MOROMEŢII de Marin Preda

CARACTERIZAREA LUI ILIE MOROMETE

,,Moromeţii” este una dintre cele mai reprezentative opere ale lui Marin Preda, pentru faptul că în ea sunt
încadrate marile teme şi motive ale creaţiei autorului şi pentru că reflectă viziunea acestuia într-un mod cu totul original.
Acest lucru se manifestă şi în ceea ce priveşte încadrarea romanului în curentul literar al realismului. O primă
trăsătură evidentă o reprezintă tehnica detaliului şi încadrarea precisă a acţiunii în timp şi spaţiu. Totodată, faptele relatate
sunt verosimile, iar personajele sunt încadrate în tipologii, în funcţie de dominanta societăţii. Se remarcă obiectivitatea
perspectivei narative, focalizarea 0 şi viziunea ,,din spate”.
,,Moromeţii” este un roman postbelic care reconstituie imaginea satului românesc într-o perioadă de criză,
înainte şi după cel de-al Doilea Razboi Mondial.
Titlul conţine numele unei familii hibride, a cărei stabilitate e grav ameninţată de un timp viclean, lumea
ţărănească aflându-se la răscruce de epoci, sub presiunea unor evenimente necruţătoare.
Tema e pusă în evidenţă prin dezvăluirea particularităţilor unei societăţi tradiţionale ţărăneşti care se destramă. Pe
fundalul acestei societăţi, se configurează alte două teme, a familiei tradiţionale şi a timpului. Totodată, romanul urmăreşte
criza comunicării dintre Ilie Moromete şi familia sa, relaţia dintre individ şi istorie.
Compoziţional, romanul este alcătuit din două volume, primul conţinând trei părţi, iar al doilea, cinci părţi..
Secvenţele narative sunt înlănţuite cronologic, iar trecerea de la una la alta se face prin alternanţă. Se observă simetria
dintre incipit şi final, prin cele două referiri la tema timpului. În incipit, pare îngăduitor ,, timpul avea cu oamenii
nesfârşită răbdare”, pentru ca în final să devină necruţător ,, Timpul nu mai avea răbdare.”
Indicii spaţio-temporali sunt realist precizaţi şi au rolul de a orienta cititorul în universul ficţiunii. Acţiunea este
plasată într-un sat din Câmpia Dunării, Siliştea Gumeşti, în preajma celui de-al Doilea Război Mondial.
Cel mai important personaj al lui Marin Preda, Ilie Moromete, îl are ca model pe Tudor Călăraşu, tatăl
scriitorului, după cum mărturiseşte în ,,Imposibila întoarcere”: ,,eroul meu preferat, Moromete, care a existat în realitate, a
fost tatăl meu”. Personaj exponenţial, el reprezintă concepţia tradiţională faţă de pământ şi familie. Ţăran de mijloc, Ilie
Moromete încearcă să păstreze întreg pământul familiei sale, pentru a-l lăsa apoi băieţilor. ,,El simbolizează lumea
ţărănească în valorile ei durabile.” (Eugen Simion)
Personajul e caracterizat direct de narator în capitolul al X-lea din primul volum: ,,avea acea vârstă între tinereţe şi
bătrâneţe când numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva.” Este caracterizat direct şi de Catrina care
îi face reproşuri şi crede că are sufletul negru de răutate şi tutun: ,,Eşti mort după şedere şi după tutun!”
Autocaracterizarea realizată în finalul romanului scoate în evidenţă libertatea sa: ,,Domnule,(...)eu întotdeauna am dus o
viaţă independentă.”
Caracterizarea indirectă, care se desprinde din gesturile, faptele, vorbele şi gândurile personajului, evidenţiază
trăsăturile lui. Este un om respectat în sat, însă intră în conflict tocmai cu membrii familiei sale pe care o vrea unită. O
secvenţă memorabilă o reprezintă scena cinei de sâmbătă seara, din tinda casei Moromeţilor. Ilie Moromete pare a domina
o familie formată din copii proveniţi din două căsătorii. Aşezarea la masă evidenţiază relaţiile dintre ei, tensiunea,
conflictele mocnite care vor duce la destrămarea familiei. Astfel, poziţionarea lui Achim, Nilă şi Paraschiv în ,,partea
dinafară a tindei” prefigurează plecarea lor la Bucureşti, iar aşezarea lui Niculae, Ilincăi şi Titei de partea cealaltă a mesei,
lângă Catrina, sugerează neînţelegerile dintre fraţi. Un prim conflict are loc între Ilie şi fiii din prima căsătorie, pentru că
înţeleg diferit lumea. Băieţii îşi dispreţuiesc tatăl fiindcă nu ştie să transforme în bani produsele economiei rurale. Alt
conflict e între Ilie şi Catrina, din cauza amânării trecerii casei pe numele ei. Nici cu sora sa, Maria, Ilie nu se înţelege,
deoarece aceasta ar fi vrut ca el să nu se recăsătorească şi astfel să se mute ea în casa lui pentru a nu rămâne singură la
bătrâneţe. Un conflict secundar e acela dintre Ilie şi fiul cel mic, Niculae, pentru că acesta vrea la şcoală. Aşadar,
Moromete are iluzia că poate comunica cu familia, că nevasta şi copiii îl înţeleg. Crede că nu trebuie să le dea explicaţii
pentru a nu-şi ştirbi autoritatea. Deşi îi iubeşte şi le vrea binele, îşi reţine orice manifestare a afecţiunii.
Disimularea este o trăsătură definitorie a firii lui Moromete, evidentă în majoritatea scenelor din roman. Ironia
ascuţită, inteligenţa, felul de a face haz de necaz conturează un personaj aparte între ţăranii literaturii române. Fire
contemplativă, el este incapabil de negustorie.
Moartea lui Moromete din finalul romanului simbolizează stingerea unei lumi, sfârşitul unei mentalităţi de origine
arhaică. Detronat cu brutalitate de timpul care devine nerăbdător, el devine ,,un rege fără ţară.” (Ion Bălu)
În concluzie, prin ,,Moromeţii”, Marin Preda se înscrie în tradiţia romanului românesc de inspiraţie rurală,
continuând linia lui Slavici, Rebreanu, Sadoveanu, dar se distanţează de aceştia, propunând o viziune nouă asupra
existenţei ţăranului român.