Grumezescu Florina

Fac. Bioinginerie Medicala

Grupa 2, anul II

Salcia

Denumire
Plantele din genul salix sunt cunoscute în România sub numele generic
de salcie, respectiv răchită. Numele popular de "salcie" provine în limba
română din latinescul salix.
Raspandire
Genul Salix este răspândit în întreaga emisferă nordică, fiind întâlnit în
principal pe soluri umede, pe malurile râurilor, iazurilor și lacurilor în
zonele mai răcoroase.

Caracteristici
Tulpina, poate fi noduroasă, scoarța cu crăpături, înălțimea neatingând
mai mult de 3-4 metri, dar la unele specii poate atinge până la 10-15 metri si
aeriana.
Frunzele sunt întregi (rar lobate), stipelate, cu pețioli scurți, dispuse altern
pe ramurile elastice, netede.
Florile unisexuate, dispuse în amenți drepți (care apar înaintea frunzelor
sau odată cu acestea), cu 2-10 stamine, ovarul bicarpelar și stilul cu 2-4
stigmate bifurcate. Mugurii pufoși semi-deschiși ai salciei, înainte ca aceștia
să înflorească, sunt numiți și mâțișori.Fructul este o capsulă cu 2-4
valve.Semințele sunt mici, în număr mare și acoperite cu perișori argintii.

Utilizare

Salcia conține salicina, o substanță asemănătoare acidului acetil

salicilic care se găsește în aspirină. De la salcie, in scop terapeutic se
foloseste scoarta de pe ramurile tinere, de doi, trei ani. Folosită de mii de ani
pentru tratarea bolilor reumatismale, a hemoragiilor, dezinteriei și febrei,
scoarța de salcie a devenit importantă în urmă cu peste o suta de ani, cand i-
au fost descoperite și izolate principalele substanțe active care ii confera
Grumezescu Florina
Fac. Bioinginerie Medicala
Grupa 2, anul II

calitatea de medicament naturist, și anume salicina.

Salicina, nimic altceva decât aspirină naturală, are efecte tonice,
antiseptice și antiinflamatoare, sedative, astringente și antireumatismale si
poate fi folosita cu succes in tratarea artritei, artozei și puseelor
reumatismale, în tendinită, gută și sciatică.
În plus, tratează racelile, gripa, durerile de cap, afecțiunile dureroase și
febrile, efectul fiind unul analgezic. Pe lângă salicină, coaja de salcie mai are
în compoziția sa și amidon, proteine, lipide, tanin, celuloză, substanțe
minerale și vitamine.
Coaja de salcie poate fi administrată sub formă de infuzie, decoct,
pulbere. În caz de raceală, gripă ori dureri de oase se poate prepara o infuzie
din 200 de ml de apa clocotita turnată peste două lingurițe de scoarță bine
uscată și marunțită. Ceaiul, ținut la temperatura camerei, se bea, cate doua,
trei linguri, pe parcursul zilei.
In caz de dureri in gat, se recomanda gargara cu decoct de coaja de
salcie. Ceaiul nu trebuie sa depaseasca temperatura corpului. Tratamentul
cu decoct de coaja de salcie nu trebuie sa dureze mai mult de 21 de zile.
Pentru rani si ulceratii ale pielii se recomanda comprese cu ceai
concentrat din coaja de salcie, patru, cinci linguri de planta la un sfert de
litru de apa clocotita. Compresele puse pe locul afectat usuca si vindeca
rana.
Pulberea se obtine din coaja bine uscata si macinata in rasnita de
cafea. Se macina atat cat se consuma in 10 zile, perioada dupa care isi
pierde din proprietati. Trebuie stiut ca, in tratarea bolilor nervoase, salcia
are efect calmant si sedativ in angoase, insomnie, depresie, neurastenie caz
in care se recomanda ca leac, cate doua, trei grame de pulbere pe zi.

Folclor

Salcia crește în abundenţă pe teritoriul României dar nu este un copac

prețuit din cauza lipsei de întrebuințări. Există numeroase proverbe
populare în care salcia e descrisă cu o notă de sarcasm, așa cum ar fi: când
va face plopul pere și răchita micșunele. Altele din păcate au o coloratură
rasistă: așa cum salcia nu e pom, nici țiganul nu e om.