Ciuma (“Moartea neagra”)

Ciuma sau pesta, din latinul pestis = epidemie , este o boala infectioasa deosebit de
contagioasa, produsa de bacteria Yersinia pestis. Yersinia pestis (în trecut numită și Pasteurella
pestis) este un bacil Gram-negativ din familia Enterobacteriaceae. Este un anaerob facultativ
care poate infecta omul și alte animale.

Infecția umană are trei forme principale:

 pneumonică
 septicemică
 plaga bubonică (pesta sau ciuma bubonică).

In ansamblu, ele descriu Ciuma/Pesta sau “Moartea neagra”,deoarece aceasta boala

infectioasa a ucis 1/3 din populatia Europei intre anii 1347-1353.

Pesta este o boala care a lasat un semn in istoria lumii si la un moment a fost
considerata unul dintre cei mai mari dusmani ai omenirii prin actiunile sale
distructive. Se considera ca ar fi schimbat si cursul istoriei.Un bun exemplu poate
fi luat orasului Atena care in plin razboi, al doilea an al Razboiului Peloponisiac
(430 I.H.),ciuma a patruns in zona prin portul de unde veneau bunurie de consum
zilnic, ce a dus la infrangerea grecilor.Un alt exemplu in care Pesta s-a manifestat
este in perioada intre 1629 si 1631, unde nordul Italiei a stat sub semnul ciumei
bubonice. Boala a facut aproximativ 280.000 de victime. Trupele germane si
franceze au adus cu ele ciuma in orasul Mantova, in 1629, de unde soldatii
venetieni au contractat-o si au dus-o in nordul si centrul tarii. Milano a inregistrat
60.000 de morti, dintr-un total de 130.000 de locuitori.

Asadar, ciuma este o boala care a reusit sa se faca remarcata de-a lungul istoriei
prin distructivitatea ei in randul oamenilor.

“Moartea neagra” a fost una din cele mai violente pandemii din istoria lumii.A
izbucnit,probabil, in Asia, raspandindu-se apoi in Europa dupa anul 1347, unde a creat mare
panica.Boala initial a aparut pentru prima oară în 1330, în Asia Centrală. A făcut ravagii în China
de Est și India, s-a extins spre vest, prin Orientul Mijlociu și Africa de Nord, ajungând în Europa.
În 1347, ciuma ajunsese deja în porturile Constantinopole și Trebizonda.

Aparitia in Orientul Mijlociu : Ciuma a lovit diverse țări din Orientul Mijlociu, conducând
la depopulări considerabile și la schimbări ale structurilor economice și sociale. În timp ce s-a
răspândit spre Europa de Vest, boala a intrat în Orientul Mijlociu din sudul Rusiei. În toamna lui
1347, ciuma ajunsese în Alexandria, în Egipt, probabil prin intermediul vaselor care călătoreau
la Constantinopol. În 1348, ciuma s-a deplasat înspre est, în Gaza, și spre nord de-a lungul
coastei estice a Mediteranei, în Liban, Siria și Palestina, lovind orașele Ashkelon, Accra,
Ierusalim, Sidon, Damasc, Homs, și Alep. În 1348–49, boala s-a răspândit până în Antiohia.
Locuitorii orașului s-au refugiat spre nord, mulți dintre ei murind în timpul călătoriei, dar
infecția se împrăștiase deja în Asia Mică.

Mecca a fost infectată în 1349. În același an, și în orașul Mosul a avut loc o epidemie masivă, iar
Bagdadul a suferit o a doua izbucnire a bolii. În 1351 a fost lovit și Yemenul. Aceasta a coincis cu
întoarcerea Regelui Mujahid al Yemenului din captivitatea din Cairo. Este posibil ca grupul său
să fi adus boala din Egipt.

Aparitia in Europa : Primele semnalări despre apariția ciumei negre în Europa datează din
1347. În octombrie în acel an s-au întors 12 corăbii italiene pe Marea Neagră, debarcând în
portul sicilian Messina. Echipajul și călătorii au ajuns slăbiți, unii dintre ei morți, alții pe moarte.
Martorii oculari nu-și puteau explica motivul. Pe vase, pe lângă oameni, mai erau și șobolani, ca
de altfel pe orice alt vas. Când vapoarele au ajuns la destinație, șobolanii "călători" s-au
împrăștiat printre șobolanii de pe uscat, s-au infestat cu puricii purtători de bacteria
răspunzătoare de boală, după care s-au întors pe vapoare. Puricii ce se hrăneau cu sângele
șobolanilor le-au transmis ciuma. Când șobolanii au început să moară din cauza bolii, puricii au
căutat altă sursă de sânge, în cazul acesta - oamenii. Orașele portuare europene, murdare și
aglomerate, au asigurat un mediu de viață propice pentru șobolani și purici. După moartea
șobolanilor, puricii s-au mutat pe oameni. Astfel puricii infectați cu bacteria cauzatoare de
ciumă prin intermediul șobolanilor, au cauzat moartea a milioane de oameni.

Insa informaţii despre molime apar înca din Biblie, iar istoricul grec Tucidide aminteşte de o
pandemie din anul 430 î.Hr. care loveşte cetăţile greceşti şi ucide o treime din populaţia Atenei,
inclusiv pe marele său conducător Pericle.

Imperiul Roman este lovit de „Ciuma Antonina“, în 165 d.Hr., iar Imperiul Bizantin, de două
epidemii devastatoare, în anii 541‑542, în vremea lui Iustinian I şi o alta, în 588. Istoricul
Procopius de Cezareea scrie, de pildă, în „Istoria secretă“, că la Constantinopol mureau zilnic
10.000 de oameni, oraşul pierzând jumătate din ­populaţie.

Reaparitia : În 1351 s-a terminat primul asalt al ciumei negre. Istoricul medieval Froissart a
estimat că aproximativ o treime din populația globului a murit de aceasta boală, fapt confirmat
și de cercetările din prezent.

"Moartea Neagră" s-a retras, dar numai pentru o vreme. În 1361, în 1369, apoi cu regularitate,
a reapărut pâna la sfârșitul secolului XV. Mai târziu a reapărut din ce în ce mai rar; în Anglia,
ultima epidemie a fost în 1665, când au murit aproximativ 100 000 de oameni.

Pesta nu a dispărut nici până astăzi. La sfârșitul secolului XIX, a reapărut în Asia și doar în India a
făcut 6 000 000 de victime; tot aici, în 1995, a cauzat pierderea multor vieți omenești.

În câteva săptămâni și luni, epidemia a cauzat atâtea victime , încât oamenii au fost nevoiți să
sape uriașe gropi comune, dar și acestea s-au umplut curând, mulți rămânând în locul unde și-
au găsit moartea.
 Bogați, săraci, tineri și bătrâni, au murit deopotrivă. Preoții au fost cei mai expuși, fiindcă s-au
ocupat de cei bolnavi. Câteva teritorii însă, ca de exemplu Milano și împrejurimile, au fost mai
puțin afectate.

Fiindcă nu se cunoștea cauza reală a bolii, nu se putea trata. Medicii au utilizat cele mai
utilizate metode de vindecare, dar nimic nu ajuta. Mulți au apelat la religie , considerând că
Dumnezeu vrea să pedepsească lumea păcătoasă cu această boală. Faptul că nu se cunoștea
originea bolii o făcea și mai misterioasă. Cum era posibil ca într-un oraș să moara doar o zecime
din populație, iar în altul o, jumătate? Astăzi știm deja că existau trei tipuri de pestă (ciumă)
care făceau ravagii: "paest bubonica" era cea mai frecventă, dar celelalte două erau și mai
grave. Una dintre ele, pesta pulmonară, se dezvoltă în cazul în care bacteria patrundea în
plămâni. Se transmitea pe calea aerului, extinzându-se rapid și ucigând în timp scurt. Dacă
cineva era înțepat de un purice purtător, bacteria ajungea în sânge, moartea survenind în doar
câteva ore. Victimele se culcau fără a avea cea mai mică bănuială și nu se mai trezeau. Această
variantă a bolii este cunoscută azi ca pesta septicemică.

„Miasmele vătămătoare se revarsă din casele unde putrezesc cadavrele şi se înalţă din străzile
pline de saltele, aşternuturi, rufărie, zdrenţe şi tot soiul de gunoaie dospite. Mormintele
umplute de cadavre lasă la vedere trupuri hidoase, unele umflate şi negre ca tăciunele, altele
albastre, vinete şi galbene, toate duhnind şi crăpate, mustind de sânge putred“, scrie Jean
Delumeau în „Frica în Occident: secolele XIV‑XVIII, o cetate asediată“. Epidemiile au un efect
psihologic devastator asupra supravieţuitorilor.

Daniel Defoe, în al său „Jurnal din Anul Ciumei“, relatează: „Întregul spectacol te cutremură
de groază. Şareta cară şaisprezece sau şaptesprezece cadavre înfăşurate în cearceafuri sau
pături, unele atât de prost învelite încât cădeau despuiate printre celelalte, cu toţii fiind morţi
urmând a se amesteca în groapa comună a omenirii“.

Medic din sec XVII purtand echipament de protective.Sub imagine scrie: “Asa s-au
luptat cu moartea in Roma, in anul 1665, cu imbracaminte de protective,impotriva mortii .”
 Forma de manifestare : Intr-o pandemie sunt prezente toate formele de pestă, mai
frecvente fiind forma bubonică și pulmonară. Dintr-o formă bubonică care fără un tratament
adecvat se transformă de regulă într-o formă septicemică care duce la forma pulmonară.

Formă carbunculoasă sau Bubonenpest (gr. bubo = bubă , umflătură).

În forma bubonică (lat.Naike) infectarea este produsă de pișcătura puricelui de șobolan.

Vectorul bolii, ca gazdă intermediară, transmite agentul patogen de la șobolan mai departe la
om. Această schimbare de gazdă a puricelui se întâmplă numai după moartea rozătorului, de
aceea s-a observat o mortalitate în masă la șobololani, înaintea izbucnirii unei epidemii de pestă
la om.

Perioada de incubație durează de la câteva ore până la șapte zile.

Simptomele includ febră, dureri de cap și articulații, stare de abatere, slăbiciune până la
pierderea conștiinței.

Forma carbunculoasă provine de la umflăturile dureroase ganglionilor limfatici din regiunea

gâtului, zonelor axilare, aceste tumefieri pot atinge 10 cm mărime și datorită hemoragiilor din
țesut devin de culoare albastru închis până la negru, care ulcerează având un conținut purulent.
Această formă de pestă se poate agrava sau cu șanse de 50% duce la vindecare spontană.
Deschiderea chirurgicală a abceselor datorită pericolulului de răspândire a bacteriilor în sânge și
organe este contraindicat.

Forma buboasă se transmite mai lent iarna decât vara, deoarece mobilitatea puricelui sub 12
°C este nulă.

Forma septicemică frecvent fiind o formă secundară când agentul patogen ajunge și se
multiplică în sânge, această formă se manifestă cu o febră ridicată, frisoane, dureri de cap, stare
gravă de abatere, cu regiuni hemoragice întinse, boala are o evoluție supra acută (de la câteva
ore, la 36 de ore) având procentul de mortalitate 90-100% la bolnavii netratați.
 Azi acest procent de mortalitate este mult mai redus prin folosirea de antibiotice de tipul
cloramfenicolului, tetraciclinei, streptomicinei, doxiciclinei sau a gentamicinei.

Forma pulmonară cu procentul de mortalitate 90-100% la bolnavii netratați.

Forma abortivă este varianta cea mai ușoară de pestă manifestată numai printr-o febră
ușoară, inflamația ganglionilor limfatici, urmată de vindecare, bolnavul fiind dotat cu o
imunitate solidă și față de formele grave de pestă.

Raspandirea pestei intre 1970 si 1998

Ciuma la români : Teritoriile locuite de români nu au fost scutite de valurile de ciumă, mai
ales că spaţiul nord‑dunărean se afla la intersecţia rutelor de răspândire a pandemiilor, dinspre
Rusia spre Occident sau dinspre Constantinopol spre Europa Centrală.

Relatările despre ciumă sunt puţine în secolele XIII‑XV, ele abundă însă începând cu secolul
următor. Epidemiile apar în secolele XVI‑XIX cam la fiecare deceniu. La Braşov (1576) mor 7.000
de oameni, în 1585, în Moldova izbucneşte foametea asociată cu ciuma, iar peste trei ani apare
o nouă epidemie devastatoare.

O altă mare epidemie pustieşte Ungaria, Transilvania şi cele două ţări extracarpatice. În jurul
anului 1684 încep să se ia cu adevărat măsuri de combatere a molimei. Se închid graniţele,
locuitorii sunt îndemnaţi să părăsească oraşele, străinii sunt supravegheaţi atent, aşa cum
notează Pompei Gh. Samarian în „Ciuma, din epidemiologia trecutului românesc“.

Domnitorul fanariot Grigore Ghica este cel care dă ordin să se construiască un spital pentru
ciumaţi la Pantelimon şi înfiinţează breasla cioclilor (însărcinaţi cu supravegherea şi îngroparea
morţilor de ciumă). Cioclii erau, de regulă, oameni care se vindecaseră de ciumă, având o
imunitate crescută. În schimbul serviciilor, erau retribuiţi de către domnie, fiind şi scutiţi de
dări.

Leacul romanilor impotriva ciumei : Românii folosesc remedii „băbeşti“ pentru

vindecare: cataplasme din făină cu miere, ce se aplicau pe umflături, oţet, cărbune. În cazurile
purulente se apelau la metode dureroase: „Când apăreau pustulele, erau tăiate cu foarfecele şi
după ce se ştergea murdăria se practicau sacrificaţii superficiale, apoi se pansau micile ulcere cu
unguent, până la perfecta schimbare în bine, după care se întrebuinţau cicatrizantele“, aşa după
cum notează Pompei Gh. Samarian.

Cea mai cumplită epidemie de ciumă are loc în 1812‑1813 în Muntenia, în timpul domniei lui
Caragea Vodă, când se estimează că au murit aproximativ 90.000 de oameni (după alte surse,
40.000), cel mai afectat fiind Bucureştiul.

Ciuma a inspirit si un autor roman,Vasile Alecsandri, care a realizat o poezie cu tema bolii :

Frunză verde salbă moale,

Adus-a un nor în poale

Boala cea mai rea din boale!

Noru-n țară s-a lăsat,

Peste oameni a plouat,

N-a plouat ploaie curată,

Dar cu ciumă-amestecată!

Unde-ajunge picătura,

Se închid ochii și gura,

Ochii să nu mai privească,

Gura să nu mai grăiască!

Plină-i țara, mult e plină

De scaieți de mărăcină;

Unde-s tufe prin potici

Sunt morminte de voinici,

Unde-s tufele mai dese,

Morminte de jupânese,

Unde-s tufele mai rari,

Morminte de fete mari,

Unde-s tufele mai vii,

Tot morminte de copii.

Frunză verde porumbică

Stă voinicul la potică.

Ciuma rea îi iese-n cale,

Voinicul zice cu jale:

„Na-ți calul cu armele

Și-mi lasă tu zilele."

Ea-i răspunde: „Dragul meu!

Cal și arme nu voi eu,

Dar pe tine chiar te vreu".

Frunză verde garofiță,

Trece-n câmp o copiliță

Cum e crinul înflorit,

Cum e bună de iubit.

Baba Ciuma cea păgână

Mi-o apucă strâns de mână.

Copilița-i zice: „Ciumă!

Nu-mi fii ciumă și-mi fii mumă!

Na-ți salba cu florile

Și-mi lasă tu zilele."

Ea-i răspunde: „Drăguliță!

Am o neagră sălbuliță

De cercat la gâtul tău,

Care nu te-a prinde rău."

Frunză verde toporaș,

Iat-un dulce copilaș

Care-alungă-un fluturaș.

Unu-aleargă, unul zboară:

Ciuma-i prinde și-i omoară!

Frunză verde poamă acră,

Iată-o babă, iată-o soacră

Cum o vede Ciuma-ndată

Dă la fugă spăimântată,

Culegând în calea ei

Pruncușorii mititei,

Nevăstuice tinerele,

Copilițe gingășele,

Feciorași cu mintea crudă

Și bărbați voinici la trudă.

Ducă-s-ar în pribegie!

Ducă-s-ar în cea pustie,

Îndărăt să nu mai vie!

De asemenea, Albert Camus scrie o carte intitulata“Ciuma” ca semn de solidaritate umana

unde descrie felul în care omul își conștientizează propria condiție în situații de viață aparent
incontrolabile. Poți să vezi în ea schimbări de atitudini, de destine umane, de mentalități; și
toate astea pentru că acei oameni au reușit să facă împreună ceva – să câștige lupta cu
moartea.

Tratarea : Daca anamneza si simptomatologia orieteaza spre un posibil diagnostic de

pesta,este obligatorie izolarea de urgenta a pacientului. Confirmarea ciumei se face prin :

1.Examenul microscopic:

- se examineaza frotiuri din aspirat ganglionar, eventual sange sau sputa;

- aspectul caracteristic este de cocobacili gram-negativi colorati bipolar;

- in coloratia cu albastru de toluidina, caracteristicile bacilului pestos sunt mult mai bine
evidentiate.

2.Imunofluorescenta:

- evidentiaza direct antigenul F1;

3.Inocularea la animale de laborator, eventual culturi.

Tratamentul ciumei urmeaza mai multi pasi:

1.izolarea si spitalizarea bolnavului cu pesta

2.administrarea de medicatie antimicrobiana

3.medicatie antibiotica:

- de electie in pesta, este streptomicina administrata cate 2g/zi, in 4 doze intramusculare, timp
de 8-10 zile;

- alternativele antibiotice sunt reprezentate de: tetraciclina, cloramfenicol, cotrimoxazol;

4.medicatie antitoxica:

- se administreaza hemisuccinat de hidrocortizon, intravenos, 2-3 zile;

5.medicatie simptomatica si de sustinere:

- solutii de glucoza intravenoasa;

- medicatie vasoactiva;

- tonice cardiace;

- vitamine;

- dieta corespunzatoare;

- daca ganglionii afectati colecteaza, se indica incizia si drenajul.

In concluzie, pesta care acum cateva secole putea sa fie scapata de sub control foarte usor si
ceea ce a dus si la o rata de mortalitate destul de mare, in zilele noastre prin medicina avansata
ciuma poate fi izolata si tratata.

Bibilografie
http://ro.wikipedia.org/wiki/Pestă

http://ro.wikipedia.org/wiki/Moartea_neagră

http://literatura-rom.blogspot.ro/2012/06/ciuma-poezie-populara-culeasa-de-vasile.html

http://doctorat.ubbcluj.ro/sustinerea_publica/rezumate/2012/filologie/Vidrutiu_Cristina_Simona_RO.p
df

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ciuma-holera-tifosul-gripa-istorie

http://www.jocsecund.info/2010/01/ciuma-de-albert-camus-o-lecție-de-solidaritate-umana/

http://www.metalhead.ro/articole/cum-a-schimbat-ciuma-cursul-istoriei-aid45722