You are on page 1of 20

ACTUL JURIDIC

Plan
1. Definitie
2. Clasificare
3. Condiţiile de valabilitate (validitate) ale actului juridic
4. Efectele actului juridic
5. Nulitatea actului juridic
6. Modalităţile actului juridic

1. Definiţie

Actul juridic (denumit în continuare „aj”) reprezintă manifestarea de voinţă făcută cu


intenţia de a produce efecte juridice (adică de a naşte, de a modifica sau de a stinge un raport
juridic concret).

Noţiunea de „act juridic” este utilizată în 2 accepţiuni:


 negotium – însăşi manifestarea de voinţă a părţilor exprimată cu scopul de a produce efecte
juridice;
 instrumentum – documentul, înscrisul în care se concretizează, se consemnează
manifestarea de voinţă.

2. Clasificare

1. după numărul părţilor:


 aj unilateral – ia naştere prin manifestarea de voinţă a unei singure persoane, denumită autor
(oferta, acceptarea ofertei, promisiunea publică de recompensă, testamentul,
denunţarea unui contract, confirmarea unui act anulabil, recunoaşterea unui copil
etc.);
 aj bilateral – ia naştere prin manifestarea de voinţă a 2 persoane între care se realizează un
acord. Acest aj poartă denumirea de contract sau conventie;
 aj multilateral – ia naştere prin manifestarea de voinţe a 3 sau mai multe părţi între care se
realizează un acord.

2. după scopul urmărit la încheierea lor:


 aj cu titlu oneros – fiecare parte îşi procură (obţine) reciproc câte un folos (avantaj) patrimonial.
La rândul lor, aj cu titlu oneros se subclasifică în:
i. aj comutative –în care părţile cunosc sau pot cunoaşte existenţa şi întinderea
obligaţiilor ce le revin din chiar momentul încheierii aj cu titlu oneros (ex. vânzare-
cumpărare);
ii. aj aleatorii – în care părţile au în vedere posibilitatea unui câştig sau riscul unei
pierderi de care fac să depindă existenţa sau întinderea obligaţiilor (ex. contractul de
asigurare, de rentă viageră, jocul sau prinsoarea).
 aj cu titlu gratuit – o parte procură un folos patrimonial celeilalte părţi fără a urmări
obţinerea altui folos în schimb. La rândul lor, aj cu titlu gratuit se subclasifică în:
i. liberalităţi – aj cu titlu gratuit în temeiul cărora dispunătorul urmează să transmită
gratificatului (beneficiarului) un bun, o fracţiune de patrimoniu sau un patrimoniu (ex.
donaţia şi testamentul).

1
ii. acte dezinteresate – aj cu titlu gratuit prin care dispunătorul procură un avantaj
patrimonial gratificatului fără a-şi micşora prin aceasta patrimoniul (adică nici un bun
nu urmează să iasă din patrimoniul dispunătorului) – (ex. mandatul gratuit, împrumutul
fără dobândă).

3. după efectele produse:


 aj constitutive – prin care se crează raporturi juridice noi – drepturi şi obligaţii inexistente
anterior, ca atare – (ex. constituirea unui uzufruct, unei ipoteci etc.);
 aj translative – prin care se transmite un drept dintr-un patrimoniu în altul (ex. vânzarea-
cumpărarea, schimbul, cesiunea de creanţă);
 aj declarative – prin care se consolidează se definitivează drepturi preexistente (ex. partajul,
tranzacţia).

4. după momentul în care îşi produc efectele:


 aj între vii (inter vivos) – îşi produc efectele în timpul vieţii părţilor între care se încheie;
 aj pentru cauză de moarte (mortis causa) – îşi produc efectele numai la moartea autorului lor,
fiind facute tocmai în considerarea morţii (ex.testamentul, asigurarea de viaţă, înfiinţarea unei
fundaţii testamentare).

5. după importanţa sau gravitatea lor:


 aj de conservare – prin care se preîntâmpină pierderea unui drept, se păstrează un drept în
patrimoniul unei persoane (în raport de cheltuielile pe care le presupune, aj de conservare este
întotdeauna un act avantajos, în sensul ca presupune cheltuieli de o valoare mult mai mică decât
valoarea dreptului la a cărei salvare se tinde) – (ex. întreruperea curgerii termenului de
prescripţie extinctivă, înscrierea dreptului de proprietate în Cartea funciară etc.);
 aj de administrare – prin care se tinde la o punere în valoare, la o normală exploatare a unui bun
sau a unui patrimoniu (ex. perceperea, încasarea şi folosirea fructelor şi a veniturilor, reparaţiile
de întreţinere, asigurarea unor bunuri etc.);
 aj de dispoziţie – prin care este scos din patrimoniu un bun sau un drept (ex. vânzare, donarea
unui bun, renunţarea la un drept etc.), sau se grevează cu sarcini reale un bun (ex. ipotecă, gaj,
constituirea unei superficii, unei servituţi etc.).

6. după conţinutul lor:


 aj patrimoniale – au un conţinut economic, evaluabil în bani;
 aj nepatrimoniale – au un conţinut neevaluabil în bani (recunoaşterea copilului din afara
căsătoriei etc.).

7. după modul de executare:


 aj cu executare dintr-o dată (cu executare instantanee)– executarea obligaţiilor care iau naştere
prin aj se face printr-o singură prestaţie (ex. vânzarea-cumpărarea);
 aj cu executare succesivă – executarea obligaţiilor la care dă naştere se face prin mai multe
prestaţii, eşalonate în timp (ex. vanzarea cu plata preţului în rate, închirierea etc.).

8. după cum sunt afectate de modalităţi (termen, condiţie sau sarcina):


 aj pure şi simple – nu sunt afectate de modalităţi;
 aj afectate de modalităţi – sunt afectate de modalităţi : fie de termen, fie de condiţie, fie de
sarcină (modalităţile sunt evenimente viitoare de care depinde existenţa sau executarea
drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din aj: termen și condiție).

2
9. după corelaţia dintre ele:
 aj principale – au o existenţă de sine stătătoare;
 aj accesorii – nu au o existenţă de sine stătătoare, ci depind de existenţa altor acte (ex. contractul
de ipotecă, de gaj etc.).

10. după modalitatea de încheiere:


 aj negociate se încheie în urma discuțiilor, a negocierilor dintre părțile eventualului contract cu
privire la clauzele acestuia, fără a li se impune nimic din exterior.
 aj de adeziune intervine atunci când clauzele sale esențiale sunt impuse ori sunt redactate de una
din părți, pentru aceasta sau ca urmare a instrucțiunilor sale, cealaltă parte neavând decât să le
accepte ca atare (adică să adere) sau să nu contracteze. (ex. contractul de transport de călători
etc.);
 aj obligatorii este contractul în care condițiile încheierii lui sunt impuse de lege, de autorități
publice sau de organisme profesionale. Caracteristica acestui tip de contracte este că părțile nu
au nicio opțiune în privința încheierii sau neîncheierii lor.

11. după structura lor:


 aj simple se compune dintr-o singură operațiune juridică.
 aj contracte-cadru (complexe) este acordul prin care părțile convin să negocieze să încheie sau
să mențină raporturi contractuale ale căror elemente esențiale sunt determinate de acesta.
Modalitatea de executare a contractului-cadru, în special termenul și volumul prestațiilor,
precum și, dacă este cazul, prețul acestora sunt precizate prin convenții ulterioare.

12. după forma în care se încheie:


 aj consensuale – se formează prin simplul acord de voinţă al părţilor;
 aj solemne (formale) – validitatea lor este supusă îndeplinirii unor formalităţi prevăzute de lege;
(adică la încheierea lor, părţile îndeplinesc anumite formalităţi cerute de lege; contractul de
donaţie, contractul de ipotecă, contractul de vânzare-cumpărare a unui teren se încheie în forma
înscrisului autentic.)
 aj reale – pentru validitatea sa, este necesară predarea unui bun care formează obiectul aj
(contractul de schimb).

Contractul încheiat cu consumatorii este este supus legilor speciale şi, în completare, dispoziţiilor
Codului civil.

3. Condiţiile de validitate ale actului juridic

Condiţiile aj reprezintă componentele, elementele care trebuie să intre în structura aj şi care îl


alcătuiesc.
În mod obligatoriu trebuie întrunite cumulativ următoarele condiţii esenţiale:
a. capacitatea de a încheia aj (de a contracta);
b. consimţământul părţilor;
c. o cauză licită şi morală;
d. un obiect determinat și licit;
În mod excepțional trebuie întrunită și
e. o anumită formă, cerută de lege pentru anumite aj (cele solemne).

a. Capacitatea de a încheia aj

3
 reprezintă condiţia esenţială a aj, care constă în aptitudinea persoanei fizice (pf) sau
persoanei juridice (pj) - subiecte de drept civil - de a deveni titulari de drepturi şi obligaţii
civile prin încheierea de aj.
Regula: orice persoană (pf sau pj) are capacitatea de a încheia aj. În cazul pj - capacitatea de
a încheia aj este guvernată de principiul specialităţii capacităţii juridice a pj
Excepţia : în anumite condiţii expres prevăzute de lege anumite categorii de persoane se află
în incapacitate de a încheia aj – ex. incapabilii (minori, interzişi judecătoreşti);

b. Consimţământul
 reprezintă condiţia esenţială a aj, care constă în hotărârea manifestată în exterior de a
încheia un aj.
Consimţământul trebuie să îndeplinească o singură condiţie, anume să fie valabil.
Condiţiile de valabilitate ale consimţământului:
a) să existe – lipsa consimţământului atrage nulitatea relativă a aj;
b) să fie serios – consimţământul se exprimă în sensul încheierii aj, adică de a produce efecte
juridice (respectiv de a lua naştere, de a modifica sau de a stinge un raport civil concret);
consimţământul NU este exprimat cu intenţia de produce efecte juridice atunci când: este
vag (îţi dau cadou nişte cărţi), este dat în glumă, sau din prietenie, curtoazie, fie din pură
complezenţă (pentru tine fac orice), este exprimat cu o rezervă mintală cunoscută de co-
contractant, sau sub o condiţie pur potestativă din partea persoanei care îl exprimă (dacă
vreu îţi vând casa);
c) să fie liber și exprimat în cunoștință de cauză – nu este suficientă exprimarea
consimţământului la încheierea aj fiind necesar ca acesta să nu fie denaturat de vreun viciu
de consimţământ
Viciile de consimţământ sunt: eroare, dol, violenţă, leziune.
1. Eroarea: reprezentarea neconformă cu realitatea din mintea uneia dintre părţi la încheierea aj.
În funcţie de consecinţele produse asupra aj, distingem între:
- eroare esențială - falsa reprezentare se referă
- la natura sau la obiectul aj (se doreşte închirierea unui bun dar în realitate se vinde bunul);
- la identitatea obiectului prestației sau la o calitate a acestuia (se doreşte achiziţionarea unei
picturi originale, dar în realitate era o copie, poarta asupra valorii obiectului);
- la o împrejurare considerată esențială de către una dintre părți în absența careia aj nu s-ar fi
încheiat;
- la identitatea sau la o calitate a persoanei co-contractante în absența căreia aj nu s-ar fi
încheiat;
- la o normă juridică determinantă, potrivit părților, pentru încheierea aj.
 În acest caz aj este lovit de nulitate relativă.
2. Dolul: inducerea în eroare a unei persoane, prin mijloace viclene (manopere dolozive) sau prin
omiterea, în mod fraudulos, de a-l informa cu privire la anumite împrejurări, pentru a o determina
să încheie aj, pe care nu l-ar fi încheiat sau l-ar fi încheiat în alte condiţii.
Dolul este o eroare provocata de co-contractant.
Dolul este format din 2 elemente: un element material, obiectiv ce constă în utilizarea de
mijloace viclene, maşinaţiuni cu scopul inducerii în eroare a co-contractantului si un element
subiectiv ce constă în intenţia de a-l induce în eroare pe co-contractant sau de a ascunde
informații.
 În acest caz aj este lovit de nulitate relativă.
3. Violenţa: inducerea fără drept a unei temeri justificate uneia dintre părți de către cealaltă parte
sau de un terț pentru a o determina astfel să încheie aj.

4
Temerea insuflată vizează viața, persoana, onoarea sau bunurile sale sau ale unei persoane
apropiate.
insuflarea unei temeri că se întâmplă ceva rău la cu ea, sau persoanele dragi, ori bunurile
sale sau ale acestor persoane. Este nerelavantă natura constrângerii (fizică sau psihică).
Existența violenței se apreciază în raport cu : vârsta, starea socială, sănătatea și caracterul
celui asupra căruia s-a exercitat violența și de orice altă împrejurare ce a putut influența persoana în
cauză.
 În acest caz aj este lovit de nulitate relativă.
4. Leziunea: reprezintă paguba suferită de una din părţile unui aj cu titlu oneros, ca urmare a
disproporţiei sau inegalităţii vădite (substanţiale) dintre cele 2 prestaţii (adică dintre ceea ce se dă
şi ceea ce se primeşte).
Există leziune atunci când una dintre părţi, profitând:
- de starea de nevoie,
- de lipsa de experienţă ori
- de lipsa de cunoştinţe a celeilalte părţi,
stabilește în favoarea sa ori a unei alte persoane o prestaţie de o valoare considerabil mai mare, la
data încheierii contractului, decât valoarea propriei prestaţii.
Existenţa leziunii se apreciază şi în funcţie de natura şi scopul contractului. Leziunea poate exista
şi atunci când minorul îşi asumă o obligaţie excesivă prin raportare la starea sa patrimonială, la
avantajele pe care le obţine din contract ori la ansamblul circumstanţelor.
 Partea al cărei consimţământ a fost viciat prin leziune poate cere, la alegerea sa,
fie anularea contractului,
fie reducerea obligaţiilor sale cu valoarea daunelor-interese la care ar fi îndreptăţită.
De regulă, acţiunea în anulare actului juridic este admisibilă numai dacă leziunea depăşeşte
jumătate din valoarea pe care o avea, la momentul încheierii contractului, prestaţia promisă sau
executată de partea lezată. Disproporţia trebuie să subziste până la data cererii de anulare. În toate
cazurile, instanţa poate să menţină contractul dacă cealaltă parte oferă, în mod echitabil, o reducere
a propriei creanţe sau, după caz, o majorare a propriei obligaţii.
Dreptul la acţiunea în anulare sau în reducerea obligaţiilor pentru leziune se prescrie în termen de
un an de la data încheierii contractului.
Nu pot fi atacate pentru leziune contractele aleatorii, tranzacţia, precum şi alte contracte anume
prevăzute de lege.

c. Cauza aj
 reprezintă motivul care determină fiecare parte să încheie aj (explică de ce o parte se
obligă).
reprezintă elementul de natură psihologică care determină consimţământul.
Cauza cuprinde 2 elemente structurale:
o cauza imediată /scopul imediat = motivul general valabil pentru o anumită categorie
de acte; este abstract, obiectiv şi întotdeauna acelaşi (ex.toţi vânzătorii urmăresc
obţinerea preţului);
o cauza mediată /scopul mediat = motivul determinant pentru o anumită persoană să
încheie un anumit aj; este concret, subiectiv şi variază de la caz la caz (ex. o
persoană vinde un bun pentru că doreşte să achiziţioneze altul nou, o alta pentru că
are nevoie de bani, o a-3-a în scop speculativ).
Pentru a fi valabilă, cauza aj trebuie să îndeplinească, cumulativ următoarele condiţii:
a) să existe
- lipsa cauzei atrage nulitatea relativă a aj.
b) să fie licită

5
- cauza ilicită este contrară legii și ordinii publice; sau când se urmărește eludarea unei
norme legale imperative.
c) să fie morală
- cauza este imorală când contravine bunelor moravuri.

Cauza şi consimţământul formează împreună voinţa juridică a persoanei. Voinţa juridică este
guvernată de 2 principii:
 principiul libertăţii aj (al autonomiei de voinţă) –
Persoanele sunt libere:
- să încheie sau nu aj;
- să stabilească conţinutul aj potrivit propriilor lor interese;
- să modifice sau să pună capăt aj încheiat, prin acordul lor.
Libertatea de voinţă a persoanelor nu este absolută – ea trebuie exprimată în limitele impuse de
normele de drept imperative, de ordinea publică (adică regulile care reglementează ordinea social-
politică şi economică a statului) şi de bunele moravuri;
 principiul voinţei reale (interne) –
Voinţa juridică este formată din voinţa reală (element psihologic, intern) şi din voinţa declarată
(exteriorizarea voinţei interne, element social).
De cele mai multe ori cele 2 forme sunt concordante deoarece persoana a reuşit să-şi
exteriorizeze (să facă cunoscută celorlalţi) intenţia juridică reală.
În situaţia în care cele 2 forme ale voinţei nu coincid se pune problema ce voință va fi avută în
vedere? Potrivit dispoziţiilor legii se va lua în considerare voinţa reală, internă a părţilor
(interpretarea clauzelor unui contract se va face ţinând cont de ceea ce au dorit cu adevărat părţile şi
nu după sensul literal al termenilor contractuali.)

d. Obiectul aj
Distingem între:

 Obiectul contractului este reprezentat de operațiunea juridică convenită de părți, astfel cum
aceasta reiese din ansamblul drepturilor și obligațiilor contractuale (precum vânzarea,
locațiunea, împrumutul etc.)
Trebuie să fie determinat și licit – sub sancțiunea nulității absolute.
Obiectul este ilicit când este interzis de lege sau contravine ordinii publice și bunelor moravuri.

 Obiectul obligației este reprezentat de prestația pe care trebuie s-o execute debitorul.
Trebuie să fie determinat sau cel puțin determinabil și licit – sub sancțiunea nulității absolute.
De asemenea, obiectul obligației trebuie:
- să existe – obiectul trebuie să se afle în materialitatea lui la momentul încheierii aj şi totodata să
prezinte un interes pentru părţi. Bunul, care va exista cu siguranţă în viitor, este considerat că există.
- să se afle în circuitul civil – adică pot fi transmise între părţi, sunt alienabile;
- să fie determinat sau determinabil – este determinat bunul cert prin menţionarea elementelor
acestuia; este determinabil bunul de gen prin stabilirea criteriilor de determinare care permit
individualizarea lui în viitor, în timpul executării aj.
- să fie posibil pe parcursul executării contractului.
Contractul este valabil, chiar dacă, la momentul încheierii sale, una din părți se află în
imposibilitate de a-și executa obligația, afară de cazul în care prin lege se prevede altfel. Ceea ce
înseamnă că un contract este valabil, dacă la momentul încheierii sale, obiectul obligației
contractuale este imposibil de realizat de către una din părți.

6
e. Forma aj
 în sens restrâns : Forma constă în modul în care se exteriorizează manifestarea de voință a
persoanelor făcută cu intenția de a încheia un contract.
 în sens larg : cerinţa impusă de lege privind încheierea aj într-o anumită formă (care
constituie excepţie de la principiul consensualismului);
Forma este guvernată de principiul consensualismului (sau al libertății formei)
Potrivit acestui principiu, „Contractul se încheie prin simplu acord de voință /.../ dacă legea nu
impune o anumită formalitate pentru încheierea contractului.” (art.1178 C.civ.)
Aj se încheie valabil prin simpla manifestare de voinţă a părților, fără a fi nevoie să fie
exprimată într-o anumită formă. Părţile fiind libere să aleagă modalitatea de manifestare a voinţei
lor de a încheia aj: fie verbal, fie în scris, fie într-un comportament care determină intenția părților
de a încheia aj.
Excepții de la principiul consensualismului – sunt cazurile în care legea impune îndeplinirea unor
formalități:
- pentru valabilitatea contractului - ad validitatem;
- pentru proba contractului - ad probationam;
- pentru opozabilitatea față de terți.
a) forma cerută de lege pentru încheierea valabilă a aj – ad validitatem – în cazul actelor solemne
sau formale şi de regulă, se concretizează în înscrisul autentic. Nerespectarea acestei cerinţe de
formă atrage nulitatea absolută a aj (donaţia, testamentul, ipoteca, vânzarea-cumpărarea de terenuri,
căsătoria, recunoaşterea copilului etc.) ;
b) forma cerută de lege pentru a putea proba aj – ad probationem – în cazul aj de o anumită valoare
şi se concretizează sub forma înscrisurilor sub semnătură privată. Neîndeplinirea acestei cerinţe nu
afectează existenţa actului, dar face imposibilă dovedirea lui;
c) forma cerută de lege pentru opozabilitatea aj faţă de terţi, implică respectarea anumitor
formalităţi care sunt necesare pentru a face aj opozabil terţilor, în scopul protejării intereselor
acestora. Nerespectarea acestei cerinţe face inopozabil aj terţilor, care pot face abstracţie de acest aj
(ex. inscrierea contractului de vânzare-cumpărare în Cartea funciară, publicitatea constituirii
gajului, a ipotecii, înregistrarea mărcii, emblemei etc.).

4. Nulitatea aj

Nulitatea este sancţiunea care desfiinţează aj încheiat cu încălcarea condiţiilor de validitate cerute
de lege.

1. Funcţiile nulităţii:
a) preventivă – constă în ameninţarea cu desfiinţarea efectelor aj încheiat cu nerespectarea
legii privind condiţiile de validitate;
b) sancţionatorie – intervine după încheierea aj şi constă în înlăturarea efectelor contrare legii.

2. Clasificare:
 după întinderea efectelor nulităţii:
- nulitate parţială = desfiinţează doar o parte din efectele aj, celelalte efecte se produc în măsura
în care sunt conforme cu legea;
- nulitate totală= desfiinţează aj în întregul său.

 după caracterul interesului ocrotit prin dispoziţia legală încălcată la încheierea aj:

7
- nulitatea absolută (actul este nul de drept) = intervine pentru a sancţiona încălcarea unei dispoziţii
legale care ocroteşte un interes general.
i) Cauzele nulităţii absolute:
- lipsa consimţământului,
- lipsa obiectului aj sau obiectul este ilicit sau imoral,
- lipsa cauzei aj sau aceasta este falsă, ilicită sau imorală,
- nerespectarea condiţiei de formă cerută ad validitatem,
- nerespectarea principiului specialităţii capacităţii juridice a pj,
- nerespectarea prevederilor prinvind capacitatea juridică a părţilor,
- încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii, ordinii publice sau bunelor moravuri,
- fraudarea legii,
- lipsa autorizaţiei administrative sau aceasta nu este valabilă.
ii) Regimul juridic:
 poate fi invocată de orice persoană interesată, inclusă de instanță din oficiu,
 acţiunea în nulitate absolută nu este prescriptibilă, adică poate fi promovată oricând,
 nu poate fi acoperită prin confirmare, expresă sau tacită, adică părţile nu pot ca
printr-un nou acord să considere actul nul ca fiind valid.
- nulitate relativă (actul este anulabil) = intervine pentru a sancţiona încălcarea unei dispoziţii
legale care ocroteşte un interes particular, propriu uneia dintre părţile aj
i) Cauzele nulităţii relative:
- existenţa unui viciu de consimţământ,
- lipsa discernământului uneia din părţi în momentul încheierii aj,
- lipsa capacităţii de exerciţiu sau a capacităţii depline de exerciţiu,
- nerespectarea unor interdicţii legale stipulate pentru ocrotirea unor interese particulare,
- încheierea aj de către reprezentantul pj în lipsa sau cu depăţirea puterilor acordate
acestuia.
ii) Regimul juridic:
 poate fi invocată numai de către persoana al cărei interes a fost nesocotit la
încheierea aj,
 acţiunea în anulabilitate este prescriptibilă,
 poate fi confirmată expres sau tacit.

3 Efectele nulităţii
Efectele nuităţii reprezintă consecinţele juridice ale aplicării sancţiunii nulităţii, adică
desfiinţarea aj şi a raportului juridic născut în temeiul lui. De aici decurg următoarele consecinţe:
- dacă aj nu şi-a produs încă efectele nu şi le va mai produce,
- dacă aj a fost deja executat, prestaţiile ce au fost efectuate vor fi restituite,
- aj încheiate de părţi cu terţii în baza aj nul sau anulabil vor fi desfiinţate, de asemenea.
Efectele nulităţii sunt guvernate de 3 principii:
a) Principiul retroactivităţii
„Contractul lovit de nulitate este considerat a nu fi fost niciodată încheiat.” (art. 1254 C.civ.).
Nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor ci şi pentru trecut, adică nulitatea înlătură toate
efectele produse de act încă de la momentul încheierii lui şi până în momentul constatării nulităţii
aj. În acest fel părţile sunt în situaţia în care se aflau înainte de încheierea aj, aj ca şi cum nu a
existat vreodată.
Excepţii de la principiul retroactivităţii – contractele cu executare succesivă îşi păstrează
efectele deja produse, fructele culese cu bună-credinţă de dobânditor nu se restituie.

8
b) Principiul repunerii în situaţia anterioară – tot ce s-a executat în temeiul unui act anulat
trebuie restituit în aşa fel încât părţile să ajungă în situaţia în care ar fi fost dacă acest aj nu s-ar fi
încheiat.
c) Principiul potrivit cu care un act nul nu poate produce nici un efect - adică anularea unui
aj atrage după sine şi anularea aj subsecvente, ca urmare a legăturii acestora cu primul.

Validarea contractului
Când un contract este afectat de o cauză de nulitate poate fi validat dacă nulitatea este acoperită.
Nulitatea poate fi acoperită prin confirmare sau prin alte moduri prevăzute de lege.
Confirmarea presupune:
- un contract afectat de nulitate relativă, respectiv, un contract anulabil (în principiu);
- renunțarea de a invoca nulitatea înăuntrul termenului de prescripție ca rezultat al voinței exprese
sau tacite;

Cazuri speciale
1. Nulitatea contractului plurilateral (art.1256 C.civ.)
Nulitatea contractului în privința uneia din părți nu atrage desființarea în întregime a contractului,
afară de cazul în care participarea acesteia este esențială pentru existența contractului. (de ex.
contractul de societate).
2. Nulitatea sau anularea contractului încheiat în formă autentică (art.1258 C.civ.).
Dacă se constată nulitatea contractului sau contractul este anulabil pentru pentru o cauză de nulitate
care rezultă din însuși textul contractului, partea prejudiciată poate cere obligarea notarului public la
repararea prejudiciilor suferite, în condițiile răspunderii civile delictuale pentru faptă proprie.
3. Refacerea contractului nul (art.1259 C.civ.)
Contractul lovit de nulitate absolută (nul) poate fi refăcut, în tot sau în parte.

5. Efectele aj

Efectele aj reprezintă drepturile subiective şi obligaţiile civile care iau naştere, se modifică sau se
sting prin acel aj.

Efectele aj sunt guvernate de 3 principii:

1. Principiul forţei obligatorii a aj – (pacta sunt servanta = contractul este legea părților)
„Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.”
Mai mult, „Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părților /…/” (art.1270
alin.1 și 2 C.civ.).
Aj încheiat cu respectarea legii are faţă de partea care se obligă sau faţă de părţile sale aceeaşi
putere ca şi o lege. Aj se impune nu numai părţilor ci şi instanţei de judecată investită cu
soluţionarea litigiului dintre părţi, care decurge din executarea aj.
Excepţii de la principiul forţei obligatorii (adică acele situaţii în care efectele aj nu se produc aşa
cum au dorit părţile prin încheierea lui, ci sunt mai restrânse sau mai extinse decât au dorit părţile):
- cazuri de restrângere, intervin în situaţia în care aj încetează înainte de termenul prevăzut de părţi
ca urmare a dispariţiei unui element al acestuia (ex. decesul uneia din părţile contractului de
mandat);
- cazuri de extindere (ex. contractul de închiriere este prelungit prin lege).
- impreviziunea presupune că efectele contractului vor fi revizuite din cauza ruperii echilibrului
contractual datorat schimbării împrejurărilor avute în vedere de părți la încheierea contractului.
9
Condiţiile impreviziunii (art.1271 alin.3 C.civ.):
a) schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului;
b) schimbarea împrejurărilor, precum şi întinderea acesteia nu au fost si nici nu puteau fi avute
în vedere de către debitor, în mod rezonabil, in momentul încheierii contractului;
c) debitorul nu şi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor şi nici nu putea fi în mod rezonabil
considerat ca şi-ar fi asumat acest risc;
d) debitorul a încercat, într-un termen rezonabil şi cu bună-credinţă, negocierea adaptării
rezonabile şi echitabile a contractului.

2. Principiul irevocabilităţii aj
Din momentul în care aj a fost încheiat valabil, acesta trebuie să fie respectat de părțile lui; ele
nu se pot răzgândi pur şi simplu.
Prin urmare, contractul nu poate înceta prin voința unilaterală a unei singure părți, (nu poate fi
denunțat unilateral), ci presupune acordul de voinţă al ambelor părţi (aj a luat naştere prin acordul
de voinţă, va fi desfăcut tot prin acordul de voinţă al părţilor – potrivit principiului simetriei
juridice)
Aj unilateral nu poate înceta prin simpla manifestarea de voință a autorului său; desfiinţarea lui
este de regulă imposibilă.
Excepţii de la principiul irevocabilităţii aj (adică situaţiile în care, totuşi, aj pot înceta din voinţa
uneia dintre părţi, fie din voinţa autorului lui) :
- contractul poate fi denunțat unilateral, (cum ar fi contractul pe durată nedeterminată -contractul de
închiriere fără termen, contractul individual de muncă-, sau contractul; contractul de mandat,
contractul de asigurare etc.;)
- actul unilateral poate fi revocat prin voința autorului său (testamentul, oferta de a contracta poate fi
revocată oricând până în momentul ajungerii ei la destinatar).

3. Principiul relativităţii efectelor aj – (res inter alios acta, aliis necque nocere, necque postest =
actul încheiat între părți nu poate nici să dăuneze nici să profite altor persoane)
„Contractul produce efecte numai între părți, dacă prin lege nu se prevede altfel.”(art.1280
C.civ.).
Actul juridic unilateral îl obligă numai pe autorul lui.
Din punctul de vedere al contractului distingem între:
- parte - persoana (fizică sau juridică) care încheie contractul personal sau prin reprezentare, și în
patrimoniul căreia ori asupra căreia se produc efectele acestuia.
- terțul – persoana care este străină de contract, adică nu încheie contractul și nici nu beneficiază de
efectele lui. Contractul este opozabil terților care nu ot aduce atingere drepturilor și obligațiilor
născute din contract. Terții se pot prevala de efectele contractului însă fără a avea dreptul de a cere
executarea lui, cu excepția cazurilor expres prevăzute de lege (art.1281 C.civ.).
- având-cauză (habentus causam) – persoana care deși nu participă la încheierea contractului
suportă efectele contractului, datorită relației juridice cu una dintre părțile acestuia.
Sunt avânzi-cauză:
1. succesorii universali (persoana care moşteneşte întregul patrimoniu- ex. moştenitorul unic
sau pj care dobândeşte un patrimoniu prin comasare),
2. succesorii cu titlu universal (persoana care dobândeşte doar o fracţiune dintr-un
patrimoniu- ex. unul dintre co-moştenitori, pj care dobândeşte numai o parte din patrimoniul altei pj
care s-a divizat),
3. succesorii cu titlu particular (persoanele care dobândesc un anumit drept, privit
individual- ex. beneficiarul unui testament, cumpărătorul, pj care dobândeşte activul net, ca urmare
a dizolvării altei pj)
4. creditorii chirografari (creditorii care nu dispun de garanţii propriu-zise).
10
Excepţii de la principiul relativităţii efectelor aj (situaţiile în care aj produce efecte şi faţă de
alte persoane decât părţile, ca o consecinţă a voinţei părţilor aj):
- Avânzii-cauză – sunt continuatorii autorului lor în cadrul aj;
- Promisiunea faptei altuia – reprezintă convenţia prin care o parte (promitentul) se obligă faţă de
cealaltă parte (creditorul promisiunii) să determine o a treia persoană (terţ) să aibă o anumită
conduită (ex. să ratifice aj încheiat în absenţa sa);
- Stipulaţia pentru altul - convenţia prin care o persoana (promitent) se obligă faţă de o altă persoana
(stipulant) să execute o prestaţie în favoarea unui terţ (terţ beneficiar), care nu a participat la
încheierea aj, nici direct, nici prin reprezentant. De observat faptul ca prin această convenţie nu se
pot stipula decât drepturi în favoarea terţului beneficiar, nu şi obligaţii (ex. contractul de asigurare).
- Simulaţia – operaţiunea juridică în care, printr-un act aparent, public, nereal se crează o altă
situaţie juridică decât cea stabilită printr-un act ascuns, secret, care exprimă adevărata voinţă a
părţilor (o donaţie este ascunsă sub forma unei vânzări.);
- Reprezentarea – operaţiune prin care o persoană (reprezentant) încheie un aj în numele şi pe seama
altei persoane (reprezentat), efectele aj astfel încheiat se produc direct asupra persoanei
reprezentatului.

6. Modalităţile aj

Evenimente viitoare de care depinde existenţa drepturilor sau executarea obligaţiilor stipulate în aj.

Modalităţile aj sunt:
1. Termenul (t) – evenimentul viitor şi sigur ca realizare,
până la a cărui împlinire efectele aj sunt suspendate, sau la împlinirea
căruia aceste efecte se sting.
În funcţie de efectele pe care le produce:
 t. suspensiv = amână sau suspendă efectele aj -
- până la împlinirea t - debitorul nu datorează nimic, scadența obligaţiei este amânată;
 t. extinctiv = stinge efectele aj -
- împlinirea t marchează stingerea obligaţiei.
2. Condiţia (c) – evenimentul viitor şi nesigur ca realizare,
până la a cărui îndeplinire efectele aj sunt suspendate, sau la îndeplinirea
căreia aceste efecte se sting.
În funcţie de efectele pe care le produce:
 c. suspensivă = suspendă efectele aj -
- îndeplinirea c. suspensive determină eficacitatea obligației, adică nașterea dreptului
corelativ;
 c. rezolutorie = stinge efectele aj –
- îndeplinirea c. rezolutorii determină desființarea obligației.
În funcţie de legătura c. cu voinţa părţilor:
 c. cazuală - nu depinde de voinţa părţilor (dacă va ninge ...);
 c. mixtă – depinde de voinţa uneia dintre părţi aj şi de voinţa unui terţ (îţi vând computerul
dacă primesc un notebook);
 c. potestativă – depinde integral de voinţa uneia dintre părţile aj :
o c. potestativă simplă = c. care depinde de voinţa uneia dintre părţi şi de voinţa unei
persoane nedeterminate (dacă mă voi angaja);

11
o c. pur potestativă = c. care depinde exclusiv de voinţa debitorului (plec din
apartament dacă vreau) – obligaţia asumată sub condiţie suspensivă pur potestativă
nu este valabilă.
3 Sarcina (s) – constă într-o obligaţie de a da, de a face sau de a nu face ceva, impusă de
dispunător gratificatului (beneficiarului) în cadrul aj cu titlu gratuit.
Sarcina nu afectează valabilitatea aj, ci ea afectează eficacitatea aj (adică în caz de neîndeplinire a
sarcinii, aj se revocă).

12
Contractul – specie de act juridic

1. Noţiune
Contractul reprezintă acordul de voinţe dintre două sau mai multe persoane, cu intenţia de a
constitui, modifica sau a stinge între dânşii raporturi juridice.
Din definiţia de mai sus reiese elementul esenţial al unui contract, anume acordul de voinţe, bi-
sau multilateral, care dă naştere, modifică ori stinge drepturi şi obligaţii între părţile contractului.

2. Clasificare specifică contractelor (aj bilaterale sau multilaterale)Ș


După numărul obligațiilor la care dă naștere:
2.i.) contractul este sinalagmatic atunci când obligațiile născute din acesta sunt reciproce și
interdependente, fiecare parte are în același timp și drepturi și obligații reciproce, fiind în același
timp și creditor și debitor din momentul încheierii contractului;
2.ii.) contractul este unilateral atunci când numai o parte se obligă, cealaltă parte nu are, prin
urmare, nicio obligație. Caracterul unilateral se păstrează chiar dacă pe parcursul executării
contractului se nasc obligații și în sarcina celeilalte părți, în speță, în sarcina creditorului.

3. Formarea (încheierea) contractului


Prin încheierea contractului înţelegem realizarea acordului de voinţă a părţilor cu privire la
operaţiunea juridică ce formează obiectul contractului.
Acest acord se realizează prin întâlnirea, pe deplin concordantă sub toate aspectele, a unei
oferte de a contracta, cu acceptarea acelei oferte.
Contractul se încheie:
- prin negocierea lui de către părţi sau
- prin acceptarea fără rezerve a unei oferte de a contracta.
Este suficient ca părţile să se pună de acord asupra elementelor esenţiale ale contractului, chiar
daca lasă unele elemente secundare spre a fi convenite ulterior ori încredinţează determinarea
acestora unei alte persoane. (de ex.: preţul pieţei)
Dacă părţile nu ajung la un acord asupra elementelor secundare ori persoana căreia i-a fost
încredinţată determinarea lor nu ia o decizie, instanţa va dispune, la cererea oricăreia dintre părţi,
completarea contractului, ţinând seama, după împrejurări, de natura acestuia si de intenţia părţilor.
 Buna credință în negocieri:
Părţile au libertatea iniţierii, desfăşurării şi ruperii negocierilor si nu pot fi ţinute răspunzătoare
pentru eşecul acestora. Partea care se angajează într-o negociere este ţinută să respecte exigentele
bunei-credinţe. Părţile nu pot conveni limitarea sau excluderea acestei obligaţii.
Este contrară exigentelor bunei-credinţe, între altele, conduita părţii care iniţiază sau continuă
negocieri fără intenţia de a încheia contractul.
Buna credinţă se prezumă. Reaua credinţă se probează
Partea care iniţiază, continuă sau rupe negocierile contrar bunei-credinţe răspunde pentru
prejudiciul cauzat celeilalte părţi: cheltuielile angajate in vederea negocierilor, renunţarea de către
cealaltă parte la alte oferte etc.
 Obligația de confidențialitate
Când o informaţie confidenţială este comunicată de către o parte în cursul negocierilor, cealaltă
parte este ţinută să nu o divulge şi să nu o folosească în interes propriu, indiferent dacă se încheie
sau nu contractul. Încălcarea acestei obligaţii atrage răspunderea părţii în culpă.

13
Propunere nu se confundă cu oferta, astfel:
- o propunere constituie oferta de a contracta dacă aceasta conţine suficiente elemente pentru
formarea contractului şi exprimă intenţia ofertantului de a se obliga in cazul acceptării ei de către
destinatar.
Propunerea adresata unor persoane nedeterminate, chiar dacă este precisă, nu valorează ofertă, ci,
după împrejurări, solicitare de a face o ofertă sau intenţie de negociere.
Solicitarea de a formula oferte, adresata uneia sau mai multor persoane determinate, nu
constituie, prin ea însăşi, oferta de a contracta

i) Oferta de a încheia contractul


Oferta de a contracta este propunerea care conține suficiente elemente pentru formarea
contractului și care exprimă intenția ofertantului de a se obliga în cazul acceptării ei de către
destinatar.
Oferta poate fi făcută în scris, verbal sau chiar în mod tacit şi se adresează fie unei persoane
determinate, fie publicului. Oferta poate fi făcută cu precizarea unui termen sau fără termen.
Pentru a fi valabilă, oferta trebuie să îndeplinească cumulativ anumite condiţii:
- să fie o manifestare de voinţă reală, serioasă, conştientă, neviciată şi cu intenţia de a angaja din
punct de vedere juridic. O ofertă făcută din joacă sau din simplă curtoazie, fără intenţia de a se
angaja juridic, nu poate să ducă la formarea unui contract.
- să fie fermă, adică să exprime o propunere neîndoielnică pentru un angajament juridic, care, prin
acceptare, să conducă la încheierea contractului. Nu este fermă, de exemplu, oferta de vânzare a
unui lucru, prin care ofertantul şi-ar rezerva dreptul de a modifica preţul propus.
- să fie neechivocă, simpla expunere a unei mărfi în vitrină, fără indicarea preţului, nu poate fi
considerată, neapărat, ca fiind o ofertă de vânzare.
- să fie precisă şi completă, adică să cuprindă toate elementele necesare încheierii contractului;
acceptantul nu mai trebuie să adauge nimic şi doar să răspundă afirmativ ofertei printr-un simplu da
pentru perfectarea contractului.
Clasificare:
- Oferta cu termen trebuie menținută până la expirarea termenului. Înăuntrul acestui termen oferta
este irevocabilă. De asemenea, oferta este irevocabilă în temeiul acordului părților, al practicilor
stabilite între acestea, al negocierilor, al conținutului ofertei ori al uzanțelor.
- Oferta fără termen de acceptare poate fi revocată oricând până la încheierea contractului. Oferta
fără termen poate fi adresată unei persoane prezente sau unei persoane absente. Oferta fără termen
de acceptare adresată unei persoane prezente trebuie acceptată de îndată, în caz contrar rămâne fără
efect (devine caducă).Oferta fără termen de acceptare, adresată unei persoane absente, trebuie
menținută un termen rezonabil, după împrejurări, pentru ca destinatarul să o primească, să o
analizeze și să expedieze acceptarea.

ii) Acceptarea ofertei


Acceptarea este manifestarea de voinţă a destinatarului prin care se exprimă neîndoielnic
acordul său cu privire la ofertă, așa cum aceasta a fost formulată, și ajunge în termen la ofertant.
În principiu, acceptarea nu necesită condiţii speciale de formă, putând fi realizată în scris sau
verbal, în mod expres sau tacit 1, cu condiţia ca gesturile sau atitudinea să exprime neîndoielnic
voinţa acceptantului de a încheia contractul și ajunge în termen la autorul ofertei.
Pentru a fi valabilă, acceptarea trebuie să întrunească pe lângă condiţiile generale de fond privind
consimţământul anumite condiţii:
- să concorde cu oferta, în sensul că trebuie să fie conformă acesteia. În caz contrar, dacă acceptarea

1
Numai în mod excepţional, prin lege sau în practica judecătorească, se consideră că tăcerea poate să însemne
acceptare.
14
depăşeşte, condiţionează ori limitează cuprinsul ofertei, se consideră că oferta a fost refuzată, iar
acceptarea are valoarea unei contraoferte;
- să fie neîndoielnică;
- dacă oferta a fost adresată unei anumite persoane, numai această persoană o poate accepta; dacă
este vorba de o ofertă adresată publicului, acceptarea poate proveni de la oricine doreşte să încheie
contractul;
- acceptarea trebuie să intervină înainte ca oferta să fii devenit caducă ori să fi fost revocată.
Răspunsul destinatarului nu constituie acceptare atunci când:
a) cuprinde modificări sau completări care nu corespund ofertei primite;
b) nu respectă forma cerută anume de ofertant;
c) ajunge la ofertant după ce oferta a devenit caducă.
Acceptarea tardivă - produce efecte numai daca autorul ofertei îl înştiinţează de îndată pe acceptant
despre încheierea contractului.
Acceptarea făcută în termen, dar ajunsă la ofertant după expirarea termenului, din motive
neimputabile acceptantului, produce efecte dacă ofertantul nu îl înştiinţează despre aceasta de
îndată.
Forma ofertei şi acceptarea ofertei
Oferta şi acceptarea trebuie emise în forma cerută de lege pentru încheierea valabilă a
contractului. Spre exemplu, dacă pentru contractul ce urmează a se încheia legea cere forma
autentică (solemnă) oferta şi acceptarea trebuie să îmbrace aceeaşi formă.

4. Momentul și locul încheierii contractului


i. Contractul se încheie în momentul în care oferta se întâlnește cu accepatarea.
Momentul încheierii contractului diferă după cum este vorba de contracte încheiate între prezenți,
sau între absenți (prin corespondență).
- Dacă viitoarele părți contractante sunt prezente în același loc, contractul se consideră încheiat în
momentul realizării acordului de voință sau al exprimării consimțământului lor.
- Dacă viitoarele părți contractante, nu sunt prezente în același loc, ci în locuri diferite, la distanță
una de cealaltă, contractul se consideră că se încheie între absenți, iar acordul de voință se realizează
prin formularea unei oferte urmată de acceptare.
Pentru contractul care se încheie între absenți, Codul civil consacră, teoria recepțiunii, adoptată
de doctrină și de practică, potrivit căreia, contractul se consideră încheiat în momentul și în locul în
care acceptarea ajunge la ofertant, chiar dacă acesta nu ia cunoștință de ea din motive care nu îi sunt
imputabile (art.1186, alin.1 C.civ.).
De asemenea, contractul se consideră încheiat și în cazul în care destinatarul ofertei face un act
corespunzător unui început de executare a contractului. Astfel, contractul se consideră încheiat în
momentul în care destinatarul ofertei săvârșește un act sau un fapt concludent, fără a-l înștiința pe
ofertant, dacă, în temeiul ofertei, al practicilor stabilite între părți, al uzanțelor sau potrivit naturii
afacerii, acceptarea se poate face în acest mod (art.1186, alin.2 C.civ.).

ii. Locul încheierii contractului urmează aceleași reguli care se aplică și momentului încheierii
contractului.
- Dacă contractul se încheie între persoane prezente, locul încheierii acestuia este chiar locul unde se
află părțile.
- Dacă contractul se încheie prin corespondență, de regulă, locul încheierii acestuia este unde
acceptarea ofertei se întâlnește cu oferta, adică la ofertant (art.1186, alin.1 C.civ.).
În cazul în care, contractul se încheie în momentul în care destinatarul ofertei săvârșește un act
sau un fapt concludent fără a-l înștiința pe ofertant dacă, în temeiul ofertei, al practicilor stabilite
între părți, al uzanțelor sau potrivit naturii afacerii, acceptarea se poate face în acest mod (art.1186
15
alin.2 C.civ.), locul unde acceptarea ofertei se întâlnește cu oferta este la destinatarul ofertei sau la
acceptant. Deci locul încheierii contractului este la destinatarul ofertei sau la acceptant.
Locul formării contractului determină ,,pentru anumite contracte competența instanței ce va fi
sesizată cu litigiile decurgând din executarea contractului, iar în cazul conflictului de legi în spațiu,
legea aplicabilă.
 Momentul și locul încheierii contractelor la distanță
Ordonanţa Guvernului nr.130/2000, reglementează condiţiile încheierii şi executării contractelor
comerciale la distanţă între comercianţii care furnizează produse sau servicii şi consumatori.
Comerciantul care furnizează produse sau servicii are calitatea de ofertant, iar consumatorii sunt
destinatarii ofertei.
Comerciantul, înainte de încheierea contractului la distanţă lansează oferta, fiind obligat să
informeze consumatorul în timp util, corect şi complet despre conținutul acesteia.
Dacă părţile nu au convenit altfel, contractul se consideră încheiat, în momentul primirii
mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa. Locul încheierii contractului
fiind la comerciantul ofertant.
 Momentul și locul încheierii contractelor prin mijloace electronice
Contractele electronice sunt încheiate prin intermediul mijloacelor informatice. Aceste contracte
sunt reglementate de Legea nr.365/2002 privind comerţul electronic.

5. Interpretarea contractului
Interpretarea contractului este operaţia prin care se determină înţelesul exact al clauzelor
contractului, prin cercetarea manifestării de voinţă a părţilor în strânsă corelaţie cu voinţa lor
internă.
Se realizează după anumite reguli:
i. interpretarea contractelor se face după intenţia concordată a părţilor contractante, iar nu după
sensul literal al termenilor.
ii. clauzele oricărui contract alcătuiesc un întreg şi se interpretează unele prin altele, dându-se
fiecărei înţelesul ce rezultă din actul întreg.
iii. în cazul clauzelor al căror conţinut poate avea mai multe înţelesuri, vor fi interpretate în sensul
care reiese din natura și obiectul contractului.
iv. clauzele contractuale se interpreteză în sensul în care ele pot produce efecte.
v. clauzele contractuale îndoielnice se interpretează având în vedere:
- natura contractului,
- împrejurările în care a fost încheiat,
- interpretarea dată acestora anterior de părți,
- sensul atribuit în general clauzelor și expresiilor în demeniu și de uzanțe.
vi. oricât de generali ar fi termenii întrebuinţaţi de părţi, obiectul contractului se reduce numai la
lucrurile la care se pare că părţile şi-au propus a contracta.
vii. când părţile, pentru a explicita înţelesul unor clauze, apelează la un exemplu, nu trebuie să se
reducă întinderea obligaţiei la cuprinsul exemplului luat.
viii. contractul se interpretează în folosul celui care s-a obligat - in dubio pro reo (art.1269, alin.1
C.civ.).
ix. contractul de adeziune se interpretează împotriva celui care l-a propus.

6.Efectele specifice contractelor sinalagmatice


Contractelor sinalagmatice se definesc prin faptul că părţile îşi asumă obligaţii în mod reciproc,
fiecare parte fiind concomitent atât creditor cât şi debitor faţă de cealaltă parte.
În acest context obligaţile ce revin uneia dintre părţi îşi au cauza juridică în obligaţiile asumate
16
de cealaltă parte, ambele obligaţii fiind interdependente.
Din reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor decurg anumite efecte specifice:
a) în situaţia în care una dintre părţile contractului, deşi nu şi-a executat propria obligaţie, pretinde
totuşi celeilalte să şi-o execute pe a sa, aceasta din urmă va putea să se opună, invocând excepţia de
neexecutare a contractului;
b) în cazul în care una dintre părţi se află în imposibilitate fortuită de a-şi executa obligaţia ce-i
revine va suporta riscul contractului, adică va suporta consecinţele imposibilităţii fortuite de
executare a uneia dintre cele două obligaţii reciproce.
c) partea care şi-a executat propria obligaţie sau este gata să şi-o execute, în condiţiile în care
cealaltă parte refuză în mod culpabil să şi-o execute pe a sa, va putea să pretindă executarea silită a
contractului, ori să ceară rezoluţiunea sau rezilierea contractul și plata de daune-interese.

a. Excepţia de neexecutare a contractului exceptio non adimpleti contractus


Excepţia de neexecutare a contractului constă în refuzul părții de a-și executa obligațiile
exigibile în cazul în care cealaltă parte nu-și execută obligațiile exigibile sau nu oferă o executare
a obligațiilor sale exigibile.
Excepţia de neexecutare a contractului se bazează pe simultaneitatea de executare a obligaţiilor.
Lipsa simultaneităţii de executare a obligațiilor stabilită de lege, uzanțe sau de voința părților
precizându-se ca una dintre părți să-și execute prima obligațiile, determină ca invocarea excepţiei să
nu fie posibilă.
Această excepție este un mijloc de apărare aflat la dispoziţia părţii contractului sinalagmatic în
cazul în care i se pretinde executarea obligaţiei ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această
executare să-şi execute propriile obligaţii.
Aceasta poate fi invocată direct între părţi, fără să fie necesar să se pronunţe instanţa de
judecată. Prin invocarea acestei excepţii, partea care o invocă obţine o suspendare a executării
propriilor obligaţii, până în momentul în care cealaltă parte îşi va îndeplini obligaţiile ce-i revin. De
îndată ce aceste obligaţii vor fi îndeplinite, efectul suspensiv al excepţiei de neexecutare a
contractului încetează.
Este însă posibil ca partea căreia i se opune această excepţie să sesizeze instanţa cu motivarea că
invocarea s-a făcut în mod abuziv.

b. Imposibilitatea de executare - riscul contractului


Distingem între:
i. imposibilitatea de executare totală și definitivă și afectează o obligație contractuală importantă
determină desființarea contractului de prin drept și fără vreo notificare, chiar din momentul
producerii evenimentului fortuit (eveniment independent de voinţe ei, exonerator de orice culpă).
Prin urmare nici una dintre părți nu poate pretinde celeilalte să-și execute obligațiile; în acest
caz riscul contractului este suportat de debitorul obligaţiei imposibil de executat (res perit creditori.)
ii. imposibilitatea de executare este temporară, creditorul poate:
- suspenda executarea propriilor obligații,
- obține desființarea contractului; în această situaţie riscul contractului este suportat integral de
către debitorul obligaţiei imposibil de executat.
În cazul contractului translativ de proprietate asupra unui bun cert, care a pierit fără culpa
vreuneia dintre părţi înainte de a fi fost predat de către transmiţător, riscul contractului îl suportă
dobânditorul după ce a fost pus în întârziere, chiar dacă lucrul nu i-a fost predat.
Dată fiind împrejurarea că imposibilitatea de executare este independentă de voinţa părţilor, nu
pot fi pretinse nici daune interese în cazul riscului contractului.

c. Rezoluţiunea şi rezilierea contractului


În cazul în care una dintre părţile contractului sinalagmatic refuză executarea contractului,
17
cealaltă parte poate:
- fie să invoce excepţia de neexecutare a contractului,
- fie să ceară executarea silită a contractului inclusiv cu despăgubiri;
- sau să solicite rezoluţiunea / rezilierea contractului, cu daune-interese.
În acest caz, neîndeplinirea culpabilă a uneia dintre obligaţii lipseşte de suport juridic obligaţia
reciprocă, astfel încât se impune rezilierea sau rezolvirea întregului contract. În acest mod se
restabileşte certitudinea raporturilor juridice, a căror siguranţă era periclitată din cauza refuzului
părţii de a-şi executa obligaţia.
i) Rezoluţiunea contractului este o sancţiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic
cu executare dintr-o dată, constând în desfiinţarea retroactivă a acestuia şi repunerea părţilor în
situaţia avută anterior încheierii contractului.
Rezoluțiunea:
- poate fi dispusă de instanță, la cerere,
- poate fi declarată unilateral de partea îndreptățită (declarația de rezoluțiune),
- poate opera de plin drept, în cazurile expres prevăzute de lege.
Creditorul nu are dreptul la rezoluțiune atunci când neexecutarea este de mică însemnătate.
Părţile pot să prevadă în contractul încheiat anumite clauze privind rezoluţiunea pentru
neexecutarea obligațiilor, denumite pacte comisorii prin care se reduce sau se înlătură rolul instanţei
în rezoluţionarea contractelor.
Efectele rezoluţiunii:
- contractul desființat prin rezoluțiune se consideră că nu a fost încheiat niciodată; este desfiinţat
retroactiv, ca urmare:
- părţile trebuie repuse în situaţia anterioară încheierii contractului, restituindu-şi una alteia tot ceea
ce şi-au prestat în temeiul contractului desfiinţat;
- partea care şi-a executat sau s-a declarat gata să-şi execute obligaţiile este îndreptăţită să obţină
despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor suferite ca urmare a neexecutării obligaţiilor de către
partea în culpă.

Ca şi în cazul nulităţii, rezoluţiunea are ca efect desfiinţarea retroactivă a contractului.


Spre deosebire de nulitate ale cărei cauze intervin în momentul încheierii contractului,
rezoluţiunea se datorează refuzului nejustificat de executare a contractului care este întotdeauna
ulterior încheierii lui.
În timp ce nulitatea implică situaţia în care contractul nu a fost valabil încheiat, rezoluţiunea are
ca premisă un contract perfect valabil încheiat, care nu a fost adus la îndeplinire din culpa uneia
dintre părţi.

ii) Reziliere contractului este o sancţiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic cu


executare succesivă, constând în desfiinţarea acestuia pentru viitor cu daune interese.
Ca efect al rezilierii, contractului încetează să-şi producă efectele în viitor, fără însă ca aceasta să
aibă vreo influenţă asupra a tot ceea ce s-a executat până atunci. În aceasta constă deosebirea dintre
rezoluţiune şi reziliere; în timp ce rezoluţiunea desfiinţează retroactiv şi integral contractul, părţile
trebuind să-şi restituie reciproc prestaţiile, rezilierea face să înceteze efectele contractului numai
pentru viitor, lăsând neatinse prestaţiile succesive care au fost făcute anterior rezilierii.
Cu excepţia acestei deosebiri, rezilierea are acelaşi regim juridic ca şi rezoluţiunea cât priveşte
temeiul juridic, caracterul judiciar, condiţiile pentru admisibilitatea acţiunii şi pactele comisorii
exprese.

7. Încetarea contractului
18
Contractul încetează prin:
- executare,
- acordul de voință al părților,
- denunțarea unilaterală,
- expirarea termenului,
- îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condiției,
- imposibilitatea fortuită de executare,
- precum și din orice alte cauze prevăzute de lege.
Efectele încetării:
- părțile sunt liberate de obligațiile asumate,
- părțile pot fi ținute la repararea prejudiciilor cauzate și, după caz, la restituire prestațiilor primite în
urma încheierii contractului.

Actul juridic unilateral

Definiţie
Actul juridic unilateral reprezintă manifestarea de voinţă din partea unei singure persoane, respectiv
din partea autorului său.

Actele juridice unilaterale, au acelaşi regim juridic ca şi contractele, dacă prin lege nu se prevede
altfel. Regimul juridic cuprinde regulile juridice referitoare la condiţiile de fond (de validitate) şi de
formă, la încheierea, la efectele care le produce astfel de acte, la nulitatea lor.

Trăsături caracteristice ale actului juridic unilateral


Actul juridic unilateral se caracterizează prin următoarele trăsături:
- manifestare unilaterală de voinţă - angajează din punct de vederea juridic autorul actului generând
prin aceasta naşterea unei obligaţii în sarcina sa, fără a fi necesară o acceptare din partea
creditorului.
- irevocabil - se consideră că odată ce manifestarea unilaterală de voinţă, generatoare de obligaţii, a
fost exprimată, în principiu, nu mai poate fi retractată de autor.
- noţiunea de autor unic al actului juridic unilateral priveşte voinţa unică, care poate să pornească de
la două sau mai multe persoane.
- actul juridic unilateral cuprinde intenţia autorului său de a produce efecte juridice.

Clasificare
- acte unilaterale pentru a căror valabilitate legea solicită comunicărea lor către destinatar.
Actul unilateral supus comunicării este acela care constituie, modifică sau stinge un drept al
destinatarului şi ori de câte ori informarea destinatarului este necesară potrivit naturii actului. Deci
actul unilateral supus comunicării este valabil dacă a fost comunicat destinatarului. (de ex. oferta
sau acceptarea ofertei)
- acte unilaterale care nu sunt supuse comunicării.
Actele nesupuse comunicării sunt considerate valabil încheiate de la data manifestării de voinţă a
autorului lor, nefiind necesară aducerea la cunoştinţa (comunicarea) altor persoane. Nu sunt supuse

19
comunicării: testamentul, acceptarea unei moşteniri, recunoaşterea de filiaţie, angajamentul
unilateral etc.

Cazuri de acte juridice unilaterale

Promisiunea unilaterală
Promisiunea unilaterală este actul juridic unilateral în care autorul acestuia se obligă independent de
acceptare. Destinatarul actului poate să refuze dreptul astfel născut.

Promisiunea publică de recompensă


Promisiunea publică de recompensă este actul juridic unilateral prin care autorul acesteia
promite în mod public o recompensă, adică să facă o plată, în schimbul executării unei prestaţii
chiar dacă aceasta a fost executată fără a se cunoaşte promisiunea.

20