You are on page 1of 4

Anton Pann şi povestea de dragoste cu Anica,

nepoata stareţei Mânăstirii Dintr-un Lemn


Autor Irina Rîpan 4344 vizualizări



Anton Pann, autorul muzicii imnului „Deşteaptă-te, române!” a avut o şedere
scurtă în Vâlcea, dar plină de momente deosebite. Aici s-a îndrăgostit de Anica,
nepoata stareţelor de la Mânăstirea Dintr-un Lemn şi Surpatele şi, tot aici, a
cântat pentru prima dată, într-un cadru organizat, imnul naţional pe versurile lui
Andrei Mureşanu.

Culegător de folclor, compozitor şi poet, Anton Pann ajunge pentru prima dată în
Râmnicu Vâlcea, un târg neînsemnat pe atunci, în anul 1826.

Mulţi dintre cei care au scris despre viaţa lui Anton Pann cred că acesta se autoexilase
după o căsătorie eşuată cu Zamfira, o tânără din Bucureşti. La vârsta de 30 de ani,
Anton Pann lucra ca profesor de muzică la Episcopia Râmnicului, cântăreţ la Biserica
Buna Vestire din centrul oraşului şi traducător.

La insistenţele Platonidei, stareţa Mânăstirii Dintr-un Lemn, compozitorul ajunge să


predea muzică şi aici. Deşi viaţa monahală presupunea şi o supraveghere atentă din
partea stareţei Platonida, sora Anica şi Anton Pann trăiesc o frumoasă poveste de
dragoste.

Pe atunci Anica avea 16 ani, iar Pann împlinise 32 de ani. Spre disperarea stareţelor
de la Mânăstirea Dintr-un Lemn şi Surpatele, tânăra a fugit cu iubitul său în Braşov.
Pentru a nu fi identificată, profesorul de muzică a pus-o pe Anica să-şi taie părul şi să
se îmbrăce cu straie de bărbat. La Braşov, Anton Pann a recomandat-o pe Anica drept
„ucenicul său”.

“Anton Pann se îndrăgoşteşte de Anica şi o cere de soţie la mătuşa sa, evident că


stareţa Platonida nu a acceptat căsătoria din cauza diferenţei prea mari de vârstă
dintre cei doi. Aceştia nu s-au căsătorit, dar au fugit peste munţi, la Braşov, Anica
fiind deghizată în seminarist. N-au ales Bucureştiul pentru că stareţa cunoştea
Capitala. La Braşov, Anton Pann îşi făcuse o serie de cunoştinţe în 1921, în
timpul revoluţiei lui Tudor Vladimirescu”, povesteşte Mihai Moroianu, muzeolog
la Muzeul de Istorie din Râmnicu Vâlcea.

Anton Pann se angajează cântăreţ la biserica din Şchei. Anica, deghizată în seminarist,
cânta alături de acesta în zilele când se oficiau slujbe religioase. Pentru că lumea
devenise extrem de curioasă să ştie cine e tânărul cu glas atât de subţire şi frumos,
cuplul a fost nevoit să părăsească Braşovul după doar câteva luni de şedere.
Cei doi se stabilesc în Capitală, dar relaţia lor se răceşte. Anton Pann munceşte de
dimineaţa până seara, iar Anica şi-a găsit consolare în braţele lui Alecu, ajutorul
compozitorului. La problemele cuplului a contribuit şi mătuşa Platonida, care a nu a
renunţat la ideea că-şi va aduce nepoata pe calea cea bună şi o va smulge din braţele
lui Pann despre care spunea că este beţiv.

„Stareţa Platonida, într-o scrisoare adresată episcopului de atunci, îl acuza pe


Anton Pann că este un om cu o morală îndoielnică, că bea prea mult şi că îi răpise
nepoata. Relaţia celor doi se răceşte. Chiar dacă au avut trei copii, nu s-au
căsătorit, iar Anica, din cauza diferenţei mari de vârstă, îl înşală pe Anton Pann.
Tânăra va sta cu Alecu decât un an, apoi va rămâne singură şi va muri la 70 de
ani”, spune Mihai Moroianu.

În 1840, Anton Pann se căsătoreşte cu Tinca, o tânără de 18 ani pe care o va păzi cu


străşnicie, de frică să nu îl părăsească şi aceasta.

Iniţial, familia fetei nu a fost de acord cu această căsătorie din cauza diferenţei mari de
vârstă dintre cei doi, Anton Pann avea 44 de ani. Scriitorul şi compozitorul nu va avea
probleme cu Tinca, care se dovedeşte a fi o soţie model. La moartea lui Pann, Tinca i-a
promis că se va călugări şi că-i va muta osemintele din curtea Bisericii Lucaci, din
Bucureşti, la Biserica Roşia. Niciuna dintre promisiuni nu s-a concretizat însă.

Anton Pann, în mijlocul revoluţionarilor

În 1948, Anton Pann este din nou în Râmnicu Vâlcea. Prezenţa sa în micul orăşel este
legată de faptul că Bucureştiul era bântuit de holeră şi că, vara, Pann obişnuia să
meargă în Târgul Râureni din Râmnicu Vâlcea pentru a-şi vinde cărţile. Micul orăşel
era cuprins însă de febra revoluţiei, aici îşi instalează tabăra o armată revoluţionară în
care se înrolează voluntari mii de oameni, ţărani şi orăşeni.

În urma unei adunări în Grădina Publică din Râmnicu Vâlcea, Parcul Zăvoi de astăzi, ,
cu ocazia unei sărbători locale, Anton Pann şi un grup de seminarişti interpretează
pentru prima oară imnul „Deşteaptă-te, române!”, pe versurile poemului „Un răsunet”,
de Andrei Mureşanu.

Dumitru Zăgănescu, administratorul districtului aminteşte acest episod în raportul său


cu numărul 10 către Ministrul Trebilor din Ţările Româneşti.
De-a lungul timpului au existat mai multe discuţii în ceea ce-l priveşte pe compozitor,
dar şi locul unde s-a cântat pentru prima oară imnul. S-a spus că Anton Pann nu ar fi
compus muzica pentru versurile lui Mureşanu sau că imnul s-a cântat pentru prima
oară în Braşov. De asemenea, s-a spus că ucenicul lui Pann, Gheorghe Ucenescu ar fi
cel care a compus muzica.

„Probabil, discuţiile au apărut dintr-un spirit patriotic al oamenilor din Braşov.

Muzica este compusă de Anton Pann, Andrei Mureşanu vroia o melodie pentru aceste
versuri. Acest elev al său, Ucenescu, îi propune cântecul „Din sânul maicei mele”,
compus de Anton Pann. Cântecul a devenit ulterior „Deşteaptă-te române”, imnul
naţional al României”, precizează muzeologul Mihai Moroianu.

"Deşteaptă-te, române!' a devenit imnul naţional al României în 1989, înlocuind


vechiul „Trei culori”.

Casa lui Anton Pann, transformată în muzeu

Drumurile sale în târgul din Râureni din Râmnicu Vâlcea îi vor aduce sfârşitul celui
care a scris „Povestea vorbii”. În timpul unei plimbări prin târg, Anton Pann a
contactat tifos. După ce a zăcut o lună şi jumătate la pat, acesta a murit în noiembrie
1854. Cei interesaţi pot vizita casa în care a locuit Anton Pann în Râmnicu Vâlcea.
Construcţia s-a păstrat foarte bine de-a lungul anilor chiar dacă, în 1982, a fost
tranzlatată zeci de metri din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea.

Casa a fost construit la mijlocul anilor 1 700, are un stil arhitectural oltenesc şi a
aparţinut unei familii din clasa de mijloc. Aici au fost păstrate câteva din obiectele
personale ale lui Anton Pann, de la cărţi şi instrumente muzicale până la călimara şi
penele folosite de acesta pentru a traduce cărţi din greacă în română.

Vizitatorii pot trece pragul casei memoriale în fiecare zi, începând cu ora 9.00.