Академический Документы
Профессиональный Документы
Культура Документы
Dezvoltarea creativitatii
Mediul interactiv in care au loc desenele animate ii ajuta pe copii sa invete mai
repede si sa deprinda anumite abilitati si competente. II ajuta sa asimileze mai usor
informatia cu ajutorul imaginilor. Gandeste-te numai la diferenta dintre a-i descrie verbal
unui copil un catel si a-i arata imaginea unuia!
Viteza in gandire
Gandire intuitiva
In functie de tipurile de desene animate pe care le alegi pentru copilul tau, il poti
ajuta sa isi imbogateasca vocabularul si sa isi dezvolte o cultura generala. Poti alege
desene cu caracter strict educativ in care copilul este invatat care sunt animalele si ce rol
au ele etc.Poate invata lucruri noi, cu care nu a mai avut contact pana atunci, ca de
exemplu istoria, in desene care se refera la diverse personalitati istorice. Oricum ar fi, te
poti folosi de desene pentru a-i creste bagajul de cunostinte generale intr-o forma usoara,
accesibila si distractiva.
Despartirea si separarea de parinti la gradinita.
De ce plange copilul?
Ce putem face?
Aceste manifestari nu vor disparea de la sine, ci vor continua sa persiste pentru ca
ele reflecta o suferinta a copilului, iar ignorarea lor va determina o agravare continua a lor
si o crestere a suferintei. Este important ca parintii sa solicite ajutor in a intelege suferinta
copilului si pentru a elabora impreuna o modalitate de a face posibila adaptarea copilului
la gradinita. Nu este o renuntare la a mai merge acolo, ci este un timp alocat poate in
paralel cu gradinita in care copilul va reusi sa capete capacitatea de a se separa, de a se
linisti cand este singur si mai ales incredere ca nu va ramane mereu singur, ci in fiecare zi
parintii il vor lua de la gradinita dupa program.
Si parintii se adapteaza?
Nu este insa numai pentru copil o experienta dificila ci si pentru parinti in egala
masura. Caci adesea neincrederea si nelinistea copilului sunt intai ale parintilor care nu il
pot lasa sa plece, sa fie singur, care se tem sa se desparta de el pentru cateva ore, care nu
pot suporta trecerea lui in aceasta etapa noua si pasul sau spre a fi responsabil fata de el si
autonom.Ceea ce simte copilul este o oglinda a ceea ce simte parintele si chipul sau
reflecta fidel pe cel al parintelui.
In ceea ce priveste parintii, comunicarea este esentiala in tot acest proces care
incepe cu prima zi de gradinita si se continua pentru mult timp. A comunica, adica a-si
exprima gandurile lor, starile, asteptarile, multumirile sau dezamgirile, furia sau bucuria,
indoiala sau increderea, si a-l lasa pe copil sa se exprime la randul sau. A creea o legatura
in care toate acestea circula de la unii la altii. Pentru ca ascultandu-le si lasandu-le sa
circule ele vor capata sens, se vor transforma, vor deveni o veriga care va lega laolalta
intreaga familie.
Bibliografie:
Psiholog Cristina Calarasanu.
Negativismul la copii
Negativismul se manifesta printr-un comportament opozant al copilului, adica
prin tendinta repetata de a spune "NU" sau de a incalca reguli. Copilul negativist
este neascultator, are crize frecvente de isterie si sfideaza parintii. Se pare ca
negativismul este considerat o etapa normala din dezvoltarea lor. Principala caracteristica
a tulburarilor de tip opozant este comportamentul negativist, neascultator si chiar
dusmanos al copilului in raport cu persoana care reprezinta autoritatea. Copiii se infurie
rapid, se cearta cu adultii, se opun activ regulilor, dau vina pe altii pentru propriile lor
greseli, sunt impulsivi si iritabili.
Aceste comportamente sunt evidente in relatia cu persoanele adulte apropiate sau
cu copiii de aceeasi varsta. Studiile arata ca unii copii care prezinta tulburari opozante au
si deficite la nivelul performantei scolare, fapt explicat prin tendinta lor de a nu indeplinii
sarcinile scolare.
Criteriile tulburarii de conduita sociala cu comportament de tip opozant (ICD-
10) si ale tulburarii opozitionismului provocator (DSM-IV) sunt urmatoarele:
1. Are crize de furie neobisnuit de frecvente sau intense (se enerveaza repede);
2. Se cearta adesea cu adultii;
3. Se opune des ori in mod activ indicatiilor sau regulilor adultilor sau refuza sa le
urmeze;
4. Ii agreseaza deseori pe altii in mod intentionat;
5. Ii invinuieste pe altii pentru propriile greseli sau propriul comportament inadecvat;
6. Deseori este iritabil sau se lasa usor enervat de ceilalti;
7. Deseori este coleric si plin de resentimente;
8. Deseori este ranchiunos sau razbunator.
Diagnosticul unei tulburari de comportament de tip opozant ar trebui luat in
considerare numai un cazul in care patternurile comportamentale prezinta o mare
frecventa de aparitie si consecinte de amploare, in comparatie cu cele observate in mod
tipic la copiii de aceeasi varsta si in cazul in care sunt afectate domeniile familial, social
sau scolar.
Simptomele asociate acestui tip de comportament sunt:
probleme de interactiune cu copiii: se sustrag cerintelor, incalca regulile in grupul
cu copiii de aceeasi varsta;
tulburari de comportament agresiv-antisocial, care se pot dezvolta in adolescenta
tulburari hiperchinetice;
deficite la nivelul performantelor scolare;
tulburari emotionale, indeosebi depresive.
Prin hiperactiv se intelege o persoana mai activa in general, intr-un mod lipsit
de finalitate, comparativ cu alte persoane de aceeasi varsta la masa, somn, lectura sau alte
activitati. Hiperactivul pare mereu in miscare, intr-o stare de agitatie. Acest lucru insa nu
indica existenta unei dereglari, caci multi dintre noi sunt intr-un moment sau altul mai
activi decat de obicei datorita unui eveniment festiv, nelinisti legate de realizarea sau
nerealizarea unui lucruri.
Copilul hiperactiv prezinta insa aceasta stare de neobosita superactivitatea in
mod constant, manifesta o cantitate excesiva de energie mobila si insuficient directionata,
este agitat din punct de vedere fizic, se concentreaza mai greu. Isi controleaza insuficient
impulsurile, se bate in mod frecvent sau isi provoaca fratii, colegii, isi strica foarte repede
hainele si jucariile, este prea putin matur in concordanta cu varsta lui.Trece cu foarte
multa usurinta de la o stare de dispozitie la alta, de la suparare la bucurie si invers, avand
deseori sentimentul vinovatiei.Copilul hiperactiv, in afara de starile initiale de agitatie,
poate avea temperamentul, personalitatea diferita, grad de dezvoltare a inteligentei diferit
si poate avea sau nu inabilitati specifice de invatare.
Studiile facute au incercat sa marcheze momentul aparitiei
hiperactivitatii. Se pare ca din frageda copilarie, unii copii sunt mult mai activi in
comparatie cu fratii sau surorile lor. Se rostogolesc singuri lasati singuri pentru cateva
secunde, isi agita picioarele, dorm putin si neregulat, sunt mai excitabili, cand stau in
picioare au tendinta permanenta de a sari. Atunci cand incep sa mearga ies cu usurinta din
patut, au tendinta de a se catara rapid peste tot.
Aproape 80% dintre copiii hiperactivi sunt baieti, cu toate ca este stiut
ca baietii sunt mai activi decat fetele. Prin studiile facute s-a descoperit ca aceasta
caracteristica se transmite in cadrul familiei.
Nu se cunoaste o cauza specifica a hiperactivitatii. Au fost realizate
investigatii legate de dificultatea nasterii, daca ea a fost prematura, daca copii au suferit
de boli cerebrale infectioase, sau de alte boli si nu s-a ajuns la un rezultat anume.
Concluzia este ca acesti copii sunt inzestrati cu aceasta caracteristica in mod natural, asa
cum unii sunt in mod natural foarte inalti.
Pentru copilul hiperactiv care intra pentru prima data in colectivitate apar
dificultati, deoarece el trebuie sa se conformeze unor reguli: sa stea linistit mai mult timp,
sa-si finalizeze lucrarile, sa relationeze cu colegii in cadrul jocurilor si a celorlalte
activitati, sa nu agreseze colegii.
Un copil dotat intelectual, si totusi hiperactiv, care este tot timpul in miscare si
pare a fi neatent, uneori impulsiv, evita actiunile din „centre” unde este necesara
autoexigenta, autocontrolul, concentrarea maxima si lucrul in liniste. El are nevoie de
explicatii detaliate, repetarea instructiunilor, oferire de responsabilitati si stimularea
aptitudinilor.
Este bine sa stimulam orice aptitudine sau talent al copilului hiperactiv, pentru a-l
face sa aiba succese, astfel succesul obtinut intr-o activitate il ajuta sa suporte mai usor
greutatile si socurile din alte domenii.
Exemplu R.A. este mereu in miscare, vorbeste neintrebat, deoarece are impresia
ca a raspuns mai putin decat ceilalti copii, se incrunta, ciupeste colegii de langa el, se
incurca cand raspunde, pentru ca se grabeste ca si cand nu i s-ar acorda timp suficient, in
schimb este talentat la muzica, si intr-un timp scurt ajunge la performante nebanuite
pentru varsta lui (6 ani), dand dovada de mult interes pentru pian.
Adesea, copilul hiperactiv este tentat sa abordeze mai multe actiuni fara un plan,
acestea ducand la nereusite, de aceea trebuie sa ii invatam sa isi organizeze actiunile si sa
le finalizeze.
Pentru fiecare reusita sa-l laudam, sa-l recompensam in felul acesta mentinandu-i
interesul pentru activitatea desfasurata.
Pentru a reusi avem nevoie de ajutorul fiecarei persoane din mediul copilului
hiperactiv. Aceasta include familia, educatoarea, invatatoarea, profesorii, colegii,
prietenii, vecinii, care intra in contact cu copilul. Toti acestia pot fi utili daca inteleg
natura comportamentului copilului hiperactiv.