FUNDAŢIA ECOLOGICĂ GREEN

ŞCOALA POSTLICEALĂ F.E.G. IAŞI

SPECIALIZAREA: ASISTENT MEDICAL GENERALIST

PROIECT DE ABSOLVIRE

ÎNDRUMĂTOR:

IVANOV ALINA

CANDIDAT:

HARNAGEA ROXANA DUMITRIANA

IASI

2017
 FUNDAŢIA ECOLOGICĂ GREEN

ŞCOALA POSTLICEALĂ F.E.G. IAŞI

SPECIALIZAREA: ASISTENT MEDICAL GENERALIST

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI

CU

INFECŢIE URINARĂ

IASI

2017
 CUPRINS

Argumentaţia lucrării……………………………………………………………….4
Motivaţia lucrării………………………………………………………………........6
Îngrijirea bolnavului cu infecţii ale tractului urinar………………………………...8
Obiectivul I – Anatomia şi fiziologia aparatului urinar…………………………….8
Obiectivul II – Prezentarea generală a ITU………………………………………..18
Definiţie
Clasificare
Etiopatogenie
Forme clinice – Pielonefrita acută, Cistita acută, ITU în sarcină
Obiectivul III – Rolul autonom şi delegate al asistentului medical în îngrijirea
bolnavului cu ITU…………………………………………………………………32
Obiectivul IV – Procesul de îngrijire a unui pacient cu ITU……………………...43
Obiectivul V – Elaborarea planului de îngrijire a unui pacient cu ITU…………...47
Obiectivul VI – Educaţia pentru sănătate………………………………………….60
Concluzii…………………………………………………………………………..64
Bibliografie………………………………………………………………………..66
 ARGUMENTAŢIA LUCRĂRII

Infecţiile tractului urinar reprezintă situaţii patologice caracterizate prin

pătrunderea şi multiplicarea bacteriilor în tractul uinar , manifestate prin
bacteriurie.
Scopul prezentului proiect este de a identifica problemele de îngrijire
specifice pentru un pacient cu infecţie urinară.
Problemele pe care le poate prezenta un bolnav cu infecţie urinară şi de care
trebuie sa ţină seama asistentul medical la întocmirea planului de îngrijire sunt:
disurie, nicturie, poliurie, incontinenţă urinară, dureri uretrale, dureri lombare joase,
dureri suprapubiene.
Obiectivele prezentului proiect sunt:
1.Analizează semnele şi simptomele specifice afecţiunilor.
2.Identifică problemele de dependenţă şi stabileşte diagnosticele de îngrijire
(nursing) la pacienţi.
3.Elaborează planul de îngrijire (nursing).
4.Aplică intervenţii proprii şi delegate planificate.
5.Evaluează rezultatele îngrijirilor aplicate.
Dezvoltarea obiectivelor proiectului au la bază următoarele competenţe
profesionale:
1. Urmărirea şi notarea în foaia de observaţie a funcţiilor vitale şi vegetative.
2. Cunoaşterea şi aplicarea regimurilor dietetice în diferite boli.
3. Utilizarea rezultatelor evaluării pentru identificarea priorităţilor în îngrijirea
pacientului şi clasificarea unui plan al tuturor activităţilor de îngrijire.
4. Cunoaşterea stilului de viaţă, a condiţiilor de trai şi de muncă, a efectelor asupra
stării de sănătate.
5. Asigurarea mediului adecvat odihnei şi supravegherea bolnavului.
6. Cunoaşterea metodelor de administrare a medicamentelor.
7. Acordarea de îngrijiri pentru prevenirea complicaţiilor în diferite afecţiuni.
8. Cunoaşterea pregătirii bolnavilor şi a materialelor necesare pentru recoltări de
produse biologice, patologice. Explorări funcţionale, examen radiologie etc.
9. Acordarea de îngrijiri în situaţii de urgenţă.
10. Realizarea educaţiei în scopul prevenirii complicaţiilor şi menţinerea unui grad
ridicat de sănătate.

Aplicarea procesului de îngrijire la un pacient cu infecţie urinară s-a finalizat

prin analiza unui caz pentru care s-a elaborat un interviu. Pe baza interviului
realizat s-au evidenţiat problemele de dependenţă specifice la nivelul celor 14 nevoi
fundamentale – conform principiului Virginiei Henderson.
În final a fost elaborat planul de îngrijire la un pacient cu infecţie uinară
respectând obiectivele generale ale proiectului. Pe plan au fost evidenţiate
problemele de dependenţă, obiectivele de îngrijire, intervenţiile autonome şi
delegate, precum şi evaluarea intervenţiilor aplicate.
 MOTIVAŢIE
În viziunea medicinii chineze, rinichii dețin/depozitează energia reproductivă
și prenatală și distribuie această energie crucială, după necesitate, în întregul corp.
De asemenea rinichii sunt numiți ”rădăcina vieții”,ei fiind foarte impotanți
în determinarea nivelului de vitalitate și durată de viață. Toată energia sexuală, atât
de necesară și importantă în concepție, sarcină și în timpul nașterii vine de la
rinichi. De obicei rinichii sunt cei care determină durerile (și problemele) de spate
în zona lombară (șalele) și de genunchi.
Boala cronică de rinichi, diabetul şi bolile cardiovasculare sunt principalii
factori implicaţi în reducerea semnificativă a speranţei de viaţă a populaţiei, iar
specialiştii estimează că diabetul determină o creştere de aproximativ 12 ori a
riscului de boală cronică de rinichi în stadiul terminal, în condiţiile în care
prevalenţa bolii cronice de rinichi în populaţia generală atinge valori între 11-15%
şi este în creştere.
Ziua Mondială a Rinichiului, marcată anual la 10 martie, constituie un motiv
de a trage un semnal de alarmă asupra pericolului reprezentat de boala cronică de
rinichi în rândul populației, precum și asupra asocierii dintre această afecțiune,
bolile cardiovasculare și diabet, care reprezintă o amenințare pentru sănătatea
publică, reducând semnificativ rata de viață a oamenilor. Astfel președintele
Societății Române de Nefrologie, doctor Adalbert Schiller, prin motto-ul Zilei
Mondiale a Rinichiului din 2011- ”Protejează-ți rinichii, salvează-ți inima!” scoate
în evidență importanța afecțiunilor rinichilor ca factor de risc pentru bolile
cardivasculare.
Cel mai important lucru pentru sănătatea aparatului urinar îl reprezintă
prevenția. Acest lucru se face prin optimizarea stilului de viață și identificarea
persoanelor cu risc crescut. Pentru a avea un stil de viață sănătos este necesar să
facem exerciții fizice zilnic, să renunțăm la fumat, să ne controlăm greutatea
corporală, să avem o viață echilibrată, cu un consum moderat de alcool.
 Am ales această temă, deoarece consider că rinchii sunt foarte importanți
prin faptul că ei reglează balanța fluidelor în organism (alături de intestinul gros),
filtrează sângele și participă, de asemenea, la eliminarea toxinelor din organism
prin intermediul urinei.
Din păcate, oamenii nu realizează acest lucru și vedem cu stupoare articole în
ziare, mass-media, prin care aceștia își oferă un rinichi pentru a scăpa de sărăcie.
Cei care fac acest lucru își dau astfel sănătatea pe un pumn de bani care nu le va
aduce rezolvarea problemelor, îmbogățirea sau fericirea. Dimpotrivă, problemele
lor se vor înmulți, iar ei vor fi tot mai nefericiți și mai bolnavi.
II. Îngrijirea bolnavului cu infecţie urinară
Obiectiv 1:
Noțiuni generale de anatomie și fiziologie

Metabolismul celular produce CO2 şi anumite substanţe finale provenite în

special din catabolismul proteic, aportul oxigen poate şi el realiza cantitǎţi excesive
de anumiţi electroliti (apa, NaCl, diferite sǎruri minerale) care trebuie eliminaţi.
Plămânii elimină CO2 şi alte substanţe volatile, iar substanţele nevolatile
inutilizabile sau în exces sunt eliminate împreună cu o anumită cantitate de apă, în
cea mai mare parte prin rinichi şi accesorii prin sudoare şi materii fecale. Prin
eliminarea substanţelor nevolatile rinichiul reprezintă principalul organ care
menţine constant volumul, concentraţia electroliticǎ şi reacţia chimică a lichidelor
organismului.
Rinichiul mai are şi alte activităţi: prin secreţia de renină contribuie la
reglarea tensiunii arteriale, prin eritropoietina controlează eritropoieza, prin
schimbarile ionice contribuie la menţinerea echilibrului acido-bazic.
APARATUL SECRETOR se compune din:
- rinichi, orgene de excreţie,
- căi urinare:
- calice-mici
- calice-mari
- pelvis renal
- uretere
- vezica urinară
- uretră.
a. RINICHI
Sunt organe pereche situate retroperitonal, de o parte şi de alta a coloanei
vertebrale lombare.

8
 Rinichiul are forma caracteristică, circa 300 grame, are două feţe (anterioară
şi posterioară) şi două margini (laterală convexă şi medială concavă).
În zona marginii concave se găsesc hilul şi pediculul renal în care se văd
vasele renale (artera şi vena), uretrul şi fibre nervoase vegetative.
Selecţionând rinichiul în lungul liniei mediane, din partea convexă spre cea
concavă se observă:
- papilele şi calicele renale: formaţiuni membroase prin care se scurge urina;
- parenchimul renal, cu structura zonală: corticală şi medulară.
Zona corticală este formată în principal din glomeruli, tubi uriniferi şi vasele
de sânge care le apartin. Zona medulară conţine 6-18 piramide renale (Malpighi),
formate din tubi colectori care drenează mai mulţi nefroni.
Piramidele sunt orientate cu baza spre periferie şi vârful spre sinusul renal,
deschizându-se în papilele renale, acestea se deschid în calicele mici care
confluează formând calicele mari (2-3) şi apoi pelvisul renal (bazinet) continuat cu
ureterul.
O piramidă Malpighi cu substanţă corticală din jurul său formează un lob
cortical.
NEFRONUL
Este unitatea morfofuncţională renală; îndeplineşte toate procesele complexe
care au ca rezultat formarea urinii. Nefronul este alcătuit dintr-o capsulă şi un tub
unifer lung.
Capsula Bowman, extremitatea pronimala, închisă bilaterală a nefronului, are
forma unei cupe cu pereţi dubli, mărginind o cavitate ce continuă lumenul tubului.
În adâncitura capsulară se află un ghem de 4-12 bucle capilare (glomerul),
care rezultă prin diviziunea arteriolei aferente şi care se reunesc la ieşirea din
capsulă, în arteriola aferentă. Capsula împreună cu glomerulul alcătuiesc capsulul
renal Malpighi.

9
 Segmentul pronimal al tubului urinifer este constituit dintr-o porţiune
contortă, tubul contort proximal (care se află în cortica renală) şi este format dintr-
un strat de celule a caror membrană, spre lumen, prezintă o “margine în perii”,
formată din microvili, care măresc mult suprafaţa membranei.
Segmentul intermediar (ansa Heule), subţire este format din două braţe
(descendent şi ascendent) unite între ele printr-o buclă, are epiteliul turtit, fără
microviri. Nefronii care au glomerulii în zona corticală externă are ansa Heule

10
scurtă, în timp ce nefronii cu glomeruli în zona externă a corticolei (juntamedulari)
are ansa lunga, care coboara profund în medulara.
Segmentul distal este format dintr-o porţiune dreaptă, ascendentă, care
ajunge în corticala în vecinatatea glomerulului propiu, în imediat contact cu
arteriala aferentă. La acest nivel epitelul tubular, la fel ca şi celulele musculaturii
netede a arteriolei aferente, prezintǎ modificari şi formează aparatul
juxtaglomerular care secretǎ reninǎ. Urmează o porţiune contortǎ situată în
întregime în corticală. Mai mulţi tubi distali se unesc şi se deschid în tubul colector
din structura piramidelor Malpighi.
VASCULARIZAŢIA RENALĂ
Este extrem de bogată, primind 20-25% din debitul cardiac de repaos. Artera
renală, ramura a aortei abdominale, pătrunde prin hil şi apoi se împarte în ramuri
interlobare (între piramide), din care se desprind arterele arcuate, ce formează o
ansă în jurul bazei piramidelor, arterele interlobulare, din care glomerulul. După ce
se regrupează în arteriole, se capilarizează din nou în jurul tubului respectiv (în
medulară) şi se deschid în venele interlobulare, apoi în venele arcuate.
Venele, având un traiect aproape asemănător cu cel al arterelor, se colectează
în vena renală care se deschide în vena cavă inferioară.
INTERVAŢIA RENALĂ
Provine din plexul situat în hilul organului format în majoritate din fibre
simpatice, dar şi din câteva fibre parasimpatice venite prin nervul vag. Fibrele
nervoase, situate perivascular, se distribuie celulelor musculare din peretele
arteriolar şi componentelor tubulare.
b. FORMAREA URINEI
Mecanismul de formare a urinei cuprinde trei procese fundamentale:
- ultrafiltrarea plasmei la nivel glamerular;
- reabsorbţia;
- secreţia anumitor constituenţi în tubi.
11
 ULTRAFILTRAREA GLOMERULARĂ
Este un proces dirijat de forţe fizice în urma căruia aproximativ 20% din
cantitatea de plasma care irigă rinichii trece prin membrana filtrantă glomerulară,
extrem de subţire, în cavitatea capsulară.
Membrana filtrantă nu se comportă ca o membrană inertă ei, prin
proprietăţile ei fizico-chimice, permite trecerea selectivă doar a unor constituenţi şi
blochează trecerea altora. Ultrafiltratul glomerular (urina primară) are o compoziţie
electrolitică identică cu cea a plasmei; dar este lipsit de proteine, deci este o plasmă
deproteinizata. Ultrafiltrarea glomerulară este rezultatul presiunii efective de
filtrare, care se exercită la nivelul capilarelor glomerulare şi reprezintă suma
algebrica a unor presiuni care controlează schimburilor lichidiene la nivelul tuturor
capilalelor din organism.
Constituent U.M. Filtrare Reabsorbţie Secreţie Excreţie
APA -1 170 168,5 - 1,5
Na+ (mEq/l) 26000 25850 - 150
K+ (mEq/l) 900 900 100 100
Cl- (mEq/l) 18000 17850 - 150
UREE (moli) 870 460 - 410
CREATININĂ (moli) 12 1 1 12
ACID URIC (moli) 50 49 4 5

La nivelul tubilor uriniferi au loc procese extrem de active, anumiţi

constituenţi ai ultrafiltrajului fiind reabsorbiţi complet (glucoza) sau doar parţial
(Na+, Cl-, Uree), alţii fiind iniţial reabsorbiţi şi apoi secretaţi (K+).
Reabsorbţia tubulară
Este procesul prin care sunt recuperate anumite substanţe utile organismului
din ultrafiltratul glomerular, menţinându-se astfel homostazia lor plasmatică.
Procesul este selectiv, în sensul ca se realizează maximal pentru fiecare
12
substanţă într-un segment tubular prin acţiunea unor mecanisme celulare specifice,
fiind condiţionat de debitul substanţei respective şi de necesitǎţile organismului.
Reabsorbţia (transportul) diferitilor constituenţi din ultrafiltrat prin peretele
tubului urinifer se face prin mecanisme active şi pasive. Transferul activ se
realizează contra unor gradiente de concentraţie sau electrice, necesitând un
consum de energie furnizată prin hidroliza ATP.
Mecanismele de transport, activ au capacitate limitată pe unitatea de timp şi
intervin în reabsorbţia glucozei, anumitor aminoacizi, acidului uric, unor vitamine
(B12, C), fosfaţilor anorganici, sulfaţilor şi a principalilor ioni ai filtratului (Na+,
k+, HCO3).
Transportul pasiv se face sub acţiunea unor gradiente fizico-chimice nu
necesita consum energetic, nu este limitat de o capacitate maximă şi contribuie la
resorbţia a trei constituenţi principali ai ultrafiltrajului: apa ureea şi Cl-.
Apa se reabsoarbe în toate segmentele tubului, cu intensităţi diverite, pe baza
legilor difuziunii şi a osmozei, astfel încât din cei 125 ml filtraţi glomerular pe
minut, în vezica ajunge numai 1ml/min (deci se absorb 124ml). În tubul contort şi
mai ales în cel colector se realizează reabsorbţia facultativă a apei şi Na+ sub
controlul ADH şi aldosteronului, ajustându-se eliminarile în funcţie de starea de
hidratare a organismului.
SECREŢIA TUBULARĂ
Este procesul invers celui de reabsorbţie, transportând anumite substanţe din
capilarele peritubulare în lumenul tubului. Are rolul de a elimina atât substanţele
străine organismului, cât şi substanţele prezente obişnuit în sânge (K+, acid uric),
unele numai când se află în concentraţii mari (creatină).
Se realizează activ şi pasiv.
Secreţia activă, având sediul la nivelul tubilor pronimal şi distal, se face
împotriva unor gradient electrochimice şi de aceea necesită un consum energetic

13
ridicat (secreţia de H+). Prin eliminarea H+ tubii deţin un rol fundamental în
menţinerea echilibrului acido-bazic al organismului.
Secreţia pasivă implică transportul unor constituenţi în sensul gradientelor de
concentraţie şi de aceea nu necesită consum energetic direct. Acest mecanism
intervine în secretia K+, a bazelor şi a acizilor slabi.
c .REGLAREA ACTIVITĂŢII RENALE
Se face pe cale nervoasă (activitatea glomedulară) şi pe cale umorală
(activitatea tubulară).
REGLAREA NERVOASĂ
Se realizează prin fibrele vegetative care se distribuie arteriorelor,
glomerulului şi tubilor. Sistemul vegetativ nu contribuie direct la controlul
elaborării urinei, ci doar indirect, prin influenţarea condiţiilor de irigaţie renală. De
altfel, se ştie că rinichiul denervat şi chiar transplantat continuă să funcţioneze
aproape normal. Stimularea nervilor renali şi a unor zone presoare din bulb,
hipotalamus şi scoarţa cerebrală determina vasoconstricţie renală şi scăderea
diurezei pâna la anurie. Stimularea nervilor vegetativi renali produce şi scăderea
eliminărilor urinare de Na+, prin creşterea reabsorbţiei tubulare a ionului.
REGLAREA UMORALĂ
Considerata a deţine rolul principal, se realizează de mai mulţi hormoni.
Hormonul antidiuretin (A.D.N.), secretat de nucleii hipotalamici şi eliberat din
neurohipofiza, controlează eliminările urinare de apă, acţionând la nivelul
segmentului distal al nefronului. Sub acţiunea AND creşte reabsorbţia de apă în
tubii distali şi colectori, concomitent cu diminuarea volumului şi creşterea
concentraţiei urinei.
Mineralocorticoizii, în special aldosteronul, controlează eliminările urinare
de Na+ şi K+ la nivelul segmentului distal al nefronului, stimulând reabsorbţia de
Na+ şi excreţia de K+.

14
 Parathormonul mobilizează sărurile minerale din oase, stimulează eliminările
renale de fosfati, K+ şi reţine Ca+ şi Na+. Hormonii tiroidieni intensifică
metabolismul celular, în special pe cel protidic şi prin creşterea generării de produşi
finali de metabolism, măresc diureza, acelaşi efect având şi alterarea legării apei şi
a sării în tesuturi.
Rinichiul în condiţii de irigaţie insuficientă sau ca urmare a unor modificări
ale compoziţiei chimice a urinei ajunsă în tubii distali, descarcă o enzima-renina-
care actionând asupra unei globuline plasmatice, produce angiotensina I, care se
transformă enzimatic în plasmă şi ţesuturi în angiotensina II, cel mai puternic
vasoconstructor natural şi stimulator al secreţiei de aldosteron. La nivelul renal,
angiotensina II, acţionând asupra musculaturii arteriorelor glomedulare modifică
intens rata filtrării şi prin aldosteron influenţează eliminările urinare de Na+ şi K+.
d. MICŢIUNEA
Urina elaborată de rinichi ajunge prin tubii colectori la nivelul papilelor,
umple calicele şi bazinetul, apoi prin contracţia acestora, este eliminată în ureter.
Prin unde de contracţie urina este transportată de-a lungul ureterului pâna în
vezica urinară.
VEZICA URINARĂ
Este un organ cavitar muscular în care se acumulează urina între micţiuni.
Urina, descărcată în jeturi prin cele două orificii ureterale, nu poate reflua în uretere
din cauza că acestea au traiect oblic în peretele vezical şi nici nu poate curge prin
uretra, deoarece colul vezical este prevăzut cu două sfictere, unul neted, involuntar
care înconjoară începutul uretrei şi celălalt striat, controlat voluntar.
Vezica urinară are proprietatea de a-şi mări capacitatea în timpul umplerii,
fără modificări importante ale tensiunii pereţilor şi ale presiunii intravezicale.
Aceasta propietate, denumită plasticitate, este rezultatul unei adaptări a
tonusului musculaturii vezicale la creşterea conţinutului.

15
 Înregistrarea presiunii intravezicale a arătat ca, după o uşoară creştere initială
la primele jeturi de urină, presiunea înregistreză un platon în tot timpul umplerii
vezicale pâna la volumul de 300-400 ml, când are loc o creştere bruscă a presiunii
şi este declanşată micţiunea reflexă când împrejurările permit.

Prima senzaţie de plenitudine vezicală este percepută la un volum de 100-

150ml, la 150-200ml este resimţită prima dorinţă de micţionare, iar peste
capacitatea fiziologică vezicală (250-400ml) apar contracţii puternice ale
musculaturii peretelui vezical, care determină senzaţia necesităţii imperioase de a
urina.
Micţiunea este rezultatul unor reflexe declanşate de distensia pereţilor
vezicali. Impulsurile aferente sunt transmise unui centru lombar (simpatic), de unde

16
se descarcă impulsuri aferente care, prin fibrele hipogastrice, inhibă contracţiile,
relaxează muşchii vezicali şi întâresc tonusul sfincterului neted al colului vezical.
Concomitent distensia vezicală declanşează impulsuri care ajunse la măduva
pe calea nervilor ruşinoşi sunt conduse apoi pe căi aferente nespecifice spre centrii
nervoşi superiori, ajungând pâna la nivelul scoarţei cerebrale, determinând senzaţia
de a urină.
Dacă micţiunea nu este posibilă, impulsurile pornite de la cortex, prin centrii
medulari, inhibǎ tonusul muşchiului vezicul, concomitent măresc tonusul
sfincterului extern, mărind continenţa vezicală. Dacă condiţiile permit, are loc
micţiunea.
Refluxul micţiunii este declanşat de distensia vezicală, impulsurile ajung pe
fibre averente din nervii pelvici la un centru sacrat parasimpatic al micţiunii, de
unde se descarcă impulsuri care tot prin fibre al enervilor pelvici produc contracţia
musculaturii vezicii şi relaxarea sfincterului intern al colului vezical. Concomitent
are loc relaxarea voluntară a sfincterului extern striat şi urina începe sa se evacueze
din vezică.
Procesul evacuării este ajutat de contracţia musculaturii abdominale şi a
diafragmului care, crescând presiunea intraabdominală, comprimă vezica. Reflexul
medular al micţiunii este controlat de numeroşi centrii supramedulari cu rol facilitar
sau inhibitor.

17
Obiectiv 2:
Prezentarea generală a infecţiei tractului urinar
a. Definiţie
ITU se defineşte prin prezenţa bacteriilor la acest nivel, însoţită de un repaus
din partea gazdei. Tractul urinar, cu excepţia uretrei anterioară, nu conţine germeni.
Eliminarea microorganismelor în urină este denumită bacteriurie. Prezenţa
acestora în urină nu este obligatorie pentru diagnosticul ITU, de exemplu: în caz de
abces renal poate să nu existe o eliminare urinară. Prezenţa germenilor în urină
poate să se datoreze contaminării probei de urină recoltate. Pentru a se diferenţia
aceste doua situaţii, s-a introdus termenul de bacteriurie semnificativă. Termenul
a fost introdus iniţial de Kass, el definind prezenţa unui număr > 100.000 germeni/
ml, la două determinări consecutive, ca bacteriurie semnificativă.
b. Clasificare
ITU se poate clasifica în:
 necomplicate,
 complicate,
 recurente (recadere, reinfecţie).
ITU necomplicate
Aceasta apare la pacienţi fără anomalii fiziologice sau anatomice ale tractului
urinar (tract urinar normal), cu funcţie renală normală, în absenţa manevrelor
instrumentale sau a intervenţiilor chirurgicale urologice recente. Apar mai frecvent
la femei între 18–40 ani, cu o incidenţă mai crescută în decada a 2a şi a 3a de viaţă
şi sunt rare la bărbaţi.
Germenele cel mai frecvent implicat este Escherichia Coli (70 – 95%); alţi
germeni implicaţi sunt: Staphilococcus Saprophiticus (25%), Proteus mirabilis,
Klebsiella, Enterobacter şi cuprind: cistita, pielonefrita şi bacteriuria asimtomatica.

18
 ITU complicate
Aceasta apare la pacienţii cu tulburări anatomice, funcţionale (ex. reflux
vezico-ureteral, nefropatie de reflux) sau obstructive (ex calculi, etc) ale tractului
urinar (tract urinar anormal) sau la pacienţi cu deficienţe în apărarea gazdei: diabet
zaharat, insuficienţă renală, sarcină, imunosupresat, transplantat, neutropenic.
Apare mai frecvent la extremele de viaţă (noi-născuţi sau copii cu anomalii
anatomice ale tractului urinar, vârstnici peste 60 ani, în special bărbaţi cu patologie
obstructivă prostatică şi instrumentări urologice).
Germenele cel mai frecvent implicat este Escherichia Coli; alţi germeni
implicaţi sunt Klebsiella pneumoniae, Euterobacter, Proteus mirabilis,
Pseudomonas aeroginosa, Serratia, Stafilococul auriu.
Se referă la cele condiţionate de o serie de leziuni predispozante: factori
obstructivi (litiaza urinară, corpi straini, rinichi polichistici, anomalii anatomice,
disfuncţii neurologice ale vezicii urinare, adenom de prostata); alţi factori- diabet
zaharat, rinichi transplantat, în sarcină, în boli metabolice sau imunologice.
ITU recurente
Se caracterizează prin episoade simptomatice, alternând cu intervale fară
simptome. Se defineşte ca recădere cu ITU recurenţă cu acelaşi microorganism. Ea
survine la un interval scurt de la terminarea tratamentului, de obicei la un interval
de 14 zile la femei şi un interval mai îndelungat la bărbaţi. Reinfecţia reprezintă o
ITU recurentă cu alt microorganism decât cel care a produs primul puşeu.
Se mai defineşte ITU acută şi cronică , precum şi ITU joasă şi înaltă
1. ITU joasa reprezintă localizarea infecţiei la nivelul vezicii urinare, la nivelul
uretrei, la nivelul prostatei.
 Bacteriuria asimptomatică
 Cistită
 Uretrită
 Prostatită acută şi cronică
19
2. ITU înalta se manifestă mai frecvent sub forma de pielonefrita acută( PNA) sau
de pielonefrita cronică (PNC). Rareori ITU are la bază un abces renal sau un abces
perirenal.
 Pielonefrita acută
 Pielonefrita cronică
 Abcesele nefretice şi perinefretice
c. Etiopatogenie
Sursa de infecţie este reprezentată de flora fecală. La femei germenii
patogeni din intestinul gros colonizează vestibulul vaginal, pătrund în uretră,
infecţia propagându-se pe cale ascendentă.
Calea de invazie bacteriană poate fi:
Ascendentă
Calea ascendenţă este cea mai frecventă, rezervorul de infecţie fiind tractul
digestiv, iar germenele cel mai implicat fiind E. Coli (95 0/0 ITU). Etapele
transmiterii infecţiei sunt: colonizarea uretrei, pătrunderea şi multiplicarea
germenilor în vezica urinară, iar prin depăşirea mecanismelor de apărare locală,
refluxul vezico-ureteral şi intrarenal propagarea infecţiei la uretere, bazinet,
interstiţiu renal.
La femei ITU este favorizată de uretra scurtă, de actul sexual prin efectul
mecanic de introducere a germenilor în vezică, de folosirea contraceptivelor
spermicide locale care alterează mediul vaginal.
La bărbaţi ITU este mai rară datorită uretrei mai lungi, colonizării mai reduse
a regiunii periuretrale – mediu local mai uscat - şi a prezenţei substanţelor
bactericide în secreţia prostatică.
Hematogenă
Calea hematogenă este mai rară, rezervorul de infecţie fiind un focar O.R.L.,
dentar, cutanat, prostatic, etc, iar germenii implicaţi fiind Stafilococul auriu,

20
Salmonela, Pseudomonas aeruginosa, Candida. Parenchimul renal este mai întâi
colonizat cu germeni, ulterior producându-se infectarea secundară a urinii.
Adeziunea bacteriană se referă la capacitatea germenilor de a adera la
mucoase şi la celulele uroteliale, colonizând astfel intestinul şi apoi, perineul,
uretra, vezica urinară, sistemul pielo-caliceal şi interstiţiul renal. Aderarea se face
prin intermediul sistemelor de adeziune (ex. pilii sau fimbriile), realizându-se o
legătură ireversibilă între adezinele bacteriene şi receptorii celulelor epiteliale.
Factorii de virulenţă bacteriană care influenţează infecţia sunt:
E.Coli este germenele cel mai frecvent incriminat în apariţia ITU.
Antigenele O (somatic) şi K (flagelar) conferă virulenţă şi uropatogenitate
tulpinilor de E. Coli. E.Coli aderă la uroteliu (la nivelul receptorilor specifici prin
intermediul adezinelor situate pe vârfurile pililor sau fimbriile ce proemină pe
suprafaţa bacteriană. Tulpinile cu pili “P” se ataşează la suprafaţa mucoasei gazdei,
se sustrag de la legarea de către polimorfonucleare neutrofile, şi prezintă cele mai
importante caractere de adeziune şi virulenţă. Produc pielonefrita şi asociat
favorizează apariţia bacteriemiei.
Tulpinile bacteriene prezintă şi alte componente uropatogene: hemolizine ce
induc formarea de pori în membranele celulare, aerobactina - proteina ce permite
captarea fierului din mediu necesar bacteriei, rezistenţa la acţiunea bactericidă a
plasmei. Hemolizina favorizează inflamaţia cu efect citolitic pe celula renală; prin
hemoliză se eliberează Fe care este captat de aerobactina care favorizează creşterea
bacteriană. Este germenele cel mai frecvent intalnit in ITU, fiind evidentiat la 75%
din bolnavii cu ITU din mediul spitalicesc si in ambulatoriu. Cele mai frecvente
serotipuri intalnite: 0, 1, 2, 4, 7, 50, 75.
Proteus mirabilis – au fimbrii manozo – rezistente: secretă urează,
hemolizina cu efect toxic pentru celulele tubului contort proximal. Se observa de
obicei în ITU secundar.

21
 Klebsiella – are fimbrii manozo – sensibile, secretă aerobactină rezistentă la
serul uman. Se întalneşte atat în ITU complicate cât şi în cele necomplicate.
E.fecalis – aderă la uroteliu, trece în sânge, se multiplică, aderă la endocard
(se complică cu endocardita).
Staphylococcus saprophyticus– aderă la uroteliu prin intermediul unui
rezidu lactozaminic. Aceştia sunt incriminaţi tot mai frecvent în producerea ITU.
Neisseria gonorrheae este observată în ITU joase.
Factorii de apărare ai tractului urinar:
 Fluxul urinar care realizează un efect de spălare a tractului urinar;
 Flora periuretrală saprofită ce se opune dezvoltării bacteriilor patogene;
 Ph-ul vaginal acid;
 Secreţia prostatică cu acţiune bactericidă;
 Ph-ul urinar acid, anumite substanţe din urină (imunoglobuline IgG, IgA,
lizozim, concentraţie de uree crescută, acizi organici);
 Proteina Tamm-Horsfall;
 Celulele epiteliale, polinucleare;
 Valvele vezico-ureterale;

Mecanismele imune umorale şi celulare.

Factori care ţin de gazdă şi influenţează infecţia:
1.Factori predispozanţi pentru pielonefrită:
 obstruarea tractului urinar cu stază urinară secundară;
 refluxul vezicoureteral şi intrarenal;
 sarcină;
 diabetul zaharat;
 manevre la nivelul tractului urinar;
 activitatea sexuală;
 deficite imunitare;
22
  constipaţia;
 reducerea ingestiei de lichide;
 micţiuni rare;
 prostatita cronică;
 homosexualitatea.
2.Sensibilitate mai mare a medularei pentru infecţie datorită:
 amoniacul are acţiune anticomplement;
 fluxul sanguin medular redus;
d. Forme clinice
a) Pielonefrita acută (PNA)
Definiţie: inflamaţia microbiană a bazinetului asociată cu invadarea
interstiţiului renal.
 PNA necomplicată (survine la o femeie tânără fără sarcină, aparent
sănătoasă);
 PNA complicată (survine la o femeie gravidă sau la femei şi bărbaţi cu
antecedente urologice, imunosupresaţi, transplantaţi, diabetici, insuficienţi
renali, etc).
Manifestări clinice
 sindromul infecţios (febră, frisoane, transpiraţii, cefalee, greaţă, vărsături,
stare de rău);
 semne de afectare a tractului urinar superior: dureri lombare (uni sau
bilaterale), uneori colicative;
 sindrom cistitic.
Examenul obiectiv: sensibilitate la palparea lojelor renale, manevra Giordano
pozitivă, puncte ureterale superior şi mijlociu dureroase, punctele costo-musculare şi
costo-vertebrale dureroase.
Date biologice

23
  sindrom inflamator: leucocitoză cu neutrofilie, valori crescute ale V.S.H.,
fibrinogenului, α2 globulinelor, PrC reactive.
 sumar de urină patologic;
 leucociturie / piurie + cilindri leucocitari (prezenţa acestora atestă originea
renală a leucocituriei);
 hematurie (inferioară leucocituriei);
 proteinurie (sub 1g/24 ore);
 Urocultură pozitivă (>100 000 germeni/ml);
 Hemoculturi pozitive cu acelaşi germen ca şi în urocultură.
Explorări complementare
Ecografia (uneori computertomografia renală) este absolut necesară pentru
excluderea unei anomalii urologice).
Diagnosticul pozitiv se face pe baza datelor clinice, biologice şi a
explorărilor complementare.
Diagnosticul diferenţial
În absenţa sindromului cistitic - cu alte boli febrile extrarenale:
 septicemia;
 amigdalită acută;
 pneumonie bazală;
 meningită etc.
În prezenţa sindromului dureros abdominal şi a sindromului febril ce domină
simptomatologia - cu afecţiuni ce evoluează cu simptome dureroase abdominale:
 apendicita;
 sarcina ectopică;
 ruptura de chist ovarian;
 boala inflamatorie pelvină;
 diverticulita.
24
 Tratament
Se poate face în ambulator sau în spital. Internarea pacientei/ pacientului cu
pielonefrită acută se face în următoarele situaţii: necesitatea tratamentului
parenteral (intoleranţă digestivă), PNA complicată cu evoluţie imprevizibilă şi cu
posibilitatea apariţiei complicaţiilor, lipsă de complianţă la terapia antibiotică.
Măsuri generale:
 Repaos la pat – în perioada febrilă;
 Căldură locală în regiunea lombară;
 Hidratare corectă (>2000 ml/24 ore);
 Reglarea tranzitului intestinal;
 Alcalinizarea urinilor (bicarbonat de sodiu p.o) ce favorizează activitatea
antibioticelor de tip aminoglicozide sau macrolide.
Tratament etiologic (Antibiotice)
Se începe imediat după recoltarea uroculturii (+/-hemoculturi). Iniţial
empiric, ulterior se adaptează după antibiogramă. Se folosesc antibiotice cu spectru
larg, în doză bactericidă, cu o concentrare mare în urină şi cu o difuziune tisulară
bună (în special în medulară) care se vor administra parenteral sau pe cale orală în
formele cu toleranţă digestivă.
În formele uşoare şi moderate, cu toleranţă digestivă bună, contactate în afara
mediului spitalicesc terapia se poate face pe cale orală, cu unul din medicamentele
prezentate mai jos, durata tratamentului fiind de 14 zile.
 norfloxacin – 400 mg/12 ore;
 ciprofloxacin - 250 mg/12 ore;
 augmentin – 1000 mg /12 ore.
În formele severe terapia se face în spital, pe cale parenterală şi se preferă
asocierea a două antibiotice: ampicilina / betalactamine cu chinolone sau
aminipeniciline cu aminoglicozide:

25
  trimetoprim–sulfametoxazol – 160 – 800 mg/12 ore;
 ciprofloxacin 200–400 mg/12 ore;
 ofloxacin 200–400 mg/12 ore;
 ampicilina 1g/6 ore;
 ceftriaxone 1g/12 ore;
 cefazolin 1g/8 ore;
 cephradine 1g/8 ore;
 gentamicina 1mg/kg corp/8 ore (dar este nefro şi ototoxică);
 tobramicina 1mg/kg corp/8 ore (risc mai mic de nefrotoxicitate);
 netilmicina 2mg/kg corp/12 ore (risc mai mic de nefrotoxicitate);
 amikacina 7,5 mg/kg/12 ore;
 imipenem – cilasten 250 – 500 mg/8 ore;
 aztreonam 1g/24 ore.
După cedarea febrei tratamentul parenteral este continuat cu tratamentul oral,
durata tratamentului fiind de 14 zile în infecţiile necomplicate şi de 2-6 săptămâni
în cele complicate.
Controlul bacteriologic
După sterilizarea urinilor uroculturi de control la 7, 14, 30 zile şi apoi lunar,
timp de 6 luni. Uroculturile negative permit afirmarea vindecării. Dacă după 14 zile
de tratament corect nu avem rezultate bune trebuie cercetaţi cu atenţie eventualii
factori favorizanţi.
Evoluţie
PNA necomplicată are o evoluţie favorabilă, răspunde la tratamentul corect
efectuat în peste 90% din cazuri.
Complicaţii
 Pionefrita (abcesul renal);
 Perinefrita supurată (flegmonul perinefretic);
26
 Necroza papilară (colică renală, hematurie, bacteriurie, eliminare de
sfaceluri în urină);
 Septicemie;
 Insuficienţa renală acută.

b) Cistita acută
Manifestări clinice:
 Polakiurie;
 Disurie;
 usturimi micţionale;
 micţiuni imperioase;
 tenesme vezicale;
 dureri suprapubiene;
 urini tulburi (piurie), uneori rău mirositoare;
 urini hipercrome (hematurie iniţială sau terminală).
Date biologice
 examenul urinii – leucociturie, hematurie;
 bacteriurie semnificativă (≥105 UFC/ml, sau ≥102 (103) UFC/ml în
prezenţa piuriei şi a simptomelor sugestive). În primoinfecţia urinară, în ITU
contactată în afara mediului spitalicesc nu este necesară urocultura. În ITU
complicată, ITU recidivante, ITU contactate în mediul spitalicesc este
necesară urocultura;
 bandeleta urinară poate fi utilă pentru un diagnostic rapid:
 determinarea esterazei leucocitare are o sensibilitate şi specificitate bună
pentru prezicerea unei leucociturii sau a unei bacteriurii semnificative (mai
puţin sensibilă decât examenul microscopic);

27
 determinarea nitriţiilor (are o sensibilitate şi specificitate pentru detectarea
prezenţei enterobacteriilor ce convertesc nitraţii la nitriţi, dacă acestea se
găsesc în concentraţie de ≥ 105/ml).
Diagnostic pozitiv se pune pe baza datelor clinice şi biologice.
Diagnosticul diferenţial se face cu:
 vaginite;
 uretrite - boli cu transmitere sexuală (Chlamydia trachomatis, Neisseria
gonoree, infecţia cu virus herpes simplu );
 prostatite;
 sindromul uretral (sindrom cistitic în absenţa unei bacteriurii semnificative
poate fi determinat de Chlamydia trachomatis);
 pielonefrita acută.
Tratament
Măsuri profilactice (se aplică în special în cazul infecţiilor recidivante):
 tratarea afectiunilor ginecologice;
 igiena corporală şi vestimentară (lenjeria de corp curată);
 toleta regiunii perineale;
 micţiune postcoitum, cu efect eficient de spălare;
 hidratare suficientă;
 combaterea constipaţiei;
 la femeile predispuse la episoade recurente de cistită:
 creme antiseptice locale în aria periuretrală înaintea actului sexual;
 profilaxia antimicrobiana cu doze mici după obţinerea sterilizării urinii:
administrarea zilnică sau de 3ori/săptămână de trimetoprim 100 mg,
trimetoprim sulfametoxazol 1 tb (480 mg/zi), nitrofurantoin 100 mg/zi;
 la femeile cu infecţii recidivante după actul sexual – aceleaşi
recomandări după contactul sexual ;
28
  la femeile în postmenopauză cu cistite : estrogeni intravaginal.
Tratamentul curativ al primoinfecţiei tractului urinar
Obiective:
 suprimarea simptomatologiei;
 vindecarea completă a infecţiei, fără a selecţiona germeni mutanţi rezistenţi şi
fără accidente terapeutice;
 prevenire sau tratarea complicatiilor;
 schema de 3 -5 zile – cea mai frecvent utilizată: cotrimoxazol – 480mg/12 ore,
nitrofurantoin – 100 mg x 4 ori/zi, norfloxacin – 400 mg/12 ore, ciprofloxacin -
250 mg/12 ore, augmentin – 625 mg / 12 ore;
 schema de 7 - 10 zile nu oferă beneficii suplimentare.
Controlul bacteriologic
În primoinfecţiile tratului urinar contractate în afara mediului spitalicesc:
controlul se face prin sumarul de urina sau cu bandeleta urinară. Nu este necesară
efectuarea uroculturii.
În infecţiile contractate în mediul spitalicesc şi în infecţiile recidivante se
face urocultura înaintea începerii tratamentului, se adaptează ulterior tratamentul în
funcţie de antibiogramă, iar controlul sterilizării urinii se efectuează prin urocultură
după terminarea tratamentului.
Infecţiile recurente
Infecţiile recurente (3 sau mai multe episoade simptomatice de ITU /an) pot
apare în condiţiile persistenţei focarului de infecţie în organism cu acelaşi germene
(insuficient tratat) sau în condiţiile reinfecţiei exogene, în absenţa unei anomalii
anatomice sau urologice.
Particularităţi
Infecţia recurentă după o cură de tratament de 3 zile trebuie tratată 7 - 10 zile
cu unul din medicamentele amintite.

29
 Infecţiile recurente la femei necesită: profilaxie continua sau profilaxie
postcoitală cu nitrofurantoin (50–100 mg) sau cotrimoxazol (480 mg/zi) sau o
flurochinolona – norfloxacin 400mg sau ciprofloxacin 250 mg( 1 tb ) la culcare 3 –
7 zile/săptămână, timp de câteva luni.
Infecţiile recurente la femeile în postmenopauză impun şi tratamentul de
substituţie cu estrogeni, local sau oral, ce refac mucoasa atrofiată cu reapariţia
lactobacililor vaginali, cu scăderea pH–ului local şi a colonizării vaginale cu
enterobacteriacee.
c) ITU în sarcină
Incidenţă: Este patologia cea mai frecventă în sarcină (3 – 10% din femeile
gravide).
Factorii favorizanţi ai ITU sunt:
Factori hormonali – progesteronul şi estrogenii. Progesteronul scade
tonusul fibrelor musculare netede, în particular peristaltismul ureterelor ducând la
dilatarea bazinetelor şi ureterelor – hidronefroza gravidică. - Estrogenii favorizează
hiperemia trigonului vezical şi aderenţa germenilor pe celulele epiteliale ale
tractului urinar.
Factori mecanici. Odată cu dezvoltarea sarcinii, uterul gravid exercită o
compresie asupra vezicii şi a ureterelor, mai importantă pe partea dreaptă, iar
împingerea vezicii spre abdomen de către uterul gravid poate explica golirea
incompletă în timpul micţiunii sau refluxul vezico-ureteral, care este mai
semnificativ în trimestru trei de sarcină.
Factori fizico-chimici. Urina gravidică are o concentraţie crescută de de
acizi aminaţi şi zaharuri, este alcalină, favorizând dezvoltarea germenilor.
Factori nespecifici. Activitatea sexuală, igiena deficitară, anomalii detract urinar,etc
Forme clinice
 Bacteriuria asimptomatică semnificativă (prezenţa de germeni ≥ 105/ml într-
un eşantion de urină proaspăt recoltată);
30
  Cistita acută;
 Pielonefrita acută.
Determinarea bacteriuriei la gravide se face la sfârşitul trimestrului I,
începutul trimestrului II de sarcină. Tratamentul acesteia previne într-o proporţie
destul de mare (80%) PNA gravidică.
Cistita este mai frecventă în trimestrul II de sarcină, necesită tratament,
răspunde destul de bine la tratament, iar vindecarea acesteia va fi controlată prin
urocultură la 1 săptămână de la sfârşitul tratamentului, şi apoi în fiecare lună.
Reapariţia infecţiei după terminarea tratamentului impune efectuarea unei
antibiograme corecte pentru alegerea celui mai bun antibiotic la care germenul să
fie sensibil, cercetarea unei afecţiuni urologice concomitente, antibioterapie
prelungită 14 –21 zile. Apariţia unei infecţii cu alt germene la distanţă impune
terapia specifică conform antibiogramei.
Pielonefrita acută apare în special în lunile a 5-a şi a 9-a, putând îmbrăca un
tablou clinic tipic sau atipic. Ele trebuiesc tratate energic. Riscul este mare de
septicemie, de cronicizare a procesului infecţios, de coagularea intravasculară
diseminată. Lipsa de răspuns tratament sugerează antibioterapie inadecvată,
existenţa unui obstacol pe calea urinară, o complicaţie de tipul abcesului renal. În
caz de obstrucţie urinară cu hidronefroză se asociază dezobstrucţia prin montarea
unei sonde JJ ureterală. În unele cazuri este necesară întreruperea sarcinii.
Tratamentul ITU la gravide se face energic deoarece ele comportă un dublu
risc: pentru mamă risc de septicemie, coagulare intravasculară diseminată, ruptură
prematură de membrane, pielonefrită cronică, insuficienţă renală cronică, iar pentru
făt hipotrofie fetală, moarte în uter, moarte neonatală, infecţie neonatală, naştere
prematură.
Tratamentul ITU la gravide se face cu antibiotice, cu menţiunea că vor fi
evitate drogurile ce pot afecta fătul (exemplu: nu se vor administra chinolone,

31
aminoglicozide, cotrimoxazol). Pot fi folosite: nitrofurantoin (mai puţin în ultima
lună de sarcină), ampicilina, cefalosporine.
Durata tratamentului: în bacteriuria asimptomatică izolată 3 zile, în
bacteriuria asimptomatică asociată cu piurie 5 zile, în cistite 7 zile, în PNA 14 zile,
uneori pana la 6 saptamani.

32
Obiectiv 3:
Rolul autonom și delegat al asistentului medical în îngrijirea bolnavului cu
infectii ale tractului urinar
Rolul autonom al asistentului medical este de a:
 participă la examenul general al pacientului ajutând medicul;
 planificarea şi promovarea măsurilor de menţinere a igienei personale a
pacientului;
 asigurarea confortului fizic şi psihic atunci când pacientul nu îşi poate
îndeplini independent anumite funcţii;
 stabileşte relaţii de încredere cu persoana îngrijită şi cu familia acesteia;
 le transmite informaţii
 ascultă pacientul şi îl susţine;
 recomandă să nu ia medicamente fără recomandarea medicului;
 pregătirea fizică şi psihică a pacientului;
 comunică permanent cu pacientul în scopul menţinerii unui moral ridicat;
 asigură igiena tegumentelor şi mucoaselor;
 trebuie să urmărească o serie de obiective în realizarea instruirii
pacientului: cum trebuie să folosească: lenjeria de corp, lenjeria de pat,
obiectele personale de toaletă, scuipătoarele, bazinetele.
 se explică pacientului importanţa fiecărui medicament, orarul de administrare
şi efectele medicamentului respective precum şi pericolul transmiterii lor
de la un pacient la altul sau a celor introduse în mod fraudulos de
aparţinători;
 se va explica cum trebuie respectat circuitul unor produse patologice
eliminate;
 alimentaţia se va face la ore regulate cu mese mici fracţionate, ultima
masă va fi luată cu 2 ore înainte de culcare.

33
Rolul delegat este o activitate efectuată la indicaţia medicului.
Cum ar fi:
 pregăteşte şi administrează medicamente animitotice la indicaţia medicului;
 observă la pacient modificările provocate de tratament şi le transmite
medicului;
 la indicaţiile medicului aplică metodele de observaţie, de tratament sau de
readaptare;
 pregătirea pacientului pentru diferite investigaţii;
Participarea asistentei medicale la actele terapeutice
Tratamentul se administreazǎ de asistenta medicalǎ doar la indicaţiile medicilor.
În general, tratamentul are drept scop îndepǎrtarea infecţiei urinare şi apoi
tratamentul simptomatic. Tratamentul etiologic antiinfecţios constǎ în
indentificarea germenului prin trei uroculturi consecutive şi testarea sensibilitǎţii
prin antibiogramǎ.
Măsurarea pulsului
1.Definiţie ‫׃‬
Determinarea numărului de bătăi cardiace pe minut.
2.Materiale şi instrumente necesare ‫׃‬
• ceas de mână cu secundar sau cronometru.
• culoare roşie ( creion, pix, sau cariocă)
• carnet de notiţe personal
3.Respectarea normelor de protecţie a muncii ‫׃‬
• nu sunt cunoscute;
4.Pregătirea psihică a bolnavului ‫׃‬
• se informează pacientul, i se explică tehnica şi necesitatea ei
pentru a reduce emoţiile, teama.
• obținem consimţământul pacientului
34
• asigurăm un repaos psihic de cel puţin 5 minute înainte de măsurare
5.Pregatirea fizică a pacientului ‫׃‬
• asigurăm un repaos fizic de cel putin 5 minute înaintea măsurării
• aşezăm pacientul în poziţie confortabilă în funcţie de starea sa generală
• în poziţie decubit dorsal cu membrul superior întins pe lângă corp,
articulţia mâinii în extensie, palma să fie orientată în sus
6.Execuţie
• spălăm mâinile cu apă şi săpun
• plasăm degetele, index, mediu şi inelar deasupra
• exercităm o presiune uşoară asupra arterei pe osul radius, astfel încât
să percepem sub degete pulsaţiile sângelui
• fixăm un punct de reper pe cadranul ceasului de mână
• numărăm timp de 1 minut pulsaţiile percepute cu degetele, sau timp de
30 de secunde înmulţit cu 2 pentru a obţine rata pulsului pe minut
• apreciem ritmul, amplitudinea şi elasticitatea peretelui arterial în timp ce
măsurăm fregvenţa
• înregistrăm fregvenţa pulsului în carnetul personal şi în foaia de
observaţie notând, numele, pacientului , salonul, data înregistrării, rata.
7.Incidente și accidente:
• nu sunt cunoscute;
8.Îngrijire după tehnică, notare, interpretare
• aprecierea răspunsului inimii la medicaţia cardiacă, activitate, stres
Notare ‫׃‬
• notăm grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roşie
aşezat direct pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru valorile
care cresc din 4 în 4 (dimineaţa sau seara)
35
• notăm grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roşie
aşezat în mijlocul pătratului pentru valorile ce cresc din 2 în 2.
Locul de măsurare: - reprezintă artera ce poate fi palpată şi comprimată pe plan
osos.
- artera radială
- artera humerală
- artera femurală
- artera carotidă
- artera temporală superficială
- artera pedioasă.
Puls tahicardic - tahicardia - numărul pulsaţiilor pe minut, depăsesc valorile de 100-
150-200.
Puls bradicardic - bradicardia - numărul pulsaţiilor pe minut scade sub valoarea de
60-40.
Pulsul se notează în foaia de temperatură cu culoare roşie (4 diviziuni pe o linie
orizontală.)
Interpretare
• nou născut ‫ ׃‬120-160 pulsaţii ⁄ minut
• 1-2 luni (sugar) ‫׃‬100-140 pulsaţii ⁄ minut
• 12 luni-2 ani ‫ ׃‬80-130 pulsaţii ⁄ minut
• 2 ani-6 ani ‫ ׃‬75-120 pulsaţii ⁄ minut
• 6 ani-12 ani ‫ ׃‬75-110 pulsaţii ⁄ minut
• adolescent ‫ ׃‬60-100 pulsaţii ⁄ minut
• Adult ‫ ׃‬60-80 pulsaţii ⁄ minut
9.Reorganizarea la locul de muncă
• spălăm mâinile cu apă şi săpun
10.Observaţii
36
• anunţăm medicul pentru orice modificare anormală
RESPIRAŢIA
Definiţie: funcţia şi capacitatea vitală a organismului de a asigura oxigenul
necesar metabolismului celular şi eliminarea dioxidului de carbon rezultat din acest
metabolism.
Generalităţi: respiraţia se realizează în trei etape succesive:
- etapa pulmonară - reprezintă schimbul de gaze între sânge şi mediul extern,
proces care poartă numele de hematoză.
- etapa sanguină - asigură transportul oxigenului între plămâni şi ţesuturi şi a
dioxidului de carbon de la ţesuturi la alveolele pulmonare pentru eliminare.
- etapa tisulară - reprezintă schimbul de gaze dintre sânge şi ţesuturi.
Mişcările respiratorii cuprind două acte:
- expiraţie (act pasiv);
- inspiraţie (act activ);
Se măsoară când bolnavul doarme, în poziţie decubit dorsal, în regiunea
sternală.
Respiraţie:
- la femei este: tip costal superior;
- la bărbaţi: tip costal inferior
- la copii şi bătrâni: tip costal abdominal
Se urmăreşte:
- frecvenţa: 16-18 resp./min.
- simetria: respiraţie cu ambii plămâni
- amplitudinea.
Graficul respirator este notat în foaia de temperatură cu culoare verde. Pe
foaia de temperatură fiecare linie orizontală haşurată mai intens, reprezintă valorile
de 10, 15, 20, 25, 30, 35 ale respiraţiei.

37
 Tahipnee: respiraţie cu creşterea frecvenţei mişcărilor respiratorii peste 40 pe
minut, amplitudine scăzută, respiraţie superficială şi ritmică.
Bradipnee: respiraţie cu ritm respirator rar, frecvenţă respiratorie crescută, 8-
12 resp./min., amplitudinea crescută, inspiraţiile sunt profunde, însoţite de tiraj şi
cornaj.
Dispnee: este un act reflex conştient, voluntar în care subiectiv pacientul
simte "sete de aer", iar obiectiv mişcările respiratorii sunt forţate cu modificarea
frecvenţei respiratorii, aplitudinii şi ritmului respirator.
Apnee: lipsa respiraţiei.
TEMPERATURA
Definiţie: este rezultatul proceselor oxidative din organism, generatoare de
căldură.
Termogeneza: producerea de căldura este rezultatul: activităţii fizice şi
contracţiei musculare, aport de alimente, aport hormonal, variaţiei temperaturii
mediului înconjurător.
Termoliza - eliminare de căldură.
Măsurarea temperaturii: în mod obişnuit, măsurăm temperatura corpului
pacientului dimineaţa, temperatura matinală şi după-amiază temperatura vesperală.
Valoarea exactă a temperaturii este măsurată cu termometrul.
Valori normale: la adult - 36º - 37º C
Temperatura normală - 36º - 37º C
Temperatura subfebrilă - 37º - 38º C
Temperatura moderată - 38º - 39º C
Febra ridicată - 39º- 41º C
Hiperpirexie - 41º - 42º C
Se masoară cu termometrul maximal.
Loc de măsurare:
- cavităţi închise
38
- cavităţi deschise
În vagin temperatura este mai ridicată în perioada ovulaţiei.
Termometrele după utilizare se spală sub jet de apă după care timp de două
ore le menţinem în soluţie de cloramină 0,5 %.
Valorile temperaturii sunt înregistrate sub formă de grafice sau curbe termice
în foaia de temperatură.
Termometrizarea se face timp de 5 minute, timp în care se stă lânga pacient.
Termometrul se şterge cu un tampon cu alcool după fiecare folosire.
RADIOGRAFIA RENALǍ SIMPLǍ
Definiţie:
Explorarea radiologicǎ fǎrǎ substanţǎ de contrast, care poate evidenţia
controlul şi poziţia rinchilor, calculi renali, ureterali sau vezicali radioopaci.
Materiale necesare:
 cǎrbune;
 ulei de ricin;
 materiale necasare explorǎrii clismei, evacuatoare.
Se pregǎteşte pacientul din punct de vedere psihic. Se anunţǎ şi se explicǎ
necesitatea tehnicii. I se va explica tehnica şi regimul alimentar necesar pentru
reuşita acesteia.
Se face pregǎtirea alimentarǎ a pacientului. Cu 2-3 zile înaintea examenului
va consuma un regim alimentar fǎrǎ alimente ce conţin celulozǎ (adicǎ fǎrǎ fructe,
legume, zarzavaturi, paste fǎinoase, paine) şi ape gazoase.
În ziua precedentǎ examenului regimul va fi hidric: supe, limonade, ceai,
apǎ. În seara precedentǎ examenului va consuma o canǎ cu ceai şi o felie de pâine
prǎjitǎ. În dimineaţa examenului nu mǎnancǎ şi nu consumǎ lichide. Dupǎ examen
regimul alimentar este obişnuit.
Pregǎtirea medicamentoasǎ a pacientului.

39
 Cu 2-3 zile înaintea examenului se administreazǎ cǎrbune şi triferment de 3
ori pe zi câte 2 tablete. În dimineaţa şi seara precedente examenului se
administreazǎ 2 linguri de ulei de ricin şi se efectueazǎ clisma evacuatoare simplǎ.
Înaintea examinǎrii pacientul işi goleşte vezica urinarǎ şi se controleazǎ
radioscopic dacǎ nu mai existǎ aer în intestin.
Bolnavul este condus la serviciul de radiologie. Este ajutat sǎ se dezbrace şi
sǎ se aşeze în decubit dorsal pe masa radiologicǎ.
Dupǎ efectuarea radioscopiei bolnavul este condus în salon şi instalat comod
în pat. Examenul se noteazǎ în Foaia de observaţie.
UROGRAFIA
Definiţie:
Este o metodǎ curentǎ de examinare morfofuncţionalǎ a rinichilor şi a cǎilor
urinare, utilizând substanţe iodate hidrosolubile, administrate intra-venos.
Materiale necesare:
 toate materiale necesare radiografiei renale simple;
 substanţe de contrast: Odiston 30-60-75%;
 medicamente antihistamice;
 medicamentaţia de urgenţǎ;
 seringi de 20;10;2 ml de unicǎ folosinţǎ;
 ace de unicǎ folosinţǎ pentru intra-venoase şi intra-musculare.
Se pregǎtesc materialele.
Se efectueazǎ pregǎtirea psihicǎ, alimentarǎ şi medicamentoasǎ descrisǎ la
radiografia renalǎ simplǎ (în plus se reduce cantitatea de lichide de la regimul
cunoscut). Se face testarea sensibilitǎţii organismului la substanţa de contrast.
Se injecteazǎ un ml Odiston intra-venos prin omogenizare cu sânge. Se
comunicǎ pacientului sǎ nu se sperie la unele simptome ce pot sǎ aparǎ: ameţeli,
greţuri sau dureri abdominale care dispar repede şi fǎrǎ consecinţe.

40
 Dacǎ pacientul prezintǎ reacţii hiperalergice se intrerupe administrarea şi se
anunţǎ medicul.
Dacǎ toleranţa este bunǎ se administreazǎ intra-venos substante de contrast:
 pentru adulţi: -20 ml Odiston 75%
 25 ml Odiston 60%
 pentru copii - în funcţie de vârstǎ
 5-15 ml Odiston 60% sau 50%
La 8-10 minute de la efectuarea injecţiei se executǎ radiografii în serie,
aproximativ la 30;60;90;180 minute.
Dupǎ examen pacientul este condus la salon. Examenul se noteazǎ în Foaia
de observaţie.
RECOLTAREA URINII
Examen sumar de urina, se face sediment urina + ex. Biochimic
Materiale:
Urinar, plosca, musama, alezǎ, materiale pentru igiena organelor externe.
Se pregǎteste pacientul psihic:
Se instrueste privind folosirea bazinetului; sǎ urineze fǎrǎ defecatie, sǎ verse
imediat urina în vasul colector.
Se pregǎteste pacientul fizic:
Se face toaleta organelor genitale externe.
Se aseazǎ plosca sub pacient.
Se recolteazǎ prima urinǎ de dimineaţǎ.
Dupǎ recoltare urina se eticheteazǎ şi se trimite la laborator (un eşantion de 100-
150 ml).
Proba ADDIS-HAMBURGER
Pune în evidenţǎ studiul cantitativ al elementelor figurate şi al cilindrilor.
Se invaţǎ pacientul ca la ora stabilitǎ (3) sǎ urineze şi urina se aruncǎ.

41
 Dupǎ trei ore în care pacientul nu mai consumǎ lichide, urineazǎ toatǎ
cantitatea într-un basinet curat.
Toatǎ urina se colecteazǎ într-un recipient şi se trimite la laborator, dupǎ ce
în prealabil s-a etichetat.
Recoltarea urinii pentru uroculturǎ
Urocultura stabileşte prezenţa bacteriilor în urinǎ.
Se recolteazǎ urina de dimineaţǎ.
Se pregǎteşte pacientul psihic.
Se informeazǎ pacientul asupra tehnicii.
Acest examen este indicat a se face înaintea începerii tratamentului cu
antibiotice. Prima cantitate de urină emisǎ 50ml se eliminǎ. Apoi, fǎrǎ sǎ
întrerupem jetul urinar se recolteazǎ aproximativ 5 ml de urinǎ într-o eprubetǎ de
unicǎ folosinţǎ, dupǎ care etichetǎm. Se transportǎ la laborator unde se
însǎmanteazǎ şi se pune la termostat.

42
Obiectiv 4:
Procesul de îngrijire al unui pacient cu infecţii ale tractului urinar

Asistenta medicală va acorda îngrijiri în funcţie de simptomele întâlnite la

bolnav. Durerea va fi calmată la indicaţia medicului cu analgezice sau opiacee.
Atenţie la opiacee pentru că pot determina dependenţă dacă sunt folosite timp
îndelungat.
Asistenta medicală efectuează la indicaţia medicului bilanţul hidric şi
administrează pentru corectarea tulburărilor electrolitice, parenteral, soluţiile
perfuzabile, electroliţii sau cantitatea de sânge prescrisă (în cazul hemoragiilor).
Asistenta medicală urmăreşte ca pacientul să nu prezinte semne de
deshidratare, să nu aibă glob vezical, să elimine urina, să capteze, să determine
cantitatea de urină, să înregistreze diureza.
Asistenta medicală trebuie:
 să asigure condiţiilor de microclimat în salon (aerisirea salonului, temperatura
de 37oC);
 să asigure repausul la pat;
 să aplice cǎldurǎ pe regiunea lombarǎ;
 să asigure o alimentaţie echilibrată, excluzând alcoolul, cofeina, condimentele,
lichidele în cantitate mare;
 să asigure un regim acidifiant care conţine carne, ouǎ, cereale fǎinoase. Acesta
influenteazǎ pH-ul în sens acid;
 să asigure un regimul alcanizant care conţine fructe, lactate care influenteazǎ
pH-ul în sens bazic;
 să asigure regimul care este prescris de medic şi să notează în foaia de
temperaturǎ;
 să administreze tratamenului prescris de medic (antibiotice, analgezice);

43
 educaţia pacientului.
INTERVENŢIILE ASISTENTEI MEDICALE PRIVIND INGRIJIREA
PACIENTULUI CU PIELONEFRITǍ
Asigurarea condiţiilor de microclimat în salon (aerisirea salonului,
temperatura de 37ºC. Asigurarea repausului la pat. Aplicarea de cǎldurǎ pe
regiunea lombarǎ. Asigurarea unei alimentaţii echilibrate, complete excluzând
alcoolul, cofeina, condimentele, lichidele în cantitate mare.
Regimul acidifiant conţine carne, ouǎ, cereale fǎinoase. Acesta influenteazǎ
pH-ul în sens acid. Regimul alcanizant conţine fructe, lactate care influenteazǎ pH-
ul în sens bazic. Regimul este prescris de medic şi se noteazǎ în foaia de
temperaturǎ.
Administrarea tratamenului prescris de medic (antibiotice, analgezice).
Recoltarea produselor pentru ca examenele de laborator sǎ se facǎ corect. Igiena
organelor genitale şi a regiuni.
Asanarea oricǎror procese infectioase de vecinǎtate (vulvo-vaginal), a litiazei
renale. Dispensarea diabeticilor corectǎ. Evitarea distensiei VU prin golirea
completǎ. Dobândirea obişnuiţelor corecte de eliminare.
Participarea asiatentei medicale la acte terapeutice
Tratamentul se administreazǎ de asistenta medicalǎ doar la indicaţiile
medicilor. În general, tratamentul are drept scop îndepǎrtarea infecţiei urinare şi
apoi tratamentul simptomatic. Tratamentul etiologic antiinfecţios constǎ în
indentificarea germenului prin trei uroculturi consecutive şi testarea sensibilitǎtii
prin antibiogramǎ.
În formele grave se administreazǎ antibiotice majore:
 AMPICILINǍ –activǎ în infecţii cu Escherichia, Colli, Proteus;
 inactivǎ pentru Pseudomonas Aeruginosa (Pioccianic) Klebsiella;
 nu este toxicǎ: efecte secundare apar rar (greaţǎ vǎrsǎturi, diaree);

44
 reacţii de hipersensibilitate (cazinofilie);
 se adminstreazǎ per os sau intra-muscular 500 mg – 1g de 4 ori/zi.
 KANAMICINǍ –activǎ în infecţii cu E. Colli, Klebsiella, Proteus;
 inactivǎ pentru Pseudomonas Aeruginosa;
 este nefrotoxicǎ si ototoxicǎ, dozele vor fi reduse in caz de I.R. si la bǎtrani;
 se adminstreazǎ intra-muscular sau intra-venos 500 mg la 12 ore (cure scurte).
 GENTAMICINǍ –activǎ în infecţii cu E. Colli, Klebsiella, Proteus,
Pseudomonas Aeruginosa,Stafilococ; este nefrotoxicǎ, dozele mari administrate
la pacientii cu I.R produc leziuni vestibulare ireversibile; se adminstreazǎ intra-
muscular sau intra-venos 1-3 mg, repartizate in 3 doze la interval de 8 ore.
 CEFALEXIN –activ în infecţiile cu E. Colli, Klebsiella, Proteus,
Pseudomonas, Stafilococ;
 reacţii secundare (greaţǎ vǎrsǎturi, diaree);
 dacǎ se depǎseste doza de 4 g/zi se contraindicǎ în caz de I.R.;
 nu este nefrotoxicǎ in doze mici;
 se administreazǎ per os 500 mg de 4 ori/zi;
 în formele mai puţin grave se adminstreazǎ sulfamide.
 NITROFURANTOIN
 acţiune bactericidǎ pentru germeni: Gram(-) şi Gram (+)
 produce semne de intolerantǎ gastricǎ (greţuri, vǎrsǎturi cefalee, erupţii
cutanate);
 reacţii secundare (greaţǎ vǎrsǎturi, diaree);
 contraindicat la pacienţii cu I.R.;
 se administreazǎ per os 5-10 mg/kg corp/zi repartizat în 4 prize;
 în tratamentul de lungǎ durere se administreazǎ jumǎtate din doza obişnuitǎ.
 CICLOSERINǍ –acţiune bactericidǎ pentru E.Colli, Proteus, Pseudomonas;
 contraindicat la pacientii cu I.R. care pot prezenta convulsii, stǎri depresive;
45
 se administreazǎ în tratamentul de atac <50 mg/2 ori/zi 14 zile;
 în tratamentul de întreţinere 250 mg /zi sau la 2 zile.
 ACID NALIDIXIC sau NEGRAM
 activ infecţiile cu bacterii Gram(-)
 inactiv la Pseudomonas;
 nu este nefrotoxic, dar dezvoltǎ rapid forme rezistente de bacterii;
 reacţii secundare (greaţǎ vǎrsǎturi, diaree, cefalee, edem papilar);
 se administreazǎ per os 1g la 6 ore;
Tratamentul simptomatic constǎ în administrarea de:
 analgezice
 antispastice
 pentru scǎderea valorilor tensionale:
 acidifierea urinii se face cu clorurǎ de amoniu sau METENAMIN,
contraindicate la bolnavii cu acidozǎ.
Se pot face asocieri de antibiotice:
ex: AMPICILINǍ+KANAMICINǍ
AMPICILINǍ+GENTAMICINǍ
Nu se prescriu antibiotice si sulfamide la persoanele alergice. Tratamentul dureazǎ
1-3 luni, respectandu-se regulat urocultura cu antibiograma.

46
Obiectiv 5
Elaborarea planului de îngrijire a unui pacient cu infecţii ale tracului uinar
PLAN DE INGRIJIRE AL PACIENTUI CU ITU
1. CULEGEREA DATELOR
Sursa de date:
- PACIENT
- ECHIPA MEDICALǍ ;
- FOAIA DE OBSERVAŢIE.
Date relativ stabile:
- Numele şi prenumele: R.M.
- Vârsta: 33 ani
- Sex: Feminin
- Stare civilǎ: Necăsătorit
- Domiciliu: Comuna Tăcuta, judeţul Vaslui
- Ocupaţie : Inginer
- Naţionalitate : Român
- Religie: Creştin- Ortodox
- Condiţii de viaţǎ: locuieşte singură într-un aparament cu 2 camere în codiţii
salubre.
- Obiceiuri: frecventeazǎ discotecile şi barurile împreunǎ cu grupul de prieteni;
Elemente fizice :
RH – Pozitiv
Grupa sanguinǎ – AB
Date Antropometrice :
Greutate – 64 kg
Înǎlţime – 171 cm
Elemente biografice legate de sǎnǎtate :
- A.H.C : fǎrǎ importanţǎ
47
- A.F.P. menarha la 13 ani (ciclu regulat la 28 zile + 3zile fǎrǎ modificǎri
patologice);
- apendicectomie la 13 ani, avort la 20 ani (sarcinǎ de 2 luni, întrerupere fǎcutǎ
la cerere, a decurs fǎrǎ complicaţii).
Motivele internǎrii (semne şi simptome) :
 stare general alteratǎ-disurie;
 febrǎ;
 frisoane;
 transpiraţii reci.
Istoricul bolii
Fǎrǎ nici un motiv în urmǎ cu o sǎptǎmânǎ, starea generalǎ a pacientei s-a
degradat. Prezintǎ dureri la urinare si urineazǎ foarte des. Nu a urmat nici un
tratament. În urmǎ cu 2 zile starea pacientei s-a deteriorat mai rǎu, prezentând şi
febrǎ, frisoane, transpiraţii. În urma acestor simptoame, se prezintǎ la medicul de
familie de unde i se face bilet de internare cǎtre Spitalul de Urgenţă. În urma
investigaţiilor fǎcute la spital i se pune diagnostic.
Diagnostic medical la internare : infecţie urinară
Durata internǎrii :
15-20. V.2017

48
 1. ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR
NEVOILE FUNAMENTALE

NEVOIA FUN- MANIFESTǍRI SURSA DE

DAMENTALǍ DIFICULTATE
DE INDEPENDENŢǍ DE DEPENDENŢǍ

1. A respira şi a - respiraţie de tip costal superior

avea o bunǎ
- ambele hemitorace prezintǎ aceleaşi mişcǎri de
circulaţie
ridicare şi coborâre în timpul respiraţiei şi
expiraţiei

- respiraţie liniştitǎ în timpul somnului

- mucoasa respiratorie umedǎ, secreţii reduse

transparente

-zgomote cardiace bine bǎtute

-tegumente calde, rozate

- P=72 P/min

- TA= 129/80 mm Hg

2. A bea şi a mânca - reflex de deglutiţie, prezent

- mucoasa bucalǎ roz şi umedǎ

49
 - masticaţie uşoarǎ

- dentiţie bunǎ (conform vârstei)

3. A elimina - urina clarǎ diluatǎ sau concentratǎ -disurie - proces infecţios

- pH 4,5-7,5 - polakiurie

- scaun normal, de consistenţǎ bunǎ - transpiraţii

- frecvenţǎ scaun 1/zi

4. A se mişca, a - posturǎ adecvatǎ în ortostatism şi sezând - durerea

avea o bunǎ posturǎ
- oboseală

- slăbiciune

5.A dormi, a se - adoarme greu - durerea

odihni
- ochii încercǎnaţi - spitalizarea

- aţipiri în timpul zilei - anxietate

- stare depresivǎ

6. A se îmbrǎca şi - veşminte curate şi îngrijite adecvate

dezbrǎca anotimpului

7. A menţine - tegumente normal colorate - temperaturǎ 39-40oC - proces infecţios

temperatura

50
corpului în limite - frison
normale
- transpiraţii

8. A fi curat, îngrijit - prezintǎ deprinderi igienice - piele curatǎ, cutatǎ

- prezintǎ (dupǎ baie) cǎile nazale libere, urechi

curate)

- pǎr, unghii curate bine îngrijite

9. A evita pericolele - cunoaşte mǎsurile de prevenire a accidentelor - vulnerabilitate fata de - mediul de viaţă
infecţii

10. A comunica - debit verbal normal - irascibilitate 

- ordin biologic, funcţionare adecvatǎ a organelor - tristeţe
de simţ

- ordin psihologic: exprimare uşoarǎ

- ordin sociologic: relaţii armonioase

11.A practica religia - participǎ ocazional la slujbe religioase  

12. A se realiza - integritate fizicǎ şi pshicǎ;

- dragoste faţǎ de valoarea meseriei.

13. A se recrea  - tristeţe - afecţiunea

51
 - plictisealǎ

- lipsa treburilor zilnice

14. A învǎţa - receptiv la ceea ce este nou  

PROBLEME ACTUALE PROBLEME POTENŢIALE

- eliminare inadecvatǎ cantitativ - dezechilibru hidro-electrolitic;
şi calitativ în surplus; - risc de complicaţii=> PNC;
- alterarea temperaturii - I.R.A., I.R.C.
corporale;
- vulnerabilitate faţǎ de
pericole;
- comunicare ineficientǎ;
- dificultate în a se recrea;
- lipsa cunoştinţelor.

Diagnostic nursing
Eliminare inadecvatǎ calitativ şi cantitativ, datoritǎ procesului infecţios manifestatǎ prin disurie. Alterarea temperaturii
corporale datoritǎ procesului infecţios manifestatǎ prin hipertermie, frisoane. Vulnerabilitate faţǎ de pericole datoritǎ

52
afecţiunii manifestate prin cunoştinţe insuficiente despre boalǎ. Comunicare insuficientǎ datoritǎ spitalizǎrii, manifestată
prin irascibilitate. Dificultate în a se recrea datoritǎ spitalizǎrii, manifestată prin tristeţe. Lipsa cunoştinţelor despre
boalǎ datoritǎ mediului de viaţǎ.
PLANIFICAREA, APLICAREA, EVALUAREA ÎNGRIJIRILOR

PROBLEME OBIECTIVE INTERVENŢII PREOPERATOR EVALUARE

AUTONOME DELEGATE
Tulburari urinare: Pacienta trebuie să - am asigurat un climat confortabil în -perfuzie , ser -pacientul
disurie prezinte eliminări salon, fiziologic prezintă o uşoară
- polakiurie fiziologice în decurs - am asigurat repaos la pat, 9%500 ml, ameliorare
de 4 zile - am calculat bilanţul hidric ingestio- -antibiotice,
excreta, Ciprofloxacin
- am administrat un regim bogat în 2 tb/6 h per os
lichide 2-3 l /zi, (supe, ceaiuri, Gentamicină
compoturi), 1f/6 h i.m.
- am educat pacienta să aibă un -perfuzie litică
regim uşor hiposodat şi am explicat
importanţa acestui regim,
- am explicat pacientei cum să
recolteze urocultura, sumarul de

53
 urină, testul Addis-Hamburger,
- am notat zilnic diureza,
-am asigurat zilnic lenjerie de pat şi
de corp.
Alterarea -pacienta trebuie să -am aerisit salonul, pacienta este
temperaturii prezinte temperatura - am educat pacienta să schimbe ASPIRINǍ 3 febrilǎ; prezintǎ
tab/zi per os;
corporale corpului în limite lenjeria ori de câte ori este nevoie, frisoane şi
ALGOCALMI
nomale în decurs de 3 - am menţinut tegumentele curate şi N 2f/zi i.m. transpiraţii.
ALGOCALMI
zile. uscate la apariţia transpiraţiei, în urma
N 2f/zi i.m.
- am aplicat comprese reci pe frunte, ALGOCALMI intervenţiilor
-am mǎsurat zilnic temperatura; N 1f/zi i.m. pacienta are
-am încǎlzit pacienta la apariţia temperatura
frisoanelor cu pǎturi, pernǎ electricǎ; corpului în limite
-am administrat un regim hidric; normale.
-am calculat bilantul ingesto-excreta; La externare
-am masat zonele pacienta este
afebrilǎ.
Vulnerabilitate faţǎ Pacienta trebuie sǎ -am asigurat condiţiile de pacienta nu are
de pericole aibǎ o stare de bine microclimat în salon; cunostinţe despre

54
 psihic în decurs de 3 -aduc pacientei cunoştinţe despre afecţiune; este
zile. afecţiunea sa; vulnerabilǎ faţǎ de
-evaluez capacitatea de a întelege a pericole.
pacientei; în urma
-aduc la cunoştinţǎ pacientei toate intervenţiilor
complicaţiile afecţiunilor sale; pacienta are
-fac educaţie pentru prevenirea cunoştinţe despre
accidentelor, verific dacǎ sunt afecţiune şi
respectate toate normele de igienǎ; complicaţii.
-pun în legǎturǎ pacienta cu alţi la externare
bolnavi ce au aceeaşi afecţiune; pacienta are o
-iau mǎsuri pentru evitarea stare de bine fizic
transmiterii unor infecţii şi psihic.
masocomiale.
Comunicarea Pacienta sǎ comunice -asigur pacientei un climat pacienta este
ineficientǎ la nivel cu alte persoane în confortabil, indispusǎ,
afectiv decurs de 3 familiar în salon; anxioasǎ, nu
zile -dau posiblitatea pacientei sǎ-şi comunicǎ.
exprime nevoile, sentimentele, -pacienta a

55
 ideile, dorinţele; început sǎ fie
-învǎţ pacienta tehnici de relaxare şi comunicativǎ, a
comunicare; înţeles importanţa
-antrenez pacienta la diferite comunicǎrii cu
activitǎţi care sǎ-i dea sentimentul de echipa de
utilitate; îngrijire.
-facilitez vizite aparţinǎtorilor; pacienta este
-pun în valoare calitǎţile pacientei; comunicativǎ la
-antrenez pacienta la discuţii cu externare.
echipa de îngrijire şi dau detalii
despre membrii acesteia.

Dificultate în a se Pacienta trebuie sǎ -am asigurat un climat confortabil în pacienta este

recrea aibǎ activitǎţi salon; inactivǎ, tristǎ,
recreative în decurs de -explorez gusturile pacientei pentru plictisitǎ.
4 zile petrecerea timpului liber; în urma discuţiilor
-asigur condiţiile necesare pentru cu pacienta, a
activitǎţi recreative; vizitei

56
 -organizez activitǎţi recreative prietenilor, a
individuale şi de grup: audiţii plimbǎrilor, etc,
muzicale, vizionǎri de filme; pacienta este
-facilitez accesul la bibliotecă, sală veselǎ, activǎ, are
de lecturǎ sau aduc pacientei cǎrţi, o stare de bine
reviste; psihic.
-îndrum pacienta sǎ facǎ plimbǎri în pacienta are
aer liber; activitǎţi care o
-facilitez vizitele cercului de prieteni recreazǎ.
ai pacientei fǎrǎ a o obosi prea mult.
Lipsa cunoştinţelor - -asigur pacientei un climat sǎnǎtos; -
despre afecţiune Pacienta trebuie sǎ -explorez nivelul de cunoştinţe a pacienta datoritǎ
aibǎ cunoştinţe despe pacientei despre afecţiune ; lipsei de
afecţiune în decurs de -stimulez dorinţa de acumulare a informaţii nu are
5 zile. unei cunoştinţe noi; cunoştinţe despre
-conştientizez pacienta asupra afecţiune.
responsabilitǎţi pacienta este
privind activitaţiile sǎnǎtoase; dornicǎ sǎ afle cât
-organizez activitǎţi educative şi mai multe

57
aduc pacienta în legǎturǎ cu alţi informaţii despre
pacienţi cu aceeaşi afecţiune; afecţiune.
-identific obiceiurile şi deprinderile la externare
greşite ale pacientei; pacienta are
-corecţia deprinderilor dǎunǎtoare cunoştinţe
sǎnǎtǎţii; suficiente despre
-verific dacǎ pacienta şi-a însuşit afecţiune.
cunostinţele aduse.

58
EXTERNAREA
Intervenţii constant:
- monitorizarea funcţiilor vitale şi vegetative;
- asigurarea unui climat corespunzǎtor în salon;
- administrarea tratamentului prescris de medic;
- asigurarea unui igiene riguroase;
- asigurarea unei alimentaţii ADECVATE; 67
- asigurarea unor eliminǎri fiziologice;
- educaţie pentru sǎnǎtate.
Probleme la externare
Circulaţie inadecvatǎ, manifestatǎ prin HTA. Alterarea perfuziei tisulare
datoritǎ atingerii interstitiului renal manifestat prin disurie.
Plan de recuperare
Consum de lichide în cantitǎţi mari, 2-3 l/zi, supe, sucuri neacidulate,
compot, ceaiuri diuretice de mǎtase de porumb, ceai din cozi de cireşe. Sǎ aibǎ un
regim uşor hiposodat, normoglucidic, hipoprotidic. Sǎ evite bǎile şi duşurile reci.
Sǎ aibǎ o activitate fizicǎ moderatǎ.
Fiind o veche hipertensivǎ, va efectua controalele periodice la medicul de
familie. Va continua tratament ambulator cu: Nifedipin, o capsulǎ/8 ore. Va efectua
uroculturǎ şi sumar de urinǎ periodic, o datǎ la 3 luni.

59
Obiectiv 6
Educația pentru sănătate

Educaţia pentru sănătate este o preocupare de maximă importanţă a medicinii

omului sănătos care constă în dezvoltarea nivelului de cultură sanitară al diferitelor
grupuri de populaţie, precum şi mijloacelor şi procedeelor educativ-sanitare
necesare formării unui comportament sanogenic.
Păstrarea sănătăţii şi lupta contra bolilor se înscriu printre cele mai vechi
preocupari ale omului. De altfel cuvântul sănătate care evocă o stare atât de
preţioasă fiecaruia apare frecvent în vorbirea curentă nelipsind aproape niciodată cu
ocazia urărilor de bine. Scrisorile stramoşilor noştri români se încheiau de obicei cu
urarea : vale (fii sănătos).
Sănătatea nu este numai o problema individuală, ci priveşte tot atât de mult
societatea în întregime ‘sănătatea nu este totul, dar fără sănătate totul este nimic’
(Schopenhauer).
OMS a dat o definiţie oficială a sănătăţii formulată astfel : ‘sănătatea este
acea stare de complet bine fizic, mintal şi social şi nu constă numai în absenţa bolii
sau a infirmităţii’.
Obiectivul de bază al educaţiei pentru sănătate constă în formarea şi
dezvoltarea în rândul populaţiei, începând de la vârstele cele mai fragede, a unei
concepţii şi a unui comportament igienic, sanogenic, în scopul apărării sănătăţii,
dezvoltării armonioase şi fortificării organismului, adaptării lui la condiţiile
mediului ambiental natural şi social, cât şi al participării active a acesteia la opera
de ocrotire a sănătăţii populaţionale. În acest sens, este necesară formarea unei
opinii de masă, fundamentată ştiintifică, faţă de igiena individuală şi colectivă, faţă
de alimentaţie, îmbrăcăminte, munca şi odihnă, faţă de utilizarea raţională a
timpului liber şi a factorilor naturali de călire a organismului, faţă de evitarea

60
factorilor de risc, precum şi a modului de solicitare a asistentei medicale şi a
diferitelor mijloace de invesigaţie şi tratament.
Educaţia pentru sănătate a populaţiei trebuie să reprezinte un obiectiv major
al politicii sanitare naţionale, stabilindu-se ca sarcini de bază, în domeniul
asigurării sănătăţii populaţiei, dezvoltarea activităţilor medicale preventive şi
ridicarea nivelului de cultură sanitară a întregii populaţii, ceea ce implică
desfaşurarea unor ample acţiuni educative în domeniul sănătăţii populaţionale.
Pe plan bio-medical, progresele extraordinare făcute în ultimele decenii au
permis o explorare mult mai aprofundată a stării de sănătate. Dispunem astazi de
posibilităţi de investigaţie mult mai fine şi mult mai precise, care depăsesc cu mult
simţurile noastre comune de apreciere, pentru descoperirea cât mai precoce a
stărilor anormale, a devierilor de la sănătate. Introducerea unor tehnici noi au făcut
ca organismul uman să devină din ce în ce mai transparent şi accesibil explorărilor
morfologice cele mai fine cu detectarea celor mai mici modificări anatomice prin :
tomografie comuterizată (scanner) care ne redă tot organismul uman în secţiuni
anatomice de 1- 3mm. Tot atât de utile sunt : ultrasonografia (ecografie),
scintigrafia, rezonanţa magnetică nucleară etc. Putem explora, văzând în direct tot
interiorul tubului digestiv sau al arborelui traheobronsic cu ajutorul fibroscoapelor.
Alte progrese tehnice de explorare sunt tehnici de bio-chimie şi histochimie,
teste imunologice complexe, electronoscopie, metode rapide de efectuare a
analizelor.
Educaţia pentru sănătate are trei laturi : cognitivă, care consta în
comunicarea şi însuşirea de noi cunoştinţe necesare apărării şi menţinerii sănătăţii ;
motivaţională, adică asigură convingerea populaţiei privind necesitatea prevenirii şi
combaterii bolilor şi a dezvoltării armonioase a organismului, prin respectarea
regulilor de sanogeneză ; comportamentă-volitională, care consta în însuşirea
deprinderilor şi obisnuinţelor sanogenice, cu aplicarea lor în practica cotidiană.

61
 Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte educaţie pentru sănătate drept
arma cea mai eficace a sănătaţii populaţionale, ceea ce impune să fie asigurată
educaţia pentru sănătate a populaţiei şi să fie determinate ca stele sectoare în care
aceasta să participe la aplicarea tuturor programelor de sănătate publică, pentru a
marca astfel răspunderea personală şi colectivă a tuturor membrilor societăţii în
ocrotirea sănătaţii umane.
Sublinez importanţa celor trei principii de baza ale educaţiei pentru sănătate.
Primul este cel al prirităţii : cu cât intervenţia în cariera sănătăţii este mai
timpurie, cu atat educaţia pentru sănătate va fi mai eficace. Al doi-lea principiu, al
specificitatii şi autorităţii, considera ca opinia celor cu autoritate legitimă este mai
credibilă, mai cu seamă dacă acesţia constituie un exemplu grăitor de
comportament sanogenic. Al treilea se referă la integrarea educaţie pentru sănătate
în obiectivele politicii social-sanitare a statului ; educaţia pentru sănătate trebuie să
fie strâns legată de condiţiile concrete ale societăţii şi să fie compatibilă cu statutul
social-economic şi cultural al acesteia, precum şi cu progresele înregistrate în
domeniul ştiinţelor medicale.
Intercondiţionarea dintre educaţie şi sănătate este fundamentată prin funcţiile
majore ale educaţiei pentru sănătate : funcţia sanogenică şi funcţia prevenţională.
Funcţia sanogenică are ca scop optimizarea sănătăţii individuale şi
comunitare, pentru atingerea idealului de sănătate. Ea se adresează populaţiei
sănătoase, educaţia sanogenică constituind o parte integrata a medicinii omului
sănătos. Funcţia preventională vizează atingerea obiectivelor prevenţiei primare,
secundare şi terţiare.
Potenţialul de sănătate individuală îmbracă o arie largă de manifestări,
cuprinse între cei 2 poli : sănătatea optimă şi exitusul. Indiferent de configuraţia
stării de sănătate, osciland între cele 2 limite, actul educaţional interferează toate
treptele stării de sănătate sau de boală. Din acest punct de vedere, sănătatea este

62
privită ca o caliatate a vieţii, rezultanta a unui mod de viaţă sanogen, care
reprezintă, în esenţa sa, un fapt de educaţie.
În prcatica activităţii educativ-sanitare pot fi utilizate o multitudine de forme
şi mijloace. Chiar pentru aceeaşi acţiune medicală pot fi utilizate mai multe forme
de metode (conferinţe, convorbiri, lecţii, proiecţii de filme, etc.).
Îngrijiri de prevenire primarǎ
Dobândirea obişnuinţelor corecte de eliminare. Evitarea inhibǎrii reflexului
de micţiune, deoarece se produce distenzia vezicii urinare STAZA URINARǍ, care
poate favoriza formarea calculilor.
Evitarea consumului de medicamente cu efect diuretic sau nefrotoxic fǎrǎ
prescriptie medicalǎ.
Efectuarea corectǎ a toaletei regiunii perineale pentru a evita pǎtrunderea
microorganismelor în tractul urinar. Evitarea aportului excesiv de sǎruri minerale.
Se vor evita frigul, umiditatea, oboseala, traumatismele, agenţii toxici,
afecţiunile cardiovasculare, deoarece sunt factori favorizanţi în apariţia şi evoluţia
afecţiunilor renale.
Se vor efectua exerciţii fizice pentru creşterea tonusului musculaturii
perineale şi abdominale, acestea favorizând contracţiile vezicii urinare şi al
sfincterului extern al uretrei.
Îngrijirea de prevenire secundarǎ
Depistarea precoce a infecţiunilor renale şi dispensarizarea lor corectǎ.
Tratamentul corect al acestor afecţiuni dupǎ sfatul medicului.
Îngrijiri • Promovarea unei alimentaţii raţionale, ştiintifice, cu combaterea
atât a exceselor alimentare, cât şi a subnutriţiei, a dezechilibrului în utilizarea
tuturor factorilor nutritivi a preparării greoaie ori complicate a alimentelor, erori
care pot să duca la boli de nutriţie sş ale tubului digestiv.

63
 CONCLUZII

ITU se defineşte prin prezenţa bacteriilor la acest nivel, însoţită de un repaus

din partea gazdei. Tractul urinar, cu excepţia uretrei anterioară, nu conţine germeni.
Eliminarea microorganismelor în urină este denumită prin bacteriurie.
Prezenţa acestora în urină nu este obligatorie pentru diagnosticul ITU, de exemplu:
în caz de abces renal poate să nu existe o eliminare urinară. Prezenţa germenilor în
urină poate să se datoreze contaminării probei de urina recoltate. Pentru a se
diferenţia aceste doua situaţii, s-a introdus termenul de bacteriurie semnificativă.
Termenul a fost introdus iniţial de Kass, el definind prezenta unui numar >
100.000 germeni/ ml, la două determinări consecutive, ca bacteriurie semnificativă.
Acest criteriu este larg utilizat în practică.
Obiectivul I curpinde noțiuni de anatomie și fiziologie ale tractului urinar,
punând accent pe fizologie și fiziopatogenie.
În cel de-al doilea obiectiv am prezentat descrierea generală a infecţiilor
tractului urinar, pornind de la definiție, etiologie, tablou clinic, evoluţie, prognostic,
diagnostic, încheind cu tratamentul, punând accent pe complicațiile posibile ale
infecţiilor urinare.
Partea de explorări și de îngrijiri acordate bolnavului cu infecţii ale tractului
reprezintă conținutul obiectivelor III și IV, insistând pe rolul pe care îi revine
asistentului medical în pregătirea pacientului pentru explorări, asigurarea
condițiilor de mediu, alimentație, tratamente, recoltări și realizarea educației pentru
sănătate..
Obiectivul V prezintă evoluția a unui pacient pe care l-am supravegeheat și
îngrijit pe perioada stagiilor medicale. Cuprinde culegerea datelor, prezentarea
celor 14 nevoi fundamentale, planul de îngrijire cu problemele, obiectivele și
îngrijirile acordate acestui pacient.

64
 Educația pentru sănătate, cu rol important în prevenirea bolilor şi menţinerea
unui stil de viaţă sănătos, reprezintă conținutul celui de-al VI – lea obiectiv/capitol.

65
 BIBLIOGRAFIE

1. Scorţeanu E.- ,,Îngrijiri în boli interne şi speciale înrudite’’2008

2. Titircă L.- ,,Tehnici generale de îngrijire a bolnavilor’’, Ed. Didactică
şi Pedagogică 1994.
3. Titircă L.- ,,Manual de îngrijiri speciale acordate pacienţilor de
asistenţi medicali, Ed. Viaţa medicală românească 1995.
4.Toma E.-„Manual de practică standardizat conținând tehnici pentru stagiul de
pregătire practică a elevilor din școlile sanitare-specializarea ASISTENT
MEDICAL GENERALIST”, Ed. Conphys 2013.
5.Lupa Gh.- `` Medicină internă``vol III, Ed. Medicală.
6. Enescu Loginus: “Farmacologie”, Ed. Dimitrie Cantemir Tg. Mureş 1998.
7. Titircă L.: “Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii medicali”, Ed.
Viaţa Medicală Românească 2003.
8. Titircă L.: “Manual de îngrijiri specifice acordate de către asistenta medicală”,
Ed. Medicală Bucureşti 1998.
9. Borundel C.: “Manual de medicină internă”, Ed. All, Bucureşti 1999
10. Mihailescu M.: “Chirurgie- cadre medii” Bucureşti 1979
11. Angelescu N.: “Tratat de patologie chirurgicală”, Ed. Medicală, Bucureşti 2003
12. Buligescu L., Candiori R.- ”Diureticele moderne în tratamentul ascitei din
ciroza hepatică”, Medicina Internă(București), 1980.
13. Haulica I.- Fiziologia Umană, Editura Med București ediția a II-a, 2002

66