Generarea suprafeţelor prin rabotare şi mortezare BGS 2

GENERAREA SUPRAFEŢELOR
PRIN RABOTARE ŞI MORTEZARE

1. Scopul şi conţinutul lucrării

 Cunoaşterea metodelor de generare a suprafeţelor prin rabotare şi mortezare;
 Însuşirea particularităţilor prelucrării pe maşinile de rabotat şi mortezat;
 Cunoaşterea particularităţilor constructive ale sculelor aşchietoare utilizate la rabotare şi
mortezare;
 Cunoaşterea structurii maşinilor de rabotat şi mortezat şi a cinematicii acestora.

2. Consideraţii generale
2.1. Particularităţile prelucrării prin rabotare şi mortezare
Rabotarea este procedeul de generare-prelucrare prin aşchiere caracterizat prin
următoarele particularităţi:
 mişcarea principală de aşchiere – executată de sculă sau semifabricat – este o
mişcare rectilinie alternativă în plan orizontal, efectuată în cicluri de curse duble (dus
şi întors), din care numai prima este activă.
 mişcarea de avans are loc pe direcţie perpendiculară la mişcarea principală, prin
deplasări rectilinii intermitente, efectuate la sfârşitul cursei inactive (de revenire);
Mortezarea este un procedeu de prelucrare prin aşchiere asemănător cu rabotarea,
cu deosebirea că mişcarea principală – de asemenea rectilinie-alternativă – este
executată în plan vertical şi numai de către sculă. Mişcarea de avans este
intermitentă, efectuată pe traiectorie rectilinie sau circulară.
Rabotarea şi mortezarea pot fi studiate simultan datorită particularităţilor lor comune:
 forma curbelor directoare şi generatoare şi cinematica de generare a suprafeţelor;
 tipul sculelor aşchietoare folosite – scule monodinte formate dintr-un corp prismatic şi un
dinte confecţionat din oţel rapid sau armat cu plăcuţă din CMS, numite cuţite de rabotat,
respectiv cuţite de mortezat;
 fenomenele fizice care însoţesc procesul de aşchiere – aşchierea se produce cu şoc, la
intrarea sculei în material. Cuţitele de rabotat sunt solicitate la încovoiere, în timp ce cele de
mortezat la compresiune – situaţie considerată, cel puţin din punct de vedere teoretic,
favorabilă.
Prin rabotare se pot prelucra suprafeţe plane orizontale, verticale sau înclinate,
suprafeţe riglate sau, folosind dispozitive speciale, chiar suprafeţe de rotaţie, pe piese
prismatice. Prin mortezare se obţin suprafeţe plane, circulare sau profilate, poziţionate numai
în plan vertical. Semifabricatele se fixează direct pe masa maşinii (prevăzută cu canale în T),

BGS 02  2018.02 1
 BGS 2 BAZELE GENERĂRII SUPRAFEŢELOR

ori prin intermediul unor dispozitive.

La rabotare viteza de aşchiere este variabilă în timpul cursei active, aceasta depinzând
de tipul mecanismului maşinii-unelte care o asigură. Gradul de neuniformitate a vitezei este
mai mare la acţionarea mecanică – prin folosirea mecanismului cu culisă oscilantă – şi mai
redus la acţionarea hidraulică.
Datorită caracterului discontinuu al aşchierii (la începutul fiecărei curse active, cuţitul
este supus la o solicitare de şoc), precizia de prelucrare obţinută la rabotare corespunde ca
valori medii treptelor de precizie ISO 10...12, pentru degroşare şi 8...11, pentru finisare.
Calitatea suprafeţei prelucrate prin rabotare este limitată la valori ale rugozităţii Ra între 12,5
şi 100 µm la degroşare şi 1,6 ÷ 25 µm la finisare. Abaterea de la planitate nu depăşeşte 0,05
÷ 0,2 mm la 1000 mm lungime – pentru maşinile de rabotat longitudinal şi 0,35 – 0,5
mm/1000 mm – pentru maşinile de rabotat transversal.
Oportunitatea rabotării, comparativ cu alte procedee similare (broşare, frezare) ia în
consideraţie câteva aspecte:
 unele suprafeţe profilate se realizează prin rabotare în condiţii mult mai eficiente: canale în
V, ghidaje în coadă de rândunică. La unele piese masive (batiuri, ghidaje, carcase, mese ş.a.),
precizia dimensională, de forma geometrică şi de poziţie reciprocă se obţine, prin rabotare, în
condiţii mai avantajoase;
 la prelucrarea suprafeţelor plane şi relativ înguste, a ghidajelor ce urmează a fi finisate prin
răzuire, rabotarea este eficientă şi preferată, deoarece precizia suprafeţei obţinute în aceste
condiţii este mai bună decât cea rezultată prin frezare;
 costul maşinilor de rabotat este aproximativ jumătate din costul unei maşini de frezat de
dimensiuni şi performanţe comparabile;
 rabotarea este mai economică faţă de alte procedee, la producţia individuală şi de serie mică;
Toate particularităţile menţionate sunt valabile şi la mortezare; procedeul se aplică
eficient la prelucrarea unor suprafeţe aflate în zone greu accesibile ale piesei, în special
suprafeţe interioare: canale de pană în alezaje, caneluri şi cuplaje interioare, locaşuri
prismatice interioare, degajări înfundate. Este recomandată pentru producţia de serie mică,
chiar şi în cazurile în care suprafeţele ar putea fi obţinute prin broşare.

2.2. Generarea suprafeţelor prin rabotare şi mortezare

La generarea prin rabotare sau mortezare a unei suprafeţe Sp, curba directoare  este
rectilinie şi obţinută cinematic ca traiectorie a unui punct M de pe muchia aşchietoare, în
deplasarea ei pe direcţia mişcării I de viteză v – realizată într-un plan orizontal – la rabotare
– şi vertical – la mortezare (fig. 2.1).
 Curba generatoarea  poate fi obţinută cinematic sau prin materializare. Suprafeţele
compuse pot fi generate şi cu Γ mixt.
 Generatoarea poate fi obţinută cinematic, prin deplasarea punctului M (vârful dintelui
aşchietor) pe direcţia mişcării II de avans. Avansul, intermitent, este rectiliniu la rabotare (fig.
2.1, a), iar la mortezare poate fi rectiliniu (fig. 2.1, c) sau circular (fig. 2.1, d).
 Generatoarea poate fi materializată prin forma şi poziţia muchiei aşchietoare a sculei în
cazul suprafeţelor de lăţime mică sau a celor profilate (fig. 2.1, b). În acest caz există o
mişcare unică de generare: mişcarea I.
Planul director [D] şi planul generator [G] formează între ele unghiul =90, iar
directoarea  formează cu dreapta de intersecţie gg1 unghiul =90.

2 Iulian ROMANESCU
 Generarea suprafeţelor prin rabotare şi mortezare BGS 2

Fig. 2.1. Metode de generare a suprafeţelor prin rabotare (a, b) şi mortezare (c, d)
(a) – rabotare cu Γ cinematică; (b) – rabotare cu Γ materializată; (c) – mortezare cu Γ cinematică
şi avans rectiliniu intermitent; (d) – mortezare cu Γ cinematică şi avans circular intermitent

2.3. Maşinile de rabotat şi mortezat

 După modul de repartizare a celor două mişcări de lucru, tipurile de bază ale maşinilor de
rabotat sunt (fig. 2.2):
 Maşini de rabotat transversal (sau şepinguri) numite şi maşini cu cuţit mobil, la care
mişcarea principală este realizată de scula aşchietoare, iar mişcarea de avans – rectiliniu şi
intermitent, este efectuată de semifabricat, fixat pe masa maşinii (fig. 2.2, a).
Sunt maşini de gabarit mediu, destinate prelucrării suprafeţelor plane (orizontale sau
înclinate) şi a canalelor deschise, pe piese de dimensiuni mici şi mijlocii, cu lungimea maximă
de 1.000 mm şi lăţime sub 800 mm. Cu ajutorul unor dispozitive speciale este posibilă
execuţia unor profile plane.
 Maşini de rabotat longitudinal (sau raboteze), numite şi maşini de rabotat cu masă mobilă
‒ asigură mişcarea principală I la nivelul semifabricatului, în timp ce mişcarea de avans
intermitent II este executată de sculă (fig. 2.2, b).

BGS 02  2018.02 3
 BGS 2 BAZELE GENERĂRII SUPRAFEŢELOR

Sunt destinate prelucrării suprafeţelor plane sau profilate (folosind dispozitive

speciale) la piese mari şi foarte mari (plăci, batiuri şi ghidaje la batiuri, mese pentru maşini-
unelte, blocuri de motoare, carcase etc.), lungimea cursei ajungând la 15.000...20.000 mm.
Există construcţii cu una sau două coloane.
 Maşini de rabotat cu masă fixă ‒ au structura constructivă asemănătoare rabotezelor, dar
ambele mişcări le execută scula/sculele aşchietoare, piesa fiind imobilă.
 Maşini de rabotat muchiile tablelor, la care scula aşchietoare efectuează atât mişcarea
principală rectilinie-alternativă, cât şi avansul intermitent. Prin cinematica maşinii şi prin
construcţia căruciorului (prevăzut cu două suporturi port-sculă aşezate «în oglindă»), ambele
curse ale mişcării principale sunt active.

Fig. 2.2. Principiul de lucru la maşina de rabotat transversal (a) şi longitudinal (b):
P ‒ piesă-semifabricat; SA – sculă aşchietoare; I (v,n) – mişcare principală de aşchiere;
II (s) – mişcare de avans; III, IV, V – mişcări de reglare

Cu toate deosebirile dimensionale, de formă şi de repartizare a mişcărilor, maşinile de

rabotat au în general aceleaşi caracteristici pentru mişcările de lucru:
 mişcarea principală este rectilinie-alternativă, efectuată în cicluri de curse duble (dus şi
întors), din care una este activă. Ea se obţine cu ajutorul unor mecanisme specifice de
transformare a mişcării de rotaţie (continuă, primită de la cutia de viteze) în mişcare rectilinie-
alternativă: culisa oscilantă ‒ în cazul şepingului cu acţionare mecanică şi mecanismul roată
dinţată-cremalieră ‒ în cazul rabotezei;
 mişcarea de avans, intermitentă, este realizată în afara procesului efectiv de aşchiere, pe
durata cursei inactive (de revenire/de mers în gol) şi se efectuează pe direcţie perpendiculară
la mişcarea principală;
 aşchierea are loc cu şoc, la intrarea cuţitului în semifabricat.
În pofida cinematicii simple şi a robusteţii maşinilor şi a sculelor (ce permite prelucrarea
cu secţiuni mari de aşchie), rabotarea are un randament scăzut (datorită cursei de revenire
productivitatea este sub 50%), iar viteza de lucru este limitată la valori mici datorită inerţiei
subansamblurilor mobile în momentul schimbării sensului mişcării principale. Din această cauză
procedeul a fost înlocuit de frezare, mai ales după dezvoltarea maşinilor de frezat de mare putere
şi a frezelor de înalt randament. Rabotarea se mai utilizează însă în atelierele cu dotare veche, în
cazul producţiei individuale şi pentru îndepărtarea unor adaosuri de prelucrare mari, cum ar fi în
cazul semifabricatelor obţinute prin turnare, forjare sau debitare cu flacără oxiacetilenică.
 Din punct de vedere al modului de acţionare, şepingurile pot fi cu acţionare mecanică
(electromecanică) sau cu acţionare hidraulică. Din punct de vedere constructiv, există mai
multe tipuri: normal, cu berbecul deplasabil transversal şi transportabil.
Caracteristic pentru şepingul cu berbecul deplasabil transversal este faptul că scula

4 Iulian ROMANESCU
 Generarea suprafeţelor prin rabotare şi mortezare BGS 2
aşchietoare (montată pe berbec) realizează atât mişcarea principală rectilinie-alternativă, cât
şi mişcarea de avans transversal, iar la şepingul transportabil toate mişcările de lucru şi
auxiliare le execută cuţitul. Acesta din urmă este destinat prelucrării pieselor de dimensiuni
mari (lungimea maximă de prelucrare este de 1600 m), aplicându-se principiul comodităţii
transportării maşinii lângă piesa de prelucrat.

2.3.1. Construcţia şi cinematica şepingului normal cu acţionare mecanică

Şepingul obişnuit (normal) este destinat prelucrării suprafeţelor plane orizontale sau
înclinate, canalelor deschise şi suprafeţelor profilate riglate (prin ataşarea unor dispozitive
speciale de copiere) pe semifabricate cu masa până la 500 kg şi cu dimensiuni medii (lungime
maximă: 1000 m; lăţime maximă: 700÷800 mm). Este cel mai răspândit tip de şeping.
Şepingul normal se compune (fig. 2.3) dintr-o placă de bază 1, un batiu robust 2, de
formă prismatică, prevăzut cu ghidaje rectilinii orizontale – pe care culisează un berbec 3 –
şi dintr-o masă portpiesă 4, deplasabilă pe ghidajele orizontale ale unei traverse 5, ce
culisează pe ghidajele verticale 6 (practicate în partea din faţă a batiului 2).

Fig. 2.3. Părţile componente ale şepingului normal cu acţionare mecanică:

1 ‒ placă de bază; 2 ‒ batiu; 3 ‒ berbec; 4 ‒ masă portpiesă; 5 ‒ traversă (sanie verticală);
6 ‒ ghidaje verticale batiu; 7 ‒ cap portsculă; 8 ‒ sanie portsculă; 9 ‒ suport portcuţit; 10 ‒
portcuţit; 11 ‒ clapetă rabatabilă; 12 ‒ consolă; 13 ‒ cercel; 14 ‒ piuliţă blocare; 15 ‒ şurub
reglare poziţie berbec; 16 ‒ ax antrenare şurub; P ‒ piesă semifabricat; SA ‒ sculă aşchietoare

Berbecul 3 ‒ care execută mişcarea principală rectilinie-alternativă ‒ are montat pe partea

frontală un cap portsculă înclinabil 7, ce cuprinde o sanie portsculă 8, un suport portcuţit 9

BGS 02  2018.02 5
 BGS 2 BAZELE GENERĂRII SUPRAFEŢELOR

(orientabil) şi scula aşchietoare SA, fixată în locaşul portcuţitului 10 (cu ajutorul unui şurub
special, cu eclise şi, mai rar, cu bride) pe o clapetă rabatabilă 11 (cu rol de
ridicare/îndepărtare a cuţitului pe durata cursei de revenire, în scopul de a proteja tăişul sculei
şi suprafaţa prelucrată1).
Masa 4 a maşinii este prevăzută cu canale în formă de T pe care se fixează piesa de
prelucrat P, cu ajutorul unor dispozitive de prindere. Pentru rigidizare, masa 4 este sprijinită
suplimentar de o consolă 12.
 Structura cinematică a şepingului normal asigură realizarea următoarelor mişcări de lucru
şi de reglare:
 mişcarea principală de aşchiere I, rectilinie-alternativă, efectuată pe direcţie orizontală de
berbecul 3 (pe ghidajele superioare ale batiului 4), ce imprimă cuţitului SA o cursă activă cu
viteza va şi o cursă de revenire ‒ cu viteza vi > va.
 mişcarea de avans transversal II, în plan orizontal, rectilinie şi intermitentă (pe direcţie
perpendiculară pe direcţia mişcării principale I), este efectuată de masa maşinii 4 (deci de
piesa P), prin intermediul cuplei cinematice de alunecare dintre masa 4 şi traversa (sania) 5.
 mişcarea de avans vertical II’, rectilinie şi intermitentă, realizată de masa maşinii 4
împreună cu sania 5, prin deplasarea în lungul ghidajelor verticale 6.
 mişcarea de avans II”, rectilinie şi intermitentă, pe direcţie înclinată sau verticală, efectuată
de scula aşchietoare cu sania portsculă 8, în lungul ghidajelor de pe capul portsculă 7.
În acelaşi timp, sunt posibile următoarele mişcări auxiliare (reprezentate cu linie
întreruptă) (fig. 2.3 şi 2.4):

Fig. 2.4. Mişcările de lucru şi auxiliare la şepingul normal cu acţionare mecanică

 mişcarea de reglare unghiulară III a capului portsculă înclinabil 7, pentru poziţionarea

unghiulară (cu unghiul η) a saniei portsculă 8, în vederea rabotării suprafeţelor înclinate (fig.
2.3 şi fig. 2.4,b). Se stabileşte, astfel, direcţia (înclinată) de avansare a saniei portcuţit (se

1
Mişcarea de pendulare a cuţitului, pentru scoaterea din contact a părţii active a sculei de suprafaţa
de prelucrat (pe durata cursei inactive) se realizează prin ataşarea unor dispozitive speciale. Mişcarea
de retragere este obligatorie la finisare sau la utilizarea cuţitelor din carburi metalice.

6 Iulian ROMANESCU
 Generarea suprafeţelor prin rabotare şi mortezare BGS 2
lucrează cu mişcarea de avans II’ la nivelul cuţitului, semifabricatul fiind imobil).
 mişcarea de reglare unghiulară IV a suportului portcuţit 9 în raport cu sania portsculă 8,
pentru poziţionarea unghiulară (unghiul θ) a planului de basculare/oscilare a cuţitului la cursa
de revenire. Reglarea concură la obţinerea unghiurilor efective (în special K) optime, precum
şi la evitarea interferenţei dintre elementele capului portsculă 7 cu semifabricatul, la
prelucrarea suprafeţelor verticale sau înclinate (fig. 2.3 şi 2.4, b, c).
 mişcarea pe reglare-poziţionare V a cuţitului SA, prin rotirea portcuţitului 10 (cu unghiul
ψ), în scopul obţinerii unghiurilor efective optime şi pentru evitarea interferenţei (fig. 2.3 şi
2.4 b, c).
 mişcarea de retragere VI a cuţitului SA, prin bascularea/oscilarea portcuţitului 10 şi a
clapetei rabatabile 11, pentru evitarea contactului sculă – piesă pe durata cursei de întoarcere
(fig. 2.3 şi fig. 2.4, d).
Acţionarea şepingului se face de la un motor M electric (v. fig. 2.3), care asigură atât
mişcarea rectilinie alternativă a berbecului pe ghidajele superioare ale batiului (mişcarea
principală de aşchiere I), cât şi avansul intermitent (mişcarea II).
Viteza de deplasare a berbecului (şi deci viteza de aşchiere) variază în lungul unei
curse (fig. 2.5), atingând valoarea maximă (v. curba 1) la mijlocul cursei. Pentru ca viteza de
aşchiere să fie cât mai apropiată de valoarea optimă trebuie ca viteza maximă să fie cât mai
apropiată de viteza medie, ceea ce impune ca mecanismul să asigure o curbă a vitezei cât mai
aplatizată. Simultan se doreşte ca raportul dintre timpul de retragere a berbecului (timp
neproductiv) şi durata cursei active să fie cât mai mic, condiţie asigurată când viteza maximă
de retragere (v. curba 1’) este mai mare decât viteza maximă în cursa activă. Vitezele medii
de deplasare a berbecului se află într-un raport invers cu unghiurile α şi β parcurse de
manivelă, ce se roteşte cu viteză constantă (v. fig. 2.3).

Fig. 2.5. Variaţia vitezei principale de aşchiere (curba 1 – pentru cursa ctivă şi 1’– pentru cursa de
revenire) şi a acceleraţiei (curba 2 pentru cursa activă; curba 2’ pentru cursa de retragere) la
şepingul normal cu acţionare mecanică, cu mecanism de transformare de tip culisă oscilantă

Raportul favorabil dintre viteza de aşchiere va şi viteza de revenire vi se obţine numai pentru
o cursă LC maximă a berbecului (v. fig. 2.5, c) şi poate atinge valoarea va / vi = 1/3. În cazul

BGS 02  2018.02 7
 BGS 2 BAZELE GENERĂRII SUPRAFEŢELOR

curselor foarte mici (v. fig. 2.5, b) cele două viteze sunt practic egale. De aceea este avantajos
să se lucreze cu curse mari, iar piesele să fie aşezate în pachet, pentru prelucrare simultană.

2.3.2. Construcţia rabotezei şi a maşinii de mortezat

 Maşinile de rabotat cu masă mobilă (raboteze) sunt destinate prelucrării suprafeţelor
plane şi profilate la piese de dimensiuni mari şi foarte mari, cu adaosuri mari de prelucrare
(ghidajele de batiuri, sănii şi mese pentru maşini-unelte, carcase, blocuri de motoare, table,
plăci etc.).
Principalele elemente constructive ale maşinii de rabotat cu două coloane sunt (fig.
2.6): masa mobilă port-piesă 1 – aşezată pe un batiu (pat) 2; două coloane 3 şi 4 cu ghidajele
verticale 5, în lungul cărora se deplasează 2 cărucioare laterale (verticale) 6 şi 7; traversa
mobilă 8, cu ghidajele 9 pe care se deplasează cărucioarele centrale (orizontale) 10 şi 11;
traversa fixă 12 care, împreună cu coloanele 3 şi 4 şi batiul 2, realizează un cadru închis şi
rigid al maşinii.
Săniile port-sculă 13 şi 14 de pe cărucioarele verticale 6 şi 7, precum şi săniile 15 şi
16 ale cărucioarelor orizontale 10 şi 11 sunt montate pe plăcile rotative 17, pentru poziţionarea
unghiulară a săniilor – în vederea prelucrării suprafeţelor înclinate.
Mişcarea principală I, rectilinie-alternativă, este executată de masa maşinii. Mişcările
posibile de avans sunt efectuate de cuţitele fixate în săniile port-sculă 13 şi 14 ale
cărucioarelor verticale 6 şi 7 şi săniile 15 şi 16 ale cărucioarelor orizontale 10 şi 11. Direcţia
de avans poate fi orizontală (mişcările III şi IV), verticală (mişcările II şi V), ori înclinată –
după poziţionarea înclinată a săniilor cu plăcile rotative 17 (direcţie nereprezentată în fig.
2.6). Avansul este intermitent şi se produce la fiecare cursă dublă a mesei, la sfârşitul mişcării
de retragere. El poate fi executat simultan de mai multe sănii port-sculă, pentru prelucrarea
concomitentă a mai multor suprafeţe. Direcţiile de avans neutilizate devin direcţii posibile de
reglare (prin deplasare continuă). În funcţie de înălţimea piesei, înainte de începerea
prelucrării, traversa mobilă 8 se poziţionează convenabil, prin mişcarea auxiliară VI.
Unele raboteze permit prelucrarea suprafeţelor profilate, prin coordonarea mişcărilor
de avans (după şablon).
În afară de suporturile (cărucioarele) pentru scule normale, unele maşini de rabotat
sunt echipate suplimentar şi cu un cap de frezare sau de rectificare, montat pe traversa mobilă.

Fig. 2.6. Schema maşinii de rabotat cu două coloane Fig. 2.7. Schema maşinii de mortezat

8 Iulian ROMANESCU
 Generarea suprafeţelor prin rabotare şi mortezare BGS 2

 Maşinile de mortezat sunt destinate prelucrării suprafeţelor plane, profilate, canalelor
exterioare şi interioare, cu diferite forme ale generatoarei. Aceste maşini-unelte lucrează pe
principiul maşinilor de rabotat transversal, cu deosebirea că mişcarea principală rectilinie-
alternativă se efectuează în plan vertical.
Schema de principiu a maşinii de mortezat cu acţionare mecanică este prezentată în
figura 2.7. Sistemul pentru realizarea avansului şi/sau poziţionarea piesei este format din sania
longitudinală 2, sania transversală 3 şi masa rotativă 4, existând două direcţii ortogonale de
translare şi una de rotire. Acestea se pot concretiza în mişcări intermitente de avans
longitudinal II, transversal III şi circular IV, ori în mişcări de reglare.
Berbecul (culisoul) portsculă 5 execută mişcarea principală rectilinie-alternativă I.
Unele construcţii sunt prevăzute cu o placă rotativă pentru poziţionarea unghiulară a
ghidajelor berbecului. De asemenea, la mortezele cu curse foarte mari, se introduce o sanie
intermediară între montantul 6 şi berbecul 5. Aceasta permite poziţionarea berbecului în
funcţie de înălţimea piesei de prelucrat.

2.4. Prelucrări prin rabotare şi mortezare

În condiţiile realizării unei mişcări principale rectilinii-alternative şi ale unui avans
intermitent, rabotarea se poate executa în mai multe variante:
 rabotarea longitudinală, la care piesa efectuează mişcarea principală rectilinie-alternativă,
iar mişcarea de avans este executată de către sculă. Maşinile-unelte ce folosesc acest principiu
de lucru se numesc maşini de rabotat longitudinal (cu masă mobilă) sau raboteze;
 rabotarea transversală este caracterizată de efectuarea mişcării principale de către sculă, iar
avansul intermitent de către piesă (în general). Maşinile-unelte corespunzătoare se numesc
maşini de rabotat transversal (cu cuţit mobil) sau şepinguri;
 rabotarea muchiilor – atât mişcarea principală cât şi avansul intermitent sunt realizate de
cuţitul de rabotat, piesa fiind imobilă.
Maşinile-unelte specifice se numesc maşini de rabotat marginile tablelor sau maşini de
şanfrenat. Operaţia se poate desfăşura şi pe şepingurile ce oferă – prin construcţia lor –
posibilitatea cuplării avansului mecanic la nivelul dispozitivului portcuţit.
 La mortezare se execută aceleaşi mişcări ca la rabotarea transversală, cu deosebirea că
direcţia mişcării principale (a sculei) este verticală.
 Indiferent de modul de generare a curbei generatoare, operaţia de rabotare necesită
prezenţa a două mişcări de lucru (fig. 2.8): mişcarea principală, rectilinie-alternativă, I (n,v),
realizată în plan orizontal – necesară generării curbei directoare Δ – şi mişcarea de avans II,
intermitentă, efectuată într-un plan perpendicular pe direcţia mişcării I. La rabotarea
longitudinală (pe raboteză) mişcarea I este efectuată de masa port-piesă, iar avansul II este
realizat de cuţit (fig. 2.8, a). În cazul rabotării transversale (pe şeping), rolurile sunt inversate:
cuţitul execută mişcarea principală, iar piesa mişcarea de avans (fig. 2.8, b).
Există însă şi construcţii de şepinguri la care scula aşchietoare poate realiza mişcarea
de avans (v. fig. 2.3), aspect foarte util la prelucrarea suprafeţelor înclinate (de ex: canale în
coadă de rândunică), fără a necesita înclinarea piesei sau a mesei.
 Rabotarea suprafeţelor profilate înguste se poate realiza cu cuţite profilate, prin metoda
materializării curbei generatoare (fig. 2.8, c).
În pofida faptului că generatoarea Γ, fiind materializată de profilul sculei, nu necesită mişcare

BGS 02  2018.02 9
 BGS 2 BAZELE GENERĂRII SUPRAFEŢELOR

de generare, mişcarea II de avans este indispensabilă; nu pentru generare, ci pentru

îndepărtarea adaosului de prelucrare în mai multe cicluri ale mişcării principale. Mişcarea II
este o mişcare de lucru, fără a fi însă mişcare de generare.

Fig. 2.8. Schemele de prelucrare la rabotarea longitudinală (a) şi transversală (b) a suprafeţelor plane,
cu generatoare cinematică şi la rabotarea transversală profilată cu generatoare materializată (c)

 Există prelucrări prin care se obţin suprafeţe complexe, cu profil compus din curbe generatoare
realizate cinematic şi prin materializare de către muchia aşchietoare a sculei (fig. 2.9). Este cazul
generării suprafeţelor de colţ (fig. 2.9, a) sau a canalelor deschise (fig. 2.9, b).
Curba generatoare compusă din segmente obţinute cinematic şi porţiuni rezultate prin
materializare se numeşte generatoare mixtă.

Fig. 2.9. Rabotarea suprafeţelor de colţ (a) şi a canalelor deschise (b)

 Mortezarea se desfăşoară în prezenţa aceloraşi mişcări ca în cazul rabotării transversale,

cu deosebirea că mişcarea principală rectilinie-alternativă a cuţitului are loc în plan vertical
(fig. 2.10).
În figura 2.10, a se prezintă un exemplu de generare a unui sector curbiliniu, cu
generatoare cinematică, folosind avansul circular intermitent, iar în figura 2.10, b prelucrarea
cu generatoare materializată (de profilul sculei) a unui cuplaj interior cu profil evolventic. În
acest ultim caz avansul II nu este generator (Γ este materializată), iar mişcarea auxiliară notată
cu III este o mişcare intermitentă de divizare, pentru prelucrarea «gol-cu-gol».

10 Iulian ROMANESCU
 Generarea suprafeţelor prin rabotare şi mortezare BGS 2
 Suprafeţele complexe pot fi obţinute la rabotare prin metoda generatoarei materializate (fig.
2. 10, b), dar şi prin metoda generatoarei mixte (fig. 2.11). Un caz întâlnit frecvent în practică
este mortezarea canalelor de pană în interiorul pieselor (fig. 2.11, b). Curba generatoare a
canalului va fi compusă din două segmente obţinute cinematic şi unul prin materializare.

Fig. 2.10. Mortezarea cu avans circular (a) şi cu divizare circulară (b)

Fig. 2.11. Mortezarea suprafeţelor complexe cu generatoare mixtă:

(a) – suprafaţă interioară de colţ; (b) – canal de pană

2.5. Scule aşchietoare utilizate la rabotare

Pentru prelucrarea pe maşinile de rabotat se folosesc mai multe tipuri de cuţite,
asemănătoare cu cele de la strunjire. Acestea au partea de prindere-fixare de formă prismatică,
iar partea activă este formată dintr-un singur dinte, cu unul, două sau mai multe tăişuri. Se
deosebesc însă de sculele destinate strunjirii, îndeosebi prin robusteţe şi geometria părţii active
‒ datorită condiţiilor grele de lucru (aşchiere întreruptă; pătrunderea cu şoc în material; secţiunea
de aşchie detaşată mai mare). Ca urmare, corpul sculei are secţiunea de 1,25 ÷ 1,5 ori superioară
cuţitelor de strung, iar geometria este uşor modificată(unghiul λ negativ), în vedere orientării

BGS 02  2018.02 11
 BGS 2 BAZELE GENERĂRII SUPRAFEŢELOR

convenabile a tăişului (se evită intrarea în material cu vârful tăişului).

Există mai multe criterii de clasificare a cuţitelor de rabotat. Astfel, având în vedere
forma, cuţitele pot fi clasificate după poziţia şi forma părţii active, existând diferite combinaţii
între acestea (fig. 2.12).

Fig. 2.12. Tipuri de cuţite utilizate la rabotare: (a) cuţit normal, drept, pentru degroşare;
(b) cuţit normal, drept, pentru finisare; (c) cuţit drept, lateral, pentru degroşare; (d) cuţit drept,
lateral, pentru finisare; (e) cuţit încovoiat, lateral; (f) cuţit drept, lat, pentru finisare;
(g) cuţit drept, îngustat (pentru canelare); (h) cuţit cotit, îngustat (pentru canelare)

 După poziţia părţii active în raport cu corpul, se disting:
 cuţite drepte (pe stânga sau pe dreapta), la care axa de simetrie a corpului este dreaptă atât
în plan cât şi în vedere laterală (fig. 2.12, a, b, c, d, f, g);
 cuţite încovoiate (pe stânga sau pe dreapta), la care axa de simetrie a corpului cuţitului este
încovoiată în plan (fig. 2.12, e);
 cuţite cotite (cotite înapoi), la care axa de simetrie este cotită în vedere laterală (fig. 2.12,h).
 După forma şi geometria părţii active, se deosebesc:

12 Iulian ROMANESCU
 Generarea suprafeţelor prin rabotare şi mortezare BGS 2
 cuţite normale (pentru degroşare) (fig. 2.12 a, b);
 cuţite laterale ‒ pentru degroşarea/finisarea suprafeţelor plane laterale (fig. 2.12 c, d, e);
 cuţite pentru finisare, cu unghiuri de atac κ1 mici ca valoare (fig. 2.12 b, d, f);
 cuţite late (fig. 2.12 f);
 cuţite îngustate (pe stânga, simetrice sau pe dreapta), ce au partea activă mai îngustă decât
corpul şi sunt destinate debitării sau prelucrării canalelor (fig. 2.12 g, h).
Datorită eforturilor dinamice la care sunt supuse, cuţitele de rabotat au corpul
confecţionat din oţel de scule, iar pentru partea activă sunt utilizate plăcuţe (aplicate prin
brazare) din oţel rapid sau din carburi metalice sinterizate (CMS) (se recomandă carburi cu
rezistenţă la şoc, mărcile K10, K40, K50, P10, P40). Se utilizează însă şi cuţite monobloc cu
forme speciale sau construcţii cu plăcuţe dure fixate mecanic [5].
Cuţitele drepte (cu plăcute dure lipite) sunt utilizate la prelucrarea suprafeţelor plane
orizontale, iar cuţitele laterale ‒ pentru prelucrarea suprafeţelor plane verticale şi înclinate.
Cuţitele îngustate, drepte sau cotite sunt folosite la retezare/debitare şi la obţinerea
canalelor.
Cuţitele cotite înapoi sunt destinate degroşării materialelor cu incluziuni de zgură sau a
celor cu crustă dură. Aceste scule au vârful cuprins între planul de simetrie al cozii şi suprafaţa
de sprijin în suport (fig. 2.13). Distanţa h dintre vârful sculei şi suprafaţa de sprijin este
diminuată până la zero. Datorită acestei forme, la creşterea efortului de lucru, este evitată
pătrunderea suplimentară a vârfului în semifabricat odată cu deformarea sculei, eliminându-
se pericolul de deteriorare a suprafeţei prelucrate şi suprasolicitarea cuţitului.

Fig. 2.13. Traiectoria vârfului cuţitului de raboteză la deformarea acestuia,

în cazul cuţitelor drepte (a) şi a celor cotite (b)

2.6. Regimul de aşchiere la rabotare

Stabilirea regimului de aşchiere la rabotare presupune parcurgerea mai multor etape:
 stabilirea adâncimii de aşchiere şi a numărului de treceri;
 stabilirea valorii avansului;
 calcularea vitezei optime de aşchiere şi a frecvenţei optime de lucru;
 adoptarea frecvenţei mişcării principale (numărul de curse duble pe minut) existente pe
maşina-unealtă.
Cu valorile stabilite pentru regimul de aşchiere urmează să se calculeze forţele şi

BGS 02  2018.02 13
 BGS 2 BAZELE GENERĂRII SUPRAFEŢELOR

puterea de aşchiere, să se verifice puterea motorului de acţionare şi să se calculeze timpul de

bază – în vederea normării.
Parametrii regimului de aşchiere se stabilesc având în vedere particularităţile aşchierii
prin rabotare:
 rabotarea este preponderent o operaţie de degroşare, cu utilizarea unor secţiuni mari de
aşchie ‒ ce presupune eforturi mari de aşchiere şi necesită rigiditate crescută a
semifabricatului. Ca urmare, la alegerea adâncimii de aşchiere (t) şi a avansului (s), aria
secţiunii de aşchie nedetaşată (s x t) trebuie să fie limitată de rezistenţa mecanică şi rigiditatea
elementelor sistemului tehnologic M.U.S.D.P.
 când procesul tehnologic cuprinde atât treceri de degroşare cât şi de finisare, se urmăreşte
ca numărul de treceri să fie minim; degroşarea să se efectueze cu secţiune mare de aşchie, iar
finisarea cu adâncime de aşchiere sub 3 mm şi cu rază mai mare de racordare la vârf a cuţitului
(pentru diminuarea rugozităţii).
 Adâncimea de aşchiere (t) (măsurată în mm) se stabileşte în primul rând în funcţie de
modul de generare a suprafeţei. Astfel, în cazul prelucrării cu generatoare materializată,
adâncimea t este impusă de lungimea muchiei aşchietoare active, ceea ce limitează avansul s
la valori sub 0,5 mm/c.d.
La prelucrarea cu generatoare cinematică, pentru t se adoptă o valoare mare la
degroşare (până la câţiva milimetri) ‒ pentru a rezulta un număr minim de treceri, iar la
finisare adaosul de prelucrare intermediar va fi îndepărtat într-o singură trecere.
 Avansul de aşchiere (s), măsurat în milimetri pe cursă dublă (mm/c.d.), se stabileşte în
funcţie de tipul operaţiei (degroşare sau finisare), de adâncimea de aşchiere t (se are în vedere
mărimea secţiunii de aşchie), de materialul aşchietor şi cel aşchiat, forma şi poziţia suprafeţei
de prelucrat, geometria părţii active a cuţitului şi de rugozitatea impusă prin desen, fişa
tehnologică, ori planul de operaţii (pentru trecerea de finisare).
Valorile recomandate şi tabelate pentru avansul s în literatura de specialitate depind de
adâncimea de aşchiere t, de tipul de material aşchietor şi de unghiul de atac principal al
cuţitului; în plus, valorile adoptate sunt corectate de o serie de coeficienţi, care ţin seama de
influenţa (pozitivă sau negativă) unor factori, precum: rezistenţa sau duritatea materialului de
prelucrat şi starea suprafeţei acestuia, rigiditatea sistemului tehnologic, lungimea în consolă
a cuţitului [1], [2], [7].
 Viteza optimă de aşchiere (vopt) pentru rabotare se calculează cu o relaţie de forma (2.1),
Cv
vopt  nV
 K v [m/min]
yV  HB  (2.1)
T t  s 
m xV

 200 
în care: T este durabilitatea sculei (în minute); t – adâncimea de aşchiere (în mm), s ‒ avansul
(în mm/c.d.); HB ‒ duritatea materialului prelucrat. Constanta Cv ‒ ce depinde de
caracteristicile materialul de prelucrat, coeficientul Kv ‒ obţinut ca produs al unor coeficienţi
de corecţie ai vitezei şi exponenţii m, xv, yv, nv se aleg din tabele, în funcţie de condiţiile de
lucru [1], [7]. .
Prin aplicarea relaţiei (2.1) se obţin pentru viteza optimă de aşchiere valori cuprinse
între 12 şi 75 m/min.
Practic, după calcularea vitezei optime de aşchiere, se calculează frecvenţa n a mişcării
principale (în curse duble pe minut) şi se alege de pe maşină valoarea imediat inferioară.

14 Iulian ROMANESCU
 Generarea suprafeţelor prin rabotare şi mortezare BGS 2
Relaţia de legătură între viteza de aşchiere şi frecvenţa n depinde însă de tipul maşinii-
unelte utilizate sau, mai exact, de tipul mecanismului de transformare a mişcării de rotaţie în
mişcare rectilinie alternativă ce intră în componenţa lanţului cinematic principal al maşinii.
 Astfel, maşinile de rabotat transversal (şepingurile) cu acţionare mecanică utilizează pentru
transformarea mişcării un mecanism cu culisă oscilantă, astfel că viteza de deplasare a
cuţitului este variabilă ‒ cu un maxim pe mijlocul cursei, iar vârful de viteză la cursa activă
este mai mic decât la cursa de revenire (v. fig. 2.5). Se acceptă luarea în calcul a unei viteze
medii de aşchiere vmed, definită prin relaţia:
1  k LC  n
vmed   , [m/min] (2.2)
k 1000
în care n este frecvenţa mişcării principale, k este raportul dintre viteza de deplasare la cursa
de întoarcere/revenire vi şi la cursa activă va:
k  vi va  1 (2.3)
iar LC este lungimea cursei berbecului, care se stabileşte în funcţie de lungimea suprafeţei de
prelucrat Lp, cursa în gol la intrarea cuţitului în material ‒ L1 şi cursa la ieşirea din material ‒
L22 :
Lc  L1  Lp  L2 , [mm] (2.4)
Considerând viteza optimă calculată cu relaţia (2.1) ca pe o viteză medie, din relaţia
(2.2) se determină frecvenţa n a mişcării principale şi se alege pe maşină valoarea imediat
inferioară celei calculate.
 Maşinile de rabotat longitudinal folosesc un mecanism de transformare de tip pinion-
cremalieră, astfel că viteza de deplasare a mesei port-piesă va fi uniformă şi dependentă de
diametrul de divizare D a roţii dinţate (ultimul element din lanţul cinematic principal aflat în
mişcare de rotaţie) ce angrenează cu cremaliera (rigidizată de masa port-piesă). În acest caz,
frecvenţa n a mişcării principale se va calcula în funcţie de viteza vopt , pe baza relaţiei (2.5):
πDn
vopt  , [m/min] (2.5)
1000
 Se precizează că la rabotare şi mortezare, întrucât avansul nu se produce simultan cu cursa
activă a mişcării principale I(v), mişcarea efectivă (rezultantă) de aşchiere se confundă cu cea
principală:
𝑣𝑒 = 𝑣
⃗⃗⃗ (2.6)

3. Materiale şi utilaje necesare desfăşurării lucrării practice

 Şepingul S 800;
 Cuţite pentru strunjire, rabotare şi mortezare;
 Standarde şi planşă de prezentare cu tipuri de cuţite;
 Poster cu elementele constructive şi cinematica şepingului S 800;
 Dispozitive de fixare a semifabricatelor pe masa maşinii de rabotat.

2
Mişcarea principală rectilie-alternativă presupune că în punctele de inversare a sensului de mişcare
viteza de aşchiere este nulă, ceea ce impune ca lungimea cursei de lucru să fie mai mare decât
lungimea suprafeţei de prelucrat, adică să existe o zonă de intrare şi alta de ieşire a sculei din material.
În general se adoptă L1 = L2 şi L1 + L2 = 35 ÷ 75 mm la prelucrarea pe şeping şi 200 ÷ 475 mm la
prelucrarea pe raboteze.

BGS 02  2018.02 15
 BGS 2 BAZELE GENERĂRII SUPRAFEŢELOR

4. Metodologia desfăşurării lucrării practice

 Se studiază schemele de generare şi de aşchiere la prelucrarea prin rabotare şi mortezare.
 Se analizează forma şi geometria cuţitelor de rabotat şi mortezat, comparativ cu cuţitele
pentru strunjire exterioară şi interioară.
 Se studiază construcţia maşinii de rabotat transversal, dispozitivele specifice şi modalităţile de
poziţionare-fixare a semifabricatului.
 Se identifică mişcările de lucru şi cele auxiliare (posibilităţile de reglare ale cuţitului), precum
şi elementele de comandă şi reglare. Se urmăreşte pe schema maşinii modul de transmitere a
mişcării de la motor la berbecul maşinii şi modul de reglare a mărimii avansului.
 Se reglează frecvenţa mişcării principale n (numărul de c.d./min.), avansul de aşchiere s şi
adâncimea de aşchiere t. Se notează gama de frecvenţe de pe maşină.
 Se stabileşte lungimea cursei de lucru LC şi se reglează poziţia mediană a berbecului pentru
o piesă ce urmează a fi prelucrată.
 Se porneşte maşina şi se efectuează câteva comenzi de mers în gol.
 Se prelucrează o suprafaţă plană, urmărind modul de detaşare a aşchiilor, momentul
efectuării avansului mecanic şi mişcarea de basculare a cuţitului în cursa de revenire.
 Pentru reperul impus de conducătorul lucrării se stabileşte ordinea operaţiilor de efectuat şi
se reproduc (în 2D) schemele de prelucrare corespunzătoare (după modelul celor din fig.
2.12), cu evidenţierea mişcărilor de lucru şi a parametrilor secţiunii de aşchie nedetaşată. Se
precizează tipul de cuţit folosit şi geometria acestuia.

5. Conţinutul referatului
 Ca parte teoretică, referatul va trebui să cuprindă în mod obligatoriu următoarele puncte:
 Particularităţile procesului de aşchiere prin rabotare şi mortezare.
 Schemele de generare la rabotarea cu generatoare cinematică şi materializată, precum şi la
mortezarea cu Γ cinematică (cu avansul rectiliniu şi circular) (fig. 2.1).
 Desenul cuţitului drept şi a celui cotit pentru rabotare (fig. 2.13).
 Schema de prelucrare pentru mortezarea canalelor de pană (fig. 2.11 b).
 Ca parte practică:
 Se notează turaţiile motorului de acţionare şi gama de frecvenţe pentru mişcarea principală
la şepingului S 800, din dotarea laboratorului.
 Se efectuează o operaţie de rabotare pe şeping, urmărind mişcările de lucru şi modul de
formare-detaşare a aşchiilor.
 Se schiţează reperul propus a fi prelucrat, se stabileşte ordinea operaţiilor şi se desenează
schemele de prelucrare pentru fiecare operaţie. Se pun în evidentă mişcările de lucru,
secţiunea de aşchie nedetaşată şi parametrii s şi t.

6. Referinţe bibliografice
1. Aelenei, M., Gheghea, I. ‒ Probleme de maşini-unelte şi aşchiere. Vol.1, Bucureşti, Editura
Tehnică, 1978
<pag. 165-174>
2. Cozmîncă, M., Panait, S. ‒ Bazele aşchierii şi generării suprafeţelor. Îndrumar de lucrări
practice. Iaşi, Tipografia Institutului Politehnic «Gheorghe Asachi» Iaşi.
<pag. 156-165>

16 Iulian ROMANESCU
 Generarea suprafeţelor prin rabotare şi mortezare BGS 2
3. Cozmîncă, M., Panait, S., Constantinescu, C. – Bazele aşchierii. Iaşi, Editura „Gheorghe
Asachi”, 1995
<pag. 264-274 >
4. Diaconescu, I. et.al. ‒ Maşini-unelte. Vol. IV, Bucureşti, Editura Transporturilor şi
Telecomunicaţiilor, 1962
<pag. 303-320>
5. Rusu, Şt., Rozsa, Fr. ‒ Îndrumar pentru prelucrări prin rabotare şi mortezare. Vol.1,
Bucureşti, Editura Tehnică 1983
<pag. 3-8; 17-21; 34-72; 107-116; 120-128; 135-140>
6. Rusu, Şt., Rozsa, Fr. ‒ Îndrumar pentru prelucrări prin rabotare şi mortezare. Vol.2,
Bucureşti, Editura Tehnică 1983
<pag. 42-44; 65-74>
7. Ţura Livia et.al. ‒ Maşini-unelte, prelucrări prin aşchiere şi control dimensional. Îndrumar
de lucrări practice, Iaşi, Tipografia Universităţi Tehnice «Gheorghe Asachi» din Iaşi,
2003
<pag. 62-72; 298-300>

7. Verificaţi-vă cunoştinţele
 Definiţi procesul de aşchiere prin rabotare şi prezentaţi mişcările de lucru şi de reglare-
poziţionare. Idem pentru operaţia de mortezare.
 Prezentaţi modalităţile de generare a suprafeţelor prin rabotare şi mortezare.
 Desenaţi schemele de aşchiere a suprafeţelor plane şi a canalelor, cu punerea în evidenţă a
parametrilor regimului, în cazul rabotării şi mortezării.

8. Subiecte de examen
S. Generarea şi prelucrarea prin rabotare a suprafeţelor plane.
S. Generarea şi prelucrarea prin rabotare a canalelor şi a ghidajelor în coadă de
rândunică.
S. Generarea şi prelucrarea prin mortezare a suprafeţelor cu generatoare cinematică,
materializată şi mixtă.
S. Structura cinematică a şepingului normal cu acţionare mecanică.
S. Structura cinematică a rabotezei cu două coloane.
S. Structura cinematică a maşinii de mortezat.
S. Tipuri de cuţite utilizate la rabotare.
S. Parametrii regimului de aşchiere la rabotare/mortezare şi unităţi de măsură.

BGS 02  2018.02 17