MODUL 2

Vârsta adultă tânără

Scopul modulului: Familiarizarea studentului cu specificul dezvoltării din perioada

adultă tânără.
Obiective operaŃionale:
La finalul acestui modul cursanŃii trebuie:

să prezinte caracteristicile etapei adulte tinere

să descrie particularităŃile cognitive ale acestei etape

să explice câteva din cauzele şi să ofere posibile remedii la problema
epuizării prin muncă

să caracterizeze dezvoltarea socială a adultului tânăr

Perioada cuprinsă între 20 şi 40 de ani este considerată în literatura de specialitate ca

etapa adultă tânără, în care indivizii funcŃionează optim atât din punct de vedere fizic, cât
şi cognitiv şi social. Această perioadă se subîmparte la rândul său în mai multe etape –
tranziŃia de la adolescenŃă la vârsta adultă (20-22 de ani), adultul propriu-zis (22-28 de
ani), tranziŃia de la 30 de ani şi aşezarea (30/33-40 de ani) – care vor fi detaliate în
secŃiunea consacrată dezvoltării sociale.

Literatura recentă sugerează însă că, datorită modificărilo socio-economice care

au apărut în cazul anumitor societăți, s-a conturat o nouă etapă de viață distinctă respectiv
etapa adultului emergent care începe la 18 ani și se sfărșește la 25 sau 29 de ani. Pentru
majoritatea indivizilor care trăiesc în prezent în tări industrializate, sfârșitul celui de al
doilea deceniu de viață și mare parte din cel de-al treilea deceniu de viață reprezintă o
perioadă a schimbărilor profunde, a explorării, a numeroaselor posibilități dar și a
incertitudinii (Arnett, 2000). O serie de modificări care au apărut la nivelul contextului
socio-economic în care funcționează indivizii au dus la întârzieri în ceea ce privește
momentul în care ne căsătorim, avem primul copil și ne conturăm un traseu profesional

1
stabil (Arnett, 2014). Spre exemplu, în 2014 în România vârsta medie a soților la prima
căsătorie era 30,4 în cazul bărbaților și 27,3 în cazul femeilor. În anul 1980 vârsta medie
a soților la prima căsătorie era aproximativ 22 de ani în cazul femeilor și 25 în cazul
bărbaților (INS, 2015). De asemenea, vârsta mamei la prima naștere în România, anul
2015, era 26,8 ani fiind în creștere cu aproximativ 4 ani din 1990 când vârsta medie a
mamei la prima naștere era 22,3 ani (INS, 2015). Întârzierea momentului în care ne
căsătorim și a momentului în care avem primul copil a favorizat crearea un spațiu între
adolescența târzie și sfărșitul celui de al treilea deceniu al vieții (vârsta adultă) în care
indivizilor le este permis să exploreze diferite trasee în ceea ce privește spre exemplu
munca sau relațiile personale. În acest spațiu se desfășoară etapa de dezvoltare denumită
adultul emergent (Arnett, 2014). Totusi felul in care indivizii resimt aceasta etapa a
dezvoltarii variaza in functie de contextul ecocultural din care provin indivizii (Manago,
Guan, & Greenfield, 2015; Hatfield, Mo, & Rapson, 2015). Spre exemplu, în această
perioadă tinerii din Spania sau Italia tindă să locuiască în continuare cu familia de
origine, pe când tinerii din Nordul Europei părăsesc locuința părinților în jurul vârstei de
20 de ani (Douglas, 2007). De asemenea, deși explorarea este importantă pentru adulții
emergenți, felul în care tinerii din culturi colectiviste, cum ar fi India sau China,
explorează este constrâns de importanța crescută pe care familia o are în aceste culturi
(Arnett, 2015). Putem spune însă că vârsta adultă emergentă reprezintă un stadiu distinct
al dezvoltării, construit cultural, cu anumite caracteristici demografice distincte, dar cu
multe căi posibile de parcurgere al acestui stadiu in ceea ce privește felul în care adultii
experimentează traseul educațional, munca, convingerile, dezvoltarea sinelui sau relațiile
interpersonale (Tanner & Arnett, 2009).
Etapa adultului emergent începe la 18 ani atunci când majoritatea indivizilor au
absolvit liceul și se sfârșește la 25 sau 29 de ani atunci când majoritatea indivizilor își
asumă responsabilități asociate cu rolul de adult (Arnett, 2014). Pornind de la 300 de
interviuri cu tineri din Statele Unite ale Americii, Arnett (2014) a identificat cinci
trăsături care definesc parcursul tinerilor din America prin această etapă a dezvoltării.
Aceste trăsături nu apar exclusiv în această etapă însă sunt mai frecvente și mai
proeminente în această perioadă. De asemenea, în alte culturi sau părți ale lumii este
posibil ca alte trăsături să fie relevante pentru această etapă a dezvoltării și pentru felul în

2
care indivizii o parcurg. Având în minte aceste precizări importante, cele cinci trăsături
care caracterizează parcursul indivizilor prin vârsta adultă emergentă sunt: explorarea
identității, instabilitatea, focalizarea pe sine, sentimentul de a fi în tranziție, optimism
(Tanner & Arnett, 2009; Arnett, 2000; Arnett, 2014; Arnett, 2015; Reifman, Arnett, &
Coldwell, 2007). Explorarea identității este trăsătura definitorie a acestei etape și se referă
la faptul că adulții emergenți sunt într-o poziție optimă pentru a explora opțiunile în ceea
ce privește diferite domenii ale vieții (ex., munca sau relațiile) pentru a se pregăti pentru
rolul de adult, pentru a își contura identitatea și pentru a obține un răspuns la întrebarea:
"Cine sunt eu?". Adulții emergenți se află în această poziție deoarece ei nu și-au luat încă
angajamente serioase legate de muncă sau relații interpersonale care ar putea sa le
restrângă libertatea de a explora. În strânsă legătură cu intesificarea explorării în această
perioadă este apariția sentimentului de instabilitate. Deoarece indivizii au libertatea de a
explora diferitele opțiuni pe care le au în această perioadă, apare și sentimenul de
instabilitate întrucât planul pe care indivizii și l-au stabilit pentru viitor se modifică în
funcție de rezultatele procesului de explorare. Așadar indivizii pot să descopere că
facultatea pe care au ales-o nu răspunde în fapt nevoilor lor și să își modifice traseul
educațional sau pot să descopere că persoana cu care au decis să se mute împreună nu
este un partener agreabil, aceasta descoperire ducând la o schimbare a reședinței.
Focalizarea pe sine se referă la faptul că în etapa adultului emergent apare o maximă
focalizare pe sine. Această modificare apare întrucât în această periodă individul nu are
foarte multe angajamente. Pe de-o parte individul nu mai este sub monitorizarea familiei
și numărul obligațiilor față de aceasta scade, iar pe de altă parte individul încă nu și-a
stabilit o nouă familie sau un traseu profesional stabil față de care să aibă obligații.
Astfel, în această perioadă individul ia majoritatea deciziilor, atât cele mici cât și cele
mari, singur și învață să fie autosuficient. Interesant este că indivizii specifică faptul că
simt nevoia de a fi autosuficienți pentru a putea să funcționeze optim în cadrul relațiilor
cu ceilalți (în cadrul familiei sau la locul de muncă; Arnett, 2014). Desigur, după cum
spuneam, importanța acestor trăsături pentru perioada adultului emergent diferă în funcție
de contextul cultural în care trăiește individul. Astfel adulții emergenți din culturile
colectiviste, în care se pune accentul pe familie și pe obediența față de părinți și de cei în
vârstă, tind să se focalizeze mai mult pe dorințele părinților atunci când iau decizii

3
(Nelson, Badger, & Wu, 2004). În ceea ce privește sentimentul de tranziție, indivizii care
se află în această perioadă nu mai sunt adolescenți, însă nici nu și-au asumat majoritatea
obligațiilor asociate cu rolul de adult. Adulții emergenți simt că sunt în tranziție deoarece
au criterii graduale în ceea ce privește categorizarea unui individ ca fiind adult sau nu.
Astfel, adulții emergenți consideră că pentru a putea fi considerat adult trebuie să accepți
responsabilitatea pentru propria persoană, să iei decizii independent și să dobândești
independență financiară (Côté,2000). Pornind de la aceste criterii, adulții emergenți
percep tranziția de la adolescență la vârsta adultă ca fiind una graduală și au sentiment
puternic de a fi într-o etapă de tranziție. De asemenea, la întrebarea "Vă considerați
adult?", majoritatea adulților emergenți vor răspunde că în anumite privințe da, în altele
nu, întrucât consideră că în anumite domenii ale funcționări se comportă asemenea unui
adult însă în altele nu (ex., își gestionează eficient situația financiară însă încă nu se
comportă asemenea unui adult în ceea ce privește relațiile intime; Arnett, 2000). În
această etapă a dezvoltării indivizii sunt cu o frecvență mai crescută optimiști în ceea ce
privește viitorul, percepând că au o sumedenie de posibilități și că orice cale le este
deschisă în ceea ce privește modelarea viitorului întrucât obligațiile și angajamentele pe
care le au sunt minime. Indivizii sunt optimiști în ceea ce privește familia pe care o vor
avea, satisfacția la locul de muncă sau salariul pe care îl vor avea.
O serie de studii ne indică faptul că etapa de dezvoltare a adultui emergent poate
fi regăsită şi în România, fiind prezente condiŃiile socio-economice necesare pentru
amânarea momentului în care indivizii trebuie să îşi ia angajamente legate de muncă sau
viaŃa personală şi, deci, fiind prelungită tranziŃia înspre vârsta adultă (Karas, Cieciuch,
Negru, & Crocetti, 2015). Un studiu realizat de Oana Negru (2012) cu un eşantion de 237
elevi de liceu şi 298 de studenŃi ne indică faptul că odată cu tranziŃia dinspre liceu înspre
universitate se accentuează explorarea opŃiunilor legate de identitate, experimentare,
focalizarea pe sine şi focalizare pe alŃii. Acest efect însă este influenŃat de genul
participanŃilor. Mai specific, deşi această diferenŃă s-a observat atât în cazul băieŃilor cât
şi a fetelor, în cazul fetelor exista o creştere mai pronunŃată în ceea ce priveşte
experimentarea şi explorarea opŃiunilor legate de identitate şi focalizarea pe alte
persoane. Autorul explică această diferentă prin prisma faptului că în general în cazul
fetelor există o presiune mai mare din partea familiei să manifeste comportamente şi

4
scopuri convergente cu genul. Odată cu înscrierea la facultate, în general indivizii se
mută şi nu mai locuiesc cu părinŃii, această schimbare ducând la scăderea sau dispariŃia
presiunilor menŃionate anterior şi posibil la faptul că fetele au o percepŃie augmentată a
posibilităŃilor pe care le au la dispoziŃie în ceea ce priveşte spre exemplu educaŃia sau
cariera. Există de asemenea şi studii care investighează, în cazul indivizilor din România,
care sunt consecinŃele explorării care are loc în timpul vârstei adulte emergente asupra
bunăstării. Karas, Cieciuch, Negru şi Crocetti (2015) au comparat studenŃi şi angajaŃi cu
vârsta cuprinsă între 20 şi 34 de ani din România, Italia şi Polonia în ceea ce priveşte
asocierea dintre procese ce Ńin de construirea unei identităŃi şi bunăstare. Rezultatele
studiului ne indică faptul că, indiferent de cultură şi categoria din care face parte adultul
emergent (student sau angajat), măsura în care individul şi-a asumat o opŃiune în ceea ce
priveşte identitatea şi o explorează în adâncime (de exemplu, reflectând asupra ei)
corelează pozitiv cu starea de bine.

Având în vedere faptul că etapa de adult emergent este încă intens dezbătută din punctul
de vedere al oportunităŃii introducerii ei ca o nouă etapă de viaŃă distinctă, în cele ce
urmează vom trata "clasic" etapa tânără între 20 şi 40 de ani.

1. Din punct de vedere fizic

ÎnălŃimea maximă a fost deja atinsă de femei cam la 18 ani, de bărbaŃi la 20, iar după
aceea nu mai au loc modificări semnificative în acest compartiment; după 26 de ani,
discurile vertebrale încep să se apropie, cauzând treptat scăderea în înălŃime.

Greutatea creşte corespunzător cu scăderea ratei metabolismului bazal, adică a cantităŃii

minime de energie de care are nevoie un individ într-o stare de relaxare. De asemenea,
output-ul cardiac se diminuează.

Se consideră că această subetapă este una de maximă funcŃionare fizică (Papalia & Olds,
1992): sănătate maximă, energie, rezistenŃă fizică, funcŃionarea optimă a sistemelor
interne. Dexteritatea manuală este maximă şi ea. PerformanŃa fizică maximă este atinsă
mai ales în intervalul 25-30 de ani (Poole, Warren, & Nunez, 2007).

5
Deteriorările sunt extrem de mici şi de aceea nu sunt resimŃite de către indivizi.

În plan cerebral asistăm la intergrarea optimă a reŃelelor cerebrale, la continuarea creşterii

materiei albe, dar şi la începutul declinului datorat vârstei la nivelul materiei cenuşii
(Fotenos et al., 2005).

Dincolo însă de funcŃionarea fizică per se la această vârstă, este extrem de important
stilul de viaŃă sănătos pentru menŃinerea acesteia la parametri optimi!!!

2. Din punct de vedere cognitiv

În această etapă, toate procesele cognitive pot funcŃiona la capacitate maximă. Cu toate
că Piaget nu considera că mai putem vorbi despre dezvoltare cognitivă după vârsta
adolescenŃei, întrucât toate operaŃiile necesare procesării de informaŃie s-au dezvoltat
deja, studiile recente arată că, de fapt, dezvoltarea cognitivă continuă încă mult timp în
perioada adultă.

Dezvoltarea se referă mai ales la lărgirea experienŃei - care are drept rezultat sporirea
cunoştinŃelor şi reorganizarea acestora, fapt care va conduce la o rezolvare mai eficientă
de probleme.

Unii autori consideră că putem vorbi despre gândire postformală în această etapă a vieŃii
(Commons, Richards, & Kuhn, 1992, apud Aiken, 1998), caracterizată prin:

• capacitatea de a integra eficient conceptele,

• flexibilitate,
• reflecŃie asupra performanŃei proprii.

Acest tip de gândire combină ceea ce este obiectiv (elementele raŃionale sau logice) cu
ceea ce este subiectiv (elementele concrete bazate pe experienŃa individuală) - vezi
procesarea duală în adolescenŃă. În consecinŃă, indivizii pot să ia în considerare propriile
experienŃe şi sentimente atunci când rezolvă probleme (Labouvie-Vief & Hakim-Larson,
1989, apud Papalia & Olds, 1992). În acest fel se dezvoltă înŃelepciunea, întrucât
gândirea flexibilă îi ajută pe indivizi să accepte inconsistenŃele, contradicŃiile,

6
imperfecŃiunea şi compromisul astfel încât să rezolve cu succes problemele din viaŃa
reală. Experimentele care analizează diferenŃele dintre experŃi şi novici arată că:

• novicii respectă întru totul regulile învăŃate,

• experŃii utilizează şi intuiŃia în luarea de decizii, care îi ajută să treacă dincolo de
regulile stricte.

Cu alte cuvinte, cantonarea în reguli poate uneori să împiedice/întârzie identificarea

soluŃiilor pentru o problemă, în timp ce transcenderea lor (respectiv, considerarea lor
împreună cu experienŃele personale relevante, cum se întâmplă în cazul experŃilor) poate
să optimizeze procesul rezolvării de probleme.

Putem spune, aşadar, că experienŃa contribuie la capacitatea superioară a adulŃilor de

rezolvare de probleme practice. Trebuie să menŃionăm însă faptul că tinerii pot să rezolve
la fel de bine încă şi problemele noi.

K. W. Schaie arată că dezvoltarea intelectuală duce acum la recunoaşterea de către

indivizi a ceea ce are cu adevărat sens şi este important pentru vieŃile lor. Dacă în
perioada copilăriei şi a adolescenŃei accentul este pus pe „ce trebuie să ştiu?” (respectiv
achiziŃie de abilităŃi), se trece acum la „cum ar trebui să folosesc ceea ce ştiu?”
(integrarea abilităŃilor din perspectivă practică) şi la „de ce ar trebui să ştiu?” (căutarea
sensului şi a scopului) (Papalia & Olds, 1992).

Temă de reflecŃie nr. 1

Prin ce se caracterizează dezvoltarea cognitivă la vârsta adultă tânără?

Putem observa modul în care se dezvoltă gândirea post-formală dintr-un studiu în

care li s-a cerut unor persoane cu vârste variind de la preadolescenŃă până la vârsta adultă
de mijloc să interpreteze o poveste (Labouvie-Vief, Adams, Hakim-Larson, Hayden &

7
DeVoe, 1987, apud Papalia & Olds, 1992). SubiecŃilor din acest studiu li s-a cerut să ia în
considerare următoarea problemă:
Lui John îi place să bea mult, mai ales la petreceri. SoŃia lui, Mary, îl avertizează
că dacă se mai îmbată o dată va lua copiii şi îl va părăsi. John vine totuşi acasă
beat după o petrecere de la birou. Îl părăseşte Mary pe John?
Copiii şi majoritatea adolescenŃilor tineri au răspuns „da” – Mary îl va părăsi pe
John deoarece a spus că va face acest lucru. AdolescenŃii mai mari au văzut că problema
nu era atât de simplă, dar au încercat să o abordeze tot în mod logic. Totuşi, adolescenŃii
cei mai maturi şi adulŃii au luat în considerare „dimensiunile umane” ale problemei. Ei şi-
au dat seama că Mary ar putea să nu îşi ducă la îndeplinire ameninŃarea din mai multe
motive. Cei mai maturi participanŃi au realizat faptul că există un număr mai mare de
modalităŃi diferite de a interpreta aceeaşi problemă şi că modul în care oamenii privesc
asemenea chestiuni depinde adesea de experienŃele lor individuale de viaŃă.
În studiul menŃionat, această ultimă viziune asupra lucrurilor a fost parŃial
relaŃionată cu vârsta: nu a apărut decât în adolescenŃa târzie sau la vârsta adultă timpurie.
La adulŃi, totuşi, vârsta nu a contat: oamenii de 40 de ani nu au gândit cu necesitate mai
matur decât cei de 20. Ceea ce a contat la vârsta adultă a fost faptul că unii oameni păreau
mai capabili să înŃeleagă aspecte ce Ńin de certitudini şi concluzii logice şi să integreze
aceste aspecte cu emoŃiile (Papalia & Olds, 1992).

Acest nou tip de gândire va avea ca efect major capacitatea de a gândi diferit cu privire la
problemele morale, datorită reevaluării criteriilor utilizate pentru a judeca ce e bine şi ce
e rău, fapt care îi diferenŃiază pe adulŃii tineri de adolescenŃi.

Se consideră că faptul de a urma un colegiu sau o facultate determină dezvoltarea

capacităŃii de a integra mai multe perspective în identificarea de soluŃii la probleme
întâlnite. În mod interesant această capacitate de a lua în considerea perspective multiple
este influenŃată si de cultură. Wu şi Keysar (2007) au rugat participanŃi de origine chineză
şi de origine americană (descendenŃă europeană) să joace un joc în care trebuiau să Ńină
cont de perspectiva altuia (vezi articolul inclus în bibliografia obligatorie). Rezultatele
arată că participanŃii chinezi au reuşit aproape de fiecare dată să Ńină cont de perspectiva
celuilalt, iar autorii argumentează pentru faptul că în culturi în care eşti învăŃat să îŃi

8
focalizezi atenŃia pe nevoile celorlalŃi capacitatea de a lua în considerare perspectiva
celuilalt este dezvoltată mai bine. Acest lucru este foarte interesant dacă ne gândim că
teoria minŃii se dezvoltă în mod similar la copiii preşcolari (vezi modulul aferent din
semestrul 1): se pare că după apariŃia sa în copilărie, utilizarea acestei capacităŃi este
modelată şi de contextul în care creşte şi trăieşte individul.

Luarea de decizii care are loc în această perioadă va afecta întreaga viaŃă a individului
(funcŃionare fizică, profesională şi în domeniul vieŃii personale). Acest proces se
desfăşoară mai eficient dacă există prerechizite achiziŃionate în etapele anterioare, mai
ales în timpul adolescenŃei. Cu alte cuvinte, eficienŃa în luarea de decizii creşte dacă
există operaŃiile mentale dezvoltate în adolescenŃă şi baza de cunoştinŃe tot mai mare,
acumulată pe parcursul acestei etape.

Temă de reflecŃie nr. 2

OferiŃi un exemplu din care să reiasă modul în care baza de cunoştinŃe a
adultului poate să influenŃeze procesul decizional într-o situaŃie
particulară.

În fine, se pare că vârsta adultă tânără este şi perioada în care creativitatea este la cote
maxime (mai ales între 30-40 de ani) ( Aiken, 1998).

3. Din punct de vedere social

A. TranziŃia de la adolescenŃă la vârsta adultă 20-22 ani

Se consideră că există mai multe situaŃii solicitante pentru adulŃii care tocmai au făcut
„saltul” din adolescenŃă:

• separarea de părinŃi şi dobândirea independenŃei financiare şi psihologice:

-18 % rămân în proximitatea fizică a părinŃilor şi păstrează relaŃii apropiate cu aceştia

- 20 % intră în conflicte serioase cu părinŃii, ce au ca rezultat separarea

9
- 62 % trec printr-o separare "geografică" şi psihologică, fără a simŃi existenŃa
conflictului.

• renunŃarea la multe persoane semnificative (grupul de prieteni, profesorii, alte

persoane de referinŃă)
• schimbări în viaŃa socială (facultate, armată, întemeierea propriei familii) şi în
percepŃia propriei persoane

Toate aceste solicitări pot duce la instalarea unor sentimente de pierdere, de frică, de
insecuritate.

Temă de reflecŃie nr. 3

IdentificaŃi în anturajul dumneavoastră o persoană cu vârsta cuprinsă
între 20 şi 22 ani pe care o consideraŃi mai puŃin adaptată acestei etape
de dezvoltare. PrezentaŃi câteva argumente pe baza cărora consideraŃi că
persoana respectivă este slab adaptată.

B. Adultul propriu-zis - 22-28 ani

Persoana este confruntată acum cu două "impulsuri" distincte:

- datoria şi dorinŃa de a explora cât mai multe aspecte ale mediului atât de diversificat;

- impulsul lăuntric şi datoria de a se dedica fie familiei, fie profesiei.

C. TranziŃia („criza”) de la 30 ani - 28-30 ani

Această etapă are mai multe caracteristici :

• Apare dorinŃa profundă de a schimba propria viaŃă, patternul de existenŃă.

10
 • Criza poate începe cu depresie, o conştientizare a tot ce individul nu a făcut şi un
regret apăsător.
• Strategia de coping utilizată cu succes în această perioadă presupune o re-
focalizare, fie dinspre carieră înspre familie, fie invers.

Temă de reflecŃie nr. 4

Care consideraŃi că este importanŃa acestei perioade de tranziŃie specifice
vârstei de 28-30 de ani asupra dezvoltării ulterioare a adultului?

D. "Aşezarea" - 30/33- 40 ani

• Aceasta este perioada unor alegeri majore în jurul cărora se vor construi noile
structuri ale vieŃii individului.
• Doar acum se consideră că persoana devine un adult veritabil.
• Acum se manifestă o seriozitate în luarea deciziilor.
• Datorită liniştii interioare dobândite, performanŃele sunt net superioare.

E. Munca la vârsta adultă tânără

Se pare că satisfacŃia la locul de muncă creşte odată cu înaintarea în vârstă, de aceea ea

nu este foarte crescută la adulŃii tineri. Cercetătorii explică acest fapt prin mai multe
ipoteze:

• pe de o parte, e posibil ca meseria să nu ofere încă foarte multe recompense

• pe de altă parte, tinerii, care încă sunt în căutarea drumului lor în viaŃă, sunt
conştienŃi de faptul că încă îşi pot schimba cu uşurinŃă meseria
• în plus, tinerii sunt atraşi de partea interesantă a meseriei lor şi de oportunităŃile
pe care le oferă, iar nu de devotamentul faŃă de profesia lor

11
Una dintre modificările majore din ultimele decenii în ceea ce priveşte câmpul muncii
este numărul tot mai mare de angajaŃi femei (Berryman, Smythe, Taylor, Lamont, &
Joiner, 2002). Spre deosebire însă de bărbaŃi, femeile au un patern al carierei cu mai
multe întreruperi (datorită sarcinilor) şi o probabilitate mai mică de a accepta funcŃii de
conducere, mai ales dacă au familie. În ciuda acestora, satisfacŃia lor privind munca este
similară cu cea a bărbaŃilor.

Consumarea prin muncă (Job Burnout)

Munca ce odinioară a fost sursă de satisfacŃii poate deveni în timp o cauză de neîmplinire,
simptomele cele mai frecvente fiind plictiseala, apatia, eficienŃa redusă, deziluzia,
frustrarea şi chiar deznădejdea (Brody, 1982). Se disting de obicei trei stadii ale
procesului: la început individul se simte obosit, stors, ca şi cum nu ar mai avea nimic de
oferit. Apoi, devine treptat din ce în ce mai cinic, mai "de piatră" până ca în final să
declare că toată cariera sa a fost un insucces şi că eforturile sale au fost irosite.
Victimele acestui fenomen sunt de obicei persoane extrem de eficiente, competente şi
energice, care au avut tendinŃa de a fi idealiste şi dedicate, aspirând să schimbe ceva sau
"facă lumea mai bună" (interesant e că asistentele sunt îndeosebi predispuse acestor
consecinŃe, urmate "în top" de avocaŃii specializaŃi în divorŃuri, ofiŃerii de poliŃie,
profesorii, cei ce lucrează în ospicii sau alte profesii ce au de-a face cu sănătatea mentală
a oamenilor). Alte victime sunt persoanele foarte ambiŃioase ale căror impulsuri creative
sau de obŃinere a puterii au fost mereu amânate de diverse evenimente .
Insight-ul constant şi conştientizarea propriilor nevoi sunt probabil cel mai bun mod de a
preveni acest punct de cotitură, dar din păcate persoanele prinse în muncă au rareori timp
suficient să se oprească şi să-şi analizeze rezultatele efortului neîntrerupt; se pare că un
alt mod de contracarare ar fi dezvoltarea din timp a unor ocupaŃii alternative ce ar
provoca satisfacŃii şi ar întări respectul de sine al acestor persoane. De asemenea ele
trebuie să înveŃe să spună "nu" când e cazul, să-şi fixeze standarde realiste şi să savureze
micile bucurii de zi cu zi. Se recomandă luarea forŃată a unei perioade de relaxare sau de
activitate – dar alta decât ocupaŃia principală a individului; dacă problema se agravează,
se poate ajunge la nevoia unui ajutor de specialitate (Farber,1983).

12
 Temă de reflecŃie nr. 5
MenŃionaŃi câteva modalităŃi prin care se poate preveni consumarea prin
muncă.

F. Căsătoria şi copiii

Cu toate că aceste două aspecte – căsătoria şi a avea copii - constituie încă norma pentru
tineri în societatea de azi, formele lor sunt tot mai diverse şi în continuă modificare
(Berryman et al., 2002, caseta 14.1):

Modificarea paternurilor vieŃii de familie
Pe parcursul deceniilor recente, s-au produs schimbări remarcabile în societăŃile vestice
dezvoltate, reflectând modificările de la nivelul legislaŃiei (de exemplu, cele referitoare la
divorŃ, avort şi statutul legal al femeilor), respectiv din sănătate şi cunoştinŃele medicale
(de exemplu, în mortalitatea infantilă şi maternă, longevitate şi controlul femeilor asupra
propriei fertilităŃi).
Scăderea frecvenŃei căsătoriilor. Numărul „primelor căsătorii” în Marea Britanie în 1996
a reprezentat aproximativ jumătate din numărul lor din 1966 şi aproximativ două treimi
din cel din 1976, deşi numărul recăsătoririlor (pentru unul sau ambii parteneri) aproape s-
a dublat din 1966 până în 1976, dar nu a crescut în mod substanŃial de atunci. FrecvenŃa
căsătoriilor în Marea Britanie are nivelul cel mai scăzut pentru membrii grupului etnic
provenind din Caraibe şi cea mai mare pentru membrii comunităŃilor din Pakistan şi
Bangladesh. Vârsta medie la prima căsătorie a crescut de asemenea în Marea Britanie şi
în fiecare Ńară din UE cu excepŃia Portugaliei şi a Republicii Irlandeze; în Marea Britanie
schimbarea este mai mare pentru bărbaŃi decât pentru femei, vârsta crescând de la 25 în
1961 la 28 în 1996.
Creşterea ratei divorŃurilor. Numărul divorŃurilor din Marea Britanie a crescut de peste
două ori între 1970 şi 1996 (cea mai mare creştere a fost pentru căsătorii care au durat
mai puŃin de doi ani, reflectând modificările la nivelul legislaŃiei privind divorŃurile, care
a intrat în vigoare în 1984). Un număr mare de copii au fost implicaŃi în divorŃ –

13
aproximativ 150.000 în 1997 - şi s-a estimat că aproape 25 % din copiii născuŃi în 1979
fuseseră deja afectaŃi de divorŃ în momentul în care au atins vârsta de 16 ani.
Femei şi mame care muncesc. Majoritatea cuplurilor din ziua de azi sunt cupluri în care
ambii parteneri aduc un venit, iar majoritatea mamelor, incluzând aproape jumătate din
mamele cu copii preşcolari, au şi un loc de muncă, deşi multe din ele lucrează doar cu
normă parŃială.

Temă de reflecŃie nr. 6

Faptul că în ziua de azi ambii parteneri muncesc are un impact asupra
modului în care este organizată viaŃa copilului. ExemplificaŃi cu un caz
concret acest aspect.

PărinŃii singuri. Un număr tot mai mare de familii cu copii sunt în prezent conduse de un
singur părinte, cel mai adesea de către mamă (în 1998 aproximativ 20 % din copiii aflaŃi
în întreŃinerea părinŃilor din Marea Britanie trăiau în familii cu un singur părinte).
PărinŃi care trăiesc în concubinaj. În 1997 mai mult de o treime din copiii din Marea
Britanie s-au născut în afara căsătoriei, dar aproximativ 80 % din aceste naşteri au fost
înregistrate în comun de ambii părinŃi, iar aproximativ 75 % din acei părinŃi locuiau la
aceeaşi adresă. În Marea Britanie în 1998 aproximativ 80 % dintre copiii aflaŃi în
întreŃinerea părinŃilor trăiau în familii cu doi părinŃi, iar 10 % din aceştia în familii în care
părinŃii nu erau căsătoriŃi. Aceste familii variază considerabil, dar în multe cazuri ele nu
pot fi deosebite de cele în care părinŃii sunt căsătoriŃi în mod tradiŃional, iar coabitarea
poate duce la căsătoria partenerilor (Ancheta referitoare la convieŃuirea domestică în
Marea Britanie a raportat recent că 15 % din femeile aflate în evidenŃă şi care trăiau în
concubinaj în 1991 se căsătoriseră cu partenerii lor până în 1997).
Familiile vitrege. Aproximativ 10% din copii trăiesc în familii „reconstituite”, în care
divorŃul (sau, mai rar, decesul unuia din parteneri) a fost urmat de recăsătorire şi apariŃia
părinŃilor vitregi.
RenunŃarea la a fi părinte. Există o tendinŃă tot mai mare în Marea Britanie ca femeile să
amâne sau să evite maternitatea. În ultimii aproximativ 20 de ani rata fertilităŃii la femeile

14
 de 20-24 de ani a scăzut, crescând în cazul femeilor de 30-34 de ani. Dintre femeile
născute în 1952 în Anglia şi łara Galilor, 44 % nu aveau copii la 25 de ani, 14 % la 35 şi
12 % la 45 (după această vârstă, probabilitatea de a avea un prim copil este foarte mică);
dar dintre femeile născute în 1972, 62 % nu aveau copii la 25 de ani, şi se estimează că
29 % respectiv 22 % vor fi în continuare fără copii la 35 şi 45 de ani. Deşi este evident că
nu toate femeile fără copii sunt aşa datorită propriei alegeri, inovaŃiile medicale fac
aproape sigură posibilitatea ca această creştere a absenŃei copiilor să reflecte o modificare
la nivelul deciziilor şi atitudinilor.


O altă modificare evidentă în secolul XX a fost realizarea legăturii între căsătorie şi

„romantic love” (iubirea): dacă până în secolul XIX căsătoria era mai ales un contract
care reunea două „averi” şi excludea iubirea de dinainte de căsătorie, secolul XX a adus
cu sine modificarea acestei viziuni şi creşterea ponderii pe care o ausentimentele de
dinainte de căsătorie în decizia de a forma un cuplu.

ABILITATEA DE A FI PĂRINTE (PARENTING)

Maccoby şi Martin (1983) evidenŃiază două dimensiuni principale ale stilului parental
(investigat iniŃial de Baumrind, 1971), pe baza cărora putem identifica 4 stiluri. Aceste
dimensiuni sunt:
- gradul de căldură, suport şi acceptare – “responsiveness”;
- gradul de control - “demandingness”.

În funcŃie de nivelul ridicat sau scăzut al fiecărei dimensiuni în combinaŃie cu cealaltă

rezultă (Siegler, DeLoache, Eisenberg, 2003):

Responsiveness
ridicat scăzut
Demandingness
ridicat STIL ECHILIBRAT STIL AUTORITAR
(AUTHORITATIVE) (AUTHORITATIVE)

15
 scăzut STIL PERMISIV STIL NEANGAJAT
(REJECTING-NEGLECTING)

O serie de studii (Siegler, DeLoache, Eisenberg, 2003) arată că stilul parental

echilibrat, în care părinŃii oferă căldură, dar cer şi respectarea de reguli adaptate vârstei
copilului (şi adesea explicate acestuia), este stilul care asigură copiilor dezvoltare optimă,
respectiv cel mai mic risc de dezvoltare a diferitelor tulburări psihologice. La polul opus,
stilul neangajat este cel care are şansele cele mai mari de tulburări psihologice în cazul
copiilor. Celelalte două stiluri duc adesea la stimă de sine scăzută la copii şi competenŃă
socială scăzută (stilul autoritar), respectiv la auto-control scăzut şi abuz de substanŃe în
adolescenŃă (stilul permisiv).
Modelele recente privind socializarea copiilor (Schaffer, 2006) arată că putem
vorbi despre bidirecŃionalitate: copiii sunt participanŃi activi la propria socializare şi
părinŃii sunt negociatori care facilitează dezvoltarea copilului prin căldură şi colaborare.
În consecinŃă, perioada de adult tânăr este şi o perioadă în care învăŃăm să fim părinŃi
pentru a asigura dezvoltarea optimă a copiilor. Echilibrul între a da şi a cere pare să fie
cheia pentru un parenting eficient.

Sarcini de dezvoltare ale adulŃilor tineri ( după Chickering & Havighurst):

16-23 ani • ObŃinerea independenŃei emoŃionale

• Pregătirea pentru căsătorie şi viaŃa de familie
adolescenŃă târzie • Alegerea şi pregătirea unei cariere
• Dezvoltarea unui sistem etic

23-35 ani • Alegerea unui partener

• Începerea unei familii
adult tânăr • ObŃinerea unei slujbe
• Asumarea de responsabilităŃi civice

Sarcina de dezvoltare este definită de unii autori, precum Erik Erikson, ca o provocare
majoră care trebuie rezolvată pentru a putea continua cu succes drumul către stadiul
următor (Schaffer, 2005).

16
 Rezumat
Pe parcursul acestui modul au fost prezentate diverse aspecte ale dezvoltării adulte, care
apar după perioada adolescenŃei, precum şi achiziŃiile şi modalităŃile de coping specifice la nivel
biologic, cognitiv si interpersonal. Printre situaŃiile solicitante specifice intrării în etapa adultă se
numără: separarea de părinŃi şi dobândirea independenŃei financiare şi psihologice, renunŃarea la
unele persoane semnificative din copilărie (de ex., prieteni), schimbări în viaŃa socială (facultate,
întemeierea propriei familii) şi în percepŃia propriei persoane.
Exerciții de autoevaluare:
Care Din punct
dintre de vedere descrieri
următoarele fizic, se corespund
consideră că etapa
unor adultă
direcŃii tânără
ideale este perioada
de dezvoltare de funcŃionare
la vârsta
adultă tânără?
fizică la capacitate maximă. Deteriorările care încep să apară sunt minime şi nu sunt resimŃite de
a. instabilitatea eu-lui
cătreb. indivizi.
creşterea De asemenea,a sănătatea
în importanŃă aspectelor este optimă
abstracte ale la această vârstă, însă menŃinerea acestei
valorilor
c. un interes
funcŃionări optimetotdepinde
mai pregnant
foartepentru
mult depropria
stilul persoană, în defavoarea
de viaŃă adoptat interesului
de indivizi. pentru cognitivă
Dezvoltarea
bunăstarea celorlalŃi
se referă mai ales la
d. conştientizarea lărgirea umane
aspectelor experienŃei, care are drept rezultat sporirea cunoştinŃelor şi
ale valorilor
e. selectivitate
reorganizarea în alegerea
acestora; prieteniilorvorbim la această vârstă de rezolvare mai eficientă de
în consecinŃă,
probleme. Unii
Răspuns autorid,vorbesc
corect: e. despre gândire postformală în această perioadă a vieŃii – capacitatea
de a integra eficient conceptele, flexibilitate, reflecŃie asupra performanŃei proprii. În sfera socială,
unii adulŃi tineri trec prin aşa-numita „criză de la 30 de ani”, însă cei mai mulŃi o depăşesc cu
succes si ajung la ceea ce se numeşte „aşezarea de la 33-40 de ani”, respectiv faza de adult propriu-
zis în viziunea unor autori.
Lucrare de autoevaluare

RealizaŃi în maxim o jumătate de pagină o analiză comparativă între adolescenŃi şi

adulŃii tineri în ceea ce priveşte modalitatea de abordare a problemelor de ordin moral.

Bibliografie obligatorie pentru acest modul

Poole, D., Warren, A., & Nunez, N. (2007). The Story of Human Development,

17
 Prentice Hall (capitolele 12, 13).
Wu, S., & Keysar, B. (2007). The Effect of Culture on Perspective Taking. Psychological
Science, 18, 600-606.

18