Consiliul

European

Consiliul European reprezintă forma de instituţionalizare a

întâlnirilor
periodice ale şefilor de stat sau de guvern ai statelor membre, întâlniri
care au
început să se desfăşoare din 1961, instituţionalizarea producându-se cu
ocazia
Întâlnirii la nivel înalt de la Paris, din 1974. Prin Actul Unic European a
fost
recunoscută oficial existenţa Consiliului European, confirmată ulterior
prin
Tratatul de la Maastricht, fără a i se acorda însă statutul de instituţie.
Consiliul European apărea astfel ca un organism de
cooperare politică a
statelor membre ale Uniunii Europene la cel mai înalt nivel în cadrul
căruia se
stabilesc direcţiile de dezvoltare a Uniunii şi se definesc orientările
politice
generale. Consiliul European
nu era nici instituţie comunitară şi nici organ comunitar cu activitate
permanentă sau deliberativă
Modalitatea de funcţionare a Consiliului European era
aceea a reuniunilor ce
se desfăşoară de două ori pe an sau de câte ori este necesar, la nivelul
şefilor de
stat sau de guvern ai statelor membre, asistaţi de miniştri de externe şi
cu
participarea Preşedintelui Comisiei Europene.Preşedinţia Consiliului
European era asigurată de şeful de stat sau de
guvern din ţara care deţinea şi preşedinţia Consiliului Uniunii Europene,
prin aceasta urmarindu-se corelarea
politicilor şi acţiunilor Consiliului UE cu cele ale Consiliului European.
Reuniunile se desfăşurau în statul care deţinea
preşedinţia rotativă a
 Consiliului UE.
Prin Tratatul de la Lisabona, Consiliul European devine
formal instituţie a
Uniunii Europene, fiind inclus, între Parlament şi Consiliu, în lista celor
şapte
instituţii enumerate în art. 13 TUE, fiind dotat formal cu o putere
decizională, deşi
el ”nu exercită funcţii legislative” (art. 15 alin (1) TUE).
Componenţa Consiliului European:

Consiliul European este compus din şefii de

stat sau de guvern ai statelor membre, precum şi din
preşedintele său şi preşedintele Comisiei.Înaltul Reprezentant al
Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate participă la
lucrările Consiliului European. Tratatul de la Lisabona aduce o
serie de inovaţii în ceea ce priveşte componenţa Consiliului
European. Astfel, pe de o parte, miniştrii de externe ai statelor
membre, care anterior ”asistau” şefii de stat sau de guvern la
reuniunile Consiliului European, nu mai apar nominalizaţi expres.
Pe de altă parte, Tratatul de la Lisabona permite membrilor
Consiliului European ca, atunci când ”ordineade zi o impune”, să
fie să fie asistaţi fiecare de un ministru şi, în ceea ce îl priveşte
pe preşedintele Comisiei, de un membru al Comisiei. Nu în ultimul
rând, dacă anterior Consiliul European se reunea sub preşedinţia
şefului de stat sau de guvern al statului care deţinea preşedinţia
Consiliului, prin Tratatul de la Lisabona acesta se reuneşte sub
preşedinţia propriului preşedinte ales în cooperare cu preşedintele
Comisiei şi pe baza lucrărilor Consiliului Afaceri Generale.
Organizare şi funcţionare:
Presedintele.
Consiliul European îşi alege preşedintele cu
majoritate calificată, pentru o durată de doi ani şi jumătate, cu
posibilitatea
reînnoirii mandatului o singură dată. În caz de împiedicare sau de
culpă gravă,
Consiliul European poate pune capăt mandatul preşedintelui în
conformitate cu
aceeaşi procedură.
Preşedintelui Consiliului European îi revin două
categorii de funcţii, unele în
plan intern, altele de reprezentare în plan extern a Uniunii.
*În plan intern, la nivelul Uniunii, preşedintele:
- prezidează şi impulsionează lucrările Consiliului European;
- asigură pregătirea şi continuitatea lucrărilor Consiliului
European, în
cooperare cu preşedintele Comisiei şi pe baza lucrărilor
Consiliului Afaceri
Generale;
- acţionează pentru facilitarea coeziunii şi a consensului în cadrul
Consiliului
European;
- prezintă Parlamentului European un raport după fiecare
reuniune a
Consiliului European.
*In ceea ce priveşte cea de-a doua categorie de funcţii,
acesta asigură, ”la
nivelul său şi în această calitate”, reprezentarea externă a Uniunii
în probleme
referitoare la politica externă şi de securitate comună, ”fără a
aduce atingere
atribuţiilor Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe
şi politica de
securitate”.
In cazul în care preşedintele Consiliului European nu îşi
poate exercita funcţia
din motive de sănătate, în caz de deces sau în cazul în care şi-a
încheiat mandatul,, acesta este înlocuit, dupăcaz, până la
alegerea succesorului său, de către membrul Consiliului
European
care reprezintă statul membru care asigură preşedinţia
semestrială a Consiliului.
Reuniunile
 Consiliul European se întruneşte de două ori pe
semestru la convocarea
preşedintelui său o reuniune extraordinară a Consiliului
European putând fi însă convocată de preşedinte ”atunci când
situaţia o impune”.
Durata reuniunilor este, de regulă, de două zile şi acestea nu sunt
publice.
Prin Regulamentul Consiliului European s-a stabilit că, cu cel
puţin un an
înaintea începerii semestrului şi în strânsă cooperare cu statul
membru care deţine
preşedinţia pe durata semestrului respectiv, preşedintele
Consiliului European
face publice datele preconizate pentru reuniunile Consiliului
European care
urmează să se desfăşoare pe durata respectivului semestru.
Locul de desfăşurare a reuniunilor este la Bruxelles, doar în
situaţii
excepţionale putându-se desfăşura în alt loc.
Pregătirea lucrărilor Consiliului European, ca şi aducerea la
îndeplinire a
măsurilor adoptate de acesta, revine Consiliului Afaceri Generale
(formaţiune a
Consiliului Uniunii). Din punct de vedere tehnic, Consiliul
European este asistat
de Secretariatul General al Consiliului.
Modalitatea de adoptare a deciziilor este consensul,
”cu excepţia cazului în
care tratatele dispun altfel”. Tratatele prevăd mai multe ipoteze în
care votul
Consiliului European este cerut, acesta hotărând fie cu
unanimitat, fie cu majoritate calificată, după regulile aplicabile
încadrul Consiliului Uniunii sau cu majoritate simplă.
Regulamentui intern prevede că, la propunerea preşedintelui,
pentru o chestiune urgentă,deciziile Consiliului European pot fi
adoptate ”prin vot exprimat în scris”.
În caz de vot formal, un membru al Consiliului European poate
reprezenta un
alt membru pe bază de delegare.
Rezultatele lucrărilor Consiliului European sunt consemnate
într-un procesverbal
încheiat pentru fiecare reuniune în care sunt menţionate
concluziile
aprobate, deciziile luate şi declaraţiile făcute cu această ocazie.

Atribuţii:

Principala funcţie cu care a fost investit

Consiliul European prin tratatele
anterioare, menţinută şi prin Tratatul de la Lisabona, este aceea
de impulsionare şi
orientare, potrivit art. 15 TUE acesta oferind Uniunii ”impulsurile
necesare
dezvoltării acesteia” şi definindu-i ”orientările şi priorităţile politice
generale”.
Deşi vizează toate domeniile de acţiune ale Uniunii, această
funcţie se bucură de o
caracterizare generală în ceea ce priveşte PESC. În acest
domeniu Consiliul
European ”identifică interesele strategice ale Uniunii, stabileşte
obiectivele şi
defineşte orientările generale ale politicii externe şi de securitate
comune, inclusiv
în ceea ce priveşte chestiunile având implicaţii în materie de
apărare”. De asemenea, un rol important revine Consiliului
European şi înstabilirea marilor orientări ale politicilor economice
ale statelor membre şi ale Uniunii precum şi a orientărilor
strategice ale programării
legislative şi operaţionale în materia spaţiului de libertate,
securitate şi justiţie
O a doua funcţie vizează rolul de arbitru cu
care a fost investit Consiliul
European , acesta fiind chemat să tranşeze chestiunile sensibile
asupra cărora a intervenit un dezacord la
nivelul Consiliului. În domeniul securităţii sociale sau în cel al
cooperării în materie penală , dacă un membru al Consiliului
apreciază că un proiect de act aducere atingere aspectelor
fundamentale ale
sistemului său de securitate socială sau ale sistemului său de
justiţie penală, acesta
poate sesiza Consiliul European, procedura normativă
suspendându-se. Consiliul
European poate, fie să retrimită proiectul Consiliului, caz în care
procedura
legislativă îşi reia cursul, fie (doar în materie de securitate socială)
să ceară
Comisiei să înainteze o nouă propunere, caz în care proiectul este
abandonat.
Deşi se face precizarea că acesta nu exercită
funcţii legislative, Consiliul
European a fost dotat, prin Tratatul de la Lisabona cu competenţe
decizionale
importante. Astfel:
- poate constata existenţa unei violări grave şi persistente a
valorilor Uniunii,
constatare ce poate conduce la suspendarea anumitor drepturi
ale statului respectiv
decurgând din tratate ;
- poate decide revizuirea tratatelor;
- poate adopta o decizie de autorizare a Consiliului să treacă de la
unanimitate
la majoritate calificată în anumite domenii;
- aprobă criteriile de eligibilitate pentru statele care vor să adere la
Uniune şi
stabileşte orientările pentru retragerea unui stat membru din
Uniune;
- numeşte membrii diverselor instituţii (preşedintele Comisiei
Europene,
Înaltul Reprezentant pentru politica externă şi de securitate, al
cărui mandat poate
înceta tot prin hotărârea Consiliului European, sau membrii
directoratului Băncii
Centrale Europene);
- stabileşte lista formaţiunilor Consiliului şi conducerea acestora.