Eşecul şi abandonul şcolar

Un posibil plan de acţiune

Indiferent de cauze, alunecarea către comiterea delictelor morale şi, ulterior, penale poate fi împiedicată
prin aplicarea consecventă a următorilor paşi strategici:
1. Iniţiativa imediată a profesorului-diriginte de a contacta consilierul sau psihologul şcolar (din cadrul
centrului sau cabinetului de asistenţă psihopedagogică), părinţii (tutorele sau cele mai apropiate rude ale
copilului) şi pe ceilalţi profesori ai clasei; rapiditatea intervenţiei este salutară în aceste cazuri pentru
prevenirea delictului.
2. Psihologul şcolar aflat în faţa unui subiect-problemă va stabili cu acesta o relaţie de comunicare
deschisă, sinceră, de respect şi înţelegere faţă de problemele cu care se confruntă minorul.
3. După stabilirea acestei relaţii, psihologul va aplica metode şi tehnici psihometrice necesare conturării
profilului psihologic şi evaluării tabloului comportamental al cazului:
  observaţia, în special cea direcţionată;
  chestionarele de colectare a informaţiilor referitoare la problemele subiectului;
  interviul structurat pe explorarea anumitor aspecte comportamentale;
  testele: inventarele multifazice de personalitate şi temperament, chestionarele de interese şi de
opinie, bateriile generale de aptitudini, exerciţiile de clarificare a valorilor;
  probele de stabilire a coeficientului de stres şi a gradului de socializare;
  tehnicile proiective (acolo unde este cazul, pentru eventuala intervenţie medico-psihiatrică).
4. Familia va fi informată de către consilier, profesorul-diriginte simultan cu psihologul şcolar, pentru a
identifica şi explora problemele subiectului minor prin colaborare permanentă. Avertizat deja, că o bună parte
din cauzele devianţei copilului sunt provocate de situaţia lui familială, consilierul şi profesorii clasei vor avea
responsabilitatea de a adapta strategiile didactice în favoarea copilului: de multe ori, climatul familial este
deteriorat, ajungând – in extremis – la a fi impropriu dezvoltării şi educării normale a minorului (prin
dezorganizare, deces, imoralitate, precaritate economică etc.). Agenţii educativi şcolari sunt chemaţi să
reglementeze în astfel de împrejurări încredinţarea legală, plasamentul familial, instituţionalizarea sau alte
măsuri de ocrotire. De obicei însă, chiar şi într-un climat familial carenţat, soluţia recomandabilă este aceea
de a păstra copilul alături de membrii familiei sale.
Agenţii educativi şcolari trebuie să găsească soluţii de mediere, cooperare şi convingere a părinţilor de a
acţiona pe aceeaşi linie cu şcoala pentru a evita confuzia, eşecul şi conduita deviantă a minorului. În acest
sens, se pot organiza discuţii individuale sau colective cu părinţii, cu sau fără participarea copiilor, se pot
aplica părinţilor chestionare pentru a-i ajuta să îşi cunoască propriii copii şi raporturile cu aceştia.
5. Profesorii şi părinţii vor supraveghea anturajul minorului, respectiv relaţia cu prietenii, locurile pe
care le frecventează, modul de folosire a timpului liber.
6. Prin convorbiri cu copilul, consilierul şi/sau psihologul şcolar au dificila misiune de a-l determina să
îşi mărturisească faptele, să îşi învingă complexele şi teama, să înţeleagă că va fi ajutat, iertat, sprijinit.
7. Orientarea şi consilierea în carieră pot deveni o strategie eficientă de prevenire a delincvenţei numai
dacă este concepută etapizat, ca o activitate de durată: o dată ce cauzele devianţei au fost identificate prin
alcătuirea profilului psihologic individual, consilierului şcolar îi revin şi alte sarcini:
  îl va ajuta pe subiect să îşi înţeleagă complexele, frustrările, temerile;
  va încerca să diminueze agresivitatea, violenţa şi impulsivitatea subiectului;
  va antrena subiectul în clarificarea valorilor morale, în consolidarea deprinderii de a se
autocontrola şi autodisciplina (întărirea voinţei), depăşind astfel, criza de identitate, dobândind
încredere în forţele / posibilităţile proprii;
  alături de părinţi, va depista înclinaţiile şi aptitudinile subiectului; prin inducerea unei
motivaţii pozitive, va convinge subiectul de utilitatea activităţilor sale pentru evoluţia proprie şi
pentru societate.
8. În continuare, consilierul şcolar, în acord cu clientul său, va proceda la elaborarea unui plan de
dezvoltare vocaţională, stabilind ierarhizat scopurile urmărite.
9. Se trece apoi la realizarea acestor scopuri. Fiind vorba de elevi-problemă, pornim de la premisa că au
fost înlăturate cauzele iniţiale (prin aplicarea simultană a celorlalte metode de învăţământ) şi că devianţa a
fost deturnată prin prevenirea reiterării condiţiilor care se constituiau ca focare de conflict (anturaj negativ,
prilejuri de comitere a delictelor, tentaţii şi dorinţe nesatisfăcute etc.).
10. Deşi deturnarea motivaţională s-a produs probabil în această fază, antrenarea în acţiuni pentru
realizarea scopurilor propuse trebuie menţinută ca preocupare stabilă, dominantă pentru subiect, prin
contacte cu specialişti în ocupaţia aleasă, vizite şi voluntariat în locurile de muncă din domeniul respectiv,
practică şi stagiatura pe perioada vacanţelor etc.
Misiunea educatorilor se răsfrânge acum şi asupra altor beneficiari ai orientării şcolare şi profesionale
(organizaţiile şi societăţile economice, comerciale, prestatoare de servicii, mass-media) care pot contribui la
optimizarea actului decizional al tânărului.
Ţinem să accentuăm că această strategie de prevenire a devianţei devine eficientă numai dacă se
intervine la momentul oportun, conjugat, strict individualizat, oferindu-se adolescenţilor modele educaţionale
pozitive şi realiste.
Deşi asistat şi dirijat pas cu pas, elevul singur va decide, în final, autoorientându-se,
autodeterminându-şi în mod activ propriul destin.

2. Metode specifice de consiliere a adolescenţilor devianţi

Problema centrală a adolescenţilor devianţi rămâne dificultatea de adaptare şi integrare şcolară/socială.

De aceea, în vederea reintegrării, demersurile consilierului se vor orienta către metode menite să echilibreze
şi să optimizeze personalitatea clientului său. Există deja o serie de metode clasice: stingerea
comportamentelor indezirabile, modelarea, antrenamentul asertiv, tehnica reacţiei aversive prin sancţiune,
metoda contractuală.
Stingerea comportamentelor nedorite: Dorind să iasă în evidenţă în grupul de covârstnici, puberul
adoptă adesea comportamente şocante. Consilierul, profesorii şi părinţii, prin acord comun, vor aproba şi
încuraja numai acele conduite dezirabile, evitând să dea atenţie celor ostentative sau agresive. Observând că
acestea din urmă nu mai produc efectul scontat, copilul va renunţa la ele. Stingerea parcurge trei etape: iniţial
comportamentele indezirabile se intensifică, pentru ca apoi să slăbească treptat din cauza lipsei de întărire,
iar în final comportamentul este uitat şi înlocuit.
Modelarea se bazează pe puterea exemplului. În anturajul copilului se află persoane care, prin forţa lor
charismatică, îl determină să le imite comportamentul. Esenţa metodei constă în dislocarea unor conduite
negative dobândite prin imitaţie şi plasarea copilului sub influenţa unor modele demne de urmat (consilier,
părinţi, profesori, colegi).
Antrenamentul asertiv vizează învingerea dificultăţilor de interrelaţionare ale unora dintre elevi.
Consilierul va recurge la diferite procedee, astfel încât clientul să dobândească deprinderi de relaţionare şi
comunicare, mai întâi în familie, apoi în clasă şi ulterior în societate.
Tehnica aversivă presupune utilizarea sancţiunilor pentru a amenda comportamentele nedorite. Pentru a
reuşi, este nevoie de asentimentul copilului şi de motivaţia lui intrinsecă de a se debarasa de aspectele
neplăcute ale personalităţii, păstrând, prin întărire, numai pe cele socialmente aprobate.
Metoda contractuală este din ce în ce mai des utilizată în consiliere. Clientul deviant renunţă prin
contract la conduitele sale reprobabile, primind o recompensă ori de câte ori şi-a putut controla
comportamentul în sens pozitiv, realizând astfel, scopul planificat în înţelegere cu consilierul.