You are on page 1of 5

Înmulţirea vegetativă naturală se face prin:

ÎNMULŢIREA PLANTELOR - diviziune celulară: la talofite unicelulare (bacterii,


Însuşirea fundamentală a lumii vii, prin care alge şi ciuperci unicelulare);
organismele dau naştere la urmaşi asemănători cu - înmugurire: este tot o diviziune celulară, dar
părinţii şi asemănători între ei. celulele fiice rămân ataşate de celula mamă (la
ciuperci din grupa drojdiilor);
I. ÎNMULŢIREA ASEXUATĂ - fragmentarea talului: la talofitele pluricelulare
(alge, ciuperci, licheni);
Se realizează prin celule sau ţesuturi provenite de
la un individ. Organismele moştenesc genotipul - organe vegetative: la plantele superioare (stoloni,
părintelui şi reproduc cu mare fidelitate caracterele drajoni, rizomi, bulbi, bulbili, tuberculi).
acestuia. Înmulţirea vegetativă artificială:
Se întâlneşte la talofite şi uneori la cormofitele ce - butăşirea: detaşarea unor fragmente de organe
cresc în condiţii ecologice neprielnice pentru vegetative (butaşi), formând o nouă plantă;
reproducerea sexuată. - marcotajul: înmulţire prin ramuri care, în contact
cu solul, formează rădăcini adventive, după care se
a. Înmulţirea vegetativă detaşează de planta mamă;
- capacitatea plantelor de a produce un organism - altoirea: grefarea unui butaş denumit altoi, pe o
nou din fragmente ale corpului vegetativ sau din altă plantă înrădăcinată denumită portaltoi.
organe vegetative. b. Înmulţirea prin spori
Sporul = celulă specializată pentru înmulţirea
asexuată capabilă să formeze noi indivizi: la talofite
1 2
şi cormofitelor primitive (ferigi).

II. REPRODUCEREA SEXUATĂ


Reproducerea sexuată are loc prin unirea a două Floarea gimnospermelor este lipsită de înveliş
celule numite gameţi (celule haploide), în procesul floral şi are aspect de con.
numit fecundare. Rezultă zigotul (oul), celulă
Florile sunt unisexuate (flori bărbăteşti, flori
diploidă, din care, prin diviziuni repetate, se
femeieşti), dispuse monoic (pe acelaşi individ –
dezvoltă un nou individ. Acesta moşteneşte o
pin) sau dioic (pe indivizi diferiţi – tisă).
combinaţie a programelor ereditare de la cei doi
gameţi.
Reproducerea sexuată autogamă are la bază unirea Floarea bărbătească este alcătuită din stamine
gameţilor de sex opus proveniţi de la acelaşi solziforme, care poartă câte doi saci polinici în
individ. Reproducerea sexuată alogamă - unirea care se formează grăunciorii de polen.
gameţilor de sex opus, proveniţi de la indivizi Grăunciorul de polen are înveliş dublu, unul
diferiţi; organismul rezultat este o combinaţie a intern (intină) şi altul extern (exină). Lateral, între
programelor genetice de la cei doi părinţi, ceea ce îi cele 2 învelişuri, există saci aeriferi cu rol în
conferă vigoare şi capacitate de adaptare sporite. transportul polenului prin vânt (polenizare
anemofilă).
a. Reproducerea la gimnosperme Floarea femeiască este alcătuită din carpele care
poartă fiecare câte 2 ovule; carpelele sunt
Gimnospermele (brad, molid, pin) sunt cormofite
dispuse spiralat pe axul alungit al conului. Din
lemnoase la care apare pentru prima dată floarea,
ovule se formează, după fecundare, seminţele.
organ de reproducere caracteristic plantelor
superioare. La gimnosperme, spre deosebire de
angiosperme, fructul lipseşte, sămânţa fiind golaşă.
3 4
b. Reproducerea la angiosperme Alcătuirea florii la
angiosperme:
O floare completă este alcătuită din: peduncul,
receptacul, înveliş floral, elemente de reproducere. 1-receptacul;
2-sepale;
Pedunculul = internodul prin care floarea se inseră 3-petale; înveliş floral
pe tulpină. Florile fără peduncul sunt flori sesile. 4-ovar;
11-ovul
Receptaculul (axa florală) = partea terminală a 5-stil; 7-gineceu;
pedunculului, mai dezvoltată, pe care se dispun 6-stigmat;
celelalte elemente florale. Poate fi: conic, cilindric 8-antere; 10-stamină
(magnolie), discoidal, sferic, ca o cupă (măceş). 9-filament; (androceu)

Periantul (învelişul floral) are rol de apărare a


elementelor reproducătoare. Există periant dublu – a) Caliciul (K). Sepalele sunt în general dispuse pe
alcătuit din caliciu (K = totalitatea sepalelor) şi un singur rând (verticil). Caliciul poate fi: caduc la
corolă (C = totalitatea petalelor) - şi un periant înflorire (mac) sau după înflorire (prun); persistent,
simplu sau perigon, alcătuit din elemente uniforme însoţind fructul la maturitate (nalbă, tomate roşii).
denumite tepale. Perigonul poate fi sepaloid, dacă La păpădie caliciul persistent are forma unui smoc
tepalele seamănă cu sepalele (fag) sau petaloid, de peri numit papus şi contribuie la răspândirea
când tepalele seamănă cu petalele (lalea). prin vânt a fructelor.
Elementele învelişului floral pot fi libere (caliciu b) Corola (C). Când petalele sunt unite, corola
dialisepal, corolă dialipetală, perigon dialitepal) sau (gamopetală) poate fi: tubuloasă la ciuboţica
unite (caliciu gamosepal, corolă gamopetală, cucului, urceolată la afin, infundibuliformă la liliac,
perigon gamotepal). rotată la soc, labiată la salvie, campanulată la
Florile fără înveliş floral de numesc nude (frasin). 5 clopoţei, ligulată la păpădie. 6

Corola dialipetală variază ca formă după specie; Elementele de reproducere:


poate fi radiară (perfect simetrică) la măr,
zigomorfă (cu 2 jumătăţi simetrice) la mazăre, a) Androceul (A) = totalitatea staminelor, partea
asimetrică la begonie. bărbătească a florii. Numărul staminelor într-o
Uneori, numărul petalelor este mult mai mare floare este constant pentru o specie. Stamina este
datorită transformării în petale a unor stamine. alcătuită din filament, conectiv şi anteră.
Astfel de flori se numesc involte (bătute) şi au Filamentul susţine antera, poate fi simplu sau
valoare ornamentală la bujor, trandafir, garoafă. ramificat (ricin).
Filamentele staminei au aceeaşi lungime, mai rar lungimea
diferă (androceu didinam: două stamine scurte şi două
stamine mai lungi - salvie; androceu tetradinam: două
stamine scurte şi patru stamine lungi - rapiţă).
Androceul poate avea filamente libere (arţar) sau
filamente unite în unul sau mai multe mănunchiuri:
nalbă, mazăre, tei.
A B C D E F Conectivul leagă filamentul de anteră.
Antera este partea fertilă a staminei, în care se
dezvoltă grăunciorii de polen.
Anterele se prind de filament printr-o margine
G H I J (prun); dacă filamentul se inseră la mijlocul anterei,
acestea se numesc oscilante şi sunt adaptate
Tipuri de corolă: tubuloasă la floarea soarelui (A); hipocrateriformă la
zorele (B); urceolată la afin (C); ligulată la păpădie (D); bilabiată la jaleş (E); polenizării prin vânt, la graminee.
personată la gura leului (F); rotată la cartof (G); campanulată la clopoţei
(H); infundibuliformă la liliac (I); petale unite la vârf - viţa de vie (J). 7 8
Structura anatomică a staminei. A 3
2
Filamentul se aseamănă cu un peţiol foliar prevăzut 4
1
cu un singur fascicul libero-lemnos. Antera apare în
secţiune transversală ca fiind formată din două loje B

unite între ele prin conectiv. Conectivul conţine 6

fasciculul libero-lemnos care se continuă din 10

filament. Pe partea opusă conectivului, cele două 5


loje sunt separate prin şanţul median. Fiecare lojă C
7
conţine cei doi saci polinici delimitaţi spre exterior 8
9
de câte un şanţ lateral.
Secţiune transversală prin antera staminei de crin; A – anteră închisă; B –
Sacul polinic prezintă un perete format din anteră deschisă; C - detaliu din structura peretelui sacului polinic;
1 - şanţ median; 2 - şanţ lateral; 3 - sac polinic; 4 - conectiv; 5 - epiderma; 6
epiderma cu un singur strat de celule sub care se - celule mucilagigene; 7 - ţesut mecanic; 8 - ţesut tranzitoriu; 9 - ţesut
află ţesuturi mecanice cu pereţi laterali şi interni tapet; 10 - grăuncior de polen
inegal îngroşaţi şi cei externi subţiri. Ţesutul
mecanic asigură susţinerea anterei şi deschiderea Grăunciori de polen la
diferite specii;
sacilor polinici, prin contracţia inegală a pereţilor la 1-celula generativă;
2-exina,
maturitate. 3-intina;
4-celula vegetativă
Sub stratul mecanic se distinge, la anterele tinere,
stratul tranzitoriu şi, mai spre interior, stratul tapet
sau nutritiv ce căptuşeşte cele patru cavităţi ale Grăunciorul de polen este alcătuit dintr-o celulă
sacilor polinici şi se consumă parţial în timpul vegetativă, cu rol de nutriţie, şi o celulă generativă
dezvoltării grăunciorilor de polen. care va forma, în timpul fecundaţiei, doi gameţi
9 bărbăteşti = spermatii. 10

Grăunciorul de polen este protejat de două Ovarul provine din una sau mai multe carpele care
membrane; cea externă se numeşte exină şi are îşi unesc marginile pentru a forma cavitatea
suprafaţa netedă sau cu ornamentaţii în relief. Din ovariană, cu rol în protejarea ovulelor la
loc în loc prezintă pori. Membrana internă numită angiosperme. După fecundare, din ovar rezultă
intină este celulozică şi subţire. fructul iar din ovul, sămânţa. Cavitatea ovarului
Deschiderea anterelor. La maturitatea anterei, poate fi împărţită în loje care adăpostesc ovulele;
peretele ce separă cei doi saci polinici se resoarbe după numărul lojelor (loculilor) există gineceu
şi polenul pe care îl conţin se amestecă. În condiţii unilocular şi plurilocular.
de uscăciune, membranele neuniform îngroşate Ovarul unilocular are o lojă care provine din unirea
ale celulelor stratului mecanic determină ruperea marginilor singurei carpele a ovarului (fasole) sau
peretelui exterior al anterei pe linia şanţurilor din unirea marginilor mai multor carpele (mac).
laterale dintre sacii polinici. Ovarul plurilocular are mai multe loje, fiecare
provenită din câte o carpelă, la măr.
b) Gineceul (Pistilul) (G) = partea femeiască a După poziţia pe receptacul, în raport cu celelalte
florii, formată din una sau mai multe frunze elemente florale, ovarul poate fi superior (roşii –
metamorfozate, numite carpele. Numărul lor peduncul şi rest de sepale la acelaşi pol al
variază de la o specie la alta. După numărul de fructului), semiinferior (prun), inferior (castravete,
carpele există: gineceu monocarpelar (prun, grâu, măr – codiţa fructului în partea opusă sepalelor).
fasole) şi gineceu multicarpelar.
Gineceul multicarpelar poate avea carpele libere
între ele - gineceu apocarp (mur, bujor) sau carpele
concrescute – gineceu sincarp (mac, măr, dovleac).
Gineceul ocupă partea centrală a florii şi se
diferenţiază în ovar, stil şi stigmat. 11
ovar superior ovar semiinferior ovar inferior
12
Stilul = prelungirea ovarului care expune stigmatul Structura gineceului este asemănătoare frunzelor
într-o poziţie favorabilă pentru polenizare. din care provine. La ovarul monocarpelar (fasole),
Gineceul poate avea un singur stil care provine din carpela are forma unui limb foliar cu marginile
prelungirea singurei carpele (la ovarul mono- răsucite spre partea superioară şi sudate, închizând
carpelar de prun) sau din concreşterea cavitatea ovariană. Pe marginile sudate ale carpelei
prelungirilor carpelelor la ovarul pluricarpelar se prind ovulele în zone numite placente.
sincarp. În structura peretelui ovarian (deci a carpelei) se
La ovarele apocarpe, stilele sunt libere (piciorul disting: epiderma externă, epiderma internă şi,
cocoşului, bujor). între ele, mezofilul cu fasciculele libero-lemnoase.
Ovarul multicarpelar cu carpele libere (bujor)
Dimensiunile stilului: absent la mac, redus la repetă structura ovarului monocarpelar de atâtea
piciorul cocoşului, alungit la tutun, foarte alungit la ori câte carpele are.
porumb, brânduşă. Stilul este format dintr-un ţesut parenchimatic
Stigmatul = extremitatea superioară a gineceului; acoperit de epidermă. La speciile cu ovar
este alcătuit pentru a reţine polenul şi are multicarpelar sincarp, stilul provenit din unirea
capacitatea de a asigura germinarea polenului prelungirilor carpelelor prezintă în interior un canal
aparţinând speciei respective. stilar ce favorizează înaintarea rapidă a tubului
După formă, stigmatul poate fi: globulos la cartof, polinic spre ovul (în timpul fecundării).
bifurcat la floarea soarelui, lobat la lalea, stelat la Stigmatul are suprafaţa mărită faţă de stil, se
mac, filiform la porumb, penat la grâu. compune din ţesut parenchimatic şi epiderma cu
papile secretoare.
13 14

Ovulul se formează în ovar şi, după fecundare,


Secţiune prin ovar monocarpelar: formează sămânţa. Ovulul angiospermelor are
1 1 - carpelă; forma unei butelii fixată cu un picioruş (funicul) pe
2 2 - cavitate ovariană;
3 3 - ovule; peretele ovarului, în zona numită placentă.
4 - epidermă externă; Porţiunea dintre ovul şi funicul constituie hilul, de
5 - epidermă internă;
6 - mezofil; unde se desprinde, la maturitate, sămânţa (se
7 - fascicule libero - lemnoase; observă ca o pată albă pe sămânţa de castan). Prin
8 - placentă.
funicul trece fasciculul libero-lemnos, care se
ramifică la baza ovulului în zona numită chalaza.
Ovulul este protejat de două integumente care vor
1 2
forma tegumentul seminţei. În partea apicală,
Secţiuni transversale prin
integumentele lasă între ele un orificiu - micropil.
stigmatul (A), stilul (B) şi În ovul există ţesuturi parenchimatice (nucela şi
A ovarul de crin (C);
1 - papile secretoare;
calota); în nucelă se găseşte sacul embrionar cu
B 2 - canal stilar; şapte celule: oosfera, două sinergide, trei antipode
şi nucleul secundar. Secţiune prin ovul:
C 1 - funicul;
3 - fascicul median; 5 2 - chalaza;
6 3 - integument extern;
4 - cavitate ovariană; 10 3 4 - integument intern;
9 4 5 - micropil;
5 – ovul; 12 8 6 - calota;
11 7 7 - nucela;
8 - sac embrionar;
5 - ţesut placentar.
9 - sinergide;
2 10 - oosfera;
11 - antipode;
15 1 12 - nucleu secundar 16
Tipuri de ovule. În funcţie de poziţie, apreciată
după raportul dintre hil, chalază şi micropil, ovulul
poate fi ortotrop, campilotrop şi anatrop (la crin). Înflorirea constă în deschiderea învelişului floral
astfel încât staminele şi stigmatul rămân libere. La
florile nude (frasin) momentul înfloririi se consideră
deschiderea staminelor şi maturizarea stigmatului.
Procesul de înflorire propriu-zisă este precedat de o
serie de faze pregătitoare, caracteristice unei specii
rafă
sau grupe de specii. De exemplu, la pomii fructiferi
se disting următoarele faze: umflarea mugurilor,
Tipuri de flori şi plante după dispoziţia elementelor dezmugurirea, creşterea bobocilor şi deschiderea
reproducătoare florilor. La graminee se succed fazele: de burduf, cu
Florile celor mai multe angiosperme au atât androceu diferenţierea componentelor inflorescenţei încă
cât şi gineceu (flori bisexuate sau hermafrodite). închisă în teaca ultimei frunze, înspicarea, cu
Florile unisexuate pot fi femeieşti sau bărbăteşti. eliberarea inflorescenţei prin alungirea ultimului
Plantele cu flori unisexuate pot fi: internod şi înflorirea propriu-zisă, marcată de
-monoice - au pe acelaşi individ atât flori ieşirea în exteriorul învelişurilor a anterelor şi
bărbăteşti cât şi flori femeieşti (porumb, nuc); stigmatelor.
-plante dioice - au florile bărbăteşti pe un Persistenţa unei flori în stare deschisă variază mult
individ iar cele femeieşti pe alt individ (cânepă,
în funcţie de specie şi cu cât aceasta este mai lungă,
urzică, tisă).
cu atât şansa polenizării încrucişate este mai mare
Dacă pe acelaşi individ se găsesc toate cele trei tipuri
(3-4 ore la in 1-2 luni la orchidee tropicale).
de flori (castan ornamental) plantele se numesc
poligame.
17 18

Durata înfloritului depinde de factorii ecologici,


fiind accelerată de atingerea temperaturilor optime
de înflorire. La culturile de câmp, este important ca
toate florile să înflorească într-un interval cât mai
scurt, să asigure maturizarea uniformă a recoltei. La
plantele melifere se urmăreşte eşalonarea
deschiderii florilor pe o perioadă mai lungă.
Perioada de înflorire poate fi:
-primăvara devreme (specii vernale) - ghiocei,
ruscuţă de primăvară (Adonis vernalis);
-vara (specii estivale) – grâu (Triticum aestivum),
cocoşei de câmp (Adonis aestivalis);
-toamna (specii autumnale) - brânduşa de toamnă
(Colchium autumnale);
-mai rar iarna (specii hiemale) - Eranthis hiemale.
Pe durata unei zile, florile se deschid la ore diferite:
dimineaţa devreme la zorele, în cursul zilei la cele
mai multe specii, noaptea la regina nopţii.
La speciile lemnoase, înflorirea poate să preceadă
înfrunzirea (alun, prun); înflorirea poate avea loc
concomitent cu înfrunzirea (fag) sau mult după
înfrunzire (salcâm japonez).
19