Fractal

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Colocvial, un fractal este o figură geometrică fragmentată sau frântă
care poate fi divizată în părți, astfel încât fiecare dintre acestea să fie
(cel puțin aproximativ) o copie miniaturală a întregului".[1] Termenul
a fost introdus de Benoît Mandelbrot în 1975 și este derivat din
latinescul fractus, însemnând "spart" sau "fracturat".

Fractalul, ca obiect geometric, are în general următoarele

caracteristici:

Are o structură fină la scări arbitrar de mici.

Este prea neregulat pentru a fi descris în limbaj geometric
euclidian tradițional.
Este autosimilar (măcar aproximativ saustochastic).
Are dimensiunea Hausdorff mai mare decât dimensiunea Granița mulțimii lui Mandelbrot este un exemplu
topologică (deși această cerință nu este îndeplinită de faimos de fractal.
curbele Hilbert).
Are o definiție simplă și recursivă.[2]
Deoarece par identici la orice nivel de magnificare, fractalii sunt de
obicei considerați ca fiind infinit complecși (în termeni informali).
Printre obiectele naturale care aproximează fractalii până la un
anumit nivel se numără norii, lanțurile montane, arcele de fulger,
liniile de coastă și fulgii de zăpadă. Totuși, nu toate obiectele
autosimilare sunt fractali—de exemplu, linia reală (o linie dreaptă
Euclidiană) este autosimilară, dar nu îndeplinește celelalte
caracteristici.

Altă imagine a mulțimii lui Mandelbrot.

Cuprins
Etimologie
Istorie
Exemple
Autosimilaritate
Dimensiunea Hausdorff a unor fractali
Mulțimea lui Cantor
Curba lui Koch
Triunghiul lui Sierpinski
Covorul lui Sierpinski
Buretele lui Menger
Aplicații ale geometriei fractale
Fractalii în stiință
Fractalii în natură
Fractalii în artă
 Referințe
Legături externe

Etimologie
Cuvântul fractal provine din latinul fractuus, ce derivă din verbul frangere care înseamnă "a rupe", "a fragmenta", "a frânge".

Istorie
Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au încercat să-și explice anumite
fenomene, prin intermediul unor modele, care la început au fost simpliste, dar
aproximând natura. Odată cu evoluția științei, modelele devin tot mai
complexe și se apropie tot mai mult de fenomenele reale observate. Astfel,
geometria clasică, euclidiană, lucrează cu figuri geometrice simple. Apariția
geometriilor neeuclidiene (ai căror fondatori au fost Lobacevski și Bolyai) a
condus la o reconsiderare a vechilor teorii.

Matematica din spatele fractalilor a apărut în secolul 17, când filosoful

Gottfried Leibniz a considerat autosimilaritatea recursivă (deși greșise
gândindu-se că numai liniile drepte sunt autosimilare în acest sens).

În a doua parte a secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, anumiți

matematicieni semnalează existența unor entități geometrice excepționale, fără
nicio asemănare cu figurile și corpurile studiate până atunci. Printre acestea se Pentru a crea un fulg Koch, se începe cu
un triunghi echilateral și se înlocuiește
numără curba lui Koch, o curbă de lungime infinită ce limitează o arie finită și
treimea din mijloc de pe fiecare latură cu
care nu admite tangentă în niciun punct al acesteia și dimensiunea Hausdorff,
două segmente astfel încât să se formeze
obiect geometric care nu are dimensiunea întreagă. un nou triunhghi echilateral exterior. Apoi
se execută aceiași pași pe fiecare
În 1872 a apărut o funcție al cărei grafic este considerat azi fractal, când Karl segment de linie a formei rezultate, la
Weierstrass a dat un exemplu de funcție cu proprietatea că este continuă, dar infinit. Cu fiecare iterație, perimetrul
nediferențiabilă. În 1904, Helge von Koch, nesatisfăcut de definiția abstractă și acestei figuri crește cu patru treimi. Fulgul
analitică a lui Weierstrass, a dat o definiție geometrică a unei funcții similare, Koch este rezultatul unui număr infinit de
care se numește astăzi fulgul lui Koch. În 1915, Waclaw Sierpinski a construit execuții ale acestor pași, și are lungime
infinită, în timp ce aria sa rămâne finită.
triunghiul și, un an mai târziu, covorul lui Sierpinski. La origine, acești fractali
De aceea, fulgul Koch și construcțiile
geometrici au fost descriși drept curbe în loc de forme bidimensionale, așa cum similare sunt numite uneori "curbe
sunt cunoscute astăzi. Ideea de curbe autosimilare a fost preluată dePaul Pierre monstru."
Lévy, care, în lucrarea sa Curbe și suprafețe în plan sau spațiu formate din
parți similare întregului din 1938, a descris o nouă curbă fractal, curba C a lui
Lévy.

Georg Cantor a dat, de asemenea, exemple de submulțimi ale axei reale cu proprietăți neobișnuite — aceste mulțimi Cantor sunt
numite astăzi fractali.

Funcțiile iterate în planul complex au fost investigate la sfârșitul secolului 19 și începutul secolului 20 deHenri Poincaré, Felix Klein,
Pierre Fatou și Gaston Julia. Totuși, fără ajutorul graficii pe calculator moderne, ei nu puteau vizualiza frumusețea numeroaselor
obiecte pe care le descoepriseră.

Cel care își dă seama că asemenea ciudățenii matematice nu constituie doar un exercițiu de imaginație și că se regăsesc în natură a
fost Benoît Mandelbrot. Acesta observă că forma unui munte nu este o piramidă sau un con, trunchiul îmbrăcat cu scoarță al unui
copac nu este un cilindru perfect neted, norii nu sunt sfere. Așadar, în natură nu întâlnim forme geometrice simple, regulate, ci forme
cu un grad înalt de complexitate și unicitate. Din această observație s-a născut o nouă știință care studiază aceste forme complexe,
știință ce poartă denumirea degeometrie fractală.

În anii 1960, Mandelbrot a început să cerceteze autosimilaritatea în lucrări precum Cât de lungă este coasta Marii Britanii?
Autosimilaritate statistică și dimensiune fracțională. În sfârșit, în 1975, Mandelbrot a inventat termenul "fractal" pentru a denumi un
obiect al cărei dimensiune Hausdorff-Besicovitch este mai mare decât dimensiunea topologică a sa. A ilustrat această definiție
matematică cu imagini construite pe calculator
.

Exemple
O clasă de exemple simple este dată de mulțimile Cantor, triunghiul și covorul lui
Sierpinski, buretele lui Menger, curba dragon, curba lui Peano și curba Koch. Alte
exemple de fractali sunt fractalul lui Lyapunov și mulțimile limită ale grupurilor
Kleiniene. Fractalii pot fi determiniști (toți cei anteriori) sau stocastici (adică
nedeterminiști). De exemplu, traiectoriilemișcării browniene în plan au dimensiunea
Hausdorff 2.

Sistemele haotice dinamice sunt uneori asociate cu fractalii. Obiectele din spațiul
fazelor dintr-un sistem dinamic pot fi fractali (vezi atractor). Obiectele din spațiul
parametrilor al unei familii de sisteme pot fi de asemenea fractali. Un exemplu O mulțime Julia, un fractal înrudit cu
interesant este mulțimea lui Mandelbrot. Această mulțime conține discuri întregi, mulțimea lui Mandelbrot

deci are dimensiunea Hausdorff egală cu dimensiunea topologică (adică 2) — dar

ceea ce este surprinzător este că granița mulțimii lui Mandelbrot are de asemenea dimensiunea Hausdorff 2 (în timp ce dimensiunea
topologică este 1), un rezultat demonstrat deMitsuhiro Shishikura în 1991. Un fractal foarte înrudit estemulțimea Julia.

Chiar și la curbele simple se poate observa proprietatea de autosimilaritate. De exemplu, distribuția Pareto produce forme similare la
diferite niveluri de grosisment.

Autosimilaritate
Mandelbrot folosește termenulfractal în sensul de "neregulat", iar definiția pe care o formulează este:

"... un ansamblu care prezintă aceleași neregularități la orice scară ar fi privit."

Așadar, din punct de vedere geometric, fractalul este un anasamblu ale cărui părți sunt într-o bună măsură identice cu întregul.
Această proprietate se numeșteautosimilaritate.

Într-un mod sugestiv se poate spune că dacă un obiect de o complexitate geometrică este privit de la o anumită distanță, apoi făcând
un zoom este privit din nou și repetând procedeul la infinit, imaginea care se vede este aceeași.

În 1958 Kolmogorov introduce conceptul dedimensiune de autosimilaritate(de capacitate) în următorul mod:

Să presupunem un segment de dreaptă, un pătrat și un cub care sunt reduse la scara s (s < 1). Se obțin noi obiecte similare în număr
de:

pentru segment,

pentru pătrat, (1)

pentru cub.
Dar dimensiunea topologică a segmentului este 1, a pătratului este 2, iar a cubului este 3, în care caz se poate scrie la modul general
că:

(2)

de unde prin logaritmare rezultă:

(3)

Numărul D poartă denumirea de dimensiune de autosimilaritate sau de capacitate. Mai târziu, aceasta este denumită și dimensiune
Hausdorff.

Dimensiunea Hausdorff a unor fractali

Mulțimea lui Cantor

În cazul mulțimii lui Cantor, formula (3) devine:

Mulțimea lui
Cantor în
spațiul 2D

Mulțimea Cantor fiind o mulțime de puncte are dimensiunea topologică

Curba lui Koch

Pentru Curba lui Koch formula (3) se scrie:
Fulgul de
zăpadă a lui
Koch

Fiind o curbă, dimensiunea topologică este

Triunghiul lui Sierpinski

În cazul triunghiului lui Sierpinski: Triunghiul lui
Sierpinski

Covorul lui Sierpinski

Covorul lui
În cazul covorului lui Sierpinski: Sierpinski
Buretele lui Menger
Pentru Buretele lui Menger, dimensiunea de autosimilaritate este:

Buretele lui
Menger

Din exemplele anterioare se observă că dimensiunea Hausdorff a unui fractal nu este în general un număr
întreg. Există și fractali cu dimensiunea întreagă, cum suntcurba lui Peano și curba lui Hilbert care au dimensiunea 2.

În urma analizei dimensiunilor topologice și fractale și formulării unei definiții riguroase a noțiunii de fractal s-a constatat că, în
cazul fractalilor, dimensiunea fractală este mai mare decât cea topologică:

Aplicații ale geometriei fractale

Fractalii în stiință
Aplicabilitatea geometriei fractale nu se rezumă doar la fenomene statice, ci și în studiul fenomenelor dinamice, în evoluție, cum ar fi
fenomenele de creștere înbiologie sau de dezvoltare a populațiilor urbane.

Fractalii în natură
Fractali aproximativi sunt ușor de observat în natură. Aceste obiecte afișează o structură
auto-similară la o scară mare, dar finită. Exemplele includ norii, fulgii de zăpadă,
cristalele, lanțurile montane, fulgerele, rețelele de râuri, conopida sau broccoli și
sistemul de vase sanguine și vase pulmonare.

Arborii și ferigile sunt fractali naturali și pot fi modelați pe calculator folosind un

algoritm recursiv. Natura recursivă este evidentă în aceste exemple — o ramură a unui Un fractal care modelează
arbore sau o frunză a unei ferigi este o copie în miniatură a întregului: nu identice, dar suprafața unui munte (animație)
similare.

În 1999, s-a demonstrat despre anumite forme de fractali auto-similari că au o proprietate de "frequency
invariance" — aceleași proprietăți electromagnetice indiferent de frecvență — din Ecuațiile lui
Maxwell.[3]

Fractalii în artă
Tipare de fractali au fost descoperite în picturile artistului american Jackson Pollock. Deși picturile lui
[4]
Pollock's par a fi doar stropi haotici, analiza computerizată a descoperit tipare de fractali în opera sa.

Fractalii sunt de asemenea predominanți în arta și arhitectura africană. Casele circulare apar în cercuri
de cercuri, casele dreptunghiulare în dreptunghiuri de dreptunghiuri și așa mai departe. Astfel de tipare Un fractal ferigă
[5] obținut printr-un
se găsesc și în textile și sculpturile africane, precum și în părul împletit în codițe.
sistem de funcții
iterate
 Un fractal se formează Degradarea unui bloc Ramificarea fractalilor Broccoli Romanesco
când se despart două acrilic de 4 ţoli sub are loc în cazul evidenţiind structuri de
plăci de acril lipite. acţiunea unui curent de suprafeţei DVD-urilor fractal naturale foarte
înaltă tensiune produce iradiate într-un cuptor cu fine
un fractal figură microunde[6]
Lichtenberg.

Un grup format prin O magnificare a mulţimii Fractal generat în Fractal Sterling2

agregare limitată de phoenix PASCAL
difuzie, dezvoltat dintr-o
soluţie de sulfat de cupru
într-o celulă de
electrodepunere

Referințe
1. ^ Mandelbrot, B. B. (1982).The Fractal Geometry of Nature. W. H. Freeman and Company. ISBN 0-7167-1186-9
2. ^ Falconer, Kenneth (2003). Fractal Geometry: Mathematical Foundations and Applications . John Wiley & Sons, Ltd.
pp. xxv. ISBN 0-470-84862-6
3. ^ Hohlfeld,R., and Cohen,N.,"SELF-SIMILARITY AND THE GEOMETRIC REQUIREMENTS FOR FREQUENCY
INDEPENDENCE IN ANTENNAE ", Fractals, V ol. 7, No. 1 (1999) 79-84
4. ^ Richard Taylor, Adam P. Micolich and David Jonas.Fractal Expressionism : Can Science Be Used o T Further Our
Understanding Of Art? (http://www.phys.unsw.edu.au/PHYSICS_!/FRACTAL_EXPRESSIONISM/fractal_taylor.html)
5. ^ Ron Eglash. African Fractals: Modern Computing and Indigenous Design. New Brunswick: Rutgers University
Press 1999. (http://www.rpi.edu/~eglash/eglash.dir/afractal/afractal.htm)
6. ^ Peng, Gongwen (21 iulie 1990). T „ he fractal nature of a fracture surface(http://www.iop.org/EJ/abstract/0305-4470/
23/14/022)”. Journal of Physics A (14): 3257-3261. doi:10.1088/0305-4470/23/14/022(https://dx.doi.org/10.1088/030
5-4470/23/14/022). http://www.iop.org/EJ/abstract/0305-4470/23/14/022. Accesat la 2 iunie 2007.

Legături externe
en Fractal Gallery
ro Formulă nouă prin care pot fi calculate partițiile oricărui număr - descoperită cu ajutorul fractalilor

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fractal&oldid=11419555
Ultima editare a paginii a fost efectuată la 11 noiembrie 2017, ora 22:06.

Acest text este disponibil sub licențaCreative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice
; pot exista și clauze
suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.