despre „academii” şi „academic”

30 Septembrie 2010danieldavidubbLasă un comentariuGo to comments

Orice stat civilizat are un “For Suprem de Cultură şi Ştiinţă”, unde se adună, de obicei,
profesioniştii reprezentativi pentru cultura şi ştiinţa ţării. Această reprezentativitate este dată de
performanţa recunoscută şi testată naţional şi internaţional, nu de o notorietate publică sau
politică! Spre exemplu, în SUA, „National Academy of Sciences”, este un astfel de for de prestigiu şi
de reprezentare. Ştiu că în România, echivalentul pentru „National Academy of Sciences”
(academia naţională din SUA) este Academia Română (academia naţională din România). Până aici
toate corecte instituţional.
Nu cu mult timp în urmă am aflat că, surprinzător, în România există un număr mult mai mare de
academii (cu caracter general şi de ramură); nu mă refer aici la „academii de fotbal”, ci la academii
de ştiinţă, declarate de utilitate publică, susţinute din bugetul de stat. Că există aceste academii,
nu este încă, în sine, o problemă atât de mare. Există mai multe academii de profil şi în alte ţări,
deşi nu au statutul de academie naţională; dar, ca să fim corecţi în această analiză, nici la noi
aceste academii nu au statutul Academiei Române, membrii lor spre exemplu, neputându-se numi
academicieni. Problema majoră este însă că, în ţară, aceste academii sunt finanţate din
bugetul de stat. Altfel spus, o Românie săracă îşi permite să susţină financiar, nu doar o
academie naţională (Academia Română), ci încă 4-5 academii, fapt care nu se întâmplă
nicăieri în lumea civilizată! Nu mai discut cum s-a ajuns aici, deşi ştiu toată istoria; important
este ce facem de acum încolo pentru a corecta această anormalitate care nu ne face bine ca
imagine internaţională (şi asta mă deranjează).
Nu mă îndoiesc că există un număr mare de profesionişti buni şi în celelalte academii (pe unii îi
cunosc personal), după cum nu mă îndoiesc că există un număr mare de profesionişti buni în
universităţi şi institute de cercetare. Este însă nelalocul său ca, pentru faptul că eşti membru în
aceste academii, să primeşti indemnizaţii şi susţinere financiară de la buget. În timp ce este de
înţeles că susţii academia naţională (Academia Română), cum se întâmplă şi în alte ţări,
este greu de înţeles de ce susţii de la buget, ceea ce nu se întâmplă nicăieri, restul
academiilor. Nu aşa au fost gândite aceste academii, nu acesta este rolul lor şi nu este
normal ce se întâmplă cu ele. Chiar nu este normal! Rolul lor este să mobilizeze pentru
cercetare resurse financiare din granturi (prin competiţie) şi/sau din mediul socio-
economic (prin contracte), nu de la bugetul de stat. Am mulţi cunoscuţi şi prieteni, oameni
valoroşi, implicaţi în unele din aceste academii. Ştiu că nici ei nu se simt confortabil cu acest statut,
cunoscând cum stau lucrurile în ţările civilizate. Aşadar, hai să nu exagerăm şi să nu-i umilim,
oferindu-le ceva ce oricărui om îi este greu să refuze (mai ales în condiţii de criză), chiar dacă ştie
că nu este corect să-l obţină astfel, (ex. bani), cu atât mai mult cu cât aceste resurse ar putea fi
utilizate pentru a susţine educaţia şi cercetarea într-o ţară atât de săracă ca România. În plus,
banii s-ar putea întoarce corect la aceste academii, dacă sunt câştigaţi prin competiţie, nu incorect,
prin alocare. Nu mă îndoiesc că multe academii sunt capabile să îi atragă prin competiţie
ştiinţifică.
Dacă acest punct de vedere este un truism în ţările civilizate, probabil că în România va stârni
controverse. Mi le asum, în numele unor valori în care cred, şi haideţi totuşi să arătăm că, deşi nu
suntem vârful de lance al Europei în educaţiei şi cercetare, mai avem onoare şi simţul măsurii. Ştiu
că mulţi membri şi conducători ai acestor academii gândesc ca mine, şi sunt oameni de onoare care
nu vor să se facă de râs şi nici să compromită ideea de „academie” (prin comentariile internaţionale
referitoare la această situaţie anormală); îi rog însă să spună cu voce tare acest lucru, în beneficiul
tuturor şi a normalităţii şi însănătoşirii mediului de educaţie şi cercetare din această ţară. Membrii
responsabili ai acestor academii au şansa să dea tonul acestei însănătoşiri. Au sau nu au anvergura
academică necesară să facă ceea ce ştiu că este corect? Ca să folosesc o logică kantiană pe care ei
o înţeleg: pot să facă ce trebuie făcut, fiindcă aşa trebuie făcut?