Documente Egipt. Varianta Buna

EGIPT
Egiptul a fost ocupat de britanici în septembrie 1882, dar statutul internaţional al

acestei ţări a rămas fără modificări: Egiptul rămânea formal parte a Imperiului Otoman şi
beneficia de o largă autonomie în cadrul acestuia - avea un monarh ereditar, ales din rândul
descendenţilor lui Muhammed Ali1, dispunea de un Consiliu Legislativ, o Adunare Generală,
de un Cabinet de miniştri. Egiptul achita anual Porţii tribut şi un Comisar General, care
reprezenta Guvernul Otoman îşi păstra dreptul de a asista la şedinţele cabinetului egiptean.
La începutului Primului Război Mondial regimul de ocupaţie şi al protectoratului voalat nu
mai corespundea intereselor Marii Britanii, iar după aderarea Imperiului Otoman la blocul
Puterilor Centrale suzeranitatea lui formală asupra Egiptului era deosebit de indezirabilă
pentru Guvernul Britanic. Anglia aspira să-şi extindă şi să-şi consolideze poziţia în Egipt prin
instaurarea protectoratului. La 18 decembrie 1914 Marea Britanie instaurează unilateral
protectoratul său asupra Egiptului.
DECLARAŢIA COMANDANTULUI SUPREM AL ARMATELOR ENGLEZE DIN EGIPT DESPRE

INSTAURAREA PROTECTORATULUI BRITANIC ASUPRA EGIPTULUI
Cairo, 18 decembrie 1914
Secretarul de stat pentru Afacerile Externe al Majestăţii Sale notifică faptul că, având în
vedere starea de război care decurge din acţiunile Turciei, Egiptul este plasat sub protecţia
Majestăţii Sale şi va constitui pe viitor un Protectorat Britanic.
În acest fel suzeranitatea Turciei asupra Egiptului încetează şi, guvernul Majestăţii Sale
va întreprinde deplinătatea măsurilore necesare pentru apărarea Egiptului şi protecţia locuitorilor
şi intereselor lor.
Sursa: Суэцкий канал. Сборник документов. – Москва: Изд-во ИМО, 1957, стр. 54
DECLARAŢIA
CU PRIVIRE LA DETRONAREA KEDIVULUI 2 ABBAS HILMI AL II-LEA
19 decembrie 1914
Secretarul de Stat pentru Afacerile Externe al Majestăţii Sale Britanice notifică faptulcă
luând în considerare acţiunile din ultima perioadă ale actualului Kediv al Egiptului, Alteţa Sa
Abbas Hilmi Paşa, prin care acesta a aderat la duşmanii Regelui, Guvernul Majestăţii Sale
consideră oportun destituirea lui din Kediviat şi oferirea titlului de Sultan al Egiptului Alteţei
Sale Prinţului Hussein Kamel Paşa, ultimul în viaţă Prinţ al dinastiei lui Mohammed Ali, titlu
acceptat de ultimul.
Sursa: Fisher C. A., Krinsky F. Middle East in crisis. Syracuse University Press 1959. p.
76. - http://www.archive.org/details/middleeastincris017788mbp
1
Muhammad Ali Pasa ibn al-Mas'ud Agha (4.IV.1769 – 2.VIII.1849) - kediv al Egiptului şi Sudanului, vasal al
sultanul Otoman Mahmud al II-lea, care s-a rasculat împotriva celui din urma în 1831. Este considerat fondatorul
Egiptului modern, promovând reforme în domeniiile militar, economic şi cultural.
2
Kediv, hedif - titlul vice-sultanului Egiptului în perioada de dependenţă a Egiptului faţă de Turcia (1867-1914).
Ultimul khediv Abbas al II-lea, cunoscut pentru politica sa antibritanică, a fost detronat, Marea Britanie instalând
drept succesor pe Husayn Kamil, cu titlul de sultan, o persoană de reputaţie considerabilă în rândul egiptenilor şi un
fidel susţinător al britanicilor .
1
NOTA COMISARULUI MILNE CHEETHAM3 ADRESATĂ ALTEŢEI SALE PRINŢULUI HUSSEIN
KAMEL PAŞA DESPRE RESPECTAREA PROTECTORATULUI BRITANIC ASUPRA EGIPTULUI
ŞI ACCEPTAREA TITLULUI DE SULTAN AL EGIPTULUI.
19 decembrie 1914
Alteţe,
Secretarul de Stat pentru Afacerile Externe al Maiestăţii Sale mi-a încredinţat misiunea de a
vă aduce la cunoştinţă circumstanţele care au precedat izbucnirea războiului între Majestatea Sa
Regele Marii Britanii şi Sultanul Turciei, precum şi modificările statutului Egiptului pe care le
implică starea de război.
Către începutul Războiului în Cabinetul Otoman au existat două partide. Pe de o parte,
partidul moderat, conştient de faptul că Marea Britanie a susţinut întotdeauna eforturile de
reformare ale Turciei şi recunoscând că în războiul în care a fost angajată Majestatea Sa nu
urmăreşte nici un inters în Turcia, a salutat asigurarea Majestăţii Sale şi Aliaţilor săi că războiul
nu va fi folosit drept pretext pentru vreo acţiune care prejudiciază interesele otomane nici în
Egipt, nici în altă parte.
Pe de altă parte un grup de militari, aventurieri fără scrupule, au încercat să găsească într-
un război de agresiune, declanşat în comun cu duşmanii Majestăţii Sale, mijloace de ieşire din
dezastrul militar, financiar şi economic în care s-a pomenit ţara lor. În speranţa că până la sfârşit
va prevala înţelepciunea, Majestatea Sa şi Aliaţii săi, în pofida încălcărilor repetate ale
drepturilor lor, s-au abţinut să întreprindă măsuri de retorsiune. Dar după ce trupele armate ale
duşmanilor Majestăţii Sale au trecut frontiera Egipteană, iar forţele navale ale Turciei sub
conducerea ofiţerilor Germani au atacat porturile Ruseşti deschise fără a fi provocaţi, Majestatea
Sa şi Aliaţii săi au fost obligaţi să întreprindă acţiuni de retorsiune .
Guvernul Maiestăţii Sale dispune de suficiente probe care indică faptul că încă de la
izbucnirea războiului cu Germania, Alteţea Sa Abbas Hilmi Paşa, actualul kediv al Egiptului, s-a
alăturat duşmanilor Marii Britanii.
Reieşind din acţiunile antibritanice prezentate mai sus, Guvernul Majestăţii Sale confiscă
drepturile asupra Egiptului, atât cele ale Sultanului, cât şi cele ale actualului kediv.
Guvernul Majestăţii Sale, prin intermediul Comandantului General al Armatelor Britanice
în Egipt, a acceptat responsabilitatea exclusivă pentru apărarea Egiptului în timpul acestui
război. Deoarece ţara a fost eliberată de toate obligaţiile de suzeranitate faţă de Imperiul Otoman,
precum şi de alte drepturi deţinute în Egipt până acum de Guvernul Otoman, urmează să se
stabilească forma viitorul Guvern al ţării.
Majestatea Sa se angajează să continue reformele promovate în Egipt în ultimii treizeci de
ani şi din acest moment Guvernul Majestăţii Sale se consideră curator al populaţiei Egiptului.
Guvernul Maiestăţii Sale a decis că Marea Britanie îşi va putea onora cel mai bine
responsabilităţile pe care şi le-a asumat faţă de Egipt prin proclamarea oficială a Protectoratului,
prin intermediul unui guvern autohton condus de un prinţ al familiei Kediviale.
Astfel, Guvernul Majestăţii Sale mi-a încredinţat misiunea de a informa Alteţea Sa că din
raţiuni de vârstă şi experienţă, este considerat cel mai vrednic Principe al familiei lui Mehemet
Ali pentru a ocupa poziţia Kedivială, cu titlul de Sultan al Egiptului; şi, invitând Alteţea Sa să
accepte responsabilităţile înaltei funcţii, eu vă asigur că Marea Britanie a acceptat enorma
responsabilitate de apărare a teritoriilor conduse de Alteţa dvs. împotriva agresiunilor viitoare,
indiferent de loc sau de sursă; de asemenea, Guvernul Maiestăţii Sale m-a autorizat să declar că,
după stabilirea Protectoratului Britanic toţi supuşii Egipteni, oriunde s-ar afla ei, vor beneficia de
protectia Guvernului Maiestăţii Sale
Odată cu suzeranitatea Otomană vor dispărea şi restricţiile introduse anterior prin firmanele
Otomane, cu privire la numărul şi organizarea armatei Alteţei Sale şi la acordarea distincţiilor
onorifice de către Alteţa dvs.
3
Cheetham, Joshua Milne Crompton (9.VII. 1869 – 6.I. 1938) - diplomat britanic, Înalt Comisar al Egiptului după
instaurarea protectoratului Regatului Unit asupra acestei Egiptului, în decembrie 1914.
2
În ceea ce priveşte relaţiile externe, Guvernul Majestăţii Sale consideră că în corespundere
cu noile responsabilităţi asumate de Marea Britanie, relaţiile dintre Guvernul Alteţei Sale şi
Puterile străine să se realizeze, de acum înainte, prin intermediul reprezentantului Majestăţii Sale
la Cairo.
Guvernul Maiestăţii Sale şi-a exprimat în mod repetat opinia oficială că sistemul de tratate,
cunoscut sub numele de Capitulaţii, în conformitate cu care Guvernul Alteţei Sale are mai multe
obligaţii, nu mai corespunde necesităţilor de dezvoltare ale ţării, dar, în acelaşi timp Guvernului
Maiestăţii Sale, consideră că revizuirea acestor tratate poate fi amânată până la sfârşitul
actualului război.
În domeniul administraţiei interne, trebuie să amintesc Alteţei Sale că, în corespundere cu
tradiţiile politicii Britanice, scopul Guvernului Maiestăţii Sale, cât timp acţionează direct şi în
cea mai apropiată asociere cu autorităţile Egiptene, constituite pentru a asigura libertatea
individuală, pentru a promova extinderea educaţiei, pentru a continua dezvoltarea resurselor
naturale ale ţării, şi, în măsură în care gradul de iluminare al opiniei publice poate permite, este
de a se asocia reglementat sarcinii guvernării. Guvernului Majestăţii Sale nu intenţionează doar
să rămână fidel acestei politici, dar este convins că prin definirea poziţiei Marii Britanii va
accelera progresul ţării către autoguvernare.
Convingerile religioase ale supuşilor Egipteni vor fi respectate cu scrupulozitate la fel ca şi
cele ale supuşilor Maiestăţii Sale, indiferent de confesiune. Nici nu mai trebuie să confirm
Alteţei Sale că, declarând Egiptul liber de orice obligaţie de obedienţă pentru cei care au uzurpat
puterea politică la Constantinopol, Guvernul Majestăţii Sale nu este animat de ostilitate faţă de
Califat. Trecutul istoric al Egiptului demonstrează că loialitatea mahomedanilor Egipteni faţă de
Califat rămâne independentă de orice turnură politică în relaţiile dintre Egipt şi Constantinopol.
Consolidarea şi progresul instituţiilor mahomedane în Egipt este o chestiune faţă de care
Guvernul Majestăţii Sale manifestă un interes profund şi de care Alteţea Sa va fi special
interesat. Alteţa Sa poate conta pe sprijinul plin de înţelegere al Guvernului Majestăţii Sale
inclusiv în realizarea unor reforme, considerate necesare în acest domeniu.
Am să adaug că Guvernul Majestăţii Sale contează pe loialitatea, bunul simţ şi calmul
supuşilor Egipteni pentru a facilita sarcina Comandantului General al Armatei Majestăţii Sale,
care este însărcinat cu menţinerea ordinii interne şi cu prevenirea acordării de ajutor inamicului.
Sursa: Fisher C. A., Krinsky F. Middle East in crisis. Syracuse University Press 1959. p.
77-78. - http://www.archive.org/details/middleeastincris017788mbp
Egiptenii erau convinşi că eforturile şi loialitatea lor faţă de britanici, precum şi

susţinerea cauzei Aliaţilor în Primul Război Mondial vor fi răsplătite mai târziu, şi Marea
Britanie va renunţa la Protectorat în favoarea unei independenţe depline a Egiptului, mai ales
că britanicii, din anumite considerente, au alimentat pe toată perioada războiului „mitul
independenţei postbelice a Egiptului”.
Către sfârşitul conflagraţiei mondiale, Guvernul Britanic şi-a deconspirat intenţiile
adevărate, intenţii care nu implicau în nici un sens plecarea britanicilor din Egipt la
încheierea războiului. Conştientizând promisiunile deşarte ale politicienilor britanici, la două
zile după terminarea războiului, un grup de naţionalişti egipteni în frunte cu Saad Zaghlul 4 la
o întâlnire cu Reginald Wingate, Înaltul Comisar al Egiptului, au revendicat independenţa
Egiptului. Curajul acestora şi faptul că Zaghlul şi-a asumat misiunea de a reprezenta întregul
popor egiptean, au surprins întreaga clasă politică britanică, or britanicii nu au putut anticipa
o asemenea turnură.
4
Saad Zaghlul (VI.1859-23 .VIII. 1927) - om politic egiptean, liderul naționaliştilor egipteni, fondatorul şi primul
preşedinte al Partidului Wafd, care a revendicat independenţa Egiptului după încetarea ostilităților Primului Război
Mondial (1918). În perioada 1906-1912 a ocupat funcțiile de Ministru al Educaţiei, apoi Ministru al Justiţie. A fost
primul vicepreşedinte al Adunării Legislative (1914). Din 1918 a condus o mişcare pentru independenţa totală a
Egiptului. În ianuarie-noiembrie 1924 prim-ministru al Egiptului şi în 1926-1927 preşedintele Camerei Deputaţilor.
3
Zaghlul a cerut autorităţilor britanice acordul lor de a merge în Anglia pentru a discuta cu
liderii de opinie britanici, statutul Egiptului şi de a reprezenta Egiptul la Conferinţa de Pace
care avea să-şi deschidă lucrările de curând la Paris. La 13 noiembrie 1918 în Egipt s-a
format o noua mişcare naţionalistă numită „Wafd”(în trad „Delegaţia”) în vederea
planificării viitorului tării.
STATUTUL WAFD-ULUI
Adoptat la 23 noiembrie 1918
1. Se crează Delegaţia, numită în continuare Ali-Wafd ali-Mâsri în următaorea componenţă

(urmează lista membrilor).
2. Obiectivul Delegaţiei este obţinerea independenţei depline a Egiptului prin toate mijloacele
posibile şi legale.
3. Delegaţia se bazează pe voinţa poporului Egiptean, care poate fi exprimată direct sau prin
intermediul delegaţilor instituţiilor reprezentative.
4. Delegaţia va exista până nu îşi va realiza misiunea, după care îşi va suspenda activitatea.
5. Delegaţia nu dispune de dreptul de a modifica misiunea încredinţată ei de popor. Nici
Delegaţia, nici vre-un membru al ei nu poate lansa revendicări, care fac abatere de la
mandatul care o împuterniceşte, şi anume, să dobândească independenţa deplină a
Egiptului, şi tot cea ce derivă din acest fapt.
6. Fiecare membru al Wafd-ului depune un jurământ prin care promite să îndeplinească
obligaţiile în corespundere cu misiunea care i-a fost încredinţată, să colaboreze cu ceilalţi
membri ai Delegaţiei şi să păstreze secretele ei.
7. În cazul în care va apărea problema excluderii membrului Delegaţiei, pentru aprobarea unei
asemenea hotărâri va fi nevoie de ¾ din voturile Delegaţiei. Membrul Delegaţiei poate
demisiona din propria iniţiativă, dar nu are dreptul să pretindă restituirea cotizaţiilor pe
care le-a achitat în Fondul Delegaţiei.
8. Delegaţia poate coopta noi membri, dacă va considera participarea lor utilă pentru realizarea
scopului său.
9. Delegaţia poate pleca în componenţă deplină sau poate delega o parte a membrilor săi în
orice loc, dacă acest fapt contribuie la realizarea scopului.
10. Toate hotărârile se adoptă cu majoritatea voturilor. În cazul împărţirii egale a voturilor, votul
hotărâtor aparţine preşedintelui.
11. Delegaţia desemnează preşedintele, secretarul şi trezorierul; fiecare dintre aceştea poate avea
secretari corespunzători.
12. Delegaţia poate încredinţa misiuni speciale membrilor săi care corespund pentru realizarea
lor, să creeze comisii, să desemneze membrii şi competenţele lor.
13. Preşedintele întruchipează Delegaţia; el prezidează adunările, urmăreşte organizarea
activităţii, verifică activitatea comisiilor, membrilor care au fost însărcinaţi cu misiuni
speciale, secretariatul şi trezoreria.
14. Secretarul este responsabil de documentaţia Delegaţiei; de competenţa lui ţin arhivele,
publicaţiile şi alte documente, cu excepţia celor financiare.
15. Trezorierul este responsabil de mijloacele financiare şi sumele colectate pentru acoperirea
cheltuielilor Delegaţiei. Aceste mijloace pot fi păstrate de trezorier sau depuse într-un
cont bancar, ales de Delegaţie. De competenţa lui ţin documentele financiare şi toate
cheltuielile din fondul Delegaţiei.
16. Delegaţia se află în stare de sesiune permanentă. Ea se convoacă cu regularitate de către
Preşedinte. În caz de nesecitate, el poate adopta unilateral hotărârile pe care le consideră
oportune. În asemenea cazuri el este obligat să le prezinte la cea mai apropiată adunare a
Delegaţiei, astfel ca ele să fie înregistrate în procesul-verbal.
4
17. Procesele verbale trebuie să conţină – în formă scurtă – toate tratativele, discuţiile şi
rezoluţiile. Fiecare discuţie, care are importanţă pentru Delegaţie, trebuie înregistrată în
procesul verbal.
18. Procesele verbale se aprobă la adunarea următoare. Ele sunt semnate de preşedinte şi
secretar.
19. Pe lângă procesele verbale secretarul ţine un registru pentru înregistrarea zilnică a celor mai
importante evenimente şi activităţi. Registrul se semnează zilnic de către Preşedinte.
20. Membrul Delegaţiei poate purta tratative din numele Delegaţiei cu persoane publice, numai
în cazul, dacă problemele discutate au fost în prealabil cominicate Preşedintelui. După
negocieri el trebuie să alcătuiască un raport asupra conţinutului lor, pe care îl va prezenta
Preşedintelui. Dacă membrul Delegaţie nu a comunicat în prealabil Preşedintelui despre
tratative, el este obligat să anunţe cealaltă parte, că nu reprezintă delegaţia în problema
care se discută.
21. Fiecare membru, care îndeplineşte vre-o misiune a Delgaţiei, poate pretinde restituirea doar a
cheltuielilor efectuate pentru realizarea misiunii încredinţată de Delegaţie. El poate
cheltui resurse financiare din fondul Delegaţiei doar pentru a servi scopului acesteia.
22. Orice cheltuială din fond are loc doar cu acordul Delegaţiei. Pentru scoaterea finanţelor din
Fond este nevoie de semnătura preşedintelui şi trezorierului. Delegaţia depune bani într-
un fond acont, care se utilizează doar în cazuri de urgenţă, cu aprobarea ulterioară a
Delegaţiei.
23. Delegaţia poate angaja personal salarizat pentru muncile administrative sau de secretariat,
sub controlul secretarului şi trezorierului, şi sub supravegherea generală a preşedintelui.
Personalul depun juământ despre păstrarea secretelor, cunoscute de ei în virtutea funcţiei
pe care o ocupă.
24. Fondul Delegaţiei include şi donaţiile din partea membrilor ei, precum şi din partea altor
persoane, care vor dori să susţină activitatea Delegaţiei.
25. Resursele, care vor rămâne în fond după încheierea misiunii Delegaţiei, se vor cheltui pentru
necesităţile publice egiptene în corespundere cu hotărârea Delegaţiei.
26. Delegaţia desemnează un Comitet, numit comitetul Central al delegaţiei Egiptene, membrii
căruia vor fi selectaţi din rândul persoanelor remarcabile vază şi patrioţi. Comitetul va
organiza colectarea de fonduri şi mijloace pentru activitatea Delegaţiei, va comunica
Delegaţiei orice informaţie, care poate fi utilă în activitatea acesteia.*
* Punctul al 26-lea presupune cazul când însăşi Delegaţia se va afla în afara Egiptului. În
acest caz Comitetul central va suplini Delegaţia în Egipt.
Sursa: Голдобин А.М. Национально-освободительная борьба народа Египта.

Москва: Наука, 1989, стр.109 -111 // Apud. Quraishi Z.M. Liberal Nationalism in
Egipt. Rise and Fall of the Wafd Party. Delhi, 1967.
După crearea Wafd-ului şi definirea obiectivelor lui, Zaghlul şi adepţii săi au demarat o
activitate febrilă pentru a obţine un mandat din partea întregii populaţii a Egiptului, colectând
semnături de sprijin din partea unor importante figuri politice ale naţiunii - membrii ai Adunării
legislative, Consiliilor provinciale şi municipale, asociaţiilor de avocaţi şi cea mai mare parte a
personalităţilor şi funcţionarilor publici egipteni, dar şi a egiptenilor simpli. Oficialii britanici
au încercat fără succes să blocheze crearea acestui mandat, şi realizarea obiectivelor Wafd-ului.
La 20 noiembrie 1918, Zaghlul a adresat autorităţilor competente din Egipt o cerere pentru un
paşaport spre Europa, rămasă fără răspuns, după care liderul Wafd-ului a încercat să
soluţioneze problema paşaportului prin mai multe argumente adresate Înaltului Comisar
Britanic în Egipt lordul Reginald F. Wingate.
5
SCRISOAREA DELEGAŢIEI EGIPTENE
CĂTRE ÎNALTUL COMISAR BRITANIC ÎN EGIPT LORDUL REGINALD F. WINGATE
Cairo, 29 noiembrie 1918.

Excelenţei Sale, Lordului Reginald F. Wingate,
Înalt Comisar al Majestăţii Marii Britanii.
Excelenţă:
Permiteţi-mi să vă informez că în data de 20 anul curent, am adresat o scrisoare Marelui

Cartier General Britanic prin care am solicitat permis de deplasare în Anglia pentru o Delegaţie
formată sub preşedinţia mea, cu scopul de a discuta cu autorităţile Britanice viitorul Egiptului.
Autorităţile militare ne-au asigurat că solicitarea va fi examinată cât mai curând posibil.
Misiunea, pe care ne-am asumat-o impune prezenţa noastră la Londra. Prin urmare, ne-
am adresat ieri pentru a urgenta decizia în ceea ce priveşte cererea noastră. Am primit doar o
scrisoare din partea autorităţilor militare, datată cu ziua de astăzi, prin care ne informează că au
apărut unele probleme, care fac imposibil un răspuns promt, şi că, de îndată ce acestea vor fi
soluţionate, vom primi un răspuns.
Deoarece este esenţial ca Delegaţia noastră să ajungă la Londra înainte de sfârşitul lunii
decembrie, rog Excelenţa Sa să insiste pe lângă aceste autorităţi, pentru a facilita eliberarea cât
mai curând posibilă a paşapoartele noastre de călătorie, ca să ajungem la Londra în timp util.
Mizând pe tradiţiile Marii Britanii, or Britanicii nu au încetat să dea lumii exemple de
ataşament faţă de principiile libertăţii individuale, ne întrebăm dacă nu poate primi solicitarea
noastră un răspuns rapid şi favorabil.
În speranţa de a fi auziţi cu promptitudine şi în mod favorabil, vă rog, Excelenţă, să
acceptaţi consideraţiunile mele.
(Semnat) Zaghlul Saad.
Sursa: White book. Egyptian Delegation to the Peace Conferince

collection of official correspondence from november 11, 1918 to july 14, 1919. Twelve
appendices containing verbatim transcriptions of official Egyptian reports,
correspondence, depositions of victims and eye-witness, and photographs of atrocities
committed by British troops in Egypt. Paris, 1919, p. 19-20.
-http://ia311002.us.archive.org, consultat la 23.VI.2010
SCRISOAREA SECRETARULUI LORDULUI

REGINALD F. WINGATE ADRESATĂ LUI ZAGHLUL PAŞA
Cairo, 1 decembrie 1918.

Stimate Zaghlul Paşa:
Sunt împuternicit de Excelenţa Sa Înaltul Comisar să confirm primirea scrisorii dvs. din
29 a.c. şi să vă informez că Excelenţa Sa nu dispune de prerogativa de a da indicaţii Autorităţilor
Militare.
Sunt nevoit să completez că dacă doriţi să prezentaţi sugestii cu privire la organizarea
viitoarei guvernări a Egiptului, ar fi bine ca ele să nu contrazică politica guvernului Maiestăţii
Sale, aşa cum a fost declarată. Considerăm că ar fi mai potrivit să prezentaţi astfel de sugestii de
în scris. În acest sens aş putea să vă atrag atenţia asupra notei adresate de Sir Milne Cheetham 5,
din ordinul Guvernului Maiestăţii Sale, ultimului Sultan Hussein, cu ocazia urcării sale pe tron.
(Semnat) G. S. Symes,
5
Declaraţia Guvernului Britanic despre instituirea Protectoratului din 18 decembrie 1914.
6
collection of official correspondence from november 11, 1918 to july 14, 1919. Paris,
1919, p. 21. -http://ia311002.us.archive.org, consultat la 23.VI.2010
SCRISOARE A DELEGAŢIEI EGIPTENE ADRESATĂ

ÎNALTULUI COMISAR BRITANIC LORDUL REGINALD F. WINGATE
(Extras)
Cairo, 3 decembrie.1918
Excelenţei Sale, Lordului Reginald F. Wingate,
Înalt Comisar al Maiestăţii Sale Britanice.
Excelenţă:
În scrisoarea dvs. din 1 decembrie, se precizează că Excelenţa Sa este dispus să

examineze sugestile în scris cu referire la regimul de guvernare al Egiptului, cu condiţia ca
acestea să nu contrazică politica guvernul Maiestăţii Marii Britanii.
În acest sens, Vă informez Excelenţă, că nu este permis, nici mie şi nici oricărui alt
membru al Delegaţiei, să facă propuneri care contravin voinţei naţiunii Egiptene exprimate în
mandatele pe care ni le-a încredinţat. Trebuie să subliniez că aceste mandate, semnate de o mare
parte a elitei naţiunii, formată din membrii Adunării Legislative şi a altor organe reprezentative,
ar fi fost aprobate în unanimitate, dacă Autorităţile nu ar fi intervenit pentru a preveni
răspândirea acestora şi a le confisca.
Călătoria noastră în Anglia are obiectivul de a stabili contacte cu lideri politici,
reprezentanţi ai naţiunii şi alte persoane care formează opinia publică engleză, care au o influenţă
incontestabilă asupra deciziilor Guvernului. Din acest motiv dorim să ne adresăm noi înşine
Englezilor, convinşi că succesul cauzei noastre va depinde în mare parte de spiritul de dreptate,
de libertate şi de protejare a intereselor celor slabi care caracterizează această naţiune.
În aceste circumstanţe, Excelenţă, este imposibil să ne atingem obiectivul printr-un
simplu schimb de informaţie cu Egiptul, iar cauza pe care o apărăm trebuie să fie prezentată în
primul rând opiniei publice engleze, care, evident, are nevoie, să fie luminată, să primească
detalii de la reprezentanţii fireşti şi împuterniciţi ai naţiunii Egiptene.
Interzicerea plecării noastre face inoperantă şi iluzorie misiunea pe care am acceptat-o
prin voinţa ţării. Este dificil să conciliem această situaţie cu principiile libertăţii şi justiţiei, care
se presupune că au triumfat odată cu victoria Marii Britanii şi a Aliaţilor ei. Or s-a declarat în
repetate rânduri că acastă victorie deschis o nouă eră pentru omenire în care popoarele vor fi
ascultate şi cererile lor întemeiate - satisfăcute.
Vă rog să acceptaţi, Excelenţă, expresia înaltei mele consideraţii.

(Semnat) Saad Zaghlul,
Vicepreşedinte ales al Adunării Legislative.
Preşedintele Delegaţiei Egiptene.
collection of official correspondence from november 11, 1918 to july 14, 1919. Paris,
1919, p.22-23. -http://ia311002.us.archive.org, consultat la 23.VI.2010
TELEGRAMĂ ADRESATĂ PRIMULUI MINISTRU AL MARII BRITANII LLOYD GEORGE

Excelenţei Sale, dl Lloyd George,
Prim-ministru, Downing Street, Londra.
7
Ceea ce se întâmplă în Egipt este în contradicţie directă cu tradiţiile de libertate şi de
justiţie ale Marii Britanii şi cu politica liberală pe care Excelenţa Sa a promovat-o întotdeauna.
Egiptenii au ajuns să se întrebe dacă principiile declarate zilnic de politicienii Imperiului nu sunt
aplicabile doar anumitor părţi ale umanităţii – excluzând altele mai puţin favorizate.
Admite oare Excelenţa Sa faptul, ca vocea unanimă a unei ţări să nu se poată face auzită
atunci când din toate părţile popoarele revendică drepturile lor la existenţă şi de a dispune liber
de propriul destin?
Când marea dvs. ţară tocmai a ieşit triumfătoare dintr-o luptă în care a intrat doar de
dragul libertăţii, este permis oare ca în numele ei, această libertate să ni se interzică nouă?
Conştienţi de drepturile şi obligaţiile lor, Egiptenii simt nevoia stringentă de a explica
opiniei publice britanice situaţia reală a lucrurilor şi să informeze britanicii despre aspiraţiile sale
naţionale, pe care aşteaptă să le realizeze cu ajutorul Marii Britanii
Autorităţile nu au interzis doar distribuirea mandatelor acordate Delegaţiei, care a fost
formată cu scopul de a apăra cauza Egiptului, ele, de asemenea, încearcă să pună obstacole în
calea plecării acestei Delegaţii în Anglia.
Autorităţile din Egipt doresc să pună o barieră între opinia publică britanică şi noi, şi,
astfel, să împiedice opinia publică britanică să afle din sursele cele mai veridice, informaţii
exacte despre ceea ce se întâmplă.
În numele Delegaţiei Egiptene, aduc aceste fapte la cunoştinţa Excelenţa Sale.
(Semnat) SAAD ZAGHLUL,

Vicepreşedinte ales al Adunării Legislative.
Preşedinte al Delegaţiei Egiptene.
Sursa: White book. Egyptian Delegation to the Peace Conference

collection of official correspondence from November 11, 1918 to July 14, 1919. Paris, 1919, p.
24-25. -http://ia311002.us.archive.org, consultat la 23.VI.2010
La 6 decembrie 1918, liderul Delegaţiei Wafd, Saad Zaglul a adresat reprezentanţilor

Marilor Puteri un Rezumat al revendicărilor Egiptene, care reprezenta, de fapt, primul program
succint al Wafd-ului.
REZUMATUL REVENDICĂRILOR EGIPTENE

(Adresarea liderilor Wafdului către reprezentanţii Marilor Puteri)
(Extras)
6 decembrie 1918
În numele Delegaţiei Egiptene, însărcinată cu apărarea intereselor Egiptului, am onoarea de
a adresa Excelenţei Sale o notă de protest, precum şi un rezumat al revendicărilor Egiptenilor, în
ceea ce priveşte viitorul lor politic. Delegaţia este convinsă că interpretează dorinţa unanimă a
ţării şi roagă Excelenţa Sa să aducă la cunoştinţa Guvernului Britanic aceste documente.
I
Egiptul îşi revendică independenţa deplină:
a) din moment ce independenţa este dreptul natural al fiecărei naţiuni;
b) pentru că Egiptul nu a încetat niciodată să-şi revendice independenţa, chiar şi cu preţul
sângelui fiilor săi. Eforturile depuse de Egipt, victoriile obţinute pe câmpul de luptă pentru
realizarea acestui scop, ar fi fost suficiente pentru restabilirea suveranităţii în cazul în care Marile
Puteri nu ar fi opus rezistenţă şi dacă ele nu ar fi forţat ţara în anii 1840-1841 să-şi reducă la
minimum revendicările şi să accepte o autonomie largă, care a fost de fapt o independenţă;
c) pentru că Egiptul se consideră liber de oricare legături cu Turcia, or această ţară, în
rezultatul înfrângerii în război, nu-şi mai poate exercita suzeranitatea asupra Egiptului;
8
d) pentru că Egiptul consideră, că a sosit timpul să-şi declare independenţa, justificată de
condiţiile naţionale şi prin situaţia materială şi starea sa morală.
II
Egiptul revendică o formă de guvernare constituţională şi se angajează să ţină cont de
circumstanţele speciale, în ceea ce priveşte protecţia intereselor străinilor şi să realizeze reforme
economice, administrative şi sociale, pentru promovarea cu succes a cărora ţara se va adresa, ca
şi în trecut, după ajutor naţiunilor Occidentului.
III
Egiptul se angajează să respecte cu stricteţe interesele străinilor. Dacă circumstanţele vor
impune, unele privilegii pot fi modificate, într-o manieră liberală şi amicală, în funcţie de
interesele ţării şi în scopul asigurării progresului ei, dar conformitate cu interesele străinilor.
IV
Egiptul se angajează să analizeze problema introducerii măsurilor de asigurare a
controlului financiar, care vor crea, pentru ţările cointeresate, condiţii pentru a asigura interesele
lor care nu vor ceda eficacităţii măsurilor care au existat până la semnarea acordului din 1904;
instrumentul lor esenţial rămâne Casa Datoriilor Publice.
V
Egiptul este gata să accepte orice măsură, pe care Marile Puteri o pot considera utilă
pentru garantarea securităţii Canalului Suez.
VI
Egiptul va fi deosebit de onorat dacă independenţa sa i se va garanta de Liga Naţiunilor 6 şi
dacă această organizaţie va contribui la realizarea noilor idei ale dreptului şi justiţiei.
Sursa: Абдаррахман ар-Рафии. Восстание 1919 года в Египте, Москва: Наука, 1954,
стр. 142 - 143.
TELEGRAMA DELEGAŢIE ADRESATĂ PREŞEDINTELUI WILSON.
Excelenţei Sale, Preşedintelui Woodrow Wilson,

Ambasada Americană, Paris.
Părăsindu-Vă ţara pentru a aduce cuvântul bun Lumii Vechi şi a încadra America liberă
în activitatea de soluţionare a problemelor naţiunilor în baza principiilor de justiţie şi echitate,
sunteţi sortit sa atrageţi recunoştinţa întregii umanităţi.
Nu mai există un alt popor decât poporul Egiptean care să fi simţit o emoţie atât de
puternică de bucurie pentru naşterea unei epoci noi. Datorită acţiunilor dvs. curajoase de
impunere şi extindere a beneficiilor unei păci liniştite şi durabile, pacea nu va mai fi tulburată de
ambiţiile ipocrite sau de politica de hegemonie şi de promovare a intereselor egoiste naţionale.
Nu mai există un alt popor decât poporul Egiptean care să aprecieze imparţilitatea
admirabilă cu care ţara dumneavoastră a intrat în război – imparţialitate, care acum îi permite să
ceară ca norma justiţiei să fie aplicată în deciziile cu privire la cel slab si la cel puternic, la cel
mic şi la cel mare.
Suntem convinşi că dorinţa Egiptului, în momentul în care veţi pune piciorul în Europa
pentru a pleda cu demnitate şi nobileţe cauza umanităţii, este de a Vă convinge de respectul pe
care îl poartă faţă de activitatea dvs. în numele adevărului şi justiţiei. Delegaţia Egipteană,
alcătuită în cea mai mare parte din deputaţi ai Adunării Legislative şi care a fost însărcinată de
poporul Egiptului să meargă în Europa pentru a expune şi a susţine aspiraţiile lui naţionale,
6
Liga Naţiunilor încă nu fusese creată, dar W. Wilson îşi declarase intenţiile.
9
consideră drept datorie a sa de a Vă convinge personade respectul şi admiraţia noastră, dacă vom
fi acceptaţi.
Din păcate, autorităţile au refuzat să elibereze paşapoarte membrilor Delegaţiei, iar
această măsură, care ne privează de dreptul de a prezenta opiniei publice mondiale suferinţele şi
dorinţele noastre, lasă cauza Egiptului la discreţia documentaţiei insuficiente şi inexacte, şi nu ne
permite realizarea dorinţei insistente a Excelenţei Sale, împărtăşită şi de Aliaţi, de a vedea
destinele popoarelor corectate în conformitate cu aspiraţiile lor.
Este adevărat că am fost invitaţi de către Autorităţile Britanice, să formulăm în scris,
dacă dorim, sugestii asupra viitoarei guvernării a ţării, dar cu condiţia ca Egiptul să nu renunţe la
protectoratul deja stabilit. Astfel, Marea Britanie ne cere imposibilul: Egiptul nu a recunoscut
acest protectorat, care ne-a fost impus nouă ca o măsură de război şi care a înlăturat printr-o
simplă lovitură idealul nostru de independenţă, care încalcă drepturile pe care noi le-am cucerit
de la Turcia şi acest război, nu trebuia să ne reducă din drepturi, ba dimpotrivă, trebuia în să le
extindă până la suveranitatea completă, conformitate cu noile principii ale naţionalităţilor.
Regretăm o asemenea atitudine din partea Guvernului unei ţări, considerată de noi
liberală, şi dorim, chiar dacă am acceptat o pozitie inversă faţă de această atitudine, să ni se ia în
consideraţie interesele noastre naţionale.
Din aceste motive şi în numele Egiptului - această ţară a unei culturi şi civilizaţii foarte
vechi, cu un popor unit şi puternic, plin de idei progresiste şi iluminate, protestăm cu putere
împotriva tuturor restricţiilor care ar putea fi aduse drepturilor şi independenţei lui.
Egiptul imploră Excelenţa Sa să-i ofere posibilitatea de a-şi expune aspiraţiile legale.
Vicepreşedinte ales al Adunării Legislative

Sursa: White Book. Egyptian Delegation to the Peace Conference. Collection of official
correspondence from November 11, 1918 to July 1919. Paris, Published
by the Delegation, 1919, p. 47-49.- http://ia311002.us.archive.org
Promisiunile Guvernul Britanic din decembrie 1914 şi nerespectrea lor la sfârşitul Primului
Război Mondial a provocat reacţia firească a prim-ministrului Husayn Rushdi, care imediat
după semnarea Armistiţiului de la Compiegne a întreprins acţiuni pentru a modifica statutul
politic al Egiptului. La 13 noiembrie 1918 Rushdi a solicitat permisiunea autorităţilor
britanice de a pleca în Anglia pentru a discuta viitorul relaţiilor Egiptului cu statul britanic.
Spre deosebire de Zaghlul, el nu-şi prefaţa discuţiile sale cu revendicarea independenţei.
Răspunsul negativ al Guvernului de la Londra l-a făcut pe Rushdi să-şi prezinte la 23
decembrie 1918 demisia.
SCRISOAREA LUI H. RUSHDI7 ADRESATĂ ALTEŢEI SALE SULTANULUI IMPERIULUI OTOMAN .

Alteţe:
Am expediat la 13 noiembrie 1908 Alteţei Sale următorul raport:
Un eveniment îl precede pe altul într-o succesiune rapidă. Negocierile de pace urmează să

înceapă. Toate problemele provocate de război, vor fi soluţionate. Este foarte important ca
opiniile Alteţei Sale şi cele ale Guvernului dvs. cu privire la viitorul politic al Egiptului să fie
7
Husayn Rushdi Paşa (1863 - 1928) - om politic egiptean, prim-ministru al Egiptului în anii 1914-1919. A fost forţat
să demisioneze pentru incapacitatea de a pune capăt protestului unor oficiali din guvernul său care revendicau
recunoaşterea obligatorie de către Cabinet a Delegaţiei Egiptene şi retragerea de militarilor Britanici.
10
prezentate direct Guvernului Majestăţii Marii Britanii. Propun, Alteţe, să-mi încredinţaţi această
misiune mie şi colegului meu, Adly Paşa.
Cu aprobarea Alteţei Sale, am transmis acest raport Guvernului Britanic prin intermediul
Înaltului Comisar.
Răspunsul pe care l-am primit m-a impus să-mi cer demisia în următoarele cuvinte:
[…] în faţa conştiinţei mele, în faţa ţării mele şi în calitate de şef al Cabinetului. […] am
făcut referinţă expresă la cererea de a revendica Guvernului Britanic cea mai mare libertate
posibilă pentru Egipt, atunci când negocierile de pace se vor deschide.
Astăzi va începe Conferinţa de Pace. Cu aprobarea Alteţei Sale, am solicitat o audienţă

Guvernului Britanic. Am primit un răspuns, echivalent cu a spune: „Mai târziu - după semnarea
păcii.” Dar consider că, dimpotrivă, acum este momentul de a prezenta aspiraţiile naţionale ale
Egiptului şi a pleda independenţa ţării.
În aceste circumstanţe, am onoarea de a prezenta Altetei Sale demisia mea din funcţia de
preşedinte al Consiliului de Miniştri şi Ministru de Interne. Colegul meu, Adly Yeghen Paşa, care
fusese desemnat de Alteţa Sa pentru a mă însoţi, doreşte să mi se alăture. El îşi va prezinta
personal demisia din funcţia de ministru al Instrucţiei Publice.
Alteţei Sale i s-a cerut să amâne acceptarea demisiei noastre, până când problema va fi
transmisă spre examinare la Londra. Noul răspuns a fost doar o confirmare a primului.
Eu nu-mi pot retrage demisia. De atunci nu a sosit nici o comunicare oficială; au fost doar
conversaţii neoficiale care s-au încheiat fără rezultat.
În acelaşi timp, delegaţiile compuse din membri ai instituţiilor noastre reprezentative au
cerut permisiunea de a merge la Londra pentru a pleda cauza Egiptului. Eu am recomandat să li
se permită să meargă şi să fie audiate.
Nu numai că recomandarea mea a fost ignorată, autorităţile Britanice au refuzat chiar să-mi
acorde o audienţă pentru a discuta despre ceea ce ar trebui să prevadă în cele din urmă statutul de
protectorat.
Egiptul va fi, prin urmare singura ţară care nu-şi poate face auzită vocea, în momentul în
care viitorul său va fi soluţionat definitiv.
În aceste condiţii, am dorinţa de a deveni din nou liber. În consecinţă, insist respectuos ca
Alteţa Sa să-mi accepte demisia.
Rămân un servitor supus, foarte credincios şi foarte devotat Alteţei Sale.
(Semnat) H. Rushdi.
(Rushdi Paşa nu a primit nici un răspuns la această scrisoare.)
TELEGRAMA DELEGAŢIEI EGIPTENE ADRESATĂ PREŞEDINTELUI WILSON.

Dlui Woodrow Wilson,

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Londra.
În ziua sosirii în Anglia, Delegaţia Egipteană, în numele întregii populaţii a acestei ţări,
se adresează Excelenţei Sale să insiste pe lângă Guvernului Britanic, pentru că reprezentanţii
Egiptului, împiedicaţi fără motiv să părăsească ţară, să obţină permisiunea de a merge în Europa
pentru a comunica autorităţilor competente idealul şi aspiraţiile lor naţionale.
11
Insistând asupra deplasării lor în Europa, în scopul de a prezenta Excelenţei Sale,
opiniei publice britanice, precum şi celor care vor sta la masa Conferinţei de Pace, punctele de
vedere ale compatrioţilor lor cu privire la destinele politice ale Egiptului, membrii Delegaţiei cer
doar un drept natural şi sacru.
Egiptul încearcă să-şi obţină independenţa - dreptul natural al naţiunilor - şi apelează cu
respect către Excelenţa Sa pentru a-l ajuta în atingerea acestui scop nobil.
(Semnat) Zaghlul Saad,
Vicepreşedinte ales al Adunării Legislative şi

Preşedinte al Delegaţiei Egiptene,
ADRESAREA VICEPREŞEDINTELUI ADUNĂRII LEGISLATIVE ŞI PREŞEDINTE AL

DELEGAŢIEI EGIPTENE SAAD ZAGHLUL CĂTRE REZIDENŢII STRĂINI ÎN EGIPT
Cairo, 11 ianuarie 1919.
Războiul Mondial tocmai s-a terminat şi singurul mod care poate satisface interesele
părţilor cointeresate de a fonda un regim de drept şi justiţie este de a substitui acest regim, pentru
soluţionarea conflictelor internaţionale, pentru dreptul celui mai puternic. O asemenea temelie
poate asigura o pace durabilă, pentru că se vor încheia rivalităţile armate de ieri şi se va stabili o
concurenţă paşnică şi legală.
În acelaşi timp, pacea dreaptă şi justă va provoca dispariţia amărăciunii şi urii acumulate în
inimile popoarelor mici împotriva forţei brute a Marilor Puteri. Apoi va fi abolită rivalitatea
colonială, care a instigat Marile Puteri să monopolizeze, în detrimentul reciproc - privilegii
politice şi beneficii comerciale. În această nouă ordine, prosperitatea comercială va depinde doar
de factori naturali, iar consideraţiile politice şi constrângerea armată vor fi abandonate.
Egiptul consideră că a sosit ceasul dreptăţii iminente pentru Egipteni, precum şi pentru alte
ţări, şi din moment ce victoria a fost obţinută ar putea spera să se pună capăt unei sclavii impuse
prin forţă şi, de asemenea, ar putea intra în comunitatea mondială a naţiunilor. Pentru a realiza
acest obiectiv Delegaţia, pe care am onoarea să o prezidez, m-a autorizat să solicit şi să încerc să
obţin independenţa completă prin toate mijloacele legale şi paşnice.
Obstacolele de care ne-am ciocnit chiar de la început - confiscarea unei părţi a procurelor
pe care noi le-am primit de la Egipteni şi refuzul de a ne elibera paşapoarte pentru Anglia - nu
ne-au descurajat şi nu ne-au împiedicat să ne îndeplinim misiunea care ni s-a
pretins. Dimpotrivă, Delegaţia a protestat oficial faţă de negarea dreptului la libertatea personală
la cele mai înalte dintre autorităţile Britanice şi reprezentanţii puterilor acreditate în Egipt.
După ce a expus reprezentanţilor Puterilor o declaraţie a punctelor esenţiale ale
programului său, Delegaţia Egipteană consideră că este de datoria sa să aducă la cunoştinţa
tuturor rezidenţilor străini care locuiesc în ţara noastră şi care au interese aici, asigurarea că
mişcarea noastră este paşnică şi legală, precum şi expunerea aspiraţiilor noastre naţionale. Pentru
succesul cauzei noastre, încercăm să obţinem ajutorul cetăţenilor din toate ţările, care nu sunt
indiferente faţă de emanciparea naţiunilor mici şi care, prin declaraţiile lor din timpul
războiului au pus mai presus de consideraţiile şi interesele lor, principiile dreptăţii, justiţiei şi
libertăţii.
12
De aceea noi, care suntem exponenţii fideli ai voinţei Egiptului, confirmăm dorinţa
puternică de independenţă – o independenţă care va permite ţării noastre să atingă idealului său
de progres şi să refacă patrimoniul vechi şi glorios.
Dorim o independenţă deplină, care să excludă orice formă a dominaţiei străine, pentru ca,
în cadrul unui regim constituţional, am putea corecta lucrurile urâte pe care guvernarea străină
le-a provocat societăţii noastre, fie cu premeditare, fie prin natura imixtiunii lor. Avem dorinţa de
a păstra încrederea rezidenţilor străini şi de a facilita desfăşurarea activităţilor lor comerciale,
industriale şi intelectuale, prin respectarea totală a privilegiilor lor.
Dorim o independenţă deplină, dar care să nu afecteze drepturile străinilor, nici în materie
de legislaţie sau tribunale mixte, nici de inviolabilitatea domiciliului sau a libertăţii individuale.
Avem dorinţa de a extinde legea naturalizării în sensul cel mai larg, astfel încât intrarea în familia
naţională Egipteană să fie posibilă pentru toţi cei care doresc să-şi lege soarta cu noi.
În numele Delegaţiei Egiptene, asigur toţi rezidenţii care locuiesc în această ţară că această
Delegaţie este în armonie completă cu toate eforturile depuse de aceasta pentru a obţine
independenţa şi respectarea drepturilor străinilor.
Folosesc acest prilej pentru a invoca mărturia tuturor celor care iubesc libertate în ceea ce
priveşte măsurile contrare libertăţii de care Delegaţia noastră a fost lipsită. Declar că toate
deciziile cu privire la viitorul ţării noastre, care pot fi luate fără audierea Egiptenilor, vor fi în
directă opoziţie cu normele de drept şi principiile justiţiei pe care se declară că se vor baza
deliberările Conferinţei de Pace.
(Semnat) SAAD ZAGHLUL,
Vicepreşedinte ales al Adunării Legislative şi Preşedinte al Delegaţiei Egiptene
by the Delegation, 1919, p.12-15 . - http://ia311002.us.archive.org
SCRISOAREA DELEGAŢIEI ADRESATĂ DOMNULUI GEORGES CLEMENCEAU, PREŞEDINTE AL

CONFERINŢEI DE PACE.
Cairo, 11 ianuarie 1919

Domnului Georges Clemenceau,
Paris.
Pentru Preşedintele Conferinţei de Pace, care va decide soarta naţiunilor mici reieşind din
principiul justiţiei absolute şi nu a compensaţiilor internaţionale, Delegaţia Egipteană,
împuternicită de a apăra cauza Egiptului în faţa Conferinţei, declară că - în contradicţie cu noile
principii create prin victoria Aliaţilor – forţa brutală ne împiedică să părăsim ţara pentru a ne
prezenta revendicările şi aspiraţiile noastre naţionale la Conferinţă.
Indiferent de înţelegerile speciale pretextate în ceea ce priveşte soluţionarea problemei
Egiptene, Conferinţa, respectând principiile pe care Aliaţii le-au adoptat în unanimitate, nu poate
decide asupra viitorului nostru fără a ne asculta.
În numele libertăţii, pe care a-ţi apărat-o toată viaţa prin cuvânt şi stilou; în numele
dreptăţii pe care a-ţi promis că o ve-ţi pune la baza deliberărilor şi deciziilor Conferinţei; în
numele umanităţii care nu poate admite ca un popor să treacă din mână în mână precum o marfa
ordinară, Vă implorăm să nu interpretaţi tăcerea noastră şi absenţa noastră la Paris drept
acceptarea dominaţiei impuse nouă, nici pentru a decide viitorul naţiunii noastre fără a ne fi
auzit.
13
Vicepreşedinte ales al Adunării Legislative şi
SCRISOAREA DELEGAŢIEI EGIPTENE TRANSMISĂ LA LONDRA

DE CĂTRE UN OFIŢER BRITANIC CARE SIMPATIZA CAUZA EGIPTEANĂ
ŞI CARE A DEPUS-O PERSONAL LA OFICIUL PRIMULUI MINISTRU
Cairo, 12 ianuarie 1919.

Excelenţei Sale, Lloyd George,
Downing Street, Londra.
Am avut onoarea de a expedia o telegramă (4 decembrie), în care am expus măsurile

arbitrare luate împotriva libertăţii noastre individuale de reprezentanţii guvernului dvs. în Egipt.
A trecut o luna şi poziţia noastră rămâne aceeaşi. De fapt, întregul popor Egiptean, de la
Prim-ministru la ţăranul simplu, este întemniţat în propria sa ţară.
Aţi fost, cu siguranţă, informat cu privire la circumstanţele izolării noastre. Nu ne putem
imagina cum poate fi justificată o asemenea acţiune, nici din punct de vedere al legii şi nici al
practicii sociale, şi chiar nici al politicii rezonabile. Nu înţelegem, cum pot Britanicii aplica
sistematic un tratament atât de umilitor unei naţiuni cu un trecut atât de bogat şi glorios ca al
nostru. Oricare ar fi carenţele sale actuale, o naţiune cu o civilizaţie atât de veche îşi va păstra
întotdeauna în faţa lumii prestigiul şi titlul său în semn de recunoştinţă faţă de lume.
Contestând misiunea civilizatoare a Egiptului în pofida vestigiilor care atesta trecutul său
glorios; negând contribuţia sa la cultura universală; presupunând că este doar o aglomerare de
sălbatici condusă de brutalitatea instinctelor lor şi fără de lege – de ce refuzaţi să credeţi că
Egiptul v-a ajutat mult în timpul războiului? Sacrificiile enorme de sânge şi bunuri pe care le-am
făcut în pentru triumful cauzei voastre, v-au fost absolut necesare, şi, în plus, aţi recunoscut de
multe ori că aceste sacrificii au fost unul dintre factorii principali ai victoriei în Orient.
Apoi, în timp ce Egiptul, care V-a slujit sub toate aspectele, se aştepta la o recompensă
corectă, chiar a doua zi după încheierea armistiţiului i-a fost impus un regim umilitor. Chiar dacă
presupunem că Egiptul nu a avut nici civilizaţie şi că nu v-a acordat nici un ajutor, tot aţi refuza
să aplicaţi principiul la care a-ţi convenit cu preşedintele Wilson – imparţialitate în fiecare articol
al acordului indiferent ale cui interese sunt afectate, si nu doar justiţie imparţială, dar, de
asemenea, şi satisfacerea revendicărilor întemeiate ale popoarelor, soarta cărora se va examina?
Dacă nu suntem trataţi echitabil în ceea ce priveşte libera circulaţie, cum vom putea face
auzită vocea noastră când vine vorba de probleme mai serioase şi mai importante de libertate
politică! Indiferent de punctul nostru de vedere, nu putem găsi nici sub formă de lege sau
obligaţii militare pretinse, vre-o scuză pentru faptul că suntem victime. Rămâne o singură
explicaţie - noi nu trebue să permitem şi să acceptăm, dorinţa voastră care vă contestă buna-
credinţă, de a face tăcerea noastră, impusă cu forţa, să creeze impresia la Paris că Egiptul acceptă
protectoratul şi regimul politic care îi corespunde.
Dumnezeu ştie, că nici un moment nu am crezut că acest regim ar fi permanent: am crezut
întotdeauna că este vorba de o soluţie de scurtă durată, dictată de război şi care va înceta odată cu
războiul. Noi nu am fi crezut niciodată că Marea Britanie ar confirma permanenţa protectoratului
printr-un act unilateral, decis şi aplicat din iniţiativă proprie fără consimţământul sau dorinţa
poporului egiptean.
Permiteti-mi, Excelenţă, să întreb un om de stat liberal aşa cum sunteţi, dacă ceea ce s-a
făcut în Egipt în numele dvs. şi prin ordinele dvs. consideraţi că este în armonie cu principiile
14
libertăţii - dogma sacră pe care a-ţi apărat-o toată viaţa şi care v-a adus din funcţia de simplu
membru al Camerei Comunelor în cea de Prim-ministru? Principiul libertăţii este incompatibil cu
punerea sub sechestru a unei naţiuni de 13 mln. oameni. Cum poate şeful unui Guvern să aprobe
acte direct opuse convingerilor sale? Rezervăm dreptul conştiinţei Excelenţei Sale de a decide.
Este oare naţiunea Britanică – luptătoare pentru libertăţile proprii - informată cu privire la
tratamentul oferit Egiptenilor de către autoritatea Britanică? Sau este o măsură care emană doar
de la puterea executivă, fără informarea opiniei publice Britanice, şi responsabilitatea cade doar
asupra executivului? Poate Cabinetul va refuza să accepte această responsabilitate sau va
determina autorităţile militare să-şi asume responsabilitatea. Dar poate Excelenţa Sa să admită în
sufletul şi conştiinţă sa, că sechestrarea noastră nu este de vre-o utilitate pentru operaţiunile
militare, din moment ce la două luni după armistiţiu nu mai sunt operaţiuni militare în Egipt?
A-ţi fost, Excelenţă, un orator generos, care a apărat cu tot sufletul principiile egalităţii şi
libertăţii, şi a-ţi luat cu o sinceritate admirabilă partea celor săraci împotriva celor bogaţi, a celor
slabi împotriva celor puternici, a democraţiei împotriva autocraţiei.
Guvernul Britanic, cel care a realizat cele mai mari lucruri de care toată lumea ştie, poate
face mult. Dar nu se poate, disconsiderând adevărul şi justiţia şi dispând umilirea poporului
Egiptean să câştigi, în acelaşi timp, inima Egiptenilor.
În concluzie, repetăm că Egiptenii rămân convinşi că marea naţiune Britanică nu cunoaşte
nimic despre aservirea noastră, şi că, dacă ştia faptele, opinia publică Britanică ar simpatiza cu
noi şi ar protesta împreună cu noi, într-o indignare generoasă şi justă.
Acceptaţi, Excelenţă, expresia înaltei mele consideraţii.

Vicepreşedinte ales al Adunării Legislative

by the Delegation, 1919, p. 26-29 . - http://ia311002.us.archive.org
RAPORT8
PREZENTAT DE DELEGAŢIA EGIPTEANĂ ÎNALTULUI COMISAR BRITANIC ÎN EGIPT
GENERALULUI EDMUND ALLENBY
Cairo, 29 martie 1919.

Generalului Edmund Allenby Hyman Henry,
Înaltului Comisar Britanic.
Răspunzând invitaţiei dvs. din 26 martie, subsemnaţii, membrii Delegaţiei Egiptene, au

onoarea de a prezenta Excelenţei Sale acest raport despre cauzele nemulţumirilor Egiptenilor.
Deşi declaraţiile Lordului Curzon ne pun într-o lumină specifică în ceea ce priveşte problemele
actuale, acest lucru nu reduce din patriotismul şi umanitatea datoriei noastre. Această îndatorire
sacră ne obligă să vă informăm cu privire la sursa acestor probleme, în speranţa că ve-ţi fi dispus,
cu înalta intelepciune care vă caracterizează, să exludeţi cauzele pentru a înlătura efectele.
Această mişcare cu caracter general, care nu a fost prevăzută nici de unul dintre cei care se
ocupă de politica Egipteană, nu este inspirată de un sentiment de ură împotriva Britanicilor în
general, aşa cum s-ar putea deduce din expresiile Lordului Curzon, care declară că vrem să
alungăm din ţara noastră cel mai puternic Imperiu din univers. Dimpotrivă, nimic în
8
Acest Raport a fost prezentat în limba arabă, cu o traducere franceză, Înaltului Comisar Britanic la 30 martie.
Membrii Delegaţiei au fost invitaţi la reşedinţa lui pe 31 martie pentru a discuta conţinutul lui cu Înaltul Comisar.
15
comportamentul Egiptenilor, de la începutul ocupaţiei şi până în zilele noastră, nu indică faptul
că ar exista vre-o duşmănie de vreun fel, dar totul în acest comportament dovedeşte sentimentul
natural al fiecărui popor de a aspira la independenţă. Aici, acest sentiment a fost amestecat cu
speranţa că simpatia nobilului popor Britanic ar fi de ajutor pentru a ne obţine independenţa,
convinşi fiind că această oportunitate poate fi găsită în Declararţia Domnului Salisbury din 3
noiembrie 1886.
De fapt, era imposibil ca poporul Egiptean – cel mai paşnic dintre neamuri – să se
gândească să nu irite Marea Britanie în momentul în care noi contam pe cooperarea ei pentru a
obţine libertatea noastră. Oamenii politici Britanici care locuiesc în Egipt, nu pot nega faptul că
Egiptenii au fost şi sunt dispuşi să ofere, în măsura posibilităţilor, susţinere Marii Britanii pentru
apărarea cauzei justiţiei şi libertăţii popoarelor mici. Ei nu mai pot nega faptul că în momentul
intrării Turciei în conflict, anumite personalităţi responsabile Egiptene au reînnoit dispoziţiile
acestor garanţii. Prin atitudinea ireproşabilă în timpul războiului şi sacrificiile mari pe care le-a
făcut poporului Egiptean a aşteptat să fie tratat cu atenţie şi să fie recompensat (suzeranitatea
turcească s-a încheiat) prin recunoaşterea independenţei lor.
Delegaţia Egipteană a fost însărcinată cu misiunea de a revendica această independenţă.
Obiectivul primar al programului nostru este să ajungem în Anglia pentru a aduce la cunoştinţa
poporului Britanic punctul de vedere al naţiunii Egiptene, să câştigăm simpatia Britanicilor
pentru cauza Egipteană, şi, de asemenea, să convingem opinia publică Britanică că interesele
Marii Britanii şi independenţa Egiptului nu sunt lucruri incompatibile, ci dimpotrivă ele pot fi
uşor conciliate. Delegaţia Egipteană contează, în egală măsură, pe declaraţia favorabilă pe care
Excelenţa Sa a emis-o cu privire la Egipteni după obţinerea victoriei şi triumful care a încununat
eforturile Voastre. Astfel, totul mărturiseşte că mişcarea noastră nu este rezultatul urii putrezite în
sufletele noastre, cu toate că poate fi, în general, unul dintre efectele deziluziei.
I
Când a fost proclamat protectoratul asupra Egiptului, Egiptenii s-au întrebat surprinşi cum
este posibil ca situaţia lor politică în cazul dominaţiei Britanicilor - un popor liberal, să fie mai
prejudicioasă decât cu turcii. Dar, departe de a admite un astfel de lucru, ei au crezut că era doar
o chestiune necesară, cauzată de starea de război. Desigur, clasele superioare au fost deranjate cel
mai mult de acest eveniment. Cu toate acestea şi în mediul muncitorilor în curând a început să se
simtă o stare de agitaţie, rezultată din umilinţele de tot felul pe care a trebuit să le suporte din
cauza măsurilor întreprinse de autorităţi în materie de voluntari şi alte sarcini care le sunt
impuse. Îngrijorarea a patruns apoi în clasele de mijloc. Şi investigaţiile oficiale probează
universalitatea stării de agitaţie. Sentimentul s-a amplificat înainte ca ameninţările pe care tinerii
inspectorii Britanici le-au adresat unor persoane de vază, să devină obiectul unui tratament mai
umilitor care ar putea fi aplicat atunci când Egiptul ar fi în întregime recunoscut ca aparţinând
Marii Britanii.
Dar speranţa de a soluţiona problema Egipteană în conformitate cu aspiraţiile
Egiptenilor a fost paliativă pentru acestă stare de nelinişte. Această speranţă a crescut de la o zi la
alta după ce am citit discursurile politicienilor Britanici şi Americani, şi mai ales după discursul
preşedintelui Wilson cu privire la libertatea popoarelor mici, în care el a declarat că în viitor nu
vor mai fi rase dominante şi rase înrobite, dar că toţi vor fi egali şi fraţi în lumea întreagă.
Această speranţă, a fost uneori perturbată în cercurile intelectuale prin publicarea unor
studii legislative preliminare, adică investigaţiile Comisiei privind Capitulaţiile. De fapt, ceea ce
a fost publicat din programul de activitate a acestei Comisii nu satisface nici Egiptenii şi nici
străinii: dar Guvernul nu acorda nici o atenţie aceastei nemulţumiri. Pentru cei care urmăresc
îndeaproape evoluţia evenimentelor în Egipt, este imposibil să nu recunoască faptul că această
comisie legislativă îngrozeşte Egiptenii, or planifică viitorul ţării lor, ţinând cont de interesele
tuturor celorlalţi - prin excluderea lor! Astfel, au fost aduşi încetul cu încetul să-şi piardă
speranţa în simpatia Marii Britanii.
Acestor studii a urmat un proiect de lege organică, spiritul căruia era perfect acordat cu
spiritul legislaţiei pregătită pentru unificarea sistemului judiciar. Din acest proiect de lege
16
organică se poate deduce clar că Egiptenii ar fi consideraţi o entitate neglijabilă, care nu ar trebui
să participe la desfăşurarea afacerilor în ţara lor. Profund afectaţi, au crezut, totuşi, că tot acest
sistem a fost inspirat de partidele imperialiste şi că partidele liberale din Marea Britanie a fost
departe de a susţine această stare de lucruri, şi au continuat să conteze pe opinia publică
Britanică şi pe Conferinţa de Pace ale cărei principii au fost stabilite de către cele patru naţiuni
liberale: Marea Britanie, Franţa, Statele Unite şi Italia, pe baza libertăţii, dreptăţii şi justiţiei.
S-a întâmplat atunci când aceste principii au fost publicate şi adoptate în mod oficial în
răspunsul Consiliului Suprem de la Versailles la scrisoarea Guvernul American (transmiterea
cererii Germane pentru un armistiţiu), că Delegaţia a fost formată. Membrii săi nu sunt
iresponsabili şi incompetenţi să exprime opinia publică Egipteană cum pretind unii. Dimpotrivă,
în afară de calitatea de deputat al Adunării Legislativr a preşedintelui acesteia şi a unor dintre
membrii săi, ei sunt cei care deţin în mâinile lor voturile a mai mult de trei sferturi dintre
deputatii care compun Adunarea Legislativă actuală. Delegaţia are, de asemenea, mandatele altor
organisme reprezentative, cum ar fi Consiliile Provinciale, Consiliile Municipale şi cele ale
personalităţilor notabile ale ţării.
Delegaţiei i-au fost refuzate paşapoarte pentru a călători în Anglia şi Franţa. Membrii
Delegaţiei s-au plâns Înaltului Comisar, Sir Reginald Wingate, şi apoi şi Premierului Lloyd
George. Au bătut în cele din urmă la fiecare uşă pentru a primi permisiunea să călătorească. Între
timp, Cabinetul de Rushdi Paşa a demisionat pentru că autorităţile Britanice au refuzat să permită
celor doi dintre membrii săi meargă la Londra în timp util, înainte ca Conferinţa de Pace să aibă
loc. Interdicţia de a părăsi Egiptul, orientată împotriva Egiptenilor şi în special împotriva
Premierului şi a unuia dintre miniştrii săi, ar putea crea în mod natural numai această
presupunere: că Britanicii nu intenţionează să susţină, la Conferinţa de Pace speranţele
Egiptenilor la acelaşi tratament şi că ei sunt practic condamnaţi în cazul în care Sir Reginald
Wingate, văzând că Ministerul a condiţionat retragerea demisiei sale de ridicarea embargoului,
nu a promis celor doi miniştri că va insista pe lângă Guvernul Britanic, dar speră să reuşească
prin acţiunile sale, ca acestora să li se permită să meargă în Europa. Promisiunea Înaltului
Comisar a fost într-atât de serioasă, încât s-a discutat şi despre organizarea deplasării şi
mijloacele de transport, astfel încât toată lumea era convinsă că Delegaţia se pregătea să plece.
Dacă această plecare ar fi avut loc, nemulţumirea Egiptenilor, cauzată de reţinerea paşapoartelor
celor pe care i-au ales pentru a expune cererile lor la Londra şi Paris, ar fi fost risipită şi nu ar fi
fost eliminată, de asemenea, anxietatea naturală şi tensiunea care însoţeşte lungă perioadă de
aşteptare şi lipsa de siguranţă.
În tot acest timp, Egiptenii au citit cu uimire ştirile privind delegaţiile din alte ţări: Hedjaz,
Armenia, Siria, Liban, etc, care, ieri încă provincii turceşti, au fost în cea mai mare parte în
război împotriva Aliaţilor, în timp ce Egiptul, mai bogat, mai civilizat, care se bucură de o
autonomie deja garantată de către un tratat internaţional, a ajutat la cucerirea acestor ţări.
Hedjazul, a fost recunoscut ca un stat beligerant, i s-a promis independenţă, şi a fost invitat
oficial să trimită delegaţi pentru a lua parte la discuţiile generale şi să semneze tratatul final. Pe
de altă parte, Egiptenii nu dispun de dreptul de a-şi trimite delegaţia la Conferinţa de Pace pentru
a-şi prezenta cauza lor. Nu au avut voie sa meargă nici în Anglia pentru a face apel la opinia
publică Britanică. Cine are îndoială în muncă acordată de celelalte naţiuni. Această presupunere
ar fi că un astfel de tratament ar putea avea orice alt efect decât starnind furia poporului!
Când a fost anunţat că interdicţia de a călători este definitivă şi că demisia Cabinetului a
fost acceptată - demisie despre care Morning Post în numărul din 29 ianuarie, a susţinut că a
făcut extrem de dificil, din cauza motivelor prezentării ei, pentru orice alt Egiptean să formeze
un cabinet, fără a se expune la lipsa de popularitate - opinia publică din Egipt a fost tulburată şi
disperarea de a vedea vedea o astfel de rezolvare a situaţiei a început să se răspândească prin
ţară. Am prezentat Alteţei Sale Sultanul o solicitare de a interveni în scopul de a domoli
neliniştea care umplea inimile oamenilor şi apoi delegaţii din toate părţile ţării, inspiraţi de
aceleaşi considerente ca şi noi, au început să trimită petiţii Alteţei Sale de acelaşi conţinut.
17
Autorităţile superioare nu ar putea convinge vre-o persoană calificată să-şi asume în
situaţia dificilă creată în ţară de politica de represiune, pentru a forma un Cabinet. Autorităţile
militare ne-au chemat în cele din urmă şi ne-au avertizat că am obstrucţionat funcţionarea
Guvernului în încercarea de a preveni formarea unui Cabinet şi două zile mai târziu au fost
arestaţi şi deportaţi în Malta preşedinte nostru - Saad Zaghlul Paşa, şi trei dintre colegii noştri -
Mohammed Mahmoud Paşa, Ismail Sidky Paşa şi Hamad El Paşa-Bassil.
II
Acest lucru a avut loc în momentul când întreaga ţară era convinsă că nu am făcut nimic
ilegal, nu am încalcat nici dreptul comun şi nici ordinele autorităţii militare. De abia ce ştirirea
despre arestarea şi deportarea colegilor noştri a devenit cunoscută de un grup numeros de
studenţi din şcolile superioare a venit să ne informeze că au decis să organizeze manifestări. Ie-
am sfătuit cu toată seriozitatea să renunţe la proiectul lor şi să revină la studii. Dar se pare că
tinerii nu mai puteau suporta politica de opresiune şi într-o asemenea stare de spirit, nu mai
puteau reflecta serios asupra sfaturilor noastre.
A doua zi după arestul liderilor Delegaţiei, studenţii au organizat demonstraţii paşnice.
Aproape trei sute dintre ei au fost arestaţi. În ziua următoare, la 10 martie, studenţii de la
Universitatea Al-Azhar au ieşit la manifestaţie. Unii huligani au profitat pentru a ataca vagoanele
de tramvai şi au spart ferestrele la mai multe magazine. Pe 11, o altă manifestare paşnică a
studenţilor a fost întâmpinată cu focuri, ucigând câţiva dintre ei. Pe 12, demonstraţii paşnice
similare au fost suprimate prin focuri de mitralieră, care au provocat moartea a mai multor tineri.
În aceeaşi zi, la Tanta, o demonstraţie paşnică a studenţilor a fost întâmpinată cu foc continuu de
mitraliere, rezultând cu numeroase victime. Pe 13 şi 14, armata Britanică a intervenit la Cairo
pentru a pune capăt manifestărilor paşnice, deschizând foc direct asupra grupurilor neânarmate şi
paşnice din stradă.
Nu există nici o îndoială că împuşcarea studenţilor neînarmaţi, a provocat perturbări grave
în întreaga ţară. Aceasta a fost ultima picatura care a umplut paharul poporului. De fapt, pe 15
martie au început să sosească ştiri despre încercări de a distruge liniile de cale ferată, şi imediat
întreaga ţară a participat în aceste focare. Nemulţumirea care decurge din tratamentele crude ale
unui popor paşnic şi neînarmat nu a fost demonstrată doar de bărbaţi.
Cu toate acestea, autorităţile militare ne-au chemat pe 16 martie să ne declare că ar trebui
să ne considerăm responsabili pentru toate problemele actuale şi pentru a ne forţa să-i convingem
pe manifestanţi să înceteze acţiunile de protest. Dar de această dată ni s-a permis să discutăm
problema responsabilităţii. Am declarat că agitaţiile publice nu sunt o consecinţă prevăzută sau
neprevăzută a formării şi activităţii Delegaţiei noastre, or programul nostru nu a încurajat în vre-
un fel tulburările, dimpotrivă, noi am fost primii care le-au regreat. În ceea ce priveşte
pacificarea demonstranţilor, nu suntem cei care posedă mijloace eficiente pentru atingerea
acestui rezultat. Am recomandat, în calitate de cel mai bun mod de restabilire a calmului în ţară
prin mijloace paşnice, formarea unui Cabinet care ar putea conduce ţară şi unele concesii pentru
a satisface poporul şi care ar face posibilă preluarea de către miniştrii ai responsabilităţior grele
într-o asemenea situaţie dificilă. (Este de asemenea şi opinia elitei ţării - Ulemilor, Patriarhului
Creştin Ortodox, foştilor miniştri, deputaţi, etc, după cum au declarat în scrisoarea lor din 24
martie către Comandamentul General al Forţelor Britanice din Egipt)
La 17 martie, ne-am dus în vizită la Rushdi Paşa Primul Ministru demisionat, şi cei doi
colegi ai săi Adli Paşa şi Sarwat Paşa şi i-am convins că ar fi bine să-şi demonstreze atitudinea
conciliantă prin participarea la negocierile pentru formarea unui Cabinet care ar putea stăpâni
mişcarea alarmantă a cărei rezultate necunoscute sunt de temut. Ei au dat dovadă de dorinţă de a
ajuta în aplanarea situaţiei convocându-se la Reşedinţă: dar fără nici un rezultat. Dezordinile au
luat asemenea proporţii şi forme, încât consecinţele nu sunt uşor de apreciat şi prezis.
Vă putem asigura, Excelenţă, cu completă sinceritate, că nemulţumirea Egiptenilor este
cauzată de faptul că aceştia nu sunt trataţi cu aceeaşi consideraţie şi nu au acelaşi privilegiu - sau
mai degrabă, acelaşi drept - acordat popoarelor mici, care nu-i depăşesc prin civilizaţie. Egiptenii
18
sunt împiedicaţi să-şi exprime aspiraţiile lor naţionale la tribuna Conferinţei de Pace. Toţi
Egiptenii, de la cel mai mic la cel mai mare, împărtăşesc această durere. Disperarea i-a
determinat să-şi exprime sentimentele lor. Fiecare se exprimă în felul său. Oameni cu autoritate,
funcţionari sau cetăţeni, şi-au exprimat în protestul diferit; avocaţii au întrerupt activitatea lor
profesională; tineretul naţiunii noastre a ieşit la demonstraţii paşnice. În ceea ce priveşte
locuitorii din provincii, şi-au arătat atitudinea prin intermediul manifestaţiilor paşnice, prin
diferite acte de violenţă, după cum ştim din comunicatele oficiale, unele dintre care le regretăm.
Aceasta este situaţia în care se găseşte în momentul de faţă ţara noastră. Am redat,
Excelenţă, starea exactă a faptelor în cauza, pe care vă rugăm să le verificaţi. Sunt în speranţa că
sentimentul de dreptate şi înţelepciunea politică va risipi nemulţumirea şi va pune capăt
tulburărilor din Egipt, prin suprimarea cauzelor care au creat nemulţumire şi nelinişte.
Acceptaţi, Excelenţă, asigurarea înaltelor noastre consideraţiuni.
(Urmează semnăturile lui Aly Chaaraqui, Vice-preşedinte

al Delegaţiei şi membru al Adunării Legislative şi a altor
membri ai Delegaţiei, care reprezentau diferite confesiuni
religioase şi organizaţii din Egipt.)
by the Delegation, 1919, p. 30-40. - http://ia311002.us.archive.org
SCRISOAREA DELEGAŢIEI ADRESATĂ CONFERINŢEI DE PACE
Delegaţia Egipteană
Grand-Hotel, Paris, 28 aprilie 1919.
Confeinţei de Pace:
Cu certitudine că nu există o ocazie mai potrivită pentru a soluţiona problema Egipteană,

care din 1840 constituie o problemă de drept internaţional, decât actuala Conferinţă de Pace.
Este tot atât de cert faptul că nici una dintre soluţiile problemei Egiptene nu va fi definitivă
şi irevocabilă, dacă ea nu va corespunde năzuinţelor poporului Egiptean.
Pornind de la acest punct de vedere, şi convinsă că principiile dreptului şi justiţiei care stau
la baza deliberărilor Conferinţei nu sunt proprietatea unei naţiuni în detrimentul alteia, dar că
acestea sunt comune umanităţii întregi, Delegaţia Egipteană, acţionând în conformitate cu
mandatul primit de la poporul Egiptului, vine să prezinte Conferinţei de Pace aspiraţiile
naţionale, pentru ca soluţia la care se va ajunge să fie irevocabilă şi de natură să servească unei
păci durabile. Declaraţiile repetate, din ziua în care Conferinţa s-a deschis, au enunţat că
obiectivul general al acestei întruniri a naţiunilor este de a ajunge la o pace permanentă prin
soluţionarea tuturor problemelor politice pe baza dreptului naţiunilor mici de a-şi decide propriul
destin.
Îngrijorarea Egiptenilor este lesne de înţeles. Ei văd toate popoarele – până şi simple triburi
ale căror statut politic l-a schimbat războiul, invitate să îşi facă auzită vocea în cadrul
Conferinţei, în timp ce ei sunt singura dintre naţiunile afectate de război care au fost private de
acest drept. Este dificil de a justifica un asemenea tratament, fără a invoca vre-un motiv
plauzibil, care să corespundă principiilor consacrate de război şi pe care Conferinţa s-a obligat să
le urmeze.
Deşi Egiptul nu a fost invitat să participe la Conferinţă, această omisiune nu ne face să
pierdem speranţa în imparţialitatea Conferinţei. Doar această reuniune internaţională este
competentă să examineze problema Egipteană după audierea Delegaţiei noastre.
19
(1) Dacă participarea la război este una dintre condiţiile esenţiale pentru a fi admis la o
audiere de către Conferinţă, Egiptul îndeplineşte această condiţie. La 5 august 1914, am declarat
că suntem în stare de război cu Germania. Câteva luni mai târziu, când Turcia a intervenit în
acest conflict ca aliat al Germaniei, situaţia Egiptului, vasalul ei, a devenit foarte delicată.
Anume atunci reprezentanţii împuterniciţi ai naţiunii au propus autorităţilor Britanice să
proclame independenţa Egiptului. Cu situaţia politică astfel aranjată, Egiptul ar fi fost în stare să
lupte de partea Aliaţilor, pe oricare dintre câmpurile de luptă. Această propunere nu a fost
ascultată. Marea Britanie a găsit o altă soluţie - de a declara unilateral la începutul şi din cauza
războiului, protectoratul ei asupra Egiptului, în pofida aspiraţiilor noastre naţionale. Cu toate
acestea, ţara a făcut sacrificii enorme pentru cauza Aliaţilor. Generalul Allenby a recunoscut
faptul că factorul Egiptean a fost unul dintre cele mai importante în victoria împotriva turcilor.
Cum putem spune atunci că problema Egipteană nu este de competenţa Conferinţei?
(2) Abolirea suzeranităţii turceşti ca urmare a războiului, impune schimbarea statutului
politic al Egiptului, stabilit prin Tratatul de la 1840. Dar această schimbare se poate opera doar
prin decizia Conferinţei de Pace. A iniţia o nouă examinare a chestiunii Egiptene fără audierea
egiptenilor ar fi o încălcare a drepturilor lor, şi ar fi similară Tratatului din 1840. În plus, discuţia
acestui Tratat aduce inevitabil o examinare a Convenţiilor în care Egiptul a fost una dintre părţile
contractante, şi anume: Convenţia de la 1 ianuarie 1876, cu privire la instituirea tribunalelor
mixte; Convenţia din 1880 cu privire la legea despre lichidare; şi Convenţia din 29 octombrie
1888, cu privire la neutralitatea Canalului Suez, în care Egiptul a fost consultat. Nu este oare de
mirare că europenii, care, în secolul al XIX-lea, au consultat Egiptul în probleme mai puţin
importante, trebui să-i refuze acest drept în secolul al XX-lea, şi într-un Congres care are la bază
principiul că interesele naţiunilor mici sunt la fel de inviolabile ca şi ale celor mai puternice?
Egiptul nu a facut nimic pentru a merita un tratament atât de nedrept. A urmat doar evolutia
popoarelor pe calea progresului. În cursul acestui război, Egiptul a împărtăşit cu Puterile, care au
reprezentat civilizaţia şi progresul, grelele poveri ale conflictului.
(3) Conferinţa de Pace a ascultat provincii, care, ca urmare a războiului şi aplicând
principiul naţionalităţilor, au fost desprinse de Turcia. Mai mult decât atât. Conferinta nu trebuie
să asculte poporul egiptean a cărui civilizaţie este foarte veche şi care ar fi fost independent de
aproape un secol, dacă Concertul European nu i-ar fi obligat să se reţină sub suzeranitate
otomană.
Din aceste motive:
Delegaţia Egipteană solicită Conferinţei de Pace, în numele poporului Egiptean, să fie
admisă pentru a formula revendicările ţării, în conformitate cu normele dreptului şi justiţiei care
stau la baza deliberărilor Conferinţei.
TELEGRAMĂ ADRESATĂ SENATULUI AMERICAN
16 mai 1919
Senatului American, Washington
Poporul Egiptean aşteaptă cu nerăbdare justiţia imparţială a onoraţilor reprezentanţi ai

marii democraţii Americane pentru a-şi realiza aspiraţiile lor naţionale.
Conferinţa Puterilor Aliate şi Asociate a refuzat să aplice faţă de Egipt principiile pentru
realizarea cărora Statele Unite au intrat în război. Egiptul a contribuit cu generozitate succesului
20
Puterilor Aliate şi Asociate. Protectoratul Britanic, instituit în 1914 prin acţiunea unilaterală a
Marii Britanii şi împotriva voinţei întregului popor Egiptean, a fost recunoscut de Conferinţa de
Pace, fără ca vocea Egiptului să fie ascultată, precum şi prin încălcarea flagrantă a principiilor
propuse de America liberală prin preşedintele ei onorat, conform cărora interesul naţiunilor slabe
este la fel de inviolabil ca şi cel al naţiunilor puternice. Nimeni nu poate înţelege mai bine
interesul Egiptului decât poporul Egiptean.
Decizia Conferinţei de Pace privează Egiptul nu numai de dreptul lui natural şi legal la
independenţă, dar şi de statutul politic, de care s-a bucurat de la 1840 care i-a oferit o mână
absolut liberă în gestionarea afacerilor interne şi dreptul de a încheia tratate comerciale cu ţări
străine fără referire la Turcia, Puterea suzerană. (Tratatul de la Londra, 1840.)
Conferinţa de Pace, în loc să lărgească privilegiile de care s-a bucurat Egiptul cea mai mare
parte a secolului trecut, le-a redus.
Actualele tulburări din Egipt semnifică dorinţa adânc înrădăcinată a unei părţi a poporului
Egiptean pentru independenţa ţării lor, o independenţă în care interesele rezidenţilor străini în
Egipt vor fi mult mai scrupulos respectate decât erau până în prezent.
Este oare pregătit poporul American să sancţioneze această hotărâre a Conferinţei de Pace,
care semnifică moartea morală a mai mult de 13 milioane de oameni, a căror strămoşi au
contribuit atât de mult la ştiinţa şi civilizaţia umană, şi ale căror eforturi în acest război mondial
au fost, conform expresiei Generalului Allenby, “foarte importante pentru victoria decisivă în
est”? Este posibil ca poporului Egiptean, care a sacrificat atât de mult pentru victoria “libertăţii şi
justiţiei”, să fie tratat ca o proprietate şi bun vandabil, care urmează să fie transferat de la un
proprietar la altul?
Principiile, pentru realizarea cărora Statele Unite au intrat în război,au găsit în Valea
Nilului un sol atât fertil, încât în timpul demonstraţiilor, strigătul slab, dar ferm al celor care au
căzut victime gloanţelor trupelor britanice din Cairo în oraşele de provincie, a fost invariabil,
“Trăiască Wilson! Trăiască America!”
În numele întregului popor Egiptean, Vă rog să protestaţi împotriva Art.ui 147 din Tratatul
de la Versailles, care încalcă drepturile omului şi principiile Americane pentru realizarea unei
păci juste şi durabile.
SCRISOAREA DELEGAŢIEI CĂTRE PREŞEDINTELE SUA W. WILSON
Strada Malakoff 4, Paris, 6 iunie 1919.

Excelenţei Sale Preşedintelui Woodrow Wilson.
Am avut onoarea să solicit o audienţă pe 22 aprilie, în care, în calitate de reprezentant al

unei ţări istorice şi civilizate, am sperat să expun Excelenţei Sale adevărata stare de lucruri din
Egipt, precum şi aspiraţiile naţionale ale concetăţenilor mei. Am primit un răspuns la 24 aprilie,
de la secretarul dvs., prin care îmi comunica că cererea mea va fi expusă Excelenţei dvs. în timp
util. De atunci, nu am mai primit nici o ştire.
Cererea mea pentru audienţă s-a bazat pe faptul că speranţele poporului Egiptean sunt
îndreptate spre Domnia Voastră. în calitate de autor al acelor principii nobile, şi în calitate de
Preşedinte de Onoare al Marii Democraţii Americane, care a intrat în război fără vreun scop
egoist şi doar pentru a servi cauza libertăţii şi justiţiei.
21
În afară de asta, resursele materiale şi ştiinţifice ale Statelor Unite şi eforturile morale ale
Republicii, nu au fost utilizate - după cum a declarat Excelenţa Sa – nici în legitimă apărare şi
nici pentru cucerire, îmi permit să adăug, nici pentru consacrarea dominatiei străine în ţări care
nu-şi doresc această dominaţie, dar pentru instituirea unui sistem de justiţie internaţională în faţa
căruia trebuie să se încline atât naţiunile puternice, cât şi cele mai slabe.
Aceste principii - declarate în numele poporului American ca bază a unei societăţi
democratice şi a unei păci durabile – s-au înrădăcinat atât de adânc în inimile întregului popor
Egiptean, încât Egiptenii s-au răsculat, neînarmaţi, pentru aplicarea acestor principii în ţara lor.
Credinţa lor absolută în Cele Paisprezece Puncte, expuse în discursul din 27 septembrie trecut, şi
în alte declaraţii, a fost de nezdruncinat. Chiar şi gloanţele armatei Britanice din Egipt au fost
incapabile să submineze credinţa fermă apoporului Egiptean în capacitatea dvs. - şi în capacitatea
poporului American de a realiza principiile pentru care au luptat şi au câştigat. În deportarea mea
şi a colegilor mei, poporul Egiptean a văzut o încercare a autorităţilor Britanice de a priva ţara de
argumentul că avem suportul dvs.
Voinţa lor a prevalat. Am fost eliberaţi. Şi prima noastră datorie când am sosit la Paris a
fost de a solicita Excelenţei Sale o audienţă. Aceasta onoare ne-a fost refuzată. Şi câteva zile mai
târziu, recunoaşterea protectoratului Britanic asupra Egiptului de către Guvernul SUA a fost
publicată în întreaga lume.
Potrivit informaţiilor noastre, această ştire a trecut pe lângă Egipteni. Egiptenii nu şi-au
putut imagina, că principiile care promiteau lumii o nouă eră a libertăţii şi egalităţii politice, ar
condamna la robie o întreagă naţiune.
Deciziea Conferinţei de Pace cu privire la Egipt a avut drept consecinţă o politică de
răzbunare sistematică de către autorităţile militare Britanice în întreaga ţară. Populaţia din
localităţile şi urbane şi rurale a fost supusă unei fisaclităţi excesive. Unele sate au fost arse
complet, şi mii de familii au rămas fără adăpost. Oamenii care nu salută ofiţerii Britanici sunt
trimişi în faţa instanţei marţiale.
Judecătorul provinciei Kena a refuzat să se prezente în faţa instanţei pentru a evita
expunerea la o astfel de umilire.
Coerciţia este utilizată frecvent şi liber. Personalităţile importante sunt maltratate şi private
de libertate. Femeile sunt violate, şi într-un caz un soţ (prezent la infracţiune) a fost împuşcat în
timp ce încerca să apere onoarea sotiei sale.
Şi toate acestea pentru că poporul Egiptean a îndrăznit să-şi revendice emanciparea
politică!
Se subânţelege că Egiptenii vor persista în a-şi revendica libertatea politică. Ei vor insista,
convinşi fiind de justeţea cauzei lor şi rămânând devotaţi principiilor enunţate de Excelenţa Sa.
Ei vor reuşi, fie cu ajutorul Americilor sau vor pieri ca victime ale loialităţii şi bunei lor credinţe.
Din aceste motive, rog Excelenţa Sa să ne primească în audienţă, pe mine şi colegii mei,
pentru a putea explica starea de lucruri din Egipt.
Zaghlul Saad,
by the Delegation, 1919, p. 58-60 . - http://ia311002.us.archive.org
SCRISOAREA SECRETARULUI PREŞEDINTELUI AMERICAN W. WILSON ADRESATĂ DELEGAŢIEI
COMISIA AMERICANĂ PENTRU NEGOCIERILE DE PACE,
22
Paris, 9 iunie1919.
Domnului Saad Zaghlul,
Preşedinte al Delegaţiei Egiptene,

Strada Malakoff 4, Paris.
Stimate Domn:
Vă scriu în numele Preşedintelui pentru a confirma primirea scrisorii dvs. din 6 iulie şi
pentru a exprima regretul în legătură cu faptul că agenda Preşedintelui este atât de încărcată,
încât el nu are posibilitatea de a vă programa pentru audiere.
Cu stimă,
(Semnat) Gilbert F. Close,
Secretarul confidenţial al Preşedintelui.
by the Delegation, 1919, p. 61 . - http://ia311002.us.archive.org
SCRISOARE ADRESATĂ DE DELEGAŢIE PREŞEDINTELUI WILSON
Strada Malakoff 4, Paris, 18 iunie 1919.
Excelenţei Sale Preşedintelui Woodrow Wilson.
Am onoarea de a confirma primirea scrisorii secretarului dvs. confidenţial din 9 iunie a.c.,
în care el susţine că nu dispuneţi de timp pentru a ne acorda mie şi colegilor mei, o audienţă.
Remarcăm cu satisfacţie că nu excludem speranţa unei audienţe în viitor.
Suntem convinşi, Domnule Preşedinte, că sunteţi conştient de poziţia de lider internaţional
pe care v-aţi asumat-o.
Dorim să vă încredinţăm că poporul Egiptean ar rămâne disperat, dacă Delegaţia lor nu ar
reuşi să obţine măcar o audienţă în faţa reprezentantului Justiţiei şi Dreptului International.
Noi nu putem crede că doriţi ca Egiptul să fie condamnat fără a fi ascultat. Şi noi nu
considerăm că puteţi lua o hotărâre cu privire la situaţia egipteană fără a-i asculta pe Egipteni.
Noi credem că a-ţi lăsat intenţionat deschisă posibilitatea unei audienţe în viitor, şi vă
solicităm cu respect ca aceasta să ne fie oferită cât mai curând posibil, pentru că istoria poate
reflecta onoarea voastră în această afacere, ca şi în toate celelalte legate de Conferinţă.
Saad Zaghlul,
Eforturile şi nenumăratele adresări ale lui Saad Zaghlul şi ale membrilor Wafd-ului către
liderii de opinie mondială, graţie intereselor Marii Britanii nu au fost luate în considerare de
către participanţii la Conferinţa de Pace de la Paris. Guvernul Britanic nu era pregătit să
schimbe statutul politic al Egiptului. Tratatul de pace de la Versailles încheiat cu Germania la
28 iunie 1919 conţinea următoarele prevederi în ceea ce priveşte Egiptul.
23
TRATATUL DE PACE DE LA VERSAILLES ÎNCHEIAT ÎNTRE
PUTERILE ALIATE ŞI GERMANIA
(Extras)
28 iunie 1919
Art. 147. Germania declară recunoaşterea protectoratului, proclamat de Marea Britanie la 18
decembrie 1914 şi renunţă la regimul capitulaţiilor în Egipt.
Renunţarea la regimul capitulaţiilor va intra în vigoare din 4 august 1914.
Art. 148. Toate tratatele, acordurile, aranjamentele şi contractele încheiate de Germania cu

Egiptul sunt considerate ca fiind abrogate de la 4 august 1914.
În nici un caz Germania nu poate folosi aceste documente. Germania se angajează să nu
intervină în vreun fel în cadrul negocierilor cu privire la Egipt, care pot avea loc între Marea
Britanie şi alte Puteri.
Art. 149. Până la intrarea în vigoare a unei legi Egiptene despre organizarea judiciară care va
institui instanţele cu jurisdicţie universală, prin intermediul unor decrete emise de către
Majestatea Sa Sultanul se vor lua decizii pentru exercitarea jurisdicţiei asupra cetăţenilor şi
proprietăţii Germane de către Tribunalele Consulare Britanice.
Art. 150. Guvernul Egiptean trebuie să aibă libertatea completă de acţiune în reglementarea
statutului resortisanţilor Germani şi condiţiile în care aceştea se pot stabili în Egipt.
Art. 151. Germania consimte abrogarea decretului emis de către Alteţa Sa Khedivul pe 28
noiembrie 1914, referitor la Comisia Datoriei Publice Egiptene, sau la schimbări, pe Guvernul
Egiptean le consideră necesare în această privinţă.
Art. 152. Germania consimte, în măsura în care este interesată, să transmită Guvernului
Majestăţii Sale Britanice drepturile, conferite Majestăţii Imperiale Sultanul prin Convenţia
referitoare la libertatea navigaţiei în Canalul Suez, semnată la Constantinopol la 29 octombrie
1888.
Ea renunţăla la orice participare în Consiliul Egiptean Sanitar, Maritim şi de Carantină şi
consimte, în măsura în care este interesată, transmiterea competenţelor acestui Consiliu către
Autorităţile Egiptene.
Art. 153. Toate proprietăţile şi posesiunile Imperiului German şi Statelor Germane în Egipt se
transmit Guvernului Egiptean, fără plată.
În acest scop, proprietatea şi posesiunile Imperiului German şi Statele se consideră că
includ toate proprietăţile Coroanei, Imperiului sau Satlor, şi proprietatea privată a fostului
Împărat German şi a altor persoane Regale.
Toate bunurile mobile şi imobile aparţinând cetăţenilor gGermani în Egipt vor fi tratate în
conformitate cu prevederile din secţiunile III şi IV din partea a X (Clauzele economice) din
prezentul Tratat.
Art. 154. Mărfurile Egiptene exportate în Germania se bucură de tratamentul acordat mărfurilor
Britanice.
Sursa: The Versailles Treaty June 28, 1919. Section VI. -
http://avalon.law.yale.edu/imt/partiv.asp
SCRISOARE DELEGAŢIEI ADRESATĂ DOMNULUI GEORGES CLEMENCEAU,

URMATĂ DE UN SET DE DOCUMENTE, DIN 12 ANEXE (CU FOTOGRAFII), PENTRU A ARGUMENTA
DECLARAŢIILE DESPRE ATROCITĂŢILE TRUPELOR BRITANICE DIN EGIPT.
24
(Extras)
Paris, 28 iunie 1919
Domnului Georges Clemenceau,
Preşedintele Conferinţei de Pace.
Într-o cerere anterioară am adus la cunoştinţa Conferinţei de Pace motivele pentru care
ar fi fost drept şi potrivit ca noi să fim audiaţi. Am susţinut că în afară de faptul că principiile
recomandate să stea la baza Armistiţiului şi a păcii (Cele paisprezece puncte ale preşedintelui
Wilson şi discursurile sale ulterioare), care impun obligaţia de a ne oferi o audiere înainte de a se
decide soarta noastră, Conferinţa este singura competentă să soluţioneze problema Egipteană.
Am expus dovezi că drepturile noastre, dobândite şi recunoscute prin Tratatul de la 1810, au
transformat chestiunea Egipteană într-una internaţională, şi că drepturile noastre, în mod logic nu
ne-au putut fi luate ca urmare a unui război în care am colaborat cu învingătorii şi nu am fost
complici ai celor cuceriţi. Am afirmat, de asemenea, că, având în vedere această situaţie, nici nu
poate fi vorba ca Aliaţii să ne ignore, recunoscând în acelaşi timp duşmanii, care timp de patru
ani au luptat împotriva lor, şi acordând audieri popoarelor din regiunile desprinse din Imperiul
Turc. Conferinţa de Pace a primit în calitate de delegaţi ai naţiunilor Arabe independente din
regiunile care au apartinut Egiptului mai multe perioade ale istoriei antice şi moderne, şi nu mai
târziu de secolul trecut.
Conferinţa Puterilor Aliate şi Asociate nici nu a răspuns adresării noastre, nici nu a
examinat cauza noastră. Se pare că Conferinţa de Pace s-a mulţumit de la bun început să
recunoască protectoratul Britanic asupra Egiptului ca un act definitiv şi legal. În Tratatul de la
Versailles, Conferinţa a obligat Germania să recunoască protectoratul Britanic, care nu există în
legislaţie sau în drept, întrucât nu a fost solicitat de către Egipteni. Egiptenii nu au consimţit
niciodată acest fapt. Ei nu au fost niciodată consultaţi cu privire la aceasta. Aceiaşi prevedere
surprinzătoare este inclusă în Tratatul dictat Austriei.
Recunoaşterea protectoratului împotriva voinţei poporului ţării noastre, în tratatele în care
ţara în cauză nu este parte contractantă, nu se conformează legalităţii. În plus, ceea ce au făcut
Englezii în Egipt în timpul ocupaţiei, şi mai ales în timpul războiului şi după încheierea
armistiţiului, a deschis un abis atât de adânc între ei şi noi, încât este absolut imposibil pentru
Egipteni să mai accepte dominaţia Engleză.
Dorim să prezentăm Conferinţei o scurtă expunere a diferitelor forme ale atrocităţilor
comise în ţara noastră. Conferinţa va fi astfel în măsură să judece dacă, după un astfel de
tratament, Egiptenii ar mai putea trăi sub protectorat Britanic. Deoarece poporul nostru îşi asumă
partea de obligaţii pe care umanitatea a impus-o tuturor popoarelor civilizate, sperăm că această
Conferinţă va reexamina cazul nostru.
Poporul Egiptean ezită sa se plangă că este victima unei răzbunări crude, răzbunare
exercitată în numele democraţiei Engleze, dar cu siguranţă fără ştirea ei. Poporul Egiptean ezită
să înfiereze astfel de atrocităţi glorioasei armate Britanice în momentul când ieşirea ei din luptă
este încoronată cu cununa de lauri ai victoriei. Dar ezitarea noastră nu se explică prin lipsa de
importanţă a faptelor care formează motivul nemulţumirilor noastre sau lipsa de probe 9 pentru a
argumenta acuzaţiile noastre. Ştim, că cea mai mare parte a poporului Britanic aprobă acţiunile
Guvernului Britanic în Egipt doar din cauza necunoaşterii cauzei poporului Egiptean şi a faptelor
odioase ale ocupaţiei. Adevărul a fost ascuns în mod riguros. Publicul Britanic nu ştie.
Parlamentul Britanic nu ştie. Oare nu există motive să nu avem încredere în triumful justiţiei,
atunci când ne confruntăm cu aranjamentele diplomatice ale politicienilor care influenţează
politica Marilor Puteri, şi care cedează în mod constant în chestiuni de principiu, împărţind, în
detrimentul justiţiei şi dreptului, prada celor slabi?
Oare nu există motive să ne îndoim de triumful dreptăţii, atunci când ne confruntăm cu
tactica imperialiştilor Englezi? Din moment ce ei au decis să intre în posesia Egiptului, ne-au
9
Aceste dovezi sunt prezentate în 12 anexe, care însoţesc această scrisoare şi care sunt publicate la sfârşitul acestui
volum.
25
prezentat, în funcţie de împrejurări, ca fiind determinaţi în mişcarea noastră pentru libertate de
diferite motive. În primul rând, spun ei, suntem fanatici religioşi. Atunci când se neagă armonia
si unitatea remarcabilă existentă între creştini şi musulmani, care acţionează împreună în numele
independenţe, ei susţin că suntem inspiraţi de xenofobie. Atunci când este negat faptul că Egiptul
oferă ospitalitate localnicilor şi turiştilor de toate naţionalităţile, care nu au avut niciodată şi nu
au acum motiv sa se planga de atitudinea poporulului Egiptean, ei sfârşesc prin a ne acuza de a fi
agenţi ai Turciei şi Germaniei! Aceasta se face cu scopul de a ne lipsi de simpatia şi sprijinul pe
care avem dreptul să le aşteptăm din partea opiniei publice din întreaga lume civilizată, şi în
special din Marea Britanie.
Oare nu există motive să ne îndoim de triumful dreptăţii, din moment ce considerăm că
toate obstacolele sunt puse în calea noastră pentru a preveni ca vocea noastră slabă, care plânge
pentru dreptate, să fie auzită în lume mai tare decât vocea puternica a Angliei!
Cu toate acestea, vom menţine speranţa în imparţialitatea Conferinţei. Creanţele
Conferinţei au substituit teoriile politice discreditate prin noile principii de justiţie şi dreptului.
“Refuzăm să credem că în această oră solemnă a istoriei, atunci când există posibilitatea de a
construi o lume nouă pe ruinele războiului, interesele materiale meschine pot înăbuşi total cele
mai elementare sentimente de omenie. Desigur, opinia publică în Marea Britanie şi dominioanele
ei autonome, în Statele Unite, în Franţa şi în Italia vor asculta revendicările noastre şi vor
examina atrocităţile comise împotriva Egiptenilor şi umilinţele impuse Egiptenilor - răsplata lor
pentru ajutorul care le-am acordat Aliaţilor pentru a grăbi sfârşitul fericit al războiului.
Refuzăm să credem că poporul Englez este împotriva noastră. Nu suntem siguri că îşi dau
seama de ce guvernul lor este împotriva noastră. Ostilitatea autorităţilor militare din Egipt
împotriva poporului ţării, precum şi actele barbare ale armatelor lor, sunt rezultatul încrederii
noastre în promisiunile politicienilor Britanici. În timpul războiului, am luptat împotriva
inamicului comun. După armistiţiu, am cerut, pur şi simplu, pentru că alţii şi-au primit
recompensa, inclusiv vecinii noştri cei mai apropiaţi - independenţa noastră. Am întemeiat
revendicarea noastră pe dreptul nostru natural, pe promisiunile reiterate ale guvernului Britanic,
pe principiile Aliaţilor şi, pe sacrificiile enorme pe care le-am făcut pentru cauza Aliaţilor şi care
au fost, potrivit generalului Allenby, principalul factor al victoriei pe frontul asiatic. Este dureros
pentru noi de a imputa atrocităţi soldaţilor unei dintre cele mai mari naţiuni civilizate. Dar putem
oare noi Egiptenii rămâne indiferenţi şi muţi când autorităţile militare Britanice ne maltratează,
mai ales atunci când suntem conştienţi că nu am comis nici cea mai mică crimă?
Ştim că a existat întotdeauna o tendinţă puternică de a abuza de putere şi că este privită
doar ca o slăbiciune regretabilă sau inevitabilă în cazuri izolate care depăşeşte limitele rezonabile
ale tratamentului inamicului. Dar, aşa cum nu am fost duşmanii Marii Britanii, nu am dus
niciodată un război împotriva Marii Britanii, dimpotrivă, am ajutat-o pînă ieri prin toate
mijloacele. Apoi, dacă excesele comise împotriva duşmanului sunt condamnabile, ce trebuie să
credem despre excesele comise împotriva unui popor prietenos şi aliat şi despre atacurile
împotriva libertăţii şi vieţii lui? Putem noi oare să menţinem pacea şi să nu ne plângem, atunci
când se decide ca fiecare egiptean, indiferent de rang, trebuie să se ridice şi să salute când trec
ofiţerii britanici? Ne putem oare păstra liniştea, în momentul când femeile noastre sunt violate,
satele noastre arse, nevinovaţii sunt asasinaţi în masă?
Nu, nobila naţiune Britanică, când va cunoaşte aceste fapte, se va indigna şi va condamna
atrocităţile comise în numele său, împotriva unui popor cu un trecut glorios, un popor a cărui ţară
nu este un res nullius, deschisă explorării şi care stă la libera dispoziţie a primilor ocupanţi. Este
necesar, aşadar, pentru noi să prezentăm faptele.
În Daily News, din 2 aprilie 1919, Miss Durham a publicat un articol din care cităm
următoarele:
Am fost în Egipt din noiembrie 1915, până în aprilie 1916, şi pot confirma declaraţia Dr.
Haden Guest că problemele actuale le datorăm tratamentului pe care l-am aplicat noi Egiptenilor.
Autorităţile, cu siguranţă, sunt vinovate că au debarcat trupe coloniale în Egipt, fără a le instrui
cu atenţie în ceea ce priveşte populaţia pe care o vor întâlni acolo. Aceşti oameni erau atât de
26
ignoranţi, încât şi-au imaginat că Egiptul este Englez, şi că băştinaşii erau intruşi coloraţi. "De ce
li se permite totul acestor cioroi?"
Mai mult decât atât, un Australian a declarat că ei şi-ar fi câştigat libertatea dacă ar fi avut
calea lor. Au tratat băştinaşii cu cruzime şi dispreţ. În cantină, în care am lucrat, un servitor
băştinaş foarte bun a fost lovit şi bătut pur şi simplu pentru că nu a înţeles un ordin dat de un
soldat. Un intelectual băştinaş a fost lovit în gură în oraş, pentru că avea un baston incrustat pe
care şi-l dorea un soldat. Mai mult decât atât un rezident Englez mi-a spus: "Va fi nevoie de ani
pentru a elimina prejudiciile care au fost aduse Egiptenilor de către armată." Personal, am simţit
că dacă a-şi fi Egiptean, ar fi trebuit sa nu-mi precupeţesc nici un efort pentru a-i evacua pe
Britanici. Am fost ruşinată pentru ţara mea – ruşinată cu amărăciune. Opinia soldatului despre
băştinaşi a fost ilustrată amuzant într-o carte mică de conversaţii, printr-o o fraza de tipul:
"Prostule. De ce vă cheltuiţi toţi banii pe bere?". Şi un dialog cu un cerşetor care s-a încheiat
astfel: "Eu sunt sărac; Sunt nefericit", la care Britanicul a răspuns: "Du-te dracului".
Am vorbit adesea cu mare severitate soldaţilor, spunându-le că, prin comportamentul lor,
acestea s-au transformat ei înşişi în duşmanii Angliei; că Germanii şi-au maltratat inamicul, dar
că aceştia i-au atacat şi i-au transformat în duşmani. Acest lucru i-a surprins foarte mult. Ei
ignorau absolut situaţia creată.
Mai rău, pentru primele câteva zile după ce trupele au ajuns în Egipt, magazinele de
băutură au fost deschise toată ziua, iar rezultatele dezgustătoare au provocat băştinaşilor dezgust
şi dispreţ. S-a raportat, nu ştiu dacă este adevărat, că un bărbat beat a smuls voalul unei femei
musulmane. Băştinaşii au crezut zvonului.
Nu este de mirare că aceştia ne urăsc şi se tem de noi
Aceasta este imaginea exactă (prezentatătă, totuşi, cât mai delicat posibil) a tratamentlui
Egiptenilor în timpul războiului de către aceiaşi soldaţi care au contribuit cu toată puterea să
victoriei. Egiptenii au fost îngăduitori. Erau dispuşi să vadă în aceste neplăceri şi umilinţe
sacrificii ale mândriei şi avantaje materiale, precum şi altele o mie de jertfe pe care au fost
chemaţi să le facă, pentru obţinerea independenţei lor. Egiptenii credeau cu siguranţă că, atunci
când victoria va fi obţinută, Aliaţii vor aplica principiile pentru care aceştia au declarat că luptă.
Dar tratamentul dur şi umilitor din timpul războiului nu are nimic comun cu atrocităţile care au
marcat regimul după încheierea armistiţiului şi de care facem dovada în apendicele anexat la
prezentul raport.
Tratamentul prejudicios, aplicat Egiptenilor de catre soldaţii Britanici, vine să completeze o
serie de umilinţe oficiale, care au excitat resentimentele întregului popor. Metodele utilizate în
organizarea a ceea ce autorităţile militare Britanice au binevoit să numiească "servicii de
voluntariat", la fel ca şi în rechiziţionarea proviziilor pentru armată, au fost concepute într-un
spirit atât de lipsit de binevoinţă şi dreptate, încât nemulţumirea a mers dincolo de clasele
muncitoare, cel mai direct lezate, afectând clasele de mijloc şi superioare. Nemulţumirea a
crescut şi mai mult în faţa ameninţărilor tinerilor inspectori Englezi, care i-au asigurat pe
Egipteni că li se va aplica un tratament mult mai dur, atunci când mâinile lor vor fi libere de
obligaţiile internaţionale.
Autorităţile, considerând că era inutil de a-şi ascunde mai mult intenţiile reale, au întocmit
proiecte de lege pentru a fi aplicate după stabilirea definitivă a Protectoratul, cum ar fi Legea
Organică, prin care Egiptenii vor fi consideraţi o mulţime insignifiantă şi vor avea o
reprezentanţă neglijabilă în Guvernul ţării lor. Pe scurt, prin diferite proiecte, a fost dezvăluită
intenţia de a lipsi Egiptul de autonomia dobândită cu preţul sângelui copiilor lui şi garantate de
Tratatul din 1841.
Abia atunci va începe disperarea poporului Egiptean. Pentru autorităţile Britanice din
Egipt, Tratatul de la Londra a fost doar “o bucată de hârtie” la fel ca şi promisiunile făcute în
mod oficial de politicienii Britanici. În consecinţă, după încheierea armistiţiului Turcia s-a
pomenit în situaţia în care nu-şi mai poate permite să menţină suzeranitatea sa asupra Egiptului şi
Egiptul a devenit astfel ipso facto independent, poporul nostru a creat acestă Delegaţia cu scopul
de a cere Conferinţei să recunoască, de fapt, independenţa pe care o posedă de drept. Ca urmare
27
situaţia Angliei în Egipt se bazează doar pe prezenţa unei armate care intimidează un popor prin
supunere. Marea Britanie nu a ajuns în Egipt prin dreptul cuceritorului, nici prin orice alt drept al
vre-unui acord internaţional.
De mai bine de cinci luni, autorităţile Britanice refuză să permită Delegaţiei noastre să
plece în Europa. Opinia publică, realizând că Conferinţa de Pace examinase problemele
Orientului Apropiat şi pregătea un tratat pentru a-l prezenta Germaniei, s-a deşteptat. Egiptenii
au insistat asupra faptului ca să ne fie acordată permisiunea pentru plecarea noastră. Susţinut de
popor, Cabinetul a prezentat demisia sa, care a fost acceptat. Răspunsul autorităţilor militare
Britanice la cererea oficială a Guvernului Egiptean a fost să ordone arestarea şi deportarea la
Malta a preşedintelui Delegaţiei şi a trei dintre colegii săi. Aceştia au fost luaţi din casele lor şi
arestaţi în grabă sub acoperirea nopţii. Nu li s-a organizat nici un proces şi nu au fost informaţi
cu privire la motivele arestării şi deportării lor.
Când au aflat despre acest act de violenţă, total ilegal, au fost organizate demonstraţii
paşnice în toată ţara, la care au luat parte toate clasele. Oficialii guvernului şi personalul căilor
ferate şi a altor servicii de transport * au decis să facă grevă. Englezii, au văzut că pe tot teritoriul
Egiptului, oameni din toate clasele sociale, indiferent de religie, sunt împotriva dominaţiei lor.
Cu toate acestea, au persistat în dorinţa de a guverna prin forţa armelor un popor care nu-i
doreşte.
Demonstraţiile au fost reprimate cu ajutorul mitralierelor, care au secerat zeci de
demonstranţi nefericiti. Deoarece Egiptenii nu erau înarmaţi, împuşcarea lor este complet
nejustificată. Dar grozăvia nu i-a putut opri pe Egipteni să persiste în determinarea lor de a
încerca să-şi obţină independenţa. Ei au credinţa fermă în principiile Preşedintelui Wilson, care
au fost acceptate de Aliaţii Antantei. Ei consideră că, dacă Delegaţia lor ar fi primită la Paris, li s-
ar face dreptate. Astfel, în ciuda morţii care-i aşteaptă, exaltaţi, ei au înaintat în grupuri,
sacrificându-şi viaţa în numele libertăţii. Potrivit cifrelor prezentate în Camera Comunelor pe 15
mai, numărul celor care au murit în acest fel pentru triumful idealului lor a fost mai mare de o
mie.
Nici chiar femeile nu au fost cruţate. Fără a menţiona pe cei care au fost împuşcaţi în
timpul demonstraţiilor naţionale, putem cita cazul doamnelor din Cairo, care au organizat sub
conducerea soţiei Prim-Ministrului o demonstraţie pentru a protesta în faţa agenţiei diplomatice
împotriva uciderii civililor neînarmaţi şi nevinovaţi pe străzile din Cairo. Dintr-o data au fost
înconjurate din toate părţile de soldaţi Englezi care au îndreptat armele spre ele. Acest fapt a
inspirat una dintre femeile Egiptene să spună: ''Atinge-mă dacă vrei să fi-i a a doua Miss Cavell.”
Ele au fost ţinute mai bine de două ore în soarele arzător. Pentru a demonstra aceste afirmaţii, ne
vom referi la declaraţiile agenţiilor din Statele Unite şi Italia.
Autorităţile Britanice din Egipt au fost foarte îngrijorate de amploarea mişcării şi surprinse
de incapacitatea lor de a le opri. Apoi spiritul lor de răzbunare s-a intensificat şi ei şi-au permis
să se dedea unor excese condamnabile. Pentru că nu au mai văzut sens în a opri demonstraţiile cu
ajutorul puştilor şi mitralierelor, ei s-au făcut vinovaţi de mai multe ori de viol, de asasinarea
sătenilor paşnici, de jafuri, de incendieri - toate acestea înfăptuite sub cel mai neînsemnat pretext
sau chiar fără pretext. Nu mai este o chestiune de crime individuale comise de soldaţii răzleţi,
cum ar fi cele ale căror victime au fost Ministrul Justiţiei şi Preşedintele Adunării Legislative. Nu
mai este o chestiune de atacuri şi furturi pe străzile din Cairo şi Alexandria. Atacurile au început
să fie întreprinse atât în sate, precum şi în oraşe de detaşamente militare puternice sub comanda
ofiţerilor lor.
Un comunicat oficial susţine următoarele despre arderea Azizia:
Zvonurile false care au circulat în ceea ce priveşte evenimentele din Azizia, au impus
solicitarea unui raport special de la comandantul forţelor de la faţa locului. El a declarat că satele
Azizia şi Bedrechein sunt locuri binecunoscute de întâlnire ale Beduinilor înarmaţi. În
consecinţă, în aceste două sate s-a făcut pe 25 martie o percheziţie. La Azizia am găsit o mare
cantitate de arme. Pe parcursul percheziţiei noastre, unii rebeli au încercat să scape, fugind pe
terasele caselor. Aceste terase, prea slabe, s-au prăbuşit sub greutatea lor, iar căderea bucăţilor de
28
tenculială pe coşurile de fum sau lămpile de iluminat cu petrol din interiorul caselor, a provocat
mai multe incendii în sat.
Dar se pare că reieşind din procesul verbal al Consiliului Provincial din Provincia Guizeh
că responsabilitatea pentru acest comunicat o poartă un ofiţer britanic, care se spune ca a fost
transferat în altă parte după ce a fost obiectul unei măsuri disciplinare. Acest fapt nu a ajuns,
evident, la cunoştinţa Guvernului Britanic în momentul discuţiei problemei Egiptului în
Parlament: ei au continuat să folosească comunicatul de mai sus. (Anexa nr 1.)
Indiferent de scuzele care ar putea fi prezentate pentru reducerea semnificativă a crimelor
comise în cartierele din Cairo, precum şi în oraşele şi satele din provincii, enumerarea unora
dintre ele va oferi o imagine despre tratament nedrept al Egiptenilor. Am tradus literal reclamaţii
şi mărturii depuse sub jurământ. Ele provin, în cea mai mare parte, de la oameni de rând, şi tonul
lor copilăresc poate provoca zâmbete. Dar acest lucru, caracteristic sincerităţii naïve, oferă o
imagine extraordinară a cruzimii pe care au suferit-o.
1. Libertatea individuală nu este respectată în Egipt. Cei care ne guvernează nu s-au gândit
la mandria poporului. Comandantul general al forţelor Britanice din Egiptul de Sus a ordonat ca
fiecare Egiptean să salute obligatoriu ofiţerii Britanici care trec pe stradă, sub pedeapsa de a fi
aduşi în faţa Curţii Marţiale. Acest ordin a fost pus în aplicare doar când demnitarii şi
funcţionarii înalţi s-au închis în casele lor şi au abandonat afacerile lor personale şi cele ale
statului. (Paportul preşedintelui Curţii din Kenah al Ministrului Justiţie, Anexele nr.4-5.)
2. Nu se respectă principiul inviolabilităţii: femeile sunt desconsiderate şi nu se apreciază
viaţa şi bunurile celor nevinovaţi.
(a) Pe 30 martie, un tren blindat, care transporta mai multe sute de soldaţi Britanici, s-a
oprit lângă satului Chobak. Câţiva soldaţi au pătruns în sat, jefuind tot ce le stătea în cale, fără a
se confruntă cu cea mai mică rezistenţă. Au tratat cu desconsideraţie femeile. Un soţ care a
intervenit a fost imediat împuşcat. Foarte repede, soldaţii au pătruns în tot satul şi au abuzat
femeile. Vai de cele, care au încercat să se apere, ele au fost imediat trântite la pământ. Vai de
bărbatul care a încercat să intervină; ei au avut aceeaşi soarta. După ce satul a fost ars, o sută
patruzeci şi patru de case au fost distruse. Doar cincizeci şi şase de case din sat au rămas întregi.
Douăzeci şi unu de oameni au fost ucişi şi doisprezece răniţi. Unii au fost supuşi unor torturi
rafinate. Soldaţii au îngropat până la brâu pe primar, pe fiul acestuia, pe fratele lui şi alte două
persoane, şi i-au tăiat cu baionetele până când au murit. (Anexele nr. 3 şi 7).
(b) Un detaşament mai mare de o sută de soldaţi, condus de un ofiţeri, sa dus în satul
Azizia, în timp ce un alt detaşament de aceeaşi mărime, a mers la Bedrechien. Cu ce scop?
Căutau arme. După ce au jefuit două sate, soldaţii au incendiat câteva case. (Anexele nr.1 şi 2.)
(c) În unele cartiere din Cairo, soldaţii au atacat locuitorii, devastându-le casele şi furând
tot ce au găsit, inclusiv obiecte preţioase. Într-un singur cartier şi într-o singură noapte, la poliţie
au fost raportate circa treizeci şi două de crime. Victimele aparţineau diverselor clase sociale:
generali, personalităţi de vază, muncitori. (Anexa nr. 6 Anexa nr. 7. expune povestea unei femei
care, urmărită de soldaţi, a reuşit cu ajutorul soţului ei, să fugă şi să ajungă la uşa case sale. Dar
soldaţii au dat foc casei şi au ucis femeia (Anexa nr. 8) O fetiţă de zece ani a fost violată de mai
mulţi soldaţi şi în final a fost găsită moartă.
3. Nerespectarea celor mai elementare norme de drept.
(a) Sub pretextul că în vecinătatea satului El-Chabanat a fost ucis un soldat Indian, un
detaşament de soldaţi Englezi au intrat în sat, şi după ce l-au jefuit, l-au ars, lăsând mai mult de
patru mii de oameni fără adăpost - toate aceste fapte au rămas neinvestigate şi fără cea mai mică
dovadă că a fost comisă o crimă reală. (Anexa nr. 9 şi 10.)
(b) Sub pretextul că a fost tras un foc de armă asupra unei patrule Britanie care trecerea pe
lângă satul Kafr Moussaed, soldaţii au intrat în această localitate, precum şi în Choubra-El-
Charkieh şi Kafr-El-Hagga, şi în comunele care depind de ele. Ei au obligat întreaga populaţie
masculină să se prezinte şi au dispus să fie biciuiţi. În pofida interdicţiei absolute de a părăsi
satul, unele victime, starea cărora nu era foarte gravă, au reuşit să fugă la Cairo şi s-au prezentat
29
la medici, care au luat probele necesare. Fotografiile acestor oameni săraci sunt prezentate.
(Anexa nr. 2 şi fotografiile ataşate la Anexa nr. 11.)
(c) În districtul Kafr-El-Charkieh, autorităţile Britanice au făcut din biciuire un lucru
regulat, şi au forţat primarii să le pună la dispoziţie persoane pentru a fi biciuite. (Scrisoarea
prefectul Bargieh către Ministrul de Interne, Anexa nr. 12).
Rezumatul de mai sus a faptelor constatate este spicuit din memoriile reclamanţilor, din
registrele de poliţie, din corespondenţa Ministerului de Interne, din telegrame pe care noi am
reuşit să le copiem, precum şi din procese verbale oficiale. Am vrut doar să prezentăm situaţia
tristă de care are parte poporul Egiptean din partea autorităţilor Engleze. Întregul Egipt respinge
dominaţia Britanică. Voinţa unanimă a întregului popor, omogen şi care are condiţiile etnologice
necesare pentru unitatea naţională, este cea mai bună dovadă că poporul este vrednic de
independenţă. Egiptul nu poate accepta dominaţia străină. Ar fi o nedreptate crudă dacă
sancţiunile Conferinţei vor conduce la pierderea autonomiei pe care am obţinut-o o sută de ani în
urmă. Şi pentru care motive? Şi ca pedeapsă pentru care crimă? Oare nu am fost noi apărători ai
cauzei Aliaţilor? Oare nu au recunoscut Aliaţii dreptul tuturor care au participat la război de a
participa la beneficiile victoriei?
Ne cerem doar dreptul de a trăi. În virtutea legilor sau a principiilor politice şi morale ar
trebui oare să fim recompensaţi pentru ajutorul pe care l-am acordat învingătorilor, prin aplicarea
unui tratament mai rău decât cel oferit inamicilor învinşi? Este posibil ca poporul Egiptean să fie
tratat precum o marfă ordinară pe piaţa politică, şi acest lucru să se întâmple în secolul al XX-
lea, prin voia unei Conferinţe care nu încetează să proclame că este raison d'etre de a elibera
naţionalităţile mici şi de a formula condiţii universale care vor asigura o pace durabilă?
Nu, chiar dacă uneori întunericul poate fi soarta lui indiferent de care vor fi consecinţele
dominaţiei celor puternici, poporul Faraonilor, a cărui civilizaţie datează din cele mai vechi
timpuri, nu va dispera şi nici nu-şi va pierde speranţa şi simpatia lumii civilizate sau a Angliei
liberale. Am fost leagănul civilizaţiei; numele nostru va rămâne în veci ilustru în istoria
oamenilor; am contribuit la ştiinţele matematicii şi ale fizicii; istoria noastră bogată a incitat
oamenii de ştiinţă din întreaga lume să pătrundă în misterele papiruselor şi hieroglifelor;
monumentele noastre vor rămâne şi pentru viitorul îndepărtat ceea ce au fost mii de ani – o
minune pentru arheologi.
Noi nu trebuie să disperăm, pentru că se vor găsi oameni instruiţi care vor asculta recursul
nostru, oameni oneşti căror le va fi milă de soarta noastră şi politicieni care vor acţiona, în
numele justiţiei, pentru libertatea Egiptului. Credeţi că independenţa şi respectul de sine sunt mai
puţin preţioase pentru noi decât independenţa şi respectul de sine al dumneavoastră?
Având în vedere aceste consideraţii, avem dreptul să contăm pe imparţialitatea Conferinţei
de Pace. Pentru că obiectivul principal al Conferinţei de Pace este de a pregăti o pace durabilă,
sperăm că cazul nostru va fi reexaminat, şi că vom fi invitaţi să prezentăm aspiraţiile poporului
Egiptean. În acest fel vor fi aduse la acte de comun acord cu principiile. Doar în acest fel,
Puterile Aliate şi Asociate vor ajunge la pacea pe care doresc să o realizeze.
Saad Zaghlul,
ARTICOL DIN THE NEW YORK TIMES DESPRE REVOLTA DIN 1919 DIN EGIPT
25 iulie 1919
800 DE BĂŞTINAŞI MORŢI ÎN REVOLTA EGIPTEANĂ; 1600 DE RĂNIŢI
HARMSWORTH A COMUNICAT CAMEREI COMUNELOR CAUZELE RECENTEI REVOLTE
Londra, 24 iulie (Associated Press) – în conformitate cu rapoartele oficiale ale Generalului

E. H. Allenby, în timpul tulburărilor recente din Egipt au fost ucişi opt sute de băştinaşi şi 1600
răniţi. Cecil Harmsworth, Subsecretar al Ministerului de Externe a făcut acest anunţ în Camera
30
Comunelor astă seară. Au fost înregistrate victime din rândul europenilor şi altor civili: ucişi –
31, răniţi - 35; De asemenea au fost ucişi 29 de militari şi răniţi -114; 39 de băştinaşi au fost
condamnaţi la moarte şi 27 - la detenţie pe viaţă. Mai mult de 2 000 de persoane au fost
condamnate la diferite termene de detenţie. Tribunalele militare au fixat termenul minim de
detenţie de trei luni.
Dezordinele au început în Egipt la mijlocul lunii martie şi au fost declarate oficial încheiate
în a treia săptămână a lunii aprilie. Ele au început la Cairo, Alexandria şi unele localităţi din
Egiptul Superior în noaptea de 14 spre 15 martie prin distrugerea unor proprietăţi ale Guvernului
Britanic, demontarea căilor ferate şi liniilor de telegraf.
Demonstraţiile au fost opera naţionaliştilor Egipteni inspiraţi de agenţi Turci şi au fost
îndreptate îndeosebi împotriva refugiaţilor Armeni şi soldaţilor şi poliţiştilor băştinaşi aflaţi în
serviciul Guvernului Britanic.
Guvernul Britanic l-a desemnat pe Generalul Edmund Allenby, cuceritorul Siriei, Înalt
Comisar cu misiune specială în Egipt şi a trecut prin Parlamentul Britanic un proiect de lege
pentru o guvernare mai liberală. Până în cea de-a doua saptamană a lunii aprilie, s-a raportat
oficial că 100 de persoane au fost ucise şi 300 – rănite.
Generalul Allenby şi-a început activitatea după sosirea sa la Cairo la 27 martie. În
proclamţia din 22 aprilie el a cerut tuturor angajaţiilor guvernamentali, care au absentat fără
permisiune de la muncă, să revină la datorie sau a declarat că ei vor fi pedepsiţi. Oricine „prin
ameninţări, persuasiune, sau violenţă” va încerca să împiedice o persoană să revină la datorie
este pasibil cu arestarea, proces şi pedeapsă. Efectul proclamaţiei se spune că a fost salutat. O
fază a insurecţiei a fost asasinarea soldaţilor solitari sau grupurilor mici de soldaţi în locurile de
agrement. În astfel de cazuri toată lumea prezentă a fost arestată, dar înainte de aceasta toţi cei
care s-au opus arestării au fost împuşcaţi.
La 21 mai Sultanul, asistat de Generalul Allenby a format un nou Cabinet, numindu-l pe
Mahomed Saïd Paşa Prim Ministru. Nu a existat nici o problemă deoarece, Guvernul lui Hussein
Rushdi Paşa şi-a dat demisia la 23 aprilie. Mahomed Said este un pro-britanic convins şi activ,
cum sunt şi colegii lui. El este un discipol al Cromer şi Kitchener.
Instanţele militare înfiinţate de către Generalul Allenby au susţinut activ noul Guvern. Până
la 18 iunie au fost pronunţate opt sentinţe capitale cu şapte comutări, şi peste o sută de sentinţe
mai uşoare, cu aproximativ acelaşi procent de comutări. Au fost percepute amenzi în valoare de
1097310 dolari din diferite sate, pe baza impozitului gaffir, care afectează fiecare gospodărie.
Sursa: The New York Times, July 25, 1919. http://query.nytimes.com/mem/archive-free/pdf?

res=F10B17F83D5C147A93C7AB178CD85F4D8185F9
ACORDUL MILNER-ZAGHLUL
După răscoala din martie-aprile 1919, la 29 aprilie 1919, Lordul Milner 10 a fost numit să
conducă o misiune guvernamentală britanică pentru „a investiga cauzele răscoalei şi a consulta
Egiptenii în vederea stabilirii unor relaţii de prietenie între ei şi Marea Britanie, de a dezvolta
instituţiile de autoguvernare şi apărare a intereselor străine în condiţiile regimului
protectoratului”. Misiunea a ajuns în Egipt, în decembrie 1919, dar a fost boicotată de
naţionaliştii egipteni, care s-au opus păstrări protectoratului. Revenit la Londra Milner a
încercat să convingă Guvernul că regimul protectoratului, instaurat unilateral de către Marea
Britanie trebuie înlocuit cu un tratat de recunoaştere a independenţei Egiptului, iar discuţiile cu
privire la viitorul politic al Egiptului trebuiesc purtate cu liderii Wafd-ului. În vara anului 1920
la Londra au avut loc negocieri între Liderul naţionaliştilor Egipteni – Saad Zaghlul şi Lordul
Milner, în rezultatul cărora au fost elaborate anumite propuneri, cunoscute ca „Acordul
Milner-Zaghlul”, care de fapt nu era un acord în sensul adevărat al cuvântului, dar a constituit
10
Milner, Alfred (23.III.1854-13.V.1925) - om de stat britanic şi administrator colonial. A jucat un rol important în
formularea politicii externe şi interne a Regatului Unit la sf. sec XIX până la înc. anilor 20 ai sec XX.
31
o bază pentru viitoarele discuţii şi negocieri. Raportul Comisiei Milner a stat la baza politicii
Britanice în Egipt pentru perioada care a urmat.
RAPORTUL MISIUNII SPECIALE BRITANICE ÎN EGIPT

MEMORANDUM
18 august 1920
(Extras)
Memorandumul, cunoscut sub numele de Acordul Milner-Zaghlul, care, de fapt nu este un

acord, ci doar o schiţă a unui viitor acord, a fost înmânat de Domnul Milner lui Adli Paşa 11, care,
în calitate de intermediar între cele două părţi, urmează să îl transmită lui Zaghlul Paşa şi
membrilor Delegaţiei. S-a convenit că acestea poate fi discutat public în Egipt. Memorandumul
este rezultatul negocierilor, care au avut loc la Londra, în iunie-august 1920, între Lordul Milner
şi membrii Misiunii Speciale în Egipt, pe de o parte şi Zaghlul Paşa şi membrii Delegaţiei
Egiptene, pe de altă parte. Memorandumul propune o soluţie a problemei Egiptene, prin
respectarea intereselor Marii Britanii şi ale Egiptului.
Membrii Misiunii prescriu Guvernului Britanic să-şi adapteze politica în Egipt în
conformitate cu recomandările specificate în memorandum, cu condiţia că şi Zaghlul Paşa şi
Delegaţia vor fi dispuşi să susţină o asemenea politică, şi vor obţine avizul pozitiv al Adunării
Naţionale a Egiptului în vederea încheierii unui Tratat, aşa cum prevăd articolele 3 şi 4.
Dacă ambele părţi vor urma recomandările conţinute în memorandum, politica Egipteană
nu poate decât să se încununeze cu succes.
(Semnat) Milner
MEMORANDUM
1. Pentru a stabili pe o bază sigură şi trainică independenţa Egiptului, este necesar ca relaţiile
dintre Marea Britanie şi Egipt să fie definite cu precizie, şi privilegiile şi imunităţile de care
se bucură Puterile capitulatorii12 în Egipt, trebuie modificate şi interpretate mai puţin
prejudiciabil pentru interesele ţării.
2. Aceste obiective nu pot fi realizate fără continuarea negocierilor între reprezentanţii
acreditaţi ai Guvernelor Britanic şi Egiptean, într-un caz, şi respectiv, între Guvernul Britanic
şi Guvernele Puterilor capitulatorii în alt caz. Negocierile vor fi orientate spre încheierea
unor acorduri clare cu privire la următoarele domenii::
3. - (i) Egiptul şi Marea Britanie vor încheia un Tratat, prin care Marea Britanie va recunoaşte
independenţa Egiptului (ca şi monarhie constituţională cu instituţii reprezentative), şi
Egiptul va acorda Marii Britanii drepturile necesare pentru protejarea intereselor sale
speciale şi pentru a-i oferi posibilitatea să acorde garanţii Puterilor străine ca acestea să
renunţe la drepturile lor, care reies din capitulaţii.
- (ii) Prin acelaşi Tratat, Marea Britanie şi Egiptul vor încheia o alianţă, prin care Marea
Britanie se va angaja să sprijine Egiptul în apărarea integrităţii sale teritoriale, şi Egiptul îşi
va asuma obligaţia să ofere Marii Britanii, în caz de război, chiar şi atunci când integritatea
Egiptului nu va fi afectată, toată asistenţa, în interiorul frontierelor sale, inclusiv utilizarea
porturilor, aerodromurilor şi mijloacelor de comunicare în scopuri militare.
4. Prezentul Tratat va include prevederi cu următoarele efecte: -
(i) Egiptul se va bucura de dreptul de reprezentare în ţări străine. În absenţa unui
reprezentant Egiptean, acreditat în mod corespunzător, Guvernul Egiptean va
încredinţa interesele sale reprezentantului Britanic. În afara ţării, Egiptul se
11
Adli Paşa (18.I.1864-22.X.1933) - om politic egiptean, prim-ministru al Egiptului (1921-1922 şi 1926-1927,
1929). A deţinut mai multe posturi politice proeminente, inclusiv Ministru al Afacerilor Externe, Ministru de Interne
şi preşedinte al Senatului.
12
Stat care deţine capitulaţii. Capitulaţie - convenţie impusă unei ţări semicoloniale de către o putere, în virtutea
căreia aceasta obţine anumite privilegii pentru cetăţenii săi stabiliţi acolo.
32
angajează să nu adopte o atitudine incompatibilă alianţei cu Marea Britanie, sau care
va crea dificultăţi Marii Britanii, şi nu va încheia acorduri cu o putere străină, care
pot aduce prejudicii intereselor Britanice.
(ii) Egiptul va acorda Marii Britanii dreptul de a menţine o forţă militară pe teritoriul
său, în scopul protecţiei comunicaţiilor Imperiale. Tratatul va stabili locul în care
armata va fi cantonată şi va reglementa toate problemele complimentare. Prezenţa
acestei forţe militare nu constituie în nici un mod o ocupaţie militară a ţării, şi nu
aduce atingere drepturilor Guvernului Egiptean.
(iii) Egiptul va desemna, în acord cu Guvernul Majestăţii Sale, un Consilier Financiar,
căruia i se vor deleg competenţele exercitate în prezent de către Comisarii pentru
Datorii, şi care va sta la dispoziţia Guvernului Egiptean pentru consultaţii în diverse
probleme.
(iv) Egiptul va desemna, în acord cu Guvernul Majestăţii Sale, un oficial în Ministerul
Justiţiei, care se va bucura de dreptul de acces liber la Ministru. El trebuie să fie pe
deplin informat cu privire la toate aspectele legate de administrarea legilor care
afectează străini, şi, de asemenea, va sta la dispoziţia Guvernului Egiptean pentru
consultare cu privire la orice problemă legată de menţinere eficientă a legii şi a
ordinii.
(v) Ţinând cont de transferul drepturilor, exercitate sub regimul Capitulaţiilor de diferite
Guverne straine, către Guvernul Majestăţii Sale, Egiptul recunoaşte dreptul Marii
Britanii de a interveni, prin reprezentantul ei în Egipt, pentru a preveni aplicarea faţă
de străini a oricărei legi Egiptene, care necesită consimţământul străinilor, şi Marea
Britanie, din partea sa, se angajează să nu exercite acest drept, cu excepţia, cazurilor
în care legile au fost aplicate inechitabil împotriva străinilor. Alternativă: -
Ţinând cont de transferul drepturilor, exercitate sub regimul Capitulaţiilor de diferite
Guverne straine, către Guvernul Majestăţii Sale, Egiptul recunoaşte dreptul Marii
Britanii de a interveni, prin reprezentantul ei în Egipt, pentru a preveni aplicarea faţă
de străini a oricărei legi Egiptene, care necesită consimţământul străinilor, şi Marea
Britanie, din partea sa, se angajează să nu exercite acest drept, cu excepţia cazurilor
în care legile au fost aplicate inechitabil, discriminând străinii în materie de
impozitare, sau contradictorii principiilor de drept comun al tuturor Puterilor
capitulatorii.
(vi) Având în vedere relaţiile speciale dintre Marea Britanie şi Egipt, produse de Acordul
de Alianţă, reprezentantul Britanic va beneficia de o poziţie excepţională în Egipt şi
va avea dreptul de prioritate faţă de orice alţi reprezentanţi.
(vii)Angajamentele ofiţerilor Britanici şi străini, şi ale funcţionarilor care au intrat în
serviciul Guvernului Egiptean înainte de intrarea în vigoare a Tratatului pot fi
reziliate, fie la cererea funcţionarilor, sau a Guvernului Egiptean, în orice moment în
termen de doi ani de la data intrării în vigoare a Tratatului. Pensiile sau compensaţiile
care vor fi acordate funcţionarilor care ies la pensie în temeiul acestei dispoziţii,
suplimentar celor ce sunt prevăzute de legislaţia în vigoare, se vor determină în
Tratat. În cazurile în care acest aranjament nu produce avantaje, condiţiile existente
vor rămâne neafectate.
5. Prezentul Tratat va fi supus spre aprobare unie Adunări Constituante, dar nu va intra în
vigoare decât după încheierea acordurilor cu Puterile străine pentru închiderea instanţelor
lor consulare, precum şi după înrarea în vigoare a decretelor de reorganizare a Tribunalelor
Mixte.
6. Această Adunare Constituantă va fi, de asemenea, responsabilă de elaborarea termenilor
unui noui Statut Organic, de dispoziţiile căruia se va conduce Guvernul Egiptului. Acest
Statut va cuprinde dispoziţii pentru Miniştrii, responsabili în faţa Legislativului. Statutul va
asigura, de asemenea, toleranţa religioasă pentru toate persoanele şi protecţia în mod
corespunzător a drepturilor străinilor.
33
7. Modificările necesare ale regimului Capitulaţiilor vor fi asigurate de acordurile care
urmează să fie încheiate de către Marea Britanie cu Puterile capitulatorii. Aceste acorduri
vor prevedea închiderea Curţilor Consulare străine, astfel încât să devină posibilă
reorganizarea şi extinderea jurisdicţiei Tribunalelor Mixte şi aplicarea legislaţiei (inclusiv
legislaţia fiscală), adoptată de legiuitorul Egiptean, pentru toţi străini din Egipt.
8. Aceste acorduri vor asigura transferul drepturilor exercitate sub regimul Capitulaţiilor de
guvernele straine, către Guvernul Majestăţii Sale şi vor conţine, de asemenea, prevederi
pentru intrarea în vigoare a următoarelor:
(a.) Încercare se va face de a discrimina cetăţenii unei Puteri care este de acord pentru a
închide Curţile sale Consulare, şi astfel de resortisanţi se bucură în Egipt de acelaşi
tratament ca supuşi Britanici.
(b.)Legea Egipteană a Naţionalităţilor va fi fondată pe jus sanguinis, astfel încât copiii
născuţi în Egipt din cetăţeni străini se vor bucura de naţionalitatea tatălui lor, şi nu va
fi revendicat ca şi cetăţean Egiptean.
(c.) Functionarii consulari ai puterilor străine vor acorda Egiptului acelaşi statut, de care
se bucură consulii străini în Anglia.
(d.)Tratatele şi convenţiile în materie de comerţ şi navigaţie, inclusiv Convenţiile poştale
şi telegrafice la care Egiptul este parte, vor rămâne în vigoare. Până la încheierea unor
acorduri speciale, Egiptul va aplica tratatele în vigoare, încheiate între Marea Britanie
şi Puterile străine, în probleme cu privire la chestiuni ce ţin de închiderea instanţelor
consulare, cum ar fi Tratatele de extrădare, Tratatele de predare a marinarilor
dezertori, de asemenea, Tratatele de natură politică, indiferent dacă ele sunt
multilaterale sau bilaterale, de exemplu Convenţiile de arbitraj, precum şi diverse
Convenţii cu privire la desfăşurarea ostilităţilor:
(e.) Libertatea de a întreţine şcoli şi de a învăţa limba unei ţări străine vor fi garantate, cu
condiţia ca aceste scoli vor fi subordonate legislaţiei aplicabile şcolilor europene din
Egipt.
(f.) Libertatea de a menţine sau de a organiza fundatii religioase si de caritate, cum ar fi
spitale, & c., va fi, de asemenea, garantate,
Tratatele vor sta la baza modificărilor necesare pentru reglementarea activităţiil Comisiei
pentru Datorii şi eliminarea elementului de extraneitate în Consiliul de Sănătate din
Alexandria.
9. Legislaţia necesară implimentării acordurilor menţionate anterior între Marea Britanie şi
Puterile străine, va fi elaborată prin decrete, emise de Guvernul Egiptean,
10. Decretele de reorganizare a Tribunalelor mixte vor delega acestor Tribunale toate
competenţele exercitate până acum de către instanţele Consulare Străine, lăsând în acelaşi
timp competenţa Curţilor Native neatinsă.
11. După intrarea în vigoare a Tratatului, menţionat în Art. al 3-lea, Marea Britanie va comunica
termenii acestui Tratat Puterilor străine şi va sprijini cererea Egiptului de a fi admis în
Societatea Naţiunilor.
.Sursa: Report of the British Special Mission to Egypt.
The Memorandum of August 18, 1920 // United States Department of State / Papers
relating to the foreign relations of the United States, 1921,
Vol.I, pp. 903-906
-http://images.library.wisc.edu/FRUS/EFacs/1921v01/reference/frus.frus1921v01.i0021.pdf
După răscoalele poporului Egiptean din 1919 şi 1922, dar şi în conformitate cu Raportul
Comisiei Milner, Guvernul Marii Britanii a hotărât să renunţe unilateral la protectoratul asupra
Egiptului şi să ofere acestei ţări independenţa formală, fapt confirmat de Declaraţia Guvernului
Britanic din 28 februarie 1922.
34
DECLARAŢIA GUVERNULUI BRITANIC DESPRE ANULAREA PROTECTORATULUI BRITANIC
ASUPRA EGIPTULUI
28 februarie 1922
În acord cu intenţiile declarate anterior de către guvernului Majestăţii sale de a recunoaşte

Egiptul în calitate de stat independent şi suveran şi reieşind din importanţa vitală pentru Imperiul
Britanic a relaţiilor cu Egiptul, prin prezenta se declară următoarele:
1. Protectoratul Britanic asupra Egiptului se anulează şi Egiptul se declară stat

independent şi suveran.
2. Imediat, ce guvernul excelenţei Sale Sultanul egiptean va adopta Indemnity Act*,
aplicată tuturor locuitorilor Egiptului, starea de război, proclamată la 2 noiembrie 1914, va vi
ridicată.
3. Următoarele chestiuni vor rămâne în competenţa absolută a guvernului Majestăţii
Sale, pănă se vor crea condiţiile necesare pentru încheierea, pe calea negocierilor libere şi a
consimţământului mutual, a unui acord între guvernul Majestăţii Sale şi guvernul Egiptului:
A. Securitatea căilor de comunicare ale Imperiului Britanic în Egipt.
B. Apărarea Egiptului împotriva oricărei agresiuni externe sau amestec, directe sau
indirecte.
C. Apărarea intereselor străine în Egipt şi protecţia minorităţilor.
D. Sudanul.
Până la încheierea unor astfel de acorduri status quo asupra chestiunilor menţionate va
rămâne fără modificări.
* Legea despre recunoaşterea tuturor acţiunilor, întreprinse în perioada acţiunilor militare
ale Primului Război Mondial, despre amnistiere şi compensaţii.
Sursa: Blaustein, A. P., Sigler, J. A., Beede, B. R. Independence Documents of the

World. Volume 1. Dobbs Ferry, NY: Oceana Publications. 1977 pp. 204–205.-
http://books.google.com
Sursa: Суэцкий канал. Сборник документов. – Москва: Изд-во ИМО, 1957, стр. 57
CIRCULARĂ
ADRESATĂ REPREZENTANŢILOR GUVERNULUI MAJESTĂŢII SALE LA BERLIN,
WASHINGTON, ROMA, MADRID, TOKYO, BRUXELLES, RIO DE JANEIRO, HRISTIANIA,
STOCHOLM, HAAGA, COPENHAGA, ATENA, LISSABONA, BELGRAD, BERN, BUENOS AIRES,
VIENA, LA-PAS, SOFIA, SATYAGO, BEIJING, PANAMA, BOGOTA, HAVANNA, PRAGA, LIMA,
RIGA, HELSINKI, GUATEMALA, BUDAPESTA, MEXICO SITY, TEHERAN, VARSAVA, BANKGOK,
MONTEWIDEO VATICAN ŞI CARACAS PRIN CARE ADUCEM LA CUNOŞTINŢĂ HOTĂRÂREA
GUVERNULUI MAJESTĂŢII SALE DE A ANULA PROTECTORATUL ŞI DE A RECUNOAŞTE
INDEPENDENŢA ŞI SUVERANITATEA STATULUI EGIPT.
Ministerul Afacerilor Externe

15 martie 1922
Guvernul Majestăţii Sale cu acordul Parlamentului a decis să anuleze protectoratul asupra

Egiptului, declarat la 18 decembrie 1914, şi să recunoască independenţa şi suveranitatea lui.
Informând Guvernul, pe lângă care Dumneavoastră sunteţi acreditat despre această hotărâre, este
necesar să comunicaţi următoarele:
„În decembrie 1914, când pacea şi prosperitatea Egiptului era periclitată ca urmare a
intrării Turciei în Marele Război în alianţă cu Puterile Centrale, guvernul Majestăţii Sale a anulat
35
suzeranitatea Turciei asupra Egiptului, şi a luat această ţară sub ocrotirea sa, declarând Egiptul
protectorat Britanic.
În prezent, situaţia s-a schimbat. Egiptul a ieşit din război integru şi prosper, şi Guvernul
Majestăţii Sale, în rezultatul unor reflecţii de durată şi în conformitate cu politica sa tradiţională
a hotărât să anuleze protectoratul printr-o declaraţie, prin care recunoaşte Egiptul stat suveran şi
independent, conservând după sine dreptul de a încheia în viitor un acord între Egipt şi Guvernul
Majestăţii Sale referitor la unele chestiuni care ating, în speţă, interesele şi obligaţiile Imperiului
Britanic. Până la încheierea unor asemenea acorduri referitoare la chestiunile disputate, status
quo-ul lor rămâne fără modificări.
Guvernul Egiptean îşi va putea crea din nou un Minister al Afacerilor Externe şi astfel să
pregătească condiţiile pentru crearea reprezentanţelor diplomatice şi consulare ale Egiptului în
străinătate.
În viitor, Marea Britanie nu va mai apăra drepturile Egiptenilor în alte state, cu excepţia
cazurilor, în care Guvernul Egiptean va solicita acest lucru, şi până va fi creată reprezentanţa
Egiptului în ţara corespunzătoare.
Totuşi, anularea protectoratului Britanic asupra Egiptului nu va conduce la modificări ale
statu quo-ului, în ceea ce priveşte poziţia altor state în Egipt.
Prosperitatea şi integritatea Egiptului sunt absolut necesare pentru pacea şi securitatea
Imperiului Britanic, care fiind deosebit de cointeresat, va păstra întotdeauna relaţii deosebite cu
Egiptul, relaţii recunoscute pe parcursul de-a lungul timpului şi de alte guverne. Aceste relaţii
deosebite sunt fixate în declaraţia guvernului britanic de recunoaştere a independenţei şi
suveranităţii Egiptului. Guvernul Majestăţii sale şi le-a expus în calitate de probleme, care se
referă nemijlocit la drepturile şi interesele Imperiului Britanic, şi nu va admite ca vreun stat să
punăla îndoială sau discuţiilor. În corespundere cu aceste principii, el va examina în calitate de
acţiune neprietenoasă orice încercare de amestec în afacerile interne ale Egiptului din partea vre-
unui terţ stat, şi va examina drept acţiune ce trebuie respinsă cu toate mijloacele disponibile,
orice agresiune asupra Egiptului.
Kerzon of Kedlston
Sursa: Суэцкий канал. Сборник документов. – Москва: Изд-во ИМО, 1957, стр. 59 //
Apud. British and Foreign State Papers, vol. 116, London, 1922, p. 84-85.
TRATATUL DE PACE DE LA LAUSANNE

ÎNCHEIAT ÎNTRE MAREA BRITANIE, FRANŢA, ITALIA, JAPONIA, GRECIA, ROMÂNIA ŞI
STATUL SERBO-HORVATO-SLOVEN PE DE O PARTE, ŞI TURCIA PE DE ALTĂ PARTE
(Extras)
24 iulie 1923
Art. 16. Turcia declară, că renunţă la toate drepturile, de orice natură nu ar fi ele, asupra
teritoriilor, situate în afara hotarelor ei prevăzute de prezentul Tratat, sau referitoare la aceste
teritorii, şi asupra insulelor, altele decât cele, suveraniteatea asupra cărora a fost cedată ei prin
prezentul Tratat, cu atât mai mult cu cât soarta acestor teritorii şi insule se reglementează sau se
va reglementa de către părţile cointeresate.
Prevederile prezentului articol nu prejudiciază unor condiţii separate, la care s-a convenit
sau se vor încheia între Turcia şi ţările limitrofe graniţei ei.
Art. 17. Acţiunea de renunţare a Turciei la toate drepturile asupra Egiptului şi asupra
Sudanului se va considera aplicabilă din 5 noiembrie 1914.
Sursa: Суэцкий канал. Сборник документов.

– Москва: Изд-во ИМО, 1957, стр. 59-60
36
Ca urmare a Declaraţiei Guvernului Britanic din 28 februarie 1922 care a recunoscut
Egiptul drept stat independent. şi suveran, în 1923 a fost adoptată o constituţie. După lovitura
de stat din 1930, Constituţia din 1923 a fost abrogată şi adoptată o nouă Constituţie, care
consacră victoria noilor forţe politice în ţară şi este cunoscută sub numele de Constituţia din
1930. Constituţia din 1930 care a rămas în vigoare timp de cinci ani,până când sub presiune
mişcării populare a fost restabilită Constituţia din 1923. Deoarece intreaga structură şi multe
articole din ambele Constituţii sunt identice sau foarte asemănătoare, extrasele din ambele
documente sunt prezentate în textul comun cu câte o notă care indică la care dintre Constituţii se
referă textul.
CONSTITUŢIA EGIPTULUI DIN 19 APRILIE 1923

CONSTITUŢIA EGIPTULUI DIN 22 OCTOMBRIE 1930
(Extras)
Art. 1. Egiptul este un stat suveran, liber şi independent. Suveranitatea este indivizibilă şi
inalienabilă. Statul Egipt este o monarhie ereditară, care are o formă reprezentativă.
Art. 3. Toţi egiptenii sunt egali în faţa legii. Egiptenii, fără nici o deosebire de naţionalitate,
limbă sau religie, se bucura de drepturi civile şi politice şi în mod egal sunt impuşi la taxe şi
obligaţii publice. Doar egiptenii sunt admise în funcţiile publice, civile sau militare; strainii sunt
admişi către aceste funcţii numai în cazurile excepţionale prevăzute de lege.
Art. 4. Libertatea personală este garantată.
Art. 14. Libertatea de opinie este garantată. Orice persoană are dreptul în limitele legii, de
a-şi exprima liber opiniile oral, în scris, prin imagini sau altfel.
Art. 15. Presa este liberă în limitele legale expuse. Cenzura este interzisă. Sancţionarea,
suspendarea sau închiderea ziarelor în ordine administrativă, de asemenea, este interzisă, cu
excepţia cazurilor în care este necesar să se recurgă la aceste măsuri în scopul menţinerii ordinii
publice.
Art. 23. Toate puterile Statului emana de la natiune, care se exercită în conformitate cu
prezenta Constituţie.
Art. 24. Puterea legislativă se exercită de către Rege împreună cu Senatul (în textul arab –
„Camera sheikilor.”) şi Camera Deputaţilor.
(1923) Art. 28. Iniţiativa legislativă aparţine Regelui, Senatului şi Camerei Deputaţilor.
Senatul nu dispune de iniţiativă în ceea ce priveşte legislaţia referitoare la impunerea sau
creşterea impozitelor. Iniţiativa unor astfel de legi este rezervată pentru Rege şi Camera
Deputaţilor.
(1930) Art. 28. Iniţiativa legislativă aparţine Regelui, Senatului şi Camerei Deputaţilor.
Dar, iniţiativa în ceea ce priveşte legile financiare este rezervată Regelui.
Art. 29. Puterea executiva aparţine Regelui în condiţiile stabilite prin prezenta Constituţie.
Art. 33. Regele este şeful suprem al statului. Persoana lui este inviolabilă.
Art. 34. Regele aprobă şi promulgă legile.
Art. 35. În cazul în care Regele nu consideră necesar să promulge un proiect de lege sau
altul, adoptat de Parlament, el întoarce proiectul Parlamentului pentru reexaminare în termen de
(o lună – în Constituţia din 1923), (2 luni - în Constituţia din 1930)
(1923) Netrimiterea proiectului de lege în termenul specificat, este echivalentă aprobării, şi
legea va fi promulgată.
(1930) Netrimiterea proiectului de lege în termen de două luni se consideră drept refuz de a
fi aprobat.
Proiectul de lege, refuzat spre aprobare, nu poate fi examinat de către Parlament în aceeaşi
sesiune.
Art. 38. Regele are dreptul de a dizolva Camera Deputaţilor ...
37
Art. 39. Regele poate suspenda sesiunile Parlamentului. Dar, amânarea nu poate depăşi
termenul de o lună şi nu se poate repeta în aceeaşi sesiune fără acordul ambelor Camere.
(1923) Art. 41. În cazul în care în intervalul dintre sesiunile Parlamentului intervine
necesitatea adoptării unor măsuri urgente, Regele emite decrete cu putere de lege, dar cu condiţia
ca acestea să nu contravină Constituţiei. Parlamentul se convoacă imediat în sesiune
extraordinară, şi aceste decrete urmează a fi adoptate în prima şedinţă. Dacă aceste decrete nu
vor fi adoptate de către Parlament sau în cazul în care sunt respinse de una dintre cele două
Camere, ele îşi pierd calitatea de lege.
(1930) Art. 41. În cazul în care în intervalul dintre sesiunile Parlamentului sau în timpul
dizolvării Camerei Deputaţilor intervine necesitatea adoptării unor măsuri urgente, Regele emite
decrete cu putere de lege, dar cu condiţia ca acestea să nu contravină Constituţiei. Aceste decrete
trebuie să se prezinte spre examinare Parlamentului în termen de o lună de la deschiderea
sesiunii următoare. Dacă acestea nu vor fi prezentate spre examinare Parlamentului în termenul
prevăzut, sau în cazul în care sunt respinse de una dintre cele două Camere, acestea îşi pierd
calitatea de lege. Atât faptul că decretele au fost transmise Parlamentului spre examinare cât şi
respigerea lor vor fi publicate în Monitorul Oficial.
Art. 45. Regele declară starea de urgenţă. Parlamentul trebuie anunţat imediat despre
declararea stării de urgenţă, astfel încât acesta să confirme sau să anuleze starea de urgenţă. În
cazul în care starea de urgenţă se declară în afara sesiunilor Parlamentului, acesta din urmă
trebuie să fie convocat de urgenţă.
Art. 46. Regele este Comandantul Suprem al forţelor terestre şi navale. El numeşte şi
destituie ofiţerii. Regele declară război, încheie pace şi semnează tratate, despre care aduce la
cunoştinţă Parlamentului, cu explicaţiile corespunzătoare, în termen util, adecvat interesului şi
siguranţei publice.
Cu toate acestea, războiul ofensiv nu poate fi declarat fără acordul Parlamentului. Tratatele
de pace, de alianţă, comerciale, despre navigaţie, precum şi toate cele care implică orice
schimbare a teritoriului statului, sau reducerea drepturilor lui suverane, sau orice cheltuială din
Visterie, sau cele care afectează drepturile publice sau private ale cetăţenilor egipteni, vor
produce efecte numai după aprobarea lor de Parlament.
Articolele secret ale unui sau alt tratat, nu pot încălca articolele publicate.
Art. 58. Nimeni nu poate fi ministru, dacă nu este egiptean.
Art. 60. Actele Regelui referitoare la afacerile de stat sunt valabile numai dacă acestea sunt
contrasemnate de Preşedintele Consiliului de Miniştri şi a miniştrilor de resort.
Art. 61. Miniştrii sunt responsabili în faţa Camerei Deputaţilor pentru politica generală a
Guvernului şi individual pentru acţiunile departamentului lor.
Art. 62. Nici un ordin verbal sau scris al Regelui nu poate absolvi un ministru de
responsabilitate.
Art. 65. În cazul în care Camera Deputaţilor declară (conform Constituţiei din 1930 - cu un
vot majorităţii absolute a membrilor săi), că ea nu are încredere în Cabinet, Şeful Cabinetului de
Miniştri trebuie să demisioneze. În cazul în care votul se referă unul dintre miniştri,
demisionează ministrul respectiv.
Art. 73 (74) (În continuare numerotarea articolelor din ambele Constituţii diferă. Pentru că
nu se mai specifică anul, numerotarea va urma în conformitate cu Cnstituţia din 1923: în
paranteze se va indica numărul Art.ui din Constituţia din 1930. Articolele din Constituţie din
1930, care se deosebesc, se vor indica, aşa cum s-a făcut anterior, după Art. Constituţiei din
1923). Parlamentul este compus din două Camere - Senatul şi Camera Deputaţilor.
(1923) Art. 74. 2/5 din membrii Senatului sunt numiţi de către Rege, şi 3/5 din senatori sunt
aleşi prin sufragiu universal, în conformitate cu legea electorală.
(1930) Art. 75. Senatul este alcătuit din 100 de membri, dintre care 60 sunt numiţi de către
Rege, iar 40 sunt aleşi în conformitate cu dispoziţiile Art.ui 81 din legea electorală.
(1923) Art. 82. Camera Deputaţilor este alcătuită din membri aleşi prin vot universal, în
conformitate cu prevederile legii electorale.
38
(1930) Art. 81. Alegerile – se petrec în două etape.
Art. 91 (86). Membrul Parlamentului reprezintă întreaga naţiune.
Membrul Parlamentului nu poate primi mandate obligatorii (1923) de la alegător sau de la
puterea pe care-l numeşte.
Art. 98 (93). Şedinţele Camerei Deputaţilor sunt publice. Cu toate acestea, fiecare dintre
Camere se poate transforma într-un comitet secret la cererea (în Constituţia din 1930 -
preşedintelui său) a Guvernului sau a zece dintre membrii săi. După care decide dacă discuţia se
va relua pe aceeaşi temă în întâlniri publice sau secrete.
(1923) Art. 107. Fiecare membru al Parlamentul are dreptul să facă apel către miniştrii cu
cereri sau interpelări în limitele determinate de normele interne ale fiecărei Camere. În toate
cazurile, examinarea interpelărilor poate avea loc în nu mai puţin de 8 zile de la depunerea lor, cu
excepţia cazului în care există o urgenţă deosebită sau consimţământul ministrului.
(1930) Art. 97. Nici unul dintre membrii Parlamentului nu poate interveni în cadrul
acţiunii, care intră în domeniul de aplicare al puterii executive.
Cu toate acestea, fiecare membru are dreptul să se adreseze miniştrilor cu cereri sau
interpelări în acele condiţiile stipulate în Art. 108 din Constituţie.
Art. 108 (98). Fiecare Cameră are dreptul de a efectua anchete cu privire la acele chestiuni
care ţin de domeniul său de aplicare.
Art. 109 (99). Membrii Parlamentului nu pot fi sancţionaţi pentru opiniile exprimate de
aceştia, şi voturile exprimate de ei în Cameră.
(1930) Cu toate acestea, ei pot fi urmăriţi penal pentru defăimarea familiei cuiva sau a
vieţii private, sau pentru insultarea persoanei Regelui sau a oricărui alt membru al familiei regale
în şedinţele Camerelor.
Art. 110 (100). În timpul sesiunii Parlamentului, nici un membru al Camerei nu poate fi
urmărit sau arestat (1923 - pentru o infracţiune capitală), (1930 - pentru infracţiuni penale sau
delicte), decât în cazul când Camera din care el face parte oferă permisiunea, cu excepţia reţinerii
la locul infracţiunii.
Art. 134 (123). Nici un impozit nu poate fi stabilit, modificat sau abrogat decât în virtutea
legii.
Art. 151 (140). Extrădarea refugiaţilor politici este interzisă, fără a aduce atingere
acordurilor internaţionale care urmăresc păstrarea ordinii publice.
Art. 152 (141). Amnistierea poate avea loc doar prin lege.
(1930) Art. 153. La cererea procurorilor de stat, Camera de Apel poate suspenda pentru un
termen de la o lună la trei editarea oricărui ziar sau periodice, care au atentat la moralitatea
publică, care au calomniat un lider sau care duc prin răspândirea ştirilor false, atacuri sau alte
tipuri de provocări, campanii, care urmăresc incitarea la ură sau dispreţ faţă de ordinea stabilită
prin Constituţie sau ameninţă ordinea publică.
Sursa: Конституции буржуазных стран, т. III, М., 1936, стр. 310 - 336.
TRATATUL ANGLO-EGIPTEAN DIN 1936
Tratatul Anglo-Egiptean a fost semnat la 26 august 1936 la Palatul Zaafarana, Londra de

către Anthony Eden, Ramsay MacDonald şi Lordul Halifax din partea Marii Britanii şi El Nahas
Paşa, Maher, Mahmoud, Boutros Ghali Paşa din partea Egiptului, şi ratificat la 23 decembrie
1936 la Cairo. Tratatul a confirmat independenţa Egiptului, care acceptă staţionarea de trupe
britanice pe teritoriul său, necesare pentru protejarea Canalului de Suez şi împrejurimile sale.
Printre pretextele invocate pentru semnarea Tratatului a fost al doilea război Italo-abisinian,
care începuse în 1935. Regele Farouk se temea că italienii pot invada Egiptul sau îi poate
atrage în război. Odată cu creşterea tensiunilor politice în Europa, Tratatul a contribuit expres
la menşinerea status quo-ului în zonă. Cu toate acestea, Tratatul nu a fost salutat de naţionaliştii
39
egipteni, care revendicau independenţa deplină a Egiptului. Tratatul a fost denunţat de către
Parlamentul egiptean la 15 octombrie 1951 şi abolit în 1954.
TRATAT DE ALIANŢĂ
DINTRE MAJESTATEA SA, REGELE REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII ŞI
MAJESTATEA SA, REGELE EGIPTULUI
26 august 1936
Majestatea Sa regele Marii Britanii, Irlandei şi dominioanelor britanice de peste mări,

împăratul Indiei şi Majestatea Sa regele Egiptului,
tinzând să consolideze prietenia şi buna înţelegere între ei şi să colaboreze în vederea
respectării obligaţiilor internaţionale în ceea ce priveşte asigurarea păcii univesale
şi considerând că aceste scopuri pot fi realizate cel mai bine prin încheierea tratului de
prietenie şi colaborare, care va asigura în interesele lor comune o colaborare reală în vederea
păstrării păcii şi asigurării securităţii propriilor lor teritorii şi va reglementa relaţiile bilaterale în
viitor,
au căzut de acord să încheie un tratat în acest scop şi au numit în calitate de
reperezentanţii lor plenipotenţiali:
Majestatea Sa regele Marii Britanii, Iralndiei şi dominioanelor Britanice de peste mări,
împăratul Indiei (în continuare Majestatea Sa regele şi împăratul):
din partea Marii britanii şi Irlandei de Nord: (urmează numele reprezentanţilor
plenipotenţiali);
Majestatea sa regele Egiptului: (urmează numele reprezentanţilor plenipotenţiali); care,
declarându-şi împuternicirile, au convenit asupra următoarelor.
Art. 1. Ocupaţia militară a Egiptului de către forţele armate ale Majestăţii Sale Regale şi
Imperiale încetează.
Art. 2. Majestatea Sa Regele şi Împăratul va fi reprezentat, din acest moment, la Curtea

Majestăţii Sale Regele Egiptului, şi Majestatea Sa Regele Egiptului va fi reprezentat la curtea din
Saint James de către Ambasadori acreditaţi în mod corespunzător.
Art. 3. Egiptul intenţionează să aplice pentru aderarea la Liga Naţiunilor.

Guvernul Majestăţii Sale a Regatului Unit, recunoscând Egiptul ca stat independent şi
suveran, va susţine orice solicitare de acceptare pe care Guvernul Egiptean o poate prezenta în
condiţiile prevăzute de Art. I al Statutului acestei organizaţii.
Art. 4. Se constituie o alianţă între Înaltele Părţi Contactante în scopul consolidării prieteniei lor,
a înţelegerii cordiale şi a bunelor lor relaţii.
Art. 5. Fiecare Înaltă Parte Contractantă se angajează să nu adopte în raport cu statele străine o
poziţie incompatibilă cu Alianţa şi să nu încheie acorduri politice incompatibile cu prevederile
prezentului Tratat.
Art. 6. În cazul în care un litigiu cu un stat terţ produce o situaţie de natură să genereze un pericol
de rupere a relaţiilor cu acest stat, Înaltele Părţi Contractante se vor consulta reciproc pentru
soluţionarea litigiului indicat prin mijloace paşnice, în conformitate cu dispoziţiile Pactul Ligii
Naţiunilor şi oricăror altor angajamente internaţionale aplicabile într-un asemenea caz.
Art. 7. Dacă, contrar prevederilor Articol 6 de mai sus, una dintre Înaltele Părţi Contractante va fi
implicată în război, cealaltă Înaltă Parte Contractantă, respectând prevederile Art.ui 10 al
prezentului Taratat, va veni imediat în ajutor în calitate de aliat.
40
Ajutorul Majestăţii Sale Regelui Egiptului în caz de război, pericol iminent de război sau a
unei situaţii internaţionale excepţionale va consta în asigurarea Majestăţii Sale Regele şi
Împăratul pe teritoriul egiptean, în conformitate cu sistemul de administrare şi a legislaţiei
egiptean, prin toate facilităţile şi asistenţa disponibilă, inclusiv utilizarea porturilor,
aerodroamelor şi mijloacelor de comunicare.
În corespundere cu acestea, Guvernul Egiptean va întreprinde toate măsurile administrative
şi legislative, inclusiv instituirea legii marţiale şi a unei cenzuri efective, necesare pentru a face
aceste facilităţi şi asistenţa eficientă.
Art. 8. În legătură cu faptul că Canalul de Suez, fiind parte integră a Egiptului, este în acelaşi
timp un mijloc de comunicaţie internaţională, precum şi un mijloc necesar de comunicaţie dintre
diferitele păţi ale Imperiului Britanic, Majestatea Sa Regele Egiptului, până când Înaltele Părţi
Contractante se vor conveni că armata egipteană este aptă să asigure libertatea şi securitatea
deplină a navigaţiei în Canal cu resurse proprii, autorizează Majestatea Sa Regele şi Împăratul să
întreţină forţe pe teritoriul egiptean în vecinătate cu Canalul în zona indicată în anexa prezentului
articol, cu scopul asigurării securităţii Canalului în colaborare cu forţele egiptene.
Prevederile detaliate privind respectarea prezentului articol se conţin în anexa acestuia.
Prezenţa acestor forţe nu va constitui în nici un mod o stare de ocupaţie şi nu va încălca în nici
fel suveranitatea Egiptului. Se presupune, că la sfârşitul unei perioade de 20 de ani, indicate în
Art. 16, problema iminenţei prezenţei forţelor britanice în cazul în care Armata Egipteană va fi
capabilă să asigure cu propriile resurse libertatea şi securitatea deplină de navigare în Canal,
poate fi transmisă, în cazul în care Înaltele Părţi Contractante nu se vor înţelege în această
chestiune, Ligii Naţiunilor spre soluţionare în coformitatea cu prevederile statutului în vigoare la
momentul semnării prezentului Tratat sau unei alte persoane fizice sau juridice în vederea
soluţionării problema în conformitate cu altă procedură similară, asupra cărei pot conveni
Înaltele Părţi Contractante.
Art. 9. Imunităţile şi privilegiile în materie jurisdicţională şi fiscală de care se bucură forţele

Majestăţii Sale Regele şi Împăratul, care staţionează în Egipt în conformitate cu prevederile
prezentului Tratat, vor fi determinate într-o convenţie separată, care urmează să fie încheiată
între Guvernul Egiptean şi Guvernul Regatului Unit.
Art. 10. Nimic din conţinutul prezentului Tratat nu aduce atingere în nici un mod drepturile şi
obligaţiile, care decurg sau pot rezulta pentru fiecare dintre Înaltele Părţi Contractante din Pactul
Ligii Naţiunilor sau tratatul despre renunţare la război, semnat la Paris la 27 august 1928.13
Art. 11. 1) Menţinând libertatea de a încheia convenţii noi în viitor, care ar modifica acordurile
din 19 ianuarie şi 10 iulie 1899, Înaltele Părţi Contractante convin, că Sudanului va fi administrat
în continuare conform acordurilor indicate. General-guvernatorul va continua să-şi exercite
atribuţiile delegate de Înaltele Părţi Contractante prin acordurile indicate.
Înaltele Părţi Contractante convin, că obiectivul principal al administraţiei lor în Sudan este
bunăstarea sudanezilor.
Nimic din prezentul articol nu prejudiciază problema suveranităţii Sudanului.
2) Desemnarea şi promovarea funcţionarilor în Sudan vor rămâne în competenţa
Guvernatorului General. În cazul în care el nu va identifica sudanezi calificaţi, va selecta
candidaţi de naţionalitate Britanică şi Egipteană.
3) Pentru completarea armatelor Sudaneze, trupele Britanice şi cele Egiptene vor fi puse la
dispoziţia Guvernatorului General pentru apărarea Sudanului.
13
Pactul Brian-Kellog (sau Tratatul de la Paris despre interzicerea războiului în calitate de mijloc a politicii
naţionale) a fost semnat la Paris de către reprezentanţii a 15 state. Ulterior la acesta au aderat URSS şi alte 48 de
state. Pactul prevedea renunţarea la război ca mijloc a politicii naţionale şi declara necesitatea soluţionării oricăror
litigii şi diferende prin mijloace paşnice.
41
4) Imigraţia Egipteană în Sudan este nelimitată, cu excepţia considerentelor de ordine
publică şi sănătate.
5) În Sudan nu se va face vre-o discriminare între supuşii Britanici şi cetăţenii Egipteni în
materie de comerţ, imigraţie sau deţinere de proprietate
6) Înaltele Părţi Contractante consimt în privinţa dispoziţiilor, enumerate în anexa
prezentului articol, referitoare la metoda de aplicare a convenţiilor internaţionale în Sudan.
Art. 12. Majestatea Sa Regele şi Împăratul recunoaşte faptul că responsabilitatea pentru viaţa şi
proprietatea străinilor în Egipt revine exclusiv Guvernului Egiptean, care va asigura respectarea
obligaţiilor care le revin în această privinţă.
Art. 13. Majestatea Sa Regele şi Împăratul recunoaşte că regimul capitulaţiilor, existent în Egipt,
nu mai corespunde spiritului timpului şi situaţiei prezente a Egiptului.
Majestatea Sa Regele Egiptului îşi exprimă voinţa de a anula acest regim imediat.
Ambele Înaltele Părţi Contractante sunt de acord referitor la deciziile, care se referă la
această chestiune, expuse în anexele la prezentul articol.
Art. 14. Prezentul Tratat abrogă toate acordurile sau alte acte existente, acţiunea cărora este
incompatibilă cu deciiziile sale. Dacă una dintre Înaltele Părţi Contractante solicită acest lucru,
lista acordurilor şi actelor abrogate va fi întocmită de comun acord în decurs de şase luni de la
intrarea în vigoare a prezentului Tratat.
Art. 15. Înaltele Părţi Contractante convin, că orice divergenţe în problema aplicării sau
interpretării deciziilor prezentului Tratat, pe care ele nu le vor putea reglementa prin intermediul
negocierilor directe, se vor rezolva în corespundere cu prevederile Pactulului Ligii Naţiunilor.
Art. 16. În orice moment după expirarea perioadei de 20 de ani de la intrarea în vigoare a
prezentului Tratat, Înaltele Părţi Contractante convin, că la solicitarea oricărei dintre ele, vor
iniţia de comun acord tratative în scopul revizuirii condiţiilor lui, în circumstanţele care vor
exista la acel moment.
În cazul în care Înaltele Părţi Contractante fiind în imposibilitatea de a conveni asupra
termenilor tratatului revizuit, diferendul va fi transmis Consiliului Ligii Naţiunilor pentru
soluţionare în conformitate cu prevederile Pactului în vigoare la data semnării prezentului Tratat
sau va fi transmis pentru soluţionare oricărei alte persoane juridice sau fizice în conformitate cu
o procedură convenită de către Înaltele Părţi Contractante.
Se stabileşte, că orice revizuire a prezentului Tratat va prevedea continuarea Alianţei dintre
Înaltele Părţi Contractante, în conformitate cu principiile care se conţin în articolele 4,5,6 şi 7.
Cu toate acestea, cu acordul ambelor Înaltelor Părţi Contractante negocierile pot începe oricând
după expirarea perioadei de 10 ani de la intrarea în vigoare a prezentului Tratat, cu scopul
revizuirii, menţionat mai sus.
Art. 17. Prezentul Tratat urmează a fi ratificat. Actele de ratificare vor fi transmise părţilor
la Cairo cât de curând posibil. Tratatul va intra în vigoare, din data schimbului de acte de
ratificare, şi va fi înregistrata după aceasta, de către secretarul general al Ligii Naţiunilor.
Pentru confirmarea acestui fapt reprezentanţii plenipotenţiali au semnat prezentul tratat şi
au aplicat ştampilele lor.
Întocmit la Londra în două exemplare la 26 august 1936.
Anexă la Art. al 8-lea.

1. Fără a prejudicia deciziile Art.ui al 8-lea, numărul forţelor Majestăţii Sale regele şi
împăratul, care vor staţiona în zona canalului, nu va depăşi, referitor la forţele terestre 10 mii de
42
oameni şi referitor la forţele aeriene – 400 de piloţi cu personalul auxiliar necesar pentru funcţiile
administrative şi tehnice.
Aceste cifre nu includ personalul civil, adică funcţionari, meşteri şi muncitori.
2. Forţele britanice, care vor staţiona în zona canalului vor fi distribuite după cum
urmează: a) forţele terestre în Moascar şi regiunea Gheneif, la sud-vest în partea marelui Lac
Sărat şi b) forţele aeriene în limita a 5 mile de la calea ferată Port-Said – Suez de El-Kantar la
nord până la conexiunea căii ferate Suez-Cairo şi Suez-Ismailia la sud, cu lărgire de-a lungul căii
ferate Ismailia-Cairo, care include şi o bază a forţelor regale aeriene din Abu Suveir şi
aerodroamele auxiliare împreună cu terenurile adecvate exerciţiilor de tragere şi bombardare,
care pot fi situate la est de canal.
3. În punctele indicate pentru forţele britanice terestre şi aeriene, în numărul indesemnat
în paragraful 1, inclusiv 4 mii de persoane personal civil, dar excluzând 2 mii de persoane din
efectivul forţelor terestre, 700 pentru forţele aeriene şi 450 persoane a personalului civil, pentru
care deja există încăperi corespunzătoare - se vor oferi loturi de pământ şi încăperi pentru
cazarme şi pentru necesităţile tehnice, inclusiv pentru apeduct de rezervă.
Loturile de pământ, încăperile şi apeductul vor corespunde cerinţelor moderne.
În plus, îmbunătăţirile, oportune reieşind din caracterul acestor locuri, vor fi asigurate prin
intermediul sădirii copacilor şi crearea unor livezi, stadioane ş. a.m.d. pentru armată şi a unui
teren pentru construirea sanatoriului pe litoralul mării Mediterane.
4. Guvernul egiptean va pune la dispoziţie terenuri de pământ şi va construi încăperi,
apeducte, livezi, stadioane şi un sanatoriu,menţionate în Art. anterior, în afară de şi pe deasupra
echipamentului deja existent în aceste localităţi, din contul propriu, dar guvernul Majestăţii sale a
regatului Unit va restitui: 1) suma pe care a cheltuit-o guvernul egiptean până la 1914 pentru
construcţia cazarmelor noi în calitate de încăperi alternative cazarmelor Kasr-el-Nil din Cairo, şi
„) o pătrime din costul cazarmelor şi încăperilor tehnice pentru forţele terestre.
Prima dintre sumele indicate va fi achitată în termenul indicat mai jos în paragraful al 8-lea
în scopul scoaterii forţelor britanice din Cairo, iar cea de-a doua – în termenul, stabilit pentru
scoaterea forţelor britanice din Alexandria în acord cu paragraful al 18-lea indicat mai jos.
Guvernul egiptean poate să perceapă o plată echitabilă pentru arenda spaţiilor locative,
destinate personalului civil. Suma plăţii pentru arendă va fi stabilită în comun de către guvernul
Majestăţii Sale a regatului Unit şi guvernul egiptean.
5. Ambele guverne, imediat după intrarea în vigoare a prezentului tratat, vor desemna
câte două sau mai multe persoane, care vor crea în comun un comitet, care va avea misiunea de a
rezolva toate problemele, referitoare la îndeplinirea acestor lucrări de la începerea şi până la
finisarea lor.
Propunerile sau proiectele, planurile sau condiţiile tehnice, înaintate de reprezentanţii
guvernului Majestăţii Sale a Regatului Unit, cu condiţia că ele vor fi raţionale şi nu depăşesc
obligaţiileguvernului egiptean conform paragrafului al 14-lea. Planurile şi condiţiile tehnice a
fiecărei construcţii, întreprinse de guvernul egiptean, vor fi aprobate de reprezentanţii ambelor
guverne în acest comitet. Înainte de demararea lucrărilor, fiecare membru al acestui comitet,
inclusiv comandanţii forţelor britanice sau reprezentanţii lor, vor avea dreptul să examineze
aceste construcţii la toate etapele edificării lor, şi membrii acestui comitet din partea Regatului
Unit au dreptul să înainteze propuneri referitor la realizarea lucrărilor. Membrii comitetului din
partea Regatului Unit vor avea, de asemenea dreptul tot timpul cât se duc lucrările, să înainteze
propuneri de modificări ale proiectelor sau al condiţiilor tehnice. Propunerile membrilor
comitetului din partea Regatului Unit se vor executa cu condiţia raţionalităţii lor şi dacă ele nu
depăşesc limitele obligaţiilor guvernului egiptean în conformitate cu paragraful al 4-lea în cazul
utilării depozitelor pentru maşini şi alte echipamente, unde este importantă standartizarea tipului.
Se stabileşte,că depozitelede tip standart, utilizate de forţele britanice, vor fi construite şi utilate.
Se subânţelege, desigur, că guvernul Majestăţii Sale a regatului Unit poate, din cont propriu, în
procesul folosirii cazarmelor şi încăperilor de către forţele britanice, să întreprindă îmbunătăţirea
43
sau modificarea lor şi să construiască clădiri noi în raioanele indicate în paragraful al 2-lea
indicat mai sus.
6. Pentru realizarea programului de dezvoltare a drumurilor şi căilor ferate în Egipt şi cu
scopul de a aduce căile de counicaţie din Egipt la nivelul cerinţelor strategice contemporane,
guvernul egiptean va construi şi întreţine următoarele drumuri, poduri şi căi ferate.
a) Drumuri:
1) Ismailia – Alexandria, prin Tel-el-Kebir, Zagazig, Zifta, Tanta, Kafr-al-Zaiat,
Damanhur.
2) Ismailia – Cairo prin Tel-el-Kebir, şi mai departe de-a lungul canalului de apă dulce
până la Heliopolis.
3) Port-Said – Ismailia – Suez.
4) O linie între extremitatea sudică a Marelui Lac Sărat şi drumul Cairo – Suez
aproximativ la 15 mile mai la vest de Suez,
cu scopul de a le aduce la nivelul comun al drumurilor de calitatea întâi de folosinţă
comună. Drumurile construite vor avea în lăţime 20 de picioare, vor dispune de căi ocolitoare în
jurul satelor ş.a.m.d. şi se vor construi din aşa materiale pentru a putea fi utilizate permanent în
scopuri militare, şi se vor construi în ordinea indicată mai sus. Ele vor corespunde condiţiilor
tehnice, indicate mai jos, care sunt condiţii obişnuite pentru drumuri de clasa întâi de utilitate
publică.
Podurile şi drumurile vor avea capacitatea de a intra două coloane de autocamioane cu şase
roţi sau tancuri medii. [...]
b) Căi ferate:
1) Utilajul feroviar în zona canalului va fi lărgit şi îmbunătăţit, pentru a satisface
necesităţile garnizoanei majorate în zonă şi asigurarea posibilităţii îmbarcării rapide în trenuri a
efectivului forţelor armate, tunurilor, automaşinilor şi proviziilor corespunzător necesităţilor
armatei. Guvernul Majestăţii Sale a regatului Unit prin prezenta autorizează eventuale completări
şi modificări ale utilajului feroviar, în conformitate cu necesităţile armatelor britanice. Acolo,
unde aceste completări sau modificări se referă la liniile de cale ferată de utilitate publică, va fi
nevoie de acordul şi permisiunea guvernului egiptean.
2) Se va construi a doua linie de cale ferată între Zagazig şi Tanta.
3) Linia Alexandria – Mersa-Matruh va fi ameliorată şi transformată într-o linie de
circulaţie permanentă.
7. pentru completarea drumurilor menţionate în paragraful al 6-lea, menţionat mai sus, şi
în aceleaşi scopuri guvernul egiptean va construi şi menţine următoarele drumuri:
1. de la Cairo spre sud de-a lungul Nilului până la Kena şi Kus.
2. Kus – Kuseir.
3. Kena – Hurgadi.
Aceste drumuri şi poduri vor fi construite şi ajustate în corespundere cu acele standarte,
care au fost menţionate în paragraful al 6-lea, menţionat mai sus.
În cazul dacă va fi imposibil de a începe concomitent construcţia drumurilor, menţionate în
paragraful respectiv, cu cele menţionate în paragraful al 6-lea, oricum, ele vor fi construite cât
mai repede.
8. Când, pentru satisfacerea ambelor înaltelor părţi contractante vor fi utilate încăperile,
menţionate în paragraful al 4-lea (încăperile pentru forţele staţionate provizoriu în Alexandria,
corespunzător următorului paragraf al 18-lea, nu se includ), şi construcţiile, amintite mai sus în
paragraful al 6-lea (altele, decât căile ferate, amintite în partea a 2-a şi a 3-a „b” al acestui
paragraf), for fi finisate, forţele britanice din alte părţi ale Egiptului decât raioanele din zona
canalului, indicată în paragraful al doilea menţionat mai sus, şi cu excepţia acelor, care
provizoriu rămân staţionate în Alexandria, se vor retrage, şi terenurile de pământ, cazarmele,
terenurile de aterizare pentru avioane şi hidroavoane şi încăperile, ocupate de acestea, vor fi
eliberate,şi deoarece ele nu aparţin persoanelor fizice, vor fi transmise guvernului egiptean.
44
9. Orice divergenţă între guverne cu privire la executarea paragrafelor 3,4,5,6 şi 7 va fi
transmisă pentru rezolvare tribunalului de arbitraj, alcătuit din trei membri, totodată ambele
guverne vor desemna câte un membru, iar cel de-al treilea va fi desemnat de ambele guverne de
comun acord. Hotărârile tribunalului vor fi obligatorii.
10. În scopul asigurării instruirii corespunzătoare a armatelor britanice, se decide, că zona
stabilită mai jos va rămâne deschisă pentru instruirea armatelor britanice: a) şi b) pentru toate
anotimpurile şi c) în continuare februarie şi martie pentru manevre anuale:
a) La vest de canal: de la Al-Kantar la nord până la calea ferată Suez – Cairo (inclusiv)
la sud şi până la 31° şi 30' longitudine estică cu excepţia tuturor terenurilor agricole cultivabile.
b) Spre est de canal, conform necesităţilor.
c) Completare a) la sud până la 29° 52' longitudine nordică, mai departe spre sud-est
până la intersecţia cu 29° 30' longitudine nordică şi 31° 44' latitudine estică şi din acest punct
spre est de-a lungul longitudinii nordice 29° 30'.
Zonele menţionate mai sus sunt indicate pe hartă ( scara 1:500 000), anexată la prezentul
tratat.
11. Dacă ambele guverne nu vor cădea de acorddespre contrariul, guvernul egiptean va
interzice zborul avioanelor peste teritoriile, aşezate pe ambele maluri ale canalului Suez şi în
limita a 20 km de la canal, cu exepţia traversării de laest spre vest sau invers prin coridorul Al-
Kantar cu lăţimea de 10 km. Această interdicţie, nu va fi valabilă cu referire la armatele ambelor
părţi contractante, sau la organizaţiile aviatice egiptene, sau la organizaţiile aviatice care aparţin
unuia dintre membrii Commonvealth-ului, care operează cu permisiunea guvernuluiegiptean.
12. Guvernul egiptean va oferi în caz de necesitate, mijloacele de comunicaţie
corespunzătoare şi va asigura accesul spre punctele, unde sunt staţionate forţele britanice, şi de
asemenea, va pune la dispoziţie utilajele din Port-Said şi Suez pentru descărcarea şi păstrarea
materialelor şi proviziilor pentru armatele britanice, inclusiv întreţinerea unor mici detaşamente
ale forţelor britanice în aceste porturi pentru paza acestui material şi acestor provizii la
tranzitarea lor.
13. Deoarece viteza şi raza de acţiune a avioanelor moderne necesită utilizarea unor
terenuri largi pentru instruirea efectivă a forţelor aeriene, guvernul egiptean va permite forţelor
aeriene britanice să zboare acolo, unde vor considera necesar în scopurile instruirii. Forţelor
aeriene egiptene li se vor oferi posibilităţi egale în teritoriile britanice .
14. Deoarece securitatea zborurilor depinde de asigurarea unui număr mare de terenuri de
aterizare pentru avioane, guvernul egiptean va asigura întreţinerea unor terenuri de aterizare
corespunzătoare pe teritoriul şi în apele egiptene. Guvernul egiptean se va alătura oricărei
revendicări a forţelor aeriene britanice de a oferi terenuri de aterizare suplimentare pentru
avioane şi hidroavioane, necesitatea cărora va fi determinată de experienţa de zbor.
15. Guvernul egiptean va acorda forţelor aeriene britanice permisiunea de a utiliza
terenurile de aterizare pentru avioane şi hidroavioane menţionate, iar în unele cazuri le va asigura
cu carburanţi şi provizii, care vor putea fi depozitate în hangare, construite în aceste scopuri şi
care pot fi necesare pentru securitatea avioanelor.
16. Guvernul egiptean va oferi toate posibilităţile necesare pentru tranzitarea corpului
personal al forţelor aeriene britanice, avioanelor şi proviziilor spre terenurile de aterizare pentru
avioane şi hidroavioane menţionate, şi de la ele. Posibilităţi similare vor fi oferite şi corpului
personal, avioanelor şi rezervelor armatelor egiptene de pe lângă bazele aeriene ale armatelor
britanice.
17. Autorităţile militare britanice vor avea dreptul să ceară permisiunea guvernului
egiptean pentru expedierea grupurilor de ofiţeri în îmbrăcăminte civilă în pustiul vestic pentru
cercetarea locului şi elaborarea schemelor tactice. Acceptarea permisilor nu se va tergiversa
nerezonabil.
18. Majestatea Sa regele Egiptului îl autorizează pe Majestatea Sa regele şi împăratul să
întreţină o parte a armatelor sale în Alexandria sau în apropierea ei în decursul perioadei ce nu
45
depăşeşete 8 ani, din momentul intrării în vigoare a prezentului tratat, totodată acest termen este
unul aproximativ, pe care înaltele părţi contractante îl consideră necesar
a) pentru finisarea definitivă a utilării cazarmelor în zona canalului;
b) pentru îmbunătăţirea calităţii drumurilor: 1) Cairo – Suez, 2) Cairo – Alexandria
prin Ghizeh şi pustiu, 3) Alexandria – Mersa-Matruh, până la standardele, indicate în partea „a” a
paragrafului al 6-lea.;
c) îmbunătăţirea comunicaţiilor feroviare între Ismailia şi Alexandria şi între
Alexandria şi Mersa-Matruh, menţionate în părţile 2) şi 3) ale paragrafului al 6-lea.
Guvernul egiptean va finisa lucrările, indicate mai sus în punctele a), b) şi c) până la
expirarea termenului menţionat de 8 ani. Comunicaţiile feroviare şi drumurile, menţionate mai
sus, vor fi desigur, întreţinute de guvernul egiptean.
19. Forţele britanice din Cairo sau din apropierea lui vor continua să se folosească până la
expirarea termenului de retragere, stipulat mai sus în paragraful al 8-lea, iar forţele britanice din
Alexandria sau din apropierea ei până la expirarea termenului indicat în paragraful al 18-lea, de
aceleaşi utilaje şi posibilităţi, ca şi în prezent.
***
Anexa la Art. al 11-lea stipulează ordinea de aplicare a convenţiilor internaţionale

referitoare la Sudan.
Anexa la Art. al 13-lea stabileşte ordinea şi procedura de anulare a regimului capitulaţiilor,
în special, abrogarea aşa-numitor judecătorii mixte.
Un protocol special conţine interpretarea unor dispoziţii ale tratatului, anexelor la acest
tratat, şi de asemenea notelor, schimbate la semnarea tratatului.
ANTHONY EDEN,
Secretar de Stat al Majestăţii Sale
pentru Afacerile Externe.
MUSTAPHA EL-NAHAS,
Preşedinte al Consiliului de
Miniştri al Egiptului.
NOTA
DELEGATULUI PRINCIPAL AL EGIPTULUI, PREŞEDINTELUI CONSILIULUI DE MINIŞTRI NAHAS-
PAŞA ADRESATĂ MINISTRULUI BRITANIC AL AFACERILOR EXTERNE CU OCAZIA
INTERPRETĂRII ART.UI AL 2-LEA AL TRATATULUI ANGLO-EGIPTEAN DIN 26.VIII. 1936
Londra, 26 august 1936

Sir, cu referire la Art. al 2-lea, al Tratatului semnat astăzi, am onoarea să vă informez, că
deoarece Majestatea sa regele Marii Britanii, Irlandei şi dominioanelor Britanice de peste mări,
împăratul Indiei va fi primul suveran străin, reprezentat în Egipt de un ambasador, ambasadorii
britanici vor dispune de întâietate în raport cu toţi ceilalţi reprezentanţi diplomatici, acreditaţi la
curtea Majestăţii Sale regele Egiptului.
Dispoziţiile prezentei note urmează a fi revăzute în termenii şi în condiţiile prevăzute de
Art. al 16-lea.
MUSTAPHA EL-NAHAS,
NOTA LUI NAHAS-PAŞA CĂTRE IDEN CU PRIVIRE LA INTERPRETAREA OBLIGAŢIILOR

DESPRE ALIANŢA MILITARĂ, STABILITĂ PRIN TRATATUL DIN 26.VIII.1936
46
Sir, solicit să înregistrez câteva acorduri suplimentare, cu referinţă la problemele militare,
încheiate între noi în legătură cu semnarea astăzi a tratatului de alianţă.
1) Personalul britanic va fi eliminat din armata egipteană şi funcţiile inspectorului
general şi ale statului lui major vor fi suspendate.
2) Guvernul egiptean, dorind să perfecţioneze instruirea armatei egiptene, inclusiv a
forţelor aeriene şi intenţionând, în interesul alianţei încheiate, ca acei instructori străini, pe care
el consideră necesar să îi invite, să fie aleşi doar din rândul supuşilor britanici, se va folosi de
consultaţiile misiunii britanice de-a lungul acelui termen, pe care îl va considera oportun pentru
realizarea scopurilor menţionate mai sus. Guvernul Majestăţii Sale a Regatului Unit va delega o
comisie militară, solicitată de guvernul egiptean, şi de asemenea se obligă să primească şi să
asigure o instruire competentă în Regatul Unit a oricărui personal al armatelor egiptene, pe care
guvernul egiptean va dori să îl trimită în scopuri de instruire. În condiţiile, create de prezentul
tratat, guvernul egiptean, desigur, nu va dori să trimită, pentru instruire, oricare personal din
cadrul forţelor sale armate într-una dintre instituţiile de învăţământ sau unitate militară după
hotare în altă parte decât Regatul Unit, cu condiţia, că acest fapt nu îi va împiedica să trimită
personal, care nu poate fi admis în instituţiile de învăţămînt sau unitate militară în Regatul Unit,
într-o oarecare altă ţară.
3) În interesele alianţei şi în vederea unei necesităţi posibile în acţiuni comune a forţelor
britanice şi egiptene, armamentul şi echipamentul, terestru şi aerian, a armatelor egiptene nu se
va deosebi de tipul de armament şi echipament ale armatelor britanice. Guvernul Majestăţii Sale
a Regatului Unit se obligă să ofere bunele sale servicii pentru simplificarea livrării de asemenea
armament şi echipament din Regatul Unit la costul, similre celor, care ar fi achitabile de guvernul
Majestăţii Sale, la dorinţa guvernului egiptean.
MUSTAPHA EL-NAHAS,
NOTA LUI NAHAS-PAŞA CĂTRE IDEN CU OCAZIA INTERPRETĂRII ART.UI AL 14-LEA

Sir, referitor la Art. al 14-lea al tratatului semnat astăzi, am onoarea să vă aduc la
cunoştinţă, că Guvernul Egiptean intenţionează să anuleze de acum înainte Biroul European al
departamentului securităţii de stat, dar va păstra în decursul a cinci ani din momentul intrării în
vigoare a prezentului tratat, unele elemente europene în structura poliţiei sale urbane. Poliţia
amintită va rămâne în continuare pe parcursul aceluiaşi termen sub comanda ofiţerilor britanici.
Cu scopul de a simplifica înlocuirea treptată a elementelor europene menţionate cu
funcţionari egipteni şi de a asigura funcţionarea armonioasă a organelor de poliţie guvernului
egiptean îşi propune să elibereze din funcţie anual o cincime din numărul funcţionarilor din
poliţia europeană.
Guvernul Egiptean, având în vedere că astăzi s-a semnat un tratat de prietenie şi alianţă,
atunci când va folosi serviciile experţilor străini, va prefera supuşii britanici, de calificarea
necesară.
MUSTAPHA EL-NAHAS,
***
Alte note, de care au făcut schimb delegaţiile britanică şi egipteană, se referă la

necesităţile construcţiilor feroviare în zona canalului Suez, şi de asemenea invitaţia unor experţi
şi funcţionari egipteni în Sudan. Declaraţiile, de care au făcut schimb şefii delegaţiilor, se referă
la anularea institutului de consilieri juridici şi financiari de pe lângă guvernul egiptean. O
convenţie specială, anexată tratatului, fixează imunităţile şi privilegiile corpului personal al
47
armatelor britanice, care se aflau în Egipt. În special, convenţia prevedea imunitatea penală şi
parţial civilă a soldaţilor britanici, dreptul de circulaţie liberă pe teritoriul Egiptului, dreptul de a
utiliza orice mijloace de legătură şi comunicaţie, o serie de derogări şi excepţii referitoare la
impozitele locale şi taxele vamale ş.a.m.d.
Sursa: The Treaty of Alliance Between His Majesty, in Respect of the United Kingdom, and
His Majesty the King of Egypt. - http://www.fco.gov.uk/resources/en/pdf/treaties/TS1/1937/6
Суэцкий канал. Сборник документов. – Москва: Изд-во ИМО, 1957, стр. 60 -73.
CONVENŢIA PRIVIND ABOLIREA CAPITULAŢIILOR ÎN EGIPT, PROTOCOLUL ŞI

DECLARAŢIA GUVERNULUI REGAL EGIPTEAN
Montreux, 8 mai 1936
Majestatea Sa Regele Egiptului, de o parte, şi
Preşedintele SUA; Maiestatea Sa Regele Belgiei, Maiestatea Sa Regele Marii Britanii,
Irlandei şi Dominioanelor Bbritanice de dincolo de mări, Împăratul al Indiei; Maiestatea Sa
Regele Danemarcei; Preşedintele Republicii Spaniole, Preşedintele Republicii Franceze;
Maiestatea Sa Regele Eladei; Maiestatea Sa Regele Italiei, Îîmpăratul Etiopiei; Maiestatea Sa
Regele Norvegiei; Maiestatea Sa Regina Ţărilor de Jos, Preşedintele Republicii Portugheze;
Majestatea Sa Regele Suediei, pe de altă parte;
ÎNTRUCÂT regimul Capitulaţiilor, care este în vigoare până în prezent în Egipt, nu mai
este în armonie cu noua situaţie în care această ţară a atins prin progresul instituţiilor sale şi
întrucât, în consecinţă, ar trebui să fie abolit;
AVÂND ÎN VEDERE că, în urma abolirii de comun acord a regimului menţionat, ar trebui
să se stabilească între ele relaţii bazate pe respect pentru independenţa şi suveranitatea statelor şi
dreptul internaţional ordinar;
ANIMATE de dorinţa sinceră de a facilita o cooperare extinsă şi amicală de între acestea;
AU DECIS să încheie o convenţie în acest scop şi au desemnat ca plenipotenţiari:
Au convenit asupra următoarelor dispoziţii:
Art. 1. Înaltele Părţi Contractante declară că sunt de acord, fiecare în măsura în care este
interesată, cu abolirea completă a Capitulaţiilor în Egipt.
Art. 2. Sub rezerva aplicării principiilor de drept internaţional, străinii trebuie să facă
obiectul legislaţiei Egiptene în materie penală, civilă, comercială, administrativă, fiscală şi altele.
Se înţelege că legislaţia la care străinii se vor supune nu va fi în contradicţie cu principiile
general adoptate în cadrul legislaţiei moderne şi cu privire special la legislaţia de natură fiscală,
nu vor implică nici o discriminare împotriva străinilor sau împotriva societăţilor constituite în
conformitate cu Legea Egipteană în care străinii sunt interesaţi în mod deosebit.
Paragraful imediat precedent, în măsura în care aceasta nu constituie o normă de drept
internaţional recunoscută, se aplică numai pe durata perioadei de tranziţie.
Art. 3. Curtea Mixtă de Apel mixtă şi Tribunalele Mixte existente acum vor fi menţinute
până la 14 octombrie 1949.
Începând cu 15 octombrie 1937, ele sunt reglementate prin Lege Egipteană de instituire a
Regulamentului de organizare judiciară al cărui text este anexat la prezenta Convenţie.
La data menţionată în aliniatul 1 de mai sus, toate cazurile pendinte în faţa Tribunalelor
Mixte se remit, în stadiul în care au ajuns şi fără a implica părţile în plata oricăror taxe, la
Tribunalele Naţionale să fie continuate până când acestea sunt eliminate definitiv.
48
Perioada de la 15 octombrie 1937 până la 14 octombrie 1949 va fi cunoscută sub numele de
"perioadă de tranziţie".
Art. 4
Judecătorii, funcţionarii şi personalul din Tribunale Mixte şi din Parchetul Mixt, care sunt
angajaţi acolo la 14 octombrie 1937, îşi păstrează locul de muncă.
Art. 5
Normele care urmează să fie aplicate de către Instanţele Naţionale Egiptene în ceea ce
priveşte acţiunile terţelor părţi trebuie să fie aceleaşi ca şi cele prescrise pentru Tribunalele Mixte
în Art. 37 din Regulamentul cu privire la Organizaţiilor Judiciare Mixte.
Art. 6
Instanţele Naţionale trebuie să aibă, de asemenea, competenţă în ceea ce priveşte
urmărirea penală a persoanelor de orice naţionalitate, acuzate ca principali sau complici la
oricare dintre crimele şi delictele menţionate la Art. 45 din Regulamentul cu privire la
Organizaţiilor Judiciare Mixte cu participarea unor judecători şi oficiali din justiţie a instanţelor
judecătoreşti sau hotărârile lor sau ordine de infracţiuni sau faliment în cazul în care procedura
de faliment a avut loc în faţa instanţelor numite.
Sursa: Convention regarding the Abolition of the Capitulations in Egypt,

Protocol, and Declaration by the Royal Egyptian Government. -
http://www.austlii.edu.au/au/other/dfat/treaties/1938/11.html
ECONOMIA EGIPTILUI ÎN PERIOADA INTERBELICĂ
Tabelul 1. NUMĂRUL POPULAŢIEI EGIPTULUI ÎN PERIOADA 1917 -1947.
Anul Numărul populaţiei

1917 12 751 000
1927 14 218 000
1937 15 904 000
1943 17 814 000
1944 18 134 000
1945 18 460 000
1946 18 792 000
1947 19 068 000

Москва: Наука, 1989, стр. 41
Tabelul 2. DISTRIBUIREA POPULAŢIEI EGIPTULUI
49
Nr. Perioada Numărul total Numărul Numărul
al populaţiei (mln. populaţiei populaţiei
locuitori) rurale (mln. urbane (mln.
locuitori) locuitori)
1. 1920-1924 13,5 10,5 3
2. 1935-1939 16,1 12,1 4
3. 1947 19 12,7 6,3

Москва: Наука, 1989, стр.44.
Tabelul 3. COTA PARTE A RAMURILOR ECONOMIEI NAŢIONALE ÎN PIB (%)*

Nr. Ramura economiei 1927 1937 1945
1. Agricultura 41
2. Industria Mai puţin de 5 8 12
3. Construcţia locativă 7
* la
4. Alte tipuri de construcţii 2,5
5. Transportul 5
6. Altele (comerţ, finanţe,etc) 31 32,5
alcătuirea tabelului s-a aplicat sistemul de calcul al PIB-ului, folosit de economiştii occidentali.
Totuşi, tabelul este util pentru aprecierea comparativă a diferitor sectoare ale economiei egiptene.
Tabelul 4. SUPRAFEŢE AGRICOLE ÎN EGIPT. 1913-1952.
Perioada Suprafeţe cultivate Suprafeţe agricole

(mii fedd.)14* (mii fedd.)
1913 5283 7712
1917 5269 7686
1922 5511 -
1927 5544 8661
1937 5281* 8358
1947 5761 9167
1952 5845 9300
* (5289 conform altor date)

Москва: Наука, 1989, стр.44-45.
Tabelul 5. DISTRIBUIREA SUPRAFEŢELOR CULTURILOR AGRICOLE (mii fedd.)
Cultura agricolă 1913 1930 1935-1939
Grâu 1306 1466 1410

Porumb 1853 1826 1540
Mei - - 358
Orz 369 332 286
14
Feddan - unitate de măsură a suprafeţei. După 1830, 1 feddan = 4,200. de m² = 1.038 acri = 0.42 ha.
50
Orez 242 346 446
Boboase 478 424 393
Linte - - 79
Bumbac 1723 2082 1754
Trestie de zahăr 48 54 67
Trifoi 1409 1464 1643
Legume - - 102
Fructe - - 64
Altele 284 640 160
În total 7712 8634 8302
Tabelul 6. PRODUCTIVITATEA CULTURILOR AGRICOLE (mii tone)
Cultura agricolă 1910- 1915- 1920- 1925- 1930- 1935-

1914 1919 1924 1929 1934 1939
Grâu 980 913 1006 1092 1174 1248
Porumb 1670 1637 1769 1969 1744 1606
Orz 238 264 250 247 220 233
Orez 315 312 224 356 428 684
Mei 258 313 276 342 368 456
Boboase 351 417 323 313 330 296
Linte 44 42 44 50 51 55
Ceapă 240 212 220 280 322 243
Trestie de zahăr 1444 1620 1650 1675 2112 2273
Bumbac-fibre 293 265 277 337 330 411

Tabel. SUPRAFAŢA PLANTATĂ, MARIMEA RECOLTEI, RANDAMENTUL, PREŢUL ŞI VALOAREA
BUMBACULUI EGIPTEAN, 1925-1939
Suprafeţe Recolta Randamentul Pretul Valoare

plantate ,000 cantare cantar / fed. £E/cantar (inclusiv
,000 fed. seminţe de
bumbac)
£E,000
1925 1,924 7,965 4,14 6,093 54,508
1926 1,786 7,652 4,29 4,306 38,041
1927 1,516 6,087 4,01 5,936 41,357
1928 1,738 8,068 4,64 5,176 47,718
1929 1,841 8,531 4,63 4,072 40,025
media 1925-9 1,761 7,661 4,34 5,117 44,329
1930 2,082 8,276 3,97 2,410 23,323
1931 1,683 6,357 3,78 2,016 15,753
1932 1,094 4,956 4,53 2,456 14,756
1933 1,804 8,575 4,75 2,278 22,072
1934 1,732 7,555 4,36 2,650 23,413
51
Media 1930-4 1,679 7,144 4,28 2,362 19,860
1935 1,669 8,535 5,11 2,726 27,349
1936 1,716 9,107 5,32 2,870 31,393
1937 1,978 11,009 5,57 2,154 27,610
1938 1,784 8,340 4,67 2,136 21,220
1939 1,625 8,692 5,35 2,896 28,675
Media 1935-9 1,754 9,137 5,20 2,556 27,249
1 feddan=1,04 acre=0,42 hectare

1 cantar= unitate de greutate folosită pentru bumbacul brut (44,4 kg)
Sursa: The Economies of Africa and Asia in the inter-war depression, edited by
Ian Brown. Routlege, London, 1989, pp. 145
Tabelul 7. ŞEPTELUL DE ANIMALE DOMESTICE. (mii capete)
1920-1924 1925-1929 1930-1934 1937 1935-1939

Cai 35 35 34 31 47
Catâri 21 20 19 23 14
Cămile 139 176 158 155 175
Măgari 726 809 764 1142 1069
Bivoli 646 782 837 956 933
Vaci 613 740 862 983 1092
Oi 981 1219 1352 1919 1897
Capre 412 572 680 1311 1088

Tabel Indicele randamentului principalelor culturi egiptene, 1925-9 şi 1930-0 (1913 = 100)
Tabelul 8. PREŢURILE LA PRODUSELE AGRICOLE (mln. lire egiptene* (£E))
1924 1929 1932 1937

Bumbac 65,0 40,00 14,7 27,6
Grâu 12,2 11,7 10,2 10,4
Porumb 20,7 12,0 8,1 12,7
Boboase 4,2 3,5 2,5 2,5
Orez 2,9 2,9 2,4 2,2
Mei 3,3 1,8 1,7 2,8
Orz 2,4 1,7 1,2 1,4
Trestie de zahăr 1,9 1,4 1,8 1,8
Ceapă 1,2 1,0 1,1 0,6
Linte 0,6 0,5 0,3 0,5
Molotru 1,1 0,5 0,3 0,4
Total 115,5 77,0 44,3 62,9
52
* în timpul Primului Război Mondial s-a stabilit (printr-un acord dintre Guvernul Egiptului şi
Banca Naţională a Marii Britanii) paritatea mai veche a lirei egiptene faţă de cea britanică,
introdusă încă în perioada domniei lui Muhammed Ali: 1 liră egipteană = 1 liră şi 6,25 pense
britanice.

Tabelul 9. REPARTIŢIA PROPRIETĂŢII FUNCIARE ÎN PERIOADA 1914 -1929.
Anul 1914
Mărimea
gospodăriei (fedd.) Suprafaţa % Numărul de %
(mii fedd.) gospodării (mii)
Mai puţin de 5 1425 26,1 1415 90,7
5 - 10 529 9,7 76 4,9
10 - 20 508 9,3 37 2,4
20 – 30 268 4,9 11 0,7
30 – 50 333 6,1 8 0,5
Mai mult de 50 2397 43,9 13 0,8
Total 5460 100,0 1560 100,0
Anul 1920
Mărimea
gospodăriei Suprafaţa % Numărul de %
(fedd.) (mii fedd.) gospodării (mii)
Mai puţin de 1 485 8,8 1208 64,7
1 -5 1064 19,2 506 27,1
5 - 10 551 10,0 79 4,2
10 - 20 534 9,8 39 2,1
20 – 30 287 5,1 12 0,6
30 – 50 353 6,3 9 0,5
Mai mult de 50 2261 40,8 14 0,8
Total 5535 100,0 1867 100,0
Anul 1926
Mărimea
Mai puţin de 1 555 9,8 1392 67,0
1 -5 1109 19,6 531 25,6
5 - 10 558 9,8 82 3,9
10 - 20 534 9,6 39 1,9
53
20 – 30 294 5,2 12 0,6
30 – 50 363 6,7 9 0,4
Mai mult de 50 2217 39,3 12 0,6
Total 5630 100,0 2077 100,0
Anul 1928
Mărimea
Mai puţin de 1 579 10,7 1438 67,3
1 -5 1118 20,6 537 25,3
5 - 10 564 10,4 84 4,0
10 - 20 531 9,8 39 1,8
20 – 30 287 58,3 12 0,7
30 – 50 343 6,3 9 0,4
Mai mult de 50 2003 36,9 12 0,5
Total 5425 100,0 2131 100,0
Anul 1934
Mărimea
Mai puţin de 1 631 10,8 1618 69,3
1 -5 1151 19,7 560 23,9
5 - 10 571 9,8 85 3,7
10 - 20 538 9,2 40 1,7
20 – 30 292 5,0 12 0,5
30 – 50 364 6,3 9 0,4
Mai mult de 50 2290 39,2 13 0,5
Total 5837 100,0 1337 100,0
Anul 1936
Mărimea
Mai puţin de 1 689 11,8 1687 70,0
1 -5 1148 19,6 565 23,5
5 - 10 561 9,6 84 3,5
10 - 20 528 9,1 40 1,7
20 – 30 297 5,1 12 0,5
30 – 50 360 6,2 9 0,3
Mai mult de 50 2254 38,6 12 0,5
54
Total 5837 100,0 2400 100,0
Anul 1939
Mărimea
Mai puţin de 1 702 12,0 1751 70,5
1 -5 1191 20,4 571 23,0
5 - 10 568 9,7 84 3,4
10 - 20 549 9,4 40 1,7
20 – 30 290 5,0 11 0,5
30 – 50 335 6,1 9 0,4
Mai mult de 50 2180 37,4 12 0,5
Total 5835 100,0 2478 100,0

Москва: Наука, 1989, стр.51-52
Tabelul 10. COMERŢUL EXTERN AL EGIPTULUI ÎNTRE 1914 -1939. (mii £E)
Anul Volumul exportului Volumul importului

1914 24 891 20 807
1915 27 049 18 474
1916 37 461 30 072
1917 41 060 33 175
1918 45 370 51 155
1919 75 880 47 409
1920 85 467 101 880
1921 36 456 55 507
1922 48 716 43 333
1923 56 400 45 300
1924 67 700 50 700
1925 54 198 58 224
1926 41 759 52 399
1927 48 300 48 700
1928 56 504 51 087
1929 52430 55 260
1930 32 093 46 985
1931 26 380 31 274
1932 26 001 27 262
1933 28 780 26 762
1934 31 617 29 248
1935 35 410 32 213
1936 33 868 31 496
1937 39 536 38 015
1938 29 342 36 954
1939 34 091 34 832
55
Москва: Наука, 1989, стр.51-52
Tabelul 11. EXPORTUL BUMBACULUI ÎNTRE 1914 – 1938.
Exportul bumbacului şi a seminţelor de

Anul Totalul bumbac
exportului mii £E Cota parte din totalul
(mii £E) exportului, %
1910-1914 31 662 20 498 93,0
1919 75 888 65 442 88,0
1920 85 467 75 612 88,0
1938 29 233 22 910 77,9

Tabelul 12. CATEGORIILE DE IMPORT
Volumul Grâu, Metale

Anul total al Textile făină, şi Lemne, Băuturi Produse Tutun Maşini
importului ş.a. articole scândură, chimice
(mii £E) produse din cărbune
agricole metal
1921 55 507,9 14 682,7 11 564 7382 6179 mii 3817 2886,9 1973 -
mii £E mii £E. mii £E £E mii £E mii £E mii
27% 21% 13% 11% 7% 5% £E
3%
5368 8% +
1938 36 954 mii £E 167 mii 8,3% 5,4% - 6,4% 6,5
14,5% £E petrol

Tabelul 13. COTA PARTE A ŢĂRILOR LUMII ÎN COMERŢUL CU EGIPTULUI.
1913 1933 1936 1937 1938

Ţara export import export import export import export import export import
% % % % % % % % % %
Marea 43 30,5 41 22,1 37,9 23,9 33,3 21,7 33 22,8
Britanie
Germania 7 11,2 8,6 11,0 11,7 10,1
Franţa 10 5,2 8,5 4,5 8,1 5,3
Italia 2,9 3,5 6,1 8,6 6,1 8,2
Japonia 7,7 6,9 8,4 4,0 7,2 2,5
SUA 2 7
56
Russia 6,7 2,3 2,5

Estimates of Real Per Capita GDP Growth in Egypt, 1886-1945

Tabel. ESTIMAREA CREŞTERII PIB-ULUI PER CAPTA ÎN EGIPT, 1886-1945.
Perioada Total Rural Urban

1886-1898 2.33 3.17 0.50
1898-1912 -0.17 -0.67 0.66
1912-1920 -1.10 -1.80 -1.39
1920-1929 1.75 1.97 0.65
1929-1937 -0.76 0.89 -2.75
1937-1945 -1.20 - -
Înainte de IRM (1886-1912) 1.01 1.09 0.60
Perioada interbelică (1919-1937) 0.52 1.54 -1.0
Secolul XX (1898-1945) 0.01 - -
Sursa: Yousef M. Tarik. Egypt’s growth performance under economic liberalism: a reassessment
with new GDP estimates, 1885-1945 // Review of Income and Wealth, Series 48, Number 4,
December, 2002, pp. 565.
.
Expenditure of education as illustrated by the stated budget 1925/1926 – 1951/1952
Tabelul 14. CHELTUIELILE PENTRU EDUCAŢIE ÎN BUGETUL DECLARAT 1925/1926 - 1951/1952
Anul Bugetul de Bugetul % Bugetele %

stat Ministerului 2/1 Universităţilor 4/2
(£E) Educaţiei (£E) (£E)
1925/1926 36,288,266 2,336,477 6,4 110,287 4,70
1930/1931 44,915,000 3,301,299 7,3 298,599 9,04
1935/1936 32,846,000 3,350,257 10,1 578,706 17,20
1940/1941 47,718,000 4,643,201 9,7 849,300 18,20
1945/1946 89,968,000 11,635,657 12,9 1,455,700 12,50
1950/1951 205,988,900 22,335,336 10,8 3,257,722 14,50
1951/1952 231,447,3000 28,030,472 12,1 3,982,462 14,20
Sursa: Ahmed Abdalla. The Student Movement and National Politics in Egypt, 1923-1973.
The American University in Cairo Press, 2008, p.25
Tabelul 15. RAPORTUL ELEVI, STUDENŢI/POPULAŢIE ÎN EGIPT ÎN PERIOADA 1925/1926 -

1951/1952
Anul academic Nr. de elevi în şcolile de stat Nu. de studenţi în instituţiile

la 1000 de locuitori superioare de învăţământ la
1000 de locuitori
1925/1926 15 0,24
1935/1936 45 0,48
57
1940/1941 69 0,51
1945/1946 56 0,75
1950/1951 55 1,54
1951/1952 66 1,64
Tabelul 16. NUMĂRUL TOTAL AL STUDENŢILOR ÎN INSTITUŢIILE SUPERIOARE DE

ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN 1930-1952
Anul Înregistraţi % Fete Anul Înregistraţi % Fete

1930 4,247 0,5 1945 13,927 5
1935 7,515 2,0 1950 31,744 7
1940 8,507 4,0 1952 42,494 8
Tabelul 17. NUMĂRUL DE STUDENŢI LA FACULTĂŢILE TEORETICE (UMANITARE) ŞI PRACTICE

(ŞTIINŢE EXACTE) ÎN PERIOADA 1925/1926 - 1951/1952
Anul Facultăţi Teoretice (ştiinţe Facultăţile Practice (ştiinţe

umaniste şi sociale) exacte)
1925/1926 1,810 1,558
1930/1931 2,066 2,181
1935/1936 4,041 3,474
1940/1941 4,544 3,963
1945/1946 6,244 7,683
1950/1951 16,492 13,910
1951/1952 19,671 15,174
Tabelul 18. NUMĂRUL DE STUDENŢI ÎNSCRIŞI ÎN SISTEMUL EDUCAŢIONAL DE STAT ÎN

ANII ’20-’40 AI SECOLULUI AL XX-LEA.
Anul Şcoala primară Şcoala secundară Şcoala superioară

1925/6 210,123 16,979 3,368
1935/6 706,228 45,203 7,515

1945/6 1,039,177 75,096 13,927
58
Sursa. Gershoni, Israel, Jankowski, J. P. Redefining The Egyptian Nation. Cambridge.:
Cambridge University Press, 1995. P. 12
PROGRESUL INDUSTRIEI EGIPTULUI ÎN ANII 1927-1945
1927 1937 1942 1945

Nr. întreprinderilor 70,314 92,021 103,290 129,231
Nr. angajaţilor 215,438 215,467 288,160 458,000
Sursa: Sursa: Hershlag, Zvi Yehuda. Introduction to the modern economic history of the Middle
East.
Leiden: E J Brill, 1980. p. 231. - http://books.google.com
PRODUCTIVITATEA INDUSTRIEI EGIPTENE (1937) în comparaţie cu alte ţări

Ţara Venitul net per venitul net per oră investiţii per salariat
salariat în 1938 de lucru în I.U în 1935-1939 în I.U.
Egipt 300 0.130 450
Japonia 526 0.173 2,380 (1930)
Comunitatea 600-650 0.280 1,850
evreiască din
Palestina (1940)
Marea Britanie 870 0.765 6,600
SUA 1,849 1.065 5,800
Investiţiile inadecvate per utilaje şi salariat se numără printre factorii importanţi

responsabili pentru productivitatea scăzută în industrie. O comparaţie în cifre elaborată de Colin
Clark, între Egipt şi alte câteva o ţări este prezentat mai jos:
Combinaţia dintre productivitatea scăzută a industriei în raport cu un număr mic de locuri
de muncă în acest sector, a dus la mică cotă a industriei în venitul naţional. Ca şi în multe ţări
înapoiate, a fost necesar un factor exterior pentru a sparge cercul vicios al investiţiilor reduse,
productivităţii scăzute şi economii mici.
inadequate investment per plant and earner is among the important factors responsable for
low productivity in industry. A comparizon in Colin Clark's figures between Egypt and a few
other country is shown below:
The combination of low industrial productivity with a small ratio of employment in this
sector resulted in the small share of industry in the national income. As in many backward
countries, an outside factor was needed to break the vicious circle of low investment, low
productivity and low savings.
STRUCTURA COMERŢULUI EXTERN AL EGIPTULUI. 1913-1935 (în %)
Articole Import Export

1913 1935 1913 1935
produsele 23.4 11.2 4.5 10.1
alimentare
materii prime 25.2 29.8 93.1 87.4
produse industriale 49.7 58.3 2.3 2.4
erori şi modificări 1.7 0.7 0.1 0.1
100.0 100.0 100.0 100.0
59
Sursa: Sursa: Hershlag, Zvi Yehuda. Introduction to the modern economic history of the
Middle East.
Structura ocupaţională a populaţiei egiptene în ajunul izbucnirii celui de-al Doilea Război
Mondial
Agricultură 3,5 mln.

Industrie şi minerit 0,6 mln.
Transporturi 0,2 mln.
Comerţ, finanţe şi asigurări 0,5 mln.
Servicii publice 0,2 mln.
Profesii libere 0,1 mln.
Servicii casnice 0,2 mln.
Totalul populaţiei active 5,3 mln.
Sursa: Sursa: Hershlag, Zvi Yehuda. Introduction to the modern economic history of the Middle
East.
Distribuirea Forţei de muncă pe sectoare ale ocupaţiilor

1907 1917 1927 1937 1947
Total 9,510,920 10,964, 064 12,147,169 13,813,120 16,381,950
Agricultură 2,440,030 4,044,458 3,526,036 4,038,201 4,244,951
Minerit 4,112 2,693 9,741 10,828 12,965
Fabrici 281,416 423,109 428,681 478,199 708,776
Construcţie 94,925 66,586 125,272 120,706 113,361
Transport şi 101,136 150,633 130,935 138,911 203,335
comunicaţii
Comerţ 161,210 280,562 407,560 460,075 620,288
Servicii 94,294 204,041 284,076 256,099 392,151
Administraţie 192,966 186,332 283,563 321,963 515,414
publică şi
servicii
sociale
Sfera 3,449,694 1,037,298 595,801 1,327,203 1,572,232
neproductivă
sau ocupaţii
necunoscute
Fără ocupaţii 105,325 372,289 6,301,504 6,390,935 7,998,477
Sursa: Joel Beinin,Zachary Lockman. Workers on the Nile: nationalism, communism, Islam, and
the Egyptian working class 1882-1954. The American University in Cairo Press, 1998. p. 38
60
61

Documente Egipt. Varianta Buna

Загружено:

Сведения о документе

Авторское право

Доступные форматы

Поделиться этим документом

Поделиться или встроить документ

Параметры публикации

Этот документ был вам полезен?

Это неприемлемый материал?

Авторское право:

Доступные форматы

Documente Egipt. Varianta Buna

Загружено:

Авторское право:

Доступные форматы

EGIPT

Egiptul a fost ocupat de britanici în septembrie 1882, dar statutul internaţional al

DECLARAŢIA COMANDANTULUI SUPREM AL ARMATELOR ENGLEZE DIN EGIPT DESPRE

Cairo, 18 decembrie 1914

Egiptenii erau convinşi că eforturile şi loialitatea lor faţă de britanici, precum şi

1. Se crează Delegaţia, numită în continuare Ali-Wafd ali-Mâsri în următaorea componenţă

Sursa: Голдобин А.М. Национально-освободительная борьба народа Египта.

Cairo, 29 noiembrie 1918.

Permiteţi-mi să vă informez că în data de 20 anul curent, am adresat o scrisoare Marelui

Sursa: White book. Egyptian Delegation to the Peace Conferince

SCRISOAREA SECRETARULUI LORDULUI

Cairo, 1 decembrie 1918.

SCRISOARE A DELEGAŢIEI EGIPTENE ADRESATĂ

În scrisoarea dvs. din 1 decembrie, se precizează că Excelenţa Sa este dispus să

Vă rog să acceptaţi, Excelenţă, expresia înaltei mele consideraţii.

TELEGRAMĂ ADRESATĂ PRIMULUI MINISTRU AL MARII BRITANII LLOYD GEORGE

Cairo, 4 decembrie 1918.

(Semnat) SAAD ZAGHLUL,

Sursa: White book. Egyptian Delegation to the Peace Conference

La 6 decembrie 1918, liderul Delegaţiei Wafd, Saad Zaglul a adresat reprezentanţilor

REZUMATUL REVENDICĂRILOR EGIPTENE

TELEGRAMA DELEGAŢIE ADRESATĂ PREŞEDINTELUI WILSON.

Cairo, 14 decembrie 1918

Excelenţei Sale, Preşedintelui Woodrow Wilson,

(Semnat) Saad Zaghlul,

Vicepreşedinte ales al Adunării Legislative

SCRISOAREA LUI H. RUSHDI7 ADRESATĂ ALTEŢEI SALE SULTANULUI IMPERIULUI OTOMAN .

Cairo, 23 decembrie 1918.

Am expediat la 13 noiembrie 1908 Alteţei Sale următorul raport:

Un eveniment îl precede pe altul într-o succesiune rapidă. Negocierile de pace urmează să

Astăzi va începe Conferinţa de Pace. Cu aprobarea Alteţei Sale, am solicitat o audienţă

TELEGRAMA DELEGAŢIEI EGIPTENE ADRESATĂ PREŞEDINTELUI WILSON.

Dlui Woodrow Wilson,

(Semnat) Zaghlul Saad,

Vicepreşedinte ales al Adunării Legislative şi

ADRESAREA VICEPREŞEDINTELUI ADUNĂRII LEGISLATIVE ŞI PREŞEDINTE AL

Cairo, 11 ianuarie 1919.

SCRISOAREA DELEGAŢIEI ADRESATĂ DOMNULUI GEORGES CLEMENCEAU, PREŞEDINTE AL

Cairo, 11 ianuarie 1919

(Semnat) Saad Zaghlul,

SCRISOAREA DELEGAŢIEI EGIPTENE TRANSMISĂ LA LONDRA

Cairo, 12 ianuarie 1919.

Am avut onoarea de a expedia o telegramă (4 decembrie), în care am expus măsurile

Acceptaţi, Excelenţă, expresia înaltei mele consideraţii.

Vicepreşedinte ales al Adunării Legislative

Cairo, 29 martie 1919.

Răspunzând invitaţiei dvs. din 26 martie, subsemnaţii, membrii Delegaţiei Egiptene, au

(Urmează semnăturile lui Aly Chaaraqui, Vice-preşedinte

SCRISOAREA DELEGAŢIEI ADRESATĂ CONFERINŢEI DE PACE

Cu certitudine că nu există o ocazie mai potrivită pentru a soluţiona problema Egipteană,

TELEGRAMĂ ADRESATĂ SENATULUI AMERICAN

Poporul Egiptean aşteaptă cu nerăbdare justiţia imparţială a onoraţilor reprezentanţi ai

SCRISOAREA DELEGAŢIEI CĂTRE PREŞEDINTELE SUA W. WILSON

Strada Malakoff 4, Paris, 6 iunie 1919.

Am avut onoarea să solicit o audienţă pe 22 aprilie, în care, în calitate de reprezentant al

SCRISOAREA SECRETARULUI PREŞEDINTELUI AMERICAN W. WILSON ADRESATĂ DELEGAŢIEI

COMISIA AMERICANĂ PENTRU NEGOCIERILE DE PACE,

Preşedinte al Delegaţiei Egiptene,

Strada Malakoff 4, Paris, 18 iunie 1919.

Excelenţei Sale Preşedintelui Woodrow Wilson.

Art. 148. Toate tratatele, acordurile, aranjamentele şi contractele încheiate de Germania cu

SCRISOARE DELEGAŢIEI ADRESATĂ DOMNULUI GEORGES CLEMENCEAU,

Londra, 24 iulie (Associated Press) – în conformitate cu rapoartele oficiale ale Generalului

Sursa: The New York Times, July 25, 1919. http://query.nytimes.com/mem/archive-free/pdf?