POLONIA

Polonia (în polonă Polska, oficial Republica Polonă, în polonă Rzeczpospolita Polska)
este o țară din Europa Centrală, care se învecinează cu Germania la vest,
cu Cehia și Slovacia la sud, cu Ucraina și Belarus la est și cu Lituania, Rusia și Marea
Baltică la nord. Are, de asemenea, o frontieră maritimă cu Danemarca și Suedia. Întreaga
suprafață a Poloniei este de 312.679 km², situând acest stat pe poziția 70 în lume din punct de
vedere al suprafeței. Polonia are o populație de 38,5 milioane de locuitori, concentrați, în
principal, în orașe și municipii mai mari, precum capitala istorică – Cracovia, și cea actuală
– Varșovia. Este o republică compusă din șaisprezece voievodate (województwo).
Primul stat polonez a fost creat în anul 966 de Mieszko I. Teritoriul său a fost similar
cu limitele actuale ale țării. În anul 1025, Polonia a devenit regat și în 1569 a cimentat o
asociație de lungă durată cu Marele Ducat Lituanian, prin unire formând Republica Celor
Două Națiuni. Republica a fost desființată în 1795. Polonia și-a recăpătat independența
în 1918 după Primul Război Mondial, dar și-a pierdut-o din nou în timpul celui de-al Doilea
Război Mondial, fiind ocupată de forțele Germaniei Naziste și Uniunii Sovietice, după 1945
devenind un stat comunist aflat sub controlul fostei Uniuni Sovietice. În anul 1989, dominația
comunistă a fost răsturnată și Polonia a devenit ceea ce este neoficial denumit „A treia
Republică Poloneză”.
Polonia este o putere regională, precum și o posibilă putere
mondială emergentă. Este a opta cea mai mare și una dintre cele mai dinamice economii

1
din Uniunea Europeană, , și are un nivel foarte înalt de dezvoltare umană și un nivel relativ
scăzut de corupție. Polonia este o țară dezvoltată și democratică, cu standarde foarte ridicate
de trai, de calitate a vieții, siguranță, educație și libertate economică. Situată între Europa de
Est și Vest, Polonia a dezvoltat un bogat patrimoniu cultural, ce include numeroase
monumente istorice și 15 situri arheologice ale UNESCO. Polonia este membră
a NATO, ONU, OECD, Organizației Mondiale a Comerțului și a Uniunii Europene.
Antichitate
În antichitatea târzie, diverse grupuri etnice au locuit pe teritoriul Poloniei de astăzi.
Datele privind respectivele grupuri nu sunt exacte, iar afilierea lor lingvistică este
controversată. Teritoriul Poloniei a fost locuit, între altele, de
triburi slave, celtice, baltice și germanice. Este disputată, de asemenea, originea slavilor. În
principal, se disting două teze în această privință: alohtonia și autohtonia.
Cea mai cunoscută descoperire arheologică privind Polonia preistorică este o așezare
fortificată din Biskupin, datată din cultura luzațiană (de origine slavă) a epocii timpurii a
fierului, în jurul anului 750 î.e.n.
Evul Mediu
Primul conducător atestat al statului polonez a fost Mieszko I din dinastia Piast, care a
fost botezat în anul 966 de misionari din Regatul Ceh, Creștinarea Poloniei a început în
această perioadă și s-a desfășurat concomitent cu combaterea credințelor slave
păgâne.Succesorul și fiul său, Boleslav Viteazul, a devenit primul rege al Poloniei
în 1025, impunând independența statului față de Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană,
cel mai mare și cel mai puternic vecin al Poloniei în acea epocă. Succesorul său, Mieszko al
II-lea Lambert, nu a reușit să consolideze realizările acestuia, a destabilizat țara și a pierdut o
serie de teritorii.
Fiul lui Mieszko II, Cazimir Restauratorul, a restaurat statul, a întărit armata, a
dezvoltat economia și a protejat Biserica. În timpul domniei sale a început formarea statului
cavaleresc. Deși a avut parte de multe succese cât a fost la putere, lui Cazimir Restauratorul
nu i-a fost acordat niciodată titlul de rege. Fiul său, Boleslav al II-lea cel Curajos, a primit
acest titlu în 1076, dar a fost exilat în 1079, după ce a dat un ordin de ucidere a episcopului
Cracoviei sub acuzația de trădare.[44] I-a urmat pe tron Vladislav I Herman, dar acesta a
renunțat la titlu regal.
Conducătorul următor, Boleslav al III-lea Gură Strâmbă, a câștigat tronul Poloniei
după o luptă lungă cu fratele său, Zbigniew. În testamentul său, acesta a decis să scindeze
statulpentru a preveni astfel războaie civile între fiii lui. A dispus testamentar crearea a șase
teritorii (dzielnica, pl. dzielnice, „districte”), trei pentru fii, unul pentru soția sa, Salomea, unul
pentru fiul cel mai mare (senior), teritoriu compus din Polonia Mică, Pomerelia și o parte
a Poloniei Mari, și unul sub control senioral (Pomerania Occidentală). Seniorul controla
provincia sa, provincia seniorală și alte teritorii aflate sub controlul senioral.
În 1138, Vladislav al II-lea Exilatul a primit Silezia, Boleslav al IV-lea cel
Creț — Mazovia, iar Mieszko al III-lea cel Bătrân — o parte a Poloniei Marii, care nu a făcut
parte din provincia seniorală. Moștenitorul lui Bolesław Krzywousty, Henric din Sandomierz,
a fost duce al Sandomierzului pe care l-a primit în 1146. Vladislav al II-lea Exilatul a devenit
primul senior.
În perioada fragmentării teritoriale au avut loc unele încercări de reunificare a
teritoriului, dar încercările au eșuat sau au fost de scurtă durată. Una dintre cele mai reușite a
fost cea a „Henricilor silezieni” („Henrykowie Śląscy”), Henric I cel Bărbos și Henric al II-lea
cel Pios. Ei au unit două provincii: Silezia și Polonia Mică, dar statul lor s-a prăbușit ca
urmare a atacurilor mongole, respectiv a înfrângerilor suferite în bătăliile de la Chmielnik și
2
de la Legnice (Legnița) în 1241. O altă încercare importantă a fost a lui Przemysł al II-lea. El
a unit Polonia Mare cu Pomerelia și a fost încoronat în 1295. Statul său s-a destrămat la
moartea acestuia, în 1296, survenită în condiții misterioase.
O încercare reușită a fost făcută de pe Vladislav I cel Scurt. El a unit Polonia
Mică și Polonia Mare, cele mai importante părți ale țării, și s-a încoronat la data de 20
ianuarie 1320. Fiul său, Cazimir al III-lea cel Mare, a întărit poziția Poloniei în regiune, a
extins teritoriul țării spre est, adăugând teritoriile rutene și Podolia. Pe plan internațional, el a
realizat alianțe și pacte cu casele regale de Luxemburg și Anjou și a dezvoltat economia și
sistemul de apărare a țării. După moartea lui Cazimir, datorită lipsei de moștenitori, tronul
Poloniei a fost ocupat de monarhi din casa Anjou, luând sfârșit, astfel, perioada Piaștilor.
În anul 1370 Ludovic I al Ungariei a fost încoronat ca rege al Poloniei. În timpul
domniei sale a început supremația nobilimii în viața politică a țării. Nobilimea a primit
primul privilegiu general în Košice, în 1374. După moartea lui Ludovic d'Anjou, în 1382, a
început cea mai lungă perioadă de interregn din istoria Poloniei. În cele din urmă, fiica lui
Ludovic, Jadwiga de Anjou, a fost încoronată nu ca regină a Poloniei, ci ca rege, la 16
octombrie 1384. În 1386 regina Jadwiga s-a măritat cu ducele Lituaniei Iogailas (Jagiello),
cunoscut, ulterior, ca Vladislav al II-lea al Poloniei. Încoronarea lui a fost la 4 martie 1386,
inaugurându-se, astfel, perioada dinastică a casei regale a Jagiellonilor
Republica Celor Două Națiuni
Uniunea personală cu Marele Ducat al Lituaniei, vecinul din nord și est, începută prin
încoronarea lui Jagiello pe tronul polonez, a permis extinderea puterii poloneze spre est și
crearea (conform Uniunii de la Lublin din 1569) confederației Polono-Lituaniene
(Rzeczpospolita), ce cuprindea un teritoriu situat între Marea Baltică, Munții
Carpați, Belarusul actual, Nistrul și Niprul.
La nord-vest, cavalerii teutoni, conducători ai Prusiei din secolul XIII, au fost învinși
de forțele unite polono-lituaniene în bătălia de la Grunwald (1410) și, ulterior, în Războiul de
Treisprezece Ani. Conform celui de-al doilea tratat de la Toruń, 1466, ei au trebuit să cedeze
partea occidentală a teritoriului Coroanei Poloneze (teritorii mai târziu cunoscute ca Prusia
Regală) și au acceptat suzeranitatea polono-lituaniană asupra restului teritoriului lor (Prusia
Ducală).
În această perioadă, Polonia a devenit țara cu cea mai mare populație evreiască a
Europei, datorită unor edicte regale emise în secolul XIII, care au garantat siguranța și
libertatea religioasă evreilor. Acestea au contrastat cu persecuțiile periodice din Europa
Vestică, persecuții ce s-au intensificat după Moartea Neagră (1348-1349), când unele grupuri
din Occident i-au acuzat pe evrei ca fiind cauzatori ai bolii. Mare parte din Polonia a fost
cruțată de această boală și emigrarea evreilor a adus beneficii într-un stat în curs de
dezvoltare. Cea mai mare creștere a numărului evreilor a avut loc în secolul XIX, când ei au
constituit 7% din întreaga populație poloneză. În general, regii Poloniei și nobilimea erau
amabili cu evreii, pe când țărănimea și Biserica Romano-Catolică nu.
În timpul existenței statului unit polono-lituanian, în secolul al XVI-lea Polonia a
devenit monarhie electivă, a cărui rege era ales pe viață. La moartea acestuia se organizau
alegeri. Această situație a fost necesară în urma crizei din anul 1572, când regele
Poloniei, Sigismund al II-lea August, a decedat fără moștenitor. Nefiind stabilită nici o metodă
de alegere a regelui, în această eventualitate, a fost nevoie de mai mult timp pentru a decide
metoda de alegere a noului rege. În final, după lungi dezbateri, s-a decis să se permită întregii
nobilimi poloneze să aleagă un nou rege. Nobilimea s-a adunat în Varșovia și a votat într-o
„alegere liberă”, vot ce s-a efectuat după moartea regelui.

3
 Primele alegeri poloneze au avut loc în 1573. Patru oameni au fost candidați pentru
rege: Henric de Valois (Henryk Walezy), fratele regelui Franței (Carol al IX-lea), Ivan cel
Groaznic, țarul Rusiei, arhiducele Ernest din casa Habsburg și regele Suediei, Ioan Vasa III.
Alegerea a fost foarte dezordonată și a fost câștigată de Henric de Valois. Cauza pentru cea
mai mare parte a dezordinii din timpul alegerilor a fost numărul mare de oameni care au venit
să voteze.
Henric de Valois a părăsit tronul Poloniei după doar patru luni de domnie, după ce a
primit vestea morții fratelui său, care l-a numit moștenitor. Henric a devenit rege al Franței
sub titlul de Henric III. Această mișcare a surprins majoritatea nobilimii, deoarece în timpul
conducerii lui Henric economia Poloniei s-a dezvoltat.
După 1569 uniunea statală polono-lituaniană a suferit o serie de invazii tătărești, care
aveau drept scop a prăda, a jefui și a prinde sclavi. Zona limitrofă de la sud-est a fost într-o
stare de război semi-permanent până în secolul XVIII. De asemenea, tătarii au sprijinit
revoltele cazacilor în 1593, 1626, 1637-1638 și 1648-1654. Ultima, care a durat șase ani, a
fost condusă de Bogdan Hmelnițki. Ca rezultat al mai multor cereri făcute de
hatman, Ucraina a fost pusă sub protecția Rusiei. Acordul a fost făcut în ianuarie 1654, în
orașul Pereiaslavl. Acesta a cauzat războiul polono-rus, care a durat între 1654 și 1667. La
sfârșitul acestuia, opozanții au semnat un acord în Adrusovo (în jurul orașului Smolensk),
unde Polonia a cedat Ucraina Rusiei și cazacii au primit drept de autonomie locală și armată
internă.
Polonia a avut unsprezece regi aleși. Aceștia au fost: Henric de Valois (Henryk
Walezy), Ștefan Báthory (Stefan Batory), Sigismund al III-lea Vasa (Zygmunt III
Waza), Vladislav al IV-lea Vasa (Władysław IV Waza), Ioan Cazimir al II-lea Vasa (Jan
Kazimierz Waza), Mihai I(Michał Korybut Wiśniowiecki), Ioan al III-lea Sobieski (Jan III
Sobieski), August al II-lea cel Puternic (August II Mocny), Stanisław Leszczyński, August al
III-lea și Stanisław August Poniatowski.
Statul polono-lituanian de după Uniunea de la Lublin a reprezentat un contrapunct
interesant în perioada monarhiilor absolute din Europa Occidentală. Sistemul său politic
cvasi-democratic, numit „libertatea de aur a nobilimii”, a reprezentat o situație politică fără
precedent în istoria Europei. Din nefericire, luptele puternice dintre nobilimea mai
săracă, magnații (panii) și regii aleși au subminat valorile cetățenești și au erodat, treptat,
autoritatea și puterea guvernului. După seria războaielor pustiitoare din secolul XVII (cele
mai notabile fiind Răscoala lui Bogdan Hmelnițki și Potopul), Polonia-Lituania a devenit un
stat slab din punct de vedere politic pe scena europeană. Economia și dezvoltarea sa au fost
afectate datorită păstrării caracterului agricol al țării și a statutului de șerbie pentru majoritatea
populației, ceea ce a întârziat industrializarea țării. La începutul secolului XVIII uniunea
polono-lituaniană, unul dintre cele mai mari state ale Europei, a devenit nimic mai mult decât
marioneta vecinilor săi: a Austriei, a Prusiei și a Rusiei.
Odată cu pătrunderea iluminismului în Polonia, în cea de-a doua jumătate a secolului
al XVIII-lea, o mișcare de reformă și revitalizare a statului a adus schimbări importante în
sistemul politic și economic, sfârșind prin introducerea primei constituții din
Europa: Constituția de la 3 mai 1791. Din nefericire, aceasta a venit prea târziu pentru a putea
impune reforme temeinice, deoarece vecinii antemenționați au împărțit Polonia într-o serie de
trei partiții.
Al Doilea Război Mondial
La data de 23 august 1939 Germania nazistă și Uniunea Sovietică au semnat pactul
Ribbentrop-Molotov, care a conținut și punctul secret privind împărțirea Poloniei în două
zone de control: cea germană și cea sovietică. La 1 septembrie 1939 Adolf Hitler a ordonat

4
trupelor sale să intre în Polonia. La început, au fost atacate cetăți în Gdańsk (Westerplatte)
și Wieluń. la 17 septembrie și trupele sovietice au atacat Polonia dinspre est, bucurându-se de
suportul populației de origine bielorusă și ucraineană. Guvernul polonez a scăpat refugiindu-
se în România și, apoi, în Franța. Când Germania a atacat și Uniunea Sovietică, întreaga
suprafață a statului a fost ocupată de forțe armate germane.
Polonezii au format mișcarea de rezistență națională și guvernul în exil, la început
în Paris și, apoi, la Londra, care au fost recunoscute de Uniunea Sovietică. În timpul celui de-
al Doilea Război Mondial, 400.000 de polonezi au luptat sub conducere sovietică, iar 200.000
au făcut parte din armatele vestice, în unitățile loiale guvernului polonez aflat în exil.
În aprilie 1944 autoritățile Uniunii Sovietice au rupt relațiile cu guvernul exilat, atunci
când soldații germani au anunțat că au descoperit morminte ale ofițerilor polonezi omorâți în
Katyń. Sovieticii au răspuns că polonezii i-au insultat prin cererea lor ca Crucea Roșie să
cerceteze aceste raporturi. În iulie 1944 Armata Roșie și Armata Poporului Polonez (Ludowe
Wojsko Polskie, LWP) au intrat în Polonia, alungând, cu grele pierderi (600.000 de morți)
trupele germane și instalând în Lublin „Comitetul Polonez de Eliberare Națională” (Polski
Komitet Wyzwolenia Narodowego, PKWN, guvern temporar controlat de către comuniști.
Deși la est forțele sovieto-poloneze au înregistrat multe succese, germanii încă au avut
puterea de a controla mare parte a fostului stat polonez. Au avut loc multe încercări de
schimbare a acestuia și cea mai importantă a fost în Varșovia, unde a fost organizată revolta.
Aceasta a fost plănuită cu încrederea că forțele sovietice, așteptând pe malul drept al Vistulei,
în refacere, vor da un ajutor masiv în bătălia pentru eliberarea Varșoviei. Însă, nici un ajutor
nu a venit din partea sovietică. Forțele Uniunii Sovietice au ocupat înainte fluviul și au dat
polonezilor care au organizat revolta eticheta de „criminali” în radioemisiuni. În următoarele
două luni, sovieticii au observat calm cum naziștii au reprimat cu brutalitate feroce eforturile
revoluționarilor. După capitularea polonezilor, Hitler a comandat distrugerea orașului zicând
„nu vor sta în Varșovia nici două cărămizi”.[55] Germanii au fost finalmente învinși când
forțele sovietice și-au reluat invazia în 1945
În timpul războiului, aproximativ 6 milioane de cetățeni polonezi au fost omorâți de
germani și peste 2,5 milioane au fost deportați în Germania, pentru muncă forțată, sau
în lagăre de exterminare precum Auschwitz-Birkenau[56]. Între 1941-1943 naționaliștii
ucrainieni au omorât mai mult de 100.000 de polonezi în Galiția și Volânia.[57][58]
[59]
Aproximativ 500.000 de cetățeni polonezi au fost deportați în Uniunea Sovietică, mulți
în gulaguri.[60]
Guvernul sovietic a insistat pentru a reține majoritatea teritoriilor capturate conform
pactului Ribbentrop-Molotov din 1939 (acum teritorii occidentale ale Belarusului și Ucrainei),
recompensând Polonia cu părțile Sileziei, ale Pomeraniei și Prusiei Orientale, cu orașe
precum Gdańsk (Danzig), Olsztyn (Allenstein), Szczecin (Stettin) și Wrocław (Breslau), acum
unele dintre cele mai importante din stat. O dată cu anexarea teritoriilor de către Polonia,
majoritatea germanilor au fost expulzați în Germania.
Polonia contemporană
După căderea comunismului, Polonia, precum alte state ale Europei Centrale, s-a
transformat în republică democratică, și, precum vecinii săi, s-a confruntat cu probleme
economice și cu inflația. În 2007 este clasificată drept stat în curs de dezvoltare. În 1999 a
devenit membru al NATO și în 2004 — al Uniunii Europene. În 2007 Polonia a intrat
în spațiul Schengen. Din 2009 până în 2012, Jerzy Buzek, fostul prim-ministru, a fost
ales Președinte al Parlamentului European.
Geografie

5
 Lungimea frontierelor Poloniei este de 3.511 km, dintre care 440 km reprezintă o
frontieră maritimă (coasta Mării Baltice, care nu formează frontiera statală, are o lungime de
528 km). Vecinii Poloniei sunt:

 Germania la vest (467 km)

 Republica Cehă (796 km) și Slovacia (541 km) la sud
 Ucraina (535 km) și Belarus (418 km) la est
 Lituania (104 km) și Rusia (210 km) la nord
 Danemarca și Suedia pe Marea Baltică

După suprafață, Polonia ocupă locul 9 în Europa și 69 în întreaga lume.

De la nord la sud Polonia se întinde pe o lungime de 649 km sau 5°50'. Acest fapt
cauzează o diferență în durata zilei între nordul și sudul țării. Vara, ziua în nord este mai lungă
cu aproximativ o oră, pe când în iarnă – invers. De la vest la est, țara are 689 km sau 10° 02'.
Întinderea totală a Poloniei (vest-est și nord-sud) este de 15°51'.
Cultura Poloniei
Cultura Poloniei este strâns legată de mii de ani de istorie , caracterul său unic
dezvoltat ca rezultat al poziției geografice, fiind la confluența diferitelor regiuni europene. Cu
origini în cultura timpurie a slavilor, cultura poloneză în timp a fost profund influențată de
legăturile sale întrețesute cu lumea germanică, latină și bizantină, fiind în dialog continuu cu
multe alte grupuri etnice și minorități care trăiesc în Polonia. [2] Polonia a fost în mod
tradițional văzută ca fiind ospitalieră față de artiștii din străinătate și dornică să urmeze
tendințele culturale și artistice populare în alte țări. În secolul al XIX-lea și secolul al XX-
lea concentrarea polonezilor pe dezvoltare culturală și economică a avut de multe ori
prioritate față de politică și economie. Acești factori au contribuit la caracterul versatil
al artei poloneze, cu toate nuanțele sale complexe. În prezent, Polonia este o țară dezvoltată,
cu toate acestea, își păstrează tradițiile sale.
’’Limba poloneză’’’ (sau ’’’polonă’’’) ( język Polski , Polszczyzna) este o limbă din
grupul limbilor slave de vest, [3] vorbită în întreaga Polonia (fiind limba oficială a țării) și de
polonezii care trăiesc ca minorități în alte țări. Limba poloneză se scrie cu alfabetul polonez,
care este alfabetul latin cu mai multe litere adăugate.
În ciuda presiunii administrațiilor non-poloneze în Polonia, de a suprime limba
poloneză, de-a lungul secolelor s-a dezvoltat o literatură bogată, iar limba poloneză în prezent
are cel mai mare număr de vorbitori din grupul limbilor slave din Occident. De asemenea, este
a doua limbă slavă cea mai vorbită după limba rusă și înaintea limbii ucrainiene. Limba
poloneză este vorbită în principal în Polonia. Polonia este una dintre cele mai omogene țări
europene din punct de vedere lingvistic, aproape 97% dintre cetățenii din Polonia declară
că limba poloneză este limba maternă.
Arta poloneză a reflectat întotdeauna tendințele europene, menținând în același timp
caracterul său unic.
Pictura
Școala din Cracovia de pictură istorică dezvoltată de Jan Matejko a portretizat
obiceiurile și evenimentele semnificative din istoria Poloniei. Stanisław Witkiewicz a fost un
susținător fervent al realismului în arta poloneză, reprezentantul său principal fiind Jozef
Chełmoński. Polska Młoda (mișcarea artistică Tânăra Polonie) a asistat la nașterea artei
moderne a Poloniei, și s-a angajat experimentare formală condusă de Jacek

6
Malczewski (Simbolism ), Stanisław Wyspianski, Józef Mehoffer , și un grup
de impresioniști polonezi. Artiștii Avant-Garde ai secolului al XX-lea au reprezentat diferite
școli și tendințe. Pictura lui Tadeusz Makowski a fost influențată de cubism, în timp
ce Władysław Strzemiński și Henryk Stażewski au pictat în stil constructivist.
Printre artiștii contemporani distinși se numără Roman Opałka, Leon
Tarasewicz, Jerzy Nowosielski, Wojciech Siudmak, Mirosław Balka și Katarzyna Kozyra iar
din tânăra generație Zbigniew Wasiel.
Sculptura
Printre sculptorii polonezi cei mai celebri se numără Xawery Dunikowski, Katarzyna
Kobro, Alina Szapocznikow și Magdalena Abakanowicz.
Arta fotografică și grafica
Încă din anii interbelici, arta și fotografia documentară poloneză s-a bucurat de
recunoaștere la nivel mondial. În anii șaizeci a fost înființată Școala de grafică pentru afișe,
condusă de Henryk Tomaszewski și Waldemar Świerzy
Cinematografia
Din 1955 încoace, munca de regizorat a așa-zisei Școli Poloneze de Film a avut o mare
influență asupra tendințelor contemporane, cum ar fi noul val francez, neorealismul italian sau
chiar cinematografia hollywoodiană clasică târzie. După al Doilea Război Mondial, în ciuda
cenzurii, realizatori de filme precum Roman Polanski, Krzysztof Kieślowski, Agnieszka
Holland, Andrzej Wajda sau Andrzej Zulawski au influențat dezvoltarea cinematografiei. În
perioada de după căderea comunismului, când nu a mai existat acea luptă cu cenzura și fiind
caracterizată de un număr mare de regizori independenți, producțiile poloneze tind să fie din
ce în ce mai mult inspirate de filmul american.
Arhitectura
Artiștii din Polonia, inclusiv compozitori celebri, cum ar fi Chopin sau Witold
Utosławski și creatorii de muzică populară au creat o scenă muzicală plină de viață și
diversitate, cu propriile sale genuri muzicale, cum ar fi poezja śpiewana (poezia cântată).
Astăzi, în Polonia, se poate găsi muzică trance, techno, muzică house și chiar mai
popularul heavy metal.
Originea muzicii poloneze poate fi urmărită înapoi în secolul al XIII-lea, când au fost
găsite manuscrisele de la Stary Sącz , conținând compoziții polifonice legate de Școala
pariziană de la Notre Dame. Alte compoziții timpurii, cum ar fi melodia de Bogurodzica, pot,
de asemenea, data din această perioadă. Cu toate acestea, primul compozitor notabil cunoscut
este Mikołaj Z Radomia, care a trăit în secolul al XV-lea. Melodia a BOG się rodzi scrisă de
un compozitor necunoscut a fost o poloneză de încoronare pentru regii polonezi. În timpul
secolului al XVI-lea s-au distins două grupuri muzicale - ambele cu sediul în Cracovia și
aparținând regelui și Arhiepiscopului de Wawel - au condus inovațiile muzicii poloneze.
Printre compozitorii din această perioadă se numără Wacław Z Szamotuł , Mikołaj
Zieleński , și Mikołaj Gomółka. Diomede Cato, un italian, care a trăit în Cracovia de la vârsta
de cinci ani, a devenit unul dintre cei mai faimoși lăutari la curtea lui Sigismund al III-lea, și
nu numai că a importat unele dintre stilurile muzicale din sudul Europei, dar le-a amestecat cu
muzică populară poloneză.
Literatura
Având în vedere religia creștină a polonezilor și deci accesul la civilizația europeană
occidentală, polonezii creat literatură importantă în limba latină. Autori polonezi cunoscuți
al Evului mediu sunt, printre altele Gallus Anonymus, Wincenty Kadłubek și Jan Długosz,
ultimul fiind autor al monumentalei lucrări despre istoria Poloniei. Odată cu începerea

7
a Renașterii, polonezii au ajuns sub influența modelelor artistice ale stilului umanist, cu
operele lor scrise în limba latină participând activ în problemele europene din acea vreme.
Originile literaturii poloneze scrise în limba poloneză datează din perioada înainte de secolul
al XIV-lea. În secolul al XVI-lea poeziile lui Jan Kochanowski l-au pus în fruntea literaturii
Renașterii Europene. Barocul și Neo-clasicismul în literatură au avut o contribuție
semnificativă în cimentarea relațiilor dintre popoarele din Polonia proveniți din mai multe
medii culturale.
Romanul contelui Jan Potocki „Manuscrisul din Saragosse” de la începutul secolului
al XIX-lea care a supraviețuit în traducerea poloneză după pierderea a originalului în limba
franceză, a devenit un clasic lume. Filmul lui Wojciech Has pe roman, un favorit al
regizorului spaniol Luis Buñuel, a devenit mai târziu un film cult în campusurile universitare.
Marea literatura romantică a Poloniei a înflorit în secolul al IX-lea, când țara și-a
pierdut independența. Poeții Adam Mickiewicz, Juliusz Słowacki și Zygmunt Krasinski, cei
„Trei Barzi ", au devenit liderii spirituali al unui popor lipsit de suveranitate, și au proorocit
renașterea sa.
Romancierul Henryk Sienkiewicz, care a câștigat Premiul Nobel pentru
literatură în 1905, a elogiat tradiția istorică. Este dificil să înțeleagă pe deplin
tradiția romantismului polonez și consecințele sale pentru literatura poloneză, fără o
cunoaștere aprofundată a istoriei poloneze.
În secolul al XX-lea mai multe opere literare poloneze remarcabile au apărut din noul
schimb cultural cu mișcarea Avant-Garde. Zona de graniță Kresy din regiunile de est ale
Poloniei cu Wilno șiLiov (acum Vilnius și Lviv), ca două centre majore pentru artă, a jucat un
rol deosebit în aceste evoluții. Acest lucru a fost, de asemenea, o regiune în care tradiția și
mișcarea mistic al hasidismului evreiesc au prosperat. Kresy fost un loc de experimentare
culturală pentru numeroase grupuri etnice și naționale ale căror realizări se inspirau reciproc.
Lucrările de Bruno Schulz, Bolesław Leśmian, și Józef Czechowicz au fost scrise
acolo. În partea de sud a Poloniei, Zakopane a fost locul de naștere al lucrărilor avant-garde
de Stanisław Ignacy Witkiewicz ( Witkacy ). Și, nu în ultimul rând trebuie amintit Władysław
Reymont, care a primit în 1924 Premiul Nobel pentru literatură pentru romanul său ‚’Chłopi’’
(Țărani).
După cel de-al Doilea Război Mondial mulți scriitori polonezi au plecat în exil, mulți
dintre ei grupându-se în jurul publicației "Kultura" din Paris, condusă de Jerzy Giedroyc.
Grupul de scriitori emigrați îi include pe Witold Gombrowicz, Gustaw Herling-Grudziński,
Czeslaw Milosz, și Sławomir Mrożek. Zbigniew Herbert, Tadeusz Różewicz, Czeslaw
Milosz, și Wislawa Szymborska sunt printre poeții cei mai remarcabili ale secolului al XX-lea
din Polonia, incluzând romancierii și dramaturgii Witold Gombrowicz, Sławomir Mrożek,
și Stanisław Lem (literatură științifico-fantastică). Lista autorilor polonezi de literatură o
include și pe Hanna Krall a cărei reportaj se concentrează în principal pe experiența evreiască
din timpul războiului, și Ryszard Kapuściński cu opere traduse în mai multe limbi.
Gastronomia poloneza
Mâncărurile specifice poloneze includ kielbasa , pirog , pizi (aluat umplut cu
carne), kopytka, gołąbki, śledzie (hering ), Bigos, șabovi, oscipek și altele.
În mod tradițional, produse alimentare, cum ar fi supele ca flaki , rosol, Zupa
ogórkowa, Zupa grzybowa (supă de ciuperci), Żurek , Zupa pomidorowa (supă de roșii ) se
pregătesc în vase mari, destinate grupurilor. În mod tradițional, ospitalitatea este foarte
importantă. Unele regiuni au devenit cunoscute după tipul de cârnați făcut și multe feluri de
cârnați din zilele noastre poartă încă acele denumiri originale. Băutura cea mai consumată

8
este vodca. Prima mențiune scrisă în lume a băuturii a fost în 1405 în Akta Grodzkie,
documente de curte judiciare din voievodatul Sandomierz în Polonia.
Marea Britanie
Date generale
Denumirea oficială: Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord (de obicei
prescurtată sub forma Regatul Unit sau Marea Britanie).
Poziţia geografică: Marea Britanie este situată în vecinătatea coastei de nord-vest a
Continentului European. Teritoriul său este compus din Insula Marea Britanie, partea de nord
a Insulei Irlanda şi un număr de mici insule aflate în mările înconjurătoare (circa 1000 de
insule. Marea Britanie este mărginită de Oceanul Atlantic şi mările adiacente acestuia - Marea
Nordului, Canalul Mânecii, Marea Celtică şi Marea Irlandei. În Insula Irlanda, provincia
Irlanda de Nord are o graniţă terestră cu Republica Irlanda.
Marea Britanie deţine 14 Teritorii de peste Mări, răspândite pe tot globul. Acestea sunt de o
mare diversitate, de la minuscula insulă Pitcairn, în mijlocul Oceanului Pacific, cu cei 47 de
locuitori ai săi, până la Bermuda, în Atlanticul de Nord, care are o populaţie de 62.059
locuitori şi este unul dintre cele mai importante centre financiare din lume. Teritoriile de peste
Mări sunt: Anguilla, Teritoriul Antarctic Britanic, Bermuda, Teritoriul Britanic din Oceanul
Indian, Insulele Virgine Britanice, Insulele Cayman, Insulele Falkland, Gibraltar, Montserrat,
St Helena şi Dependenţele (Insula Ascension şi Tristan da Cunha), Insulele Turk şi Caicos,
Insula Pitcairn, Insulele South Georgia şi South Sandwich, Zonele Bazei Suverane din Cipru.

Suprafaţa: 244.820 km2

Unităţi administrative: Anglia (Regat), Scoţia (Regat), Ţara Galilor (Principat), Irlanda de
Nord (Provincie)
9
Capitala: Londra (7.517.700 locuitori)

Principalele oraşe: Londra (capitala Angliei), Edinburgh (capitala Scoţiei), Cardiff (capitala
Ţării Galilor), Belfast (capitala Irlandei de Nord).
Populaţia: 60,2 milioane locuitori (a 20-a populaţie ca mărime din lume).
Structura populaţiei: britanici (englezi, scoţieni, galezi), irlandezi, alte grupuri (peste 8%
din totalul populaţiei Marii Britanii se declară aparţinând unei „minorităţi etnice”, cu origini
în Africa, Asia şi, mai recent, Europa Centrală)
Religie: predominant creştină (protestanţi, catolici şi ortodocşi) dar şi musulmani, sikh,
hinduşi.
Simboluri:
 Steagul Marii Britanii este Steagul Unit (cunoscut sub numele de „Union Jack”).
Acesta a fost creat prin suprapunerea steagurilor Angliei (Crucea Sfântului George) şi
Scoţiei (Crucea Sfântului Andrei), cărora li s-a adăugat, în 1801, Crucea Sfântului
Patrick, reprezentând Irlanda.
 Imnul naţional este „God Save the Queen”.
 Britania este o personificare a Regatului Unit, care îşi are originea în ocuparea sudului
şi centrului Marii Britanii de către romani. Britania este simbolizată de o tânără femeie
cu păr negru sau blond, purtând un coif corintian şi veştminte albe. Ea ţine într-o mână
tridentul lui Poseidon iar în cealaltă un scut împodobit cu Steagul Unit. Uneori ea este
reprezentată călărind un leu. În accepţiunea modernă, Britania este adeseori asociată
cu puterea maritimă, de exemplu în cântecul patriotic „Rule Britannia”.
 Leul este un alt simbol al Marii Britanii; un leu este reprezentat, în spatele Britaniei,
pe moneda de 50 pence, iar moneda de 10 pence are, pe verso, un leu; leul este folosit,
de asemenea, ca simbol, pe steagul ne-ceremonial al Armatei Britanice. Leul a fost
folosit frecvent ca element heraldic, inclusiv pe stema Regatelor Angliei, Scoţiei şi a
Regatului Gwyned în Ţara Galilor. Leul este reprezentat pe stema echipei naţionale de
fotbal a Angliei, aflându-se la originea popularului imn fotbalistic „Three Lions” (Trei
Lei).
 Buldogul este, uneori, folosit ca simbol al Marii Britanii.
 Marea Britanie mai este personificată de personajul John Bull.
Ziua Naţională: În Marea Britanie nu se serbează Ziua Naţională ca în alte ţări. Numai în
Irlanda de Nord (şi în Republica Irlanda) Ziua Sf. Patrick este sărbătoare oficială. Toate
celelalte zile naţionale sunt zile normale lucrătoare:
 1 Martie - Sf. David – este Ziua Naţională a Ţării Galilor
 17 Martie – Sf. Patrick – este Ziua Naţională a Irlandei de Nord şi a Republicii Irlanda
 23 Aprilie – Sf. Gheorghe – este Ziua Naţională a Angliei
 30 Noiembrie – Sf. Andrei – este Ziua Naţională a Scoţiei
A doua zi de sâmbătă a lunii iunie este sărbătorită, în Marea Britanie, ca Zi Oficială de
Naştere a Majestăţii Sale Regina.

Tradiții și obiceiuri în Marea Britanie

Crăciunul

10
 Crăciunul a început să fie sărbătorit în Anglia în anul 596 e.n., odată cu sosirea pe
meleagurile acesteia a Sfântului Augustin, însoțit de călugări, în scopul creștinării anglo-
saxonilor.
Vâsc și alte plante veșnic verzi
Obiceiul de a decora casele cu plante perene („evergreen”), plante care rămân verzi tot
timpul anului (ilice, iederă,vâsc, laur , cimișir), se spune că își are originile în încercarea de a
înrădăcina imaginea primei biserici creștine britanice, construite din crengi de copaci pereni.
Tradiția aceasta pare însă să fi pornit din perioada druizilor, când oamenii își
împodobeau casele cu plante “mereu verzi” pentru a le oferi spiritelor silvane un adăpost pe
perioada iernii. A existat o superstiție străveche, conform căreia îți purta ghinion să arunci
decorațiile plantelor perene de Crăciun înainte de “a douăsprezecea noapte” (5 ianuarie, ziua
de ajun a “Epifaniei”).
Legat de obiceiului sărutului sub creanga de vâsc, se pare că această plantă era
înzestrată cu puteri miraculoase, fiind considerată sacră de către druizi. În perioada romană,
vâscul reprezenta un simbol al păcii – se spune că atunci când inamicii se întâlneau sub o
creangă de vâsc, își lăsau armele deoparte și declarau un armistițiu.
Tot în perioada anterioară Crăciunului se dăruiesc flori de Poinsettia, cunoscute sub
numele de “Steaua Crăciunului”, întrucât forma plantei și felul de dispunere a frunzelor ei
amintesc de simbolul Stelei din Betleem, care i-a condus pe magi către copilul Iisus.
Pomul de Crăciun a fost popularizat de către prințul Albert , soțul reginei Victoria,
care l-a introdus în Casa Regală, pentru întâia dată, în anul 1840. Din 1947, la fiecare Crăciun,
Norvegia trimite Marii Britanii un imens brad de Crăciun, ce străjuiește Piața Trafalgar
Square, în amintirea colaborării anglo-norvegiene din perioada celui de-Al doilea Război
Mondial.
Felicitările de Crăciun
Una dintre tradițiile de Crăciun, transmise și Statelor Unite ale Americii, constă în
trimiterea către preteni și cunoștințe a felicitărilor sau cărților poștale de Crăciun. Prima
felicitare de Crăciun a fost trimisă în Anglia în anii 1840. În prezent, în fiecare an sunt
expediate în Marea Britanie peste un milion de cărți poștale de Crăciun, multe dintre ele fiind
vândute în scopuri caritabile.
Obiceiul trimiterii de felicitări a fost iniţiat de către Sir Henry Cole, care, în 1843, i-a
cerut pictorului J.C.Horsley să deseneze o felicitare, multiplicată – copiile au fost mai apoi
imprimate în alb şi negru şi colorate de mână. S-au vândut atunci 1.000 de copii în Londra.
Un artist englez, William Egley, a produs o felicitare populară în 1849.
Ajunul și Ziua Crăciunului
Pe toată durata sărbătorilor, colindătorii merg din casă în casă, sună din clopoței și
binecuvântează oamenii cu cântecele de Crăciun. “Ilicele și iedera” (The Holly and the Ivy),
“Îngerii vestitori au început să cânte” (Hark!The Herald Angels Sing) sunt colindele favorite
din Anglia. Gazdele tratează colindătorii cu prăjituri, plăcințele umplute cu nucă și fructe
uscate.
În școlile primare, copii retrăiesc povestea nașterii lui Iisus, punând în scenă
evenimentele din acea perioadă, costumați precum Maria și Iosif, asemeni îngerilor sau
magilor înțelepți.
Ajunul Crăciunului este o zi plină de forfotă pentru familiile englezești: se
împachetează cadouri, se pun la copt prăjiturile, se agăță ciorapi sau fețe de pernă în fața
căminului, sau se pregătește tradiționala budincă din prune uscate.

11
 În ziua dinaintea Crăciunului exista obiceiul de a se mânca un singur fel de mâncare,
Frumenty, constând dintr-un păsat de porumb. De-a lungul timpului rețeta a fost modificată,
adăugându-se ouă, fructe, mirodenii, bucățele de carne și prune uscate; întregul amestec era
împachetat într-o țesătură și apoi fiert. În acest fel a rezultat budinca de prune din zilele
noastre.
Există superstiția conform căreia budinca trebuia preparată în a 25-a sâmbătă după
ziua Trinității – era necesar să fie alcătuită din 13 ingrediente pentru a-l reprezenta pe Christos
și pe cei 12 apostoli, fiecare membru al familei trebuind să amestece în budincă cu o lingură
de lemn, de la est la vest, în onoarea Regilor Copaci. Întotdeuna era aruncat în budincă un
bănuț de argint, care se presupunea că va aduce sănătate, fericire și bogăție norocosului care îl
va găsi în porția sa.
Spre sfârșitul zilei, membrii familiei se adună lângă foc, pentru a reasculta clasica
povestire a lui Dickens, “Un colind de Crăciun” (A Christmas Carol). După reamintirea
peripețiilor personajelor dickensiene – Ebenezer Scrooge, Bob Crachit și Tiny Tim, copii își
aștern pe hârtie darurile dorite de la “Tatăl Crăciun” (Father Christmas). Ei aruncă scrisorile în
foc, pentru ca dorințele lor să ajungă, prin coșuri, către Father Christmas. Înainte de a merge
la culcare, cei mici lasă în sufragerie câteva gustări pentru vizitatorii de peste noapte: o
plăcintă din carne de porc, un pahar de bere pentru “Tatăl Nicholas” și un morcov pentru renii
săi.
După ce copii adorm, Moș Crăciun , îmbrăcat cu o haină lungă, roșie, purtând în
spinare un sac încărcat de cadouri, le vizitează casele, purtat de o sanie trasă de reni. El umple
ciorapii atârnați lângă șemineu cu dulciuri și mici jucării. Cadourile mai voluminoase sunt
așezate sub bradul de Crăciun. Conform legendei, Tatăl Crăciun, numit în ultima vreme Santa
Claus sau Santa, trăiește în Laponia (Lapland); copiilor care nu au fost cuminți în timpul
anului, acesta le aduce, în loc de daruri, un sac umplut cu cenușă.
Ziua de Crăciun începe prin desfacerea cadourilor de către copii și asistarea la sluja de
Crăciun din Biserică. Tradiția cadourilor de Crăciun se crede că este asociată cu darurile aduse
de către magi lui Iisus.
La prânzul de Crăciun, așezați în jurul unei mese îmbelșugate, membrii familiei iau în
primire pocnitorile ascunse sub farfurii. O pocnitoare de Crăciun constă dintr-un tub acoperit
cu hârtie, care produce un zgomot puternic, atunci când capetele îi sunt trase înafară; în acel
moment ies la iveală un coif care trebuie purtat în timpul mesei , mici obiecte decorative și o
hârtiuță cu o ghicitoare ce trebuie împărtășită cu glas tare celor din jur.
Masa tradițională de Crăciun constă din curcan la cuptor împănat cu castane, gâscă cu
stafide sau budincă (pudding) Yorkshire, alături de varză de Bruxelles. Felul preferat este
budinca de prune ornata cu o crenguță de ilice; budinca spălată cu brandy este în mod
spectaculos flambată și apoi savurată, în căutarea bănuțului de argint, prevestitor de noroc pe
parcursul anului următor, pentru găsitorul lui.
Vasul cu băutură fierbinte de Crăciun (Wassail), constând din vin amestecat cu
mirodenii, reprezintă încununarea mesei de Crăciun. Se spune că certurile dispar atunci când
paharele cu Wassail sunt savurate. După prânz , familia se adună în sufragerie, pentru a
asculta mesajul de Crăciun al reginei Anglei. Mesajul de Crăciun al reginei are loc la ora
15:00 și este transmis prin radio, televiziune și Internet (prin YouTube, în 2007). Primul mesaj
de Crăciun televizat al reginei a fost difuzat în 1957, însă această tradiție a început în anul
1932, în timpul regelui George V.
În după amiaza de Crăciun mai este savurat un tort alcătuit din fructe, marțipan,
înghețată și zahăr înghețat.

12
A doua zi de Crăciun
A doua zi de Crăciun este numită Boxing Day, “ziua cutiilor” (în engleză , box=cutie).
Cu mult timp în urmă, în această zi, oamenii umpleau cutiile milei din biserici cu bani pentru
cei sărmani. În prezent, li se oferă mici cadori sau sume de bani poștașului, vânzătorului de
ziare și altor persoane care au prestat diverse servicii pe durată întregului an.
În a doua zi a Crăciunului (Boxing day), băieții obișnuiau să colinde pe la case,
strângând bani în cutii de lut care, atunci când se umpleau, erau sfărâmate. În timpul “zilei
cutiilor”, sunt populare jocurile de pantomimă, piesele de teatru și colindele interpretate pe
stradă de către persoane costumate sau mascate.
Teatrul popular și pantomima din perioada Crăciunului, numite “Mummering”
(“mimare”), provin din perioada evului mediu. Sunt puse în scenă povești tradiționale precum
Cenușăreasa, Peter Pan și Motanul Încălțat, în forma în care erau prezentate în timpul reginei
Victoria.

Paștele
In limba engleza , Pastele are numele de "Easter" , un cuvant derivand din termenul
"eastre" sau "eostre" din engleza veche , aparut inainte de anul 899 d.Chr. Se pare ca acest
nume se refera la "Easter-monath" , luna aprilie din calendarul germanic , a carei denumire
provine din numele zeitei Eostre din paganismul anglo-saxon.In vremuri stravechi , Eostre era
sarbatorita cu prilejul echinoxului de primavara , in jurul datei de 21 martie , ea avand drept
animal favorit iepurele , oul fiind in acele timpuri un simbol sacru al vietii renascute pe
pamant. Desi Easter a ramas termenul consacrat pentru ziua invierii Domnului , in limbajele
celtice , Pastele era cunoscut drept Pasch, Pesse, Pasg , Paste ori Pace . In zilele noastre,
sarbatoarea de Pasti este anticipata de postul inceput in miercurea cenusii (Ash Wednesday) ,
avand o durata de 40 de zile. Fata de Craciun , Pastele este celebrat intr-o maniera mai putin
exuberanta , printr-o atitudine mai apropiata de credinta crestina , de obicei in mijlocul
familiei , mai ales in zonele rurale.
Duminica frunzelor de palmier
Cu o saptamana inainte de Pasti, se celebreaza "Duminica frunzelor de palmier"
("Palm Sunday") , o zi echivalenta Floriilor din Romania .Numele acestei sarbatori isi are
originea in vremurile imperiului roman, cand se obisnuia a intampina orice personaj regal prin
fluturarea unor frunze de palmier de catre multimea adunata pe marginea strazilor.Potrivit
legendei, Iisus a intrat in Ierusalim in ziua de Duminica palmierilor , iar oamenii l-au onorat
asternandu-i un covor de frunze de palmier in drumul sau si agitand fiecare dintre ei o astfel
de frunza .Chiar si in prezent, englezii participa la parade in Ziua palmierilor purtand in maini
frunze ale acestui arbore exotic. Adeseori, frunzele de palmier sunt folosite pentru impletirea
unor ghirlande si a unor aranjamente in forma de cruce , ce sunt folosite pentru decorarea
bisericilor.

13
Dansul lui Morris
In multe regiuni ale Angliei , trupe de profesionisti executa dansul lui Morris cu ocazia
fiecarei duminici de Pasti. Alcatuit din figuri coregrafice specifice , dansul Morris include
accesorii precum bete , sabii , batiste si clopotei .De multe ori , unul sau doi dansatori executa
pasi consacrati in preajma sau in jurul a doua pipe asezate in cruce. Acest ritual traditional are
scopul de a alunga spiritele iernii , iar interpretii obisnuiesc sa poarte magnifici pantaloni
scurti albi , pantaloni negri , esarfe rosii , panglici verzi si rosii , palarii de paie si au in maini
o multime de flori si flamuri.

Zona rurala englezeasca, invaluita intr-un farmec si un traditionalism aparte , ofera

strainilor cu ocazia Pastelui o serie de obiceiuri adanc inradacinate pe aceste meleaguri.
Celebrarea invierii lui Cristos gaseste bisericile impodobite cu flori proaspete si strazile
invaluite de aroma imbietoare a fripturii de iepure si miel , amestecata cu miresma dulce de
martipan. Locasurile de cult sunt decorate mai ales cu crini albi sau "crinii Fecioarei "
( Madonna Lily ori Easter Lily) , simboluri consacrate ale puritatii.Femeile care merg la
slujba Pastelui poarta de multe ori traditionalele "Easter Bonnets" , palarii de Pasti impodobite
cu o multitudine de flori. Potrivit unui ritual stravechi, se organizeaza pentru copii "vanatori"
de oua ascunse mestesugit in gradini de catre iepurasul de pasti (Easter Bunny). In unele
localitati , in ziua de "martea iertarii" ( Shrove Tuesday) , ultima zi inaintea postului de Paste ,
se organizeaza intreceri de alergare cu cratite pline cu clatite.In oraselul Olney , astfel de
competii au loc de circa 500 de ani.
14
Cartile postale , iepurasul si ouale de Pasti
Trimiterea felicitarilor de Pasti este un obicei relativ recent in Anglia, introdus in
perioada reginei Victoria de catre un papetar care a avut ideea de a crea o carte de postala de
sezon infatisand un iepure, un animal purtand deja simbolismul primaverii si Pastelui.
Iepurasul de Pasti este o reprezentare a fertilitatii si renasterii naturii inca din perioada
paganismului. Asocierea Pastelui cu iepurasul a aparut mult mai tarziu, avandu-si originea in
folclorul german din secolul XVI , atunci cand copiilor li se promitea ca daca vor fi cuminti,
iepurasul le va darui oua cu ocazia sarbatorii invierii Domnului. Ouale sunt cu desavarsire
interzise a fi mancate in perioada Postului , iar cu prilejul Pastelui sunt colorate in tonalitati
stralucitoare simbolizand paleta cromatica a primaverii. Crestinii credinciosi vopseau oule in
rosu , o culoare simbolizand sangele varsat de Iisus si le daruiau copiilor , incredintati ca , in
acest fel, acestia vor fi feriti de ghinioane in decursul intregului an.

Croația

Date generale
Denumire oficială: Croația (în croată Hrvatska), oficial Republica Croația (în croată
Republika Hrvatska ), „este un stat al bunăstării democratice, unitar și indivizibil” din Europa,
situată în nord-vestul Peninsulei Balcanice, pe țărmul Mării Adriatice.
Capitala și cel mai mare oraș al țării este Zagreb. Țara este împărțită în 20 de
diviziuni administrative și orașul Zagreb. Croația acoperă 56.594 km² și are o climă diversă,
predominant temperat continentală și mediteraneană. Coasta croată a Adriaticii are peste o
mie de insule.

15
 Populația țării este de 4,29 milioane de locuitori, majoritatea croați și majoritatea
romano-catolici.
Scurt istoric: Între secolele V-VII, „croații albi” s-au stabilit în Croația actuală. Statul
lor era la sfârșitul secolului al IX-lea organizat în două ducate. Tomislav a devenit primul rege
în 925, ridicând Croația la rang de regat. Regatul Croației și-a păstrat suveranitatea aproape
două veacuri, atingând maxima expansiune în timpul domniei regelui Peter Krešimir al IV-lea
și a lui Dmitar Zvonimir. Croația a intrat într-o uniune personală cu Ungaria în 1102. În 1527,
în fața cuceririi otomane, parlamentul croat l-a ales pe Ferdinand I din Casa de Habsburg pe
tronul croat. În 1918, după Primul Război Mondial, Croația a fost pentru scurt timp inclusă în
Statul Slovenilor, Croaților și Sârbilor care și-a declarat independența față de Austro–Ungaria
și a co-fondat apoi Regatul Iugoslaviei. Un stat croat independent a existat pentru scurt timp
în timpul celui de al Doilea Război Mondial ca stat-marionetă fascist. După război, Croația a
devenit membru-fondator și republică federală constituentă a RSF Iugoslavia, sub denumirile
de Republica Populară Croația și Republica Socialistă Croația. În iunie 1991, Croația și-a
declarat independența, care a intrat în vigoare la 8 octombrie în același an. Războiul de
Independență al Croației a durat patru ani după declararea independenței și a fost câștigat.
Croația de astăzi are un Indice al Dezvoltării Umane foarte ridicat. Fondul Monetar
Internațional clasifică Croația, din punct de vedere al nivelului de dezvoltare economică, în
categoria economiilor emergente și dezvoltate, în timp ce în clasificarea Băncii Mondiale este
inclusă în categoria economilor cu nivel mare al veniturilor (peste 12.480 US$/locuitor).
Croația este membră a Uniunii Europene, a Organizației Națiunilor Unite, a Consiliului
Europei, a NATO, a Organizației Mondiale a Comerțului, a CEFTA și membru-fondator a
Uniunii pentru Mediterana. Ca participant activ la forțele ONU de menținere a păcii,
Croația a contribuit cu trupe la misiunea condusă de NATO în Afganistan și a deținut un loc
nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU în 2008–2009.
Sectorul serviciilor domină economia Croației, fiind urmat de industrie și agricultură.
Turismul este o sursă importantă de venituri în timpul verii, Croația clasându-se pe
locul 18 în clasamentul celor mai populare destinații turistice din lume. Statul controlează o
parte din economie, având un nivel substanțial al cheltuielilor guvernamentale. Uniunea
Europeană este cel mai important partener comercial al Croației. Începând cu 2000, guvernul
croat a investit în infrastructură, mai ales în dezvoltarea infrastructurii de transport situată pe
traseele coridoarelor pan-europene. Croația își asigură cea mai mare parte din necesarul
energetic și de electricitate din surse interne, diferența fiind importată.
Croația are un sistem public de sănătate universal, precum și un sistem educațional
care asigură gratuitatea învățământului primar și gimnazial, susținând cultura prin numeroase
instituții publice și prin investiții corporatiste în mass-media și edituri. Croația este o țară cu
importante contribuții culturale, artistice, științifice și în domeniul sportului, la nivel mondial.
Ea este totodată renumită pentru gastronomia tradițională și calitatea vinurilor locale.
În Croaţia, în timpul sărbătorilor naţionale sunt închise magazinele, băncile şi
instituţiile publice.
De aceea, este necesar să vă informaţi în privinţa zilelor când în mod oficial nu se
lucrează. În plus, în tot timpul anului se desfăşoară diverse sărbători culturale şi festivaluri.
Amatorii de cultură au la dispoziţie concerte şi cinematografe, mai ales în staţiunile turistice
mari.

16
Tradiții și obiceiuri în Croația

În afara sărbătorilor oficiale, care sunt respectate în întreaga ţară, în diferite regiuni ale
Croaţiei au loc festivaluri locale cu caracter popular, însoţite de dansuri şi muzică tradiţională.
Unele dintre acestea şi-au creat deja o tradiţie îndelungată, în timp ce altele sunt
organizate exclusiv pentru distracţia turiştilor. Nu uitaţi să participaţi, de exemplu, la
sărbătoarea recoltei, la serbările perscăreşti sau la sărbătorile vinului. De asemenea, fiecare
localitate croată îşi sărbătoreşte o dată pe an sfântul patron.
În luna februarie la Opatia are loc un carnaval tradiţional cu măşti folclorice din piei
de oaie şi coarne de berbec. În martie (uneori în aprilie) puteţi cunoaşte felul în care
sărbătoresc croaţii Paştele, cu procesiunile religioase tipice. În cel mai mic oraş din lume,
Humu, se desfăşoară în iunie sărbătorile tradiţionale prilejuite de alegerea primarului, iar luna
iulie este luna festivalurilor şi a petrecerilor populare (dintre festivaluri amintim Festivalul de
Film de la Pula sau Festivalul Dalmatinskich Klapa la Omiš). În oraşul Krk, în Punat şi pe
insula Košljun, unde se află o cunoscută mănăstire, are loc în luna iulie un festival
internaţional de vară. De asemenea, puteţi participa la Vara Culturală de la Zadar, în timpul
căreia se organizează o multitudine de seri muzicale cu muzică barocă şi renascentistă. În luna
septembrie se desfăşoară sărbătoarea strugurilor în orăşelele Buje a Umag, în timpul căreia
toţi viticultorii din împrejurimi participă la o procesiune tradiţională. Sărbătorile se încheie în
noiembrie cu Marunda, o sărbătoare tradiţională a castanelor comestibile, organizată la
Lovran. În Croaţia vă aşteaptă, deci, o muţime de evenimente interesante pentru toate
gusturile!

Statele Unite ale Americii

Date generale

17
 Statele Unite ale Americii este numele unei republici constituționale federale,
constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.).
Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord)
și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest).
Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și
strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la
circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă de asemenea
câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.
Statele Unite ale Americii sunt pe primul loc în lume în termeni de cheltuieli militare
cu 661 de miliarde de dolari în 2009, adică 43% din totalul mondial. Pe locurile următoare se
află China cu 100 miliarde dolari și Franța cu 63,9 miliarde dolari. Statele Unite deține și
primul loc la numărul de soldați, care este de 1,4 milioane și este urmată de Federația Rusă,
care este de 1 milion, însă Federația Rusă are la fel sau poate mai mult armament aerian și
tancuri, în timp ce Statele Unite au mai multe submarine.
Statele Unite ale Americii au o singură curte supremă numită "Supreme Court of the United
States of America", membrii ei fiind desemnați de Președintele SUA, cu acordul Senatului.
Nu este fixat constituțional câți judecători pot fi membri ai Curții Supreme, de tradiție recentă
fiind 9, număr fixat de legislativ. Curtea Supremă este curtea de ultimă instanță pentru toate
cazurile privind Constituția SUA și, în anumite cazuri limitate, este curtea de jurisdicție de
primă instanță . Curtea Supremă supraveghează direct toate celelalte curți civile și criminale
și, indirect, și sistemul militar de justiție.
Statele Unite ale Americii este o țară diversificată rasial și etnic. Sunt recunoscute șase
rase: rasa albă, rasa indiană din America, rasa nativă din Alaska, rasa asiatică, negrii sau
afroamericani, hawaieni nativi și alte rase insulare din Pacific. Americanii sunt, clasificați ca
de origine iberică sau latinoamericană și ne-iberici sau ne-latinoamericani, latinoamericanii și
ibericii din SUA sunt o etnie diferită care constituie cel mai mare grup minoritar din această
țară.
Americanii Albi (inclusiv ibericii și latinoamericanii americani albi) sunt o majoritate
rasială, cu o cotă de 72,4% din populația SUA, în estimările oficiale din Programul de
Estimare a Populației (PEP), sau 75% în Sondajele Comunitații Americane(ACS). Spaniolii și
latinoamericanii din SUA (de orice rasă) reprezintă 16,3% din populație. Afroamericanii sunt
cea mai mare minoritate rasială, reprezentând 12,4% din populație.
Americanii albi sunt majoritari în fiecare regiune, atingând cel mai înalt prag al
populației în centrul, vestul și nordul Statelor Unite: 82% pe PEP, sau 80% pe ACS. 78% din
această regiune central vestică sunt albi , cea mai mare rată de răspândire din toate regiunile.
Cu toate acestea, 35% dintre americanii albi (dacă toți americanii de culoare albă sau non-
hispanici/latini) trăiesc în Sud, mai mult ca în orice regiune. Sudul este, de asemenea, unde
populația de culoare este cel mai des întâlnită sau afro-americanii sunt cel mai des întâlniți, cu
o proporție de 55%. O pluralitate sau majoritate a fiecărui grup minoritar rămas rezident în
Vest: Regiunea este locul a 42% hispanici și latini americani, 46% americanii asiatici, 48%
indienii americani și nativii din Alaska, 68% nativii hawaieni și alte rase insulare din Pacific,
37% sunt catalogați "Două sau mai multe rase" populație (Americani multirasiali), și 46%
dintre oamenii din "altă rase".
Religie
Potrivit unui studiu realizat în 2014 de către Pew Research Center, 71% dintre
americani sunt creștini (47% protestanți și 21% catolici), 23% nu au religie și 6% practică alte
religii (iudaism - 1,9%, islam - 0,9% budism - 0,7%, hinduism - 0,7%, alte religii - 1,8%).

18
 În Statele Unite ale Americii, fotbalul american este sportul preferat, dar fotbalul
european (soccer) începe să prindă contur în urma rezultatelor bune ale Naționalei de fotbal
Americane de la Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia 2014.

Tradiții și obiceiuri în SUA

Anul Nou
La miezul noptii, suna clopotele si sirenele, cerul este inundat de artificii si toata
lumea striga intr-un glas 'Happy New Year!', se imbratiseaza si se saruta. Anul Nou trebuie
sarbatorit cum se cuvine asa ca ii este inchinat un toast si se canta Auld Lang Syne.
La cumpana dintre ani, presedintele SUA transmite in mod traditional Mesajul de Anul
Nou, obicei preluat de majoritatea statelor lumii si avand o istorie bogata. Primul mesaj al
presedintelui de Anul Nou a fost transmis de George Washington la nu la 31 decembrie ci la 8
ianuarie 1790, la New York. In 1801, Thomas Jefferson renuntat la aceasta practica, pe motiv
ca era una cu tenta monarhica. De fapt, primul presedinte al SUA s-a inspirat din mesajul
transmis de monarhii englezi la incheierea sesiunii Parlamentului. Woodrow Wilson a reluat
obiceiul in 1913 si, de atunci, doar cateva cazuri exceptionale au facut imposibila transmiterea
de catre presedinte a 'President's Annual Message to Congress'. In aceste cazuri, discursul a
fost scris de presedinte si trimis Congresului. In 1935, Franklin D. Roosevelt a schimbat
denumirea mesajului in 'State of the Union Address'. Tot atunci, s-a schimbat data transmiterii
mesajului, din decembrie in ianuarie sau februarie. Obiceiul s-a pastrat si azi, mesajul fiind
transmis in ultima zi de marti din Ianuarie, fara sa existe o reglementare scrisa in acest sens.
Mesajul Presedintelui SUA i-a inspirat pe presedintii multor state sa isi felicite compatriotii, la
cumpana dintre ani.
A doua zi, americanii se duc in vizite pe la prieteni, rude si servesc impreuna masa, se
uita la televizor, bucurandu-se de transmisiunile de la parade, cum ar fi Tournament of Roses
gazduita in Pasadena California. Parada este extraordinara, intinzandu-se peste 5 mile, cu sute
de participanti, orchestre si mai ales o celebritate care este maestru oficial de ceremonie si
regina paradei. Paradele difera de la o regiune la alta, avand diferite tematici.
Anul Nou al culturilor aimara (Bolivia) si mapuche (Chile) este sarbatorit la mijlocul
verii, la 21 iunie, prin ritualuri ancestrale de slavire a divinitatilor.
Cultura tiwanakota, (Machaq Mara', in limba aimara) in acelasi timp cu solstitiul de
iarna din emisfera sudica, multumeste divinitatilor Pachamama (Mama Pamant) si Tata Inti
(Tatal Soare) pentru roadele apropiatei recolte. Taranii din regiune inchid drumul care
conduce la templul din Tiwanaku si il deschid cu cateva ore inainte de rasaritul soarelui, ceea
ce reduce numarul turistilor la Puerta del Sol (Poarta soarelui), unde se primesc primele raze
ale soarelui in mod simbolic. Mai multi 'amautas' (preoti) si 'yatiris' (ghicitori), insotiti de
grupuri muzicale, multumesc pentru recolta din anul care a trecut. In localitatea Apana, situata
la circa 25 kilometri de La Paz, in apropierea varfului inzapezit Illimani, de 6.459 metri
inaltime, autoritatile locale insotesc o suta de turisti la o ceremonie similara. Cu o ora inainte
de rasaritul soarelui, opt 'amautas' implinesc ritualul in fata unei mese cu ofrande (dulciuri,
coca, figuri de oameni si de animale), care sunt arse. Se danseaza pe ritmuri traditionale
regionale si sunt aprinse focuri.

In regiunea Araucania, membrii comunitatii mapuche se scalda in apele reci pentru a-

si purifica trupul si sufletul, ritual ce dureaza cateva zile pana la 24 iunie, Ziua nationala a
popoarelor indigene.

19
Crăciunul
Tradiţiile, obiceiurile şi legendele de Crăciun din America reprezintă asemenea altor
numeroase aspecte ale moştenirii spirituale din Statele Unite, o împletire inedită a diverse
influenţe culturale ale lumii.
Se spune că, în America, Crăciunul este sărbătorit în toate felurile posibile! Asta nu înseamnă
însă, că americanii nu au pus bazele unor noi tradiţii legate de sărbătorile de iarnă. Personaje
precum renii Rudolph şi Frosty au devenit la fel de celebre,precum Santa Claus-Moş Crăciun.
Nu lipsită de interes este infuzia în cultura americană a unor imagini simbol din publicitate,
precum urşii polari specifici mărcii Coca Cola.

Americanii se laudă cu faptul că actualul Moş Crăciun, numit de ei Santa Claus, s-ar fi
"născut" în Statele Unite, datorită unei miriade de artişti, scriitori şi, bineînțeles,legende.
Se spune că numele de Santa Claus ar proveni din cuvântul olandez ce îl desemnează pe
Sfântul Nicolae, adică Sinterklaas. Deşi olandezii au adus aceste personaj în America, în
secolul al XVII-lea, el nu a devenit un simbol al Crăciunului până când, în anul 1809,
scriitorul Washington Irving nu a scris o carte despre el.
Mesaje de Crăciun și Anul Nou
Acest prim Moş Crăciun american era cunoscut tot sub numele de Sfântul Nicolae,
fuma din pipă, şi zbura într-o sanie autopropulsată (ce nu era trasă de reni), nu era îmbrăcat în
roşu şi nu trăia la Polul Nord, aşa cum este cunoscut de copii în prezent.
În anul 1863, Moş Crăciunul "made în America" a primit numele de Santa Claus şi a fost
înzestrat cu îmbrăcăminte de culoare roşie şi o sanie cu reni.
În zilele noastre, sărbătorirea Crăciunului are loc în feluri diferite în diversele regiuni
ale Statelor Unite, din pricina varietăţii naţionalităţilor ce s-au stabilit pe tot cuprinsul
Americii.
În Pennsylvania, moravii îşi continuă tradiţia de a construi un peisaj de iarnă sub brad,
purtând de numirea de "putz", în acelaşi stat, copii emigranţilor germani fiind obişnuiţi să
primească cadouri de la Belsnickle (un Moş Crăciun neamţ), care îi bate uneori cu un băţ pe
cei ce au fost obraznici în decursul anului.

20
 În Alaska, o stea este dusă de la o casă la altă, urmată de aşa-zişii oameni ai lui Irod,
ce încearcă să o captureze. Uşile locuinţelor din această zona sunt adeseori împodobite cu
fructe de ananas, un simbol al ospitalităţii.
În Washington D.C., luminile unui enorm şi spectaculos brad de Crăciun sunt aprinse
în fiecare an în cadrul unui ceremonial în care personalul principal este însuşi preşedintele
S.U.A.
În Boston, sunt vestite festivităţile colindelor, cântăreţii fiind acompaniaţi de tobe de
mână.
În New Orleans, este plimbat pe străzi un imens bivol, ale cărui corne sunt împodobite
cu panglici şi ramuri de ilice.
În Arizona, se desfăşoară ritualul mexican numit Las Posadas, în cadrul căruia are loc
o procesiune şi o piesă de teatru înfăţişându-i pe Maria şi Iosif în căutarea unui loc de
găzduire. De fapt, această punere în scenă se petrece şi printre membrii familiilor, fiecare din
aceştia interpretând un rol aparte, mai ales cu ocazia vizitelor între rude. De asemenea, în
fiecare casă se găseşte un mic decor, în care, cu ajutorul unor figurine şi a altor piese de
detaliu, este reconstituită naşterea Domnului.
În California, Moş Crăciun soseşte în ultima vreme pe o placă de surfboarding.
Masa tradiţională de Crăciun din America este constituită dintr-o friptură de curcan,
însoţită de legume şi sosuri. Alte mâncăruri specifice sunt friptura de gâscă, cea de raţă sau
şuncă, servite cu sos de coacăze. Pentru desert, se pregăteşte o budincă (pudding) din fructe
(mai cu seama din prune), cu o zeamă de brandy sau plăcintă de dovleac. Alte dulciuri
tradiţionale sunt plăcintele cu carne tocată şi pateurile umplute cu un amestec de fructe uscate.
Crăciunul în tradițiile și superstițiile Europei
Casele americanilor sunt împodobite cu ramuri de ilice, vâsc şi brazi, celor mai multe
nelipsindu-le un pom de Crăciun ornat cu luminiţe, beteală, globuri, ghirlande cu popcorn şi
acadele multicolore sub formă unor bastonaşe. În Bethlehem, Pennsylvania, există obiceiul de
a se aprinde o mare stea, încă de la începutul lunii decembrie. În Ajunul Crăciunului,
americanii de origine poloneză împrăştie fân pe podeaua din bucătărie şi sub faţa de masă, ca
o comemorare a grajdului şi ieslelor în care s-a născut Iisus Hristos. Atunci când pregătesc
masă festivă, ei aşeza două scaune în plus, rezervate pentru Sfânta Fecioara Maria şi Copilul
Iisus, în cazul când aceştia ar bate la uşă pentru a cere adăpost.
În Philadelphia, o procesiune numită "Parada pantomimilor" durează o întreagă zi,
fiind condimentată de prezenţa a numeroase formaţii muzicale, dansatori şi participanţi
îmbrăcaţi în costume fanteziste.
În America, Moş Crăciun/Santa Claus este cunoscut a avea, de fapt, două locuinţe.
Una din ele se află la Tirrington, Connecticut, unde Santa şi ajutoarele sale dăruiesc cadourile.
O a doua se găseşte la Wilmington, New York, loc în care se află un sat ce îl găzduieşte pe
Moş Crăciun, împreună cu renii săi.

Nunțile
Despre traditiile de nunta practicate in SUA se spune ca sunt cele mai flexibile din
lume. Imprumutate din diverse culturi de pe Glob, la nuntile americane sunt cateva traditii
respectate cu sfintentie: toastul mirilor, momentul in care mirele scoate jartiera de pe piciorul
miresei si o arunca spre cavalerii de onoare sau aruncarea buchetului de flori.
Dar, pentru ca ceremonia in stil american sa fie completa, traditiile de nunta vor fi completate
de alte elemente caracteristice nuntilor americane.

21
In “Taramul Libertatii” se pune mare pret pe:
Dusul Miresei. Considerata initial o petrecere intima la care participau cele mai
apropiate prietene ale viitoarei mirese, petrecerea a fost denumita astfel, deoarece prietenele
cele mai bune ale miresei ii aduceau acesteia cadouri pe care simbolic i le puneau pe cap.
Petrecerea Miresei este o traditie preluata de la anglo-saxoni. Aici cavalerii mirelui o
conduceau pe mireasa spre ceremonia de nunta si inapoi la casa mirelui cu scopul de a o pazi
de primejdii. Acum, petrecerea miresei inseamna doar distractie si amuzament.
Voalul. Purtat in trecut pe post de acoperamant pe vremea cand casatoriile erau
arajnjate, mirele nu avea voie sa isi vada mireasa pana la ceremonia de nunta. El era obligat sa
se multumeasca cu noua lui sotie, chiar daca nu era dotata fizic de la natura. Traditia voalului
continua la nuntile americane si in zilele noastre, chiar daca nu se mai practica obiceiul
casatoriilor aranjate.
Sarutul Miresei marcheaza incheierea ceremoniei. De regula nuntile americane se
organizeaza in biserici, unde se canta Marsul nuptial si are loc schimbatul inelelor intre
proaspetii miri.
Tortul Mirelui. Din acest tort se ofera cate o felie fiecarui invitat. Daca vreuna dintre
fetele singure doarme peste noapte cu o felie de tort sub perna, ea isi va visa ursitul in acea
noapte.
Luna de miere. Alaturi de semnificatia pe care o stim cu totii, luna de miere
simbolizeaza bautura din vin si miere lasata sa fermenteze timp de o luna de zile si consumata
apoi de tinerii casatoriti.
Boabe de orez. La iesirea din biserica, se arunca asupra tinerilor casatoriti boabe de
orez, in semn de belsug si fertilitate.
Receptia de nunta. Dupa cununia religioasa, urmeaza receptia de nunta, iar aici se
organizeaza o cheta la care prietenii si familiile mirilor ofera bani. Cu suma stransa la
petrecere, mirii isi vor plati vacanta in doi, adica luna de miere.
Dans. Invitatii vor face doua randuri si vor plati un dolar sau mai mult pentru a dansa
cu proaspetii casatoriti.
O nunta in stil american nu presupune traditii extrem de rigide, ci depinde de gustul
fiecaruia cum si in ce fel sa sarbatoreasca si sa organizeze evenimentul in sine. Certificatul de
casatorie este indispensabil, iar restul tine de fiecare. Culoarea preferata a nuntilor ramane alb
pentru mireasa si negru sau albastru pentru mire.

Halloween
Ziua de 31 octombrie este cunoscută de câțiva ani buni și în România ca ziua
de Halloween sau Sărbătoarea tuturor sfinților.
Sărbătoarea de Halloweeneste de origine celtică fiind introdusă în alte țări de
imigranții irlandezi ai Statelor Unite ale Americii. Celții credeau că în data de 31
octombrie spiritele intrau în comunicare cu cei vii și coborau pe pământ. Oamenii se deghizau
în monștri și ieșeau pe străzi pentru a face mult zgomot și astfel, credeau ei, speriau spiritele
rele.
Americanii fac de Halloween pregătiri mai mari decat de Crăciun sau Paște. De
asemenea cu ocazia sărbătorii de Halloween în America a apărut și s-a dezvoltat o adevărată
industrie a accesoriilor macabre: măști, costume de vampiri, schelete, diavoli, fantome…etc.
Nelipsiții dovleci scobiți au devenit un obicei reprezentativ de Halloween și au menirea de a
alunga spiritele rele. Copiii se costumează și merg la colindat, din casă în casă, gazdele fiind

22
obligate să îi primească și să le dea bomboane altfel riscă să fie speriați de către participanți.
Alți tineri mai curajoși merg în această noapte, a Halloween-ului, în cimitire și se distrează
făcând ocultism și spiritism.
Alte popoare văd sărbătoarea de Halloween ca pe o sărbătoare păgână, o zi în care morții
părăsesc mormintele.
Românii au împrumutat parțial această sărbătoare de Halloween, în sensul că nu
respectă întocmai tradițiile originale. Pentru noi Halloween-ul este un prilej de joacă și
carnaval care ne ajută să ne eliberăm de problemele cotidiene și de griji. În preajma zilei de
Halloween magazinele noastre au în ofertă o mulțime de obiecte specifice acestei sărbători:
măști, costumații, afișe, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. În bucătării gospodinele
pregătesc tot felul de plăcinte cu dovleac sau preparate îndrăznețe și înfricoșătoare. Nu
cunoaștem cu adevărat semnificația sărbătorii de Halloween, dar ne bucurăm de orice motiv
care ne aduce pilejul de a sărbători. Cei mai câștigați de pe urma acestei sărbători sunt copiii,
care sunt puși la treabă să scobească dovleci și care primesc atenții.
De câțiva ani în State sărbătoarea de Halloween și-a pierdut din specificul religios, chiar și din
tradiții. De asemenea superstițiile de Halloween au fost uitate și ele.
Printre superstițiile de Halloween care aveau cândva amploare se numără:
 Dacă o fată necăsătorită punea în noaptea de Halloween sub pernă o floare de
rozmarin și un bănuț de argint, își visa sortitul;
 Dacă se întâmpla ca, în noaptea de Halloween, să auzi pași sau zgomote în spate, nu
trebuia să te întorci fiindcă se spunea că este un spirit venit de pe lumea cealaltă pentru
a te lua cu el;
 În noaptea de Halloween se foloseau alune pentru vrăji, fiindcă diavolul era considerat
culegător al acestor fructe;
 Dacă în noaptea de Halloween se întâmpla să-ți zboare vreun liliac prin casă se spunea
că în aceea casă sunt spirite rele;
 Celebra lumânare aprinsă în dovleac, din noaptea de Halloween, avea menirea de a
ține spiritele rele la distanță;
 Dacă în noaptea de Halloween vedeai un păianjen prin casă înseamna că spiritul unei
persoane dragi te veghea;
 Se mai spune că în noaptea de Halloween dacă participai la o cină, era bine să vorbești
în timpul mesei, astfel spiritele din apropiere erau încurajate să participe și ele la masă;
 Dacă băteau clopotele în noaptea de Halloween spiritele și fantomele s-ar fi speriat;
 Persoanele care erau născute în noaptea de Halloween aveau menirea de a vedea și de
a comunica cu spiritele, etc.
Halloween-ul a devenit, în ultimii ani, o sărbătoare cunoscută în toată lumea pe care nu o
celebrează doar americanii, ci și alte popoare printre care și noi, românii. Totuși această
sărbătoare de Halloween a început să capete influențe diverse în funcție de cultură, cât și de
dorința fiecăruia.

Paștele
In duminica Pastelui, la New York si in alte orase, au loc parade mari de Paste.
Sarbatoarea este usor de observat prin pietele frumos decorate si casele impodobite.
Sarbatoarea Pastelui in SUA este foarte comercializata. Simboluri precum iepurasi, oua
colorate, copaci impodobiti si carne de miel se gasesc in diferite forme. Iepurasul de Paste si
ouale de lemn au fost introduse in folclorul american de colonistii germani, care au sosit in
tara in jurul anului 1700. Treptat, poporul american a importat si alte traditii, dintre care cea

23
mai de succes s-a dovedit a fi decorarea unui copac cu oua de Paste si desenarea lui cu
diverse simboluri specifice Sarbatorii. Cartea “Egg Tree” de Katherine Milhous este celebra,
pentru ca prezinta acest obicei pe indelete.

.
Ziua recunoștinței
Ziua Recunoștinței este o sărbătoare anuală de o zi, în care se mulțumește (tradițional
lui Dumnezeu) pentru bogăția recoltei din acel an. Ea se sărbătorește în cea mai mare parte a
Americii de Nord (Statele Unite și Canada). Este o sărbătoare a familiei. În Statele Unite
majoritatea afacerilor (în afară de magazine) sunt închise joi și vineri în săptămâna cu
Thanksgiving pentru a permite angajaților să se reunească, cu familia.
În Regatul Unit, Thanksgiving este o altă denumire pentru Ziua Recoltei, și se
sărbătorește în biserici și în sate într-o duminică după strângerea recoltei în acea localitate,
fără a fi o sărbătoare deosebit de importantă.
Această sărbătoare a fost preluată de primii coloniști sosiți în Lumea Nouă, unde a fost
sărbătorită pentru prima dată în anul 1621, ca semn de recunoștință față de recolta
miraculoasă obținută în condiții climaterice dure. În decembrie 1941, Congresul SUA a
adoptat o rezoluție prin care a 4-a zi de joi din noiembrie devine oficial sărbătoare națională a
SUA.
În Statele Unite se organizează parade de Ziua Recunoștinței, cu ocazia cărora
defilează de obicei fanfare școlare și se prezintă diferite care alegorice. Mâncărurile
tradiționale de Ziua Recunoștinței sunt curcan umplut (fript, afumat sau la cuptor), jambon,
cartofi piure, cartofi dulci, porumb și plăcinta de dovleac.
În Canada, ziua de Thanksgiving se sărbătorește în a doua zi de luni din octombrie, ca
mulțumire pentru o recoltă bogată. Rădăcinile sărbătorii din Canada diferă de ale celei din
SUA: exploratorul britanic Martin Frobisher(en) încerca să găsească o cale spre Orient. Nu a
24
reușit, dar s-a stabilit în Canada. În anul 1578 a ținut o ceremonie, în regiunea care astăzi
poartă numele de provincia Newfoundland și Labrador spre a aduce mulțumiri pentru faptul
că a supraviețuit unei călătorii atât de lungi. Alți coloniști sosiți ulterior, au continuat tradiția.
Ulterior, Frobisher a fost înnobilat și un golf la Oceanul Atlantic, în nordul Canadei, a primit
numele de Frobisher Bay(en), în memoria sa.
A doua zi după Ziua Recunoștinței, denumită „Black Friday” (sau „Vinerea Neagră”)
este prin tradiție o zi în care comercianții oferă reduceri mari de prețuri. Nu este ceva
neobișnuit să se formeze cozi la mall-uri de la șase dimineața.

25