Академический Документы
Профессиональный Документы
Культура Документы
cetățenilor săi cu alte nevoi, piața orașului și-a luat rolul său pozitiv în viața comunității.
Valențele se schimbaseră diametral: până și Casa Sindicatelor găzduia acum evenimente
culturale și festivaluri de flori și culoare. Eliberate din strânsorile comuniste, energiile au
început să curgă liber. Parcă nici vânturile nu se mai zbăteau așa năvalnice, intimidate de
oamenii care luaseră în stăpânire piața orașului pentru și piața nu mai era pustie.
Revenită după o perioadă lungă în acest spațiu urban atât de simbolic pentru perioada
comunistă- a cărei oprimare o simțisem destul de contondent eu și familia mea, descendenți
de chiaburi și boiernași de țară morți prin închisorile regimului- am refuzat să o vizitez.
Vedem ceea ce cunoaștem, auzim ceea ce înțelegem, se spune. Priveam de la balcon
culorile jucăușe ale copiilor care râdeau și alergau de colo colo printre picioarele mămicilor,
colindam magazinele cu lucruri turcești ce invadaseră parterele blocurilor comuniste,
odinioară atât de sumbre și așteptam să se tragă cortina. Mi se părea că este doar un alt
spectacol organizat de urbe pentru cine știe ce Zi Națională și că, în curând, toată hărmălaia
aia colorată avea să fie trimisă acasă. Sau, mai rău, curând aveau să năvălească dube și
camioane blindate care să încarce mulțimea dezordonată și gălăgioasă ce ieșise din
sistemul rigid și cucerise spațiul de venerare a ”Conducătorului iubit”. Mi-a trebuit o vreme
să accept că ceea ce vedeam nu era vreun vis de rebeliune. Am avut nevoie de o perioadă
de acomodare și de câteva festivaluri ale florilor ca să văd în Casa Sindicatelor și altceva
decât pereții sumbrii ai unei conduceri opresive. Acesta este ce mai la îndemână exemplu pe
care îl am pentru a introduce un subiect atât de nepalpabil, de nematerial, a cărui valabilitate
este controversată tocmai datorită subiectivității sale: influența spațiului construit asupra
psihicului uman.
Tinerii care patinau, copiii cu mașinuțe electrice, serbările florilor au șters aproape complet
din memorie orice altă conotație a Pieței Publice din oraș. Mai mult decât atât, evenimentele
pe care le-a reținut memoria mea despre acest spațiu construit au rescris imagini din straturi
mai vechi ale amintirilor, printr-un procedeu ce se numește în psihologie ”rescripting”. Se
spune că timpul vindecă dar nu este așa de simplu. Nu timpul vindecă ci viața trăită și clipele
memorate de mintea noastră ce se aștern unele peste altele, în straturi multiple, constituind
2
CE NE PLACE? CAP.6
o poveste personală despre lume. De aceea se și spune că fiecare este un univers, tocmai
pentru că fiecare reține o altă imagine asupra aceluiași spațiu în care viețuim, o imagine
privită de el prin ochelarii săi proprii.
Noi, arhitecții, ar trebui să înțelegem foarte clar cum funcționează mintea omului, tocmai
datorită faptului că lucrăm cu straturi de calc translucid prin care se întrezăresc planurile
altor spații, schițele ce ilustrează alte vederi ale construcțiilor ce le proiectăm folosind, de
fapt, simboluri – nu sunt formele iscate de imaginație altceva decât simboluri prin care
exprimăm convingerile noastre despre oameni și spațiu?! În același mod, se imprimă pe
straturile minții emoțiile, imaginile, stările, într-un cuvânt amintirile care fixează clipele
timpului în noi înșine. Odată ce le trăim și le consumăm, suprapunem planurile amintirilor pe
care le aduce timpul și le așterne. Rămân amintirile dar nu chiar așa cum au fost. Odată
ajunse în planurile inferioare, neavând o consistență fixă, materială, ele se pot influența între
ele. Unele devin mai aprinse decât altele deși sunt mai în spate doar pentru că sunt
susținute de altele, aflate mai la suprafață.
3
CE NE PLACE? CAP.6
noastre interioare. Geamurile trosnesc și sar în cioburi ascuțite și, deși toate sunt doar
gânduri, se rănesc singure, rătăcite și speriate ca niște vrăbii prinse în camere închise
ermetic. Ar trebui sa ni le cunoaștem, se ne împrietenim și să le putem coordona. Ar trebui
sa ne îngrijim casa minții noastre pentru că este singura casă adevărată și cu adevărat
importantă.
4
CE NE PLACE? CAP.6
În cartea sa ”Arhitectura fericirii”, inspirată după o serie de emisiuni cu același nume, Alain
de Botton demonstrează că spațiul construit nu contează deloc în devenirea omului și a
omenirii. Ca o quintă royală într-un joc de poker, aruncă pe masă argumentul decisiv: spații
neschimbate au fost martore tăcute la iubiri, crime, meschinării sau acte brave, fără să
influențeze în vreun fel acțiunile. Au fost doar simple scenografii. Problema în modul acesta
este pusă greșit și puțin grosier. Între zidurile caselor defilează o paletă de gesturi și de
emoții la fel de mare ca și în fața unei sculpturi de Brâncuși. Nu ar trebui să ne așteptăm ca
spațiul construit să influențeze omul mai mult decât o face o alt gest artistic. Deși sunt
mărturii, observații asupra elementelor de arhitectură cum ar fi culoarea sau proporția sau
felul cum cade lumina, care ne dovedesc cu totul altceva, la fel de convingător.
1
Peter Zumthor, Thinking architecture, Ed. Birkhauser, Basel, 1999, p.10, orig. engl.(Memories like these contain the deepest
architectural experience that I know. They are reservoires of the architectural atmospheres and images that I explore in my work as an
architect. When i design a building; I frequently find myself sinking into old, half-forgoten memories, and then I try to recollect what the
really like, what it had meant to me at the time and I try to think how it could help me now to revive that vibrant atmosphere pervaded by
the simple presence of things, in which everything had its own specific place and form. And although I cannot trace any special forms,
there is a hint of fullness and of richness wich makes me think: this I have seen before. Yet, at the same time, I know that it is all new and
different and that there is no direct reference to a former work of arcitecture wich might divulge the secret of memory-laden mood)trad.aut.
5
CE NE PLACE? CAP.6
poate aminti impresia pe care același spațiu construit a lăsat-o asupra sa, în funcție de
starea de spirit pe care o avea în acel moment.
Studiez de ceva vreme acest domeniu de graniță între formă și percepție, între gând și zid,
domeniu pe care l-aș denumi psihoarhitectura sau psihologia spațiului construit. Despre
interacțiunea dintre construcție și mediul s-au scris și studiat temeinic ca și despre cea dintre
om și mediu. Unul dintre cele mai noi domeniii în psihologie se numește chiar psihologia
mediului iar una dintre cele trei ramuri ale ergonomiei este ergonomia cognitivă.
Psihoarhitectura ar putea fi un domeniu specific de graniță dintre multe specialități, un nou
domeniu științific de cercetare care să aducă noi informații atât în psihologie cât și în
arhitectură.
Întrebarea care se pune este dacă relația este biunivocă sau doar de la beneficiar la spațiul
trăit?
Cred în importanța covârșitoare a influenței mediului asupra stării de bine a omului. Cred în
rolul decisiv pe care spațiul natural sau construit îl are asupra psihicului uman. Între genius
loci și "jocul subtil al volumelor în lumină" arhitectura poate să creeze stări de bine, de
catharsis care pot influența în bine starea fizică și psihică a omului la fel de bine poate să
dezordoneze și să disturbe armonia și atunci ar trebui descoperite în ce măsură și în ce mod
o face?
Ceea ce este cert este că același spațiu, aceeași formă arhitecturală, același gest artistic
naște stări total diferite de la un privitor (trăitor) la altul. Ba, mai mult, noi înșine putem avea
alte stări de spirit în față aceleiași piețe urbane de pildă, pe care o putem regăsi absolut
banală acum, după douăzeci de ani, de când ne plimbăm învăluiți de fericirea iubirii și ni se
părea cel mai minunat loc de pe pământ. Ceea ce poate demonstra că nu privim în afara
6
CE NE PLACE? CAP.6
noastră ci mai degrabă înlăuntrul nostru și ceea ce vedem cu ochii este doar o proiecție a
ceea ce percepem în camerele noastre interioare.
Locuim în noi. Este, de fapt, singura noastră casă. Reflectăm în interior spațiul din jur,
suprapunând imaginea sa peste celelalte stocate în amintiri. De aceea fiecare om percepe
spațiul cu totul altfel, pentru că tot ce vede este prin transparențele voalurilor sale de emoții,
memorii, experiențe, cutume ale educației etc. Imaginile lor se suprapun automat peste cele
ale spațiului în care trăiește.
7
CE NE PLACE? CAP.6
CUM VĂ PLACE?!
Așa cum explicam la început, scopul acestei cărți, este de a înțelege și de a facilita aplicarea
cunoștințelor legate de ergonomie pentru atingerea unei stări de confort psihic si fizic, atăt
de necesare și benefice omului in viața cotidiană, acasă în mediul familial sau in diversele
medii în care acesta desfășoară o activitate. Momentul în care opera artistică s-a
materializat o plasează deja în spațiul beneficiarului, în mediul pe care acesta îl percepe cu
aparatul său specific. Omul are un sistem de percepție al lumii fizice și de reacție la stimuli
foarte complex. Mediul înconjurător este perceput prin intermediul acestuia, am putea afirma
existența unei relații interactive om-mediu și de aceea este bine sa-l cunoaștem căt mai bine
familiarizăndu-ne, pe căt este posibil cu problematica sa. Sistemele de percepție, de
transmitere și de decodificare, complexe și interdependente sunt diferite, perceperea
mediului devenind o experiență subiectivă, cu rezultate variate de la persoană la persoană.
Sigur că este foarte important(în cazul domeniului în speță ) calitatea lucrării proiectantului .
Cum am putea să controlăm procesul de proiectare al unui mediu ambiant plăcut și
8
CE NE PLACE? CAP.6
confortabil dacă nu cunoaștem nimic despre modul cum percepe și interpretează, până la
urmă, omul, acest mediu?
CUM AM PUTEA DEFINI CONCEPTUL DE LOC PLĂCUT SAU LOC NEPLĂCUT, DACĂ
NU ȘTIM CE FACTORI INFLUENȚEAZĂ INTERACȚIUNEA DINTRE MEDIU ȘI OM2 ȘI
CARE ESTE MECANISMUL PLĂCERII ÎN CREIERUL UMAN?
De aceea sunt necesare cunoașterea câtorva noțiuni principale despre procesele psihice
prin care omul primește și procesează informații despre mediul din jur. Termeni uzuali cum
ar fi: senzația, percepția sau memoria sunt mai mult sau mai puțin cunoscuți, neclaritatea lor
acordându-le conotații nedorite ce ne îndepărtează de realitate, așa cum este ea de fapt.
1.1. Senzația
Senzaţia este un proces psihic cognitiv elementar prin intermediul căruia se reflectă, sub
forma imaginilor simple şi primare, însuşirile obiectelor şi fenomenelor atunci când acestea
acționează direct asupra organelor de simţ.
2
obiectul ergonomiei cognitive
3
Ion Dafinoiu, Minel Marcu, Tiberiu Rudică, Manual de psihologie, clasa a X-a, Istitutul European ,
Iași, 2000, pag. 14
9
CE NE PLACE? CAP.6
Senzația este prima formă de reflectare psihică a realității, o reproducere în creier a realității
ce redă însușirile simple ale obiectului care acționează sub formă de stimuli asupra
organismului. Prin intermediul senzaţiilor, primim informaţii despre nesfârşita bogăţie de
însuşiri ale obiectelor şi fenomenelor lumii reale.
Senzațiile sunt considerate ca cele mai elementare fenomene psihice din categoria
proceselor cognitive.
Deoarece senzaţiile apar numai la contactul nemijlocit cu organul de simţ, felurile senzaţiilor
sunt determinate de organele de simţ proprii organismului uman.
10
CE NE PLACE? CAP.6
Senzaţiile ”de culoare” (sesizarea acestora) nu sunt prezente la toate ființele. Proiectăm
obiecte colorate(utile la joacă) diverselor specii de animale de companie pentru plăcerea
stăpânilor și nu neapărat a beneficiarilor direcți. Vederea(sesizarea spectrului cromatic)
culorilor conferă omului capacitatea de a se adapta mai eficient mediului din jurul său şi
posibilitatea experimentării unor sentimente diverse. De exemplu, culorile închise au efecte
deprimante iar cele prea vii pot fi iritante, obositoare, nuanțele deschise sunt stimulatoare,
pozitive. Semnificația culorilor are și componente culturale, dse exemplu, la africani negrul
semnifică binele, iar albul - răul, poate nu întâmplător, dat fiind pigmentul pielii lor. In
Europa, negrul este culoarea doliului în timp ce în Asia este albul. Galbenul exprimă la
europeni despărţirea, gelozia iar la chinezi şi japonezi - bucuria și puritatea.
senzație auditivă
11
CE NE PLACE? CAP.6
Efectul pozitiv este dat de faptul că zgomotele pot preveni sau prevesti apariţia unui pericol
anunțat prin un anume sunet specific: sâsâitul unui şarpe, trosnitul crengilor, picăturile ploii
etc.
12
CE NE PLACE? CAP.6
Durere
Totuși, clasificarea după organele de simț s-a dovedit a fi nu îndeajuns de exactă, deoarece
în compunerea unor organe de simț s-au găsit subsisteme organice autonome. Pe de altă
parte, s-au descoperit subdiviziuni ale unor senzații primare, senzații vagi, neclare ce nu
puteau fi localizate în organele cunoscute ca fiind responsabile de producerea lor păna la
momentul respectiv.
In orice caz, trebuie reținut că este dificil să localizăm senzația în forma sa pură pentru că,
de obicei, senzațiile sunt cuprinse în structuri psihice ample, în percepții, imagini globale,
unitare, ale fenomenelor și obiectelor din lumea reală. Aparatul anatomo-fiziologic care
permite realizarea operațiunilor incluse în fenomenul senzației se numește ”analizator”.
Analizatorul reprezintă ansamblul structural/funcțional ce ajută la formarea senzației și este
alcătuit din urmatoarele elemente:
CONEXIUNEA INVERSĂ
Receptor
13
CE NE PLACE? CAP.6
Cale de conducere
Conexiunea inversă
Conexiunea inversă este calea de la veriga centrală spre receptor ce are rolul de a
regla adaptarea pentru stimulul respectiv.
Acesta este unul dintre punctele asupra căruia este necesar să ne oprim deoarece
fenomenul de ajustare, de reglare, de adaptare la factorii externi generează senzații cum
ar fi: plictiseala sau diminuarea plăcerii și starea de confort. Un mediu care nu oferă
permanent stimuli noi devine un mediu obișnuit și este luat ca bază pentru starea de
bine, de plăcut. De fapt, oricare dintre senzațiile noastre pot fi foarte diferite de la o
persoană la cealaltă, pentru că fiecare individ are sistemul său propriu de referință. De
aceea sesizăm mai bine contrastele și un context vizual monoton poate deveni un spațiu
”neted” informațional. Acesta este motivul pentru care, cu cât primim mai multă
informație-educație vizuală, cu atât ”reglajul” este mai fin. Desigur, sistemele pot fi
comune multor indivizi, în aceeași măsură în care mediul lucrativ sau ambiant este
comun: un bagaj cultural identic, aceași meserie sau activitate, obișnuință de a face
anumite lucruri.
14
CE NE PLACE? CAP.6
Astfel, ne așteptăm la efecte clare ”de stare” ale beneficiarului, în mediul creat prin
proiectare. În funcție de modul în care el decodifică informația, și aici se introduc în
ecuație informații legate de caracter, temperament, dar și cultură, obișnuință etc, acesta
își va oferi o interpretare psihică propie, ce-i va genera o anumită stare. Omul va
reacționa practic la schimbarea de mediu, favorabil sau nefavorabil.
Senzațiile proprioceptive generează informații privind stările de confort sau disconfort legate
de acțiunile corpului nostru (tracțiuni, alergare, oboseală fizică) sau,referitoare la stările sale
de repaos și echilibru. Senzațiile sunt procese psihice senzoriale si in acelasi timp imagini
15
CE NE PLACE? CAP.6
Un bun exemplu ar fi un
balansoar sau un leagăn.
Senzația de bine este dată
în mod diferit de
amplitudinea mișcării-care
la unii poate părea mică, la
alții stresant de mare- și de
echilibrul pe care-l
păstrează totuși obiectul de
ședere. Dacă acesta nu
este în parametrii acceptați
de beneficiari, parametrii
care pot fi stabiliți în funcție
de: deficiențe fixice,
capacități sportive, vârstă.
16
CE NE PLACE? CAP.6
Procesele senzoriale și in special senzatiile sunt cele mai simple legaturi, corelari, stabilite
cu mediul intern sau extern. De aceea senzatiile sunt fenomene psihice elementare și
primare. Ele semnalizează asupra însușirilor separate și concrete ale obiectelor și
fenomenelor (culoare, gust, miros, duritate, temperatura). Senzatiile iau nastere numai prin
actiunea integrală a organelor de simț.
Senzația de orbire de exemplu, în fața unui fascicul de lumină ce cade direct în ochi,
este cu atât mai deranjant, adică va avea repercusiuni la toate nivelurile, de la cel fizic,
de vătămare, până la cel psihic, de stres, cu cât intensitatea a este mai mare.
17
CE NE PLACE? CAP.6
Sunt cazuri în care datorită scurte durate pe care un stimul negativ, să zicem un zgomot
puternic, nu a determinat o reacție serioasă a omului, rămânând practic făr urmări, nici
măcar de impresie și cazuri în care un zgomot moderat dar persistent, spre exemplu
zgomotul din țesătorii sau doverse fabrici, chiar dacă la limita suportabilității, a produs un
serios stres psihic și vătămări fizice, tocmai datorită duratei sale.
Acesta este o noțiune care va fi explicată mai pe larg la punctul ”Ancore de memorie”.
1.2. Percepția
Percepţia este un proces psihic cognitiv senzorial elementar prin intermediul căruia se
reflectă unitar şi integral însuşirile obiectelor şi fenomenelor când acestea influenţează
nemijlocit (direct) asupra organelor de simţ.
Percepţia este proprietatea psihicului de a reflectă impresiile obiectelor, implicând
gândirea, memoria, imaginaţia, formând imagini sintetice ale obiectelor receptate.
18
CE NE PLACE? CAP.6
Percepţie vizuală
Un bun exemplu este contemplarea unei opere de artă care implică mai multe sisteme
de primire, filtrare, decantare și înțelegere a stimulilor. Este cu mult mai mult decât o
senzație vizuală, deorece aici intervine un proces cognitiv, de meditație, spre deosebire
de senzație care nu primește decât stimul simpli. De exemplu ”ce mult roșu este în acest
tabou, îmi provoacă o stare de energie”. Tabloul îmi place. Percep un tavan cu spoturi, le
înțeleg forma, dispunerea sau desenul dar am senzația de strălucire stresantă. Tavanul
acela nu-mi place.
Percepţie auditivă
Un exemplu este audierea unei melodii sau a unei povestiri. Audiez o melodie și-i percep
sunetele înalte care poate că-mi fac, totuși, plăcere.
Senzația oferită de pluș este una catifelată iar percepția poate să ne amintească de
blana unei pisici, ceea ce ne poate relaxa sau repugnă.
În funcție de obiectul percepției, se deosebesc:
Percepţia timpului este reflectarea duratei şi succesiunii fenomenelor sau a
evenimentelor.
Percepţia spaţiului
19
CE NE PLACE? CAP.6
Toate aceste informații îi livrează omului repere necesare pentru formarea abilităţilor de
orientare, evaluare, alegere de comportamente adecvate condiţiilor.
Intervalele temporale sunt determinate de procesele ritmice ce au loc în organismul omului.
Percepţia duratei timpului depinde de conţinutul activităţii omului. Timpul poate fi plin de
ocupaţii interesante, semnificative și atunci ni se pare că trece repede. Dacă, însă,
evenimentele sunt neinteresante, puţin importante, timpul pare a se scurge încet. De fapt,
timpul nu este decât o altă unitate care măsoară temporalitatea proceslor chimice și fizice de
transformare din interiorul materiei. Timpul trece la fel, tocmai pentru că este o unitate de
măsură. Să spui că timpul trece repede sau încet are aceeași relevanță cu afrimația distanța
dintre două orașe a fost mai lungă de data aceasta pentru că m-am plictisit, față de data
trecută când am ajuns mai repede pentru că am avut activitate. Ceea ce percepem și
exprimăm noi este perceperea trecerii timpului. Perceperea timpului depinde de un şir de
factori deoarece omul foloseşte trei sisteme de referinţă:
20
CE NE PLACE? CAP.6
Dacă s-a întrebat cineva care este viteza de procesare a omului în comparație cu un
computer, aceasta este rata, 2-6 biți/sec. Este vorba numai de procesarea informației venite
din mediul înconjurător pentru că, în paralel se desfășoară sute de alte procese legate de
funcționarea organismului nostru.
21
CE NE PLACE? CAP.6
În continuare vom procesa informațiile legate de ceea ce vedem. Sunt mai multe pahare,
poate și căni sau farfurii la care noi nu vom da atenție. Ne concentrăm pe găsirea
”paharului”.
3. Codarea secundară sau recodarea are loc la nivel neuronal, subcortical și constă
în reorganizarea elementelor informaționale în funcție de criterii, impuse de
componentele motivațional-evaluative ale persoanei care realizează actul
perceptiv.
Alegem un pahar care ne place, în funcție de înălțimea unde putem ajunge, culoare,
funcțiune, mărime, materiale, poate vreo amintire plăcută, etc.
4. Decodarea este etapa ultimă a procesului de percepție care are la bază operații
complexe de analiză și sinteză, respectiv de comparație și evaluare efectuate la
nivel cortical. Decodarea senzorială prezintă două forme cu grade diferite de
complexitate:
22
CE NE PLACE? CAP.6
Identificăm obiectul căutat, îl umplem cu apă și bem. Suntem satisfăcuți pentru că ne-am
potolit setea. Dar imediat simțim o senzație de usturime la gură. Ne cercetăm și ne uităm
mai atent la pahar, printr-un proces de identificare și observăm că paharul acela are o
crăpătură. Amănuntul ne-a scăpat din pricina procesului de organizare a imputului și de
discriminare. Practic nu am procesat conștient toată informația pe care ne-au oferit-o
sitemele noastre de percepție (ochii) și am selectat doar ce ne interesa pe moment: un
pahar potrivit pentru băut apă.
23
CE NE PLACE? CAP.6
FAZELE
PERCEPȚIEI
Codarea Codarea
primară și secundară
Organizarea periferică (recodarea)
imputului transformarea reorganizarea
Decodarea
reducerea semnalelor externe informației după
volumului de criterii personale
informație în influx nervos
Discriminarea Identificarea
Să recapitulăm fazele percepției, de astă dată procedând noi înșine la o discriminare, apoi la
o identificare a informației, din punctul de vedere al unui consumator de artă și, în speță, al
produsului artistic al unui proiectant, designer, arhitect.
4
Noțiune ce va fi explicată ca proces mental în acest capitol.
24
CE NE PLACE? CAP.6
Practic, dacă designerul are în conceptul său o serie de criterii echilibrate corespunzător,
criterii care se referă la buget, stil, confort, ergonomie, acestea nu se potrivesc de multe ori
cu cele ale beneficiarului. În plus, dacă proiectul oferă informații noi sau operează cu
câmpuri de reprezentări sau neobișnuite, ele nici nu vor fi observate. Însăși stilurile artistice
sunt ”văzute” cu ochi personali de fiecare beneficiar în parte. Dincolo de forme, culori,
decorații care nouă, artiștilor vizuali ne ”vorbesc” în arii complexe de armonii sau dizarmonii,
beneficiarii, fără legătură cu lumea atelor vizuale, își formează ”reprezentări” ale lor legate
de alte sisteme de criterii, pur personale. De exemplu stilurile istorice (clasiciste, baroce,
renascentiste) sunt de multe ori preferate nu din pricina unor plăceri estetice cât datorită
simbolului de opulență și importanță. Stilul minimalist, cu detaliile și materialele sale atât de
scumpe dar lipsite de prea mult impact vizual este preferat, de multe ori, nu dintr-o preferință
spre austeritate sau purism cât, mai degrabă, dintr-o dorință de a aparține modei, de
afirmare a clasei culturale și sociale.
25
CE NE PLACE? CAP.6
În fond artistul trăiește o dramă, la orice nivel ar fi pentru că limbajul său de reprezentare
care lui i se pare un univers infinit cu care se hrănește, are un minim impact asupra
cupărătorului sau beneficiarului artei sale. Nouă, arhitecților sau artiștilor din lumea vizuală
sau altor persoane cu aplecare și studiu către acest domeniu sau sensibilitate deosebită ne
rostește ceva, ne comunică o stare anume de emoție o rază ce se prelinge diafan pe un
perete de beton sau un detaliu clasic de șild, o piatră atent cioplită, o consolă ce înaintează
curajoasă peste spațiu. Petru ceilalți totul se decodifică în simboluri legate de modul cum
percep ei lumea. Cu alte cuvinte alegerea lor este despre ei și nu numai despre noi, creatorii
de aceea nu trebuie să ne descurajăm ci să căutăm un limbaj.
1. Integralitatea perceptivă
Percepția este o sinteză în care elementele servesc aceluiași înțeles logic, având o
semnificație unică. Principalul rol în determinarea semnificației unice a percepției îl au
relațiile sau rapoartele obiective dintre elementele ce compun stimulul reflectat și nu
valoarea lor absolută.
2. Structuralitatea perceptivă
26
CE NE PLACE? CAP.6
3. Selectivitatea perceptivă
Omul privește întodeauna mediul înconjurător, fenomenele și obiectele prin prisma unui
scop, unui anumit obiectiv de care este interesat și care influențează ceastă percepție.
Acest scop, obiectiv, va fi căutat și observat în fenomenul de percepție într-un mod
special, în timp ce celelalte elemente înconjurătoare care alcătuiesc câmpul sau fondul
perceptiv sunt reflectate mai vag și mai puțin precis. În acest fenomen al percepției,
există întodeauna un raport dinamic între obiect și fond, există numeroase situații în
care elemente aparținând cadrului general sunt aduse în câmpul atenței pentru a fi mai
bine cunoscute și, de asemea, situații în care obiectul de moment al percepției trece în
plan secund.
Revenim la paharul spart. Câutând printre obiectele din dulap, selectând după criterii
proprii, am ales un pahar pe care l-am considerat potrivit pentru noi. Dar obiectivul
principal era totuși satisfacerea setei și de aceea nu am văzut cu adevărat paharul ci
imaginea lui păstrată în mintea noastră în urma deselor utilizări: un pahar întreg, fără
nicio crăptură. De-abia o nouă senzație apărută ne-a făcut să acceptăm și alte informații
spre procesare. Mai intervine și alte elemente printre care pot fi și defiențe de vedere
sau o poziție care nu ne-a permis să vedem.
4. Constanța perceptivă
27
CE NE PLACE? CAP.6
Acest mecanism este utilizat în toate cazurile percepției. De fapt nu vedem toată
realitatea mereu șanjabilă a lumii înconjurătoare ci doar proiecția ei în mintea noastră,
prin intermediul memoriei. Atunci când buffer-ul de memorie din creierul uman se
defectează, cum se întâmplă în cazul bolnavilor de senilitate sau Alzheimer, noile
prezențe sunt interpretate după vechile amintiri. Bolnavii nu confundă ci pur și simplu
asimilează realitatea, pe care n-o pot reține nici măcar câteva minute uneori, la ceea ce
au în memoria de lungă durată, apelând deci la universul lor interior.
Datorită faptului că am folosit mereu același pahar care ne-a obișnuit că ne poate
ajuta să ne satisfacem setea, am efectuat o generalizare senzorială, anulând noua
particularitate, adică crăpătura. De asemenea este posibil ca, fără o atentă observare,
crăpătura să nu fie foarte vizibilă, adică, practic, am anulat-o înlocuind imaginea reală
cu cea obținută prin accesare unei proiecții, a unei amintiri despre paharul nostru
crăpat.
Observația este o formă superioară de percepție constând într-o activitate perceptivă
premeditată, planificată întreprinsă cu un anumit scop. Observația este un studiu mai
28
CE NE PLACE? CAP.6
1.3. Reprezentarea
Reprezentările sunt imaginea generalizată a obiectului. Din sute de mii de imagini ale
percepţiei apar cîteva imagini generalizate în care se păstrează ceea ce este mai important:
mărimea relativă şi dimensiunile obiectului, culoarea dominantă, detaliile ce îl deosebesc de
alte obiecte asemănătoare. Capacitatea de a avea reprezentări este diferită la oameni: unii
văd imaginea în conştiinţă clar, viu, alţii cu greu o pot provoca în conştiinţă.
29
CE NE PLACE? CAP.6
Reprezentarea exprimă, sub forma unor imagini reale și materiale mai mult sau mai puțin
unitare și schematizate, obiecte și fenomene ale realității, în absența acțiuni directe a
acestora asupra analizatorilor.5 Reprezentarea constă într-un proces de evocare a unor
percepții anterioare sub forma unui model personal executat și reținut schematic, al
obiectelor și fenomenelor realității. Vorbim adică de: sculpuri, proiecte, scheme, desene,
schițe dar și formule scrise, înscrisuri, texte, practic tot ce este produs de om pentru a
reprezenta idei și imagini din mintea sa.
Una dintre caracteristicile importante ale reprezentării este caracterul generalizat. Dacă
percepția are un caracter individualizat, redând obiectele reflectate sub formă de imagini
globale, bogate în conținut, reprezentările redau un nivel ridicat de generalizare intuitivă,
schematizează fără prea multe detalii. În schimb, fenomenul de reprezentare relatează
trăsături intuitive importante ale obiectelor și fenomenelor. În reprezentare gradul
generalizării depinde de măsura implicării operațiilor intelectuale în realizarea ei. Formele
complexe ale reprezentărilor apar atunci când operațiile mentale ating în funcție de vârstă un
anumit nivel de dezvoltare, realizând selecția unor însușiri și estomprea altora. Cele mai
evoluate reprezentări cuprind însușiri comune și caracteristice unei întregi clase de obiecte
sau fenomene, ajungându-se printr-o prelucrare rațională a datelor senzoriale la construirea
unei imagini prototip, reprezentativă pentru un grup de obicte sau fenomene, fapt important
5
Ion Dafinoiu, Minel Marcu, Tiberiu Rudică, Manual de psihologie, clasa a X-a, Istitutul European ,
Iași, 2000, pag. 21
30
CE NE PLACE? CAP.6
deoarece pe baza acestei imagini prototip, orice nou exemplar apărut, va putea fi încadrat
aceleiași categorii de obiecte și fenomene.
Una dintre caracteristici ale reprezentării este vivacitatea ei. Pentru că reprezentările sunt
urmele ale unor experiențe perceptive anterioare, sunt mai puțin expresive decât percepțiile
care reflectă un obiect sau fenomen din prezent.
31
CE NE PLACE? CAP.6
Ele pot să apară pe baza percepţiei obiectului real şi a operei de artă. Ne putem reprezenta
o poiană din pădure ce ne-a plăcut, un tablou ce ne-a captivat, un om cunoscut.
Reprezentările izolate sunt imagini plastice, vii ale unui obiect sau fenomen sau ființă,
păstrate în memoria noastră, într-o formă expresivă, detaliată, unică. Sub acest aspect
însușirile fenomenului nu se detașează ușor și clar.
Desenând pentru copil un om, adulţii într-un astfel de desen surprind şi redau componentele
principale ale figurii omului: cap, picoare, mâini. E cunoscută de toţi redarea copacului în
genere: o tulpină cu crengi. Reprezentarile generale sunt imagini reprezentative pentru
multitudinea și fenomenelor de același fel. Ele construiesc imagini prototip care cuprind
trăsături comune ale unui grup de obiecte sau fenomene. Datorită caracteristici structurale,
reprezentările generale se apropie de ceea ce numim ”noțiune abrstractă”, motiv pentru care
ele sunt denumite și ”preconcepte” sau ”concepte figurale”.
fluctuante și
32
CE NE PLACE? CAP.6
persistente (obsedante)
5. După pondere
Într-o reprezentare, elementele fictive pot fi amestecate cu cele reale într-o anumită
pondere. În funcție de această proporție, pondere, reprezentările pot fi clasificate în:
abstractizare;
Între reprezentări, senzaţii şi percepţii pot fi înregistrate un şir de asemănări. Toate aceste
procese psihice produc efecte fiziologice: la vederea unui buchet frumos de flori vom
deschide larg ochii şi, posibil, vom zâmbi, procedând la fel atunci când amintindu-ni-l mai
apoi vom realiza o reprezentare. Totodată, reprezentările se deosebesc de senzaţii şi
33
CE NE PLACE? CAP.6
1.4. Imaginația
1. fluiditate -posibilitatea de perindare într-un timp scurt a unui număr mare de imagini,
idei noi;
34
CE NE PLACE? CAP.6
Acest tip de imaginație, facilitează înțelegerea ideilor și relațiilor abstracte prin construirea
menatlă a suportului intuitiv. Imaginaţia reproductivă are o mare importanţă la însuşirea
materialului de studiu. Este de neconceput studierea lecturii, citirii, ştiinţelor naturii fără a
avea la bază imaginaţia reproductivă. Sarcina procesului instructiv- educativ este de a
acumula la elevi imagini vii în cadrul studierii lecturii, cititului, ştiinţelor naturii şi altor obiecte
de studiu astfel, încât, bazându-se pe ele, copiii să poată reproduce tablourile, situaţiile,
evenimentele în corespundere cu realitatea. Imaginaţia reproductivă este cea mai frecventă
formă, solicitată zilnic.
”Eu cred că menirea oamenilor pe pământ, spune Karim Rashid, este aceea de a crea. De
curând am devenit fascinat de ideea că noi toți suntem cretivi la vârsta copilăriei... când am
fost încurajați să dăm frâu liber imaginației...Și totuși, la o anumită vârstă, promovarea
imulsului creativ încetează.” 6
Acest tip de imaginație se caracterizează prin elaborarea de imagini, idei stări afective noi
prin transformarea pe plan mental a informațiilor din experiența anterioară. Imaginația
creatoare este condiționată direct de nivelul dezvoltării limbajului și a gândirii abstracte,
acestea asigurând constituirea unui cadru mental abstract ce facilitează fenomenul de
anticipare în cunoaștere și de creare a unor imagini mentale cu ajutorul cărora se pot realiza
structuri rezultate de la impresiile senzoriale. Imaginația creatoare utilizează diverse
modalități mai mult sau mai puțin complexe prin care prelucrează reprezentările și
6
Karim Rashid, Design yoursef, Editura Publică, București, 2008, pag.12
35
CE NE PLACE? CAP.6
Sinteza se realizează prin mai multe procedee ale imaginaţiei creatoare: aglutinare,
hiperbolizare sau diminuare, multiplicare sau omnisiune, diviziune sau rearanjare, adaptare,
substituţie, modificare, schematizare, tipizare, analogie, evidenţiere.
Aglutinarea (în traducere din greacă - încleiere) - se iau părţile a două sau câtorva
obiecte, procedee şi se unesc, se "încleie" aşa încât să se obţină imaginea unui obiect
nou. Fenomenul de aglutinare rezultă în urma contopirii unor reprezentări de impresii
reale despre obiecte sau ființe diferite, obținându-se o imagine nouă dar eterogenă. Ca
exemple ar putea fi: modele de roboți industriali, femeia sirenă, mașina amfibie. Prin
acest procedeu s-au creat imaginile mitice la popoarele antice, cum ar fi centaurul:
trunchiul de taur, gâtul şi capul - partea superioară a corpului uman. Un alt exemplu este
zâna apelor: trunchiul şi capul de femeie, coada de peşte.
36
CE NE PLACE? CAP.6
singulară, ci anume ceea ce-i tipic, ce se repetă de mai multe ori, ce este cel mai
răspândit.
Proiectare strategică
37
CE NE PLACE? CAP.6
IMAGINAȚIA
în funcție de gradul de participare
al efortului voluntar la înfăptuirea
actului imaginativ
VOLUNTARĂ
când persoana este atrasă sub
raport afectiv de un obiect,
fenomen, eveniment
INVOLUNTARĂ
acordă o pondere mare planului
verbal abstract
Imaginația voluntară are loc atunci când ne inspiră un apus de soare, o melodie etc.
Un caz special de imaginație voluntară este visul din timpul somnului care reprezintă, din
perspectivă psihanalitică, un mecanism de apărare a Eului cu funcție dublă, de protejare
de excitații sau tensiuni intrapsihice prea puternice. În imaginația voluntară afectivul și
subconștientul ocupă primul plan.
38
CE NE PLACE? CAP.6
2.1. Memoria
Memoria este procesul psihic prin care se asigură fixarea, conservarea și evocarea, sub
forma recunoașterii sau a reproducerii, a unor informații diverse (concret senzoriale sau
abstractizate) sau unor trăiri sufletești, cum sunt emoțiile sau sentimentele. 7
Memoria atinge un maxim de complexitate la nivel uman fiind însoțită de conștiința de sine a
persoanei, de operațiile logice ale gândirii care o definesc ca o activitate programată și
desfășurată conform unui scop.
7
Ion Dafinoiu, Minel Marcu, Tiberiu Rudică, Manual de psihologie, clasa a X-a, Istitutul European ,
Iași, 2000, pag. 46
39
CE NE PLACE? CAP.6
De foarte scurtă durată -memoria tampon- actul mnezic care păstrează câteva
zecimi de secundă imaginea detaliată a informației senzoriale, ajunsă la un organ
de simț. Această memorie folosește la stocajul senzorial care are la bază o inerție
relație relativă a câmpurilor receptoare și proprietatea sumației temporale a
excitației.
De scurtă durată reține informația într-un interval de timp cuprins între 18-20 sec
și 8-10 min. Se mai numește și memorie de lucru sau memorie operațională
instrumentală în cadrul căreia informația se filtrează și se folosește în sarcini
concrete imediate. Memoria de scurtă durată asigură doar continuitatea acțiunilor
prezente.
Memorarea cunoaște mai multe forme după rezența sau absența scopului, a intenției de
a memora:
40
CE NE PLACE? CAP.6
Mai ales atunci când ne place sau suntem inetresați de ceva anume. Memorăm ceea ce
selectăm ca fiind plăcut sau important.
Este important pentru studiul nostru, definirea unei alte funcții, și anume recunoașterea.
Recunoaşterea este un proces mai simplu şi mai uşor de realizat, deoarece ea nu cere
Am introdus noțiuni despre memorie spre a ajunge la un subiect foarte important pentru
înțelegerea procesului prin care omul interacționează cu un element de mediul său, fie el
41
CE NE PLACE? CAP.6
Cel mai cunoscut exemplu de ancoră este reflexul lui Pavlov. Pavlov a dezvoltat notiunea de
conditionare reflexa dandu-le cainilor sai mancare, si, in acelasi timp, actionand un clopotel.
In timp, cainii ajungeau sa asocieze sunetul cu mancarea, astfel incat ei salivau doar la
auzul sunetului de clopotel, fara ca mancarea sa fie prezenta. Astfel, stimulul este sunetul,
iar raspunsul este salivația. Exemple de ancore: parfumul de fân cosit, chiar dacă îl simțim
într-un parc citadin, ne poate evoca o amintire din copilăria de la țară, o imagine toatlă și
amănunțită, cu chipuri, voci, sunete. Această amintire ne trasmite o anumită emoție plăcută
ceea ce poate să schimbe toatl starea din acel moment. Spunem deci, că aroma de fân cosit
ne place și ne relaxează dar procesul mental este cel dat de o ancoră de memorie. Imaginea
unei țigări ne aduce în minte cheful de a fuma, iar vederea unei prăjituri de la televizor ne
deschide apetitul pentru dulce.
Unele ancore au valoare aproape universala (pentru toti), altele au valori si semnificații
diferite (de la individ la individ). Multe cuvinte devin ancore pentru ca se asociaza constant
cu o reprezentare mentală. Cuvântul ”repede” poate să ne inducă o stare de panică chiar
dacă nu se rostește în legătură cu noi. Cuvântul cutremur ne aduce pe cei ce-am trăit
traumele din 74, exact în scenele de atunci. O experienta intensa poate produce o ancora,
este modul de aparitie al fobiilor (o trauma emotionala de o intensitate aparte poate provoca
o teama care persista tot restul vietii).
Din punctul nostru de vedere ancorele de memorie sunt un fenoment important în
înțelegerea procesului de alegere a unei soluții de rezolvare a problemelor în cauză și a
plăcerii. De exemplu stilul Vintage folosește ca și instrument de plăcere ancorele dintre
amintirile copilăriei la bunici, cu povești și dulceață cu șerbet, și elemente specifice de
tehnică și decorațiuni. Persoanele nostalgice și sentimentale, care au atașamente eoționale
puternice față de acea perioadă din viața lor vor prefera acest stil, fără să știe neapărat
motivul.
8
NLP-programare neurolingvistică, o ramură aplicată a psihologiei moderne
42
CE NE PLACE? CAP.6
Ancorele sunt mecanisme de declanșare a unei reactii sau a unei stări. De fiecare data
cand acționăm fără să gândim suntem sub influenta unei ancore. Ancorarea este procesul
prin care orice stimul intern sau extern devine un mecanism ce declanseaza o reactie, ele
creeaza obiceiurile, se fixeaza in subconstient. De exemplu, cand te apropii de o intersectie,
la semafor culoarea rosie este o ancora pentru gestul de a te opri.
43
CE NE PLACE? CAP.6
Ancorele pot da imboldul unei actiuni, cum ar fi cea de a te opri la culoarea rosie a
semaforului sau pot sa modifice starile noastre emotionale. Cand un lucru pe care il vezi, il
auzi, il gusti sa il pipai iti schimba considerabil starea emotionala sau tu reactionezi mereu la
fel la un anumit lucru, avem de-a face cu un exemplu de ancorare.
Ancorele pot proveni din oricare din sistemele senzoriale: vizual, auditiv, kinestezic, olfactiv
sau gustativ.
Ancorele vizuale sunt cele mai comune forme ale ancorarii deoarece simtul vizual
este “preferat” de majoritatea oamenilor. Oamenii fac ancorari vizuale in fieacare zi.
De exemplu, gandeste-te la o persoana care iti place, pe care o apreciezi. Vezi
imaginea, cu ochii mintii, si observa cu atentie ce stari iti induce acea imagine si cum
te face sa te simti. Starea ta emotionala este ancorata de acea imagine.
44
CE NE PLACE? CAP.6
Ancora auditiva se poate realiza printr-un sunet exterior, tonul vocii cuiva sau chiar
prin vocea interioară. Zgomotele puternice inexplicabile trebuie sa fie investigate,
daca acestea nu pot fi recunoscute imediat.
Daca elevii dintr-o clasa aud la un moment dat o explozie afara, cei mai multi vor fi tentati sa
fuga la fereastra. Creierul nostru are nevoie de o explicatie (imagini vizuale) pentru ceva
care nu suna in conditii de siguranta, astfel incat acestea sa poata fi etichetate si comparate
cu sunete similare.
Ancora kinestezica poate fi o miscare intr-un anumit fel, o atingere sau o actiune
fizica asociata cu o anumita stare sau emotie. Gandeste-te ca esti atins de cineva
care iti place, observa ce emotii traiesti la aceste atingeri, observa ce intensitate au.
Acestea se datoreaza conexiunii dintre modul atingerii si starea emotionala.
Ancorele olfactive: simtul mirosului este singurul canal care are legatura directa cu
amigdala, partea creierului responsabila cu “etichetarea” ancorelor cu starile
emotionale. Mirosurile pot crea ancore foarte puternice si in acelasi timp simtul
mirosului este un simt al supravietuirii. Este foarte greu sa mananci sau sa bei ceva
ce nu miroase bine, decat in situatii extreme.
Ancorele gustative: gustul iti spune daca e de mestecat si inghit sau dincontra si este
de asemenea important pentru supravietuire. Daca exista anuminte mancaruri care
nu iti plac, sunt sanse destul de mari sa intri intr-o stare negativa atunci cand iti
imaginezi ca mananci asa ceva.
Asadar, ancorele sunt tipuri de programe după care funcționează creierul, programe care te
fac sa raspunzi instant, adesea foarte puternic prin retrairea unor emotii, entuziasm, furie,
frica etc. Raspunsurile ancorate nu sunt mostenite, ci invatate iar in momentul cand devii
constient de ele poti sa le folosesti in avantajul tau, pe cele negative sa le schimbi si in plus
de asta poti sa-ti ancorezi stari de care ai nevoie.
Ancorarea este un fenomen des intalnit, dar neconstientizat, in viata de zi cu zi a unui om,
fiindca orice senzatie poate declansa o lume interioara aparte.
Ancorele pot fi foarte utile dar pot fi, de asemenea, si contraproductive. Majoritatea ancorelor
functioneaza in afara constiintei noastre si au impact asupra starii si comportamentului
nostru fie ca ne dam sau nu seama.
45
CE NE PLACE? CAP.6
Ancorele folositoare sunt acelea care evoca amitiri placute sau genereaza o stare pozitiva
(ex. motivanta, de incredere), sau din care rezulta un comporament util fara o focalizare prea
mare a atentiei.
Esti un adult complet functional pana treci pragul casei parintesti când te cuprinde o stare de
anxietate neplăcută, este rezultatul unei ancore neproductive între spațiul casei părintești și
amintiri neplăcute din copilărie. Nu-i de mirare că stilurile vechi și demodate îți repugna ca
orice ți-ar aduce aminte de copilăria ta. Ai devenit un ins modern, chiar avangardist, din
nevoia de a distruge și a disprețui un trecut care nu ți-a priit. Spre deosebire de partener
care își adoră părinții și tot ce este legat de istorie și trecut și se extaziază la vedrea unui șild
vechi de ușă sau danteluță încrețită, mirosind a lavandă. Copilăria i-a fost un basm minunat.
Un asemenea personaj nu se simte foarte bine în lumea contemporană și acceptă greu tot
ce este modern sau avangardist ca și cum ar ofensa ceva sau ar clătina vreo lume. Ceea ce
chiar se și întâmplă pentru că stilul modern cu detalii simple și materiale avangardiste
desființează vechiul ca fiind decrepit, lispit de valoare, ceea ce face ca și lumea aceea din
amintiri să fie negată. Ca o paranteză, cei doi nu vor putea să conviețuiască prea mult
împreună. Să ne imaginăm disputele infinite pe care le vor avea la amenajarea casei lor.
Desigur că una sau alta copilărie nu vor amprenata neapărat viziunea oamenilor. Nu
înseamnă că dacă am avut copilării diferinte nu putem viețui împreună, deși amintirile din
copilărie sunt cele mai puternice și ne programează mintea. De atunci și până la maturitate
totuși mai sunt și alte perioade sau scene care s-au interpus cu o pondere importantă. O
expunere de succes într-o aulă, de exemplu, poate să ne convingă că amfiteatrele mari,
clasiciste ne sunt prielnice și devenim imediat inspirați într-unul. Mai mult decât atât,
invocarea scenei de succes din acel loc ne poate schimba starea și crește încrederea de
sine. Din contră, scena repetată a unor examene picate sau cu rezultate slabe ne pot fixa o
stare de anxietate ce apare, indiferent de situație când străbatem culoarele pe care ne-am
trăit mereu insuccesele. În astfel de spații încrederea în sine este diminuată de starea de
anxietate.
Dar unele dintre cele mai negative ancore de memorie, care pot avea repercusiuni pentru
sănătate, sunt cele legate de spita, halate albe, doctori. lMai toți simt durerea unei înțepături
46
CE NE PLACE? CAP.6
de ac când văd halatul alb, chiar dacă nu aparține unui doctor în acel moment. Diagnosticul
de a merge la spital ne convinge că suntem cu adevărat și grav bolnavi . În saloanele albe,
printre paturi de fier și prea multe pijamale, înconjurați de un miros înțepător de
medicamente și de clor, te mai poți îmbolnăvi o dată. Starea de încredere într-un viitor bun și
în foețele proprii scade și devii cel mai neajutorat pacient deși ”afară” erai un om curajos și
energic. Atmosfera din spitale, halatele doctorilor, sunt unele dintre cele mai puternice
ancore tocmai pentru că sunt legate de starea vitală a omului. Nu este loc de imaginație și
speranțe induse fals atunci când este vorba despre starea corpului tău. Tocmai în
momentele în care ar trebui să apelezi la resursele de energie și putere pentru a te putea
vindeca, omul este doborât de descurajare într-un spațiu ce-i comunică persuasiv, cum a
făcut-o dintotdeauna, despre boală și despre moarte. Nici măcar un singur simbol despre
libertate, energie, sănătate, bucurie ci doar cunoscutele elemente funcționale ce devin deja
simbol pentru boală: halatul alb, seringa, pastila, pijamaua, culoarele lungi, mirosul înțepător.
Observând aceste efecte negative asupra pacienților, medicii au început să ceară schimbări
de atmosferă în interioarele spitalelor. S-a creat astfel un întreg curent de cercetare în
arhitetură, sub denumirea de ”Healing architecture”, care studiază modalități prin care
spațiul construit poate induce o stare de bine ce va ajuta în procesul de vindecare.
Rămânând la subiectul ancorelor, ceea ce încearcă acest curent este să anuleze ancorele
de memorie ce leagă obiectele simbol din spitale de starea bolnavilor prin introducerea unor
alte modele de design. Folosind alte forme, culori, mirosuri, lumini, arhitecții induc alte stări
pacienților tot pe baza unor ancore de memorie. Miros de fân cosit în loc de cel de clor,
lumină caldă de după-amiază de vară în locul ”neoanelor”, grădini interioare și ferestre largi
înlocuiesc ferstrele strâmte cu zăbrele. O paletă de culori variate și optimiste înlocuiesc
ambinața rece pe care o știam în spitale. Spațiul anost și septic din spital, a cărei singură
estetică era cea a pereților alb, devine un loc plăcut și relaxant, cu o ambianță casnică,
precum o cameră de hote, unde tuburile, țevile și aparatura este cât mai mascată cu putință.
Flori, soare și o priveliște frumoasă la geam, sunt elemente menite să inducă o stare de bine
care ajută la ameliorarea bolilor. Și rezultatele nu întârzie să apară, ceea ce i-a impulsionat
pe artiști și medici să cerceteze rețete noi cu efect scontat științific..
47
CE NE PLACE? CAP.6
48
CE NE PLACE? CAP.6
Euterpe este una dintre cele nouă muze, fiica lui Zeus și Mnemosyne. Numele Euterpe
provine din cuvintele grecești εὖ (bun, bine) și τέρπ-εω (a face plăcere) și înseamnă "cea
care face multă plăcere". În perioada clasică, Euterpe era considerată muza poeziei lirice și
era portretizată cu un fluier.
Plăcerea descrie o clasă largă de stări mentale în care omul experimentează o serie de
experiențe precum pozitiv, plăcut, și stăril mentale specifice, cum ar fi fericirea, bucuria,
extazul, euforiai. Psihologia descrie senzația precoce de placere, principiul plăcerii, ca fiind
un mecanism de feedback pozitiv, motivarea organismului de a recrea în viitor situația pe
care tocmai a gasit placuta si pentru a evita situațiile care au cauzat dureri în trecut. Dacă
mă voi simți bine pe o canapea, voi căuta să repet gestul oridecâte ori voi avea ocazia. Dacă
voi agrea utilizarea unui robot electrocasnic, voi căuta să-l folosesc cât mai des.
Experiența de plăcere este subiectivă și persoane diferite vor experimenta diferite tipuri și
cantități de plăcere în aceeași situație. Multe experiențe plăcute sunt asociate cu unități
biologice de bază, cum ar fi satisfacerea instinctelor primare: hrană, sex, foame etc Alte
experiențe plăcute sunt asociate cu experiențe sociale cum ar fi experiențele de realizare,
recunoaștere sau de servicii. Aprecierea de artefacte culturale și activități, cum ar fi arta,
muzica, dans, literatură și este de multe ori plăcută. Ajungând la acest subiect, analiza lui ne
dă destule indicii despre componentele plăcerii. Sunt persoane care agrează o artă frumosă,
armonioasă estetic, plăcută vizual. Sunt alții care consideră acest tip de armonii vizuale
relaxante drept banalități lipsite de conținut real și caută alte plăceri vizuale, mai intelectuale
sau, din contră extrem emoționale. Formele și curentele de artă arată câte tipuri de plăceri
pot exista.
În ultimii ani, progrese semnificative au fost realizate în înțelegerea mecanismelor care stau
la baza senzației de plăcere din creier. Una dintre descoperirile cheie a fost făcută de Kent
49
CE NE PLACE? CAP.6
Berridge C., care a arătat că plăcerea nu este o experiență unitară. Mai degrabă, plăcerea
constă din mai multe procese cerebrale, inclusiv de a place, a dori și de învățare,
deservite de rețele distincte ale creierului parțial suprapuse. În special, aceasta
cercetare a fost ajutată prin utilizarea de reacții de agrement obtina obiective la oameni și
alte animale, cum ar fi anii placul "comportamentale /" neplăcerea "expresii faciale pentru a
gusturilor care sunt omoloage între oameni si multe alte mamifere.
Potrivit lui Freud, principiul placerii este unul dintre cele doua principii fundamentale care
guverneaza functionarea psihicului uman. "Teoria psihanalitică admite fara rezerve ca
evolutia proceselor psihice este reglata automat de principiul placerii. Altfel spus, credem ca
activitatea psihica este declansata de fiecare data de o tensiune dezagreabila sau penibila si
ca scopul ei este de a diminua aceasta tensiune, inlocuind deci o stare neplacuta printr-un
placuta", scrie acesta in "Dincolo de principiul placerii". Practic, creirul nostru este
dependent de plăcere, funcționează după regula satisfacerii plăcerii. Nu e de mirare că omul
devine dependent ușor de orice stimul al plăcerii.
In acelasi timp insa, daca principiul placerii cere satisfacerea imediata si neconditionata a
tendintelor instinctuale si este atotputenic in primele faze ale dezvoltarii copilului, cel de-al
doilea care in viziune freudiana guverneaza functionarea psihicului uman este principiul
realitatii. Si spre deosebire de primul, acesta nu mai cere satisfacerea imediata a tendintelor
instinctuale: "Sub influenta instinctelor de conservare ale Eului, principiul placerii paleste si
cedeaza locul principiului realitatii. Sub puterea caruia, fara sa renuntam la scopul final
<placerea>, consimtim sa amanam obtinerea ei si sa suportam chiar o neplacere de
moment pentru a ajunge in cele din urma la placere". Iar afirmarea treptata a principiului
realitatii in dauna celui al placerii se realizeaza datorita dezvoltarii functiilor constiintei,
considerandu-se ca maturizarea psihica a unui individ este atinsa atunci cand principiul
realitatii dobandeste supremația.
50
CE NE PLACE? CAP.6
Emoția (din franceză émotion, italiană emozione[1]) este definită ca o reacție afectivă de
intensitate mijlocie și de durată relativ scurtă, însoțită adesea de modificări în activitățile
organismului, oglindind atitudinea individului față de realitate.[1] Emoția poate fi clasificată ca
un sistem de apărare, întrucât psihologic emoția afectează atenția, capacitatea și viteza de
reacție a individului dar și comportamentul general. Fiziologic vorbind, emoțiile controlează
răspunsurile la anumite situații, incluzând expresia facială, tonul vocal dar și sistemul
endocrin, pentru a pregăti organismul pentru anumite urmări.
Emoțiile sunt o parte necesara din viata, afectând ceea ce simtim, cum ne purtam si ce
gindim. Emotiile ne pot face mai destepti stimulând procese mentale sau, dimpotriva, le pot
bloca. Însă fara emotii abilitatea de a lua decizii este trunchiata deoarece emotiile ne aduc
informatii curente despre mediul inconjurator: pericol, dragut, rau, bine. Oamenii fara emotii
sunt de obicei incapabili sa decida intre alternative, mai ales daca ambele alegeri sunt
oarecum similare ca valoare si daca nu este nevoie de ratiune ci de emoție.
Emoțiile de bază sunt: Tristețe / Supărare, Dispreț, Bucurie / Fericire, Furie / Mânie,
Dezgust, Teamă / Frică / Nesiguranță, Surprindere, Rușine, Durere.
51
CE NE PLACE? CAP.6
Emotiile vin din trei planuri ale creierului: visceral, comportamental, reflectiv.
Visceral- este planul în care se face prima impresie, primul impact cu obiectul
analizat. Este despre atingere si simtire , despre aparență.
Aprecierea superficială a unui obiect ca fiin ”drăguț” se petrece din acest plan visceral.
In lumea designului “dragut” este, in general, ceva lispit de continut si de profunzime.
Principiile care genereaza esteticul visceral sunt legate conșitent de reteaua
subconstientului comun cutlurilor si civilizatiilor . Un design sofisticat este pentru un nivel
reflectiv, dar poate fi datat pentru ca reprezinta, se raporteaza neaparat limbajul epocii
respective. Designul, creatia de geniu merge dincolo de planul visceral.
La nivel visceral domina informația oferită de senzațiile date de cele cinci simțuri:
aparenta, atingerea , sunetul. Practic confortul sau senzatia de placere la nivel senzorial,
la nivelul simturilor , aparține planului emoțional visceral.
52
CE NE PLACE? CAP.6
Comportamental
53
CE NE PLACE? CAP.6
comportamentală mai introduce și alte variabile în ecuație, variabile care țin de rațiune,
de conștientizare.
Reflectiv
În planul reflectiv se adună toate împreună pentru a reflecta, de fapt, imaginea personală.
Planul reflectiv este despre intelegerea si emotiile pe care obiectul ni le transmite, acolo
unde simțim fiorul transmis de un gest de balet sau de o culoare a unui tablou. Este partea
sensibila la formarea culturala, la prejudecati si educatie și face referire la identitatea
beneficiarului.
54
CE NE PLACE? CAP.6
Tot ceea ce facem si traim are o componenta afectiva si una cognitiva. Cognitivul da
semnificatie fenomenului prin analiză conștientă. Afectivul da valoare prin bogația emoțiilor
și sentimentelor.
Aceste trei planuri nu sunt insa separate net intre ele. Un produs aproape de ideal, de
perfecțiune, ar fi echilibrat în toate aceste planuri enumerate și descrise mai sus. Vorbim
deci de ceea ce se numește design integrat. Designul integrat este cuprinzator, anticipativ,
activitatea de planificare si de modelare realizata la nivelul unor discippline variate, o
activitate care se desfasoara continuu la nivelul intersectiei dintre acestea .
55
CE NE PLACE? CAP.6
VISCERAL
COMPORTAMENTAL REFLECTIV
56
CE NE PLACE? CAP.6
armonizați cu mediul în care crează, cât mai aproape de absolut. In realitate produsul unui
creator vorbește într-o mare măsură despre el însuși: cultură, talent, personalitate, stare
emoțională. De prea multe ori creatorul uită că prosusul creației sale se adresează
consumului unor beneficiari reali și nu unor idealuri artistice. Degeaba faci un storcător de
lămâi sublim ca formă dacă acesta nu poate fi utilizat. și degeaba creezi un proiect genial
dacă acesta nu satisface nevoile beneficiarului sau nu poate fi realizat. Acestea, chiar nu
par, sunt limitările unui creator, fie el arhitect sau designer.
Emoționale
De exemplu este frica de a fi exclus dintr-un grup socio-cultural ceea ce impune o anumită
judecată de gust.
Asociationale cum sunt inhibitiile mostenite din copilarie sau ancorele de memorie
de memorie.
Culturale:
57
CE NE PLACE? CAP.6
-propria noastra biblioteca de informații care ne filtrează informația nouă după ceea ce
cunoastem deja.
58
CE NE PLACE? CAP.6
LIMITE
BIOLOGICE
JUDECATA
DE GUST
Designul integrat răspunde foarte fidel nevoii omului dar și dorinței sale. Aici este nevoie de
a puncta diferența dintre nevoie și dorință. Plăcere simțim și la îndeplinirea dorinței și la
satisfacerea plăcerii. Disctinctia dintre am nevoie si vreau este modul obisnuit de a descrie
diferenta dintre dorinta si nevoie.
SCOP NEVOIE
59
CE NE PLACE? CAP.6
CULTURĂ
PUBLICITATE DORINȚĂ
SELF-IMAGE
Dacă scopul generează o alegere analitică, reflectivă, în baza unor încercări, cercetării
experiențelor anterioare sau ale altor persoane, dorința este răspunzătoare de ”WOW
FACTOR”, de alegerile spontane ca expresie a unei eliberări de tensiuni generate de
aceasta. Nevoia face ca lucruile create să fie mai practice pe când dorința acceptă și lucrui
lipsite de substanță.
60
CE NE PLACE? CAP.6
Moda de exemplu cu toate accesoriile sale își bazează schimbările și succesul pe dorință.
O dorință generată de condiții sociale și culturale dar și emoționale. Faptul de a mă îmbrăca
”la modă” mă va plasa automat în societatea în care trăiesc, va afirma statutul meu social și
cultural. Nu are importanță cât de elegant sunt, eleganța este tot o afirmare de status. Pot fi,
din contră, tatual, neglijent, ciufulit. Atîta vrreme cât mă raliez, chiar și printr-un manifest anti-
moda, la un curent, mă integrez într-un grup socio-cultural. Această apartanență la grup este
extrem de reconfortantă și diminuează stresul subliminal și unoeri, mai mult decât atât: dă
încredere în sine și mărește considerația de sine, schimbă straea emoțională etc. Este
cunoscut faptul că, în special femeile își reflectă starea emoțională în modul de a se
îmbrăca, asta dacă nu cumva statusul lor profesional le nu le obligă la adoptarea unei
uniforme de tip office suite.
Este indubitabil faptul că satisfacerea nevoii sau dorinței ne schimbă în bine starea de spirit.
”Lucrurile atractive funcționează mai bine pentru că produc emoții pozitive, afirmă Donald
Norman, cauzează procese mentale care ne fac să fim mai creativi și mai toleranți la
dificultăți. Cele trei planuri de procesare a informației corespund celor trei forme de design:
visceral, comportamental și refelctive. Fiecare dintre ele joacă un rol critic în design,
marketing și în utilizarea produselor.”9
9
Donald Norman, Emotional design, Basic books, New York, 2004, pag.60
61
CE NE PLACE? CAP.6
Esti mai putin focusat dar mai perceptiv la fluctuatii și deci la idei noi
Creste curiozitatea, marste creativitatea si face creierul sa retina mai usor informația
de care este interesat
62
CE NE PLACE? CAP.6
Așa cum afirmam la început, confortul, plăcerea, măresc starea de bine și cresc nivelul de
productivitate, de sănătate și de trai. Ca proiectanți și designeri suntem datori să realizăm
produse cât mai potrivite beneficiarilor noștri, în conformitate cu nevoile și dorințele lor dar
corespunzătoare din punct de vedere estetic, cultural și tehnic așteptărilor și standardelor
înalte de calitate. Procesul de proiectare este unul dintre cele mai complexe tocmai pentru
că îmbină foarte multe câmpuri de cunoaștere, de la cele viscerale, instinctuale, fizice, până
la cele sublim poetice, de la cele funcționale până la cele artistice. Produsul creației trebuie
să fie pe cât de funcțional, pe atât de frumos, pe cât de necesar, pe atât de estetic. Deși
lucrăm cu omul și pentru om, activitatea creației se desfășoară în planuri tehnice sau
abstracte, astfel încât un arhitect sau desigenr trebuie să fie și destul de perceptiv, de
empatic și de sensibil la partea umanistă dar și destul de tehnic și de sintetic pentru a
sublima gândirea sa în creații elocvente și realiste, realizabile. Gândirea unui proiectant ar
trebui să fie și de tip analitic, pentru a putea opera o sinteză a tuturor informațiilor dintr-un
câmp umanist într-un artisitc și tehnic dar și un tip activ pentru a-și putea realiza proiectele.
Ar trebui să fie destul de empatic pentru a putea înțelege beneficiarul și a stabili o legătură
emoțională cu acesta dar și o personalitate destul de puternică pentru a putea să-și impună
ideile și gândirea. Toate acestea calități se întâlnesc rar. Cum se spune, mulți chemați, puțini
aleși. Tot ce putem controla este ca talentul să fie ajutat de cultură și de educație în cât mai
multe domenii pentru ca spiritul creator să fie dublat de o minte universală.
”Designerii trebuie să aibă complet mintea deschisă, neinfluențată de aspecte precum rasă,
religia sau orice alt fel de perspectivă. Ei trebuie să accepte tot ceea ce văd și să deriveze
forme prin abstracție. Motivul pentru care artiștii sunt buni în a face comentarii cu privire la
societate acela că ei văd lumea într-un alt mod în care alții nu o văd.”10
10
Karim Rashid, Design yoursef, Editura Publică, București, 2008, pag.8
63
CE NE PLACE? CAP.6
Primul lucru pe care ar trebui să-l facă un proiectant ar fi să se instruiască. Să-și formeze
ceea ce renascentiștii denumeau, o minte universală. Pentru că lucrează cu omul dar și cu
spațiul, cu mașina dar și cu lumina, arhitectul și designerul ar trebui să știe de toate, să fie
permanent la curent cu noutăți din toate domeniile. La fel de importantă este, însă, și
pregătirea specifică și profesională. Cursurile universitare nu fac decât să deschidă porți și
lumi noi, să pună bazele unui alfabet, așa cum o fac capitolele anterioare. Este inutil să fii un
geniu poetic dacă nu știi să scrii sau să te exprimi coerent, așa încât ceea ce facem aici sunt
gramatica și alfabetul meseriei noastre. Dar scena vă aparține!
La prima vedere, după ce vezi cât de complex este și procesul de proiectere și cât de
complicat poate fi omul, te poți descuraja. Ai putea avea tendința să lași totul de-o parte și să
faci totul din instinct creator. Te conjur să faci asta, mai ales în timpul universității, unde ar fi
bine să faci cât de multe exeprimente poți, aici nu se pune problema banilor sau a
satisfacerii unei persoane specifice. Instinctul creator și talentul sunt motoarele creației, fără
ele nici nu se poate. Metoda de reprezentare a ideilor și conceptelor este iar un aspect
important în această meserie. Educația, talentul și metoda de reprezentare sunt
fundamentele pe care se va clădi această muncă.
Dar ținta meseriei de arhitect este omul și societatea în care trăiește, omul cu condiționările
sale fizice și psihice, de educație, cultură și personalitate. Rezultă un sistem cu foarte multe
ecuații care din nou ne-ar putea descuraja și trimite la intuiție. Aici este momentul să te
contrazic. Ce înseamnă, în fond, intuiția? Vorbeam despre sistemele de percepție a mediului
înconjurător care culeg și primesc informația. Însă doar o mică parte devine conștientizată.
Așa cum povesteam în mecanismele percepției, creierul procedează la o filrtrare a inforației,
însă de înregistrat se înregistrează tot, în partea aceea a creierului despre care unii spun că
nu este folosită. Acolo se stochează, de fapt, tot ce se petrece în jurul nostru. Această
informație stă la dispoziție spre a fi procesată la nevoie, sunt imaginile care vin chemate din
memorie, amănunte pe care nu le băgai în seamă dar ți le-ai amintit când a fost nevoie,
lucruri pe care erai convins că nu le știi sau pe care le-ai uitat. Toată această informație se
transmite cel mai adesea prin intermediul mijloacelor ne-conștiente: lucrul cu mâna, produsul
64
CE NE PLACE? CAP.6
artistic, visele, hipnoza. Cine a creat știe că, în momentul creației ești cuprins de o anumită
stare de inspirație în care simți că știi și poți mai multe. Când starea trece mulți se miră câte
sau cum a ieșit acea lucrare, care în mod obișnuit nu ar fi conținut acele dimensiuni. Aici
mâna joacă un rol important și de aceea este bine ca legătura dintre ea și creier să fie
antrenată pentru procese de creație. De aceea conceptele sau ideile primare se exprimă mai
fluent și inspirațional, printr-un proces de feed-back permanent, cu mâna și nu cu mouse-ul,
la computer.
Însă, toate aceste informații care ne dau intuiția depind tot de noi și sistemele noastre de
înțelegere și procesare. Degeaba asculți și înregistrezi un text în limba turcă pentru că nu-l
vei înțelege niciodată, nici măcar în vis. În dialogul cu un beneficiar intuiția nu furnizează mai
multă informație decât poți tu însuți procesa în funcție de experiență, aplecare și interes spre
a citi oamenii, cunoștințe în domeniul socio-psihologiei. Vei observa că în timp, după multe
experiențe și interacțiuni cu oamenii vei avea o capacitate de înțelegere și rezolvare a
soluțiilor mult îmbunătățită deși timpul petrecut pentru aceasta va fi același. Doar experiența
crește.
65
CE NE PLACE? CAP.6
ARHITECTURA NARCISISTĂ
66
CE NE PLACE? CAP.6
Noi, ca arhitecți, suntem obișnuiți să lucrăm spațiul cu forme, pe care le punem din greu la
treabă, așezându-le în compoziții speciale, folosind culori, texturi alese cu grijă pentru a
obține acea frumusețe unică ce caracterizează viziunea și talentul nostru. Partea vizuală
este probabil cea mai importantă pentru noi. Compoziția, echilibrul volumetric și funcțional,
goluri și plinuri, tehnic și economic, toate sunt coordonate importante în drumul către
produsul final al creației de arhitectură, ce dau complexitate formulei vitruviene: ”firmitas,
vetustas, utilitas”. Rezultatul final se poate vedea în imagine: cât o mie de cuvinte...
Figure 1
Apoi, în scenografia perfectă, apar oamenii care ocupă spațiul, și-l însușesc și dintr-o dată
zidul prinde viață. Același efect este perceput pe o scena goală, din scândură; vine actorul
și își recită rolul și totul se umple de poezia cuvintelor și de bogăția trăirilor, începi să percepi
67
CE NE PLACE? CAP.6
o întreagă lume acolo, pe scena cea goală. „dacă le oferi oamenilor nimicul ei se vor
preocupa în a-l compensa cumva”11, spunea Tadao Ando.
Din păcate însă adeseori arhitectul uită că actorul principal al pieselor sale ale căror scenarii
și scenografii le ticluiește îndelung și pasionat, este omul. Citeam deunăzi prezentările unor
proiecte, prezente la o expoziție, și m-a frapat că, dincolo de diversitatea, creativitatea și
originalitatea lor, acele lucrări aveau ceva în comun. Toate erau fie ”capăt de perspectivă”,
”punct central”, ”dominantă de masă sau de înălțime”, ”punct de interes”, rezolvau probleme
volumetrice ale sitului, erau idei interesante prin care se răspundea unor situații și nu se
putea spune despre ele că nu respectă principiile vitruviene dar niciunul nu vorbea despre
om, din perspectivă comunitară. Niciun proiect nu conținea vreo paradigmă a integrării
modeste în sit sau a punerii în valoare a existentului, nemaivorbind despre vreun dialog cu
orașul. Toate proiectele acelea frumoase și executate cu talent erau întoarse către sine,
către problema personală a sitului sau beneficiarului său, priveau cele trei paradigme
vitruviene eludând impactul emoțional și psihic pe care orice construcție îl are asupra
oamenilor. Niciunul nu se adresa, măcar în parte, urbei unde avea să ființeze sau comunității
umane care avea să fie nevoită să înghită zidurile acelea ca pe încă altele ce le îngrădeau
sau chiar deviau drumul către casă.
Și cu toate acestea ar trebui să știm că arhitectura este și a celuilalt pentru că suntem și noi,
arhitecții, trecători și consumatori. În loc să ne lase să pătrundem, ne izbim în egală măsură
de zidurile altora cum se izbesc și ceilalți de cele construite de noi. Ne izbim pentru că nu
știm cum să intrăm cu adevărat deși au ușile mari și strălucitoare, ferestre largi prin care se
vede o lume întreagă. Numai că aceea nu este lumea noastră, lumea pe care noi o căutăm
sau pe care ne-o dorim. Ne uităm prin golurile zidurilor și vedem lumea altora.
Pe oameni nu-i întreabă nimeni dacă ar vrea sau nu un building de birouri sau dacă le-ar fi
trebuit mai degrabă un spațiu de joacă în loc de încă un mall de succes. Și, pentru că spațiul
a fost ocupat deja de mall și în altă parte n-ai unde să te duci, intri în mall. Investitorii au
11
Tadao Ando1995 Laureate, Biographypublished on Pritzker Architecture Prize official site
68
CE NE PLACE? CAP.6
simțit acest lucru și au denumit aleile ca pe străzi. Oamenii se plimbă în spațiul interior al
mall-ului, spațiu ce reflectă, apmlificând, toate sunetele. Ești singur dar înconjurat de un
zgomot de fond puternic și de imagini care te copleșesc pentru că nu vin către tine ci în tine,
la fel cum clădirea aceea nu s-a ridicat pentru tine ci pentru el, atotputernicul beneficiar. În
SUA moda mall-urilor s-a dus, după o temeinică demonstrație că sunt nocive iar oamenii
caută de-acum parcurile, probabil. În România se construiește încă după prețul pe mp de
teren intravilan care trebuie să aducă profit.
Construcția se ridică
sfidătoare oricât ar fi
de înaltă sau de
masivă, întotdeauna
dominanta zonei. Se
impune desigur dar
oamenii n-o acceptă,
la fel nici clădirile din
jur, jugnite de
personalitatea
țipătoare a noii venite
în cartier. În scurt
timp, clădirea rămâne
Figure 2 singură. Se îțește la
colț de stradă sau în
https://lukecaseyphotography.files.wordpress.com/2012/08/looking- mijloc de front stradal,
up.jpg mereu altfel, mereu
îngâmfată și de aceea
nici nu dorește să comunice cu nimeni. Ea este mai specială. Una câte una clădirile speciale
se împlântă în carnea orașului.
69
CE NE PLACE? CAP.6
Odinioară casele vorbeau între ele și primeau înăuntru pe locuitori, mândre că pot face asta.
Acum clădirea domină, narcisistă pe toată lumea. Dacă te uiți în sus, vârfurile de clădirilor
sunt legate între ele cu fire. Ar părea că pot vorbi între ele pe limba lor tehnică, prin cablurile
acelea. De fapt sunt oameni închiși dincolo de ziduri, disperați să comunice între ei. Și cu cât
sunt mai separați, cu atât își doresc să comunice mai mult și împânzesc cerul cu fire, ca să
aibă impresia măcar că sunt contectați într-un fel. Cablurile par a fi un simulacru al
legăturilor interumane, mai degrabă decât un simbol.
70
CE NE PLACE? CAP.6
în centru lumii pe sine însuși față de care are un interes și o prețuire deosebită. Narcișiștii
se deosebesc prin lipsa lor de empatie emoțională și prin egocentrism. În unele cazuri,
narcisistul poate fi un manipulator fără milă. Întotdeauna șef, întotdeauna strălucitor, nu se
consideră niciodată vinovat sau răspunzător pentru nimic. Adoră să aibă spectatori de la
care așteaptă mereu complimente.
Noile clădiri sunt îndrăgostite de ele însele încă din faza de concept. Se consideră
primadone și învață o singură limbă, cea proprie de aceea vorbesc singure. La un moment
dat însă, plictisite că nu este nimeni atât de bun încât să le răspundă, tac. Arhitectura devine
mută... Înaltă, somptuoasă, bogată, inteligentă, novatoare, dar perfect mută pentru că nu
știe a vorbi limba orașului său.
Psihoterapeuții consideră foarte dificil lucrul cu narcisiștii tocmai pentru că sunt blocați într-o
imagine extrem de bună despre ei înșiși și au puterea de a desfide pe oricine, chiar și pe cel
71
CE NE PLACE? CAP.6
care vrea să-i ajute. Soluția pe care o propun este una singură și cea mai dificilă:
conștientizarea. Se face cu mare greutate, în urma unor nevoi create de neajunsurile
patologiei. În România lucrurile sunt încă la faza de încântare de sine și de negare a nevoilor
orașului. Problemele vor apărea mai târziu, resimțite mai întâi de comunitate: lipsa unor
răspunsuri la nevoile reale.
La final am să-i las cuvântul de încheiere tot lui Zumthor: “încă mai există aceasta așteptare
ca o clădire în contextul său să contribuie la frumosul locului. O construcție poate fi ca o
declarație de dragoste făcută orașului său... acesta este un exemplu cum lucrurile sunt
legate între ele și nu poate exista un frumos singular, rupt de context”.12
12
Zumthor, Loc. Cit
72
CE NE PLACE? CAP.6
ARHITECTURA VINDECĂTOARE
Am așezat la final acest capitol al cărții noastre ca o concluzie la tot ce s-a scris aici despre
subiectul studiat, selectând ceea ce consider că ar putea fi paradigmele ce guvernează
arhitectura care își propune să contribuie la starea de sănătate a locuitorilor săi, ce
conștientizează că spațiul se trăiește la toate cele trei niveluri umane: fizic, mental și
emoțional.
Healing architecture-
arhitectura vindecătoare -
este unul dintre cele mai
studiate subiecte din
domeniul cercetării
contemporane de arhitectură,
dar nu este deloc nou.
Dintotdeauna omul și-a pus
problema relației dintre el,
spațiul construit și situl unde
se edufuca, studiind modul
cum cade lumina soarelui, a
lunii, poziția locașelor de cult
în sit și proporția
dimensiunilor fața de el, constructorul etc. Fără a fi studiate efectiv, intuiția i-a dictat, de cele
mai multe ori constructorului cum trebuiesc așezate bisericile, templele, casele, spațiile
urbane pentru a fi satisfăcut nu numai funcțional ci și spiritual. Științe străvechi precum
geomanția sau Feng-shui au reușit să stabilească reguli foarte clare pentru a controla starea
mentală, energetică și fizică a omului. Nota bene-regulile se aplică acelei culturii care le-a
generat, de aceea eu, ca profesor de ergonomie și arhitect, nu recomand folosirea lor ca
atare, în stare brută, nefitrată prin sita culturală și spirituală a beneficiarului. Cu toate
73
CE NE PLACE? CAP.6
acestea, ceea ce stă la baza acestor reguli este bine de luat în seamă-subconștientul,
inconștientul, părți ale minții omului care percep mult mai multe date din realitate decât poate
releva și procesa partea conștientă a minții. De altfel, orice tradiție populară și-a constituit în
timp setul ei de reguli ce, în mare parte, are cam aceleași principii bazate pe relația om-
construcție-mediu.
74
CE NE PLACE? CAP.6
Am amintit doar despre părțile minții ne-conștinete pentru că asupra acestora sunt studii
științifice, dar mai există și alte planuri unde, măcar intuitiv, dacă nu chiar empiric-științific, se
pot manifesta intersecțiile dintre om și spațiile construite. Mă refer la energii, atât de
discutate și cercetate. Despre energiile electro-magnetice ale Terrei se știu deja destule -și
aici mă refer strict la cercetările științifice cu demonstrații acceptate. De pildă rețelele
magnetice Hartmann apar în Neufert, ediția 37 din 2004, 13 pentru că s-a demonstrat că au
influențe extreme asupra corpului uman. Despre celelalte, denumite bio-energii, cele
generate de mintea și corpul omului - pe care se bazează foarte mult filosofia Feng-shui- mă
voi feri să amintesc. O fac tocmai pentru a nu arunca nici măcar cea mai ușoară umbră de
ezoterism asupra acestei cercetări și pentru a demonstra că, și dacă nu vom ține cont de
aceste aspecte, ies la suprafață multiple puncte unde omul și construcția se interectează la
nivel profund, influențând starea lui emoțională și de sănătate.
13
Pag. 35, în capitolul ”Biologia construcțiilor”, Neufert, 2004
75
CE NE PLACE? CAP.6
Astfel încât era firesc ca unul dintre punctele de interes ale acestei cercetări să fie chiar
impactul psihologic al mediului construit asupra stării de bine a locuitorului. Nu putem vorbi
despre o arhitectură vindecătoare fără ca acesta să fie în primul rând ecologică, prietenoasă
cu mediul în care este edificată, preocupată să nu consume mult și să nu aducă multă
poluare de orice fel, de la cea de imagine, pâna la cea energetică sau chimică. Nu putem
vorbi despre o arhitectură care dorește să contribuie la ameliorrea stării de bine a
beneficiarilor săi dacă nu este construită din materiale sănătoase, ecologice, ”prietenoase”,
dacă nu este ea însăși o ”casă sănătoasă”.
În cele ce urmează prezint principiile Arhitecturii vindecătoare așa cum rezultă ele din cele
studiate, valorile după care se proiectează o arhitectură care, nu numai că place dar este și
benefică organic, psihic și emoțional. Lucrarea se bazează pe documentație și imagini
preluate de pe internet și pe câteva lucrări menționate la final, în secțiunea bibliografie.
Înainte de a începe expunerea trebuie să punctez faptul că există în practică două situații
distincte atunci când ne referim la măsurile pe care trebuie să le luăm pentru a concepe și
construi o arhitectură vindecătoare:
Deși la construcțiile vechi tot ce se poate face trebuie să țină cont de existent, o să vedem
că sunt destule mijloace de realizare a unor astfel de proiecte. O construcție existentă poate
avea un atu major pe care una nouă nu îl include din start: semnificația sa în memoria
locuitorilor, proiecția în amintirea beneficiarului. De pildă un spațiu de cult care face parte din
tradiția locului va generea în mintea celui care îl vizitează, încă din momentul hotârârii de a-l
vizita o stare anume, care pregătește efectul acelui loc asupra omului. La fel se întâmplă cu
un spital cu tradiție care leagă puternic, de generații ideea de ”vindecare” de imaginea
construcției. Dacă îmi amintesc de multă vreme că și bunicii sau străbunicii mei au fost
76
CE NE PLACE? CAP.6
ajutați și vindecați în acel spital, numai ideea că merg acolo, numai imaginea sa în fața
ochilor mei îmi dau încredere că acolo voi fi ajutat și procesul de vindecare poate începe.
Acest factor psihologic nu se petrece și în cazul construcțiilor noi. De asemenea acest
aspect poate funcționa și negativ, dacă spitalul acela nu are ceea ce numim ”un bun
renume”.
Pentru a diseca și analiza principiile unei arhitecturi nou construite ținând cont de imapctul
său asupra beneficarului trebuie să ținem cont de două aspecte:
SITUL - unde se edifică clădirea, fie el construit sau natural. Acest concept ”sit” se
reflectă în trei planuri disctincte pe care este bine să le luam în calcul încă de la concept:
Fiecare dintre cele trei medii au, la rândul lor câteva aspecte de luat în calcul, pe care le voi
analiza mai jos. Se va pune problema armoniei construcției cu situl, printr-un dialog pe
toate planurile evidențiate mai sus, a respectării genius loci, a tradițiilor locale, de a ține cont
de condițiile geografice și de mediu prin utilizarea și integrarea lor. Se va studia aportul
construcției la memoria locală, la prezervarea și integrarea naturală, dacă este cazul. În
general clădirea nouă nu ar trebui să fie o povară asupra orașului, adică încă o construcție
ce generează deficit de parcări, ambuteiaje de circulație, secționări de pietonale, consum de
energie sau de presiunea apei, poluare chimică, fonică sau funcțională etc, ci, din contră, ar
trebui să adauge prin toate aspectele sale un plus-valoare zonei unde va trăi printre oameni.
77
CE NE PLACE? CAP.6
SITUL
78
CE NE PLACE? CAP.6
grădina interioară
79
CE NE PLACE? CAP.6
80
CE NE PLACE? CAP.6
https://www.youtube.com/watch?
v=ZTKVJm18IbU
Unul dintre primii arhitecți care au ținut cont de acest principiu este Alvar Aalto, la Paimio
Sanatorium. De altfel acest sanatoriu este și unul dintre primele exemple-model ale
arhitectruii vindecătoare, cu rezultate certe. ținând cont de tradiție dar nu numai ci și de
curentele steinhart-iene ale vremii, Aalto înțelege rostul reculării cu natura în procesul
vindecării astfel încât spitalul este conceput cu un singur tract, vitrat pe ambele fațade pentru
ca natura să intre firesc în interior, către pacienți.
81
CE NE PLACE? CAP.6
Un alt exemplu, contemporan de astă dată, proiectul lui Saamo Arch. În Coreea de sud este
conceput într-un dialog permanent cu mediul natural. Schițele de mai sus o arată cât se
poate de elocvent.
Tot la capitolul SIT, vorbim în continuare despre mediul unde se edifică obiectul de
arhitectură. Una dintre cele mai noi științe ale psihologiei este ”Psihologia mediului”, ca o
certificare a cercetărilor științifice în acest domeniu.
Mediu construit
- întoarcerea interesului către interior, prin intermediul spațiilor comune de tip patio sau a
grădinilor interioare, către care se vor vitra fațadele
Mediu social
Construcția va ține cont și de cerințele întregii populații ale urbei nu numai de nișa vizată de
beneficiar. Nu trebuie uitat niciodată de faptul că o construcție în mediul urban nu aparține
doar beneficiarilor ei ci are și o parte absolut considerabilă publică, deci nu are cum să fie
82
CE NE PLACE? CAP.6
Mediu cultural
În ceea ce privește aspectul cultural, clădirile vindecătoare vor ține cont de legătura dintre
funcțiunea lor, amplasarea în sit și clasa culturală a locuitorilor. Este greu de grezut că o
astfel de construcție, ca de altfel orice construcție, edificată într-un sit rural să aibă un impact
pozitiv, adică să fie bine primită și înțeleasă dacă are un stil modern sau futurist, complet în
dezacord cu situl. Nu se recomandă neapărat construirea în stilul sau procedeele locale,
deși ar fi de dorit în spiritul unei arhitecturi verzi, dar este de dorit ca acestea să fie prezente
în concept, măcar la nivel de simbol sau semnificație. Un bun exemplu este noua arhitectură
ecleziastică din România, țară cu puternică tradiție clasic-creștină, a cărei cutume și rit de
slujire a credinței nu s-a schimbat practic aproape deloc. Poate de aceea o arhitectură
inovatoare la acest capitol este rău primită de locuitorii săi care au uneori reacții vehemente
la adresa ei, refuzând-o pur și simplu, cu observații care țin mai degrabă de superstiții și
prejudecăți decât de o rațiune anume.
Memorie locală
Păstrarea unor tradiții locale de a edifica și a utiliza, armoniza sunt unul dintre procedeele
utilizate. De pildă, este de dorit, păstrând memoria locuitorilor, să construiesc un spital pe
situl unde, cândva a fost un spital sau o biserică sau orice alt fel de construcție cu impact
pozitiv asemănător asupra locuitorilor. Dacă ei sunt obișnuiți cu o închisoare, este greu de
grezut că vor accepta cu ușurință, ca vechile lor trasee să ducă acum la un spațiu benefic,
de vindecare. Cum spuneam și la început, este foarte importantă ancora ce leagă memeoria
sitului de rolul pe care l-a avut pentru comunitate.
83
CE NE PLACE? CAP.6
Un alt capitol ce se leagă de SIT este cel al sustenabilității. Este de dorit ca o clădire
sănătoasă să nu fie consumatoare de energie. Așa cum aminteam la început, o arhitectură
vindecătoare este neapărat și una verde deci își va pune problema să utilizeze:
Energii naturale locale: apă, vânt, soare pentru a micșora consturile de întreținere
în exploatare.
Acest lucru se poate face prin folosirea efectiv, în exploatare, a energiilor locale
regenerabile. Un exemplu este utilizarea energiei solare cu ajutorul fațadelor fotovoltaice sau
termosensibile. Vântul ar putea fi o sursă de energie care s-ar valorifca prin morile de vânt.
Apa de ploaie ar putea fi colectată și folosită menajer. Alte măsuri ecologiste, cum ar fi
reutilizarea apei gri sunt binevenite.
CONSTRUCȚIA
Cum spuneam mai devreme, nu putem vorbi de o arhitectură vindecătoare dacă ea în sine
nu este o arhitectură ”verde”, ecologică, după toate regulile binecunoscute. Amintim de:
În altă ordine de idei, spațiul interior trebuie să fie un mediu sănătos din toate punctele de
vedere: climat, zgomot, lumină, dimensiuni.
84
CE NE PLACE? CAP.6
2. răspunde cât mai bine funcțiunilor prin proiectarea care pune accent deosebit pe
confort la toate nivelele senzoriale: kinetic, auditiv, vizual, tactil.
Poate acest tip de arhitectură va utiliza în mod special standardele ergonomice de confort la
toate nivelele senzoriale prin intermediul ultimelor descoperiri în domeniu.
85
CE NE PLACE? CAP.6
Mai mult decât orice alt curent, arhitectura vindecătoare ține cont de impactul fizic și
psihologic pe care au culorile, proprțiile, texturile și materialele asupra psihicului uman. Omul
locuiește interiorul unei clădiri și îl percepe la altă scară, mult mai în detaliu, uneori chiar cu
un contact fizic direct. Este firesc ca și influența spațiului interior să se manifeste mult mai
intens. De la generalele impresii de tip ”place”, ”displace”, mai intensele ”enervează”, ”irită”
sau ”calmează”, ”relaxează”, impactul psihologic al spațiului interior asupra locuitorului său
86
CE NE PLACE? CAP.6
poate fi, după cum o demonstrază și studiile, chiar mai decisiv, la nivel fizic, cu repercusiuni
asupra stării sale de sănătate sau de bine.
Pe lângă funcțiunile cerute prin proiect, o arhitectură vindecătoare va conține în mod special
spații de relaxare unde vor fi prezente elemente naturale: fântâni arteziene, grădini
interioare, decorații naturale, grădini verticale, decorații de lumină. Mai mult decât oriunde în
acest tip de construcții, climatul interior va fi foarte atent controlat, cu accent pe lumină,
calitatea aerului, aromo-terapie generală etc.
Healing architecture a fost generat ca temă de proiect și și-a impus conceptele în mod
special în următoarele tipuri de funcțiuni:
spitale
spații de tratament
hoteluri
87
CE NE PLACE? CAP.6
promovează sanatatea și ajută recuperarea precoce a bolnavilor " 14. Spitalele ar trebui să
ofere o ambianță primitoare, veselă și un mediu de îngrijire și vindecare ", spune Rajeev
Pathni , Administrator rezident , AIIMS , New Delhi.
Într-un studiu de caz la South Downs Sănătate NHS Trust din Brighton, Marea Britanie, s-a
constatat că spațiul de cazare inițial pentru bolnavii mintali conține secții de câte cicsprezece
paturi. Clădirile sunt construite din cărămidă, tipic victoriene, cu tavane înalte și aspect
auster. Acestea au fost înlocuite cu o nouă clădire care să deservească funcțiunea de spital
de boli psihice, cunoscut sub numele de Mill, unde s-au conceout doar rezerve cu un singur
pat. În secțiile nou proiectate, pacienții au arătat niveluri semnificativ mai mari de satisfacție
cu privire la mediul lor. Ratingurile acordate de pacienți pentru noul spital au fost semnificativ
mai mare pentru aspectul, designul de ansamblu și de organizare spațială. Pacienții au fost
deosebit de multumiți de propria lor zonă privată. În mod semnificativ, mai mulți pacienți din
cele mai noi saloane au simțit că mediul i-a ajutat să se simtă mai bine. Remarcabil ,
pacienții au răspuns semnificativ mai bune la tratament. În cele mai multe cazuri, acestea au
fost, de fapt, aceleași doar cadrul s-a schimbat. Unele dintre aceste diferențe au fost statistic
semnificative iar imaginea de ansamblu este clar îmbunătățită. S-au constatat o ameliorare a
comportamentul pacienților , inclusiv în cazuri de abuzuri verbale și fizice. Aceste rezultate
sunt destul de remarcabile. De pildă numărul de cazuri de pacienți care se răneau a scăzut
la două treimi. Pacienții din clădirile noi par să simtă durere mai puțin fizic și psihologic mai
calm.
Fără îndoială, impresia vizuală pe care ți-o lasă un spital îți va influența felul cum primești
mediul curant și tratamentul. Această impresie coroborată cu ”faima” pozitivă sau negativă a
sa și cu memeoria pe care o ai eventual legată de acest loc de vindecare vor influența
vindecarea pacientului. Starea de teamă față de boală nu va fi ajutată deloc de orice
inconfort prezent, începând cu cel psihic și sfârșind cu cel fizic, mediacl. Prin contrast, o
stare de încredere, calm și relaxare va mări gradul de încredere care va impulsiona
organismul să contribuie la vindecare. " Este important faptul că un spital să nu emane "
14
Dr. Shakti Gupta , Autor de tendințele moderne în planificarea și proiectarea de spitale , principiul și
practica
88
CE NE PLACE? CAP.6
sindromul clădirii bolnave " cu sisteme de aer condiționat artificiale, care ar putea provoca,
de asemenea, infecții și alte pericole", explică Henning Lensch, arhitect partener la RRR
International Hospital Planners Pte Ltd.
”Cele mai multe spitale folosesc opere de artă și grafică pentru a avea un aspect vesel și
emană căldură . Creația dă un sentiment de caldură și noblețe spațiului " este de acord
Surendra Hiranandani, medic la Hiranandani Group. Pereții spitalului Hiranandani sunt
decorati cu picturi cu imagini din natură cu diferite nuanțe specifice. Specialiștii atrag atenția
la acest capitol că grafica și arta pot fi importante în crearea unei stări de bine, dar parametri
noștri se schimba pe masura ce înaintăm în viață. De aceea ele trebuie să fie în
concordanță ca și cromatică, tematică, texturi cu tipul spațiului pe care îl decorează.
Toate aceste funcțiuni sunt legate de vindecarea bolilor. Însă medicii recomandă prevenția.
Cel mai înțelept este să ții boala de-o parte, cu sau fără mărul zilnic prescris de proverbul
eneglezesc. Specialiștii demonstrează că în timpul somnului organismul are un ciclu prin
care se reface. De asemeni suntem în plină afluență de informație despre modul cum ne
alimentăm. Astfel încât, personal, consider că funcțiunea care ar avea cel mai mare nevoie
de o arhitectură vindecătoare este spațiul rezidențial unde desfășurăm activitățile de
relaxare și odihnă. Acasă unde altundeva ne simțim cel mai protejați și mai vindecați?! De
aceea cred că aceste paradigme ale arhitecturii vindecătoare enumerate mai sus ar trebui
să fie la baza oricărui concept de locuință.
Un aport deosebit la acest capitol îl aduce arhitectul Christian Kyriacou 15 care vede ”în
spatele fiecări uși, o altă poveste de viață” și care impune un concept de ”psihoterapie a
15
http://www.kyriacou.com
89
CE NE PLACE? CAP.6
Locuința noastră ar trebui să fie întâiul spațiu de vindecare, acasă, acolo unde primim și
dăruim iubire dar și acolo unde ne odihnim și ne alimentăm. Spațiul casei ar trebui să fie
unul de relaxare și nu unul de reprezentare socială, care să aducă neajunsuri confortului
personal. Liniștea, armonia, natura și elementele ei, apa, aerul, verdele ar trebui să pătrundă
casa pentru a ca materia brută să capete viață, să se umanizeze pentru o stare de bine.
Poziționarea casei să țină cont, așa cum o făcea dintotdeauna casa tradițională românească
de relația cu apa, soarele și pământul pe care era construită. Modul cum pătrunde soarele
interiorul casei este la fel de important, coordonat cu funcțiunile sale. Așezarea camerelor în
funcție de poziția soarelui pe cer este importantă nu numai pentru un confort termic dar și
unul psihic. Se știe că melatonina produsă de creier ce inițiază starea de somn este în
legătura cu lumina solară. Sunt studii care stabilesc temepraturi optime pentru anumite
activități. În afară de lumină este important contactul cu natura. Pe cât posibil acesta ar
trebui mărit la maxim prin intermediul grădinilor și spațiilor vitrate. Dacă este vorba de o
locuință urbană, natura va fi ”adusă” prin intermediul grădinilor verticale, a spațiilor verzi
publice etc.
Cum precizam la început, în cazul clădirilor existente ne vom punea problema ameliorării lor
din puncte de vedere ale arhitecturii vindecătoare. Pentru a face acest lucru cât mai
profesionist cu putință este necesară efectuarea câtorva analaize:
16
Confesorul caselor (eng. Trad aut.)
90
CE NE PLACE? CAP.6
O primă măsură ar fi să vindecăm clădirea, cu alte cuvinte, să facem din cea existentă o
clădire sănătoasă unde lumina să intre din belșug, cu un climat interior potrivit și bine
controlat, cu bună relație cu mediul natural, construită și finisată din materiale ecologice.
Abia după aceea vor urma etapele de arhitectură vindecătoare pe care le regăsim printre
paradigmele enumerate mai sus: accent pe ambianță relaxantă, controlul luminii, aromo-
terapie, intruziunea naturii. Pentru acest ultim punct, extrem de important pentru o
arhitectură vindecătoare, este imperios necesar aducerea prin orice mijloace a naturii cât
mai aproape și în interiorul clădirii. Fie construim un pațio-grădină interioară, fie avem grădini
verticale fie doar ne deschidem ferestrele larg către un spațiu natural potrivit, natura, verdele
ei, energiile ei trebuie să pătrundă interiorul. Relația cu vecinătățile este, de aceea foarte
importantă și primează atunci când hotărâm potențialul healing al unei construcții existente.
Vecinătăți care aduc poluări sonore, de aer, chimice și funcționale îngreunează sau fac
imposibilă transformarea construcției într-un de tip healing architecture, oricâte măsuri am
lua.
Astfel încât, o traducere mai potrivită în limba română a conceptului ”healing architecture”
este, poate ”arhitectură pentru o stare de bine”, tocmai pentru a nu exacerba așteptările ce
generează dezamăgiri către o astfel de construcție.
91
CE NE PLACE? CAP.6
Subiectul este vast și necesită multe studii în domenii conexe, cum ar fi psihologia, igiena,
ergonomia, medicina, tocmai pentru a stabili cât mai exact modul cum poate fi influențată în
bine starea interioară a locuitorilor.
92